Curs 5 (-2).

Contractul comercial international:

- clauzele asiguratorii in contractele pe termen lung (continuare)
 3.5. Clauze de asigurare împotriva unor riscuri nevalutare

3.5.1. Clauza de revizuire a preţului

 Clauza de revizuire a preţului mai este denumită, în doctrină şi clauză de indexare

nemonetară, de recalculare a preţului, de escaladare a preţului sau de preţ mobil (de scară
mobilă).

Definiţie: Clauza de revizuire a preţului este prevederea contractuală prin care părţile
stabilesc că oricare dintre ele este îndreptăţită să procedeze la recalcularea preţului contractual
dacă între momentul încheierii contractului şi cel al executării lui au loc modificări
semnificative ale preţului materiilor prime, energiei, forţei de muncă sau altor elemente avute în
vedere la stabilirea preţului contractual (tarifele de transport, primele de asigurare, tarifele de
depozitare a mărfii în magazii generale, antrepozite, docuri etc.).

Este necesar ca părţile contractante să precizeze dacă orice schimbare a costurilor poate
determina recalcularea preţului sau dacă trebuie ca schimbarea să aibă o anumită importanţă,
exprimată procentual faţă de costul iniţial (toleranţă de revizie). De asemenea, părţile trebuie
să precizeze dacă recalcularea preţului se va face la fiecare livrare parţială sau numai după
livrarea finală.
  Este necesar ca părţile să arate cum se va calcula noul preţ şi care este toleranţa de revizie.
Părţile pot să stipuleze că revizuirea preţului va opera automat când procentul de toleranţă
este depăşit. Uneori părţile prevăd şi formula matematică aplicabilă pentru a se calcula noul
preţ.
 Clauza de revizuire a preţului este cuprinsă mai ales în contractele pe termen lung de
engineering, de exporturi complexe, de antrepriză etc.

3.5.2. Clauza de postcalculare a preţului

Această clauză dă dreptul furnizorului (vânzător, antreprenor, prestator de servicii) să

stabilească preţul după executarea integrală a obligaţiilor contractuale sau la termene
intermediare convenite de părţi, pentru a se putea lua în calcul influenţa factorilor economici
asupra preţului contractual între momentul încheierii contractului şi cel al executării lui.
De regulă, clauza de postcalculare a preţului este menită să neutralizeze riscurile nevalutare,
provenind din eventualele modificări ale cheltuielilor materiale (de producţie) şi pentru forţa de
muncă (salarii), dar părţile contractante îi pot da şi finalitatea de a preveni sau înlătura riscurile
valutare datorate diferenţelor de curs valutar.
 Dintre clauzele de postcalculare a preţului, în practică este folosită îndeosebi clauza ”cost +
fee” (cost şi remuneraţie), specifică în contractele denumite “cu costuri rambursabile”. În acest
caz, preţul final este alcătuit din două elemente principale: “cost”, care se referă la cheltuielile de
producţie formate din preţul materiilor prime, materialelor, energiei, combustibililor etc. şi
“remuneraţie”, care se referă la valoarea manoperei, care include salariile, profitul şi
 orice adaosuri la preţul de producţie.
 Această clauză îl avantajează pe debitorul prestaţiei în natură (furnizor, antreprenor)
pentru că riscul creşterii preţurilor este suportat exclusiv de beneficiar (cumpărător, client etc.),
întrucât furnizorul sau antreprenorul va definitiva preţul contractual folosind ca elemente de
calcul în acest scop preţurile curente din momentul executării, integrale sau parţiale, a obligaţiei
sale, situaţie în care beneficiarul este posibil să plătească un preţ majorat faţă de cel estimat în
momentul încheierii contractului.
 De aceea, pentru protejarea debitorului prestaţiei pecuniare, părţile prevăd obligaţia
furnizorului de a ţine o evidenţă contabilă a consumurilor de materiale şi manoperă pentru ca
beneficiarul să poată verifica aceste cheltuieli, iar în cazul în care costurile de producţie au fost
mărite artificial, beneficiarul are dreptul de a refuza plata sumelor care în realitate nu au fost
cheltuite.
 Avantajul beneficiarului este dat de faptul că poate obţine îmbunătăţiri calitative ale
produsului sau lucrării, în tot timpul cât durează executarea contractului, în funcţie de ultimele
progrese tehnologice din domeniul respectiv de activitate.

3.5.3. Clauza ofertei concurente

 Clauza ofertei concurente este stipulaţia contractuală care dă dreptul uneia dintre părţile contractante ca, în
situaţia în care un terţ îi face o ofertă de contractare în condiţii mai avantajoase decât cele din contractul în
curs de executare, să solicite modificarea acestui contract în sensul ofertei terţului, iar dacă cealaltă parte
refuză, contractul să se suspende sau să fie reziliat, direct sau ca urmare a unei hotărâri cu caracter
jurisdicţional.
 În mod uzual, clauza este redactată astfel: “Dacă în cursul executării contractului,
cumpărătorul notifică vânzătorului primirea unei oferte concurente, emanând de la un
furnizor cunoscut şi serios, conţinând un preţ inferior celui din contract, celelalte condiţii
(îndeosebi cantitatea, calitatea şi termenele de livrare) rămânând identice, vânzătorul
trebuie, în 10 zile de la primirea notificării cumpărătorului, să se alinieze la condiţiile din
oferta concurentă”. Dacă vânzătorul nu acceptă aceste condiţii, cumpărătorul este liberat de
obligaţia de a se aproviziona de la vânzător, iar contractul va înceta să producă efecte în termen
de 10 zile de la primirea răspunsului vânzătorului.

 De obicei, această clauză este frecventă în contractele internaţionale pe termen lung, care
privesc aprovizionarea cu materii prime şi este stipulată în favoarea cumpărătorului
(beneficiarului lucrării sau serviciului), pentru ca acesta să poată beneficia de condiţiile mai
avantajoase apărute în timpul executării contractului pe piaţa internaţională (de exemplu,
scăderea preţului la petrolul care face obiectul contractului de aprovizionare).

 O asemenea clauză poate fi stipulată şi în favoarea vânzătorului (executantului de lucrări sau

prestatorului de servicii) pentru a putea profita de o eventuală creştere a valorii mărfurilor care
formează obiectul contractului.
 Caracterul “mai favorabil” al ofertei terţului este o condiţie a aplicării clauzei ofertei
concurente. În majoritatea cazurilor oferta concurentă se referă la modificarea corespunzătoare a
preţului, celelalte elemente ale contractului rămânând neschimbate. În asemenea cazuri,
comparaţia între contractul în curs de executare şi oferta terţului este uşor de realizat.
 În alte cazuri, oferta terţului nu se referă la preţ, ci la alte elemente ale contractului: cantitate,
calitate, termene de livrare, condiţii de plată, de transport etc. sau atât la preţ, cât şi la alte elemente
ale contractului. În aceste ipoteze, pentru a se putea vedea dacă oferta este mai favorabilă decât
contractul în curs de executare, trebuie să se ia în considerare toate clauzele contractului.

 Compararea condiţiilor din ofertă cu cele ale contractului poate fi realizată prin negocieri între
părţi sau prin apelarea la un terţ independent şi competent, care poate fi un expert tehnic sau un
arbitru. Această din urmă soluţie este preferabilă uneori, pentru că punerea la dispoziţia
promitentului a ofertei terţului nu este întotdeauna posibilă din cauza opoziţiei terţului ofertant care
este interesat în păstrarea secretului ofertei sale; de aceea este necesară apelarea la un terţ neutru,
care poate păstra confidenţialitatea informaţiilor.

 Pentru a se declanşa mecanismul clauzei ofertei concurente trebuie îndeplinite anumite condiţii:
a) oferta trebuie să fie făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, adică să fie serioasă şi
precisă şi nu făcută de conivenţă cu beneficiarul clauzei, pentru a determina pe promitent, prin
manopere dolosive, să accepte adaptarea contractului;
b) oferta trebuie să fie obişnuită, adică să nu aibă caracter excepţional, cum este de exemplu
oferta de încheiere a unui contract cu executare “spot” (cu executare imediată), care se practică, de
obicei, pentru cantităţi mici şi pentru scurtă durată, unde preţul este, prin ipoteză, mai redus.
 Efectele clauzei ofertei concurente - În funcţie de înţelegerea părţilor, această clauză poate
să opereze automat sau să prevadă obligaţia părţilor de a renegocia contractul (situaţie în care
clauza ofertei concurente se aseamănă cu clauza de hardship):
a) În cazul în care clauza operează automat, vechea obligaţie îşi pierde valabilitatea
(devine caducă), iar beneficiarul clauzei poate să adapteze contractul conform ofertei mai
favorabile a terţului. Riscul aparţine promitentului care nu are niciun control asupra condiţiilor
ofertei terţului. Adaptarea operează din momentul acordării de către terţ a condiţiilor mai
favorabile prin oferta concurentă, dacă părţile nu au stipulat altfel în contract.
b) Dacă efectele clauzei se produc ca urmare a acordului promitentului, în temeiul
clauzei se naşte dreptul la opţiune al acestuia, în sensul că poate să accepte sau să refuze
adaptarea contractului, drept care trebuie exercitat în termenul prevăzut în contract sau părţile
pot conveni suspendarea temporară a contractului.
b1 ) Acceptarea de către promitent a adaptării contractului poate fi
conformă cu condiţiile din oferta concurentă (situaţie în care adaptarea operează din momentul
acordării de către terţ a condiţiilor mai favorabile, prin oferta concurentă, dacă părţile nu prevăd
altfel) sau poate fi diferită de aceste condiţii, dar şi în acest caz adaptarea contractului va fi
favorabilă beneficiarului ofertei (caz în care clauza ofertei concurente se aseamănă cu cea de
hardship).
b2) Refuzarea de către promitent a adaptării contractului în mod explicit
sau implicit (de exemplu, prin neexprimarea acceptului sau refuzului în termenul contractual) are
ca efect, de regulă, rezilierea contractului. Alteori, pentru situaţia în care nu pot ajunge la un
acord privind adaptarea contractului, părţile prevăd posibilitatea apelării la arbitraj, scop în care
trebuie să menţioneze cel puţin competenţa arbitrului privind adaptarea sau rezilierea
contractului şi termenul în care arbitrul poate fi sesizat.
 b3) De asemenea, părţile pot să prevadă o soluţie intermediară şi anume
suspendarea executării contractului, pe perioada respectivă beneficiarul clauzei având
obligaţia să încheie cu terţul un nou contract, în condiţiile mai avantajoase propuse de acesta.

3.5.4. Clauza clientului celui mai favorizat

 În temeiul acestei clauze una dintre părţile contractante, numită promitent, se obligă să acorde
partenerului său contractual cele mai avantajoase condiţii pe care le-ar acorda în viitor altor
parteneri (contractuali) cu privire la contracte având acelaşi obiect.
 Între clauza clientului celui mai favorizat şi clauza ofertei concurente există asemănări şi
deosebiri:
a) în primul rând, ambele clauze se utilizează frecvent în contractele de aprovizionare
(vânzare-cumpărare de materii prime şi materiale), în contractele de concesiune, de transfer de
tehnologie etc.;
b) în al doilea rând, ca şi clauza ofertei concurente, clauza clientului celui mai
favorizat are ca scop adaptarea contractului pe termen lung la condiţiile pieţei, neutralizarea
riscurilor nevalutare, pentru a evita crearea pentru una dintre părţile contractante a unei situaţii
defavorabile în raport cu terţul concurent;
c) în sfârşit, cele două clauze se deosebesc esenţial prin elementul de referinţă; la
clauza ofertei concurente acesta este oferta terţului (beneficiarul clauzei solicită modificarea
condiţiilor contractului având în vedere oferta pe care a primit-o de la un terţ), în timp ce în cazul
clauzei clientului celui mai favorizat, elementul de referinţă este operaţiunea comercială
încheiată de o parte contractantă cu un terţ (clientul cel mai favorizat).
 Efectele clauzei se pot produce în mod automat sau ca urmare a negocierii părţilor:
a) De regulă, acestea se produc în mod automat, din momentul în care au fost acordate
unui terţ condiţii mai favorabile. Din momentul respectiv vechea obligaţie devine caducă şi
noile condiţii se acordă şi beneficiarului clauzei, indiferent de momentul în care acesta a aflat de
existenţa contractului care acordă condiţii mai favorabile terţului (o conduită corectă îl obligă pe
promitent să aducă la cunoştinţă partenerului său existenţa noului contract cu terţul). Dacă faptul
acordării de condiţii mai favorabile unui terţ nu este contestat, această clauză, spre deosebire de
clauza ofertei concurente, nu permite promitentului să refuze adaptarea contractului în scopul
rezilierii lui, iar suspendarea contractului nu este posibilă.
b) Părţile pot să prevadă ca adaptarea contractului la condiţiile mai favorabile
acordate terţului să nu se facă în mod automat, ci prin negocieri, la cererea beneficiarului
promisiunii.
În cazul în care adaptarea contractului se face prin negocieri, se poate conveni
adaptarea contractului atât în privinţa momentului din care operează adaptarea lui, cât şi a altor
condiţii contractuale decât cele acordate terţului de promitent.
În privinţa momentului din care operează adaptarea contractului, părţile pot conveni ca
alinierea contractului la condiţiile mai favorabile acordate terţului să se facă retroactiv, din
momentul în care terţul a început să beneficieze de condiţiile mai favorabile sau numai pentru
viitor, deci din momentul în care s-au finalizat negocierile (eventual din momentul pronunţării
hotărârii arbitrale prin care s-a decis adaptarea contractului etc.).
 Limitarea efectelor clauzei. Părţile pot limita efectele clauzei (ca şi în cazul clauzei ofertei
concurente). Astfel, părţile pot conveni următoarele:
a) domeniul de acţiune al clauzei să fie limitat în spaţiu (de exemplu, pentru clienţii săi
dintr-o anumită zonă geografică, în care promitentul intenţionează să intre sau din anumite ţări
cu comercianţii cărora promitentul are relaţii comerciale speciale pentru că sunt ţări limitrofe sau
fac parte din aceeaşi uniune vamală sau zonă a liberului schimb cu ţara promitentului, pot fi
acordate condiţii mai favorabile fără ca beneficiarul clauzei să aibă dreptul să o invoce);
b) beneficiarul să poată avea dreptul de a invoca această clauză numai după trecerea
unei anumite perioade de timp de la încheierea contractului (corelativ, promitentul poate avea
obligaţia de a nu acorda unui terţ condiţii mai favorabile decât cele oferite beneficiarului un
anumit timp după încheierea contractului);
c) invocarea clauzei să nu aibă ca temei ansamblul condiţiilor contractuale, ci să fie
limitată numai la anumite elemente contractuale (de exemplu, preţul);
d) beneficiarul să aibă dreptul de a invoca clauza numai dacă valoarea condiţiilor mai
favorabile ar depăşi o anumită limită (un procent de toleranţă).

 Prin contractul de bază părţile pot stipula să beneficieze de conditiile mai favorabile şi alţi
clienţi ai promitentului, caz în care clauza are natura juridică a unei stipulaţii pentru altul.

 Clauza clientului celui mai favorizat poate fi cumulată cu clauza ofertei concurente în
favoarea uneia dintre părţi sau amândouă în favoarea ambelor părţi sau una dintre clauze în
favoarea uneia dintre părţi şi alta în favoarea celeilalte.
 Clauza clientului celui mai favorizat, ca şi clauza ofertei concurente, implică efectuarea
anumitor notificări între părţi, procedura notificărilor fiind diferită la această clauză în sensul că
obligaţia primei notificări incumbă promitentului.
 Clauza clientului celui mai favorizat este asemănătoare, ca finalitate şi mecanism de
funcţionare, cu clauza naţiunii celei mai favorizate, cu deosebirea că aceasta din urmă acţionează
pe planul relaţiilor dintre state.

3.5.5. Clauza de hardship (sau de impreviziune)

 Este stipulaţia contractuală care permite modificarea conţinutului contractului atunci când, pe
durata executării lui, se produce, fără culpa vreuneia dintre părţi, un eveniment ce nu putea fi
prevăzut în momentul încheierii contractului, care afectează echilibrul contractual creând pentru
una dintre părţi consecinţe atât de oneroase în executarea propriei obligaţii, încât ar fi inechitabil
să le suporte singură.
 Caracteristici. Doctrina consideră că această clauză are următoarele caracteristici:
a) Cauzele care provoacă hardship pot fi împrejurări de orice natură, riscuri valutare
sau nevalutare (în domeniul economic, financiar, juridic, tehnic etc.), care pot interveni pe
parcursul executării contractului. Spre deosebire de alte clauze asiguratorii care se referă la
modificări bine determinate (de exemplu clauzele monetare se referă la cauze monetare), clauza
de hardship are un caracter general, referindu-se la orice modificări grave care ar putea afecta
echilibrul contractual. Sub acest aspect, clauza de hardship poate acoperi domeniul de aplicare al
celorlalte clauze de adaptare a contractului şi a celor de menţinere a valorii contractului.
b) Evenimentul de hardship trebuie să fie imprevizibil în momentul încheierii contractului (de
altfel, aceasta este o trăsătură definitorie a tuturor riscurilor, deci nu este specifică clauzei de
hardship) şi exterior voinţei părţilor (să excludă culpa acestora).

c) Cauza care provoacă hardship modifică substanţial condiţiile contractului, afectând grav
echilibrul contractual, întrucât efectele sunt fundamental diferite de cele avute în vedere de
părţi în momentul încheierii contractului.

d) Situaţia creată de evenimentul de hardship trebuie să fie inechitabilă pentru partea care
suportă consecinţele. Întrucât echitatea este un criteriu subiectiv, pentru a nu lăsa loc
incertitudinii în raporturile comerciale dintre părţi, practica jurisdicţională ia în considerare
această condiţie atunci când modificările intervenite au afectat semnificaţia economică a
contractului.

e) Scopul urmărit de părţile contractante prin inserarea clauzei de hardship este menţinerea sau
restabilirea echilibrului contractual, când un element imprevizibil în momentul încheierii
contractului modifică substanţial condiţiile contractului.

f) Clauza de hardship exclude automatismul în adaptarea contractului, fiind necesare negocieri

între părţile contractante sau intervenţia organului de jurisdicţie. Dacă partea care se află într-o
situaţie de hardship nu cere negocieri, contractul se va executa în termenii săi iniţiali.
g) Adaptarea contractului ca urmare a clauzei de hardship operează numai pentru viitor, adică din
momentul în care părţile au ajuns la un acord sau a fost pronunţată hotărârea organelor de
jurisdicţie. Părţile pot să prevadă, în mod expres, un alt moment al producerii efectului de
adaptare a contractului (de exemplu, cel al producerii sau notificării evenimentului de
hardship).

3.5.6. Clauza de forţă majoră

 În legătură cu forţa majoră se impun câteva precizări:

a) nu toate sistemele de drept cunosc noţiunea de forţă majoră. Astfel, în sistemul de
drept englez, forţa majoră se încadrează într-un concept mai larg (frustration), care cuprinde şi
cauze exoneratoare de răspundere care nu întrunesc cerinţele forţei majore, mai precis, nu sunt
insurmontabile;
b) chiar în sistemele de drept romanist, care consacră forţa majoră, aceasta nu are
întotdeauna un conţinut identic. De exemplu, în dreptul român şi în dreptul francez, evenimentul
de forţă majoră este de provenienţă externă, absolut imprevizibil şi absolut invincibil.
Invincibilitatea se apreciază in abstracto. În dreptul german, italian şi grec, evenimentul de forţă
majoră trebuie să nu fie imputabil debitorului şi să facă imposibilă executarea obligaţiei acestuia.
Această diversitate a regimurilor juridice naţionale prezintă inconvenientul că şi în cazul în care
există reglementări internaţionale uniforme în materie instanţele judecătoreşti au tendinţa de a
interpreta asemenea reglementări prin prisma reglementărilor naţionale proprii;
c) datorită faptului că regimul juridic al forţei majore are un caracter supletiv indiferent de
dreptul naţional aplicabil, părţile pot să-l completeze sau să-l modifice prin clauze
contractuale, deci pot să stabilească de comun acord un regim juridic convenţional, aplicabil
forţei majore în contractul respectiv.

Definirea forţei majore. Literatura de specialitate a evidenţiat faptul că în practica

internaţională există trei tipuri de definiţii pentru cazurile de forţă majoră:
a) o definiţie sintetică, care enunţă condiţiile legale esenţiale pe care trebuie să le
îndeplinească o împrejurare pentru a fi considerată caz de forţă majoră (în principiu, evenimentul
de forţă majoră trebuie să fie imprevizibil, insurmontabil şi exterior celui care-l invocă, să fi
intervenit ulterior încheierii contractului şi să fi împiedicat executarea acestuia, fără nicio vină
din partea debitorului, aflat în imposibilitate absolută de a executa contractul; de asemenea, cazul
fortuit, culpa creditorului şi fapta terţului care, în practica arbitrală de comerţ internaţional sunt
subsumate noţiunii generice de forţă majoră, trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale ale
acesteia pentru a produce efectele forţei majore);

b) o definiţie analitică, care constă în faptul că nu se defineşte noţiunea de forţă

majoră, ci se enumeră toate situaţiile imaginabile care ar putea fi considerate cazuri de forţă
majoră (denumite şi fapte exoneratoare de răspundere).
 Împrejurările care pot constitui forţă majoră diferă în funcţie de obiectul contractului. În
general, enumerarea cuprinde diverse situaţii, precum:
b1) calamităţile naturale (secetă, îngheţ, cutremure, incendii, inundaţii, epidemii etc.);
b2) actele puterii publice (refuzul eliberării sau anularea ori retragerea licenţelor de
import-export, autorizaţiilor de construcţie sau de exploatare a unui obiectiv economic,
interdicţia importurilor, hotărâtă de un guvern străin, dacă s-a prelungit mai mult timp şi a făcut
imposibilă executarea de către debitor a obligaţiilor sale etc.);
b3) conflictele armate sau alte conflicte grave (stare de război, revoluţie, mobilizare,
rechiziţii, embargou, blocada maritimă etc.);
b4) conflicte de muncă grave (grevele care afectează activitatea economică a uneia
dintre părţi);
b5) dificultăţile de transport, aprovizionare, restricţia utilizării energiei etc.
 Definiţia analitică a forţei majore este întâlnită în practica anglo-saxonă; deşi noţiunea de
forţă majoră nu este proprie dreptului englez, este deseori folosită pentru a califica stări de grevă
sau altele asemenea.

c) O definiţie mixtă, care cuprinde o formulare sintetică a condiţiilor forţei majore şi o

enumerare exempli gratia a principalelor cazuri de forţă majoră.
Această modalitate de definire a forţei majore este frecvent întâlnită în practică pentru
că acoperă cel mai bine varietatea de situaţii care pot fi considerate ca având caracteristicile
forţei majore.
 Derogări convenţionale de la reglementările de drept comun. Dacă dreptul român
constituie lex contractus, se vor aplica reglementările de drept comun (art. 1351 şi art. 1352 C.
civ.) referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească evenimentul de forţă majoră
pentru a produce efectele sale specifice. Dar pentru că regimul juridic al forţei majore stabilit de
legea română are un caracter supletiv, părţile pot să deroge de la el prin clauze contractuale.
Părţile contractante pot conveni derogări de la dreptul comun, deci pot să stabilească un regim
juridic convenţional, diferit de cel legal, în sensul că pot conveni atât asupra semnificaţiei
noţiunii de forţă majoră, cât şi asupra efectelor pe care aceasta le produce.

 Prin prisma regimului juridic supletiv al forţei majore în dreptul român, putem defini clauza
de forţă majoră ca fiind o stipulaţie contractuală prin care părţile convin ca producerea unui
eveniment considerat de ele ca fiind de forţă majoră să aibă ca efect, de regulă, suspendarea
executării contractului, iar dacă forţa majoră acţionează peste o anumită limită de timp stabilită
de părţi, contractul să fie reziliat sau renegociat.
 TESTE GRILĂ

1) Clauza de revizuire a preţului îndreptăţeşte părţile să recalculeze preţul contractual dacă se

modifică preţul materiilor prime:
a) în timpul negocierilor
b) în timpul executării contractului
c) după executarea contractului.

2) Clauza de postcalculare a preţului dă dreptul furnizorului să stabilească preţul

contractual:
a) după livrarea parţială a mărfii
b) după livrarea integrală a mărfii.

3) Clauza de postcalculare a preţului creează avantaje:

a) pentru debitorul prestaţiei pecuniare
b) pentru debitorul prestaţiei în natură
c) pentru terţii de bună credinţă.


4) În cazul ofertei concurente oferta terţului trebuie să aibă:
a) caracter excepţional
b) caracter obişnuit
c) să fie cu executare imediată.

5) Evenimentul de forţă majoră trebuie să aibă caracter:

a) previzibil
b) insurmontabil
c) să excludă culpa debitorului.