CARTEA BIBLICĂ IOV – SCURT COMENTARIU

1. Cine a fost Iov şi de unde ştim că el a fost un personaj real?

Iov a fost un personaj excepţional în istorie. El nu numai că poseda o mare

bogăţie materială, dar era respectat, deoarece era un judecător şi un
conducător plin de compasiune. Biblia spune că el „a ajuns să fie cel mai
mare dintre toţi orientalii“ (Iov 1:3; 29:12-15). Alături de Noe şi Daniel, el a
fost considerat drept un bărbat caracterizat de o mare dreptate (Ezechiel
14:14, 20). Scripturile îl recomandă, deopotrivă, ca un exemplu pentru
creştini, fapt care demonstrează că Iov constituie cu adevărat un personaj
istoric. – Iacob 5:11.

Iov a trăit în ţara Uţ, într-o regiune care corespunde Arabiei de astăzi. Chiar
dacă Iov nu a fost un israelit, el a fost însă un închinător al adevăratului
Dumnezeu, fapt pe care Dumnezeu l-a semnalat lui Satan atunci când i-a
atras atenţia asupra lui Iov. Declaraţia divină conform căreia „nu există
niciunul ca el pe pământ, un om ireproşabil şi integru“, ne dezvăluie că, în
acea perioadă de timp, nici un alt slujitor al lui Dumnezeu nu se distingea
prin astfel de calităţi excepţionale (Iov 1:8). Prin urmare, Iov trebuie să fi
fost pus la încercare de către Diavol pe parcursul perioadei în care verii săi
îndepărtaţi, israeliţii, se aflau în sclavie în Egipt.

care avusese loc în Egipt, integritatea lui Iov a constituit obiectul unei

controverse între  Dumnezeu şi Satan, controversă care s-a desfăşurat în
cerurile invizibile. Însă Iov nu ştia absolut nimic despre această controversă
care gravita în jurul integrităţii sale. Dar tocmai faptul că Iov nu cunoştea
motivele suferinţelor sale, face atât de remarcabilă integritatea sa de
nezdruncinat. Aşadar, pentru ca toţi oamenii loiali, care aveau să urmeze
după el, să poată trage foloase din exemplul de integritate a lui Iov,
Dumnezeu a dispus ca Moise să consemneze relatarea despre această
controversă.

acţioneze, dar cu condiţia să nu-i ia viaţa slujitorului său. Drept urmare,

Satan „l-a lovit pe Iov cu furuncule maligne, din talpa piciorului până în
creştetul capului“ (Iov 2:1–8). Iov este adus într-o stare de plâns, atât de
respingătoare încât rudele şi prietenii săi fug de el, iar foştii săi cunoscuţi îl
iau în râs. – Iov 12:4; 17:6; 19:13–19; 30:1, 10–12.

 
Dar Iov suferă o nouă lovitură! Soţia lui, a cărei credinţă se clatină, îi spune:
„Îţi mai păstrezi încă ferm credința? Blestemă pe Dumnezeu şi mori!“
Însă Iov îi răspunde: „Tu vorbeşti ca una dintre femeile fără minte. Să
acceptăm numai ceea ce este bun de la Dumnezeu şi să nu acceptăm şi ceea
ce este rău?“ După cum arată relatarea, „în toate acestea Iov nu a păcătuit
cu buzele sale“ (Iov 2:9, 10). Dacă vă amintiţi că lui Iov îi era necunoscut
motivul suferinţelor sale, atunci veţi recunoaşte că integritatea lui a fost cu
adevărat remarcabilă.

într-un om ca tine! Cel rău este întotdeauna torturat’”(Iov 15:14-16, 20).

Iritat de rezistenţa fermă pe care Iov o opune argumentelor sale, Bildad îi
spune, în fond, aproximativ astfel: „Lumina ta se va stinge. Orice amintire
despre existenţa ta va dispărea. Iată ce se întâmplă cu aceia care îl uită pe
Dumnezeu” (Iov 18:5, 12, 13, 17-21). FăcÂnd aluzie la prosperitatea din
trecut a lui Iov, Ţofar îl întreabă: „Nu ştii tu că strigătul de bucurie al celor
răi este scurt şi că veselia unui necredincios este pentru un moment? Cerul a
descoperit greşelile celor răi.” – Iov 20:4, 5, 26-29.

 
Elifaz deschide partea a treia a dezbaterii punând această întrebare: „Poate
fi util un om lui Dumnezeu? Chiar dacă tu ai fi ireproşabil, ce câştig ar avea
de aici Dumnezeu? Întoarce-te la Dumnezeu şi pune-ţi lucrurile tale în
ordine. Atunci vei fi restabilit” (Iov 22:2, 3, 21-23). În sfârşit, Bildad încheie
acest asalt verbal: „Cine de pe pământ se poate lăuda că este curat?
„ întreabă el. „Dumnezeu este atât de puternic încât luna şi stelele înseşi
sunt nimic alături de el. Cu atât mai puţin omul, care nu este în faţa lui
decât un mizerabil vierme!” – Iov 25:2-6.
fără să se gândească, că a fost lipsit de cunoştinţă şi se căieşte „în ţărână şi
în cenuşă“. Apoi Dumnezeu îl condamnă pe Elifaz şi pe cei doi tovarăşi ai săi
şi îi spune lui Iov să intervină ca mediator în favoarea lor. În
continuare, Iov este vindecat şi are fericirea să i se nască şapte fii şi trei fiice
frumoase, având de două ori mai multe animale decât posedase înainte. El
va mai trăi încă 140 de ani şi va muri „bătrân şi sătul de zile“. – Iov 38:1-
4; 42:1-17.

 
Iov a fost, într-adevăr, un om de o remarcabilă integritate. Nu a existat
nimic care să-i permită să ştie că era ţinta unei provocări pline de ură din
partea Diavolului. Integritatea sa este cu atât mai remarcabilă întrucât Iov,
cu toate că îl considera răspunzător pe Dumnezeu pentru suferinţele sale,
totuşi el nu l-a renegat niciodată, nici nu l-a blestemat.