Balneoclimatologie

Curs 2

2. Factorii genetici ai climatului şi influenŃa lor asupra vieŃii şi a calităŃii acesteia

2.1.Factorii cosmici

RadiaŃia cosmică este o radiaŃie corpusculară şi electromagnetică provenită direct din

spaŃiul cosmic (r.c. primară) sau rezultată în urma unor reacŃii nucleare ale radiaŃiei extraterestre
cu nucleele atomilor din atmosferă (r.c. secundară). Prima detectată la 10-30 km, cea de-a doua,
la înălŃimi mici, până la suprafaŃa Pământului, unde ajung doar radiaŃiile cosmice cu energie
suficient de mare. Cele cu energie sub o anumită limită, urmează liniile de câmp magnetic, fiind
deviate spre poli. Aşadar, intensitatea radiaŃiei cosmice este mai mare la poli.

2.2. RadiaŃia solară, influenŃa activităŃii solare asupra organismelor vii.

RadiaŃia solară este o emisie şi o propagare în spaŃiu a unor unde (radiaŃia ondulatorie,
acustică şi electromagnetică) şi a unor particule (radiaŃia corpusculară) care influenŃează mediul
interplanetar.
RadiaŃia corpusculară, reprezentată de vântul solar, raze cosmice solare provenite din
erupŃii, care constitue sursa de energie a soarelui. RadiaŃia electromagnetică se propagă sub
formă de unde electromagnetice de diferite lungimi de undă, de la 103m, radio, infraroşii,
vizibile, ultraviolete la raze X.
La trecereea prin atmosferă radiaŃia îşi schimbă intensitatea şi compoziŃia spectrală,
datorită difuziei şi absorbŃiei. Fluxurile radiative (radiaŃia directă difuză, globală, efectivă,
reflectată) împreună formează bilanŃul radiativ (diferenŃa dintre energia primită) şi cea emisă sau
reflectată.
Elementele bilanŃului radiativ prezintă variaŃii spaŃiale şi temporale, în funcŃie de
următorii factori:
- altitudinea soarelui ho sau masa aerului 1/ sin ho
- lungimea zilei care determină suma zilnică şi lunară de energie
- nebulozitatea.
AcŃiunea radiaŃiilor asupra organismului uman.
Pătrunderea radiaŃiilor solare în piele depinde de lungimea de undă a radiaŃiei şi de
pigmentarea pielii. Căldura primită de om este dependentă de unghiul solar şi se poziŃia corpului
expus la soare.
Spectrul solar prezintă efecte biologice diferite, în funcŃie de lungimea de undă.
Astfel, partea vizibilă a spectrului (4000 Ǻ < λ< 7500 Ǻ) (radiaŃia solară luminoasă) este
percepută la nivelul celulelor retinei , apoi impulsul luminos este transmis pe căi nervoase la
centrii optici din hipotalamus şi de aici sunt stimulate hipofiza şi celelalte glande cu secreŃie
internă, cu atât mai mult cu cât cantitatea de radiaŃie este mai mare. Totalul de energie în spectrul
vizibil demonstrează că stimularea hipotalamusului este posibilă, cu lungimi de undă de la indigo
la roşu, dar în mod diferit.
Intunericul complet influenŃează în sens regresiv schimbările structurale, celulele neuro-
glandulare (Millin) şi funcŃiile hipofizei (Fuchs, Hollwich).
Partea de spectru cuprinzând radiaŃiile infraroşii (7500 Ǻ < λ< 30000 Ǻ) (calorice)
penetrează superficial pielea (maxim la 7500 Ǻ, 99% din radiaŃie este absorbită după penetrarea
a câŃiva milimetri). Efectele locale sunt eritemul (înroşirea) pielii, care se manifestă imediat şi
dispare după câteva minute şi nu e urmat, de obicei, de depigmentare.
RadiaŃia infraroşie este absorbită de conjunctivită şi de cornee, provocând fotooftalmie în
mod rapid. Formarea cataractei prin expunere cronică la radiaŃii infraroşii este neîndoielnică,
producând leziuni pe retină (Ellinger, cf. Tromp, 1963). Efectele generale sunt cele produse de
căldură. Aceasta produce modificări in reglarea termică, activează circulaŃia sangvină, produce
sudoraŃie, dar şi insolaŃie, şoc caloric.
 Cele mai importante sunt efectele biologice ale radiaŃiilor ultraviolete (locale şi generale)
de tip A (4000-3150 Ǻ) şi B (3150 – 2800 Ǻ), cele de tip C (< 2800 Ǻ) înregistrându-se la
generatorii UV.
Efectele asupra pielii umane sunt fotoeriterm, o înroşire apare în timp, proporŃională cu
intensitatea radiaŃiei, urmată de fotopigmentare (oxidarea melaninei, pigment din epiderma
pielii). Dacă intensitatea este mare, se formează băşici cu lichid, care se pot infecta. Se constată o
dilatare a vaselor de sânge ale pielii, pigmentarea produce cornifierea stratului de piele, care este
un fenomen de adaptare la stres. Mecanismele de acŃiune ale radiaŃiei ultraviolete asupra pielii
constau în conversia provitaminei D în vitamina D şi transportarea ei în sânge, cu acŃiune asupra
fixării calciului. Fascicolul UV, de tip B, intre 3030 – 2970 Ǻ are acŃiune specific antirahitogenă.
Răspunsul pielii umane la această parte de spectru numit fotosensibilitate, este mai mult
sau mai puŃin pronunŃat în funcŃie de: culoarea părului, vârstă, sex, sezon (persoanele blonde,
copiii, bărbaŃii sunt mai sensibile faŃă de persoanele brunete, vârstnice, femei, dar cu toŃii sunt
mai sensibili primăvara). Fotosensibilitatea descreşte de la piept, abdomen, spate, către obraz şi
extremităŃi.
Efectele generale asupra corpului uman sunt creşterea secreŃiei gastrice, gastrite
modificări ale tensiunii sângelui, în general o scădere, datorită dilatării capilarelor. Efecte asupra
metabolismului sunt: schimbări de conŃinut în substanŃe minerale şi proteine, reducerea
capacităŃii respiratorii, hipertiroidism. Este de reŃinut că intensitatea radiaŃiilor UV creşte cu
înălŃimea Soarelui, h0 şi cu altitudinea geografică H.
Pentru helioterapie, doza de iradiere este importantă (doza este în funcŃie de intensitatea
şi timpul de expunere) şi ea depinde de momentul din zi, de anotimp şi de zona geografică.

Radiatia UV

Soarele radiaza energie intr-un spectru extrem de larg de lungimi de unda. Radiatiile
ultraviolete, care au o lungime de unda mai mica decât radiatia din domeniul vizibil (albastru sau
violet) sunt responsabile de arsurile provocate de expunerile la Soare sau de alte efecte asupra
sanatatii umane.

Din fericire pentru sanatate pe Pamant, stratul de ozon din stratosfera (unul din straturile
atmosferei terestre) ne protejeaza de cea mai mare parte a radiatiilor ulttraviolete (UV) produse
de Soare. Ceea ce strabate insa stratul de Ozon din atmosfera poate cauza numeroase probleme
de sanatate, in special pentru persoane care petrec mult timp afara expuse la radiatia solara:
Zbarcirea pielii, îmbătrînirea acesteia.
- Cataracta
- Suprimarea sistemului imunitar
- Cancerele de piele

Din cauza acestor efecte asupra sanatatii, expunerea la radiatia UV a Soarelui trebuie
limitata.
Tipuri de radiatie UV
 Cercetatorii clasifica radiatia ultravioleta in trei categorii:
UVA – care nu sunt absorbite de stratul de ozon
UVB - absorbite in cea mai mare parte de stratul de ozon
UVC - complet absorbite de stratul de ozon

UVA si UVB care ajung la suprafata Pamantului sunt cele care produc imbolnavirile
despre care am discutat mai sus. Nivelul radiatie UV depinde de mai multi factori. Fiecare din
acesti factori poate mari riscul supraexpunerii si riscul imbolnavirii.

Ozonul stratosferic
Stratul de ozon absoarbe o mare parte a radiatie UV, dar procesul de absorbtie depinde de
luna din an si de alte fenomene naturale. O mare problema a aparut o data cu deprecierea
stratului de ozon, datorata substantelor care au dus la distrugerea ozonului (CFC -
clorofluorocarbonati)., rezultând astfel micsorarea puterii de absorbtie a radiatiilor UV prin
micsorarea grosimii stratului de ozon.
Ora expunerii
Soarele este la cea mai mare inaltime pe cer la amiaza. In acest moment si intensitatea
radiatiei UVB este maxima pentru ca distanta parcursa de razele de Soare prin atmosfera este
minima. Dimineata si dupa-amiaza, razele Soarelui parcurg un drum mai lung prin atmosfera sub
un unghi mai mare fata de verticala, iar intensitatea radiatie se reduce gradat.
Luna din an
Unghiul format de razele Soarelui variaza cu anotimpul, producând si variatii mari ale
radiatiei UV. Intensitatea radiatiei UV tinde sa fie maxima in lunile de vara.
Latitudinea
Intensitatea radiatiei solare este maxima la ecuator, unde Soarele se gaseste chiar
deasupra capului si unde razele calatoresc mai putin prin atmosfera. De asemenea grosimea
stratului de ozon este mai mica la tropice fata de latitudinile mijlocii, deci si absorbtia ozonului
este mai slaba la tropice. La latitudinile mari Soarele este mai jos pe cer deci razele calatoresc
mai mult prin atmosfera si expunerea la radiatie UV este redusa.
Altitudinea
Expunerea la radiatie UV creste cu altitudinea deoarece exista mai putin aer in atmosfera
care absorbe radiatia. La altittudini mari riscul de expunere creste.
Conditiile de vreme
Pătura de nori reduce nivelul de radiatie UV, dar nu complet. Depinde de grosimea si de
tipul norilor si este chiar posibil ca sa se produca arsuri chiar si intr-o zi noroasa de vara.
Reflexia
Unele suprafete, cum sunt zapada, nisipul, iarba sau apa reflecta o mare parte din radiatia
UV care ajunge la ele. Datorita reflexiei intensitatea radiatiei UV in zonele cu reflexie poate fi
mult mai mare decit la umbra. De exemplu zăpada proaspătă.
Ce este Indexul UV?
Indexul de radiatie UV, indica riscul expunerii la radiatie ultravioleta. Indexul are o scara de la 0
la 10+, unde 0 indica un risc minim de expunere iar 10+ indica un risc foarte mare.

Indexul UV Nivelul expunerii

0-2 Minim
3-4 Scazut
5-6 Moderat
7-9 Mare
10+ Foarte mare

În rezumat, energia radiantă a Soarelui se manifestă la nivelul solului printr-o variaŃie

anuală şi diurnă, în funcŃie de caracteriticile astronomice-geografice (poziŃia Pământului faŃă de
soare, altitudine), meteorologice (masa de aer, nebulozitatea) şi fizice (lungimea de undă).
Efectele biologice asupra organismului uman sunt terapeutice (de exemplu, antirahitice) sau
patogene (eritem, insolaŃie).
2.2.1 InfluenŃa activităŃii solare asupra organismelor

RelaŃia trebuie privită corelat cu periodicitatea de aproximativ 11 ani a petelor solare,

izolate sau grupate în dreptul cărora temperatura scade cu aprox. 1500oC faŃă de 6000 K. În
timpul maximelor se intensifică radiaŃia corpusculară şi electromagnetică, la suprafaŃa
pământului se declaşează furtuni magnetice, creşte ionizarea atmosferei şi frecvenŃa aurorelor
polare, se accentuează circulaŃia atmosferică a maselor de aer, se amplifică activitatea ciclonică.
Acestea la rândul lor influenŃează organismul uman. În afară de aceste efecte directe se apreciază
şi o influenŃă asupra celor suferinzi de boli cardiovasulare.
De asemenea, in cadrul unui ciclu de 11 ani, se apreciază un număr maxim de epidemii
datorită dezvoltării în paralel cu intensitatea vântului solar, a bacteriilor saprofite şi mai ales
patogene: difteria, holera, gripa, ciuma, tifosul recurent, dar totodată şi producŃii maxime de
vinuri.
Aşadar, fenomenele extraterestre, şi îndeosebi activitatea solară influenŃează viaŃa pe
Pământ în mod indirect, prin intermediul climei mai ales şi al modificărilor de vreme,
dependente majoritar de acest factor climatogen, dar şi în mod direct, prin procesele radiative la
nivelul solului şi capacitatea de reacŃie a organismelor vii la acestea.

2.2. Factorii fizico – chimici şi meteorologici: compoziŃia aerului, aerosolii;

2.2.1. CompoziŃia aerului, prin elemenetele sale principale: oxigen, azot, dioxid de
carbon, vaporii de apă, ozon influenŃează şi determină calitatea vieŃii.
Oxigenul, indispensabil vieŃii va fi analizat ca factor bioclimatic la capitolul despre
influneŃa altitudinii.
Azotul, poate provoca în cantităŃi sporite beŃia de azot, constată uneori la aviatori, în
zborul la mare altitudine, la muncitorii din chesoane şi la scafandri.
Dioxidul de carbon, in anumite situaŃii poluante poate duce la dispnee cu hiperventilaŃie,
la concentraŃii de 2-3%, la 4% dă senzaŃia de constricŃie toracică, agitaŃie, la 8% produce
pierderea cunoştinŃei, la peste 10%, CO2 devine mortal (Mănescu, 1984).

Factorii fizico – chimici (aerosolii)

Atmosfera din punct de vedere fizico – chimic poate fi considerată un sistem
aerocoloidal, în care particule foarte fine, solide sau fluide (aerosoli) sunt dispersate printre
moleculele de gaze ale aerului.În funcŃie de mărimea şi sarcina electrică a particulelor de aerosoli
aceştia sunt capabili a pătrunde la diferite niveluri ale aparatului respirator.
Activitatea chimică a aerosolilor se aplică în terapia de inhalaŃie (aerosoloterapia), în
staŃiunile balneoclimatice îndeosebi, permiŃând astfel o pătrundere mai adâncă a substanŃelor
terapeutice în plămâni.
Poluarea chimică cu gaze toxice poate provoca tulburări nervoase şi contribue la apariŃia
de leziuni pulmonare, Fumul, praful şi aciditatea aerului au o acŃiune nocivă asupra organismului
uman. Poluarea cu particule anorganice determină numeroase afecŃiuni, în principal boli de
plămâni, dintre care cea mai cunoscută este silicoza, prezentă frecvent la mineri.
Poluarea cu substanŃe organice, polen, spori de ciuperci otrăvitoare, microorganisme
(virusuri, bacterii, spori de ferigă, alege, fungi) pot provoca alergii, infecŃii, astm, boli de piele
sau boli alergice.
CondiŃiile meteorologice cele mai favorabile poluării de orice fel sunt calmul atmosferic,
ceaŃa, inversiunile termice, caracteristice de obicei în timpul unui anticiclon, în special de
dimineaŃă, iar condiŃiile geografice sunt reprezentate de amplasarea localităŃilor şi a industriilor
în depresiuni şi văi.
Efectele poluării sunt în funcŃie de tipurile de poluanŃi: iritanŃi (gazoşi, pulberi),
fibrozanŃi (pulberi, compuşi ai fierului şi azbestului), asfixianŃi (monoxid de carbon, hidrogen
sulfurat), alergizanŃi (polenuri, mucegaiuri, alergene vegetale sau animale – peri, blănuri), toxici
sistemici, cancerigeni (hidrocarburi aromate, amine). Aceste efecte pot fi directe – iritante,
asfixiante, cancerigene, mutagene, sau indirecte – prin modificări asupra faunei sau florei.
2.2.2 Electricitatea atmosferei, aeroionizarea;

Atmosfera este sediul fenomenelor electrice ale căror manifestări sunt foarte diverse,
unele care se pot determina numai cu aparatură fină, altele (trăsnetul) care elimină în timp scurt
cantităŃi imense de energie. InfluenŃa câmpului electric asupra organismului uman nu este foarte
clară. Missenard (1937) citează pe Vles, care consemnează că în câmp pozitiv, vegetaŃia şi
animalele cresc normal (legume, animale de casă, găini, pisici) în timp ce în câmp nul sau
negativ generaŃiile degenerează treptat şi devin sterile. Se consideră, de asemenea, că există
legături între tulburările câmpului electric atmosferic, la creşterea frecvenŃei impulsurilor
electromagnetice în atmosferă şi durerile la amputaŃii, creşterea frecvenŃei naşterilor, a
accidentelor, a mortalităŃii..
Ionizarea şi conductibilitatea aerului
Aerul exterior sau cel din încăperi conŃine, în cantităŃi variabile, particule purtătoare de
sarcini electrice, numite ioni atmosferici care, prin deplasarea în câmpul electric natural
(terestru) determină conductibilitatea electrică. Aeroionii, după semnul sarcinii electrice sunt
pozitivi sau negativi,după stare de agregare sunt gazoşi, solizi sau lichizi, iar după dimensiuni,
sunt mici, mijlocii şi mari. În aer curat, concentraŃia de ioni mici este de 800 – 1400 ioni/ml, din
care n+/- = 400 – 700. În zonele foarte curate, la munte sau în apropierea cascadelor sau în
păduri, concentraŃia ionilor mici poate atinge 3000 – 4000 /ml, iar a celor mari scade la câteva
sute.
Efectele biologice ale ionilor. S-a stabilit că salubritatea unui climat este determinată de
proporŃia de aeroioni negativi, deci de ionii de oxigen din aer, care exercită o acŃiune stimulentă
şi normalizantă asupra diferitelor organe. AcŃiunea ionilor nu are efect local, ci prin circulaŃia
sangvină, se extinde la întregul organism, în special la celulele cerebrale, stimulând funcŃiile
intelectuale. Luptând împotriva suboxigenării, care este una dintre cauzele îmbătrânirii, prin
reducerea progresivă a permeabilităŃii membranei celulare, ionii negativi întârzie acest proces.
Aşadar, cercetătorii recomandă aeroionoterapia în: congestie pulmonară, astm, gripă,
tulburări respiratorii de natură alergică, tulburări respiratorii de natură alergică, tulburări
endocrine, insomnii, reglarea ritmului cardiac şi respirator, eczme, urticarie, ulcere varicoase,
arsuri, cicatrizarea plăgilor.
Masele de aer, ciclonii, anticiclonii.
Masele de aer, fronturile atmosferice, ciclonii şi anticiclonii aduc cu ele variaŃii de
temperatură şi presiune, modificări bruşte ale direcŃiei si vitezei vântului, modifică stările de
moment ale vremii şi influneŃează prin desfăşurarea lor, calitatea vieŃii.

Vremea, aspecte de meteorolopatologie.

Vremea este starea fizică a atmosferei în continuă schimbare, caracterizată prin totalitatea
valorilor elementelor meteorologice, la un moment dat, şi prin variaŃia succesivă a acestora intr-
un anumit interval.de moment. Cele mai importante efecte asupra organismului uman sunt cele
reprezentate de variaŃiile bruşte, neprevăzute ce determină afecŃiuni neaşteptate pentru subiecŃii
meteorosensibili sau meteorolabili, în afecŃiuni considerate meteorotrope: bolile reumatismale,
cardiovasculare (infarctul de miocard, angina pectorală, hipertensiunea arterială), în bolile
digestive (în special ulceroasă), în bolile aparatului respirator (astmul alergic). Studiile
bioclimatice se ocupă, în general, de influenŃa, unui factor meteorologic şi de efectele sale asupra
organismului, de pildă de influenŃa temperaturii sau a presiunii scăzute sau ridicate asupra
sistemului nervos, asupra glandelor cu secreŃie internă, de capacitatea de termoreglare sau de cea
respiratorie.
Aspecte de meteoropatologie
În general se apreciază că pătrunderea unei mase de aer rece şi uscat, legată de un
anticiclon care antrenează o scădere a temperaturii, o creştere a presiunii atmosferice, a
potenŃialului electric şi a numărului de ioni, conduce la o reacŃie a organismului, manifestată prin
hipertensiune arterială, creşterea pH-ului, uneori dureri anginoase, hiperglicemie, modificări în
conŃinutul de potasiu, calciu, fosfor şi clor, creşterea raportului K/Ca, ceea ce amplifică
reactivarea sistemului nervos, a sistemului muscular.SubstanŃele oxidante aduse de masele reci
determină o stare de liniştire a organismului, calm, somn adânc, uneori apatie.
Masele de aer cald, determină fenomene inverse, de vasodilataŃie, pH scăzut, retenŃie de
apă în Ńesuturi, permeabilitate mărită a pereŃilor capilari. Ele pot antrena proliferarea
microorganismelor şi producerea de infecŃii, scăderea glicemiei. Psihic apare o stare de
nervozitate, urmată de oboseală, insomnie.
Magyarossi, 1972, arată că fronturile calde au efecte (care se produc înainte de sosirea
zonei frontale pe teritoriu), asupra sistemului nervos central (creşte încordarea nervoasă,
iritabilitatea, scade atenŃia şi capacitatea de concentrare, insomnie), asupra aparatului cardio-
vascular (tahicardie, creşterea tensiunii arteriale) şi asupra compoziŃiei sângelui (cresc VSH-ul,
calciul, iodul plasmatic, glicemia, scade pH-ul), de asemenea scade rezistenŃa faŃă de agenŃii
patogeni, se amplifică metabolismul bazal. La trecerea fronturilor reci, efectele se manifestă
postfrontal prin scăderea tensiunii arteriale, înmulŃirea crizelor anginoase, predispoziŃii la
tromboze venoase, afecŃiuni respiratorii, crize de astm, stări alergice, dureri reumatice, scade,
VSH-ul, numărul leucocitelor, glicemia.
În general, fronturile calde, masele tropicale, aeroionizarea pozitivă, scăderea
conŃinutului de substanŃe ionizante, prezintă reacŃii ergotrope (catabolizante, deci distructive,
accelerarea proceselor de oxidare, creşterea consumului energetic, echilibrul acido bazic tinde
spre aciditate, deci predomină tonusul simpatic), în timp ce fronturile reci, masele polare,
aeroionizarea negativă au o acŃiune trofotropă (anabolizantă, deci de refacere, se produce
scăderea metabolismului, a proceselor oxidative, a consumului energetic, tendinŃă la alcoză,
spasme, predominând parasimpaticotonia).
Brezowski (1964) analizează schimbările de vreme declanşate de traversarea ciclonilor,
însoŃiŃi de fronturile calde şi reci, care antrenează o suită de reacŃii biologice, realizând o schemă
în care se includ 9 faze de vreme, unele favorabile biologic, altele nefavorabile, a căror prezenŃă
este legată de poziŃia faŃă de fronturile atmosferice dintr-un ciclon.
Grupa I, favorabilă, este constituită la maximum în zona de presiune mare, subtropicală
sau arctică şi la minumum în zona temperată a vânturilor de vest. În Europa centrală, raportul
între fazele favorabile este de 1:2