Helioterapia și lumina solară.

De la început trebuie subliniat faptul că lumina solară beneficiază de emisia combinată , radiație
infraroșie, lumină vizibilă, radiație UV.

Va beneficia de suma celor trei domenii radiante care se potențează între ele. Radiația UV contribuie
la formarea stratului de ozon. Ozonul la rândul său absoarbe radiația UV, mai ales extremele nocive
ale UV , jucând rolul unui ecran filtru.

Vorbim despre lumina solară și utilizarea ei terapeutică, trebuie precizat faptul că se va ține seama de
3 aspecte geoclimatice:

- Intensificarea activității solare la care asistăm în ultimii ani exprimată prin furtunile solare, s-
a constatat că aceste fenomene antrenează la nivelul planetei noastre activarea circulației
atmosferice, modificări ale stratosferei și ale ionosferei și modificări ale câmpurilor
geomagnetice.
- Apariția găurilor în stratul de ozon la nivelul cărora lipsește ecranul protector contra
radiațiilor UV nocive care ajung la nivelul solului.
- Creșterea temperaturii globale datorită efectului de seră rezultat prin poluare.

În aceste condiții radiațiile solare care trec de atmosfera terestră suferă modificări cantitative și
calitative respectiv modificări ale compoziției spectrale prin reflexie, difuzie și absorbției.

La nivelul solului lumina solară are următoarea compoziție:

- Radiații infraroșii 59%

- Lumina vizibilă 40%
- Radiații UV 1%

Datorită mutațiilor produse cum ar fi scăderea ozonului, creșterea CO2, a poluării , s-a constatat că
pătrund și radiații UV de tip B și C cu potențial oncogen mai accentuat.

La orice expunere la lumina solară se urmărește intensitatea radiației globale care este de fapt suma
următoarelor componente:

- Radiația difuză reprezintă minim 50% din radiația globală. Efectul maxim al acestei
componente se înregistrează la nivelul țărmurilor marine, mai ales joase sau la nivelul
câmpiilor întinse.
- Radiația reflectată depinde de suprafața activă a solului (luciu de apă, suprafețe de gheață
sau zăpadă). Această componentă depinde de unghiul de impact al fasciculului incident și
puterea de reflexie a suprafeței.
- Radiația directă inclusiv UV, dependentă de condițiile meteo, de temperatura locală, de
cantitatea de O2, etc.

Răspunsul organismului uman la radiația solară depinde de sensibilitatea eritematoasă a fiecărui

individ.

Fenotipul cutanat recunoaște din punct de vedere al sensibilității eritematoase 4 tipuri principale:

1. Tipul 1. Întotdeauna arsură, niciodată pigmentare.

2. Tipul 2. Întotdeauna arsură, pigmentare medie.
3. Tipul 3. ocazional arsură, întotdeauna pigmentare.
4. Tipul 4. Niciodată arsură, întotdeauna pigmentare.
 Sensibilitatea este corelată cu culoarea părului , dar se cunosc variații care țin de sex, stări
fiziologice, vârstă, precum și de regiunea corpului. Cea mai sensibilă zonă afectată fiind toracele.
Dozarea iradierii cu UV se poate face pt întreg corpul – corect se face dozarea pe torace sau în
câmpuri localizate, dozarea se face pe câmpurile respective.

De regulă emisiile sunt simultane, infraroșii și UV , cele 2 potențându-și efectele. Astfel radiațiile
infraroșii cresc temperatura substratului, astfel în cât sunt stimulate efectele fotochimice specifice
radiațiilor UV.

În cursul expunerilor la soare organismul uman preia căldura. Dacă subiectul se bronzează se
constată că reflexia scade și absorbția creșe înregistrându-se în medie un spor de absorbție de 300-
350 kilocalorii. Deci bronzarea se corelează cu dinamica termofiziologică.

Alternanța plajă-scăldat, cum ar fi apa de mare adaugă efectul lenticular al cristalelor de sare care
rămân pe suprafața corpului la ieșirea din apă și care concentrează radiațiile fotonice care ajung la
suprafața corpului expus.

Dacă ne referim la cura heliomarină organismul beneficiază de complexul terapeutic cunoscut sub
numele de talazoterapie în care se includ efectele bioclimatului specific marin (litoral) precum și
efectele celorlalți factori de cură cum ar fi nisip, nămol.

În cazul expunerilor la radiații solare în condiții montane mai ales iarna când suprafețele sunt
acoperite cu zăpadă care au capacitate reflectorizantă importantă (radiația reflectată reprezintă până
la 80-90% din radiația globală), organismul este supus unui stres adaptativ, asistăm la modificări ale
funcțiilor diverselor aparate. Aceste expuneri repetate influențează reactivitatea neurovegetativă.

Se constată creșterea temperaturii cutanate, variații ale secreției endocrine, tahicardie, modificări
moderate ale tensiunii arteriale, etc.

Metodologia expunerii terapeutice la radiațiile solare este diferită în funcție de diverși autori, dar
este recunoscută regula conform căreia ideal este ca expunerea să producă un eritem ușor care să se
șteargă până a 2a zi.

Pt o eficiență maximă fasciculul trebuie să cadă perpendicular pe suprafața expusă, iar pt o bronzare
uniformă este indicat ca subiectul să execute mișcări cvasipermanente. Respectând aceste reguli se
constată o bronzare eficientă în circa 8 zile de expunere.

Observații.

Cu cât soarele este mai jos cu atât durata expunerii va creșe. Pt tegumentele sensibile durata scade
cu 30-60% în timp ce tegumentele rezistente durata crește cu 30-60%.

Doza crește pt fiecare zi cu 30% din ziua precedentă.

Accidentele posibile în cazul expunerii apar la persoanele care prezintă modificări ale pielii normale
prea puternică sau prelungită, la aceștia apar arsuri, iar după expuneri repetate pot apărea leziuni
precanceroase și chiar cancere cutanate.

Persoane cu deficiență de fotoprotecție cutanată cum este cazul persoanelor cu albinism. Purtători
de dermatoze agravate de soare. Prezența în piele a unor molecule care intensifică efectele soarelui.