RADIAŢIILE

Radiaţiile reprezintă un factor permanent al mediului înconjurător intrând în relaţie cu

organismul uman sub diferite aspecte dependente în primul rând de energia purtată.

CĂI DE EXPUNERE:
o internă
o externă
SURSE:
 Naturale (80%)
 Artificiale (20%).
Expunerea este cumulativă în timp.
Ţinând cont de intensitatea efectelor produse, radiaţiile pot fi grupate în două
categorii:
 radiaţii neionizate
 radiaţii ionizate.

Clasificarea radiaţiilor neionizante după lungimea de undă

Lungimea de undă
Efect biologic
Radiaţie De la Până la predominant
(aprox.) (aprox)
Unde herziene  1 mm slab
Radiaţii infraroşii 1 mm 760 nm caloric
Radiaţii luminoase 760 nm 400 nm luminos
Radiaţii ultraviolete 400 nm 10 nm fotochimic

Principalele radiaţii neionizante aflate în mod natural în mediu, dar putând rezulta şi
din procese artificiale, sunt radiaţiile ultraviolete, luminoase şi infraroşii şi pentru care
principala sursă naturală este soarele. La acestea se adaugă în prezent şi microundele-care
ridică probleme de sănătate doar în măsura în care sunt emise cu intensitate mare de surse
artificiale.

RADIAŢIILE ULTRAVIOLETE (RUV)

RUV provin atât din surse naturale cât şi din surse artificiale.
Radiaţiile ultraviolete se împart în mod clasic în 3 zone de lungimi de undă:
 zona A (RUV-A) între 320-400 nm cu efect cutanat predominant pigmentogen
  zona B (RUV-B) între 280-320 nm cu efect predominant eritomatogen asupra
pielii
 zona C (RUV-C) între 200-280 nm care în piele se absorb în stratul cornos, însă
cu puternic efect de distrugere a celulelor neprotejate-de unde acţiunea intensă
de distrugere a microorganismelor (RUV-bactericid).

Efectele RUV asupra organismului uman

În raport cu lungimea de undă, intensitatea efectului biologic este diferită.
Efectul bactericid al radiaţiilor ultraviolete solare contribuie la purificarea naturală a
aerului, solului şi a apei. Totodată radiaţiile ultraviolete artificiale produse de lămpile de
ultraviolete cu lungimea de undă de 250-280 nm se utilizează pentru dezinfecţia aerului sau
apei, a locurilor de muncă din laboratoare etc.
Efectul bactericid depinde de lungimea de undă şi de doză. La lungimi de undă mari
şi/sau doze mici efectul poate fi numai bacteriostatic, iar la doze foarte mici se semnalizează
chiar o stimulare a dezvoltării bacteriilor.
Din punctul de vedere al efectului asupra organismului uman, distingem efectul
asupra metabolismului, asupra pielii şi asupra ochiului.
Efectul asupra metabolismului constă în dintr-o stimulare metabolică generală
caracterizată prin creşterea metabolismului bazal, intensificarea oxidării celulare ca
urmare a stimulării tiroidiene, însoţită de o creştere a schimburilor gazoase şi a capacităţii de
efort. Sunt stimulate de asemenea metabolismele intermediare glucidic, lipidic şi protidic,
hematopoieza (creşte numărul de hematii şi leucocite din sângele periferic) precum şi
reacţiile de imunitate.
Principalul efect metabolic în reprezintă însă efectul asupra metabolismului fosfo-
calcic. Prin iradierea pielii, 7-dehidrocolesterolul (provitamina D3) existent în piele,
îndeosebi în glandele sebacee, se transformă în colecalciferol (vitamina D 3), vitamină care
reglează absorbţia calciului în intestinul subţire şi depunerea lui în oase si dinti.
Efectul asupra pielii cuprinde reacţiile cutanate produse de eliberarea de energie la
nivelul celulelor epidermice. Radiaţiile cu lungimea de undă mică se absorb în primele
straturi celulare cutanate, în timp ce cele cu lungime de undă mare pătrund mai adânc, iar
cele apropiate de spectrul luminos până la nivelul stratului bazal şi chiar în hipoderm.

1
 Cel mai cunoscut efect acut al expunerii excesive la radiaţii UV este eritemul, sau
înroşirea pielii, numită familiar arsură solară, în plus, mulţi oameni se vor bronza din cauza
stimulării de către radiaţia UV, a producţiei de melanină, fenomen ce apare la câteva zile de
expunere.Efectul eritematogen apare predominant la lungimile mijlocii de undă. Iar cel
pigmentogen la lungimile mari de undă.
Se consideră că radiaţiile ultraviolete produc alterări la nivelul celulelor epidermice,
efectele nocive apărând în funcţie de doză şi de lungimea de undă.
Aceste efecte pot fi clasificate în
 efecte precoce
 efecte tardive.
Efectul asupra ochiului se traduce prin leziuni de pol anterior produse de lungimile
de undă scurte şi medii. Boala poartă numele de fotooftalmie, apare la câteva ore de la
expunere şi se manifestă prin simptome conjunctivale – fotoconjunctivită.
Cataracta reprezintă cauza majoră de orbire în lume. Apariţia cataractei s-ar datora
RUV cu λ între 300 şi 380 nm, care întrerup procesele reparatorii. Deşi se ştie că această
afecţiune apare în diferite grade la cei mai mulţi indivizi pe măsură ce înaintează în vârstă,
factorul de risc major în dezvoltarea ei pare a fi expunerea la soare, mai ales la UVB.

!!! masuri de protectie

RADIAŢII LUMINOASE
Radiaţiile luminoase sau vizibile sunt radiaţiile cu lungimea de undă cuprinsă între
400-760 nm şi se caracterizează prin faptul că impresionează retina. În funcţie de lungimea
de undă, spectrul luminos se descompune în cele 7 culori-de la albastru pentru lungimile
mici de undă la roşu pentru lungimea mare.
Sensibilitatea maximă a ochiului este în dreptul zonei galbene spre verde, respectiv la
550 nm lungime de undă. Radiaţiile luminoase cu lungime de undă mică determină un efect
fotochimic similar celui produs de radiaţia ultravioletă, iar cele lungi şi un efect caloric slab
apropiindu-se de radiaţia infraroşie.
Energia cuantică a acestor radiaţii este cu atât mai mică cu cât lungimea de undă este
mai mare. Energia eliberată la nivelul celulelor sensibile ale retinei determină excitarea
acestora şi provocarea senzaţiei de lumină.
2
 Surse de radiaţii luminoase
 sursa naturală soarele
 sursele artificiale.
Efectele radiaţiilor luminoase asupra organismului uman
Din punct de vedere al efectului asupra organismului distingem efectul asupra
sistemului nervos, efectul asupra funcţiei vizuale şi efectul asupra pielii.
Efectul asupra sistemului nervos este determinat de faptul ca excitantul luminos
reprezintă unul din elementele fundamentale ale relaţiei cu mediul înconjurător. Lumina este
un stimul puternic al sistemului reticulat ascendent şi deci al scoarţei cerebrale. De asemenea
este un activator al metabolismului constituind totodată unul din factorii importanţi ai
bioritmului, în mod deosebit şi ritmul circadian.
S-au descris şi efecte psihologice ale luminii, culorile reci (la lungimi mice de undă),
având un efect liniştitor, în timp ce colorile calde (cu lungime de undă mare) au un efect
excitant. Culorile deschise au un efect stimulator, în timp ce culorile închise au un efect
deprimant.
Efectele asupra funcţiei vizuale reprezintă principalul mod de acţiune asupra
organismului uman. Funcţiile fundamentale ale vederii sunt direct influenţate de cantitatea şi
calitatea luminii, respectiv acuitatea vizuală, sensibilitatea de contrast, viteza perceperii
vizuale şi stabilitatea vederii clare.
Toate acestea cresc în funcţie de cantitatea de lumină primită, până la un anumit
nivel când apare excesul de lumină care duce din nou la scăderea funcţiilor vizuale.
Iluminatul insuficient pentru efectuarea unei anumite activităţi vizuale suprasolicită
mecanismele de acomodare care duc la oboseală vizuală cu scăderea funcţiilor
fundamentale, hipersecreţie lacrimală, senzaţie de usturime în ochi etc. De asemenea apar
şi fenomene legate de efortul cerebral de compensare cu cefalee, greaţă şi ameţeli.
Capacitatea de muncă scade şi în cazul în care efortul de a depune activitatea e mare, apare
oboseală şi, în timp, surmenajul, cu tot cortegiul de reacţii psihice şi vegetative însoţitoare.
Nivelul iluminatului depinde de precizia activităţii vizuale; astfel pentru activităţi
obisnuite -scris, citit- este necesar un minim de 50 lx cu un optimum de 70-150 lx, în timp
ce pentru activităţi de mare precizie este necesar un iluminat de sute sau chiar mii de lx.
Un aspect particular al efectului asupra funcţiei vizuale îl reprezintă relaţia cu
miopia. Activitatea vizuală depusă de copii, îndeosebi la vârsta şcolară mică în condiţii de
3
iluminat necorespunzător, poate duce la decompensarea unei discrete anemetropii fizice şi la
apariţia miopiei, apărând mai mult ca un factor agravant pe fondul unui defect genetic.
Iluminatul excesiv – prin suprasolicitarea aceloraşi mecanisme compensatorii – poate avea
un efect asemănător cu iluminatul insuficient.
- la străluciri de intensitate mare apare fototraumatismul retinian caracterizat prin
apariţia de scotoame sau fenomene de orbire temporară. Fenomenul poate să apară şi în
situaţia privirii la soare în timpul unei eclipse fără protecţie adecvată;
- la intensităţi mari pot să apară modificări pasagere ale pigmentului retinian şi
edem retinian (retinita acută);
- intensităţile excepţionale pot determina alterări ireversibile ale retinei mergând
până la orbire;
- expunerea repetată la intensităţi excesive duce la retinita cronică, cu scăderea
acuităţii vizuale;
- modificările ritmice ale intensităţii luminii (fenomenul de pâlpâire) poate favoriza
apariţia nistagmusului (boală descrisă în trecut la mineri);
- fenomenul stroboscopic se produce atunci când imaginea luminoasă se
formează dintr-o succesiune de imagini apropiate de frecvenţa critică de fuziune a
imaginilor luminoase, situaţie în care pot apărea imagini deformate ale obiectelor în mişcare.
Acest fenomen este caracteristic imaginilor din proiecţiile cinematografice şi poate apărea şi
în cazul unui iluminat fluorescent incorect reglat;
- oboseala vizuală apare şi-n cazul unor contraste mari de iluminat, prin aceeaşi
solicitare a funcţiilor de acomodare.
Efectul asupra pielii este datorat fenomenului de fotosensibilizare produs de
interacţiunea dintre radiaţia luminoasă şi substanţe fotosensibilizatoare exogene sau
endogene. Dermatozele rezultate poartă numele de fotodermite sau lucite.
Leziunile produse sunt rezultatul a două tipuri de reacţii:
 reacţia fototoxică.
 reacţia fotoalergică.

4
 RADIAŢIILE INFRAROŞII (CALORICE)

Radiaţiile infraroşii (RIR) sunt radiaţii cu lungimea de undă cuprinsă între 1mm-760
mm. Surse de radiaţii infraroşii:
- naturale
- artificiale.

Acţiunea RIR asupra organismului

Efectul asupra pielii
Principalul efect produs este cel de încălzire, cu hiperemie difuză, care apare prompt
şi dispare după încetarea expunerii şi senzaţia de cald.
În cazul radiaţiilor cu lungime de undă mică se produce vasodilataţia şi se modifică şi
sensibilitatea terminaţiilor nervoase periferice cu efect analgezic şi regenerator.
Intensităţi până la 0,8-1 calorie/cm2 şi minut pot fi suportate timp nelimitat.
Intensităţi mai mari pot produce apariţia arsurilor de gr. I, II sau III. Expuneri îndelungate la
radiaţii infraroşii cu lungime de undă mică pot duce la pigmentaţii discrete, însoţite de
telangiectazii.
Acţiunea asupra ochiului. În cazul unor intensităţi foarte mari radiaţiile cu lungime
de undă peste 1,5 m pot produce arsuri la nivelul polului anterior.
Radiaţiile cu lungime de undă sub 1,5m pătrund până la nivelul cristalinului, putând
duce, la expuneri repetate, la apariţia cataractei. Din acest motiv, în mediul profesional dacă
se expun ochii la material incandescent, care cuprinde cantitate mare de radiaţii infraroşii cu
lungime de undă mică, ochii trebuie protejaţi cu ecrane sau ochelari de sticlă de culoare
închisă.
Acţiunea asupra sistemului nervos se datorează penetrabilităţii, radiaţiilor
infraroşii de lungime mică de undă (1,5 m).
Acestea pot străbate cutia craniană şi se ajunge până la nivelul meningelui provocând
la acest nivel vasodilataţie şi irigaţie meningeală. Cum condiţia de apariţie este în primul
rând legată de expunerea capului descoperit la radiaţia solară intensă, boala poartă numele
de insolaţie.

5
 MICROUNDELE
Microundele sunt radiaţii cu lungimea de undă cuprinsă între 1mm – 10 m.
Sursele de microunde sunt reprezentate de aparatele radar, aparatele de televiziune
şi radio, sistemele de telecomunicaţii, telefoanele fără fir, telefoanele mobile, aparatele de
încălzit, de diatermie şi, bineînţeles, cuptoarele cu microunde.
În medicină, microundele se folosesc pentru îndepărtarea durerilor articulare şi a
inflamatiilor musculare.
Testiculele şi ochii par a fi cele mai vulnerabile la efectele termice ale microundelor.
Ochiul, cu rezervele sale sanguine sărace, mai ales în jurul cristalinului, este susceptibil de a
dezvolta cataractă, mai ales ca efect al microundelor cu frecventa de 2,5-3 x 109 Hz, care
pot pătrunde profund.
Expunerea prelungită poate de asemenea produce arsuri termice în piele şi ochi, pe
când expunerile la densităţi de mare putere pot fi letale.
Efectele patogene de expunere persistentă constau din modificări cardiovasculare şi
modificări nervoase.

Igiena radiaţiilor ionizante

Omul este supus în cursul vieţii, acţiunii continue a factorilor de mediu înconjurător,
dintre care fac parte şi radiaţiile ionizante. Descoperirea energiei nucleare este considerată
una dintre cele mai mari realizări ale secolului XX, dar utilizarea tot mai frecventă a radiaţiilor în
variate domenii economice, ridică serioase probleme de sănătate pentru populaţie, atât în
condiţii de expunere profesională, cât şi în viaţa cotidiană.
Suntem expuşi la doze scăzute de radiaţii ionizante emanate de soare, roci, sol, surse
naturale din propriul corp, expuneri la teste nucleare, unele produse de consum, examinări
medicale în scop diagnostic sau tratament. Meseriile cu risc sunt cea de pilot, asistent de
zbor, astronaut, miner sau personal medical în radiologie.
Expunerea populaţiei la sursele radioactive artificiale se împarte în expunere
neprofesională şi expunere profesională.

6
 Efectele radiaţiilor ionizante asupra omului

În mod esenţial, consecinţele acestui tip ele energie asupra materiei vii sunt
dependente de tipul de ţesut, de natura radiaţiei şi de cantitatea absorbită.
În principal efectul radiaţiilor ionizante asupra omului se datorează formării
unor radicali liberi şi ioni toxici, cu reactivitate chimică mare, apăruţi mai ales prin
interacţiunea radiaţiilor cu apa din organism, la care se adaugă microleziunile directe
produse asupra structurii celulei. Aceste efecte pot fi clasificate în două categorii, în
funcţie de elementele care le diferenţiază :

Caracteristicile efectelor radiaţiilor ionizante asupra omului

Efecte deterministe Efecte stocastice (aleatorii)

Trend aleatoriu nu da
Doze ridicate mici
Prag da nu
Latentă scurtă lungă
Specificitate da nu
Gravitate +/- +
Reversibilitate da nu

Exemple arsuri, aplazie medulară cancere, anomalii genetice

• Efecte deterministe sau non-stocastice, dependente de doza primită şi având până la un

punct, caracter reversibil. În cazul acestor efecte se consideră că apariţia lor este
condiţionată de depăşirea unei doze prag a radiaţiei, sub care efectele nu apar.

• Efecte stocastice sau aleatorii care apar numai la anumiţi subiecţi, fiind independente
de doză. Se consideră că orice doză de radiaţii produce un risc suplimentar de apariţie a
cancerului, a leucemiei şi a efectelor genetice.

7
 Efecte acute
Apar atunci când doza primită depăşeşte valoarea pragului. Sunt în general
efecte precoce datorate pierderilor celulare rezultate prin depleţie (moarte celulară).
Efectele diferă în funcţie de tipul radiaţiei şi pot fi
 globale (afectează întregul organism) - Sindromul acut de iradiere (SAI)
 parţiale (localizate la o parte a organismului) asupra pielii, ochilor,
gonadelor, tiroidei.

Efecte tardive - afectează prin hazard doar anumiţi indivizi şi sunt independente de
doza primită; timpul de latenţă este prelungit, de mai mulţi ani. Apar la expuneri mici şi
repetate de radiaţii ionizante sau la intervale mari după expunere accidentală unică la doze
mari (dar sub limita celor de determinare a bolii de iradiere acută):
 boala de iradiere cronică (radiodermita cronică, atrofie cutanată, sterilitate,
alopecie, cataracta, leucopenia),
 scurtarea duratei medii de viaţă sau
 efectul somatic stocastic (evidenţiat prin leucemii, cancer cutanat, pulmonar,
tiroidian sau osos).

Aceste efecte se concretizează fie asupra subiectului iradiat (efecte cancerigene), fie
asupra descendenţilor săi (efecte genetice).