PROIECT

Structura unui program CNC

Prof. coord.: Sorin Barabas

Student: Ion Mihaela-Eliza

Grupa: 2LD491
Anul: IV
Specializare: IEI

Etapele realizarii programelor CNC

1
 1. Elaborarea tehnologiei de prelucrare.

În această etapă, trebuie precizate fazele de lucru ale sculelor aşchietoare, trebuie stabilite
de asemenea regimurile de aşchiere (turaţii, viteze de avans), se stabilesc lungimile curselor
săniilor maşinii-unelte şi se stabilesc condiţiile de aşchiere în funcţie de materialul piesei,
tipul şi materialul sculei, precizia deprelucrare cerută, rugozitatea suprafeţei şi maşinile pe
care se realizează programarea.

2. Elaborarea desenului de programare.

Pentru realizarea acestuia e necesară alegerea originii sistemului de referinţă al piesei

(operaţia se numeşte „operaţie de luare anulului”). Se stabileşte sensul axelor de
coordonate, iar cotele se transferă din desenul de execuţie şi se raportează la sistemul de
referinţă anterior stabilit, există două modalităţi de cotare a piesei faţă de zero piesă:
 în coordonate absolute - cotele tuturor punctelor programate se indică faţă de
originea piesei (zero piesă); acestea pot fi coordonate carteziene sau coordonate polare.
 coordonate incrementale - cotele punctelor programate se indica prin diferenţe faţă
de punctele anterioare; acestea pot fi carteziene sau polare.

3. Stabilirea schemei de pre-reglare a sculelor.

Realizarea unor desene simplificate ale sculelor în care sunt precizaţi parametrii sau
corectorii de sculă denumiţi constante.

Observaţie: În general, în întreprinderi există aparate speciale de pre-reglare a sculelor

dar în unele întreprinderi schemele de reglaj sunt înlocuite cu tabele în care sunt precizate
valorile corectorilor de sculă obţinute prin măsurare efectivă (de exemplu, se măsoară
sculele în urma reascuţirii acestora).

4. Întocmirea fişei de programare

Presupune transpunerea într-un tabel a tuturor fazelor de prelucrare a piesei: coloanele

tabelului se vor grupa în două, acestea conţin parametrii geometrici şi parametrii
tehnologici. În unele întreprinderi, activitatea de programare e separată în două sub-
activităţi: programare tehnologică (se realizează completarea fişei de programare cu
parametrii tehnologici necesari prelucrării); programarea 92 propriu-zisă (realizată de către
programator, care editează programul având fişa tehnologică anterior stabilită).

5. Elaborarea programului CNC

2
Presupune transpunerea într-un program sub forma unor blocuri funcţionale a unor
instrucţiuni satandard sau specifice echipamentului de comandă numerică, utilizând un
limbaj de programare codificat (limbaj ISO). Programul contine informaţii sub formă de
coduri (funcţii G, adrese M, alte adrese) şi numere.
Editarea programului se realizează de către programator utilizând un editor de texte
specific care eventual poate avea şi un analizator sintactic care avertizează asupra
eventualelor erori de tipul: informaţii incomplete, transmiterea unor comenzi contradictorii
sau greşite.

6. Testarea programului

Este necesară în vederea verificării şi validării programului CNC anterior elaborat.

Testarea poate fi efectuată în două moduri:

a) Testarea în afara maşinii - în funcţie de ceea ce este disponibil, se poate realiza pe

calculator, adică este citit programul şi sunt desenate traseele pe care se deplasează scula.

b) Testarea pe maşină, presupune lucrul în regim frază cu frază, adică se urmăresc

frazele scrise în program de către operator urmărindu-se în special deplasările
săniilor şi valorile curselor acestora. Prelucrarea în regim frază cu frază înseamnă că,
după executarea unei fraze maşina se opreşte şi necesită pornire pentru fraza
următoare. Testarea pe maşină se poate realiza lucrând în regim de viteze mărite,
utilizând modele ale piesei din lemn sau material plastic. Se prelucrează o piesă
completă, se măsoară şi se fac eventual corecţiile din program. Se mai prelucrează
încă o piesă, se măsoară şi dacă totul este în regulă, programul definitiv este elaborat
şi implementat pe calculator şi maşina-unealtă cu comandă numerică.

Structura generala a programelor CNC

Elementele de bază pentru elaborarea unui program CNC sunt instrucţiunile sau blocurile
informaţionale realizate într-un limbaj de programare codificat (limbajul ISO). Programele
CNC costau dintr-o succesiune de astfel de instrucţiuni. În general, instrucţiunile sunt
standard, dar pot fi şi specifice echipamentului de comandă numerică utilizat. Elementele
componente ale blocului de informaţii sunt: adresa şi cuvântul.

Adresa reprezintă caracterul sau grupul de caractere prin care se indică o funcţiune a
maşinii.
Cuvântul este format din adresă şi o valoare numerică ataşată acesteia.

3
De exemplu: N10 G00 Z100 T01......în care, N reprezintă adresa, iar N10 - cuvântul.

Programele CNC sunt alcătuite din fraze, iar acestea sunt alcătuite din cuvinte. Un cuvânt în
limbajul CNC este format dintr-un caracter adresă şi un digit sau şir de digiţi reprezentând o
valoare aritmetică. Adresa cuvântului este de obicei o literă. Şirul de digiţi poate avea semn
şi punct zecimal. Semnul este aşezat întotdeauna între adresă şi şirul de digiţi. Nu este
necesar să se specifice semnul plus (+).

Ordinea în care apar adresele într-un bloc este bine stabilită şi trebuie respectată
Întocmai. În elaborarea programului CNC se urmăreşte ca în fiecare frază de prelucrare să se
faca prelucrari cât mai complete. Programul principal si subprogramele sunt scrise utilizând
coduri ISO (funcţii pregătitoare G, funcţii auxiliare M, şi alte funcţii).
Fiecare bloc, sau linie a programului, conţine adrese care trebuie plasate în ordinea: N, G, X,
Y, Z, F, M, S, T;

Această ordine trebuie respectată în orice frază. Cu toate acestea, nu fiecare frază va conţine
toate adresele menţionate mai sus, adică dintr-o frază pot să lipsească unele adrese, dacă nu
sunt necesare.

N- indică numărul frazei; G - face trimitere la codurile G (funcţii pregătitoare); X - Indică

distanţa care trebuie parcursă de sanie de-a lungul axei X; Y - Indică distanţa care trebuie
parcursă de sanie de-a lungul axei Y; Z - Indică distanţa care trebuie parcursă de capul
maşinii de-a lungul axei Z; F - Indică viteza de avans; M - apelează funcţii diverse (care de
obicei se adresează direct maşinii unelte pentru a stabili condiţiile de prelucrare); S - Indică
turaţia arborelui principal; T - se referă la gestionarea sculelor.

Frazele şi formatul lor

Un program NC este alcătuit din fraze individuale. O frază este formată din (câteva) cuvinte.
O frază trebuie să conţină toate datele necesare pentru realizarea unui pas al operaţiei şi se
termină cu caracterul "LF" (LINE FEED = linie nouă), [ ].

Structura de principiu a unui program sursă:

1. Selectare program
- Nume program
- Unitate de măsură în program

2. Apelare date sculă

- Număr sculă
- Unitate de măsură în program
3. Schimbare sculă

4
- Coordonatele punctului de schimbare a sculei
- Corecţia sculei
- Avansul (poziţionare rapidă)
- Funcţii de tip M

4. Apropiere de poziţia de start

- Coordonatele punctului de start
- Anulare corecţie de rază

5. Deplasare la adâncimea de aşchiere

- Coordonatele planului de aşchiere
- Avansul (poziţionare rapidă)

6. Deplasarea la primul punct de pe contur

- Coordonatele punctului
- Activare corecţie de rază
- Viteza de avans în prelucrare

7. Prelucrarea până la primul punct de pe contur

- Toate datele necesare parcurgerii tuturor elementelor de contur

8. Deplasare la poziţia de stop

- Coordonatele punctului final
- Anulare corecţie de rază

9. Retragere sculă
- Coordonatele punctului din planul de siguranţă
- Funcţii M (sfârşit de program)
- Funcţii M (oprire arbore principal)

10. Sfârşit program

Clasificarea adreselor utilizate în programarea CNC se realizează după următoarele criterii:

1. În ordine alfabetică:
A, B, C – rotaţii primare;
D, E – rotaţii secundare;
F – avans (viteză de avans);
G – funcţiuni pregătitoare (se indică tipul deplasării, tipul de prelucrări);
H – sunt indicaţi corectorii de sculă sau unghiul de programare în coordonate polare;

5
I, J, K – indică parametrii de interpolare;
L – introducerea lungimii de sculă (în unele echipamente mai noi L înseamnă apelare
subprogram din cadrul programului principal );
M – funcţiunile auxiliare (prin M se pot indica: sensul de rotaţie al sculei sau al
arborelui principal, apelarea/schimbarea sculei, pornirea/oprirea lichidului de răcire,
sfârşitul de program);
N- indică numărul de fraze (de blocuri) din program;
P, Q, R – translaţii (rotaţii) terţiare;
S – reprezintă turaţia arborelui principal;
T – apelarea sculei (numărul sculei);
X, Y, Z – translaţiile primare;
U, V ,W – translaţiile secundare.

2. Din punct de vedere al tipului de funcţii adresele se împart în:

- adrese geometrice (A, B, C, D, E, P, Q, R, X, Y, Z, U, V, W, I, J, K, L, H);
- adrese tehnologice (F, S, T);
- adrese pregătitoare (G);
- adrese auxiliare (M).