Sunteți pe pagina 1din 8

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi funcţionează ca instituţie publică de specialitate în


subordinea Primarului Municipiului Iasi, având personalitate juridică, în conformitate cu art.
113 din Legea 292/2011 a asistenţei sociale, înfiinţatǎ prin Hotărârea Consiliului Local al
municipiului Iaşi nr.6/17.01.2005 ca Direcţia de Asistenţă Comunitară, iar din luna mai 2018
devine Direcţia de Asistenţă Socială.
Sediul administrativ al Direcţiei de Asistenţă Socială este în municipiul Iaşi, str. Mitropolit
Varlaam nr.54. Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi se organizează şi funcţionează pe baza
următoarelor principii:
- solidaritate socială, potrivit căreia comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu
îşi pot asigura nevoile sociale;
- respectarea demnităţii umane, potrivit căreia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea
liberă şi deplină a personalităţii;
- universalitatea, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul la asistenţă socială, în condiţiile
prevăzute de lege;
- parteneriatul, potrivit căruia instituţiile publice şi organizaţiile societăţii civile cooperează
în vederea organizării şi dezvoltării serviciilor sociale.
Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi are ca obiect principal de activitate înfăptuirea măsurilor de
protecţie şi asistenţă socială pentru protejarea persoanelor care datorită unor motive de natură
economică, fizică, psihică sau socială nu au posibilitatea să-şi asigure nevoile sociale, să îşi
dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrarea socială.
Direcţia de Asistenţă Socială realizează, la nivel local, măsurile de asistenţă socială în
domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice,
persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în dificultate.
Direcţia de Asistenţă Socială este un serviciu public care elaborează politici şi strategii,
programe de dezvoltare, derulează proiecte de dezvoltare comunitară în vederea prevenirii
stării de dificultate a unor grupuri precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie.
Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi îşi desfăşoară activităţile pe servicii, birouri,
compartimente, centre sociale şi instituţii subordonate, conform Organigramei anexate.
Activităţile desfăşurate prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială se adresează
următoarelor categorii de beneficiari şi nu numai:
- copii
- copii cu părinţi plecaţi în străinătate
- tineri proveniţi din centrele de plasament
- şomeri indemnizabili şi neindemnizabili
- studenţi - persoane cu dizabilităţi
- familii şi familii cu copii
- persoane singure
- victime ale violenţei
- persoane vârstnice
Activităţie pricipale desfăşurate prin intermediul D.A.S sunt:
- Acordare de servicii sociale primare şi specializate.
Exemplu:
- Servicii de educaţie timpurie şi îngrijire pentru copii;
- Servicii de educaţie, îngrijire, hrană şi program de odihnă în cadrul Centrului de servicii
pentru mame şi copii;
- Măsuri de protecţie specială pentru minori;
- Servicii asigurate prin Centrul de Zi pentru persoane cu deficienţe de auz şi vorbire „Sfântul
Prooroc Zaharia
- Servicii de găzduire pentru tinerii lipsiţi de suport familial, în vederea pregătirii acestora
pentru o viaţă independentă, pentru integrare prin Centrul Social cu Destinaţie
Multifuncţională ,,BUCURIA” etc.
- Acordare/ gestionare solicitări beneficii de asistenţă socială din bugetul de stat şi local;
Exemplu:
- Acordarea venitului minim garantat;
- Acordarea ajutoarelor privind încălzirea locuinţei
- Acordarea alocaţiei pentru susţinere a familiei;
- Primirea solicitărilor de acordare a alocaţiei de stat şi indemnizaţiei/ stimulentului de
creştere a copilului, etc.
- Activităţi sociale asigurate din bugetul local;
Exemplu:
- Ajutoare financiare
- Ajutoare de urgenţă în natură acordate cu prilejul diverselor evenimente
- Ajutoare de urgenţă acordate sub formă de tichete valorice
- Ajutoare de urgenţă sub forma de burse acordate elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură
, etc.
- Servicii medicale şi stomatologice primare;
- Activităţi de petrecere a timpului liber
Exemplu:
- Satisfacerea nevoilor socio-culturale și de socializare;
- Valorificarea potenţialului creativ al beneficiarilor, etc.

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ


Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii pentru Copii Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii pentru Copii
funcţionează în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi (înfiinţată iniţial ca Direcţie de
Asistenţă Comunitară), din luna februarie 2006, fiind înfiinţat, pe de o parte, pentru
eficientizarea activităţii acestei direcţii, iar, pe de altă parte, pentru a veni în sprijinul
cetăţenilor, toate beneficiile de asistenţă socială prevăzute, prin legislaţie, pentru copii sau
familiile care au în îngrijire copii fiind oferite în cadrul aceluiaşi serviciu, respectiv în aceeaşi
locaţie.
Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii pentru Copii îşi desfăşoară activitatea în prezent cu un
număr de 10 angajaţi, dintre care 9 funcţionari publici de execuţie şi şeful serviciului. Prin
activităţile desfăşurate, Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii pentru Copii a aplicat măsurile de
asistenţă socială din domeniul protecţiei familiei şi a copilului, care intră, conform legii, în
competenţa primarului sau a consiliului local, referitoare la stabilirea şi acordarea beneficiilor
de asistenţă socială, mai precis, alocaţii şi indemnizaţii pentru copii din bugetul de stat.
Principalele categorii de activităţi desfăşurate prin intermediul Serviciul Alocaţii şi
Indemnizaţii pentru Copii :
1. Procesare dosare pentru beneficii de asistenţă socială selective pentru susţinere familii care
au în îngrijire copii, acordate din bugetul de stat şi bazate pe testarea mijloacelor de trai ale
familiei, precum şi a altor condiţii care trebuie respectate;
2. Procesare dosare pentru beneficii de asistenţă socială selective pentru creştere şi îngrijire
copil 0-2 ani, respectiv 0-7 ani (copil şi/sau părinte cu grad de handicap), acordate din
bugetul de stat şi bazate pe testarea unor condiţii impuse de lege pentru perioada anterioară
naşterii copilului şi/sau încadrarea în grad de handicap a copilului şi/sau părintelui;
3. Procesare dosare pentru beneficii de asistenţă socială universale pentru copii, acordate din
bugetul de stat fără testarea mijloacelor de trai ale familiei;
4. Efectuare anchete sociale pentru acordarea de beneficii de asistenţă socială pentru alte
categorii de beneficiari, mai precis, ajutoare de urgenţă acordate din bugetul local pentru
familii cu risc social, în colaborare cu celelalte servicii sociale din cadrul D.A.S Iaşi.
Beneficiile de asistenţă socială gestionate prin intermediul Serviciului de Alocaţii şi
Indemnizaţii pentru Copii :
1. Alocaţia de stat pentru copii se acordă conform Legii nr. 61/1993, cu modificările şi
completările ulterioare. Este un beneficiu de asistenţă socială universal pentru copii, care se
acordă din bugetul de stat fără testarea mijloacelor de trai ale familiei.
2. Indemnizaţie sau Stimulent pentru creştere copil se acordă conform O.U.G. nr. 111/2010,
cu modificările şi completările ulterioare. Este un beneficiu de asistenţă socială selectiv, care
se acordă din bugetul de stat şi se bazează pe testarea unor condiţii impuse de lege pentru
perioada anterioară naşterii copilului.
3. Indemnizaţie sau sprijin lunar pentru îngrijire copil 0-7 ani (copil şi/sau părinte cu
handicap) se acordă conform O.U.G. nr. 111/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
Este un beneficiu de asistenţă socială selectiv, care se acordă din bugetul de stat şi se bazează
pe testarea unor condiţii impuse de lege pentru perioada anterioară naşterii copilului şi/sau
încadrarea în grad de hadicap a copilului şi/sau părintelui. 4. Alocaţia pentru susţinerea
familiei (ASF) se acordă conform Legii nr. 277/2010, cu modificările şi completările
ulterioare.
Este un beneficiu de asistenţă socială selectiv, care se acordă din bugetul de stat, pentru
familii care au în îngrijire copii 0-18 ani cu un venit net, lunar, pe membru de familie de
maximum 557.03 lei, acordarea şi menţinerea în plata fiind condiţionate şi de respectarea
altor prevederi legale, dosarele în plată fiind monitorizate, conform legii.
Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii pentru Copii are următoarele atribuţii:
- asigură primirea, înregistrarea şi verificarea dosarelor/cererilor însoţite de documentele
justificative, pe parcursul programului cu publicul; - oferă informaţii referitoare la prestaţiile
sociale acordate (alocaţii şi indemnizaţii), telefonic sau la ghişeu, conform programului
afişat;
- întocmeşte, după caz, dispoziţii de acordare, respingere, modificare, suspendare, reluare,
încetare, altele, dacă este cazul, a plăţii drepturilor cuvenite, conform legislaţiei în vigoare;
- întocmeşte centralizatoarele şi/sau borderourile prevăzute de legislaţie şi normele de
aplicare a acesteia pentru procesarea dosarelor/dispoziţiilor de acordare, respingere,
modificare, încetare, altele, dacă este cazul, a plăţii drepturilor cuvenite;
- asigură transmiterea dosarelor/dispoziţiilor de acordare, respingere, modificare, suspendare,
reluare, încetare, altele, dacă este cazul, a plăţii drepturilor cuvenite către Agenţia Judeţeană
pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Iaşi, în original sau copie, după caz, cu respectarea
strictă a condiţiilor şi termenelor prevăzute de legislaţie şi normele de aplicare a acesteia;
- efectuează anchete sociale, la depunerea dosarelor, la intervale de 6 luni, pentru verificarea
pe teren a condiţiilor prevăzute de legislaţie pentru acordarea şi menţinerea în plată a
prestaţiilor sociale solicitate, în cazul apariţiei unor modificări, care pot determina încetarea
acordării prestaţiei sociale sau modificarea cuantumului acesteia (alocaţia pentru susţinerea
familiei), precum şi în alte situaţii prevăzute de lege;
- realizează corespondenţa, după caz, cu persoanele fizice şi juridice interesate, cu
respectarea strictă a condiţiilor şi termenelor referitoare la procesarea documentelor, conform
legislaţiei din domeniul propriu de activitate;
- asigură introducerea informaţiilor în baza electronică de date, arhivarea dosarelor,
anchetelor sociale şi actualizarea acestora, dacă este cazul, conform legislaţiei în domeniu;
- oferă consultanţă şi consiliere persoanelor care se adresează pentru primirea de prestaţii
sociale, având, de multe ori, domiciliul în localităţi din judeţul Iaşi, sau chiar în alte judeţe, cu
privire nu numai la prestaţiile oferite prin serviciul alocaţii şi indemnizaţii sau prin Direcţia
de Asistenţă Socială Iaşi, ci şi prin alte organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale cu
activităţi în domeniul asistenţei sociale, în special, activităţi şi servicii destinate copiilor sau
familiilor cu copii;
- întocmeşte, la cererea conducerii, rapoarte scrise privind activitatea depusă şi modul de
îndeplinire a sarcinilor;
- îndeplineşte orice alte atribuţii date de către conducerea instituţiei care, prin natura lor, sunt
de competenţa sau se încadrează în obiectul şi atribuţiile serviciului;
-asigură întocmirea/ elaborarea/ actualizarea documentaţiei necesare
implementării/dezvoltării Sistemului de Control Intern/Managerial urmărindu-se respectarea
de către personalul din serviciu a reglementărilor conţinute de acesta.

Beneficiile de asistenţă socială


Analiză statistică Legislaţia actuală din România în domeniul asistenţei sociale este rodul
alinierii şi armonizării legislaţiei în acest domeniu, după integrarea ţării noastre în Uniunea
Europeană, la 1 ianuarie 2007. De fapt, întreaga legislaţie din România a fost armonizată cu
cea europeană, fiind aliniată la cerinţele din strategiile europene, care oferă o imagine de
ansamblu pentru secolul XXI, propunând 3 priorităţi care se susţin reciproc:
1) Creşterea durabilă – promovarea unei economii mai eficiente din punct de vedere al
utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive;
2) Creşterea inteligentă – dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare;
3) Creştere favorabilă incluziunii – promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării
forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială şi teritorială.
Coeziunea socială reprezintă procesul de reducere a disparităţilor de dezvoltare economică şi
socială, esenţa coeziunii sociale constituind-o bunăstarea colectivă, obţinută printr-o
dezvoltare economică şi socială armonioasă, aceste rezultate nefiind posibile fără o legislaţie
modernă în domeniul asistenţei sociale, care să corespundă obiectivelor menţionate în
strategia europeană în domeniu.
Strategiile europene cu privire la coeziunea şi incluziunea socială sunt transformate în
strategii la nivel naţional, ţinând cont de specificitatea problemelor cu care se confruntă ţarile
din Uniunea Europeană, din care face parte şi ţara noastră.
La rândul lor, strategiile naţionale se convertesc în strategii sectoriale ce privesc problemele
mai concret, urmârind atingerea unor obiective specifice ce necesită un set de programe şi
planuri de acţiune concrete, printre acestea regăsinduâse şi legislaţia din domeniul asistenţei
sociale.
Scopul general al asistenţei sociale este, pe de o parte, dezvoltarea capacităţilor individuale,
de grup sau colective, iar, pe de altă parte, asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii
şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială, la care tocmai am făcut referire.
Asistenţa socială propriu-zisă include atât servicii de asistenţă socială, cât şi beneficii
sociale, la care ne vom referi în continuare. Beneficiile sociale sunt un ansamblu de beneficii
noncontributive, care, în funcţie de condiţiile de eligibilitate, se clasifică în:
1) Beneficii selective – se acordă sprijin financiar persoanelor sau familiilor care nu-şi pot
acoperi nevoile de bază, prin propriile mijloace sau eforturi. Aceste beneficii se bazează pe
testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei;
2) Beneficii universale – se acordă tuturor cetăţenilor, acordarea nefiind condiţionată de
testarea mijloacelor de trai; 3)
Beneficii categoriale – se acordă doar celor aflaţi într-o anumită categorie, cu sau fără
testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei.
Beneficiile de asistenţă socială acordate de Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi, prin Serviciul
Alocaţii şi Indemnizaţii pentru Copii Alocaţia pentru susţinerea familiei (ASF) Legea nr.
277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, modificată şi republicată Este un
beneficiu social selectiv, care se acordă prin testarea mijloacelor de trai, mai precis, familiilor
care au în îngrijire copii, cu un venit net pe membru de familie de până în 530 lei, care
îndeplinesc şi alte condiţii referitoare la bunurile materiale aflate în posesie, precum şi la
frecventarea de către copiii de vârstă şcolară a cursurilor.
Cuantumurile se stabilesc în raport cu un indicator social de referinţă (ISR/500 lei, la
momentul actual), prin aplicarea unui indice social de inserţie Cuantumul ASF: Exemplu:
- 113/ 108 lei pentru familia monoparentală cu un copil în întreţinere;
- 87/ 79 lei pentru familia complementară (2 părinţi cu un copil în întreţinere; Date
comparative:
- Anul 2011 (când a intrat în vigoare Legea 277/2010): 1218 dosare noi şi 802 dosare în plată
la 31.12.2011;
- Anul 2016: 175 dosare noi şi o medie lunară de 380 dosare în plată.
- Anul 2017: 152 dosare noi şi o medie lunară de 280 dosare în plată.
- Anul 2018: 106 dosare noi şi o medie lunară de 245 dosare în plată.
- Anul 2019: 107 dosare noi şi o medie lunară de 191 dosare în plată. - Anul 2020: 121 dosare
noi şi o medie lunară de 168 dosare în plată.
- Anul 2021: 91 dosare noi şi o medie lunară de 164 dosare în plată.
Se constată o scădere clară a numărului de solicitanţi, comparativ cu anul 2011, în situaţia în
care condiţiile de acordare au fost mai puţin restrictive, plafonul de acordare referitor la
venituri crescând de mai multe ori, ceea ce înseamnă că politica socială de combatere a
sărăciei în România a dat roade.
Alocaţia de stat pentru copii Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii,
modificată şi republicată Este un beneficiu universal, instituit ca formă de ocrotire a statului
acordată tuturor copiilor, fără discriminare.
Beneficiază de alocaţie de stat toţi copiii în vârstă de până în 18 ani, precum şi tinerii care au
împlinit 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în
condiţiile legii, până la terminarea acestora.
Cuantum alocaţie de stat:
- Pentru copii 0-2 ani şi copii cu dizabilităţi 0-18 ani începând cu 1 ianuarie 2022 cuantumul
este de 600 lei
- Pentru copii 2-18 ani începând cu 1 ianuarie 2022 cuantumul este de 243 lei;
Date comparative:
- Anul 2011: 3975 dosare
- Anul 2016: 7376. dosare - Anul 2017: 6886 dosare - Anul 2018: 6489 dosare - Anul 2019:
8159 dosare
- Anul 2020: 5715 dosare
- Anul 2021: 7124 dosare
- Se constată o tendinţă clară de creştere numărului de dosare, comparativ cu anul 2011.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia
lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare
. Este un beneficiu categorial care se acordă doar persoanelor care, în ultimii doi ani anteriori
naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi
independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit.
Cele 12 luni mai sus amintite pot fi constituite integral şi din alte situaţii în care persoanele
solicitante s-au aflat în ultimii doi ani anteriori naşterii copilului, situaţii între care se
regăseşte şi cea în care solicitantul a frecventat, fără întrerupere, cursurile de zi ale
învăţământului preuniversitar, universitar şi postuniversitar (perioade asimilate prevăzute de
O.U.G 111/2010).
Cuantum indemnizaţie creştere copil: - 85% din media veniturilor nete din cele 12 luni
anterioare naşterii copilului, cu plafonare la 8500 lei iar cuantumul minim al indemnizaţiei
lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare
de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, în prezent suma minima fiind de 1314 lei.
- Stimulent de inserţie pentru beneficiarii care revin în activitate şi obţin venituri impozabile,
în perioada în care ar avea dreptul la indemnizaţie creştere copil.
Cuantumul stimulentului s-a modificat recent şi se acordă în funcţie de momentul reluarii
activităţii şi raportat la vârsta copilului. Date comparative:
- Anul 2011 (când a intrat în vigoare OUG nr. 111/2010): 2341 dosare ;
- Anul 2016: 3872. - Anul 2017: 4594.
- Anul 2018: 4579.
- Anul 2019: 4342.
- Anul 2020: 4207.
- Anul 2021: 4166.
Datele prezentate conţin numărul de solicitări noi de acordare a indemnizaţiei/stimulentului
de crestere a copilului 0-2 respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilitate precum şi
solicitările de modificare a acestor beneficii. Se constată o creştere a numărului de solicitanţi
de indemnizaţie creştere copil comparativ cu anul 2011, urmare a modificării condiţiilor de
acordare.
Având în vedere datele comparative anterioare, putem concluziona că cele trei legi amintite
mai sus, care fac parte dintr-o politică socială mai largă a ţării noastre, în acord cu strategiile
europene, şi-au dovedit eficacitatea, mai precis îndeplinirea obiectivelor stabilite:
- combaterea sărăciei, prin sprijinirea materială a familiilor care au în îngrijire copii;
- prevenirea excluziunii sociale, în general, încurajând frecventarea cursurilor şcolare de
către copiii din familii cu risc social, având în vedere că părăsirea timpurie a şcolii este unul
dintre cei mai importanţi factori care conduc la excluziunea socială a viitorului adult;
- creşterea natalităţii, ţinând cont de procesul de îmbătrânire a populaţiei europene, în
general, şi a celei din România, în special;
- asigurarea unor condiţii optime pentru creşterea şi îngrijirea copilului nou născut în cea mai
importantă perioadă a dezvoltării umane, în care afecţiunea şi grija oferite de părinţi sunt de
neînlocuit.

S-ar putea să vă placă și