Guvernul țarist rus a fost înlăturat în martie 1917, odată cu 

Revoluția din Februarie, iar Revoluția din Octombrie, urmată de o nouă înfrângere

militară, i-a determinat pe ruși să încheie pace cu Puterile Centrale prin Tratatul de la Brest-Litovsk, care le-a acordat germanilor o victorie
semnificativă. După ofensivele germane de primăvară de-a lungul Frontului de Vest, în primăvara anului 1918, puterile aliate s-au adunat și
au condus Ofensiva de 100 de zile împotriva germanilor. La 4 noiembrie 1918, Imperiul Austro-Ungar a acceptat Armistițiul de la Villa
Giusti și Germania, care avea propriile probleme cu revoluționarii, a fost de acord cu încheierea unui armistițiu la 11 noiembrie 1918, războiul
încheindu-se cu victoria forțelor aliate.
Până la sfârșitul războiului sau imediat după aceea, Imperiul German, Imperiul Rus, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Otoman au încetat să
mai existe, iar monarhiile acestora au fost abolite. Frontierele naționale au fost redesenate, cu restabilirea sau crearea a nouă națiuni
independente, iar coloniile germane și teritoriile otomane au fost împărțite între puterile victorioase. În timpul Conferinței de la Paris din 1919,
cele patru mari puteri (Marea Britanie, Franța, Statele Unite și Italia) și-au impus termenii într-o serie de tratate. Liga Națiunilor a fost creată
cu scopul de a împiedica repetarea unui astfel de conflict. Acest efort nu a reușit, iar depresiunea economică, naționalismul reînnoit, statele
succesoare slăbite și sentimentele de umilință (în special pentru Germania) au contribuit în cele din urmă la declanșarea celui de-al Doilea
Război Mondial.[9]

Denumirea[modificare | modificare sursă]
Termenul „primul război mondial” a fost folosit pentru prima dată în septembrie 1914 de biologul și filosoful german Ernst Haeckel, care a
susținut că „nu există nici o îndoială că cursul și caracterul acestui război european de temut ... va deveni primul război mondial în sensul
deplin al cuvântului” citând un raport de serviciu în The Indianapolis Star, la 20 septembrie 1914. [10] Înainte de Al Doilea Război Mondial, anii
1914-1918 au fost, în general, cunoscuți ca anii Marelui Război. Europenii contemporani l-au caracterizat, de asemenea, ca fiind „ războiul
care trebuia să pună capăt războiului” sau „războiul pentru a pune capăt tuturor războaielor”, datorită percepției lor asupra scării și devastării
sale, atunci neegalate. După ce a început cel de-al Doilea Război Mondial în 1939, termenul a devenit mai standard la istoricii Imperiului
Britanic, inclusiv la canadieni, utilizând mai des termenul „Primul Război Mondial”. [11]
În octombrie 1914, revista canadiană Maclean a scris: „Unele războaie se autonumesc. Acesta este Marele Război”. Cu toate acestea,
istoricul John Holland Rose descria în 1911 războaiele din 1793-1815 împotriva Franței ca Marele Război. Această a fost validată de cartea
lui Gareth Glover din 2015, Waterloo în 100 fapte, în care afirmă: „Această declarație de deschidere va provoca o serie de nedumeriri față de
mulți care au crescut cu numirea Marelui Război aplicat ferm la primul război mondial din 1914-18. Dar pentru oricine trăia înainte de 1918,
titlul Războiului cel Mare a fost aplicat în Războaiele Napoleoniene în care Marea Britanie a luptat aproape continuu împotriva Franței timp
de 22 de ani între anii 1793-1815.”[12]
Anterior, au mai fost războaie franco-britanice majore precum: Războiul Succesiunii Spaniole (1701-1714), Războiul de Succesiune
Austriacă (1740-1748), Războiul de Șapte Ani (1756-1763) și Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii  (1775-1783), petrecute
pe fronturile a două-trei continente.
În Germania denumirea „Marele război” a fost folosit istoric pentru Războiul de treizeci de ani din 1618-1648, cunoscut și sub numele de
„Marele război german” sau „Marea schismă”. Una dintre cele mai lungi și mai distrugătoare conflicte din istoria omenirii a condus la opt
milioane de decese cauzate de acțiuni militare, violență, foamete și ciumă, majoritatea acestora fiind din statele germane din Sfântul Imperiu
Roman. În ceea ce privește pierderile și distrugerile proporționale din Germania, a fost depășită doar între ianuarie și mai 1945; vizibilitatea
sa de durată este parțial rezultatul pan-germanismului din secolul al XIX-lea. Indiferent de terminologie, rămâne cea mai mare traumă de
război în memoria germană, așa cum s-a demonstrat în dezbaterile despre convențiile de numire pentru centenarul din 1914-1918. [13]

Cauze