Maică, jale, măicuță, regina a nopților melc, de ce pier tinerețile, clare cântărețele, când, în cezarice valuri cernită, de frunte-mi senină te-apropii? Simt răcoarea mutei, a măicuței, a gropii! Părăsitu-m-au visul, voioșia, pădurile, uitatu-m-au ceruri și ape sihastre și tremuratele prietene astre. Ah, maică, sicriu pregătește, așterne de moarte măsurile, făclieri și steaguri și alaiuri tocmește. Ah, totu-i tăcere, și zidul uitării tot crește și crește. Nu-i nimeni în jur, nu e nime, nici undă nu bate, nici undele știme.
Medalion - Emil Botta
Adăugat de: Adina Speranta Păcatele mele! Pe fruntea ta, la tâmpla ta, ca delicatele, nervurele frunzei, scris era sfârșitul meu: m-am spânzurat de gâtul tău cu funia de aur a pletelor tale. Și spânzur acum de ramura gâtului tău și acum trage greu, greu apăsând pieptul tău cea mai teribilă, înfricoșătoare medalie. Binecuvântato, iubito, repede să treci prin codrul deznădejdii, nu cumva să te ajungă delirantul, viscolul rău. Și medalionul aruncă-l și dezleagă-l pe robul tău.