ANTIGUTOASE

Termenul „gută” a fost folosit pentru prima oară de către călugărul Randolphus din Bocking în
jurul anului 1200 e.n. și este derivat din cuvântul latin gutta, care înseamnă „strop” (de lichid). 
Totuși, guta este o afecțiune cunoscută încă din antichitate. În istorie, a fost atestată ca „regina
bolilor și boala regilor” sau „boala bogaților”. Pentru prima oară a fost consemnată în Egipt în anul
2600 î.e.n. într-o descriere a artritei degetului mare al piciorului. Medicul grec Hipocrat, în jurul
anului 400 î.e.n., a comentat asupra bolii în lucrarea sa Aforisme, remarcând absența acesteia în
cazul eunucilor și femeilor aflate în perioada premenopauzei. Aulus Cornelius Celsus (30 e.n.) a
descris legătura dintre boală și consumul de alcool, instalarea târzie în cazul femeilor și afecțiunile
renale aferente. În anul 1683, medicul englez Thomas Sydenham a descris manifestarea bolii în
primele ore ale dimineții și predilecția acesteia pentru bărbații mai în vârstă. Cercetătorul
olandez Antonie van Leeuwenhoek a descris pentru prima oară aspectul microscopic al cristalelor de
urat în anul 1679. În 1848, medicul englez Alfred Baring Garrod și-a dat seama că excesul de acid uric
din sânge reprezintă cauza gutei.
Guta (numită și podagră atunci când afectează degetul mare de la picior) este o boală definită de
obicei prin atacuri repetate de artrită inflamatorie acută — o încheietură umflată, roșie, moale și
febrilă. Articulația dintre metatarsiene și falange de la baza degetului mare este cel mai des afectată
(în aproximativ 50% din cazuri). Totuși, guta se poate prezenta și ca depozite de urați, calculi renali
sau nefropatie urică. Este produsă de nivelurile ridicate de acid uric în sânge. Acidul uric se
cristalizează, iar cristalele se depun pe încheieturi, tendoane și țesuturile din jurul lor.

1
 Incidența gutei a crescut în ultimele decenii, afectând în jur de 1-2% din populația Occidentului la
un moment dat din viață. Se consideră că această incidență crescută se datorează creșterii factorilor
de risc din populație, cum ar fi sindromul metabolic, speranța de viață crescută și schimbări în
alimentație.
În debutul său, guta nu are simptome, însă pe măsură ce acidul uric se acumulează la nivelul
articulațiilor și țesuturilor, încep să apară primele semne. Principalele simptome asociate gutei sunt:
 căldură la atingere, durere, edem și sensibilitate la nivelul articulațiilor, mai ales ale degetului
mare de la picior;
 pielea din jurul articulațiilor devine roșie-vineție;
 mâncărime în jurul articulațiilor;
 accentuarea disconfortului pe timpul nopții, iar apoi, reducerea intensității în următoarele 2-
7 zile;
 dureri nocturne profunde, care pot trezi bolnavul din somn – durerea debutează brusc și
devine sfâșietoare în câteva ore;
 descuamarea pielii după încheierea atacului de gută;
 febră și frisoane;
 dificultăți în funcționarea normală a articulațiilor – pe termen lung, poate apărea
incapacitatea de mișcare a degetelor.

Guta se poate manifesta în mai multe feluri, deși de obicei se manifestă ca artrită inflamatorie
acută (o încheietură umflată, roșie, moale și febrilă). Articulația dintre metatarsiene și falange de la
baza degetului mare de la picior este cea mai des afectată, în circa jumătate din cazurile de gută. Alte
articulații, cum ar fi călcâiele, genunchii, articulațiile mâinii și degetelor pot fi de asemenea afectate.
Nivelul crescut de acid uric din sânge (hiperuricemie) care durează pe termen lung poate avea și
alte rezultate, cum ar fi depozite tari, nedureroase de cristale de acid uric, numite tofusuri (tofi).
Tofusurile de mari dimensiuni pot duce la artrită cronică din cauza erodării oaselor. De asemenea,
nivelurile crescute ale acidului uric pot determina formarea de cristale de acid uric în rinichi, care
formează apoi calculi renali și sunt urmate de nefropatie produsă de urați.

2
Guta poate avea următoarele cauze:
 Hiperuricemia – principala cauză a gutei; constă într-o producție prea mare de acid uric și
acumularea sa în organism. Acidul uric se poate acumula din mai multe motive, cele mai
frecvente fiind prin alimentație, predispoziția genetică ori anumite anomalii sau afecțiuni
care afectează modul de excreție al uraților și al sărurilor de acid uric. Dintre persoanele cu
hiperuricemie, aproximativ 10% vor dezvolta gută la un moment dat.
 Obezitatea și alimentația în care predomină carnea, fructele de mare – un indice de masă
corporală de peste 35 crește riscul de apariție a gutei cu până la trei ori.
 Insulinorezistența sau dislipidemia (un nivel crescut al lipidelor din sânge) reprezintă alte
probleme asociate unei alimentații nesănătoase.
 Excesul de alcool, bauturi indulcite cu fructoza – consumul excesiv de alcool poate afecta
procesul de eliminare a acidului uric; drept urmare, acesta se acumulează în organism și
poate duce la apariția gutei. În special berea conține cantități mari de purine, niște substanțe
prezente si în anumite alimente (legume ca fasole, mazare, linte, spanac sau hamsii, carne de
vita, hering, gasca, macrou, midii, carne de organe, drojdie etc.) și a căror metabolizare poate
duce la acumularea acidului uric.
 Anumite medicamente sau tratamente medicale – diureticele tiazidice recomandate în HTA,
aspirina, niacina, imunosupresoarele (recomandate pentru ca organismul să tolereze un
organ transplantat), precum și chimioterapia pot duce la apariția gutei.
 Unele boli – diabetul zaharat, hipertensiunea netratată, ateroscleroza și hiperlipidemia pot
declanșa guta.
 Un accident sau un traumatism sever care necesită imobilizarea la pat pot duce la apariția
gutei.
 Cauze genetice – în unele cazuri, guta poate apărea și pe linie genetică; in acest context, 60%
din variabilitatea nivelului de acid uric este determinată genetic. Mai mult, persoanele care
au afecțiuni genetice precum sindromul Lesch-Nyhan sau sindromul Kelley-Seegmiller sunt
mult mai predispuse la gută. Aceste boli se manifestă prin apariția unui deficit parțial sau
complet al enzimei care ajută la reglarea nivelului de acid uric.
Cauzele alimentare produc circa 12% din cazurile de gută. Alte cauze pot fi traumele fizice și
intervențiile chirurgicale. Din studii recente s-a constatat că factorii suspectați anterior de
producerea gutei nu au de fapt acest efect, inclusiv consumul de legume bogate în purine (de ex.
fasole, mazăre, linte și spanac) și consumul total de proteine. Consumul de cafea, vitamina C și
lactate, precum și condiția fizică bună, par a scădea riscul de apariție a gutei. Se crede că au acest
efect deoarece reduc rezistența la insulină.
Guta apare frecvent împreună cu alte probleme medicale. Sindromul metabolic - o combinație
de obezitate abdominală, HTA, rezistența la insulină și dislipidemie - se întâlnește în aproximativ 75%
din cazuri. Alte tulburări complicate ce provoaca în mod obișnuit guta includ policitemia, intoxicarea
cu plumb, insuficiența renală, anemia hemolitică, psoriazisul și transplantul de organe solide.
Un indice al masei corporale mai mare sau egal cu 35 sporește de trei ori riscul unui bărbat de a face
gută. Expunerea cronică la plumb și la alcool contaminat cu plumb sunt factori de risc pentru gută din
cauza efectului nefast al plumbului asupra funcției renale
Guta este o tulburare a metabolizării purinei, care apare atunci când metabolitul final al
acesteia, acidul uric, se cristalizează sub formă de urat monosodic, precipitându-se la încheieturi, pe
tendoane și în țesuturile învecinate. Aceste cristale produc apoi o reacție inflamatorie imunomediată, iar
una din proteinele esențiale din cascada inflamatorie este interleukina 1β. La oameni si primatele
superioare, pierderea în decursul evoluției a uricazei, care descompune acidul uric, a produs această
boală.
Există o probabilitate mai mare de apariție a gutei în cazul persoanelor care au un nivel ridicat al
acidului uric din organism. Principalii factori de risc în apariția gutei sunt:
 dieta – persoanele care consumă des carne, fructe de mare și dulciuri îmbogățite cu fructoza
au un risc mai mare de gută;

3
  vârsta și sexul – guta afectează mai ales bărbații cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani și
femeile după menopauză;
 expunerea la plumb – persoanele care își desfășoară activitatea profesională în fabrici în care
se prelucrează plumbul au un risc mai mare de apariție a gutei;
 temperaturile scăzute;
 schimbările rapide ale valorilor acidului uric;
 acidoza; 
 hidratarea articulară și proteinele matricelor extracelulare, cum ar
fi proteoglicani, colageni și sulfat de condroitină;
Precipitarea sporită la temperaturi scăzute explică în parte de ce cele mai afectate încheieturi
sunt cele de la picioare. Schimbările rapide ale concentratiei acidului uric pot apărea din cauza unui
număr de factori, printre care traume, intervenții chirurgicale, chimioterapie, diuretice și
întreruperea sau începerea tratamentului cu alopurinol. 
Diagnosticul definitiv de gută se bazează pe identificarea cristalelor de urat monosodic în lichidul
sinovial sau într-un tofus. Toate probele de lichid sinovial prelevate din articulațiile inflamate
nediagnosticate trebuie examinate pentru decelarea acestor cristale. La microscopul cu lumină polarizată
acestea se prezintă sub forma unor ace cu birefringență puternic negativă. Această analiză este dificil de
realizat și necesită adesea un observator calificat. De asemenea, lichidul trebuie examinat la timp relativ
scurt după aspirare, deoarece solubilitatea cristalelor este afectată de temperatură și pH.

Bastoane ascuțite din  lichidul sinovial fotografiate la microscopul cu lumină polarizată:

Atât modificarea stilului

de viață, cât și tratamentul medicamentos pot reduce valorile acidului uric. Printre modificările
eficace ale alimentației și ale stilului de viață se numără reducerea consumului de carne și fructe de
mare, consumul adecvat de vitamina C, limitarea consumului de alcool și fructoză și
evitarea obezității. Un aport de vitamina C de 1,500 mg pe zi scade riscul de apariție a gutei cu
45%. Consumul de cafea, însă nu și de ceai, este asociat cu un risc mai mic de apariție a gutei. Guta
poate apărea din cauza apneei de somn prin eliberarea de purine din celulele private de oxigen.
Tratamentul apneei poate ameliora atacurile.
Ratele de incidență ale gutei s-au dublat între 1990 și 2010. Se presupune că această creștere se
datorează creșterii speranței de viață, modificărilor alimentare și creșterii frecvenței bolilor asociate
cu guta, cum sunt sindromul metabolic și hipertensiunea arterială. S-a demonstrat că rata de
incidență a gutei este influențată de o serie de factori, cum sunt vârsta, rasa și anotimpurile anuale.
În cazul bărbaților cu vârsta peste 30 de ani și al femeilor peste 50 de ani, frecvența bolii este de 2%.

4
În Statele Unite, frecvența gutei în rândul bărbaților de origine afro-americană este identică cu cea a
bărbaților de rasă caucaziană. Ratele de incidență sunt ridicate în rândul populațiilor din Insulele din
Pacific și Māori din Noua Zeelandă, dar scăzute în rândul aborigenilor australieni, în ciuda prezenței
unei concentrații medii mai ridicate de acid uric seric în cazul celui de-al doilea grup. Afecțiunea a
devenit comună în China, Polinezia și mediile urbane din Africa Subsahariană. Unele studii au arătat
că atacurile de gută sunt mai frecvente primăvara. Acest fapt se atribuie modificărilor sezoniere ale
alimentației, consumului de alcool, activității fizice și temperaturii.
BAZE FIZIOPATOLOGICE
Guta reprezinta depunerea de acid uric la nivelul articulaţiilor, datorata tulburarii
metabolismului nucleoproteinelor (bazelor purinice), producandu-se fie formarea exagerata de acid
uric, fie eliminarea lui insuficienta.
Din punct de vedere clinic se disting:
 Accesul acut de guta
 Guta cronica – cu depunerea uratilor sub forma de tofusuri (tofi), tulburari articulare si
determinari viscerale sau abarticulare
Guta şi hiperuricemiile sunt stări patologice caracterizate prin creşterea concentraţiei acidului
uric peste valorile normale:
• Bărbaţi: 7 mg%
• Femei: 6 mg%
FARMACODINAMIA
Medicamentele antigutoase se impart in 3 grupe, in functie de mecanismul de actiune:
1. Antiinflamatoare (colchicina, fenilbutazona, indometacina, diclofenac, ketoprofen, ACTH –
corticotrofina sau hormonul adrenocorticotrop)
2. Uricozurice – care favorizeaza eliminarea urinara a acidului uric, prin impiedicarea
reabsorbtiei tubulare renale (probenecid, sulfinpirazona)
3. Uricoinhibitoare – care inhiba formarea acidului uric (alopurinol, febuxostat)

Colchicina
- alcaloid din brandusa de toamna (Colchicum autumnale)
FC-cin.
- absorbţie rapidă cu distribuţie largă în ţesuturi (ficat, rinichi, splina, intestin)
- realizeaza circuit enterohepatic (ajunge in intestin prin bila si prin secretie directa)
- eliminare lentă predominant prin fecale (70%) şi în proporţie mai mică pe cale renală
FC-din.
- efect antiinflamator specific in criza de guta
- nu este analgezic, nu influenteaza alte tipuri de artrita
- nu influenteaza uricemia si uricozuria
- nu modifica direct precipitarea acidul uric la nivelul articulatiilor
- este antigutos specific în puseul de artrită acută gutoasă (inhiba reactia inflamatoare data de
cristalele de acid uric) prin următoarele mecanisme:
o inhibă migrarea leucocitelor spre teritoriul inflamat;
o reduce fagocitarea cristalelor de acid uric;
o deprimă metabolismul polimorfonuclearelor din zona inflamată (scade glicoliza si implicit
producerea de acid lactic de catre leucocite => reducerea reactiei inflamatorii si a cristalizarii
acidului uric);
o impiedică eliberarea enzimelor lizozomale şi a mediatorilor proinflamatori.
- alte acţiuni:
o deprimă centrul respirator;
o stimulează peristaltismul intestinal;
o vasoconstricţie (VC) cu creşterea tensiunii arteriale;
o scăderea temperaturii corpului;

5
 o potenţează efectul simpatomimeticelor;
o potenteaza efectele deprimantelor SNC;
o toxic mitotic (impiedica diviziunea celulara, oprind procesul in stadiul de metafaza; pot
aparea configuratii anormale nucleare, cu moartea celulelor).
FC-tox. (RA)
- Tulburări digestive: greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree (aceste manifestări sunt semne de
supradozaj);
- Sânge: leucopenie, leucocitoza, neutropenie, agranulocitoză, anemie aplastică;
- Dermatologice: erupţii cutanate, alopecie;
- Necroză cutanată la injectare paravenoasă;
- Renale: hematurie, oligurie;
- Musculare: deprimarea muschilor striati;
- SNC: soc, paralizie ascendenta a SNC
Doza letala la adulti > sau = cu 7mg
FC-epid. (CI)
- Insuficientă renală severă;
- Insuficienţă hepatică severă;
- Sarcină (efect teratogen şi mutagen);
- Alăptare;
- Hemopatii maligne;
- Ateroscleroza.
Precautii: varstnici, cardiaci, renali, digestivi
Mod de adm.
- cp. 1mg
– Atac al crizei de gută - Oral: 1 mg x 3/zi în prima zi; 1 mg x 2/zi în zilele 2 si 3; din ziua 4 cate 1 mg/zi
seara
– Profilaxia atacului gutos: 0,5 – 1 mg/zi în perioada acută în cadrul iniţierii terapiei cu un compus
uricoinhibitor sau uricozuric; 1 mg/zi seara, 3-6 luni, cu pauze de 10-15 zile; 1 mg/zi timp de 2-3 zile
inainte de interventii chirurgicale

Alopurinol/Milurit
- apropiat structural de xantina
FC-cin.
- absorbit rapid din tubul digestiv, biotransformat partial in oxipurinol activ
- excretati (cu metabolitul sau) prin urina, cu T1/2 = 1 ora pentru alopurinol si 18-30 ore pentru
oxipurinol
FC-din
- compus de sinteză, analog al hipoxantinei (precursor al acidului uric)
- inhibă xantin-oxidaza, enzimă implicată în catabolismul purinelor, impiedicand derularea normala a
etapelor hipoxantina  xantina  acid uric
- enzima este inhibată competitiv de către alopurinol, dar şi necompetitiv de către oxipurinol,
metabolitul activ al alopurinolului
- inhiba si sinteza de novo a purinelor => scade uricemia si uricozuria
- determina astfel:
o dizolvarea tofilor gutoşi;
o prevenirea instalarii gutei cronice;
o previnirea dezvoltarii nefropatiei gutoase.
FC-tox. (RA) - rar
- Tulburări digestive: dispepsii, greaţă, vărsături, diaree;
- Hipersensibilizare;

6
- Erupţii cutanate papulo-eritematoase;
- Depresie medulară;
- SNC: cefalee, ameteli, nevrite.
FC-epid. (CI)
- copii, gravide
- criza de guta – doar asociat cu colchicina pentru prevenirea crizei
Precautii: ajustarea dozei la insuficienta renala
Interactiuni:
- creste efectele: ampicilinei (rar), anticoagulantelor orale (trebuie redusa doza), azatioprin,
ciclofosfamida, mercaptopurina, teofilina (cu cresterea toxicitatii)
- toxicitatea alopurinolului este crescuta de diureticele tiazidice
FC-ter.
Curativ:
• Guta cronică tofiacee
• Guta cu complicaţii renale: nefropatie şi/sau litiază
Profilactic - pentru profilaxia calculozei uratice la pacienţi cu hiperuricemie secundară:
• iatrogenă – dată de diuretice tiazidice; furosemid; etambutol
• din cadrul hemopatiilor maligne la copii şi adulţi aflaţi în tratament cu citostatice
FC-grafie (Mod de adm.)
- cp. 100 mg, 200 mg, 300 mg
- doze individualizate, la adulti 200-400 mg/zi, max. 800 mg/zi, dupa mese, in mai multe prize zilnice;
uricemia trebuie sa se mentina la < 60mg/zi

Febuxostat/Adenuric/Pexalit
FC-cin.
- absorbţie orală 49%, T1/2 = 5–8 ore, excreţie predominant urinară, ca atare şi ca metaboliţi
FC-din.
- inhibitor selectiv, nepurinic, al xantin-oxidazei
FC-ter.
- Hiperuricemie
- Gută
Fc-grafie (Mod de adm.)
- cp. 80 mg, 120 mg
- oral, 80 mg într-o priză zilnică; scade uricemia în 2 săptămâni; doza poate fi crescută la 120 mg/zi

Probenecid
FC-din.
- scade uricemia prin inhibiţia reabsorbţiei tubulare a acidului uric => uricozuric (creste eliminarea
acidului uric)
- intârzie eliminarea penicilinei G
- la bolnavii cu gută cronică creşte incidenţa acceselor de gută în primele luni de tratament, ca
urmare a mobilizării depozitelor de acid uric din ţesuturi (se asociază cu colchicină sau AINS)
FC-ter.
- tratament de fond al gutei cronice cu uraturie normală sau scăzută, poliartrita gutoasa
- hiperuricemie simptomatică cu deficit de eliminare renală a acidului uric
- adjuvant în tratamentul cu penicilină G, la bolnavii cu endocardită bacteriană streptococică
FC-epid. (CI)
- guta acuta (ineficient)
- insuf.renala
Precautii: asigurarea unei diureze corespunzatoare si mentinerea pH-ului urinar in jurul valorilor de
6,5 – 6,8 prin administrarea de produse alcaline, pentru a evita formarea cristalelor de urati in urina

7
Interactiuni: creste efectele hipoglicemiantelor sulfoniluree, a penicilinelor naturale si de
semisinteza, a sulfamidelor antibacteriene, toxicitatea rifampicinei; scade efectele eritromicinei;
salicilatii si salureticele scad efectul uricozuric al probenecidului

Uratoxidaza
FC-din.
- enzimă proteolitică preparată din Aspergillus flavus
- transformă acidul uric în alantoină solubilă, scăzând rapid uricemia
FC-tox. (RA)
- reacţii alergice: erupţii cutanate, bronhospasm
- crize de gută (se asociază cu colchicina)
FC-ter.
- tratament de urgenţă al hiperuricemiei severe şi tranzitorii din:
• Hemopatii maligne tratate cu citostatice
• Gută severă tofacee
• Bolnavi cu insuficienţă renală supuşi hemodializei (înaintea şedinţei de dializă)