„Interdicţiile privitoare la feluritele moduri de comunicare cu ereticii proveneau de fapt din dragostea

Bisericii. Astfel, Biserica se străduia, pe de o parte, să-şi apere mădularele sănătoase de boala ucigătoare-
de-suflete a rău-credincioşilor, iar pe de altă parte, să îi problematizeze pe eretici prin atitudinea ei şi să îi
facă să înţeleagă că se află pe un drum greşit. Adică oprirea de la comuniunea cu ei avea în acelaşi timp un
caracter pedagogic”1

„Îndepărtează-te de necredinţă, de erezie şi de schismă, nu de necredincios, de eretic şi de schismatic, nu te

îndepărta de om. Să te scârbeşti de învăţătura lui, nu de firea lui omenească. Pentru că aceea (învăţătura)
este străină şi amestecată, ea este vrednică de scârbă şi de ură. Iar aceasta (firea omului) îţi este familiară şi
apropiată, şi de aceea este vrednică de milă şi de simpatie, iar de multe ori de sprijin şi ocrotire.”2

„atunci când vorbim de eretici, nu ne este îngăduit să îi abordăm pe toţi la fel; este nevoie de discernământ.
De altfel, suntem datori să ştim că Tradiţia ortodoxă face diferenţă între conducătorii ereziilor, ereziarhii,
şi adepţii lor neştiutori”3
„pe de o parte, există cei care s-au remarcat ca promotori şi susţinători ai ereziei, iar pe de alta, sânt cei
care se află pe planul al doilea (nu sânt promotori), fie s-au clătinat în credinţă din cauza fricii, fie au fost
înrobiţi din pricina datoriilor băneşti, fie au fost seduşi prin linguşiri sau au fot înşelaţi din cauza neştiinţei
lor... Celui care învaţă erezia, însă, cum să îi acordăm această îndreptăţire, când el, de fapt, trebuie să
îndrepte şi greşelile celorlalţi, dacă, desigur, nu este el însuşi mincinos?” /Sfântul Grigorie Theologul,
Cuvântul 24 despre Marele Atanasie, Episcopul Alexandriei/ Iată şi poziţia atribuită Sfântului Athanasie
cel Mare cu privire la această temă: „Întrebarea a 116-a: Oare toţi ereticii merg spre pieire sau nu?
Răspuns: Există erezie şi erezie, după cum există păcat şi păcat… şi în erezia aceasta există păcate multe şi
felurite. Este diferit păcatul episcopului care înşeală poporul, de păcatul clericului [neştiutor] care poate să
îşi însuşească credinţa ortodoxă. Şi, din nou, altul e păcatul celui care nu poate şi altul al celui care
blesteamă adevărul şi se luptă împotriva noastră [a drept-credincioşilor]. Şi alta este răspunderea celui
care, cu toate că ştie, păcătuieşte, şi alta a celui care se află în neştiinţă... Toate acestea le ştie întocmai Cel
Care va judeca întreaga lume cu dreptate. /Sfântul Athanasie cel Mare, Către arhontele Antioh, despre
foarte multe chestiuni grabnice/”4

1
Ἀνωνύμου, Οἰ ἀγώνες τῶν μοναχών ὑπέρ τῆς Ὀρθοδοξίας [Luptele monahilor pentru Ortodoxie], ed. Ι. Μ. Ὁσ. Γρηγορίου,
Ἁγ. Ὄρος, 2003, pp. 361-362
2
Εὐγενίου Βουλγάρεως, Σχεδίασμα περί τῆς Ἀνεξιθρησκείας [Proiect despre toleranţa religioasă], Ἁγίου Νεκταρίου Κεφαλά
(ed.), Αθήναι, 2002 , pp. 21-22
3
ANASTASIE GOȚOPOULOS, Rugăciunea în comun cu ereticii: abordare a practicii canonice a Bisericii, traducere de pr.
Ciprian Staicu, Ed. Predania, București, 2013, p. 15
4
ANASTASIE GOȚOPOULOS, pp. 15-16
„Se numesc schismatici cei care se deosebesc de Biserica Sobornicească, nu prin dogme ale credinţei, ci
prin anumite chestiuni bisericeşti şi uşor de tămăduit” – Sfântul Nicodim Aghioritul, Comentariu la
Canonul I al Sfântului Vasile cel Mare, în Pidalion
„avem de-a face cu împreună-rugăciune atunci când,
prin întreaga noastră atitudine (cuvinte, fapte, comportament),
urmărim să dăm celorlalţi impresia că dorim să participăm şi noi
la cultul lor”5.

„Schismaticii se află în afara Bisericii şi, prin urmare, nu se poate vorbi de

participarea lor la Trupul lui Hristos. De aceea, nici nu se face o diferenţă esenţială din
punct de vedere eclesiologic între schismă şi erezie... ambele se află în afara Bisericii.
Dat fiind că Biserica este unicul Trup al lui Hristos, cel care se află în afara Bisericii,
se află în afara lui Hristos şi a mântuirii.” (Ἰ. Ζηζιούλα, Ἡ ἐνότης τῆς Ἐκκλησίας ἐντῇ Θείᾳ Εὐχαριστίᾳ καί
τῷ Ἐπισκόπῳ κατά τούς τρεῖς πρώτους αἰῶνας [Unitatea
Bisericii în Dumnezeiasca Euharistie şi în Episcop], Athena, 19902, p. 133).

5
ANASTASIE GOȚOPOULOS, Rugăciunea în comun cu ereticii, p. 18