Palatul Persan este o bijuterie a arhitecturii și istoriei iraniene, fiind

considerat una dintre cele mai importante atracții turistice ale țării. Cunoscut și sub
numele de Palatul de la Persepolis, acesta a fost construit în urmă cu peste 2500 de
ani în perioada Imperiului Persan, fiind un exemplu remarcabil de artă și
inginerie persană.

Palatul Persan a fost construit de regele Darius I, care a dorit să construiască

un palat impunător și luxos, care să reflecte puterea și bogăția imperiului său. Astfel,
el a construit un complex palatului imens, cu o suprafață de peste 125.000 de metri
pătrați, care a fost decorat cu sculpturi, fresce și mozaicuri de o frumusețe rară.
 Unul dintre cele mai impresionante aspecte ale palatului persan este
arhitectura sa. Construit pe o terasă uriașă, palatul este format din mai multe clădiri
care se îmbină armonios între ele, formând o structură coerentă și elegantă. Clădirile
sunt construite din piatră și cărămidă, iar fațadele lor sunt decorate cu reliefuri și
sculpturi care înfățișează scene din viața cotidiană a persanilor, precum și
evenimente istorice importante

Un alt aspect impresionant al palatului persan este grădina sa. Aceasta este o
oază de frumusețe și liniște, cu alei umbroase și cascade de apă care se preling lin.
Grădina este amenajată în stil persan tradițional, cu iazuri, flori și copaci, care îi dau
un aer de poveste și îi aduc unicitate.

În interiorul palatului persan, există săli mari și impunătoare, cu tavanul înalt

și pereții ornamentați cu mozaicuri și fresce. Aceste săli erau destinate ceremoniilor
și întâlnirilor importante ale regelui și ale nobililor săi, iar mobilierul lor era de o
calitate superioară și era decorat cu aur și pietre prețioase.
 Palatul Persan este, de asemenea, cunoscut pentru poarta sa impresionantă,
numită Poarta Toți Oamenii. Aceasta este una dintre cele mai mari și mai frumoase
porți din lume, cu o înălțime de peste 20 de metri și o lățime de peste 20 de metri.
Poarta este decorată cu sculpturi și reliefuri care înfățișează scene din viața
persanilor și este un simbol al puterii și bogăției imperiului.

Influențele artei orientale

În secolul al V-lea î.e.n., perşii s-au ciocnit cu grecii, nu numai pe tărîm militar, ci şi pe
cel cultural. Există date certe din care rezultă că în palatul regelui perşilor se aflau
statuile tirancizilor Harmodios şi Aristogiton, apărătorii libertăţii greceşti, şi ca
maestrul grec Telefan a fost în serviciul regelui persan. Cu toate acestea, a persistat
contradicţia dintre cele două culturi; ea se manifesta în viaţă şi în artă, şi acest lucru
nu scăpase setei de cunoaştere a grecilor. Nu fără motiv Xenofon a fost atît de mirat
cind a observat că, în minunata grădină a regelui persan Cirus cel Tînăr, copacii
supuşi unei ordini tiranice, erau înşiruiţi de parcă ar fi fost soldaţi ai gărzii personale
a regelui - oastea sa.

Arta Orientului antic este de o covârşitoare importanţă istorică. Pe dezvoltarea

acestei arte se bazează atât arta antichităţii eline cit şi cea a evului mediu apusean şi
răsăritean. în comparaţie cu arta orînduirii gentilice, cea a Orientului înseamnă un
mare pas înainte.

In Asia occidentală s-a desfăşurat o creaţie artistică neîntreruptă, legînd astfel cu

putere primele începuturi ale artei cu treptele ei de dezvoltare ulterioară. Unele
forme de manifestare ale creaţiei artistice au fost în Orient mai unitare decît în
societatea primitivă. Abia aici se poate vorbi, la unele ramuri ale artei, de un stil
unitar. Aspra disciplină a întregii societăţi orientale antice şi-a găsit expresia şi în
creaţia artistică, în compoziţii arhitectonice, monumentale mari şi grandioase

În Asia occidentală au luat naştere două curente religioase monoteiste care în acea
perioadă au avut puţine realții cu creaţia artistică, dar mai tîrziu ovor infleunța
covârșitor și vor pune stăpînire multă vreme pe gîndirea omenirii.

Tradiţiile artistice ale Orientului antic s-au făcut simţite în repetate rînduri în arta
elenistică şi în cea bizantină, ca şi în arta medievală a Occidentului. în principal însă
Orientul nu a exercitat cea mai puternică influenţă asupra Europei prin succesele
sale artistice, care în curînd au fost puse în umbră de cele ale Greciei, ci prin miturile
şi legendele sale.

Arta orientală a rămas subjugată ideii de zeificare primitivă a naturii, a animalelor şi a

animalicului. Ea nu s-a putut dezbăra de ideea că Dumnezeu este o fiinţă înzestrată
cu puteri supraomeneşti, străine şi inaccesibile omului. Nenumărata îngrămădire de
monştri fantastici, înspăimîntători, s-a menţinut multă vreme în arta veche a
Orientului. Această înstrăinare de lume n-a putut fi învinsă nici prin răzleţe
manifestări de realism, nici prin înţelegerea avansată pentru ritmul în arhitectură şi
nici prin puţinele elemente vii care au pătruns în arta plastică a Orientului antic.
 Persepolis

Oraş situat în ţinutul antic Persida din sud-vestul Iranului, la 200 km de Golful Persic,
Persepolis a fost capitală a Imperiului Persan. Construirea acestui oraş şi a palatului
regal cu acelaşi nume a fost iniţiată de Darius I (522-486 î.e.n.) pe la la 518 si
continuată de fiul său Xerxes (486-465) şi încheiată de nepotul său Artaxerxes (465-
425 î.e.n.), în perioada de maximă înflorire a imperiului. Persopolis a devenit astfel o
bijuterie, o culme a arhitecturii antice. Palatul regal, aşezat într-un ţinut muntos al
Podişului Iran, la o altitudine de 1570 m, era construit pe o terasă înconjurată de
ziduri puternice. Accesul în palat se făcea printr-o scară cu 106 trepte, pentru pietoni,
şi printr-o rampă, pentru cai si care. Arta persană era o artă regală. Decoraţiile de pe
pereţii exteriori (arcaşi sau servitori realizaţi în cărămidă smălţuită), ca şi
somptuozitatea palatelor erau însemne ale puterii. Darius a mai creat un sistem
modern de drumuri (Calea regală), a împărţit administraţia statului în 20 de
subunităţi (satrapii) şi a bătut moneda de aur etalon. A întreprins o expediţie în
ţinuturile nordice ale Pontului Euxin şi a purtat "războaiele medice" împotriva Greciei.

Persopolis sau "Parsa" (în limba veche, persană) a avut soarta statului persan,
comparat de antici cu un " colos cu picioare de lut".

Incendiată din răzbunare şi distrusă de armatele marelui cuceritor balcanic al

antichităţii, Alexandru Macedon (330 î.Hr.), reşedinţa regilor ahemenizi a fost
abandonată cuceritorilor. Imperiul Persan a dispărut, devenind parte a lumii elene.
Susa, Persepolis, Pasargades Ecbatana, reşedinţele imperiale ale Ahemenizilor, au
fost cucerite de Alexandru Macedon.

Din emblematica capitală a regatului persan au mai rămas numai ruinele palatului lui
Darius şi ale palatului lui Xerxe, într-un spațiu montan, deşertic, numit astăzi
Merdaht.
Palatul cunoscut sub numele de Taara , "palatul de iarnă", în Persepolis a fost, în
conformitate cu inscripția DPA - construit de regele Darius I cel Mare. Cu toate
acestea, marele rege nu a trăit să îl vadă terminat. Acesta a fost completat dupa
moartea sa in 486 de fiul și succesorul său Xerxes , așa cum putem citi într-o
inscripție lăsată marturie ( XPC ). Ruinele sale sunt localizate imediat la sud de
Apadana. Comparativ cu Palatul lui Xerxes , Apadana și Trezoreria, Taara a rămas
bine conservat. Structurile de piatră mari au supraviețuit; doar părțile de lemn au
dispărut.

Acest lucru sugereaza ca Palatul lui Darius a fost cruțat când regele macedonean
Alexandru cel Mare a distrus Persepolis în 330. Oamenii lui au fost interesați de
palatul omului care a înfruntat Atena, și de cele două două clădiri care simbolizau
redistribuirea economiei persane. Darius nu a fost în ochii europenilor un criminal.
Au fost mai multe inscripții lăsate pe construcție, într-una din aceste se
spune:"Darius, marele rege, regele regilor, regele de țări, Histaspe fiul, un
Achaemenid, a construit acest palat ".

Persepolis este numele grecesc pentru orașul antic Parsa, situat șaptezeci mile nord-
est de Shiraz din actualul Iran. Numele Parsa a însemnat "Orasul persanilor". Darius a
făcut Parsa noua capitală a Imperiului Persan, în loc de Pasargadae, vechea capitală
și locul de înmormântare al regelui Cyrus cel Mare. Datorită locației sale în munți,
accesul în Parsa era aproape imposibil în timpul sezonului ploios al iernii persane
când căile de acces erau acoperite de noroi, astfel cetatea a fost folosită în principal
primăvara și vara. Administrarea Imperiului ahemenid a fost supravegheată din Susa,
din Babilon sau din Ecbatana pe timpul anotimpurilor reci și probabil acesta a fost și
motivul pentru care grecii nu știau de Parsa până când a fost cucerită și jefuită de
Alexandru cel Mare în 330 î.en (istoricul Plutarh susține că Alexandru a dus comorile
din Parsa pe spatele a 20.000 catâri și 5.000 de cămile).

Marele Oraș Persepolis a fost construit în terase deasupra râului Pulwar, pe o terasa
mare de peste 125.000 de picioare pătrate, parțial tăiate din Mountain Kuh-e
Rahmet ("Muntele Îndurării").

Pentru a crea terasa nivel, depresiuni mari au fost umplute cu pământ și pietre grele
fixate cu cleme metalice; din această cauză primul palat de la Persepolis a crescut
lent. În jurul anului de 515 î.Hr., începe construirea unei scări largi până la ușile
palatului.

Acest intrare mare, dublă la palat, cunoscut sub numele de scara persepolitană, a
fost o capodoperă de simetrie pe partea de vest a clădirii și a fost atît de largă încât
regalitatea persană și aristocrația puteau urca sau coborî scările călare.

O deschidere, în partea dreaptă, conducea spre apadana, iar cealaltă, în faţă, se

prelungea cu o alee ce permitea accesul, printr-o a doua poartă rămasă netermintă,
la sala celor 100 de coloane.
Pusă în valoare de spaţiul curţii, apadana îşi înălţa porticele şi turnurile de colţ pe o
platformă la care aveau acces pe două scări cu rampă dublă, la nord şi la est. Cel care
venea aici se simţea probabil zdrobit de amploarea nemaivăzută a volumelor, de
înălţimea aeriană a coloanelor fine purtând capiteluri cu dublă protomă de taur.
Acest efect de pădure de fusuri era şi mai accentuat în Sala celor 100 de coloane, mai
joasă decât apadana şi având un singur portic. Cele două edificii erau legate printr-o
mică clădire, Tripylon-ul, care în plus permitea accesul în partea sudică a terasei. Aici,
Darius, apoi Xerxe au clădit palate destinate banchetelor. Din Palatul lui Darius
(Tatchara) au subzistat ambrazurele din piatră ale uşilor şi ferestrelor, încoronate de
o triplă cornişă concavă de tip egiptean, subliniată de un rând de perle şi de piruete
cu totul greceşti. Palatul lui Xerxe, puţin mai departe, este mult mai vast. Se pare că
fiul lui Darius a accentuat sistematic amploarea proiectului tatălui său, mergând
până la limitele extreme ale colosalului. Este atât de adevărat că este şi mai greu să
nu cedezi vertijului şi lipsei de măsură când moşteneşti o putere pe care n-ai cucerit-
o.

Partea de sud-est a terasei este în întregime ocupată de un vast ansamblu de săli cu

coloane dispuse în jurul a două curţi, după modelul mesopotamian. În cele din urmă,
folosită ca depozit, după ce a fost de mai multe ori modificată, această „trezorerie"
înglobează resturile unui palat conceput iniţial de Darius.

Acestei arhitecturi grandioase, sinteză a unor aporturi diverse i se adăuga măreţia

unui decor despre care resturile scheletice şi cenuşii aflate pe terasă nu mai dau nici
o idee. Culori şi materiale se conjugau cu contrastele de piatră albă şi neagră, cu
varietatea esenţelor de lemn pentru şarpantă şi canaturi, cu pardoselile vopsite în
roşu şi plafoanele pictate, cu uşile placate cu bronz, argint sau chiar aur şi, pe lângă
mobilier, cu o abundenţă de covoare, tapiserii, ţesături de preţ şi pasmanterii
sugerate îndeosebi de imaginea baldachinului regal reprezentat pe reliefuri.

Calcarul a fost materialul principal de construcție utilizat în Persepolis. După ce

piatra naturală a fost nivelată și golurile completate, tuneluri de canalizare au fost
săpate în subteran prin stâncă. Un rezervor mare ridicat pe înălțime, a fost sculptat
la poalele de est ale muntelui pentru a capta apa de ploaie pentru băut și baie.

Planul terasat al așezărilor din jurul zidurilor palatului au permis persanilor să apere
cu ușurință orice secțiune din față. Anticul istoric Diodor din Sicilia menționează că
Persepolis a avut trei pereți cu metereze, toate cu turnuri fortificate, mereu ocupate.
Primul zid a fost de peste șapte picioare înălțime, al doilea, paisprezece picioare, iar
al treilea perete, încadrând toate cele patru laturi, a fost de treizeci de picioare. Cu
astfel de fortificatii el opunea rezistență celor mai dure atacuri ale dușmanilor, și
totuși geniul de tactician al lui Alexandru cel Mare a reusit să-l înfrângă, si poate si
dorința de a răspunde a lui Alexandru, cu aceiași măsură la actul profanator al lui
Xerxes asupra acropolei ateniene.

Incendiul care a consumat Persepolisul a fost atât de complet încât numai coloanele,
scările și ușile au rămas din marele palat, de asemenea, au fost distruse marile opere
religioase ale persanilor scrise pe "pergamente în cerneală de aur", precum și
operele lor de artă. Palatul lui Xerxes, care a planificat și executat invazia Greciei în
480, a primit un tratament special și brutal. Orașul, zăcând strivit sub greutatea
propriei ruine, a fost uitat în timp. Era cunoscut de locuitorii din zona doar ca "locul
celor patruzeci de coloane" (după numărul de coloanele rămase încă în picioare,
printre ruine), până în 1618 e.n când site-ul a fost identificat ca Persepolis. În 1931 s-
au început săpăturile care au dezvăluit ruinele ce aminteau de măreție de altădată a
palatului Persepolis.

În concluzie, Palatul Persan a fost una dintre cele mai importante și

impresionante structuri arhitecturale din lumea antică. Cu o istorie care se întinde pe
secole, acest palat a servit ca centru al puterii imperiale persane, fiind locul unde
regii și liderii își exercitau puterea și își manifestau opulența. Palatul a fost construit
folosind tehnici avansate de arhitectură și inginerie, cu o atenție deosebită la detalii
și estetică. Sculpturile, frescele și mozaicurile care împodobeau pereții și coloanele
palatului au fost capodopere ale artei antice, iar ușa lui Xerxes a devenit un simbol al
capacității și tehnologiei avansate ale persanilor.

Palatul a fost de asemenea o importantă atracție culturală și artistică, fiind

locul unde regii persani au comandat lucrări de artă și literatură. Aceste eforturi au
dus la apariția unor capodopere ale literaturii persane, care au rămas importante și
astăzi. Cu toate acestea, distrugerea palatului de către Alexandru cel Mare a
reprezentat o pierdere tragică a istoriei și culturii persane.

În ciuda distrugerii, ruinele palatului persan rămân o atracție turistică

populară, atrăgând turiști din întreaga lume pentru a descoperi frumusețea și istoria
acestui monument antic. În general, Palatul Persan este un exemplu impresionant de
arhitectură, artă și istorie, care ne amintește de bogata și fascinanta istorie a Persiei
și a imperiilor antice care au existat în această regiune.

Garbas Bianca