Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Referat
Tema: Principiile filosofiei dreptului în doctrina
lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel 

Chișinău 2022
 Georg Wilhelm Friedrich Hegel  a fost un filosof german, principal reprezentant
al idealismului în filosofia secolului al XIX-lea. Dintre cele mai remarcate lucrări au
fost: Fenomenologia spiritului(1807), Știința logicii(1812-1816), Principiile filosofiei
dreptului(1821). Filosofia lui Hegel a avut un impact considerabil asupra lumii
contemporane. În gândirea lui putem găsi fundamentele celor mai mari ideoligii apărute
începând cu secolul XIX, adica liberalismul, marxismul, fascismul. Filosofia lui Hegel
este o filosofie a spiritului absolut și a dezvoltării sale dialectice, care constituie
realitatea și evoluția sa. La drept vorbind această filosofie este în mod esențial
determinată de noțiunea de "dialectică", care este în același timp un concept, un
principiu al cunoașterii și al mișcării reale care guvernează existența lumii sau, după
Hegel, istoria "Ideii", care după ce s-a exteriorizat în natură, revine la sine pentru a se
realiza în formele culturale, urmând o ierarhie formală a unui conținut identic: artă,
religie, filozofie. Într-un cuvânt științificarea logicei.

Primul aspect al dreptului fiind că este unul abstract, adică derivă din voința
unamă, iar expresia majoră ar fi: fi o persoana și respectăi pe ceilalți ca persoane.
Sinteza dintre dreptul abstract și moralitatea subiectivă este moralitatea obiectivă.
Totodată moralitatea obiectivă se referă la 3 niveluri:

1. Primul fiind familia, care permite individului să se elibereze de egoismul său natural,
datorită sentimentelor pe care le întemeiază ,,Destinația obiectivă a noastră, așadar
datoria noastră etică este să intrăm în starea de căsătorie, familia constituind prima
rădăcină etică a statului”.

2. În al doilea nivel se încadrează societatea civilă, care este o realitate economică, o

luptă a tuturor împotriva tuturor și se bazează pe interese egoiste și antagoniste,
permițând apariția statului datorită cooperării.
3. Și un al treilea nivel este însăși statul, care este constitutit dintre sinteza societății
civile și familiei. Statul este garantul binelui și libertății, iar mai presus decât statul
nefiind nimic, nici o jurisdicție umană.

Trebuie remarcat faptul că predarea moralității lui Hegel a fost rezultatul unei
dezvoltări creative complexe, în procesul căreia filosoful a depășit treptat patosul
lucrărilor sale timpurii asociate cu ideile de activitate, independența morală a
individului. Ca urmare, personalitatea, așa cum spunea, a fost sacrificată de Hegel
filosofiei idealismului absolut, care vizează atingerea armoniei sociale.

Dialectica cu cele trei momente - teză, antiteză, sinteză - nu este o metodă, ea

decurge logic din dezvoltarea și evoluția realității.  Ca noțiune filosofică își are originea
în antichitate și semnifică măiestria de a ajunge la adevăr prin discuție, prin
descoperirea contrazicerilor în raționamentul oponentului. Astfel putem deduce că
dialectica este însăși natura lucrurilor, filosofia descriind și reflectând realitatea.
Totodată dialectica este o metodă subiectivă ce constă în opuerea exterioară a părerilor
contrarii, cu scopul de a scoate adevărul din ciocnirea lor.

Hegel este primul filosof care pornește de la ideea că lumea fizică,materială și

spirituală se află într-o permanentă evoluție. În doctrina sa efectuând o analiză a tuturor
categoriilor filosofice relevante el a formulat 3 legi fundamentale a dialecticii:

1. Prima lege este, Legea trecerii schimbărilor cantitative în calitative. Conform

acesteia schimbarea calității obiectului are loc numai atunci, când acumulările
schimbărilor cantitative ating o anumită limită. După părerea mea rezultă că schimbările
cantitative acumulându-se treptat dacă depășesc o limită oarecare, duc la necesitatea
schimbării calității, după care calitatea cea nouă apărută iarăși duce la alte schimbări
cantitative. Astfel acesta fiind un mecanism general al dezvoltării, iar legea dată poartă
un caracter obiectiv și universal.
2. A doua lege este, Legea unității și luptei contrariilor. Aceasta dezvăluie sursa
automișcării și dezvoltării fenomenelor și obiectelor, iar izvorul dezvoltării este
contradicția dialectică, conform căreia orice obiect și fenomen prezintă unitatea și lupta
părților contrare. Astfel totul se dezvoltă prin unitatea contrariilor, și această mișcare
reprezintă existența în totalitate,contrariile fiind acele laturi ale obiectelor și
fenomenelor ce se exclud și se condiționează reciproc. Putem deduce că contradicția
dialectică este caracteristică pentru toate obiectele și fenomenele, schimbându-se doar
stările lor,parametrii, caracterul contradicțiilor sau chiar însăși semnificația lor pentru un
sistem. Latura pozitivă a contradicției este că în urma rezolvării ei se lichidează numai
acele elemente care sunt învechite și frânează dezvoltarea.

3. O a treia lege este, Legea negării negației. Semnificația acestei legi este că vechiul
este negat de nou,iar noul la rândul său este negat de ceva mai nou. Și această lege
exprimă însăși momentul de legătură și succesiune a diferitor etape în procesul de
dezvoltare a realității. În cadrul Acestei legi, Hegel distinge 3 etape: teza, antitezași
sinteza. În prima etapă,fiind teza,care în procesul de negare se transformă în partea
contrară, după care antiteza, adică negarea negației care spre sfărșit duce la sinteză.
Sinteza fiind unitatea dialectică a tezei și antitezei, și nu reprezintă nimic altceva decât
reîntoarcerea la etapa inițială, însă deja la un nivel mai înalt și mai calitativ.

Exemplificând conceptul de libertate, Hegel afirmă că libertatea omului este

rezultatul acțiunii îndelungate a spiritului, omul fiind liber în măsura în care reușește să
se autodetermine. Astfel, libertatea nu presupune că omul nu are obstacole, ci că el
deține controlul asupra propriei sale vieți.

Chiar vorbind de înfăptuirea justiției care este atât un drept, cât și obligație a
puterii publice. Membrul societății civile are dreptul să stea în fața justiției, dar și
datoria de a se prezenta și de a-și dobândi dreptul numai de la curtea de justiție. Făcând
o analiză dintre libertatea omului și înfăptuirea justiției putem observa o legătură
strânsă, deoarece individul are dreptul de a sta în fața justiției,însă el trebuie să cunoască
legile, deoarece în caz contrar dreptul de a sta în fața justiției nu i-ar servi la nimic.
Astfel eu cred că libertatea umană este un aspect important în viața indivizilor, dar mai
este necesar ca omul să se poată autodetermina.

Tot vorbind de justiție, Hegel menționa că pentru a avea încredere în justiție este
necesar să se ceară publicitatea acesteia. La aplicarea legii, deosebim 2 laturi:

1. Prima latură fiind cunoașterea naturii cazului, adică cunoașterea în ansamblu a

cazului, el fiind un contract sau o acțiune care cauzează prejudicii. Astfel în unele cazuri
sarcina dată poate fi îndeplinită și de alte persoane, decât judecătorii.

2. Și o a doua latură este subordonarea cazului unei legi, chemată să restabilească

dreptul.

La baza întregii existențe, Hegel pune ideea absolută. Pentru a da naștere

diversității fenomenelor naturale și culturale, conform dialecticii lui Hegel, ideea
absolută parcurge o pluritate de triade. Astfel, în prima fază, ideea este în sine, adică
reprezintă un domeniu de adevăruri abstracte(teza). În cea de a doua fază are loc
exteriorizarea ideii în formele spațiului și timpului, adică sub formă de natură(antiteza).
Și în cea de a treia fază se produce sinteza și ideea revine la sine.

Libertatea în filosofia lui Hegel este principala formă de manifestare a

voinnței,aceasta însăși reprezentând voința. Iar raportul dintre libertate și drept este
examinat în cadrul filosofiei lui Hegel, a spiritului obiectiv prin intermediul voinței
libere.

Întregul sistem filosofic al lui Hegel are la bază ideea fundamentală – istoria
umanității este manifestarea a rațiunii. După Hegel, rațiunea guvernează lumea și se
realizează în istorie. După părera mea, rațiunea este conștiința revenită la ea însăși din
lumea transcendentală, în măsura în care devine interesată la observația naturii, ea fiind
expresia științei moderne, dorința de a descrie fenomenele și de a le descoperii legile.
 Astfel rațiunea supremă,spiritul absolut este confundat cu realitatea istorică. Un
cunoscut citat al lui Hegel fiind ,,Tot ceea ce este rațional este și real,iar ceea ce este
real este și rațional”. Această raționalitate integrală a istoriei implică afirmarea că
dezvoltarea se realizează în forma cea mai completă, morala și libertatea.

Statul la Hegel nu este o instituție menită să realizeze etica,dar este chiar

comunitatea etică. Ca o formă supremă a spiritului obiectiv, pentru Hegel toate statele
sunt egale și nu poate exista nici o jurisdicție superioară statului. Astfel, deasupra
statului există doar absolutul, spiritul lumii. Acest spirit se dezvoltă prin intermediul
diferitor state, iar statul care la un moment dat reprezintă spiritul lumii, domină epoca
respectivă. Acesta menționa 4 state care reprezintă spiritul mondial, și anume statul
oriental, grec, roman și prusia.

Statul absolut este finalizarea procesului de evoluție istorică a umanității, este

sensul final al istoriei. După Hegel doar în cadrul statului absolut poate fi depășită
contradicția dintre libertățile și interesele particulare ale indivizilor și supunerea
necesară față de autoritatea statului. Iar instaurarea statului absolut însemnând finalul
istoriei umanității, deoarece va fi atins puctul ultim în evoluția tuturor popoarelor.

Concluzionând misiunea filosofiei dreptului este în primul rând înțelegerea

ideilor care stau la baza dreptului, adevărata înțelegere a dreptului și desigur
semnificațiile lui. De asemenea, filosofia Hegeliană a dreptului a exercitat puternice
influențe până în prezent și,cel mai probabil va rămâne mereu în actualitatea
dezbaterilor.