Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Definirea domeniului
Psihologia vârstelor este disciplina care studiază condiţiile şi legile apariţiei, evoluţiei,
maturizării şi schimbării vieţii psihice umane, de-a lungul vieţii.
Psihologia vârstelor este o ramură a ştiinţelor psihologice izvorâtă din necesitatea de a
înţelege modul cum se constituie caracteristicile, funcţiile, procesele psihice de la cele mai
fragede vârste şi evoluţia lor pe tot parcursul existenţei umane, cu progresele ce caracterizează
fiecare vârstă.
O alta definiție este formulată de E. Verza astfel: "Psihologia vârstelor este știința care
studiază caracteristicile constituirii activității psihice umane, modificările acesteia de la inferior
la superior, a regreselor ce au loc în anumite etape de vârstă, a evoluției personalității si
manifestării actelor de conduită în relație cu determinările socio-culturale ale existenței ființei
umane".
PERIOADE DE DEZVOLTARE
Toate influențele exercitate asupra personalității umane pot fi grupate prin raportarea la trei
noțiuni de bază: ereditate, mediu, educație.
Educaţia este activitatea specific umană care mijloceşte şi diversifică raporturile omului cu
mediul, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul societăţii şi a societăţii prin intermediul
omului.
Identitatea genetică este practic imposibilă între antecesori și descendenți, deci din punct de
vedere genetic fiecare individ este diferit, unic și irepetabil în raport cu toți ceilalți din trecut,
prezent sau viitor, probabilitatea unei identități absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.
Unicitatea biologică este astfel una din trăsăturile definitorii ale ființei umane. Ea își pune
amprenta asupra întregii deveniri umane, nu într-un mod independent ci în corelație cu factorii
externi, de mediu și educație.
În sens general mediul include toţi factorii naturali, artificiali şi socio-umani (socioculturali) care
pot influenţa individul; „mediul şi individul constituie două entităţi corelative cu funcţii
complementare, prima oferind posibilităţi nelimitate pentru acţiunea celeilalte, iar aceasta
îmbogăţind şi diversificând componentele celei dintâi“ .
4
Mediul, ca factor al educabilităţii, poate fi analizat din două perspective: determinările provenite
din partea mediului natural; determinările din partea mediului social.
Omul se află sub influenţa acestor tipuri de mediu. Mediul natural şi ecologic influenţează
dezvoltarea şi sănătatea omului prin climă, relief, radiaţii şi poluare. Mediul socio-cultural
permite umanizarea şi socializarea individului prin asigurarea condiţiilor materiale, de civilizaţie
şi cultură, prin relaţiile inter- umane, instituţii, ideologii, tradiţii, concepţii, stiluri de viaţă etc.
Mediul natural (fizic ,mediul natural si ecologic)- totalitatea condiţiilor bioclimatice (relief,
climă, faună, floră etc.) în care se naşte si trăieşte un subiect uman- influenţează indirect
dezvoltarea psihică a oamenilor, prin problemele adaptative pe care le creează, prin ocupaţiile pe
care le favorizează şi care îi obligă să-si dezvolte anumite capacităţi şi abilităţi.
Actiunea factorilor de mediu poate fi simultana sau succesiva, astfel ca interactiunea lor poate
genera doua categorii de consecinte: o dezvoltare fara probleme, daca actiunea acestor medii este
convergenta si pozitiva; blocaje majore în dezvoltare daca actiunea mediilor este divergenta
(situatia conflictului valoric între mediul familial si cel scolar).
Principalele medii educaţionale sunt: familia, şcoala, instituţiile de ocrotire socială, instituţiile
extraşcolare culturale, mediul şi comunitatea profesională, comunitatea religioasă,
extracomunitatea, comunitatea naţională şi cea internaţională. În măsura în care aceste medii
circumscriu paliere instituţionalizate, ele reprezintă şi factori educaţionali.
Educația depinde de ceilalți doi factori (ereditatea și mediul) și nu poate avea puteri nelimitate
(nu poate compensa în totalitate o ereditate afectată și nici un mediu total defavorabil). Într-o
anumită măsură educația poate accelera dezvoltarea psihică prin varietatea experiențelor de
învațare care-și propun reducerea decalajului între capacitățile prezente ale individului și un nivel
superior al acestora.
Copilul devine om social numai prin educaţie. Prin intermediul educaţiei omul îşi însuşeşte
limbajul social, cultura generală şi comportamentul moral-cetăţenesc, îşi formează concepţia
despre lume, îşi dezvoltă potenţialul creator şi se pregăteşte pentru integrarea socio profesională.
Individul care trăieşte într-o comunitate umană beneficiază atât de o educaţie spontană, care
acţionează habitudinal asupra lui, cât şi de educaţia organizată, realizată prin instituţii
specializate, dintre care cea mai importantă este şcoala. Iată de ce este foarte important pentru
toţi factorii educaţionali să cunoască temeinic personalitatea copilului, gradul său de
educabilitate şi, pe această bază, să structureze întregul proces educaţional.
Ereditatea oferă sau nu potenţialul de dezvoltare psiho-fiziologică, mediul oferă sau nu anumite
condiţii, iar educaţia dirijează, prin procesul învăţării, formarea armonioasă şi integrală a
personalităţii, fiind factorul determinant al acesteia.
5
Prin intermediul educaţiei, individul uman îşi extinde existenţa dincolo de limitele biologice,
devenind personalitate. Personalitatea este individualitatea confirmată de comunitatea socială în
interiorul căreia trăieşte pentru a-i sluji sau îmbogăţi valorile.
Termenul de ciclu al vieții, ”life cycle”, s-a născut din necesitatea cercetătorilor de a reflecta
teoria dezvoltării. A vorbi de un ciclu general al vieții înseamnă a întreprinde o călătorie de la
naștere până la moarte, esențială pentru înțelegerea complexităților comportamentului uman,
infinit din punct de vedere cultural și cu infinte variații individuale, ciclul vieții are întotdeauna
aceleași secvențe, demonstrând că există o ordine în cursul vieții umane, în ciuda faptului că
viața fiecărei persoane este unică.
Această secvență este invariabilă, apare într-o ordine constantă în viața fiecăruia
Erikson descrie principiul epigenetic care susține că fiecare etapă din ciclul vieții este
caracterizată de evenimente și crize, care trebuie să fie rezolvate în mod satisfăcător, pentru ca
dezvoltarea să se realizeze într-o manieră continuă și lină.
În eventualitatea unei nereușite în rezolvarea crizei specifice unei perioade de viață, modelul
epigenetic susține că toate stadiile ulterioare de dezvoltare vor reflecta acest eșec sub forma
dezadaptării pe plan cognitiv, emoțional, social și chiar fizic, vulnerabilizând persoana.
Stadiile de dezvoltare
- Stadiul sugarului 0-1 an: inteligența senzorio-motorie, percepția, manipularea obiectelor.
- Stadiul antepreșcolarului 1-3 ani: autonomia de mișcare, comunicarea verbală.
- Stadiul preșcolarului 3-6 ani: consolidarea proceselor și structurilor psihice, desfășurarea
lor la un nivel nou, conștient și voluntar.
- Stadiul școlarului mic 6-10 ani: achiziționarea, prin învățare, a cunoștințelor și
deprinderilor de bază care asigură accesul la cultură.
- Stadiul preadolescentului 10-14 ani: ieșirea din copilărie, atingerea unui nou nivel al
conștiinței reflexive.
- Stadiul adolescenței 14-19/20 ani: căutarea identității de sine.
- Stadiul adolescenței prelungite 20-24/25 ani: continuarea studiilor pentru specializare,
dobândirea unei calificări profesionale medii
- Stadiul tinereții 25-35 ani: identitatea psihosociala si socioculturala, intrarea în profesie
- Stadiul adultului 35-65 ani: maturizarea deplină a vieții psihice
Substadii:
6
Teoria lui Piaget asupra inteligenței a avut un impact deosebit asupra domeniului educației.
Piaget a fost preocupat de procesul de educație astfel încât multe dintre lucrările sale și alte sute
de publicații ale descendenței piagetiene au relaționat teoria lui Piaget cu practica educativă.
Pe baza unor observatii sistematice pe care le face asupra comportamentelor copiilor de diferite
varste, Piaget sustine ca dezvoltarea cognitiva poate fi delimitata in patru etape. Doua dintre
acest etape se suprapun varstei scolare. Prima etapa, perioada senzoriomotorie, apare anterior
perioadei scolare la majoritatea copiilor; profesorii pot observa doar rezultatele; nu si achizitiile
propriu zise. Insa totusi ne ajuta la explicarea unor schimbari cognitive care survin mai tarziu, in
timpul anilor de scoala. Trecerea dintr-un stadiu in altul nu are loc instantaneu, iar durata
etapelor variaza de la copil la copil fiind dependenta de structurile ereditare si de circumstante.
10. Definiți descriptiv noțiunile: ”Schemă”, ”Echilibru” și ”Adaptare” conform teoriei lui
J. Piaget.
Piaget (1952) utilizează conceptul de schema pentru a desemna o structură mentală de care
dispune copilul la un moment dat și care se adaptează continuu tiparelor mediului înconjurător.
Cu alte cuvinte, schemele sunt structuri de organizare și grupare a evenimentelor și experiențelor
trăite pe baza unor tipare comune. Schemele pot fi asimilate unor serii de fișe de indexare aflate
în interrelație. Ele reprezintă tipare sau patern-uri de reacție prezente în structura mentală a unui
individ. De exemplu, un copil de trei ani poate face o confuzie intre o vacă și un câine. Copilul
situat în acest stadiu al dezvoltării sale, a internalizat o serie de trăsături pe care le subsumează
unui tipar, ce constituie schema corespunzatoare conceptului de "animal". Un astfel de tipar
poate include trăsături ca: patru picioare, urechi mari și emiterea de zgomote neomenești.
7
Procesul dezvoltarii cognitive este rezultatul unei serii de asimilari si acomodari relationate.
Conceptual, cresterea si dezvoltarea cognitiva apar, in acest mod, la toate nivelurile de
dezvoltare, de la nastere si pana la maturitate (Piaget, 1960). Cu toate acestea, datorita
maturizarii biologice, dezvoltari cognitive majore si distinctive au loc pe parcursul intregii vieti.
Piaget a sustinut existenta a patru faze mari ale dezvoltarii cognitive. Aceste faze sunt
secventiale, iar fazele succesive sunt obtinute prin internalizarea sau si ajustarea continua a
cunostintelor anterioare cu noile informatii.
11. Definiți și descrieți ”Stadiul de dezvoltare senzorio-motor” conform teoriei lui J. Piaget.
inceputul gandirii simbolice. In aceasta etapa, copilul devine centrul tuturor actiunilor lui
(egocentrism). Coordonarea efectiva a acestor deprinderi, dependente de activitate culmineaza cu
intelegerea concreta a unor relatii rudimentare de tip cauza - efect si cu internalizarea unor
secvente de actiuni care "joaca rolul de" sau simbolizeaza diverse obiecte (de pilda imaginea
unei mese pe care sunt aranjate vase si tacamuri semnalizeaza apropierea cinei pentru copil). Un
astfel de comportament marcheaza trecerea la urmatorul stadiu al dezvoltarii.
12. Definiți și descrieți ”Stadiul de dezvoltare preoperațional ” conform teoriei lui J. Piaget.
Spre deosebire de copiii aflati in stadiul senzoriomotor, care observa si inteleg lumea
inconjuratoare doar prin manipularea fizica a obiectelor, prescolarul poate utiliza simboluri
pentru a-si reprezenta mental obiectele. De exemplu, litera M poate sa insemne masa, sau sunetul
M. In stadiul preoperational, limbajul copiilor si volumul lexicului se dezvolta foarte rapid. Insa,
mare parte din gandirea prescolarilor ramane primitiva, adica tributara perceptiilor sale.
Experimentele lui Piaget pun in evidenta faptul ca la prescolari nu este dezvoltat conceptul de
conservare. Acest fenomen se refera la intelegerea de catre copil a faptului ca natura de baza a
obiectelor ramane nealterata, cand se modifica infatisarea lor superficiala. Spre exemplu,
prezentam doua vase identice (A si B) unui copil si-l rugam sa toarne cantitati egale de apa in
acestea. Continutul vasului B este apoi turnat intr-un alt vas, C, care este mai inalt si mai subtire,
si ca urmare nivelul apei va fi mai inalt decat in recipientul A. Fiind intrebat daca A si C contin
aceeasi cantitate de apa, copilul in stadiul prescolar neaga acest lucru, afirmand ca C contine mai
multa apa. Doar cand ajung in stadiul operatiilor concrete copiii sunt capabili sa ofere raspunsul
corect, si anume ca A si C au aceeasi cantitate.
13. Definiți și descrieți ”Stadiul de dezvoltare al operațiilor concrete” conform teoriei lui J.
Piaget.
Copii pot face comparatii atat in interiorul unei clase de obiecte (intracategorial) cat si intre clase
(intercategorial). O abilitate importanta pe care copiii o achizitioneaza in stadiul operatiilor
concrete o reprezinta aranjarea mentala a unor obiecte pe baza unor dimensiuni precum lungime,
inaltime, greutate, viteza (operatia de seriere). Un caz particular il reprezinta aranjarea obiectelor
pe baza de lungime in sens crescator (de exemplu, alinierea unui numar de betisoare de la cel mai
mic pana la cel mai mare) sau descrescator. Pentru a realiza o astfel de operatie copiii trebuie sa
fie capabili sa compare obiectele doua cate doua si totodata sa relationeze informatiile
corespunzatoare acestor comparatii pe o anumita scala - scala lungimii. Pe baza unei astfel de
abilitati copii dobandesc operatia de tranzitivitate, care presupune o grupare si o comparare
mentala simultana a obiectelor.
In concluzie copiii aflati la varsta scolii elementare isi dezvolta rapid memoria si abilitatile
cognitive, inclusiv abilitatea de a reflecta asupra propriei gandiri (metacognitia) si de a invata sa
invete.
14. Definiți și descrieți ”Stadiul de dezvoltare al operațiilor formale” conform teoriei lui J.
Piaget
Ontogeneza reprezintă formarea tuturor componentelor organice si a functiilor vitale care sa-i
permita fiintei umane, ca imediat dupa nastere, sa se echilibreze cu ambianta si sa
supravietuiasca.
Din punct de vedere al vietii psihice, se formeaza si se dezvolta sistemul nervos, si cu deosebire
activitatea nervoasa superioara si organele de simt si apar primele manifestari psihice.
Tinand seama de calitatea si de amploarea acestor transformari etapa prenatala a fost impartita in
trei subetape: embrionara, fetala precoce si fetala tardiva.
Subetapele etapei prenatale:
- embrionară (0-3 luni)
- fetală precoce (3-6 luni)
- fetală tardivă (6-9 luni)
10
In subetapa embrionara, care dureaza pana la trei luni, dupa formarea oului (prin unirea
gametilor adica a celulelor sexuale de la parinti) se produce o inmultire exceptionala a celulelor
si se formeaza cele trei foite embrionare din care vor apare treptat toate organele vitale si in
primul rand sistemul nervos.
La finalul celor trei luni fiinta va avea caracteristicile corporale ale speciei umane.
In subetapa fetala precoce, adica intre 3 si 6 luni, continua sa se formeze componentele
organice, se dezvolta si se repartizeaza uniform sistemul muscular, tegumentele devin mai
consistente, se produc osificari in diferite zone corporale. Daca la sfarsitul lunii a 6-a si inceputul
lunii a 7-a s-ar produce nasterea, copilul ar avea structurile si functiile organice necesare
supraviețuirii.
In ultima subetapa dintre 6 si 9 luni, numita fetala tardiva, se produce consolidarea a ceea
ce s-a dezvoltat pana acum. Toate subsistemele sunt complete si sunt evidente perfectionarii
functionale.
Copilul este gata pentru a se naste.
16. Condițiile dezvoltării normale în etapa prenatală – prezentare generală; Factorii nocivi
și urmările lor.
Nasterea este un eveniment deosebit si pentru mama si pentru copil. Mama asteapta cu bucurie
sa-si vada copilul dar si cu o anume teama, mai ales daca se afla la prima nastere. Nu stie cum se
va desfasura totul si daca va face fata momentului de varf. Unele mame nasc foarte repede, in 2 –
3 ore si nu trec prin perioade grele prea numeroase, in timp ce, la altele procesul poate sa dureze
si chiar sa fie nevoie de unele interventii medicale. Nasterea naturala este un adevarat miracol.
Mama poate repede sa-si recastige fortele si sa se ocupe atent de copilul ei. Toate acestea se
intalnesc in marea majoritate a cazurilor.
Sunt insa si unele nasteri ce pot fi considerate exceptionale pentru ca pot pune unele probleme
speciale privind dezvoltarea fizica si psihica a copilului.
O nastere exceptionala poate fi considerata si cea prin cezariana, care poate fi pentru mama
relativ dificila in timp ce pentru copil nu apar probleme deosebite. El are o dezvoltare fizica si
psihica obisnuita.
Nasterea gemenilor este un alt fel de exceptionalitate. Se constata ca la 80 – 85 de nasteri
normale poate apare si una gemelara. Tehnica moderna permite parintilor si, mai ales, mamei sa
afle din timp despre sarcina ei speciala.
Prima informatie despre acest fenomen poate sa o tulbure, sa o ingrijoreze pe mama, ca in fata
evenimentului nou si neasteptat, dar pana la aparitia copiilor se realizeaza deja o adaptare.
Travaliul este procesul fizic al nasterii bebelusului - simtit de mamica. Travaliul e caracterizat prin
contractii dureroase, care apar la intervale din ce în ce mai mici, cu intensitate din ce în ce mai
mare; ele duc în final la dilatarea colului si expulzarea fãtului.
Debutul travaliului este anuntat de scurgerea vaginalã a unei cantitãti de mucus cu firisoare de
sânge, care reprezintã eliminarea dopului gelatinos (ti se „rupe apa“)
Fiecare travaliu este diferit si exista o variatie considerabila privind durata lui. In medie, travaliul
dureaza aproximativ 10-20 ore la prima nastere, insa pentru anumite femei poate fi chiar mai lung.
In general travaliul progreseaza mult mai rapid la femeile care au mai nascut inainte pe cale
vaginala.
Travaliul este impartit in 3 stadii in care se produc anumite schimbari la nivelul organismului tau.
Uterul se contracta si se relaxeaza la intervale regulate, ceea ce determina ca abdomenul tau sa se
intareasca, iar apoi sa devina moale. Acestea sunt contractiile, care fac ca cervixul sa se stearga
treptat, astfel incat sa se deschida cat mai mult (se dilata). Contractiile ajuta copilul sa se
deplaseaze cat mai adanc la nivelul pelvisului si apoi in vagin.
- Primul stadiu: incepe la debutul travaliului adevarat si dureaza pana cand cervixul se dilata
complet pana la 10 cm. Acest stadiu se imparte in trei faze:
Faza latenta: cervixul se scurteaza treptat (se subtiaza) si se dilata (se deschide)
Faza activa: cervixul incepe sa se dilate mult mai rapid, contractiile sunt mai lungi, mai puternice si
se succed la intervale mai scurte. In mod normal, trebuie sa pleci catre spital de indata ce ai intrat
in faza activa, adica atunci cand contractiile sunt la aproximativ 5 minute.
- Al doilea stadiu: incepe in momentul in care esti dilatata complet si continua pana se naste
copilul. Mai este numit si stadiul de „impingere”.
- Al treilea stadiu: incepe dupa nasterea copilului si se termina cand placenta este expulzata. Este
cel mai scurt stadiu si dureaza frecvent intre 5-30 minute.
La nastere, greutatea medie a copiilor este in jur de 3500 gr. La baieti si 3300 gr. la fete.
Inaltimea este de cca. 50 cm. la baieti si 49 cm la fete.
Copilul pastreaza un timp asa numita pozitie embrionara, cu membrele pliate si trunchiul arcuit.
13
Capul este mare in raport cu celelalte parti ale corpului. Este ¼ din lungimea totala a corpului.
Cutia craniana are un diametru mai mare decat cea toracica, adica 34 cm. si respectiv 32 cm.
Totodata, cutia craniana prezinta unele portiuni neosificate numite fontanele care au o mare
importanta in procesul nasterii. Dintre acestea, doua sunt mai importante: fontanela anterioara,
romboidala de 2 cm care se incheie intre 6 – 18 luni si fontanela posterioara, mai mica, ce se
inchide mai repede.
Membrele sunt relativ scurte fata de corp si trunchi.
Pielea este rosiatica si prezinta pliuri caracteristice la maini si la picioare.
Aparatul respirator
Inundarea respiratiei pulmonare reprezinta primul act fiziologic al vietii extrauterine si este
declansata de catre acidoza, hipoxie, cresterea presiunii CO2, hipotermie si pensarea cordonului
ombilical.
Aparatul cardio-vascular
Circulatia in viata intrauterina. Sangele oxigenat vine din placenta prin vena ombilicala in
canalul venos al lui Arantius la vena cava superioara si atriul drept, de unde, o parte trece prin
foramen ovale in atriul stang, apoi ventricolul stang si aorta, iar alta parte prin ventricolul drept
in artera pulmonara. De aici numai o mica fractiune iriga plamanii si cea mai mare parte trece
prin canalul arterial in aorta.
La 28-30 saptamani de gestatie, fatul poate supravietui in mediul extrauterin. Reglarea cantitatii
de lichid amniotic se realizeaza prin inghitire de catre fat, totusi deglutitia si peristaltismul
esofagian sunt insuficient dezvoltate la aceasta varsta, favorizand regurgitatiile si riscul de
aspiratie pulmonara.
Aparatul renal
In viata intrauterina homeostazia apei si electrolitilor este mentinuta de placenta.
Functia renala este imperfecta la nastere (insuficienta renala functionala) avand ca substrat
anatomic o corticala mai subtire cu glomeruli putin dezvoltati.
Cantitatea de urina este de 30-35 cm 3, in prima zi, apoi creste la 150-300 cm 3. Dupa
nastere rata de filtrare glomerulara si fluxul sanguin renal cresc rapid, iar adaptarea se face in
functie de solicitari (incarcatura osmotica, apa, cantitatea de electroliti).
Nou-nascutul face usor edeme si stari de acidoza. Exista si o albuminurie fiziologica a
nou-nascutului datorita permeabilitatii crescute a filtrului renal.
Sensibilitatea gustativă
- Suprafaţă a limbii, mucoasa internă a obrajilor, vălul palatin şi o parte din esofag.
- Este mai dezvoltată sensibilitatea faţă de dulce şi acru şi mai puţin faţă de amar şi sărat.
- Faţă de diferite substanţe reacţionează prin mimică, iar spre sfârşitul primului an poate exprima
verbal şi sesiza intensitatea lor.
Sensibilitatea olfactivă
- nu detectează decât mirosuri foarte puternice legate în special de satisfacerea trebuinţelor
biologice.
Sensibilitatea tactilă
- Reflexul de apărare oculo-motorie, iar dacă stimularea are loc la nivelul palmelor, apare
reflexul de prehensiune.
Sensibilitatea vizuală
- Senzaţia de lumină şi întuneric sub forma unor pete de lumină şi întunecate;
- Nu se distinge forma obiectelor .
- Distinge obiectele care se află la aproximativ 5m distanţă de el.
- 3-4 luni începe să distingă într-o ordine determinată de intensitatea, de strălucirea
stimulilor, culorile.
- Mai întâi galben, oranj, apoi roşu, albastru, verde.
Sensibilitatea auditivă
- implicată în dezvoltarea auzului fonematic.
- 1-2 luni devine sensibil la vocea umană;
- 4 luni devine sensibil la muzică;
- 6 luni apare o oarecare intenţionalitate în urmărirea muzicii.
Sensibilitatea internă
- strans legata de satisfacerea trebuinţelor primare;
- este foarte dezvoltată în primele 3 luni (poate lua forma unor colici care îi creează
nelinişte, stări de agitaţie şi plâns).
Percepția
15
Gândirea
Stadiul reflexelor (0-1 luni)
- raspuns mecanic la stimulii exteriori, precum clipitul la o lumina puternica.
- bebelusii sunt de asemenea inclinati sa imite sunetele vocale ale adultilor si gesturile manuale si
faciale, daca acestea au o valoare de noutate pentru ei
- instalarea comportamentului inteligent a fost mutata inapoi succesiv la poate citeva ore dupa
nastere.
Memoria
- pe langa memoria involuntară se dezvoltă si cea voluntară, chiar dacă înţelesul nu este dobândit
în totalitate
- acţionează pe baza memorării mecanice. Memorarea inteligibilă apare când informaţiile au o
anume semnificaţie pentru copil.
- conţinutul memoriei este divers
- memorie concretă prin excelenţă; apar procedee specifice memorării - repetarea.
- memoria afectiva este puternic influentata dinamica tumultoasa a emotiilor si sentimentelor,
existand o ancorare extrem de puternica a evenimentelor (chiar obisnuite)
- 3-4 săptămâni apare zâmbetul- expresie nonverbala; este întărit de „legătură vizuală” stabilită
cu cei din jur.
- 4-5 luni copilul intelege aspecte ale comunicarii din mimica adultului, apoi din gestica mainilor
ce este mai variata dupa 6-7 luni
incepe sa invete elemente de salut; intinderea mainilor pentru a fi luat in brate, alte forme de
mimica pentru a exprima stari de disconfort, agatarea, exprimarea afectiunii sau a nevoii unei
prezente adulte (mama/ tata)
tacerea, geamatul, oftatul, tipatul
sfârşitul lunii a 10-a apar primele cuvinte care sunt cuvinte, propoziţii sau holofraze;
particularităţile:
- funcţii gramaticale difuze;
- rol de nucleu pentru alte combinaţii verbale care creează contextul;
- imitări de sunete (mac-mac, pa-pa etc.);
- exprimă funcţia pragmatică a comunicării.
Iti este reprosat ca limitezi libertatea partenerului de cuplu, pe care o interpretezi ca lipsa de
afectiune.
Simti ca niciodata nu primesti suficienta afectiune, incurajare sau apropiere din partea celor dragi
Parintii cu acest stil de atasament se pot raporta copilul lor ca la o sursa de implinire emotionala
pe care ar trebui sa o primeasca din partea unor adulti (nevoia de prietenie sau de intelegere, de
exemplu)
3. ATASAMENTUL EVITANT.
Copiii din aceasta categorie tind sa isi evite parintii si nici nu observa atunci cand parintii
lipsesc din preajma lor.
Ei nu manifesta preferinte pentru un parinte sau altul si nici nu fac prea mari diferente intre
parinti si straini.
Esti independent si ai consideri ca nu ai nevoie de cei din jur. In consecinta, nu iti place sa ceri si
sa primesti ajutor
Consideri ca este preferabil sa ramai detasat emotional de majoritatea oamenilor
Adulții cu un astfel de atasament
Iti este usor sa te detasezi emotional in situatiile intense in care ar fi natural sa reactionezi cu
trairi puternice
Iti este greu sa iti exprimi sentimentele si emotiile in relatia de cuplu sau in relatia cu copilul
Este posibil sa nu iti amintesti prea multe din copilarie si sa nu consideri ca aceasta are vreo
influenta asupra vietii tale actuale.
4. ATASAMENTUL DEZORGANIZAT-NESIGUR.
In acest caz vorbim de o lipsa clara a comportamentelor specifice atasamentului.
Actiunile si raspunsurile copiilor fata de parinti si invers sunt amestecate incluzand atat evitarea,
cat si rezistenta.
Copiii cu un astfel de atasament sunt descrisi drept confuzi in preajma parintilor, imprastiati si
dezorganizati.
Adulții cu un astfel de atasament:
Simti nevoia de a te conecta cu cei din jur, dar te temi ca vei fi respins sau ranit.
Treci des prin stari emotionale opuse si incontrolabile in relatiile cu cei din jur.
Respingerea unei persoane dragi iti trezeste panica, dar apropierea acesteia de tine iti poate trezi
indiferenta.
Iti poate fi teama ca vei fi abandonat, dar in acelasi timp, iti este dificil sa iti manifesti afectiunea
fata de partener
Cresterea in inaltime este mai accentuata la inceputul stadiului, apoi scade usor, iar la
varsta de trei ani, copilul va avea 94-95 cm.
Greutatea ajunge la 14 kg ; cresc mai mult membrele si se schimba usor proportia dintre
cap, trunchi si membre.
Se produc importante procese de osificare in toate zonele corpului. Intre un an si un an si
trei luni, se inchide fontanela anterioara, continua osificarile la nivelul coloanei si membrelor, se
dezvolta, mai departe, dentitia provizorie, astfel incat, la doi ani, copilul are 20 de dinti.
Dupa un an, incep progresel procesele privind controlul evacuarii (G. Mouco).
Anteprescolaritatea este „varsta robinetului si a olitei”. In ultimul patrar al celui de-al doilea an
de viata, se atinge „varsta olitei”, iar dupa 1½ - 2 ani, copilul atinge si varsta robinetului, adica
poate preveni si astepta putin evacuarea. Apoi reuseste sa isi regleze bine evacuarea in timpul
zilei, iar la trei ani, devine curat si noaptea. Trebuie evitata pedepsirea absentei acestui control,
care ar putea provoca grave tulburari afective (Debess). Controlul sfinctelor este posibil datorita
tonifierii generale a sistemului muscular.
La nivelul SNC, se produc perfectionari functionale, mai ales in zonele motorii si verbo-
motorii. Creierul creste in greutate pana la 1100 gr. la trei ani. Se adancesc scizurile si se
contureaza mai bine circumvolutiile. Dar copilul oboseste repede, manifesta instabilitate si
nervozitate daca ramane mai mult intr-un spatiu inchis sau cand plimbarea se prelungeste.
Sistemul imunitar nu este foarte puternic, copil avand putina rezistenta la imbolnaviri.
Progresele biologice sunt evidente si sustin toate achizitiile semnificative ale acestui
stadiu.
distanta perceptiile fiind foarte neclare, iar distantele nu sunt evaluate aproape deloc. De aceea,
anteprescolarul este in stare sa-ti ceara luna de pe cer, la propriu. Apare posibilitatea de
verbalizare a tonurilor cromatice fundamentale (rosu, galben, albastru, verde, alb, mai tarziu,
negru), precum si a insusirilor de marime, dar nu prea nuantat (mare-mic). Copilul incepe sa
invete denumirile obiectelor din jur. Au preferinte si perceptii bune ale desenelor clare, simple si
expresive.
Perceptia auditiva este impartita in :
- auzul fizic, care este dezvoltat mai bine, copilul receptionand multe sunete si zgomote
naturale, comparativ cu sugarul ; copilul le raporteaza corect la surse, se orienteaza bine dupa
ele ;
- auzul verbal se afla intr-o faza incipienta ; perceptia auditiva verbala este sincretica, adica
copilul face putine discriminari verbale ale sunetelor ; inca nu se poate regla suficient
activitatea aparatului fonator ;
- auzul muzical este tot intr-o faza incipienta ; copilul percepe linii melodice scurte si
simple, ii place muzica si ritmul, chiar incearca sa cante.
Specificul atentiei la anteprescolar
Atentia are mecanisme innascute de tip reflex neconditionat, este pe de-a intregul
involuntara si externa, superficiala ca grad de concentrare, duce la perceptii superficiale, este
fluctuanta. Chiar intr-un joc placut, de zece minute, copilul are 3-4 intreruperi. Stabilitatea
atentiei este redusa, dar la sfarsitul stadiului, copilul poate ajunge pana la 15 minute de
concentare. Anteprescolarul este foarte usor de distras, dar incepe sa se subordoneze comenzii
adultilor, motiv pentru care, atunci cand vor sa comunice copilului ceva, adultii incep cu „ia fii
atent !”.
2. Desenul, care parcurge doua etape : a) realismul fortuit (copilul face o mazgalitura si zice
ca a desenat un catel) si b) realismul neizbutit (copilul isi propune sa deseneze un obiect din
mediu, dar nu face altceva decat o mazgalitura) ;
3. Jocul simbolic, condus deja de o anumita manifestare interna, subiectiva, ce face posibila
atasarea mai multor functii la un obiect, mai multe decat cele de care acest obiect dispune in
mod obisnuit (un bat e pusca etc.) ; functiile pot fi probate si schimbate (batul poate fi doar
un bat la inceput, dupa care devina pusca, dupa care nava spatiala !).
4. Reprezentarea propriu-zisa (acea imagine mentala ce apare si se mentine in minte la
distanta in timp fata de perceptia obiectului) care are urmatoarele particularitati : sunt foarte
strans legate de perceptie si nu exista in afara obiectelor, au un foarte slab grad de
generalizare, conserva efectele centrarilor perceptive ; se reliefeaza cel mai bine in jurul a trei
ani, cand copilul realizeaza primul desen al omului ;
5. Cuvantul – un simbol special al culturii uamne, care se insuseste in anteprescolaritate.
Insusirea limbajului de catre anteprescolar
La inceput, copilul pronunta cate 3-5 cuvinte (holofraze), intre un an si un an si sase luni,
invata sa pronunte cateva cuvinte (gasim o faza de probabila stagnare in achizitia mecanismelor
de pronuntie a cuvintelor, de aceea, parintii mai tineri chiar se sperie), iar incepand cu un an
jumate, un an si opt luni, inregistram debutul functiei semiotice (copiii incep sa invete sa
pronunte mai multe cuvinte si sa le foloseasca efectiv). Se formeaza, apoi, vocabularul activ
(intre 400-600 cuvinte [ceea ce ni se pare enorm ; am zice ca nu sunt mai multe de 150]).
Totodata, incepe sa invete si structurile de comunicare, cu urmatoarele faze :
- Prima faza (limbajul telegrafic) : copilul alatura doua-trei cuvinte, fara flexionare, fara
cuvinte de legatura, ca un fel de telegrama ;
- A doua faza : folosirea propozitiilor simple, imitare absoluta a propozitiilor folosite de
catre adulti (ex: o fetita zice „mai vrei portocale!”) ;
- A treia faza : inceputul adaptarii structurilor de comunicare imitate la calitatea lui de
interlocutor ;
- A patra faza : faza structurii de comunicare corecte, faza frazei gramaticale ; la inceput,
copilul formeaza propozitii simple si scurte, care se imbogatesc spre sfarsit, mai ales cu
cuvinte de legatura, iar copilul va fi capabil sa poarte un dialog cu cei apropiati lui.
In relatarea unor intamplari trecute, antreprescolarul foloseste si vocabularul de care
dispune si structurile de comunicare insusite pana atunci, dar insusirea acestui material verbal se
realizeaza ca limbaj situativ si contextual. Limbajul situativ domina si se caracterizeaza prin :
folosirea multor cuvinte substantive si verbe pe care le poate inlocui cu gesturi indicative daca se
refera la obiectele din jurul lui sau poate inlocui cuvintele cu actiunea afectiva sau foloseste
pronumele demonstrativ (asta, ala etc.), multe onomatopee si, daca ascultatorul nu a fost de fata,
nu poate pricepe nimic.
Catre finalul stadiului (aprox. doi ani si jumatate), incepe sa foloseasca limbajul
contextual, caracterizat prin : folosirea cuvintelor pentru tot ce vrea sa comunice, folosirea
corecta a structurilor de comunicare, asigurarea succesiunii eventimentelor povestite, fie
respectand fazele unei activitati reale, fie respectand succesiunea in timp, fie, mai spre sfarsit,
respectand legaturile logice dintre fapte, astfel incat, ceea ce povesteste poate fi corect
receptionat de catre interlocutor. Copilul incepe sa foloseasca corect cuvintele de legatura, unele
adeverbe de timp si de loc, denumirea culorilor principale si poate povesti ceva ce se refera la
obiecte si fiinte din spatiul inconjurator, implicandu-l si pe el ca personaj. In acelasi timp,
manifesta o atitudine caracteristica – observa ca toate obiectele din jurul lui au un nume si pune
25
mereu intrebari adultului : „ce e asta?”. De aceea, cercetatorii au numit acest stadiu „etapa marii
identificari”.
O problema speciala a limbajului anteprescolarului este pronuntia cuvintelor. La inceput,
este foarte deficitara si se imbunatateste treptat. Se datoreaza, pe de-o parte, imperfectiunii
functionarii aparatului fonator si, pe de alta parte, insuficientei coordonarii acestui aparat de catre
centri corticali ai limbajului. Cele mai frecvente modificari in pronuntia cuvintelor sunt :
inlocuirea unor sunete cu altele (r, l, s etc.), simplificarea cuvintelor (omisiunea unor silabe) sau
inlocuirea unor silabe complicate cu unele mai simple, inversarea silabelor (camara in loc de
macara etc.), amalgamarea cuvintelor (combinarea mai multor cuvinte in unul singur ; ex:
disimate – desene animate).
Datorita acestor dificultati de pronuntie, limbajul copilului din acest stadiu a fost numit
„limbajul mic”, neinteles decat de catre parinti, care indeplinesc un rol de traducator. Adultii, in
general, sunt tentati sa foloseasca „limbajul mic” in relatia de comunicare cu anteprescolarul, un
lucru care nu este recomandabil ! In schimb, recomandabil este ca adultii sa vorbeasca clar, rar si
corect, sa nu ironizeze „limbajul mic”, si sa aiba rabdare pentru ca, in mod normal, aceste
dificultati vor disparea. Daca, totusi, ele continua dupa 4-5 ani, ar trebui rezolvate pe calea
specialistului logoped.
- anteprescolarul manifesta o nevoie speciala pentru a obtine dragostea celor din jur, in
special a parintilor si, de aceea, are comportamente caracteristice : tine neaparat sa fie luat in
brate, mangaiat, pupat, el insusi mangaie, si pupa pentru a fi rasplatit in acelasi fel ;
- incepe sa fie capabil sa reactioneze corect din punct de vedere afectiv, daca este amaanta
o promisiune care i s-a facut, cu conditia ca amanarea sa nu fie prea lunga ;
Criza afectiva de la 2½ - 3 ani
Datorita dezvoltarii unor anumite capacitati, mai ales de manevrare a obiectelor sau de
deplasare, pot apare ciocniri intre dorinta copilului de a-si manifesta autonomia si restrictiile si
cerintele adultului, prin care acesta [adultul] in protejeaza. Aceasta ciocnire duce mai ales la
reactii afective – plans puternic, chiar urlet, se poate zbate, tranti pe jos, se pot adauga reactii
verbale : „nu, nu, nu!” sau „eu, eu, eu!”. Criza afectiva e deranjanta pentru adult si, acesta fiind
neavizat, poate crede ca criza e efectul esecului educatiei acordate copilului. De aceea, va tinde
sa inaspreasca atat cerinta, cat si calea de a pedepsi si stopa manifestarile copilului. In realitate,
doar le intensifica.
Aceste manifestari de criza sunt favorizate de starea de oboseala, monotonia activitatii
anterioare, mentinerea copilului in spatii inchise.
Recomandari : sa nu i se dea atentie, sa se profite de faptul ca atentia anteprescolarului e
usor de distras si sa i se arate, daca se poate, ceva nou si interesant.
Recomandari pentru prevenirea crizei : sa nu se intrerupa brusc activitatea copilului
pentru a fi satisfacuta cerinta parintelui, sa se lase timp pentru adapatarea la cerinta adultului.
Semnificatia acestei crize pentru dezvoltarea anteprescolarului :
- prima manifestare a eului copilului, care se afla in proces de cristalizare ;
- manifestarea autonomiei si diminuarea dependentei de adult ;
- dobandirea treptata a experientei si a capacitatilor de subordonare la cerintele adultului,
care sunt intotdeauna urmate de confort psihic pentru copil deoarece este iubit mai puternic
de catre parinti.
Criza afectiva se poate prelungi pana dupa trei ani. Ea va fi urmata, in anii prescolaritatii,
de o perioada in care copilul va cere mereu voie pentru ceea ce vrea sa faca.
3. recunoasterea in oglinda (Darwin zice ca la un an si sase luni, Gesell la doi ani, Zazzo la 3
ani !) ;
4. exprimarea verbala a relatiilor pe care copilul le realizeaza cu propria familie, cu obiectele
din jurul lui (camera mea, jucaria mea etc.) ;
5. criza afectiva contribuie la dezvoltarea CDS, mai ales prin prima afirmare a eului.
Sociabilitatea si socializarea anteprescolarului
Dezvoltarea capacitatilor psihice permit anteprescolarului sa fie mai des atent la ce se
intampla in jur si, mai ales, la ceea ce fac adultii si sa ii imite.
La doi ani, incep sa fie atenti la jocurile celorlalti copii din preajma, apoi incep sa prefere
mereu copiii. Sociabilitatea in formare se exprima si prin dorinta de a se juca cu copiii mai mari
(pentru organizarea mai buna). Anteprescolarului nu-i place sa stea singur.
Posibilitatea de a stabili anumite relatii cu ceilalti copii – active si pozitive (da jucaria
altuia etc.) active si negative (ia jucaria altuia etc.), pasive pozitive si negative.
Se pot dezvolta reactii defensive – active (fuga) sau negative (plansul).
Mare progres:
• volum
• stabilitate
• reglare voluntară
Ca o condiţie energizatoare de bază, mai ales pentru procesele cognitive, atenţia dobândeşte la
preşcolari câteva proprietăţi a căror cunoaştere este indispensabilă în munca de educaţie de la
această vârstă:
- la începutul stadiului se manifestă numai atenţia involuntară, care este susţinută de marea
curiozitate a copilului. Ea se manifestă faţă de persoane, lucruri, fenomene, diapozitive, filme,
cărţi;
- creşte uşor volumul atenţiei;
- stabilitatea până la 25 min., la grupa mare;
- gradul de concentrare este mai crescut
- apare atenţia voluntară care susţine cel mai mult desfăşurarea activităţilor frontale din grădiniţă.
Intuitivitatea gândirii
O caracteristică principală a gandirii preşcolarului este intuitivitatea ei, adică foarte stransa ei
legătură cu percepţia şi conducerea ei de către aceasta din urmă. Se subliniază că, in fapt,
„copilul poate gandi ceea ce percepe, dar gandirea lui nu merge mai departe de reprezentarea
elementului perceput” (P. Osterrieth). Preşcolarul nu poate gandi acum decat cu un mare sprijin
perceptiv. Un băieţel de 5 ani vrea să diferenţieze oamenii şi spune „un băiat mare dar nu om, o
fată mare dar nu mamă”.
Unităţile cognitive cu care operează gandirea preşcolarului sunt tot preconcepte dar care au acum
un mai mare grad de generalitate şi un conţinut mai bogat. Totodată, foarte importante sunt şi
reprezentările. Renumitul psiholog elveţian J. Piaget vorbea de „gandirea imagistică” a
preşcolarului.
Limbajul la preşcolari
Creaţia de cuvinte
Deşi incă restranse, semnificaţiile cuvintelor sunt mult mai clare şi mai corecte.
Sensurile figurate ale structurilor verbale incă nu sunt inţelese. Au o mare preferinţă pentru
diminutive. Işi dezvoltă o atitudine importantă faţă de limbaj, adică sunt incredinţaţi că acesta
poate fi folosit ca să comunice orice şi tot ce există in jur poartă un nume. Dacă intalnesc obiecte
sau situaţii noi şi nu ştiu cuvintele corespunzătoare nu ezită să le creeze. Prin urmare, fără nici un
fel de reţinere, preşcolarii creează cuvinte noi. Iată cateva dintre creaţiile preşcolarilor: „urlăreţ”
adică cel ce plange foarte tare, „modrobreţe” adică ceva in dezordine, „armatist” angajat in
armată, „insforit” legat cu sfoară.
părinţii, dragostea lui pentru mama va fi puternică dar calmă şi însoţită de respectarea
independenţei ei. Către sfârşitul stadiului copiii reuşesc să-şi regleze într-o anumită măsură
comportamentele emoţional expresive. Nu mai plâng totdeauna când cad şi se lovesc, refuză
gesturile de alint manifestate de părinţii săi, atunci când sunt de faţă colegii de grădiniţă.
Dezvoltarea afectivă a preşcolarilor este puternic influenţată de climatul familial şi stilul
educaţional al părinţilor.
reciproc, îşi formează cu uşurinţă însuşiri cum ar fi: încredere în sine, iniţiativă, independenţă,
respect de sine şi de alţii. Din contră, copiii care nu sunt iubiţi şi acceptaţi de părinţi se vor
caracteriza prin: pasivitate, lipsă de curaj şi de independenţă, dificultate în relaţionare cu alţii etc.
Învatarea scolara se deosebeste în mod radical de toate actele de învatare de pâna acum, atât prin
continut cât si prin cadrul si modul de desfasurare. Volumul, calitatea si diversitatea
continuturilor învatarii de dincolo de 7 ani, hotarasc viitorul fiecaruia și locul în comunitatea.
Eforturile societatii si ale indivizilor sunt orientate spre reusite si succes în integrarea scolara
optima. Școala influenteaza puternic întreaga dezvoltare psihica a copilului si-i da un relief
specific.
Dominantele perioadei:
. învatarea scolara devine organizatorul principal al procesului de dezvoltare psihica si exercita
influente hotarâtoare pentru toate transformarile din cursul acestui stadiu;
. se stabilesc raporturi mai obiective cu lumea, scoala integrându-l pe copil în aria inteligibilului,
rationalului, rigorilor cunoasterii;
. se formeaza deprinderile de baza pentru scris-citit si socotit care-i asigura accesul la continuturi
din ce în ce mai ample de învatare;
. creste caracterul voluntar si constient al tuturor manifestarilor psihocomportamentale;
. se însusesc statutul si rolul de elev si se adauga noi dimensiuni identitatii de sine;
Către sfârsitul stadiului se împlinesc atributele copilariei si se realizeaza un bun echilibru cu
ambianta.
Regimul de viata si dezvoltarea fizica între 6 si 10 ani.
Programul zilnic trebuie stabilizat si respectat.
În programul zilnic al scolarului mic intervin urmatoarele schimbari:
. programul activitatilor este mult mai stabilizat, adica ora de trezire si cea de culcare trebuie mai
mult respectate pentru ca activitatea scolara sa se desfasoare optim;
. timpul petrecut la scoala este mai bine organizat si plin cu activitati care se deosebesc din ce în
ce mai mult de cele de la gradinita;
. dupa întoarcerea acasa, copilul trebuie sa realizeze o perioada de învatare independenta care
poate fi asistata de parinti dar, nu poate fi substituită de acestia;
. jocul trebuie sa ramâna în programul zilnic al scolarului mic, dar ca moment si durata devine
dependent de solicitarile scolare.
. scolarul mic are nevoie de 10-11 ore de somn noaptea si mai ales stabilizarea si respectarea orei
când merge la culcare. Insuficienta somnului genereaza scaderea atentiei, a eficientei memoriei si
a performantelor gândirii.
Copilul trebuie sa faca efortul de adaptare la:
a) spatiul scolar,
b) timpurile de activitati si solicitari scolare,
c) relatia cu un nou adult semnificativ, învatatoarea,
d) la grupul de covârstnici cu care se confrunta si se compara pe terenul unei activitati foarte
importante cum este învatarea scolara;
Dezvoltarea fizică are urmatoarele aspecte:
. cresterea în înaltime este usor încetinita între 6 si 7 ani, dar apoi ritmul este mai mare,
iar la sfârsitul stadiului înaltimea medie este la baieti de 132 cm, iar la fete de 131 cm. Exista
însa tendinta ca fetele sa aiba pentru prima data un usor avans fata de baieti;
. cresterea în greutate este relativ constanta si se ajunge, în medie, la 29 kg la baieti si 28 kg la
fete;
. osificarile cele mai importante din acest stadiu se petrec în urmatoarele zone: la nivelul coloanei
vertebrale, dar curbura lombara este înca instabila si în pericol de a se deforma daca scolarii au
pozitie proasta la scris sau duc greutati mari; în zona bazinului, la mâini (carpiene si falange);
37
Atenția
Atentia se modeleaza dupa solicitarile scolare.
În primii 6-7 ani ai vietii, atentia este definita ca expresie a orientarii si concentrarii activitatii
psihice. În general, copilul de 6-7 ani nu poate fi atent în cadrul unei activitati mai mult de 25-30
minute. În momentul intrarii în scoala, atentia este destul de bine dezvoltata (atentia
voluntara este mai putin conturata). Stabilitatea si durata atentiei urmeaza sa se dezvolte în
urmatorii ani. Educarea atentiei este inclusa în procesul instructiv-educativ prin stimularea
interesului copilului pentru activitatile scolare prin dezvoltarea dorintei de a duce la bun sfârsit o
activitate si, în general, prin realizarea unei motivatii pozitive fata de întreaga activitate de
învatare.
Atentia este conditia necesara a desfasurarii optime a tuturor proceselor informationale si a
obtinerii succesului scolar. Ciclul primar exercita câteva influente hotarâtoare pentru dezvoltarea
atentiei astfel ca se obtin cele mai importante perfectionari ale acesteia:
a) scoala solicita permanent si sistematic atentia copilului dezvoltând-o si modelând-o dupa
specificul sarcinilor cognitive;
b) sunt mai bine dezvoltate unele însusiri ale atentiei, iar altele sunt formate în acest stadiu;
c) este special antrenata atentia voluntara. Ca urmare a acestor influente progresele atentiei în
acest stadiu sunt urmatoarele:
. la intrarea în clasa I concentrarea atentiei poate fi fluctuanta si astfel, copiii pot face greseli
chiar când au cunostintele corespunzatoare, dar apoi se obtine gradul necesar de manifestare a
acestei însusiri;
. la început atentia copiilor nu este perfect modelata în raport cu fazele activitatilor din clasa si
deci nu pot sa se concentreze mai tare în anumite momente si sa se relaxeze în altele asa ca se
38
întâmpla sa le scape unele aspecte importante cum ar fi momentul în care se comunica tema
pentru acasa.
. la cei de clasa I se constata o tendinta accentuata catre distragerea atentiei de către zgomote din
mediul ambiant (chiar si caderea unui creion) si acesta ar putea influenta prestatia lor scolara, dar
dezvoltarea treptata a reglajelor voluntare diminueaza foarte mult acest fenomen;
Creste calitatea însușirilor atenției: . stabilitatea . gradul de concentrare . distributivitatea .
volumul.
. creste stabilitatea atentiei pâna la 45-50 de minute;
. distributivitatea redusa în primele saptamâni de scoala sporeste în urmatorul interval si
faciliteaza îndeplinirea sarcinilor si receptionarea mesajelor învatatoarei;
. si volumul atentiei creste în a doua parte a stadiului;
Trebuie sa fie rezolvate cazurile de neatentie cronica ce pot avea fie cauze organice (stare de
boala, de convalescenta, de disfunctionalitati hormonale) sau educationale (existenta unor
interese mai puternice decât cele scolare; insuficienta pregatire din punct de vedere motivational
a copilului pentru scoala).
Perceptiile si capacitatile observative între 6 si 10 ani
Evolutia perceptiilor si a capacitatilor observative este marcata de natura continuturilor de
învatare. Perceptiile vizuale sunt puternic implicate și modelate de activitate de scris-citit:
. cresterea sensibilitatii vizuale generale cu 60% fata de prescolar, iar a celei diferentiale cu
45%. Astfel, perceptiile devin mai clare si mai precise: începând chiar cu vârsta de 6 ani
copiii pot stabili rapid simetriile si asimetriile, în imaginile pe care le percep, iar când învata sa
scrie si sa citeasca percep cu finete semnele grafice de dimensiuni mici, diferentele dintre litere,
orientarea în spatii mici si se formeaza scheme perceptive pentru litere mici si mari, de mâna si
de tipar care asigura viteza corespunzatoare a scris-cititului;
Miscarile oculare în timpul citirii: . fixare . anticipare . regresie . trecere de la un rând la altul
Miscarile oculare cresc în viteza pâna la 1-3 sutimi de secunda si în actul citirii ochii realizeaza
urmatoarele tipuri de miscari:
a) de fixare a literelor si silabelor ce se pronunta în acel moment;
b) de anticipare a celor ce vor urma prin functionarea mai buna a câmpului periferic al vederii;
c) de regresie adica de întoarcere la cele deja citite pentru control si întregire a întelesurilor;
d) de trecere de la un rând la altul (aceasta trecere este la început realizata prin urmarirea cu
degetul a rândului);
Cresc si celelalte categorii de perceptii ce se refera la obiecte, la simboluri matematice, la figuri
geometrice etc.
Perceptiile auditive progreseaza mai ales în ce priveste auzul fonematic, antrenat sistematic în
sarcini precum:
a) identificarea tuturor sunetelor dintr-un cuvânt;
b) identificarea cuvintelor într-o propozitie;
c) analiza pozitiei unui sunet în cuvânt;
d) despartirea în silabe;
- sunt mult mai bogate pentru ca scoala depaseste sursa reprezentata de experienta de viata
si asigura conditii de formare a unor reprezentari legate de cunostintele scolare;
- incep sa se formeze reprezentari cu un grad mai mare de generalitate, cum sunt cele ale
figurilor geometrice si relatiilor matematice;
- se formeaza categorii noi de reprezentari cum sunt cele fonetice si grafice.
Gandirea concret-operatorie
1. Trecerea la gândirea operatorie
Gandirea prezinta in acest stadiu o schimbare fundamentala. Se trece de la gandirea
preoperatorie a prescolarului la gandirea operatorie. Adica actiunile mentale se desprind de
continuturile informationale particulare, se generalizeaza, se transfera cu usurinta la noi
continuturi si se automatizeaza transformandu-se in operatii. Astfel, scolarul mic, isi formeaza si
utilizeaza cu succes operatii ale gandirii (analiza, comparatie, clasificare, etc.), dar si cele
speciale implicate in insusirea cunostintelor scolare, asa cum sunt operatiile aritmetice.
2. Operațiile sunt concrete
A doua caracteristica a gandirii scolarului mic este faptul ca ea încă ramane legata de
concret si vorbim astfel de o gandire a operatiilor concrete. Accesul la o operatie noua sau
notiune noua este conditionat de perceptii si reprezentari care ofera informatia directa despre
obiectele reale si apoi aceasta va fi transformata si prelucrata complex prin operatii deja
dobandite.
Aceasta gandire care devine operatorie dobandeste si reversibilitate, dar este vorba de o forma
simpla a acesteia, adica elevii pot aplica de exemplu, o operatie de adunare si apoi sa faca una de
scadere, consolidandu-le si verificandu-le reciproc.
40
Totodata gandirea scolarului mic isi subordoneaza perceptia, nu mai este condusa de
aceasta si dobandeste caracter rational: copilul nu se mai multumeste sa faca doar afirmatii ci
cauta-argumente pentru a le sustine, este sensibil la erori si contradictii, vrea sa controleze felul
in care a rezolvat problemele, etc.
Unitatile cognitive cu care lucreaza gandirea scolarului mic sunt la inceput notiunile
empirice dar apoi in scoala se insusesc noțiunile stiintifice elementare.
În planul gandirii apar concepte, prin reunirea elementelor comune ale grupurilor de
obiecte, imagini, ceea ce creşte gradul de operaţionalizare şi capacităţile creative. În dezvoltarea
continuă a gândirii, noile achiziţii se mulează pe cele vechi, contribuind la evoluţia copilului.
Descoperirea cauzalităţii aduce complexitate atât operaţiilor gândirii cât şi discursului .
Apar preocupări de cercetare, copilul făcând uz de capacităţile nou dobândite pentru a progresa.
La această vârstă, operativitatea gândirii lucreză mai ales la nivelul claselor, relaţiilor şi
sistemelor, ca apoi să opereze şi la nivelul ,,transformărilor,,.( Verza, Verza, Psihologia
vârstelor).
Copilul începe să opereze cu algoritmi de lucru, constituiţi din reguli, care uşureză
rezolvarea de probleme, raportarea adecvată şi recunoaşterea contextelor de aplicabilitate a
acestor reguli, dar mai ales sesizarea relaţiilor de tip cauză- efect.
Algoritmii pe care copilul începe să îi stăpânească în această perioadă au o mare
stabilitate şi întindere în timp, deşi ulterior copilul va dezvolta şi o serie de strategii euristice, ca
urmare a diversificării şi creşterii gradului de complexitate al problemelor cu care trebuie să se
confrunte.
Treptat se diversifică şi evoluţia învăţării, care, bazată iniţial strict pe memorare, începe
să se folosească de evoluţiile în planul gândirii şi de conexiunile care favorizează un alt tip de
asimilare a cunoştinţelor.
Antrenând verbalizarea externă şi internă, copilul păstrează mai uşor şi mai trainic
informaţiile, le asociază mai uşor cu altele şi le opereză cu o mai mare facilitate, prin dobândirea
de reprezentări tot mai schematice.
Comparaţia reuşeşte pe contraste mari, nu sunt sesizate stările intermediare;
Domină operaţiile concrete, legate de acţiuni cu obiecte ;
Apare ideea de invariant, de conservare (a cantităţii, volumului, masei etc.);
Apare reversibilitatea sub forma inversiunii şi compensării;
Putere de deducţie imediată; poate efectua anumite raţionamente de tipul: dacă…atunci, cu
condiţia să se sprijine pe obiecte concrete sau exemple;
Depăşeşte concretul imediat doar din aproape în aproape, face extinderi limitate și asocieri
locale;
Intelectul are o singură pistă (J. S. Bruner), nu întrevede alternative posibile, catalogul
posibilului se suprapune datelor concrete, nemijlocite;
Are un raţionament progresiv, de la cauză spre efect, de la condiţii spre consecinţe.
Spre clasa a IV-a (vârsta de 10-11 ani) apar, diferenţiat şi individualizat, manifestări ale stadiului
preformal, simultan cu menţinerea unor manifestări intelectuale la nivelul operaţiilor concrete.
Caracteristicile acestui stadiu generează unele opţiuni metodologice bazate pe strategii
alternative, destinate formării şi învăţării conceptelor matematice.
Cunoaşterea prin gândire reprezintă treapta logică a cunoaşterii, pornindu-se de la cunoaşterea
senzorial-perceptivă (prin senzaţii şi percepţii) şi ridicându-se la cunoaşterea abstractă (prin
abstractizări şi generalizări).
41
Gândirea logică la clasele mici nu se poate dispensa de intuiţie, de operaţiile concrete cu mulţimi
de obiecte.
Logica noţională se organizează în planul acţiunilor obiectuale şi al operaţiilor concrete.
De aceea, procesul de predare-învăţare a matematicii în clasele I-IV trebuie să însemne mai întâi
efectuarea unor acţiuni concrete,
adică operaţii cu obiectele care se structurează şi se interiorizează, devenind progresiv, operaţii
logice, abstracte
În procesul învăţării matematice se dezvoltă calităţile gândirii:
- activismul gândirii - însuşirea de a utiliza curent cele învăţate şi studiate;
- elasticitatea gândirii - capacitatea de a găsi şi folosi mijloace variate în rezolvarea de
probleme;
- rapiditatea gândirii - viteza de rezolvare curentă;
- mobilitatea gândirii- trecerea cu uşurinţă de la un gen de probleme la altul;
- flexibilitatea gândirii - înlocuirea rapidă a unei căi de rezolvare cu alta.
Gândirea se dezvoltă odată cu dezvoltarea operaţiilor mentale, care se împletesc strâns şi se
subordonează unele altora, în funcţie de sarcina dată.
*Prima caracteristică a operaţiilor mentale este că ele provin din interiorizarea acţiunilor
practice.
*A doua caracteristică este că operaţiile mentale nu sunt niciodată izolate, ele fac parte din
ansambluri şi structuri dinamice.
Elevul trebuie pus în situaţia de a acţiona, de a face ceva practic.
Apoi, el trebuie să înveţe să prindă sensul, structura de ansamblu a faptelor despre care învaţă.
evolueaza in sensul unui respect natural si al unei reciprocitati, ale carei efecte de decentrare sunt
mai profunde si mai durabile” (J.Piaget, B. Inhelder, 1976, p.107).
In ceea ce priveste constiinta de sine, se constata aparitia in acest stadiu a interesului
pentru viata interioara proprie si a tendintei copilului de a-si exprima trairile si
comportamentele.
Aceste momente sunt de scurta durata si relativ rare, dar ele indica deja o anume directie a
dezvoltarii viitoare.
Imaginea de sine se cristalizează mai bine
Imaginea de sine are surse noi de clarificare pe de o parte reprezentate de rezultatul scolar
si pe de alta parte de confruntarea si compararea zilnica si in diverse situatii cu cei de aceeasi
varsta. Pot avansa în special eul spiritual, care se confirma in principal prin prestatia scolara si
eul social, care se sprijina pe o viata de grup mai larga si mai persistenta in timp.
Insusirile individuale ale personalitatii tind sa se reliefeze din ce in ce mai mult in
comportamentele acestor scolari.
Prin urmare, confruntarile si chiar conflictele cu egalii sai il pot face sa se orienteze din
cand in cand spre sine, sa-si puna intrebari, sa fie uneori framantat in legatura cu fiinta sa.
Toate acestea vor contribui la dezvoltarea imaginii de sine in cele trei planuri ale ei:
eul fizic, cel spiritual si cel social.
Imaginea de sine poate influența autoaprecierile
Eul fizic al copilului are in fundamentele sale o schema corporala consolidata, identitatea
sexuala este deja relativ clarificata, isi da seama de asemanarea sa cu cei din familie, dar si de
ceea ce il deosebeste de ceilalti.
La inceputul stadiului nu acorda prea mare atentie eului sau fizic. Spre sfarsitul acestui ciclu
scolar se va orienta mai frecvent spre eul fizic, va tinde sa fie mai ingrijit, sa poarte haine la fel
ca ceilalti, sa-si dea seama de unele calitati fizice, fără o implicare afectiva prea puternica.
Eul spiritual se contureaza clar in contextul confruntarilor scolare, al aprecierilor si evaluarilor
curente. Elevul incepe sa inteleaga relatia dintre rezultatele lui si unele capacitati pe care le are si
poate spune: „sunt mai bun la citire, dar la matematica sunt asa si asa”.
Este foarte sensibil la evaluarile invatatoarei si aprecierile si admiratia colegilor.
Daca in toate aceste situatii a avut semnale pozitive, isi construieste o imagine de sine buna care-
l poate sustine si in conditii de insucces trecator.
Daca își formează o imagine de sine mai putin buna, are tendinta de a-si diminua bucuria chiar
cand ceva ii reuseste foarte bine (U.Schiopu, E.Verza, 1995, p.188).
În cea mai mare parte calitatile pe care si le percepe au drept sursa aprecierile invatatoarei si ale
parintilor.
Cei mai buni la învățătură sunt aleși lideri
Eul social este puternic influentat de viata de grup a scolarului mic, aceasta fiind cu mult mai
bogata decat a prescolarului, si de noul său statut de elev care-i schimba pozitia chiar si in cadrul
familiei (parintii sunt interesati de activitatea lui scolara si tind sa-i respecte drepturile privind
spatiul de invatare, respectarea timpului destinat acestei activitati).
Reflectă, sub forma unei trăiri subiective, de un anumit semn, de o anumită intensitate
și de o anumită durată, raportul dintre:
* dinamica evenimentelor motivaționalesau a stărilor proprii de necesitate și
* dinamica evenimentelor în plan obiectiv extern.