ACTUL III

Scena e împărţită în două. Spaţiul din partea dreaptă, cam trei sferturi din lăţimea scenei,
întruchipează casa scărilor de la etajul doi al unei clădiri noi, pariziene. În spate, scări
formate din practicabile, elegante, care urcă din dreapta spre stânga. La baza scărilor, cu
faţa spre public, o banchetă. În primul plan, la dreapta, uşa care dă spre apartamentul lui
Bois-d’Enghien. Sonerie electrică la uşă. În dreapta uşii, un scaun. În primul plan stânga,
în peretele care desparte scena în două; faţă cu uşa din dreapta, există o altă uşă care dă
în cabinetul de toaletă al lui Bois-d’Enghien. Uşa se deschide în interiorul toaletei, de la
avanscenă spre fundal. Tocmai acest cabinet de toaletă reprezintă partea stângă a scenei,
cam un sfert din ea. La stânga, în planul doi, o fereastră care se deschide în interior. În
fundal, la stânga, cu faţa spre public, o uşă cu un batant, care dă în exterior, spre un
culoar. La dreapta uşii există toaleta-lavabou (chiuveta), cu toate cele necesare: flacoane,
sticluţe, perii, periuţe, piepteni, bureţi, pahar şi periuţă de dinţi, prosoape etc. La stânga, în
primul plan, un scaun pe care se află nişte haine bărbăteşti, împăturite; mai în faţă, un
fotoliu. Între fotoliu şi fereastră există un cuier de care este agăţat un furou de damă. La
picioarele cuierului, papuci de casă femeieşti. Pe peretele din dreapta, eventual încastrat în
acesta, se află alt cuier cu trei braţe. Cele două uşi ale palierului au broaşte care se
închid/deschid cu cheie.

Scena întâi
Jean, apoi Un florar. La ridicarea cortinei, valetul Jean, aflat în cabinetul de toaletă, în apropierea
fotoliului, e pe punctul de a lustrui cizmele stăpânului său. Are în mână o cizmă şi o lustruieşte cu o cârpă.

Jean: (lustruind) E nemaipomenit!... Să nu fii încă acasă la ora zece, a doua zi dimineaţa,
după seara în care ai semnat contractul de căsătorie! E nemaipomenit! (Lasă cizma şi o ia pe
cealaltă.) Eu nu prea le am cu morala, dar totuşi, când eşti doar logodit trebuie să te întorci

seara la tine acasă... (Suflă sau scuipă peste cizmă şi continuă lustruitul.) Sau poţi să faci ce-am
făcut şi eu... te culci cu viitoarea nevastă! (Între timp a urcat scara un Florar cu un coş de flori pe
cap. Acesta s-a oprit pe palier, priveşte uşa din dreapta, apoi pe cea din stânga. Sună la cea din dreapta.)

Cine sună? Nu e domnul, că el are cheie! (Arătând spre uşa din fund, care dă spre culoar.) Aa, păi
dacă crezi că o să bat atâta drum ca să-ţi deschid... (Deschide uşa cabinetului care dă spre palier.)
Ce e? Care eşti?
Florarul: (Aflat de cealaltă parte a palierului, se ia după voce.) Ah, scuzaţi-mă! Nunta soţilor
Brugnot, cumva?
Jean: (cu umor) Aş! E deasupra, nunta Brugnot! La trei!
Florarul: Păi, portarul mi-a zis că la doi.
Jean: E un fel de doi şi ceva, că-i la mezanin.
Florarul: Atunci scuzaţi, pardon...
Jean: (Închide uşa, morocănos. Florarul suie scările.) E deranjant de-a binelea! E al şaselea în
dimineaţa asta care mă întreabă de nunta Brugnot. Cred că ar trebui să pun un afiş: „Nunta e
deasupra!”

Scena II
Jean, Bois-d’Enghien

Bois-d’Enghien: (Cu haina boţită pe sub palton, cu cămaşa şifonată, cravata pusă aiurea, cu un aer de
câine bătut, apare pe palier.) Mamă, ce mai noapte de coşmar! (Sună îndelung la uşa din dreapta.)

Jean: Ah, nu! Încă unul pentru nunta Brugnot! (Deschide brusc uşa cabinetului de toaletă care dă
spre palier. Cu furie.) Nu-i aici, e deasupra! Pe tavan!

Bois-d’Enghien: Ha?!
Jean: (recunoscându-l pe Bois-d’Enghien) Domnul?! Cum, e chiar Domnul?!
Bois-d’Enghien: (Arţăgos, intră în cabinetul de toaletă şi merge spre planul 1.) Ce, nu se
vede bine că-s eu?
Jean: Ah, domnul! La ora zece dimineaţa! A doua zi după seara semnării contractului! Păi
asta e oră de venit acasă?
Bois-d’Enghien: (la fel de arţăgos) Ia mai lasă-mă şi tu în pace!
Jean: Bine, domnule!
Bois-d’Enghien: (Dându-i lui Jean paltonul şi pălăria.) Aşa, ia spune-mi mătăluţă, din
cauza cui am petrecut eu noaptea la hotel?
Jean: Aţi stat la hotel, din cauza mea?
Bois-d’Enghien: Păi, da! Păi, dacă ai fi fost acasă când m-am întors as noapte... Dar de
unde. Am sunat, şi am tot sunat, am ciocănit, am bătut la uşă...
Jean: Păi, domnul n-are cheie?
Bois-d’Enghien: Ba „domnul are cheie”... dacă aş fi avut-o la mine... Numai că am uitat-o
în fundul cuiva!
Jean: (Pe punctul să-i agaţe pălăria şi paltonul în cuierul din dreapta.) Aa, păi dacă domnul îşi lasă
cheia n-are importanţă unde...
Bois-d’Enghien: (Dezbrăcându-se de sacou, de jiletcă, de cravată şi de gulerul fals.) Păi, ce, a fost
vina mea? Dar tu de ce nu erai aici? Unde erai, mă rog?
Jean: Deci domnul mă întreabă unde eram! Eram la nevastă-mea. La doamna Jean. Pentru
că era seara mea liberă. Domnul ştie foarte bine că m-a autorizat ca o dată pe săptămână s-o
onorez pe doamna Jean.
Bois-d’Enghien: Ah, nu, că mă plictiseşti de moarte, cu doamna asta a ta!
Jean (înţepat): O fi pentru domnul plictisitor.
Bois-d’Enghien: Păi normal că pentru mine!
Jean: Da, dar pentru doamna Jean...
Bois-d’Enghien: (furios) Dar ce-mi pasă mie de doamna Jean? În casă la mine îmi pasă doar
de mine.
Jean: (morocănos) Da, se vede, domnule.
Bois-d’Enghien: (la fel) Mă întreb ce găseşti atrăgător la doamna asta a ta, Jean!
Jean: Domnul o să mă scuze că nu vreau să-i dau detalii... Tot ce pot spune e faptul că încă
nu am micuţi Jean şi cum nu domnul o să-mi ofere copilaşi... şi nici altcineva... atunci...
Bois-d’Enghien: Ajunge, am priceput... În loc să-mi faci aluzii inutile şi tâmpite la cheia
lipsă, mai bine te-ai duce imediat...
Jean: (fără a mai aştepta sfârşitul frazei) ... s-o recuperez, da, domnule.
Bois-d’Enghien: (oprindu-l) Nici vorbă! Ce să recuperezi? O las naibii acolo unde este!
Vreau să te duci să-mi cauţi un lăcătuş, ca să-mi pună o altă broască la care să nu se mai
potrivească cheile vechi.
Jean: Ah, bun, am înţeles, domnule. (Vrea să iasă pe uşa dinspre fundal.)
Bois-d’Enghien: (Arătându-i uşa care dă spre palier.) Nu, ieşi pe acolo, ajungi mai repede.
Jean: Prea bine, domnule. Domnul are la dispoziţie tot ce-i trebuie ca să se schimbe.
Bois-d’Enghien: Bine, bine, hai, du-te! (Jean iese fără a închide uşa, pe locul indicat şi coboară
scările.)

Scena III
Bois-d’Enghien, apoi un Domn şi o Doamnă

Bois-d’Enghien: (Aşezându-se pe fotoliu şi scoţându-şi pantalonii.) Ah, o să-mi amintesc de-a

pururi noaptea de 16 aprilie 1893 (variantă: noaptea asta). Cred că e mulţumită de ce a
făcut, Lucette! Un scandal monstru! Eu, expulzat din casă; căsătoria destrămată... Da, are de
ce să fie mulţumită. Dar dacă ea crede că e în al nouălea cer, se înşeală. (A rămas în pantaloni
scurţi şi maieu şi merge spre chiuvetă, unde dă drumul la robinet.) Şi pe deasupra, toată noaptea

trecută în hotelul ăla... cu haine de oraş... fără lenjerie... fără ustensilele de toaletă... A
trebuit să mă culc în cămaşa de ceremonie... Ah, o să-mi amintesc multă vreme de noaptea
asta! (Îşi bagă capul în chiuveta umplută cu apă şi îşi spală faţa. Pe palier apar un domn şi o doamnă.
Domnul vrea să urce mai departe scările, dar doamna îi arată uşa întredeschisă.)
Doamna: Ah, nu pe acolo, cred că aici este.
Domnul: Crezi?
Doamna: Dar bineînţeles, uite, uşa e întredeschisă, aşa se lasă la nunţi.
Domnul: Ah, da, sigur... (Intră urmat de doamnă la Bois-d’Enghien.) E cam linişte, crezi că aici
este? (Merge mai spre planul întâi.)
Bois-d’Enghien: (Apare din spate, cu apa şiroindu-i pe faţă şi cu un burete în mână.) Ce-i cu voi
aici? Ce căutaţi?
Domnul şi Doamna: Ah! Vai! (Doamna merge la extremitatea stângă a scenei.)
Domnul: Oh, pardon!
Doamna: Un bărbat dezbrăcat, vai!
Bois-d’Enghien: Bine, ce doriţi, mă rog?
Domnul (intrigat): Nu e aici nunta soţilor Brugnot?
Bois-d’Enghien: Păi, vedeţi bine că nu e aici. E mai sus. Ei, poftim la ei! Să dea buzna la
mine, când îmi fac toaleta!
Doamna: (strecurându-se în planul 3) Păi, domnule, închizi uşa de la intrare când eşti într-o aşa
ţinută!
Bois-d’Enghien: Ah nu, că ăştia-s culmea! Păi, v-am rugat eu să intraţi? Scrie pe undeva
„Intrarea liberă”? Hai, caramba! Alevoar! (Le trânteşte uşa-n nas.)
Domnul: Ce mitocan!
Bois-d’Enghien: Ei nu, că-i culmea faza asta! (Se şterge pe faţă.)
Domnul: (Urcând scările de pe palier, în urma doamnei.) Ei vezi, vezi! Ştiam eu că-i mai sus!
Doamna: Ce vrei, pisoiule, se mai înşeală lumea. (Dispar.)
Bois-d’Enghien: Nu mai lipseşte decât s-o fac pe-a portarul acum! Asta-i tot din cauza
imbecilului de Jean care nu a închis uşa când s-a cărat.

Scena IV
Bois-d’Enghien, Bouzin, apoi Generalul, pe urmă un Florar

Bouzin: (Vine de jos, ajunge pe palier şi merge spre uşa din dreapta.) Ia să vedem noi ...Bois-
d’Enghien... la etajul doi. Aici este. (Sună la uşa din dreapta.)
Bois-d’Enghien: (Care şi-a turnat apă în pahar şi e pe cale să se spele pe dinţi.) Ah, nu! Iar sună şi
Jean nu-i aici. Cine naiba mai e la ora sta? N-are decât s-aştepte!
Bouzin: Nu-i nimeni acasă?! (Sună iarăşi.)
Bois-d’Enghien: Iarăşi! Păi cum să deschid aşa dezbrăcat?
Bouzin: (nerăbdător) Ei nu, că-i culmea! (Sună iarăşi prelung.)
Bois-d’Enghien: (Întredeschide uşa de la cabinetul de toaletă şi îşi scoate capul, cu corpul în spatele
uşii.) Cine-i? Ce mai vreţi?

Bouzin: (traversând palierul) Domnule Bois-d’Enghien, eu sunt.

Bois-d’Enghien: Ce doriţi? Nu sunt vizibil. (Vrea să închidă uşa.)
Bouzin: (Împiedicându-l să o facă.) Nu stau mult, domnule. Notarul Lantery m-a trimis.
Bois-d’Enghien: Dar mă schimb, la naiba!
Bouzin: Nu contează, domnule.
Bois-d’Enghien: Bun, şi ce doriţi? Ce s-a mai întâmplat? (Bouzin intră în cabinetul de toaletă,
iar Bois-d’Enghien închide uşa.)
Bouzin: Păi, uitaţi, notarul Lantery m-a însărcinat să vă dau un exemplar al contractului. (Îi
întinde un contract împăturit, din buzunar.)
Bois-d’Enghien: Un exemplar al contractului meu...? Aha! E frumos contractul meu! Puteţi
să-l rupeţi în bucăţi, contractul!
Bouzin: Cum să-l rup?!
Bois-d’Enghien: Păi, sunteţi picat din lună? Nu ştiţi că s-a dus pe apa sâmbetei căsătoria
mea? Poftim! (Îşi pune în gură periuţa de dinţi şi ia din mâna lui Bouzin contractul.) Uite ce fac eu cu
contractul dumitale! (Îl rupe în bucăţi.)
Bouzin: Păi, notarul m-a trimis să vă dau nota de plată. Cheltuielile plus onorariul.
Bois-d’Enghien: (Cu un râs amar, în vreme ce Bouzin adună bucăţile contractului.) Ha, ha, nota de
plată! Cheltuielile şi onorariul! I-auzi chestie! Totul s-a făcut praf şi eu trebuie să plătesc!
Ah, nu, asta nu!
Bouzin: Totuşi... În timpul acesta îl vedem pe General cum urcă scările, abia stăpânindu-şi furia, şi
sună la uşa din dreapta.
Bois-d’Enghien: Ei poftim! Acum cine mai vine?
Bouzin: Pardon, domnule, dar...
Bois-d’Enghien: Da, da, imediat! Uite, domnule, fă-mi un serviciu... nu e nimeni că să
deschidă, n-ai vrea dumneata s-o faci?
Bouzin: Da, sigur. (Vrea să se ducă spre uşa ce dă în palier.)
Bois-d’Enghien: (Îl opreşte şi îi arată uşa din fund.) Nu, pe aici. Mergeţi pe culoar şi, la
dreapta... O să mă scuzaţi faţă de cine sună şi o să-i spuneţi că nu-l pot primi.
Bouzin: Am priceput. (Iese prin uşa indicată, în timp ce generalul sună din nou.)
Bois-d’Enghien: Cine naiba sună ca apucatul, dimineaţa?
Generalul: (furios) Caray! Me van hacer esperar toda la vida? (Sună iarăşi prelung, cât se poate
de furios.)
Bois-d’Enghien: (râzând) Încă unul care n-are răbdare!
Vocea lui Bouzin: (din dreapta) Vin, vin!
Generalul: (Dându-se înapoi spre mijlocul palierului.) Ah, în sfârşit! (Bouzin deschide uşa.)
Domnul Bodegă?
Bouzin: (Care a făcut doi paşi pe palier, recunoscându-l pe general.) Aoleu! Cazacul! [în original
„canaque”, ceea ce înseamnă băştinaş din Noua Caledonie; ca variantă: Cazonul!] (Face un
rapid stânga-mprejur şi închide brusc uşa, chiar în nasul generalului.)
Generalul: (şi mai furios) Poussin! Cum mi-a zis? Cazacul! Vrei să deschizi, nemernicule?
Poussin! Deschide! (Sună şi loveşte cu pumnii în uşă.)
Bois-d’Enghien: (Auzind zgomotul pe care-l face generalul, deschide uşa din dreptul său, care dă spre
palier, dar scoate doar capul, ascunzându-şi corpul îndărătul batantului uşii.) Cine face hărmălaia

asta? Au! Generalul!

Generalul: (Intrând ca o torpilă la Bois-d’Enghien, pe care-l şi împinge în trecere.) Aha!
Tumneavoastră! Bueno! Imediat, cu tumneavoastră! Poussin e aici?
Bois-d’Enghien: Care? Unde?
Generalul: M-a făcut Cazac! Da, Poussin! Auzi, Cazac! (Merge spre partea stângă a scenei, în
planul 1.)
Bouzin: (Înnebunit, apare în fundal.) Domnule, e gene... (Îl vede pe acesta.) La naiba, a intrat!
(Închide brusc uşa şi o ia la fugă, disperat.)
Generalul: Uite-l! Aşteaptă, Poussin, aşteaptă!
Bois-d’Enghien: (Încercând să-i bareze calea.) Vă rog! Dar, vă rog!
Generalul: Lăsaţi-mă! Imediat am forbuliţă cu tumneafoastră! (Îl împinge pe Bois-d’Enghien şi
se repede în urmărirea lui Bouzin.)
Bois-d’Enghien: Nu, dar e culmea! Acum vin să se omoare la mine în casă! (Deschide uşa de
la palier pentru a vedea ce se întâmplă, dar stă cu corpul după uşă.)
Bouzin: (Apare pe uşa care dă din dreapta, pe care o închide brusc, şi fuge pe scări, trecând prin faţa lui
Bois-d’Enghien, fără să se oprească.) Nu-i spuneţi că am urcat! Nu-i spuneţi!

Bois-d’Enghien (râzând): Nu-i spun, nu-i spun... Bouzin se ciocneşte de florarul care coboară şi el
iute scările.
Florarul: Dar fiţi atent, domnule! Florarul şi Bouzin dispar, unul coborând şi altul urcând scările.
Generalul: (Apărând din dreapta.) Unde-i Poussin? Nemernicul de Poussin! Unde-i?
Bois-d’Enghien: (de după uşă) Uitaţi, acolo! Coboară!
Generalul: (Se apleacă peste balustradă.) Aha! Yo îl văd! (Se precipită pe escalier, coborând câte
patru trepte odată.) Aşteaptă tu, Poussin! Aşteaptă! Adică yo sunt un Cazac! (Dispare şi el.)

Bois-d’Enghien: (În timp ce Bouzin îşi arată chipul în susul scării.) Gata, a dispărut! Ai noroc, are
o viteză!

Scena V
Bois-d’Enghien, Bouzin, apoi Lucette
Bouzin: (Coboară, cu ochii în patru, uitându-se în sus şi în jos, ca să se asigure că nu mai e niciun
pericol.) A plecat?

Bois-d’Enghien: (în pragul uşii, râzând) Da, da, crede că fuge după dumneata.
Bouzin: (Intrând la Bois-d’Enghien şi căzând epuizat pe fotoliu.) Oh, Doamne Dumnezeule...
Bois-d’Enghien (care a închis uşa): Ei, dar văd că aţi alergat ceva...
Bouzin: Ah, nu-mi mai amintiţi... Dar ce tot are cu mine, sălbatecul ăsta? Ce vrea de la
mine? Păi, de câte ori o să-l întâlnesc trebuie să o iau la fugă? Dar ce naiba vrea? Nu v-a
spus ce vrea de la mine?
Bois-d’Enghien: (Serios şi comic în acelaşi timp.) Crede că sunteţi amantul Lucettei Gautier.
Bouzin: (Se ridică şi protestează vehement.) Eu?! Dar e o eroare! Spuneţi-i că se înşeală!
Niciodată, vă rog să mă credeţi, niciodată n-a fost ceva între mine şi domnişoara Gautier!
(Văzând surâsul batjocoritor al lui Bois-d’Enghien.) Vă dau cuvântul meu de onoare că aşa e!

Bois-d’Enghien: (cu o seriozitate jucată) Sigur?

Bouzin: (ferm) Niciodată! Habar n-am dacă domnişoara Gautier are vreun sentiment pentru
mine. În orice caz, nu a lăsat să se înţeleagă... În ceea ce mă priveşte... dacă cumva
domnişoara Gautier v-a spus lucrul acesta... Ei bine, cu regret trebuie s-o spun, s-a lăudat!
(Rugător.) Oh, vă rog, nu mai poate să dureze situaţia asta nenorocită! Întâlniţi-vă cu

generalul, explicaţi-i... opriţi neînţelegerea asta cu consecinţe funeste pentru mine!

Bois-d’Enghien: Bine, bine, o să vorbesc cu el. (Apare Lucette, urcând scările.)
Lucette: (Oprindu-se pe palier să-şi tragă sufletul, apoi se decide şi sună la uşa din dreapta.) Ah,
revederea va fi un şoc!
Bois-d’Enghien (la auzul soneriei) Iarăşi!... (Bouzin are o figură de om înspăimântat.) Ah, Bouzin,
te rog, vrei să deschizi dumneata...?
Bouzin: (punând fotoliul între el şi uşă) Eu?! Ah, nu, nu, eu nu deschid!
Bois-d’Enghien: Păi, de ce?
Bouzin: Păi, nu poate fi decât generalul. Lucette sună iarăşi.
Bois-d’Enghien: (Îi arată ţinuta în care este.) Păi, vezi bine, nu pot să deschid în halul ăsta!
Lucette: Cred că ştie că sunt eu, de aceea nu deschide. Ei, dar sunt proastă... am cheia de la
cabinetul de toaletă, pe care generalul mi-a vârât-o în spate... (Scoate cheia dintr-un buzunar şi
se duce spre uşa cabinetului de toaletă.)
Bois-d’Enghien: (Tot încercând să-l convingă pe Bouzin.) Hai, Bouzin, hai! Curaj!
Bouzin: (ferm) Nu! Nu! Nu! Nu! Lucette introduce cheia în broasca uşii din stânga.
Bois-d’Enghien: (Auzind zgomotul cheii în broască.) Hait! Ce-i asta? (Se deschide uşa.) Cine e?
Lucette (intră decisă şi glacială): Eu sunt.
Bouzin: Lucette Gautier?!
Bois-d’Enghien: (Trecând în extrema stângă a scenei.) Tu?!... Aaa... dvs.?
Lucette: (aceeaşi atitudine) Da, eu!
Bois-d’Enghien: Ah, da! Ăsta tupeu!
Lucette: (hotărâtă) Trebuie să-ţi vorbesc.
Bouzin: (mai în spate) Mie?!
Lucette: Nu dumneata! (Lui Bois-d’Enghien.) Ţie! (Lui Bouzin.) Lăsaţi-ne singuri, domnule
Bouzin!
Bois-d’Enghien:(cu un aer superior) Inutil! Între noi nu există cuvinte care să nu fie
ascultate şi de o a treia persoană.
Lucette: (Autoritară, scandând fiecare silabă.) Vreau să vorbesc doar cu tine! (Lui Bouzin.)
Lăsaţi-ne, domnule Bouzin!
Bois-d’Enghien: (Cu condesendenţă dispreţuitoare.) Mă rog... Lăsaţi-ne un pic, domnule
Bouzin, o să vă chem eu când... când doamna termină ce are de spus.
Bouzin: Ah, bine. (Merge spre uşa din fund, apoi, aparte, pe când iese.) Adică m-a urmărit,
cucoana? (Iese.)
Bois-d’Enghien: (Indiferent, dar abia stăpânindu-şi furia.) Bun, şi ce doriţi de la mine?
Lucette: Am venit... (Intimidată de privirea dură a lui Bois-d’Enghien.) ... pentru a-ţi înapoia
cheia.
Bois-d’Enghien: A, foarte bine, lăsaţi-o acolo! (Ea pune cheia undeva.) Presupun că altceva nu
aveţi a-mi spune?
Lucette: Ba da! (Vrând să-l îmbrăţişeze.) Vreau să-ţi spun că te iubesc!
Bois-d’Enghien: (respingând-o) Ah, nu! Fără scene din astea, doamnă! Gata cu gluma!
Lucette: Oh!
Bois-d’Enghien: Am fost eu fraier atâta vreme, dar există limite! Aţi crezut că lucrurile
merg aşa, că puteţi să-mi destrămaţi căsătoria cu o scenă grotescă şi că e suficient să veniţi
la mine şi să-mi spuneţi: „Ah, te iubesc!”, pentru ca să uit totul şi să-mi pun iar lanţul la
picioare?
Lucette: (Mergând spre planul 1, cu amărăciune.) Auzi la el, lanţul...
Bois-d’Enghien: Da. Ei bine, v-aţi înşelat! Aa, mă iubiţi? Ei bine, mă doare-n cot că mă
iubiţi! M-am săturat până peste cap de dragostea dumneavoastră şi, ca dovadă, ia poftim!
(Deschide uşa.) Uşa e deschisă, pe aici e drumul!

Lucette: (cu indignare legitimă) Mă alungi?! Pe mine? Pe mine?!

Bois-d’Enghien: Ah, nu! Fără din astea, scene lacrimogene! La revedere! Totul s-a
terminat, la revedere!
Lucette: Aşa, care va să zică! Bine! Nu e nevoie să mi-o spui de două ori! (Iese.) Bois-
d’Enghien închide uşa în urma ei, dar Lucette s-a întors în momentul în care uşa este gata să se închidă şi
reintră în cabinetul de toaletă.
Lucette: Dar, atenţie! Dacă trec pragul acestei uşi nu o să mă revezi niciodată!
Bois-d’Enghien: Foarte bine! Perfect!
Lucette: A, bine! (Face acelaşi joc ca mai înainte. Iese şi reintră atunci când Bois-d’Enghien vrea să
închidă uşa.) Dar gândeşte-te bine!

Bois-d’Enghien: (aparte) Ah, la naiba cu lanţurile la picioare!

Lucette: Dacă trec pragul...
Bois-d’Enghien: Da, da, am priceput, dacă treci...
Lucette: Foarte bine!... (Iese. Bois-d’Enghien trânteşte uşa după ea. Lucette are iar intenţia de a se
reîntoarce, ca şi mai înainte.) Dar ştii... (Vede că uşa e acum închisă.) Fernand, lasă-mă să intru!

Fernand, ascultă-mă!
Bois-d’Enghien: (din cameră) Nu te mai ascult!
Lucette: (din faţa uşii) Fernand, gândeşte-te ce faci! Dacă plec, e pentru totdeauna!
Bois-d’Enghien: Da, da, pentru totdeauna!
Lucette: (Aşezându-se înfrântă pe bancheta de pe palier.) Ah, ingratul! N-are pic de inimă!
Bois-d’Enghien: (A mers către cuier, a luat furoul care atârnă acolo, l-a mototolit, apoi deschide uşa
şi-l aruncă la picioarele Lucettei.) Ia-ţi şi furoul! (Închide iar uşa şi merge să ia papucii de odaie ai
Lucettei.)
Lucette: (indignată) Oh!
Bois-d’Enghien: (redeschizând uşa) Şi papucii de odaie! (Închide iar uşa.)
Lucette: (la fel de indignată) Oh! (Prin uşă, lui Bois-d’Enghien.) Aşa, care va să zică! Ei bine, o să
mă ai pe conştiinţă, tu m-ai împins să fac lucrul ăsta!
Bois-d’Enghien: Ce?!
Lucette: (Scoţând din buzunar pistolul din actul doi.) Îţi mai aminteşti de pistolul meu? Ei bine, o
să mă sinucid.
Bois-d’Enghien: (Iese pe palier, uşa rămânând larg deschisă.) Să te sinucizi?! (Se aruncă asupra
ei.) Dă-mi pistolul!

Lucette: (se luptă cu el) Niciodată!

Bois-d’Enghien: (Tot încercând să-i smulgă pistolul.) Vrei să-mi dai odată pistolul! (Către public,
în timp ce o ţine pe după braţe.) Ah, blestematul de pistol! O să stea tot timpul între noi?

Lucette: Lasă-mă! Lasă-mă!

Bois-d’Enghien: Nu te las! Dă-mi pistolul! Dă-mi-l!
Lucette: Nu!
Bois-d’Enghien: Ba da! (Apucă pistolul de ţeavă, Lucette apasă pe trăgaci, ceea ce are ca rezultat
apariţia evantailui. Bois-d’Enghien rămâne cu pistolul în mână, din ţeava căruia a apărut evantaiul.) Ha!

Ce mai e şi asta?
Lucette: Oh!
Bois-d’Enghien: Un evantai!
Lucette: (furioasă, plină de draci) Fernand, ştii, Fernand...
Bois-d’Enghien: (cu un râs sarcastic) Ha, ha, iată cu ce se omora ea, cu un accesoriu de
teatru! (variantă: operetă)
Lucette: (acelaşi joc) Fernand, ştii, Fernand...
Bois-d’Enghien: Ha, ha, ia uite cu ce vrea ea să se omoare... Adio, cabotino!...
Lucette: (în pragul isteriei) N-o să mă mai vezi niciodată! (Fuge pe scări.)
Bois-d’Enghien: Da, da, dispari, dispari... (Pune evantaiul pe banchetă, apoi ia furoul şi papucii.)
Ţi-ai uitat desuurile! (Aruncă furoul peste balustradă, în casa scărilor.) Şi papucii! (Procedează la fel
şi cu papucii.)
Vocea Lucettei: Oh...
Bois-d’Enghien: (Luând pistolul-evantai de pe banchetă.) Ei, ca să vezi... Şi eu, ca prostul, chiar
credeam că o să se sinucidă... Cu un evantai! Ha, ha, ha... (Bagă la loc evantaiul în ţeava
pistolului şi-l lasă pe scaunul din dreapta.) În sfârşit, sunt liber! (Bois-d’Enghien se află în dreapta
scenei şi porneşte spre camera sa. În acest moment, însă, se deschide brusc fereastra cabinetului de
toaletă, producându-se astfel un curent de aer, iar uşa se închide brusc. Bois-d’Enghien aleargă să
împiedice lucrul acesta, dar ajunge taman când uşa i se închide în nas.) Ah, nu, asta nu! (Bătând

disperat în uşă.) Deschideţi! Deschideţi! Ah, Dumnezeule, nu-i nimeni înăuntru, iar cheia am

lăsat-o pe măsuţa de toaletă. Iar Jean e plecat... (Ne mai ştiind ce să facă.) Dar nu pot să stau pe
palier în ţinuta asta! Dezbărcat... Ce naiba să fac?... Dumnezeule, ce să fac?... (Strigând pe
casa scărilor.) Portar! Hai, portar!

Bouzin: (După ce a bătut timid la uşa din fund a cabinetului de toaletă, bagă la fel de timid capul.) Sper
că n-aţi uitat de mine, domnule Bois-d’Enghien? Ha! Nu e nimeni? Păi, cum? A şi plecat
deja? (Vede fereastra deschisă şi se duce s-o închidă.)
Bois-d’Enghien: (S-a prăbuşit pe banchetă.) Ah, Dumnezeule, şi în clădire e o nuntă...
Bouzin: Păi, ce altceva să fac? O să revin mai târziu. (Se duce să iasă pe uşa care dă spre palier.)
Bois-d’Enghien: Şi dacă aş suna la uşă? Poate mă aude Bouzin. (Merge şi sună prelung.)
Bouzin: (Care era deja cu mâna pe clanţă, se opreşte brusc.) Aoleu! S-a întors generalul! Şi... am
rămas singur! (Iese prin fundal, pentru a se refugia în salon.)
Bois-d’Enghien: (Continuă să sune la uşă.) Nu, ăsta n-o să vină să-mi deschidă! Mă aude, cu
siguranţă, dar nu îndrăzneşte să deschidă. Sunt în rahat, da, în rahat! (Se apleacă iarăşi peste
balustrada escalierului.) Portar! Hei, portar! (Brusc.) Aoleu! Urcă cineva! (Se precipită pe scările

care duc la etajele superioare şi dispare pentru o clipă, dar apare aproape imediat, înnebunit.) Aoleu!

Coboară toată nunta! Sunt în rahat! În rahat! (Se chirceşte cumva în cadrul uşii din dreapta.)

Scena VI
Bois-d’Enghien, Nuntaşii, Generalul, apoi Un domn. Nuntaşii coboară de sus. Vorbesc cu toţii
între ei.

Socrul mare: Hai, să ne grăbim!

Mireasa: Dar avem tot timpul.
Ginerele: La primărie trebuie să fim abia la unsprezece. (Pot fi şi alte replici.)
Nuntaşii: (Zărindu-l pe Bois-d’Enghien.) Oh! Vai! Etc.
Bois-d’Enghien: (Încercând să salveze aparenţele, foarte galant către mireasă.) Doamnă, toate
felicitările mele!
Nuntaşii: Vai! Ce oroare! Etc.
Socrul mare: Un bărbat în izmene!
Ginerele: Trebuie reclamat la poliţie!
Soacra: Trebuie avertizat portarul!
Bois-d’Enghien: (Făcând o voltă şi ajungând astfel în stânga palierului.) Doamnelor, Domnilor...
Nuntaşii: Vai, ascundeţi-vă! Ce oroare! (Coboară cu toţii scandalizaţi şi se întâlnesc cu generalul
care apare din dreapta.)
Bois-d’Enghien: (disperat) Ce situaţie, Dumnezeule! (Văzându-l pe general.) A, poftim!
Generalul mai lipsea...
Generalul: (Surprins să-l vadă pe Bois-d’Enghien pe palier, în această ţinută.) Bodegă! În izmene!
Bois-d’Enghien: (Aparte, exasperat.) Da, Generalul... El mai lipsea din toată tărăşenia asta!
Generalul: Porqué sunteţi în izmene?
Bois-d’Enghien: (furios) Porqué! Porqué! Porqué vedeţi bine că nu pot să intru la mine în
casă. Mi s-a închis uşa-n nas!
Generalul: (râzând) E ridicol!
Bois-d’Enghien: (tot furios) Păi, da, ridicol, da!
Generalul: (ştergându-şi fruntea) Ah, Poussin ăsta! Îl ştiţi pe Poussin ăsta... yo am alergat
după el!
Bois-d’Enghien: (turbat) Mă doare-n cot de Bouzin! Şi n-aţi pus mâna pe el?
Generalul: Ba da! L-am înhăţat! Yo lui tras o cizmă în cap! Numai că nu era Poussin. Yo
nu ştiu cum s-a făcut. Când s-a întors, era un altul.
Bois-d’Enghien: Ahaha!
Generalul: Nu, dar îl prind yo pe acest Poussin!
Bois-d’Enghien: (sarcastic) A, da, foarte bine. Şi eu ce vreţi să fac?
Generalul: Bueno! Nu asta e problemul! Yo m-am întors ca să vă vorbesc.
Bois-d’Enghien: Bine, bine, dar mai târziu. Am cu totul altceva de făcut decât să stau la
palavre.
Generalul: Porqué?
Bois-d’Enghien: Porqué! Porqué! Mă scoate din minţi cu „porquéurile” lui! Nu vedeţi că
stau la uşa casei mele, ca...
Generalul: Bueno! Lăsaţi. E un felcuştiţ! Putem vorbi şi pe palier.
Bois-d’Enghien: Bine, dar nu vedeţi... (Se apleacă peste balustradă şi vede cum urcă cineva.) Ah,
iar urcă cineva! (Se precipită pe scări şi urcă la etaj.)
Generalul: Dar unde naiba se duce? (Suie şi el trei trepte şi-l strigă.) Bodegă! Bodegă!
Bois-d’Enghien: (cu un etaj mai sus) Da, cobor acuşi... acuşi...
Generalul: Dar e nebun! (Apare un domn pe palier, îl salută pe general şi urcă mai departe scările.
Generalul îl salută şi el.) Buenos dias! Dar ce face sus? Bodegă! Bueno, Bodegă! Bodegă!

(Strigând sacadat.) Bo-de-gă!

Vocea lui Bois-d’Enghien: (de la etaj) Cobor, cobor...

Generalul: Păi, haideţi odată!
Bois-d’Enghien: (coboară) Da, am venit, sunt aici.
Generalul: (coborând şi el pe palier) Bueno... ce aveţi? De ce fugiţi aşa, ca un epuraş?
Bois-d’Enghien: (pe palier) Nu pot să apar în asemenea ţinută când e un du-te vino pe scări!
(Împingând uşa, care rezistă.) Ah, blestemata asta de uşă! N-aveţi vreun passepartout la

dumneavoastră, un şperaclu, ceva!

Generalul: (care nu pricepe) Şperaclu?! E o păsăriche?
[Notă: în original „rossignol”, care înseamnă privighietoare, dar şi şperaclu, în argou, de
acea Generalul nu pricepe]
Bois-d’Enghien: Ah, auzi, „păsăriche”! (Revenind la realitate.) Bun. Ce e? Ce doriţi de la
mine?

Generalul: Că yo te... Yo ţi-am zis ieri, yo venit ca să te omor. Muerte!

Bois-d’Enghien: (furios) A, nu, că ăsta are un fix!
Generalul: (Furios şi cu mare pompă.) Bodegă! La dispoziţia tumneafoastră! (A se înţelege:
pentru duel.)
Bois-d’Enghien: A, păi dacă eşti la dispoziţia mea, caută-mi nişte pantaloni!
Generalul: (ricanând) Pantaloni, eu?! (Schimbare de ton.) Oh, yo vă rog nu fiţi scheptic cu
mine!
Bois-d’Enghien: (nu înţelege) Ce să nu fiu?!
Generalul: Am zis: nu faceţi pe-a schepticul cu mine!
Bois-d’Enghien: (în fine, pricepe) Aha, sceptic! Auzi, „scheptic”! Ce vrea să spună asta,
„scheptic”? Vorbiţi naibii franţuzeşte! S, C şi E nu dau Sche, ci Sce! Se spune „sceptic”, nu
„scheptic”!
Generalul: Bueno! Mi-e indiferent. Scheptic, sceptic, tot aia!
Bois-d’Enghien: (furios) Bine, hai să terminăm. Deci vreţi să mă ucideţi, ai?
Generalul: Nu!
Bois-d’Enghien: Cum adică nu?
Generalul: Yo venisem la început pentru... Dar acum yo nu vă mai omor!
Bois-d’Enghien: Aha, da. I-auzi!
Generalul: (Cu un suspin de resemnare.) Nu, pentru că yo m-am întâlnit cu Locetta
Gautier, care e jos.
Bois-d’Enghien: Aha. Şi?
Generalul: Ea a zis ceva la mine... care supără, dar yo n-are de ales. A zis: nu sunt a
tumneafoastră dacă Bodegă vrea să fiu în continuare a lui.
Bois-d’Enghien: Pardon?
Generalul: Iată! M-a durut, nu credeţi! Mai ales când yo mă gândesc la sandala de ieri!
Bois-d’Enghien: Sandala?! Despre ce sandală vorbiţi?
Generalul: Ei, sandala pe care aţi făcut tumneavoastră şi Locetta ieri, la madam Tuverjer!
Bois-d’Enghien: Ah, „scandalul”, vreţi să spuneţi. S, C şi A face Sca şi nu Sa!
Generalul: Bodegă, tu îţi baţi joc de mine? Mai nainte yo zis „scheptic”, voi zis „sceptic”!
Bueno! Acum yo zis „sandala”, voi zis „scandal”. (Ameninţător.) Băi, Bodegă!
Bois-d’Enghien: (pe acelaşi ton) Generale!
Generalul: Aveţi grijă!
Bois-d’Enghien: La ce, mă rog?
Generalul: (calmându-se brusc) Bueno! Eu vă spun acum la tumneafoastră, mergeţi şi
împăcaţi cu Locetta!
Bois-d’Enghien: Eu?! (Aplecându-se spre urechea generalului, ca pentru a-i face o confidenţă, dar cu
voce tare.) Niciodată!

Generalul: Nu? Atunci vă re-omor!

Bois-d’Enghien: (mergând spre stânga) Aha, bun! Re-omorâţi-mă! La naiba, dacă mai
pricep ceva! Mai adineauri vroiaţi să mă ucideţi pentru că eram cu Lucette. Acum vreţi să
mă omorâţi, muerte!, pentru că nu mai sunt cu ea! Pot să ştiu şi eu ce vreţi, de fapt?
Generalul: Ce vreau yo? Nu, dar tu eşti prost!
Bois-d’Enghien: Pardon!
Generalul: Yo vreau că Locetta să fie a mea!
Bois-d’Enghien: Perfect! De acord! Ţi-o dau! E a ta şi nu-i a mea! Care-i problema?
Generalul: Daaa? Ah, Bodegă, dar tu eşti un amic!
Bois-d’Enghien: Păi, uite... îmi dai voie să te tutuiesc?
Generalul: Yo vă rog!
Bois-d’Enghien: Mergi şi-i spune Lucettei că ai discutat cu mine şi că eu nu vreau să mai
am de a face cu ea.
Generalul: Porqué?
Bois-d’Enghien: (exasperat, către public) „Porqué”! Mă scoate din minţi! (Generalului.) Ei
bine, „porqué” din cauza unui viciu de constituţie, na!
Generalul: Ha!
Bois-d’Enghien: (la urechea generalului) Are un viciu, o hibă care nu se poate observa decât
în cea mai strictă intimitate.
Generalul (tare): Are un viciu la constituţie, Locetta?
Bois-d’Enghien: Ea? Nici vorbă.
Generalul: (nu mai înţelege nimic) Bueno?!
Bois-d’Enghien: Ei bine, viciul, hiba ei... E femeie, dom’le! Femeie! E mai mult orgolioasă
decât îndrăgostită. M-am săturat de orgoliul ei, aşa că, v-o dau! E a dumneavostră, generale!
Generalul: (încântat) Oh, yo comprende... Ah, Bodegă! Fernand! Gracias, gracias... Muchas
gracias!
Bois-d’Enghien: Bine, bine...
Generalul: Yo alerg! Adio, Fernand! Adio şi una buena sănătate! Şi să ştii: eu nu te mai...
muerte! (O ia la fugă pe scări în jos.)
Bois-d’Enghien: Ah, bun, mersi. Nici eu. (Îl priveşte dispărând.)

Scena VII
Bois-d’Enghien, Bouzin

Bouzin: (apare din spate, stânga) Nu se mai aude zgomot. Ar trebuie să plec. Tare n-am chef
să înnoptez pe aici.
Bois-d’Enghien: Ah, bine că s-a cărat şi ăsta, cu fixul lui de a omorî pe toată lumea!
(Văzându-l pe Bouzin care apare din stânga pe palier, se repede spre dânsul.) Nu închide!

Bouzin: (Care deja schiţase gestul de a închide uşa, nu se poate opri la timp, iar aceasta se închide.)
Ah! Prea târziu!
Bois-d’Enghien: Ah, dracul mi te-a scos în cale! Şi doar ţi-am spus: nu o închide!
Bouzin: Ce să fac? A fost mai iute decât mine!
Bois-d’Enghien: Da! E al naibii de plăcut să mă văd iarăşi în faţa uşii!
Bouzin: (râzând) Bine, dar ce faceţi în izmene pe palier?
Bois-d’Enghien: Ce fac! Ce fac!! Adică ce-ţi spui dumneata: stau aici aşa, din plăcere...
Bouzin: Ha, ha, e amuzant...
Bois-d’Enghien: (furios) E amuzant, nu? Al naibii de amuzant! Da, sigur, cum să nu!
Dumneata eşti îmbrăcat, sigur... (Se aşează pe scaunul din dreapta, peste pistolet, după care se scoală
brusc, văzându-l.) Ah! (Aparte.) O, dar stai aşa că mi-a venit o idee! (Ia pistolul, îl ascunde la spate,

merge către Bouzin şi-i spune acestuia, cu mare amabilitate.) Bouzin, dragul meu...

Bouzin: (zâmbind) Da, domnule Bois-d’Enghien.

Bois-d’Enghien: (acelaşi joc) Bouzin, dumneata poţi să-mi faci un mare serviciu.
Bouzin: (tot surâzând) Eu, domnule?
Bois-d’Enghien: (foarte amabil) Vreau să-mi dai pantalonii.
Bouzin: (încă râde) Pardon?! Oh, aţi înnebunit!
Bois-d’Enghien: (Schimbând tonul şi năpustindu-se spre el.) Da, am înnebunit! Ai spus bine,
sunt nebun! Hai, jos pantalonii! (Îl ameninţă cu revolverul.)
Bouzin: (Înspăimântat, se sprijină de extremitatea peretelui ce desparte scena.) Oh, Dumnezeule!
Domnule Bois-d’Enghien, dar vă rog, vă rog...
Bois-d’Enghien: (ameninţător) Hai, jos pantalonii! Jos cu ei! (variantă: Sai din textile!)
Bouzin: Îndurare, domnule, îndurare, nu trageţi!
Bois-d’Enghien: Dă-i repede jos, căci chiar trag!
Bouzin: Da, domnule Bois-d’Enghien... Da... (Înspăimântat, îşi dă jos pantalonii, sprijinindu-se de
perete.) Ah, Dumnezeule, ce situaţie! Eu în izmene pe scările unei case străine!

Bois-d’Enghien: Hai, hai, repede, repede...

Bouzin: Pofţiţi, poftiţi, domnule Bois-d’Enghien! (Îi dă pantalonii.)
Bois-d’Enghien: (ia pantalonii) Aşa! Acum vestonul! (Îl ameninţă din nou cu pistolul.)
Bouzin: (de-a dreptul consternat) Ha! Păi, domnule, eu în ce mai rămân îmbrăcat?
Bois-d’Enghien: Rămâi cu izmenele şi maieul. Hai, hai, repede, vestonul!
Bouzin: (dându-i vestonul) Vai, domnule Bois-d’Enghien, vai de mine...
Bois-d’Enghien: Mersi! Mulţam fain!
Bouzin: (Lipindu-se de perete, ţinându-şi pălăria în dreptul zonei inghinale, plin de ruşine.) Ah,
Doamne, cine naiba m-a pus să vin aici? Între timp, Bois-d’Enghien s-a aşezat pe banchetă, a pus
pistolul pe scaunul din dreapta şi îmbracă pantalonii lui Bouzin. O dată pantalonii îmbrăcaţi, se ridică să-
şi încheie şliţul, întorcându-se cu spatele la spectatori. Bouzin ocheşte pistoletul pe banchetă, se luminează
la faţă şi pune pălăria peste revolver.
Bouzin: Aha, revolverul! (Îl ia pe nevăzute de pe scaun. Îşi pune apoi pălăria pe cap şi înaintează
victorios spre Bois-d’Enghien. Aparte.) Acum să te văd eu, flăcău! (Lui Bois-d’Enghien, ascunzând la

spate revolverul, cu un ton plin de amabilitate, aşa cum procedase Bois-d’Enghien un pic mai înainte.)

Domnule Bois-d’Enghien...
Bois-d’Enghien: (Sfârşind cu încheiatul la şliţ.) Da, prietene?
Bouzin: Pantalonii mei...
Bois-d’Enghien: Ha! (Se întoarce spre el şi începe să râdă.)
Bouzin: (Ameninţându-l pe un ton feroce cu revolverul.) Ori îmi daţi pantalonii, ori vă împuşc!
Bois-d’Enghien: (Continuând cu îmbrăcatul vestonului.) Da, bătrâne, cum să nu...
Bouzin: Nu glumesc deloc. Daţi-mi pantalonii sau trag!
Bois-d’Enghien: (Terminând şi cu aranjatul vestonului.) Trage, prietene, trage...
Bouzin: (apăsând pe trăgaci) Ha! Ce?!
Bois-d’Enghien: Aşa, aşa... Mai trage o dată! (Apucă evantaiul din ţeavă cu vârful degetului, sub
ochii uimiţi ai lui Bouzin, şi-l trage din ţeavă, în vreme ce Bouzin încă ţine pistolul de crosă.) Vai, dar nu

ştii să tragi, prietene! N-ai făcut armata?

Bouzin: (încă uluit) M-a tras pe sfoară! (Aruncă evantaiul pe banchetă.)
Bois-d’Enghien: (râzând) Oh, bietul Bouzin! (Ia evantaiul, îl vâră la loc în ţeavă, după care bagă
pistolul în buzunar.)
Vocea Portarului: (care tocmai urcă scările) Poftiţi, domnilor, poftiţi!
Bouzin: (aplecându-se peste balustradă) Aoleu! Ce de lume vine. (Suie câte patru trepte odată, spre
etajul superior.)
Bois-d’Enghien: Treaba lui. Aa, ce bine e să fii îmbrăcat, chiar dacă în hainele altuia!

Scena VIII
Bois-d’Enghien, Portarul şi doi agenţi de poliţie, apoi Viviane, Miss Betting, servitori şi,
mai apoi, Baroana

Portarul: (Urcând treptele, urmat de agenţii de poliţie.) Veniţi, domnilor! Pe aici! (Îi lasă să treacă
în faţa lui.)
Bois-d’Enghien: (falsă mirare) Portarul cu agenţi de poliţie! Vai, dar pe cine căutaţi?
Portarul: Se pare că un bărbat în izmene se plimbă pe scară.
Bois-d’Enghien: Un bărbat în izmene... Vai, ce oroare... (Aparte.) Vai de mama lui, Bouzin!
(Cu voce tare.) Păi, dar n-am văzut pe nimeni... Nu ştiu, domnilor, eu n-am văzut...

Portarul: (Începe să urce prima treaptă a scărilor către etajele superioare.) Ba da! Ba da! Nuntaşii
lui Brugnot au făcut plângere şi a trebuit să chem poliţia. (Urcând în urma agenţilor.) Urcaţi,
domnilor, urcaţi! Trebuie să fie mai sus. Dar nu poate urca mai sus de cinci. Casa n-are
decât cinci etaje. (Dispar cu toţii pe scări.)
Bois-d’Enghien: (Care a urcat în urma lor vreo cinci trepte.) Vai de mama lui, Bouzin! N-are
scăpare.
Viviane: (Apare prima pe scări, urmată de Miss Betting.) That way, Miss! (Are în mână un teanc de
note de portativ.)
Miss Betting: All right!
Bois-d’Enghien: (Coborând dintr-un salt scările.) Viviane! Tu!? Ce cauţi aici?
Viviane: Da, eu sunt... Am venit să... să-ţi spun că te iubesc!
Bois-d’Enghien: Păi... cum aşa? După tot ce s-a întâmplat?
Viviane: Mă doare-n cot de ce s-a întâmplat. Eu am văzut o singură chestie: sunteţi exact
idealul meu de bărbat!
Bois-d’Enghien: Aa, da?! (Către public.) Ia uite ce înseamnă să te vadă femeile în izmene!
Miss Betting: (întrerupând discuţia) I beg you pardon. But who is it ? (trad: Scuze, dar cine
este domnul?)
Viviane: (către Miss) Yes, ah, da... Guvernanta mea: Miss Betting! Mister Capoul!
Bois-d’Enghien: (lăsat mască) Ha!?
Miss Bettiing: (Salutându-l din cap pe Bois-d’Enghien şi fandosindu-se.) Oh, yes! I know mister
Capoul... Paol şi Vergene!...
Bois-d’Enghien: (Tot neînţelegând despre ce e vorba, Vivianei.) Ce spune doamna? Chestia asta...
cu „Domnul Capoul”?
Viviane: (Cu voce scăzută, dar energică.) Da, da! Ascultă: dacă i-aş fi spus lui Miss Betting că
vreau să vin la tine, nu ar fi fost de acord; aşa că i-am zis că mergem la profesorul meu de
canto.
Bois-d’Enghien: Ei taci! Păi, o să-şi dea seama.
Viviane: Aş! Nu vorbeşte franţuzeşte.
Bois-d’Enghien: (spre public) Ah, micuţele astea...
Viviane: (romanţioasă) Ah, spune-mi! Ai avut multe femei care te-au iubit, nu-i aşa?
Bois-d’Enghien: (protestând) Ei... acum...cum să zic...?
Viviane: (exaltată) Ah, spune-mi că da... o să te iubesc şi mai tare!
Bois-d’Enghien: Aaa...păi da... Am avut puzderie!
Viviane: (extrem de bucuroasă) Ah, ce mişto! Şi au fost şi din acelea care au vrut să se omoare
pentru tine?
Bois-d’Enghien: (fără exitare) Cinşpe! Uite, nu mai adineauri decât înainte, i-am luat
pistolul uneia dintre ele.
Viviane: (copleşită) Pistolul?! Vai... Păi cum să nu iubeşti un bărbat atât de iubit de femei!
Ah...
Bois-d’Enghien: (Crede că leşină şi vrea s-o ia în braţe.) Ah, Viviane!
Viviane: (iute) Stop! Fără gesturi bruşte! Fără gesturi!
Bois-d’Enghien: Ha!? Viviane râde ceremonios către Miss Betting, care râde şi ea fără să înţeleagă
nimic. La fel procedează şi Bois-d’Enghien.
Miss Betting: (nu mai râde) But why do we stay on the stairs ? (trad: Dar de ce stăm pe
palier?)
Viviane: (râde) Ah, da, da, de ce?
Bois-d’Enghien: (Râde şi el şi o întreabă pe Viviane.) Ce-a zis asta?
Viviane: Întreabă ce facem noi aici, pe palier. Să intrăm la tine!
Bois-d’Enghien: Aş vrea eu, dar e imposibil. Uşa s-a închis şi s-a blocat. S-a dus cineva
după cheie.
Viviane: Bine, bine... dar ştii că eu am venit pentru lecţia de canto... (Îi face cu ochiul.)
Bois-d’Enghien: (Găseşte soluţia.) Aha! Păi spune-i că aşa e la modă acum... că marii artişti
dau întodeauna lecţii de canto pe scări... ee... mai mult spaţiu!
Viviane: (râde) Ah, bon! (Spre Miss.) Mister Capoul always gives his singing lessons on the
stairs. (trad: Domnul Capoul îşi ţine întotdeauna lecţiile de canto pe scară.)
Miss Bettiing: (uluită) No!
Viviane: (cu aplomb) Yes!
Miss Betting: (aproape convinsă) Oh! It is curious!
Viviane: Sit down, Miss! (Se aşează pe taburetul din dreapta.) Aşa! Ei, acum poate să vină şi
mama!
Bois-d’Enghien: Mama ta! Aici?! Păi, şi ce-o să zică?
Viviane: La, la, la, la... Acum nu trebuie să mai vorbim.
Bois-d’Enghien: Poftim?!
Viviane: (continuând să lălăie) Avem lecţie de canto! Dacă vrei să-mi spui ceva, spune-mi-o
cântând.
Bois-d’Enghien: Ah, bine... cum zici tu...
Viviane: Fără muzică o să intre Miss la bănuieli. (Dându-i o partitură şi deschizând pentru ea o
alta.) Ia de aici! (Îi pune în braţe lui Miss teancul de partituri, apoi către Bois-d’Enghien.) Aşa, ce

spuneai...?
Bois-d’Enghien: Păi, spuneam: „Mama ta! Aici?! Păi, şi ce-o să zică?”
Viviane: (şoptindu-i) Spune-mi-o pe muzică!
Bois-d’Enghien: Mda... Hm... (Cântând pe melodiile lui Magali Mireille.)
Dar ce va spune mama taaa? // Când va afla, când va aflaaa?
Viviane: (cântând şi ea) I-am lăsat mamei scris/ Un bilet în care i-am zis/
Mă găseşti la domnul Enghien/ Enghien, Enghien...
Bois-d’Enghien: Ha, ha, ha, ha! / Afară ea mă dădea/ Ieri seară, pe uşă, da, ea!
Miss Betting: (ea vorbeşte, nu cântă) Oh, very nice, very nice!
Bois-d’Enghien şi Viviane: Nu-i aşaaa, nu-i aşaaa?
Miss Betting: Oh, yes! (Vrând să arate că ştie melodia.) It is Mireiile.
Bois-d’Enghien: E de Mireille, oh, daaa.. (Vivianei, vorbind.) Ah, nu, dar e aiurea chestia
asta...
Viviane: Pe muzică, pe muzică...
Bois-d’Enghien: (Continuând pe melodia Mireillei: „Ah, nu, am să mă transform într-o
porumbiţă”) / Ah, nu, dar e aiurea chestia asta, la, la, la, la!/ Dacă doamna mamă în furia
saaa/ O să mă trimită la naiba după aşa cevaaa...
Viviane: (cântând) Să fii serios dumneataaa,/ Mama bineînţeles va urlaaa,/ Dar fiindcă m-am
compromis dejaaa,/ În cele din urmă va cedaaa... În cele ce urmează, servitorii, cameristele şi
valeţii de prin toată casa, atraşi de zgomotul cântării, vor apărea pe palier, unii de sus, alţii de jos.
Bois-d’Enghien: (Vesel nevoie mare, vorbindu-le.) Da, vă rog? (Continuă apoi să cânte, cu pasiune.)
Veseli şi mulţumiţi/Mergem înainte triumfând
Tot înainte de îndată/ Cu inima împăcată.
Servitorii (în cor): Veseli şi mulţumiţi/ Căci vom celebra/ Vom slăvi şi vom aplauda/
Armata franceză, da, daaa.../ Servitorii aplaudă, râzând. Viviane, Miss Betting şi Bois-d’Enghien îi
privesc, uluiţi.
Servitorii: Oh, la, la, la...
Miss Betting: What is that?
Bois-d’Enghien: (către servitori) Păi, v-a chemat cineva aici? Hai, valea, valea!
Servitorii: Vai, la, la, la, la...
Bois-d’Enghien: Da, caramba d-ici-şaaa... (Servitorii dispar.)
Baroana: (apare în grabă) Viviane, tu aici! Ah, nefericită copilă!
Viviane: Maman!
Bois-d’Enghien: (O împinge pe baroană, fără să o recunoască iniţial.) Dar căraţi-vă odată! (O
recunoaşte.) Au! Baroana!

Miss Betting: (trecând in faţa baroanei) Oh, good morning, Medăm!

Baroana: Dumneata! Nu ţi-e ruşine, Miss, s-o faci pe-a codoaşa cu fiica mea, aici?
Miss Betting: What does that mean?
Baroana: A, lasă-mă în pace! Cu engleza ei, nu pricepe o iotă!
Bois-d’Enghien: Doamnă, am onoarea să vă cer mâna fiicei dumneavoastră.
Baroana: Niciodată, domnule! (Vivianei.) Nefericito, cine o să te mai ia de nevastă, după
scandalul de ieri?
Viviane: (trecând în planul 3) Păi, el, maman! Îl iubesc şi vreau să mă căsătoresc cu el!
Baroana: (O ia în braţe pe Viviane, ca pentru a o feri de Bois-d’Enghien.) El?! Nu-ştiu-ce-ul
mamzelei Gautier?!
Bois-d’Enghien: Pardon! Eu nu sunt „Nu-ştiu-ce-ul mamzelei Gautier”!
Baroana: Ei taci, domnule! După ce s-a petrecut ieri seară?
Bois-d’Enghien: (cu tupeu şi hotărâre) Ei bine, ceea ce dumneavoastră aţi luat drept altceva,
era o scenă de despărţire.
Baroana: (ironică) Ah, daaa.. Despărţire în izmene şi furou!
Bois-d’Enghien: (acelaşi ton) Da! Eram pe punctul de a-i spune d-rei Gautier: „Vreau să nu
rămână nimic care să-ţi amintească de mine! Nimic! Nici măcar hainele pe care le-ai atins!”
Baroana: Poftim?!
Bois-d’Enghien: Ca să alătur vorbele cu faptele, îmi scoteam hainele pe măsură ce... Dacă
veneaţi peste două minute, îmi dădeam şi maieul jos.
Baroana: (şocată) Oh!
Viviane: Aşa! Vezi acum, maman, că merită să-mi fie soţ!
Baroana: (cu resemnare) Bine, copilă, dacă tu crezi că fericirea stă în faţa ta...
Viviane: Ah, maman!
Bois-d’Enghien: Ah, doamnă!
Viviane: (către Miss Betting) Ah, Miss! Îl iau de bărbat! I will marry him!
Miss Betting: (mirată) Mister Capoul!? Oău!

Scena IX
Aceiaşi, Jean, apoi Bouzin, Portarul, cei doi agenţi de poliţie şi diverşi servitori

Jean: (Apare pe uşa din fundul cabinetului de toaletă.) Unde-i domnul? (Deschide uşa dinspre plaier.)
Bois-d’Enghien: În sfârşit, ai venit şi tu! (Invitându-i pe ceilalţi să intre.) Poftiţi, intraţi, dragă
soacră! Hai, Viviane! Intraţi, Miss! (În aceste momente se aude vacarm pe casa scărilor.)
Toţi: Ce e? Ce se aude?
Portarul: (apare primul) L-am prins, în sfârşit, pe nemernic. A trebuit să-l fugărim pe
acoperiş. (Apare după aceea Bouzin, târât de agenţii de poliţie şi huiduit de servitori.)
Bois-d’Enghien: Bouzin!
Baroana: Asistentul notarului, în izmene!
Viviane: Ce oroare!
Miss Betting: Shocking! (Toate trei intră iute în cabinetul de toaletă, scandalizate.)
Agenţii de poliţie: (târându-l pe Bouzin) Hai, hai, mergi!
Bouzin: (care e târât de agenţi) Dar nu! Nu! E o greşeală! E o confuzie! Ah, domnule Bois-
d’Enghien, vă rog, spuneţi-le...
Bois-d’Enghien: (din pragul uşii) Ce să le spun? Că vroiai să te ascunzi? (Intră înăuntru şi
închide uşa.)
Bouzin: Ah! Vai de mine...
Agenţii de poliţie: Hai, hai! La secţie!
Bois-d’Enghien: (în cabinetul de toaletă) Mă rog, nu prea e cuşer ce fac eu acum, dar... În
fine, îl cunosc pe comisarul de poliţie, o să merg să lămuresc lucrurile.
Agenţii de poliţie: Hai, hai, la secţie!
Bouzin: O să mă răzbune posteritatea!
Toţi: La secţie! (Agenţii îl târăsc în continuare pe Bouzin, care se zbate în braţele lor, în mijlocul
huiduielilor servitorilor.)