TESTE CAPITOLUL I

1. În viziunea şcolii româneşti de marketing, definiţia cuprinzătoare a marketingului include

următoarele elemente:
a) setul de activităţi prin care cererea pentru bunuri şi servicii este dirijată pentru a favoriza
procesul schimbului; o înaltă capacitate de adaptare a firmei la cerinţele mediului; receptivitatea
faţă de cerinţele societăţii;
b) o stare de spirit nouă, orientată asupra necesităţii satisfacerii cerinţelor consumatorilor; un
instrumentar empiric; o abordare globală a pieţei;
c) o concepţie modernă asupra organizării şi desfăşurării activităţilor economice; un ansamblu de
activităţi practice concrete şi un set de instrumente de analiză, metode de previziune şi cercetare
a pieţei;
d) o nouă filozofie de afaceri axată asupra atragerii şi menţinerii consumatorilor; un sistem de
activităţi economice referitoare la promovarea şi distribuţia produselor; viziunea strategică
asupra pieţei.

2. Care dintre următoarele înţelesuri nu poate fi atribuit conceptului de marketing?

a) o funcţiune a întreprinderii moderne;
b) o concepţie economică modernă asupra organizării şi desfăşurării activităţii firmelor;
c) o metodologie de reproiectare a proceselor manageriale axată asupra eficientizării activităţii;
d) un set de metode şi tehnici utilizate pentru cunoaşterea cererii şi nevoilor consumatorilor.

3. Elementul central, de referinţă asupra căruia se concentrează investigaţiile de marketing este

reprezentat de:
a) produs/serviciu oferit;
b) consumator;
c) resursa umană din cadrul întreprinderii;
d) distribuitor.

4. În opinia profesorului Constantin Florescu (unul dintre pionierii şcolii româneşti de

marketing) „…teoria marketingului s-a cristalizat în ultima parte a secolului XX drept domeniu
distinct al ştiinţelor economice”. Această afirmaţie este probată prin existenţa unei teorii asupra
sistemului conceptual şi a metodelor de lucru specifice marketingului. De asemenea, marketingul
contemporan dispune de un instrumentar propriu de cercetare, de un limbaj specific şi de o vastă
literatură care îl personalizează. Cele menţionate argumentează următoarea accepţiune care
poate fi conferită marketingului:
a) marketingul reprezintă un ansamblu de activităţi practice concrete;
b) marketingul este un instrument al conducerii ştiinţifice;
c) marketingul este un set de metode şi tehnici ştiinţifice de acţiune;
d) marketingul este o ştiinţă tânără în sistemul ştiinţelor manageriale.

5. Care dintre grupările de mai jos conţine integral funcţiile marketingului, potrivit şcolii
româneşti de marketing:
a) investigarea pieţei, satisfacerea nevoilor de consum; adaptarea firmei la schimbările pieţei;
maximizarea profitului;
b) vânzarea, distribuţia fizică a produsului, influenţarea cererii, cumpărarea;
c) identificarea şi atragerea cererii; estimarea potenţialului firmei; dezvoltarea şi programarea
producţiei; planificarea efortului de marketing;
d) prospectarea pieţei, organizarea, controlul şi evaluarea activităţilor de marketing.

6. Funcţia – premisă a marketingului este:

a) maximizarea eficienţei economice (a profitului);
b) satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor de consum;
c) conectarea dinamică a întreprinderii la mediul economico-social;
d) investigarea pieţei, a necesităţilor de consum.

7. Ca funcţie a marketingului, maximizarea eficienţei economice (a profitului) reprezintă:

a) o funcţie obiectiv;
b) o funcţie premisă;
c) o funcţie mijloc;
d) o funcţie axiomatică.

8. În concepţia lui Ch. F. Philips, funcţiile marketingului pot fi clasificate astfel:

a) funcţia de investigare a pieţei şi a nevoilor de consum; funcţia de adaptare a firmei la
schimbările mediului/pieţei; funcţia de satisfacere superioară a nevoilor de consum/utilizare;
maximizarea eficienţei economice;
b) funcţii privind distribuţia fizică a produselor; funcţii privind transferul titlului de proprietate
(cumpărarea şi vânzarea); funcţii de sprijin al asociate activităţilor anterioare;
c) funcţia de previziune; funcţia de organizare; funcţia de coordonare; funcţia de antrenare;
funcţia de control-evaluare;
d) funcţia de cercetare a pieţei; funcţia de centru de decizie; funcţia de distribuţie; funcţia de
promovare a produselor şi serviciilor firmei.

9. Care dintre afirmaţiile următoare este falsă?

a) investigarea pieţei, ca funcţie premisă a marketingului este considerată fundamentul tuturor
deciziilor de adoptate în sfera marketingului;
b) adaptarea firmei la schimbările pieţei pe care acţionează este prima dintre funcţiile de eficienţă
ale marketingului şi presupune optimizarea eforturilor efectuate de către firmă pentru a pătrunde
pe noi pieţe de desfacere;
c) satisfacerea superioară a nevoilor de consum presupune producerea a ceea ce este necesar
pentru consum, distribuirea în condiţii optime a produselor şi serviciilor, crearea posibilităţilor de
alegere conform gusturilor, dorinţelor şi preferinţelor clienţilor, lărgirea gamei de produse etc.
d) maximizarea eficienţei economice este o funcţie obiectiv care vizează optimizarea structurilor
de producţie şi a tuturor proceselor economice (producţie, depozitare şi comercializare) care
alcătuiesc fluxul complet producţie-consum, în concordanţă deplină cu obiectivele firmei,
precum şi o judicioasă alocare a resurselor.

10. Care dintre următoarele afirmaţii cu privire la exercitarea funcţiilor marketingului în

întreprinderile moderne este adevărată?
a) funcţiile marketingului trebuie îndeplinite în mod independent, autonom astfel încât efectele
fiecăreia să fie maxime;
b) funcţiile marketingului se intercondiţionează reciproc, în sensul că exercitarea fiecăreia dintre
ele se sprijină pe realizarea celorlalte;
c) funcţiile marketingului nu pot fi exercitate în totalitate şi simultan în cadrul uneia şi aceleiaşi
firme;
d) literatura de specialitate nu oferă date suficiente pentru a se proceda la o analiză amănunţită a
modului de aplicare în practică a funcţiilor marketingului.

11. Care dintre următoarele domenii ale marketingului nu constituie o specializare a

marketingului serviciilor?
a) marketingul turistic;
b) marketingul transporturilor;
c) marketingul agricol;
d) marketingul bancar.

12. Macromarketingul reprezintă:

a) o specializare a marketingului prin prisma ariei teritoriale;
b) o concepţie de marketing specifică companiilor transnaţionale, care abordează piaţa la nivel
global;
c) racordarea activităţii de marketing a întreprinderii la cerinţele pieţei naţionale;
d) implementarea marketingului de către societate, la nivelul întregii economii naţionale.

13. Marketingul transporturilor este o specializare a marketingului:

a) serviciilor;
b) internaţional;
c) macroeconomic;
d) turistic.

14. Marketingul industrial se referă la activităţi având drept obiect bunurile:

a) furnizate de întreprinderile industriale;
b) nealimentare;
c) de utilizare productivă;
d) industriale de larg consum.

15. Care dintre caracteristicile din enumerarea următoare nu poate fi atribuită marketingului
bunurilor de consum?
a) există o multitudine de produse de tip „imitaţie” în cadrul ofertei;
b) publicitatea are un caracter pronunţat persuasiv;
c) canalele de distribuţie lungi sunt predominante;
d) clienţii se implică frecvent în dezvoltarea noilor produse.

16. Care dintre caracteristicile din enumerarea următoare nu poate fi atribuită marketingului
serviciilor?
a) oferta are caracter intangibil;
b) decizia de cumpărare a consumatorului are un caracter profund raţional;
c) consumatorul este implicat în mecanismul prestaţiei;
d) stocarea output-ului producţiei nu este posibilă.
17. Care dintre caracteristicile din enumerarea următoare este specifică marketingului industrial?
a) decizia de cumpărare este rezultatul combinării, în proporţii diferite, a factorilor raţionali cu
cei emotivi;
b) ciclurile de inovare sunt scurte;
c) producţia nu poate fi stocată;
d) pe piaţă există un număr relativ mic de cumpărători şi se practică formele de comunicare
personală şi individuală cu clientul.

18. Domeniul predilect al genezei marketingului este:

a) marketingul bunurilor de producţie;
b) marketingul bunurilor de consum;
c) marketingul serviciilor;
d) marketingul global.

19. După criteriul geografic, specializarea marketingului se referă la:

a) marketingul american, marketingul european şi marketingul asiatic;
b) micromarketingul, mezomarketingul şi macromarketingul;
c) marketingul intern, marketingul internaţional şi marketingul global;
d) marketingul importurilor, marketingul transporturilor şi marketingul exporturilor.

20. Marketingul global reprezintă:

a) concepţia de marketing care orientează activitatea agenţilor economici în raport cu cerinţele
pieţelor locale şi naţionale;
b) abordarea de marketing care dirijează activitatea agenţilor economici înafara graniţelor
naţionale;
c) marketingul specific marilor companii transnaţionale care abordează piaţa la nivel global;
d) o concepţie flexibilă de marketing care poate fi aplicată de orice firmă, indiferent de
dimensiunile pieţei pe care operează aceasta.

TESTE CAPITOLUL II

21. Mediul de marketing reprezintă un concept:

a) care include mediul extern, mediul intern şi legăturile dintre acestea;
b) care surprinde conexiunea dintre activitatea de marketing şi cea de protejare a mediului
înconjurător;
c) sinonim cu noţiunea de mediu extern;
d) care defineşte sfera de influenţă a întreprinderii asupra altor organizaţii economice.

22. Influenţa micromediului de marketing asupra activităţii întreprinderii este:

a) directă, puternică şi permanentă;
b) directă, redusă şi continuă;
c) indirectă, amplă şi pe termen lung;
d) indirectă, slabă şi discontinuă.

23. Care dintre categoriile următoare nu face parte din micromediul întreprinderii?
a) clienţii;
b) intermediarii;
c) capitalul;
d) publicul.

24. Precizaţi varianta care trebuie exclusă din definirea componentelor micromediului firmei:
a) furnizorii de mărfuri şi de forţă de muncă;
b) instituţiile financiar-bancare;
c) subdiviziunile organizatorice ale firmei;
d) asociaţii ale consumatorilor, asociaţii profesionale, mediile de informare în masă, marele
public.

25. Unul dintre următoarele elemente nu face parte din structura mediului tehnologic de care
trebuie să ţină seama un producător de echipamente electronice atunci când îşi elaborează
strategia de pătrundere pe o nouă piaţă:
a) nivelul tehnic al utilajelor şi echipamentelor;
b) incidenţa invenţiilor şi inovaţiilor;
c) reglementările vizând eliminarea tehnologiilor nepoluante;
d) volumul producţiei industriale.

26. Organismele publice, componentă a micromediului extern al întreprinderii nu includ printre

constituenţii lor:
a) mediile de informare în masă;
b) asociații ale consumatorilor;
c) instituţiile guvernamentale şi administraţia publică;
d) grupurile de interese.

27. Printre componentele micromediului întreprinderii se numără:

a) furnizorii de forţă de muncă;
b) echipamentele industriale;
c) structura pe grupe de vârstă a clienţilor;
d) resursele naturale utilizate în procesul de producţie.

28. Între componentele organismelor publice nu se numără:

a) consumatorii firmei;
b) marele public;
c) mijloacele de informare în masă;
d) administrația publică.

29. Care dintre indicatorii următori nu poate fi utilizat pentru caracterizarea mediului economic?
a) nivelul veniturilor;
b) gradul de ocupare a forţei de muncă;
c) nivelul tehnic al utilajelor şi echipamentelor;
d) produsul intern brut.
30. Care dintre enumerările următoare conţine exclusiv elemente ale macromediului de
marketing al întreprinderii?
a) mediul tehnologic, mediul extern, concurenţii;
b) mediul turbulent, mediul natural, mediul cultural;
c) intermediarii, furnizorii, clienţii;
d) mediul demografic, mediul politico-juridic, mediul economic.

31. Care dintre următoarele grupe de indicatori poate fi utilizată pentru descrierea mediului
demografic?
a) mărimea populaţiei, structura populaţiei pe sexe şi grupe de vârstă, speranţa de viaţă;
b) gradul de ocupare a forţei de muncă, structura pe ramuri a activităţilor economice, bugetele de
familie;
c) sistemul de valori, volumul fondurilor destinate cercetării-dezvoltării, numărul şi dinamica
salariaţilor firmei;
d) nivelul veniturilor, dimensiunea cererii globale de consum, atitudinea faţă de firmele şi
investiţiile străine.

32. Ansamblul elementelor care privesc sistemul de valori, obiceiurile, tradiţiile şi normele care
jalonează comportamentul oamenilor în societate formează:
a) mediul politic;
b) mediul demografic;
c) mediul natural;
d) mediul cultural.

33. Mediul economic include:

a) factorii şi grupurile de interese care acţionează în viaţa economică a societăţii;
b) structurile, forţele politice, clasele sociale, prin care se poate influenţa libertatea de acţiune a
organizaţiilor şi indivizilor dintr-o societate;
c) populaţia aflată în sfera de activitate a întreprinderii;
d) reglementările vizând crearea şi protejarea mediului concurenţial.

34. În rândul componentelor mediului tehnologic se înscriu:

a) gradul de implicare a statului în activităţile economice;
b) nivelul de ocupare a forţei de muncă;
c) intensitatea concurenţei;
d) reglementările vizând eliminarea tehnologiilor poluante.

35. Exploatarea comercială a sărbătorii Crăciunului este expresia influenţei componentei

macromediului:
a) mediul demografic;
b) mediul natural;
c) mediul cultural;
d) mediul instituţional.

36. Mediul economic face parte din:

a) micromediul extern al firmei;
b) macromediul intern al firmei;
c) micromediul intern;
d) macromediul extern al firmei.

37. În vederea caracterizării mediului economic, pot fi luați în considerare, următorii indicatori:
a) venitul mediu pe locuitor;
b) gradul de concentrare a pieței;
c) volumul și orientarea fondurilor destinate cercetării-dezvoltării;
d) repartizarea teritorială şi pe medii (urban – rural) a populaţiei.

38. Mediul tehnologic este alcătuit dintr-o serie de factori care concură la realizarea produselor
precum:
a) structura pe ramuri a economiei;
b) mărimea și mobilitatea populației ocupate în sectorul industrial;
c) nivelul tehnic al utilajelor și echipamentelor;
d) ritmul scoaterii din funcțiune a produselor vechi.

39. Principalele categorii de resurse care intră în componenţa mediului intern sunt:
a) resursele materiale, umane şi financiare;
b) resursele materiale, umane, financiare şi informaţionale;
c) materii prime, personalul, resursele investiţionale;
d) materiile prime, echipamentele şi tehnologiile, resursele umane şi resursele financiare.

40. Resursele umane ale unei firme intră în componenţa:

a) mediului intern;
b) mediului demografic al firmei;
c) mediului cultural;
d) mediului economic.

TESTE CAPITOLUL III

41. Piaţa reprezintă:

a) o concepţie economică modernă asupra orientării, organizării şi desfăşurării, în condiţii de
eficienţă, a activităţilor economice dintr-o ţară;
b) ansamblul relaţiilor economice stabilite între indivizi, care se desfăşoară într-un anumit spaţiu
economic şi în cadrul cărora are loc confruntarea dintre cerere şi ofertă;
c) un ansamblu eterogen de factori de natură economică, socială, politică, ştiinţifico-tehnică,
juridică, geografică, demografică etc., care acţionează pe plan naţional şi internaţional asupra
întreprinderii, influenţând puternic activitatea acesteia;
d) un instrument al conducerii ştiinţifice care fundamentează un nou mod de a gândi şi acţiona ce
aduce în primul plan exigenţele clienţilor.

42. După volumul tranzacţiilor efectuate, pieţele pot fi clasificate în:

a) pieţe dispersate şi pieţe concentrate;
b) pieţe reale şi pieţe fictive;
c) pieţe la vedere şi pieţe la termen;
d) pieţe de monopol şi pieţe de oligopol.

43. În raport cu gradul de acces pe piaţă, există:

a) pieţe reale, pieţe virtuale şi pieţe fictive;
b) pieţe libere, pieţe intermediare şi pieţe reglementate;
c) pieţe locale, pieţe naţionale şi pieţe internaţionale;
d) pieţe transparente, pieţe semi-transparente şi pieţe opace.

44. Pieţele reglementate au următoarea caracteristică:

a) permit exclusiv accesul ofertanţilor care respectă reguli riguros fundamentate;
b) fiecare agent vânzător sau cumpărător poate participa în mod egal şi în aceleaşi condiţii la
formarea cererii şi a ofertei pe aceste pieţe;
c) pe aceste pieţe au acces numai persoane abilitate şi autorizate expres (brokerii şi dealerii de pe
pieţele bursiere);
d) mecanismului de funcţionare şi variabilele specifice (cerere, ofertă, preţ, concurenţă,
modalităţi de tranzacţionare), sunt cunoscute pe pieţele respective de către toţi participanţii.

45. După natura economică a bunurilor care fac obiectul tranzacţiilor, se disting:
a) pieţe de monopol şi pieţe de oligopol;
b) pieţe la vedere şi pieţe la termen;
c) pieţele factorilor de producţie şi pieţele bunurilor de consum;
d) pieţe descentralizate şi pieţe centralizate.

46. Piaţa potenţială este alcătuită din:

a) piaţa efectivă plus nonconsumatorii absoluţi;
b) piaţa efectivă minus nonconsumatorii absoluţi;
c) piaţa efectivă minus nonconsumatorii relativi;
d) piaţa efectivă plus nonconsumatorii relativi.

47. Piaţa teoretică a unui produs include:

a) consumatorii actuali şi nonconsumatorii relativi;
b) nonconsumatorii relativi şi nonconsumatorii absoluţi;
c) consumatorii actuali, noncosumatorii relativi şi nonconsumatorii absoluți;
a) consumatorii actuali şi nonconsumatorii absoluţi.

48. Nonconsumatorii absoluţi reprezintă categoria de persoane care:

a) nu cumpără temporar produsele întreprinderii;
b) nu vor achiziţiona în prezent sau în viitor produsul;
c) continuă să cumpere produsul în pofida preţului ridicat al acestuia;
d) au încercat produsul, dar nu sunt satisfăcuţi de calităţile acestuia.

49. Nonconsumatorii relativi reprezintă categoria publicului formată din:

a) persoane fidele produselor întreprinderii;
b) persoane care nu vor achiziţiona sau utiliza produsul în viitor datorită un motive definitive de
natură psihologică, morală, biologică, religioasă etc.
c) clienţi efectivi neinformaţi despre existenţa produsului;
d) clienţi potenţiali care nu cumpără produsul la momentul actual, dar ar putea deveni
consumatori efectivi în anumite circumstanţe.

50. Calea extensivă de dezvoltare a pieţei presupune:

a) atragerea de noi cumpărători pentru produsele firmei;
b) creşterea volumelor de vânzări ca urmare a reducerii nivelului preţurilor;
c) creşterea cumpărăturilor medii efectuate de un client;
d) lărgirea portofoliului de produse ale firmei.

51. Dezvoltarea intensivă a pieţei băuturilor răcoritoare din România poate fi realizată prin:
a) sporirea numărului cumpărătorilor;
b) suplimentarea bugetelor de promovare ale firmelor;
c) creşterea mărimii medii a unei cumpărări la nivel de gospodărie;
d) extinderea reţelelor de distribuţie.

52. În condiţiile dublării numărului de cumpărători ai unui produs şi ale creşterii cu 25% a
cantităţii medii achiziţionate de fiecare cumpărător, creşterea extensivă în totalul creşterii pieţei
este de:
a) 1 / 3;
b) 2 / 3;
c) 1 / 2;
d) 1 / 5.

53. Vânzările firmei X erau în perioada t0 de 500.000 lei, în timp ce vânzările concurentului aflat
în poziţia secundă s-au cifrat la 450.000 lei. Care a fost cota de piaţă relativă a întreprinderii X în
perioada de bază?
a) 0,90;
b) 1,50;
c) 1,11;
d) 0,10.

54. Capacitatea pieţei nu poate fi exprimată prin intermediul unuia dintre indicatorii de mai jos:
a) volumul ofertei;
b) volumul cererii;
c) volumul vânzărilor;
d) gradul de concentrare a pieţei.

55. Care dintre următoarele afirmaţii referitoare la cota relativă de piaţă a firmei este adevărată?
a) se calculează prin raportarea cotei absolute de piaţă a firmei analizate la cea a celui mai
important concurent;
b) exprimă ponderea care îi revine firmei în ansamblul pieţei produsului;
c) este un indicator de exprimare a distribuţiei spaţiale a pieţei;
d) se calculează prin raportarea volumului de vânzări al întreprinderii la vânzările totale ale
produsului pe piaţa de referinţă.
56. Piaţa produselor lactate a crescut în anul t cu 15% în timp ce vânzările unei întreprinderi
producătoare au crescut, în acelaşi an, cu 20%. Cota de piaţă a acestei firme, la finalul anului t, a
cunoscut următoarea evoluţie:
a) a scăzut;
b) s-a menţinut constantă;
c) a crescut;
d) nu s-a modificat în mod semnificativ.

57. Rata de saturaţie reprezintă un indicator de estimare a pieţei care se calculează:

a) ca raport între volumul vânzărilor unei firme şi volumul total al vânzărilor unui produs pe
piaţă;
b) ca raport între volumul vânzărilor pe piaţa de referinţă şi volumul vânzărilor pe piaţa
potenţială;
c) prin adunarea importului la producţia internă şi scăderea exportului din suma respectivă;
d) sub forma produsului dintre intensitatea medie de folosire a unui bun şi numărul total al
consumatorilor.

58. Care dintre afirmaţiile următoare cu privire la consumul aparent este reală:
a) permite o evaluare a consumului în ipoteza în care toţi purtătorii cererii s-ar transforma în
consumatori efectivi;
b) se calculează cu relaţia: Consum aparent = Producţia internă - Import + Export;
c) permite evaluarea posibilităţilor de sporire a vânzărilor unei firme în cadrul pieţei de referinţă;
d) se determină cu formula: Consum aparent = Producţia internă + Import - Export

59. Volumul vânzărilor este un indicator de caracterizare a:

a) ariei pieţei;
b) structurii pieţei;
c) capacităţii pieţei;
d) dinamicii pieţei.

60. Capacitatea pieţei automobilelor de lux poate fi exprimată cu ajutorul mai multor indicatori.
Unul dintre aceştia se află în enumerarea de mai jos:
a) cifra de afaceri totală;
b) aria teritorială a pieţei;
c) cererea pentru combustibil;
d) cota de piaţă a firmei – lider.

61. Dacă ritmul de creştere a vânzărilor firmei este mai mare decât rata de creştere a pieţei, cum
evoluează cota de piaţă a firmei comparativ cu perioada de bază?
a) cota de piaţă a firmei în anul curent va fi mai mică decât cota de piaţă a firmei în anul de bază;
b) indicele cotei de piaţă va fi supraunitar;
c) cota de piaţă relativă va creşte;
d) evoluţia cotei de piaţă nu poate fi prognozată pe baza informaţiei furnizate.

62. Evaluarea dimensiunilor unei pieței presupune determinarea:

a) segmentului de piață țintă;
b) mixului optim de marketing;
c) dinamicii pieței;
d) frecvenței cumpărării principalelor produse de pe piață.

63. Rata de penetrare a pieţei care se calculează:

a) sub forma produsului dintre volumul vânzărilor întreprinderii şi volumul total al vânzărilor la
produsul „x”;
b) ca raport între volumul vânzărilor pe piaţa de referinţă şi volumul vânzărilor pe piaţa
potenţială;
c) ca raport între volumul vânzărilor mărcii „m” pe piaţa de referinţă şi volumul vânzărilor
produsului „x” pe piaţa potenţială;
d) sub forma raportului dintre volumul cererii şi volumul ofertei pe piaţă pentru produsul „x”.

64. Cumpărătorii unui produs la un moment dat formează:

a) piaţa potenţială a produsului;
b) conjunctura pieţei produsului;
c) piaţa efectivă a produsului;
d) piaţa teoretică a produsului.

65. Numărul total al consumatorilor care ar putea cumpăra un produs la un moment dat
formează:
a) piaţa reală a produsului;
b) conjunctura pieţei produsului;
c) cota de piaţă relativă a întreprinderii;
d) piaţa potenţială a produsului.

66. Dezvoltarea intensivă a pieţei de încălţăminte sport din România poate fi realizată prin:
a) sporirea numărului cumpărătorilor;
b) creşterea gradului individual de înzestrare;
c) creşterea mărimii medii a unei cumpărături;
d) creșterea numărului de nonconsumatori relativi.

67. Reprezintă niveluri ale pieţei:

a) piaţa ţintă;
b) piaţa disponibilă;
c) piaţa potenţială;
d) piaţa penetrată.

68. Cota de piaţă absolută a unei întreprinderi care nu este lider de piaţă se calculează raportând:
a) cifra de afaceri a întreprinderii la cifra de afaceri a liderului;
b) cifra de afaceri a întreprinderii la cifra de afaceri totală de la nivelul pieţei;
c) numărul de mărci al întreprinderii la numărul de mărci ale liderului;
d) rata de penetrare a pieţei la numărul consumatorilor.

69. Noţiunea de gravitaţie comercială se referă la:

a) existenţa unor pieţe locale dificil de monitorizat;
b) dependenţa activităţilor comerciale de localizarea lor în spaţiu;
c) fenomenul de atracţie exercitat de centrele urbane asupra cumpărătorilor din localităţile
învecinate;
d) corelarea dimensională a reţelei comerciale cu cererea de mărfuri.

70. Care dintre următorii factori nu exercită nicio influenţă asupra forţei de atracţie comercială a
unui oraş?
a) mărimea oraşului;
b) distanţa dintre centrul urban respectiv şi localităţile din jur;
c) structura socio-profesională a populaţiei;
d) structurarea populaţiei pe grupe de vârstă.

71. Care dintre afirmaţiile de mai jos referitoare la modelul lui Huff este reală?
a) are în vedere suprafaţa comercială a centrului de atracţie comercială şi timpul necesar
consumatorilor pentru deplasarea până la acesta;
b) constituie o metodă deterministă de studiere a fenomenului gravitaţiei comerciale;
c) ia în calcul numărul de locuitori al centrului urban şi distanţa dintre acesta şi localităţile din
jur;
d) se utilizează pentru analiza gradului de solicitare a reţelei com-erciale.

72. Fenomenul de migraţie a cererii la nivelul unei pieţe poartă denumirea de:
a) dinamică a pieţei;
b) gravitaţie comercială;
c) cerere selectivă;
d) concentrare a cererii.

73. Modelul lui Huff de studiere a gravitaţiei comerciale face parte din categoria:
a) modelelor probabiliste;
b) modelelor deterministe;
c) modelelor de optimizare;
d) modelelor operaţionale.

74. Gravitația comercială este un parametru al:

a) capacității pieței;
b) dinamicii pieței;
c) segmentării pieței;
d) ariei pieței.

75. În categoria indicatorilor cu ajutorul cărora poate fi caracterizată aria pieței este inclus:
a) potențialul pieței;
b) coeficientul de elasticitate al vânzărilor în funcție de preț;
c) gradul de penetrare a pieței;
d) gradul de concentrare al pieței.

76. Evaluarea dimensiunilor unei piețe presupune determinarea:

a) numărului total al populației care formează piața;
b) capacității pieței;
c) profiturilor totale care ofertanților de pe piață;
d) elasticității cererii pe piață în raport cu eforturile de marketing.

77. Alegeți cuvântul corect pentru completarea următoareai fraze: ”........semnifică forța de
atracție exercitată de centrele urbane asupra consumatorilor din zonele învecinate”:
a) Capacitatea pieței;
b) Gradul de concentrare a pieței;
c) Gravitația comercială;
d) Accelerația gravitațională.

TESTE CAPITOLUL IV

78. Despre ipotezele formulate în cercetările de marketing, se poate afirma că:

a) sunt propoziţii dovedite, referitoare la un factor sau fenomen care prezintă interes pentru
cercetător;
b) sunt afirmaţii referitoare la relaţia dintre două variabile ale cercetării;
c) sunt presupuneri făcute în legătură cu cea mai probabilă soluţie a problemei supusă cercetării;
d) sunt supoziţii formulate folosind ca puncte de reper exclusiv rezultatele unor cercetări
anterioare desfăşurate anterior cercetării de marketing în cauză.
79. Ca metodă de cercetare directă, ancheta presupune:
a) preluarea informaţiei fără antrenarea purtătorului ei;
b) furnizarea informaţiei de către purtătorul acesteia;
c) generarea informaţiei cu ajutorul experimentelor de marketing;
d) utilizarea analogiilor în locul fenomenelor reale.
80. Unitatea de eşantionare, în cazul unei cercetări selective având ca temă stabilirea gradului de
înzestrare cu bunuri de folosinţă îndelungată, o constituie:
a) familia;
b) gospodăria;
c) agentul comercial;
d) persoana intervievată.
81. Unitatea de sondaj reprezintă:
a) unitatea de la care se recoltează informaţiile;
b) unitatea anonimă din colectivitatea investigată;
c) unitatea despre care se culeg informaţiile;
d) unitatea de măsură din eşantionul de sondaj.
82. Într-o cercetare de marketing privind imaginea unei întreprinderi, în etapa de definire a
variabilelor cercetării, s-a stabilit că scala de înregistrare a vârstei subiecţilor intervievaţi va avea
forma: 18-24 ani; 25-34 ani; 35-49 ani; 50-65 ani; peste 65 ani. Aceasta reprezintă pentru
variabila vârstă:
a) o modalitate de definire conceptuală;
b) o modalitate de definire operaţională;
c) o modalitate de definire nominală;
d) o modalitate de definire semantică.
83. O cercetare cantitativă având ca temă studierea comportamentului cumpărătorului
bucureştean de asigurări de viaţă va considera ca unitate de observare:
a) persoana fizică cu vârstă 18-60 de ani;
b) gospodăria bucureşteană;
c) compania de asigurări;
d) biroul de studii de marketing care realizează cercetarea respectivă.
84. O cercetare cantitativă de marketing având ca temă analiza factorilor care determină decizia
de cumpărare a asigurării de aviaţie va utiliza drept unitate de sondaj:
a) persoana fizică care utilizează mijlocul de transport aerian;
b) compania de aviaţie;
c) decidentul din cadrul companiei de transport aerian;
d) compania de asigurări;
85. O cercetare cantitativă având ca temă studierea comportamentului cumpărătorului
bucureştean de asigurări de viaţă va considera ca populaţie investigată:
a) populaţia municipiului Bucureşti (cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani);
b) gospodăria bucureşteană;
c) populaţia României;
d) persoana care ia decizia de cumpărare.
86. În procesul cercetării de marketing, un obiectiv secundar este cel care:
a) conduce la obținerea de informații secundare;
b) servește ca standard pentru evaluarea rezultatelor finale;
c) se stabilește pe baza unor surse de informații secundare;
d) derivă dintr-un obiectiv principal.
87. Care este dimensiunea eşantionului ce va fi utilizat într-o cercetare selectivă, desfăşurată în
rândul cumpărătorilor detergentului “Rex” din municipiul Deva, în condiţiile în care
probabilitatea de garantare a rezultatelor este 0,95, coeficientul corespunzător acestei
probabilităţi este 1,96, eroarea limită admisă este de 4% şi proporţia subiecţilor care posedă
caracteristica cercetată este de 0,6?
a) 1203;
b) 576;
c) 823;
d) 294.
88. Metoda de eşantionare bazată pe folosirea tabelelor de numere aleatoare se numeşte:
a) eşantionare sistematică aleatoare;
b) eşantionare multistadială;
c) eşantionare „bulgăre de zăpadă”;
d) eşantionarea simplă aleatoare.
89. Metoda de eşantionare bazată pe divizarea în mai multe grupuri a colectivităţii pe baza unor
criterii, fără a se urmări omogenitatea în interiorul fiecărui grup constituit se numeşte:
a) eşantionare sistematică aleatoare;
b) eşantionare de grup;
c) eşantionare stratificată;
d) eşantionare multistadială.
90. Dacă t reprezintă probabilitatea de garantare a rezultatului cercetării, p – proporţia
elementelor din eşantion care posedă caracteristica cercetată şi  – eroarea de eşantionare,
atunci dimensiunea unui eşantion (n) poate fi determinată pe baza relaţiei:
t  p  (1  p)
a) n  ;
E
 t 2  p  (1  p)
b) n  ;
E2
p  (1  p)
c) n  t  ;
E
t 2  p  (1  p)
d) n  .
E
91. Dacă t reprezintă probabilitatea de garantare a rezultatului cercetării, p – proporţia
elementelor din eşantion care posedă caracteristica cercetată şi n dimensiunea unui eşantion,
atunci eroarea de eşantionare  poate fi determinată pe baza relaţiei:
p  (1  p)
a)   t  ;
n
p  (1  p)
b)   t 2  ;
n
t 2  p  (1  p)
c)   ;
n
t 2  p  (1  p)
d)   .
n2
92. Care este eroarea de eşantionare la nivelul unui eşantion de 1200 de persoane determinat
printr-o metodă probabilistă, în condiţiile în care probabilitatea de garantare a rezultatelor este
0,95, coeficientul corespunzător acestei probabilităţi este 1,96, iar proporţia elementelor din
eşantion care posedă caracteristica cercetată este p=0,4?
a) 2,98%;
b) 2,07%;
c) 3,54%;
d) 2,77%.
93. Principala calitate a unui eşantion utilizat într-o cercetare de marketing o constituie:
a) reprezentativitatea eşantionului;
b) mărimea eşantionului;
c) uşurinţa contactării componenţilor eşantionului;
d) structurarea adecvată a eşantionului.
94. Care este dimensiunea eşantionului ce va fi utilizat într-o cercetare selectivă desfăşurată în
rândul consumatorilor de asigurări auto, în condiţiile în care probabilitatea de garantare a
rezultatelor este de 98%, coeficientul corespunzător acestei probabilităţi este 1,98, eroarea limită
acceptată este de 3%, iar proporţia elementelor din eşantion care posedă caracteristica cercetată
este p=0,6?
a) 582;
b) 528;
c) 1502;
d) 428.
95. Dimensiunea eşantionului care urmează să fie folosit în cercetarea imaginii societăţii de
asigurare X, în condiţiile unei probabilităţi de garantare a rezultatelor cercetării de 98,76% (t =
2,5), a unei marje de eroare de ±3% şi a unei ponderi specifice de 10% a celor ce au o asigurare
de la X este de:
a) 625;
b) 652;
c) 1152;
d) 235.
96. În dimensionarea unui eşantion, restricţiile de ordin organizatoric vizează:
a) precizia dorită a estimărilor;
b) resursele financiare alocate cercetării;
c) metoda de eşantionare utilizată;
d) intervalul de încredere în care se aşteaptă să se încadreze rezultatele.
97. Considerăm un eşantion n1 căruia îi corespunde o eroare limită acceptată de 2,5%. Cum va fi
eşantionului n2 cu eroarea limită acceptată de 3% şi aceleaşi valori ale lui t (coeficientul
corespunzător probabilităţii de garantare a rezultatului) şi p (proporţia elementelor din eşantion
care posedă caracteristica cercetată)?
a) mai mare decât n1;
b) egal cu n1;
c) mai mic decât n1;
d) datele sunt insuficiente pentru a determina răspunsul.
98. În chestionarul unei anchete a fost inclusă următoarea întrebare: „Cum apreciaţi nivelul de
servire asigurat de acest magazin?”. Variantele de răspuns posibile au fost următoarele: □ Foarte
bine □ Bine □ Satisfăcător □ Nesatisfăcător □ Nu mi-am format încă o opinie. Ce tip de întrebare
s-a utilizat?
a) întrebare – filtru;
b) întrebare mixtă;
c) întrebare deschisă;
d) întrebare cu scală de atitudini.
99. În chestionarul unei anchete care vizează măsurarea atitudinii consumatorilor faţă de
produsul X a fost inclusă următoarea întrebare: „Sunteţi consumator al produsului X?”. Ce tip de
întrebare a fost utilizat?
a) întrebare de identificare;
b) întrebare deschisă;
c) întrebare – filtru;
d) întrebare de control.
100. Următoarea formulare în cadrul unui chestionar de marketing: „Ce gen de muzică preferaţi
să ascultaţi în timpul liber?” este o întrebare:
a) de identificare;
b) deschisă;
c) filtru;
d) cu clasificare ierarhică.
101. În chestionarul unei anchete a fost inclusă următoarea întrebare: Care sunt motivele pentru
care aţi cumpărat televizorul marca L.G.?
□ Calitatea imaginii
□ Designul modern
□ Raportul calitate-preţ
□ Garanţiile oferite
□ Alte motive Care?...)
Ce tip de întrebare a fost utilizat?
a) întrebare deschisă;
b) întrebare – filtru;
c) întrebare mixtă;
d) întrebare cu clasificare ierarhică.
102. Care dintre recomandările următoare nu respectă cerinţele impuse în momentul elaborării
unui chestionar de marketing?
a) chestionarul trebuie să conţină numai întrebări relevante pentru tema cercetării;
b) întrebările trebuie să fie ordonate în mod logic;
c) întrebările de control, plasate în diferite locuri din chestionar, au ca rol să verifice exactitatea
şi sinceritatea răspunsurilor primite.
d) întrebările cu caracter personal este bine să fie situate la începutul chestionarului;
103. Care dintre recomandările următoare nu respectă cerinţele impuse în momentul elaborării
unui chestionar de marketing?
a) chestionarul trebuie să fie cât mai scurt şi simplu cu putinţă, dar, în acelaşi timp, să cuprindă
întrebări cu privire la toate informaţiile relevante;
b) întrebările utilizate în cadrul chestionarului trebuie să fie ordonate în mod aleator;
c) chestionarul trebuie să faciliteze evaluări, analize şi interpretări;
d) chestionarul trebuie să conţină întrebări „filtru” care să ducă a constatarea dacă cel care
răspunde este o persoană calificată şi stăpâneşte problemele la care dă răspunsuri.
104. Anchetele prin mesaje poştale prezintă următoarele caracteristici:
a) chestionarul este însoţit de o scrisoare explicativă, în care sunt expuse obiectul şi utilitatea
anchetei;
b) se stabileşte un contact direct între anchetator şi anchetat;
c) rata de răspuns este, în general, ridicată;
d) costurile de administrare sunt mari.
105. Anchetele prin interviuri prezintă următoarele caracteristici:
a) apare posibilitatea de reflecţie înainte de a răspunde la întrebări;
b) operatorii pot exercita un control asupra celor chestionaţi;
c) se utilizează atunci când eşantionul este dispersat geografic;
d) furnizarea unor lămuriri suplimentare legată de întrebările din chestionar este
imposibilă.
106. Ancheta prin telefon este un tip de sondaj definit în funcţie de următorul criteriu:
a) cunoaşterea scopului cercetării de către respondent;
b) gradul de structurare;
c) modul de comunicare cu respondenţii;
d) criteriul temporal.
107. Din categoria anchetelor prin interviu fac parte următoarele tipuri:
a) anchetele prin interceptare pe stradă şi anchetele prin Internet;
b) anchetele desfăşurate la locul de muncă şi anchetele prin corespondenţă;
c) anchetele la domiciliu şi anchetele desfăşurate pe stradă;
d) niciuna dintre categoriile menţionate.
108. Care dintre următoarele tipuri de anchete pot fi derulate prin intermediul Internetului?
a) anchetele privind produsele şi mărcile achiziţionate;
b) anchetele privind consumurile menajelor;
c) anchetele privind notorietatea unei mărci/produs;
d) orice tip de anchetă dacă nu este dificilă completarea chestionarului.
109. Avantajele oferite de anchetele prin interviu se referă la:
a) anchetatorul poate face precizări suplimentare în timpul interviului;
b) cercetarea are caracter anonim;
c) erorile sistematice datorate operatorului sunt evitate;
d) costurile sunt mai reduse comparativ cu alte tipuri de anchete cum sunt cele telefonice, prin
corespondenţă sau prin Internet.
110. Un dezavantaj major al anchetei prin interviu este:
a) rata redusă de răspuns la întrebările chestionarului;
b) gradul înalt de structurare (chestionarele se bazează preponderent pe întrebări închise);
c) chestionarul poate fi foarte amplu;
d) prezenţa anchetatorului poate constitui o sursă de erori.
111. Ancheta prin intermediul Internetului prezintă următoarele caracteristici:
a) costurile aferente implementării sunt scăzute;
b) utilizarea acestei forme este restricţionată de numărul restrâns de persoane care au acces la
Internet;
c) gestiunea chestionarelor este dificilă;
d) rata de răspuns este ridicată.
112. Un avantaj al anchetei clasice prin telefon este următorul:
a) eşantionul utilizat este reprezentativ;
b) apare posibilitatea reformulării rapide a întrebărilor;
c) anchetatul poate întrerupe conversaţia în orice moment;
d) permite obţinerea unor răspunsuri rapide.
113. În cazul anchetelor prin corespondenţă, explicarea obiectului studiului şi a utilităţii acestuia,
precum şi motivarea respondentului în vederea furnizării de informaţii, se realizează prin:
a) plicul de returnare a chestionarului;
b) scrisoarea explicativă de însoţire;
c) chestionarul anchetei;
d) plicul de expediere.
114. În privinţa anchetei derulate prin intermediul Internetului, nu se poate spune că:
a) chestionarele sunt autoadministrate;
b) este organizat în zonele publice;
c) operatorul are rolul de a adresa întrebările din chestionar şi de a consemna răspunsurile;
d) respondentul înregistrează el însuşi răspunsurile.
115. În cercetarea de marketing, măsurarea reprezintă:
a) procesul de definire conceptuală şi operaţională a variabilelor care constituie obiectul
cercetării;
b) procesul de exprimare numerică sau nenumerică a gradului în care un fenomen posedă o
anumită caracteristică;
c) procesul de elaborare, testare şi validare a unor instrumente statistice;
d) procesul de analiză şi prelucrare a informaţiilor.
116. În cercetarea de marketing scala reprezintă:
a) instrumentul cu ajutorul căruia se realizează măsurarea;
b) procesul de construire al scalelor;
c) procesul de comensurare a informaţiilor;
d) procesul de comparaţii simultane între două sau mai multe proprietăţi.
117. Scala nominală posedă una dintre următoarele caracteristici:
a) permite obţinerea unor informaţii cantitative privind percepţia consumatorilor prin ordonarea
stimulilor analizaţi în funcţie de un anumit criteriu;
b) împarte subiecţii unei colectivităţi în două sau mai multe grupe pe baza relaţiei de egalitate
/neegalitate în raport cu opiniile faţă de o anumită caracteristică;
c) permite stabilirea atât a poziţiei unei variabile dintr-o mulţime analizată, cât şi a valorii cu care
aceasta diferă de alte poziţii;
d) folosirea sa impune restricţii privind respectarea ordinii, distanţei dintre variabile şi raportarea
la originea fixă.
118. Scala cu ajutorul căreia se fac ierarhizări privind preferinţele consumatorilor este o scală:
a) nominală;
b) ordinală;
c) interval;
d) raport.
119. Multiplicarea sau divizarea unui număr de pe scală la altul se pot realiza în cadrul unei
scale:
a) nominale;
b) ordinale;
c) interval;
d) proporţionale.
120. Care dintre următoarele variabile pot fi exprimate doar sub formă categorială?
1) lungimea; 2) cifra de afaceri; 3) sexul; 4) starea civilă; 5) greutatea; 6) statutul
socioprofesional;
7) vânzările; 8) temperatura.
a) 2,3,5;
b) 3,4,6;
c) 3,7,8;
d) 6,7,8.
121. Scala ordinală are una dintre următoarele caracteristici:
a) permite transformări de tipul f (x) = ax + b ;
b) permite grupări;
c) nu permite evaluarea distanţelor;
d) punctul de origine are semnificaţie.
122. Scala interval are următoarele caracteristici:
a) semnificaţia punctului de origine este stabilită de către cercetător;
b) nu are intervale egale;
c) nu permite transformări de tipul f (x) = ax + b ;
d) nu permite măsurarea distanţelor.
123. Scala proporţională se caracterizează prin una dintre următoarele proprietăţi:
a) nu are intervale egale;
b) solicită comparaţii succesive de pentru perechile de stimuli investigaţi;
c) permite multiplicarea şi divizarea unui număr de pe scală cu o constantă;
d) punctul de origine nu are semnificaţie.
124. Informaţia „pe piaţa Franţei, concurenţa este mai dură decât pe cea a Portugaliei, dar mai
slabă decât pe cea a Germaniei” se încadrează într-o scală:
a) nominală;
b) ordinală;
c) interval;
d) proporţională.
125. Una dintre următoarele metode nu permite comparaţii între stimuli:
a) metoda ordonării rangurilor;
b) scala cu sumă constantă;
c) scala Likert;
d) metoda comparaţiilor perechi.
126. Una dintre următoarele metode de scalare permite comparaţii:
a) diferenţiala semantică;
b) scala lui Stapel;
c) metoda ordonării rangurilor;
d) scala Student.
127. În cadrul unei cercetări selective efectuate pe un eşantion de 1500 de persoane, opinia
utilizatorilor unui anumit produs privind preţul acestuia a fost măsurată cu ajutorul diferenţialei
semantice cu 5 trepte. Distribuţia opiniilor a fost următoarea:

Opinia Foarte Favorabilă Nici-nici Nefavorabilă Foarte

favorabilă nefavorabilă
Nr. pers. 150 200 380 450 320
Care este scorul mediu exprimând opinia eşantionului despre preţul produsului respectiv?
a) -0,39;
b) 3,01;
c) 0,39;
d) 2,61.
128. O scală de tipul următor:
Foarte favorabil(ă) Favorabil(ă) Nici favorabil(ă), Nefavorabil(ă) Foarte nefavorabil(ă)
nici nefavorabil(ă)
este denumită:
a) scală cu sumă constantă;
b) scală nominală;
c) diferenţială semantică;
d) scala Likert.
129. O scală de tipul următor:
acord total : acord : indiferent : dezacord : dezacord total
este denumită:
a) scala lui Likert;
b) diferenţiala semantică;
c) scala nominală;
d) scala cu sumă constantă.
130. În cadrul unei cercetări selective de piaţă desfăşurată pe un eşantion de 2000 de persoane,
privind preferinţele subiecţilor cercetaţi pentru produsul X, măsurate cu ajutorul scalei Likert,
răspunsurile au fost:

Produsul X este de Acord Acord Indiferent Dezacord Dezacord

calitate înaltă total total
Nr. pers. 450 500 350 350 350
 Care este scorul realizat la nivelul eşantionului?
a) 0,125;
b) 0,175;
c) 1,325;
d) -0,176.
131. Metodele utilizate pentru analiza informaţiilor obţinute din cercetările de marketing pot fi
clasificate în următoare categorii:
a) analiza de regresie şi analiza de corelaţie;
b) analiza bilanţieră şi analiza balanţieră;
c) analiza experimentală şi analiza discriminantă;
d) analiza univariată şi analiza multivariată.
132. Care dintre metodele următoare este o metodă de analiză univariată?
a) analiza grupurilor;
b) analiza de corelație;
c) analiza distribuției de frecvențe;
d) pătratul latin.
133. Într-un tabel de distribuție de frecvențe, frecvența relativă se calculează astfel:
a) prin raportarea frecvenței absolute la totalul respondenților;
b) prin raportarea frecvenței cumulate la totalul respondenților;
c) prin diferența dintre numărul total al persoanelor din eșantion și numărul de răspunsuri valide;
d) prin diferența dintre media geometrică și media aritmetică simplă.
134. Analiza inferențială vizează:
a) restrângerea datelor;
b) identificarea asocierii dintre variabile;
c) efectuarea unor previziuni pe baza unui model statistic;
d) descrierea parametrilor populației și testarea ipotezelor.
135. Analiza descriptivă vizează:
a) descrierea parametrilor populației și testarea ipotezelor;
b) restângerea datelor;
c) existența asocierilor între diferite variabile;
d) existența diferențelor între grupuri.
136. Indicatorul tendinței centrale pentru o variabilă măsurată pe o scală nominală este:
a) media artimetică;
b) media geometrică;
c) modulul;
d) mediana.
137. Mediana se folosește pentru evidențierea tendiței centrale a unei variabile care a fost
măsurată pe o scală:
a) interval;
b) proporțională;
c) metrică;
d) ordinală.
138. Modulul unei serii de date statistice măsurate cu o scală nominală indică:
a) varianta de răspuns, care a fost cel mai puțin frecvent selectată de către respondenți (cea căreia
îi corespunde frecvența minimă);
b) varianta de răspuns cea mai populară în rândul respondenților, cu frecvența maximă;
c) varianta de răspuns care se apropie cel mai mult de media aritmetică înregistrată la nivelul
eșantionului;
d) valoarea de mijloc care separă seria de date ordonate în două părţi distincte, fecare cu acelaşi
număr de observaţii.
139. Mediana unei serii de date statistice măsurate cu o scală ordinală indică:
a) varianta de răspuns cea mai populară în rândul respondenților, cu frecvența maximă;
b) valoarea de mijloc care separă seria de date ordonate în două părţi distincte, fiecare cu acelaşi
număr de observaţii;
c) valoare de mijloc care este cea mai apropiată de media artimetică ponderată a seriei de date;
d) varianta de răspuns, care a fost cel mai puțin frecvent selectată de către respondenți (cea căreia
îi corespunde frecvența minimă).
140. Considerând seria de date următoare care se referă la frecvența lunară de achiziție a unui
produs din rețeaua comercială Lidl, determinați media aritmetică simplă:
15, 10, 19, 19, 7, 11, 15, 19, 20,12, 17, 18
a) 17,15;
b) 15,17;
c) 19,00;
d) 12,00.
141. În cazul unei cercetări selective, efectuate pe un eşantion de 800 de persoane, gradul de
semnificaţie a diferenţelor de opinie între subiecţi, în funcţie de ocupaţie a fost analizat cu
ajutorul testului χ2. În cazul în care valoarea teoretică este de 5,412, pentru ce valoare calculată a
lui χ2 ipoteza nulă este acceptată?
a) 3,254;
b) 6,451;
c) 9,206;
d) 5,415.
142. Datele obţinute în special pentru realizarea obiectivelor cercetării de marketing în derulare
se numesc:
a) informaţii primare;
b) informaţii curente;
c) informaţii de natură financiar-bancară;
d) informaţii din secţiunea transversală.
143. Datele culese şi prelucrate anterior în vederea realizării altor obiective, dar care pot servi ca
surse pentru realizarea unor obiective ale cercetării de marketing în derulare, se numesc:
a) informaţii statistice;
b) informaţii primare;
c) informaţii din secţiune transversală şi structurală;
d) informaţii secundare.
144. După tipul informaţiei care se urmăreşte a fi obţinută în cercetările de marketing acestea pot
fi clasificate astfel:
a) cercetări directe şi cercetări indirecte;
b) cercetări cantitative şi cercetări calitative;
c) cercetări metodologice şi cercetări empirice;
d) simulări de marketing şi cercetări intuitive.
145. Pentru care dintre următoarele scopuri poate fi utilizată o cercetare de marketing calitativă?
a) lansarea pe piaţă a unui nou produs;
b) studierea imaginii unei firme;
c) înţelegerea contextului psihologic al actului de cumpărare;
d) cuantificarea efectelor unei campanii promoţionale.
146. Cadrul de eşantionare reprezintă:
a) restricţiile de ordin statistic şi organizatoric care trebuie respectate în etapa de stabilire a
mărimii unui eşantion;
b) elementul din populaţie care este inclus în eşantion şi, în această ipostază, furnizează
informaţiile solicitate;
c) o listă completă cu toate elementele populaţiei, care stă la baza extragerii elementelor unui
eşantion;
d) un ansamblu de criterii pe baza cărora se selectează metoda de eşantionare adecvată scopului
cercetării.
147. Eşantionarea prezintă următoarele caracteristici:
a) este o tehnică de cercetare a colectivităţii totale prin intermediul unei părţi reprezentative a
acesteia;
b) erorile generate de non-răspunsuri sunt mai mari decât în cazul recensământului;
c) este o metodă de cercetare utilizată pe scară redusă datorită posibilităţii de generare a unor
erori mari legate de informaţiile furnizate;
d) este o metodă de scalare care presupune compararea unor eşantioane de produse şi
ierarhizarea lor în ordinea preferinţelor.

TESTE GRILĂ CAPITOLUL V

148. Care dintre următoarele tipuri de politici ale firmei intră în componenţa mixului de
marketing?
a) politica de investiţii;
b) politica de personal;
c) politica de promovare;
d) politica de cercetare-dezvoltare.
149. Cele patru componente ale mixului de marketing sunt:
a) calitatea, personalul, clienţii, imaginea firmei;
b) ambalajul, marca, merchandisingul, serviciile post-vânzare;
c) producţia, resursele umane, logistica, vânzările;
d) produsul, preţul, promovarea, distribuţia.
150. Arătaţi care dintre grupările de mai jos cuprinde numai componente acorporale ale
produsului în concepţia modernă de marketing:
a) culoarea, dimensiunea, greutatea;
b) marca, preţul, instrucţiunile de utilizare;
c) forma, rezistenţa la acţiunea factorilor de mediu, ambalajul;
d) designul, volumul, durata de viaţă.
151. Marca reprezintă:
a) o componentă acorporală a produsului;
b) o componentă politicii de promovare;
c) o componentă a mediului tehnologic;
d) o componentă a brevetului de fabricaţie.
152. Numărul de produse distincte care se încadrează într-o linie de produs desemnează:
a) lărgimea gamei de produs;
b) profunzimea gamei de produs;
c) lungimea gamei de produs;
d) amplitudinea gamei de produs.
153. În contextul cercetării vârstei ofertei, ciclul de viaţă este definit ca:
a) intervalul de timp în care oferta se adaptează la cerere;
b) intervalul de timp în care cererea se manifestă pe piaţă;
c) intervalul de timp cuprins între momentul apariţiei produsului ca marfă nouă şi momentul
dispariţiei sale de pe piaţă;
d) intervalul de timp între momentul apariţiei cererii pe piaţă şi momentul satisfacerii acesteia.
154. Care dintre următoarele afirmaţii privind ciclul de viaţă al unui produs nu este adevărată:
a) cuprinde următoarele patru etape: lansarea, creşterea, maturitatea şi declinul;
b) profitul obţinut diferă în funcţie de etapa din cadrul ciclului de viaţă pe care o parcurge
produsul;
c) ritmul vânzărilor începe să se reducă lent în etapa de saturaţie;
d) durata totală a ciclului de viaţă este direct proporţională cu durata etapei de maturitate.
155. Care dintre etapele ciclului de viaţă se caracterizează printr-o tendinţă de stagnare şi/sau
reducere uşoară a profiturilor?
a) lansarea;
b) creşterea;
c) maturitatea;
d) declinul.
156. Care dintre aspectele următoare sunt caracteristice fazei de lansare a unui nou produs pe
piaţă?
a) cheltuielile de distribuţie şi promovare sunt ridicate;
b) eficienţa activităţii desfăşurate este maximă;
c) concurenţa se intensifică prin pătrunderea pe piaţă a unor firme care realizează produse
identice;
d) piaţa potenţială este în întregime satisfăcută.
157. Strategia selecţiei sortimentale presupune:
a) creşterea lărgimii gamei de produse;
b) stabilitatea gamei de produse;
c) restrângerea gamei de produse;
d) creşterea profunzimii gamei.
158. Care dintre elementele următoare reprezintă un criteriu de referinţă în raport cu care o firmă
îşi fixează preţurile propriilor produse?
a) rata dobânzii la creditele de consum;
b) cursul de schimb valutar;
c) concurenţa;
d) deflatorul.
159. Printre factorii interni care influenţează deciziile întreprinderii cu privire la preţ se numără:
a) strategia de preţ a concurenţei;
b) costurile de producţie;
c) lichiditatea întreprinderii;
d) obiectivele ale strategiei întreprinderii.
160. Strategia preţului de penetrare este recomandată:
a) în faza lansării produsului pe piaţă;
b) în faza de creştere a produsului;
c) în faza de maturitate a produsului;
d) aplicarea strategiei nu depinde de ciclul de viaţă al produsului.
161. Care dintre strategiile următoare reprezintă o strategie fundamentală în domeniul stabilirii
preţurilor la produsele noi?
a) strategia de fructificare a avantajului de piaţă;
b) strategia preţului variabil;
c) strategia preţului „umbrelă”;
d) strategia reducerii promoţionale a preţurilor.
162. Strategia preţului de penetrare presupune:
a) introducerea în cadrul gamei a unui produs de calitate excelentă la un preţ ridicat, urmând ca
celelalte articole să beneficieze de imaginea pozitivă asigurată de acesta;
b) acordarea de rabaturi şi bonificaţii pentru a recompensa clienţii achiziţionează mărfuri în
cantităţi mari;
c) vânzarea unui produs nou la cel mai înalt nivel de preţ;
d) stabilirea unui preţ redus la lansarea produsului nou pe piaţă.
163. În care dintre situaţiile următoare nu este recomandată aplicarea strategiei de fructificare a
avantajului de piaţă?
a) diferenţierea faţă de produsele concurenţei este semnificativă;
b) ciclul de viaţă estimat al produsului este scurt;
c) cererea este elastică la modificarea preţului;
d) produsul se adresează unui segment restrâns de consumatori cu venituri ridicate.
164. În rândul strategiilor fundamentale de preţ se încadrează:
a) strategia preţului lider;
b) strategia preţului flexibil;
c) strategia de aliniere a preţurilor la nivelul concurenţei;
d) strategia de fructificare a avantajului de piaţă.
165. Ce modalitate de stabilire a nivelului preţurilor va utiliza un detailist care comercializează
ţigări în zona centrală a capitalei?
a) orientare după costuri;
b) orientare după concurenţă;
c) orientare după cerere;
d) orientare după rentabilitate.
166. Conceptul de distribuţie desemnează:
a) ansamblul activităţilor desfăşurate în spaţiu şi timp care separă încheierea producţiei de
achiziţionarea bunului de către consumatorul final;
b) reţeaua de unităţi, dotările şi personalul care contribuie la circulaţia mărfurilor;
c) totalitatea canalelor de distribuţie pe care le utilizează o firmă pentru a-şi comercializa
produsele;
d) ansamblul activităţilor care asigură satisfacerea cererii prin furnizarea de bunuri şi servicii.
167. Canalul de distribuţie reprezintă:
a) întregul proces de producţie, de la prima operaţie de prelucrarea a materiei prime, până la
expedierea produsului către consumatorul final;
b) itinerariul şi modalităţile de trecere a mărfurilor de la firma producătoare la consumatorii
finali;
c) ansamblul operaţiunilor economice care însoţesc traseul pe care îl parcurge produsul pe piaţă;
d) lanţul proceselor operative la care sunt supuse mărfurile în drumul lor de la producător la
consumator.
168. Lungimea canalului de distribuţie reprezintă:
a) apropierea de consumatorii finali;
b) distanţa spaţială dintre producător şi consumator;
c) numărul de verigi intermediare prin care trece produsul pentru a ajunge la consumatorul final;
d) numărul unităţilor operative participante la desfacerea produsului în cadrul fiecărei verigi a
circuitului de distribuţie.
169. Lăţimea canalului de distribuţie este dată de:
a) numărul de consumatori finali ai produsului;
b) numărul de verigi intermediare prin care trece produsul pentru a ajunge la consumatorul final;
c) numărul furnizorilor de materii prime, materiale şi componente ai firmei care realizează
produsul finit;
d) numărul de unităţi operative care participă la desfacerea produsului în cadrul fiecărei verigi a
circuitului de distribuţie.
170. Adâncimea unui canal de distribuţie este dată de:
a) măsura apropierii de punctele efective de consum;
b) numărul de distribuitori pe care îi utilizează o întreprindere producătoare;
c) numărul de verigi intermediare prin care trece produsul pentru a ajunge la consumatorul final;
d) numărul intermediarilor care distribuie produse similare.
171. Distribuţia intensivă se caracterizează prin:
a) acordarea dreptului de desfacere a mărfurilor, într-un teritoriu geografic, unui singur
intermediar;
b) punerea produsului la dispoziţia consumatorilor finali prin toate magazinele disponibile;
c) selecţionarea intermediarilor utilizaţi pe baza unor criterii de competenţă, calitate a serviciului
oferit, grad de notorietate etc.
d) construirea unui aparat de distribuţie propriu şi utilizarea intensivă a acestuia.
172. Pentru distribuţia produselor de larg consum, cea mai indicată variantă strategică de
distribuţie este reprezentată de:
a) distribuţia exclusivă,
b) distribuţia inversă;
c) distribuţia intensivă;
d) distribuţia mixtă.
173. Unul dintre următoarele elemente nu face parte din categoria mediilor majore de transmitere
a mesajelor publicitare:
a) televiziunea;
b) presa;
c) sloganul publicitar;
d) publicitatea exterioară.
174. Printre suporturile utilizate în publicitatea prin tipărituri nu se includ:
a) panourile publicitare;
b) agendele;
c) cataloagele;
c) pliantele.
175. Identificaţi componenta care face parte din categoria acţiunilor de promovare a vânzărilor:
a) sponsorizarea;
b) utilizarea mărcilor;
c) publicitatea;
d) vânzările grupate.
176. Care dintre enumerările următoare cuprinde exclusiv tehnici de promovare a vânzărilor:
a) publicitatea, editarea de broşuri, relaţiile publice;
b) reducerea preţurilor, jocurile şi concursurile, publicitatea la locul vânzării;
c) manifestările expoziţionale, panourile publicitare, forţele de vânzare;
d) utilizarea mărcilor, sponsorizarea, anunţurile publicitare.
177. Tehnicile de merchandising se referă la:
a) amplasarea şi prezentarea produselor şi mărcilor în interiorul magazinului;
b) distribuirea produselor către consumatorii finali în condiţii optime;
c) atragerea şi păstrarea clienţilor potenţiali şi tradiţionali spre o anumită ofertă;
d) cultivarea unor contacte directe, cu diferite categorii de public, cu mass media, cu
reprezentanţii puterii publice etc., în scopul realizării obiectivelor de marketing ale firmei.
178. Forţele de vânzare reprezintă:
a) vânzările maxime realizate de o firmă într-un interval determinat de timp;
b) totalul vânzărilor realizate pe o piaţă de către firmele care desfac produse similare;
c) angajaţii firmei însărcinaţi cu stabilirea de contacte cu potenţialii clienţi şi vânzarea
produselor;
d) directorii regionali de vânzări.
179. Indicaţi, din enumerarea următoare, instrumentul care nu poate fi utilizat ca vector al
publicităţii prin Internet:
a) site-ul Web;
b) bannerul Web;
c) publicitatea prin motoarele de căutare;
d) merchandisingul.
180. Nu face parte dintre avantajele publicităţii on-line:
a) interactivitatea;
b) targetarea;
c) selectivitatea ridicată;
d) disponibilitatea.
181. Ca avantaj major al publicităţii prin Internet, interactivitatea se referă la faptul că:
a) un afiş publicitar on – line este expus în mod real online 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână
sau 365 de zile pe an;
b) campania publicitară poate fi adresată direct unor utilizatori din anumite companii, regiuni
geografice sau de anumite naţionalităţi;
c) este posibilă monitorizarea modului în care vizitatorii au navigat în interiorul unui site, pentru
a afla care sunt principalele informaţii căutate şi care produse au cel mai mare succes;
d) consumatorul poate interacţiona cu produsul, poate afla părerea altor cumpărători, îl poate
testa şi chiar achiziţiona fără sa plece din faţa computerului.