John Tobias

DORINŢELE SÃLBATICE ALE SOŢULUIMEU APROAPE M-AU ÎNNEBUNIT

Comedie în 2 acte
Traducerea si adaparea: Costin Manoliu si Anna Maria Popa
Distribţia (în ordinea apariţiei):
HOŢUL - Slab, nervos, în jur de 50 de ani

Doamna GRIFFIN - O femeie elegantă, atractivă, abia a trecut de 40 de ani, cu

aerul calm, sigur de sine al femeii care din adolescenţă îsi făcea deja
cumpărăturile la Bergdorff-Goodman’s.

CONNELLY - Are peste 40 de ani. Corpul său e slăbit din cauza oceanelor de
bere în care a fost muiat. Pe faţa sa largă se poate citi seninatatea omului care
acceptă viaţa în termeni simpli : a fi lângă sau sub masă.

Domnul GRIFFIN - Frunte largă, falcă pătrată, imaginea perfectă a unui om de

afaceri de succes, de vârstă mijlocie.

LUISE - Sora doamnei GRIFFIN, slabă, cu ochi trişti, aproape 40 de ani, pare tot
timpul neajutorată şi gata să leşine.

Acţiunea are loc într-un apartament din Manhattanul de est, New York, în zilele
noastre.

Actul I: Apartamentul familiei GRIFFIN, o după-amiază de primavară.

Actul II: Aceeaşi zi, puţin mai târziu.

După un debut strălucit la în Statele Unite ale Americii, la Buffalo’Studio Arena

Theatre, această comedie a avut un succes imens la Paris, Rio de Janeiro,
Montreal, Atena, Buenos Aires, Copenhaga, Anvers, Capetown, Malmo şi în
multe alte oraşe de pe toate meridianele. La Buenos Aires a câştigat Premiul
Carlos pentru Cea mai bună comedie.
ACTUL I

Primăvară. Un apartament bun din Manhattanul de Est, New York.

O perdea acoperă dormitorul şi o parte din sufrageria din apartamentul familiei
GRIFFIN. Sufrageria se prelungeşte în afara scenei, în partea dreaptă,
unde se află holul şi intrarea nevăzute de public. Dormitorul domină.
Mobila sugerează un confort demn de o familie solidă, dintr-o clasă socială
relativ înaltă.

1
Dormitorul are două dulapuri, pe care le vom numi Dulapul nr.1 şi Dulapul nr.2.
Dulapul nr.1 se află în partea din spate a peretelui din dreapta, lângă uşa
întredeschisă a băii, prin care se vede perdeaua de la geamul băii precum
şi ieşirea spre o scară de incendiu. Acest dulap e îndreptat spre centru-
dreapta în dormitor, unde mai sunt două birouri, o un şezlong şi intrarea
dinspre sufragerie.
Dulapul nr.2 se află în spate pe peretele din stânga şi e îndreptat spre centru-
stânga în sufragerie.
La câteva secunde după ridicarea cortinei auzim soneria apartamentului, din
dreapta - off. După un ţârâit lung, o pauză, apoi un ţârâit mai lung, ca şi
cum cineva ar vrea să se convingă că nu e nimeni acasă. După câteva
secunde auzim zgomotul produs de cineva care umbla la încuietoare, apoi
un «clic» şi sunetul unei uşi care a fost deschisă şi apoi închisă…
HOŢUL intră în sufragerie. Se uită rapid prin cameră, ridică un obiect de artă, se
strâmbă, îl pune la loc. Observă un televizor mare portabil, se îndreaptă fără
zgomot spre el, încearcă să-l ridice, nu poate, aşa că renunţă.
Se îndreaptă spre dormitor, trage agitat cu ochiul înăuntru, intră, scotoceşte prin
sertarele biroului, scoate un ceas bărbătesc, înghite-n sec ca şi cum n-ar
merita efortul, îl pune în buzunar, mai scotoceşte puţin, pare surprins în timp
ce mâna lui întâlneşte un obiect, îl scoate şi-l pune în buzunarul de la piept.
Se duce la Dulapul nr.1, îl deschide, rânjeşte fericit la vederea unor blănuri
scumpe, le ia de pe umeraşe, se îndreaptă spre ieşirea dormitorului -
îngheaţă într-un moment de panică, la auzul cuiva care intră în apartament -
pare speriat, indecis, apoi se grăbeşte să intre în Dulapul nr.1, are încă
blănurile şi abia reuşete să închidă uşa când D-na GRIFFIN intră în
sufragerie. Ea e gazda.

D-na GRIFFIN: Vă mulţumesc ca aţi venit atât de repede, domnule Connelly…

CONNELLY cară după el o cutie de scule. O urmează în sufragerie.

CONNELLY: Păi, n-a fost uşor, doamnă Griffin. Robinetul din 11D are scurgeri,
în 3C e geamul spart şi i-am controlat şi pe zugravii din 5F.
Dacă nu stai pe capu’ lor, pierd vremea.

D-na GRIFFIN: Mulţumesc.

CONNELLY: Pentru unii chiriaşi n-are sens să te-agiţi. Îti rupi spatele ca să le
rezolvi toate problemele şi n-au nici elementarul bun simţ să-ţti arate
puţină recunoştinţă… Cei de faţă se exclud, bineînteles. Când
dumneavoastră şi domnul Griffin v-aţi mutat aici mi-am zis - ăştia sunt
oameni fini, care ştiu să m-aprecieze.

D-na GRIFFIN: Mulţumesc.

CONNELLY: Pentru puţin. Aşadar! Caloriferul din dormitor aţi zis?

2
D-na GRIFFIN (conducându-l în dormitor): Da.

CONNELLY (intrând în dormitor): Da, să vedem, să vedem… (Se duce la

calorifer) E rece!

D-na GRIFFIN: Ştiu.

CONNELLY: Confirmarea oficială, doamna Griffin… (Scoţând un carneţel din

buzunarul de la piept) Trebuie notate anumite lucruri şi urmate
anumite proceduri.

D-na GRIFFIN: Înţeleg.

CONNELLY (în timp ce scrie în carneţel) 14C - Lipsa… căldurii. Mai întâi
diagnosticul, apoi tratamentul. (Pune cutia de scule jos, o deschide şi scoate
un ciocan) Mai întâi ne uităm după un blocaj simplu.

D-na GRIFFIN Un blocaj ?

CONNELLY E înfundată ţeava… (Loveşte caloriferul cu ciocanul) S-a adunat

rugină… Impurităţi în apă… (Bang, bang) Dar ăsta ar trebui să
rezolve problema… (bang, bang) dacă e un blocaj. Mai sunt şi alţi
factori de luat în seamă: infiltrări de aer, îmbinări făcute prost,
pompe de combustibil defecte.

D-na GRIFFIN: Nu mi-am dat seama că e atât de complicat.

CONNELLY: Apar noi descoperiri în fiecare zi. Dar ne descurcăm noi… Trebuie
să fii pe fază, să iei mai multe variante în considerare…

D-na GRIFFIN: Nu vreţi să beţi ceva ?

CONNELLY: Eu ştiu?

D-na GRIFFIN: Aţi muncit din greu…

CONNELLY: Păi… Am cam lucrat toată ziua.

D-na GRIFFIN: Încercând să rezolvaţi problemele altora…

CONNELLY : Ăsta-i adevărul. Sunteţi o femeie inţelegătoare.

D-na GRIFFIN: Mulţumesc. Whiskey? Coniac, vodcă?

CONNELLY: Bine, dacă insistaţi… Un whiskey mic cu gheaţă.

3
 D-na GRIFFIN (ieşind în sufragerie): Mă-ntorc imediat.

CONNELLY: Bine, bine… voi rezolva mica problemă, nu vă faceţi griji.

D-na GRIFFIN: Nu-mi fac griji. (La barul din sufragerie) Ştiu că mă aflu în mâinile
unui expert.

CONNELLY Păi, chiar dacă n-am nu ştiu ce diplomă de facultate… (Observă

tabachera de pe măsuţa de lângă şezlong şi se duce la ea) da’
16 ani de experienţă practică, cu tot felul de echipamente,
urgenţe, fel de fel de oameni…

D-na GRIFFIN: Astea-s lucruri pe care nu le înveţi din cărţi.

CONNELLY: Exact. (Ridică capacul tabacherei) Nu că majoritatea studenţilor ar

vrea să-nveţe… (Scoate un trabuc şi şi-l răsuceşte cu grijă sub nas) Sunt prea
ocupaţi cu marihuana… Unde a ajuns lumea asta? (Îşi bagă câteva trabucuri în
buzunar) Când o să se termine toate astea ?

D-na GRIFFIN Să nu vă pierdeţi speranţa, domnule Conelly. Sunt milioane de

cetăţeni cumsecade ca dumneata…

CONNELLY (punând capacul tabacherei la loc) Îi mulţumesc lui Dumnezeu că

mai sunt oameni ca dumneavoastră şi domnul Griffin. Mai ales când văd ce
specimente sunt lăsate să intre în clădire… (Întorcându-se la calorifer) Bărboşi…
oameni îmbrăcaţi ciudat. Nu ştiti ce-nseamnă pentru mine să-l vad pe domnul
Griffin ieşind grăbit din lift în fiecare dimineaţă… (D-na GRIFFIN ridică paharele
şi revine în dormitor) Îmbrăcat în costumul lui bine călcat, cu cravată, cu servieta
diplomat - mă face să simt că mai e totuşi o speranţă…

D-na GRIFFIN (venind la el): Să sperăm, domnule Connelly.

CONNELLY (luând băutura) Păi, pentru… Pentru…

D-na GRIFFIN: Pentru căldură! (Ciocneşte paharele cu momentan paralizatul

CONNELLY, care e hipnotizat de decolteul ei)

CONNELLY: Căldura, da, bineînţeles. Eu, a… (Ia o înghiţitură rapidă) Înţeleg. E

vorba de… (uitându-se la calorifer) cercetarea tuturor factorilor
posibili, de a controla… (Bâjbâind la robinetul caloriferului) Ia stai
un pic! Cred c-am găsit problema! Da, domnule, asta era !
Caloriferul era stins.

D-na GRIFFIN: Chiar aşa?

4
CONNELLY Ştiam că până la urmă o scoatem la capăt…

D-na GRIFFIN: Cum am putut fi atât de neglijentă?

CONNELLY: Se-ntâmplă. (Scoate carneţelul, închide din nou caloriferul) În

direcţia opusă acelor de ceasornic e deschis, iar în direcţia
acelor de ceasornic e închis.

D-na GRIFFIN Nu cred c-a fost doar o simplă greşeală.

CONNELLY: Nu?

D-na GRIFFIN: Cred… Da… Acum sunt sigură… L-am închis dintr-o nevoie
inconştientă de a vorbi cu dumneata între patru ochi - ca să ma poţi
sfătui într-o problema mult mai importantă… Nu mai nota nimic.
Problema asta e confidenţială, personală.

CONNELLY: Păi, eu…) Nu ştiu dacă sunt echipat pentru…

D-na GRIFFIN O, eşti, domnule Conelly. (Se aşează pe pat) Aşează-te, te rog.
(Ezită, apoi se aşează stânjenit pe un scaun în faţa ei. Îşi ia paharul. Ea îl
priveşte atent o secundă) E aşa cum îţi place?

CONNELLY: Ha?

D-na GRIFFIN: Băutura.

CONNELLY: A, da. Bună.

D-na GRIFFIN: Ştiam că-ţi place să bei whiskey simplu…

CONNELLY: Ştiaţi?

D-na GRIFFIN: Fără aere, fără compromisuri; înfruntând viaţa cu capul pe

umeri, simplu, direct, cu onestitate.

CONNELLY: Păi… Aşa am fost crescut.

D-na GRIFFIN : Uita-te la mine, domnule Connelly! (Se apleacă, decolteul

rochiei adâncindu-se şi mai mult) Ce vezi? Îmi închipui c-ai mai văzut o
femeie cu un apartament de lux, un soţ plin de succes… pe scurt, o femeie
care are totul. Am dreptate, domnule Connelly?

CONNELLY Cum?

5
D-na GRIFFIN: Si, totuşi, îţi spun strict confidenţial, totul pare trist, şters, fără
sens… De ce? Poţi să-mi răspunzi ? Îţi spun eu de ce. Pentru că-mi lipseşte
lucrul esenţial care face o femeie fericită. Ştii care e acela?

CONNELLY: Păi… Există mai mulţi factori care…

D-na GRIFFIN: Căldura, domnule Connely. De asta are nevoie o femeie. De o

căldură care nu vine de la calorifer… Simplă, directă,
onestă, umană…

CONNELLY ( se ridică) Cred c-ar mai bine dacă…

D-na GRIFFIN (ridicându-se odată cu el) Ce s-a-ntâmplat?

CONNELLY (îndreptându-se spre cutia de scule) Zugravii… (Ridicând cutia)

Chiar ar trebui să-i controlez.

D-na GRIFFIN : Doar n-ai crezut – Dumnezeule, aşa ai crezut. (Îi întoarce
spatele) Văd în privirea dumitale…

CONNELLY: Ce?

D-na GRIFFIN: Numai pentru că am vorbit de căldură… ai crezut că-i sunt

infidelă soţului meu?

CONNELLY: Nu, dar eu…

D-na GRIFFIN: Ce-o să spună când am să-i povestesc?

CONNELLY: Cum să-i spuneţi? De ce să-i spuneţi?

D-na GRIFFIN: Am văzut cum te uitai…

CONNELLY: Cum? Da’ nici nu mi-a trecut prin cap.

D-na GRIFFIN: Nu ţi-a trecut…?

CONNELLY: Jur!

D-na GRIFFIN: Te- aş… Te-aş putea crede dacă nu te-ai grăbi să pleci.

CONNELLY: Păi…

D-na GRIFFIN: Nu că soţului meu i-ar păsa într-un fel sau altul…

CONNELLY: A?

6
D-na GRIFFIN: Chiar dacă ar fi aici şi nu la Spokane.

CONNELLY Spokane?

D-na GRIFFIN La 5000 de kilometri…

CONNELLY: Atunci… pentru câteva minute…

D-na GRIFFIN (întinzându-i paharul cu băutura) Mulţumesc.

CONNELLY Pentru puţin.

D-na GRIFFIN: Vezi, simţul loialităţii a fost totdeauna extrem de important pentru
mine.

CONNELLY: Nu m-am îndoit niciodată.

D-na GRIFFIN: Deşi, mai nou… e aşa o distanţă între mine şi soţul meu.

CONNELLY 5000…

D-na GRIFFIN: Când e acasă, nu-i nici o diferenţă.

CONNELLY: Da?!

D-na GRIFFIN: Eu… N-ar trebui să te deranjez cu toate astea.

CONNELLY: Nu-i nimic.

D-na GRIFFIN: Numai că… Uneori cred că-i pasă mai mult de bilele lui decât de
mine…

CONNELLY: Bile?

D-na GRIFFIN: Compania lui produce rulmenţii.

CONNELLY : A!...

D-na GRIFFIN Întotdeauna pleacă singur în călătoriile de-afaceri - Detroit,

Chicago, Spokane…

CONNELLY Îmi pare rău…

D-na GRIFFIN: Chiar şi când e aici… Imagineaza-ti pentr-o clipă, domnule

Connely, că ai fi soţul meu şi că tocmai te-ai întors seara

7
 acasă şi… Iată-mă!… Dumneata te-ai aşeza şi-ai începe să
lucrezi la un raport de vânzări?

CONNELLY: Păi… Ăă… Nu cred… Nu imediat…

D-na GRIFFIN: Nu. Nu dumneata… Dumneata nu-ţi ascunzi sentimentele… Nu-

ţi petreci zilele vorbind la telefon şi nu mănânci salate de creveţi
în avion… Dumneata eşti natural, lucrezi cu mâinile, transpiri,
înjuri, bei whiskey simplu, reacţionezi repede, râzi, te enervezi,
iubeşti !... Mă scuzi, n-am vrut să te pun, aşa, într-o situaţie
jenantă…

CONNELLY Nu-i nimic.

D-na GRIFFIN: Şi nici nu vreau să-mi critic soţul…

CONNELLY: Nu, nu.

D-na GRIFFIN: Nu e vina lui că civilizaţia l-a înstrăinat de spontaneitatea

primitivă, de forţa şi entuziasmul tău, de pofta pentru… Iartă-mă.
N-am nici un drept să-ţi vorbesc aşa.

CONNELLY: De ce?

D-na GRIFFIN: Eşti un bărbat căsătorit.

CONNELLY Nu vă faceţi griji!... Sigur… Doamna Connelly e o femeie bună…

are grijă de copiii, de casă… numai că…

D-na GRIFFIN: Nu ştie să te aprecieze?

CONNELLY Preferă televizorul.

D-na GRIFFIN: Ştiam!

CONNELLY: Stiaţi?

D-na GRIFFIN Am simţit de la început că dumneata şi cu mine avem aceeaşi

nevoie de căldură…aceeaşi dăruire pentru trăirile sincere şi adânci,
omeneşti…

CONNELLY: Da…

D-na GRIFFIN: Nu mai putem continua asa…

CONNELLY: Nu…

8
D-na GRIFFIN: Atâta tensiune… frustrare… care ne macină, ne separă…

CONNELL: Doamne!...

D-na GRIFFIN: Care duce la ciondăneli între soţ şi soţie.

CONNELLY Ciondăneli… da, ciondăneli!

D-na GRIFFIN: Se termină cu divorţuri şi vieţi ruinate - asta vrem?

CONNELLY: Nu!

D-na GRIFFIN : Atunci să facem tot ce putem ca să scăpam de tensiune… de

frustrări…

CONNELLY: Bine!

D-na GRIFFIN: Din fericire… e absolut normal să mai vii din când în când ca să
mai repari câte ceva…

CONNELLY Întotdeauna sunt lucruri de reparat.

D-na GRIFFIN: Da, domnule Connelly … Nu facem asta numai pentru noi… ci
de dragul căsniciilor noastre.

CONNELLY: Exact.

D-na GRIFFIN: Mai bei ceva?

CONNELLY: Spokane?

D-na GRIFFIN (luându-i paharul) Spokane. (Se îndreaptă spre sufragerie, se

întoarce la uşa dormitorului, zâmbeşte cald) Un minut…

CONNELLY dă din cap aprobator. Se duce la tabacheră, ia un pumn de

trabucuri de data asta, le îndeasă în buzunar.
În acest timp, D-na GRIFFIN, după ce şi-a mai turnat un pahar, se aranjează
mai seducător în oglinda din sufragerie…
CONNELLY se mişcă prin camerăi. Se uită-n baie, se îndreaptă spre pat trecând
pe lângă Dulapul nr.1, verifică moliciunea patului cu mâna, încuviinţeaza din
cap… Apoi deschide uşa Dulapului nr.2, se uită nepăsător înăuntru şi rămâne
un moment paralizat de ceea ce vede. Înăuntru se află un domn de vârstă
medie, aşezat pe un scaun, aplecat în faţă ca şi cum s-ar fi uitat pe gaura cheii.
Acesta e domnul GRIFFIN. E îmbrăcat într-o rochie colorată şi poartă pantofi
cu toc…

9
În timp ce CONNELLY se uită stupefiat la el, domnul GRIFFIN, cu un aer iritat, îi
trânteşte uşa dulapului în nas. CONNELLY se intoarce, îşi ia de pe jos cutia cu
scule şi se îndreaptă spre sufragerie. E blocat de D-na GRIFFIN care vine spre
el cu paharul în mână.

D-na GRIFFIN: De ce, domnule Connelly, ce s-a-ntâmplat?

CONNELLY Eu… Zugravii… (Încearcă să treacă de ea) Trebuie să…

D-na GRIFFIN (blocându-l) Dar ce?... (El reuşeste să scape)

CONNELLY: Soţul dumneavoastră nu e-n Spokane. E-n dulap.

D-na GRIFFIN Ai tras cu ochiul.

CONNELLY: Adică, ştiai că e-n dulap?

D-na GRIFFIN: N-ai de ce să te îngrijorezi…

CONNELLY: Dar e - poartă un fel de… adică nu-i îmbrăcat de birou.

D-na GRIFFIN Nu e la birou.

CONNELLY: Aşa e! (Se strecoară nervos) Bine.

În dormitor vedem HOŢUL care-şi scoate capul din Dulapul nr.1.

D-na GRIFFIN: Există o explicaţie simplă…

CONNELLY (strecurându-se după ea) 13C, 9E.

D-na GRIFFIN Eu nu…

CONNELLY: Psihiatri.

D-na GRIFFIN: Aşteaptă!

CONNELLY (încercând să se elibereze) Dă-mi drumul!

D-na GRIFFIN: Pot să-ţi explic!

CONNELLY (eliberându-se) Nu mai vreau s-aud nimic…(Ajunge în holul de la

ieşire când HOŢUL îşi face curaj şi porneşte tiptil cu blănurile în braţe spre
fereastră)

10
D-na GRIFFIN: Mă violează!! (HOŢUL şi CONNELY sar ca arşi. HOŢUL intră
înapoi în dulap)

CONNELLY: Doamne!

D-na GRIFFIN: Ajutor!! Ma violează!!

CONNELLY Nu mai ţipa!

D-na GRIFFIN Mă violează.

CONNELLY: Te rog, vecinii! (Se uită nervos spre dormitor) Soţul tău!

D-na GRIFFIN El nu se supară. Va declara autorităţilor că pur si simplu ai fugit

de la locul faptei, când a venit acasă pe neaşteptate şi te-a
surprins în timp ce încercai sa mă seduci.

CONNELLY Nu…

D-na GRIFFIN: Preferi „violul”? Ai dreptate, e un cuvânt mai viguros.

CONNELLY: Dar eu n-am… dumneavoastră n-aţi face …

D-na GRIFFIN: Noi nu vrem, dar…nu te putem lăsa să pleci acum…

CONNELLY: Am să le spun că-i o minciună.

D-na GRIFFIN: Serios, domnule Connelly, dumneata pe cine ai crede, pe un

director executiv respectat - îmbăcat de birou, bineînteles - şi pe soţia lui
sau… pe dumneata? Mai ales când am sa le spun c-ai intrat ca să repari un
calorifer care evident nu are nevoie de reparaţii… şi-am să le arăt cum mi-ai
distrus rochia cu avansurile dumitale sălbatice. O rochie Norell, originală…
Dar ce s-a-ntâmplat?

CONNELLY: Nu mă simt prea bine…

D-na GRIFFIN O! Îmi pare rau. N-am vrut să te supăr… Stai jos… (CONNELLY
se lasă condus la un scaun) E o prostie ca doi oameni care au atâtea în comun
să se ciondănească asa. (Îi dă un pahar de băutura. El îl ca un robot şi bea)
Te simţi mai bine?

CONNELLY Chiar aţi spune lucrurile alea despre mine?

D-na GRIFFIN: Nu, dacă termini cu prostiile şi mă laşi să-ţi explic… E numai
vina ta, să stii, dacă n-ai fi tras cu ochiul...

11
CONNELLY (în timp ce se uită spre dormitor) Îmi pare rău…

D-na GRIFFIN: Hai să fim cinstiţi unul cu altul de acum înainte, căci fără
încredere…

CONNELLY: Soţul dumitale o să stea în dulap?

D-na GRIFFIN: Stă foarte confortabil. Are şi aer condiţionat. Da… Nu ştiu… Cum
să încep?...Cine ar putea spune când încep doi oameni să se
înstrăineze… când liniştea înlocuieşte emoţiile… Nu ştiu exact când
a început… Ştiu numai că soţului meu îi vine din ce în ce mai greu
să… Care e expresia?

CONNELLY Să o scoale?

D-na GRIFFIN Mulţumesc. Ţi se părea că sunt de modă veche, nu, domnule

Connelly?… Dar noi nu ne tratăm căsnicia cu usurinţă, aşa cum fac mulţi tineri în
ziua de azi. Noi am investit mulţi ani în mariajul noastru. Avem un fiu la
Princeton, o vilă în Westport. Şi totuşi îngrijorarea soţului meu din cauza
neputinţei de a o mai scula e o piedică în căsnicia noastră. Vezi tu, am încercat
să menţinem un standard înalt în tot ce facem. Mi-a trecut prin cap că soţul meu
ar putea s-o scoale pentru altcineva. Cand l-am intrebat, mi-a zis c-a-ncercat la
una din conferinţele despre rulmenţi din Duluth. Deşi spiritul ar fi vrut, corpul s-a
dat bătut… Am incercat totul, domnule Connelly - injecţii cu vitamina B12, Kama
Sutra, dieta cu stridii - nimic n-a funcţionat. Apoi, soţului meu i-a sărit în ochi o
carte dintr-o vitrină: TRĂIEŞTE-ŢI FANTEZIILE. O carte utilă pentru sanatate si
fericire a doctorului Leopold Baumgartner. Ai auzit de ea? Un om extraordinar…
A început să citească şi n-a putut să lase cartea din mână… În seara aceea
domnul Griffin a stins televizorul şi s-a întors spre mine… Am simţit un val de
încredere când mi-a spus că e convins c-o s-o scoale iar… dacă eu mă las
sedusă de o brută păroasă, în timp ce el ne urmăreşte pe ascuns din dulap… Să
spun drept, la-nceput am fost şocată - până când la insistenţele soţului meu am
început să citesc TRĂIEŞTE-ŢI FANTEZIILE… În curând am fost şi eu vrăjita
de bunul simţ al autorului, de modul lui de a înţelege condiţia umană… El ne
învaţă cum să acceptăm fiinţa noastră complexă…cum să ne bucurăm de
bogaţia trăirilor noastre interioare… Am inceput sa inteleg ce vrea sa spuna
doctorul Baumgartner cu ”uşa secretă spre subconştientul nostru”. Îţi explică cum
poţi scoate la suprafaţă trandafirul adevărului, care apoi se deschide deasupra ta
ca o cascadă de lumină… Şi eu mi-am dorit întotdeauna să fiu răvăşită de o
brută păroasă! Îţi dai seama cum m-am simţit atunci? Să-i pot spune soţului meu
că avem aceleaşi vise, că ne dorim aceleaşi lucruri! Singurul obstacol către o
căsnicie fericită poate fi acum îndepărtat mulţumită doctorului Baumgartner… şi
ţie…

CONNELLY Acum pot să plec, vă rog?

12
D-na GRIFFIN: Bineînteles că nu. Tu eşti bruta păroasă. Nu eşti tocmai ce mi-aş
fi dorit, dar ai anumite…

CONNELLY: Vreţi să… (ridicându-se de pe scaun) că trebuie să… noi doi… şi

cu el în dulap?

D-na GRIFFIN Poate să iasă şi el când se va obişnui cu dumneata. Dar asta fiind
prima oară… (Se opreşte din vorbit, CONNELLY retrăgându-se încet
spre ieşire) O, Doamne, iar?

CONNELLY (în retragere) Eu plec de-aici.

D-na GRIFFIN: Nu te putem lăsa.

CONNELLY (dispărând din câmpul vizual al spectatorului) Nu mă interesează

ce-o să le spuneţi oamenilor, sunt de 16 ani aici…

D-na GRIFFIN: Nu cumva să deschizi uşa aia!

CONNELLY: Am o reputaţie…

D-na GRIFFIN: De voyeurist? (Pauză lungă, CONNELLY reapare)

CONNELLY: Ce vreţi să spuneţi?

D-na GRIFFIN: Ei haide, zău domnule Connelly, ştim amândoi de pasiunea

dumitale de a spiona de pe scările de incendiu.

CONNELLY Nu… spionez, nu…

D-na GRIFFIN: Aşa?

CONNELLY: Mai mult… observ, apăr clădirea de hoţi… da… Observ, aşa e
corect.

D-na GRIFFIN Am remarcat ca faci des observaţii prin perdele când fac eu
baie… Ai o mare putere de concentrare…Soţul meu a reuşit să-ţi facă
nişte poze excelente de pe acoperiş, fără să te deranjeze.

CONNELLY (speriat) Poze?

D-na GRIFFIN (scoţând o poză din buzunarul rochiei) Cred că sunt destul de
reuşite…Ochii umflaţi, gura moale, aproape că te aud respirând.

CONNELLY (holbându-se la poză) Am o problemă cu sinusurile.

13
D-na GRIFFIN: Vrei să mai vezi una? Nu te acuz că eşti voyeurist…

CONNELLY: Nu?

D-na GRIFFIN: De fapt… Nu pot fi decât flatată. Ai trecut prin atâtea greutati
numai ca să-ţi exprimi admiraţia…

CONNELLY Da!...

D-na GRIFFIN: Din pacate, cei mai mulţi ar reacţiona altfel dacă ar vedea
pozele… Oamenilor le lipseşte întelegerea… Doar câteva excepţii - eu, soţul
meu, dumneata… Acum înţelegi de ce eşti alegerea ideală? Ştim că putem
conta pe discreţia dumitale… (Îl ia de braţ si-l trage spre dormitor) Aşa cum şi
tu poţi conta pe a noastră…

CONNELLY (în retragere) Nu cred că… pot să fac faţă…

D-na GRIFFIN Sigur că poţi! Ia gândeşte-te! Gata cu scăriile de incendiu, cu

admiraţia de la distanţă. N-aş vrea să cred că acum eşti
credincios unei alte ferestre de baie.

CONNELLY: Nu despre asta e vorba! E… domnul Griffin.

D-na GRIFFIN El te susţine sută la sută.

CONNELLY: Asta mă nelinişteşte, el într-o rochie de femeie…

D-na GRIFFIN Te asigur că soţul meu e perfect normal.

CONNELLY Atunci ce caută îmbrăcat aşa?

D-na GRIFFIN Practică schimbul compensator de roluri.

CONNELLY: Ce?!

D-na GRIFFIN : Aşa îi zice doctorul Baumgartner.Vezi dumneata, soţul meu,

joacă toată ziua un rol de mascul dominator, agresiv. Altfel, competiţia l-
ar mânca de viu… Toţi avem nevoie să schimbam ceva din când în
când. Sunt sigură că poţi să înţelegi asta…

CONNELLY Cred că da.

D-na GRIFFIN Atunci ! Asta e schimbarea lui… Oricum… (îl conduce spre
dormitor) nu trebuie s-ai nimic de a face cu el. Odata ce l-ai ajutat să şi-o scoale,
fermecându-mă, poţi să pleci, iar el îţi va lua locul.

14
CONNELLY: Si cum va face asta? Dacă el se crede femeie…

D-na GRIFFIN: Se crede lesbiana.

CONNELLY (oprindu-se) Trebuie să mai beau ceva.

D-na GRIFFIN (împingându-l în faţă) Astea-s emoţiile debutului…

CONNELLY Ascultaţi-mă!

D-na GRIFFIN: Ce mai e?

CONNELLY: Nu sunt suficient de păros…

D-na GRIFFIN: Părul nu este esenţial. (Îl trage spre dormitor, trec de prag)
Atâta timp cât eşti o brută…

CONNELLY Nu pot! Vreau să plec acasă…

D-na GRIFFIN Domnule Connelly! Ce simţi pentru America?

CONNELLY (automat) Iubeşte-o sau părăseşte-o…

D-na GRIFFIN: Atunci gândeşte-te ce-nseamnă rulmenţii pentru ţara asta. Nu

există avion, vapor sau orice fel de maşinărie care să poată
funcţiona fără ei. Munca soţului meu e vitală pentru bunăstarea
ţării pe care spui c-o iubeşti… Doar nu vrei să-l vezi clacând…
Poate că eşti comunist…

CONNELLY : Nu, nu!…

D-na GRIFFIN: Atunci e şansa ta de a salva nu doar o căsnicie - (luându-i cutia

cu scule, o pune ferm jos) ci de a face ceva pentru ţara ta.

CONNELLY: Dar eu, Doamne!.. Pot să mai beau un păhărel?

D-na GRIFFIN : Prea mult alcool (îl trage-n dormitor) face rău libidoului. (Îl
aşează în faţa Dulapului nr.2.) Încearcă să stai în zona asta. Vizibilitatea din
dulap e cam limitată. (În timp ce ea dă jos repede cuvertura de pe pat, el se
uită fix la dulap, face un pas, vorbeşte nervos cu uşa dulapului)

CONNELLY: Domnule Griffin? Sunt eu, Connelly. Eu… ăă… soţia

dumneavoastră m-a instruit în ceea ce vreţi să fac… Vreau să fiu sigur… pentru
orice eventualitate, ştiti… că sunteţi de acord s-o fac. Da?

D-na GRIFFIN (terminand patul) El preferă să rămână incognito.

15
CONNELLY: Cum?!

D-na GRIFFIN: E mai bine să ne prefacem că nu e aici.

CONNELLY: Da. (Către dulap) Înţeleg, domnule Griffin. Mă prefac că nu sunteţi

aici şi-mi văd de treaba mea, da?... Da!…

D-na GRIFFIN: Începem?

El se întoarce spre ea, ea se întoarce cu spatele, îsi dă jos rochia, o aruncă pe

pat şi revine la el… În timp ce el se uită mirat, ea îşi ţine mâinile în faţa zonelor
vitale şi şopteste exagerat, ca o virgină alarmăt.

D-na GRIFFIN: Cine eşti?… Ce vrei?…

CONNELLY Hi?

D-na GRIFFIN Intră în personaj, domnule Connolly. Am început fantezia.

CONNELLY: A!

D-na GRIFFIN Să zicem că eşti un miner cu fruntea îngustă. Sau mai bine un
ţăran, o brută cu gât gros de pe vremea revoluţiei franceze…
Da… Sunt soţia patronului tău arogant, Marchizul. M-ai
remarcat când era să te calc cu caleaşca mea în timp ce tu
cărai lemne pe străzile oraşului.

CONNELLY (nesigur) Lemne?

D-na GRIFFIN Lemne de foc, n-are importanţă. Ideea e că acum pofteşti la

pielea mea albă, aristocrată, poftă amestecată cu dorinţa de răzbunare,
bineînţeles… Iar acum m-ai surprins singură şi aproape goală în budoarul meu.
Eu stau în faţa ta tremurând de frică, în timp ce tu mă devorezi cu ochii tăi roşii.
O venă ţi se umflă în frunte, respiraţia ta e tot mai greoaie… chinuită…
(CONNELLY începe să execute) Un ţăran francez, domnule Connelly, nu un
caniche. (CONNELLY scade gâfâitul) În timp ce te holbezi la mine, neajutorarea
mea îţi măreşte dorinţa… Faci un pas spre mine… Acum, domnule Connelly!...
(CONNELLY face pasul) Şi încă unul… (El mai face un pas) Nu… (CONNELLY
se opreşte nesigur) Când spun nu, nu înseamnă nu, înseamna da. E clar?

CONNELLY (complet încurcat) A… (Sună telefonul, el sare să răspundă, ea

încearcă să-l oprească)

D-na GRIFFIN: Nu răspunde!

16
CONNELLY (la telefon) Familia Griffin! A… numai o secundă, să văd. (Cu mâna
pe receptor) E de la biroul soţului dumneavoastră.

D-ul GRIFFIN (din dulap) Nu sunt aici!

CONNELLY Spune că nu-i aici. (către d-na GRIFFIN) Îmi cer scuze. (D-na
GRIFFIN ia telefonul şi vorbeşte)

D-na GRIFFIN: Da, aici e doamna Griffin… A, da, domnul Gilbey… Îmi pare
foarte rău, dar soţul meu nu se simte bine şi nu vrea să fie… A?... Dacă e atât de
urgent… (Către dulap) Iubitule, e domnul Gilbey. Spune că afacerea cu maşina
de scule se duce de râpă şi are nevoie de sfatul tău. (După o secundă auzim
vocea d-lui GRIFFIN murmurând)

D-ul GRIFFIN (din dulap) Rahat. (Uşa dulapului se deschide, D-ul GRIFFIN iese
în pantofii lui cu toc şi se îndreaptă către telefon. Se opreste la tabacheră, se uită
înăuntru şi fără să se uite la CONNELLY îi întinde mâna)

CONNELLY: Ce? A… (Scoate unul dintre trabucurile şterpelite şi i-l dă d-lui

GRIFFIN)

D-ul GRIFFIN (la telefon) Ei bine, Gilbey, care-i treaba? I-am promis livrarea pe
21, nu-i aşa?... Păi atunci? Spune-le că aşa scrie-n contract şi că abia
atunci îsi vor primi marfa - nici o zi mai devreme! Si ce dacă ei se bazează
pe tine! Ce esti tu? (Nervos, pune picior peste picior, îşi trage fusta în jos)
Vreun fătălău ? Foarte bine…şi nu mă mai deranja. (Trânteşte receptorul în
furcă) O grămadă de incompetenţi… (Se îndreaptă spre Dulapul nr.2)
Scuze pentru intrerupere… (Deschide uşa, intră-n dulap) Continuaţi!

D-na GRIFFIN: Domnule Connelly? Lasă robotul să răspundă de acum înainte.

CONNELLY : Bine.

D-na GRIFFIN: Hai s-o luăm de unde am rămas. Gata?

CONNELLY Cred… Cred că…

D-na GRIFFIN Hai, reia respiraţia!… (CONNELL se conformează) Dorinţa creşte

în tine când te uiţi la bustul meu, la faţa mea speriată… Faci un pas spre
mine… Eu stau pe loc înţepenită… ca o pasăre hipnotizată de un şarpe…
tu mai faci un pas… (El îl face) Încă unul… (Mai face unul) Spre mine… (El
o atinge jenat) Carnea mea dă înapoi. Eşti aproape, mai aproape… şi
şoptesc îngrozită – Nu!… Nu!… Nu!… Domnule Connelly, credeam că v-
am spus…

CONNELLY: Îmi cer scuze, da’… sunt obişnuit s-o scol pe scara de incendiu.

17
D-na GRIFFIN Pe scara de incendiu?

CONNELLY Nu trebuie să fie chiar o scară de incendiu… atâta timp cat pot sa
vă observ dintr-un loc ascuns, în timp ce, stiţi … vă dezbrăcaţi,
faceţi o baie, oricare din chestiile astea.

D-na GRIFFIN E neapărată nevoie?

CONNELLY: Aş incepe şi eu bine, mi-ar porni şi mie motorul.

D-na GRIFFIN (îmbracându-se cu rochia, vorbeşte către dulap) Îmi pare rău de
întârziere, iubitule, dar n-am vrea să se răzgăndească iar.

D-ul GRIFFIN (din dulap) Nu sunt aici.

CONNELLY (se duce spre Dulapul nr 1.) Dezbracaţi-vă în ritmul dumneavoastră

obişnuit… (Ajunge la clanţa dulapului) O să vă urmăresc din…

D-na GRIFFIN Nu acolo! Nu vreau să-mi gâfâi pe blanuri! La fereastră, în

spatele draperiilor.

CONNELLY (intrând după draperii) Bine.

D-na GRIFFIN : Gata?

CONNELLY: Aha…

D-na GRIFFIN (se aşează la măsuţă) Iată-mă singură în budoarul meu,

pregătindu-mă de culcare… Mi-aş dori ca soţul meu, Marchizul, să fie aici. Am
auzit că nişte ţărani răsculaţi umblă prin preajmă… A plecat cu servitorii să
verifice zvonurile… A rămas doar Jacques, porcarul, să mă protejeze. (Draperiile
încep să se mişte puternic) E o matahală ursuză, o brută periculoasă, dar e
puternic… Doar bătăile regulate l-au făcut mai supus. (Lasă rochia să-i alunece.
Agitaţia din spatele draperiei creşte, începe să se audă şi un gâfâit greoi) Cu
toate astea, uneori, e ceva în privirea lui porcească… (Se ridică) Nu trebuie sa
ma gândesc la asta… (Se mişcă încet prin cameră) Nu trebuie să-mi încarc
imaginaţia cu poveştile alea despre ţărani furioşi care-şi ucid stăpânii… şi îşi
violează stăpânele… Trebuie să fiu curajoasă… (Continuă striptease-ul,
draperiile se agită din ce în ce mai tare) şi să mă arăt nopţii…(lasă să-i cadă
rochia) cu trupul meu fin, alb… (CONNELLY ţâsneşte de după draperii) O!
Jacques! De ce te uiţi aşa la mine? (El avansează, ea se retrage speriată spre
pat) Te rog, Jacques… doar n-ai de gând să… Nu… N-ai îndrăzni. (Când
CONNELLY o ajunge, ea scoate un bici de sub pernă) Înapoi, câine obraznic!
(Pocneşte biciul, CONNELLY cade pe spate)

18
CONNELLY: Doamne!

D-na GRIFFIN Îndrăzneşti să atingi cu mâinile tale murdare un membru al

nobilimii?

CONNELLY Dar…

D-na GRIFFIN În genunchi!... Hai, târăşte-te ca un câine ce eşti!

CONNELLY Aveţi grijă cu chestia aia!

D-na GRIFFIN: N-ai auzit? Târăşte-te! (Pocneşte din nou) Târăşte-te, am zis!
(CONNELLY începe să se târască) Te-nvăţ eu unde ţi-e locul!… Te-
nvăţ eu să-ţi cunoşti lungul nasului! (CONNELLY dispare după pat)

D-ul GRIFFIN (din dulap) Unde e? Nu-l mai văd!

D-na GRIFFIN: Se târăşte!

D-ul GRIFFIN: Şi când are de gând s-ajungă la seducţie?

D-na GRIFFIN (CONNELLY iese obosit de după pat) Ai răbdare! (CONNELLY

se prăbuşeste şi aşteaptă răbdător pe covor)

D-ul GRIFFIN: Am tot avut răbdare! Continuăm, pentru numele lui Dumnezeu!?

D-na GRIFFIN: Mai întâi trebuie să-l umilesc până va ajunge să nu mai poată
indura, îmi smulge biciul din mana, îmi rupe hainele, mă
ridică brutal şi mă trânteşte pe pat.

CONNELLY (gâfâind) Nu-s în stare de aşa ceva…

D-na GRIFFIN Târăşte-te! (CONNELLY execută)

D-ul GRIFFIN: Ascultă! (Deschide dulapul) Vreau să se oprească din târât şi să-
nceapă să te vrăjească! (Către CONNELLY) Ridică-te!
(CONNELLY începe să se ridice)

D-na GRIFFIN (pocnind din bici) În genunchi! (CONNELLY cade la loc) Te rog să
nu mai intervii!

D-ul GRIFFIN: Să intervin? (Iese din dulap) Asta e fantezia mea! (Către
CONNELLY) Ridică-te!

D-na GRIFFIN Jos! (CONNELLY, gâfâind, cade la loc. Către D-ul GRIFFIN)
Fantezia asta e la fel de mult a mea ca şi a ta!

19
D-ul GRIFFIN: Până acum a decurs cum ai vrut tu, acum am şi eu un cuvânt de
spus! (Către CONNELLY) Sus!

D-na GRIFFIN: Jos! (CONNELLY sare sus-jos)

D-ul GRIFFIN: Opreşte-te!

D-na GRIFFIN: Nu sunt servitoarea ta!

D-ul GRIFFIN (către CONNELLY) Sus!

D-na GRIFFIN (pocnind din bici) Jos! (În timp ce CONNELLY cade, din Dulapul
nr.1 se aude un strănut exploziv, înnăbuşit parţial)

CONNELLY Sănătate!

D-ul GRIFFIN Ce-a fost asta?

D-na GRIFFIN: Probabil câinele vecinilor, întotdeauna…

D-ul GRIFFIN: N-a sunat ca un câine şi nu s-a auzit de la vecini. (Se întoarce
bănuitor către Dulapul nr.1) S-a auzit din dulapul tău.

D-na GRIFFIN Asta-i bună! (Se îndreaptă spre Dulapul nr.1) Doar nu crezi că
ascund pe cineva în… (Sare înapoi pentru că îl vede pe HOŢ înfofolit cu o
gramadă de blănur) Aaaaaa!!!

HOŢUL Aa, doamnă, nu mai faceţi aşa! (Iese din dulap, ţinându-se de blănuri)
Oameni buni, nu vă agitati, am o armă!

D-na GRIFFIN: O armă?!!

HOŢUL: Doamnă, vă rog să-ncetaţi! Sunt o persoană foarte nervoasă. Fără

sunete puternice, fără mişcări bruşte, fără mâini în buzunar! (Începe sa
strănute)) Blană mă gâdilă la nas.

D-na GRIFFIN Blănurile mele!

HOŢUL Calmaţi-vă! Să vă văd într-un grup unit! (CONNELLY e încă în patru

labe) Treci alături de ceilalţi, Romeo! Nu v-am spus că am o arma?
Verificam doar…

D-ul GRIFFIN Eşti un hoţ!

D-na GRIFFIN Mi-a luat toate blănurile!…

20
HOŢUL: Sper să merite, doamnă, să nu credeţi că e plăcut să stai închis în
dulapul ăla…

D-na GRIFFIN: De… de cât timp stai acolo?

HOŢUL: Suficient. (Pauză, îi priveşte) Sunteţi o adunătură de ciudaţi.

D-na GRIFFIN (arogantă, CONNELLY se ridică în picioare) Nu cred că un tâlhar

e în măsura să ne judece.

HOŢUL: Nu sunt tâlhar, sunt hoţ. Un tâlhar nu lucrează fin, eu lucrez…

D-na GRIFFIN: Asta numeşti tu a lucra?

HOŢUL: E de o sută de ori mai greu decât să răspunzi la telefon. Asta faci
dumneata, nu-i aşa? Când nu eşti regina dulapului!

D-ul GRIFFIN Cum?

D-na GRIFFIN Iubitule!

CONNELLY: Are o armă.

D-ul GRIFFIN: Nu cred!

HOŢUL (scotocind printre blănuri) E pe-aici pe undeva…

D-ul GRIFFIN: Caracterul omului se vede în ochi. Omul ăsta minte!

HOŢUL: Blana asta e de vină…

D-ul GRIFFIN: Când spun «şi» sărim cu toţii pe el…(Strigă) Şi! (Nu se mişcă
nimeni)

HOŢUL (scoate în sfârşit un pistol din blană) Vedeţi? Iată-l!

D-na GRIFFIN (către soţul ei) Cum ştii tu să judeci caracterul omului…

D-ul GRIFFIN E pistolul meu!

HOŢUL Ei bine, aţi văzut-o? Aţi văzut arma?

CONNELLY (ascunzându-se după D-na GRIFFIN) Mă scuzaţi!

21
D-na GRIFFIN (către D-ul GRIFFIN) Ştiam c-o s-avem necazuri dacă ţinem o
armă în casă. Pentru ce ai cumpărat-o?

D-ul GRIFFIN: Pentru hoţi!

HOŢUL: Frumos din partea ta! Un gest…O, Doamne !… Am început să-

mbătrânesc… Am tot sperat c-o să plecaţi, nebunilor!... De ce n-aţi plecat?...
Atenţie mare! Fără mişcări bruste că iar mă enervez.

CONNELLY Nu te enerva.

HOŢUL: Nu mă pot abţine.

D-na GRIFFIN Nu ai nici un motiv sa te enervezi.

HOŢUL: Ulcerul meu e de vină.

D-na GRIFFIN: Ai ulcer?

D-ul GRIFFIN: Şi eu am . Să-ţi dau ceva ca să-ţi treacă.

HOŢUL Nu vreau nimic din ce iei dumneata… Bine, să nu fiţi îngrijoraţi, sunt
stăpân pe situaţie. Acum putem merge mai departe! Pasul următor e… Pasul
următor… Unde mi-e lista? (Caută agitat prin buzunare) Nu pot să gândesc cu
atâţia oameni în jur. (Scoate lista mototolită) Lucrez singur… (Citeşte lista
mormăind) Dulapuri, birouri, lăzi… Valiza! Asta e!

D-na GRIFFIN: Valiza?

HOŢUL: În ce să bag lucruriile? Am văzut una în dulapul din hol. (Arată cu arma
spre D-na GRIFFIN) Adu-o! (În timp ce ea execută) Şi lasă biciul jos.
Mă irită. (Se îndreaptă spre ieşirea din dormitor) Şi nu uita că-l am pe
al tău… (Se uită la D-ul GRIFFIN) Mă rog, ce ţi-o fi, îl am prizionier,
aşa că fără idei trăznite.

D-na GRIFFIN (în drum spre dulapul din hol) Te rog, nu te enerva…

HOŢUL (către GRIFFIN şi CONNELLY) Voi doi goliţi-vă buzunarele!

D-ul GRIFFIN (demn, dar reţinut) Eu nu am buzunare.

HOŢUL Ar fi bine să ai (îl ocheşte cu pistolul) şi să ai şi ceva-n ele… Şi nu mă

gândesc la mărunţiş.

D-ul GRIFFIN Daca n-ai avea pistolul ăla…

22
HOŢUL: Dar îl am, multumită ţie. (D-na GRIFFIN se întoarce cu valiza) Pune-o
pe pat şi deschide-o! Acum poţi să-ţi aduci bijuteriile.

D-na GRIFFIN: Deja mi-ai luat blănuriile!

HOŢUL Ascultă, doamnă! Am fost închis într-o celulă, singur, pentru c-am furat
un ceas de mână. Ceilalţi îi spuneau vizuina, dar nu se compară cu un dulap
sufocant, gâdilat de blanuri, încercând din răsputeri să nu strănut, silit să ascult
balivernele unor maniaci sexuali! Am nervii întinşi la maxim, stomacul îmi face
probleme şi dacă nu vrei să mă răsplăteşti pentru aventura asta, o să am eu
grijă s-o faci!

D-na GRIFFIN: Nu am bijuterii !

HOŢUL (în timp ce agită pistolul) Iar îmi faci rău la ulcer…

D-na GRIFFIN (se duce la măsuţa de toaletă) Le aduc acum!

HOŢUL (fluturând arma spre D-ul GRIFFIN) Bani! (În timp ce D-ul GRIFFIN se
duce la Dulapul nr. 2 să-şi ia portofelul, CONNELLY ridică timid o mână) Tu ce
vrei?

CONNELLY: Păi, eu nu mai am ce să caut aici. Şi eu sunt muncitor, ca şi

dumneata… şi mă-ntrebam dacă…

HOŢUL: Nu!!!

CONNELLY: Nu?

HOŢUL: Ştiu totul despre tine, iubăreţule! Scoate-l! Hai!... Mă refer la portofel!
(Îndeasă blănurile în valiză) Am cunoscut mulţi nebuni la puşcărie, dar voi sunteţi
culmea. (În timp ce ei se apropie cu portofelele şi cutia de bijuterii) Puneţi tot ce-i
de valoare în valiză. (Îl urmăreşte pe D-ul GRIFFIN scoţând un teanc de bacnote
din portofel) Aşa mai merge! (D-na GRIFFIN aruncă o singură bijuterie în valiză)
Aruncă toată cutia, doamnă! Le sortez eu mai tarziu. Aşa oameni buni! Orice
nimic contează… (Închide valiza) Ştiţi, n-am făcut niciodată un jaf, eu sunt
specializat în apartamente goale. Da’ nu mă descurc prea rău, nu-i aşa? (Către
CONNELLY) Hei, tu, Casanova, ia trage de firul telefonului.

CONNELLY: Ce?

HOŢUL Rupe-l… Acum!

CONNELLY: Da’… (mergând spre fir) ce-o să spună administraţia?

HOŢUL (îl ocheşte cu pistolul) Nu vrei să trăieşti ca să afli?

23
CONNELLY Cum am ajuns eu aici? Am urcat ca să repar caloriferul…

HOŢUL: Acum ai treabă cu telefonul. (Agită arma) Nu uita de…

CONNELLY Bine, bine!

HOŢUL (în dormitor, către cei doi GRIFFIN) N-aş putea să fac asta în mod
regulat… Trebuie să te gândeşti la prea multe… atâtea amănunte…
Bine, hai înapoi lângă ceilalţi ! (CONNELLY se alătură din nou familiei
GRIFFIN) Cred că asta e tot!… (către cei doi GRIFFIN) N-am uitat
nimic?...) Bine, atunci… (Ia valiza) Cred că asta-i tot! (Se opreşte, vede
mâna d-nei GRIFFIN) Doamnă! (Ea-i întinde mâna) Frumos.

D-na GRIFFIN Poftim?

HOŢUL: Inelul!

D-na GRIFFIN Dar e… verigheta mea!

HOŢUL (îl arată pe D-ul GRIFFIN) De la el? (Ea aprobă tremurând) Cred că (îi
dă jos inelul) nu vrei să-ţi mai aduci aminte.

D-ul GRIFFIN N-o să pleci de-aici cu el!

HOŢUL (pune inelul în buzunar) Poate doar dac-aveţi de gând să mă urmăriţi

sau să ţipaţi pe hol (ia valiza), chiar de sunt un ratat, sunt unul nervos şi poa’ să
termine cu pac-pac… Si apoi… să vă vadă vecinii aşa… Nu e nevoie să mă
conduceţi.

D-na GRIFFIN: O să anunţăm poliţia!

HOŢUL (ajunge-n sufragerie) Aş fi jignit dacă nu anunţaţi poliţia! Din fericire

(arata mănuşile) eu nu las amprente!

D-ul GRIFFIN: O să te descriem. Ochi mici, căprui…

D-na GRIFFIN: Gri!

CONNELLY: Credeam că-s verzi.

HOŢUL: Asta-i viaţa, copii ! (Iese din sufragerie) Continuaţi-vă treaba - Aaaaa!
(Se împiedică de cutia cu scule a lui CONNELLY. Arma îi cade pe podea. D-
na GRIFFIN recuperează arma, în timp ce D-ul GRIFFIN imobilizează
HOŢUL de podea. CONNELLY se apropie)

24
CONNELLY L-am prins!

D-na GRIFFIN (speriată, dar fermă) Nu te mişca!

HOŢUL (strivit sub greutatea lui CONNELLY) Vă… (Se îneacă) Luaţi-l de pe
mine, nu pot să respir…

D-na GRIFFIN: E-n ordine, domnule Connelly… (Ia pistolul cu ambele mâini) Te
acopăr eu.

HOŢUL (CONNELLY se dă jos de pe el) Mai încet cu pistolul, doamnă!

D-ul GRIFFIN Mai bine dă-mi-l mie! (Îi dă arma) Bine, acum ridică-te încet,
foarte, foarte incet… (Ţine arma la trei centimetri de capul HOŢULUI) Sunt un
ţintaş excelent!

HOŢUL Sunt convins. (Începe să se ridice cu greu) Să nu vă enervaţi.

D-na GRIFFIN Ar fi mai bine să rămână pe jos. La televizor îi pune sa stea pe

jos şi cu mâinile şi picioarele depărtate… (HOŢUL începe să se lase jos la loc,
când D-ul GRIFFIN spune ferm)

D-ul GRIFFIN: Nu întotdeauna! (Către HOŢ) Ţi-am zis să te ridici! (HOŢUL

incepe sa se ridice. Către D-na GRIFFIN) Mult mai des îi pun la
perete, cu palmele în afară şi picioarele desfăcute.

D-na GRIFFIN: Dar e mult mai sigur pe jos. (HOŢUL ezită)

D-ul GRIFFIN: E la fel de sigur la perete. Şi e mult mai uşor să-l stăpâneşti.

D-na GRIFFIN: Nu trebuie decât să te apleci şi…

D-ul GRIFFIN Nu-i asta problema, e vorba de cine poartă pantalonii în casa asta!
(Se uită la HOŢ) Ce mai aştepţi?

HOŢUL: Păi v-aţi hotărât?

D-ul GRIFFIN: La perete, mişcă!

HOŢUL (se ridică) La care perete?

D-ul GRIFFIN (arată cu pistolul) Acolo! (HOŢUL se duce spre peretele arătat)
Connelly, sari pe el!

D-na GRIFFIN Verigheta mea!

25
CONNELLY: Am înţeles! (Îl caută pe HOŢ în buzunar) Iată-l ! Una bucată inel!...
Uite! (Mai scoate ceva) Una bucată labă de iepure!

HOŢUL Arunc-o…

D-ul GRIFFIN: Linişte!

CONNELLY Uite! Două cartele de metrou, un pachet de şerveţele… Cred c-au

fost fo…

D-ul GRIFFIN Lasă asta! Vezi dacă are arme, omule!

CONNELLY: Am înţeles! (Pipăie HOŢUL) Aha! (Scoate nişte scule mici de spart
uşi) Cred că avem proba numărul unu! Avem aici…

D-ul GRIFFIN: Ce?

CONNELLY (pune sculele pe masă) Scule de hoţ, dacă nu mă-nşel.

D-ul GRIFFIN: Asta e tot?

CONNELLY: Da.

D-ul GRIFFIN (către HOŢ) Foarte bine! Acum poţi să te intorci. Încet!

D-na GRIFFIN: Ce facem cu el?

D-ul GRIFFIN: Îl predăm poliţiei!

HOŢUL Doamne, nu! Ascultaţi, eu… (Îi cad ochii pe valiză, fuge la ea)

D-ul GRIFFIN: Ce faci?!

HOŢUL ( deschide valiza) Vă propun un târg… Daţi-mi drumul şi (arată spre

valiza) tot ce e înauntru e al vostru, ce ziceţi?

D-na GRIFFIN Păi, tot ce-i înăuntru e al nostru.

HOŢUL (în timp ce D-na GRIFFIN îşi scoate lucrurile din valiză) Ideea e că au
rămas ale voastre, vi le-am dat pe toate înapoi, aşa că nu s-
a-ntâmplat nimic rău. Ce-ar fi să…

CONNELLY Eşti un criminal!

D-ul GRIFFIN: Aşa e!

26
CONNELLY Ai fost prins în flagrant în timp ce-ncercai să comiţi o crimă.

HOŢUL Eu…

CONNELLY: Mai mult…(Scoate carnetul, creionul) Eşti vinovat şi de distrugerea

proprietatii prin… (scrie în carnet) tăierea a doua fire de telefon
şi un cablu…

D-na GRIFFIN (se-ndreapată spre dormitor cu blănurile şi bijuteriile în braţe) Mi-

ai stricat blănurile!

HOŢUL: Îmi pare rău!

D-ul GRIFFIN (îşi ia înapoi portofelul) Eşti o ameninţare pentru societate!

HOŢUL Eu? O ameninţare? Sunt fiu’ ploii!… De ce vă luaţi de mine?

D-ul GRIFFIN : Da’ nimeni…

HOŢUL Ia scutiţi-mă! V-aţi recuperat lucrurile!… Şi-n plus, n-am mai făcut aşa
ceva. Reţetele medicale sunt de vină. Mama mea, ştiti… Cu
scumpirile astea… Au tot urcat preţurile şi… N-am vrut să fac asta,
dar n-am ştiut încotro s-o apuc.

D-ul GRIFFIN: Şi eu care-am crezut că eşti un ratat ordinar.

HOŢUL: Da… Mama e bolnava de ceva vreme şi…

D-ul GRIFFIN: Apă de ploaie! Acum o să ne spui că sistemul e de vină… Nu-i

aşa, Connelly?

CONNELLY Iubeşte-o sau părăseşte-o!

D-ul GRIFFIN Oamenii ca tine fac să scadă moralitatea în ţara asta!

HOŢUL Eu ?!…

D-ul GRIFFIN: De data asta nu mai scapi aşa uşor! Te întorci la închisoare, unde
ţi-e locul!

HOŢUL Dumnezeule!… Pot să stau jos? (D-ul GRIFFIN aprobă din cap. HOŢUL
se aşează pe partea stânga a patului şi-şi acoperă faţa-n mâini. D-na GRIFFIN
revine din dormitor)

27
 CONNELLY (arată carnetul) Evidenţa a fost făcută cu grijă. ( se duce la valiză)
Dacă nu vă supăraţi… (îşi ia banii din valiză) eu îmi iau ce-mi aparţine… ( îşi
ridică cutia cu scule) şi-mi văd de drum…

D-ul GRIFFIN: Pune-o jos!

CONNELLY: De ce?

D-ul GRIFFIN: Nu pleci nicăieri!

CONNELLY ( pune jos cutia) Dar… trebuie să raportez la…

D-ul GRIFFIN: Eu hotărăsc cine, ce, când şi unde raportează!

D-na GRIFFIN (închide valiză) N-am terminat cu dumneata, domnule Connelly!

(Ridică valiza) Ai uitat? Ai un contract de respectat!

CONNELLY (o urmăreşte cum duce valiza pe hol) Un contract?

D-na GRIFFIN (pune valiza la loc) Imediat ce lucrurile revin la normal.

CONNELLY ( ea se intoarce de pe hol) Vrei să spui că…

D-ul GRIFFIN Până acum ai fost pe dinafară!

D-na GRIFFIN: Nu eşti corect.

CONNELLY: Mai vreţi ca eu să…

D-na GRIFFIN: N-a avut încă ocazia să-şi dea drumul.

HOŢUL (cu capul în mâini) Tabliţe de înmatriculare!… (Toţi se uită la el) Toate
tăbliţele alea afurisite de-nmatriculare.

D-ul GRIFFIN: Ce tot mormăi?

HOŢUL Ştiţi ce îseamnă să fii într-adevăr ratat? Să faci de acum înainte toata
viaţa tăbliţe de înmatriculare.

D-na GRIFFIN (vine la el) O…

HOŢUL Să faci toată ziua tăbliţe pentru maşini… Noaptea când închid ochii nu
văd decât numere. SJ-43278, LB-26905, DIP-427… Asta când pot să-mi închid
ochii…(Îşi dă jos gulerul, arată ceva pe gât)Vedeţi asta?

D-ul GRIFFIN Ce-i aia?

28
D-na GRIFFIN (examinându-i gâtul) Pare un fel de cicatrice. Are forma a doua
litere mari de tipar.

HOŢUL Ultima dată, am avut un coleg de celulă. Îmi spunea că vrea să-mi fie ca
un parinte, de fapt i se aprinseseră calcâiele dupa mine. Nu mă-ntrebaţi
de ce. Mă rog, era mai mic ca mine şi-am reusit mereu să-i ţin piept, dar
într-o noapte, când dormeam, a reuşit să mă lege şi…(arată cicatricea) s-
a răzbunat gravându-mi asta!

D-na GRIFFIN (citind cicatricea) F.U.?

HOŢUL: Avea o gură spurcată.

D-ul GRIFFIN Cred c-am auzit destule.

D-na GRIFFIN: Nu, aşteaptă, iubitule… (către HOŢ) N-ai cedat niciodată?

HOŢUL Să cedez?

D-na GRIFFIN: La avansurile sexuale ale puşcăriaşilor…

HOŢUL: Nici o şansă. Pe mine nu ma interesează chestiile astea!

D-na GRIFFIN: Serios… Cât ai stat la închisoare?

HOŢUL 17 ani în total.

D-na GRIFFIN: Şi-ai rămas heterosexual fiind?

HOŢUL Ce?

D-na GRIFFIN: Adică ţi-ai dorit în continuare femei?

HOŢUL: Păi… da… sigur… Am fost şi căsătorit o dată, dar s-a săturat să mă tot
aştepte.

D-na GRIFFIN: Cât ai stat la închisoare ultima oară?

HOŢUL: Cinci ani.

D-na GRIFFIN: Şi când ai ieşit?

HOŢUL Azi dimineaţă.

D-na GRIFFIN Ai auzit? Îti dai seama ce avem aici, sub control?

29
D-ul GRIFFIN: Vrei să spui… Un libido încarcerat atâta timp…

D-na GRIFFIN: Cinci ani lungi!

HOŢUL Un ce?

D-ul GRIFFIN Connelly a fost un rateu…

D-na GRIFFIN Domnul Connelly a mers cât a putut el de departe… Atâta timp
cât el era singura noastră opţiune era normal să lucrăm cu el, dar
acum… El poate fi exact ce-am căutat noi, Charles. Un cazan sub
presiune, plin de dorinţe suprimate.

D-ul GRIFFIN (se uită la HOŢ) Tendinţe criminale, puternice…

D-na GRIFFIN: E mult mai aproape de ideal, are şi o cicatrice.

HOŢUL Nu-ţeleg… ce se intamplă?…

D-na GRIFFIN: Ia spune-mi, ţi-ai dori să scapi de plăcuţele de înmatriculare?

HOŢUL: Adică… îmi daţi drumul?

D-na GRIFFIN : Nu încă. Îţi vei relua meseria de hoţ. Îţi propunem o schimbare
minunată în viaţa ta… dacă prestezi anumite servicii.

D-ul GRIFFIN (îl ocheşte cu pistolul) Şi-ar fi bine să…

HOŢUL: Să prestez?

D-na GRIFFIN Ai auzit vreodată de… (se apleacă peste HOŢ, dorind să-i
împărtaşească o revelaţie) doctorul Leopold Baumgartner?

HOŢUL Adică vreţi ca eu să fac… ce făcea el?

D-na GRIFFIN (aprobă din cap) Viaţa asta plină de frustrări te-a transformat într-
un criminal. Va fi o terapie pentru tine…

HOŢUL Nu, nu… nu pot să fac aşa ceva…

D-na GRIFFIN: Asta e şansa ta de a-ţi elibera heterosexualitatea înăbuşită…

HOŢUL (sare înspăimântat) N-o să fac faţă, credeţi-mă, nu-s pregătit şi… şi
biciul mă face nervos… Ulcerul meu nu suportă biciul…

30
D-na GRIFFIN: Treaba ta… Dacă preferi să faci tăbliţe de înmatriculare toată
viaţa…

HOŢUL Doamne!

D-na GRIFFIN: Sau preferi să te tatueze tot felul de indivizi jegoşi… (Către D-ul
GRIFFIN, cu regret) Asta e, o să-l dăm pe mâna poliţiei.

HOŢU: Staţi puţin! Ce?… Ce ar trebui să fac?

D-na GRIFFIN Păi… E chiar simplu… Eu sunt, bineînteles, frumoasă,

vulnerabilă, mult dorita soţie a unui marchiz francez…

D-ul GRIFFIN A auzit de toate astea din dulap. Hai mai repede!

D-na GRIFFIN: Îi explic puţin. E foarte uşor… (Trage HOŢUL încet spre dormitor.
D-nul GRIFFIN îl ameninţă cu pistolul) O să-ţi pui în aplicare instinctele
tale criminale şi impulsurile tale primitive, animalice, în rolul lui Jacques.

CONNELLY (care a fost complet ignorat) Hei!

D-na GRIFFIN: O brută păroasă, cu fruntea îngustă…

CONNELLY: Hei!!! (Toţi se intorc spre el) Şi cu mine cum rămâne?!

SFÂRŞITUL ACTULUI I

ACTUL II

CONNELLY: Cu mine cum rămâne?!

D-na GRIFFIN A… Tu poţi pleca.

CONNELLY: Să plec?

D-na GRIFFIN: Asta vroiai, nu?…

CONNELLY Păi, da… sigur…

D-na GRIFFIN: E mai bine să-ţi vezi de treabă. (În timp ce se întoarce către
HOŢ) Ştiu că putem conta pe discreţia ta.

D-ul GRIFFIN: Nici o vorbă la nimeni!

31
CONNELLY Am înţeles! (Ridică încet cutia de scule)

D-na GRIFFIN (către HOŢ) Sa ne întoarcem la ale noastre (Îl conduce spre
dormitor) În spatele ochiilor tăi mici şi injectaţi se află un vulcan de sexualitate
reţinută… De mult râvneai la carnea mea albă…

CONNELLY Am şi eu o cicatrice! Apendicita! Nu, n-are formă de literă, dar are

cinci centimetri… Şi are marginile întărite… De ce să m-aruncaţi aşa…
ca pe o cârpă. Orice poate el, pot şi eu!

D-na GRIFFIN Domnule Connelly, atunci de ce…

CONNELLY Sunt îngrijitor de 16 ani aici, îmi plătesc impozitele, am grijă de tot
felul de probleme. La orice face faţă un criminal de rând, pot şi
eu să fac faţă.

D-na GRIFFIN: Eşti gelos!... Ai auzit iubitule, e gelos!

D-ul GRIFFIN Începem şi noi odata chestia asta!…

D-na GRIFFIN: Acum avem şi o soluţie de rezervă… Abia acum vedem din ce
aluat e făcut domnul Connelly.

CONNELLY Vreau să fiu apreciat, dacă e ceva de apreciat.

D-na GRIFFIN Vei fi, domnule Connelly Te luăm înapoi în echipă!

CONNELLY Ce echipă?

D-ul GRIFFIN (cu pistolul spre HOŢ) Şi cu ăsta cum rămâne?

D-na GRIFFIN: E în continuare cel mai promiţător candidat… Mă bazez mult pe

dorinţele lui refulate, dar tu vorbeşti mereu de alternative…

D-ul GRIFFIN Vrei să spui…

D-na GRIFFIN: Dacă se dovedeşte că e ieşit din formă, (îl arată pe

CONNELLY) domnul Connelly poate fi jucătorul de rezervă.

CONNELLY Rezervă?

D-ul GRIFFIN Dacă va reuşi să se pornească.

CONNELLY: Cum?

HOŢUL Poa’ să-mi ia el locul, pot fi eu rezerva.

32
D-ul GRIFFIN: Linişte!

CONNELLY: A… Domnule Griffin… Doamnă… Avem o problemă de

comunicare… Când am zis că pot să fac orice face el, n-am vrut să insinuez că
el nu s-ar descurca, ci pur si simplu că şi eu m-aş descurca, dac-aş avea timp.
Vedeţi… nu-i vorba numai de zugravi, mai e şi fereastra din apartamentul 3C,
(ridică cutia) asa că, sigur, mi-ar plăcea rolul jucătorului de rezervă, dar mă tem
că…

D-ul GRIFFIN (cu pistolul spre el) Pune-o jos!

CONNELLY: Sunt convins că se descurcă…

D-ul GRIFFIN (ameninţând cu arma) Jos! (CONNELLY se conformează) E prea

dezorganizată treaba, prea mulţi şefi şi prea puţini angajaţi!… Aşadar…
(Îndreaptă pistolul spre HOŢ) Tu vei fi titularul, că daca nu… (Îl ameninţă pe
CONNELLY) Iar tu vei sta pe margine pentru orice eventualitate. E clar? Acum
putem începe, nu?

D-na GRIFFIN: Bineînţeles! (Îl trage pe HOŢ în dormitor) Îl pregătesc imediat.

CONNELLY ( o urmează, către HOŢ) O să te descurci perfect, n-ai de ce să-ţi

faci griji…

D-na GRIFFIN (conduce HOŢUL la draperii) Urmează-ţi instinctele tale criminale.

Atât.

CONNELLY Te ascunzi după draperii… (D-ul GRIFFIN traversează dormitorul

spre Dulapul nr.2, pe tocuriile lui cui şi cu expresia sa severă) Eu
de obicei încep cu o respiraţie mai grea, ştii tu, ca fundal sonor…

HOŢUL (agitat, către D-na GRIFFIN) Şi v-aşteptaţi să joc… cu ei aici?

D-na GRIFFIN Soţul meu va sta în dulap…

CONNELLY (mergând spre Dulapul nr.1) Eu vă observ din celălalt.

D-na GRIFFIN: Ai grijă la blănuri!

CONNELLY (intră în Dulapul nr.1) Am înţeles! (Închide uşa)

D-ul GRIFFIN (în dreptul Dulapului nr.2) O să-ţi urmăresc fiecare mişcare. (Intră
în dulap) Şi ţine minte… (Se întoarce şi îşi îndreaptă pistolul
către HOŢ) Trag excelent la ţintă.

33
D-na GRIFFIN (îşi ridică biciul) E important să fii spontan.

HOŢUL: Spontan… (Ea ascunde biciul sub perna de pe pat) Doamne sfinte!…
Doamnă, eu fac tot ce pot… dar dacă nu joc cum vreţi…

D-ul GRIFFIN (din Dulapul nr.2) Plăcuţe de înmatriculare!!!

D-na GRIFFIN Are dreptate.

HOŢUL Adică… m-aţi preda poliţiei?

D-na GRIFFIN: Nu ne dai de ales. Dar sunt convinsă că nu ne vei dezamăgi… (Îl
impinge in spatele draperiilor) Să trecem pe poziţii!

HOŢUL (disperat) Ai un Playboy?

D-na GRIFFIN Poftim?

HOŢUL: Sau un Penthouse, ceva de genul asta… Asta era tot ce aveam la
închisoare… Pozele m-ar ajuta să intru-n stare… Nici n-am nevoie
de posterul de la mijloc, măcar…

D-na GRIFFIN O poză bidimensională? Eu sunt tridimensională!

HOŢUL Da, da’ totul depinde de cum ai fost obişnuit, nu-i aşa? (Înghite
neajutorat) Mi-am petrecut mulţi ani cu pozele alea…

D-ul GRIFFIN (din dulapul nr. 2) Asta-i bună!...

D-na GRIFFIN: O foloseşte numai ca să… (către Dulapul nr.1) Domnule

Connelly…

CONNELLY (din dulap) Şi-o scoale.

D-na GRIFFIN (către HOŢ) Nu-i aşa?

HOŢUL: Da…

D-na GRIFFIN (către Dulapul nr.2) De ce să nu încerce?

D-ul GRIFFIN: Continuaţi, continuaţi!

D-na GRIFFIN (se duce la raftul cu reviste) Mă tem că tot ce-ţi putem oferi e…
(cotrobăie prin reviste) un Vogue.

HOŢUL (cu privirea în gol) Vogue?

34
D-na GRIFFIN (îi aduce revista) Te mulţumeşti cu articole de lenjerie.

HOŢUL: Mda… O să-mi dau toata silinţa.

D-na GRIFFIN (vine la măsuţă) La locuri fiecare… (HOŢUL intră după draperii
cu revista Vogue în mână, ea se aşează la măsuţă. Începe să-şi pieptene
părul) Iată-mă din nou… singură în budoarul meu… aşteptând înspăimântată
întoarcerea soţului meu, Marchizul… Nu mai e nimeni în castel, în afară de
Jacques, porcarul, o brută, o matahală. (Se piaptănă) Când face o plecăciune-n
faţa mea, în ochii lui de porc văd adeseori flacăra pasiunii. Sunt sigură ca e
doar imaginaţia mea, hrănită de povestirile acelea… Dar ce se aude? Pare a fi
o respiraţie greoaie… Sunt sigură c-am auzit un gâfâit… (Gâfâitul se aude din
spatele draperiei, vocea ei devine din nou tremurandă) Să fie tot imaginaţia
mea? Se aude din spatele draperiilor?… (Se ridică încet) Hi! Se mişcă!
(Gâfâitul se amplifică) Vai! Cred că e cineva acolo. (Draperii agitate) Oh, Mon
Dieu! Ce mă fac?!… (HOŢUL iese de după draperii, gâfâie nervos cu ochii lipiţi
de revistă) Jacques! De ce te uiţi aşa la mine?… Ce vrei?… (Se dă cu spatele
spre pat) De ce vii spre mine?… (El stă pe loc, gâfâind, cu ochii aţintiţi în
continuare spre revistă) Vii spre mine! (HOŢUL începe dezorientat să se mişte
într-o direcţie greşită, gâfâind încă, cu ochii în revistă)

D-ul GRIFFIN (din Dulapul nr.2) Nu pe acolo!

CONNELLY (din Dulapul nr. 1) Mai spre dreapta!

D-na GRIFFIN (când HOŢUL intră într-un scaun) Ce e cu tine?

HOŢUL (disperat) Nu cu mine, cu pozele!

D-na GRIFFIN: Cu pozele?

HOŢUL Astea nu-s ca alea din Playboy, sunt prea slabe. (Se duce la Dulapul nr.
2) Uitaţi-vă la ele! (Ţine revista la gaura cheii) Arată ca nişte băieţi chinuiţi. (În
grabă, D-ul GRIFFIN iese enervat din dulap cu arma-n mână) Fără supărare,
nici n-aş avea nevoie de poze dac-aş fi într-o situaţie familiară, dar… îmi pare
rău… nu mă excită să fiu porcar!

D-na GRIFFIN (jignită) N-ai nici un impuls ca să mă vrei?

HOŢUL: Nu e nimic personal, doamnă, numai că dumneata tragi toate sforile…

(Nervos, către D-ul GRIFFIN) E greu pentru un barbat să funcţioneze
când o femeie trage toate sforile!

35
D-ul GRIFFIN (către D-na GRIFFIN) Vezi ce-ai făcut? A devenit o problemă în
loc să fie o soluţie. Aşa se întâmplă când te dai pe mâna altcuiva.
Dacă vrei un lucru făcut bine, îl faci singur.

D-na GRIFFIN: Fac şi eu ce pot! Încerc să fac totul cum ştiu eu mai bine…Ca să
salvez o căsnicie…

D-ul GRIFFIN: Ştiu că încerci Livvy. Dar aşa cum merg lucrurile… n-o să
ajungem niciodată la partea interesantă.

D-na GRIFFIN Nu spune asta! (CONNELLY deschide uşa dulapului.1, în timp

ce HOŢUL se trage spre geamul de la baie încercând să scape) Am
încredere în noi!

D-ul GRIFFIN) Si eu! Îţi luceşte nasul. De ce nu te duci tu să te aranjezi puţin şi

o să fac eu să meargă treaba aici!

D-na GRIFFIN Bine. (HOŢUL îngheaţă când D-ul GRIFFIN se întoarce spre el
cu pistolul) Crezi că poţi să-l pui în funcţiune?

D-ul GRIFFIN: N-ajungeam unde sunt, dacă n-aş fi ştiut cum să iau oamenii.

CONNELLY (îsi scoate capul din dulap, doamna Griffin dispare în baie) Vă rog
frumos, pot să plec acasă?

D-ul GRIFFIN: Nu, eşti încă rezervă. (Flutură arma către HOŢ. Capul lui
CONNELLY reintră în dulap) Vino aici! (HOŢUL vine
tremurând) Cum te cheamă?

HOŢUL: Lapchick…

D-ul GRIFFIN: Ia zi tu, Lapchick, de când eşti aici la noi?

HOŢUL De o oră.

D-ul GRIFFIN: Ştii, Lapchick, eu nu cred în şansă, tu crezi?

HOŢUL Păi…

D-ul GRIFFIN Rataţii cred în şansă. Câştigătorii profită de orice şansă. Ai fost
un ratat, Lapchick! Acum ai şansa să fii un câştigător!

HOŢUL Da?

D-ul GRIFFIN: Şansa de a face ceva cinstit pentru prima oară în viaţă, de a ajuta
această femeie să treacă peste problemele ei emoţionale.

36
HOŢUL: Problemele dumneaei? Credeam că sunt ale dumneavoastră!

D-ul GRIFFIN Nu te concentrezi, Chapwick! N-o să fii niciodată un câştigător în

jocul vieţii dacă nu reuşeşti să te concentrezi!

HOŢUL: Mă scuzaţi!

D-ul GRIFFIN Femeile au glandele şi arderile chimice complicate, de aceea le

dau emoţiile peste cap tot timpul. Să-i mulţumim lui Dumnezeu
Chadwick, că suntem fiinţe sensibile.

HOŢUL: Aşa e, ulcerul meu…

D-ul GRIFFIN : Ceea ce explică stabilitatea noastră superioară şi puterea

noastră de a rezolva probleme. Eu am simţit imediat când soţia mea,
din cauza construcţiei sale interioare, a început să aibă această
problemă, să se simtă total nedorită,. Am fost atât de afectat încât…
chiar n-am mai dorit-o… Dar fidelitatea mea faţă de ea m-a făcut să
nu mai doresc nici o altă femeie…

HOŢUL: Din cauza chestiilor alea chimice?

D-ul GRIFFIN: Exact. Acum spune-mi, Chapstick, puteam să las problemele

emoţionale ale soţiei mele să ne distrugă fericirea?

HOŢUL: Nu, cred că nu.

D-ul GRIFFIN: Ai vorbit ca un câştigător. Ştiam că vei intelege. Dacă mă ajuţi s-o
însănătoşesc pa aceasta femeie minunată, te voi numi reprezentantul firmei
«Rulmenţi mai buni» în insulele Aleutian, cu drepturi complete, inclusiv un cont
de cheltuieli clasa A.

HOŢUL: Clasa A?

D-ul GRIFFIN: Iar dacă nu ne ajuti, te-mpuşc ca pe un câine. De acord?

HOŢUL (îi dă mâna) Sunt de acord!

D-ul GRIFFIN (nerăbdător) Atunci hai s-o facem!

HOŢUL (neliniştit, în timp ce D-na GRIFFIN iese din baie) S-o facem?

D-ul GRIFFIN: Concentrează-te să găseşti ceva care să te excite în afară de

Playboy.

37
D-na GRIFFIN (vine către HOŢ) O… amintire sau o închipuire care să-ţi crească
pulsul… Să ţi se umfle vena aia de pe frunte de la atâta poftă animalică. (Face
un efort ca să se oprească) N-ai nimic de genul ăsta?

HOŢUL: Păi…

D-ul GRIFFIN (cu eficienţa unui director) De exemplu, dormitorul unui internat de
fete… O orgie romană? Haremul unui şeic arab? (Se încruntă la lipsa de
entuziasm a HOŢULUI) Păi… ce te stârneşte?

HOŢUL (după o pauză) Închisoarea.

D-na GRIFFIN: Închisoarea?

D-ul GRIFFIN ) Am crezut că eşti heterosexual.

HOŢUL: Sunt! Dar gardianul are...

D-na GRIFFIN O soţie, bineînteles! O femeie drăguţă, vulnerabilă, înconjurată

de o mulţime de abstinenţi!

HOŢUL: E o babă!

D-na GRIFFIN: Atunci fiica gardianului, inocentă…

HOŢUL Prea tinerică.

D-ul GRIFFIN: Atunci cine?

HOŢUL: Femeia de serviciu.

D-na GRIFFIN Femeia de serviciu?

HOŢUL: E din Puerto Rico.

D-na GRIFFIN: O menajeră din Puerto Rico. Bine, mă pot adapta şi la asta…
Vorbeşte-mi despre ea.

HOŢUL: Păi, am văzut-o când am fost trimis să dau cu ceară parchetul

gardianului. Asta înainte să-şi dea seama că sunt alergic la ceara de
parchet. Menajera era bine făcută. Mă uitam la ea în timp ce ştergea
praful…

D-ul GRIFFIN : Praful?

HOŢUL: Da… câteodată ştergea praful, o masuţă şi se apleca peste ea…

38
D-na GRIFFIN Şi tăietura adânca a bluzei lasă să-i cadă afară…

HOŢUL Era cu spatele.

D-na GRIFFIN: Cu spatele?

HOŢUL: Asta-i imaginea care-mi place. Când o femeie e construită ca ea,

(mimează o femeie cu un fund dezvoltat) un bărbat are să prindă…

D-na GRIFFIN (revelaţie bruscă) Eşti mai degrabă un om «pro fund» decât «pro
sâni»! (Către D-ul GRIFFIN) Ţii minte capitolul doctorului
Baumgartner pe tema asta?

D-ul GRIFFIN (către HOŢUL stânjenit) N-are de ce să-ţi fie ruşine, e o zonă
perfect erogenă.

HOŢUL Bine.

D-na GRIFFIN: Si cum decurge?

HOŢUL: Decurge?

D-na GRIFFIN: Fantezia.

HOŢUL: A, da. Păi… Câteodată stau întins şi… am visul ăsta…

D-na GRIFFIN Da!

HOŢUL: Mă ocup de podeaua gardianului cu maşina de ceruit, ştiţi şi treptat îmi

fac drum spre dormitor…

D-na GRIFFIN: Bineînteles!

HOŢUL: Şi acolo o văd pe menajeră. O cheamă Rosita.

D-na GRIFFIN (încercând să intre în atmosfera fanteziei) Rosita!

HOŢUL: Şterge praful…

D-na GRIFFIN (încearcă să sune erotic) Şterge praful…

HOŢUL: Da… Cu o chestie din aia de pene… Şi eu duc maşina mai aproape de
ea…

D-na GRIFFIN: Mai aproape…

39
HOŢUL: Şi mai aproape…

D-na GRIFFIN: Şi apoi?

HOŢUL: Pai, ea se apleacă… să şteargă undeva foarte jos, cu spatele la mine

şi…(Mimează un posterior mare la numai câţiva centimetri) Iată-l!

D-na GRIFFIN (şoptind, prinsă de fantezie) Ispitindu-te !…

HOŢUL Daaa…

D-na GRIFFIN: Si te excită…

HOŢUL : Daa….

D-ul GRIFFIN Şi apoi?

HOŢUL: Apoi… întind mâna…

D-na GRIFFIN: Încet…

HOŢUL : Da… încet… şi…

D-na GRIFFIN : Şi?

HOŢUL (cu un sentiment de final erotic) O ciupesc!

D-na GRIFFIN: Şi apoi?

HOŢUL: Apoi?

D-na GRIFFIN Ce se întâmplă?

HOŢUL Atunci mă trezesc.

D-na GRIFFIN Te trezeşti? Vrei să spui că…

D-ul GRIFFIN: E cea mai plictisitoare fantezie din câte am auzit.

D-na GRIFFIN : Totuşi… Începutul avea ceva primitiv…

D-ul GRIFFIN: Plictisitor!

D-na GRIFFIN: Dar nu i-am dat nici o şansă să…

40
D-ul GRIFFIN : Ce şansă? O ciupitură şi-a terminat?

D-na GRIFFIN: Nu-i adevărat. (Se uită cu compasiune la HOŢ)A practicat o

cenzură psiho-sexuală, nu-i aşa?

HOŢUL: Cum?

D-na GRIFFIN: Nu nega… Noi te înţelegem…

D-ul GRIFFIN Ce înţelegem?

D-na GRIFFIN: Şi se vede în ochi, Charles, nu vezi? Tensiunea, expresia

bântuită a unui om care a fost nevoit să-şi cenzureze până şi
fanteziile. Şi pentru ce? Pentru că a fost închis ani de zile într-o
cuşcă… unde până şi visul poate fi închis. Dar acum a ieşit din
cuşcă… Acum, când eu voi deveni Rosita, menajera portoricană a
visurilor sale, subconştientul lui va ştii să nu lase o ciupitură să fie
sfârşitul, ci începutul…

D-ul GRIFFIN (se duce spre dulap) Vom vedea.

HOŢUL (către D-na GRIFFIN) Dumneavoastră o să fiţi Rosita?

D-na GRIFFIN: Si! (Îl trage spre draperii) Senorita cu ochii negrii care-ţi topeşte
ceara din maşină.

HOŢUL: Maşină?

D-na GRIFFIN (poziţionează HOŢUL în faţa draperiilor) Eşti dincolo de uşa

dormitorului, dai cu ceară pe jos, apoi mă vezi ştergând praful
şi lasi natura să-şi urmeze cursul. Gata?

HOŢUL Cred că…

D-na GRIFFIN Să spargem toate barajele… După noi potopul…

D-ul GRIFFIN (către HOŢ, din dulap) Să joci bine, că dacă nu!... (Închide uşa
după el)

D-na GRIFFIN: Cortina. (Imediat ia atitudinea unei menajere, scoţându-şi fundul

în afară) Caramba! Iată-mă singură în casa gardianului, în mijlocul închisorii,
(HOŢUL scoate un bâzâit ciudat în timp ce intinde mâna) înconjurată de
atâţia criminali. (Se opreşte şi se încruntă la HOŢUL care bâzâie) Ce faci?

HOŢUL: Sunetul maşinii de ceruit.

41
D-na GRIFFIN Chiar ai nevoie de asta?

HOŢUL Nu e maşină de ceruit dacă nu scoate nici un sunet.

D-na GRIFFIN: Atunci lasă asta pe mâna domnului Connelly. Vreau ca

dumneata să te concentrezi asupra poftei… Domnule Connelly, puţină maşină
de ceruit dacă se poate? (Auzim un bâzâit din Dulapul nr. 1)

HOŢUL : Prea sus.

D-na GRIFFIN: Un pic mai jos, domnule Connelly. (Un zumzet mai adânc) Mai
bine?

HOŢUL (gânditor) Păi…

D-na GRIFFIN Va trebui să ne mulţumim cu ce avem… De la început. (Îşi reia

atitudinea precedentă) Cortina. (Ea îşi scoate fundul, CONNELLY începe să
bâzâit, HOŢUL îşi mişcă mâna ca şi cum ar simţi vibraţiile unei maşini de ceruit)
Caramba! Mi-e aşa de frică să stau în aceeaşi casă cu criminalul condamnat
Jock… Câteodată are ceva în ochii lui mici de porc. Santiago! Nu trebuie să mă
gândesc la asta… El e aici ca să dea cu ceară pe podea, asta e tot… Să nu mă
gândesc la toate femeile pe care le-a atacat… (Mişcă pămătuful, ea e acum
aproape de HOŢUL care manipulează nervos maşina, în timp ce CONNELLY
scoate un bâzâit nesigur) Am să rămân cu fundul către el, ca să nu vadă cât de
speriată sunt... în timp ce el vine din ce în ce mai aproape…

D-ul GRIFFIN (din dulapul nr. 2) Mai repede! (HOŢUL sare spre spatele
doamnei GRIFFIN)

D-na GRIFFIN Madre mia! Cred că vrea să pună laba lui pe mine, vai, sunt
paralizată de spaimă… Nu-s în stare să mă mişc şi-l simt cum
se apropie cu degetele lui ca nişte gheare… Îl simt… O să
atingă pielea mea albă, fina, sensibilă…

D-ul GRIFFIN (din Dulapul nr. 2) Hai odata, ciupeşte-o!

CONNELLY (din Dulapul nr. 1) Hai! Poţi s-o faci!

D-na GRIFFIN: Sunt aşa de speriată…

D-ul GRIFFIN (în timp ce mâna HOŢULUI tremură) Ce mai aştepţi?

CONNELLY: Hai, câţiva centimetri…

D-na GRIFFIN (împingându-şi fundul în mâna lui) Santa Maria, începe să mă

ciupească!

42
CONNELLY: Aşa, băiete!

D-ul GRIFFIN (dezgustat) Nu face nimic!

CONNELLY: Împreunează-ţi degetele, atât mai ai de făcut…

HOŢUL N-are nici un rost, nu pot, pur şi simplu nu pot…

D-ul GRIFFIN (deschide dulapul) Acum ce s-a mai întâmplat?

HOŢUL Am incercat să fac ce mi-aţi cerut, dar sunt foarte emotiv, am şi ulcer,
mi-am dat toata silinţa dar... (Cade descumpănit pe şezlong) Sunt prea
bătrân pentru chestii din astea!

D-ul GRIFFIN: Eşti mai tânăr ca mine!

HOŢUL Dac-aţi fi stat închis atâta timp ca mine... E cum zice doamna. Sexul în
închisoare e mai mult o durere de cap… dacă nu eşti pe invers… aşa
că… după câţiva ani… îţi cam piere pofta…

D-ul GRIFFIN (iese din dulap) Pregăteşte-te, Connelly!

CONNELLY (din Dulapul nr.1) Doamne!…

D-na GRIFFIN Vrei sa spui că-n închisoare n-ai nici o dorinţă ascunsă, că nu
tânjeşti în secret după nimic?

HOŢUL (ridică privirea) N-am spus asta… Sigur că tânjesc…

D-na GRIFFIN: După ce?

HOŢUL După aripioare.

D-na GRIFFIN Aripioare?

HOŢUL: Aripioare de pui, crocante şi cu sos amar…

D-ul GRIFFIN: E, asta a pus capac! (Către Dulapul 1) Connelly, ieşi imediat! (În
timp ce CONNELLY iese nefericit din dulap) Sper că eşti pregătit,
pentru c-am ajuns la capătul răbdării!

CONNELLY ( spre HOŢ) E numai vina ta!

HOŢUL: Da’ n-am făcut nimic!

43
CONNELLY: Mie-mi spui?

HOŢUL (sărind in sus) Da? Parcă tu te-ai descurcat mai bine?! Eşti bun numai
pe scara de incendiu!

D-ul GRIFFIN: Ca să nu mai vorbim de finalizare!

CONNELLY: Măcar eu ştiu să ciupesc!

HOŢUL: Trabucuri! Asta ştii tu să ciupeşti!

CONNELLY: Ia uite cine vorbeşte!

D-ul GRIFFIN Opriţi-vă!

HOŢUL: Măcar eu sunt un hoţ cinstit!

CONNELLY (nas în nas cu HOŢUL) A, da?

HOŢUL: Da!

CONNELLY: Da?

HOŢUL: Da!

D-ul GRIFFIN: Ajunge !

D-na GRIFFIN (entuziasmată) Stai! Uită-te la ei, Charles! Amândoi sunt

pregătiţi, plini de patimă… Putem avea genul de scenariu pe
care ţi l-ai dorit întotdeauna, o luptă la final!

D-ul GRIFFIN O luptă?

CONNELLY (plecând neliniştit de lângă HOŢ) O luptă?

D-na GRIFFIN E o idee minunată! Două brute, doi porci într-o luptă pentru…

D-ul GRIFFIN: Supravieţuirea celui puternic!…

D-na GRIFFIN: Exact!

D-ul GRIFFIN Îmi place.

D-na GRIFFIN: Nu spui numai aşa…?

D-ul GRIFFIN Să-i văd cum se lovesc, cum îşi trag şuturi… Chiar mi-ar plăcea!

44
D-na GRIFFIN: Bineînteles că ţi-ar plăcea!

CONNELLY Ă, mă scuzaţi…

D-na GRIFFIN: Va fi o adevărată eliberare!

CONNELLY: Nu cred că…

D-ul GRIFFIN: Şi partea interesantă, cucerirea redutei?

CONNELLY: Eu…

D-na GRIFFIN: Imediat ce-şi termină lupta sângeroasă pentru mine, câştigatorul
o să pună mâna pe pielea mea fina, albă…

CONNELLY Staţi puţin! Aş vrea, dar mă tem că scena luptei e…

HOŢUL: Eu am un spate fragil, iar doctorul mi-a spus să…

CONNELLY: Iar genunchiul meu are … vedeţi… o chestie…

D-ul GRIFFIN: Linişte! Asta-i ultima voastră şansă! Vreau să văd o luptă şi apoi
cucerirea redutei sau (ţinteşte HOŢUL cu arma) închisoarea pentru tine
(arma spre CONNELLY) şi şomajul pentru tine! E clar? S-a-nţeles?
(Către doamna GRIFFIN) Unde-i vrei?

D-na GRIFFIN: După draperii presupun…

D-ul GRIFFIN (fluturând pistolul) Aţi auzit!

D-na GRIFFIN (îi conduce pe cei doi ameţiti spre draperii) Cred că rămânem la
scenariul castelului, e adaptabil… (Îl bagă pe CONNELLY după o draperie)
Tu vei fi Jacques ca de obicei, domnule Connelly… Şi din moment ce
porcarii nu te excită, (bagă HOŢUL după o alta draperie, D-ul GRIFFIN intră
în dulap) tu poţi fi un grăjdar cu sprâncenele împreunate…

D-ul GRIFFIN: Fără prefăcătorii! (Închide uşa dulapului după el)

D-na GRIFFIN (împingând HOŢUL după draperii) La locuri toată lumea! (Îşi ia
poziţia la măsuţa) Cortina!… (Începe să se pieptăne.) Mi-aş dori ca soţul meu,
Marchizul, să fie aici în budoar în timp ce mă pregătesc de culcare… singură în
castel, doar cu Jacques porcarul şi bruta aia păroasă, noul grăjdar… Tremur
când se uită la mine… (Se piaptăna tot mai puternic) Şi cred că se-ntâmplă ceva
şi intre ei. Se scuipă ori de câte ori trec unul pe lângă altul… (Se înfioară) Ţăranii
ăştia sunt atât de violenţi! Sacre bleu! (Se întoarce încet, speriată, spre draperii)

45
Ce se aude? Parcă e o respiraţie greoaie? Respiraţia greoaie a doi oameni?
(Auzim un gâfâit puternic de după draperii) Ma foi! (Se ridică şi se holbează
palidă la draperii) Vine dinspre draperiile alea! Par să se mişte… Să fie oare
vântul care trece prin ferestrele astea franţuzeşti sau… (Începe) Caramba! Adică
Mon Dieu! Două matahale în spatele draperiilor… Sunt paralizată de frică, văd
cum dau draperiile la o parte şi vin spre mine… Vin spre mine… Vin!

D-ul GRIFFIN (din dulap) Hai odată! (CONNELLY şi HOŢUL, gâfâind nervos,
apar de după draperii)

D-na GRIFFIN: Inima-mi bate puternic, ei vin spre mine cu pofta în ochii lor mici
si injectaţi… Dar stai! Se opresc, se întorc unul spre altul, în
ochii lor e atâta ură…

D-ul GRIFFIN (din dulap) Mai multă ură! (Ei încearcă să execute)

D-na GRIFFIN: Îşi arată colţii galbeni ( ei îşi arată dinţii) ca două corcituri care
mârâie pentru un os, cu urechiile ciulite, gata, gata să sară
unul la gâtul altuia…

D-ul GRIFFIN (CONNELLY, mârâind, îi face semn HOŢULUI să coboare odată

cu el) Luptaţi! Loviţi!

CONNELLY ( HOŢULUI, şoptit) Ne prefacem, poţi câştiga tu!

HOŢUL : Nu, nu, câştigă tu…

D-ul GRIFFIN (din dulap) Fără prefăcătorii sau la tăbliţe de înmatriculare cu tine!

D-na GRIFFIN (voce normală) O să afle toţi că eşti voyeurist. Care din voi vrea
să scape cu bine?

HOŢUL Doamne! (Sare la CONNELLY. Cei doi se luptă intr-o manieră ciudată,
încercând să se pună unul pe altul la pământ)

D-na GRIFFIN (înapoi în personaj) Mon Dieu! Se luptă ca nişte animale nebune!
…Se sfâşie fără milă! (Cei doi cad pe pat unde mai mult se rostogolesc) Câtă
brutalitate! Câtă sălbăticie!… Nu pot să mă uit!…

D-ul GRIFFIN (din dulap) Loviţi! Ţipaţi!

HOŢUL (depărtându-se de CONNELLY) La dracu’! (Chinuindu-se să se ridice de

pe pat) Pentru ce naiba ne batem? N-o să existe nici un câstigător! (Arată spre
D-na GRIFFIN şi spre dulapul nr.2) În afară de ei! Înţelegi? Ne folosesc, se joacă
cu noi! Ştii ce primeşte câştigătorul? (Scoate biciul de sub pernă) Asta! (Scutură
biciul sub nasul lui CONNELLY) Ameninţarea ca de obicei! (Arată cu biciul spre

46
D-na si D-ul GRIFFIN, care a deschis uşa dulapului) N-ar trebui să ne luptăm
între noi, ar trebui sa ne batem cu ei! N-am ascultat niciodată de băieţii de la
închisoare, dar aveau dreptate. Uniţi avem o şansă, suntem o forţă. (Ţine biciul
în pumnul strâns înfruntând-o pe D-na GRIFFIN) De acum nu mai pocneşti tu din
bici, ci noi! (Pocneşte biciul deasupra capului ei) Cum e, îţi place? (Încă o dată) E
bine? (Încă o dată) Da?

D-na GRIFFIN Ia-mă! (Cade pe spate pe pat, CONNELLY se fereşte cu grijă din
calea ei) Sunt a ta!

HOŢUL Şi de ce nu? (Aruncă biciul) Ani de zile, tot voi ne-aţi tras-o nouă!
(Începe prin a-şi rupe cămaşa) De ce să nu v-o tragem şi noi o dată!…

D-ul GRIFFIN (ţâşnind din dulap) Înapoi! (Îndepărtează HOŢUL cu arma) Înapoi!

D-na GRIFFIN (din pat) Dar, Charles, a devenit exact ce căutam… pasional…
brutal…

D-ul GRIFFIN: Nu te las violată de un comunist! (În timp ce toţi se privesc fiind în
impas, în sufragerie îşi face bagă capul o femeie slabă, tristă, puţin mai în
vârstă ca D-na GRIFFIN - LUISE)

LUISE: Olivia? Eşti aici?

D-na GRIFFIN O, Doamne!

D-ul GRIFFIN Sor-ta!

LUISE Uşa era întredeschisă… (În timp ce ea o caută pe D-na GRIFFIN, cei doi
GRIFFIN încep o grămadă de acţiuni în încercarea de a-l ascunde pe
CONNELLY după o draperie şi pe HOŢ după alta cu ajutorul armei. LUISE
avansează spre dormitor, uşa întredeschisă îi blocheaza vederea. D-ul GRIFFIN
porneşte spre dulap, abia reuşeşte să închidă uşa după el, când LUISE intră în
dormitor şi o găseşte pe D-na GRIFFIN în lenjeria ei roşie pasională)

D-na GRIFFIN Luise!

LUISE (venind spre ea) Olivia…

D-na GRIFFIN: Ce s-a-ntâmplat?

LUISE Olivia! Harrison m-a părăsit pentru o adolescentă. Nu ştiu ce mă fac! (Se
prăbuşeşte pe pat şi începe să suspine distrusă)

D-na GRIFFIN: Luise, linişteşte-te…

47
LUISE (între suspine) Nu pot…

D-na GRIFFIN: Sigur că poţi… Hai… Încearcă să te ridici… hai… Aşa… Hai să
vedem dacă poţi sta în picioare… (O ajută să se ridice) E bine… E mult mai
bine… Acum, încet, pune un picior în faţa celuilalt… (O îndreaptă pe LUISE
spre uşa dormitorului) Aşa…

LUISE (între suspine) Unde mergem?

D-na GRIFFIN ( încearcă să o scoată pe uşă) Tu te duci acasă, mă suni şi-mi

povesteşti totul.

LUISE De ce să te sun, dacă sunt aici?

D-na GRIFFIN: Ăă… Păi…

LUISE Şi nu vreau să mă duc acasa… Într-o casă goală… Nu mai puteam

suporta… Am urcat în tren şi am venit în oraş. M-am tot plimbat ca să uit… Ce-i
cu costumaţia asta pe tine?

D-na GRIFFIN: Costumaţie?... O... e doar…

LUISE: Arăţi ca o curva franţuzească.

D-na GRIFFIN: De fapt e un fel de spectacol…

LUISE Aşa e şi tipa, stii tu… o puştoaică usuratică, mestecă tot timpul gumă…

D-na GRIFFIN (o prinde în momentul în care aproape intră în draperii)

Calmează-te! Ia spune-mi… (o ia de lângă draperii) Cum s-a
combinat Harrison cu mestecătoarea de gumă?

LUISE: La jogging.

D-na GRIFFIN La jogging? Harrison face jogging?

LUISE: Mi s-a părut că e mai bine decât să stea. Citea ziarul şi mormăia… Nu
ştiu dacă de vină a fost plecarea copiilor la facultate sau ziua lui de
naştere, a împlinit 45, oricum, a început să stea tot timpul în casă. Se
plângea că viaţa lui n-are nici un sens şi mânca pâine cu unt de
arahide.

D-na GRIFFIN: Mda!...

LUISE : Îmi venea să mă urc pe pereţi, dar am descoperit BR-ul şi o perioadă am

avut senzaţia că…

48
D-na GRIFFIN: Bere-ul ?

LUISE: Bio-regresie. Au deschis un centru în Scarsdale şi - o, Olivia - dac-ai

putea şi tu tece prin asta, dacă ţi-aş putea explica ce miracol a făcut
pentru mine… Pentru prima oară în viaţa mea pot să-mi controlez
creierul să devină alfa oricând vreau eu! Prin bio-regresie am obţinut o
pace interioară la care nici n-am visat…

D-na GRIFFIN Şi Harrison?

LUISE: Harrison? Dumnezeule!... M-a părăsit!…) El…

D-na GRIFFIN Luise, Luise!

LUISE: Of! Unde… unde eram?

D-na GRIFFIN La bio-regresie.

LUISE: Da… O,da!.. După ce ne-am unit prin regresia noastră autogenică,
lucrurile au stat bine o vreme… Niciodată nu m-am simţit mai apropiată de
Harrison ca atunci când ne conectam unul lângă altul de trei ori pe
săptamană… până când… luna trecută, deodată şi-a rupt firele şi m-a
anunţat că viaţa înseamnă mai mult decât a deveni alfa… Puţin după s-a
apucat de jogging. Obişnuia se alerge prin faţa casei ei. E fiica unui
vecin… Au început să se vadă în fiecare dimineaţă când ea plimba
câinele familiei, un caniche… Apoi dup-amiezele… până ieri când câinele
a fost găsit legat de un aparat de parcat de la un centru de închirieri de
maşini, cu doua bilete lipite pe el, unul către parinţii ei si altul… Ar fi trebuit
sa fac jogging cu el! De ce nu m-am dus să alerg cu el?

D-na GRIFFIN: Nu te mai tortura singură.

LUISE: Ce mă enervează e că îi cumpăram toate prajituriile… Ce-o să mă fac,

Olivia? Mă simt atât de umilită, de abandonată, de… (Tresare şi se uită la
draperia în spatele căreia e CONNELLY, draperie care se mişcă atunci când
acesta îşi schimbă poziţia) Ce-i asta?

D-na GRIFFIN: Ce?

LUISE: Draperia!

D-na GRIFFIN Draperia?

LUISE: S-a mişcat.

49
D-na GRIFFIN: E doar vântul, fereastra e deschisă…

LUISE: E cineva după ea.

D-na GRIFFIN: Nu e, dragă, nimeni. (LUISE dă brusc draperia la o parte,

dezvăluindu-l pe CONNELLY. D-na GRIFFIN se holbează la el mută)
O… Domnul Connelly… Am uitat de el.

LUISE: Ai uitat?

D-na GRIFFIN: E aici ca să… să repare fereastra. Cum merge,

domnule Connelly?

CONNELLY Ăă… Păi… Am făcut nişte observaţii şi…

LUISE (arătând spre cealaltă draperie) Uite un pantof!

D-na GRIFFIN Un pantof?

LUISE: Un pantof bărbătesc !

D-na GRIFFIN: E vreun pantof de-al lui Charles, mereu…

LUISE: E şi un picior în el… (Dă draperia la o parte, dezvăluie HOŢUL) Ce se

întâmplă?… (HOŢUL încearca să scape prin baie, pe scara de incendiu, ceea
ce provoaca ţâşnirea d-lui GRIFFIN din dulap, în pantofii lui cu toc cui şi cu
pistolul tremurând în mâna)

D-ul GRIFFIN (către HOŢ) Stai, că te-mpuşc de nu te vezi!

LUISE: Dumnezeule!... Făceaţi o orgi…

D-na GRIFFIN N-ai de ce să te alarmezi.

LUISE: Stai acolo!

D-na GRIFFIN: Luise, sunt sora ta…

LUISE: Mă bazam pe tine… Să mă ajuţi… Să mă îndrumi…

D-na GRIFFIN: Şi aşa voi face!

LUISE: Cum? Voi sunteţi într-o stare mai proastă ca mine…

D-na GRIFFIN De fapt noi toţi beneficiem de o…

50
LUISE: Cine sunt oamenii ăştia? Şi el de ce poarta rochie?

D-na GRIFFIN: Astea toate fac parte din terapie.

LUISE: Ce terapie?

D-na GRIFFIN (D-ul GRIFFIN împinge cu arma HOŢUL înapoi în cameră) Cu

toţii beneficiem de o terapie în grup coordonată de doctorul
Leopold Baumgartner. Şi dacă vrei să ştii, cred că putem
beneficia şi de cazul tău…

LUISE: Ce să…

D-ul GRIFFIN: Ia stai puţin, deja s-a cam aglomerat…

D-na GRIFFIN: Îmi ceri să-mi neglijez sora când are mai mare nevoie de mine?

D-ul GRIFFIN (jenat) Eu…

D-na GRIFFIN: Uite-te la ea! Nu vezi? E o femeie care a atins pragul de jos… A
fost abandonată, umilită. Ce mai are ea în faţă, zile goale şi nopţi
pustii… şoaptele şi zâmbetele vecinilor… sau mai rău… mila din ochii lor
de câte se-ntâlnesc… Până într-o seara, cand posedată de o disperare
sumbră… se ridică din patul ei solitar, se duce la baie, întinde mâna şi…
ajunge la cutia cu somnifere…

LUISE Dumnezeule !… Nu vreu să mor…

D-na GRIFFIN Vrei să ai aşa ceva pe conştiinţă, Charles?

D-ul GRIFFIN: Nu e vina mea.

LUISE: Nimeni nu mă vrea… Sunt terminată… (Leşină)

D-na GRIFFIN: Ba nu eşti !… Poţi fi energică si sexy şi…Mă ajută cineva? (D-ul
GRIFFIN îi face semn cu arma lui CONNELLY care se duce şi o ridică pe
LUISE) Tu eşti o femeie caldă şi bună…

LUISE Nu…

D-na GRIFFIN: Ba da… O femeie care iese-n evidenţă la petreceri… Care are o
aură psiho-sexuală strălucitoare, pe care bărbaţii o găsesc
atractivă…

LUISE Nu…

51
D-na GRIFFIN: Ba da… O femeie care, dacă ar vrea, l-ar face pe Harrison să se
întoarcă în genunchi la ea… implorând sa fie iertat…

LUISE Tu… chiar crezi ca femeia asta e-n mine? De ce nu iese la iveală?

D-na GRIFFIN: Trebuie să lupţi ca s-o eliberezi! Să înfrunţi teama şi să-ţi

exorcizezi demonii. Să te convingi singură că nu eşti o ratată,
ci o învingătoare!

LUISE Şi… cum fac asta?

D-na GRIFFIN Prin terapia revoluţionară a doctorului Baumgartner: «Trăieşte-ţi

fanteziile»!

LUISE: Trăieşte-ţi ce?

D-ul GRIFFIN: La naiba! Şi cum rămâne cu terapia noastră?

D-na GRIFFIN Dar asta ar trebui să fie şi mai stimulant, iubitule. Nu facem
altceva decât să îmbogăţim scenariul iniţial…

D-ul GRIFFIN Cum?

D-na GRIFFIN Vom fi amândouă cucerite, răvăşite.

LUISE Răvăşite?

D-na GRIFFIN: Totul face parte din terapie, n-ai nici o grijă! Acum! Reconstruim
scena umilirii. Cum te-a minţit Harrison, cum te-a trădat, cum a fost sedus de
adolescentă, numai că de data asta adăugam o scenă a confruntării, ca să poţi
participa şi tu la bătaie! Ce părere ai?

LUISE: Nu… nu sunt sigură…

D-na GRIFFIN: N-ai visat niciodată că-i prinzi împreună… că-i înfrunţi cu toată
furia ta…

LUISE Ba da… numai că de fiecare dată ei râd de mine…

D-na GRIFFIN: Ei bine, de data asta n-o să mai râdă şi ştii de ce? Pentru ca nu
vor avea în faţa lor o ratată plângăcioasă, nu! O să fii relaxată, uşor
dispreţuitoare… O femeie a carei aură va ajunge la Harrison şi-l va atrage
înapoi atât de puternic încât… o să-i pulseze vena din frunte.

LUISE: Stai puţin! Să-mi expun viaţa privată… şi emoţiile mele… în faţa unor
străini?

52
D-na GRIFFIN Dar tocmai ăsta e scopul terapiei în grup. Poţi fi mult mai
dezinhibată în faţa unor străini… Noi nu socializam în afara grupului. E o
formă mai avansată de bio-regresie.

LUISE: Bio…

D-na GRIFFIN: În loc să ne conectam la o maşină, ne conectăm unul la altul!

LUISE: Nu ştiu…

D-na GRIFFIN : Doar nu vrei să rămâi aşa?

LUISE: Nu…

D-na GRIFFIN: Atunci dă ce ai mai bun din tine! Tu te vei juca pe tine,
bineînţeles… (Îl vede pe CONNELLY) Iar dumneata vei fi
perfect în rolul lui Harrison, domnule CONNELLY. Amândoi
aveţi probleme cu greutatea.

CONNELLY Vă rog frumos!

D-na GRIFFIN: Eu voi fi adolescenta, iar Charles ne va susţine moral din dulap.

D-ul GRIFFIN (arătând spre HOŢUL mohorât) Dar cu el ce facem? Vreau să

stau cu ochii pe el!

D-na GRIFFIN Nu văd cum aş putea să-l bag în poveste. Ia stai… Bineinţeles!
El poate fi câinele.

HOŢUL: Staţi puţin!

D-ul GRIFFIN: Un câine, da, îmi place!

HOŢUL: Mie nu!

D-ul GRIFFIN: Ba da! (Îl ocheşte cu pistolul) Treci şi fii câine!… (Gesticulează cu
arma) Jos! Hai! Jos! (HOŢUL se lasă în patru labe)

D-na GRIFFIN Bine! Hai că începe să se lege… Ţine minte, domnule Connelly,
că nu mai eşti o brută, un ţăran cu gâtul scurt… Ai avea ceva de obiectat dacă
am plasa acţiunea puţin înapoi în timp?… Chiar înainte să izbucnească
revoluţia franceză?... Nu, să uitam de asta, mai mult ar incurca … (Către
CONNELLY) Acum eşti un agent de bursă, brutal şi cu gâtul îndesat, locuieşti
în Scardsdale şi te surprindem făcând jogging.

53
CONNELLY Jogging?

D-na GRIFFIN: Da, hai. Poţi să-ncepi chiar acum, ne-ar ajuta să intrăm în stare.

CONNELLY: Ascultaţi-mă, chiar nu sunt în formă…

D-ul GRIFFIN (ameninţându-l cu arma) Aleargă! (CONNELLY începe sa

alerge pe loc)

D-na GRIFFIN: Foarte bine ! (către LUISE) Eu sunt o adolescentă tânără,

drăguţă… Mă plimb cu caniche-ul meu, (arată spre HOŢ) cu părul fluturând uşor
în vânt… când apare alergând Harrison şi mă priveşte. Prospeţimea şi tinereţea
mea îl atrag. Când Harrison cedează la avantajele evidente ale trupului meu fin,
alb, vulnerabil, (către LUISE) tu apari şi-l recucereşti cu calităţile tale mai puţin
vizibile.

LUISE Vreu să fiu eu adolescenta.

D-na GRIFFIN Nu văd cum ar fi posibil.

LUISE: Tu-ţi iei întotdeauna rolurile bune!

D-na GRIFFIN: Luise!

CONNELLY (gâfâie în timp ce aleargă) Acum pot să mă opresc?

D-ul GRIFFIN : Aleargă!

D-na GRIFFIN (către LUISE) Tu te joci pe tine, e spre binele tău… şi oricum tu
câştigi până la urmă… Hai! La locurile voastre! (D-ul GRIFFIN pleacă spre
dulap. D-na GRIFFIN îşi ia poziţia lângă HOŢ) Ţine minte, Luise, încearca să-l iei
pe domnul Connelly drept Harrison.

LUISE (privindu-l pe CONNELLY care gâfâie şi aleargă) O să încerc…

D-na GRIFFIN: Acum…Când vezi cum eu, adolescentă, îţi seduc soţul şi cum el
raspunde neputincios la…

LUISE Şarmul evident.

D-na GRIFFIN: Da… Lucrul ăsta îţi dă emoţii puternice - asta e bine -înseamnă
că terapia funcţionează. Tu lasă-te dusă de val…

LUISE Bine!

54
D-na GRIFFIN: Când nu ne mai suporţi intimitatea, când vrei să mă înfrunţi, fă-
o!... Lasă-ţi senzualitatea reprimată să explodeze, pulverizează
mosc în toate direcţiile, reaprinde pasiunea lui Harrison, fă-l să
te ia în braţe şi…

CONNELLY: Doamne!

D-na GRIFFIN: Să te ia cu el…

D-ul GRIFFIN (din dulap) Ia stai! (D-na GRIFFIN se întoarce spre el) Pe tine cine
o să te cucerească?

D-na GRIFFIN (încruntată) A, aşa e… (Se uită la HOŢ, dă din umeri) Cred c-o
să-l încercăm iar pe el!

HOŢUL Dar sunt câine!

D-ul GRIFFIN: N-o sa fii sedusă de javra asta comunistă! (Arată spre
CONNELLY) După ce Connelly o rezolvă pe ea, te termină şi pe tine!

CONNELLY (se opreşte extenuat) Trebuie să iau o pauză…

D-na GRIFFIN: La locuri, toată lumea!

D-ul GRIFFIN (D-ul GRIFFIN intră în dulap, ţinteşte spre HOŢ) Stai cu nasul în
pământ. (Închide uşa după el)

D-na GRIFFIN: Bine, începem… (către LUISE) Să n-ai emoţii… Lasă să vină de
la sine… Harrison? (Continuă să gâfăie) Harrison!

CONNELLY (îşi dă seama că despre el e vorba) Ha?

D-na GRIFFIN: Te rog, să-ncepi s-alergi!

CONNELLY: Da’ nu pot numai să…

D-ul GRIFFIN (din dulap) Hai! (CONNELLY aleargă din nou. D-na GRIFFIN ia
un aer de adolescentă şi mângâie HOŢUL pe cap)

D-na GRIFFIN: Hai, băiete! E o zi aşa frumoasă… Ce-ar fi să ieşim la plimbare…

(Se duce spre CONNELLY cu HOŢUL la picior) Uite, toţi bobocii
înfloresc… Uite şi păsările şi albimele…Uite-l pe dragutul domn
Abernathy! Ăsta e numele tău de familie.

CONNELLY (gâfâind) A…

55
D-na GRIFFIN ( îi face cu mâna) Bună, domnule Abernathy!

CONNELLY (încearcă să-şi tragă sufletul) A… bună…

D-na GRIFFIN: Ce o zi frumoasă! Ce bine că suntem afară, că alergăm!

CONNELLY (nu mai are aer) Eu… eu… (Se opreşte brusc) Uite, nu pot… să
alerg şi să vorbesc în acelaşi timp…

D-na GRIFFIN Bine, numai să rămâi în personaj. (Voce adolescentină) Nu

simţiti, domnule Abernathy, câtă vigoare e-n alergat?

CONNELLY Vigoare… da…

D-na GRIFFIN Fă-mi un compliment…

CONNELLY: A… Ce câine frumos ai…

D-na GRIFFIN (în timp ce HOŢUL se uită urât la CONNELLY) O,

mulţumesc, e un caniche!

CONNELLY Serios?...

D-na GRIFFIN Nu te opri.

CONNELLY Ăă…

D-na GRIFFIN Ţine-o tot aşa!

CONNELLY Şi… noi am avut odata un câine, îl chema Gertrude, era un brac,
de fapt era o căţea, dar a trebuit sa scapam de ea pentru că
latra tot timpul şi strica tot ce…

D-ul GRIFFIN (din dulap) Gata cu câinele!

D-na GRIFFIN (cu voce scăzută) Spune ceva despre mine.

CONNELLY Ăă… Ce costumatie ai, ţinând cont că suntem afară…

D-na GRIFFIN Multumesc! Am sângele atât de fierbinte încât n-am nevoie de

prea multe haine, nici măcar afară… Nu trebuie să mă crezi pe
cuvânt… Atinge-mă… Curaj Harrison, nu te superi dacă-ţi zic
Harrison, nu? Hai! Atinge-mă! (CONNELLY întinde mâna delicat şi o
atinge. Ea îi prinde mâna) Vai ce mână caldă ai! Cred că şi tu ai
sânge fierbinte…

56
CONNELLY Eu…

D-na GRIFFIN: E ca şi cum vigoarea ne-ar curge la amândoi prin vene… în

acelaşi timp… O, Harrison! (Mai face un pas) Crezi că nu ştiu de ce te-ai
apucat de jogging? Ca să scapi de nevastă-ta, nu-i aşa?

CONNELLY (LUISE se strâmbă tare) A…

D-na GRIFFIN: Ştiu că eşti foarte atras de mine… Ştiu că mă urmăreşti din
copacul din faţa casei când sunt goală în baie…

CONNELLY (năucit) Eu… eu observam doar…

D-na GRIFFIN: N-are rost să negi… O, Harrison… Pofteşti la prospeţimea mea

tinerească. Te-nţeleg. Cât de torturat trebuie sa fii în fiecare noapte gândindu-te
la mine, în timp ce dormi lângă soţie… Harrison! (D-na GRIFFIN se apleacă
seducătoare peste CONNELLY) E o crimă împotriva naturii să negam ce simţim
unul pentru altul…

LUISE Ia-ţi mâinile de pe el!

D-na GRIFFIN: A… Doamna Aber…

LUISE Tu parcă trebuia să faci jogging. Aleargă! (CONNELLY, surprins, începe

să alerge)

D-na GRIFFIN (încă în rolul adolescentei) Doamnă Abernathy, eu…

LUISE: Ia mai termină cu copilăriile ăstea de doi bani! Crezi că nu ştiu ce pui la
cale?

D-na GRIFFIN (voce normală) Noi vroiam doar să te ajutăm…

LUISE: Rahat! Dacă n-ar fi fost adolescenta ai fi fost tu! Crezi că n-am văzut cum
flirtai cu Harrison de câte ori vă invitam la cina?

D-na GRIFFIN: Niciodată…

LUISE: Hai, las-o baltă! (Capul d-lui GRIFFIN iese din dulap cu o expresie
nerăbdătoare) Crezi c-am uitat cum ai încercat să mi-l furi pe Billy
Bromhurst?

D-na GRIFFIN: De ce aş fi vrut să-ţi fur un băiat plin de coşuri…

LUISE: De-a naibii! M-am saturat ! Numai pentru că eşti mai frumoasă, pentru ca
natura te-a inzestrat cu… forme…

57
D-na GRIFFIN (rece) Asta n-are nici o legătură cu…

LUISE: Astea cu forme vă credeţi mai presus decât noi, celalalte! Şi dacă vrei să
ştii, am la fel de mulţi nuri ca tine!

D-ul GRIFFIN (către CONNELLY) Pst! Acum e rândul tău!

CONNELLY: Ce?

D-ul GRIFFIN: Pe ele, omule, cucereşte-le!

CONNELLY Am uitat care e prima…

LUISE Prima la ce?

CONNELLY La răvăşit!

LUISE Dacă va avea loc vreo cucerire, (se infige cu faţa în CONNELLY, care se
dă speriat înapoi spre pat) eu o fac!

D-na GRIFFIN Luise!

D-ul GRIFFIN (ieşind din dulap) Asta-i anarhie!

LUISE E vremea libertăţii!

D-na GRIFFIN: Calmează-te!

LUISE: Gata cu pasivitatea, drăguţă! Toata viata am lăsat alţi oameni să ia

decizii pentru mine. (Se opreşte în faţa domnului GRIFFIN, stupefiat)
Oameni ca tine, bărbaţi misogini!

D-ul GRIFFIN: Întrerupi un eveniment important…

LUISE (îsi bagă faţa în a lui) Boule! Şi… (ia arma din mâna paralizată a d-lui
GRIFFIN) dă-mi asta!… (Se plimba febrilă)

D-ul GRIFFIN Ai grijă cu aia!

LUISE: Nici o grijă! (Priveşte pistolul cu bucurie) Ăsta înseamnă putere! N-am
deţinut niciodată puterea. Îmi place!

D-na GRIFFIN Luise, n-am putea să..

58
LUISE: Nu! Ştiu ce vrei. Vrei sa fiu drăguţă, să văd totul în roz, să stau cu
genunchii lipiţi, să stau la cratiţă în timp ce voi faceti orgii, copii mei
fumează marihuana şi soţul meu fuge cu o adolescentă…

D-na GRIFFIN: Dar niciodată…

LUISE: Ba da! M-aţi făcut mereu să mă simt o proastă, să mă mulţumesc cu

micile satisfacţii ale virtuţii. Ei bine n-o s-o mai aveţi pe buna Luise în preajmă,
ca să faceţi mişto! De acum va avea un pic de aventură în viaţa ei! (Îl priveşte
pe CONNELLY care s-a asezat pe pat) Şi nu cu un agent de bursa
supraponderal, care sforăie şi vorbeşte-n somn. E clar?

CONNELLY Nici o problemă…

LUISE 20 de ani plictisitori am stat cu el pentru că toata lumea-mi spunea ce

partidă bună e pentru una ca mine… Nici măcar nu mă atrage genul lui!
Acum o să-mi găsesc pe cineva care să mă excite! Unul crud, flămând,
sensibil, viril… (Se uită la HOŢ, care s-a tot târât în patru labe spre scara de
incendiu din baie şi care îngheaţă în momentul în care LUISE îl priveşte de
sus cu arma mai mult sau mai putin îndreptată spre el. LUISE se uită la el ca
şi cum acum l-ar vedea prima oara, apoi murmură timid) Bună!

HOŢUL Bună!

LUISE Ce faci acolo jos?

HOŢUL: Fac pe câinele.

LUISE (supărată pe sora ei) Cine eşti tu să transformi oamenii în câini?

D-na GRIFFIN: E un hoţ!

D-ul GRIFFIN: Un criminal de rând!

LUISE: Dumnezeule!… (Se uită cu ochi mari la HOŢ) E adevărat?

HOŢUL: Păi… n-aş merge aşa departe.

LUISE: Ridică-te!... Cât oi fi suferit!…

HOŢUL Că bine spuneţi, doamnă! În ultimele…

LUISE: Luise, spune-mi Luise!

HOŢUL: Bine.

59
LUISE: Pe tine cum te cheamă?

HOŢUL: Ăă… John.

D-ul GRIFFIN: Nu putem termina odată cu asta!

LUISE (îndreptând arma spre el) Nu ne-ntrerupe! Te-au împins la o viaţă de

răufacător, nu-i aşa John? Te-au umilit, te-au înjosit…

HOŢUL: Păi… Da…

LUISE: O viaţă plină de riscuri, de pericole.Evadări pe muchie de cuţit…

HOŢUL: Unele nereuşite şi eşti prins…

LUISE: O singurătate dureroasă… Şi pe mine m-au făcut să sufar.

HOŢUL Nu mai spuneţi.

LUISE : Vreu să te ajut, John…

HOŢUL Da? Să ies de aici?

LUISE: Mai mult. Să ieşim împreună. Au luat atâtea de la noi, acum e rândul
nostru!

HOŢUL: Bine… (Vede că vorbeşte serios) Sigur, haide!

D-ul GRIFFIN: Stai puţin!

D-na GRIFFIN (se duce către LUISE) Luise, nu crezi că mergi prea departe?

HOŢUL (către LUISE) Fă-mi şi mie o favoare.

LUISE: Sigur.

HOŢUL: Fă-i să se târască!

LUISE: Cu plăcere. (Îndreaptă arma spre cei doi GRIFFIN) Târâţi-vă!

D-ul GRIFFIN: Vrei să cred că vei trage în sora ta…

LUISE (fluturând arma) Sunt imprevizibilă… (Arma se descarcă. LUISE se sperie la

fel ca toata lumea) Vezi? Din cauza metamorfozei prin care trec. Sentimentele fierb
în mine. Târâţi-vă! (Cei doi GRIFFIN cad în genunchi)

60
D-ul GRIFFIN (către D-na GRIFFIN) Sor-ta chiar are fantezie…

D-na GRIFFIN (se târăşte după el cât poate ea de senină) Nu se simte bine,
Charles, să-ncercăm s-o…

HOŢUL (mergând spre Dulapul nr.1) Nu mai vorbiţi, târâţi-vă!

LUISE: Vai, ard de nerăbdare! (Priveşte HOŢUL care a ajuns la dulap) O să ne

luam porţia de viaţă!

HOŢUL (scoate din dulap blănurile) Începem cu astea!

D-na GRIFFIN: Blănurile mele!

LUISE: Fură de la bogaţi ca să dea la săraci. E un act revoluţionar.

HOŢUL: Aşa e!

LUISE Amândoi avem conştiinţa curată…

HOŢUL (o trage spre geamul din baie) Haide!

LUISE (în baie) Dumnezeule, o scară de incendiu…) Trăiesc o aventură! (Începe

să închidă uşa de la baie, ezită, se întoarce cu ochii strălucind la D-na
GRIFFIN) Ai avut dreptate, Olivia, terapia asta chiar funcţionează!
(Închide uşa de la baie şi apoi o încuie)

D-na GRIFFIN: A încuiat-o! Luise! Nu face asta! Nu cred că-i bună pentru
problemele tale… Luise!?

D-ul GRIFFIN: A plecat. Şi el la fel. Nu pot să spun c-o să-mi fie dor de ei!

D-na GRIFFIN: Mda… N-are rost să-i plângem. (Îl vede pe CONNELLY căzut pe
pat) Încă-l avem pe domnul Connelly. ( CONNELLY, speriat, sare din pat direct
la cutia de scule)

D-ul GRIFFIN: Unde crezi că pleci?

CONNELLY (luând cutia) Acasă.

D-ul GRIFFIN: Nu ţi-ai îndeplinit obligaţiile! Ai uitat de fotografii?

CONNELLY: Nu mai ţin ameninţările, domnule Griffin. Nu sunt un fricos, mă-

nţelegeţi, dar am fost biciuit, fugărit, francofonizat, împins,
hărţuit şi… părăsesc echipa! (Iese)

61
D-ul GRIFFIN: Nu!!! (Se duce spre pat) Nu! Nu! Nu! (Se aşează trist) O zi
pierdută. Mai bine mă duceam la birou!

D-na GRIFFIN Ştii, Charles… Cred că domnul Connelly încerca să ne spună

ceva…

D-ul GRIFFIN Ce?

D-na GRIFFIN: Încerca să ne spună că (se întoarce entuziastă) l-am interpretat

greşit pe doctorul Baumgartner.

D-ul GRIFFIN: Cum?

D-na GRIFFIN: Poate că nu trebuia să luam şi alţi oameni în proiectul nostru, chiar
dac-am crezut că e şi spre binele lor. Poate ar fi trebuit sa ne
întoarcem la… bază…

D-ul GRIFFIN: Vrei să spui… o relaţie unu’ la unu’?

D-na GRIFFIN (vine la el) Doar atât am avut când am început.

D-ul GRIFFIN (se ridică încet de pe pat) Numai noi doi…

D-na GRIFFIN: Simplu… natural… direct…

D-ul GRIFFIN (îi ia mâinile în ale lui) Aşa cum ar trebui să fie.

D-na GRIFFIN Începem? (D-ul GRIFFIN se ascunde după o draperie. D-na GRIFFIN
se aşează la măsuţă şi începe să se pieptăne) Mă pregătesc de culcare, singură în
budoarul meu… (Se piaptănă) Nu mai e nimeni în castel, în afară de Jacqueline, (se
piaptănă, se scutură) fiica brutala şi păroasă a porcarului… (Agitaţie de după draperii)
Am auzit zvonuri cum că ar fi cam bărbătoasă… trebuie să mi le scot din minte…
(Pieptănat, scuturat din cap, agitaţie mărită) Am remarcat în ochii ei mici, de porc, o
expresie ciudată… (Respiraţie greoaie după draperii, care se mişca tot mai tare.
Începe să cadă cortina) când îmi vede pielea fină… albă… vulnerabilă…

FINAL

62
Stephen Smith

PENALTY
Traducere de Anna-Maria Popa şi Costin Manoliu

63
PENALTY s-a jucat prima dată la Sawston Drama Festival,
Cambridgeshire, Anglia, pe 23 martie 2002, în regia şi scenografia lui Mark
Easterfield, cu Christine Easterfield şi Stephen Smith în distribuţie.

PERSONAJE:

YELLENA - 30 de ani, îmbrăcată bine

HOWARD - englez

Acţiunea are loc într-o cameră de hotel din Baku, Azerbaijan.

Timpul: prezent

O cameră de hotel în Baku, Azerbaijan. O dimineaţă de vară.

Un pat aşezat pe diagonală, cu două noptiere, câte una de fiecare parte. Un

dulap şi uşa care dă în cameră. O măsuţă şi două scaune de fiecare parte a
unei uşi care dă în baie. „Al patrulea perete” este o fereastră foarte mare.

Un radio aflat pe una dintre noptiere cântă ceva est-european. Camera e

aproape în beznă, luminată doar de fărâmă de lumină care cade pe pat,
unde îl ghicim pe HOWARD dormind.

64
Intră YELLENA aducând micul-dejun pe o tavă. Aşează tava pe masă.
Mimează că dă la o parte draperia din faţa ferestrei, cel de-al „patrulea
perete”. Camera se luminează. HOWARD cască zgomotos şi îşi ascunde
capul sub pătură. YELLENA opreşte radioul şi tuşeşete timid.
YELLENA Domnule Robertson... Domnule Robertson... e dimineaţă.
(HOWARD cască din nou) M-aţi rugat să vă trezesc la şapte. (El cască din
nou, dar începe să se mişte) E Yellena de la minister.

HOWARD (ieşind de sub pernă) O...

YELLENA (arătând spre măsuţă) Micul-dejun.

HOWARD (începe să se ridice) Cum?

YELLENA Ceai şi brioşe.

HOWARD A!.. Yellena!

YELLENA Mic-dejun tipic englezesc, nu?

HOWARD (încercând să se trezească) O, capul meu...

YELLENA (ia măsuţa) Fac pe mămica? (Toarnă ceai în ceşti)

HOWARD Ce s-a-ntâmplat aseară?

YELLENA Masa de bun venit.

HOWARD A, da.

YELLENA O întâlnire de protocol! (Îi oferă ceaşca, apoi o pune pe

noptieră)

HOWARD Mulţumesc.

65
YELLENA Lapte de la vacă... Pastile pentru cap. (Îi oferă cutia cu pastile)

HOWARD Mulţumesc. (Se luptă cu cutia cu pastile)

YELLENA Acasă de acasă, nu?

HOWARD Cam aşa ceva...

YELLENA Marmeladă sau gem?

HOWARD Poate mai târziu. Nu prea mi-e foame acum.

YELLENA Sandviciuri cu castraveţi?

HOWARD Cum?

YELLENA Cu colţuri tăiate. Pot să aduc.

HOWARD Nu, mulţumesc. Mi-e de-ajuns ceaiul.

YELLENA Bine. (Îl priveşte cum îşi bea ceaiul) Bun?

HOWARD Da.

YELLENA (ţinând ceainicul în mână) Fac iar pe mămica?

HOWARD Nu, mersi, o ceaşcă îmi ajunge.

YELLENA (pune ceainicul pe masă) Astă noapte ai băut ca un peşte.

HOWARD (şocat) Pe bune?! Nu-mi aduc aminte.

YELLENA E corect?

HOWARD Nu, nu e. Acasă abia dacă beau aşa... De-asta cred că mi s-a urcat
direct la cap.

YELLENA Nu - e corect să spui „am băut ca peştele”?

66
HOWARD Dacă aşa am făcut, e corect.

YELLENA De unde ştii cum beau peştii?

HOWARD Pentru că peştii înoată cu gura deschisă, aşa că arată ca şi cum ar

bea tot timpul.

YELLENA Aha, înţeleg. Şi „mănânci cât un cal” e pentru că aleargă cu gura

deschisă, nu? Calul?

HOWARD Nu. (Observă că sub cearşaf poartă doar chiloţi şi tricou) Ce

s-a întâmplat cu hainele mele?

YELLENA (ia scaunul din stânga şi-l pune lângă masă) Sunt la mama mea.

HOWARD La mama ta?!

YELLENA (şezând şi sorbindu-şi ceaiul) Nu poţi încredere director de hotel

din Dagestan.

HOWARD Mda... şi... (îngrijorat) de ce sunt hainele mele la mama ta?

YELLENA Bolnavă ca un peşte astă noapte.

HOWARD Mama ta?

YELLENA Tu. Direct din gura calului. Peste tot!

HOWARD (ruşinat) Peste hainele mele?

YELLENA Şi pe primar, pe nevasta primarului, pe fiica lui şi pe câinele meu.

HOWARD Dumnezeul meu!

YELLENA Nu... câinele meu.

67
HOWARD Am vomat pe primar?

YELLENA Nu-ţi face griji. Acum câţiva ani şi Boris Elţîn a vomat pe primar.

HOWARD Şi colegii mei?

YELLENA Ei au stat lângă vice-primar.

HOWARD Le-a fost rău şi lor?

YELLENA Nu.

HOWARD S-au îmbătat?

YELLENA Cântat puţin.

HOWARD (uitându-se în jur) Şi restul hainelor mele?

YELLENA La mama mea.

HOWARD Tot la ea?!

YELLENA Problemă cu poliţia. Căutat geamantan. Fac mizerie mare. N-a

plăcut mamei mele. Ea zice că englezu’ cred despre Azerbaijan
că-i o ţară foarte murdară. Eu zic Azerbaijan e ţară murdară, ea
spun, nu contează, „crezi când vezi”.

HOWARD Mama ta e un om profund.

YELLENA Şi are o curăţătorie.

HOWARD De ce-mi percheziţiona poliţia valiza?

YELLENA Pentru c-ai ajuns cu cinci ore întârziere la aeroport. Vameşii pleacă
acasă. Te ducem direct la banchet de bun-venit. Poliţia trebuie să
verifice geamantan. Aşa se face pe la noi.

68
HOWARD Ce căutau?

YELLENA Vodca.

HOWARD E ilegal să aduci vodcă?

YELLENA Nu, dar cei mai mulţi oameni pun în vodcă până trec de vamă.

HOWARD Înţeleg. Şi mi-au cotrobăit prin haine pentru că n-au găsit vodcă.

YELLENA Ei spun valiza nu închisă bine. Supăraţi aşteptat pentru nimic.

HOWARD Ştiau de ce am venit aici?

YELLENA Poliţia legea ei.

HOWARD Ce frumos!

YELLENA Nici o problemă. Dacă poliţia fac probleme, primar trimite tanc.

HOWARD Deci primarul nu e supărat pe mine?

YELLENA Nu-i pasă de stomacul slab de aseară, dacă azi ai stomac puternic.

HOWARD Înţeleg.

YELLENA Crezi că ai stomac puternic azi?

HOWARD Sper.

YELLENA Şi noi sperăm.

HOWARD Bine.

YELLENA (fermă) E foarte important să-i batem pe nenoriciţii de ruşi.

HOWARD (schimbând repede subiectul) Dar ce mă fac fără haine?

YELLENA Le aduce mama curând.

69
HOWARD Şi trebuie s-o aştept în pat până vine.

YELLENA Dacă vrei.

HOWARD Păi nu prea pot să valsez până jos la recepţie aşa!

YELLENA Vrei să valsezi?

HOWARD Figură de stil. Vreau să zic că nu pot umbla prin hotel aşa.

YELLENA (stând la fereastră) Poţi admira privelişte minunată. Baku oraş

foarte frumos, în ciuda monştrilor construiţi de
ticăloşii ruşi. Avem încă oraşul vechi cu moschei,
muzee, galerii şi parcuri. Vino să vezi.

HOWARD (nu vrea) Păi...

YELLENA Să aduc faţa de masă?

HOWARD Nu... nu, e-n regulă, pot folosi ăsta. (Se înfăşoară într-un cearşaf şi
se duce lângă ea la fereastră)

YELLENA Vezi, ăsta e Oraşul Vechi. Frumos, nu? Stalin, el plănuieşte să-l
distrugă tot.

HOWARD Şi de ce nu l-a?...

YELLENA Prea ocupat să distrugă alte lucruri.

HOWARD (arătând cu degetul) Ce e turnul acela fără ferestre?

YELLENA I se spune Turnul Fecioarei.

70
HOWARD Îmi aduce aminte de locul unde am lucrat. Un turn fără ferestre plin
de birouri.

YELLENA (surprinsă) Ai lucrat în turn ca ăsta?

HOWARD Bine, avea ferestre, dar nu le puteai deschide din cauza aerului
condiţionat.

YELLENA Ăsta a fost construit de fiica conducătorului din Baku.

HOWARD Şi al nostru a fost construit de consiliul.

YELLENA Era aşa de frumoasă că până şi tatăl ei s-a îndrăgostit de ea. Speriată
de ceea ce tatăl ar putea face, îl pune să construiască turnul ca să-l
ţină ocupat. Ea spune că vrea să vadă tot pământul ei. De câte ori
termină ea mai cerea un etaj. Când nu pot construi mai sus, ea se
urcă în vârf şi sare jos.

HOWARD S-a sinucis?

YELLENA Da, de ruşine pentru ce-ar putea face tatăl ei.

HOWARD Când s-a întâmlat asta?

YELLENA Acum vreo 800 de ani. Bunicul meu, el îmi spune povestea. (Ea
râde) Aşa că probabil neadevărat.

HOWARD Cu siguranţă e o privelişte frumoasă.

YELLENA Acolo e Marea Caspică. Avem promenadă mare, parc mare.

(Deodată, serios) Copil fiind, mă jucam acolo, până când soldat
rus m-a violat. De-atunci nu mă mai joc.

71
HOWARD Îmi pare rău.

YELLENA Nu e vina ta. Cred poate idee bună să-mi construiască şi mie turn
al fecioarei, dar eu nu mai sunt fecioară.

HOWARD (blând) De asta urăşti ruşii atât de tare?

YELLENA Nu doar pe mine violează, dar violează toată ţara. Acum o sută de
ani eram cel mai mare producător de petrol din lume. Armata
Roşie a venit, ia petrol, provoacă scandal cu vecinii. Pleacă doar
acum câţiva ani. Ştii, Baku înseamnă „Oraşul bătut de vânt”.
Vântul care vine din stepele ruseşti peste Marea Caspică. Chiar şi
acum nu putem opri Rusia să ne tortureze. Unei naţiunii mici şi
mândre, cea mai mică dintre victorii face iarna cea mai aspră mai
suportabilă. Ne ţinem de cald cu poveşti despre ziua măreaţă când
i-am dat ursului rus sânge pe nas.

HOWARD Da...

YELLENA Amintiri vechi încă proaspete. Ocazia de a crea amintiri noi foarte
important. Dacă noi câştigăm, vom ştii cu-adevărat independenţi.
Putem ţine cap sus în lume.

HOWARD Nu cred că un simplu meci de fotbal va schimba trecutul.

YELLENA Când Anglia câştigă Campionatul Mondial toată ţara fericită da?

HOWARD Da.

YELLENA Echipa azeră bate echipa rusă, atunci tot Azerbaijan fericit.

HOWARD Nu e chiar acelaşi lucru.

72
YELLENA E mai bine. Nu doar batem ruşi, dar avem prima echipă din
Azerbaijan în Liga Campionilor. Manchester United, Real Madrid,
Juventus Torino vin la Baku.

HOWARD (privind pe ferastră şi încecând disperat să schimbe subiectul)

Unde merge vaporul ăla?

YELLENA Spre Turkmenistan. Norocos că nu megi acolo, oameni foarte

mirositori.

HOWARD E vreo naţie care chiar îţi place?

YELLENA (se uită la el şi zâmbeşte) Îmi plac englezii.

HOWARD Aha.

YELLENA (îi atinge picioarele) Trebuie să ai picioare puternice ca să fii

arbitru. Să tot alergi 90 de minute. Poate mai mult dacă sunt prelungiri.

HOWARD (se trage deoparte) Ce s-a întâplat cu echipamentul meu?

YELLENA Geantă neagră?

HOWARD Da.

YELLENA În baie.

HOWARD Atunci pe asta n-au scotocit-o.

YELLENA Nu. Poliţia au respect pentru uniformă.

HOWARD Am nişte pantaloni scurţi acolo. Aş putea să-i pun pe mine deocamdată.

YELLENA Bună idee.

73
HOWARD intră în baie. YELLENA toarnă ceai în ambele ceşti.

HOWARD (off, din baie) Colegii mei sunt la uşa de alături?

YELLENA Uşa de alături?

HOWARD În camera de alături?

YELLENA Nu în hotel.

HOWARD Cum adică, nu în hotel? Ei unde sunt?

YELLENA Hotel mai mic în oraşul vechi. Omul numărul unu are cel mai bun
hotel din Baku, numerele doi trebuie să aibă hotel numărul doi. E
problemă?

HOWARD intră purtând pantaloni scurţi negri.

HOWARD (e din ce în ce mai agitat) Dar noi trebuie să stăm toţi în acelaşi
hotel.

YELLENA La azeri nu-i aşa.

HOWARD Dar la UEFA aşa e.

YELLENA Prea târziu acum.

HOWARD Da, dar tot trebuie să fim împreună.

YELLENA Deseară, bineînţeles.

HOWARD Nu, în dimineaţa asta, când ne ducem să inspectăm terenul.

YELLENA Ne se poate. E închis azi dimineaţă. Azi e Ziua Armatei. De-aia

avem petrecere mare astă noapte, nu doar pentru voi veniţi.

74
HOWARD Nu poate fi închis pentru noi. Trebuie să facem inspecţia oficială.

YELLENA E zi foarte importantă.

HOWARD Nu contează.

YELLENA Zi foarte importantă. Poporul normal el sărbătoreşte toată ziua, dar

azi oficialii de la stadion se întorc la lucru după-amiază. Pentru
asta trebuie să fim într-adevăr recunoscători.

HOWARD Deci nu putem vizita stadionul până după-amiază?

YELLENA După ce întâlneşti colegii la masa de prânz. Nu fi îngrijorat, ai

grămadă de făcut. Te duc să vezi oraşul când mama aduce hainele.
Dorinţa ta e poruncă pentru mine.

HOWARD Şi cu observatorul meciului ce e?

YELLENA E polonez, n-o să-l vedem până la ora mesei. (Îi pune o ceaşcă de
ceai în mână)

HOWARD Asta-i împotriva oricărui regulament. (Se aşează pe scaunul de

lângă masă)

YELLENA Avem covoare foarte frumoase. (Şade pe marginea patului cu

ceaşca ei de ceai)

HOWARD Sunt convins.

YELLENA Cele mai frumoase desene din lume. Poţi avea covor cu numele
sau chiar poza ta pe el.

75
HOWARD Sunt sigur că soţiei mele i-ar plăcea, atunci chiar m-ar putea călca
în picioare.

YELLENA A, eşti sub papuc.

HOWARD Nu chiar.

YELLENA Soţia ta e drăguţă?

HOWARD Da, aşa cred.

YELLENA Dar frumuseţea nu e totul.

HOWARD Nu, dar e ajutor dacă trebuie să te uiţi la ea pentru tot restul vieţii.

YELLENA Tu aştepţi să stai cu ea pentru viaţă?

HOWARD Nu despre asta-i vorba în căsnicie?

YELLENA Încă o iubeşti?

HOWARD De ce toate întrebările astea?

YELLENA Curios cum trăiesc alţi oameni.

HOWARD Am o poză în... (Se întreabă unde îi e portofelul) Unde

mi-e portofelul?

YELLENA În geanta ta. Golesc jachetă şi pun tot în geantă.

HOWARD Mersi. (HOWARD se duce în baie să-şi ia geanta)

YELLENA (strânge ceştile) Cred că ai copii frumoşi.

HOWARD (off) Doi băieţi.

76
HOWARD se întoarce cu geanta, se aşează pe pat şi-şi caută portofelul.

HOWARD Nu ştiu cum am ajuns în halul ăsta. N-am mai păţit aşa ceva.

YELLENA E băutură foarte tare dacă nu eşti obişnuit.

HOWARD Probabil. Dumnezeu ştie ce cred colegii mei.

YELLENA Nu fi îngrijorat. Nu ştie nimeni, doar noi. Eraţi la mese diferite,

părţi opuse şi plecat înainte de sfârşit.

HOWARD Ştii că nu pot să-mi amintesc nimic.

YELLENA E primul tău meci, da?

HOWARD La nivel internaţional de seniori, da, deşi bineînţeles am mai fost al

patrulea oficial. Apropo, al patrulea oficial e într-un hotel de mâna
a patra?

YELLENA N-avem hoteluri de mâna a patra în Baku.

HOWARD Bun.

YELLENA L-am pus într-un hotel de categoria a treia.

HOWARD (se ridică) Ştii că o să scriu un raport despre asta.

YELLENA Că te-ai îmbătat!?

HOWARD Nu – despre faptul că stăm toţi în hoteluri diferite. Nu pot să nu...

YELLENA Nici o problemă. Nu e hotărârea mea.

HOWARD Şi pe arbitrii din turul precedent i-ai tratat la fel?

YELLENA Erau români.

77
HOWARD Şi?

YELLENA Nu vorbesc româna. Nimic de-a face cu mine.

HOWARD E primul tău meci internaţional?

YELLENA De fotbal. O să-mi arăţi poza soţiei?

HOWARD Da. (Scoate poza din portofel)

YELLENA Foarte drăguţă.

HOWARD Eşti măritată?

YELLENA Nu.

HOWARD Logodită?

YELLENA Nu. Lucrez mult şi locuiesc cu familia.

HOWARD Fată de carieră. N-ai timp pentru viaţa socială.

YELLENA Noi suntem musulmani, femeile nu ies noaptea. E lumea bărbatului.

HOWARD Înţeleg. Credeam că musulmanii n-au voie să bea alcool?

YELLENA Depinde cum citeşti Coran. Spune că nu trebuie să bem vin şi nu

bem, dar nu spune nimic despre vodcă. Ai poze cu fii?

HOWARD Da. (Îi dă pozele) Patrick are opt şi Roger doisprezece.

YELLENA Frumoşi ca tata.

HOWARD Ştiu şi eu...

YELLENA (privindu-l) Eu ştiu.

78
HOWARD (uşor încurcat) Drăguţ din partea ta... Poate ar fi bine să-mi pun
şosetele! (Se aşează pe pat, îşi ia şosetele şi tenişii din geantă şi începe să se
încalţe) Cu siguranţă nu se iau după tatăl lor. Foarte academici ca mama
lor. În loc să dea cu piciorul în minge au tot timpul capul îngropat în cărţi.

YELLENA Nu e lucru rău.

HOWARD Nu, doar că viaţa înseamnă mai mult decât educaţie. Experienţele
persoanle te pot învăţa mai mult despre tine însuţi decât orice carte.

YELLENA Soţia ta, ea profesoară?

HOWARD Da.

YELLENA Foarte deşteaptă.

HOWARD Mai deşteaptă decât mine.

YELLENA Căsătorit multă vreme?

HOWARD 15 ani.

YELLENA Aici trebuie să aştepţi până după Ramadan ca să te căsătoreşti.

Când mireasa merge acasă la mire e condusă de trei ori în jurul
sobei şi trebuie să spargă farfurie cu călcâi.

HOWARD Deci nu calcă pe un covor cu poza lui pe el?

YELLENA Nu. De asemenea, în drum spre nuntă trebuie să aibă cap de oaie ca
semn de noroc.

HOWARD Nu şi pentru oaie.

YELLENA Voi cum căsătoriţi?

79
HOWARD La primărie. Nu suntem prea religioşi. N-am avut mulţi bani, aşa
că ne-am petrecut luna de miere pe Insula Albului.

YELLENA E fierbinte, Insula Albului?

HOWARD Nu, dar soţia mea avea prieteni acolo şi ne-au împrumutat cabana
lor.

YELLENA Pentru creştini, Azerbaijan a fost loc important. Lângă Tabriz, care
acum e în Iran, era Grădina Edenului din Biblie. Şi Arca lui Noe
naufragiat aici după potop. Acum 5000 de ani ciopleşte tăietură
mare în Muntele Şarpelui. De aia oamenii albi sunt numiţi
caucazieni. Azerbaijan e în Caucaz şi primii oameni albi vin de
pe Arca lui Noe.

HOWARD (se ridică şi vine lângă ea) E adevărat?

YELLENA De unde să ştiu eu? Eu sunt musulmană.

HOWARD Ar fi avut mai mult sens dacă Arca lui Noe ar fi naufraiat pe Insula
Albului. (Amândoi râd)

YELLENA E experienţă mare pentru mine să vorbesc cu un occidental, să

îmbunătăţesc engleza şi să învăţ despre locuri noi ca Insula Albului.

HOWARD Cred că Grădina Edenului bate la cur Insula Albului.

YELLENA „Bate la cur” – e bună. Am încă o expresie. Îmi place să descopăr

vorbele voastre. Ai observat.

HOWARD Da. Sunt uimit de câte ştii.

80
YELLENA Citesc fiecare carte în engleză pe care o pot găsi de la Jeffrey
Archer la P.G. Wodehouse.

HOWARD Asta acoperă o paletă foarte largă.

YELLENA Om foarte deştept.

HOWARD Jeffrey Archer?

YELLENA Nu. P.G. Wodehouse. Are mult umor şi ştie să facă şi ceai. Cel mai
mult îmi plac vorbele care rimează ca „silly billy” sau „fiddle
faddle”. Ce înseamnă „faddle”?

HOWARD Habar n-am.

YELLENA Nu găsesc în dicţionarul meu. E foarte frustrant când înţeleg doar

o jumătate de frază. De exemplu, ştiu ce e „willy”, dar de ce e
„nilly”.

HOWARD Am trecut prin viaţă fără să ştiu chestiile astea, n-ar să-ţi faci
probleme.

YELLENA Dar vreau să impresionez.

HOWARD Nu-ţi face griji, deja o faci.

YELLENA Îmi iubesc ţara, dar vreau să călătoresc, să văd lumea, nu să

înconjor soba de trei ori şi sparg farfuria cu călcâiul.

HOWARD Am înţeles.

YELLENA Serios?

81
HOWARD Da.

YELLENA Bărbat azer n-ar înţelege niciodată. El vor doar mâncare pe masă şi
nevasta pentru făcut copii.

HOWARD Dar tu n-ai un bărbat, aşa că toate astea nu contează, nu?

YELLENA Nu-i simplu. Dacă plec ţară şi găsesc viaţă mai bună în Occident,
cum pot veni înapoi şi să trăiesc iar ca femeie azeră.

HOWARD S-ar putea să nu găseşti viaţa mai bună în Occident. S-ar putea să
vrei să te întorci la vechea ta viaţă.

YELLENA Aveţi camere libere acasă?

HOWARD Poftim?

YELLENA Dacă vin în Anglia, pot sta la casa ta?

HOWARD Nu-i foarte mare.

YELLENA N-ai văzut casa mea. Împart cameră cu mama.

HOWARD Vrei să spui în vacanţă?

YELLENA Aş putea s-o ajut pe soţia ta prin casă şi să gătesc mâncare.

HOWARD (începe să intre în panică) Credeam că exact asta încerci să eviţi.

YELLENA Îmi pare rău, noi nu „batem apa-n piuă”, noi spunem ce gândim, n-
avem tact ca englezii, dar nu-i nici o supărare, dacă răspunzi nu.

HOWARD Nu, n-am spus nu, dar m-ai luat prin surprindere. Desigur, dacă ai
veni vreodată în Anglia, am fi bucuroşi să te găzduim câteva nopţi.

82
YELLENA Problemă, nu am mulţi bani, aşa că cine ştie când, dar dacă am
adresă unui englez e mai uşor pentru viză.

HOWARD (se simte nesigur) Da, am înţeles. Ăăă... Ştii când vine mama ta cu
hainele mele?

YELLENA Curând.

HOWARD Bine, pentru că un tur al oraşului mi-ar prinde bine. Mi-ar lărgi
orizontul.

YELLENA Ai fost vreodată infidel soţiei tale?

HOWARD (şocat) Tu chiar spui ceea ce gândeşti. (Se aşează pe marginea

patului)

YELLENA Dacă ai fi rus, ai fi încercat deja să faci sex cu mine.

HOWARD Serios!?

YELLENA Numai la asta se gândesc. Ştii, rusoaicele foarte urâte. Ei inventează

scuze ca să plece în delegaţii, dar vor doar sex. E foarte dificil să
fii translator.

HOWARD Oamenii de-aici nu vorbesc rusa?

YELLENA A trebuit sub Uniunea Sovietică, dar de la independenţă avem

mândrie. De ce trebuie să vorbim rusului în rusă, dacă ei nu
învaţă azeră. De-aia trag tare cu engleza, nu vreau să vorbesc în
rusă. Vreau să vorbesc cu englezi sau americani. Problemă că nu
vin mulţi, uneori primesc ruşi.

83
HOWARD Şi ei fac avansuri sexuale?

YELLENA Totdeauna. Uneori cer fotografia translatorului. De-aia azi e zi

măreaţă pentru mine. Să fiu cu onoralbil englez. Să avem
„pălăvrăgală” bună.

HOWARD Bine, eu n-o să-ţi fac probleme.

YELLENA Nu mă găseşti atrăgătoare?

HOWARD Nu, n-am spus asta. Am zis că n-o să ai parte de avansuri nedorite.

YELLENA se aşează lângă el pe pat şi îi pune mâna pe genunchi.

YELLENA Dar dacă vreau, faci avans?

HOWARD Nu, n-am spus nici asta. Sunt un bărbat însurat.

YELLENA (începe să-i mângâie piciorul) Şi?...

HOWARD Şi trebuie să-i rămân credincios soţiei mele.

YELLENA Trebuie?

HOWARD Da.

YELLENA Tu spui uneori mai bine să experimentezi viaţa decât doar să citeşti
cărţi. (Mângâierea e acum prea mult pentru HOWARD)

HOWARD (se ridică repede) Da, dar...

YELLENA N-o să ştie nimeni. La noapte o să fi plecat, nu întorci niciodată.

Vom fi „două corăbii care trec în noapte”. Doar că va fi ziuă.

HOWARD Am crezut că nu-ţi plac asemenea propuneri.

84
YELLENA Nu ruşi, care n-au nimic de oferit decât câteva ruble şi vodcă. E
diferit cu englez care are cameră în plus. (Mângâie patul ademenitor)

HOWARD N-aş putea să te primesc în casa mea dacă m-aş culca cu tine.

YELLENA De ce nu? Poate că putem iar când soţia ta merge la Bingo.

HOWARD Soţia mea n-ar merge nici moartă la Bingo.

YELLENA Să întâlnim la teren de fotbal. În fiecare sâmbătă tu mergi la teren

mare de fotbal în Anglia, poate stai noaptea în hotel...

HOWARD Nu, nu, m-ai înţeles total greşit, eu nu sunt aşa.

YELLENA (după o pauză) Mai puţin când eşti beat.

HOWARD Ce?

YELLENA Ştii că KGB foloseşte hotel ăsta în perioada sovietică? Folosesc

pentru capcane de miere. Ştii ce-s capacane de miere? Pun
femeie să culce cu bărbat...

HOWARD Ce vrei să spui?

YELLENA Au camera secretă de luat vederi. E încă folosită.

HOWARD De către cine?

YELLENA Guvern.

HOWARD Ca o capcană de...

YELLENA Dacă e necesar.

HOWARD De unde ştii?

85
YELLENA Lucrez pentru guvern. (Se ridică) Ştii că pierdut cu 2-1 la Moscova.
Aşa că dacă vom câştiga 1-0 deseară mergem în turul următor.

HOWARD Conform regulii golului înscris în deplasare, da.

YELLENA Nu e secret că ruşii primit ajutor de la arbitru.

HOWARD Îmi pare rău, dar nu cred.

YELLENA E din Bulgaria. Bulgarii fac totdeauna le cer ruşii. Ruşii cerut
penalty la final şi, la fel cum te văd, ruşii primesc penalty în minutul
89. Tot ce cerem e la fel. Tratament corect pentru ambele părţi.

HOWARD Regret, dar trebuie să oprim această conversaţie înainte să spui ceva
de care să-ţi pară rău.

YELLENA Cerem acelaşi lucru. Ce e bun pentru gâscă e bun şi pentru gâscan.

HOWARD Aşa vreau şi eu să fie. Acelaşi tratament pentru ambele părţi,

indiferent de ceea ce s-a întâmplat în primul meci. Pentru mine
sunt doar două culori diferite.

YELLENA Ştii că toţi ruşii cerut e pentru penalty la final. Foarte uşor pentru
arbitru la corner. Multe împingeri. De cele mai multe ori, arbitrul nu
vede nimic, adevărat? (HOWARD nu răspunde) Dar uneori el crede
că e ceva rău şi dă penalty. Toţi strigă: „Pentru ce?” El face semn cu
mâna: „împingere”. Apărarea nemulţumită, dar acceptă, s-a mai
văzut. Poate Baku n-are nevoie de ajutor al arbitru. Sper. Mă rog să
fie aşa. Tot ce vrem e asigurare.

86
HOWARD (mergând spre uşă) Cred că e cel mai bine să pleci.

YELLENA Ştii, încerc din greu să te fac să mă placi.

HOWARD Te plac, dar te rog nu-mi cere să fac ceea ce ştii că nu pot.

YELLENA Poate milă de mine ca de concurent cu şanse slabe.

HOWARD Te rog, încetează.

YELLENA Încercat să nu-ţi spun, dar nu laşi alternativă. Camera, te-a filmat
astă noapte. Cu două fete. Pare că te distrezi tare.

HOWARD Ce fete?

YELLENA Tu eşti om cumsecade. Nu-mi place să fac asta. Încercat chiar să

mă ofer, dacă mă iubeşti mă ajuţi, dar nu, iubeşti soţia prea mult.

HOWARD Ce fete?

YELLENA Vezi, îmi iubesc ţara prea mult, am singura şansă să fac lucru mare
pentru ţara mea.

HOWARD Nu-mi amintesc nimic despre două fete?

YELLENA Pus pilulă în băutură. Am video şi fotografii. Trimit la ziare dacă e

nevoie.

HOWARD Tu pentru cine lucrezi?

YELLENA Tu poate crezi nici un arbitru mituit sau şantajat, dar noi siguri că a
fost la Moscova şi tot ce vrem e la fel. Un singur penalty.

HOWARD Şi dacă îi spun observatorului înainte de meci?

87
YELLENA Atunci cum spuneţi voi, „am dat-o-n bară”. Probleme mari pentru
amândoi.

HOWARD Nu şi pentru mine.

YELLENA Bineînţeles pentru tine. Spun UEFA că dormi cu două fete înainte
meci şi eşti şantajat, n-o să mai aibă încredere în tine.

HOWARD Dar n-am făcut-o conştient.

YELLENA Parcă se spune „nu iese fum fără foc”, nu? E poveste bună pentru
ziare, mai ales cu fotografii. Nu e bun pentru familie să vadă.

HOWARD Nu e bine nici pentru clubul vostru.

YELLENA Club el nu ştie nimic. Eu acţionez pe cont propriu şi voi fi

pedepsită, nu club.

HOWARD Dar nu acţionezi pe cont propriu!?

YELLENA Soldaţi împuşcaţi şi generali plimbă mai departe. Noi suntem

amândoi soldaţi.

HOWARD Dar nu nici un război.

YELLENA Nu pentru tine. Dar pentru mine foarte serios. E mai important
decât slujba.

HOWARD Arbitrajul e mai mult decât o slujbă. Pentru nimic în lume n-o să-l
pun în primejdie.

YELLENA Nici pentru căsnicie?

88
HOWARD Nu, nici măcar pentru asta. Ai făcut o mare greşeală încercând
chestia asta cu mine. Ţi-ai ales complet greşit persoana.

YELLENA Dar ai spus cât de mult iubeşti soţia.

HOWARD Nu eu. Tu ai zis. Soţiei mele nici că-i pasă ce fac eu în străinătate.
De fapt, eu sunt gluma familiei, cred că sunt mulţumiţi că sunt plecat
de-acasă atât de mult. Soţia mea şi copiii au renunţat la mine demult.
Când ne-am căsătorit, Anne a crezut c-o să fie uşor să mă facă să
renunţ la fotbal. Urăşte fotbalul. Ea crede c-aş fi realizatt mult mai
multe în loc să colind prin ţară în căutare de înjurături. N-ar trebui să
fiu aici, ci să fi studiat la Universitate chirurgia pe creier. Am doi fii
cu capul în nori, fără oase în corp şi o soţie care doar doarme cu mine,
dacă a primit un calificativ bun. Şi ştii care-i cel mai rău lucru în toate
astea? Pentru prima dată în viaţă sunt cu două pipiţe în pat nu-mi
amintesc nimic.

YELLENA Deci vrei să fiu prietenă? Ca de data asta să-ţi aduci aminte?

HOWARD Nu, sigur că nu.

YELLENA De ce nu?

HOWARD Nu căsătoria cu soţia mea e importantă, ci căsătoria mea cu fotbalul.

YELLENA Căsătoria cu fotbalul?

HOWARD Oricât de frumoasă eşti, Yellena, nu arunc pe apa sâmbetei 20 de

ani de viaţă pentru 20 de minute de plăcere. Am pornit de la coada vacii,
de nicăieri, ca să păşesc în faţa a 60.000 de oameni pe stadionul Old
Traford – şi n-am de gând să sacrific asta pentru nimic altceva.

89
YELLENA Dar nici nu trebuie. Va fi secretul nostru. La fel ca astă noapte.

HOWARD Cum poate fi un secret când sunt şi alţi oameni implicaţi?

YELLENA Nu există şansă să mai vii iar aici, aşa că nu contează dacă ei ştiu.
De ce vor zice ei ceva dacă noi primin penalty. Promit distrug video şi poze
după joc. Atunci nici o dovadă. Nimeni nu poate vreodată afla.

HOWARD Doar că înainte de meci pui paie pe foc ca să anulez orice gol pe
care adversarii îl marchează. Nu sunt prost. Un penalty n-o să
garanteze victoria.

YELLENA Nu e problema ta. Noi avem onoare. O înţelegere e o înţelegere.

HOWARD Un şantajist cu onoare! – asta-i telenovelă. Îmi pare rău, dar nu-
mi laşi decât o variantă, să raportez toată tărăşenia.

YELLENA Şi spui ce?

HOWARD Că sunt şantajat.

YELLENA Şi cum dovedeşti. Eu o să neg tot. O să spun că ai un vis beat.

Colegii tăi el va confirma că plecat petrecere devreme, beat. Uite,
e foarte uşor, nimeni nu trebuie să ştie.

HOWARD Dar eu ştiu, şi dacă se află că am trişat, fiecare decizie

controversată pe care am luat-o vreodată n-o să mai fie o greşeală
nevinovată, ci corupţie. Nu mă pot lăuda cu multe în viaţa mea şi
tu îmi ceri să distrug tot pentru o ţară de care nici nu auzisem
acum câteva săptămâni. Dacă este să fiu un soldat ucis în luptă,
prefer să mor pentru un motiv corect.

90
YELLENA Atunci avem impas.

HOWARD Nu, nu avem, pentru că n-o să intru pe teren cu ameninţarea

şantajului deasupra capului. Uite, dă-mi caseta şi-o să uităm tot.

YELLENA (devine agitată) Nu pot să fac asta.

HOWARD Atunci voi fi bolnav. O să am intoxicaţie alimentară. Şi întindere

musculară. Cel de-al patrulea arbitru o să mă înlocuiască.

YELLENA Atunci vor da caseta publicităţii.

HOWARD Ceea ce va dovedi că am fost şantajat.

YELLENA Şi distruge viaţa personală.

HOWARD Pentru mine ar fi mai rău dacă s-ar descoperi că am trişat pe teren
decât în pat.

YELLENA se prăbuşeşte pe un scaun şi îşi acoperă faţa cu palmele.

YELLENA O să facă rău familiei.

HOWARD Cine? (YELLENA se întoarce cu spatele, dar el se duce la ea)

Cine o să facă rău familiei tale?

YELLENA Nu pot spune.

HOWARD (după o pauză) Eşti şantajată? (Face iar o pauză, timp în care îşi
digeră gândul) Eşti şi tu şantajată, nu...? Uite, spune-mi cine e şi
poate pot să te ajut.

91
YELLENA Doar într-un singur fel poţi să ajuţi.

HOWARD Asta n-are nimic de-a face cu ura ta pentru Rusia, nu? (YELLENA
nu răspunde) E vorba de bani, nu? Milioanele care o să vină la
Baku dacă se califică în Liga Campionilor. Despre asta-i vorba,
nu?

YELLENA (în lacrimi) Te rog, o să-mi omoare tatăl.

HOWARD Cine? Cineva de la club?

YELLENA Nu, nu, asta nu oameni de fotbal.

HOWARD Atunci cine?

YELLENA Nu poţi face nimic. Tot ce poţi face e să-mi dai penalty. Te rog.
Dacă faci asta, am făcut treaba, vor elibera pe tata.

HOWARD Până la meciul următor.

YELLENA Nu-mi pasă. Imediat ce joc e gata, părăsim Baku, mergem înapoi în
Rusia.

HOWARD (şocat) Înapoi în Rusia?!

YELLENA Părinţii mei sunt rus. Ei vin aici pentru petrol. Tatăl meu el
lucrează în domeniul petrolului până la independenţă, apoi el
pierde slujba.

HOWARD (uimit) Nu pricep. O jumătate de oră mi-ai zis cât de răi sunt ruşii
şi acum îmi spui că şi tu eşti.

YELLENA Nu eu. Părinţii mei. Eu m-am născut aici.

92
HOWARD Deci nu-i urăşti pe ruşi?

YELLENA Nu urăsc pe nimeni. Îmi iubesc ţara. Iubesc ţara părinţilor mei. E
truc să te fac pe tine să-i urăşti. Ei îmi spun să fac asta. Ce pot să fac?

HOWARD Să mergi la poliţie?

YELLENA Îţi spun că n-am de ales.

HOWARD Aşadar cineva te şantajează pe tine şi tu mă şantajezi pe mine. E

un cerc al violenţei care trebuie oprit undeva.

YELLENA Se va termina deseară. Ori Baku avem penalty, ori tatăl meu
moare.

HOWARD Cum să te mai cred. De când ne-am întâlnit mi-ai turnat o grămadă
de minciuni.

YELLENA Îţi spun adevăr despre Rusia, dar nu pot urî oameni de acelaşi
sânge.

HOWARD Eşti musulmană?

YELLENA Nu.

HOWARD (furios) Deci mi-ai zis numai minciuni.

YELLENA (în picioare) Nu! E adevărat cu soldatul rus la promenadă, e

adevărat cu oamenii de afaceri ruşi. (Se apropie de el furioasă) Crezi că e
uşor să fii eu. Ruşii mă tratează ca azeră, azerii ca rusoaică. Tatăl meu
pierde slujba, mama mea ea poate să facă doar curat, fratele meu omorât în
Armenia, aşa că eu trebuie să susţin familie. Când el are slujbă tatăl meu

93
 cheltuit o grămadă de bani ca să mă trimită la şcoală, cum pot eu să-l
părăsesc acum? E adevărat că vreau să plec, e adevărat că vreau să văd
Occident, dar mai întâi trebuie să ajut familie. Apoi dacă primesc slujbă în
vest pot ajuta familie chiar mai mult.

HOWARD Oamenii ăştia l-au răpit pe tatăl tău?

YELLENA Da.

HOWARD Şi-au ameninţat că-l omoară dacă Baku nu câştigă?

YELLENA Dacă Baku nu are penalty.

HOWARD Indiferent de scor?

YELLENA Tot ce vor e penalty. În orice moment.

HOWARD (surprins) N-are importanţă dacă nu câştigă? De ce?

YELLENA E pariu, e pariu foarte mare.

HOWARD Dar nu pe rezultat.

YELLENA Ei pariază pe orice. Ce minut primul gol, ce minut primul corner...

HOWARD În ce minut primeşte Baku penalty?

YELLENA Sau dacă va fi penalty sau nu.

HOWARD Şi au aflat c-o să ai grijă de arbitrii partidei şi l-au răpit pe tatăl tău
pentru răscumpărare.

YELLENA Ei spun să te conving pe tine să dai penalty pentru Baku. Treaba

mea cum fac, dar dacă nu, atunci tatăl meu mort.

HOWARD Şi eşti sigură c-o să-l ucidă?

94
YELLENA Ei sunt organizaţie foarte mare. Jocuri de noroc, prostituţie, spălare
de bani, ei controlează totul.

HOWARD Şi dacă ştiu sigur că va fi un penalty înseamnă că pot câştiga foarte

mulţi bani.

YELLENA De la oamenii care pariază că Baku n-a să aibă penalty.

HOWARD Şi fetele astea două erau prostituate? (Pauză. Ea se aşează pe pat)

YELLENA Nu există două fete.

HOWARD Nici casetă video?

YELLENA Nu.

HOWARD Nu s-a întâmplat nimic.

YELLENA Nu.

HOWARD Nimic, nimic?

YELLENA Iartă-mă, e singurul mod în care credeam că ajut tata fără să fac rău
altcuiva.

HOWARD Dar erai gata să-mi distrugi familia, cariera...

YELLENA Cum fără video? A fost tot cacealma. Nici o cameră de filmat.

HOWARD Slavă Domnului. (El se aşează pe un scaun şi răsuflă uşurat) Dar

am fost beat.

YELLENA Pilula nu lucrat bine. Făcut rău, aşa a trebuit încă una ca să te fac
inconştient.

95
HOWARD Puteai să mă omori!

YELLENA Nu, e sigur. E ce folosesc prostituatele ca să jefuiască ruşi graşi

fără să facă sex cu ei. E versiunea feminină ce americanii numesc
întâlnire cu viol, doar că e întâlnire cu jaf.

HOWARD Şi ai mai făcut asta înainte?

YELLENA Nu. La lucru văzut ştire la CNN şi intrebat prietena dacă petrecut în
Baku. Ea spune ce să fac. E prima oară, de-aia greşesc pastile.
Îmi pare rău, dar când disperat trebuie să faci lucruri disperate.
Capul tău, el e bine acum?

HOWARD (zâmbeşte) Da, el e bine. Presupun că arbitrii ceilalţi nu sunt în

hoteluri diferite şi că hainele mele nu sunt la mama ta.

YELLENA Hainele tale sunt jos, la recepţie.

HOWARD Şi colegii mei?

YELLENA Alături. (Pauză) Vrei să plec acum?

HOWARD Şi cu tatăl tău ce...? (YELLENA îi evită privirea) Cu siguranţă,

poliţia ar putea face ceva, nu?

YELLENA Care poliţie?

HOWARD Trebuie să aveţi poliţie.

YELLENA Avem, dar tatăl meu e în Rusia.

HOWARD L-au răpit pe tatăl tău în Rusia?

96
YELLENA A plecat să vadă fratele lui care e bolnav la Rostov ultima
săptămână. Ei luat pe el în stradă, aruncat în maşină şi n-a mai
văzut. Unchiul meu el a primit foto şi instrucţiuni pentru mine.

HOWARD Deci asta n-are de-a face cu Azerbaijan.

YELLENA E mafia rusă. S-au unit cu sindicatele din Asia ca să controleze a

mulţime de jocuri de noroc. Multe meciuri de fotbal, curse de
cai, orice sport.

HOWARD Trebuie să raportez asta.

YELLENA Numai dacă-mi omoară tatăl. Te rog. (Vine la el implorându-l) În

timp ce e viu, nu pot risca viaţa lui.

HOWARD Aşadar vrei să mă duc pe teren ştiind că dacă nu dau un penalty

tatăl tău poate fi omorât.

YELLENA Te rog.

HOWARD Şi dacă nu arbitrez eu meciul?

YELLENA Nu contează cine e arbitrul. Penalty vor ei. (Scoate o poză din
poşeta ei) Acesta e tatăl meu. E bărbat arătos, mândru, dar viaţa n-a
fost bună cu el. Odată, când eram copil, avem casă bună, haine
bune, dar acum suntem săraci şi el poate să facă nimic.

HOWARD Indiferent ce se întâmplă după meci, tot ai de gând să pleci din Baku?

YELLENA Mama mea a plecat deja la Rostov sperând că o să-l vadă iar pe tata.

HOWARD Dar n-are nimic de-a face cu Azerdaijan.

97
YELLENA Trebuie nu se mai întâmple. Nu pot risca familie cu aşa o treabă.

HOWARD Nu cred că lucrurile stau mult mai bine în Rusia.

YELLENA Putem sta cu familie în Rostov. Poate găsesc de lucru la fermă.

HOWARD Cu limbile străine pe care le ştii...

YELLENA (se îndepărtează de HOWARD) E prea periculos să folosesc. E

mai sigur să fii ţăran.

HOWARD Ar fi mare păcat. (Pauză. Se ridică) Uite, poate aflu dacă există
vreo posibilitate să vii în Anglia.

YELLENA Ca să stau cu tine?

HOWARD Să studiezi, poate obţii o slujbă de translator. Trebui să existe

cerere pentru cineva care ştie rusa, azera şi engleza.

YELLENA O să fiu cu tine?

HOWARD Nu ştiu. Nu pot face promisiuni. S-ar putea să nu se poată.

YELLENA În sfîrşt am reuşit să-ţi pară rău pentru mine.

HOWARD Nu, nu de vorba de milă. (Pauză) Dacă nu eşti musulmană, ce eşti?

YELLENA Am fost comunistă, noi n-aveam religie.

HOWARD Acum ce eşti?

YELLENA Capitalistă şi tot n-am religie, de ce?

HOWARD Vroiam să-ţi cer să juri pe Biblie sau pe Coran.

YELLENA O să jur pe viaţa tatălui meu.

98
HOWARD Ştii, el ar putea fi deja mort.

YELLENA Aş fi ştiut. (Cu speranţă) Crezi că spun adevărul?

HOWARD Sper sau sunt cel mai mare idiot de pe pământ. Nu trebuia să-mi
spui despre caseta video... aşa că... o să fac ce pot.

YELLENA O să dai penalty?

HOWARD (foarte ezitant) Sunt 17 reguli de joc, dar uneori arbitrii o adaugă pe
a 18-a, pe care o numim bunul simţ. Eu, crede-mă, nu vreau să
moartea tatălui tău pe conştiinţă, dar nu mă pot compromite, nu pot
renunţa la imparţialitate. E vor ca Baku să aibă un penalty, dar asta
nu mă poate opri să dau un penalty şi pentru Moscova. Să sperăm că
Baku va primi un penalty adevaărat, dar dacă nu-l obţin o să fiu mai
strict în careu decât în mod normal şi dacă are o influenţă clară
asupra scorului, atunci pot fi la fel de dur şi în partea cealaltă. Dar
cu siguranţă n-o să fiu prea simpatizat.

YELLENA (accentul ei azer, greşelile de limbă dispar) Nu, n-o să fii.

(Scoate o agendă mică din poşeta ei şi scrie) După
părerea mea, vei primi maximum cinci din zece. Deşi,
bineînţeles, decizia finală nu depinde de mine.

În timp ce YELLENA a spus aceste cuvinte, vedem mai întâi surprindere şi lipsă
de înţelegere pe faţa lui HOWARD. Urmează o pauză, timp în care el digeră
ceea ce a auzit.

HOWARD (se întoarce tăios către ea) Ce tot...

99
YELLENA Desigur, regula de aur e să nu te desparţi niciodată de colegii tăi.
Îndată ce acest lucru se întâmplă, ţi se poate întâmpla orice:
ameninţări, şantaj, poveşti lacrimogene. Să nu rămâi singur,
regula de aur.

HOWARD (năucit) Ce?!

YELLENA Evaluarea ta. Cinci din zece. O s-o primeşti scrisă peste două
săptămâni.

HOWARD Evaluarea mea?! (Deodată, foarte furios) Evaluarea mea! Tot

circul ăsta a fost evaluarea mea de rahat!

YELLENA În ultima vreme, arbitrii au fost mituiţi şi în Liga Campionilor

tentaţiile sunt şi mai mari. Aşa că UEFA face selectiv astfel de scenarii, de
teste, pentru a verifica pe noii veniţi între arbitrii de prim nivel.

HOWARD M-ai trecut prin toate stările şi acum îmi spui calm că e un un test.
Doar nu suntem agenţi secreţi! Suntem arbitrii de fotbal, nu
spioni sub acoperire.

YELLENA Noi vrem spioni sub acoperire, pentru că cea mai importantă
calitate pe care fiecare arbitru trebuie s-o aibă e cinstea şi pentru că
nu ducem lipsă de candidaţi, vrem să selectăm crema.

HOWARD Nu cred asta.

YELLENA Acasă nu-ţi faci griji decât pentru joc, dar la nivel internaţional,
miza e de multe milioane, aşa că jocul e total diferit. Eşti
răspunzător, inclusiv pentru colegii tăi aflaţi într-o ţară străină.

100
HOWARD (furios) Ştiu asta.

YELLENA Atunci de sunt singură aici cu tine? De ce am pus la cale un

scenariu în care tu încalci regulile?

HOWARD Pentru că mi-ai pus ceva în pahar.

YELLENA Şi n-aş putut face asta dacă ai tăi colegi ar fi stat la aceeaşi masă.
Dar m-ai lăsat să te conduc în cealaltă parte a încăperii, unde ei
nu te puteau vedea.

HOWARD N-am vrut să te simţi ofensată.

YELLENA Tu eşti arbitru, nu eşti un diplomat într-o misiune de binefacere.

Lasă-l pe observatorul meciului să schimbe amabilităţile cu
autorităţile locale.

HOWARD Dar el nu era la aeroport!

YELLENA Atunci trebuia să-l aştepţi. Nu pleci doar cu translatorul. Dacă nu

se arată nimeni altcineva, dai telefon la UEFA şi aştepţi
instrucţiuni.

HOWARD (abătut) Deci sunt terminat. Sunt terminat înainte să încep.

YELLENA Dacă ai fi acceptat vreo favoare sexuală sau financiară, am fi fost

de-acum în drum spre aeroportul din Baku. Totuşi, ai primit zece
puncte pentru că ai refuzat să viciezi rezultatul final, în ciuda
şantajului emoţional, dar ai pierdut cinci pentru că erai gata să
acorzi un penalty nemeritat din cauza şantajului emoţional.
Bineînţeles, asta înseamnă că dacă nu obţii note bune pe teren

101
 de-a lungul sezonului, atunci vei fi scos din lotul arbitrilor. E o
lume dură, n-au loc băieţii drăguţi.

HOWARD Mai arbitrez deseară?

YELLENA Dacă te simţi în stare. Sau poţi să faci schimb cu cel de-al patrulea
arbitru şi ţie îţi găsim o scuză imaginară. Desigur, ar trebui să ne
dai consimţământul să folosim video pentru antrenament.

HOWARD Ce video?

YELLENA (se duce la dulap şi scoate o cameră mică de luat vederi, care
fusese ascunsă sub nişte pături de rezervă) A înregistrat tot ce s-a
petrecut aici. (O opreşte) Avem nevoie de ea pentru evaluarea ta şi
din raţiuni de securitate, dar e folositoare şi la pregătire.

HOWARD Am fost tratat ca un imbecil şi mai vrei s-o arăţi şi colegilor mei!

YELLENA Nu e pentru colegii tăi, e pentru a pregăti oameni ca mine.

HOWARD Şi tu de fapt cine eşti?

YELLENA O actriţă, o fostă actriţă fără angajament, care şi-a găsit o slujbă la
UEFA, unde joacă astfel de roluri. Ascultă! Nu vrea nimeni să-ţi
facă nici un rău, dacă nu eşti corupt. Eşti un tip drăguţ, dar un pic
prea credul. Pe termen lung, sper că să te fi ajutat să eviţi astfel de
situaţii, care pot fi reale. Ai avea o bilă neagră în agenda mea, dacă
pleci acum.

102
HOWARD Nu ştiu. Acum mă simt foarte dezamăgit şi, sincer, foarte jenat.
Credeam că vorbesc cu o străină şi am spus, da, am spus lucruri pe care
n-ar fi trebuit să le zic. Treburi pe care nu le-am spus nimănui.

YELLENA Nu trebuie să te simţi jenat, a fost un test foarte dificil. Numai un

nesimţit n-ar fi afectat. Sosirea ta în ţară e începtul meciului. Să ţii
mereu situaţia sub control.

HOWARD (venind aproape de ea) Ştii, pentru câteva clipe am...

YELLENA (uşor, oprindu-l să continue) Trebuie să plec acum. Mi-am făcut

treaba şi te las şi pe tine să ţi-o faci.

HOWARD (şocat) Asta e?

YELLENA Da. Am spus tot ce aveam de spus. O să am grijă să-ţi trimită

hainele şi o să primeşti un raport scris la poştă... N-o să mă mai vezi.

HOWARD Dar...

YELLENA (zâmbind) Nici un dar. (Ea îi strânge mâna) Succes la meci.

YELLENA iese.

HOWARD Succes la meci?

HOWARD se uită lung către uşă, apoi se aşează uşor pe pat. Nu ştie ce să facă.
Vede geanta de voiaj, o ridică şi scoate din ea tricoul lui de arbitru. Priveşte
tricoul, îşi aminteşte de ce a vrut să fie arbitru, şi se întoarce încet spre public în
timp ce lumina scade şi se stinge.

103
 FINAL

Costinmanoliu2004@yahoo.com

0723.829.813

021-3174.874

021-312.82.85

PENALTY
104
PENALTY s-a jucat prima dată la Sawston Drama Festival,
Cambridgeshire, Anglia, pe 23 martie 2002, în regia şi scenografia lui Mark
Easterfield, cu Christine Easterfield şi Stephen Smith în distribuţie.

PERSONAJE:

YELLENA - 30 de ani, îmbrăcată bine

HOWARD - englez

Acţiunea are loc într-o cameră de hotel din Baku, Azerbaijan.

Timpul: prezent

O cameră de hotel în Baku, Azerbaijan. O dimineaţă de vară.

Un pat aşezat pe diagonală, cu două noptiere, câte una de fiecare parte. Un

dulap şi uşa care dă în cameră. O măsuţă şi două scaune de fiecare parte a
unei uşi care dă în baie. „Al patrulea perete” este o fereastră foarte mare.

Un radio aflat pe una dintre noptiere cântă ceva est-european. Camera e

aproape în beznă, luminată doar de fărâmă de lumină care cade pe pat,
unde îl ghicim pe HOWARD dormind.

105
Intră YELLENA aducând micul-dejun pe o tavă. Aşează tava pe masă.
Mimează că dă la o parte draperia din faţa ferestrei, cel de-al „patrulea
perete”. Camera se luminează. HOWARD cască zgomotos şi îşi ascunde
capul sub pătură. YELLENA opreşte radioul şi tuşeşete timid.
YELLENA Domnule Robertson... Domnule Robertson... e dimineaţă.
(HOWARD cască din nou) M-aţi rugat să vă trezesc la şapte. (El cască din
nou, dar începe să se mişte) E Yellena de la minister.

HOWARD (ieşind de sub pernă) O...

YELLENA (arătând spre măsuţă) Micul-dejun.

HOWARD (începe să se ridice) Cum?

YELLENA Ceai şi brioşe.

HOWARD A!.. Yellena!

YELLENA Mic-dejun tipic englezesc, nu?

HOWARD (încercând să se trezească) O, capul meu...

YELLENA (ia măsuţa) Fac pe mămica? (Toarnă ceai în ceşti)

HOWARD Ce s-a-ntâmplat aseară?

YELLENA Masa de bun venit.

HOWARD A, da.

YELLENA O întâlnire de protocol! (Îi oferă ceaşca, apoi o pune pe

noptieră)

HOWARD Mulţumesc.

106
YELLENA Lapte de la vacă... Pastile pentru cap. (Îi oferă cutia cu pastile)

HOWARD Mulţumesc. (Se luptă cu cutia cu pastile)

YELLENA Acasă de acasă, nu?

HOWARD Cam aşa ceva...

YELLENA Marmeladă sau gem?

HOWARD Poate mai târziu. Nu prea mi-e foame acum.

YELLENA Sandviciuri cu castraveţi?

HOWARD Cum?

YELLENA Cu colţuri tăiate. Pot să aduc.

HOWARD Nu, mulţumesc. Mi-e de-ajuns ceaiul.

YELLENA Bine. (Îl priveşte cum îşi bea ceaiul) Bun?

HOWARD Da.

YELLENA (ţinând ceainicul în mână) Fac iar pe mămica?

HOWARD Nu, mersi, o ceaşcă îmi ajunge.

YELLENA (pune ceainicul pe masă) Astă noapte ai băut ca un peşte.

HOWARD (şocat) Pe bune?! Nu-mi aduc aminte.

YELLENA E corect?

HOWARD Nu, nu e. Acasă abia dacă beau aşa... De-asta cred că mi s-a urcat
direct la cap.

YELLENA Nu - e corect să spui „am băut ca peştele”?

107
HOWARD Dacă aşa am făcut, e corect.

YELLENA De unde ştii cum beau peştii?

HOWARD Pentru că peştii înoată cu gura deschisă, aşa că arată ca şi cum ar

bea tot timpul.

YELLENA Aha, înţeleg. Şi „mănânci cât un cal” e pentru că aleargă cu gura

deschisă, nu? Calul?

HOWARD Nu. (Observă că sub cearşaf poartă doar chiloţi şi tricou) Ce

s-a întâmplat cu hainele mele?

YELLENA (ia scaunul din stânga şi-l pune lângă masă) Sunt la mama mea.

HOWARD La mama ta?!

YELLENA (şezând şi sorbindu-şi ceaiul) Nu poţi încredere director de hotel

din Dagestan.

HOWARD Mda... şi... (îngrijorat) de ce sunt hainele mele la mama ta?

YELLENA Bolnavă ca un peşte astă noapte.

HOWARD Mama ta?

YELLENA Tu. Direct din gura calului. Peste tot!

HOWARD (ruşinat) Peste hainele mele?

YELLENA Şi pe primar, pe nevasta primarului, pe fiica lui şi pe câinele meu.

HOWARD Dumnezeul meu!

YELLENA Nu... câinele meu.

108
HOWARD Am vomat pe primar?

YELLENA Nu-ţi face griji. Acum câţiva ani şi Boris Elţîn a vomat pe primar.

HOWARD Şi colegii mei?

YELLENA Ei au stat lângă vice-primar.

HOWARD Le-a fost rău şi lor?

YELLENA Nu.

HOWARD S-au îmbătat?

YELLENA Cântat puţin.

HOWARD (uitându-se în jur) Şi restul hainelor mele?

YELLENA La mama mea.

HOWARD Tot la ea?!

YELLENA Problemă cu poliţia. Căutat geamantan. Fac mizerie mare. N-a

plăcut mamei mele. Ea zice că englezu’ cred despre Azerbaijan
că-i o ţară foarte murdară. Eu zic Azerbaijan e ţară murdară, ea
spun, nu contează, „crezi când vezi”.

HOWARD Mama ta e un om profund.

YELLENA Şi are o curăţătorie.

HOWARD De ce-mi percheziţiona poliţia valiza?

YELLENA Pentru c-ai ajuns cu cinci ore întârziere la aeroport. Vameşii pleacă
acasă. Te ducem direct la banchet de bun-venit. Poliţia trebuie să
verifice geamantan. Aşa se face pe la noi.

109
HOWARD Ce căutau?

YELLENA Vodca.

HOWARD E ilegal să aduci vodcă?

YELLENA Nu, dar cei mai mulţi oameni pun în vodcă până trec de vamă.

HOWARD Înţeleg. Şi mi-au cotrobăit prin haine pentru că n-au găsit vodcă.

YELLENA Ei spun valiza nu închisă bine. Supăraţi aşteptat pentru nimic.

HOWARD Ştiau de ce am venit aici?

YELLENA Poliţia legea ei.

HOWARD Ce frumos!

YELLENA Nici o problemă. Dacă poliţia fac probleme, primar trimite tanc.

HOWARD Deci primarul nu e supărat pe mine?

YELLENA Nu-i pasă de stomacul slab de aseară, dacă azi ai stomac puternic.

HOWARD Înţeleg.

YELLENA Crezi că ai stomac puternic azi?

HOWARD Sper.

YELLENA Şi noi sperăm.

HOWARD Bine.

YELLENA (fermă) E foarte important să-i batem pe nenoriciţii de ruşi.

HOWARD (schimbând repede subiectul) Dar ce mă fac fără haine?

YELLENA Le aduce mama curând.

110
HOWARD Şi trebuie s-o aştept în pat până vine.

YELLENA Dacă vrei.

HOWARD Păi nu prea pot să valsez până jos la recepţie aşa!

YELLENA Vrei să valsezi?

HOWARD Figură de stil. Vreau să zic că nu pot umbla prin hotel aşa.

YELLENA (stând la fereastră) Poţi admira privelişte minunată. Baku oraş

foarte frumos, în ciuda monştrilor construiţi de
ticăloşii ruşi. Avem încă oraşul vechi cu moschei,
muzee, galerii şi parcuri. Vino să vezi.

HOWARD (nu vrea) Păi...

YELLENA Să aduc faţa de masă?

HOWARD Nu... nu, e-n regulă, pot folosi ăsta. (Se înfăşoară într-un cearşaf şi
se duce lângă ea la fereastră)

YELLENA Vezi, ăsta e Oraşul Vechi. Frumos, nu? Stalin, el plănuieşte să-l
distrugă tot.

HOWARD Şi de ce nu l-a?...

YELLENA Prea ocupat să distrugă alte lucruri.

HOWARD (arătând cu degetul) Ce e turnul acela fără ferestre?

YELLENA I se spune Turnul Fecioarei.

111
HOWARD Îmi aduce aminte de locul unde am lucrat. Un turn fără ferestre plin
de birouri.

YELLENA (surprinsă) Ai lucrat în turn ca ăsta?

HOWARD Bine, avea ferestre, dar nu le puteai deschide din cauza aerului
condiţionat.

YELLENA Ăsta a fost construit de fiica conducătorului din Baku.

HOWARD Şi al nostru a fost construit de consiliul.

YELLENA Era aşa de frumoasă că până şi tatăl ei s-a îndrăgostit de ea. Speriată
de ceea ce tatăl ar putea face, îl pune să construiască turnul ca să-l
ţină ocupat. Ea spune că vrea să vadă tot pământul ei. De câte ori
termină ea mai cerea un etaj. Când nu pot construi mai sus, ea se
urcă în vârf şi sare jos.

HOWARD S-a sinucis?

YELLENA Da, de ruşine pentru ce-ar putea face tatăl ei.

HOWARD Când s-a întâmlat asta?

YELLENA Acum vreo 800 de ani. Bunicul meu, el îmi spune povestea. (Ea
râde) Aşa că probabil neadevărat.

HOWARD Cu siguranţă e o privelişte frumoasă.

YELLENA Acolo e Marea Caspică. Avem promenadă mare, parc mare.

(Deodată, serios) Copil fiind, mă jucam acolo, până când soldat
rus m-a violat. De-atunci nu mă mai joc.

112
HOWARD Îmi pare rău.

YELLENA Nu e vina ta. Cred poate idee bună să-mi construiască şi mie turn
al fecioarei, dar eu nu mai sunt fecioară.

HOWARD (blând) De asta urăşti ruşii atât de tare?

YELLENA Nu doar pe mine violează, dar violează toată ţara. Acum o sută de
ani eram cel mai mare producător de petrol din lume. Armata
Roşie a venit, ia petrol, provoacă scandal cu vecinii. Pleacă doar
acum câţiva ani. Ştii, Baku înseamnă „Oraşul bătut de vânt”.
Vântul care vine din stepele ruseşti peste Marea Caspică. Chiar şi
acum nu putem opri Rusia să ne tortureze. Unei naţiunii mici şi
mândre, cea mai mică dintre victorii face iarna cea mai aspră mai
suportabilă. Ne ţinem de cald cu poveşti despre ziua măreaţă când
i-am dat ursului rus sânge pe nas.

HOWARD Da...

YELLENA Amintiri vechi încă proaspete. Ocazia de a crea amintiri noi foarte
important. Dacă noi câştigăm, vom ştii cu-adevărat independenţi.
Putem ţine cap sus în lume.

HOWARD Nu cred că un simplu meci de fotbal va schimba trecutul.

YELLENA Când Anglia câştigă Campionatul Mondial toată ţara fericită da?

HOWARD Da.

YELLENA Echipa azeră bate echipa rusă, atunci tot Azerbaijan fericit.

HOWARD Nu e chiar acelaşi lucru.

113
YELLENA E mai bine. Nu doar batem ruşi, dar avem prima echipă din
Azerbaijan în Liga Campionilor. Manchester United, Real Madrid,
Juventus Torino vin la Baku.

HOWARD (privind pe ferastră şi încecând disperat să schimbe subiectul)

Unde merge vaporul ăla?

YELLENA Spre Turkmenistan. Norocos că nu megi acolo, oameni foarte

mirositori.

HOWARD E vreo naţie care chiar îţi place?

YELLENA (se uită la el şi zâmbeşte) Îmi plac englezii.

HOWARD Aha.

YELLENA (îi atinge picioarele) Trebuie să ai picioare puternice ca să fii

arbitru. Să tot alergi 90 de minute. Poate mai mult dacă sunt prelungiri.

HOWARD (se trage deoparte) Ce s-a întâplat cu echipamentul meu?

YELLENA Geantă neagră?

HOWARD Da.

YELLENA În baie.

HOWARD Atunci pe asta n-au scotocit-o.

YELLENA Nu. Poliţia au respect pentru uniformă.

HOWARD Am nişte pantaloni scurţi acolo. Aş putea să-i pun pe mine deocamdată.

YELLENA Bună idee.

114
HOWARD intră în baie. YELLENA toarnă ceai în ambele ceşti.

HOWARD (off, din baie) Colegii mei sunt la uşa de alături?

YELLENA Uşa de alături?

HOWARD În camera de alături?

YELLENA Nu în hotel.

HOWARD Cum adică, nu în hotel? Ei unde sunt?

YELLENA Hotel mai mic în oraşul vechi. Omul numărul unu are cel mai bun
hotel din Baku, numerele doi trebuie să aibă hotel numărul doi. E
problemă?

HOWARD intră purtând pantaloni scurţi negri.

HOWARD (e din ce în ce mai agitat) Dar noi trebuie să stăm toţi în acelaşi
hotel.

YELLENA La azeri nu-i aşa.

HOWARD Dar la UEFA aşa e.

YELLENA Prea târziu acum.

HOWARD Da, dar tot trebuie să fim împreună.

YELLENA Deseară, bineînţeles.

HOWARD Nu, în dimineaţa asta, când ne ducem să inspectăm terenul.

YELLENA Ne se poate. E închis azi dimineaţă. Azi e Ziua Armatei. De-aia

avem petrecere mare astă noapte, nu doar pentru voi veniţi.

115
HOWARD Nu poate fi închis pentru noi. Trebuie să facem inspecţia oficială.

YELLENA E zi foarte importantă.

HOWARD Nu contează.

YELLENA Zi foarte importantă. Poporul normal el sărbătoreşte toată ziua, dar

azi oficialii de la stadion se întorc la lucru după-amiază. Pentru
asta trebuie să fim într-adevăr recunoscători.

HOWARD Deci nu putem vizita stadionul până după-amiază?

YELLENA După ce întâlneşti colegii la masa de prânz. Nu fi îngrijorat, ai

grămadă de făcut. Te duc să vezi oraşul când mama aduce hainele.
Dorinţa ta e poruncă pentru mine.

HOWARD Şi cu observatorul meciului ce e?

YELLENA E polonez, n-o să-l vedem până la ora mesei. (Îi pune o ceaşcă de
ceai în mână)

HOWARD Asta-i împotriva oricărui regulament. (Se aşează pe scaunul de

lângă masă)

YELLENA Avem covoare foarte frumoase. (Şade pe marginea patului cu

ceaşca ei de ceai)

HOWARD Sunt convins.

YELLENA Cele mai frumoase desene din lume. Poţi avea covor cu numele
sau chiar poza ta pe el.

116
HOWARD Sunt sigur că soţiei mele i-ar plăcea, atunci chiar m-ar putea călca
în picioare.

YELLENA A, eşti sub papuc.

HOWARD Nu chiar.

YELLENA Soţia ta e drăguţă?

HOWARD Da, aşa cred.

YELLENA Dar frumuseţea nu e totul.

HOWARD Nu, dar e ajutor dacă trebuie să te uiţi la ea pentru tot restul vieţii.

YELLENA Tu aştepţi să stai cu ea pentru viaţă?

HOWARD Nu despre asta-i vorba în căsnicie?

YELLENA Încă o iubeşti?

HOWARD De ce toate întrebările astea?

YELLENA Curios cum trăiesc alţi oameni.

HOWARD Am o poză în... (Se întreabă unde îi e portofelul) Unde

mi-e portofelul?

YELLENA În geanta ta. Golesc jachetă şi pun tot în geantă.

HOWARD Mersi. (HOWARD se duce în baie să-şi ia geanta)

YELLENA (strânge ceştile) Cred că ai copii frumoşi.

HOWARD (off) Doi băieţi.

117
HOWARD se întoarce cu geanta, se aşează pe pat şi-şi caută portofelul.

HOWARD Nu ştiu cum am ajuns în halul ăsta. N-am mai păţit aşa ceva.

YELLENA E băutură foarte tare dacă nu eşti obişnuit.

HOWARD Probabil. Dumnezeu ştie ce cred colegii mei.

YELLENA Nu fi îngrijorat. Nu ştie nimeni, doar noi. Eraţi la mese diferite,

părţi opuse şi plecat înainte de sfârşit.

HOWARD Ştii că nu pot să-mi amintesc nimic.

YELLENA E primul tău meci, da?

HOWARD La nivel internaţional de seniori, da, deşi bineînţeles am mai fost al

patrulea oficial. Apropo, al patrulea oficial e într-un hotel de mâna
a patra?

YELLENA N-avem hoteluri de mâna a patra în Baku.

HOWARD Bun.

YELLENA L-am pus într-un hotel de categoria a treia.

HOWARD (se ridică) Ştii că o să scriu un raport despre asta.

YELLENA Că te-ai îmbătat!?

HOWARD Nu – despre faptul că stăm toţi în hoteluri diferite. Nu pot să nu...

YELLENA Nici o problemă. Nu e hotărârea mea.

HOWARD Şi pe arbitrii din turul precedent i-ai tratat la fel?

YELLENA Erau români.

118
HOWARD Şi?

YELLENA Nu vorbesc româna. Nimic de-a face cu mine.

HOWARD E primul tău meci internaţional?

YELLENA De fotbal. O să-mi arăţi poza soţiei?

HOWARD Da. (Scoate poza din portofel)

YELLENA Foarte drăguţă.

HOWARD Eşti măritată?

YELLENA Nu.

HOWARD Logodită?

YELLENA Nu. Lucrez mult şi locuiesc cu familia.

HOWARD Fată de carieră. N-ai timp pentru viaţa socială.

YELLENA Noi suntem musulmani, femeile nu ies noaptea. E lumea bărbatului.

HOWARD Înţeleg. Credeam că musulmanii n-au voie să bea alcool?

YELLENA Depinde cum citeşti Coran. Spune că nu trebuie să bem vin şi nu

bem, dar nu spune nimic despre vodcă. Ai poze cu fii?

HOWARD Da. (Îi dă pozele) Patrick are opt şi Roger doisprezece.

YELLENA Frumoşi ca tata.

HOWARD Ştiu şi eu...

YELLENA (privindu-l) Eu ştiu.

119
HOWARD (uşor încurcat) Drăguţ din partea ta... Poate ar fi bine să-mi pun
şosetele! (Se aşează pe pat, îşi ia şosetele şi tenişii din geantă şi începe să se
încalţe) Cu siguranţă nu se iau după tatăl lor. Foarte academici ca mama
lor. În loc să dea cu piciorul în minge au tot timpul capul îngropat în cărţi.

YELLENA Nu e lucru rău.

HOWARD Nu, doar că viaţa înseamnă mai mult decât educaţie. Experienţele
persoanle te pot învăţa mai mult despre tine însuţi decât orice carte.

YELLENA Soţia ta, ea profesoară?

HOWARD Da.

YELLENA Foarte deşteaptă.

HOWARD Mai deşteaptă decât mine.

YELLENA Căsătorit multă vreme?

HOWARD 15 ani.

YELLENA Aici trebuie să aştepţi până după Ramadan ca să te căsătoreşti.

Când mireasa merge acasă la mire e condusă de trei ori în jurul
sobei şi trebuie să spargă farfurie cu călcâi.

HOWARD Deci nu calcă pe un covor cu poza lui pe el?

YELLENA Nu. De asemenea, în drum spre nuntă trebuie să aibă cap de oaie ca
semn de noroc.

HOWARD Nu şi pentru oaie.

YELLENA Voi cum căsătoriţi?

120
HOWARD La primărie. Nu suntem prea religioşi. N-am avut mulţi bani, aşa
că ne-am petrecut luna de miere pe Insula Albului.

YELLENA E fierbinte, Insula Albului?

HOWARD Nu, dar soţia mea avea prieteni acolo şi ne-au împrumutat cabana
lor.

YELLENA Pentru creştini, Azerbaijan a fost loc important. Lângă Tabriz, care
acum e în Iran, era Grădina Edenului din Biblie. Şi Arca lui Noe
naufragiat aici după potop. Acum 5000 de ani ciopleşte tăietură
mare în Muntele Şarpelui. De aia oamenii albi sunt numiţi
caucazieni. Azerbaijan e în Caucaz şi primii oameni albi vin de
pe Arca lui Noe.

HOWARD (se ridică şi vine lângă ea) E adevărat?

YELLENA De unde să ştiu eu? Eu sunt musulmană.

HOWARD Ar fi avut mai mult sens dacă Arca lui Noe ar fi naufraiat pe Insula
Albului. (Amândoi râd)

YELLENA E experienţă mare pentru mine să vorbesc cu un occidental, să

îmbunătăţesc engleza şi să învăţ despre locuri noi ca Insula Albului.

HOWARD Cred că Grădina Edenului bate la cur Insula Albului.

YELLENA „Bate la cur” – e bună. Am încă o expresie. Îmi place să descopăr

vorbele voastre. Ai observat.

HOWARD Da. Sunt uimit de câte ştii.

121
YELLENA Citesc fiecare carte în engleză pe care o pot găsi de la Jeffrey
Archer la P.G. Wodehouse.

HOWARD Asta acoperă o paletă foarte largă.

YELLENA Om foarte deştept.

HOWARD Jeffrey Archer?

YELLENA Nu. P.G. Wodehouse. Are mult umor şi ştie să facă şi ceai. Cel mai
mult îmi plac vorbele care rimează ca „silly billy” sau „fiddle
faddle”. Ce înseamnă „faddle”?

HOWARD Habar n-am.

YELLENA Nu găsesc în dicţionarul meu. E foarte frustrant când înţeleg doar

o jumătate de frază. De exemplu, ştiu ce e „willy”, dar de ce e
„nilly”.

HOWARD Am trecut prin viaţă fără să ştiu chestiile astea, n-ar să-ţi faci
probleme.

YELLENA Dar vreau să impresionez.

HOWARD Nu-ţi face griji, deja o faci.

YELLENA Îmi iubesc ţara, dar vreau să călătoresc, să văd lumea, nu să

înconjor soba de trei ori şi sparg farfuria cu călcâiul.

HOWARD Am înţeles.

YELLENA Serios?

122
HOWARD Da.

YELLENA Bărbat azer n-ar înţelege niciodată. El vor doar mâncare pe masă şi
nevasta pentru făcut copii.

HOWARD Dar tu n-ai un bărbat, aşa că toate astea nu contează, nu?

YELLENA Nu-i simplu. Dacă plec ţară şi găsesc viaţă mai bună în Occident,
cum pot veni înapoi şi să trăiesc iar ca femeie azeră.

HOWARD S-ar putea să nu găseşti viaţa mai bună în Occident. S-ar putea să
vrei să te întorci la vechea ta viaţă.

YELLENA Aveţi camere libere acasă?

HOWARD Poftim?

YELLENA Dacă vin în Anglia, pot sta la casa ta?

HOWARD Nu-i foarte mare.

YELLENA N-ai văzut casa mea. Împart cameră cu mama.

HOWARD Vrei să spui în vacanţă?

YELLENA Aş putea s-o ajut pe soţia ta prin casă şi să gătesc mâncare.

HOWARD (începe să intre în panică) Credeam că exact asta încerci să eviţi.

YELLENA Îmi pare rău, noi nu „batem apa-n piuă”, noi spunem ce gândim, n-
avem tact ca englezii, dar nu-i nici o supărare, dacă răspunzi nu.

HOWARD Nu, n-am spus nu, dar m-ai luat prin surprindere. Desigur, dacă ai
veni vreodată în Anglia, am fi bucuroşi să te găzduim câteva nopţi.

123
YELLENA Problemă, nu am mulţi bani, aşa că cine ştie când, dar dacă am
adresă unui englez e mai uşor pentru viză.

HOWARD (se simte nesigur) Da, am înţeles. Ăăă... Ştii când vine mama ta cu
hainele mele?

YELLENA Curând.

HOWARD Bine, pentru că un tur al oraşului mi-ar prinde bine. Mi-ar lărgi
orizontul.

YELLENA Ai fost vreodată infidel soţiei tale?

HOWARD (şocat) Tu chiar spui ceea ce gândeşti. (Se aşează pe marginea

patului)

YELLENA Dacă ai fi rus, ai fi încercat deja să faci sex cu mine.

HOWARD Serios!?

YELLENA Numai la asta se gândesc. Ştii, rusoaicele foarte urâte. Ei inventează

scuze ca să plece în delegaţii, dar vor doar sex. E foarte dificil să
fii translator.

HOWARD Oamenii de-aici nu vorbesc rusa?

YELLENA A trebuit sub Uniunea Sovietică, dar de la independenţă avem

mândrie. De ce trebuie să vorbim rusului în rusă, dacă ei nu
învaţă azeră. De-aia trag tare cu engleza, nu vreau să vorbesc în
rusă. Vreau să vorbesc cu englezi sau americani. Problemă că nu
vin mulţi, uneori primesc ruşi.

124
HOWARD Şi ei fac avansuri sexuale?

YELLENA Totdeauna. Uneori cer fotografia translatorului. De-aia azi e zi

măreaţă pentru mine. Să fiu cu onoralbil englez. Să avem
„pălăvrăgală” bună.

HOWARD Bine, eu n-o să-ţi fac probleme.

YELLENA Nu mă găseşti atrăgătoare?

HOWARD Nu, n-am spus asta. Am zis că n-o să ai parte de avansuri nedorite.

YELLENA se aşează lângă el pe pat şi îi pune mâna pe genunchi.

YELLENA Dar dacă vreau, faci avans?

HOWARD Nu, n-am spus nici asta. Sunt un bărbat însurat.

YELLENA (începe să-i mângâie piciorul) Şi?...

HOWARD Şi trebuie să-i rămân credincios soţiei mele.

YELLENA Trebuie?

HOWARD Da.

YELLENA Tu spui uneori mai bine să experimentezi viaţa decât doar să citeşti
cărţi. (Mângâierea e acum prea mult pentru HOWARD)

HOWARD (se ridică repede) Da, dar...

YELLENA N-o să ştie nimeni. La noapte o să fi plecat, nu întorci niciodată.

Vom fi „două corăbii care trec în noapte”. Doar că va fi ziuă.

HOWARD Am crezut că nu-ţi plac asemenea propuneri.

125
YELLENA Nu ruşi, care n-au nimic de oferit decât câteva ruble şi vodcă. E
diferit cu englez care are cameră în plus. (Mângâie patul ademenitor)

HOWARD N-aş putea să te primesc în casa mea dacă m-aş culca cu tine.

YELLENA De ce nu? Poate că putem iar când soţia ta merge la Bingo.

HOWARD Soţia mea n-ar merge nici moartă la Bingo.

YELLENA Să întâlnim la teren de fotbal. În fiecare sâmbătă tu mergi la teren

mare de fotbal în Anglia, poate stai noaptea în hotel...

HOWARD Nu, nu, m-ai înţeles total greşit, eu nu sunt aşa.

YELLENA (după o pauză) Mai puţin când eşti beat.

HOWARD Ce?

YELLENA Ştii că KGB foloseşte hotel ăsta în perioada sovietică? Folosesc

pentru capcane de miere. Ştii ce-s capacane de miere? Pun
femeie să culce cu bărbat...

HOWARD Ce vrei să spui?

YELLENA Au camera secretă de luat vederi. E încă folosită.

HOWARD De către cine?

YELLENA Guvern.

HOWARD Ca o capcană de...

YELLENA Dacă e necesar.

HOWARD De unde ştii?

126
YELLENA Lucrez pentru guvern. (Se ridică) Ştii că pierdut cu 2-1 la Moscova.
Aşa că dacă vom câştiga 1-0 deseară mergem în turul următor.

HOWARD Conform regulii golului înscris în deplasare, da.

YELLENA Nu e secret că ruşii primit ajutor de la arbitru.

HOWARD Îmi pare rău, dar nu cred.

YELLENA E din Bulgaria. Bulgarii fac totdeauna le cer ruşii. Ruşii cerut
penalty la final şi, la fel cum te văd, ruşii primesc penalty în minutul
89. Tot ce cerem e la fel. Tratament corect pentru ambele părţi.

HOWARD Regret, dar trebuie să oprim această conversaţie înainte să spui ceva
de care să-ţi pară rău.

YELLENA Cerem acelaşi lucru. Ce e bun pentru gâscă e bun şi pentru gâscan.

HOWARD Aşa vreau şi eu să fie. Acelaşi tratament pentru ambele părţi,

indiferent de ceea ce s-a întâmplat în primul meci. Pentru mine
sunt doar două culori diferite.

YELLENA Ştii că toţi ruşii cerut e pentru penalty la final. Foarte uşor pentru
arbitru la corner. Multe împingeri. De cele mai multe ori, arbitrul nu
vede nimic, adevărat? (HOWARD nu răspunde) Dar uneori el crede
că e ceva rău şi dă penalty. Toţi strigă: „Pentru ce?” El face semn cu
mâna: „împingere”. Apărarea nemulţumită, dar acceptă, s-a mai
văzut. Poate Baku n-are nevoie de ajutor al arbitru. Sper. Mă rog să
fie aşa. Tot ce vrem e asigurare.

127
HOWARD (mergând spre uşă) Cred că e cel mai bine să pleci.

YELLENA Ştii, încerc din greu să te fac să mă placi.

HOWARD Te plac, dar te rog nu-mi cere să fac ceea ce ştii că nu pot.

YELLENA Poate milă de mine ca de concurent cu şanse slabe.

HOWARD Te rog, încetează.

YELLENA Încercat să nu-ţi spun, dar nu laşi alternativă. Camera, te-a filmat
astă noapte. Cu două fete. Pare că te distrezi tare.

HOWARD Ce fete?

YELLENA Tu eşti om cumsecade. Nu-mi place să fac asta. Încercat chiar să

mă ofer, dacă mă iubeşti mă ajuţi, dar nu, iubeşti soţia prea mult.

HOWARD Ce fete?

YELLENA Vezi, îmi iubesc ţara prea mult, am singura şansă să fac lucru mare
pentru ţara mea.

HOWARD Nu-mi amintesc nimic despre două fete?

YELLENA Pus pilulă în băutură. Am video şi fotografii. Trimit la ziare dacă e

nevoie.

HOWARD Tu pentru cine lucrezi?

YELLENA Tu poate crezi nici un arbitru mituit sau şantajat, dar noi siguri că a
fost la Moscova şi tot ce vrem e la fel. Un singur penalty.

HOWARD Şi dacă îi spun observatorului înainte de meci?

128
YELLENA Atunci cum spuneţi voi, „am dat-o-n bară”. Probleme mari pentru
amândoi.

HOWARD Nu şi pentru mine.

YELLENA Bineînţeles pentru tine. Spun UEFA că dormi cu două fete înainte
meci şi eşti şantajat, n-o să mai aibă încredere în tine.

HOWARD Dar n-am făcut-o conştient.

YELLENA Parcă se spune „nu iese fum fără foc”, nu? E poveste bună pentru
ziare, mai ales cu fotografii. Nu e bun pentru familie să vadă.

HOWARD Nu e bine nici pentru clubul vostru.

YELLENA Club el nu ştie nimic. Eu acţionez pe cont propriu şi voi fi

pedepsită, nu club.

HOWARD Dar nu acţionezi pe cont propriu!?

YELLENA Soldaţi împuşcaţi şi generali plimbă mai departe. Noi suntem

amândoi soldaţi.

HOWARD Dar nu nici un război.

YELLENA Nu pentru tine. Dar pentru mine foarte serios. E mai important
decât slujba.

HOWARD Arbitrajul e mai mult decât o slujbă. Pentru nimic în lume n-o să-l
pun în primejdie.

YELLENA Nici pentru căsnicie?

129
HOWARD Nu, nici măcar pentru asta. Ai făcut o mare greşeală încercând
chestia asta cu mine. Ţi-ai ales complet greşit persoana.

YELLENA Dar ai spus cât de mult iubeşti soţia.

HOWARD Nu eu. Tu ai zis. Soţiei mele nici că-i pasă ce fac eu în străinătate.
De fapt, eu sunt gluma familiei, cred că sunt mulţumiţi că sunt plecat
de-acasă atât de mult. Soţia mea şi copiii au renunţat la mine demult.
Când ne-am căsătorit, Anne a crezut c-o să fie uşor să mă facă să
renunţ la fotbal. Urăşte fotbalul. Ea crede c-aş fi realizatt mult mai
multe în loc să colind prin ţară în căutare de înjurături. N-ar trebui să
fiu aici, ci să fi studiat la Universitate chirurgia pe creier. Am doi fii
cu capul în nori, fără oase în corp şi o soţie care doar doarme cu mine,
dacă a primit un calificativ bun. Şi ştii care-i cel mai rău lucru în toate
astea? Pentru prima dată în viaţă sunt cu două pipiţe în pat nu-mi
amintesc nimic.

YELLENA Deci vrei să fiu prietenă? Ca de data asta să-ţi aduci aminte?

HOWARD Nu, sigur că nu.

YELLENA De ce nu?

HOWARD Nu căsătoria cu soţia mea e importantă, ci căsătoria mea cu fotbalul.

YELLENA Căsătoria cu fotbalul?

HOWARD Oricât de frumoasă eşti, Yellena, nu arunc pe apa sâmbetei 20 de

ani de viaţă pentru 20 de minute de plăcere. Am pornit de la coada vacii,
de nicăieri, ca să păşesc în faţa a 60.000 de oameni pe stadionul Old
Traford – şi n-am de gând să sacrific asta pentru nimic altceva.

130
YELLENA Dar nici nu trebuie. Va fi secretul nostru. La fel ca astă noapte.

HOWARD Cum poate fi un secret când sunt şi alţi oameni implicaţi?

YELLENA Nu există şansă să mai vii iar aici, aşa că nu contează dacă ei ştiu.
De ce vor zice ei ceva dacă noi primin penalty. Promit distrug video şi poze
după joc. Atunci nici o dovadă. Nimeni nu poate vreodată afla.

HOWARD Doar că înainte de meci pui paie pe foc ca să anulez orice gol pe
care adversarii îl marchează. Nu sunt prost. Un penalty n-o să
garanteze victoria.

YELLENA Nu e problema ta. Noi avem onoare. O înţelegere e o înţelegere.

HOWARD Un şantajist cu onoare! – asta-i telenovelă. Îmi pare rău, dar nu-
mi laşi decât o variantă, să raportez toată tărăşenia.

YELLENA Şi spui ce?

HOWARD Că sunt şantajat.

YELLENA Şi cum dovedeşti. Eu o să neg tot. O să spun că ai un vis beat.

Colegii tăi el va confirma că plecat petrecere devreme, beat. Uite,
e foarte uşor, nimeni nu trebuie să ştie.

HOWARD Dar eu ştiu, şi dacă se află că am trişat, fiecare decizie

controversată pe care am luat-o vreodată n-o să mai fie o greşeală
nevinovată, ci corupţie. Nu mă pot lăuda cu multe în viaţa mea şi
tu îmi ceri să distrug tot pentru o ţară de care nici nu auzisem
acum câteva săptămâni. Dacă este să fiu un soldat ucis în luptă,
prefer să mor pentru un motiv corect.

131
YELLENA Atunci avem impas.

HOWARD Nu, nu avem, pentru că n-o să intru pe teren cu ameninţarea

şantajului deasupra capului. Uite, dă-mi caseta şi-o să uităm tot.

YELLENA (devine agitată) Nu pot să fac asta.

HOWARD Atunci voi fi bolnav. O să am intoxicaţie alimentară. Şi întindere

musculară. Cel de-al patrulea arbitru o să mă înlocuiască.

YELLENA Atunci vor da caseta publicităţii.

HOWARD Ceea ce va dovedi că am fost şantajat.

YELLENA Şi distruge viaţa personală.

HOWARD Pentru mine ar fi mai rău dacă s-ar descoperi că am trişat pe teren
decât în pat.

YELLENA se prăbuşeşte pe un scaun şi îşi acoperă faţa cu palmele.

YELLENA O să facă rău familiei.

HOWARD Cine? (YELLENA se întoarce cu spatele, dar el se duce la ea)

Cine o să facă rău familiei tale?

YELLENA Nu pot spune.

HOWARD (după o pauză) Eşti şantajată? (Face iar o pauză, timp în care îşi
digeră gândul) Eşti şi tu şantajată, nu...? Uite, spune-mi cine e şi
poate pot să te ajut.

132
YELLENA Doar într-un singur fel poţi să ajuţi.

HOWARD Asta n-are nimic de-a face cu ura ta pentru Rusia, nu? (YELLENA
nu răspunde) E vorba de bani, nu? Milioanele care o să vină la
Baku dacă se califică în Liga Campionilor. Despre asta-i vorba,
nu?

YELLENA (în lacrimi) Te rog, o să-mi omoare tatăl.

HOWARD Cine? Cineva de la club?

YELLENA Nu, nu, asta nu oameni de fotbal.

HOWARD Atunci cine?

YELLENA Nu poţi face nimic. Tot ce poţi face e să-mi dai penalty. Te rog.
Dacă faci asta, am făcut treaba, vor elibera pe tata.

HOWARD Până la meciul următor.

YELLENA Nu-mi pasă. Imediat ce joc e gata, părăsim Baku, mergem înapoi în
Rusia.

HOWARD (şocat) Înapoi în Rusia?!

YELLENA Părinţii mei sunt rus. Ei vin aici pentru petrol. Tatăl meu el
lucrează în domeniul petrolului până la independenţă, apoi el
pierde slujba.

HOWARD (uimit) Nu pricep. O jumătate de oră mi-ai zis cât de răi sunt ruşii
şi acum îmi spui că şi tu eşti.

YELLENA Nu eu. Părinţii mei. Eu m-am născut aici.

133
HOWARD Deci nu-i urăşti pe ruşi?

YELLENA Nu urăsc pe nimeni. Îmi iubesc ţara. Iubesc ţara părinţilor mei. E
truc să te fac pe tine să-i urăşti. Ei îmi spun să fac asta. Ce pot să fac?

HOWARD Să mergi la poliţie?

YELLENA Îţi spun că n-am de ales.

HOWARD Aşadar cineva te şantajează pe tine şi tu mă şantajezi pe mine. E

un cerc al violenţei care trebuie oprit undeva.

YELLENA Se va termina deseară. Ori Baku avem penalty, ori tatăl meu
moare.

HOWARD Cum să te mai cred. De când ne-am întâlnit mi-ai turnat o grămadă
de minciuni.

YELLENA Îţi spun adevăr despre Rusia, dar nu pot urî oameni de acelaşi
sânge.

HOWARD Eşti musulmană?

YELLENA Nu.

HOWARD (furios) Deci mi-ai zis numai minciuni.

YELLENA (în picioare) Nu! E adevărat cu soldatul rus la promenadă, e

adevărat cu oamenii de afaceri ruşi. (Se apropie de el furioasă) Crezi că e
uşor să fii eu. Ruşii mă tratează ca azeră, azerii ca rusoaică. Tatăl meu
pierde slujba, mama mea ea poate să facă doar curat, fratele meu omorât în
Armenia, aşa că eu trebuie să susţin familie. Când el are slujbă tatăl meu

134
 cheltuit o grămadă de bani ca să mă trimită la şcoală, cum pot eu să-l
părăsesc acum? E adevărat că vreau să plec, e adevărat că vreau să văd
Occident, dar mai întâi trebuie să ajut familie. Apoi dacă primesc slujbă în
vest pot ajuta familie chiar mai mult.

HOWARD Oamenii ăştia l-au răpit pe tatăl tău?

YELLENA Da.

HOWARD Şi-au ameninţat că-l omoară dacă Baku nu câştigă?

YELLENA Dacă Baku nu are penalty.

HOWARD Indiferent de scor?

YELLENA Tot ce vor e penalty. În orice moment.

HOWARD (surprins) N-are importanţă dacă nu câştigă? De ce?

YELLENA E pariu, e pariu foarte mare.

HOWARD Dar nu pe rezultat.

YELLENA Ei pariază pe orice. Ce minut primul gol, ce minut primul corner...

HOWARD În ce minut primeşte Baku penalty?

YELLENA Sau dacă va fi penalty sau nu.

HOWARD Şi au aflat c-o să ai grijă de arbitrii partidei şi l-au răpit pe tatăl tău
pentru răscumpărare.

YELLENA Ei spun să te conving pe tine să dai penalty pentru Baku. Treaba

mea cum fac, dar dacă nu, atunci tatăl meu mort.

HOWARD Şi eşti sigură c-o să-l ucidă?

135
YELLENA Ei sunt organizaţie foarte mare. Jocuri de noroc, prostituţie, spălare
de bani, ei controlează totul.

HOWARD Şi dacă ştiu sigur că va fi un penalty înseamnă că pot câştiga foarte

mulţi bani.

YELLENA De la oamenii care pariază că Baku n-a să aibă penalty.

HOWARD Şi fetele astea două erau prostituate? (Pauză. Ea se aşează pe pat)

YELLENA Nu există două fete.

HOWARD Nici casetă video?

YELLENA Nu.

HOWARD Nu s-a întâmplat nimic.

YELLENA Nu.

HOWARD Nimic, nimic?

YELLENA Iartă-mă, e singurul mod în care credeam că ajut tata fără să fac rău
altcuiva.

HOWARD Dar erai gata să-mi distrugi familia, cariera...

YELLENA Cum fără video? A fost tot cacealma. Nici o cameră de filmat.

HOWARD Slavă Domnului. (El se aşează pe un scaun şi răsuflă uşurat) Dar

am fost beat.

YELLENA Pilula nu lucrat bine. Făcut rău, aşa a trebuit încă una ca să te fac
inconştient.

136
HOWARD Puteai să mă omori!

YELLENA Nu, e sigur. E ce folosesc prostituatele ca să jefuiască ruşi graşi

fără să facă sex cu ei. E versiunea feminină ce americanii numesc
întâlnire cu viol, doar că e întâlnire cu jaf.

HOWARD Şi ai mai făcut asta înainte?

YELLENA Nu. La lucru văzut ştire la CNN şi intrebat prietena dacă petrecut în
Baku. Ea spune ce să fac. E prima oară, de-aia greşesc pastile.
Îmi pare rău, dar când disperat trebuie să faci lucruri disperate.
Capul tău, el e bine acum?

HOWARD (zâmbeşte) Da, el e bine. Presupun că arbitrii ceilalţi nu sunt în

hoteluri diferite şi că hainele mele nu sunt la mama ta.

YELLENA Hainele tale sunt jos, la recepţie.

HOWARD Şi colegii mei?

YELLENA Alături. (Pauză) Vrei să plec acum?

HOWARD Şi cu tatăl tău ce...? (YELLENA îi evită privirea) Cu siguranţă,

poliţia ar putea face ceva, nu?

YELLENA Care poliţie?

HOWARD Trebuie să aveţi poliţie.

YELLENA Avem, dar tatăl meu e în Rusia.

HOWARD L-au răpit pe tatăl tău în Rusia?

137
YELLENA A plecat să vadă fratele lui care e bolnav la Rostov ultima
săptămână. Ei luat pe el în stradă, aruncat în maşină şi n-a mai
văzut. Unchiul meu el a primit foto şi instrucţiuni pentru mine.

HOWARD Deci asta n-are de-a face cu Azerbaijan.

YELLENA E mafia rusă. S-au unit cu sindicatele din Asia ca să controleze a

mulţime de jocuri de noroc. Multe meciuri de fotbal, curse de
cai, orice sport.

HOWARD Trebuie să raportez asta.

YELLENA Numai dacă-mi omoară tatăl. Te rog. (Vine la el implorându-l) În

timp ce e viu, nu pot risca viaţa lui.

HOWARD Aşadar vrei să mă duc pe teren ştiind că dacă nu dau un penalty

tatăl tău poate fi omorât.

YELLENA Te rog.

HOWARD Şi dacă nu arbitrez eu meciul?

YELLENA Nu contează cine e arbitrul. Penalty vor ei. (Scoate o poză din
poşeta ei) Acesta e tatăl meu. E bărbat arătos, mândru, dar viaţa n-a
fost bună cu el. Odată, când eram copil, avem casă bună, haine
bune, dar acum suntem săraci şi el poate să facă nimic.

HOWARD Indiferent ce se întâmplă după meci, tot ai de gând să pleci din Baku?

YELLENA Mama mea a plecat deja la Rostov sperând că o să-l vadă iar pe tata.

HOWARD Dar n-are nimic de-a face cu Azerdaijan.

138
YELLENA Trebuie nu se mai întâmple. Nu pot risca familie cu aşa o treabă.

HOWARD Nu cred că lucrurile stau mult mai bine în Rusia.

YELLENA Putem sta cu familie în Rostov. Poate găsesc de lucru la fermă.

HOWARD Cu limbile străine pe care le ştii...

YELLENA (se îndepărtează de HOWARD) E prea periculos să folosesc. E

mai sigur să fii ţăran.

HOWARD Ar fi mare păcat. (Pauză. Se ridică) Uite, poate aflu dacă există
vreo posibilitate să vii în Anglia.

YELLENA Ca să stau cu tine?

HOWARD Să studiezi, poate obţii o slujbă de translator. Trebui să existe

cerere pentru cineva care ştie rusa, azera şi engleza.

YELLENA O să fiu cu tine?

HOWARD Nu ştiu. Nu pot face promisiuni. S-ar putea să nu se poată.

YELLENA În sfîrşt am reuşit să-ţi pară rău pentru mine.

HOWARD Nu, nu de vorba de milă. (Pauză) Dacă nu eşti musulmană, ce eşti?

YELLENA Am fost comunistă, noi n-aveam religie.

HOWARD Acum ce eşti?

YELLENA Capitalistă şi tot n-am religie, de ce?

HOWARD Vroiam să-ţi cer să juri pe Biblie sau pe Coran.

YELLENA O să jur pe viaţa tatălui meu.

139
HOWARD Ştii, el ar putea fi deja mort.

YELLENA Aş fi ştiut. (Cu speranţă) Crezi că spun adevărul?

HOWARD Sper sau sunt cel mai mare idiot de pe pământ. Nu trebuia să-mi
spui despre caseta video... aşa că... o să fac ce pot.

YELLENA O să dai penalty?

HOWARD (foarte ezitant) Sunt 17 reguli de joc, dar uneori arbitrii o adaugă pe
a 18-a, pe care o numim bunul simţ. Eu, crede-mă, nu vreau să
moartea tatălui tău pe conştiinţă, dar nu mă pot compromite, nu pot
renunţa la imparţialitate. E vor ca Baku să aibă un penalty, dar asta
nu mă poate opri să dau un penalty şi pentru Moscova. Să sperăm că
Baku va primi un penalty adevaărat, dar dacă nu-l obţin o să fiu mai
strict în careu decât în mod normal şi dacă are o influenţă clară
asupra scorului, atunci pot fi la fel de dur şi în partea cealaltă. Dar
cu siguranţă n-o să fiu prea simpatizat.

YELLENA (accentul ei azer, greşelile de limbă dispar) Nu, n-o să fii.

(Scoate o agendă mică din poşeta ei şi scrie) După
părerea mea, vei primi maximum cinci din zece. Deşi,
bineînţeles, decizia finală nu depinde de mine.

În timp ce YELLENA a spus aceste cuvinte, vedem mai întâi surprindere şi lipsă
de înţelegere pe faţa lui HOWARD. Urmează o pauză, timp în care el digeră
ceea ce a auzit.

HOWARD (se întoarce tăios către ea) Ce tot...

140
YELLENA Desigur, regula de aur e să nu te desparţi niciodată de colegii tăi.
Îndată ce acest lucru se întâmplă, ţi se poate întâmpla orice:
ameninţări, şantaj, poveşti lacrimogene. Să nu rămâi singur,
regula de aur.

HOWARD (năucit) Ce?!

YELLENA Evaluarea ta. Cinci din zece. O s-o primeşti scrisă peste două
săptămâni.

HOWARD Evaluarea mea?! (Deodată, foarte furios) Evaluarea mea! Tot

circul ăsta a fost evaluarea mea de rahat!

YELLENA În ultima vreme, arbitrii au fost mituiţi şi în Liga Campionilor

tentaţiile sunt şi mai mari. Aşa că UEFA face selectiv astfel de scenarii, de
teste, pentru a verifica pe noii veniţi între arbitrii de prim nivel.

HOWARD M-ai trecut prin toate stările şi acum îmi spui calm că e un un test.
Doar nu suntem agenţi secreţi! Suntem arbitrii de fotbal, nu
spioni sub acoperire.

YELLENA Noi vrem spioni sub acoperire, pentru că cea mai importantă
calitate pe care fiecare arbitru trebuie s-o aibă e cinstea şi pentru că
nu ducem lipsă de candidaţi, vrem să selectăm crema.

HOWARD Nu cred asta.

YELLENA Acasă nu-ţi faci griji decât pentru joc, dar la nivel internaţional,
miza e de multe milioane, aşa că jocul e total diferit. Eşti
răspunzător, inclusiv pentru colegii tăi aflaţi într-o ţară străină.

141
HOWARD (furios) Ştiu asta.

YELLENA Atunci de sunt singură aici cu tine? De ce am pus la cale un

scenariu în care tu încalci regulile?

HOWARD Pentru că mi-ai pus ceva în pahar.

YELLENA Şi n-aş putut face asta dacă ai tăi colegi ar fi stat la aceeaşi masă.
Dar m-ai lăsat să te conduc în cealaltă parte a încăperii, unde ei
nu te puteau vedea.

HOWARD N-am vrut să te simţi ofensată.

YELLENA Tu eşti arbitru, nu eşti un diplomat într-o misiune de binefacere.

Lasă-l pe observatorul meciului să schimbe amabilităţile cu
autorităţile locale.

HOWARD Dar el nu era la aeroport!

YELLENA Atunci trebuia să-l aştepţi. Nu pleci doar cu translatorul. Dacă nu

se arată nimeni altcineva, dai telefon la UEFA şi aştepţi
instrucţiuni.

HOWARD (abătut) Deci sunt terminat. Sunt terminat înainte să încep.

YELLENA Dacă ai fi acceptat vreo favoare sexuală sau financiară, am fi fost

de-acum în drum spre aeroportul din Baku. Totuşi, ai primit zece
puncte pentru că ai refuzat să viciezi rezultatul final, în ciuda
şantajului emoţional, dar ai pierdut cinci pentru că erai gata să
acorzi un penalty nemeritat din cauza şantajului emoţional.
Bineînţeles, asta înseamnă că dacă nu obţii note bune pe teren

142
 de-a lungul sezonului, atunci vei fi scos din lotul arbitrilor. E o
lume dură, n-au loc băieţii drăguţi.

HOWARD Mai arbitrez deseară?

YELLENA Dacă te simţi în stare. Sau poţi să faci schimb cu cel de-al patrulea
arbitru şi ţie îţi găsim o scuză imaginară. Desigur, ar trebui să ne
dai consimţământul să folosim video pentru antrenament.

HOWARD Ce video?

YELLENA (se duce la dulap şi scoate o cameră mică de luat vederi, care
fusese ascunsă sub nişte pături de rezervă) A înregistrat tot ce s-a
petrecut aici. (O opreşte) Avem nevoie de ea pentru evaluarea ta şi
din raţiuni de securitate, dar e folositoare şi la pregătire.

HOWARD Am fost tratat ca un imbecil şi mai vrei s-o arăţi şi colegilor mei!

YELLENA Nu e pentru colegii tăi, e pentru a pregăti oameni ca mine.

HOWARD Şi tu de fapt cine eşti?

YELLENA O actriţă, o fostă actriţă fără angajament, care şi-a găsit o slujbă la
UEFA, unde joacă astfel de roluri. Ascultă! Nu vrea nimeni să-ţi
facă nici un rău, dacă nu eşti corupt. Eşti un tip drăguţ, dar un pic
prea credul. Pe termen lung, sper că să te fi ajutat să eviţi astfel de
situaţii, care pot fi reale. Ai avea o bilă neagră în agenda mea, dacă
pleci acum.

143
HOWARD Nu ştiu. Acum mă simt foarte dezamăgit şi, sincer, foarte jenat.
Credeam că vorbesc cu o străină şi am spus, da, am spus lucruri pe care
n-ar fi trebuit să le zic. Treburi pe care nu le-am spus nimănui.

YELLENA Nu trebuie să te simţi jenat, a fost un test foarte dificil. Numai un

nesimţit n-ar fi afectat. Sosirea ta în ţară e începtul meciului. Să ţii
mereu situaţia sub control.

HOWARD (venind aproape de ea) Ştii, pentru câteva clipe am...

YELLENA (uşor, oprindu-l să continue) Trebuie să plec acum. Mi-am făcut

treaba şi te las şi pe tine să ţi-o faci.

HOWARD (şocat) Asta e?

YELLENA Da. Am spus tot ce aveam de spus. O să am grijă să-ţi trimită

hainele şi o să primeşti un raport scris la poştă... N-o să mă mai vezi.

HOWARD Dar...

YELLENA (zâmbind) Nici un dar. (Ea îi strânge mâna) Succes la meci.

YELLENA iese.

HOWARD Succes la meci?

HOWARD se uită lung către uşă, apoi se aşează uşor pe pat. Nu ştie ce să facă.
Vede geanta de voiaj, o ridică şi scoate din ea tricoul lui de arbitru. Priveşte
tricoul, îşi aminteşte de ce a vrut să fie arbitru, şi se întoarce încet spre public în
timp ce lumina scade şi se stinge.

144
 FINAL

Costinmanoliu2004@yahoo.com

0723.829.813

021-3174.874

021-312.82.85

David Auburn

DEMONSTRAŢI
A
145
 Premiul Pulitzer 2001

Traducerea: Anna-Maria Popa şi Costin Manoliu

David Auburn s-a născut în 1969 la Chicago, Illinois şi a crescut în Ohio şi Arkansas. Absolvent la
Universităţii din Chicago, licenţiat în literatură engleză. Astăzi trăieşte în Brooklyn, New York. Prima
lui piesă, Skyscraper, s-a jucat la Greenwich House Theatre din New-York în 1997. Pentru piesa
Proof (Demonstraţia) a fost recompensat cu Premiul Kesselring, Premiul Tony pentru cea mai bună
piesă şi Premiul Pulitzer pentru cel mai bun text dramatic în anul 2001. Textul a stat la baza unui film
realizat în 2005, care îi are ca protagonişti pe Anthony Perkins şi Gwyneth Palltrow.

Demonstraţia a avut premiera absolută la Manhattan Theatre Club, pe Broadway, pe 23 mai 2000.
Ulterior s-a jucat cu succes la Arena Stage din Washington în 2003 şi în multe alte teatre americane şi
eurpopene.

“Când ne gândim la marii dramaturgi americani, ne gândim la Eugene O’Neill, Arthur Miller şi Lilian
Hellman, din primele generaţii; la Wendy Wasserstein, Tony Kushner, Jon Robin Baitz şi Donald
Margulies astăzi. Ei abordează întotdeauna idei mari şi le împachetează în ciondăneli de familie care
le fac accesibile. Bine ai venit, David Auburn, în acest club”.
New York Magazine

146
“David Auburn combină elemente de mister şi surpriză cu un fel de a povesti de modă veche pentru a
ne furniza o seară de teatru puternic, convingător. Demonstraţia e o piesă de idei scrisă inteligent,
plină de compasiune”.
David Kaufman, New York Daily News

“Demonstraţia probează o înţelegere frumoasă şi subtilă a matematicii şi a vieţii. O dramă minunată”.

Daniel Rockmore, The Chronicle of Higher Education

PERSONAJE

ROBERT, trecut de 50 de ani

CATHERINE, 25 de ani

HAL, 28 de ani

CLAIRE, 29 de ani
ACTUL I

SCENA 1

Noapte. Terasa din spate a unei case din Chicago. CATHERINE şade pe un scaun. E
epuizată, îmbrăcată alandala. Are ochii închişi. ROBERT e în picioare, lângă ea. E
tatăl ei. Figură academică şifonată. CATHERINE nu ştie că e acolo. După câteva
clipe:

ROBERT Nu poţi să dormi?

CATHERINE Doamne, m-ai speriat.

147
ROBERT Îmi pare rău.

CATHERINE Ce faci aici?

ROBERT Te păzesc. De ce nu te-ai dus la culcare?

CATHERINE Studentul tău e încă aici. E sus în biroul tău.

ROBERT Nu mai e studentul meu. Acum predă la facultate. Deştept băiat.

CATHERINE Cât e ceasul?

ROBERT E aproape unu.

CATHERINE Oo…

ROBERT După miezul nopţii…

CATHERINE Şi?

ROBERT Şi… (Arată ceva pe masa din spatele lui: o sticlă de

şampanie) La mulţi ani!

CATHERINE Tată.

ROBERT Uit eu vreodată?

CATHERINE Mulţumesc.

ROBERT 25 de ani! Nu-mi vine să cred!

CATHERINE Nici mie. O deschidem acum?

ROBERT Cum vrei tu.

CATHERINE Da.

ROBERT S-o desfac eu?

148
CATHERINE Lasă-mă pe mine. Ultima oară când ai desfăcut o sticlă de şampanie ai
spart un geam.

ROBERT Asta a fost demult.

CATHERINE Ai avut noroc că nu ţi-ai scos un ochi. (Bum. Desface sticla. Aceasta
spumegă)

ROBERT 25!

CATHERINE Mă simt bătrână.

ROBERT Asta-i bună! Eşti un copil.

CATHERINE Pahare?

ROBERT Da, am uitat de pahare. Vrei să…

CATHERINE Nu… (Catherine bea din sticlă o înghiţitură lungă)

ROBERT Sper că-ţi place. Nu ştiam ce să-ţi iau.

CATHERINE E cea mai proastă şampanie din câte am băut.

ROBERT Sunt mândru să spun că nu ştiu nimic despre vinuri. Nu-mi plac oamenii
care vorbesc despre “arta vinului”.

CATHERINE Nici măcar nu e şampanie.

ROBERT Sticla avea forma potrivită.

CATHERINE ”Podgoria marilor lacuri”!? Nu ştiam că se fac vinuri în Wisconsin.

ROBERT O fată care bea din sticlă n-ar trebui să se plângă. N-o înghiţi aşa. E o
băutura elegantă. Soarbe-o!

149
CATHERINE (oferindu-i sticla) Vrei?

ROBERT Nu.

CATHERINE Sigur?

ROBERT Da. E ziua ta!

CATHERINE La mulţi ani pentru mine!

ROBERT Ce-o să faci de ziua ta?

CATHERINE O să beau asta. Ia şi tu.

ROBERT Sper că nu-ţi petreci ziua singură.

CATHERINE Nu sunt singură.

ROBERT Eu nu contez.

CATHERINE De ce nu?

ROBERT Eu sunt tatăl tău. Ieşi şi tu cu nişte prieteni.

CATHERINE Corect!

ROBERT Nu te scot prietenii tăi în oraş?

CATHERINE Nu!

ROBERT De ce?

CATHERINE Ca să te scoată prietenii în oraş, trebuie să-i ai.

ROBERT (neaprobator) A… Dar ai prieteni. Cum o cheamă pe blonda aia simpatică?

CATHERINE Care?

150
ROBERT Stă pe strada Ellis. Obişnuiai să-ţi petreci tot timpul cu ea.

CATHERINE Cindy Jacobson?

ROBERT Cindy Jacobson.

CATHERINE Asta era în clasa a treia, tată. Familia ei s-a mutat în Florida în 1990.

ROBERT Şi Claire?

CATHERINE Ea nu mi-e prietenă, mi-e soră. Şi e la New York. Şi nu-mi place.

ROBERT Parcă trebuia să vină, nu?

CATHERINE Abia mâine! (Pauză)

ROBERT Ascultă-mi sfatul, dacă te trezeşti noaptea singură, cel mai bine e să te
apuci de puţină matematică.

CATHERINE Te rog!

ROBERT Am putea face ceva împreună!

CATHERINE Nu!

ROBERT De ce nu?

CATHERINE Nu-mi pot imagina ceva mai rău. Eşti sigur că nu vrei?

ROBERT Da’ înainte îţi plăcea!

CATHERINE Nu-mi mai place.

ROBERT Ştiai ce-i un număr prim înainte să înveţi să citeşti.

CATHERINE Ei bine, am uitat.

ROBERT (dur) Nu-ţi irosi talentul, Catherine! (Pauză scurtă)

151
CATHERINE Ştiam c-o să spui ceva de genul ăsta.

ROBERT Îmi dau seama c-ai trecut printr-o perioadă grea.

CATHERINE Mersi.

ROBERT Dar asta nu-i o scuză. Nu fi leneşă.

CATHERINE N-am fost leneşă, am avut grijă de tine.

ROBERT Am văzut. Dormi până la prânz, mănânci porcării, nu lucrezi, vasele se

înmulţesc în chiuvetă, iar dacă ieşi, o faci ca să-ţi cumperi reviste. Nu ştiu
cum poţi citi prostiile alea. Şi astea sunt zilele bune. Uneori nici nu te
trezeşti, stai toată ziua în pat.

CATHERINE Alea sunt zilele bune.

ROBERT Sunt zile pierdute. Şi n-o să ştii niciodată ce-ai irosit odată cu ele. Slujba pe
care ai pierdut-o, ideile pe care nu le-ai avut, descoperirile pe care nu le-ai
făcut pentru că mormăi în pat până la patru după-amiaza. (Pauză) Ştii că
am dreptate.

CATHERINE Ei bine, am pierdut şi eu câteva zile.

ROBERT Câte?

CATHERINE Nu ştiu.

ROBERT Pun pariu că ştii.

CATHERINE Ce?

ROBERT Pun pariu că le-ai numărat.

CATHERINE Termină!

152
ROBERT Ştii sau nu?

CATHERINE Nu ştiu.

ROBERT Bineînţeles că ştii. Câte zile ai pierdut?

CATHERINE O lună. În jur de o lună.

ROBERT Exact.

CATHERINE Nu cred că…

ROBERT Câte?

CATHERINE 33 de zile.

ROBERT Exact?

CATHERINE Nu ştiu.

ROBERT Pentru numele lui Dumnezeu, fii precisă.

CATHERINE Am dormit şi azi până la prânz.

ROBERT 33 de zile şi un sfert.

CATHERINE Da, bine.

ROBERT Glumeşti.

CATHERINE Nu.

ROBERT O cifră incredibilă.

CATHERINE O cifră îngrozitor de depresivă.

ROBERT Catherine, dacă fiecare zi pe care zici că ai pierdut-o ar fi un an, abia atunci
ar fi o cifră interesantă.

153
CATHERINE 33 de ani şi un sfert nu-i o cifră interesantă.

ROBERT Termină, ştii exact la ce mă refer.

CATHERINE (cedând) 1729 de săptămâni.

ROBERT 1729. Un număr minunat. Cel mai mic număr exprimabil.

CATHERINE Exprimabil ca sumă a două cifre la cub în două moduri diferite.

ROBERT 12 la cub plus 1 la cub fac 1729.

CATHERINE Şi 10 la cub plus 9 la cub. Da, asta e! Mulţumesc.

ROBERT Vezi, până şi depresia ta e matematică. Nu mai jeli şi apucă-te de treaba. La

ce potenţial ai…

CATHERINE N-am făcut nimic bun.

ROBERT Eşti tânără, mai ai timp.

CATHERINE Serios?

ROBERT Da!

CATHERINE La vârsta mea, tu erai deja celebru.

ROBERT Până să ajung de vârsta ta, îmi terminasem cea mai bună parte a lucrărilor
mele. (Pauză)

CATHERINE Şi după?

ROBERT După ce?

CATHERINE După ce te-ai îmbolnăvit?

ROBERT Ce-i cu asta?

154
CATHERINE Ai mai putut lucra?

ROBERT Nu, dar eram mai agil.

CATHERINE (nu se poate abţine, râde) Tata!

ROBERT Eram! Pe bune! Claritatea lucrurilor. Asta era incredibil.

CATHERINE Erai fericit?

ROBERT Da. Eram ocupat.

CATHERINE Nu e acelaşi lucru.

ROBERT Nu văd diferenţa. Ştiam ce vreau să fac şi am făcut-o! Dacă vroiam să

lucrez toată ziua la o problemă, asta făceam. Dacă vroiam să caut informaţii
secrete, mesaje complexe şi codificate, le găseam în jurul meu. În aer. Într-
un morman de frunze moarte pe care le-a strâns un vecin. În însemnările de
pe un ziar, făcute la aburul unei cafele. Întreaga lume îmi vorbea. Dacă
vroiam să stau pur şi simplu cu ochii închişi pe terasă şi să ascult toate
aceste mesaje, puteam să fac asta. Era minunat. (Pauză)

CATHERINE Câţi ani aveai când a început?

ROBERT În jur de 20. 23 sau 24. (Pauză) Din cauza asta eşti îngrijorată?

CATHERINE M-am gândit la asta.

ROBERT Un an în plus nu înseamnă nimic, Catherine.

CATHERINE Nu e numai vârsta.

ROBERT Te gândeşti la mine? (Pauză)

CATHERINE M-am gândit şi la asta.

155
ROBERT Dacă din cauza asta îţi faci griji, înseamnă că nu eşti la curent cu noutăţile
medicale. Sunt tot felul de factori. Nu e ceva care se moşteneşte. Numai
pentru că eu am luat-o razna, nu înseamnă că şi tu o să păţeşti la fel.

CATHERINE Tată!

ROBERT Ascultă-mă! Viaţa se schimba repede când ai 20 de ani, te răscoleşte. Te

simţi deprimată. A fost un week-end greu. Ai avut nişte ani de rahat,
nimeni nu ştie asta mai bine ca mine. Dar o să fie bine!

CATHERINE Da?

ROBERT Da, îţi promit. Curaj! Nu mai citi atâtea reviste. Stai jos, pune maşinăria în
funcţiune şi jur că totul va fi în regulă. Simplu fapt că putem vorbi despre
asta e un semn bun.

CATHERINE Un semn bun?

ROBERT Da!

CATHERINE Cum poate fi un semn bun?

ROBERT Oamenii nebuni nu stau şi se întreabă dacă sunt sau nu săriţi de pe fix.

CATHERINE Nu?

ROBERT Bineînţeles că nu. Au lucruri mai bune de făcut. Ascultă-mă. Un semn că

eşti nebun e incapacitatea de a-ţi pune întrebarea: sunt nebun?

CATHERINE Chiar dacă raspunsul e da?

ROBERT Oamenii nebuni nu întreabă, înţelegi?

CATHERINE Da.

156
ROBERT Aşa că dacă te întrebi…

CATHERINE Nu sunt!

ROBERT Dar dacă ai fi, ar fi un semn foarte bun.

CATHERINE Un semn bun…?

ROBERT Un semn că eşti in ordine.

CATHERINE Înţeleg.

ROBERT Vezi? Nu trebuie decât să analizezi lucrurile astea. Nu?... Hai că e târziu.
Du-te sus, dormi şi dimineaţă putem să…

CATHERINE Nu!

ROBERT Ce s-a întâmplat?

CATHERINE Nu merge.

ROBERT De ce nu?

CATHERINE Nu are sens.

ROBERT Ba are.

CATHERINE Nu.

ROBERT Unde-i problema?

CATHERINE Problema e că tu eşti nebun.

ROBERT Şi ce contează?

CATHERINE Ai recunoscut, tocmai mi-ai spus că eşti.

ROBERT Şi?

157
CATHERINE Ai zis ca o persoană nebună n-ar recunoaşte niciodată aşa ceva.

ROBERT Da, dar… A! Am înţeles.

CATHERINE Deci, de ce ai recunoscut?

ROBERT Păi, pentru că sunt şi mort. (Pauză scurtă) Nu-i aşa?

CATHERINE Ai murit acum trei zile.

ROBERT Infarct. Rapid. Înmormântarea e mâine.

CATHERINE De-aia vine Claire de la New York.

ROBERT Da.

CATHERINE Dar eşti aici, îmi dai sfaturi, mi-ai adus şampanie.

ROBERT Da. (Pauză scurtă)

CATHERINE Ce înseamnă asta…

ROBERT Pentru tine?

CATHERINE Da.

ROBERT Pentru tine, Catherine, fata mea, pe care o iubesc foarte mult… Ar putea fi
un semn rău.

Şed împreună un timp. Linişte. Intră HAL, îmbrăcat aproape la modă. Cară un rucsac
şi o jachetă împăturită. Dă drumul la uşă, acesta se trânteşte. CATHERINE tresare şi
se ridică.

HAL Scuze, te-am trezit?

158
CATHERINE Ce?

HAL Dormeai? (Pauză, ROBERT nu mai e)

CATHERINE M-ai speriat! Ce faci?

HAL Iartă-mă, nu mi-am dat seama că s-a făcut aşa târziu. Am terminat pentru azi.

CATHERINE Bine.

HAL Bei singură? (Îşi dă seama ca ţine sticla în mână şi o pune jos repede)

CATHERINE Da!

HAL Şampanie, ai?

CATHERINE Da.

HAL Sărbătoreşti ceva?

CATHERINE Nu, dar… îmi place şampania. (HAL face un gest ciudat, ca de
petrecere) Vrei şi tu?

HAL Da.

CATHERINE (îi dă sticla) Eu nu mai beau. Poţi s-o iei cu tine.

HAL Nu, mersi.

CATHERINE Ia-o, eu nu mai...

HAL Nu, n-ar trebui. Conduc. (Pauză) Nu trebuie să mă conduci.

CATHERINE Bine.

HAL Când să mă intorc?

CATHERINE Să te întorci?

159
HAL Da, mai am destul până termin. Mâine?

CATHERINE Mâine avem o înmormantare.

HAL A, da, îmi cer scuze, aveam de gând să vin… dacă se poate.

CATHERINE Da, vino.

HAL Dar duminică, o să fii pe-aici?

CATHERINE Ai avut trei zile.

HAL Mi-ar plăcea să petrec mai mult timp acolo sus.

CATHERINE De cât timp ai nevoie?

HAL Cel puţin încă o săptămână.

CATHERINE Glumeşti.

HAL Nu. Îţi dai seama câte lucruri sunt acolo?

CATHERINE O săptămână?!

HAL Ştiu că acum n-ai nici un chef să-ţi stea cineva pe cap. Am încercat să pun
lucrările lui în ordine. Cea mai mare parte sunt caiete de notiţe. Acum că le am
pus în ordine nu trebuie neapărat să lucrez aici. Aş putea să iau din ele acasă,
să le citesc şi să le aduc înapoi a doua zi.

CATHERINE Nu.

HAL Voi avea grijă...

CATHERINE Tatălui meu nu i-ar fi plăcut să-şi vadă lucrurile mutate, iar eu nu vreau
să părăsească nimic această casă.

HAL Atunci va trebui să lucrez aici. Îţi promit că nu te deranjez.

160
CATHERINE Îţi pierzi timpul.

HAL Cineva trebuie să se uite prin hârtiile tatălui tău.

CATHERINE Nu e nimic acolo sus, sunt numai gunoaie.

HAL Sunt 103 caiete.

CATHERINE M-am uitat peste ele, sunt inutile.

HAL Cineva trebuie să le citească.

CATHERINE Era nebun.

HAL Dar oricum le-a scris.

CATHERINE Era grafoman, Harold. Ştii ce înseamnă asta?

HAL Ştiu. Scria fără reţinere. Poţi să-mi spui Hal.

CATHERINE Nu există nici o legătura între idei. Nu există nici o idee. Ca o maimuţă
la maşina de scris. 103 caiete pline de tâmpenii.

HAL Hai să ne asigurăm că sunt numai tâmpenii.

CATHERINE Eu sunt sigură.

HAL Sunt pregătit să iau fiecare pagină în parte, tu nu?

CATHERINE Nu, eu nu sunt nebună. (Pauză)

HAL Nişte prieteni de ai mei cântă într-o formaţie. Cântă într-un bar de pe strada
Diversy. Intră abia pe la unu-jumate, două, dar le-am promis c-o să fiu acolo.

CATHERINE Minunat.

161
HAL Toţi sunt matematicieni. Au o piesă mişto, ţi-ar plăcea, se numeşte ”i”. Stau pur
şi simplu şi nu fac nimic timp de trei minute.

CATHERINE “Numărul imaginar”.

HAL E o glumă între matematicieni. Înţelegi de ce nu-s prea grozavi ca muzicieni.

CATHERINE Un drum mult prea lung ca să văd nişte tocilari într-o formaţie.

HAL Nu-i un drum chiar aşa de lung.

CATHERINE Deci sunt tocilari.

HAL Sunt tocilari de-a binelea. Dar sunt genul de tocilari care ştiu să se îmbrace…
Toţi au slujbe la universităţile mari… Unii au trecut de la ochelari la lentile de
contact. Fac sport, cântă într-o formaţie, prind câte o gagică surprinzător de des,
aşa că te fac să-ţi cam revizuieşti termenii de tocilar, nătărau, ochelarist…

CATHERINE Eşti şi tu în formaţia asta, nu-i aşa?

HAL Ei bine, da. Bat la tobe. Vii?... Nu cânt cu vocea niciodată, jur!

CATHERINE Nu, mersi!

HAL Bine. Auzi, Catherine, ce zici de luni?

CATHERINE Tu n-ai altceva de lucru?

HAL Ba da, am la cursuri semestrul ăsta şi mai am şi afacerea mea!

CATHERINE Plus repetiţiile cu formaţia…

HAL Nu prea am timp, dar am de gând să cânt oricum. Dacă îmi dai şi tu voie…
(Pauză) L-am iubit pe tatăl tău! Nu pot să cred că o minte ca a lui poate să se

162
 stingă aşa! A avut şi momente lucide. A avut chiar un an întreg de luciditate
acum patru ani!

CATHERINE N-a fost un an, vreo nouă luni.

HAL Un an universitar. Medita studenţi… Eram în urmă cu lucrarea mea de doctorat,

aproape vroiam să renunţ. L-am întâlnit pe tatăl tău şi el mi-a arătat calea cea
bună în cercetările mele. Îi sunt dator.

CATHERINE Îmi pare rău.

HAL Asculta, lasa-ma pe mine – ai 25 de ani, nu?

CATHERINE Tu câţi ai?

HAL Nu contează…

CATHERINE Zi, odată, câţi ani ai?

HAL Am 28, e bine? Tatăl tău era mai tânăr decât amândoi când a facut cele mai
importante descoperiri ale sale în trei domenii: Teoria jocului, Geometria
algebrică şi Teoria operatorilor non-lineari. Cei mai mulţi dintre noi n-am
aprofundat nici unul dintre domeniile astea. El a inventat de fapt tehnica
matematică de a studia comportamentul raţional şi le-a dat şi astrofizicienilor de
lucru. Da?

CATHERINE Nu-mi ţine predici!

HAL Spun doar că dacă aş putea şi eu să descopar o zecime din ce a produs tatăl tău
mi-aş asigura un loc sigur la orice facultate de matematică din ţară. (Pauză
scurtă)

CATHERINE Dă-mi rucsacul!

163
HAL Ce?

CATHERINE Dă-mi rucsacul!

HAL De ce?

CATHERINE Vreau să văd ce ai în el!

HAL Ce?

CATHERINE Deschide-l şi dă-mi-l!

HAL Hai, lasă-mă!

CATHERINE Nu iei nimic din casa asta!

HAL N-aş face aşa ceva!

CATHERINE Speri să găseşti sus ceva bun de publicat.

HAL Sigur!

CATHERINE Atunci n-ai decât să-ţi asiguri singur locul…

HAL Ce? Nu! Ar apărea sub numele tatălui tău! Ar fi pentru el!

CATHERINE Nu te cred! Sigur ai un caiet în rucsac!

HAL Ce vorbeşti?

CATHERINE Dă-mi-l!

HAL Eşti puţin paranoică!

CATHERINE Paranoică?

HAL E, un pic!

CATHERINE Ştiu că ai unul din caietele mele!

164
HAL Ar trebui să te calmezi şi să te gândeşti un pic la ce spui!

CATHERINE Spun că mă minţi şi că furi proprietatea familiei mele!

HAL Eşti paranoică!

CATHERINE Asta nu înseamnă că n-ai nimic în rucsac!

HAL Ai zis cu gura ta că sus nu-i nimic!

CATHERINE Păi…

HAL N-ai spus aşa?

CATHERINE Ba da!

HAL Şi atunci ce aş putea lua?

CATHERINE Ai dreptate!

HAL Mersi!

CATHERINE Aşadar n-ai de ce să te mai întorci!

HAL (tresare) Te rog, cineva trebuie să ştie dacă…

CATHERINE Eu mi-am petrecut toată viaţa alături de el! L-am hrănit. Am vorbit cu
el. Am încercat să ascult ce spunea. Vorbea cu oameni care nu erau
aici… L-am urmărit bântuind ca o fantomă. O fantomă care mirosea! Era
chiar murdar! Trebuia întotdeauna să am grijă să facă baie.

HAL Iartă-mă, n-ar fi trebuit să…

CATHERINE După ce a murit mama am rămas numai eu aici. Am încercat să-l fac
fericit indiferent de proiectul idiot pe care-l începea. Citea toată ziua.
Îmi cerea tot mai multe cărţi. Le aduceam de la biblioteci. Sus aveam

165
 sute. Apoi mi-am dat seama că de fapt nu citea: era convins că
extratereştrii îi trimiteau mesaje codificate, ascunse în numerele din
ştampilele cărţilor. Încerca să descopere codul.

HAL Ce fel de mesaje?

CATHERINE Matematică frumoasă. Cele mai elegante argumente. Dovezi perfecte.

Ca o muzică.

HAL Sună bine!

CATHERINE Şi altele… Informaţii despre modă, glume… Era nebun, înţelegi?

HAL Era bolnav.

CATHERINE Mai târziu a intervenit faza cu scrisul. Mâzgălea 19-20 de ore pe zi… I-
am comandat o cutie de caiete. Le-a folosit pe toate. A trebuit
să renunţ la facultate… Bine că a murit!

HAL Înţeleg de ce… Nici nu ştiu cum te-ai descurcat! Cred c-a fost îngrozitor. Te
cunosc şi…

CATHERINE Nu mă cunoşti deloc! Vreau să fiu singură! Nu-l mai vreau prin
preajmă!

HAL (nedumerit) Pe el? Nu…

CATHERINE Pe tine! Nu te vreau pe tine prin preajmă!

HAL De ce?

CATHERINE E mort.

HAL Dar eu nu sunt…

166
CATHERINE E mort şi n-am nevoie de protejatul lui pe aici!

HAL O să vină alţii!

CATHERINE Ce?

HAL Crezi că sunt singurul? Alţii deja lucrează pe baza teoriilor lui! Cineva oricum va
trebui să citească caietele alea!

CATHERINE O să le citesc eu.

HAL Nu… Tu?

CATHERINE E tatăl meu, mă sacrific eu!

HAL Dar nu poţi.

CATHERINE De ce?

HAL Nu eşti matematician. Sunt numai mâzgaleli pe pagini. N-o să poţi deosebi
lucrurile bune de gunoaie.

CATHERINE Sunt numai gunoaie.

HAL Nu ne permitem să pierdem ceva din neglijenţă.

CATHERINE Ştiu matematică.

HAL Dacă e ceva acolo sus, e probabil de un nivel avansat. E nevoie de un

profesionist ca să-şi dea seama...

CATHERINE Eu mi-aş da seama.

HAL (răbdător) Cathy…

CATHERINE Ce?

167
HAL Ştiu că tatăl tău te-a învăţat nişte chestii de bază, dar să fim serioşi…

CATHERINE Crezi că nu mă descurc?

HAL Cred că nu! (Pauză. Catherine îi fură rucsacul) Hei! Dă-o încolo! (Catherine
desface rucsacul si cotrobăie prin el) Nu suntem la aeroport.

Catherine scoate lucrurile unul după altul: o sticlă de apă, haine de sport, o portocală,
nimic altceva. Pune totul la loc şi îi dă rucsacul înapoi.

CATHERINE Poţi veni mâine. (Pauză. Amândoi sunt stânjeniţi)

HAL Asigurările medicale ale universităţii sunt foarte bune. Mama mea a murit acum
doi ani. Şi eu am fost distrus. Şi nici slujba nu-mi mergea bine… Aşa ca m-
am dus şi-am vorbit cu un doctor. M-am tot dus câteva luni şi chiar mi-a prins
bine.

CATHERINE Eu sunt bine. (Pauză)

HAL Eu alerg pe malul lacului, dimineaţa, de două-trei ori pe săptămână. Încă nu e

frig. Dacă vrei să vii, aş putea să trec să te iau.

CATHERINE Nu, mersi.

HAL Bine. O să întârzii la concert, aşa că trebuie să plec.

CATHERINE Bine. (Pauză)

HAL Serios, sunt numai 20 de minuate până la club. Cântam oribil, ce-i drept, dar
după aia facem tuturor cinste ca să ne revanşăm. O să fii acasă până la patru, cel
mult patru-jumate.

168
CATHERINE Noapte bună.

HAL Noapte bună. (Începe să iasă. Şi-a uitat jacheta)

CATHERINE Ţi-ai uitat haina. (HAL se întoarce speriat)

CATHERINE îi ridică jacheta. Din jachetă cade un caiet care era împăturit în ea.
Pauză. O ridică tremurând de furie.

CATHERINE Eu sunt paranoică?

HAL Nu…

CATHERINE Să mă apuc de jogging, nu?

HAL Stai puţin.

CATHERINE Ieşi afară!

HAL N-aş putea să…

CATHERINE Ieşi naibii afară din casa mea!

HAL Ascultă-mă un minut!

CATHERINE (fluturându-i caietul) Ai furat!

HAL Lasă-mă să-ţi explic.

CATHERINE L-ai furat de la tata! (HAL îi ia brusc caietul)

HAL Vreau să-ţi arăt ceva. Calmează-te.

CATHERINE Dă-mi-l înapoi!

HAL Aşteaptă un minut!

CATHERINE Chem poliţia! (Ridică telefonul şi formează)

169
HAL Nu, te rog! M-am gândit să…

CATHERINE (la telefon) Alo?

HAL Am făcut-o cu un motiv.

CATHERINE Alo, poliţia?... Aş dori să raportez un jaf în curs de defăşurare.

HAL Am observat ceva! Ceva scris de tatăl tău. Înţelegi? Nu matematică! Uite!

CATHERINE Un jaf!

HAL Pune dracu’ telefonu’ jos şi ascultă-mă!

CATHERINE Da, stau pe 5724 sud…

HAL Despre tine. Vezi? A scris despre tine. Uite numele tău: Cathy. Vezi?

CATHERINE Sud… (Pauză. CATHERINE pare să asculte. HAL citeşte)

HAL “O zi frumoasă. Veşti foarte bune de la Catherine”. Nu ştiu la ce se referea, dar

m-am gândit că…

CATHERINE Când a scris asta?

HAL Cred că acum patru ani. Scrisul e stabil. Probabil era în timpul recuperării. Uite
ce scrie. (CATHERINE închide telefonul) “Maşinăria încă nu funcţionează, dar
am răbdare”. Maşinăria - aşa îşi numea creierul, abilitatea lui de a face
matematică.

CATHERINE Ştiu.

HAL (citeşte) ”Ştiu că voi ajunge acolo. Sunt ca un mecanic care după ce a muncit ani
la rând la o rablă, porneşte maşina şi aude o tuse înfundată. Încă nu conduc. Dar am
motive sa fiu optimist. Conversaţiile cu studenţii mă ajută. La fel şi statul în aer liber,

170
luatul mesei la restaurant, cititul revistelor şi orice activitate normală. Cel mai mult mă
ajută Cathy. Câţi ani a pierdut având grijă de mine! Aproape am scris <irosit>. Şi,
totuşi, refuzul ei de a mă interna la un azil, faptul că m-a ţinut acasă, că i-a păsat de
mine, mi-a salvat viaţa. M-a făcut să cred că într-o zi voi face din nou matematică. De
unde are atâta putere? N-am s-o pot răsplăti niciodată. Astăzi e ziua ei, face 21 de ani.
O s-o scot în oraş, la cină”. Datată 4 septembrie. Asta e mâine.

CATHERINE E azi!

HAL Ai dreptate. (Îi dă caietul) Nu trebuia să încerc să-l iau. Mâine aveam de gând
să… Acum sună stupid. Aveam de gând să-l împachetez. La mulţi ani.

HAL iese. CATHERINE e singură. Îsi pune capul în mâini. Plânge. La un moment dat
se opreşte, îşi şterge ochii. Se aude o sirenă de poliţie care se apropie.

CATHERINE Of!

Lumina scade.

A1 SCENA 2

Dimineaţa următoare. CLAIRE, stilată, atractivă, bea cafea dintr-o cană. A adus
cornuri şi fructe. Acum le aranjează pe două farfurii. Observă sticla de şampanie
căzută pe jos. O ridică şi o pune pe masă.
Intră CATHERINE. Are părul ud de la duş.

CLAIRE Te simţi mai bine?

CATHERINE Da.

171
CLAIRE Arăţi de o mie de ori mai bine. Cafea?

CATHERINE Da.

CLAIRE Cum o vrei?

CATHERINE Simplă.

CLAIRE Ia şi puţin lapte. (Toarnă) Vrei o banană?... Bine c-am adus de mâncare. Nu
aveai nimic în casă. Ia un corn.

CATHERINE Urăsc micul dejun. (Pauză scurtă)

CLAIRE Nu ţi-ai pus rochia.

CATHERINE N-am avut chef.

CLAIRE Nu vrei s-o încerci? Să vezi dacă-ţi vine?

CATHERINE O s-o încerc mai târziu.

CLAIRE Dacă vrei să te usuci, am la mine un uscător.

CATHERINE Nu.

CLAIRE Ai folosit balsamul pe care ţi l-am adus?

CATHERINE Nu, of, am uitat.

CLAIRE E preferatul meu, o să-ţi placă. Chiar vreau să-l încerci.

CATHERINE O să-l încerc data viitoare.

CLAIRE O să-ţi placă, e cu jojoba.

CATHERINE Ce e “jojoba”?

CLAIRE E ceva pentru păr mai sănătos.

172
CATHERINE Părul e mort.

CLAIRE Ce?

CATHERINE E ţesut mort. Nu poţi să-l faci “sănătos”.

CLAIRE Mă rog, face bine la păr.

CATHERINE Ce? Chimicale?

CLAIRE Nu, e organic.

CATHERINE Poate fi organic şi totuşi să fie chimical.

CLAIRE Nu ştiu cum e.

CATHERINE N-ai auzit niciodată de chimia organică?

CLAIRE Îmi face părul să arate bine.

CATHERINE Mersi, o să-l încerc.

CLAIRE Bine. (Pauză) Dacă nu ţi-e bună rochia, mergem în oraş s-o schimbăm.

CATHERINE Bine.

CLAIRE O să te scot să luăm masa în oraş.

CATHERINE Minunat.

CLAIRE Poate sâmbătă înainte să plec. Ai nevoie de ceva?

CATHERINE Haine?

CLAIRE Sau orice altceva…

CATHERINE Nu. (Pauză)

CLAIRE M-am gândit să avem nişte invitaţi în seara asta, dacă n-ai vreo…

173
CATHERINE N-am nimic, Claire, încetează.

CLAIRE Te-ai gândit şi tu?

CATHERINE Nu.

CLAIRE Am comandat nişte mâncare, bere, vin.

CATHERINE Azi îl înmormântăm pe tata.

CLAIRE Eu zic că aşa se cade. Toţi cei care au fost la înmormântare şi vor să vină sa
mănânce ceva, pot s-o facă. Şi e singura dată când pot să-mi văd şi eu vechii
prieteni din Chicago. O să fie drăguţ. E o înmormântare, dar nu trebuie să
fim atât de posomorâte. Dacă eşti şi tu de acord.

CATHERINE Da, sigur.

CLAIRE A fost o perioadă stresantă. Ar fi bine să te relaxezi puţin. Mitch îţi

transmite salutări.

CATHERINE Mersi, Mitch.

CLAIRE Îi pare rău că n-a putut veni.

CATHERINE Da, o să piardă toată distracţia.

CLAIRE Vroia să te vadă, îţi transmite toată dragostea. I-am spus c-o să vă vedeţi
destul de curând. (Pauză) Ne căsătorim.

CATHERINE Nu, zău!

CLAIRE Da! Tocmai ne-am hotărât.

CATHERINE Şi când?...

CLAIRE În ianuarie.

174
CATHERINE Aha!

CLAIRE N-o să facem ceva ieşit din comun. Şi părinţii lui au murit. Doar la biserică
şi apoi o masă la restaurantul nostru preferat cu prietenii noştri. Sper că vii
la nuntă.

CATHERINE Da, normal. Felicitări, Claire, sunt foarte bucuroasă pentru tine.

CLAIRE Mersi, şi eu sunt. Era timpul. Lui îi merge bine la serviciu, eu tocmai am
fost promovată…

CATHERINE Aha.

CLAIRE O să vii, nu?

CATHERINE Da, bineînteles, ianuarie da? Vin sigur.

CLAIRE Mă bucur mult. (Pauză scurtă. Din acest moment CLAIRE se comportă
mult mai prudent)

CLAIRE Şi altfel ce mai faci?

CATHERINE Bine.

CLAIRE Tata…

CATHERINE Ce-i cu tata?

CLAIRE Te-a afectat moartea tatei, nu? Acum eşti bine?

CATHERINE Da!

CLAIRE Sincer?

CATHERINE Da.

175
CLAIRE Cred că din anumite puncte de vedere a fost “momentul potrivit”. Te-ai
hotărât ce faci acum?

CATHERINE Nu.

CLAIRE Vrei să rămâi aici?

CATHERINE Nu ştiu.

CLAIRE Vrei să-ţi reiei studiile?

CATHERINE Nu m-am gândit la asta.

CLAIRE Cum te simţi?

CATHERINE Fizic? Minunat. Cu excepţia părului, care mi se pare puţin nesănătos.

CLAIRE Fii serioasă, Catherine.

CATHERINE Care e scopul acestor întrebări? (Pauză scurtă)

CLAIRE Katie, au fost nişte poliţişti aici, când erai la duş.

CATHERINE Da?

CLAIRE Mi-au spus că vroiau să te “verifice”. Să vadă cum stau lucrurile în

dimineaţa asta.

CATHERINE (neutru) Ce drăguţ.

CLAIRE Mi-au spus că au răspuns la un apel aseară şi că au venit la adresa asta.

CATHERINE Da?

CLAIRE Ai sunat ieri la poliţie?

176
CATHERINE Da.

CLAIRE De ce?

CATHERINE Pentru că am crezut că sunt jefuită.

CLAIRE Dar n-ai fost.

CATHERINE Nu. M-am răzgândit.

CLAIRE Mai întâi suni la 911 şi apoi le închizi?

CATHERINE N-am vrut să mai vină.

CLAIRE Şi atunci de ce i-ai mai sunat?

CATHERINE Încercam să-l scot pe tipul ăla din casă.

CLAIRE Care tip?

CATHERINE Un student de-al lui tata.

CLAIRE Tata n-a mai avut un student de ani de zile.

CATHERINE A fost studentul lui tata şi acum e… e matematician.

CLAIRE Da’ ce căuta în casă?

CATHERINE Păi, a tot venit pe-aici ca să se uite peste însemnările lui tata.

CLAIRE La miezul nopţii?

CATHERINE Se făcuse târziu. L-am aşteptat să termine şi… astă noapte am avut
senzaţia că vrea să le fure.

CLAIRE Să fure caietele?

CATHERINE Da. Aşa că i-am spus sa plece.

177
CLAIRE Şi chiar vroia să le fure?

CATHERINE Da. Din cauza asta am chemat poliţia.

CLAIRE Cum îl cheamă pe omul ăsta?

CATHERINEHALL. Harold. Harold Dobbs.

CLAIRE Poliţia a zis că erai singură.

CATHERINE A plecat înainte să ajungă ei aici.

CLAIRE Cu caietele?

CATHERINE Nu, Claire, sunt peste 100 de caiete. El încerca să fure numai unul. Dar
îl fura ca să mi-l dea înapoi. Aşa că l-am lăsat să plece, ca să poata
cânta cu formaţia lui, undeva în nordul oraşului.

CLAIRE Cu formaţia?

CATHERINE Da. Ar fi vrut să merg şi eu cu el dar, mă rog!... (Pauză)

CLAIRE (cu blândeţe) “Harold Dobbs” e iubitul tău?

CATHERINE Nu!

CLAIRE Te culci cu el?

CATHERINE Ce?! Nu! Ee! E un tocilar.

CLAIRE Şi cântă într-o formaţie? O formaţie de rock?

CATHERINE (ironică) Nu, cântă la trombon într-o fanfară.

CLAIRE Cum se numeşte formaţia?

CATHERINE De unde să ştiu?

178
CLAIRE “Harold Dobbs” nu ţi-a spus numele formaţiei?

CATHERINE Nu. Uită-te-n ziar. Au cântat azi noapte. Au o piesă care se cheamă
“numărul imaginar”, care de fapt nu există. (Pauză scurtă)

CLAIRE Iartă-mă, eu încerc numai să înţeleg. “Harold Dobbs” e...

CATHERINE Nu mai tot repeta “Harold Dobbs”.

CLAIRE Acestă… persoană…

CATHERINE Harold Dobbs există!

CLAIRE Sunt convinsă.

CATHERINE E matematician la Universitatea din Chicago. N-ai decât să suni la

facultatea de matematică!

CLAIRE Nu te supăra. Eu doar încerc să înţeleg! Dacă mi-ai spune că ai surprins

unul din foştii studenţi ai lui tata încercând să fure din caiete şi ai sunat la
poliţie, aş înţelege. Iar dacă mi-ai spune că ai stat toată noaptea şi ai băut
cu iubitul tău, iar aş înţelege, dar cele două poveşti nu se pupă.

CATHERINE Pentru că ai inventat povestea cu “iubitul”. Am fost aici singură.

CLAIRE Harold Dobbs n-a fost aici?

CATHERINE Ba da, a fost, dar nu ca să petrecem!

CLAIRE N-ai băut cu el?

CATHERINE Nu!

CLAIRE (ridică sticla de şampanie) Cu cine ai băut şampanie?

CATHERINE (ezită) Cu nimeni.

179
CLAIRE Eşti sigură?

CATHERINE Da! (Pauză scurtă)

CLAIRE Politiştii spuneau ca ai fost impertinentă. (Catherine nu spune nimic)

Spuneau că eşti norocoasă că nu te-au reţinut.

CATHERINE Nişte nenorociţi, Claire. Nu vroiau să plece. Vroiau să întocmească un

raport…

CLAIRE Ai fost sau nu impertinentă?

CATHERINE Unu dintre poliţisti mă tot scuipa când vorbea.

CLAIRE I-ai zis “cap sec”?

CATHERINE Nu-mi aduc aminte.

CLAIRE I-ai spus cumva unuia dintre politişti… să se ducă să i-o tragă mamei
celuilalt poliţist?

CATHERINE Nu.

CLAIRE Ei aşa spun.

CATHERINE N-am folosit cuvintele astea.

CLAIRE L-ai lovit pe vreunul din ei?

CATHERINE E posibil să-l fi îmbrâncit puţin.

CLAIRE Spuneau că ori erai beată, ori sărita de pe fix.

CATHERINE Vroiau să intre şi să-mi percheziţioneze casa.

CLAIRE Dar tu i-ai chemat!

180
CATHERINE Da, dar se comportau de parc-ar fi fost casa lor. Mă împingeau, îmi
spuneau ”puştoaică”, se strâmbau, râdeau… Nişte porci.

CLAIRE Mi s-au părut cumsecade. Erau în afara programului şi tot şi-au făcut timp,
la sfârşitul turei, să treacă pe-aici. Erau foarte drăguţi.

CATHERINE Ee, oamenii sunt mai drăguţi cu tine. (Pauză scurtă)

CLAIRE Katie. Vrei să vii la New York?

CATHERINE Da. Ţi-am spus, vin în ianuarie.

CLAIRE Ai putea veni mai repede. Ai putea sta la noi.

CATHERINE Nu vreau.

CLAIRE Mitch e un bucătar excelent. Mâncăruri cu usturoi, cu ulei de măsline, în

fiecare seară ceva nou. Hai să stai cu noi o perioadă.

CATHERINE Mersi, dar mi-e bine aici.

CLAIRE Chicago e mort. La New York e mai distractiv, crede-mă.

CATHERINE Momentan, nu-mi arde de distracţie.

CLAIRE Pari obosită. Ai nevoie de relaxare. Ai trecut prin multe.

CATHERINE N-am nimic.

CLAIRE Mie mi se pare că eşti supărată şi extenuată.

CATHERINE Eram bine până să vii tu.

HAL (din off) Catherine?

CLAIRE Cine e? (Pauză. Intră HAL)

181
HAL Bună, eu… (CATHERINE stă şi-l arată triumfătoare)

CATHERINE Harold Dobbs!

HAL (nedumirit) Bună.

CATHERINE E bine? Mă simt foarte bine, nici o problemă, ca apoi să apari tu cu

toate întrebările astea, ”Ţi-e bine?” , “Vai săracii politişti” - Cred că politiştii pot
să-şi poarte singuri de grijă! - şi cornurile şi bananele si jojoba şi “Nu vrei să vii
la New York?”. Toate astea mă calca pe nervi. Scuteşte-mă! (Pauză)

CLAIRE (gentil, către HAL) Eu sunt Claire, sora lui Catherine.

HAL A, bună. Mă bucur să te cunosc. (Pauză inconfortabilă) Sper că n-am apărut

prea devreme. Vroiam doar să apuc să lucrez ceva până la…

CLAIRE Da!

CATHERINE Da, sigur. (HAL iese. După câteva clipe:)

CLAIRE Ăsta e Harold Dobbs?

CATHERINE Da.

CLAIRE E drăguţ.

CATHERINE (dezgustată) Câh!

CLAIRE E matematician?

CATHERINE Cred că-mi datorezi nişte scuze, Claire.

CLAIRE Trebuie să luăm nişte decizii! (Pauză) Poate ar vrea Hal un corn.
(CATHERINE nu pricepe aluzia. Iese)

182
Lumina scade.
A 1 SCENA 3

Noapte. În casă e o petrecere. Se aude muzica de la o formaţie entuziastă, dar nu prea

bună. CATHERINE e singură pe terasă. Poartă o rochie neagră. Inăuntru formaţia îşi
termină numărul. Felicitări, aplauze. După un moment apare HAL. Poartă un costum
închis la culoare. Şi-a dat jos cravata. E transpirat şi răvăşit de la cântat. Ţine în mână
două beri. CATHERINE se uită la el. Pauză scurtă.

CATHERINE Am impresia că pentru o înmormantare, lucrurile au scăpat de sub

control.

HAL Ei, lasă. E minunat. Hai înăuntru.

CATHERINE Mi-e bine aici.

HAL Promit că am terminat cu cântatul. Vrei o bere?

CATHERINE Ce?

HAL Ţi-am adus una. (CATHERINE ezită)

CATHERINE Bine. (Ia o înghiţitură) Câţi oameni sunt înăuntru?

HAL În jur de 40.

CATHERINE 40?

HAL Doar petrecăreţii de bază.

CATHERINE Prietenii surorii mele?

HAL Nu, matematicieni. Prietenii surorii tale au plecat de câteva ore. Băieţii l-au
idolatrizat pe tatăl tău.

183
CATHERINE A fost ideea lui Claire.

HAL Una bună!

CATHERINE (concluzionează) Interpretarea “numărului imaginar” a fost… chiar…

emoţionantă.

HAL Bună înmormântare, adică nu “bună”, dar… Scuze…

CATHERINE Totul a fost mai bine decât mă aşteptam. (Pauză )

HAL Arăţi minunat.

CATHERINE (arată rochia) O am de la Claire.

HAL Îmi place. ( Zgomot din casă)

CATHERINE Când crezi că o să plece?

HAL Nu ştiu. Matematicienii sunt nebuni. Am fost la o conferinţă la Toronto, toamna

trecută. Sunt tânăr, nu? Sunt în formă, am crezut că fac faţă. Fals. N-am fost
aşa extenuat în viaţa mea. 48 de ore am petrecut non-stop. Băutură, droguri,
lucrări, discuţii…

CATHERINE Droguri?

HAL Mai mult amfetamine. Eu nu, dar unii dintre cei mai maturi sunt chiar prinşi.

CATHERINE Pe bune?

HAL Da, au impresia ca au nevoie de asta.

CATHERINE De ce?

184
HAL Cred că matematica e treabă de om tânăr. Viteza îi ţine în cursă, îi menţine în
formă. E frica asta că, ştii… creativitatea începe să scadă după 23 de ani şi
odata ce-ai împlinit 50 s-a terminat. N-ai decât să predai la liceu.

CATHERINE Aşa credea şi tata.

HAL Nu ştiu. Unii oameni se menţin.

CATHERINE Nu mulţi.

HAL Ai dreptate. Lucrările originale sunt scrise de bărbaţi tineri.

CATHERINE Bărbaţi tineri?

HAL Oameni tineri.

CATHERINE Dar în special bărbaţi.

HAL Sunt şi câteva femei.

CATHERINE Cine?

HAL E o femeie la Stanford. Nu mai ţin minte cum o cheamă.

CATHERINE Sophie Germain.

HAL Da? Probabil c-am văzut-o la întruniri, dar nu ţin minte s-o fi cunoscut.

CATHERINE S-a născut la Paris în 1776. (Pauză scurtă)

HAL Deci cu siguranţă n-am întâlnit-o!

CATHERINE Era prizonieră în propria casă. Era teroarea din timpul revoluţiei
franceze. A trebuit să stea în casă pentru siguranţă şi-şi petrecea timpul citind
lucrările tatălui ei. Grecii… Mai târziu a vrut să primească o educaţie adevărată,
dar şcoalile nu primeau femei. Aşa că a scris scrisori. I-a scris lui Gauss. A

185
 folosit un nume de bărbat. Antoine-August Le Blanc. I-a trimis nişte lucrări
legate de nu ştiu ce număr prim, ceva important. El era extrem de încântat să
corespondeze cu un tânăr strălucit. Mi-a dat tata o carte despre ea.

HAL Sunt prost. Sophie Germain, bineînţeles.

CATHERINE O cunoşti?

HAL Numerele prime Germain.

CATHERINE Exact.

HAL Sunt faimoase. Dublează-le, adaugă 1 şi obţii un alt număr prim. Ca de exemplu
2. 2 e prim, dublat plus 1 e 5. Tot prim.

CATHERINE Exact. Sau 92.305 ori 2 la puterea 16.998 plus 1.

HALL (uimit) Exact.

CATHERINE Ăsta e cel mai mare. Cel mai mare cunoscut... (Pauză scurtă)

HAL Gauss a aflat vreodată cine era ea?

CATHERINE Da. Mai târziu un prieten comun i-a spus că strălucitul tânăr era de fapt
o femeie. I-a scris: ”Inclinaţia spre misterul numerelor este foarte rară, dar
când o persoana de sexul care, conform obiceiurilor şi prejudecăţilor
noastre, întâmpină infinit mai multe obstacole ca bărbaţii, când o femeie se
familiarizeză cu aceste lucruri şi reuşeste să pătrundă chiar şi cele mai
intunecate aspecte, atunci fără indoiala ea trebuie să aibă un curaj
nemaipomenit, un talent extraordinar şi un geniu superior.”

HAL se holbează la ea. O sărută brusc, apoi se opreşte stânjenit. Se îndepărtează de

ea.

186
HAL Iartă-mă, sunt puţin beat.

CATHERINE Nu-i nimic. (Pauză inconfortabilă) Îmi pare rău pentru ieri. Nu ţi-
am fost de ajutor. Poţi să stai cât vrei acolo sus.

HAL Eu am fost prea insistent. Oricum, probabil ai dreptate.

CATHERINE Cu ce?

HAL Cu faptul că sunt numai gunoaie.

CATHERINE (încuviinţează) Da.

HAL Am frunzărit o grămadă de caiete. În afară de cel pe care l-am furat.

CATHERINE Îmi pare rău pentru…

HAL Nu, aveai dreptate.

CATHERINE N-ar fi trebuit să chem poliţia.

HAL A fost vina mea.

CATHERINE Nu.

HAL Ideea e că acel caiet… e singurul lucid. Şi nu e pic de matematică în el.

CATHERINE Nu.

HAL Vreau să zic, o să continuu să citesc, dar dacă nu găsesc nimic în câteva zile…

CATHERINE Înapoi la tobe.

HAL Da.

CATHERINE Şi la propriile cercetări.

HAL Aşa cum sunt ele.

187
CATHERINE Cum sunt?

HAL Nu prea rastoarnă lumea cu sus-n jos.

CATHERINE Ee, hai!

HAL În general, sunt de căcat.

CATHERINE Harold.

HAL Lucrările mele sunt refuzate şi din motive obiective. Marile idei nu sunt acolo.

CATHERINE Nu e vorba de idei mari. E o etapă, trebuie să te axezi pe o problemă.

HAL Tatăl tău n-a făcut aşa.

CATHERINE Ba da. Ataca o probleme dintr-un unghi ciudat, o lua prin surprindere,
râdea de ea. Se juca. Numai că era mult mai rapid decât oricine
altcineva, iar din afară părea fantastic.

HAL Nu ştiu.

CATHERINE Dau si eu cu presupusu’.

HAL Poţi să-i citeşti lucrările de plăcere. E lin. Fără mişcări bruşte. Ca o minge
rapidă, venită cu 180 la oră. Era pur şi simplu… elegant.

CATHERINE Da…

HAL Şi aşa ceva nu poţi imita niciodată. Cel puţin, eu nu pot. Asta e, vine un moment
în care-ţi dai seama că ţie n-are cum să ţi se-ntâmple, aşa că îţi reajustezi
aşteptările. Îmi face plăcere să predau.

CATHERINE Poate o să găseşti şi tu ceva.

188
HAL Am 28 de ani. Deja am luat-o în jos.

CATHERINE Ai încercat cu amfetamine, am auzit că ajută.

HAL (râde) Da… (Pauză scurtă)

CATHERINE Cu sexul cum stai?

HAL Ce?!

CATHERINE Pe la conferinţe…

HAL A…

CATHERINE Nu pentru asta ţin oamenii conferinţe? Room service. Sex fără obligaţii
în paturi mari de hotel.

HAL (râde nervos) Poate. Nu ştiu.

CATHERINE Asadar, ce faceţi pentru problema asta? Voi bărbaţii? (Pauză scurtă.
Flirtează cumva cu el? HAL nu e sigur)

HAL Păi, suntem oameni de ştiinţă.

CATHERINE Şi?

HAL Şi facem multe experimente.

CATHERINE (râde) Înţeleg.

Pauză. CATHERINE se duce la el. Îl sărută. Un sărut mai lung. Se încheie. HAL e
surprins şi mulţumit.

HAL Ha?

189
CATHERINE A fost bine.

HAL Serios?

CATHERINE Da.

HALL Încă o dată?

CATHERINE Da. (Sărut)

HAL Întotdeauna mi-ai plăcut.

CATHERINE Serios?

HAL Şi înainte să te cunosc. Mă uitam după tine când veneai la tatăl tău, la facultate.
Am vrut să-ţi vorbesc, dar m-am gândit că… n-ar trebui să flirtez cu fiica
îndrumătorului meu la lucrarea de doctorat.

CATHERINE Mai ales când îndrumătorul e nebun.

HAL Mai ales atunci. (Sărut)

CATHERINE Ai fost o dată la noi, acum patru ani, mai ţii minte?

HAL Am venit să-i dau domnului profesor o parte din lucrarea mea. Mamă ce
emoţionat eram!

CATHERINE Se vedea.

HAL Nu-mi vine să cred că mai ţii minte.

CATHERINE Da. (Sărut) Nu păreai… plictisitor. (Se sărută în continuare)

Lumina scade.

190
SCENA 4

Dimineaţa următoare. CATHERINE e singură pe terasă într-un halat. Intră HAL

semi-îmbrăcat. Vine tip-til în spatele ei. Ea îl aude şi se întoarce.

HAL Când te-ai trezit?

CATHERINE Mai devreme.

HAL Am dormit prea mult?

CATHERINE Nu. (Pauză. Stânjeneala de a doua zi, dimineaţa)

HAL Sora ta s-a trezit?

CATHERINE Nu. Pleacă acasă în câteva ore. Ar trebui s-o trezesc.

HAL Las-o să doarmă. A cam tras la măsea aseară cu fizicienii.

CATHERINE O să-i fac o cafea când se trezeşte. (Pauză)

HAL Duminica de obicei ies în oraş să iau ziarul şi micul dejun.

CATHERINE Bine. (Pauză)

HAL Nu vrei sa vii şi tu?

CATHERINE Nu. Stau pe-aici până pleacă Claire.

HAL Da. Te superi dacă rămân şi eu?

CATHERINE Nu. Poţi lucra dacă vrei.

HAL (dând înapoi) Bine.

CATHERINE Bine.

HAL Pot?

191
CATHERINE Dacă vrei.

HAL Vrei să plec?

CATHERINE Vrei să pleci?

HAL Vreu să stau aici cu tine.

CATHERINE A…

HAL Vreau să-mi petrec ziua cu tine dacă se poate. Dar nu vreau să exagerez, să te
sperii. Dacă vrei, mă retrag imediat. (CATHERINE râde. Uşurarea ei e
evidentă. La fel şi a lui. Se sărută) Cât de penibil e dacă spun că a fost o noapte
minunată?

CATHERINE E penibil doar dacă nu sunt de acord.

HAL Deci, aşa…

Se sărută. La un moment dat CATHERINE se desprinde. Ezită. Ia lanţul de la gât. Pe

lanţ e o cheiţă. I-o aruncă lui HAL.

CATHERINE Uite!

HAL Ce-i asta.

CATHERINE O cheie.

HAL A…

CATHERINE Încearc-o!

HAL Unde?

CATHERINE Sertarul de jos de la biroul lui tata.

HAL Ce-i acolo?

192
CATHERINE E un singur mod de-a afla, dom’ profesor.

HAL Acum? (CATHERINE zâmbeşte. El râde. E o glumă?) Bine.

HAL o sărută repede, apoi se duce înăuntru. CATHERINE surâde. E fericită, în

pragul de a fi expansivă. CLAIRE intră mahmură. Se aşează gemând.

CATHERINE Bună dimineaţa.

CLAIRE Te rog, nu ţipa.

CATHERINE Nu te simţi bine?

CLAIRE Nu. (Pauză. Se ţine de cap) Fizicienii ăia afurisiţi.

CATHERINE Ce s-a întâmplat?

CLAIRE Îţi mulţumesc că m-ai lăsat singură cu ei.

CATHERINE Da’ prietenii tăi unde erau?

CLAIRE Proştii au plecat. Şi era numai ora 11. S-au dus acasă, ca să schimbe
scutecele la copii. Mă rog. Am rămas singură cu nebunii.

CATHERINE De ce-ai băut aşa de mult?

CLAIRE Ca sa ţin pasul cu ei. Am crezut c-o să se oprească. Dar nu! Dumnezeule!
”Hai mai ia o tequila…”

CATHERINE Vrei o cafea?

CLAIRE Imediat. (Pauză) Şi formaţia aia.

CATHERINE Da.

193
CLAIRE Erau oribili.

CATHERINE Toată lumea s-a distrat.

CLAIRE E, dacă s-au distrat… (Pauză) Rochia ta a fost în regula?

CATHERINE Mi-a plăcut la nebunie.

CLAIRE Serios?

CATHERINE Da, e minunată.

CLAIRE M-am mirat c-ai purtat-o.

CATHERINE Îmi place, Claire, mersi.

CLAIRE (surprinsă) Da’ eşti în toane bune!

CATHERINE Şi n-ar trebui să fiu?

CLAIRE Glumeşti? Sunt încântată. (Pauză) Plec în câteva ore.

CATHERINE Ştiu.

CLAIRE Casa e vraişte. Să nu faci tu curăţenie. O să angajez eu pe cineva.

CATHERINE Mersi. Vrei cafea?

CLAIRE Nu. Eu… (Ia o gură de aer) Plec în curând.

CATHERINE Ştiu. Ai mai zis asta.

CLAIRE Să vii la New York.

CATHERINE Da. În ianuarie.

CLAIRE Mi-aş dori să te muţi la New York.

CATHERINE Să mă mut?

194
CLAIRE Ai putea să stai cu mine şi cu Mitch pentru început. Avem destul spaţiu.
Şi pe urmă îţi cauţi un apartament. Am ochit câteva apartamente…

CATHERINE Şi ce să fac la New York?

CLAIRE Da’ aici ce faci?

CATHERINE Aici trăiesc.

CLAIRE Poţi să faci orice. Ai putea să lucrezi sau să mergi la şcoală.

CATHERINE Ştiu că ai numai intenţii bune. Dar încă nu ştiu ce vreau. Ai avut
dreptate ieri. Sunt obosită. Au fost nişte ani destul de ciudaţi. Am
nevoie de puţin timp ca să-mi pun viaţa în ordine.

CLAIRE Ai putea să faci asta la New York.

CATHERINE Sau aici.

CLAIRE Mi-ar fi mult mai uşor să te instalez într-un apartament la New York şi…

CATHERINE Dar n-am nevoie de un apartament, doar stau în casa asta.

CLAIRE Vindem casa.

CATHERINE Ce?

CLAIRE Noi, adică eu vând casa.

CATHERINE Când?

CLAIRE Vreau să fac actele săptămâna asta. Ştiu că te-am luat prin surprindere.

CATHERINE Dar n-a fost nimeni să vadă casa. Cui i-o vinzi?

CLAIRE Universităţii. Vor clădirea de ani de zile.

CATHERINE Dar eu locuiesc aici.

195
CLAIRE Iubita mea, acum că tata nu mai e, n-are nici un sens. E într-o stare proasta,
costă o avere s-o încălzeşti, e timpul să renunţi. Şi Mitch e de acord.
Suntem norocoase să avem aşa o ofertă.

CATHERINE Şi eu unde o să stau?

CLAIRE Vino la New York.

CATHERINE Nu-mi vine să cred.

CLAIRE O să fie bine. Meriţi o schimbare. O să fie o aventură pentru tine.

CATHERINE De ce faci asta?

CLAIRE Vreau să te ajut.

CATHERINE Dându-mă afară din casa mea?

CLAIRE A fost şi casa mea.

CATHERINE N-ai locuit aici de ani de zile.

CLAIRE Ştiu. Te-am dezamăgit, ştiu. Dar acum încerc să te ajut.

CATHERINE Acum vrei să mă ajuţi?

CLAIRE Da.

CATHERINE Tata e mort.

CLAIRE Ştiu.

CATHERINE E mort. Acum te-ai trezit? E târziu! Până acum unde ai fost?

CLAIRE Eu…

CATHERINE Unde ai fost acum cinci ani? Atunci nu m-ai ajutat deloc.

196
CLAIRE Munceam.

CATHERINE Eu am fost aici. Am stat cu el. Singură.

CLAIRE Lucram 14 ore pe zi. Plăteam toate facturile voastre. Am plătit ipoteca pe
apartamentul ăsta, în timp ce stăteam într-o mansardă din Brooklyn.

CATHERINE Tu ai avut parte de viaţa ta. Ai apucat să termini facultatea.

CLAIRE Şi tu puteai să-ţi vezi de şcoală.

CATHERINE Şi tata?

CLAIRE Era bolnav. Ar fi trebuit să stea permanent într-o instituţie specializată.

CATHERINE Locul lui nu era la nebuni.

CLAIRE Poate i-ar fi fost mai bine.

CATHERINE Cum poţi să spui aşa ceva.

CLAIRE Vrei să mă simt vinovată, nu?

CATHERINE Da!

CLAIRE N-am inimă, nu? Propriul meu tată!

CATHERINE Avea nevoie să stea aici. În casa lui, aproape de facultate, aproape de
studenţii lui.

CLAIRE Poate. Sau poate că un ajutor profesionist i-ar fi făcut mai mult bine decât
să se-nvârtă printr-o casă mizerabilă. Îmi pare rău, Catherine, nu e vina ta,
e vina mea că te-am lăsat!

CATHERINE Dar acum patru ani şi-a revenit. A fost sănătos aproape un an.

197
CLAIRE Şi apoi a luat-o iar în jos.

CATHERINE La spital putea să-i fie mai rău.

CLAIRE Sau mai bine. A mai lucrat vreodată?

CATHERINE Nu.

CLAIRE Nu. (Pauză) Poate ţie ţi-ar fi fost mai bine.

CATHERINE (ţinându-şi vocea sub control) Bine în comparaţie cu ce?

CLAIRE Faptul ca ai stat aici cu el nu ţi-a priit deloc. Aveai atâta talent…

CATHERINE Tu crezi că sunt ca tata?

CLAIRE Cred că ai ceva din talentul lui şi ceva din tendinţa lui spre… instabilitate.
(Pauză scurtă)

CATHERINE Claire, pe lângă apartamentele pe care mi le-ai ochit la New York, nu

cumva ai găsit şi vreun alt fel de…

CLAIRE Nu.

CATHERINE …locuinţă pentru surioara ta cea uşchită?

CLAIRE Nu! În nici un caz! Nu despre asta e vorba.

CATHERINE Nu mă minţi, Claire.

CLAIRE Vreau să spun că doctorii din New York sunt cei mai buni, şi ei…

CATHERINE Du-te dracului!

CLAIRE Depinde în totalitate de tine. N-ai trăi oriunde, poţi să…

CATHERINE Te bag în…

198
CLAIRE Nu ţipa, te rog! Calmează-te!

CATHERINE Te urăsc! Eu…

Intră HAL, ţinând un caiet în mână. CLAIRE şi CATHERINE se opresc brusc.

Pauză.

CLAIRE Ce faci aici?…. (CLAIRE se holbează la CATHERINE)

HAL De când ştii de caietul ăsta?

CATHERINE De mai multă vreme.

HAL De ce nu mi-ai spus nimic?

CATHERINE Nu eram sigură că vreau să-ţi spun. (Pauză)

HAL Mulţumesc.

CATHERINE Cu plăcere.

CLAIRE Ce s-a întâmplat?

HAL Doamne, Catherine, mulţumesc!

CATHERINE M-am gândit că ai vrea s-o vezi.

CLAIRE Ce?

HAL E incredibil.

CLAIRE Ce?

HAL A, păi, e un rezultat. O dovadă. Arată ca o dovada. Adică e o dovadă. N-am citit
tot şi nici n-am apucat să verific. Dar dacă e dovada a ceea ce cred eu că e…
atunci e o dovadă foarte importantă.

199
CLAIRE Ce demonstrează?

HAL Se pare că demonstrează o teoremă… O teoremă despre numere prime, ceva ce

matematicienii au încercat să demonstreze de…. De când există matematicieni
de fapt! Cei mai mulţi au crezut că nu se poate demonstra.

CLAIRE Unde ai găsit-o?

HAL În biroul tatălui tău. Cathy mi-a spus de ea.

CLAIRE Ştii ce e asta?

CATHERINE Da.

HAL E un eveniment istoric dacă trece de verificare.

CLAIRE Dar ce înseamnă?

HAL Înseamnă că în perioada când toată lumea credea că tatăl tău e nebun… el de fapt
lucra la cea mai importantă matematică din lume. Dacă se verifică, o publicaţi
instantaneu! Şi ziare de pe tot globul vor dori să stea de vorbă cu persoana care a
găsit caietul asta.

CLAIRE Cathy.

HAL Cathy.

CATHERINE Nu am găsit-o eu.

HAL Ba da!

CATHERINE Ba nu!

CLAIRE Ei bine, ai găsit-o tu sau Hal?

200
HAL N-am găsit-o eu!

CATHERINE Nu am găsit-o. Eu am scris-o!

ACTUL II
A2 SCENA 1

ROBERT e singur pe terasă. Se bucură de o băutură, de linişte, de o zi frumoasă de

septembrie. În apropiere e un caiet. Nu e deschis. ROBERT îşi închide ochii. Aparent
sforăie. Întâmplările au loc cu patru ani în urmă faţă de evenimentele din Actul I. Intră
CATHERINE in linişte. Stă un moment în spatele tatălui ei.

ROBERT Bună.

CATHERINE De unde ai ştiut că sunt aici?

ROBERT Te-am auzit.

CATHERINE Credeam că dormi.

ROBERT Într-o după-amiază ca asta?

CATHERINE Ai nevoie de ceva?

ROBERT Nu.

201
CATHERINE Ma duc la magazin.

ROBERT Ce avem la cină?

CATHERINE Ce vrei?

ROBERT Nu vreau spaghetti.

CATHERINE Şi tocmai asta vroiam să pregătesc.

ROBERT Presimţeam.

CATHERINE Şi ce ai vrea?

ROBERT Ţie de ce ţi-e poftă?

CATHERINE De nimic.

ROBERT Nimic, nimic?

CATHERINE Mi-am zis că pastele sunt mai uşor de gătit.

ROBERT Paste! O Doamne! Să nu mai spui cuvântul ăsta: paste. Paste nu înseamnă
nimic. E doar un eufemism pe care l-au inventat oamenii când s-au
săturat de spaghetti!

CATHERINE Tată, ce vrei să manânci?

ROBERT Nu ştiu.

CATHERINE Atunci nu ştiu ce să cumpăr.

ROBERT Fac eu cumpărăturile.

CATHERINE Nu.

ROBERT Ba da.

202
CATHERINE Nu, tată, odihneşte-te!

ROBERT Oricum vroiam să fac o plimbare.

CATHERINE Eşti sigur?

ROBERT Ce zici de o plimbare până la lac!

CATHERINE Bine.

ROBERT Şi în drum spre casă ne oprim la magazin.

CATHERINE E cald. Să vedem dacă eşti în stare.

ROBERT Poţi fi convinsă că sunt în stare! Să vezi ce poftă o să avem pe urmă.

CATHERINE Tată… Mă duc la şcoală. (Pauză)

ROBERT Când?

CATHERINE La Northwestern, la sfârşitul lunii.

ROBERT Northwestern?

CATHERINE Au fost multumiţi de rezultatele mele. Mă iau direct în anul doi.

ROBERT Northwestern?

CATHERINE Da.

ROBERT Da’ Chicago ce avea?

CATHERINE Tu încă predai acolo. Îmi pare rău, dar ar fi fost cam nepotrivit să
particip la cursurile de la facultatea ta.

ROBERT Dar e prea departe.

CATHERINE Nu-i aşa departe. E la o jumătate de oră.

203
ROBERT Da, dar de două ori pe zi?

CATHERINE Aş locui acolo. (Pauză scurtă)

ROBERT Eşti hotărâtă, nu?

CATHERINE Da.

ROBERT Şi cine plăteşte?

CATHERINE Îmi dau bursă, tată! Au fost foarte de treabă.

ROBERT Da’ cum rămâne cu mâncarea, cărţile, hainele, benzina, ieşitul în oraş.

CATHERINE Nu ştiu.

ROBERT Trebuie să-ţi plăteşti facturile la timp, altfel…

CATHERINE Cu banii mă descurc. O să mă ajute Claire.

ROBERT Când ai vorbit cu Claire?

CATHERINE Nu ştiu, acum câteva săptămâni.

ROBERT Ai vorbit cu ea înainte să vorbeşti cu mine?

CATHERINE Erau o grămadă de lucruri de pus la punct. S-a oferit să aibă grijă de
toate cheltuielile.

ROBERT E alt oraş… Oamenii sunt foarte serioşi acolo. Cu fotbalul stau prost, dar
cu matematicienii nu-i de glumă. Sigur eşti pregătită?

CATHERINE O să fie bine.

ROBERT Ai rămas mult în urmă.

CATHERINE Ştiu.

204
ROBERT Cu cel puţin un an.

CATHERINE Mulţumesc, ştiu! Nu ştiu dacă-i o idee bună şi nici dac-o să fac faţă,
habar n-am.

ROBERT Pentru Dumnezeu, Catherine, ar fi trebuit să vorbeşti cu mine!

CATHERINE Tată, ascultă! Dacă o să ai din nou nevoie de mine permanent…

ROBERT N-o să am, nu despre asta…

CATHERINE Pot oricând să-mi iau liber un semestru.

ROBERT Nu, termină! Numai că… La sfârşitul lunii? De ce nu mi-ai spus mai
devreme?

CATHERINE Tată, până nu de mult, tu nu erai…

ROBERT Ai spus chiar tu că sunt bine.

CATHERINE N-am ştiut sigur. Nimeni nu ştia cât o să dureze. Am vrut să fiu sigură
că eşti din nou bine. Cu adevărat bine!

ROBERT Deci această discutie e un vot de încredere? Sunt onorat.

CATHERINE Ia-o cum vrei. Eu chiar am crezut că te vei face bine.

ROBERT Mulţumesc foarte mult.

CATHERINE Am fost nevoită, doar trăiam lângă tine!

ROBERT Gata, Catherine, ajunge! Hai să ne întoarcem la subiect.

CATHERINE Ăsta e subiectul. Erau cărţi de la bibliotecă până-n tavan. Ţii minte?
Încercai să decodifici nu ştiu ce mesaje.

205
ROBERT Cărţile alea nenorocite nu mai sunt. Le-am dus chiar eu înapoi. De ce mi-
aduci aminte de gunoaiele alea?

Se aude din off un bătut la uşă. CATHERINE se duce să răspundă. Se întoarce cu

HAL. Are un plic mare la el. E foarte agitat.

ROBERT Domnul Dobbs.

HAL Buna ziuă, sper că n-am picat prost.

ROBERT Nici că puteai să pici mai prost.

HAL Mă…

ROBERT Ai intrerupt o ceartă.

HAL Îmi pare rău, pot să revin mai târziu.

ROBERT Nu, nu. Aveam nevoie de o pauză.

HAL Sunteţi sigur?

ROBERT Da. Cearta era din cauza cinei. Nu ştim ce să mâncăm.Tu ce ne sugerezi?
(Pauză cât se gândeşte HAL)

HAL E un restaurant italian nu departe de aici.

ROBERT Nu!

HAL Fac nişte paste…

CATHERINE Ce idee bună!

ROBERT Dumnezeule, nu!

CATHERINE Cum se numeşte? Dă-mi, te rog, adresa.

206
ROBERT Nu! Îmi pare rău. Ai răspuns greşit, dar mulţumesc c-ai încercat.

HAL (stă şi se uită la amândoi) Pot mă întorc mai…

ROBERT Stai. (Către CATHERINE) Unde te duci?

CATHERINE În casă.

ROBERT Şi cina?

CATHERINE Dar cu dumnealui ce e?

ROBERT Dobbs, ce cauţi aici?

HAL Am picat cum nu se poate mai prost. Îmi pare rău.

ROBERT Nu vorbi prostii.

HAL O să trec pe la birou.

ROBERT Termină. Stai jos. Mă bucur că eşti aici. (Către CATHERINE) Să ne

îndepărtăm de problemă şi să revenim asupra ei când nu se aşteaptă.

CATHERINE Bine. (Ieşind) Mă scuzaţi.

ROBERT Hal, ea e fiica mea, Catherine. (Către CATHERINE) Nu pleca, bea şi tu un

pahar cu noi. Harold Dobbs.

CATHERINE Bună.

HAL Bună.

ROBERT Hal e un student eminent. Acum lucrează pentru doctorat. Din păcate,
lucrarea lui coincide cu întoarcerea mea la catedră, aşa că s-a ales cu mine.

HAL Nu, nu… Am avut noroc.

207
CATHERINE De când eşti la Universitatea din Chicago?

HAL Lucrez la teza mea de…

ROBERT Hal e în programul “Infinit”. Cu cât se apropie mai mult de finalul lucrării
sale, cu atât timpul se apropie de infinit. Bei ceva Hal?

HAL Da, mulţumesc. Şi cu tot respectul… (HAL îi dă plicul lui ROBERT)

ROBERT Serios? (Îl deschide şi se uită înăuntru) Cred că ai petrecut nişte luni foarte
interesante.

HAL Am avut cea mai proastă vară din viaţa mea.

ROBERT Felicitări.

HAL E doar o schiţă bazată pe tot ce-am discutat astă primăvară. (ROBERT toarnă de
băut) N-am ştiut dacă să aştept până la începutul noului semestru sau dacă să v-o
dau acum, mă rog… (ROBERT îi dă paharul) Mulţumesc. (HAL bea) Nu ştiu
dacă pare gata sau nu, dar poate este.

ROBERT Greşit. Dacă pare gata înseamnă că sunt greşeli majore.

HAL Ăă…

ROBERT Le găsim şi le corectăm. Nu-ţi face griji. Te îndrepţi spre o carieră

frumoasă. O să predai unor versiuni ale tale mai tinere şi mult mai iritante.

HAL Mulţumesc.

ROBERT Catherine e în departamentul de matematică de la Northwestern.

(CATHERINE ridică privirea mirată)

208
HAL A, da? Pe cine ai profesori?

CATHERINE Încep abia în toamna asta.

ROBERT Peste… trei săptămâni. Au nişte profesori foarte buni la Northwestern.

O’Donohue. Kaminsky.

HAL Primul an de facultate e foarte frumos.

CATHERINE Da?

HAL Sigur. Oameni noi, locuri noi…

CATHERINE (ruşinată) Da.

HAL (stânjenit) Sau nu, eu…

ROBERT Ba da. Să plece naibii odată de aici. E timpul.

CATHERINE Serios?

ROBERT Bineînţeles. Poate că vreau şi eu locul ăsta numai pentru mine o perioadă.
(Către HAL) Ce sentimentali sunt copiii faţă de părinţii lor! (Către
CATHERINE) Nu ne-ar strica puţină linişte pe aici.

CATHERINE Nu-ţi face griji. O să vin în fiecare duminică şi-o să-ţi gătesc o porţie
imensă de paste ca să-ţi ajungă o săptămână.

ROBERT Iar eu o să vin şi o să conduc prin Evanston ca să te fac de râs.

CATHERINE Bine… păstrăm legătura.

ROBERT Nu uita să-mi laşi numărul de telefon. (Către HAL) De fapt, abia aştept să
mă apuc de treabă.

209
HAL La ce lucraţi?

ROBERT La nimic… Deocamdată. Dar ăsta e un lucru care mă bucură. Vreau să ies
pe-afară. Iubesc oraşul în septembrie. Un cer perfect. Bărci cu vele pe apă.
Soarele încă în putere, studenţii se întorc la cursuri, librăriile sunt pline.
Studenţii mişună peste tot. Îi vezi cu rucsacele lor făcând glume. Undeva în
fundul librăriei se uită la discurile folosite. Nu caută nimic în mod special, se
uită doar... Cine ştie ce poţi găsi. Poate un caiet pe care l-a folosit un profesor
de al tău când era student… Da, îmi place. Îmi place să urmăresc studenţii. Să
văd ce idei le vin când în sfârşit se apucă de treabă... Nu prea fac nimic acum.
E din ce în ce mai greu. Am intrat într-o stereotipie. Din păcate pentru mine,
pentru tine, pentru toată lumea.

CATHERINE Poate o să ai noroc.

ROBERT Poate. Sau poate preiei tu munca mea de unde am lăsat-o.

CATHERINE Nu te baza pe asta.

ROBERT Nu te subestima.

CATHERINE Ma rog… (Pauză)

ROBERT Mai beţi ceva? Cathy? Hal?

HAL Mulţumesc, dar trebuie să plec.

ROBERT Eşti sigur?

HAL Da.

ROBERT Te sun după ce m-am uitat peste asta. Nu te gândi la ea până atunci.
Distrează-te… Vezi nişte filme.

210
HAL Bine.

ROBERT Treci pe la biroul meu peste o săptămână. Să suni înainte.

HAL Pe 11?

ROBERT Da… (Pauză. Se întoarce spre CATHERINE, grav) Îmi pare rău. Aveam o
memorie bună la numere. La mulţi ani.

CATHERINE Mulţumesc.

ROBERT Mi-e ruşine!

CATHERINE Tată, nu fi…

ROBERT Nu ţi-am luat nimic.

CATHERINE Nu-i nimic.

ROBERT Te scot în oraş.

CATHERINE Nu trebuie.

ROBERT Ieşim în oraş. Oricum nu vroiam să fac cumpăraturi şi să gătesc. Hai să

mergem în oraşul chinezesc. Sau în cartierul grecesc. Ce vrei să…?

CATHERINE Cum vrei tu.

ROBERT Cum vrei tu! Doar e ziua ta! (Pauză)

CATHERINE Friptură.

ROBERT Friptură. Da.

CATHERINE Nu, mai întâi bere. Bere rece şi ieftină.

ROBERT S-a făcut!

211
CATHERINE Bere de Chicago, care are multă apă şi n-are nici un gust, de poţi să bei
butoaie.

ROBERT Scot apă din lacul Michigan şi o îmbuteliază.

CATHERINE E înfiorătoare.

ROBERT Şi mie mi-e poftă de ea.

CATHERINE Şi apoi friptura. Cu cartofi si spanac.

ROBERT Ştiu un loc.

CATHERINE Şi desert.

ROBERT Asta fără discuţie. E ziua ta. Mulţumesc că mi-ai adus aminte Harold.

CATHERINE Suntem nepoliticoşi. Vrei să vii?

HAL Nu. N-ar trebui…

ROBERT De ce nu? Vino!

CATHERINE Te rog! (Un mic moment între HAL şi CATHERINE)

HAL Nu, nu pot, am treabă. Mulţumesc oricum. La mulţi ani.

CATHERINE Mersi. Atunci să te conduc.

ROBERT Ne vedem pe 11, Hal.

HAL Perfect.

CATHERINE Mă duc să-mi schimb hainele, tată. Sunt gata într-o secundă.

HAL si CATHERINE ies. Pauză. E întuneric. ROBERT se uită în noapte. Într-un

târziu ridică caietul şi un pix. Se aşează. Deschide la o pagină goală. Scrie.

212
ROBERT 4 sptembrie. O zi fumoasă… (Continuă să scrie)

Lumina scade.

A2 SCENA 2

Dimineaţă. Imediat după sfârşitul primului act. CATHERINE, CLAIRE şi HAL.

HAL Tu ai scris asta?

CATHERINE Da.

CLAIRE Când?

CATHERINE Am început după ce mi-am oprit studiile şi am terminat cu câteva luni

înainte să moară tata.

CLAIRE El a văzut ce-ai scris?

CATHERINE Nu. Şi oricum n-ar fi contat pentru el. Era prea bolnav.

HAL Ai scris asta de una singură?

CATHERINE Da.

CLAIRE E unul dintre caietele lui tata.

CATHERINE Am folosit unul din caietele lui goale. Erau o grămadă sus.

CLAIRE (către HAL) Spune-mi exact unde l-ai găsit.

HAL La el în birou.

CATHERINE Da, în biroul lui. Doar eu i-am dat voie…

213
CLAIRE (către CATHERINE) Stai puţin. (Către HAL) Unde l-ai găsit?

HAL În ultimul sertar al biroului. Un sertar încuiat. Mi-a dat Catherine cheia.

CLAIRE De ce era tocmai sertarul ăla încuiat?

CATHERINE Pentru că e al meu. E sertarul în care-mi ţin lucrurile de ani de zile.

CLAIRE (către HAL) Mai era şi altceva în sertar?

HAL Nu.

CATHERINE Nu. Ăsta e singurul lucru…

CLAIRE Pot să văd şi eu? (HAL îi dă caietul lui CLAIRE. Îl răsfoieşte. Pauză) Îmi
pare rău, dar… (Către CATHERINE) Caietul era în… Tu i-ai spus unde să-
l găsească… i-ai dat cheia… Ai scris chestia asta încredibilă şi n-ai spus
nimănui nimic?

CATHERINE După ce am renunţat la facultate, nu aveam nimic de făcut. Eram

deprimată, foarte deprimată… Şi am decis că n-am nevoie de nimeni. E doar
matematică, pot să mă descurc şi singură. Aşa că am continuat să lucrez aici.
Lucram seara, când tata dormea. A fost greu, dar am reuşit.

CLAIRE Catherine, îmi pare rău, dar nu prea îmi vine să cred.

CATHERINE Claire, eu am scris.

CLAIRE Îmi pare rău, dar…

CATHERINE Claire…

CLAIRE Ăsta e scrisul lui tata.

CATHERINE Nu e!

214
CLAIRE Arată la fel.

CATHERINE E scrisul meu.

CLAIRE Îmi pare rău…

CATHERINE Întreabă-l pe Hal, el studiază scrisul lui tata de săptămâni întregi.

(CLAIRE îi dă caietul lui HAL. El îl studiază. Pauză)

HAL Nu ştiu ce să zic.

CATHERINE Hal, pe bune…

CLAIRE Cum e?

HAL Nu ştiu cum arată scrisul lui Catherine.

CATHERINE Aşa arată!

HAL Mda… Bine. (Pauză. Dă caietul înapoi)

CLAIRE Ştiţi ceva, poate nu suntem acum în stare să luăm decizii în chestiuni
sentimentale. Cel mai bine ar fi să luăm o pauză, să...

CATHERINE Nu mă crezi?

CLAIRE Nu ştiu. Eu chiar nu mă pricep la…

CATHERINE Nu contează.

CLAIRE Poţi să ne explici cum ai făcut demonstraţia? Asta ne-ar dovedi că e a ta.

CATHERINE Oricum n-ai înţelege.

CLAIRE Explică-i lui Hal.

CATHERINE (luând caietul) S-ar putea să ne ia câtva timp.

215
CLAIRE (luând caietul) Fără să foloseşti caietul.

CATHERINE Pentru Dumnezeu, are 40 de pagini! Nu am memorat-o! Nu e un

ambalaj de biscuiţi. E caietul meu. Scrisul meu, cheia mea, sertarul
meu, dovada mea. Hal, spune-i!

HAL Ce să-i spun?

CATHERINE Al cui e caietul!

HAL Nu ştiu.

CATHERINE Ce-i cu tine? Doar ai văzut celelalte caiete, ştii că nu-i nimic
asemănător acolo.

HAL Ascultă, Catherine…

CATHERINE O să verificam demonstraţia împreună. Asta dacă binevoieşte, Claire,

să-mi dea caietul inapoi.

CLAIRE (îi dă caietul) Bine, explică-i lui.

HAL Asta ar putea dura zile întregi şi tot n-ar dovedi că ea a scris-o.

CATHERINE De ce nu?

HAL Putea s-o scrie tatăl tău şi să ţi-o explice. Nu spun că aşa s-a întâmplat, dar nu
există nici o dovadă că ai scris-o tu.

CATHERINE Bineînţeles că nu există, dar să fim serioşi. N-a scris-o el pentru că n-ar
fi fost în stare. Nu s-a mai ocupat de matematică de ani de zile. Nici în
anii lui buni nu putea lucra şi tu ştii asta. (Pauză)

216
HAL Ai dreptate. Bine. Uite propunerea mea. Cunosc patru profesori la facultate,
foarte inteligenţi, dezinteresaţi, oameni care l-au cunoscut pe tatăl tău. Lasă-
mă să le duc lucrarea.

CATHERINE Ce?!

HAL O să le spun că am găsit ceva important, dar că nu ştiu exact provenienţa,

autorul. O să stau alături de ei. O să trecem prin toată lucrarea cu grijă.

CLAIRE Bine.

HAL Şi vedem exact cum stau lucrurile. O să dureze doar câteva zile.

CLAIRE E o propunere foarte bună.

CATHERINE Nu se poate.

CLAIRE Catherine!

CATHERINE Nu! Nu poţi s-o iei.

HAL Dar n-o “iau”.

CATHERINE Asta ai vrut!

HAL Să fim serioşi, te rog…

CATHERINE Nu-ţi pierzi timpul, nu? Abia aştepţi să le arăţi strălucita ta descoperire.

HAL Încerc să-mi dau seama ce e.

CATHERINE Îţi spun eu ce e!

HAL Nu ştiu.

CATHERINE Eu am scris-o!

217
HAL E scrisul tatălui tău. (Pauză. Îndurerat) Sau cel puţin seamănă foarte tare cu
scrisul din celalalte caiete. Poate scrisul tău seamănă exact cu al lui, nu ştiu.

CATHERINE (încet) Chiar arată ca al lui. N-am arătat caietul nimănui. Am vrut să fii
tu primul care vezi. N-am ştiut că vreau asta până noaptea
trecută. E vorba de mine! Am avut încredere în tine.

HAL Ştiu.

CATHERINE M-am înşelat?

HAL Nu. Eu…

CATHERINE Ar fi trebuit să ştiu că ea n-o să mă creadă, dar tu?

HAL E unul din caietele lui, exact ca acelea pe care le-a folosit el.

CATHERINE Ţi-am spus. Am luat unul dintre cele goale. Erau o grămadă.

HAL Nu sunt alte caiete goale în birou.

CATHERINE Erau când am început eu să scriu. Eu i le-am cumpărat. Probabil că

le-a folosit pe celalalte mai târziu.

HAL Şi scrisul?

CATHERINE Vrei să-mi testezi scrisul?

HAL Nu, nu contează. Ar fi putut să-ţi dicteze! Oricum n-are nici un sens.

CATHERINE De ce nu?

HAL Eu sunt matematician.

CATHERINE Şi?

218
HAL Ştiu cât de greu e să descoperi aşa ceva. E imposibil. Ar trebui să fii… De
fapt ar trebui să fii tatăl tău. Tatăl tău la forma lui maximă.

CATHERINE Şi eu sunt matematician.

HAL Nu ca tatăl tau.

CATHERINE A, deci el e singurul care-ar fi putut face asta?

HAL Singurul pe care-l cunosc eu.

CATHERINE Eşti sigur?

HALL Tatăl tău a fost cel mai…

CATHERINE Doar pentru că tu şi celalalţi tocilari l-aţi idolatrizat, nu înseamnă că

tata a scris demonstraţia.

HAL A fost un geniu! Generaţia mea nu se compară cu el. A revoluţionat domeniul

său de două ori înainte să împlinească 22 de ani. Îmi pare rău, Catherine, dar tu ai
luat doar câteva cursuri la Northwestern pentru câteva luni.

CATHERINE Eu nu m-am format acolo. Am locuit în casa asta 25 de ani.

HAL Chiar şi aşa. Nu contează. Lucrul ăsta e prea avansat. Nici eu nu-l înţeleg în
mare parte.

CATHERINE Crezi că e prea avansat?

HAL Da.

CATHERINE E prea avansat pentru tine.

HAL N-aveai cum să scrii aşa ceva.

219
CATHERINE Şi dacă am făcut-o?

HAL Ei bine, dacă ar fi aşa…

CATHERINE Ar fi un adevărat dezastru pentru tine, nu? Pentru tine şi pentru ceilalţi
tocilari care nu şi-au terminat încă doctoratele. Pentru cei care se laudă cu
conferinţele la care au participat. Vai! Cântă într-o formaţie îngrozitoare şi se
plâng tot timpul că intelectul lor e deja obosit la 28 de ani. Pentru ca aşa şi e!

HAL ezită, apoi iese brusc. Pauză. CATHERINE e nervoasă şi atât de supărată încât
pare ameţită.

CLAIRE Katie! Hai înăuntru. Katie?

CATHERINE deschide caietul. Încearcă sa-i rupă paginile. CLAIRE se duce să-i ia
caietul. Se luptă. CATHERINE obţine caietul. Stau la distanţă respirând greu. Dupa o
clipă CATHERINE trânteşte caietul de pământ şi iese.

Lumina scade.

A2 SCENA 3

A doua zi. Terasa e goală. Bătăi din off. Nu apare nimeni. După o clipă vine HAL,
care a ocolit casa şi acum bate la uşa din spate.

HAL Catherine?! (Intră CLAIRE) Credeam c-ai plecat.

CLAIRE A trebuit să-mi amân zborul. (Pauză scurtă)

HAL Catherine e aici?

220
CLAIRE Nu cred că e momentul potrivit.

HAL Pot s-o văd?

CLAIRE Nu acum.

HAL Ce s-a întâmplat?

CLAIRE Doarme.

HAL Pot să aştept până se trezeşte?

CLAIRE Doarme de ieri. N-o să se trezească. Nu vrea să mănânce şi nu vrea să

vorbească cu mine. N-am putut să mă duc acasă. O să stau până când va fi
în stare să călătorească.

HAL Da, îmi pare rău.

CLAIRE Da.

HAL Aş vrea să vorbesc cu ea.

CLAIRE Nu cred că-i o idee bună.

HAL A spus ceva?

CLAIRE Despre tine? Nu.

HAL Ştiu că ieri n-am reacţionat cum ar fi vrut ea.

CLAIRE Nici unul din noi.

HAL N-am ştiut ce să spun. Mă simt…

CLAIRE De ce te-ai culcat cu ea? (Pauză scurtă)

HAL Iarta-mă, dar nu e treaba ta.

221
CLAIRE Ba da. Trebuie să am grijă de ea. Şi mi-e cam greu dacă tu-ţi baţi joc de ea.

HAL Nu mi-am bătut joc. Pur şi simplu s-a întâmplat.

CLAIRE Ţi-ai ales cam prost momentul.

HAL Nu l-am ales eu, l-am ales împreună.

CLAIRE Ea e fragilă şi tu ai profitat.

HAL Nici vorbă! Ne-am dorit amândoi. N-am vrut s-o fac să sufere.

CLAIRE Dar ai făcut-o!

HAL Vreau să vorbesc cu Catherine. Te rog!

CLAIRE Nu se poate.

HAL O iei de aici?

CLAIRE Da.

HAL La New York?

CLAIRE Da.

HAL Şi ea ce zice?

CLAIRE Dacă n-are de gând să vorbească, ce pot să fac?

HAL Lasă-mă pe mine să-i vorbesc.

CLAIRE Nu e treaba ta.

HAL O cunosc. E mai tare decât crezi.

CLAIRE Poftim?

HAL Poate să-şi poarte singură de grijă. Poate cu mine vorbeşte. Poate-i face plăcere.

222
CLAIRE Poate-i face plăcere? Ai înnebunit? Din cauza ta e acolo sus acum! Voi
matematicienii habar n-aveţi ce faceţi. Numai nenorociri! Şi oameni ca mine
trebuie să vină de la distanţă ca să cureţe după voi. (Pauză) Are nevoie să
iasă din Chicago, din casa asta. Îţi dau numărul meu din New York. Poţi s-o
suni după ce-o instalez acolo. Asta e. E tot ce-ţi pot oferi.

HAL Bine. (Pauză. Nu se mişcă)

CLAIRE Nu vreu să fiu nesimţită, dar am treabă...

HAL Mai e ceva. N-o să-ţi placă.

CLAIRE Sigur. Poţi să iei caietul.

HAL (uimit) Eu…

CLAIRE Aşteapta o clipă, mă duc să ţi-l aduc. (Intră în casa şi se intoarce cu caietul.
I-l dă lui HAL)

HAL Am crezut c-o să fie mai dificil.

CLAIRE Nu-ţi face griji, înţeleg. E foarte frumos că vrei s-o vezi pe Catherine, dar
vrei şi caietul, nu?

HAL (îmbufnat) E responsabilitatea mea! Ca profesionist, nu pot întoarce spatele…

CLAIRE Calmează-te! Nu-mi pasă! Ia-l! Eu ce-aş putea să fac cu el?

HAL Ai încredere în mine?

CLAIRE Da.

HAL Da’ n-ai zis chiar tu că nu ştiu ce fac.

223
CLAIRE Cred că eşti puţin idiot, dar nu cred că eşti necinstit. Cineva trebuie să-şi dea
seama despre ce e vorba. Eu nu pot. Şi ar trebui rezolvată problema aici, în
Chicago. Tatăl meu şi-ar fi dorit asta. Când ştii sigur cu ce avem de-a face,
anunţă-mă, ca să ştim ce are familia de făcut.

HAL Mulţumesc.

CLAIRE Nu-mi mulţumi mie. E cea mai convenabilă soluţie. Ţi-am pus acolo şi
cartea mea de vizită. Sună-mă oricând.

HAL Bine. (HAL începe să iasă. CLAIRE ezită, apoi)

CLAIRE Hal.

HAL Da?

CLAIRE Poţi să-mi spui ceva despre dovadă? Sunt şi eu curioasă.

HAL Da… Câtă matematică ştii? (Pauză)

CLAIRE Sunt analist financiar. Trebuie să fii rapid la numere. Şi eu sunt. Probabil
am moştenit o miime din capacitatea lui tata. E destul. Catherine s-a ales
cu mai mult, nu-mi dau seama exact cu cât.

Lumina scade.

A2 SCENA 4

224
Iarna, cu aproximativ trei ani jumate mai devreme. ROBERT e pe terasă. Poartă un
tricou. Scrie într-un caiet. Dupa o clipă, auzim vocea lui CATHERINE din off.

CATHERINE Tata! (Intră purtând o geaca. Îşi vede tatăl şi se opreşte) Ce faci aici?

ROBERT Lucrez.

CATHERINE Suntem în decembrie. Sunt –10 grade.

ROBERT Ştiu. (CATHERINE se uită la el stupefiată)

CATHERINE N-ai nevoie de o haină?

ROBERT Nu crezi că pot să-mi port singur de grijă?

CATHERINE Nu ţi-e frig?

ROBERT Bineînţeles că mi-e. Îngheţ naibii aici!

CATHERINE Si atunci ce faci afară?

ROBERT Cuget, scriu.

CATHERINE O să îngheţi.

ROBERT În casă e prea cald. Radiatoarele usucă aerul. Mai e şi hârâitul. Nu mă pot
concentra. Casa e veche, n-avem încălzire centrală, asta e…

CATHERINE Am stins radiatoarele. N-o să mai faca zgomot. Hai înăuntru.

ROBERT E bine aici.

CATHERINE Te-am tot sunat. N-ai auzit telefonul?

ROBERT Deci tu m-ai deranjat.

CATHERINE Nu ştiam ce se întâmplă. A trebuit să vin până aici.

225
ROBERT Văd.

CATHERINE Să plec de la cursuri. (Îi aduce o haina lui ROBERT şi i-o pune pe
spate) De ce nu răspunzi la telefon?

ROBERT Aici e vorba de priorităţi. Iar munca e o prioritate.

CATHERINE Lucrezi?

ROBERT Maşinăria funcţionează. E la putere maximă, Catherine. Toţi cilindrii sunt

în formă. Simt că iau foc. De-asta am ieşit, ca să mă racoresc. Nu m-am
mai simţit aşa de ani de zile.

CATHERINE Glumeşti.

ROBERT Nu.

CATHERINE Nu-mi vine să cred.

ROBERT Nici mie. Dar e adevărat. Am început acum o săptămână. M-am trezit, am
coborât scările, mi-am făcut o cafea şi când să torn laptele a fost ca şi cum
cineva mi-ar fi aprins lumina în cap.

CATHERINE Serios?

ROBERT Cineva m-a băgat în priză. Am prins viaţă şi mă simt ca la 21 de ani.

CATHERINE Glumeşti.

ROBERT Nu. Sunt conectat iar la sursă. Oricare ar fi fost sursa creativităţii mele
acum atâţia ani. Sunt din nou în legătura cu ea!

CATHERINE Dumnezeule!

226
ROBERT Nu vorbesc despre inspiraţia divină. Nu e ceva care aterizează de undeva în
capul meu şi de acolo pe pagină. E nevoie de o muncă imensă ca să pun
lucrurile în ordine. N-o să fie uşor. Dar materialul brut e aici. E ca şi cum
aş fi fost în trafic, iar acum s-a eliberat drumul şi pot accelera. Văd peisaje
întregi, metode noi, posibilităţi revoluţionare… Iartă-mă, sunt nesimţit.
Cum merge cu şcoala?

CATHERINE (reţinută) Bine.

ROBERT Tragi tare?

CATHERINE Sigur.

ROBERT Cei de la facultate se poartă bine cu tine?

CATHERINE Da, tată.

ROBERT Ţi-ai făcut prieteni?

CATHERINE Bineînteles…

ROBERT Ceva serios?

CATHERINE Tată, stai puţin…

ROBERT Nu e nevoie să-mi dai amănunte dacă nu vrei.

CATHERINE La facultate e mişto. Vreau să-mi spui cum eşti tu.

ROBERT Bine. Hai să vorbim.

CATHERINE Despre lucrarea asta.

ROBERT Da.

CATHERINE (arată spre caiet) E aici?

227
ROBERT O parte, da.

CATHERINE Pot să văd?

ROBERT E încă la început.

CATHERINE Nu conteză.

ROBERT Nu e nimic gata. Totul e-n derulare. Am nevoie de câţiva ani.

CATHERINE Nu-i nimic. Lasă-mă să văd oricum.

ROBERT Chiar vrei?

CATHERINE Da.

ROBERT Normal, doar e domeniul tău.

CATHERINE Da.

ROBERT Nu ştii cât de fericit mă face asta. (Pauză scurtă)

CATHERINE Da.

ROBERT Am aici de lucru pentru tot restul vieţii. Şi nu numai eu. Începusem să cred
că sunt terminat, terminat de tot. Sigur, eram mulţumit că pot merge la birou, dar
în secret eram disperat că n-o să mai pot lucra niciodată. Ştiai?

CATHERINE M-am întrebat şi eu.

ROBERT Eram de-a dreptul disperat. Apoi mi-am amintit ceva şi o parte din
disperare a dispărut. Mi-am amintit de anii tăi creativi. Urma să-ţi iei
diploma, să începi propriile cercetări. Erai la început. Dacă nu te-ai fi
ocupat de matematică, totul ar fi fost în regulă. Claire s-a descurcat bine,
sunt mulţumit de ea… De tine sunt mândru. Da. E unul din motivele
pentru care facem copii. În speranţa că ne vor depăşi, că vor termina ce-

228
 am început noi. Acum că m-am întors la lucru, recunosc că mi-a mai
venit o idee, una şi mai bună.

CATHERINE Ce idee?

ROBERT Vreau să lucrezi cu mine. O să vorbesc cu profesori tăi… Uite. Am o ciornă.

Începutul unei demonstraţii. Un rezultat major. Important. Încă nu e
terminată, dar cred că poţi să-ţi dai seama unde bate. (Alege un caiet. Îl dă lui
CATHERINE. Ea îl deschide şi citeşte) E foarte rudimentar… (După un
timp, CATHERINE închide caietul. Se aşează lângă ROBERT)

CATHERINE Tată, hai înăuntru.

ROBERT Corecturile fac lucrarea greu de urmărit.

CATHERINE Ţi-e frig, hai să intrăm.

ROBERT Poate putem lucra împreună. Ar putea fi un început bun.

CATHERINE Şi mie mi-e frig. E ger. Hai să intrăm.

ROBERT Ţi-am spus că înăuntru e sufocant. Uite, citeşte primele rânduri. Aşa facem:
tu citeşti şi urmărim demonstraţia rând cu rând.

CATHERINE Nu acuma. Hai!

ROBERT Aştept asta de ani de zile. Te rog, hai să lucram ceva împreună.

CATHERINE Nu putem face nimic aici. E prea frig. Te duc înăuntru.

ROBERT Nu, până nu vorbim despre dovada care se poate naşte.

CATHERINE Nu.

ROBERT Te implor, Catherine, deschide caietul şi citeşte-mi primele rânduri.

229
Pauză. CATHERINE deschide caietul. Citeşte încet, fără interpretare.

CATHERINE ”X să egaleze cantitatea tuturor cantităţilor lui X. X să egaleze frigul.

E frig în decembrie. Lunile reci ţin din noiembrie până în februarie. Există patru
luni reci şi patru luni calde. Rămân astfel patru luni de temperaturi
nedeterminate. În februarie, ninge. În martie, lacul e îngheţat. În septembrie, se
întorc studenţii şi librăriile sunt pline. X să egaleze lunile cu librării pline.
Numărul cărţilor se apropie de infinit, în timp ce numărul lunilor reci se apropie
de patru. N-o să-mi fie niciodată mai frig acum decât in viitor. Viitorul frigului e
infinit. Viitorul căldurii e viitorul frigului. Librăriile sunt infinite, aşadar nu sunt
pline decât în septembrie…” (Se opreşte din citit şi închide încet caietul.
ROBERT tremură necontrolat. CATHERINE îl ia în braţe şi-l ajută să se
ridice) E-n regulă. Hai. Hai să intrăm în casă.

ROBERT Mi-e frig.

CATHERINE O să ne încălzim.

ROBERT Nu pleca, te rog.

CATHERINE Nu plec. Hai în casă.

Lumina scade.

A2 SCENA 5

Prezent. La o săptămână după întâmplările din Scena 3. CLAIRE e pe terasă. Cafeaua

e turnată în ceşti. CLAIRE scoate un bilet de avion din poşeta ei. Verifică ora plecării.

230
CATHERINE intră cu bagajele. CLAIRE îi dă o ceaşcă de cafea. CATHERINE bea
in linişte. Pauză.

CATHERINE Bună cafea.

CLAIRE Avem un loc de unde cumpărăm cafeau. O prăjesc chiar ei. Se simte
mirosul de pe stradă. În unele dimineţi se simte mirosul de la noi de acasă,
de la etajul patru. E minunat. O să-ţi placă.

CATHERINE Da. (Pauză scurtă)

CLAIRE Arăţi bine.

CATHERINE Mersi, şi tu la fel. (Pauză scurtă)

CLAIRE Ce lumină!

CATHERINE Da.

CLAIRE E unul din lucrurile care-mi lipsesc. Spaţiul, lumina. Aş putea sta aici toată
dimineaţa.

CATHERINE Nu e atât de cald.

CLAIRE Ţi-e frig?

CATHERINE Nu. Doar că…

CLAIRE S-a facut răcoare. Vrei să mergem înăuntru?

CATHERINE Nu.

CLAIRE Şi deja am împachetat tot din bucătărie, dar dacă ţi-e frig…

CATHERINE Nu-mi e. Adică…

231
CLAIRE Vrei jacheta?

CATHERINE Da, te rog. (CLAIRE i-o dă. Şi-o pune) Mulţumesc.

CLAIRE E perioada asta când...

CATHERINE Da. (Se uită prin curte)

CLAIRE Nu e nici o grabă.

CATHERINE Ştiu.

CLAIRE Daca vrei să mai stai, să te las puţin singură…

CATHERINE Nu. Nu e nici o…

CLAIRE Nu trebuie să plecăm decât peste 20 de minute.

CATHERINE Ştiu.

CLAIRE Bagajele sunt gata.

CATHERINE Da.

CLAIRE Dacă ai uitat ceva, nu contează. Cei care se mută o să ne trimită totul luna
viitoare. (CATHERINE nu se mişcă. Pauză scurtă) Ştiu că ţi-e greu.

CATHERINE E-n regulă.

CLAIRE E ce mai bună decizie.

CATHERINE Ştiu…

CLAIRE Vreu să-ţi fie cât mai uşor.

CATHERINE Bine.

CLAIRE Cea mai grea e plecarea. Odată ajunse acolo, ne putem relaxa, distra.

232
CATHERINE Ştiu. (Pauză scurtă)

CLAIRE O să iubeşti New York-ul.

CATHERINE De-abia aştept.

CLAIRE O să-ţi placă.

CATHERINE Ştiu.

CLAIRE Nu e ca Chicago. E viu.

CATHERINE Ştii ce aştept cu nerăbdare?

CLAIRE Ce?

CATHERINE Să văd muzicalurile de pe Broadway.

CLAIRE Mitch ne poate face rost de bilete la orice vrei tu.

CATHERINE Şi Rockefeller Center iarna. Toţi patinatorii!

CLAIRE Da, o să…

CATHERINE Şi toate muzeele frumoase. (Pauză scurtă)

CLAIRE Ştiu cât îţi e de greu.

CATHERINE Să te ascult pe tine spunând cât îmi e de greu chiar mă deranjează.

CLAIRE Odata ajunsă acolo o să vezi toate posibilităţile pe care le ai.

CATHERINE Restricţii, litiu, electroşoc.

CLAIRE Universităţi. Numai în zona New Yorkului sunt New York University,
Columbia…

CATHERINE Zile frumoase de facultate. Meciuri de fotbal, excursii…

233
CLAIRE Iar dacă nu-ţi doreşti asta, te putem ajuta să-ţi găseşti o slujbă. Mitch are
relaţii în tot oraşul.

CATHERINE Ştie pe cineva în industria telefoanelor erotice?

CLAIRE Vreu să-ţi fac adaptarea cât mai uşoară.

CATHERINE O să fie uşor, Claire. O să fie atât de uşor că n-o să-ţi vină să crezi.

CLAIRE Mulţumesc.

CATHERINE O să stau liniştită în avionul de New York. Şi-o să trăiesc liniştită în

apartamentul acela drăguţ. Şi o să răspund politicos la întrebările
doctorului Von Heimlich.

CLAIRE Poţi să vezi ce doctor vrei sau poţi să nu vezi nici un doctor.

CATHERINE Mi-ar plăcea să mă vadă un doctor numit Von Heimlich. Te rog,

găşeste unul. Şi mi-ar plăcea să poarte monoclu. Şi să aibă o canapea moale,
îngrijită, ca să stau comod când o să dau vina pe tine. (Pauză scurtă)

CLAIRE Nu mai veni.

CATHERINE Ba vin!

CLAIRE Stai aici şi vezi cum îţi merge.

CATHERINE Aş putea.

CLAIRE Nu poţi să-ţi porţi de grijă nici cinci zile.

CATHERINE Prostii!

CLAIRE Ai dormit toată săptămâna. A trebuit să-mi amân zborul. Am lipsit o

săptămână de la serviciu. Era cât pe-aci să te duc la spital.

234
CATHERINE Eram obosită!

CLAIRE Erai complet pe dinafară. Catherine, nu vorbeai!

CATHERINE Nu vroiam să vorbesc cu tine. (Pauză scurtă)

CLAIRE Stai aici dacă ma urăşti atât de mult.

CATHERINE Şi ce să fac?

CLAIRE Tu eşti geniul, n-ai decat să te descurci.

CLAIRE e supărată aproape până la lacrimi. Bagă mâna în poşetă, scoate un bilet şi
îl aruncă pe masă. Iese. CATHERINE rămâne singură pe terasă. Nu e în stare să se
mişte. Trec câteva clipe. Intră HAL. Nu din casă, ci din lateral. E prost îmbrăcat şi
pare foarte obosit. Nu mai are aer de atâta alergat.

HAL Mai eşti aici. (CATHERINE e surprinsă. Nu vorbeşte) Am văzut-o pe Claire

ieşind prin faţă. Nu eram sigur dacă… (Ridică în sus caietul) Nenorocirea
asta… funcţionează. Am trecut de două ori peste ea. Cu două echipe de băieţi
diferite. Cu tocilari bătrâni şi cu tocilari tineri. E ciudată. Nu ştiu de unde au
apărut metodele. Unele mişcări sunt foarte greu de urmărit. Dar n-am găsit
nimic în neregulă. Noi n-am găsit nimic! N-am dormit deloc. (Îşi trage
rasuflarea) Funcţionează. M-am gândit că ai vrea să ştii.

CATHERINE Ştiam deja. (Pauză scurtă)

HAL I-am pus pe băieţi să jure că nu spun nimic. Îşi ieşiseră din minţi. E de-ajuns un
e-mail şi s-a terminat. I-am ameninţat. Cred că suntem în siguranţă, sunt nişte
laşi. (Pauză scurtă) Trebuia să te văd.

235
CATHERINE Plec!

HAL Ştiu, dar aşteaptă un moment, te rog?

CATHERINE Ce vrei? Doar ai caietul. Mi-a spus că ai trecut pe-aici să-l iei şi că ţi l-
a dat. Poţi să faci ce vrei cu el. Publică-l.

HAL Catherine.

CATHERINE Ia permisiunea de la Claire şi publică-l. Ei nu-i pasă. Oricum habar n-

are de nimic.

HAL Nu vreau permisiunea lui Claire.

CATHERINE O vrei pe a mea? Poţi să publici. Te rog! Fă şi o conferinţă de presă.

Spune lumii ce-a descoperit tatăl meu.

HAL Nu vreau.

CATHERINE Sau dă-l naibii pe tata, spune că e lucrarea ta. Cui îi pasă? Asigură-ţi
drumul spre orice facultate de matematică din ţară.

HAL Nu cred că a scris-o tatăl tău! (Pauză scurtă)

CATHERINE Aşa credeai săptămâna trecută.

HAL Mi-am petrecut săptămâna asta citind demonstraţia. Cred c-o înţeleg, mai mult
sau mai puţin. Foloseşte o grămadă de metode noi, lucruri descoperite în
ultimul deceniu. Curbe eliptice. Forme modulare. Cred c-am învăţat mai multă
matematică săptămâna asta decât în patru ani de facultate.

CATHERINE Deci?

HAL Deci demonstraţia e foarte… la modă.

236
CATHERINE Du-te şi te culcă, Hal.

HAL Ce-a făcut tatăl tău în ultimii zece ani? Nu era prea bine, nu?

CATHERINE Ai terminat?

HAL Nu cred c-ar fi fost în stare să asimileze metodele astea noi.

CATHERINE Dar era un geniu.

HAL Dar era nebun.

CATHERINE Aşa că a citit despre ele mai târziu.

HAL Poate. Cărţile de care ar fi avut nevoie sunt sus. (Pauză scurtă) Tatăl tău a datat
absolut tot. Chiar şi cele mai incoerente lucrări. Nu e menţionată nici o dată în
caietul ăsta.

CATHERINE Scrisul de mână…

HAL Arată ca al tatălui tău. Părinţii şi copiii scriu uneori foarte asemănător, mai ales
dacă au petrecut mult timp împreună.

CATHERINE Interesantă teorie.

HAL Îmi place.

CATHERINE Şi mie. E ceea ce ţi-am spus săptămâna trecută.

HAL Ştiu.

CATHERINE Te-a durut în…

HAL N-am…

237
CATHERINE Ai zis şi vorbe frumoase. “L-am iubit pe tatăl tău”. “Întotdeauna te-
am plăcut”. “Mi-ar plăcea să petrec fiecare clipă cu tine…” Ai tras
la ţintă şi ai luat caietul! Eşti un geniu!

HAL Îmi dai prea mult credit. (Pauză scurtă) Nu mă aştept să fii fericită cu mine.
Vroiam doar… Nu ştiu. Vroiam să vorbesc cu tine înainte să pleci. Pur
profesional. Nu aştept nimic altceva.

CATHERINE Hai las-o baltă.

HAL Cred c-a fost uluitor. Mi-ar plăcea să-mi spui cum…

CATHERINE Nu.

HAL Nu poţi s-o ignori, va trebui s-o publici. Ia-l. Uite.

CATHERINE Nu-l vreau.

HAL Hai, Catherine. Încerc şi eu să dreg lucrurile.

CATHERINE Nu poţi. Mă auzi? Crezi c-ai găsit o soluţie? Ai alergat încoace atât
de mulţumit de sine pentru că te-ai răzgândit. Acum eşti sigur. Eşti
atât de… siropos. Nu ştii nimic. Caietul, matematica, datele, scrisul,
toate lucrurile pe care le-ai hotărât cu băieţii tăi, sunt doar evidenţe.
Ele nu termină treaba. Şi nu dovedesc nimic.

HAL Bine. Şi ce ar…

CATHERINE Nimic. Trebuie să ai încredere în mine. (Pauză scurtă)

HAL Ştiu. (Pauză. CATHERINE îşi strânge lucrurile) Aşadar Claire a vândut casa?

CATHERINE Da.

238
HAL Rămâi la Chicago. Eşti doar om în toată firea.

CATHERINE Ea vrea să merg la New York. Vrea să aibă grijă de mine.

HAL Ai nevoie?

CATHERINE Aşa crede ea.

HAL Ai avut grijă de tatăl tău timp de cinci ani.

CATHERINE Poate acum e rândul meu. Nu-i rău să aibă cineva grijă de tine. Sunt
obosită. Şi casa e o ruină. Da. A fost casa tatălui meu… (Pauză scurtă)

HAL Frumoasă casă.

CATHERINE E veche. Şi iernile sunt grele.

HAL Aşa e la Chicago. Nu mă deranjează vremea rece. Te ţine în priză.

CATHERINE Aşteaptă câţiva ani.

HAL Am trăit aici toată viaţa mea.

CATHERINE Da?

HAL Da, la fel ca tine.

CATHERINE Totuşi, nu cred că ar trebui să mai petrec o iarnă aici. (Pauză)

HAL Nu e nimic în neregulă cu tine.

CATHERINE Cred că sunt ca tata.

HAL Şi eu cred la fel.

CATHERINE Mi-e… teamă că sunt ca el.

HAL Nu eşti el.

239
CATHERINE Poate o să fiu.

HAL Poate. Poate o să fie bine.

Pauză. HAL îi dă caietul. Da data asta, CATHERINE îl ia. Se aşează. Se uită la caiet,
îşi trece degetele peste copertă.

CATHERINE Nu m-am simţit uluitor… sau ce cuvânt ai folosit.

HAL Da, uluitor.

CATHERINE Da. Eu doar am făcut legăturile. În unele nopţi puteam să fac trei sau
patru conexiuni, în altele habar n-aveam cum să merg mai departe.

HAL El n-a ştiut niciodată nimic?

CATHERINE Nu. Lucram după miezul nopţii.

HAL În fiecare noapte?

CATHERINE Nu. Dacă mă împotmoleam, mă uitam la televizor. Uneori, când nu

putea dormi, cobora şi stătea cu mine. Vorbeam. Nu despre
matematică, nu putea, ci despre filmul pe care-l urmăream. Îi
explicam povestea. Sau vorbeam despre cum să reparăm radiatoarele.
Ne plăceau radiatoarele chiar dacă scârţâiau în mijlocul nopţii şi
făceau aerul uscat. Sau discutam despre ce o să mâncăm împreună
dimineaţa. Nopţile acelea erau chiar frumoase. Ştiu că… demonstraţia
funcţionează... Dar nu pot să nu văd toate compromisurile,
aproximaţiile… E dezordonată. Lucrările lui tata erau mult mai
elegante. Când era tânăr. (Pauză scurtă)

HAL Arată-mi ce te deranjează. Poate o s-o îmbunătăţeşti.

240
CATHERINE Nu ştiu…

HAL Încearcă. Poate o să descoperi ceva elegant.

Un moment. HAL se aşează lângă CATHERINE. În cele din urmă ea deschide caietul,
întoarce paginile încet, găşeste o parte care o interesează.

CATHERINE Uite. (Începe să vorbească)

EXTREM William Mastrosimone

Traducerea şi adaptarea Costin Manoliu şi Anna Maria Popa

SCENA 1

Prin fereastră, o lumină uşoară a soarelui. Intră MARJORIE într-un capot de baie.
Observă farfuriile rămase pe masă de la micul dejun. Soarbe dintr-o cană cu ceai. E
rece. Pune un ceainic mare la fiert. Dă un telefon. Nu-i răspunde nimeni. Închide
telefonul. Acţiunea nu trebuie grăbită. E o zi leneşă. Nu există priorităţi presante. Se
ridică observând o plantă veştejită. O atinge cu afecţiune, o stropeşte cu apă, o
rearanjează printre plantele sănătoase. Nu e mulţumită, aşa că o scoate afară pe uşa
din faţă şi o aşează pe pervazul de afară. E atacată de o viespe. Încearcă să o
lovească. Planta cade. Auzim cum se crapă ghiveciul. MARJORIE e înţepată de viespe.

MARJORIE: A!... Du-te dracului!

MARJORIE intră în casă şi trânteşte uşa. Îşi inspectează partea interioară a coapsei,
chiar deasupra genunchiului. Observă două blânde roşii. Cotrobăie într-o cutie de scule
de lângă plante. Găseşte un flacon cu insecticid. Agită flaconul. Deschide uşa. O viespe
pe care n-o vedem, care pluteşte deasupra pragului, o face să ţipe scurt şi să
trântească uşa. Agită flaconul. Deschide repede uşa, pulverizează spre viespe, agită
flaconul, deschide uşa, nu mai vede viespea, deschide uşa mai larg, nu vede nici o
viespe, deschide de tot uşa, se uită în jos, vede viespea moartă. Îngenunchează lângă
ea. Pauză. Pulverizează din nou. Prea mult. Scoate o lopăţică din cutia de unelte, ridică
viespea cu lopăţica, închide uşa şi aruncă viespea în scrumiera de pe măsuţa de cafea.
Aşează flaconul şi lopăţica pe măsuţă, se aşează, îşi aprinde o ţigară, trage un fum
contemplând viespea. Îsi priveşte blândele, apoi fără vreo ezitare stinge ţigara pe
viespe. Intră RAUL.

RAUL: Joe?! Hei, Joe? Eu Sunt. O! Bună! Joe e aici?

241
MARJORIE (se ridică repede, se încheie la capot) Nu-i nici un Joe aici.

RAUL: Mi-a zis că stă aici.

MARJORIE: Nu locuieşte nici un Joe aici.

RAUL: A…

MARJORIE: Intri mereu aşa în casele oamenilor?

RAUL: Îmi cer scuze. Iertaţi-mă.

MARJORIE: Nici o problemă.

RAUL: O zi bună!

MARJORIE: Şi ţie la fel.

RAUL: Mulţumesc frumos.

MARJORIE: Cu plăcere.

RAUL: Tu locuieşti aici?

MARJORIE: Ai ghicit!

RAUL: Cum, Joe s-a mutat?

MARJORIE: Joe şi mai cum?

RAUL: Joe - am uitat.

MARJORIE: Aici n-a stat niciodată vreun Joe.

RAUL: E o singură casă sau sunt mai multe apartamente?

MARJORIE: O singură casă.

RAUL: Mi-a spus că are o cameră aici.

MARJORIE: Se pare că a minţit.

RAUL: Da, el sau altcineva.

MARJORIE: Îmi pare rău, dar trebuie să pleci.

RAUL: Pot să dau un telefon?

MARJORIE: Nu.

242
RAUL: E un telefon local.

MARJORIE: Nu, te rog să pleci.

RAUL (strângând uşor şaua bicicletei) Circuli cu bicicleta?

MARJORIE: Nu, o ţin ca să se strângă praful pe ea. Uşa e acolo!

RAUL: Ştiu unde e uşa. E o situaţie tâmpită. Tipul îmi datorează o grămadă de bani şi
mi-a spus să vin aici ca să-i iau.

MARJORIE: Şi totuşi aici nu-i nici un Joe.

RAUL: Eşti sigură?

MARJORIE: Poate ştie soţul meu. E sus.

RAUL: Păi de ce nu-l întrebi pe el, papuşă?

MARJORIE: Acum e ocupat.

RAUL: Ocupat?

MARJORIE: Doarme.

RAUL: Doarme.

MARJORIE: E poliţist.

RAUL: Serios?

MARJORIE: Şi trebuie să-l trezesc în 5 minute ca să plece la serviciu.

RAUL: Ssst! Să nu-l trezeşti.

MARJORIE: Ar fi mai bine să pleci.

RAUL: Poliţist, ai? Du-te şi întreabă-l dacă nu cunoaşte un tip Joe.

MARJORIE: Ţi-am zis că doarme.

RAUL: Săptămâna trecută l-am lasat pe Joe la casa asta.

MARJORIE: Cred c-ai greşit casa.

RAUL: Nu. Asta e casa. Are cam 1,60. Barbă roşcată. Poarta cizme de cowboy. Un tip
scund.

MARJORIE: Aici nu e nici un tip!

RAUL: Cu excepţia poliţistului.

243
MARJORIE: Iubitule, vino jos te rog!

RAUL: Mamă, da’ ce adânc doarme politistu’.

MARJORIE: Iubitule!

RAUL: Ce s-a întâmplat?

MARJORIE: Iubitule!

RAUL: Exact ca un poliţist. Nu e niciodată pe-aproape când ai nevoie de el.

MARJORIE: Iubi!

RAUL: Iubi! Iubitule! Ce-i cu el? Poate că nu-i aici. Poate că-mi spui minciunele,
papuşico? Poate crezi că mă sperii uşor. Hai! Ia-o spre uşă! Du-te! Să vedem
care-i mai rapid. Da’ celelalte două puicuţe care stau aici unde sunt?

MARJORIE: În bucătarie.

RAUL: O casă plină de oameni, dar când urli nu vine nimeni. (Ea ţâsneşte spre uşă. El îi
taie calea)

MARJORIE: Ieşi afară!

RAUL: Ai nişte prieteni pe care nu te poţi baza.

MARJORIE: Ieşi afară! Acum!

RAUL: Ia-o încet, papuşă. Le-am văzut pe celelalte două puicuţe când au plecat azi
dimineaţă. Cea cu rabla ar trebui s-ajungă aici pe la cinci-jumate, iar cea cu
ochelari pe la 6.

MARJORIE: Ieşi afară! (Pauză. RAUL se duce la uşă, se uită la MARJORIE, râde, se
duce la telefon şi-i smulge firul)

RAUL: E rândul tău!

MARJORIE: Aştept să vină oameni din clipă-n clipă.

RAUL: Serios? Îmbrăcată aşa? Te superi dacă rămân şi eu? Nu vreau să pierd
distracţia. E rândul tău.

MARJORIE: Nu mă atinge!

RAUL: Nu te împotrivi. Nu vreau să-ţi fac rău. Eşti prea dulce ca să fii rănită. Hai, fii
drăguţă. Mirosi frumos. E mirosul tău sau al parfumului? Hai, fii cuminte! Vrei să
facem un duş împreună? Am să te săpunesc peste tot. Hai, zâmbeşte-mi puţin şi-am
să te fut normal, pe la spate, lateral şi-n multe alte feluri, cum nici nu ţi-ai imaginat.

244
 (Ea fuge. El o apucă de păr şi o trage jos, o imobilizează, îi pune cu forţa o pernă pe
faţă. Îi auzim ţipetele infundat) O să fii cuminte?

MARJORIE (înfundat) Da!

RAUL: Sigur?

MARJORIE (înfundat) Da!

RAUL (îi ia încet perna de pe faţă) Nu strica totul. Tu m-ai obligat să-ţi fac rău. Dacă dai
din picioare, ţipi şi zgârii, ce-ai vrea să fac? Zi şi tu! (Ea încearcă din nou sa
scape, el o imobilizează cu perna) Asta chiar mă enervează!

MARJORIE (înfundat) Te rog!

RAUL: Vezi ce m-ai pus să fac?

MARJORIE (înfundat) Te rog, nu!

RAUL: Vrei să-ţi fac felul?

MARJORIE: Nu!

RAUL: Eşti cuminte?

MARJORIE: Da!

RAUL: Da?

MARJORIE: Da! Da!

RAUL: Ha?

MARJORIE (înfundat) Te rog să nu mă omori!

RAUL: Nu te aud!

MARJORIE (înfundat) Te rog! Nu mă omorî!

RAUL: Dacă eşti cuminte! Hai, fii cuminte! (Ia perna) Vrei să te lovesc? (Face semn din
cap că nu) Poate că-ţi place să fii lovită. (Semn că nu. Pauză. O sufocă aproape de tot,
ea rămâne neputincioasă) Pentru numele lui Dumnezeu! Un pistrui! N-am ştiut că ai
pistrui. Ador pistruii. Îmi vine să-i sărut pe toţi. Să le dau nume şi să-i sărut de noapte
bună. Da! De când te-am văzut prima oară am ştiut că e frumos, dar n-am crezut că e
chiar aşa… N-am crezut că ceva poate fi atât de frumos… Atât de frumos. (O sărută
blând) Nu-ţi strânge buzele. Toate-şi strâng mereu buzele. Hai! Nu. Sărută-mă frumos.
Tot strânse sunt. Da. Da. Frumos. Zâmbeşte. Zâmbeşte! Mai drăguţ! Ce mai faci?
Răspunde-mi!

MARJORIE: Ce?

245
RAUL: Ce mai faci? Spune: Bine.

MARJORIE: Bine.

RAUL: Bun. Invită-mă înăuntru.

MARJORIE: Unde înăuntru?

RAUL: În casa ta.

MARJORIE: Suntem deja în casă.

RAUL: Ce casă frumoasă. Spune: mulţumesc.

MARJORIE: Mulţumesc.

RAUL: Sărută-mă şi spune-mi că mă iubeşti. Spune-mi!

MARJORIE: Te rog, nu!

RAUL: Să nu strici lucrurile! Spune-mi că mă iubeşti. Spune-mi!

MARJORIE: Te iubesc.

RAUL: Spune-o frumos!

MARJORIE: Te iubesc.

RAUL: Mai spune o dată şi continuă să mi-o spui.

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc, te iubesc…

RAUL: Da…

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc, te iubesc…

RAUL: Mai, mai…

MARJORIE: Te iubesc…

RAUL: Cât de mult?

MARJORIE: Ce?

RAUL: Cât de mult!

MARJORIE: Cât de mult ce?

RAUL: Încerci să strici totul.

MARJORIE: Nu…

246
RAUL: Curve nenorocite, întotdeauna stricaţi totul.

MARJORIE: Te iubesc!

RAUL: Cât de mult?

MARJORIE: Mult.

RAUL: Mai mult decât ce?

MARJORIE: Nu înţeleg.

RAUL: Mă obligi să-ţi fac rău.

MARJORIE: Mai mult decât orice pe lume! Te iubesc!

RAUL: Îmi place cum o spui. Eşti dulce.

MARJORIE: Te iubesc!

RAUL: Atinge-mă! Peste tot. Aşa. Frumos. Iar. Mai frumos. Atinge-mi părul, gura, gâtul.
Spune-mi în continuare şi nu te opri.

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc, te iubesc…

RAUL: Si continuă să mă mângâi…

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc, te iubesc…

RAUL: Şi atinge-mă acolo jos…

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc…

RAUL: Atinge-mă jos!

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc…

RAUL: Şi spune-mi că vrei să facem dragoste…

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc…

RAUL: Iar înrăutăţeşti lucrurile!

MARJORIE: Te rog să nu faci asta. Ia tot ce vrei. Am bijuterii sus.

RAUL (o plesneşte) Vezi! Vezi! Vezi ce mă obligi să fac? Atinge-mă jos şi spune-mi că
vrei să faci dragoste!

MARJORIE: Te iubesc…

247
RAUL: Şi mai ce?

MARJORIE: Te iubesc.

RAUL: Da, şi mai ce?

MARJORIE: Şi facem dragoste.

RAUL: Cine?

MARJORIE: Tu.

RAUL: Şi mai cine?

MARJORIE: Şi cu mine.

RAUL: Vrei să faci dragoste?

MARJORIE: Da.

RAUL: Spune!

MARJORIE: Vreau să fac dragoste.

RAUL: Mai spune o dată!

MARJORIE: Vreau să fac dragoste.

RAUL: Când?

MARJORIE: Nu ştiu.

RAUL: Acum?

MARJORIE: Nu ştiu.

RAUL: E ultima ta şansă!

MARJORIE: Te iubesc si vreau să fac dragoste.

RAUL: Ţipă.

MARJORIE: Ce?

RAUL (o prinde de picior chiar deasupra genunchiului şi o strânge cu forţă) Ţipă!... Mai
tare! Mai!... Vezi? Nu te aude nimeni! Spune-mi că eşti pizdica mea!

MARJORIE: Pizdica?

RAUL: Pizdica, târfa, gaura, curva mea. Pizdica mea! Zi!

248
MARJORIE: Sunt pizdica ta!

RAUL: Zâmbeşte în timp ce mi-o spui!

MARJORIE: Sunt pizdica ta.

RAUL: Îţi place să mă tachinezi, ee, pizdico?

MARJORIE: Nu. Da, da.

RAUL: Îţi place s-o pui cu toată lumea!

MARJORIE: Nu!

RAUL: Ştii de ce ai tu nevoie, pizdico? Ai nevoie de câteva corecţii aici şi aici şi aici, de
nişte dungi care să-ţi facă faţa zebră, care să-i îngrozească pe ăia pe care-i
tachinezi, pentru că tu eşti a mea, numai a mea. Spune!

MARJORIE: A ta!

RAUL: Desfă-mi cureaua!

MARJORIE: Te rog! Doamne!

RAUL: Desfă-o! O să fie aşa de frumos. Hai, pizdico, şi nu te opri…

MARJORIE: Te iubesc, te iubesc…

RAUL: Miroşi aşa de bine…

MARJORIE: Te iubesc…

RAUL: Te-ai parfumat pentru mine?

MARJORIE (vede flaconul de insecticid la îndemână) Da!

RAUL: Numai pentru mine?

MARJORIE (încearcă să ajungă la el dar e încă prea departe) Da! Da! Te iubesc!

RAUL: O spui din ce în ce mai bine!

MARJORIE (pentru a ajunge la flacon trebuie să-l ia în braţe pe RAUL) Te iubesc, chiar
te iubesc! Vreau să fiu pizdica ta!

RAUL: Deja e prea frumos!

MARJORIE: Da!

RAUL: Vezi! Nu trebuie să te porţi urât.

249
MARJORIE: Nu! Nu! E bine! Te iubesc!

RAUL: Îmi place când mă ţii aşa în braţe!

MARJORIE: Te iubesc!

RAUL: Parfumul tau mă îmbată!

MARJORIE: Te iubesc!

RAUL: Te-ai dat cu el pentru mine?

MARJORIE: Da!

RAUL: Numai pentru mine?

MARJORIE (apucă flaconul) Numai pentru tine! (Îi dă în faţă. El ţipă şi se ţine de ochi.
MARJORIE îl impinge pe RAUL cu picioarele şi încearcă să fugă spre uşă, dar RAUL o
prinde de picior. Încercând să scape, MARJORIE observă cablul prelungitor al unei
prize, îl înfăşoară în jurul gatului lui şi trage. El ţipă)

HEBLU. Zumzăitul unei viespi sau a viespilor acoperă întunericul.

SCENA 2

În intuneric, ţipătul lui RAUL e mai mult animalic decât uman. Luminile cresc uşor. RAUL
e legat la ochi şi prins într-o grămadă de cabluri, cordoane, curele şi alte obiecte
casnice. El dă din picioare, se agită şi muşcă din obiectele care-l reţin. MARJORIE
merge clătinându-se până la chiuvetă. Dă drumul la apă, îşi dă cu puţină apă pe faţă şi
pe înţepătura de viespe. Ia ibricul de pe foc.

RAUL: Hei, tu! Mă ard ochii! Am nevoie de un doctor! Hei! Mă doare rău! Ajută-mă! Hei!
Unde eşti? (MARJORIE formează un număr de telefon) Suni la poliţie, păpuşă? Nu
poţi dovedi nimic! (Îşi dă seama că telefonul e mort. Îl scapă şi se uită la RAUL cum
prinde putere) De ce dracu’ nu-mi răspunzi? Târfă! Te omor! Hai, cheamă poliţia. O
să-mi dea drumul! (MARJORIE aleargă sus pe scări) Domn’ judecător, plec să-mi caut
o slujbă, că am fost concediat de la spălătoria auto şi văd casa asta. M-am gândit să-
ntreb dacă n-au ceva de lucru, că am trei copii de hranit, da’ femeia asta nebună mi-a
dat cu spray în ochi, domn’ judecător! (MARJORIE coboară grăbită scările ţinând
hainele sale în mână, deschide uşa, dar se opreşte când îşi aude numele) Du-te,
Marjorie, ieşi în stradă, opreşte un camionagiu şi spune-i să cheme poliţia. N-ai nici o
vânătaie, nici un martor. N-ai nimic, păpuşă! (MARJORIE lasă uşa să se trântească)
Asta-i o ţară a dracu’ de civilizată! Nu te apuci aşa să legi oameni nevinovaţi, Marjorie!

MARJORIE: De unde îmi ştii numele?

RAUL: Am si eu drepturi! Vreau ajutor medical! Vreau să-mi sun avocatul! Palmieri! Că-i
cel mai bun!

MARJORIE: De unde îmi ştii numele?

250
RAUL: Şi când o să fii singură cu porcii şi ei o să te-ntrebe ce s-a întâmplat, o să zică:
Eşti sigură, drăguţă? N-o să creadă o iotă, Marjorie!

MARJORIE: Nu-mi spune numele!

RAUL: Şi micuţa Margie o să aibă un articol micuţ în ziar şi cum tăticu’ are inima slabă,
ar fi chiar drăguţ dacă moare dracu’ batranu’!

MARJORIE: Tatăl meu?

RAUL: Iar eu o să-mi sorb sucul într-un pat comod de spital si o să mestec bomboane,
dar toţi ciudaţii şi criminalii care caută prin ziare noi victime o să vină aici
adulmecând după o pizdă-n călduri ca nişte câini vagabonzi şi-o să apară
neanunţaţi cu sula gata sculată!…(Ceainicul începe să fluiere) Ce-i asta? Ai
chemat poliţia? (MARJORIE ia ceainicul de pe foc. Vedem aburul) Cazul tău nu
există! O să-mi dea drumul! (MARJORIE e pe cale să lase ceainicul jos) Şi-ntr-
o zi am să mă-ntorc… (Ea se opreşte) Am să te prind într-o parcare şi-am să-ţi
tai faţa asta…

MARJORIE: Nu!

RAUL: Cu cine crezi că te joci, nenorocito! (MARJORIE aruncă instantaneu cu apă

clocotită pe el. El ţipă. Ea ţipă)

HEBLU

Zumzăitul viespilor acoperă întunericul.

SCENA 3

Lumina creşte încet. RAUL e legat şi cu lanţul de la bicicletă, cu un lacăt. MARJORIE l-

a blocat cu bicicleta.

RAUL: Marjorie?

MARJORIE: De unde-mi ştii numele?

RAUL: Ce mi-ai făcut?

MARJORIE (îl trage de nas) Răspunde-mi!

RAUL: Nu pot vorbi! Marjorie!

MARJORIE: Să nu-mi mai spui niciodată pe nume! De unde mă ştii?

RAUL: Am citit într-o scrisoare.

251
MARJORIE (îl trage de nas) Ce scrisoare?

RAUL: Am luat din greşeală nişte scrisori din cutia ta poştală. Tipul ăla, Joe, m-a rugat
să vin şi să-i ridic corespondenţa.

MARJORIE: De la cine erau scrisorile?

RAUL: Una era de la tatăl tău, alta de la o agenţie de colectare. Câteva de la nişte tipi.

MARJORIE: De la cine?

RAUL: De la unu’ Tony. Vrea să te duci să trăieşti cu el la New York. Nu vrea să-i spui
lui Terry.

MARJORIE: Altcineva?

RAUL: Fratele tău din marină. Zice că-l bat măr acolo şi că n-o mai duce mult.

MARJORIE: De ce eu? Răspunde-mi! De ce eu?

RAUL: Nu ştiu! Nebună psihopată! Ce dracu’!

MARJORIE: De ce eu?

RAUL: Te-am văzut pe aici.

MARJORIE: Unde?

RAUL: Pe aici! Nu ştiu! Te rog! (Îl loveşte cu vătraiul)

MARJORIE: Răspunde-mi!

RAUL: Nu ştiu ce să spun!

MARJORIE: Încearcă adevărul!

RAUL: A, adevărul! De ce n-ai zis aşa! Bine! Uite! Tipul ăsta, Joe… (Îl loveşte) Ăsta-i
adevărul! Jur pe mormântul mamei mele! Ce-ai, eşti nebună? Ai spus adevărul.
Ţi-am zis zis adevărul şi tu mă pocneşti? (Ea se opreşte din lovit) Vrei să mă
asculţi sau nu?

MARJORIE: Dă-i bătaie!

RAUL: Nu mă mai loveşti?

MARJORIE: Am spus să-i dai drumul!

RAUL: Bine. Adevărul. Tipul ăsta, Joe… (Se fereşte, anticipând o lovitură) E peşte. Mi-a
spus că la jumatate de preţ îmi face lipeala cu o păsărică beton. Mi-a spus să intru

252
 liniştit şi să-ntreb de el, că ştii tu imediat ce să faci, dar cred că şi-a bătut joc de
mine. (Ea îl loveşte)

RAUL: Te rog! Opreste-te, Marjorie!

MARJORIE: Nu-mi mai spune numele.

RAUL: Tu eşti şefu’, Jack! Cum zici tu! Bine?... Asculta, pot să te intreb ceva,
Marjorie?... Mi-a scăpat! Jur pe ce vrei tu! O singură întrebare. Unde sunt?

MARJORIE: În iad.

RAUL: Unde?

MARJORIE: În iad.

RAUL: De ce?

MARJORIE: Ce păţesc oamenii în iad?

RAUL: Ard în foc… Hei, nu glumi cu aşa ceva.

MARJORIE (agitând o butelie de plastic cu amoniac) Am şi gaz.

RAUL: Gaz? Pantru ce? Pentru maşină?

MARJORIE: Nu. Pentru tine.

RAUL: Eu n-am maşină.

MARJORIE (agitând o cutie cu chibrituri) Şi chibrituri.

RAUL: Mamă, frate! Ascultă, m-am mai gândit şi cred că-s gata să spun adevărul.
Adevărul adevărat. Sunt narcoman şi mi s-a vândut un pont că ar fi droguri în
casa asta. Dă-mi drumul. Îţi arăt semnele. (Îl stropeşte cu amoniac) Hei, ce
naiba! Am o nevastă şi trei copii!

MARJORIE (aprinde un chibrit foarte aproape) Poate că-n flăcări o să spui adevărul.
(RAUL tuşeşte incontrolabil. Se luptă pentru o gură de aer curat în
atmosfera poluată. MARJORIE aprinde un chibrit şi îl ţine aproape de
faţa lui)

RAUL: Bine! Ăsta e! Adevărul gol-goluţ! (Pauză) Am lucrat într-o echipă de reparat
drumuri. Pentru district. Mergeam din loc în loc şi astupam gropi. Într-o zi astupam
nişte gropi pe strada voastră. Era o zi… Lucram cu smoala încinsă. Transpiram.
Ameţeam. Muream de sete. Şefu’ de echipă ne bătea la cap. Cineva zice: Ia uite! Şi
ai apărut tu, pe bicicletă, îmbracată în pantalonii tăi scurţi, albi, şi când pedalai se
vedea care parte ţi-era bronzată şi care nu. Şi bluza ţi-era legată într-un nod şi părul
îţi strălucea în soare. Minunat! Şi… asta e!

MARJORIE: Şi de ce ai venit aici?

253
RAUL: Păi tocmai ţi-am spus. Erai frumosă.

MARJORIE: Şi ce?

RAUL: Tu ai idee ce poţi să-i faci unui bărbat? Era zăpuşală. Aveai pe tine pantalonaşii
ăia albi…

MARJORIE: O să arzi. (Aprinde chibritul)

RAUL: Te rog! Avem o înţelegere! Pentru numele lui Dumnezeu! Ai trecut pe lângă mine
în pantalonaşii ăia şi eu te-am intrebat ce mai faci. Tu n-ai zis nimic. Te-ai uitat
la mine ca la un câine mort. Ai făcut pe mine, aşa c-am venit aici ca să ţi-o trag!
(MARJORIE încetează să mai aprindă chibrite. RAUL geme şi cade.
MARJORIE se aşează. Pauză lungă) Ce o să faci cu mine?

MARJORIE (Pauză. Cu aplomb) Nimic.

RAUL: Nimic?

MARJORIE: Nimic?

RAUL: Adică o să-mi dai drunul?

MARJORIE: Nu. Nimic.

RAUL: Ce vrei să spui?

MARJORIE (linişte) O să te prinzi.

RAUL: Când?

MARJORIE: O să vezi.

RAUL: O să mă laşi să mor de foame?

MARJORIE: Bună idee!

RAUL: Ai putea lua scaunul electric pentru asta. De ce nu chemi pur şi simplu poliţia?

MARJORIE: De ce s-o chem?

RAUL: Păi, ăsta-i rostul lor.

MARJORIE: Două zile. Fără mâncare. Fără apă.

RAUL: Nu poţi face asta!

MARJORIE: Tocmai asta fac.

RAUL: Chiar c-ar trebui să suni la poliţie.

254
MARJORIE: N-ai spus tu că n-am dovezi? C-o să-ţi dea drumul?

RAUL: Nu. Marjorie, jur, vorbeam doar aşa. Cheamă poliţia!

MARJORIE: E prea târziu.

RAUL: Doamne! Nu vreau să mor aşa! Te rog! Ce-o să faci cu trupul meu?

MARJORIE: O să-l îngrop!

RAUL: Îl ingropi?

MARJORIE: Am făcut un cimitir lângă pădure. Pentru animalele care sunt omorâte pe
autostradă. De data asta sap mai adânc.

RAUL: Îţi baţi joc de mine.

MARJORIE: Am şi o lopată!

RAUL: Nu te mai prosti! Am probleme cu inima! (Pauză) Soţia mea e în opt luni! Nu mă
lasă s-o ating. Înnebunesc! Am nevoie de asta în fiecare zi! Am nevoie de
ajutor. Jur pe Dumnezeu. Chiar vreau să mă îndrept!

MARJORIE: O să te îndrepţi într-o groapă!

RAUL: N-ai tu coaie, pizdă!

MARJORIE: Să spui asta când o să fii în groapă şi prima lopată de pământ o să te

plezbească peste faţă!

RAUL: Când o să vină acasă, celelalte puicuţe o să te oprească!

MARJORIE: Crezi? Una o să m-ajute să sap groapa, iar cealaltă să te târăsc afară.

RAUL: Nu poţi să faci asta!

MARJORIE: Vreau să te aud ţipând sub pământ cum am ţipat eu sub pernă! (Iese după
lopată)

RAUL: Doamne Dumnezeule!

MARJORIE: Iar când o să-ncerci să respiri, pământul o să-ţi umple gura şi nările!

RAUL: Sfântă Fecioară, trimite-mi îngerul tău!

MARJORIE: O să te zbaţi după o gură de aer! Sub pământ! Împreună cu alte cranii şi
oase de câine!

RAUL: Adu poliţia! Vreau să le spun totul! Asta e! (MARJORIE se face că pleacă
trântind uşa) Marjorie! Marjorie! Marjorie!... Sapă groapa! Chiar sapă groapa!

255
 (Pauză) Prea Sfantă Născatoare de Dumnezeu, fă o minune! Rupe lanţurile!
(Încearcă) Rupe-le! (Încearcă) Ce se întâmplă? Trimite-mi un înger ca altădată!
Cum poţi să mă laşi să mor aşa? (Pauză. Cântă) Am găsit o alună/ Nu era bună. /
Am mâncat-o oricum / Apoi am murit / Şi-am ajuns în rai… (Pauză) Ce-am făcut de
data asta? Ce-am făcut? N-am făcut nimic! (Pauză. Cântă) Am spart statuia / Am
dărâmat-o / Tocmai Fecioara s-a stricat. / Am auzit un zgomot / M-am încuiat în
baie / Alături de paianjeni. (Pauză) Hei?! Ştiu ca eşti acolo! Marjorie!... Cum poţi să
stai acolo după câte s-au întâmplat între noi? Cum poţi să-mi faci una ca asta?
(Se zbate, se svârcoleşte, cade şi rămâne nemişcat)

MARJORIE: E prea strâns? Ai păţit ceva? (Nici un răspuns. Îl împinge cu lopata. Nimic.
MARJORIE se întinde să mai lărgească nodul. RAUL o muşcă de mână. Ea ţipă,
plânge, ridică vătraiul, dar venindu-i o idee mai bună, îl împinge şi iese furtunos în
bucătărie)

RAUL: Am muşcat curva cea mare! Am muşcat curva cea mare! Am muşcat curva cea
mare chiar acum! Era putredă! Putredă! Putredă! La, la, la, la, la!

MARJORIE intră alergând cu tubul de plastic cu Clorox şi îl stropeşte.

RAUL (în continuare) Ard! Sunt tare! Sunt tare! Am să învăţ să spun adevărul! Tot
adevărul şi numai adevărul! Jur! Maşina! Maşina! Sfântă
Fecioara, dă să fie poliţia!

MARJORIE (îl trage de nas) Dacă mai scoţi un cuvânt te strivesc ca pe un gândac!

MARJORIE se uită pe fereastră. O vede pe TERRY cu mâinile ocupate. Îi deschide uşa.

Intră TERRY cu plasele pline de cumpărături.

TERRY: Ce zi! (Iese în bucătărie) Tipul ăla, Dany, despre care ţi-am povestit. M-a oprit
azi la tonomatul de pe hol şi mi-a spus că mă scoate azi la cină şi că nu
acceptă un refuz, aşa că azi n-am cum să vă ajut la zugrăvit. Aa şi, Margie,
iubirea mea, scumpa mea, pot să iau rochia ta roşie, aia crăpată… (Îl
descoperă pe RAUL) E un om legat în...

MARJORIE: Nu te speria. A încercat să mă violeze.

TERRY: Sfântă Maria!

MARJORIE: Ne-a urmărit. Ştie totul despre noi, când lucrezi, când vii acasă, când vine
Patricia acasă, ne ştie maşinile, totul.

TERRY: Cine e?

RAUL: Te rog, ajută-mă! M-a rănit rău!

MARJORIE (îl loveşte) Ce ţi-am zis despre vorbit?

RAUL: Să nu!

MARJORIE: Şi tu ce faci?

256
RAUL: Vorbesc.

MARJORIE: Deci ce meriţi?

RAUL: Ajută-mă!

MARJORIE: Ce meriţi?

RAUL: Vătraiul! (MARJORIE îl împunge, RAULl ţipă)

TERRY: Marjorie! Gata! S-a terminat! Chemăm poliţia şi va fi închis!

MARJORIE: Sub ce acuzaţie?

TERRY: Viol!

MARJORIE: N-a fost nici un viol.

TERRY: Încercare de viol.

MARJORIE: Dovedeşte! (Pauză) Nu poţi. Aşa c-o să-i dea drumul şi el o să se întoarcă
după mine. Aşa că ori el ori eu. Eu sau el. Alege.

TERRY: Prefer să sun la poliţie.

MARJORIE: Sună!

TERRY: M-aş simţi mai în siguranţă.

MARJORIE: Atunci sună!

TERRY: Ce să le spun?

MARJORIE: Orice te face să te simţi în siguranţă.

TERRY: Telefonul e mort!

MARJORIE: Animalul l-a smuls din perete. Am avut noroc. Dacă nu aveam, ai fi venit
acasă şi mi-ai fi găsit cadavrul…

TERRY: Nu vorbi aşa.

MARJORIE: Încerci să fugi. Te prinde de păr, te trânteşte şi te sufocă!...

TERRY: Bine! Bine!

MARJORIE: Apoi se joacă cu tine. Te pune să-l implori pentru o gură de aer. Te pune
să-i desfaci cureaua.

TERRY: Termină!

257
MARJORIE: Te pune să-l atingi pe gură, pe gât, între picioare…

TERRY: De ce-mi faci una ca asta?

MARJORIE: Ca să nu ţi se-ntâmple şi ţie. Dacă ţi s-ar fi întâmplat ţie, eu aş fi spus:

Terry, spune-mi ce să fac.

TERRY: Spune-mi ce să fac?

MARJORIE: Fii alături de mine!

TERRY: Sunt. Ce pot să fac?

MARJORIE: Ajută-ma să-l fac să dispară.

TERRY: S-o aşteptăm pe Patricia.

MARJORIE: N-avem nevoie de ea. Doar de lopată.

TERRY: De lopată?

MARJORIE: Să săpam o groapă în grădină.

TERRY: O groapă?

MARJORIE: Şi cu asta basta!

TERRY: Dumnezeule!

MARJORIE: Ori el ori noi. Alege! Spune el şi îi dau drumul. Dar dacă vine după tine să
nu dai vina pe mine. Hotărăşte-te! El ori noi. (Pauză) Decide! (Pauză)
Hai, spune! El ori noi?

TERRY: Noi!

MARJORIE: Bine! Tu sapă groapa! De restul mă ocup eu!

TERRY: Nu vreau să văd, bine?

MARJORIE: Ce să vezi?

TERRY: Sângele!

MARJORIE: Ce sânge? Îl tragem afară, îl aruncăm în groapă şi-l acoperim.

TERRY: Dumnezeule!

MARJORIE: Lumea e mai bună sau mai rea fără el?

TERRY: Nu vreau să-l ating.

258
MARJORIE: Bine, pot să-l trag şi singură afară. Tu doar sapă groapa. (TERRY ia
lopata) Sapă între stratul cu flori şi roşii. Acolo pământul e mai moale!

TERRY: Mai bine sapi tu.

MARJORIE: Atunci stai de pază.

TERRY: Mai bine stai tu de pază.

MARJORIE: Nu le pot face pe amândouă.

TERRY: Sapă tu!

MARJORIE: Păzeşte-l şi nu părăsi camera.

TERRY: Marjorie, hai să ne mai gândim puţin.

MARJORIE: Ce să ne mai gândim? E simplu. El sau noi. Alege! (Pauză. TERRY se

aşează. MARJORIE iese cu lopata)

RAUL: Pst! Pst!

TERRY: Taci, te rog.

RAUL: A plecat?

TERRY: Da.

RAUL: Hai puţin.

TERRY: Va trebui să taci.

RAUL: Terry, am nevoie de ajutor. M-a stropit cu nişte chestii. Mă omoară ochii. Te rog,
ajuta-mă. Vorbesc serios.

TERRY: Taci.

RAUL: Deci o ajuţi pe nebună să-mi facă felul?

TERRY: Ar fi bine să nu te prindă vorbind.

RAUL: Terry, pentru Dumnezeu, mi s-a stricat camioneta şi am venit să sun la

dispecerat înainte să se topească toată îngheţata. Vroiam doar să dau un
telefon.

TERRY: Te spun că vorbeşti.

RAUL: Atunci fii părtaşă la crimă. Se numeşte complicitate. Asta înseamnă să stai ca o
proastă şi să urmareşti cum cineva săvârşeşte crima.

259
TERRY: Auzi, nu mă interesează ce spui.

RAUL: Dar ce are de spus avocatul meu, te-ar interesa? E? Vei urca la bara în faţa
celor 12 şi el o să spună: Povesteşte curţii ce ai facut când nebuna săpa
groapa, iar clientul meu, în chinuri cumplite, te implora să deschizi cuşca. Şi
Terry spune: Nimic. Şi judecătorul va da sentinţa maximă. După gratii! Aşa
că… ce zici, deschizi chestia asta sau nu? (Pauză) Bine, tâmpito! O s-o
încurci! Ai auzit de avocatul meu, domnul Palmieri?

TERRY: Da!

RAUL: Cel mai bun, nu? (Îi ia tăcerea ca pe o aprobare) Pentru clientul lui, omul merge
pe apă. De fiecare dată îl scoate basma curată. O s-ajungi la-nchisoare. Hai!
Deschide, Terry! Nu vrei cazier, nu? (Pauză) Bine! Palmieri! Complicitate! Gratii!
(TERRY îşi toarnă un pahar cu vin. Când aude sunetul ăsta) Pot să iau şi eu o
înghiţitură? M-ar opri să mai ţip. (Pauză) Eşti terminată! Ţii partea nebunei! După
gratii cu tine! Habar n-ai ce-i asta! De-aia eşti complice cu nebuna şi nu-mi dai şi
mie o înghiţitură, ca să-i pot spune lui Palmieri s-o lase mai moale cu tipa aia,
Terry, că e de treabă. (Pauză) Nici măcar atât? (Pauză) Acum ştiu cum s-a
simţit Iisus. (Pauză) Ce-o să spui la spovedanie? Ee? Iartă-mă, părinte, căci am
păcătuit! Am îngropat un om bun! Nu scapi aşa uşor, Terry! Ce crezi c-o să spună
domn’ părinte? Spune de trei ori Tatăl nostru şi să nu mai faci aşa ceva niciodată?
Da? Ce contează un nenorocit în minus! Eu te înţeleg. O faci pentru Marjorie. Buna
ta prietenă, Marjorie!

TERRY: Nu vrei să taci?

RAUL: Eşti legată de Marjorie? Prietene pâna lă capăt, da? Tu împrumuţi de la ea

rochia, ea împrumută de la tine iubitul. (Pauză) Pe Tony.

TERRY: Ce?!

RAUL: Nimic.

TERRY: Nu, nu. Ce-ai spus?

RAUL: Aha, deci vrei ceva de la mine, dar când ţi-am cerut o gură de vin mi-ai dat praf
în ochi. Cară-te, cu băutura ta cu tot!

TERRY: Eşti un mincinos nenorocit!

RAUL: Serios?

TERRY: Ce ţi-a spus?

RAUL: N-ai decât să nu mă crezi. Doar sunt un mincinos. Du-te s-o crezi pe prietena ta
de afară. Ea e de treaba. Ea îngroapă oameni.

TERRY: Ţi-a spus ea ceva?

RAUL: Cui îi place să dea o veste proastă? (Pauză) Şi-o pune cu el.

260
TERRY: Da’ nici măcar nu mai stă în zonă!

RAUL: New York. (Pauză) Fotograf. (Pauză) Se duce să-l vadă în fiecare miercuri. Tu o
laşi la gară. (Pauză) Gândeşte-te la ce faci, Terry. Ea a fost violată? Are ea oase
rupte? Am pişcat-o de fund, iar ea şi-a pierdut cumpătul şi uite ce mi-a făcut. M-a
mutilat. Ai fost vreodată pişcată de fund? Bineînţeles! L-ai nenorocit respectivul?
Normal că nu! Mai gândeşte-te, păpuşă, gândeşte-te!

TERRY: Spune-mi tot ce ţi-a spus!

RAUL: Da. Umezeşte-mi numai puţin buzele. Te rog.

TERRY: Bine.

RAUL: Mersi. O să-ţi aprind o lumânare. Sa-ţi dea Dumnezeu sănătate!… (O apucă
brusc de încheietura mâinii) Dacă ţipi îţi muşc mâna de tot!

TERRY: Te rog, nu-mi face rău!

RAUL: Nu-s eu genul ăla de om, păpuşă. Deschide! (TERRY suflă din fluierul ei antiviol)
Tâmpito! Ţi-ai dat foc singură. O să te mănânce ăia de vie la pârnaie!

Intră MARJORIE. RAUL îi dă drumul lui TERRY.

MARJORIE: Ce se întâmplă?

RAUL: Marjorie! Îmi pare rău! Mi-a dat o gură de vin.

MARJORIE: De ce?

TERRY: Nu-i adevărat!

RAUL: Atunci cum a ajuns paharul de vin aici? (MARJORIE îl loveşte nervoasă cu
lopata)

TERRY: Eu plec!

MARJORIE: Ce ţi-a spus?

TERRY: Unde-mi sunt cheile?

MARJORIE: Groapa e pe jumătate săpată.

TERRY: Nu-mi pasă!

MARJORIE: Suntem la jumătatea drumului!

TERRY: Treaba ta!

MARJORIE: Mi-ai zis că m-ajuţi!

261
TERRY: Şi ce dac-am zis!

MARJORIE: De ce nu poţi să m-ajuţi?

TERRY: Nu ştiu ce s-a întâmplat aici şi nu-mi pasă. Eşti în viaţă. Aşa că ce contează?
Scoate-l din casă şi gata!

Se aude o maşină. Intră PATRICIA cu o servietă şi o cutie de prăjituri legată cu o

sfoară.

PATRICIA: Ce-i cu voi, fetelor? Uite, plăcinta cu brânză şi cireşe! Ce, a murit cineva?
(RAUL scutură lanţul. Pauză. PATRICIA râde) Care-i faza?... Hai că nu mă prind.
Vă arde de glume. Ăsta cine e?

TERRY: A încercat să o violeze pe Marjorie.

PATRICIA: Dumnezeule. (Pauză) Acum eşti bine?

MARJORIE: Cred că da!

PATRICIA: Sigur?

MARJORIE: Da.

PATRICIA: Cum a ajuns aşa?

MARJORIE: L-am ajutat eu.

PATRICIA: Tu?

MARJORIE: Da.

PATRICIA: Singură?

MARJORIE: Da.

PATRICIA: Şi eşti în regulă?

MARJORIE: Da.

PATRICIA: Când s-a…?

MARJORIE: Acum o oră, două, nu ştiu.

PATRICIA: Ai sunat poliţia?

MARJORIE: Nu.

PATRICIA: De ce nu?

262
MARJORIE: Am să-i fac felul!

PATRICIA: Felul?

MARJORIE: Da.

RAUL: N-o lăsa să mă mai tortureze!

MARJORIE: Taci dracu’ din gură!

PATRICIA: Ce faci?

MARJORIE: Vreau să sufere cum am suferit şi eu!

RAUL: Te rog, ajută-mă!

PATRICIA: Opreşte-te!

MARJORIE: Vreau să sufere ca mine!

PATRICIA: Se pare că ai reuşit! Acum trebuie să-l predăm.

MARJORIE: N-am nici o dovadă! O să-i dea drumul.O să se întoarcă şi o să-mi

ciopârţească faţa!

PATRICIA: Simplu fapt că se află în casa asta e o dovadă suficientă!

MARJORIE: Pe bune?

PATRICIA: Sigur. (O dezarmează uşor) O să ne ocupăm de toate. Relaxează-te.

Întinde-te puţin. Acolo. Da. Uite şi o pernă…

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Totul e-n ordine. Terry, vrei să suni la...?

TERRY: Telefonul e mort.

PATRICIA: Oricum, adu poliţia!

TERRY: Şi ce să le spun?

PATRICIA: Spune-le să vină repede.

TERRY: Şi ce le spunem despre el?

PATRICIA: Spune-le să vină şi să-l ia!

TERRY: Dacă o să-l vadă aşa, Margie o să dea de belea.

MARJORIE: Ce fel de belea?

263
TERRY: Una mare!

RAUL: Sechestrare de persoană, tortură, tentativă de omor…

MARJORIE: E adevărat?

PATRICIA: Ne luăm un avocat.

MARJORIE: Un avocat?

PATRICIA: Pentru protecţia ta.

TERRY: O să te termine!

PATRICIA: Terry, te rog.

TERRY: Mai bine ne luăm un avocat înainte să sunăm la poliţie.

PATRICIA: Dar nici nu-i nevoie de avocat. Statul acuză. Tu eşti doar un martor.

MARJORIE: Vreau un avocat.

PATRICIA: Bine. Caută în cartea de telefoane la P, Palmieri.

TERRY: Nu!…

PATRICIA: De ce?

TERRY: Ăsta-i avocatul lui!

PATRICIA: De unde ştii?

TERRY: Mi-a spus el.

MARJORIE: Ai vorbit cu el?

PATRICIA: Avem noi grijă de tot.

TERRY: Ar trebui să inventăm o poveste.

PATRICIA: Ce?

TERRY: O să spun că eram cu Marjorie când a intrat el peste noi.

PATRICIA: Ăsta-i sperjur!

MARJORIE: Ce-i aia?

PATRICIA: O minciună.

264
TERRY: Dacă se ajunge la cuvântul lui împotriva cuvântului ei, el câştigă!

PATRICIA: O să spunem adevărul. Hai, grăbeşte-te!

TERRY: Avocatul lui o să ceară dovezi şi o s-o ţină în arest până apar.

MARJORIE: Da?

PATRICIA: E doar o formalitate.

TERRY: Îţi iei periuţa de dinţi...

PATRICIA: Nu-ţi face griji în privinţa închisorii.

MARJORIE: Închisoare?

TERRY: Ascultă! Eu şi Marjorie ne uitam la televizor când a intrat animalul peste noi. A
fost o luptă, noi l-am imobilizat, el a încercat să ne ţină piept, noi ne-am
speriat c-o să scape, aşa că l-am legat cu lanţul şi am plecat să aducem
poliţia.

MARJORIE: Poliţie. Acuzaţii. Aranjamente. Avocaţi. Bani. Timp. Judecător. Juriu.

Dovezi. Cuvântul lui împotriva cuvântului meu. Avocatul apărării, un tip la patru
ace, absolvent de Harvard, summa cum laude: Te-a violat clientul meu? Nu.
Te-a atacat? Da. Cum? Cu o pernă. Te-ai împotrivit? Da. Dovezi? N-am!
Martori? N-am! L-ai legat. L-ai bătut. L-ai sechestrat? Eu merg un an la zdup,
în timp ce animalul scapă! Iar dacă supravietuiesc la răcoare, după ce ies ce
fac? Vin acasă şi mă baricadez? Încuietori, zăvoare, alarme! Şi-l aştept pe el!
Şi-o să-l aud în orice scârţâială de lemn şi-n orice şoarece din perete. Şi-o să
mă trezesc la 4 dimineaţa, văd ceva în întuneric la capul patului, două găuri
negre în loc de ochi. Aprind lumina. Nu e nimeni acolo. De data asta. Ce fac?
Îl tot aştept? Sau mă mut la 3000 de kilometri distanţă, îmi schimb numele,
îmi scot telefonul de pe lista abonaţilor şi-mi iau câine. Nu vreau să simt gust
de vomă de câte ori sună cineva la uşă, să tresalt de câte ori mă atinge un
bărbat! Vreau să-mi trăiesc viaţa. El n-o să mai părăsească casa asta!

PATRICIA (pauză) Marjorie, eşti în stare de şoc şi nu ştii ce spui. Mă duc la un telefon
public să sun la poliţie şi totul o sa fie în regulă!

MARJORIE: Nu-s în nici o stare de şoc şi tu nu pleci nicăieri. (Le ia cheile de la maşină)

PATRICIA: Cheile, te rog!

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Atunci o să mergem pe jos. (MARJORIE scoate un ciocan din cutia cu

unelte de lângă uşă)

MARJORIE: Dacă plecaţi, animalul moare!

PATRICIA: Sper că nu vorbeşti serios!

265
RAUL: Ba da! Vă rog, nu mă lasaţi aici cu ea!

MARJORIE: De acum înainte îmi fac singură dreptate! (Încuie uşa, PATRICIA si TERRY
se aşează)

RAUL: Sfantă Născătoare de Dumnezeu! (MARJORIE baricadează uşa)

PATRICIA: Hai să ne aşezăm şi să vorbim.

MARJORIE: M-am săturat de vorbe.

PATRICIA: Hai să mâncăm ceva.

MARJORIE: Mănâncă tu.

PATRICIA: Bine, deschid şi-un vin! (PATRICIA iese în bucătărie)

MARJORIE: Ce faci?!

PATRICIA: Am deschis fereastra.

MARJORIE: Închide-o!

PATRICIA: Bine.

MARJORIE: Încui-o!

PATRICIA: Bine. (MARJORIE aleargă si încuie toate ferestrele)

RAUL: Mulţumesc, Terry.

MARJORIE: Pentru ce?

TERRY: Nu ştiu!

MARJORIE: Ce i-ai spus?

RAUL: Mulţumesc.

MARJORIE: Pentru ce?

RAUL: Lui Terry.

MARJORIE: Pentru ce? (Îl strânge de nas)

RAUL: Te rog, nu pot respira!

MARJORIE: Mulţumesc pentru ce?

RAUL: Că mi-ai mai dat drumul la nas.

266
MARJORIE: Dobitocule!

TERRY: Patricia, m-am mişcat eu din scaunul ăsta?

MARJORIE: Stai departe de animal!

TERRY: Eu nici nu m-am apropiat de el.

MARJORIE: Stai deoparte, ai înţeles?

PATRICIA: Terry! Te rog!

MARJORIE: Gata!

PATRICIA: Să ne calmăm dracului o dată! Vă rog!

MARJORIE: Unde pleci?

TERRY: În camera mea.

MARJORIE: Stai aici!

TERRY: De ce?

MARJORIE: Că aşa zic eu. Stai jos. Acum. (TERRY se aşează)

RAUL: Dumnezeu să te binecuvânteze, Terry.

MARJORIE: Taci!

PATRICIA: Bine, bine. Terry, faci tu te rog ceva de mâncare? Te rog! Mezeluri, brânză.
Fă un platou şi adu şi nişte pâine.

TERRY: Să comandăm pizza.

PATRICIA: Terry! Te rog! (TERRY iese în bucătărie)

PATRICIA: Vin?

MARJORIE: Ştii că vinul mă adoarme. Sau chiar asta urmăreşti.

PATRICIA: Cafea?

MARJORIE: Nu.

PATRICIA: Altceva?

MARJORIE: Linişte. Mulţumesc. (Pauză)

PATRICIA (o atinge pe MARJORIE care nu răspunde) Tremuri.

267
MARJORIE: Mi-e cald. Trebuie să mă duc la baie.

PATRICIA: Păi, du-te. Vrei să vin cu tine?

MARJORIE: Tipul ăla cu care trebuia să te vezi ştie unde stai?

TERRY: Nu. Da. Cred că...

MARJORIE: Ştie sau nu?

TERRY: Da.

MARJORIE: Ar putea veni aici ca să vadă de ce i-ai tras clapa?

TERRY: De unde să ştiu?

MARJORIE: Da’ tu ce crezi?

TERRY: Poate. Oricum, ar suna înainte.

MARJORIE: Dacă sună acum când telefonul e mort, ce aude?

TERRY: Tonul de ocupat.

PATRICIA: Nu aude nimic. Sun eu la deranjamente mâine.

MARJORIE: Mâine vă luaţi amândouă zi liberă.

TERRY: Asta-i bună!

PATRICIA: Marjorie, mâine e şedinţă cu tot personalul.

MARJORIE: Îmi pare rău.

TERRY: Mi-am folosit toate zilele libere. Încă una şi sunt concediată.

MARJORIE: Mănânci rahat!

PATRICIA: Las-o baltă!

TERRY: Da’ las-o tu! Încă o zi şi mă dă afară. Şi-apoi n-am decât să fac ce faci tu. Să-
mi pilesc unghiile si să citesc reviste de scandal toată ziua.

PATRICIA: Terry.

TERRY: Patricia!

MARJORIE: Dacă tipul vine aici, stai în bucatarie până scap de el!

268
TERRY: Cum doreşte contesa! (TERRY iese în bucătărie. Se-ntoarce cu mîncare,
toarnă vin, îi dă un pahar lui MARJORIE, dar aceasta nu-l ia)

TERRY: Vin? (Pauză) Şi ce-ai făcut ieri prin oraş?

PATRICIA: Bine, hai acum să mâncăm. Un sandvici?

TERRY: Cu friptură.

PATRICIA (RAUL geme) Nu pot să mănânc cu el aici. (Îşi aprinde o tigară. În momentul
în care se aude chibritul aprinzându-se)

RAUL: Te rog nu mă arde iar!

PATRICIA: Să te ard?

RAUL: A, tu eşti cea draguţă. Am crezut că e… ştii tu cine. Mi-a zis c-o să mă ardă de
viu. A dat cu gaz pe mine.

MARJORIE: Era doar amoniac.

RAUL: Şi mi-a aprins chibrite în faţă!

TERRY: Nu cred. (RAUL aruncă cu o mână câteva chibrite. PATRICIA le ridică)

TERRY: Cum ai putut face aşa ceva?

MARJORIE: Nu mai vorbiţi cu animalul.

PATRICIA: De ce nu?

MARJORIE: Pentru că e al meu şi aşa zic eu! (PATRICIA pune chibritele pe masă, ia o
farfurie cu mâncare şi se îndreaptă spre RAUL)

MARJORIE: Ce faci?

PATRICIA: Nu crezi că-i e foame.

RAUL: Da. Îmi e! (MARJORIE loveşte lângă el cu ciocanul) Nu-mi e!

PATRICIA: Şi el e o fiinţă ca mine sau ca tine!

MARJORIE: Nu mă include pe mine în teoriile sociale luate din cărţi!

PATRICIA: Totuşi…

MARJORIE: Ia zi, cine-i de vină? Copilăria lui? Mediul? Strămoşii? Ce spune

megapsihiatrul despre animalul ăsta nenorocit!

PATRICIA: Încă nu mi-e clar cine e animalul!

269
MARJORIE: Nu te pune cu animalele!

PATRICIA: N-o să moară nimeni în casa mea! (PATRICIA şi TERRY se aşează. Pauză
lungă)

RAUL: Mă scuzaţi…

MARJORIE: Taci animalule!

RAUL: Pot să vorbesc cu Patricia?

MARJORIE: Nu ne mai spune pe nume ca şi cum ne-ai cunoaşte!

PATRICIA: Ce vrei?

RAUL: Eu?

PATRICIA: Da. Cum te cheamă?

MARJORIE: NU! Dacă spui, îţi sparg capul, animalule!

PATRICIA: De ce să nu-şi spună numele?

MARJORIE: Dacă-l aud, îl nenorocesc!

PATRICIA: Bine. Ce vroiai să-mi spui?

RAUL: Îmi dai şi mie un pahar cu apă? Gâtul meu…

MARJORIE: Nu.

RAUL: Mi-e rău!

PATRICIA: Ce fel de rău?

RAUL: Rău, rău! Ameţesc. Mă doare capul. Îmi ard ochii tare. Mi-a dat cu spray din ăla
în gură.

PATRICIA: De care?

RAUL: Îmi vine să vomit. Nu vreau să fac mizerie.

PATRICIA (citeşte înstrucţiunile de pe spray) “Periculos, chiar fatal dacă e înghiţit. Dacă
e inhalat sau absorbit prin piele, chemaţi imediat medicul.
Antidotul: atrofina”.

RAUL: Ce înseamna asta?

PATRICIA: “Nu pulverizaţi spre faţă, evitaţi inhalarea, nu aplicaţi pe oameni, animale,
vase sau obiecte casnice. Nu-l lăsaţi la îndemâna copiilor”. Ce s-a
întâmplat?

270
RAUL: Nimic!

PATRICIA: De ce râzi?

RAUL: Nu ştiu, simt că am absorbit ceva prin piele.

PATRICIA: Mă duc la farmacie să iau nişte atrofină.

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Soluţia asta poate fi fatală. (Pune spray-ul pe masă, lângă chibrite)

MARJORIE: Nu.

PATRICIA: Şi ce-ai de gând?

MARJORIE: Nu ştiu.

PATRICIA: Mulţumesc pentru sinceritate!

MARJORIE: Mai las-o baltă cu ironiile astea superioare.

PATRICIA: Bine, bine, linişteşte-te!

MARJORIE: Nu vreau să mă liniştesc! Să păţeşti şi tu ce-am păţit eu şi n-ai decât să te

linişteşti!

PATRICIA: Avem de a face cu un om rănit, iar cazul tău nu e credibil.

MARJORIE: De asta am un ciocan!

PATRICIA: Bine, ai un ciocan, să vorbim despre ciocan.

MARJORIE: Subiectul meu preferat. Ciocanul. O singură lovitură rezolvă mai multe
decât orice judecător, juriu sau procuror. (Sparge o farfurie pe masă)

PATRICIA: Bine. Ce vrei de la el?

MARJORIE: O confesiune.

PATRICIA: Bun.

MARJORIE: În faţa voastră.

PATRICIA: Excelent.

MARJORIE: Care să mă protejeze în faţa legii.

PATRICIA: Minunat!

271
MARJORIE: Tot ce s-a întâmplat azi, amănunt cu amănunt.

PATRICIA: Da. Asta ar fi ceva concret.

RAUL: N-am facut nimic.

PATRICIA: Asta e şansa ta de a te salva.

RAUL: N-am făcut nimic!

PATRICIA: Îţi dă o şansă.

RAUL: Ce şansă? Să fiu pus la zid pentru ceva ce n-am făcut? Mersi!

MARJORIE: Spune-le ce mi-ai făcut!

RAUL: Uitaţi-vă la ea şi uitaţi-vă la mine. Cine a facut ceva?

MARJORIE: Spune-le. Te rog.

RAUL: Vreau să-mi sun avocatul. Ţara asta are o constituţie!

MARJORIE: Spune-le cum m-ai sufocat.

RAUL: Ţara asta are legi şi nimeni nu e deasupra legii!

MARJORIE: M-ai pus să te ating!

TERRY: Patricia! Fă ceva!

MARJORIE: Spune-le. Te rog. Hai să terminăm odată!

RAUL: Persoanele nevinovate n-au de ce se teme în ţara asta. (MARJORIE dă cu

ciocanul în mâna lui RAUL. Acesta ţipă)

MARJORIE: Dacă ai şti cum a fost sub perna aia.

PATRICIA: Spune. Vorbeşte-mi despre pernă!

MARJORIE: Să vorbesc? Mai bine-ţi arăt! (Apasă o pernă pe faţa PATRICIEI)

PATRICIA: Aaa!... Ia naibii chestia aia!

MARJORIE: Asta nu-i o chestie. E o pernă!

PATRICIA: O să iasă toate la iveală în instanţă!

TERRY: Sau îl păstrăm ca pe un animal de casă.

PATRICIA: Ţie-ţi arde de glume?!

272
MARJORIE: I-ai întrerupt analiza!

PATRICIA: Hai să ne putem ridicăm peste rahaturile astea personale.

MARJORIE: Chiar foarte personale. Sunt între mine şi el, aşa că nu te mai băga!

PATRICIA: Când o să fii mulţumită, când o să devii ca el?

MARJORIE: Ca el? Mă rog să fiu ca el! Fără minte, fără sentimente! Să lovesc, să tai,
să-l fac bucăţi fără remuşcări! Nu te holba la mine! Iartă-mă ca am supravieţuit.
Poate era mai bine să vii acasă şi să-mi găseşti cadavrul. Iar pe animal
aşteptându-te! Ce se întâmplă aici? Eu nu contez? Cu mine cum rămâne? Eu nu
contez?

PATRICIA: Îmi pare rău. Dacă trebuie să ne luăm liber mâine, ne luăm.

RAUL: Ard! Unu, doi, trei.

TERRY (către MARJORIE) Nu-mi iau liber mâine pentru că nu meriţi.

PATRICIA: Hai să vedem faptele. Avem aici un bărbat. E legat. E rănit. Ce înseamnă
asta? Ce legi sunt încălcate? (Pauză) Să ne rezumăm la fapte. Ai vreo
vânătaie?

MARJORIE: M-a muşcat.

PATRICIA: Se vede?

RAUL: E adevărat, am muşcat-o pentru că mă sugruma cu o sârmă.

PATRICIA: Ai pus ceva pe ea?

MARJORIE: Peroxid.

PATRICIA: La picior ce ai?

MARJORIE: M-a înţepat o viespe.

PATRICIA: Vreau fapte! A avut loc o tentativă de viol. Dar n-o poţi dovedi. În schimb, tu
l-ai torturat!

TERRY: O s-o bage la zdup.

PATRICIA: Taci, idioato!... Iartă-mă! Nu intră nimeni la zdup. Au pedepse cu

suspendare, eliberări pe cauţiune. Nu ştiu ce să fac. Dar ştiu că vieţile
voastre sunt unite acum. Dacă el cade, cazi si tu. Dacă el scapă, scapi si
tu. Şi asta contează. Tu! Poţi folosi ciocanul sau poţi să nu-l foloseşti. Ai
de ales. Dar dacă el moare - şi el ar putea fi pe moarte chiar acum - nu
mai ai de ales. Şi nici eu. Aşa că puţină pâine, care să-i mai absoarbă din
otravă, ar putea fi o dovadă serioasă a omeniei tale. Şi tu ai nevoie de
orice fel de dovezi.

273
MARJORIE: Dă-i!

PATRICIA: Mulţumesc.

RAUL: Şi din partea mea. Îmi daţi şi o gură de vin?

MARJORIE: Nu!

RAUL: Mulţumesc oricum.

MARJORIE: Dacă mai aud o dată vocea aia, îl rup în bucăţi.

PATRICIA: Ai auzit?

RAUL: În bucăţi.

PATRICIA: Te rog să taci.

RAUL: Cum zici tu, păpuşă.

PATRICIA: Am aici pâine pentru tine.

RAUL: Am mâinile distruse. Poţi să mă hrăneşti tu, te rog.

TERRY: Nu te băga acolo!

PATRICIA: De ce nu? Ce poate să-mi facă?

TERRY: Mi-a zis că mă muşcă de mână.

PATRICIA: Marjorie, hai să desfacem…

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: O s-avem grijă.

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Pâinea asta e pentru tine, nu pentru el.

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Dacă voi fi întrebată vreodată despre ce s-a întâmplat aici, nu ştiu ce-aş
putea spune în favoarea ta.

TERRY: Desleagă-l naibii odată. Nu vreau să fac închisoare pentru tine.

MARJORIE: Închisoare? Tu? Niciodată. Tu faci exact ce trebuie să facă fetiţele cuminţi.
Nimic.

274
TERRY: Tu n-ai fost violată, aşa că nu-mi spune că se poate face ceva, că nu se poate.
Eu am fost violată o dată şi numai eu am fost de vină, pentru că purtam o
pereche de colanţi roz, cu un număr mai mici, pătaţi pe fund. Tatăl celei mai
bune prietene s-a oferit să mă conducă acasă, dar a luat-o pe o scurtătură printr-
un cimitir şi s-a oprit în spatele unui mausoleu… (Pauză) Aşa că ce puteam să
fac? Spune! Să distrug pe toată lumea? Pentru ce? Nu poţi să dai timpul înapoi.
S-a terminat. Am supravieţuit. Şi oricum, stiţi ce s-ar fi zis: că am căutat-o. Aşa
că m-am culcat în noaptea aia şi mi-am imaginat că a fost doar un coşmar. Şi mi-
am ţinut gura. Dar tu, tu nici măcar n-ai fost violată! Şi n-am de gând să-ţi fiu
complice. (Pauză)

MARJORIE: Deschide lacătul.

PATRICIA: Mulţumesc. (Pauză) Care e combinaţia?

MARJORIE: Dreapta 31, stânga 40…

PATRICIA: Şi al treilea număr?

MARJORIE: Îl deschid eu. (MARJORIE deschide lacătul, PATRICIA în secret unge

pâinea cu unt, apoi îi dă să mănânce lui RAUL. MARJORIE pune
lanţul în jurul gâtului)

RAUL: Mulţumesc mult. Eşti o femeie minunată. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate. Mmm.
Bună pâinea. Mulţumesc c-ai uns-o cu unt.

MARJORIE: Ai uns-o cu unt?

PATRICIA: Puţin.

RAUL: Cea mai bună pâine pe care am mâncat-o. De unde luaţi pâinea asta? Aş lua şi
eu una pentru mama. E aşa de bună cu unt. N-ai cumva şi o bucată de carne
la pâinea asta? Una care-a căzut pe jos. Sau una cu multă grasime.

MARJORIE: Preferi caşcaval cu şuncă sau friptură?

RAUL: Friptură, te rog, mulţumesc.

MARJORIE: Salată verde, roşii?

RAUL: Fără salată.

MARJORIE: Muştar?

RAUL: Aveţi maioneză? (MARJORIE îl împinge de perete şi-l atinge uşor pe cap cu
ciocanul. Pauză)

MARJORIE: Cu cine dracu’ crezi tu că te joci aici? (Pauză. Îl scuipă în faţă. Pauză.
Pleacă. PATRICIA îl hrăneşte pe RAUL. Îi ridică
marginea legăturii de la ochi)

275
PATRICIA: Dumnezeule! Faţa lui…

RAUL: Ce?

PATRICIA: E umflată. Îi curge sânge din nas. Amoniacul i-a ars nasul pe dinăuntru.

RAUL: Voi trei o să fiţi pozate din faţă şi din profil când ajungem la poliţie.

PATRICIA: Mă duc la farmacie să iau atrofină.

MARJORIE: Pentru binele meu, nu?

PATRICIA: De ce nu te uiţi şi tu sub legătură? Sau din cauza asta l-ai acoperit? Nu
suporţi să vezi ce-ai făcut?

MARJORIE: O las pe Terry să plece.

TERRY: Unde să mă duc?

MARJORIE: La farmacia din Mall.

TERRY: Sunt lefteră.

PATRICIA: Eu mi-am cheltuit ultimii bani pe plăcinta cu brânză. N-ai tu nişte bani?

MARJORIE: Vrei să plătesc eu medicamentele animalului?

PATRICIA: Poţi să mă împrumuţi?

MARJORIE: De ce nu i-am zdrobit capul în primele două secunde?! Aş fi făcut şi curat

până să veniţi voi acasă şi n-aş fi spus nimic. Of. Vorbe, vorbe, vorbe,
vorbe. Fără telefoane, da?

TERRY: Bine.

MARJORIE: Dacă aduci poliţia, îl omor. Şi-o să pară ca şi cum tu ai fi făcut-o. Când îi
văd că intră pe alee, prima lovitură îl lasă inconştient şi la a doua e mort. Două
secunde. Doar de atâta e nevoie. (Îi dă cheile şi banii) Ai nevoie de şapte minute
ca să ajungi acolo, cinci în magazin, şapte ca să te întorci, chiar dacă prinzi roşu la
semafor. Îţi mai dau un minut. 7+5+7+1… 20 de minute!

PATRICIA: Să nu mergi cu viteză. Ia atrofină şi ceva pentru arsuri.

TERRY: Astrofină?

PATRICIA: Atrofină. Îţi scriu.

MARJORIE: O secundă după 20 şi e mort. Şi-o să fie ca şi cum tu ai fi făcut-o! Tu.

(PATRICIA scrie pe o hârtie. I-o dă lui TERRY. MARJORIE i-o
smulge din mână)

276
PATRICIA: Tu n-ai încredere în nimeni?

MARJORIE: În mine.

TERRY: Leoaică tipică.

PATRICIA: Du-te!

RAUL (când TERRY deschide uşa) Complicitate. (TERRY face o pauză în uşă, apoi
iese. MARJORIE închide uşa, fixează ceasul, se duce la fereastra. Pauză
lungă) Scuzaţi-mă. Pot să spun ceva? (Tăcere, pe care el o ia drept aprobare)
Vreau să-ţi mulţumesc mult pentru pâine şi pentru banii de medicamente. A
fost un gest frumos din partea ta. Mulţi oameni n-ar face aşa ceva. Sunt
impresionat şi vreau să-ţi mulţumesc din tot sufletul pentru generozitate. Foarte
drăguţ din partea ta. N-ai cumva nişte ţigări în plus? Sau una pe care ai fumat-
o pe jumătate?

MARJORIE: Cu filtru şi mentolată. E-n regulă?

RAUL: Mulţumesc mult.

MARJORIE: Întinde mâna şi ţi-o dau.

RAUL: Nu, mersi. Face rău la plămâni.

Lumina scade şi se stinge.

SCENA 4

15 minute mai târziu. MARJORIE stă la fereastră şi se scarpină la inţepătură. PATRICIA

strânge resturile, molozul.

PATRICIA: Te doare tare? (MARJORIE dă din cap că nu. Pauză) Vrei o cană de ceai?
(MARJORIE dă din cap că nu)

MARJORIE: 17 minute!

PATRICIA: Ai scos acul? (MARJORIE dă din cap că nu. Pauză) Vrei să aduc penseta?

MARJORIE: Te rog. (PATRICIA iese)

RAUL: Scuză-mă.

MARJORIE: Taci!

RAUL: Pot să spun ceva?

MARJORIE: Nu.

277
RAUL: Despre ace.

MARJORIE: Vrei să-ţi sting luminile?

RAUL: Lasă.

MARJORIE (pauză) Ce?

RAUL: Cu mine vorbeşti?

MARJORIE: Tu ce crezi?

RAUL: Ce ştiu eu.

MARJORIE: Ce-i cu acele?

RAUL: Nu ai nici un ac acolo.

MARJORIE: Cine zice?

RAUL: Viespii nu lasă ace. O albină îşi lasă acul şi moare, dar o viespe trăieşte şi
înţeapă mai departe.

MARJORIE: De unde ştii?

RAUL: Ştiu ce ştiu. O viespe nu cântă, cum o pasăre nu înţeapă. O să ţi se spună

Ciocan. Într-o noapte, lesbienele alea solide o să-ţi pună la încercare păsărica, o
să te atace în costumul ăla ca de gândac, mirosind a pipi, o să-ţi spargă nasul, o
să-ţi scuipi dinţii în w.c., dar când şefa spune să bagi capul la cutie, hop, Ciocan
sare, îşi pune hainele de doliu şi-şi fumează tutunul uscat, pentru că eşti ca mine,
faci tot ce e necesar ca să ramâi în viaţă. Şi să nu te miri când deţinutele o să facă
pe surdele, că doar n-o să se implice într-o problemă internă atât de meschină.
Aşa că ţineţi fundul aproape de perete, că de nu, odată apare un canibal şi-ţi bagă
o şurubelniţă în spate şi nimeni n-o s-audă nimic cu duşurile alea care curg, iar
sângele tău care se scurge o să-ţi amintească cum a fost odată într-o casă
comodă, eu şi cu tine, la bine şi la greu, pentru totdeauna.

PATRICIA (intră) Uite.

MARJORIE: Nu e nici un ac.

PATRICIA: L-ai scos?

MARJORIE: Viespea nu-şi lasă acul.

RAUL: Cel mai bine e s-o freci cu alcool.

PATRICIA: Nu avem alcool medicinal.

RAUL: Whiskey sau vodcă de 100 de grade?

278
PATRICIA: Rom de 150.

RAUL: Perfect. Lasă-mă să-l gust înainte, să mă asigur.

PATRICIA: Merge?

MARJORIE: Foarte bine, mersi.

RAUL: Cu plăcere, oricând. Dacă nu putem să ne ajutăm, ce naiba, de ce mai trăim pe

lumea asta.

PATRICIA: Matilda s-a întors acasă?

MARJORIE: Nu.

PATRICIA: Când ai văzut-o ultima oară?

MARJORIE: Nu-mi aduc aminte.

PATRICIA: Era în călduri?

MARJORIE: Nu ştiu.

PATRICIA: Cred c-ar trebui s-o castrăm. Nu-mi place când pleacă după motanul ăla
roşcat. Pe drum am văzut o pată de sânge şi o blană în mijlocul
drumului. Era un hârciog sau o veveriţă. Te superi dacă o castrăm?

MARJORIE: 20 de minute!

RAUL: Poate s-a oprit pentru benzină.

MARJORIE: E o trădătoare.

RAUL: Poate a intrat în trafic, maşină ei are nevoie de o reparaţie a valvei. Fac pariu c-
a rămas în pană.

PATRICIA: O să mă asigur că vei fi băgat la răcoare.

RAUL: Hai aici, târâtură, să te muşc de beregată! (MARJORIE îl ia pe RAUL de nas şi

ridică ciocanul)

RAUL: Sfântă Maria, arde-o pe nebună! (PATRICIA ia ciocanul. Cele două se luptă.
PATRICIA e rănită)

MARJORIE: Îmi pare rău!

PATRICIA: Nu mă atinge! (Se aude maşina lui TERRY)

RAUL: Sunt salvat! Binecuvântată eşti tu printre femei! (MARJORIE deschide uşa.
Intră Terry cu o pungă albă de la farmacie)

279
MARJORIE: Ai întârziat, tâmpito!

TERRY: L-ai omorât? Pentru două minute? (Îl descoperă pe RAUL) O!

PATRICIA: Unde-i atrofina?

TERRY: Nu mi-a dat.

PATRICIA: De ce?

TERRY: E nevoie de-o reţetă, de semnătura unui doctor.

MARJORIE: Te-a întrebat ceva?

TERRY: De ce am nevoie de ea.

MARJORIE: Şi ce i-ai răspuns?

TERRY: E o urgenţă.

MARJORIE: Te-a crezut?

TERRY: De unde să ştiu.

MARJORIE: Tu ce crezi?

TERRY: Nu ştiu!

PATRICIA: Ţi-a sugerat vreun înlocuitor?

TERRY: Nu mi-ai zis să cer aşa ceva.

PATRICIA: Trebuia să te gândeşti singură.

TERRY: Le-am spus că stăm la o fermă şi avem o grămadă de probleme cu viespii.

MARJORIE: De ce le-ai spus unde stăm?

PATRICIA: Şi-acum, ce facem fără antidot?

TERRY: Mi-au spus să chemăm un doctor sau să mergem la urgenţă.

MARJORIE: De ce ai stat atât de mult?

TERRY: M-am întâlnit cu Sally în parcare. Divorţează.

MARJORIE: Ai vorbit cu ea?

TERRY: S-a ţinut de mine.

280
RAUL: Ai vorbit într-o parcare! Curvă proastă! Asta urma să mă omoare cu ciocanul şi
ţie îţi ardea de palavre?

PATRICIA: Asta nu-i pentru arsuri, e pentru tăieturi.

TERRY: E tot ce aveau.

PATRICIA: Nu se poate.

TERRY: Atunci du-te tu şi ia. M-am săturat să tot…

PATRICIA: Şi un cretin ar fi luat un alt antidot în loc.

TERRY: Atunci trimite un cretin data viitoare. Iar dacă nu găseşti unul, tu o să te
descurci de minune.

PATRICIA: Îl dau cu asta, chiar dacă are sau nu efect.

MARJORIE: Douăzeci de dolari şi 50 de cenţi, mai exact.

RAUL: Lăsaţi-mă să cotizez. Mi le plătesc eu.

PATRICIA: Taci! Pot să-i dau jos legătura până-i aplic medicamentul?

MARJORIE: Nu vrei să-l şi fuţi? Poate l-ar face să se simtă mai bine!

TERRY: Amândouă mă faceţi să vomit! (PATRICIA îl aşează pe RAUL cu greu)

RAUL: Mulţumesc.

PATRICIA: Da’ taci naibii din gură! (Cu delicateţe, PATRICIA îi dă legătura de la ochi la
o parte. TERRY icneşte speriată când îi vede faţa
însângerată)

RAUL: Terry? De ce-ai făcut aşa? Sunt urât?

PATRICIA: Nu.

RAUL: Mincinoaso. Sunt un monstru.

PATRICIA: Deschide ochii.

RAUL: Mi-e frică.

PATRICIA: Deschide-i!

RAUL: Sunt deschişi?

PATRICIA: Da.

RAUL: Nu văd! Nu văd nimic! Doamne!

281
PATRICIA: Îmi pare rău!

RAUL: Du-te şi spune-le copiilor mei că-ţi pare rău.

PATRICIA: Pot să fac ceva?

RAUL: Dă-mi o coroană de spini şi omoară-mă de tot.

PATRICIA: De ce n-ai avea onoarea! (Ridică ciocanul şi îl dă lui MARJORIE) Termină

ce ai început!

RAUL: Ce se-ntâmplă aici? Patricia? Şarpe, trădătoare ce eşti! Mă rog pentru un înger
şi ce-mi trimite Dumnezeu? O trădătoare nenorocită! Să te ia dracu’ cu tot
neamul tău! O să ardeţi toate trei. Unu, doi, trei, arzi!

PATRICIA: Cum să calmez durerea?

RAUL: Dă-mi înapoi ochii!

PATRICIA: Cum te cheamă?

RAUL: Mike.

PATRICIA: Mike şi mai cum?

RAUL: Mentiras.

MARJORIE: Câte femei ai violat şi ai omorât?

PATRICIA: Nu mai trebuie să răspunzi.

MARJORIE: Spune-le de echipa de la drumuri.

RAUL: Ce?

MARJORIE: Când eram pe bicicletă! Spune-le de ce-ai venit!

RAUL: Ca să dau un telefon. (MARJORIE îl plesneşte peste rănile deschise. Lui RAUL
îi vine să ţipe, dar se abţine)

MARJORIE: Scuze!

RAUL: Mi-a spus că pot să intru să dau un telefon şi umbla pe-aici cu halatul descheiat,
halatul roşu, fără prea multe dedesubt.

MARJORIE: De ce vă uitaţi aşa la mine?

PATRICIA: Nu mă uit în vreun fel anume.

282
RAUL: Eu dau telefon şi ea pozează în femeia drăguţă şi cumsecade. M-a excitat,
recunosc, sunt şi eu om. Aşa m-a făcut Dumnezeu. Se întâmplă ceva în
interior. Un bum! Şi când am încercat să plec, a luat-o razna şi mi-a dat cu
spray în faţă, a smuls firul de la telefon si a ţipat: Viol! Viol!

MARJORIE: Dumnezeule! Îl credeţi?

RAUL: Să mă trăznească Dumnezeu dacă mint! Hai! Acum spune-le despre groapă,
Marjorie! Spune-le despre mormânt. Mormântul meu!

PATRICIA: Ce mormânt?

RAUL: A, acum nu mai vorbeşte! Terry vine acasă şi hotărăsc împreună să sape un
mormânt în gradină, în care să mă îngoape.

PATRICIA: E adevărat?

RAUL: Între flori şi roşii! Cu hârciogul şi cu câinele. Un mormânt!

PATRICIA: Nu poate fi adevarat!

RAUL: Nu mă crezi? Lasă că vorbeşte groapa!

PATRICIA: Groapa e afară?

TERRY: Întreab-o pe ea!

PATRICIA: Te-ntreb pe tine. Pe cea care vroia să inventeze o poveste!

TERRY: N-am săpat-o eu!

RAUL: Vezi! Vezi! Mă îngropau de viu, nebuna şi cu Terry!

TERRY: Eu n-am făcut decât să-l păzesc. Marjorie a zis c-o să-l care afară şi o să-l
îngroape singură.

PATRICIA: Ţi-a ajuns justiţia pe ziua de azi? Doi ochi îţi ajung? Ai ars un om de viu? E
suficient de sălbatic pentru tine?

MARJORIE: Nu la fel de sălbatic ca un rebut uman încercând să-ţi desfacă picioarele.

RAUL: Bla, bla, bla! De ce să fac aşa ceva? Pentru o bucată de fund? Am ce-mi trebuie
acasă.

MARJORIE: Parcă nevastă-ta e însărcinată şi nu te lasă s-o atingi!

RAUL: Nu vorbi tu despre soţia mea bolnavă, nu tu, care ai un tată bolnav în spital.

MARJORIE: Ne-a furat corespondenţa.

RAUL: Mai întâi sunt un criminal. Apoi un violator. Acum sunt un hoţ! Ce mai urmează?

283
MARJORIE: Nu vezi ce încearcă să facă?

PATRICIA: Lasă-l în pace. Nu vezi că suferă?

RAUL: Să nu spui nimic rău despre Marjorie. Suntem cu toţii oameni. Mai facem uneori
lucruri pe care nu vrem să le facem. Eu o iert pentru toate. Tot ce-am vrut a fost o
vorbă bună, ca să uit de necazuri. Tot ce vroia ea era să uite de nu ştiu ce tip din
New York. Tony.

MARJORIE: Tony mi-a scris o scrisoare şi animalul ăsta mi-a furat-o.

TERRY: Ţi-a scris?

MARJORIE: Nu i-am răspuns niciodată.

TERRY: De ce nu mi-ai spus?

MARJORIE: N-am vrut să te fac să suferi.

TERRY: De asta a venit aici când ştia că eu sunt la lucru?

MARJORIE: Terry, te rog, crede-mă.

TERRY: De asta ţi-ai pus halatul de baie când am venit cu el aici?

MARJORIE: Probabil că mă pregateam să mă culc.

TERRY: Tu eşti întotdeauna gata să te culci!

PATRICIA: Chiar că te îmbraci sumar, ştii.

TERRY: De câte ori vin cu un tip trebuie să strig înainte să-l bag în casă, să văd dacă
eşti îmbrăcată decent.

PATRICIA: Mergi prin casă ca pe plajă. Intră un bărbat, imediat eşti ca un fluturaş. Nu
eşti fericită până când nu vezi toţi bărbaţii din încăpere cum tânjesc după tine. Şi lui i-
au curs balele. Iar acum vrei să-i faci felul. De ce să plătească el pentru toate
ciupiturile şi fluierăturile? Schimbi barbaţii ca pe şerveţele şi-apoi te plângi de pornirile
pe care le provoci! Omul e orb. Uite ce-ai facut din tine, din el, din noi! Poţi să-l priveşti
în ochii ăştia morţi? Ia să vedem ce altceva i-ai mai făcut?

PATRICIA îi deschide jacheta lui RAUL. Agăţat de un suport de piele, stă un cuţit de
vânătoare într-o teacă. MARJORIE se grăbeşte să ajungă la el, scoate cuţitul din teacă
şi pune lama pe umărul lui RAUL.

RAUL: Îl folosesc la serviciu. (Pauză) Desfac cutii într-un depozit.

MARJORIE: Tai cutii?

RAUL: Da.

284
MARJORIE: Parcă spuneai ca n-ai de lucru.

RAUL: Păi… nu aveam până să mă angajez.

MARJORIE: Taie bine?

RAUL: Destul de bine.

MARJORIE: Sigur, doar e atât de ascuţit.

RAUL: Patricia?!

MARJORIE: Şi tare.

RAUL: Patricia?! Eşti aici?

MARJORIE: Genul de cuţit folosit la tăierea unei căprioare. Tu urmezi.

RAUL: Te rog.

MARJORIE: Zâmbeşte. Mai frumos. Nu-ţi strânge buzele.

RAUL: Te rog.

MARJORIE: Ce s-a-ntâmplat?

RAUL: Opriţi-o!

MARJORIE: Ştii de ce ai tu nevoie? De nişte retuşuri, aici şi aici. Spune, vreau!

RAUL: Sfantă Fecioară! Te rog!

MARJORIE: Strici totul! Spune!

RAUL: Vreau!

MARJORIE: Ce?

RAUL: Vreau!

MARJORIE: Vrei ce?

RAUL: Te rog!

MARJORIE: Ce vrei, spune?

RAUL: Cuţitul!

MARJORIE: Unde vroiai să te ating? Am uitat!

285
RAUL: Niciunde!

MARJORIE: Adu-mi aminte!

RAUL: Nicăieri!

MARJORIE: Aici?

RAUL: Niciunde!

MARJORIE: Sau aici?

RAUL: Nicăieri!

MARJORIE: A! Mi-am amintit!

RAUL: Te implor!

MARJORIE: Acolo jos! (Pune lama în pantalonii lui RAUL şi-l ridică cu ea la câţiva
centimetri de scaun. Pauză) Spune-mi că-ţi place! Spune!

RAUL: Îmi place!

MARJORIE: Spune-o frumos!

RAUL: Îmi place!

MARJORIE: Spune-o dulce!

RAUL: Îmi place!

MARJORIE: Mai dulce!

RAUL: Îmi place!

MARJORIE: O spui aşa de frumos, încă o dată!

RAUL: Îmi place!

MARJORIE: Acum spune-mi să ţi le tai!

RAUL: Nu!

MARJORIE: E ultima ta şansă!

RAUL: Nu mă poţi obliga să spun asta!

MARJORIE: O s-o spui şi-o s-o spui dulce şi frumos, că dacă nu ţi le tai şi ţi le bag în
gură, gândac împuţit ce eşti!

286
RAUL: Aaa! Dumnezeule! Am furat scrisorile! Aaa! Am urmărit casa! Am venit aici ca să
vă fut pe toate!

MARJORIE: Pe cine?

RAUL: Pe tine, pe Terry şi pe Patricia! La fel ca pe Paula Vişnevski şi Linda Martinez,

Debbie Parks şi una pe care am uitat-o. Ţipau! Le-am implorat să nu ţipe!
Urăsc când ţipă! (MARJORIE îi dă cu mâna la gât. RAUL crezând că e tăiat
se zbate pe podea) Sfantă Fecioară! (Îşi dă seama că nu e tăiat) Mulţumesc.
(Pauză) De câte ori o fac se scrie în ziare! Şi când mă trezesc dimineaţa,
soţia mea vorbeşte cu maică-sa despre asta, iar eu le întreb: ce s-a
întâmplat? Şi ele-mi zic că violatorul a mai prins o fată azi noapte şi-mi arată
articolul din ziar şi poza unui amărât care a fost văzut fugind de la locul faptei,
dar care nu seamănă deloc cu mine! Apoi soţia mea îmi zice să repar uşa din
spate, că nu vrea să intre vreun violator peste ea! Iar eu îi zic să nu-şi facă
griji, că pe ea n-o vrea. Şi ea se oftică. Iar eu repar bine, bine uşa, ca să nu
poată intra nimeni!

MARJORIE sare peste el şi-l încalecă. Îi pune cuţitul la gât.

MARJORIE Să te omor?

RAUL Iartă-mă.

MARJORIE Mai zi o dată!

RAUL Iartă-mă!

MARJORIE Mai tare!

RAUL Iartă-mă!

MARJORIE Tatăl nostru care eşti în ceruri!...

RAUL Ce?!

MARJORIE Tatăl nostru care eşti în ceruri. Spune!

RAUL Tatăl nostru care eşti în ceruri.

MARJORIE Sfinţească-se numele tău!

RAUL Sfinţească-se numele tău.

MARJORIE Vină împărăţia ta.

RAUL Vină împărăţia ta.

MARJORIE Mai tare. Facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ.

RAUL Facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ. (Plânge)

287
MARJORIE Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.

RAUL (plângând) Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.

MARJORIE (plânge) Şi ne iartă nouă greşelile noastre.

RAUL (printre sughiţuri de plâns) Şi ne iartă nouă greşelile noastre.

MARJORIE (lasă jos cuţitul, plânge) Şi ne izbăveşte de cel rău. (Cade lângă RAUL,
întinsă pe jos)

RAUL (plângând, aproape fără suflu) Şi ne izbăveşte de cel rău. (Plânge, apoi se
linişteşte. Pauză) Să le spui să mă încuie într-o cameră. Da’ fără iale, că la astea
mă pricep, le pot deschide! O cameră unde nu mai e nimeni. Şi dacă se poate să
am şi un radio mic la care să ascult meciurile. Să nu fie linişte. Urăsc liniştea! Cu
întunericul mă mai descurc, dar să nu fie linişte! (Pauză lungă)

MARJORIE (se ridică de jos) Cred c-ar trebui să te duci… după ajutor.

PATRICIA: Bine.

MARJORIE: Ţine-i de urât Patriciei!

TERRY: N-o să-ţi fie frică?

MARJORIE: Nu!

PATRICIA: Ce să le spunem?

MARJORIE: Spune-le că e un bărbat rănit!

PATRICIA: Bine!

MARJORIE: Că un bărbat are nevoie de ajutor!

PATRICIA: Bine!

RAUL: Marjorie?

MARJORIE: Da.

RAUL: Pot să-ţi spun pe nume?

MARJORIE: Da.

RAUL: Îţi mai cer o favoare?

MARJORIE: Da?

RAUL: Să nu-şi pună sirena.

288
MARJORIE: Spune-le, fără sirenă!

RAUL: Şi fără lumină roşie.

PATRICIA: Bine.

RAUL: Mulţumesc mult. (PATRICIA si TERRY ies. La auzul uşii închise) Hei, tu?

MARJORIE: Da?

RAUL: Nu mă lăsa singur!

MARJORIE: Sunt aici!

RAUL: Mersi. Vin?

MARJORIE: Da.

RAUL: Nu-i lăsa să mă bată!

MARJORIE: Nu.

RAUL: Mersi mult. Hei, tu!

MARJORIE: Da?

RAUL: Marjorie!

MARJORIE: Da!

RAUL: Pot să aştept pe fotoliu?

MARJORIE: Dacă vrei…

RAUL: Mulţumesc. (În genunchi) Arată-mi. (MARJORIE îl conduce până la fotoliu.

RAUL se târăşte pe fotoliu. Lumina scade încet) Mulţumesc. Mulţumesc mult. (Se
clatină uşor. Aproape imperceptibil începe să cânte. MARJORIE plânge)
Am găsit o alună
Am găsit o alună
Tocmai am găsit o alună
Abia acum am găsit o alună
Am găsit o alună chiar acum.

Am desfăcut-o
Am desfăcut-o
Chiar acum am desfăcut-o…. Luminile se sting de tot.
FINAL

289
Eric-Emmanuel Schmitt

VIZITATORUL

Traducerea: Valentin Protopopescu şi Costin Manoliu

290
Publicată în 1993, piesa Le Visiteur a fost încununată cu Premiul Moliere pentru
cel mai bun autor dramatic. Textul a fost pus în scenă, în premieră absolută, la
Petit Theatre de Paris la 23 septembrie 1993, spectacol care i-a adus lui E. E.
Schmitt Premiul revelaţiei teatrale, iar montarea a fost recompensată cu Premiul
pentru cel mai bun spectacol al unui teatru particular.

Eric-Emmanuel Schmitt este cel mai jucat dramaturg francez în ultimii zece ani.
Piesele sale, traduse în peste 30 de limbi, se bucură de succes atât în Europa cât şi
în America. În România au fost puse în scenă două dintre textele sale: Libertinul la
Teatrul Municipal „Bulandra”, în regia lui Alexandru Tocilescu, cu Răvan
Vasilescu în rolul filosofului Denis Diderot şi Variaţiuni enigmatice, coproducţie
a Teatrului „Nottara” şi a Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov, în regia lui
Claudiu Goga, cu Alexandru Repan şi Mircea Diaconu.

Alte piese de teatru semnate Eric-Emmanuel Schmitt sunt: La Nuit de Valognes

(1991), Golden Joe (1995), Milarepa (1997), Frederick ou Le Boulevard du
Crime (1998) – Premiul Academiei Balzac, Le Baillon (1999), L’Ecole du diable
(1999), Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran (2001).

291
Eric-Emmanuel Schmitt este şi un prozator important. A publicat romanele La
secte des egoistes (1994), L’evangile selon Pilate (2000) şi eseul filosofic intitulat
Diderot ou la filosofie de la seduction (1997). Opinia publică franceză a fost
bulversată de ultimul său roman, La part de l’autre (2001), care aruncă în joc o
ipoteză tulburătoare: dacă Hitler ar fi fost admis în tinereţea lui ca student la
Academia de Arte din Viena, atunci n-ar mai fi ajuns un monstru.

Majoritatea textelor scrise de Eric-Emmanuel Schmitt au ca personaje-cheie figuri

importante ale istoriei, fie ea şi literară – Don Juan, Diderot, Sigmund Freud, Adolf
Hitler – cărora scriitorul le descoperă faţete necunoscute. În 2001, Acadmia
Franceză i-a decernat Premiul Teatrului pentru întreaga sa operă.

VIZITATORUL

Personajele:

SIGMUND FREUD

ANNA FREUD

NAZISTUL

NECUNOSCUTUL

Acţiunea se desfăşoară într-un singur act, timpul este cel real, fiind vorba de seara

zilei de 22 aprilie 1938, adică o zi din intervalul cuprins între invadarea Austriei

292
de către trupele hitleriste (11 martie 1938) şi plecarea lui FREUD la Paris (4

iunie 1938).

Scena înfăţişează cabinetul doctorului FREUD din Berggasse 19, Viena. E un

salon auster, cu pereţi lambrisaţi în lemn întunecat, cu bronzuri sclipitoare, cu

draperii duble, grele. Două piese de mobilier umplu spaţiul încăperii: canapeaua

şi biroul.

Totuşi, îndepărtându-se de acest realism extrem, decorul îşi modifică înfăţişarea,

începând cu tavanul; deasupra rafturilor bibliotecii se înalţă un magnific cer

înstelat, ce pare a se sprijini, ici-colo, pe umbrele principalelor clădiri ale Vienei.

E un cabinet de savant deschis spre infinit.

SCENA 1

FREUD aranjează încet cărţile în bibliotecă, culegându-le de pe jos. Mai multe

volume sunt aruncate în dezordine pe podea, de parcă un cataclism s-ar fi abătut
asupra încăperii. El este un bărbat copleşit de vârstă, dar privirea i-a rămas vie,
iar ochii îi sunt la fel de negri ca întotdeauna. În cazul acestei făpturi energice,
bătrâneţea pare să fie o greşeală a firii. De-a lungul întregii nopţi, FREUD va
tuşi discret şi îi vor scăpa câteva grimase: gâtlejul, devastat de cancer, îi produce
deja insuportabile dureri.
ANNA pare şi mai epuizată decât tatăl ei. Aşezată pe canapea, ţine în mână o
carte pe care o întredeschide sugerând că citeşte. Este o femeie sobră, puţin
pedantă, unul dintre primele prototipuri ale femeii-intelectual de la începutul

293
secolului XX, cu tot ceea ce presupune acest statut în planul unui ridicol destul de
discret. Ea îşi depăşeşte însă caricatura graţie privirilor de copil şi mai cu seamă
datorită profundei, imensei iubiri pentru tatăl ei, pictată pe chipul său.

FREUD. Du-te să te culci, Anna. (ANNA clatină imperceptibil din cap a refuz)
Sunt sigur că ţi-e somn.

ANNA neagă, abia ascuzându-şi un căscat.

Năvălind prin fereastra deshisă, încep să se audă, la început mai încet, apoi din ce
în ce mai tare, cântecele unui grup de nazişti defilând pe stradă.
FREUD se îndepărtează instinctiv de la fereastră.

FREUD (încet, ca pentru sine) Măcar de-ar cînta prost… (ANNA abia dacă îşi
mai ţine capul deasupra cărţii. Trecând pe lîngă sofa, FREUD o îmbrăţişează cu
tandreţe) Fetiţa mea trebuie să meargă la culcare.

ANNA (trezindu-se mirată) Unde mă aflu?

FREUD. Nu ştiu… Poate că într-un vis.

ANNA (încă mirată) Unde ne ducem atunci când dormim? Atunci când totul se
stinge, când nici măcar nu visăm? (Încetişor) Spune-mi, tată, dacă ne-
am trezi scăpând de toate astea, de Viena, de biroul tău, de aceşti pereţi şi
de ceilalţi… şi dacă ne-am da seama că totul n-a fost, de fapt, decât un
vis… totuşi, unde am fi putut trăi aceste lucruri? Unde?

FREUD. Ai rămas o fetiţă, Anna. Copiii se transformă pe negândite în filosofi.

Pun întrebări la care nu se poate răspunde.

294
ANNA. Şi oamenii mari?

FREUD. Adulţii devin pe negândite nişte idioţi: încearcă să răspundă. (ANNA

cască din nou) Mergi şi te culcă. (Insistent) Ai crescut, te-ai făcut mare.

ANNA. Da, eu am crescut şi acum tu eşti copilul.

FREUD. Poftim?

ANNA (zâmbind) Da, eşti un copil.

FREUD (răspunzând la surâs) Ce-i drept, am cam îmbătrânit.

ANNA (cu blândeţe) Şi eşti bolnav.

FREUD (îngânând-o). Şi sunt bolnav. (Ca pentru el însuşi) Vârsta… e atât de

puţin reală, mi se pare atât de abstractă, ca şi cifrele… Cincizeci,
şaizeci, optzeci şi doi… Ce înseamnă toate acestea? Numerele nu
sunt din carne şi parcă se referă la altcineva. În lăuntrul nostru
nu suntem niciodată o simplă aritmetică.

ANNA. Uită de cifre. Oricum, ele nu te vor uita.

FREUD. Nu ne schimbăm, Anna, lumea e cea care se schimbă. De la un moment

încolo oamenii se grăbesc mai tare, iernile devin din ce în ce mai friguroase,
treptele scării se înalţă tot mai mult, cărţile sunt tipărite cu un caracter mai
mărunt, ciorbele îşi pierd gustul, iar dragostea îşi pierde din interes… E o
întreagă conspiraţie a celorlalţi, căci în adâncul nostru nu ne schimbăm deloc.
(Alintându-se brusc) Vezi tu, Anna, drama bătrîneţii stă în faptul că ea nu-i atinge
decât pe tineri! (ANNA cască) Hai, du-te la culcare.

295
 ANNA (agasată de cântecele naziştilor) De ce se adună în grupuri atât de mari ca
să cânte pe stradă?

FREUD. Ăştia nu sunt vienezi. Germanii şi-au adus partizani în grupuri

numeroase, pe care le-au transportat cu avioanele. Ăştia tot deranjează
liniştea străzilor. (Cu încăpăţânare) Nu există nazişti vienezi. (Tuşeşte
violent. ANNA încruntă din sprâncene)

ANNA. Nu, nu există nazişti vienezi… Dar am asistat aici la jafuri şi umilinţe mai
crude decât în Germania. I-am văzut pe cei din trupele de asalt obligând doi
muncitori bătrâni să şteargă de pe trotuare vechile inscripţii, cele în favoarea
fostului cancelar, Schuschnigg. Şi gloata urla: „De muncă pentru evrei!”.
„Trăiască Führer-ul care îi pune pe evrei la munca ce li se cuvine!”. Am văzut
cum un băcan era bătut în faţa soţiei şi copiilor săi… Mai încolo am zărit
cadavrele unor evrei. I-au auzit pe militanţii SA urcând scara casei în care
locuiau şi s-au aruncat pe fereastră… Nu, tată, ai dreptate, nu există nazişti
vienezi… Ar trebui inventat un nou cuvînt pentru aceşti ticăloşi! (FREUD e
cuprins de un acces de tuse mai dureros) Tată, semnează odată blestematele
alea de documente ca să putem părăsi Viena!

FREUD. Hârtia asta înseamnă o infamie.

ANNA. Cu sprijinului oferit de prietenii tăi din străinătate putem părăsi Viena în
oficial. Peste câteva săptămâni vom fi obligaţi să fugim. Iar pe urmă
salvarea va deveni imposibilă.

FREUD. Şi cum rămîne cu solidaritatea, dragă Anna?

ANNA. Solidaritate cu naziştii?

296
FREUD. Cu fraţii noştri de aici, cu cei care sunt jefuiţi, umiliţi, reduşi la zero. E
un privilegiu odios.

ANNA. Ce preferi, tată, să fii un evreu mort sau un evreu viu? Te rog, tată,
semnează odată.

FREUD. Mai vedem. Hai, la culcare. (ANNA dă din cap a refuz) Cap de lemn.

ANNA. Cap de Freud.

FREUD (privind pe fereastră şi schimbând tonul de ceartă blândă) Te porţi cu

mine de parcă aş fi un condamnat la moarte.

ANNA (răspunzându-i imediat) Tată…

FREUD. De fapt, ai dreptate: suntem cu toţii condamnaţi la moarte. Mi-a venit

rândul să trec în faţa următorului pluton de execuţie. (Se întoarce spre
ANNA şi se apropie de ea). Nu din pricina naziştilor ori a soartei Austriei ai
rămas tu aici, lîngă mine, seară de seară. Te-ai legat de mine ca şi cum aş fi
ameninţat cu moartea din clipă în clipă. Tresari la fiecare tuse de-a mea. (O
sărută pe frunte) Dar… nu mai fi atât de blândă cu mine, draga mea. Nu vă
mai arătaţi atât de tandre, că n-o să-mi vină să plec… Nu-mi faceţi
plecarea mai grea decât este. (ANNA a înţeles şi se ridică)

ANNA. Noapte bună, tată. Cred că mi s-a făcut somn. (Se apropie de FREUD şi îi
întinde fruntea. Bătrînul o sărută)
SCENA 2

Se aud bătăi puternice în uşă. Zgomote de cizme lovind în lemnul acesteia.

Fără să mai aştepte răspuns, naziştii năvălesc în cameră.

297
NAZISTUL. Sîntem de la Gestapo! (Se adresează oamenilor lui) Rămâneţi acolo!

Privirea lui FREUD spumegă de mânie. NAZISTUL face ocolul camerei fără să
se grăbească.

NAZISTUL. O scurtă vizită prietenească, doctore Freud… (Privind biblioteca)

Observ că am început să ne aranjăm cărţile. (Vrea să pară fin şi
ironic) Îmi pare rău dacă le-am răscolit prea mult data trecută…
(Mai răvăşeşte un raft, aruncându-le pe jos)

FREUD (pe acelaşi ton) Vă rog! A fost o adevărată plăcere să stau de vorbă cu un
erudit. (NAZISTUL priveşte cu neîncredere pe deasupra rafturilor)

ANNA. Ce aveţi de gând de data asta? O să le ardeţi ca pe lucrările tatălui meu?

FREUD. Anna, te rog să nu subestimezi progresul! În Evul mediu, m-ar fi ars pe

rug. Astăzi, se mulţumesc să-mi ardă cărţile.

NAZISTUL (printre dinţi) Nu e niciodată prea târziu. (Instinctiv, ANNA face un

gest de protecţie către tatăl ei)

FREUD (ironic, nelăsându-se impresionat) Aţi găsit ceea ce căutaţi? Nu se află în

volumele pe care le-aţi aruncat? (NAZISTUL are un gest de
nerăbdare. FREUD adoptă mina insului care a înţeles) Să vă
mărturisesc ceva: efectiv, nu aţi ştiut să le dibuiţi, pentru că (coboară
vocea) cele mai importante documente antinaziste le ţin… Da, da…
(Interesat, NAZISTUL se apropie) O să vă spun… (FREUD vorbeşte
tărăgănat) Le ţin… (Bătrînul arată spre cap) Aici!

298
ANNA (arătând spre inimă) Şi aici! (NAZISTUL îi măsoară ameninţător)

NAZISTUL. Umor evreiesc, nu?

FREUD (continuând provocarea) E-adevărat. Uitasem că sunt evreu. Naziştii sunt

cei care mi-au amintit. E un noroc să te redescoperi evreu în faţa naziştilor.
De altfel, chiar dacă nu aş fi fost evreu, aş fi dorit să devin. De mânie!
Temeţi-vă: o să declanşaţi o epidemie a descoperirii adevăratei vocaţii.
(NAZISTUL dărâmă cu bună ştiinţă câteva cărţi în plus)

FREUD. Anna, caută ceva bani.

NAZISTUL (relaxîndu-se brusc, cu un surâs de carnasier pe buze) O,

cât de profund mă cunoaşteţi, doctore Freud!

FREUD. De parcă ar fi prea greu…

ANNA. Tată, ştii bine că nu mai avem bani.

FREUD. În seif.

Şi arată spre fundul încăperii. ANNA se duce într-acolo, ridică tabloul şi deschide
seiful ascuns în spatele acestuia. FREUD se adresează NAZISTULUI pe tonul
unei politeţi mondene.

FREUD. Nu v-aţi gândit la aşa ceva?

NAZISTUL. Javrele astea de jidani au întotdeauna câte un os ascuns pe undeva.

FREUD. Şi ce, e rău?

ANNA (către tatăl ei) De ce să le dăm şi ultimii bani?

299
FREUD. Ca să ne lase în pace.

ANNA. Fie, dar în condiţiile astea nu mai pricep ce înseamnă războiul.

FREUD. Ai încredere în ei: cu siguranţă că au mai multă imaginaţie decât tine în

domeniul ăsta.

ANNA (către NAZIST, aşezând banii pe masă) Puteţi să-i luaţi.

NAZISTUL. Cât e acolo?

FREUD. Şase mii de şilingi. (NAZISTUL fluieră admirativ)

FREUD. Puteţi fi mândru de dumneavoastră. Eu n-am cîştigat niciodată atât de

mult în urma unei singure şedinţe de psihanaliză.

NAZISTUL (luând banii) Ce mă dezgustă la voi, evreii, e că nu vă lăsaţi

niciodată.

ANNA (nemaiputînd să-şi stăpânească mânia, explodează) Acum, că v-aţi primit

onorariul, aţi face bine să plecaţi.

NAZISTUL (tresărind brusc) Ce-ai spus?

ANNA. Gata! Ajunge! Şi să transmiteţi camarazilor dumneavoastră să nu-şi mai

târâie armele pe podea. Femeia noastră, Emilie, a pierdut trei ore până a
reuşit să şetargă urmele lăsate pe parchet.

NAZISTUL. Ovreicuţo, tu cu cine crezi că vorbeşti?

ANNA. Mai bine nu mă întreba!

FREUD. Anna!

300
NAZISTUL se repede să o pocnească pe ANNA, dar FREUD se interpune între
cei doi. Nimic însă nu mai poate împiedica mânia femeii.

FREUD. Anna!

ANNA (către tatăl său) Să cedăm doar pentru că un imbecil începe să urle alături
de alţi imbecili?

FREUD. Anna!

ANNA. Ai văzut cum îi strălucesc cizmele? Parcă ar fi din marmură neagră. Mie-n
sută că petrece ore întregi ca să le lustruiască! (Către NAZIST) Eşti
fericit, nu, după ce le-ai acoperit cu ceară, când începi să le lustruieşti cu
peria?

NAZISTUL. Dar …

ANNA. Pe urmă treci la catifea, freci, freci, iar cizmele încep să strălucească. Şi
cu cât sclipesc mai abitir, cu atît te simţi mai uşurat. De câtă vreme n-ai
mai călărit o femeie? În apropierea femeilor ţi-e mai greu, nu?

NAZISTUL. S-a zis, te-nhaţ!

ANNA. Chiar aşa?

NAZISTUL. La Gestapo cu tine!

ANNA. Vrei să-ţi explic de ce petreci în fiecare dimineaţă zece minute bune ca să-
ţi aranjezi cărarea, fir cu fir? Ce să mai spun despre mania ta de a călca!
Sau despre rosul unghiilor! Chiar vrei să-ţi explic de ce dispreţuieşti
femeile şi preferi să bei bere laolaltă cu bărbaţii?

301
NAZISTUL (o smuceşte de mână) La Gestapo cu tine!

FREUD. Nu faceţi asta! Vă rog, nu faceţi asta!

ANNA. Lasă, tată! De ce mi-ar fi frică de o bandă de laşi?…

NAZISTUL. Bănuiesc că ştii care ar putea fi preţul unei asemenea îndrăzneli…

ANNA. Oricum, mai bine decât tine. Cred că-ţi depăşeşti atribuţiile, tu nu eşti
decât un simplu inspector. Ar fi cazul să-ţi aminteşti că avem susţinători în
lumea întreagă, că Roosvelt şi chiar Mussolini au intervenit pe lîngă
Führer-ul vostru ca să ne apere şi să-i ceară să ne lase să plecăm.

NAZISTUL se apropie cu braţul ridicat, gata să o lovească pe ANNA.

FREUD. Anna!

ANNA (continuându-şi asaltul verbal) Nu eşti decât un pion, inspectore, şi încă

unul care nu cunoaşte regulile jocului! N-ai aflat că vom pleca?

NAZISTUL. La Gestapo cu tine! Te duc la Gestapo!

ANNA. De-asta strigi? Ca să vină şi ceilalţi? Ţi-e frică de mine?

NAZISTUL (către FREUD) Priveşte-o bine, jidane, căci o vezi pentru ultima
oară.

ANNA. Nu-ţi fie teamă, tată. Vor doar să te sperie. E prea târziu şi ei ştiu prea
bine că n-au ce să ne mai facă.

NAZISTUL. A, da? Se crede inteligentă! Ai o fată pe cinste, jidane.

NAZISTUL o înşfacă pe ANNA, trăgând-o cu violenţă de braţ.

302
ANNA (dispărând) Documentele, tată, trebuie doar să le semnezi! Şi nu-i spune
nimic mamei. Semnează odată hârtiile alea, căci altfel nu vom
obţine viza de plecare. (Desprinzându-se din strânsoarea
NAZISTULUI) Lasă-mă! Merg şi singură…

Ies cu toţii. NAZISTUL trânteşte uşa.

SCENA 3

FREUD (buimăcit, repetă mecanic) Documentele, documentele! Anna! Anna!

Abia se stăpâneşte. Îşi şterge fruntea şi se apropie de biroul pe care domneşte o

anumită dezordine.

303
FREUD. Documentele… (Subit, îi vine o idee. Ia telefonul şi, fără să ezite,
formează un număr) Alo, ambasada Statelor Unite?... Profesorul Freud la telefon.
Aş putea să vorbesc cu domnul Wiley? Freud! E urgent! (Trec câteva secunde)
Alo, domnul ambasador? Freud vă deranjează. Au venit s-o ridice pe Anna… fiica
mea… La Gestapo! Vă implor, faceţi ceva, interveniţi… Da, da, vă promit, voi
semna hârtiile… Da, aştept să mă sunaţi! (Angoasat, închide telefonul. Apoi, cu
întîrziere, îşi aminteşte şi spune) Mulţumesc. (Pe urmă, îşi aminteşte ce i-au cerut
ANNA şi ambasadorul) Documentele… documentele… (Găseşte dosarul cu
hârtiile şi se aşează la birou. Reciteşte documentele) „Eu, subsemnatul, profesorul
Sigmund Freud, confirm că, după Anschluss-ul Austriei de către Reich, am fost
tratat de autorităţile germane, în special de către Gestapo, cu întregul respect şi cu
toată consideraţia datorate reputaţiei mele ştiinţifice, că am putut să trăiesc şi să
muncesc în deplină libertate, că am fost lăsat să-mi continui activităţile aşa cum am
dorit eu şi că nu am nici cel mai mărunt motiv ca să mă plâng”. (Suspinând, se
pregăteşte să semneze când, brusc, este cuprins de o inspiraţie neaşteptată.
Completează pe un ton negru şi ironic) „Post-scriptum: Recomand călduros
tuturor Gestapo-ul”.

E gata să semneze, apleacă stiloul spre foaia de hîrtie dar, în ultima clipă, începe
să strige: „Nu!” şi refuză să o mai facă. Îşi cuprinde capul între mâini, cuprins de
disperare.

SCENA 4

NECUNOSCUTUL împinge dubla draperie şi apare ca prin farmec. Nu l-am

văzut trecând peste pervazul ferestrei. Sosirea lui pare deopotrivă naturală şi
misterioasă. Este îmbrăcat cu eleganţă, chiar puţin exagerat: frac, mănuşi albe,

304
 baston cu măciulie de argint, pare un dandy abia ieşit de la Operă. Îl priveşte pe
FREUD cu simpatie. Acesta, simţindu-se observat, se întoarce.

NECUNOSCUTUL (pe un ton foarte familiar) Bună seara.

FREUD se ridică brusc, sprijinindu-se pe birou.

FREUD. Cine sunteţi? (Tăcere) Şi ce doriţi? (NECUNOSCUTUL zâmbeşte dar

continuă să nu răspundă) Pe unde aţi intrat? (NECUNOSCUTUL rămâne amabil
şi tăcut) Ce vreţi să faceţi aici? (Crezând că este vorba despre un hoţ venit la
furat.) Nu mai sunt bani, aţi venit prea târziu.

NECUNOSCUTUL (se strâmbă) Îmi plăceaţi mai mult când puneaţi întrebări.

FREUD. Cine sunteţi?

NECUNOSCUTUL surâde, dar nu pare dispus să răspundă.

FREUD, renunţând să mai întrebe, deschide sertarul biroului şi scoate de acolo
un revolver. Însă în clipa în care să-l îndrepte către NECUNOSCUT îl izbeşte
ridicolul faptului şi ascunde arma la spate.

FREUD (articulând foarte clar) Cine sunteţi?

NECUNOSCUTUL (plin de calm) Oricum n-o să mă credeţi. Iar cât priveşte

jucăria din mâinile dumneavastră, sper că nu vă faceţi iluzii c-o să vă
servească la ceva. (NECUNOSCUTUL se apropie de canapea şi se
aşează cu un gest elegant) Hai să stăm de vorbă, ce spuneţi?

FREUD (aşezând arma pe birou) Domnule, nu pot să stau de vorbă cu cineva care
intră la mine prin efracţie şi refuză să se prezinte.

305
NECUNOSCUTUL (ridicându-se) Foarte bine, dacă insistaţi…

Se duce grăbit în spatele draperiei, unde dispare câteva secunde. Iese apoi de
acolo răsuflând greu, cu hainele în dezordine. Pare că abia atunci îl descoperă pe
FREUD, se precipită către el şi îi cade la picioare.

NECUNOSCUTUL. Domnule, vă implor, salvaţi-mă! Salvaţi-mă, căci sunt

urmărit. (Interpretază la perfecţie rolul omului hăituit) Sunt pe urmele
mele, se apropie… (Aleargă la fereastră şi dă senzaţia că se uită la
oamenii de pe stradă) Gestapo! M-au văzut. Iată-i, intră în imobil! (Se
aruncă din nou la picioarele lui FREUD) Salvaţi-mă, nu mă trădaţi!

FREUD (prinzându-se pentru o clipă în joc) Gestapo?

NECUNOSCUTUL (implorându-l într-o manieră exagerat de teatrală)

Ascundeţi-mă! Ascundeţi-mă!

FREUD (se dezmeticeşte şi îl împinge înapoi cu fermitate) Daţi-mi pace!

NECUNOSCUTUL (încetându-şi brusc jocul) Nu vă e milă de o victimă?

FREUD. De o victimă - da, dar de un simulant - nu. (NECUNOSCUTUL se

ridică)

NECUNOSCUTUL. Dacă-i pe-aşa, de ce îmi cereţi să joc teatru?

FREUD (revenindu-şi şi vorbind cu autoritate) Pot să-mi explic pătrunderea

dumneavoastră aici formulând două ipoteze: fie sunteţi hoţ, fie sunteţi bolnav.
Aflaţi că, dacă sunteţi hoţ, colegii dumneavoastră de la Gestapo v-au luat-o
înainte, căci nu v-au lăsat nici o centimă. Dar dacă sunteţi bolnav…

306
NECUNOSCUTUL. Care ar fi cea de-a treia ipoteză?

FREUD. Nu sunteţi bolnav?

NECUNOSCUTUL (căruia cuvântul îi displace la culme) Ah, bolnav, necinstit

cuvânt, la fel ca o palmă pe care sănătatea i-ar trage-o morţii!

FREUD. Dacă nu-i aşa, ce anume vă aduce aici?

NECUNOSCUTUL (minţind) Aş putea găsi şi alte motive: curiozitatea, admiraţia.

FREUD (ridicând din umeri) Dar asta îmi spun toţi pacienţii!

NECUNOSCUTUL (minţind) Poate că am venit pentru că altul…

FREUD (ridicând din umeri) Şi exact asta spun cu toţii, pe urmă.

NECUNOSCUTUL (agasat) Buun… Ei bine, să admitem totuşi că am nevoie de

dumneavoastră... Ce mi-aţi propune?

FREUD. Să stabilim o întâlnire! (Împingându-l spre uşă) Pe curând, domnule! Ne

vom revedea peste câteva zile.

NECUNOSCUTUL (oprindu-l) Cu neputinţă. Şi asta pentru că mâine n-o să mai

fiu aici, iar în opt săptămâni nici dumneavoastră.

FREUD. Cum?

NECUNOSCUTUL. Veţi fi la Paris, găzduit de prinţesa Bonaparte… apoi vă veţi

trezi la Londra, în Maresfield Gardens… dacă nu-mi joacă feste memoria…

FREUD. Maresfield Gardens?… Puteţi să-mi spuneţi tot ce vă trece prin cap, eu
nu ştiu nimic despre toate astea… Încă nu am pregătit nimic…

307
NECUNOSCUTUL. Da, da. Aşa o să fie. O să vă placă primăvara londoneză, o să
fiţi sărbătorit şi o să terminaţi chiar şi studiul despre Moise.

FREUD. Observ că sunteţi la curent cu presa ştiinţifică.

NECUNOSCUTUL. Cum l-aţi intitulat? Moise şi monoteismul? Prefer să nu vă

spun ce cred despre această carte.

FREUD (întrerupându-l) Dar nu i-am pus încă nici un titlu! (Repetând ca pentru
sine, interesat de propunerea NECUNOSCUTULUI) Moise şi monoteismul… De
ce nu? Sugestia mi se pare bu… Vă interesează psihanaliza?

NECUNOSCUTUL. Doar dumneavoastră.

FREUD. Dar cine sunteţi?

NECUNOSCUTUL (reluând evocarea dinainte) Cel mai ciudat e că o să

regretaţi Viena.

FREUD (cu violenţă) Câtuşi de puţin.

NECUNOSCUTUL. Savurăm gustul fructului abia după ce l-am mâncat. Iar

dumneavoastră faceţi parte dintre acei oameni pentru care paradisul e
mereu în urmă. Da, o să vă pară rău după Viena… Deja aţi început s-o
regretaţi căci, uite, se face o lună de când tot refuzaţi să plecaţi de-aici.

FREUD. Am făcut-o din optimism. Credeam că situaţia se mai poate schimba.

NECUNOSCUTUL. Nu, era doar nostalgia. V-aţi jucat în pantaloni scurţi în

Parcul Prater, v-aţi proclamat primele teorii în cafenele, v-aţi plimbat
alături de prima fată iubită de-a lungul Dunării, apoi aţi vrut să vă

308
 înecaţi în valurile sale verzi-albastre… Viena e oraşul tinereţii
dumneavoastră. Londra nu va fi decât refugiul unui bătrân. (Foarte
repede, ca pentru sine însuşi) Şi totuşi cum vă mai invidiez…

FREUD. Cine sunteţi?

NECUNOSCUTUL. Văd că nu mă credeţi.

FREUD (ca să sfârşească odată cu incertitudinea) Dacă o ţineţi aşa, vă rog să

plecaţi!

NECUNOSCUTUL. Cât de obosit de lume trebuie să fiţi dacă vă încăpăţânaţi să

vă debarasaţi atât de curând de eul dumneavoastră! Vă
credeam mai răbdător cu pacienţii, doctore Freud. Mă daţi
afară. Păi aşa vă purtaţi cu un nevrotic? Sunteţi singura
mea speranţă! Ia închipuiţi-vă că plec de-aici şi mă arunc
direct sub roţile unei maşini…

FREUD, sincer suprins de comportamentul NECUNOSCUTULUI, se aşează

încetişor pe canapea.

FREUD. Aţi picat prost astă seară, nu mai e nici un doctor Freud aici… Să vă
trateze ceilalţi… Credeţi că dacă îi îngrijesc pe oameni, mă pot feri eu
însumi de suferinţă? În unele seri aproape că-mi doresc să fiu chiar eu
în pielea celor pe care i-am salvat. Mă simt atât de singur, doar cu
chinul meu. Nemântuit…

NECUNOSCUTUL. O să se întoarcă. (FREUD face un gest întrebător) O vor

ţine puţin. Ei ştiu prea bine că nu o pot reţine. O s-o îmbrăţişaţi când
se va întoarce, o veţi săruta cu acea fericire atât de asemănătoare

309
 disperării, cu sentimentul că viaţa nu ţine decât de un fir de păr, de
un fir aşa de subţire, care uneori e teribil de solicitat… şi tocmai
această fragilitate naşte puterea de a iubi…

FREUD. Cine sunteţi?

NECUNOSCUTUL. Ce mult mi-aş dori să vă pot spune când vă văd cum vă

frământaţi… (Şi face gestul unei mângâieri pe cap.
FREUD, surprins, reacţionează cu hotărâre. Se ridică
energic. Se observă cum renaşte în el practicianul)

FREUD. Chiar aveţi nevoie de mine?

NECUNOSCUTUL (uşor mirat) Da. Nu. Adică… am fost ridicol… Optimismul

mi-a tulburat minţile… Într-adevăr, mi se pare îndoielnic…

FREUD. …că aş putea să vă ajut. Bineînţeles! (Jubilând din obişnuinţă) Se cred

cu toţii unici când ştiinţa presupune exact contrariul. O să mă ocup de
dumneavostră pentru că, oricum, în noaptea asta nu am altceva de făcut
decât să aştept. (Îşi înalţă capul spre NECUNOSCUT) E curios, nu
prea îmi vine să vă menajez.

NECUNOSCUTUL. Aveţi dreptate.

FREUD (frecându-şi mâinile) Aşa să fie. Să începem. (Se înviorează văzând cu

ochii) Vă rog să vă întindeţi acolo. (Arată spre canapea. NECUNOSCUTUL se
întinde) Cum vă numiţi?

NECUNOSCUTUL. Sincer?

310
FREUD. Asta e regula. (Răbdător) Care e numele dumneavoastră? Numele tatălui
dumneavoatră.

NECUNOSCUTUL. Nu am tată.

FREUD. Măcar prenumele.

NECUNOSCUTUL. Nimeni nu-mi spune în vreun un fel.

FREUD (agasat) Aveţi încredere în mine?

NECUNOSCUTUL. Bineînţeles. Văd că dumneavoastră sunteţi cel care nu mă

crede.

FREUD. Bine, să schimbăm metoda. Povestiţi-mi un vis… Ultimul vis pe care l-

aţi visat.

NECUNOSCUTUL. Nu visez niciodată.

FREUD (punând un diagnostic) Blocarea memoriei de către cenzură. E un caz

serios, dar clasic. Povestiţi-mi ceva.

NECUNOSCUTUL. Orice?

FREUD. Orice.

NECUNOSCUTUL îl priveşte fix pe FREUD, ca şi cum i-ar pătrunde sufletul.

Pentru o clipă pare să-şi tragă forţa din însăşi privirea lui FREUD, apoi începe
să vorbească.

NECUNOSCUTUL. Aveam cinci ani şi pe-atunci cerul era întotdeauna albastru,

soarele auriu, iar bonele cântau de dimineaţa până seara parfumând cu mireasmă
de vanilie aerul, parfum provenit direct dintre sânii lor uşor dezgoliţi.

311
Într-o zi am rămas singur în bucătăria casei.
Era o cameră mare, cu mobile lipite de pereţi. În mijloc, un imens spaţiu gol,
în care pătratele albe şi roşii conturau drumuri centrifuge. Acesta era terenul
obişnuit al aventurilor mele. Aşezat în patru labe, fugeam printre picioarele
servitorilor, furam bucăţele de slănină sau lingeam fundul platourilor cu prăjituri…
De ce oare nu era nimeni în casă, în acea zi? Nu ştiu, e o întrebare de om mare, nu
mi-am dat seama, ce ştiu e că eu eram acolo, aşezat pe pătratele de un roşu aprins
şi de un alb şters.
Fiecare pătrat îmi revela o lume. Doar în mintea adulţilor pătratele reprezintă
o banală duşumea. Pentru un copil, fiecare pătrat are fizionomia lui particulară. Cel
pe care îl priveam eu, cu relieful lui neregulat şi cu variaţia modelelor încrustate,
îmi povestea de fapt despre un dragon care stătea cu gura căscată în adâncul unei
peşteri. Un altul îmi sugera o procesiune de pelerini. Altul mi se părea că-mi
dezvăluie o figură în spatele unui geam plin de noroi, iar un altul… Bucătăria
reprezenta o lume nesfârşită în care coexistau nenumărate alte lumi, ce se ghiceau
prin ochii chiori ai pătratelor din care era făcută podeaua.
Şi-apoi, brusc, am strigat. Habar n-am de ce am făcut-o. Poate ca să mă aud
şi să mă conving că exist cu-adevărat, poate ca să chem pe cineva. Am strigat. Nu
mi-a răspuns decât tăcerea. (FREUD pare din ce în ce mai impresionat de această
poveste) Pătratele au redevenit plate. De-acum tăceau şi ele. Cuptorul din bucătărie
adormise cu totul. Şemineul, unde de obicei bolborosea o cratiţă, părea de
asemenea mort.

FREUD, cu privirea departe, ancorată în imaginea amintirii, mişcă buzele

concomitent cu NECUNOSCUTUL.

312
NECUNOSCUTUL. Şi-atunci am strigat. Şi glasul meu urca la primul etaj,
ajungea la al doilea, răsuna între zidurile goale, acolo unde
nu era nici o ureche care să-l audă.

FREUD (continuând, de parcă ar fi ştiut povestea) Şi vocea mea se înălţa, se

înălţa… iar ecoul se întorcea la mine doar pentru
a-mi desluşi mai clar intensitatea linştii.

NECUNOSCUTUL (fără să-şi întrerupă discursul) Bucătăria îmi devenise

străină, o suprapunere de lucruri şi obiecte.

FREUD. Din acel moment, eu şi lumea devenisem două entităţi separate. Şi-
atunci m-am gândit…

FREUD şi NECUNOSCUTUL (NECUNOSCUTUL rosteşte în acelaşi timp cu

bătrânul aceleaşi cuvinte şi asta se vede din mişcarea buzelor) „Sunt
Sigmund Freud, am cinci ani, exist. Ar fi bine să nu uit acest moment”.

Se scurg câteva clipe. FREUD se răsuceşte încet spre NECUNOSCUT.

NECUNOSCUTUL (continuând pe acelaşi ton visător) Şi tu te-ai gîndit la asta,

însă n-ai îndrăznit s-o formulezi: „Casa e goală atunci când strig şi plâng. Nu
e nimeni care să mă audă. Iar lumea e această imensă casă goală, în care
nimeni nu răspunde vreodată la chemare”. (Pauză) De aceea am venit, ca să-ţi
spun că lucrurile nu stau aşa. Întotdeauna trebuie să existe cineva care să te
audă. Şi care să se îndrepte spre tine ca să te ajute.

FREUD îl priveşte uimit pe NECUNOSCUT. Apoi se apropie de el şi îl atinge.

Convingându-se că este real, se retrage.

313
FREUD. E imposibil. V-au oferit informaţii. Aţi trecut pe la Gestapo şi mi-aţi citit
dosarul.

NECUNOSCUTUL. Aţi scris toate aceste lucruri acolo?

FREUD (după un răgaz) Nu. Nici măcar n-am pomenit despre aşa ceva. (Mai trec
câteva secunde) De fapt, nici nu aveam cum, căci
tocmai aţi inventat acele lucruri.

NECUNOSCUTUL nu se oboseşte să răspundă.

Descumpănit preţ de cîteva clipe, încă îndoindu-se, lui FREUD îi vine o idee.

FREUD. Nu vă mişcaţi. (Îşi trage mai aproape ceasul de buzunar, aflat pe masă)
Lungiţi-vă, da-da, culcaţi-vă.

NECUNOSCUTUL se întinde. FREUD îşi suspendă ceasul în faţa

NECUNOSCUTULUI, mişcându-l încet, în ritm de balans.

FREUD. Vă simţiţi obosit, vă lăsaţi în seama oboselii…

NECUNOSCUTUL (amuzat) Hipnoză, doctore? Eram gata să jur că aţi renunţat

de ani buni la această metodă.

FREUD. Atunci când pacientul e prea încordat ca să accepte dialogul terapeutic,

nimic nu se compară cu bătrânul meu ceas de buzunar. (Continuându-
şi manevra pe un ton persuasiv) Vă simţiţi pleoapele din ce în ce mai
grele… Vi se face somn… Acum trebuie să adormiţi… Veţi încerca
să vă ridicaţi braţul drept, dar nu veţi reuşi… Vă simţiţi extrem de
obosit, de moale. Trebuie să adormiţi. Dormiţi, trebuie să…

314
NECUNOSCUTUL a adormit. Pe întreaga perioadă când NECUNOSCUTUL
doarme hipnotizat, o muzică ciudată, imposibil de definit, foarte plăcută, va scălda
scena aceasta ireală. Chiar şi vocea NECUNOSCUTULUI devine muzicală
atunci când o să răspundă întrebărilor adresate de FREUD.

FREUD. Cine sunteţi?

NECUNOSCUTUL. Să porţi un nume are sens atunci când eşti înconjurat de

semenii tăi. Eu sunt singurul din specia pe care o reprezint.

FREUD. Cine sunt părinţii dumneavoastră?

NECUNOSCUTUL. Nu am părinţi.

FREUD. Au murit?

NECUNOSCUTUL. Sunt orfan din naştere.

FREUD. Cum? Nu vă amintiţi nimic despre ei?

NECUNOSCUTUL. Nimic, absolut nimic, nici o rămăşiţă de amintire.

FREUD. De ce nu doriţi să vă amintiţi?

NECUNOSCUTUL. Aş vrea să-mi amintesc. Din păcate, nu am ce.

FREUD. De ce aţi vrut să uitaţi?

NECUNOSCUTUL. Nu uit niciodată nimic, numai că nu am amintiri legate de

ceea ce mă întrebaţi.

FREUD. Când l-aţi cunoscut pe Sigmund Freud?

315
NECUNOSCUTUL. Prima oară când mi s-a adresat, el a spus: „Sunt Sigmund
Freud, am cinci ani, exist. Ar fi bine să nu uit acest moment”.
Am ascultat vocişoara tremurândă şi înmuiată de lacrimi care
urca spre mine din mijlocul zgomotului făcut de univers.

FREUD. Dar Sigmund Freud e mai vârstnic decât dumneavoastră. Câţi ani aveţi?

NECUNOSCUTUL. Sunt fără vârstă.

FREUD. N-aveaţi cum să-l auziţi pe Sigmund Freud. Pe vremea aceea nu eraţi
încă născut.

NECUNOSCUTUL. E-adevărat: eu nu m-am născut.

FREUD. Prin urmare, unde eraţi atunci când i-aţi auzit glăsciorul?

NECUNOSCUTUL. Nicăieri. Nici departe, nici aproape, nici altundeva. E… de

neînchipuit. Voi, oamenii, nu gândiţi decât prin imagini, ori
acolo, nu mai e nimic, nici câmpuri, nici nori, nici întinderi de
azur, nimic… Unde vă aflaţi atunci când visaţi?

FREUD. Eu sunt cel care pune întrebările. Unde sunt oamenii, acolo unde sunteţi
dumneavoastră?

NECUNOSCUTUL. În mine, dar nicăieri, aşa cum sunt în ei visele.

FREUD. Unde sunteţi astă seară?

NECUNOSCUTUL. La Viena, în Austria, pe 22 aprilie 1938, pe Berggasse 19, în

cabinetul doctorului Freud.

FREUD. Cine e doctorul Freud?

316
NECUNOSCUTUL. Un muritor care a formulat multe ipoteze, multe adevărate,
dar şi multe greşite. Pe scurt, un geniu.

FREUD. De ce el?

NECUNOSCUTUL. Clarvăzătorii au ochii scoşi, iar profeţii suferă de cancer la

gât. El este foarte bolnav.

FREUD. O să moară curând?

NECUNOSCUTUL. Da.

FREUD. Când anume?

NECUNOSCUTUL. Pe 23 septembrie… (Deschizând brusc ochii) Îmi pare rău,

doctore, nu obişnuiesc să răspund la acest gen de întrebare.

Muzica se întrerupe dintr-odată.

FREUD (pus în încurcătură deopotrivă de trezirea bruscă, dar şi de răspunsul

NECUNOSCUTULUI) Dar… nu se iese din hipnoză în felul acesta…

NECUNOSCUTUL. Dacă v-aş răspunde la întrebare, aţi fi în stare să sfârşiţi chiar

în acea zi, doar din complezenţă. Şi m-aş simţi responsabil pentru asta.
(Se ridică şi începe să se învârtă prin încăpere)

FREUD (pentru el însuşi) Cred că înnebunesc.

NECUNOSCUTUL. Înţelepciunea stă adesea în a-ţi urma mai curând nebunia

decât raţiunea. (Îşi scutură braţele şi picioarele) E foarte interesant să
ai trup, dar cât de repede ţi se anchilozează! (Se priveşte în oglindă)

317
 Cum mă găsiţi? Am o figură amuzantă, nu-i aşa? Mi-am croit chipul
unui actor care se va naşte după moartea dumneavoastră.

FREUD (spontan) Sunteţi frumos.

NECUNOSCUTUL (sincer surprins, se apropie şi mai mult de oglindă) A, da?

Dar asta chiar n-are nici o legătură cu ceea ce sunt.

FREUD (apropiindu-se la rândul său de oglindă) Credeţi că eu mă recunosc în

bătrânul bărbos care mă priveşte în oglindă? M-am obişnuit cu
faţa asta, e-adevărat, dar nu mă regăsesc în ea…

NECUNOSCUTUL. Nu vă îndrăgiţi imaginea?

FREUD. Pentru că în oglindă gura se mişcă în faţa gurii mele, iar mâna răspunde
mâinii mele, îmi spun: „Ăsta-s eu”. Dar „eu” nu e nici această frunte
brăzdată, nici aceste sprâncene înspicate şi nici aceste buze pe zi ce
trece mai uscate şi mai rigide. Fruntea mea era întinsă şi am avut părul
şaten. Dar atunci pot spune acelaşi lucru ca şi dumneavoastră. Eu…
eu aş fi putut să nu fiu acel trup.

NECUNOSCUTUL. Cât de straniu este. Descrieţi prin aceste cuvinte ceea ce

resimt şi eu de fiecare dată când aleg să mă întrupez. Nu mi-am închipuit
niciodată că lucrurile ar putea să stea la fel şi pentru voi, oamenii.

FREUD (cu privirea lipită de oglindă, privindu-l o vreme pe NECUNOSCUT) Mă

scuzaţi: nu am cum să cred că sunteţi chiar Dumneavoastră.

NECUNOSCUTUL. Ştiu. Nu crezi în Mine. Doctorul Freud este un ateu, un ateu

magnific, un ateu care converteşte, un apostol al necredinţei.

318
FREUD. Dar de ce eu? De ce nu V-aţi dus la un preot sau la un rabin?

NECUNOSCUTUL (încetişor) Nimic mai plictisitor decât conversaţia cu un

admirator. Şi pe urmă…

FREUD. Şi pe urmă?

NECUNOSCUTUL. Nu sunt deloc sigur că un preot M-ar fi putut recunoaşte mai

bine decât dumneavoastră. Oamenii de genul ăsta s-au obişnuit pînă-
ntr-atât să vorbească în numele Meu, să acţioneze pentru Mine, să
sfătuiască în locul Meu… încât am impresia că i-aş jena.

Se aud zgomote de cizmă şi strigăte pe stradă.

FREUD. De ce eu? (După un răstimp) Ca să mă convertiţi?

NECUNOSCUTUL (râzând) Ce orgoliu! Nu. E prea târziu. În câteva luni o să-ţi

publici cartea: Moise şi monoteismul … Nu te-am
convertit.

FREUD. Dar Vă văd.

NECUNOSCUTUL. Vezi doar un om – şi nimic altceva.

FREUD. Aţi apărut dintr-odată.

NECUNOSCUTUL. Am izbutit să intru pe fereastră.

FREUD. Ştiţi, prin urmare, că Gestapo-ul mi-a luat-o pe Anna.

NECUNOSCUTUL. Toată clădirea ştie.

319
FREUD. Vă ţineţi de glume. Cum aţi putea să-mi povestiţi ceea ce am trăit când
aveam cinci ani?

NECUNOSCUTUL. Te crezi chiar aşa de unic? Sunt oameni care au puterea de a

povesti istorii pe care fiecare le crede ale sale: aceştia sunt
scriitorii. Poate că nu sunt Dumnezeu, ci doar un bun
scriitor?… Dar fără îndoială că nu eşti singurul omuleţ care,
într-o bună zi, a rămas crăcănat pe dalele pătrate din
bucătărie, conştient că există.

FREUD (respingând toate aceste obiecţii, într-un acces de proastă dispoziţie) Ştiu
de unde mi se trage!

NECUNOSCUTUL (apropiindu-se într-un fel neliniştitor) Cât de ciudat, bunul

meu Freud, s-ar spune că dintr-odată ai vrea să crezi… să te
hrăneşti din certitudine… (Brusc) Ce vârstă aveai cînd a murit?

FREUD. Cine?

NECUNOSCUTUL. Tatăl tău!

FREUD. Patruzeci de ani.

NECUNOSCUTUL. Nu te mai preface că nu pricepi: câţi ani aveai atunci când a

murit în mintea ta?

FREUD (neavând nici un chef să răspundă) A trecut atâta vreme…

NECUNOSCUTUL. Hai să vedem, trebuie să fi avut cam treisprezece ani,

treisprezece ani din această viaţă, când ţi-ai dat seama că tatăl
dumneavoastră se putea înşela, că înşelându-se se încăpăţâna în

320
 greşeală şi că ceea ce ai crezut că este autoritatea celui drept nu era
decât falsa credinţă a ignorantului. Şi ai constatat că avea slăbiciuni, că
putea să fie timid, să se îndoiască de acţiunile lui, să se teamă de vecini,
de nevastă-sa… Şi ţi-ai dat seama că principiile sale nu erau „acele”
principii veşnice precum soarele de dincolo de nori, ci pur şi simplu
principiile lui personale, aidoma unor pantofi scâlciaţi, simple principii
printre alte principii, simple fraze pe care se încăpăţâna să le repete, ca
şi cum tocirea lor prin nesfârşită sporovăială ar fi putut să le confere
fermitatea adevărului. Şi ai început să-ţi dai seama că îmbătrânea, că
braţele i se moleşeau, că pielea i se închidea la culoare, că spinarea i se
încovoia şi că până şi gândirea începuse să-i funcţioneze pe dibuite. Pe
scurt, a existat o zi în care ai aflat că tatăl tău nu e altceva decât un om.

FREUD. În acea zi am crescut.

NECUNOSCUTUL. Într-adevăr? În ziua aceea, mai copil decât un copil, te-ai

întors spre Dumnezeu. Ai vrut să crezi, Freud, dintr-o iubire
dezamăgită. Ai vrut să-l înlocuieşti pe tatăl tău natural printr-
un tată supranatural. L-ai înălţat până la nori.

FREUD. Dar…

NECUNOSCUTUL. Să nu susţii acum contrariul, pentru că asta ai povestit tu

însuţi în toate cărţile. Tatăl pământesc fiind mort, l-ai proiectat în
cer. Aceasta e originea ideii de Dumnezeu în opinia ta: omul îl
croieşte pe Dumnezeu pentru că simte o nevoie irepresibilă de a
crede în El. O invenţie a oamenilor. Nevoia creează obiectul. (Cu
ton ridicat) Aşadar, aş fi doar satisfacerea unei nevoi, o
halucinaţie?! (Strigând) Nu-i aşa?

321
FREUD (cu voce stinsă) Da, cam aşa.

NECUNOSCUTUL. Atunci, dacă ai dreptate, Freud, înseamnă că visezi chiar în

momentul ăsta. Atât şi nimic mai mult. Eu nu sunt decât o
fantasmă! (Se aude o busculadă în imobil, soldaţi care strigă)
În seara asta, pentru că eşti bătrân, pentru că ţi-au luat fiica,
pentru că te vânează, eşti din nou mic şi ai avea nevoie de un
tată. Şi-atunci îl transformi în părinte pe cel dintâi necunoscut
care pătrunde în cameră într-un mod misterios şi uiţi tot ce ai
denunţat şi ai crezut o viaţă.

Zgomotele se apropie.

FREUD. Niciodată un om nu mi-a spus ceea ce mi-aţi spus Dumneavoastră

adineaori, sub hipnoză.

Chiar atunci se aud bătăi ferme în uşă. FREUD îl priveşte pe NECUNOSCUT

îngrozit, ca şi cum i-ar cere să-i explice ce se întâmplă.

NECUNOSCUTUL (şoptind) Ei, de ce nu răspuneţi?

NECUNOSCUTUL se grăbeşte în spatele draperiei.

În aceeaşi clipă apare NAZISTUL.

SCENA 5

322
NAZISTUL intră privind în jur cu suspiciune.

NAZISTUL. N-aţi răspuns prea repede. (Face semn soldaţilor din anticameră)
Continuaţi.

FREUD. Unde e fiica mea?

NAZISTUL (inspectând camera) La Gestapo.

FREUD. N-o eliberaţi?

NAZISTUL. O să vedem. Deocamdată ne mai distrăm puţin cu ea. E foarte

atrăgătoare. (Brusc) Eraţi singur?

FREUD (jenat) Nu se vede?

NAZISTUL (trecând în faţa biroului) A, uite că v-aţi scos documentele…

(Înhaţă hârtia şi o priveşte) Hai, fiţi înţelept, faceţi bine şi semnaţi.

FREUD (întorcându-şi capul) Şi fata mea?

NAZISTUL (insistă, fluturându-i hârtia sub nas) Fiţi fără grijă, v-o înapoiem dacă
vă hotărâţi să plecaţi… Nu vom pierde ocazia să ne debarasăm de
câţiva evrei.

FREUD. Mi-o veţi înapoi… intactă?

NAZISTUL (râs gros) De ce mă întrebaţi asta? Mai speraţi să o măritaţi? (Se

opreşte în faţa bibliotecii şi încetează să râdă) E ciudat, dar cred
că-i miros pe evrei fără să-i văd, parcă am un fler special.

FREUD. Chiar aşa? M-aţi mirosit şi pe mine?

NAZISTUL (râzînd) Da, da!

323
FREUD. Şi a ce miros?

NAZISTUL (cu simplitate) Nu dumneavoastră mirosiţi, detectez eu un miros

atunci când vă aflaţi în preajma mea.

FREUD. Dar ce anume simţiţi?

NAZISTUL. Căcatul.

FREUD (extrem de şocat) Pardon?

NAZISTUL. E simplu, întotdeauna mi s-a întâmplat asta. Când mă simt rău, când
am o stare proastă, când îmi spun că sunt lefter şi că asta nu se va
rezolva mâine, când îmi zic că nici o femeie n-o să mă mai dorească,
e suficient să mă întorc şi... mereu descopăr un evreu care mă
priveşte. Jidanul mă face să mă simt de rahat. Întotdeauna se
întâmplă aşa. Chiar acum, când mă aflu la dumneavoastră, când
privesc toate aceste tablouri, tapiserii, biroul, cărţile, mie, care n-am
citit niciodată, îmi vine să mă sufoc: ştiu că sunt în preajma unui
evreu.

FREUD. Ce ciudat! Eu, cînd mă descopăr mediocru, nu mă gândesc decât la

mine.

NAZISTUL. E normal, sunteţi evreu. (Insistând) Am un fler special, puteţi să mă

credeţi, am nasul format.

Brusc, NAZISTUL scoate din buzunar un dosar. Acolo e pricina vizitei sale.

NAZISTUL. Ce-i asta?

324
FREUD nu răspunde. E clar că se simte jenat de existenţa acelui document.

NAZISTUL. Mi se pare ciudat că nu săriţi în sus de bucurie… De ce nu vă

neliniştiţi că l-aţi pierdut?… E ceva util, e un testament… Mai ales
la vârsta dumenavoastră… totul este posibil…

FREUD. Unde doriţi să ajungeţi?

NAZISTUL. Acolo unde sunt. Citesc în testamentul dumneavoastră că aveţi

conturi bancare în străinătate. Nu-i deloc în regulă, trebuia să ne fi spus.

FREUD (încet) M-aţi întrebat despre asta?

NAZISTUL. E un gest antinaţional să ascunzi bani… Furaţi Statul… Nu v-aţi

gândit să repatriaţi aceşti bani?

FREUD. Economiile astea sunt pentru copiii mei…

NAZISTUL. Da, aveţi dreptate! Poate că tocmai fiica dumenavoastră o să aibă

nevoie de aceşti bani acolo unde se află… Poate că ei ar putea să-i
îndulcească interogatoriul… cine ştie? (Cu perversitate) Doar eu ştiu de
conţinutul acestui testament. N-o să dea deloc bine când mă voi întoarce la
Gestapo şi le voi arăta acest document. Dimpotrivă, vor fi reacţii negative.
Cu consecinţe proaste pentru dumneavoastră. Şi pentru fată.

FREUD (bătând în retragere) Ce doriţi să fac?

NAZISTUL. E, mai întâi să reflectaţi… Căci la asta vă pricepeţi bine,

profesore… (Arată testamentul cu o mână, iar cu cealaltă
declaraţia nesemnată de FREUD) Mă tem ca nu cumva
testamentul să anuleze eventualul paşaport de liberă trecere.

325
 Se întoarce către uşă şi strigă la soldaţii de pe culoar.

NAZISTUL. Nu-i nimeni aici. Poate la etajul superior.

FREUD (spontan) Dar ce se petrece? Căutaţi pe cineva?

NAZISTUL. Păi, n-aţi văzut pe nimeni, nu?… (Se opreşte în pragul uşii) Ar fi
bine să vă gândiţi şi să căutaţi o soluţie. În ceea ce mă priveşte, e
vorba despre o afacere care ar trebui să rămână între noi… Sper că
m-aţi înţeles. (Surâzînd demonstrativ) O să mai trec pe-aici.

NAZISTUL părăseşte încăperea.

SCENA 6

NECUNOSCUTUL iese de după draperii. Priveşte undeva departe, de parcă ar fi

avut o viziune.

NECUNOSCUTUL. Omul ăsta minte.

FREUD (încă tulburat) Din păcate, are dreptate. Am nişte conturi în străinătate.

NECUNOSCUTUL. Cât o priveşte pe Anna, minte cu neruşinare. Nu o

interoghează deloc.

FREUD (dintr-o dată, şi mai neliniştit) Anna! Ce-i fac oare?

NECUNOSCUTUL (precizându-şi viziunea) E la Gestapo, la Hotelul Metropol. Se

află pe un culoar, unde aşteaptă.

FREUD. Asta-i bine.

326
NECUNOSCUTUL. Nu, nu e bine. Ea ştie că dacă rămâne pe coridor fără să fie
interogată, riscă să fie adunată laolaltă cu ceilalţi evrei şi
deportată într-un lagăr… Unde va fi ucisă.

FREUD scoate un ţipăt de fiară şi se precipită asupra NECUNOSCUTULUI,

trăgându-l de pulpana hainei.

FREUD. Vă implor, faceţi ceva!

NECUNOSCUTUL. E necesar ca ea să fie interogată.

FREUD. Interveniţi! Cât mai repede!

NECUNOSCUTUL îl respinge cu calm, continuând să descrie ceea ce vede.

NECUNOSCUTUL. Anna caută ceva în buzunar, nu văd prea bine ce… poate o
fiolă…

FREUD se aşează dintr-odată pe un jilţ.

FREUD (egal) Ştiu despre ce-i vorba. Are la ea veronal. L-a cerut lui Schur,
medicul meu personal. Voia să ne sinucidem împreună.

NECUNOSCUTUL (pentru o clipă distras de la viziunea sa) Ea v-a propus asta?

FREUD. Da.

NECUNOSCUTUL (cu aceeaşi atitudine) Şi ce i-aţi răspuns?

FREUD. Că exact asta aşteaptă naziştii de la noi, aşa c-ar fi bine să le înşelăm
aşteptările.

327
NECUNOSCUTUL (cuprins din nou de viziunea lui) Pentru moment, ea doar
strânge în palmă flaconul cu otravă, se asigură că îl mai are. Iar
acum îşi apropie antebraţul de gură şi… (Izbucneşte în râs)

FREUD. Şi ce face, pentru Dumnezeu?

NECUNOSCUTUL (râzând încă) Îşi muşcă braţul până la sânge… Da, asta
face… A şi început să sângereze!

FREUD (înnebunit de nelinişte) Dar ce i se întâmplă?

NECUNOSCUTUL se desprinde subit de sub fascinaţia viziunii sale, ca un

aparat scos din priză.

NECUNOSCUTUL. Va fi bine. Lucrurile îşi vor urma cursul.

FREUD. Ce-i asta? Vă implor, nu vă opriţi, continuaţi!

NECUNOSCUTUL (vorbind repede) Naziştii se apropie în fugă. Anna şi-a atins

scopul: a atras atenţia asupra sa. O vor interoga. Bestiile sunt gata
să ucidă mii de fiinţe omeneşti, dar vor acorda întotdeauna ajutor
unei femei care sângerează dintr-o rană minusculă. Nu te îngrijora:
ai o fată deşteaptă, doctore Freud…

FREUD este însă prea zguduit de evocarea NECUNOSCUTULUI.

FREUD. Cred… cred că trebuie să vă acord credit.

NECUNOSCUTUL clatină afirmativ din cap. Se apropie surâzând de FREUD, îi

apucă mâinile, i le strînge, încercând să-l calmeze. Îi întinde un stilou şi
documentul de liberă-trecere, pentru a-l semna.

328
NECUNOSCUTUL. Cinci sute de sinucideri la Viena. Şi asta într-o singură lună.
Cei mai mulţi sunt evrei.

FREUD. De unde ştiţi?

NECUNOSCUTUL. Citesc jurnalele. Ca să dezmintă, autorităţile naziste au

publicat o fiţuică în care afirmă că e vorba de zvonuri exagerate, în
realitate fiind abia patru sute optzeci şi şapte de sinucigaşi. Să
recunoaştem, băieţii ăştia sunt stăpâniţi de demonul exactităţii.

Se aud din nou paşi în vestibul. NAZISTUL e pe punctul de a-şi urla încă o data
ordinele.

FREUD (îngrozit) Vine iar! Ce-o să-i spun acum? Dacă accept, rămânem fără nici
un ban!

NECUNOSCUTUL. Inversează situaţia.

FREUD. Cum să fac asta?

NECUNOSCUTUL ia o fotografie de pe birou şi i-o întinde lui FREUD.

NECUNOSCUTUL. Cu asta.

FREUD. Cu poza asta? La ce-mi serveşte? Vă rog să rămâneţi alături de mine!

NECUNOSCUTUL. Hai, doctore, fără copilării. Ar trebui să ai încredere acum.

FREUD. Vă rog, nu plecaţi! Vorbiţi-i dumneavoastră!

NECUNOSCUTUL. Mi se pare ridicol! Oricum, nu poate să mă vadă. În seara

asta nu sunt vizibil decât pentru tine.

329
SCENA 7

NAZISTUL a intrat în încăpere. NECUNOSCUTUL a sărit în spatele draperiei.

FREUD încă mai ţine prosteşte în mână fotografia pe care i-a înmânat-o
NECUNOSCUTUL.

NAZISTUL. Aşadar, profesore Freud, v-aţi gândit la afacerea noastră?

FREUD. Să ştii că m-am gândit. (Caută să tragă de timp plimbându-se prin

cameră) Da, mă gândeam… (Îşi adună toate puterile) Întâmplător, am
dat peste fotografia asta (i-o aşează sub ochi) şi îmi spuneam…

NAZISTUL (fără să se uite) Cum o să-mi parvină banii?

FREUD (hotărându-se asupra tacticii) Ajung şi la asta, nici o grijă… Cum vă

spuneam, am regăsit acest portret şi, privindu-l, m-am gândit încă o dată la ceea ce
îmi spuneaţi, despre nasul fin cu care îi mirosiţi imediat pe evrei. Nasul, nu-i aşa?
Ei, dar e ciudat, pentru că… îmi spuneam… ah, nu… cred că mă înşel…

NAZISTUL. Ce tot spuneţi acolo?

FREUD. A, mă gândeam doar … nasul ăsta…

NAZISTUL (deja neliniştit) Nu pricep…

FREUD. Nasul dumneavoastră. Îmi aminteşte, trăsătură cu trăsătură, nară cu nară,

de nasul unchiului meu Simon, care era rabin. (NAZISTUL, instinctiv, îşi
acoperă nasul cu mâna) Fireşte, nu sunt un maestru al fizionomiilor, dar
aici, într-adevăr… e mai mult decât un simplu aer de familie… este… Să

330
 observăm că eu am nasul mult mai drept, mai puţin coroiat decât
dumneavoastră… Dar eu sunt evreul! Deşi n-am fost niciodată văzut la
sinagogă… Dar eu sunt evreul! Să ne amintim că n-am fost deloc
priceput în a face bani… Oricum, e ciudat…. Chiar nu vi s-a vorbit
niciodată despre forma nasului dumneavoastră?

NAZISTUL (dând înapoi) Trebuie să plec.

FREUD. Aţi avut printre părinţii dumneavoastră…

NAZISTUL. Chiar trebuie să plec.

FREUD. Natural că aveţi dreptul să-i vânaţi pe evrei. Să-i obligaţi să aleagă
lagărul! Să-i exterminaţi! Şi asta pentru că evreii sunt periculoşi în
virtutea faptului că nu putem şti niciodată sigur dacă nu şi-au amestecat
sângele cu al celorlalţi! (Revenind la subiect) Parcă doreaţi să discutăm
despre fondurile pe care le deţin în străinătate?

NAZISTUL (pricepând şantajul) Este inutil.

FREUD. Hai la superiorii dumneavoastră. Mi-ar face plăcere să vorbesc cu ei….

despre aceşti bani…. dacă tot nu le-aţi semnalat existenţa testamentului
meu… despre aceste biete ipoteze asupra asemănărilor fizice… o să
glumim…

NAZISTUL. E de prisos. Adevărul e că nu ştiu absolut nimic despre testamentul

dumneavoastră…

FREUD. Şi fiica mea? Când îi daţi drumul?

NAZISTUL (înţelegând că e şantajat) În curând.

331
FREUD (cu un zâmbet în aparenţă umil) Foarte curând?

NAZISTUL. E posibil. Dar dumneavoastră când veţi pleca din Viena?

FREUD (cu acelaşi zâmbet) Foarte curând.

NAZISTUL. Bună seara.

FREUD. Bună seara. (În clipa în care NAZISTUL se pregăteşte să părăsească

încăperea) A, domnule gestapovist, acum îmi dau seama ce este
evreiesc la mine şi la dumneavoastră nu. Peste câteva zile eu şi soţia
mea, împreună cu copiii, vom fi pe drumul exodului, cu valize şi
boccele. Vom fi alungaţi. Aşa pătimeşte un evreu.

NAZISTUL (ieşind) Bună seara.

NAZISTUL pleacă, iar FREUD nu se poate stăpâni să nu aplaude de bucurie: a

obţinut o victorie. Se îndreaptă către draperia în spatele căreia e ascuns
NECUNOSCUTUL ca să se bucure laolaltă cu acesta. Dar NAZISTUL apare
subit în pragul uşii, căci şi-a amintit, în ciuda tulburării, de ce anume l-a căutat pe
FREUD.

NAZISTUL. Şi chiar n-aţi văzut pe nimeni?

FREUD (surprins, dar negând din reflex) Pe nimeni.

NAZISTUL (satisfăcut) Foarte bine.

FREUD. Pe cine ar fi trebuit să zăresc?

NAZISTUL (retrăgându-se) Ce să vă mai spun, dacă tot n-aţi văzut pe nimeni…

332
FREUD (grăbindu-se spre NAZIST, poate prea autoritar) Pe cine ar fi trebuit să
văd?

NAZISTUL. E vorba de un bărbat care a evadat. Se pare că a intrat într-unul din

imobilele de pe Berggasse. Îl căutăm de mai bine de o oră.

FREUD (precipitat, plin de angoasă) Aici nu e.

NAZISTUL. Vă cred pe cuvânt. Bună seara. (Se pregăteşte din nou să plece)

FREUD. Despre cine este vorba? De unde spuneţi c-a evadat? Din închisoare?

NAZISTUL. De la azil. E un nebun. Unii pretind că l-au văzut cum s-a apropiat de
imobilul în care locuiţi. De aceea am controlat la toate etajele.

FREUD. Şi ce fel de nebun este? Un isteric? Un angoasat? Un obsedat?

NAZISTUL (cu o anume siguranţă profesională) Un smintit. (După un răgaz)

Dar nu e periculos. Cred că e unul dintre aceia care povestesc legende, îi
ştiţi prea bine, indivizi care se dau drept Goethe ori Napoleon…

FREUD (plin de angoasă) Un mitoman!

NAZISTUL. La revedere, doctore. Şi să închideţi bine fereastra şi uşa, în cazul în

care…

NAZISTUL iese din încăpere.

SCENA 8

333
FREUD, prăbuşit, prea decepţionat că şi-a pierdut atât de rapid noua lui
credinţă, nici nu se mişcă.
NECUNOSCUTUL apare încetişor de după draperiile duble şi se duce să închidă
fereastra. Apoi se întoarce şi se înclină în faţa lui FREUD.

NECUNOSCUTUL. Walter Oberseit.

FREUD (cu glas egal) Poftim?

NECUNOSCUTUL. Walter Oberseit. E numele omului dat în urmărire.

FREUD. Adică numele dumneavoastră.

NECUNOSCUTUL nu dă semne că ar dori să dezmintă. Ceva mai tîrziu.

NECUNOSCUTUL. Walter Oberseit. Un sărman care a fost închis într-o pivniţă

în primii doisprezece ani de viaţă. Acolo a crescut. Când a fost eliberat, nu
văzuse niciodată lumina zilei, nu ascultase o voce omenească. Era familiarizat
exclusiv cu bezna. A rămas într-o stare de prostraţie vreme de câteva luni. S-a
spus despre el că ar fi imbecil. Apoi, după ce l-au învăţat să vorbească, a
început să inventeze poveşti, să imagineze povestiri în care devenea eroul
principal, ca şi cum ar fi încercat cu disperare să recupereze viaţa pe care o
pierduse. Atunci s-a spus despre el că ar fi mitoman. (FREUD suferă atât de
intens, încât îşi acoperă urechile a refuz) Nimeni nu se aplecase vreodată
asupra leagănului său de copil ca să-i ureze noroc, strălucire sau cele mai
frumoase iubiri. Nebunii sunt întotdeauna copii la care nimeni nu a visat. (După
un timp) Mă simt foarte apropiat de el.

334
FREUD (încetişor) E straniu, m-aţi făcut să mă simt mai uşurat, chiar împotriva
voinţei mele. (FREUD se apropie de fereastră şi o deschide) Chiar mă simt
eliberat de durere, ca şi cum mi s-ar fi luat o greutate de pe suflet…

NECUNOSCUTUL. Era îndoiala.

FREUD (în faţa ferestrei deschise) Lumea e bolnavă astă seară. (În depărtare se
aud cântecele naziştilor) Împrăştie în aer cântecele urii. Mi-au răpit
fiica. Iar un nefericit intră la mine în casă şi eu, pentru prima oară în
viaţă, nu vreau să-l analizez… (Se întoarce spre NECUNOSCUT) Nu, n-
o să vă tratez. Nici în seara asta, nici mâine. Nu mai cred în puterea
psihanalizei. Oricum, nu în lumea de-acum… (Pentru el însuşi) Merită să
salvez un canar când tot oraşul e în flăcări? Cum aş mai putea să cred în
eficienţa curei analitice? Nu e ridicol să încerci să vindeci un om atunci
când întreaga lume a înnebunit?… (După o scurtă pauză) E adevărat
că nu v-a iubit nimeni?

NECUNOSCUTUL (dintr-odată emoţionat) Iubit cu adevărat? Zău că nu ştiu.

FREUD (fără să se întoarcă) Fără iubire, nu ne rămâne decât singurătatea.

(NECUNOSCUTUL, cutremurat, pare incapabil să răspundă)
Dacă nu le-aş fi iubit pe Anna şi pe Martha, soţia mea, dacă nu mi-
aş fi iubit fii, aş mai fi fost în stare să trăiesc?

NECUNOSCUTUL. Dar în dragostea pe care le-aţi purtat-o există şi iubirea lor,

pe care v-au dăruit-o la rândul lor…

FREUD. E perfect adevărat.

335
NECUNOSCUTUL. …în timp ce dacă aţi fi singurul care iubeşte, cu totul
singur…

FREUD (se întoarce şi apucă stângaci mâna NECUNOSCUTULUI) Nu vă port

pică pentru că m-aţi minţit. În seara asta, vă rog să mă înţelegeţi, nu pot decât s-o
aştept pe micuţa mea Anna. Atât. Dar puteţi reveni mâine. O să… o să vorbim.
Nu ştiu dacă… dacă o să fiu în stare să vă acord dragostea mea… dar o să vă
tratez, o să încerc să vă vindec, ceea ce este o altă formă de iubire… (Luând
categoric o hotărâre) Promit să mă ocup de dumneavoastră.

NECUNOSCUTUL păstrează mâna lui FREUD în mâinile sale, iar FREUD,

deşi foarte pudibond, nu găseşte puterea să-i refuze această formă de intimitate.

FREUD. Vedeţi, aici nu suntem decât noi, doi bărbaţi... şi suferinţa… Uite de ce
Dumnezeu nu poate să existe… Cerul e doar un acoperiş gol deasupra
suferinţei oamenilor…

NECUNOSCUTUL. Chiar credeţi asta?

FREUD. Raţiunea a izgonit fantomele… De-acum încolo nu vor mai fi sfinţi, ci

doar medici. Omul are datoria să se îngrijească de aproapele lui. (Pauză)
Promit să vă analizez.

NECUNOSCUTUL (pe un ton confidenţial) Spuneţi-mi, ceva mai înainte, chiar

aţi crezut că aş fi… (Arătând spre cer) El?

FREUD (ruşinos) E, mi-am cam pierdut capul.

336
NECUNOSCUTUL (amuzat) Dar acum v-aţi revenit, nu-i aşa? (Semn afirmativ
din partea lui FREUD) Vi se pare mai uşor de acceptat varianta
Walter Oberseit decât cea referitoare la Dumnezeu?

FREUD. Dragă domnule Oberseit, după cum vedeţi şi singur, eu sunt un om în

vârstă. Mi-am petrecut întreaga viaţă încercând să apăr inteligenţa contra
prostiei, încercând să vindec, să lupt împotriva oamenilor răi ca să-i apăr pe cei
slabi. Şi am făcut-o fără odihnă, fără să-mi trag vreodată sufletul şi până la
urmă cu ce m-am ales? În unele zile, gura îmi pute atât de îngrozitor datorită
cancerului de care sufăr încât nici Toby, căţeluşul meu, nu îndrăzneşte să se
apropie de mine, privindu-mă speriat din celălalt capăt al camerei… Mi-am
dorit întotdeauna o moarte seacă, scurtă. În schimb, am primit dreptul să
agonizez. De mii de ori mi-a venit să murmur numele lui Dumnezeu, de mii de
ori mi-am dorit să beau din mierea consolării divine, de mii de ori am năzuit ca
faptul credinţei în Dumnezeu să-mi dea curajul de a suferi şi de a putea să
păşesc în moarte cu demnitate. Dar m-am stăpânit întotdeauna. Era prea simplă
o asemenea soluţie. Totuşi, ceva mai devreme am avut slăbiciunea să cedez,
căci frica era cea care gândea în locul meu.

NECUNOSCUTUL. Aţi fost obligat să cedaţi.

FREUD. Oricum, iau suficiente droguri, nu-mi mai trebuia şi drogul credinţei.

NECUNOSCUTUL. De ce nu şi acesta?

FREUD. Pentru că nu-mi place ca spiritul să fie anesteziat.

NECUNOSCUTUL. Dar dacă spiritul dumneavoastră are nevoie de aşa ceva…

FREUD. Animalul din mine vrea să creadă, nu spiritul meu. Trupul vrea să creadă,
căci s-a săturat să mai tremure scuturat de angoasă. E o dorinţă de fiară

337
 încolţită, e privirea căprioarei hăituite care mai caută o cale de salvare…
Dumnezeu e un strigăt, o revoltă a cărnii!

NECUNOSCUTUL. Nu înţeleg, refuzaţi să credeţi pentru că lucrul acesta v-ar

face bine!?

FREUD (cu violenţă) Nu cred în Dumnezeu pentru că totul în mine e pregătit să

creadă! Nu cred în Dumnezeu pentru că mi-aş dori să cred! Nu
cred în Dumnezeu pentru că aş fi foarte fericit dacă aş face-o!

NECUNOSCUTUL (mereu pus un pic pe glumă) În sfârşit, doctore, dacă această

dorinţă există, de ce o refulaţi? De ce vă cenzuraţi? Dacă e să mă
gândesc la lucrările dumenavoastră de psihanaliză…

FREUD. E o dorinţă primejdioasă!

NECUNOSCUTUL. Pentru cine?

FREUD. Pentru adevăr… Nu pot să mă las păcălit de o iluzie.

NECUNOSCUTUL. Adevărul mi separe o amantă prea severă.

FREUD. Şi exigentă…

NECUNOSCUTUL. Şi nesatisfăcătoare!

FREUD. Nemulţumirea nu este indicatorul adevărului. (Explicând, cu privirea

pierdută) Omul se găseşte într-o subterană întunecoasă, domnule Oberseit.
Drept lumină, nu are decât torţa pe care şi-a confecţionat-o din fâşii de
ţesătură pe care a prelins puţin ulei. Ştie că flacăra n-o să dureze la nesfârşit.
Într-o asemenea împrejurare, credinciosul îşi face drum înainte gândind că
trebuie să existe o uşă la capătul tunelului. Şi că dincolo de ea este lumina

338
 soarelui… Ateul ştie că nu există uşă, că nu e altă lumină în afara celei pe care
i-o oferă torţa lui, că nu există alt capăt al tunelului decât cel al propriei
vieţi… Şi atunci, în mod necesar, i se face şi mai rău când se loveşte de
peretele subteranei… devine şi mai pustiu când îi moare un copil… i se pare şi
mai dificil să se poarte normal, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat… dar
continuă să o facă! E convins că bezna e teribilă, nemiloasă… dar continuă să
înainteze. Şi durerea devine mai acută, frica şi mai apăsătoare, moartea
aproape că îl blochează prin definitivul ei… iar viaţa nu-i apare decât ca o
boală mortală…

NECUNOSCUTUL. Ateul de care-mi vorbiţi nu-i altceva decât un biet om

disperat.

FREUD. Cunosc şi celălalt nume al disperării: curajul. Ateul nu mai are iluzii, le-a
preschimbat pe toate în curaj.

NECUNOSCUTUL. Şi ce câştigă?

FREUD. Demnitatea.

Pauză. NECUNOSCUTUL se apropie de FREUD. Pare afectuos, sincer.

NECUNOSCUTUL. Eşti prea îndrăgostit de curajul tău.

FREUD. Nu mă mai tutuiţi. (Pauză)

NECUNOSCUTUL. Nu-mi doriţi prezenţa?

FREUD. Vreau să alung tot ce mai este sensibilitate în mine, ca fiu liber să urăsc.

NECUNOSCUTUL îi apucă din nou mâinile.

339
NECUNOSCUTUL. Mulţumesc. (Trec câteva clipe) M-aţi dorit aici în măsura în
care am apărut abia acum, în aceste clipe. Dar chiar dacă v-aş fi apărut
mai devreme, lucrul acesta n-ar fi schimbat nimic. Aţi fi avut aceeaşi
viaţă, doctore Freud. Demnă, frumoasă, generoasă…

FREUD (istovit) Walter Oberseit, încetaţi să vă mai daţi drept Dumnezeu. Ceea ce
este sănătos în sufletul dumneavoastră ştie prea bine că e o
pretenţie falsă. (Îşi eliberează mâinile)

NECUNOSCUTUL (recapitulând cu un zâmbet) Prin urmare, nu credeţi în

Dumnezeu, ci în Walter Oberseit. (Face o reverenţă) E flatant pentru acesta.
(Se amuză) Dar ce anume vă dovedeşte că Walter Oberseit există?

FREUD (fără să surâdă) Am obosit.

NECUNOSCUTUL. Nu, nu e oboseala, vă gândiţi permanent la Anna. Mi s-ar

părea înduioşător, dacă n-ar fi puţin vexant...

FREUD (într-o clipă de mânie) Oricum, ar cădea mai bine pentru dumneavoastră,
în această seară, să fiţi ceea ce sunteţi... un impostor... pentru
că dacă aţi fi fost Dumnezeu...

NECUNOSCUTUL (foarte interesat) Da, atunci…?

FREUD (ridicându-se) Dacă aţi fi fost Dumnezeu, aţi fi... ales un sărman
zdrenţăros… Da, dacă Dumnezeu ar exista… şi s-ar afla
aici, în faţa mea!…

NECUNOSCUTUL. Dacă Dumnezeu ar exista?

340
FREUD. Faţă de dumneavoastră nu simt mânie, nu… Dar faţă de Dumnezeu, dacă
ar ieşi din acest neant în care l-am alungat…

NECUNOSCUTUL. Dacă l-aţi avea pe Dumnezeu în faţa dumneavoastră, da, ce-

aţi face?

FREUD. Dacă Dumnezeu mi-ar ieşi în faţă, i-aş cere socoteală. L-aş întreba…
(Din ce în ce mai mânios, se ridică brusc în picioare)

NECUNOSCUTUL (încurajându-l) L-aţi întreba?

FREUD. I-aş spune… (Vehemenţa îl cuprinde în cele din urmă) să se uite

dracului o dată pe fereastră, să caşte ochii la ce se întâmplă pe lume!
Dumnezeu ştie că răul aleargă pe stradă în cizme de piele şi diagonale
de fier, la Berlin, la Viena şi curând în toată Europa? Dumnezeu ştie că
ura are de-acum înainte propriul ei partid, în care toate urile particulare
sînt reprezentate: ura contra evreului, a ţiganului, ura împotriva
efeminaţilor, ura contra oponenţilor?

NECUNOSCUTUL (ca pentru el însuşi) Ar putea să ignore aşa ceva?

FREUD. Şi nici măcar nu era nevoie ca răul să devină spectaculos, să folosească

arme şi să se scalde în sânge, căci am văzut întotdeauna şi pretutindeni
acest rău, încă din ziua în care, cu picioarele îndepărtate pe pătratele din
bucătărie, L-am chemat pe Dumnezeu într-o lume în care nimeni nu-mi
răspundea. (Apropiindu-se de NECUNOSCUT) Dacă L-aş avea în faţa
mea pe Dumnezeu, iată de ce L-aş acuza: de promisiune mincinoasă!

NECUNOSCUTUL. De promisiune mincinoasă?

341
FREUD. Răul înseamnă promisiunea neţinută. (Gândeşte în continuare) Ce este
moartea dacă nu promisiunea vieţii care se scurge, acolo, în sângele meu, sub
pielea mea şi care nu a fost ţinută? Căci atunci când mă pipăi sau când dau frâu
liber acestei beţii mentale, fericirea pare să existe şi încetez să mă mai cred
muritor: moartea nu e nicăieri, nici în pieptul meu, nici în cap, nu o simt deloc, dar
ştiu că totuşi există, că va veni, chiar dacă e o presupunere abstractă. Aş fi ştiut
oare că voi pieri dacă nu mi s-ar fi vorbit despre asta? Moartea loveşte întotdeauna
pe la spate. Cât mă priveşte, pornisem pe un cu totul alt drum, căci mă credeam
nemuritor. Rău, în moarte, nu este neantul, ci promisiunea vieţii eterne, făgăduială
care este încălcată. Ruşine Lui Dumnezeu! Şi ce este durerea dacă nu integritatea
corporală dezminţită? Un corp făcut ca să alerge şi să se bucure, un corp întreg,
unitar şi iată-l dintr-o dată vulnerabil, amputat, înfrânt. A fost escrocat. Nu, durerea
nu se trăieşte în carne, căci orice rană e mai întîi o rană în suflet. Ea este
promisiunea ce n-a fost ţinută. Ruşine Lui Dumnezeu!
Şi răul moral, răul pe care şi-l fac oamenii unii altora, nu e tocmai pacea
întreruptă? Sau promisiunea care ne-a fost făcută prin căldura resimţită de căpşorul
nostru înveştmântat între ţâţele mamei, sau tandreţea unei voci dulci care ne vorbea
de departe, din gâtlej, încă pe vremea când nu puteam înţelege cuvintele, sau
această înţelegere făcută cu întreg universul cunoscut, la început, atunci când
universul se rezuma la două mâini drăgăstoase ce ne ofereau biberonul, somnul,
mângâierile, unde s-au petrecut oare toate acestea? De ce atunci acest război?
Promisiune încălcată! Ruşine Lui Dumnezeu!
Însă răul cel mai grav, da, culmea subtilă a răului, ceea ce o întreagă
existenţă nu poate să consoleze, e tocmai acest spirit mărginit, limitat, pe care
însăşi inteligenţa l-a transformat în imbecilitate. S-ar părea că Dumnezeu ne-a dat
un spirit unic tocmai ca noi să-i atingem limitele; setea, fără băutură ca s-o
astâmpere. Se crede c-o să ajungem să înţelegem totul, să cunoaştem totul, ne

342
credem în stare de apropierile cele mai neaşteptate, de construcţiile cele mai subtile
şi când colo spiritul ne lasă în pană. Nu, nu vom şti totul. Şi nici nu vom înţelege
mare lucru. Poate că o să trăiesc trei sute de mii de ani, precum stelele, dar ele,
chiar ajungând să le cunosc numărul, îmi vor rămîne indescifrabile. Şi oricum
voi cerceta tot ceea ce fac eu pe acest pământ, cu picioarele înfipte în mocirla
terestră! Finitudinea spiritului nostru, iată ultima dintre promisiunile pe care
Dumnezeu Le-a încălcat!
Altfel, viaţa ar fi frumoasă, dacă esenţa ei nu ar sta în trădare…
Ar fi uşoară viaţa, dacă n-aş fi crezut că trebuie să fie lungă şi dreaptă şi
fericită…

NECUNOSCUTUL. Ai aşteptat prea mult de la viaţă.

FREUD. Ar fi trebuit să fiu mai tembel, ca să nu sper la nimic… Iată, domnule

Oberseit, dacă Dumnezeu ar exista, El ar fi un Dumnezeu mincinos. Ar
promite ceva şi şi-ar încălca iute făgăduiala! Ar face răul pe lume. Căci
răul e tocmai promisiunea încălcată.

NECUNOSCUTUL. Daţi-mi voie să vă explic.

FREUD. Să explici înseamnă să ierţi. Nu am nevoie de explicaţii. Dacă Dumnezeu

ar fi fost mulţumit de opera Lui, de lumea noastră, ar fi fost un
Dumnezeu caraghios, un Dumnezeu crud, un Dumnezeu făţarnic, un
criminal, autorul răului pentru oameni! I-ar fi Lui Însuşi mai bine să nu
existe! În fond, dacă ar exista un Dumnezeu, acesta nu ar putea fi decât
diavolul… (NECUNOSCUTUL pare scuturat de un frison)

NECUNOSCUTUL. Freud!

343
FREUD. Walter Oberseit, sunteţi un impostor, un impostor strălucit, dar ar trebui
să recunoaşteţi că aţi avut un maestru într-ale imposturii: acesta ar fi
Dumnezeu Însuşi.

NECUNOSCUTUL. Deliraţi.

FREUD. Dacă ar fi adevărat că Dumnezeu se află în faţa mea, acum, în această

seară, într-un amurg în care lumea plânge şi fiica mea e prizonieră în
ghiarele Gestapo-ului, aş prefera să-i spun: „Nu exişti! Dacă eşti
atotputernic, înseamnă că eşti rău. Dar dacă nu eşti rău, atunci nu eşti
atotputernic. Scelerat sau limitat, nu eşti un Dumnzeu la înălţimea Lui
Dumnzeu. Prin urmare, nu există nici o necesitate ca Tu să fii. Atomii,
hazardul, şocurile, toate astea sunt suficiente ca să explice un univers atât
de nedrept. În fond, Tu nu eşti decât o ipoteză inutilă!“

NECUNOSCUTUL (cu blândeţe) La aceste apostrofări Dumnezeu v-ar răspunde

neîndoielnic aşa: „Dacă ai putea să vezi, ca Mine, în viitor, pe canavaua anilor ce
vor să vină, ai fi şi mai virulent, dar ţi-ai întoarce acuzaţia către adevăratul
responsabil.“ (Cu ochii strânşi) Dacă ai vedea mai departe… (Pe un ton de
vizionar visător)
Secolul acesta va fi unul dintre cele mai ciudate din întreaga istorie a
pământului. Va fi numit secolul omului, dar va fi veacul tuturor ciumelor. Ciuma
roşie, în Est şi-apoi aici, în Occident, ciuma brună, cea care începe să se împrăştie
peste de zidurile Vienei. În curând, ea va acoperi lumea întreagă şi nu va întâlni
decât o mică rezistenţă. Vă vânează, doctore Freud? E cazul să vă consideraţi
fericit! Ceilalţi, prietenii, discipolii, surorile şi toţii nevinovaţii vor fi ucişi… Cu
sutele, cu miile... în falsele săli de duş, în care vor elibera gaz în loc de apă. Şi
fraţii lor, ai morţilor, vor fi cei care vor degaja trupurile şi le vor arunca în

344
cuptoare. Şi poate naziştii vor face chiar şi săpun din grăsimea lor… Straniu, nu-i
aşa, să te speli la cur cu cei pe care îi urăşti?!
Şi vor mai fi şi alte ciume, dar la originea tuturor acestora se va afla acelaşi
virus, cel care vă împiedică acum să credeţi în mine: orgoliul! Niciodată orgoliul
omenesc nu va merge atât de departe! Era o vreme când orgoliul omului se
mulţumea să-l sfideze pe Dumnezeu. Astăzi, a ajuns să-l înlocuiască. În om există
o parte divină. E tocmai cea care îngăduie, de-acum înainte, ca Dumnezeu să fie
negat. N-o să vă mulţumiţi cu mai puţin. Aţi tras o concluzie radicală: lumea nu e
decât fructul hazardului, o încăpăţânare confuză a moleculelor! Şi în absenţa
oricărui stăpân, de-acum înainte doar voi veţi formula legile! Să fii stăpânul!...
Niciodată o asemenea nebunie nu va primi o mai mare cinstire ca în acest veac.
Stăpânul naturii: şi veţi murdări pământul şi veţi năclăii norii! Stăpânul materiei: şi
lumea se va cutremura! Stăpânul politicii: şi veţi dezlănţui totalitarismul! Stăpânul
corpului: o să vă temeţi până-ntr-atât de boală şi de moarte încât veţi accepta să
subzistaţi indiferent de preţ, anesteziaţi, ca nişte legume în seră! Stăpânul moralei:
vă închipuiţi că oamenii sunt cei care inventează legile, aşadar totul are importanţă,
deci nimic nu mai contează! Şi-atunci Dumnezeu va fi banul, singurul care
supravieţuieşte, lui îi veţi construi temple pretutindeni în oraşe.
La început, o să vă felicitaţi că l-aţi ucis pe Dumnezeu. Căci dacă nimic nu i
se mai datorează lui Dumnezeu, totul devine meritul omului. La început, vanitatea
nu cunoaşte neliniştea. Vă veţi atribui orice inteligenţă. Nicicând istoria nu va
cunoaşte filosofi mai înneguraţi şi totuşi atât de fericiţi.
Doctore Freud, întreaga lume va fi lipsită de lumină, dar acest lucru încă nu-l
poţi prevedea. Iar atunci când un tânăr, într-o seară de îndoială, aşa cum vârsta
juneţii cunoaşte atâtea, îi va întreba pe cei maturi din jurul lui: „Vă rog, care este
sensul vieţii?“ - nimeni nu va şti să-i răspundă.
Şi asta va fi opera voastră.

345
 A ta şi a altora.
Iată ce veţi face voi, mai marii acestui secol: veţi explica omul prin om şi
viaţa prin viaţă. Ce va mai rămâne atunci din om? Un biet nebun într-o celulă,
jucând o partidă de şah între inconştientul şi conştiinţa lui! După părerea ta, în
chip definitiv, omenirea va rămâne singură în celula ei. Ah, cum sunteţi stăpânit de
beţia cuceritorului, a exploratorului, a întemeietorului… dar gândeşte-te şi la
ceilalţi, la cei care se vor naşte: ce fel de lume le vei lăsa? Ateismul revelat! O
superstiţie şi mai nebunească decât toate cele dinainte!

FREUD (îngrozit) Dar nu am vrut aşa ceva.

FREUD îşi dă seama abia atunci că a început să-i vorbească

NECUNOSCUTULUI de parcă acela ar fi fost cu-adevărat Dumnezeu. Îşi
cuprinde capul cu mâinile, geme şi încearcă să se stăpânească.

FREUD. Walter Oberseit, sunteţi remarcabil de inteligent, dar şi teribil de

nefericit. Totuşi, deşi nu sunt deloc expert în profeţie, am o oarecare
intuiţie… şi cred că ar fi mai bine, pentru amândoi, dacă v-aţi întoarce
la dumneavoastră acasă.

NECUNOSCUTUL. La azil?

FREUD. O să ne vedem mâine, vă promit.

NECUNOSCUTUL. Prin urmare, mă trimiteţi în labele amicului dumneavoastră,

Nazistul. Va fi bucuros de acest ajutor şi o să vă arate
întreaga lui consideraţie!

FREUD. Nu, o să vă duceţi de unul singur în cameră.

346
NECUNOSCUTUL (corijându-l) În celulă, poate! (După câteva clipe) Ce-i drept,
mai ales astăzi, să fii considerat nebun a început să
echivaleze cu cea mai bună protecţie.

După un răstimp, FREUD, extrem de nervos, îşi aprinde o ţigară, în ciuda

gâtlejului, care îl arde. NECUNOSCUTUL îl priveşte cu tandreţe şi vine să se
aşeze în faţa sa.

NECUNOSCUTUL. De ce nu vă permiteţi să mergeţi cu mine?

FREUD (spontan) N-o să-mi permit asta niciodată! Şi, de altfel, unde anume să
merg?

NECUNOSCUTUL. Păi, atunci, îngăduiţi-vă să credeţi.

FREUD (aproape obsesional) Unde aş fi ajuns dacă mi-aş fi îngăduit asemenea

aventuri? Aş fi devenit un medic mărunt ajuns la pensie. Întreaga viaţă nu aş
fi tratat decât guturaie şi entorse! (Se ridică) Nu-mi trebuie credinţa. Eu am
nevoie de certitudini. De rezultate pozitive. Şi nu e nevoie decât de un
nebun, oricât de strălucitor ar fi, care să ţină un discurs referitor la…
(Venindu-i brusc o idee) Sunteţi sau nu Walter Oberseit?

NECUNOSCUTUL. Dumneavoastră ce credeţi?

FREUD. Vă rog, eu întreb. Aşadar, întrebare: sunteţi Walter Oberseit?

NECUNOSCUTUL. Parcă v-aş răspunde că „nu“. Dar şi Walter Oberseit v-ar da

un răspuns negativ.

FREUD (regăsindu-şi energia) Foarte bine: persistaţi să vă pretindeţi Dumnezeu?

Vă provoc să o dovediţi!

347
NECUNOSCUTUL. Poftim?

FREUD. Dacă sunteţi cu-adevărat Dumnezeu, dovediţi-o! Nu cred decât ceea ce

văd.

NECUNOSCUTUL. Dar mă vedeţi.

FREUD. Nu văd decât un om.

NECUNOSCUTUL. Am fost obligat să mă întrupez. Dacă m-aş fi manifestat ca

păianjen sau ca oală de noapte, n-aş mai fi putut să ies din încăpere.

FREUD. Săvârşiţi un miracol.

NECUNOSCUTUL. Glumiţi?

FREUD. Faceţi o minune!

NECUNOSCUTUL (izbucnind în râs) Freud, doctorul Freud, unul dintre cele mai
grandioase spirite ale veacului şi omenirii, doctorul Freud îmi cere un
miracol… Şi cam în ce aţi dori să mă prefac? În şacal, în soare, în vacă,
în Zeus plutind pe patul lui de nori, în Hristos sângerând pe cruce?
Credeam că mi-am rezervat minunile pentru imbecili.

FREUD (furios) Dobitocii văd pretutindeni miracole, în timp ce savantul nu

descoperă niciodată vreunul. Şi e într-adevăr păcat că Dumnezeu n-a
făcut niciodată o minune la Sorbona ori în laborator.

NECUNOSCUTUL (sarcastic) Un miracol ar fi dacă m-aţi crede.

FREUD (acru) Un miracol!

348
NECUNOSCUTUL (renunţând subit) Ei bine, fie! (Dă de înţeles că se gândeşte)
Sunteţi pregătit? Vă rog, fiţi amabil şi ţineţi-mi toiagul!

Îi aruncă bastonul lui FREUD care, din reflex, îl prinde: şi chiar în acea clipă,
bastonul se transformă într-un uriaş buchet de flori.
FREUD are un moment de surprindere, părând că se minunează.
NECUNOSCUTUL izbucneşte în râs văzînd mimica lui FREUD.
FREUD înţelege scamatoria, ridicolul cererii sale şi azvârle buchetul pe podea.

FREUD. Plecaţi imediat! Nu numai că sunteţi mitoman, dar mai suferiţi şi de o

nevroză sadică. Nu sunteţi decât un sadic!

NECUNOSCUTUL continuă să râdă, ceea ce îl irită şi mai mult pe FREUD.

FREUD. Un sadic care profită de o noapte plină de tulburare! Un sadic care îşi
bate joc de slăbiciunea mea!

NECUNOSCUTUL se opreşte brusc din râs. Pare că a redevenit sever.

NECUNOSCUTUL. Dacă nu ar fi fost slăbiciunea dumneavoastră, cum mi-aş mai

fi făcut apariţia?

FREUD. Ajunge! Nu vreau să mai aud nimic! Să terminăm o dată! Săriţi pe geam
şi întoarceţi-vă de unde aţi venit!

Se aud bătăi politicoase în uşă.

FREUD (cu furie) Da!

349
SCENA 9

NAZISTUL îşi face apariţia, păşind aproape cu respect. Încă din clipa când îl
vede, NECUNOSCUTUL se ascunde rapid într-un colţ întunecos al încăperii.
FREUD îl priveşte cu un anume sarcasm.

NAZISTUL (plin de servilism) Domnule profesor, mi-am îngăduit să trec pentru a

vă înmâna acest document… testamentul dumneavoastră… pe care,
nu-i aşa, nu l-am ţinut niciodată în mână.

Îl priveşte pe FREUD cu un aer întrebător, vrând să înţeleagă dacă bătrânul e

pregătit să-i accepte versiunea.

FREUD. Unde e fiica mea?

NAZISTUL. La interogatoriu, dar nu va dura mult, o chestiune de rutină din câte

ştiu. Oricum, mi-am permis să insist în acest sens.

Drept răspuns, FREUD întinde mâna ca să-şi recapete testamentul.

FREUD. Foarte bine. Nu vă mai reţin.

NAZISTUL schiţează stângaci un salut şi se pregăteşte să dispară.

NAZISTUL. O, vroiam să vă spun… cât îl priveşte pe nebunul care a evadat… l-

am găsit.

FREUD. Poftim?

350
NAZISTUL. Vă amintiţi, smintitul de la azil… Se ascunsese în spatele pubelelor
din curtea imobilului în care locuiţi. L-am predat infiermierilor.

FREUD. De ce îmi spuneţi toate astea?

NAZISTUL. Scuzaţi-mă, am crezut că v-ar putea interesa. (Se pregăteşte din nou
să plece)

FREUD. Sunteţi sigur?

NAZISTUL. Sigur referitor la ce?

FREUD. La nebun… Era chiar omul pe care l-aţi prins ascuns în curte?

NAZISTUL. Fără îndoială.

FREUD. Walter Oberseit?

NAZISTUL. Aşa îl cheamă… Îl ştiţi? În orice caz, personalul de la azil era foarte
mulţumit că l-a recuperat atât de repede. Se pare că atunci când e
în formă, e-n stare să convingă pe oricine de orice!… În
sfârşit, asta e, l-am legat. Ne cunoaştem bine meseria.

FREUD (înfrânt) Bună seara.

NAZISTUL iese din încăpere.

SCENA 10

Ca să-şi stăpânească emoţia, FREUD şi-a aprins o ţigară enormă.

NECUNOSCUTUL reapare şi îl priveşte pe FREUD cu milă. Se apropie şi îi
reţine cu blândeţe ţigara.

351
NECUNOSCUTUL. Moartea îţi dă deja tîrcoale. N-are sens să arunci tăciuni pe
foc.

FREUD îl ascultă, aparent domolit. Se scurge un răstimp. FREUD îl priveşte cu

o intensitate ciudată.

FREUD. De ce v-aţi întors?

NECUNOSCUTUL (puţin jenat) Mă întrebaţi asta pentru că aţi început să credeţi

sau pentru că doriţi să scăpaţi de mine?

FREUD. De ce?

NECUNOSCUTUL (dând înapoi) Simt că nu sunteţi sincer.

FREUD (plin de autoritatea specifică unui mare practician) Nu, dimpotrivă,

dumneavoastră nu sunteţi sincer. De ce v-aţi
întors? E cazul să nu-mi ascundeţi adevărul.

NECUNOSCUTUL. Fie. Tocmai vreau să… (NECUNOSCUTUL pare cuprins

brusc de o slăbiciune îngrozitoare. Neliniştit) Freud! Mi se
umflă gâtul…

FREUD (cu calm) Da, văd, v-aţi înroşit foarte tare…

NECUNOSCUTUL. Craniul îmi explodează, e îngrozitor… Ce se petrece?

FREUD. E pudoarea.

NECUNOSCUTUL. Aşa se întâmplă mereu când spunem adevărul? Acum înţeleg

de ce oamenii mint atâta. (Amuzat) Grozavă întrupare mi-am
ales şi eu!

352
FREUD (privindu-l cu intensitate) Ajunge cu ocolişurile. De ce v-aţi întors?

NECUNOSCUTUL (de nepătruns) Oricum, nu ca să vă convertesc.

FREUD. Atunci pentru ce?

NECUNOSCUTUL. De plictiseală.

FREUD. Glumiţi…

NECUNOSCUTUL. Îndoiţi-vă de explicaţiile superficiale, căci ele sunt adeseori

adevărate. (După un timp. Uşor provocator) Nu, nu din
plictiseală: ura m-a împins să revin. Vă detest.

FREUD. De ce?

NECUNOSCUTUL (la fel ca un dandy imaginat de Oscar Wilde) Pentru că

sunteţi oameni. Pentru că sunteţi sălbatici, limitaţi, imbecili! Credeţi că e mare
scofală să fii Dumnezeu? (Se aşează, cu picioarele încrucişate comod) Posed
totul, ştiu totul, sunt totul. Rotund, saturat, plin ca un ou, îmbuibat, scârbit încă
de la naşterea lumii! Ce Mi-aş fi putut dori astfel încât să nu pot obţine? Nimic.
Nici măcar un sfîrşit! Căci, dacă vă amintiţi, sunt nepieritor… Nici moarte, nici
dincolo… nimic… Nici măcar nu pot să cred în ceva, în altceva afară de Mine
Însumi… Ştiţi ce înseamnă starea divină, faptul de A Fi Dumnezeu? E singura
închisoare de unde nu se poate evada.

FREUD. Şi noi?

NECUNOSCUTUL. Care noi?

FREUD. Oamenii. (Ezitând) Nu însemnăm noi o… distracţie?

353
NECUNOSCUTUL. Obişnuiţi să vă recitiţi cărţile? (Negare din partea lui
FREUD. NECUNOSCUTUL face un rezumat al istoriei lumii) Nimic
deasupra Mea, nimic dedesubtul Meu. Am făcut tot ce se putea face.
Oriunde M-aş duce, nu Mă întâlnesc decât pe Mine Însumi sau creaturile
Mele. Oamenii nici nu visează că Dumnezeu e condamnat la o companie
foarte palidă! Să fii totul este plictisul maxim… Mai mult nu se poate… Şi,
în plus, singurătatea…

FREUD (cu blândeţe) Singurătatea prinţului…

NECUNOSCUTUL (ca un ecou, pe ton visător) Singurătatea prinţului…

În stradă se aude zgomotul unei urmăriri. Un cuplu este urmărit de nazişti.

Strigăte îngrozite ale urmăriţilor. Lătratul naziştilor.

NECUNOSCUTUL (brusc) Acum Mă credeţi?

FREUD. Deloc.

NECUNOSCUTUL (uşurat) Aveţi dreptate.

Pe stradă, femeia şi bărbatul au fost prinşi. Li se aud ţipetele sub lovituri. Scena
nu poate fi descrisă. FREUD se ridică grăbit ca să se ducă la fereastră.
NECUNOSCUTUL se interpune între el şi geam şi încearcă să-l oprească.

NECUNOSCUTUL. Nu, vă rog, nu faceţi asta!

FREUD. Dar dumneavoastră îi lăsaţi să o facă!

NECUNOSCUTUL. L-am făcut pe om liber.

FREUD. Liber ca să comită răul!

354
NECUNOSCUTUL (împiedicându-l să treacă, în ciuda strigătelor care sporesc)
Liber pentru bine, ca şi pentru rău, căci altfel
libertatea n-ar fi fost posibilă.

FREUD. Aşadar nu sunteţi responsabil?

Ca un fel de răspuns, NECUNOSCUTUL încetează brusc să-l mai reţină pe

FREUD. Acesta se precipită către fereastră. Strigătele se calmează. Se aud doar
cizmele îndepărtându-se. NECUNOSCUTUL se prelinge pe un fotoliu.

FREUD. Au oprit un bărbat şi o femeie. Îi duc… (Întorcându-se spre

NECUNOSCUT) Unde?

NECUNOSCUTUL (lipsit de putere) În lagăr…

FREUD. În lagăr?

FREUD este şocat de această ştire. Se apropie de NECUNOSCUT, care pare şi

mai zdrobit decât el.

FREUD. Împiedicaţi-i! Împotriviţi-vă acestei samavolnicii! Cum vă imaginaţi c-o

să mai creadă cineva în dumneavoastră după ticăloşia asta! Opriţi-i! (Îl
apucă de guler)

NECUNOSCUTUL. Nu pot.

FREUD (cu vehemenţă) Haideţi! Interveniţi! Puneţi capăt acestui coşmar imediat!

NECUNOSCUTUL se eliberează, îşi adună forţele ca să se ducă la fereastră.

Zgomotul de cizme a dispărut. Se apleacă peste pervaz, epuizat.

FREUD. Sunteţi atotputernic!

355
NECUNOSCUTUL. Fals. În clipa în care i-am făcut liberi pe oameni, Mi-am
pierdut omnipotenţa şi omniscienţa. Aş fi putut să controlez şi să
cunosc totul dinainte dacă m-aş fi mulţumit să construiesc automate.

FREUD. Atunci de ce aţi mai făcut această lume?

NECUNOSCUTUL. Pentru motivul care determină toate prostioarele, pentru

motivul care face ca totul să fie şi fără de care nimic nu ar fi… Din dragoste.

Îl priveşte pe FREUD, care simte că i se face rău.

NECUNOSCUTUL. De ce plecaţi ochii, domnule Freud? Nu vreţi să ştiţi de un

Dumnezeu care iubeşte? Preferaţi poate un Dumnezeu care vuieşte,
răzbunător, cu fruntea încruntată, cu fulgerul între mâini? Voi, toţi oamenii,
preferaţi un Părinte îngrozitor în locul unui Părinte iubitor… (Se apropie de
FREUD, care s-a aşezat şi îngenunchează în faţa lui) De ce aş fi făcut toate
acestea dacă nu aş fi fost mânat de iubire? Însă vouă nu vă trebuie tandreţea
lui Dumnezeu, nu vreţi să ştiţi de un Dumnezeu care plânge… care suferă…
(Cu blândeţe) O, da, v-aţi dori un Dumnezeu în faţa căruia să vă prosternaţi,
nu un Dumnezeu care îngenunchează…

Stă în genunchi în faţa lui FREUD. Îi ţine mâna. FREUD, prea pudic, priveşte în
altă parte. NECUNOSCUTUL se ridică şi se apropie de fereastră, de unde se
aude o muzică. O deschide. Se aud din nou cîntecele naziste.

NECUNOSCUTUL. E frumos, nu-i aşa?

FREUD. Din păcate. Dacă prostia ar putea fi întotdeauna urâtă…

NECUNOSCUTUL. Frumuseţea… Nu-i aşa că o iubiţi mult, voi, oamenii?

356
FREUD (mirat) Şi dumneavoastră nu?

NECUNOSCUTUL. O, eu!… (Amintindu-şi) Da, o dată am fost surprins… O dată

a fost… (Îşi înalţă capul, părând să absoarbă cu nările tot aerul lumii şi
în clipa aceea începe să se audă un cântec din ce în ce mai clar. FREUD
ciuleşte urechile) Îmi amintesc de murmurul norilor, de cântecul gâştelor
sălbatice atunci când în formaţie triunghiulară traversează Africa, îmi
amintesc de visele retardaţilor, de strigătele de dragoste ale versurilor
închinate pământului şi de felul în care cometele sfâşie pacea azurului, dar
de asta… (Se aude şi mai clar muzica) …de asta chiar că nu-mi amintesc.
(Muzica începe să urce. Este aria Contesei, „Dove sono I bei momenti“,
din Nunta lui Figaro) Am crezut la început că unul dintre vânturile
pământului s-a rătăcit undeva, în Calea Lactee… Am crezut că am avut o
mamă care mă aştepta cu braţele deschise undeva, în abisul nemărginirii…

FREUD. Ce se aude?

NECUNOSCUTUL. Mozart. Ca să aveţi încredere în oameni…

Muzica continuă. FREUD s-a aşezat la birou. Îşi sprijină capul cu mâinile,
ascultând muzica cu ochii închişi. NECUNOSCUTUL dispare în spatele
draperiilor.

SCENA 11
ANNA pătrunde grăbită în încăpere. Se opreşte văzându-l pe tatăl ei la
birou. FREUD încă nu a văzut-o, încă nu a auzit-o. Ea vine în faţa
părintelui, spunîndu-i emoţionată:

357
ANNA. Tata!

Muzica se stinge.

FREUD iese din toropeala visătoare în care se prăbuşise şi, cu un icnet în care se
amestecă extrema durere cu bucuria extremă, şopteşte:

FREUD. Anna…

Se aruncă unul în braţele celuilalt. FREUD, cu lacrimi în ochi, o mângâie ca pe o

fetiţă.

FREUD. Anna, comoara mea… (ANNA se desprinde din îmbrăţişare) Ţi-au

făcut vreu rău?

ANNA. Nici nu m-au atins. (FREUD o trage şi cu mai multă putere la pieptul
său) M-au interogat cu privire la societatea noastră de psihanaliză… Vroiau să
ştie dacă Asociaţia Internaţională de Psihanaliză are un caracter politic… şi
am reuşit să-i conving de contrariu… Tată, tu eşti cel care mi-a făcut rău…
(FREUD îşi slăbeşte încetişor îmbrăţişarea) I-am prezentat pe ai noştri ca pe
o bandă de amatori inofesnsivi. Mi-e ruşine. (Revenindu-şi) Nu trebuie să mai
pierdem nici un minut. Am auzit lucruri îngrozitoare, acolo, în hrube. S-ar
părea că îi trimit pe evrei în lagăre de concentrare şi că, odată ajunşi acolo, nu
se mai ştie nimic despre prizonieri…

FREUD (sumbru) Da, am aflat. (ANNA îl priveşte cu mirare)

358
ANNA (vorbind totuşi mai departe) Dar e ceva şi mai grav: evreii tac, tată. Se lasă
închişi acolo, în subteranele Gestapo-ului, aşteaptă cu orele fără să
protesteze, se lasă insultaţi, scuipaţi, deportaţi şi nu protestează eloc. (Se
plimbă mânioasă prin cameră) Se poartă de parcă ar fi vinovaţi de ceva! Dar
ce-au făcut ca să merite un astfel de tratament? Să fii evreu, asta echivalează
cu o crimă? Cu o greşeală? Oare micuţa Maşa, care tocmai stă să nască,
nepoata ta, cu ce a greşit ea? Că s-a născut? Că există?

FREUD încearcă să o oprească.

FREUD. O să plecăm.

ANNA. Vom pleca şi vom vorbi despre toate astea. Le vom spune lumii întregi.

FREUD. Vom pleca şi vom păstra tăcerea. Căci cele două surori ale mele rămân la
Viena… iar ei le pot cere socoteală. Şi pentru că vor rămâne evrei în
urma noastră, pe care se vor răzbuna pentru insolenţa destăinuirilor de
care vrei să ne facem vinovaţi…

ANNA. Aha, deci şi tu! Şi tu vrei să taci?

FREUD. Oricum, deja îmi simt moartea în gâtlej. (ANNA i se aruncă în braţe)

FREUD. Hai să plecăm, micuţa mea.

Îşi deschide stiloul şi începe să semneze. Dar, brusc, este cuprins de o tuse
violentă.

ANNA. Ai fumat!

FREUD. Doar cât te-am aşteptat.

359
ANNA. Nu contează, ştii că n-ai voie să fumezi!

FREUD îşi freacă gâtul, căci are dureri teribile.

FREUD. Nodul se strânge, Anna. (Mobilizându-se) Trebuie să plecăm. Am fost

iresponsabil, te-am expus prea mult riscurilor, nu m-am gândit decât la
pielea mea bâtrână, vieneză… care, de fapt, contează atât de puţin...

Deodată, îşi dă seama că NECUNOSCUTUL nu mai e acolo şi rămâne cu stiloul

în aer.

FREUD. Dar unde este? Trebuie să i te prezint. Era aici acum o clipă…

ANNA. Ce tot spui?

FREUD (mergând să ridice draperiile) Am primit o vizită cât timp ai lipsit, o

vizită extraordinară, o vizită care mi-a redat speranţa.

ANNA. Ce vrei să spui?

FREUD (triumfal) Un necunoscut! Un oaspete care merită toată atenţia! Ţi-ar

plăcea să-l cunoşti, mai mult nu pot să-ţi spun. (Căutând disperat
pretutindeni) Hai să vedem, nu a ieşit… nici pe uşă, nici pe
fereastră! Tocmai stăteam de vorbă când ai apărut tu.

ANNA. Erai singur.

FREUD. Asta pentru că el s-a ascuns de îndată ce ţi-ai făcut apariţia.

ANNA (cu tandreţe) Tata, atunci când am intrat, stăteai aşezat la birou, în poziţia
pe care o ai atunci când dormi.

360
FREUD (revoltat) Dar nu dormeam deloc. E imposibil.

ANNA. Fie, dar atunci unde e musafirul tău?

FREUD loveşte cu năduf în draperii.

FREUD. Nu dormeam, nu dormeam! N-ai auzit muzica?

ANNA. Mă duc să-ţi pregătesc un ceai şi apoi o să-mi povesteşti visul.

ANNA iese.

SCENA 12

NECUNOSCUTUL intră pe uşă la câteva clipe după ce ANNA dispare.

Îl cântăreşte pe FREUD, care încă îl mai caută, cu o tandreţe din care nu lipseşte
şăgălnicia.

NECUNOSCUTUL. Sunt încântătoare aceste descoperiri.

FREUD (întorcându-se) Unde sunteţi?

NECUNOSCUTUL (eliptic) Nevoile întrupării fizice.

FREUD nu pricepe. NECUNOSCUTUL îi face semn că a fost să urineze.

NECUNOSCUTUL. Un fenomen fascinant: am crezut că devenisem izvor.

FREUD. Să rămâneţi! Vreau ca Anna să vă vadă.

NECUNOSCUTUL. Nu.

FREUD. Ba da…

361
NECUNOSCUTUL. O să-i povestiţi…

FREUD. Şi ea are nevoie de dumneavoastră, mai ales în această seară.

NECUNOSCUTUL. Dacă e la fel de încăpăţânată ca Sigmund Freud, atunci o să

avem o noapte foarte lungă.

FREUD. Vă implor, rămâneţi.

NECUNOSCUTUL (cedând) Bine, dar vă asumaţi riscul…

SCENA 13

ANNA îşi face apariţia, ducând un platou pe care se află ceaiul, zahărul şi câţiva
biscuiţi. Nu-l vede imediat pe NECUNOSCUT. Începe atunci un joc tăcut în care
FREUD încearcă să-l introducă pe NECUNOSCUT în câmpul vizual al ANNEI,
însă în ultima clipă ea îşi modifică de fiecare dată poziţia. În sfârşit, în disperare
de cauză, FREUD începe să vorbească.

FREUD. Nu-l zăreşti pe oaspetele nostru?

ANNA se întoarce, îl vede şi spune extrem de liniştită, pe un ton posac:

ANNA. A, dumneavoastră sunteţi? (Cu o politeţe formală) Luaţi loc, vă rog.

Doriţi un ceai? Mai aduc o ceaşcă.

ANNA iese, lăsîndu-i cu gura căscată pe cei doi bărbaţi.

362
SCENA 14

FREUD, năucit de liniştea cotidiană a ANNEI, se întoarce spre NECUNOSCUT

şi îl întreabă:

FREUD. „A, dumneavoastră sunteţi“! De parcă ar spune „A, dumneavostră sunteţi

cu-adevărat“? Vă cunoaşteţi?

NECUNOSCUTUL. Vă asigur că nu ne-am mai văzut.

ANNA reintră.

SCENA 15

ANNA a adus apă caldă şi ceaşca de care era nevoie.

FREUD. Îl ştii… pe domnul…

ANNA. Da. Fireşte. Din vedere…

FREUD. Drept cine îl iei?

ANNA. Poftim?

FREUD. Cu cine îl confunzi pe domnul?

ANNA. Îl iau drept ceea ce este.

FREUD (agasat) Hai, spune-mi!

ANNA. Tată, n-aş vrea să fiu nepoliticoasă cu invitatul tău.

363
FREUD. Anna! Drept cine îl iei pe domnul?

ANNA. Îl iau drept omul care mă urmăreşte în fiecare după-amiază de două

săptămâni încoace de fiecare dată când mă duc la grădiniţa de copii. Nu
uită niciodată să-mi adreseze zâmbete cărora nu le răspund deloc şi să-mi
facă cu ochiul, deşi îi dau de înţeles că îl ignor cu totul. Pe scurt, domnul
nu e prea bine crescut.

NECUNOSCUTUL. A, dar vă asigur că niciodată…

ANNA. Vă rog, domnule, nu insistaţi. Nu-mi place că vă folosiţi de tatăl meu ca

să ajungeţi la mine. Îl obosiţi şi oricum eu n-o să-mi schimb părerea.

NECUNOSCUTUL. Vă asigur că e vorba despre altcineva.

ANNA. Înseamnă că aveţi o sosie! O sosie perfectă, domnule. E un miracol, aveţi

o sosie identică. Te las, tată. O să revin când invitatul tău va fi plecat.

ANNA iese.

SCENA 16

FREUD rămâne nemişcat. NECUNOSCUTUL, un pic afectat, îşi toarnă puţin

ceai.

FREUD. Vă cer să-mi explicaţi! Aţi fi putut prevedea asta, căci dumneavoastră
ştiţi totul.

NECUNOSCUTUL (uşurel) Aproape totul.

364
FREUD. Mi se pare insuportabil.

NECUNOSCUTUL. Asta e, doctore Freud: îndoiala! Te îndoieşti de ceea ce este

nou. (Plângându-se) Sper că nu doreşti să continui? (Îi întinde cu un
gest monden o ceaşcă şi imită atitudinea unei stăpâne a casei) Ce
spuneţi, sunteţi de acord să daţi puţin înapoi? (Râde. Pauză) Nimeni nu
mă vede. Fiecare proiectează asupra mea imaginea care îi convine sau
care îl obsedează: am fost şi alb, şi negru, şi bărbos, şi imberb, am avut
zece braţe… am fost chiar şi femeie! Cred că, de fapt, în sinea ei,
micuţa ta Anna nu-l găseşte chiar atât de deplasat pe necunoscutul de pe
drumul către grădiniţa de copii…

FREUD (luând mecanic ceaşca) Fie.

Încep amândoi să bea. NECUNOSCUTUL nu-şi poate reţine un hohot de râs.

FREUD. De ce râdeţi?

NECUNOSCUTUL. Mă întreb dacă, după ce beau ceaiul, voi putea să mă

transform iar în izvor. (Râde şi îl priveşte pe FREUD) Doctorul Freud
mă găseşte pueril. Întotdeauna suntem puerili când ne minunăm de
spectacolul vieţii. (Încetează brusc să mai glumească şi pune mâna pe
umărul lui FREUD) Freud, am să plec. Nu am nici tată, nici mamă,
nici sex, nici inconştient. N-aţi putut face nimic pentru mine, dar
măcar m-aţi ascultat. Vă mulţumesc.

FREUD. Mă părăsiţi?

NECUNOSCUTUL. Nu v-am părăsit niciodată.

FREUD. O să ne mai întâlnim?

365
NECUNOSCUTUL. În măsura în care o veţi dori. Dar nu vizual.

FREUD. Cum?

NECUNOSCUTUL (îi împunge inima cu degetul) Acolo am fost acolo, Freud,

întotdeauna am fost ascuns acolo. Dar nu m-ai găsit niciodată. Şi
nici nu m-ai pierdut vreodată. Iar atunci când te auzeam spunând că
nu crezi în Dumnezeu, aveam impresia că ascult o privighetoare care
se plânge că nu ştie muzică. (Îi întinde documentul de liberă trecere
şi stiloul) Doctore Freud, trebuie să plecaţi. Luaţi cât mai mulţi
oameni cu dumneavoastră. Salvaţi-i.

FREUD, în cele din urmă, semnează Ausweis-ul. NECUNOSCUTUL pare uşurat

că l-a convins. Se întoarce, îşi pune eleganta mantie de seară şi se îndreaptă spre
fereastră.

NECUNOSCUTUL. Bună seara.

FREUD. Dar… nu am ştiut întotdeauna… (Devine subit agresiv) Rămâneţi!

NECUNOSCUTUL (netulburat) Am spus: Bună seara, Freud.

FREUD se duce către fereastră ca să-l împiedice să plece.

FREUD. Nici să nu vă gândiţi!

NECUNOSCUTUL. Câtă slăbiciune, Freud!

FREUD. N-o să ieşiţi pe fereastră, ca un om, ca un escroc. O să dispăreţi pur şi

simplu, aici, sub ochii mei!

NECUNOSCUTUL (surâzând) Îndoiala. Mereu îndoiala.

366
Se apropie de fereastră şi, privindu-l pe FREUD fix în ochi, determină ca acesta
să se dea îndărăt, tras parcă de o forţă invizibilă.

NECUNOSCUTUL. Bună seara.

FREUD îşi revine, apucă brusc revolverul, pe care îl lăsase undeva pe masă, şi,
ţintind, îl ameninţă pe NECUNOSCUT.

FREUD. O să vă împuşc.

NECUNOSCUTUL (cu un zîmbet) A, da?

FREUD. O să trag.

NECUNOSCUTUL. Fireşte. (După un moment) Dacă aş fi fost cu-adevărat acel

nebun evadat astă seară, acel Walter Oberseit sau acel bărbat care o
urmăreşte aproape în fiecare după amiază pe Anna, aţi fi făcut din mine
un cadavru. Un glonţ: un mort. Gândiţi-vă, doctore Freud, să-ţi pierzi şi
credinţa şi libertatea dintr-o dată, iar apoi să sfârşeşti în închisoare pentru
crimă, nu e cel mai promiţător pariu, nu-i aşa?

FREUD (tremurând) Am încredere. N-o să cădeţi.

NECUNOSCUTUL. Credinţa trebuie să se hrănească din credinţă, nu cu probe.

FREUD (cu mâinile tremurând) De ce vă bateţi joc de mine? Aşa, semănaţi mai
curând cu diavolul decât cu Dumnezeu.

NECUNOSCUTUL. Un dumnezeu care s-ar manifesta la lumina zilei n-ar mai fi

Dumnezeu, ci doar un rege al lumii. Mă înveştmântez în obscuritate, am
nevoie să rămân secret. Altfel, ce v-ar mai rămâne să decideţi? (Îndreptând
ţeava armei către propria-i inimă) Eu sunt o taină, Freud, nu o enigmă.

367
FREUD. Nu m-am convertit încă.

NECUNOSCUTUL. Doar tu singur o poţi face: eşti liber! Întotdeauna omul e cel
care face ca vocile să-i vorbească…

FREUD. N-am câştigat nimic.

NECUNOSCUTUL. Până în seara asta, credeai că viaţa e absurdă. De-acum

înainte vei şti că e misterioasă.

FREUD. Ajută-mă.

NECUNOSCUTUL (încalecă fereastra) La revedere, Freud.

NECUNOSCUTUL dispare.

SCENA 17
FREUD schiţează gestul de a-l trage înapoi pe NECUNOSCUT, dar acesta se
fereşte.

FREUD. A dispărut? (Se apleacă pe fereastră) A, mă sfidezi?… Nu vrei să

dispari… Cobori de-a lungul burlanului, ca un hoţ! (Cuprins de mânie)
Lucrurile nu se vor sfârşi aşa!

Aleargă la birou, de unde îşi ia arma şi se apropie de fereastră. Închide ochii şi

trage un foc în direcţia NECUNOSCUTULUI. Apoi, tuşind din pricina fumului, se
apleacă să privească.

FREUD. Pfaa! Am ratat!

368
 FINAL

Rebecca Gilman

CÂNTEC PENTRU LISA

THE GLORY OF LIVING

369
 Traducerea şi adaptarea: Anna Maria Popa

Rebecca Gilman este unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi americani în
ultimii zece ani. Dramele ei – Spinning Into butter, The Glory Of Living,
Boy Gets Girl, Blue Surge, The Land Of Little Horses, My Sinning And
Nothing More – îndrăzneţe şi contorversate evită stereotipiile. Implicată în
social, ea atacă temele la zi: abuzul asupra minorilor, violenţa juvenilă,
corupţia, rasismul.

The Glory Of Living a primit Premiul Osborn din partea Asociaţiei

Criticilor de Teatru Americani - American Theatre Critics Association în
1998, Premiul After Dark şi o nominalizare la Premiul Joseph Jefferson
în 1997. Piesa s-a jucat cu succes în Europa, la Royal Court Theatre din
Londra şi Schauspiel din Viena în 1999. The Glory Of Living a avut
premiera la MCC Theater din New York, la 30 octombrie 2001, în regia lui
Robert LuPone. Unii actori au interpretat mai multe roluri.

370
Personaje:

LISA - adolescentă, 15-18 ani

CLINT - 30 de ani

JIM / POLIŢIST 1 / HUGH 35-40 de ani

JANETTE / DACTILOGRAFA

FATA - 12 ani

CAROL - 20 de ani

ANGIE - 20 de ani

POLIŢIST 2 / BURROW / GARDIANUL 30-36 ani;

CARL 35-40 ani

STEVE 20 ani

371
„The Glory Of Living este povestea unei adolescente de 15 ani, Lisa şi a mariajului ei cu Clint,
un fost puşcăriaş, de două ori mai în etate decât ea. Abuzată sistematic de către soţul ei, Lisa e
împinsă, pentru a-l “ajuta”, să comită diferite delicte, inclusiv crime. Rebecca Gilman a creat
un cuplu a cărui degenerare e un vehicul pentru o analiză critică a codurilor morale, abuzurilor
sexuale, iubirii, fricii, sărăciei şi preţului vieţii”.

The Sunday Times

“O piesă cu o putere viscerală, care te face să priveşti de aproape o

subcultură violentă, pe care de obicei n-o băgăm în seamă…. Forţa
dramatică a lui Gilman constă în faptul că ea depune mărturie şi ne lasă pe
noi să tragem propriile concluzii”.

Michael Billington - The Guardian

“Scriitura lui Gilman este extrem de convingătoare”.

Sarah Hemming – Financial Times

“Isteţime psihologică, dialog eficient”.

New York Magazine

372
 ACTUL I

Scena 1

Interiorul unei rulote, undeva în Tennessee. Tot ce se vede e o canapea extensibilă, o masă şi un
televizor. Restul rulotei e acoperit de un cearşaf care atârnă legat de tavan. Toată scena e
mobilată sărăcăcios. Totul are un aer derizoriu. LISA, o fată de 15 ani, intră urmată de CLINT
Needham si JIM Watkins, doi bărbaţi de 30 de ani. LISA e înaltă, slabă, cu păr lung şi zburlit.
Poartă blugi decupaţi şi un tricou cu un slogan pe el. E neliniştită şi nervoasă.

JIM: N-ai glumit când ai zis că drumul e plin de gropi.

LISA: N-am zis io. Maica-mea a zis. O vrei pe mama?

JIM: Păi, nici tu nu eşti rea. (Către CLINT) Nu-i rea, nu?

CLINT: Taci, bă, din gură. O insulţi pe domnişoara.

JIM: Asta-i bună! Unde-i ‘mă-ta?

373
LISA: Doarme. (Intră după cearşaf) Scoală mamă, a venit un tip.

JIM: Unde-i prinţesa mea indiană?

CLINT: Te comporţi ca un porc.

JIM: Unde-i fetiţa care m-a facut să râd?

LISA (off) Hai mamă odată, a venit un tip!

JANETTE (off) Ce tip?

JIM: E vrăjitoru’ cu biciu’, păpuşă.

JANETTE (off, somnoroasă) A, da! Stai un pic, să fac pipi.

LISA (intrând) Se duce să se aranjeze puţin.

CLINT: Câţi ani ai, domnişoară?

LISA: 15.

CLINT: Mergi la şcoală?

LISA: Ăhă.

CLINT: În ce clasă eşti?

LISA: A 8-a.

CLINT: Şi… ai note bune?

LISA: Ăhă.

374
CLINT: Am fost şi eu la şcoală, dar n-am avut note bune. Am fost un derbedeu. Odată i-am pus
unei colege o broască în rochie. O broască mică, verde. Tipei îi plăcea să facă pe ea.
(LISA râde) Îi plăcea enorm să facă pe ea! (LISA râde mai tare)

JIM: Ai ceva de băut?

LISA: Un suc de portocale, da’ e al sor-mi.

JIM: A! Eşti una d-aia tupeistă. Aşa ţi se zice… tupeista?

LISA: Nu ştiu.

JIM: Cum te cheamă?

LISA: Lisa.

JIM: Lisa, dac-ai fi şi tu ca ‘mă-ta, ştii tu… ţi-am putea zice Lilly
tupeista sau Lilly călăreaţa slăbuţă.

LISA: Numele meu nu e Lilly.

JIM: Da’ nici numele lu’ ‘mă-ta nu e prinţesa indiană, nu?

LISA: Nu.

CLINT: Spune-i ce-nseamnă vrăjitoru’ cu biciu’.

JIM: Ce ştie asta, mă?.

CLINT: Ar trebui să-ţi schimbi porecla asta.

JIM: În ce? Călăreţu’ nopţii?

LISA: Asta-mi place.

CLINT: Normal, asta-i a mea.

Intră JANETTE, într-un tricou lung şi pantaloni scurţi. E machiată, dar arată demnă de milă.

375
JANETTE: Bună, dragă.

JIM: Bună.

JANETTE: Care din voi e vrajitoru’?

JIM: Eu. El e prietenul meu, Clint. L-am luat cu mine numai pentru
ca vroia să se plimbe. N-are coaie să stea şi el aici.

JANETTE: Dacă vrei, te pot termina si pe tine.

CLINT: Nu, mersi. Eu aştept.

JANETTE (către JIM) Când am vorbit cu tine?

JIM: Noaptea trecută.

JANETTE: Păi… mă bucur c-ai trecut p-aici. Vrei să bei ceva? Lisa,
du-te şi adu-le o bere.

JIM: Mersi. (LISA iese)

JANETTE: Asta-i cea mai mică. Am încă două fete.

JIM: Şi ele unde sunt?

JANETTE: Plecate pe undeva. Voi cu ce vă ocupati?

JIM: Io şi Clint lucrăm în Chatanooga.

JANETTE: Ati găsit uşor locul?

376
JIM: Da, doamnă, ne-aţi dat nişte indicaţii...

CLINT: Clare ca cristalu.

JIM: Am văzut antena de transmisie. Da-ar trebui să mai reparaţi

drumu’.

JANETTE: Primăria să repare, io nu repar nimic. (Lui CLINT) Bă, tu

să te joci cu mine dacă vrei, da’ să nu te pună dracu’ să
te dai la ea!

CLINT: Eu nu-ncercam decât să…

JANETTE: Nu zic asta pentru c-aş avea nu stiu ce principii sau c-

aş încerca s-o protejez, ci pentru că luna trecută unu’ a-
ncasat-o rău pentru c-a-ncercat ceva cu ea. E mare
pentru vârsta ei.

CLINT : Asta-i bună, e doar o fetiţă.

JANETTE: Bine, acu hai cu mine-n spate, domn’ vrăjitor.

Se duc după cearşaf. După mişcări e evident că patul e doar la câţiva paşi şi că cearşaful e
singurul perete despărţitor. O auzim pe LISA tot de după cearşaf.

LISA (off) Uite-ţi berea, domn’le.

JIM (off) Mersi.

JANETTE (off) Hai, pleacă odată!

LISA (off) Pot să mă uit la televizor?

377
JANETTE (off) Da. Hai, du-te.

LISA (off) Bărbatul ăla mai e aici?

JANETTE (off) Da. Roagă-l să se uite la televizor cu tine.

LISA: Bine. (LISA intră) Berea dumneavoastră, domnule.

CLINT: Poţi să-mi spui Clint.

LISA: Vrei să te uiţi la televizor?

CLINT: De ce nu…

LISA: Avem numai două programe.

CLINT: Nu-i nimic.

LISA: Da’ când vorbeşte mama la radio avem trei.

CLINT: Probabil are vreo legătura cu recepţia.

LISA: Aha.

CLINT: Ştii cum funcţionează un televizor?

LISA: Nu, cred că da, nu ştiu.

CLINT: Uite cum se face. Iau imaginea pe care tu o vezi, o sparg

într-un miliard de bucăţi şi o trimit prin undele aerine. Apoi antena ta
prinde toate piesele, le reuneşte şi ţi le bagă în televizor.

LISA: Ce prostie! Nu funcţionează aşa!

CLINT: Nu? Atunci spune-mi tu cum!

LISA: Nu stiu, da’ nu-i aşa cum zici tu.

378
CLINT: Eşti deşteaptă, nu?

LISA: Da. Mai deşteaptă ca tine.

CLINT: A, da? (Se apleacă şi o săruta puternic pe obraz)

LISA: Hei, termină cu tâmpeniile astea.

JANETTE (off) Ce se-ntamplă acolo?… Lisa!

LISA (se uită la CLINT, daca să-l pârască sau nu) Nimic.

JANETTE râde, chicoteşte, se pisiceşte. Cearşaful se mişcă.

CLINT: Maică-ta face întotdeauna chestii d-astea în aceeasi camera

cu tine?

LISA: Nu-i aceeaşi cameră.

CLINT: E aceeaşi cameră, draguţă.

LISA: Şi ce-mi pasă mie.

JIM (off) O, ce bine e!... (CLINT şi LISA se holbează la televizor) Aşa, aşa e bine!... Hai!…
Hai, acum dă-ţi şi chiloţeii jos.

LISA: Chiar nu mă interesează şi oricum se-ntâmplă tot timpul, aşa că m-am obişnuit.

CLINT: Ba nu te-ai obisnuit.

379
LISA: De unde ştii?

CLINT: După cum te-ai ghemuit pe canapea. Eu studiez oamenii,

studiez limbajul trupului. Ai fost vreodată într-o inchisoare?

LISA: Nu.

CLINT: La-nchisoare sunt oameni care te urăsc pentru nimic. Pentru

ca eşti alb sau pentru că eşti negru, nu contează. Cei mai răi sunt
coloraţii, pentru că-s uniţi şi ajunge să te pui rău cu unu’, că-ncearcă
toţi să te omoare. Aşa că înveţi limbajul trupului foarte bine. Ţi se
pare ca n-are nimic cu tine, când de fapt ţi-a pus gând rău. Oare
ţine mâna încrucişată doar aşa sau vrea să scoată un cuţit? Trebuie
să-ţi dai seama de toate astea în câteva secunde.

LISA: Ai luat vreodată bătaie?

CLINT: Mmm, nu. Am învăţat să citesc oamenii si să zâmbesc ca să

le devin prieten. Ar trebui să-ncerci şi tu să zâmbeşti. S-ar
putea să-ţi placă.

LISA: Zâmbesc suficient.

CLINT: Aşa că vezi tu, papuşă, ştiu foarte bine că nu-ţi convine ce
face maică-ta.

LISA Şi ce propui?

CLINT: Să pleci cât mai repede de-aici.

LISA: Nu mă duc nicăieri cu tine.

380
CLINT: Te-am rugat eu să pleci cu mine? Vezi că nu eşti prea
deşteaptă. Acum un minut habar n-aveai c-o să te sărut pe
obraz.

LISA: Pentru că numai un dobitoc ar face aşa ceva.

CLINT: Ce să zic, ai dreptate. Ăsta sunt eu, un dobitoc! (Râde)

Amândoi îşi dau seama de sunetele obscene care vin de dincolo.

LISA (timidă) Cum de ai fost la-nchisoare?

CLINT: Ee, e o poveste penibilă. Am furat nişte maşini.

LISA: Câte?

CLINT: Numai câte una, o dată. Dar am început de pe la 15 ani.

LISA: Ca mine, ha!

JANETTE (off) Nu mă atinge acolo, mă gâdili.

JIM (off) Atunci aici? (JANETTE ţipă. CLINT se uită către cearşaf)

LISA: Aşa e ea, mai ţipă.

CLINT: A… Şi cum spuneam, am început să fur maşini pe la 15 ani.

Eu şi prietenul meu Matt. Furam masina, o conduceam pe
autostradă până ne plictiseam şi o abandonam pe undeva.

381
LISA: Mişto.

CLINT: Da. Ne-au prins de câteva ori şi ne-au trimis la casa de

corecţie, dar asta nu ne-a oprit.

JIM (off) O…nu te opri, te rog, nu te opri!...

CLINT: Apoi ne-am “maturizat” şi am doborât propriile recorduri.

Ultima oară când m-au prins am primit 15 luni.

LISA: Mamă!…

CLINT: Judecătorul mi-a zis că scap în şase luni, dacă mă comport

bine. I-am zis: Ne vedem iar peste 15.

LISA râde. CLINT zâmbeşte. Se uită indelung unul la altul. JANETTE ajunge la orgasm şi
ţipetele ei devin tot mai tari. Se aude şi JIM. Cei doi ajung aparent împreună la orgasm, apoi se
mai aud doar nişte respiraţii greoaie.

LISA: Se preface.

CLINT: De unde ştii?

LISA: Mi-a zis ea.

CLINT: Taică-tău unde-i?

LISA: A murit.

JANETTE (off) Au.

382
JIM (off) Scuze.

LISA: Şi-a rupt motocicleta când aveam eu zece ani.

CLINT: Cred ca eşti, aşa, foarte specială.

LISA: Cum?

CLINT: Păi, îmi place cum arăţi.

LISA: N-am nimic frumos de privit.

CLINT: Ba eşti foarte frumoasă. Tu mă placi?

LISA: Mda.

CLINT: Vrei să-mi vezi camionu’? E chiar în spate.

LISA: Putem merge la cimitirul de maşini.

CLINT: Dacă-mi arăţi unde e…

LISA: Sunt o mulţime de maşini vechi acolo. Unele au doar

banchete şi sunt fără capotă. Poţi să stai acolo…

CLINT: Şi ce să faci?

LISA: Să te relaxezi, să te uiţi în sus…

CLINT: Tu arată-mi numai unde să ma duc.

LISA: Bine.

CLINT: Ia ghiceşte, unde am să te sărut?

LISA: Pe gură?

383
CLINT: Vezi că eşti deşteaptă. (El o sărută. Se face întuneric)

Scena 2

La răsărit. Interiorul unei camere dintr-un motel ieftin. Aceeaşi mobilă ca înainte, poate într-o
altă ordine. LISA şi CLINT stau întinşi pe un pat, goi. Patul e aşezat în dreapta sau în stânga
scenei, astfel încât să nu se poată vedea după pat. CLINT mănânca cipsuri dintr-o pungă de
plastic.

CLINT: Nu trebuie s-o facem acolo jos, iubi, da’ m-am gândit că
poate o să vezi lucrurile şi din punctul meu de vedere. Credeam
că-nţelegi că-ncerc să fac si eu ceva bun pentru noi.

LISA: Întotdeauna te-nţeleg şi te susţin.

CLINT: Ba nu.

LISA: Ba da.

CLINT: Cine munceşte aici?

LISA: Nimeni.

CLINT: Cine a muncit înainte?

LISA: Eu aş putea munci, dacă m-ai lasa.

CLINT: Da? Unde? N-ai nici o diplomă.

LISA: Nici tu n-ai.

384
CLINT: Iar o să mi te ia!… N-o să mai stau eu la-nchisoare, în timp
ce tu ţi-o tragi cu vreun negru nenorocit.

LISA: Parcă acum am cu cine să mi-o trag.

CLINT: Cum?

LISA: Nici n-aş fi putut să mi-o trag. Eram cât o casă.

CLINT (contemplativ) Asta aşa e!

LISA: Mi-au făcut pizda bucăţele. Şi mi-au ras tot păru’ de-acolo, de
mă mănâncă-ngrozitor!...

CLINT: Da, iubi, nu-mi vine să cred că n-am fost lânga tine. Tu
treceai prin atâtea suferinţe, iar eu mă rugam de nenorociţii aia: Vă
implore! Trebuie sa-mi dati drumu’! Soţia mea va avea un copil!

LISA: Doi copii.

CLINT: Pe-atunci nu ştiam asta. Dac-aş fi ştiut, i-aş fi rugat de două

ori mai tare. Vă implor, daţi-mi drumu’! Am să fiu tătic!

LISA:Îmi place cum ai zis: Am să fiu tătic! Parcă eşti un copilaş.

CLINT: Iar tu eşti fetiţa mea. (Îi atinge părul) Tu eşti tot ce-mi trebuie Lisa.

LISA: Ha!

CLINT: E-adevărat!

LISA: Clint, vreau să văd gemenii.

CLINT: O s-ajungem în curând la maica-mea şi îi luăm.

385
LISA: Nu sunt la mama mea?!

CLINT: Nu! ‘Mă-ta-i o curvă! Nu i-am lasat la ‘mă-ta!

LISA: Eu aşa-m crezut!

CLINT: ‘Mă-ta-i o curvă alcoolică!

LISA: Da, şi? (Râd amândoi)

CLINT: Ah, iubi… Nu ştiu dacă simţi şi tu la fel, da’ eu cred c-o să
fim cei mai tari. N-o să fie nici un oraş care să nu ne fi simţit
prezenţa.

LISA: Unde ţi-e arma? Vreu s-o văd!

CLINT: N-am chef să ma scol.

LISA: Da’ vreu s-o văd.

CLINT: N-am chef să mă ridic.

LISA: Îmi place când mă laşi s-o ţin în mână.

CLINT: Tu să ţii altceva, chiar aici! (Ridică cearşaful)

LISA: Mai poţi încă o dată?!

CLINT: Ce vrei să zici, ha?...

LISA: Daca nu vrei, nu-i nimic.

CLINT: Ascultă-mă bine! Eu pot s-o fac când vrea muşchiu’ meu! M-
auzi? Pot s-o fac oricând!...

386
LISA: Bine, bine!...

CLINT o împinge violent de pe pat pe podea. LISA se ridică. Pe corpul ei gol se văd o mulţime
de vânătăi. Se îndreaptă încet spre uşa de la baie şi intră înăuntru.

CLINT (strigând) Unde te duci, curvo! Să te speli şi să mă scoţi afară? Du-te şi scoate-mă
afară, ştiu că asta faci!

CLINT întinde mâna după pat, cu spatele la public şi ridică ceva greu. E o fată slăbuţă, în jur de
12 ani. E legată cu cătuşe de marginea patului. Poartă un tricou şi chiloţei. Pare a fi inconştientă.
În timp ce e ridicată începe să bolborosească ceva.

CLINT: Hai, urcă aici! Fă-te-ncoa! (O trage în pat lânga el şi stă o secundă ca să-si revină în
urma efortului) Dormi? (FATA nu răspunde. Începe s-o mişte) Hei! (O scutură) Scoală-te!
Vreau să vorbesc cu tine. Tot ţi-e rău? (FATA geme) Ce faţă ai! Poate n-ar fi trebuit să te
facem să bei atât. Lisa i-a dat odată să bea unuia din bebeluşi. L-a făcut să doarmă ore-n şir.
(Începe să-i maseseze burta peste tricou)
Am făcut multe lucruri împreună, eu şi Lisa. Mai mult eu decât ea. Odată, am jefuit o
benzinărie, avea şi un minimarket. Aş fi continuat cu furturile, numa’ că m-au prins că mă
dădeam la nişte tipe şi c-am furat tot felu’ de chestii de la firma unde lucram. Lisa venea şi ea să
lucreze cu mine. O culcam pe jos, pe cimentul rece şi-i făceam lucruri pe care nimeni nu i le mai
făcuse înainte! Zicea c-o doare spatele pe ciment. Iar eu îi spuneam că-i bine s-o doară, că e cea
mai FRUMOASĂ DURERE CARE EXISTĂ! Da’ şi ei îi plăcea… (Pauză)
Lisa te place pentru c-ai fost şi tu la o şcoală de corecţie. Ai fost, nu-i aşa? (Începe să-i dea mai
multă atenţie) Eşti destul de draguţă! (Dă să-i ridice tricoul, dar se opreşte la jumătate ca să-i mai
maseze puţin stomacul) Ţi-e rău, nu? Mama mă freca pe burtică dacă mă durea. Uite aşa. Îmi
dădea o cola şi mă masa pe burtică. Şi ce bine era… mmm. (Îi face cerculeţe pe burtă în timp ce
zumzăie ceva) Bineînteles că nu ştiu nici o melodie. (Se opreşte şi se uită la ea) Lisa ştie foarte
bine că uneori nu pot s-o fac de mai multe ori într-o zi, da’ asta numai din cauza efortului pe
care-l depun prima oară. (Îi trage bluza la loc şi strigă) Lisa! Ieşi afara! Nu mai sunt supărat!

387
(Pauză) Hai afara! Nu mai sunt supărat. Hai, te rog. (Uşa de la baie se deschide puţin) Hai!...
Hai!

LISA: Pentru ce?

CLINT: Hai odată!

LISA: De ce?

CLINT: Hai, hai! (LISA iese cu un prosop înfăşurat în jurul ei)

LISA: De ce ai urcat-o şi pe ea în pat?

CLINT: Da’ nu i-am facut nimic…

LISA: Şi de mine de ce mai ai nevoie?

CLINT: Hai până aici şi vezi dac-o poţi trezi.

LISA: Da’ nu face rău nimanui.

CLINT: Ştiu. Vino pân-aici!

LISA: E doar o fetiţă.

CLINT: Hai! (LISA îsi face loc ţinându-se de pat) Întinde-te intre noi. (Se bagă între ei) Să ne
băgăm cu toţii sub cearşaf ca o familie!

LISA: Ar trebui să-i dai jos cătuşele, ar fi mai uşor.

CLINT: Vezi dacă poţi s-o trezeşti.

388
LISA: Cum?

CLINT: Frumos şi-ncetişor. O săruţi şi vezi dacă se-nvioreză.

LISA: Nu ştiu cum!

CLINT: Ba ştii! Hai! Vreau să mă uit!

LISA: Da’ nu ştiu cum!

CLINT: Ba ştii!

Întuneric

SCENA 3

Lumina creşte pe FATĂ, care e încă în pat. Acum e trează, şezând cu cearşaful în jurul gâtului,
ţinându-şi strâns genunchii. LISA se îmbracă. Scotoceşte printr-o geantă de voiaj, căutându-şi
nişte blugi.

LISA: Of, nu găseşti nimic aici E aşa o dezordine. În mod normal noi nu suntem aşa. Eu şi
Clint. Da’ ştii, suntem de ceva vreme pe drum, tot prin moteluri. (Rânjeşte nervos) Te
obişnuieşti cu cameristele. (Scoate nişte blugi şi îi miroase. Pentru sine) Parcă nu-I
chiar asa de rau. Câteodată au mirosul ala nasol…ştii tu.

FATA: Ştiu.

389
LISA: Ştii?

FATA: Da

LISA: Ţi-e sete? Vrei ceva?

FATA (aproape plângând) Vreau să mă duc la WC. Mă scapă tare.

LISA: Bine… Adică… nu ştiu ce să fac.

FATA: Te rog! O să fac pe mine! Mă doare!

LISA (uitându-se-n jurul ei) Bine, bine! Stai să desfac chestiile astea. Da’ trebuie să-mi promiţi
că nu fugi.

FATA: Promit! Te rog!

LISA: Bine. Stai să ţi le desfac. Ştiu cum e când îţi vine şi nu te poţi ţine. (Îi scoate cătuşele).
Bine. Intră şi eu închid uşa. Hai, du-te! (FATA intră şi închide uşa) Să-mi zici când termini,
bine?

FATA: Da!

LISA (în timp ce se imbracă) După asta trebuie să mergem undeva. Nu e departe, dar trebuie sa
mergem. Mai întâi mergem să-mi iau copii. Sunt la mama. Apoi mergem undeva împreună.
Numai noi. Am maşina mea. El are afaceri şi-i trebuie tot timpul maşina. Dar vorbim tot timpul
la telefon! Câteodată mă sună şi se preface că nu mă cunoaşte, ne jucam că ne întâlnim în reţea
şi stabilim să ne vedem undeva la un motel. Asta ca să păstrăm lucrurile interesante. Dacă te
gândeşti de când suntem căsătoriţi… Se-mplinesc doi ani în august. (Pauză) Totul e-n ordine?

FATA (off) Cred că…

390
LISA: Eşti gata?

FATA (off): Cred că…

LISA: Ai tras apa?

FATA (off): Nu.

LISA: Ce faci, plângi?

FATA (off): Ăhă…

LISA: Bine, stai acolo până termin.

FATA (off): Bine!

LISA: Ai stat la cămin pâna să fugi?

FATA (off): În total 4 luni.

LISA: Te bucuri că te-am luat cu autostopu’?

FATA (off): Cred că… (FATA intră cameră)

LISA: Am fi putut să te ducem la poliţie.

FATA: Mă bucur ca n-aţi facut asta. M-au mai prins o dată.

LISA: Şi ce ţi-au făcut?

FATA: M-au dus acasă.

LISA:De-aia erai la cămin, pentru că fugeai tot timpul de acasă?

FATA: Nu. M-au pus acolo pentru protecţia mea.

LISA: A! Te bătea cineva?

391
FATA: Nu. Era prietenu’ maică-mi care mă punea să mă-ntind pe
canapea şi-şi băga degetele-n mine.

LISA: De-abia aştept să-mplinesc 18 ani, ca să nu mă mai poată

băga în căminele alea. Nu m-ar fi băgat deloc, da’ Clint era-n
închisoare şi eu eram gravidă.

FATA: Nu-mi plăcea deloc acolo. Aveau o mâncare oribilă.

LISA: Si nici nu te lasă să dormi până târziu.

FATA: Da, si asta ma enerva.

LISA: Semeni cu o fată de la televizor, cu una dintr-un serial.

FATA: Aş dori să-mi daţi drumul.

LISA: Păi cum?

FATA: A rupt ceva în mine.

LISA: Da! E mare şi mie mi-a lărgit vaginu’.

FATA: E nasol. (LISA se opreşte din împachetat şi se uită la ea)

LISA: Da?…

FATA: Pot să plec?

LISA: Nu. Nu pot să-ţi dau drumul, îmi pare rău, dar nu-i nimic, te
scot de aici. Ma duc să-mi iau copii şi apoi te scot de aici.

FATA: Ma iei cu maşina?

LISA: Da. Unde-ţi sunt pantalonii şi restul lucrurilor?

392
FATA: Sub pat.

LISA: Hai, îmbraca-te! O sa te simti mai bine. Promit!

FATA: Bine. (Se târăşte pe partea cealaltă a patului şi dispare sub

el)

LISA: Îmi pare tare rău ca ţi-e rău. N-a fost ideea mea! Să ţii minte
asta, bine?

FATA: Bine. (Reapare cu nişte chiloţei roz în mână) În sfârşit mi pun înapoi. Pot?

LISA: Da, da!... Cred că mi-am luat tot.

FATA: Nu-mi găsesc pantofii.

LISA: I-a luat Clint.

FATA: De ce?

LISA:Aşa e el. Mai face de-astea. Da’ să nu-ţi faci nici o grijă, că n-o
să-l mai vezi.

FATA: Ce bine! (Aproape zâmbind)

LISA (stinge lumina) Trebuie să facem linişte. N-am plătit factura. Ia-mă de mână şi hai!

FATA: Bine, bine.

LISA: Să fii cuminte, auzi?

FATA: Da!

LISA: Să fii cuminte!

393
SCENA 4

O cameră similară de motel. Murdară şi ieftină. Paturile sunt aşezate altfel, dar atmosfera e
aceeaşi. Sunt tot felul de gunoaie aruncate prin camera. Din nou s-a dormit doar într-un singur
pat din cele două. CLINT stă pe pat complet îmbrăcat. Lânga el stă o fată de 19-20 de ani,
CAROL, care mănâncă dintr-o pungă de cipsuri şi bea dintr-o sticlă de pepsi. LISA strigă la
CLINT.

LISA:Să nu-mi spui că nu-ţi place! M-am învârtit toată ziua pe aici,
încercând să-ţi găsesc una. E chiar draguţă!

CLINT: Nu zic că nu-mi place, da’ când mă uit la ea mi se face

pielea de găină.

LISA: E drăguţă! Întreab-o ceva şi-ai să vezi. (Către CAROL, ţipând) Arată-i şi lui ce drăguţă
eşti!

CAROL: Şi tu eşti drăguţă.

LISA: Vezi?

CLINT: Cred că…

LISA: Nu eşti niciodată mulţumit de ceea ce fac eu pentru tine. Pot

să am două capete si tot nu-s destul de deşteaptă pentru tine.
Pot să am şase picioare…

CLINT: Şi ai fi o insectă. (Râde)

394
LISA: N-ai nici un haz. Mi-am pierdut ziua...

CLINT: Bine, iubi, vorbesc cu ea. Cum te cheamă, păpuşă?

CAROL: Carol.

CLINT: Frumos nume. Ea e Lisa şi eu sunt Clint.

CAROL: De ce nu l-aţi lăsat şi pe Steve să vină aici cu noi?

CLINT: N-a vrut să vină.

CAROL: De ce nu l-aţi luat şi pe el? Nu-i place-n pădure.

LISA: Ba da. El a vrut să rămână.

CLINT: Sunt bune cipsurile?

CAROL: Aha! (Pauză) Îmi mai dai o cola?

CLINT: Da, cum să nu. Uite 50 de cenţi, du-te şi ia-ţi.

LISA: Clint!!!

395
CLINT: Iubi, stai liniştită, nu se duce nicăieri.

LISA: Clint!

CLINT: Hai, Carol, du-te! (O conduce la uşă) Lisa, calmează-te!

LISA: Eşti nebun? O să cheme poliţia!

CLINT: N-o să cheme. Nu vezi? E mai simpluţă…

LISA: Cum simpluţă?

CLINT: Adică… dusă.

LISA: Retardată?

CLINT: S-ar putea. Erau mulţi la şcoala mea. Aveau o clasă specială.

LISA: Da?

CLINT: Aveam obiceiul să le fac o mulţime de prostii la copii ăia, până când profa m-a luat
deoparte şi mi-a zis: ”Clint, tu eşti un copil norocos. Eşti deştept şi te poţi înţelege cu oamenii.
Copiii ăia n-au pic de noroc şi tu nu faci altceva decât să le adânceşti chinul. Şi nu merită una

396
ca asta!” Mi-am dat seama că are dreptate. După aia, dacă cineva se lua de copii, îl băteam
până făcea pe el!

LISA: Serios?

CLINT: Te-ndoieşti mereu de ce zic eu?

LISA: Nu e felul tău să iei apărarea cuiva.

CLINT: Ba da. Şi termină cu neîncrederea asta! Am tot timpul impresia că-ţi baţi joc de mine şi
nu mai suport!

LISA: Bine! (CAROL intră cu un pepsi în mână)

CAROL: Mersi, domnule!

CLINT: Cu plăcere, păpuşă! (Se uită la LISA în timp ce zice)

Mai vrei să faci ceva pentru mine?

CAROL: Ce?

CLINT: Să-ţi scoţi hainele?

CAROL: A, vrei chestia aia?

397
CLINT: Da, da!

CAROL: Bine. (Începe să-şi scoată hainele)

LISA: Uită-te la ea! E urâtă rău!

CLINT: Nu e chiar aşa rea.

LISA: N-a ripostat deloc când ai rugat-o. Nu-i pasă deloc de iubitul ei. (CătreCAROL) Ce ar
zice iubitul tău despre asta?

CAROL: Nu ştiu. N-am făcut-o niciodată cu el.

LISA: Eşti virgină?!

CAROL: Nu!!! Am făcut-o de multe ori cu alţi barbati. Aşa fac ca să ajung acasă.

LISA: Ai auzit? E perfectă. N-are nici bube, nici cocoaşă… Doar nu-ţi aduc căcaturi.

CLINT: Cine te-a-nvăţat să vorbeşti aşa? Maică-ta?

LISA: Nu vreau să iasă rău. Îmi fac griji. Sunt cu nervii la pământ!

CLINT: Du-te să te plimbi. Ia maşina şi du-te!

398
LISA: Am fost în maşină toată ziua. Sunt aşa de obosită. Stau liniştită pe celălalt pat. Mă uit la
televizor.Te rog, iubi!

CLINT: Nu, nu, hai, du-te!

LISA: Nu. Te rog! Ştii că m-am schimbat. Te rog.

CLINT: Nu vreau să stai aici. Hai! Du-te! (Se ridică şi o conduce spre uşă)

LISA: Te rog!

CLINT: Nu, doamnă! (Deschide uşa şi o împinge afară)

LISA (aproape in lacrimi) Clint!

CLINT (ridică mâna gata s-o plesnească, ea face un pas înapoi) Te mănâncă pielea? Ia-ţi
geanta! (Îi arunca geanta, trânteşte uşa şi se întoarce spre Carol) Vezi cât îmi e de
devotată? Pe cuvânt c-o iubesc pe fata asta.

CAROL: E fiica ta?

CLINT: E nevastă-mea, mersi frumos…

CAROL (râde): Eşti căsătorit.

399
CLINT (uitându-se la ea) Eşti sigură că vrei să faci chestia aia?

CAROL: Da, lasă-mă să mai beau puţin pepsi. Cipsurile astea îmi fac sete.

CLINT: Sper că ştii s-o faci cu gura.

CAROL: Ştiu, ştiu.

CLINT: Esti o comoară. S-a descurcat bine Lisa.

CAROL: După aia, mă duci şi pe mine acasă?

CLINT: Da, bineinteles, dulceaţă, bineînteles!

Întuneric

SCENA 5

Camera de motel a doua zi. LISA e singură. Vorbeşte la telefon nervoasă.

LISA: Alo? Poliţia?…Mm,nu. Nu cred că-i o urgenţă. Numai că am nişte informaţii despre o
fată. La Kentwood. State Park. Ştiţi, acolo a… o fată a fost dată dispărută. Era de la
căminul Harpstead Home. Tocmai fugise de acolo… Nu, doamnă, nu-i ştiu numele. Dar

400
 i-am vazut cadavrul acolo sus. (Pauză, apoi continuă grăbită) Nu, doamnă, nu pot să vă
dau numele meu! Să mergeti acolo, trebuie sa mergeti…Daca urcaţi acolo traversând
parcul principal, până la parcare e un loc de unde se vede tot oraşul. Urcaţi acolo şi
daca vă uitaţi jos în canion o să vedeti unde i-au aruncat cadavrul. Acolo jos.

Închide brusc. Se uită de jur-împrejur agitată, apoi traversează camera până la televizor şi îl
deschide, se urcă în pat şi se întinde cu mâinile lângă ea, asteptând. Întuneric.

SCENA 6

Aceeaşi cameră de motel, goală.Televizorul e aprins şi e singurul punct luminos. Se aud sunete şi
paşi de afara. Intră LISA şi CLINT. El aproape că o cară după el. Amândoi sunt beţi criţă.

CLINT: Hai, iubi, pune un picior în faţa celuilalt. Mergi ca un bebeluş. Hai, încearcă să mergi.

LISA: Clint?

CLINT: Da, dragă?

LISA: Sunt aşa de beată? (Începe să râdă)

CLINT: Lisa?

LISA: Da?

401
CLINT: Eşti aşa de beată.

LISA: Esti aşa de rău!

CLINT: Eşti beata, beată!

Cad pe pat chiţăind. CLINT o trage pe LISA la el ţinând-o strâns.

CLINT: Iubi?... Hei?

LISA: Da?

CLINT: Vrei să ştii ceva?

LISA: Ce?

CLINT: Vrei să ştii cât de mult te iubesc?

LISA: Cât de mult?

CLINT: Mă-mbolnăvesc de atâta iubire.

LISA: Asta nu sună bine.

402
CLINT: Vorbesc serios. Mă-mbolnăvesc de griji, de gelozie. Înnebunesc de gelozie din pricina
ta.

LISA: Ştiu.

CLINT: Cum văd un tip că se uită după tine îmi vine să...

LISA: Nimeni nu se uită la mine.

CLINT: Ba da.

LISA: Sunt urâtă ca dracu’ şi bătrână pe deasupra.

CLINT: Eşti o gagică bună şi eşti gagica mea. (Îi ciufuleşte părul) Iubi?

LISA: Hm.

CLINT: Promite-mi că n-o să mă părăseşti niciodată.

LISA: Ştii că nu…

CLINT: Promite-mi.

403
LISA: Promit.

CLINT: Nici eu. N-am să te las niciodată.

LISA: Nu…

CLINT: Noaptea mă uit la tavan şi mă gândesc că toată fiinţa mea e acolo, pluteşte între pat şi
acoperiş. Mă gândesc c-o să mă trezesc dimineaţa, fără să vreau să mă fi trezit.
Ai simţit vreodată aşa ceva?

LISA: Nu cred.

CLINT: Uite-te acum la tavan şi spune-mi ce gândeşti.

LISA: Mă gândesc că se învârte patul cu mine.

CLINT: Te ia cu ameţeală.

LISA: Aha.

CLINT: Închide-ţi ochii. (Îi acoperă ochii cu mâinile) Ţine-i închişi.

LISA: Mi-e rău.

404
CLINT: Ssst, ţine-i închişi.

LISA: Bine.

CLINT: Acum culcă-te.

LISA: Bine.

CLINT: Culcă-te, eu mă uit puţin la televizor.

LISA (încet) Bine.

CLINT: Ssst. (Îşi ţine mâna pe ochii ei. Lumina scade)

SCENA 7

Aceeaşi cameră de motel. A doua zi. Televizorul e stins, dar în rest totul e la fel. Intră LISA şi îşi
aruncă geanta pe pat. Se aşează pe pat. Loveşte o cutie de suc goală de pe jos. E ca un copil
bosumflat şi dezamăgit.

LISA: Nici măcar n-au curăţat camera.

405
Se aude o portieră trântindu-se. CLINT intră în aceeaşi stare.

LISA: Aici nu se mai face curat?

CLINT: Cine te-a pus să te-ntorci?

LISA: N-am vrut s-o fac.

CLINT: Şi cu fata aia ce…

LISA: N-a vrut să urce-n maşină.

CLINT: De ce?

LISA: Nu ştiu, aproape că urcase şi apoi s-a răzgândit.

CLINT: Ce i-ai zis?

LISA: I-am zis: Vrei să mergi la plimbare? Asta-i tot.

CLINT: Rahat. Hai să te cureţi. Dacă te-ai spăla pe cap, fetele ar urca în maşină cu tine.

LISA: Nu le pasă lor de părul meu. Ştiu dinainte c-o să li se întâmple ceva ciudat.

406
CLINT: Cum adică ceva ciudat?

LISA: Pur şi simplu ştiu. Sunt speriate.

CLINT: Asta pentru că tu eşti speriată.

LISA: Mă port normal.

CLINT: Tu nu ştii ce-nseamnă normal.

LISA: Nu fi rău.

CLINT: O să-mi găsesc singur pe cineva.

LISA: De ce n-o faci cu mine. Numai în seara asta.

CLINT (se uita lung la ea) Azi nu, iubito. Nu în seara asta. Am chef de altceva.

LISA: Nu înţeleg de ce.

CLINT: Nici nu m-aştept să-nţelegi.

LISA: Ai putea să-mi spui.

407
CLINT: Oricum n-ai întelege. (Se uită în oglindă) Cum arăt?

LISA: În regulă.

CLINT:Da, dar n-arăt bine…

LISA: Arăţi bine.

CLINT: Cum îmi stă părul? (Îşi trece mâna prin păr)

LISA: E cam ciufulit.

CLINT: Atunci treci încoace! (Scoate un pieptene din buzunar şi i-l înmânează) Piaptănă-mă!
(El stă pe marginea patului. Ea se trage în spatele lui si se aseaza pe genunchi. Începe
să-l pieptene) Să-l aranjezi frumos.

LISA: Da.

CLINT: Nu mult pe dreapta.

LISA: Ştiu. (Termină si-i dă pieptenele înapoi) Ia.

CLINT: Bine. Ce zici despre pantofii mei?

408
Fără comentarii, LISA cade pe podea şi începe să-i lege şireturile.
El bagă mâna în buzunar, scoate nişte bani şi-i pune pe pat.

CLINT: Uite, dacă vrei o cola sau altceva.

LISA: Mersi.

CLINT: Nu fi supărată.

LISA: Nu sunt. (Termină treaba şi se aşează la loc pe pat)

CLINT: Mă-ntorc repede. Spală-te pe cap ca să nu mai arăţi aşa.

LISA: Bine.

CLINT: Ne mai vedem.

El iese. LISA se duce la geam ca să se asigure c-a plecat, apoi se duce la telefon şi formează un
număr.

LISA: Alo? Poliţia?... Da, am mai sunat o dată. Da, fata dispărută sus în State Park. Vă
amintiţi?... Trebuie să vorbesc repede. Ştiu unde au dispărut un băiat şi o fată. Jos spre
Huntsville, la sud, e acolo un drum care se cheamă Turkey Creek. Cercetaţi locul. E acolo
o vulcanizare şi o reclamă mare luminată. Treceţi de reclamă şi o luaţi la stânga peste
calea ferată, ajungeţi iar pe drum şi vedeţi o poiana. Dincolo de ea e un loc mic, retras.
Căutaţii acolo! Sunt acolo! Acolo în spate.

409
Închide. Telefonul sună imediat. LISA ţipă, apoi ridică receptorul agitată, fără să spună nimic
timp de câteva secunde.

LISA: Alo? (Pauză) Nu, doamnă, camera n-a fost curăţată! (Închide şi se strâmbă la telefon)

Întuneric

SCENA 8

CLINT, LISA şi ANGIE stau toţi trei pe marginea patului uitându-se la televizor. Toţi se simt
inconfortabil.

ANGIE: Dacă vreţi să vă uitaţi la altceva, mie nu-mi pasă.

LISA: Nu, aici e bine. Îmi pare rău pentru mizeria asta. Au zis c-o cureţe camera, da’ n-a venit
nimeni.

ANGIE: Mă rog…

CLINT: Şi… ce vreţi să facem?

410
ANGIE: Plec.

CLINT: Abia ai venit.

ANGIE: Stiu, dar trebuie să plec. E târziu.

CLINT: Nu-i aşa târziu.

ANGIE: Ba e…

CLINT: Credeam că vrei să mai dăm o tură…

ANGIE: Ne-am plimbat destul, deja-i plictisitor.

CLINT: Atunci… hai să ne uităm la televizor.

ANGIE (ezită): Bine.

CLINT: Lisa s-ar putea duce să ia nişte bere.

LISA: Nu mă duc singură.

CLINT: Am putea merge cu toţii!

411
ANGIE: Dacă tot ieşim, mai bine mă duc acasă.

CLINT: Mai stai. (Pauză) Poate te-ai distra mai bine dacă ne-am juca puţin.

ANGIE: Poftim?

CLINT: Ştii tu…

ANGIE: Tu cu mine şi cu ea?

CLINT: Sau numai tu cu mine. Ea poate să iasă undeva.

ANGIE: Nici gând.

CLINT: Da’ ce s-a întamplat?

ANGIE: Nimic, da’ n-am chef să mă… joc cu tine. (Se ridică)

CLINT: Unde te duci?

ANGIE: Acasă.

CLINT (ridicându-se) Nu prea cred.

412
ANGIE: Care-i problema ta? (Ea pleacă spre uşă, el o ajunge şi o apucă de braţ) Dă-mi
drumul!

CLINT: Nu, domnişoară… mi-am petrecut toata ziua căutându-te, nu mergi nicăieri.

ANGIE: Dă-mi drumul! (Ea se luptă. CLINT o ia şi o împinge pe pat. Cade peste LISA)

LISA: Au! (CLINT o împinge pe LISA pe podea) Termină! (Se ridică) Fata a zis că nu vrea.

CLINT o plezneşte peste faţă, LISA îsi pierde echilibrul şi cade din nou. În acest timp ANGIE a
luat-o spre uşă. CLINT o apucă de curea şi o trage înapoi. Ea îl plezneşte, iar el o împinge înapoi
pe pat. Îi pune mâna la gură şi se pune peste ea.

CLINT: Calmează-te! (LISA se ridică, se uită la ei, apoi o ia spre baie. CLINT n-o bagă în
seamă) Stai numai să-ţi dau blugii jos. (Se întinde să-i desfacă blugii, dar ANGIE îl loveşte
tare în nas) Aaau! (Se ia de nas şi se dă mai în spate. ANGIE îl impinge, se strecoară de sub
el şi fuge către uşă) Stai pe loc, proasto!

CLINT sare spre ANGIE, ea ajunge la uşă şi o deschide. Acolo stau doi poliţişti. Toţi se
holbează unii la alţii.

POLIŢIST1: Doamna?...

ANGIE: Ce?

POLIŢIST2: Dumneavoastră sunteţi Lisa Needham?

413
 ANGIE: Ajutaţi-mă!

POLIŢIST1: Sunteti Lisa Needham?

ANGIE: Nu, nu sunt, ajutaţi-mă.

POLIŢIST2: Dumneavoastră cine sunteţi, domnule?

CLINT (încă se mai ţine de nas, vorbind printre degete)

Mă numesc Clint Needham.

POLIŢIST2 (către ANGIE) Aveţi ceva de a face cu dânsul?

ANGIE: Da, încearcă să mă omoare.

POLIŢIST1: E adevărat, domnule?

CLINT: Nu, nu… Noi numai… Ea… Ne prosteam şi noi. N-am făcut nimic rău.

POLIŢIST1: Ce-ati păţit la nas?

CLINT: Nimic, sunt puţin răcit.

414
ANGIE: Eu l-am lovit, când încerca să mă-mpingă pe pat şi vroia să mă omoare. (Pauză.
Poliţistul se holbează la ea) Ajutaţi-mă!…

POLIŢIST1: Bine, domnişoară. Domnule, vă rog să vă îndepărtaţi spre fundul camerei şi să vă

întoarceti cu faţa la perete. Faţa lipită de perete, mâinile la ceafă.

CLINT începe să se mişte.

CLINT: Am nasul distrus. Aveţi de gând să faceţi ceva în legătură

POLIŢIST2 (văzând-o pe LISA în spate) Dumneavoastră sunteţi doamna Needham?

LISA: Da… (Pauză) S-a-ntâmplat ceva cu copiii mei?

POLIŢIST1: Nu, doamnă. E-n legătura cu altceva. Am vrea ca dumneavoastră, domnul

Needham şi această domnişoara să veniţi cu noi la secţie.

CLINT: Pentru ce?

POLIŢIST2: Ca să ne răspundeţi la nişte întrebări.

CLINT (întorcându-şi faţa de la perete) Nu mergem.

POLIŢIST1: Atunci va trebui să vă arestăm atât pe dumneavoastră cât şi pe doamna Needham.

CLINT: Să ne arestaţi?

415
POLIŢIST1: Da, domnule.

CLINT (se întoarce, încă are mâinile la ceafă) Unde ai învăţat să vorbeşti aşa, la şcoala de
poliţie?

POLIŢIST1 (neînţelegând): Ce-aţi spus, domnule?

CLINT: Mai spune-mi o dată domnule şi-ţi fac faţa bucăţi!

CLINT îşi dă mâinile jos de la ceafă, dar nici un poliţist nu reacţionează, doar se holbează
uimiţi. Luminile se sting încet.

ACTUL II

Scena 1

O secţie de poliţie. Camera de interogatoriu. O masă şi câteva scaune. Pe masă, un reportofon.

LISA stă pe unul din scaune. Se uită împrejur agitată. Se joacă cu un pian de jucărie din plastic,
mic, cu un picior rupt. Se uită prin cameră, dar când intră detectivul devine brusc alertată.
Detectivul se numeşte BOB BURROW. Tânăr, bine făcut, purtând un costum.

BURROW (se uită un moment la LISA) Domnişoara Needham?

LISA: Doamna Needham.

416
BURROW: Doamna Needham. Numele meu e Bob Burrow. Sunt detectivul secţiei de poliţie.
Trebuie să vă pun nişte întrebări.

LISA: De ce?

BURROW: Noi credem că ne puteţi ajuta în privinţa unor… crime… Au fost comise în
Alabama. Vârsta dumneavoastră, doamnă?

LISA: Tocmai am împlinit 18 ani.

BURROW: Bun. Spuneţi-mi, vă rog, v-a contactat cineva în legatură cu o reprezentanţă legală?

LISA:Ce?

BURROW: Conform legii aveţi dreptul la un avocat prezent în timpul acestor discuţii. V-a spus
cineva asta?

LISA: Da.

BURROW: Şi nu vreţi un avocat?

LISA: Unde e soţul meu?

BURROW: Nu ştiam că soţul dumneavoastră e avocat.

417
LISA: Nu e, e ciorditor de maşini.

BURROW: Aha…

LISA: Unde poate fi?

BURROW: El discută cu alţi detectivi.

LISA: Despre ce?

BURROW: Avem noi nişte nelămuriri.

LISA: A…

BURROW: Vreţi să-mi spuneti ceva despre sotul dumneavoastră?

LISA: Eşti nebun?!... Adica nu…

BURROW: Deci vreţi un avocat?

LISA: N-am nevoie de nici un avocat.

418
BURROW: Bine. Atunci să trecem la treabă. Doamna Needham, am să vă arăt nişte fotografii şi
vreau să-mi spuneţi dacă recunoaşteţi pe cineva.

Scoate trei poze şi le răspândeşte pe masă în faţa ei. LISA se holbează o secundă. Îşi pune un cot
pe masă şi mâna peste gură.

BURROW: Uite, pe femeia asta tânară o recunoaşteţi?

LISA: Nu.

BURROW: Nu?!

LISA: Nu, nu cunosc nici unu’ dintre oamenii ăştia.

BURROW: Serios?

LISA (luându-şi mâna de la gură) Am zis că nu cunosc pe nici unu’ dintre oamenii ăştia.

BURROW: Foarte interesant.

LISA (îsi pune cotul înapoi şi mâna peste gură) Cum aşa?

BURROW: Despre bărbatul acesta cespuneţi? Sunteţi sigură că nu l-aţi mai văzut?

LISA: Da.

419
BURROW: Ciudat, pentru că el îşi aminteşte de dumneavoastră.

LISA: Da?! Eu nu-l cunosc!

BURROW: Ce aveţi în mână?

LISA: Ce?

BURROW: Ascundeţi ceva la spate?

LISA (se ridică şi îşi pune mâinile la vedere, iritată) Nu.

BURROW (satisfăcut) Foarte bine. Aşezaţi-vă, relaxaţi-vă şi ascultaţi asta. (Scoate o casetă, o
pune în casetofon şi îi dă drumul. O înregistrare cu primul apel al Lisăi la poliţie)

LISA (pe casetă) Alo? Poliţia?…Mm,nu. Nu cred că-i o urgenţă. Numai că am nişte informaţii
despre o fată…

BURROW (dă sunetul mai incet) Îţi sună cunoscut?

LISA (se uită în podea) Da.

BURROW: Si ce ai de spus?

420
LISA (ridicându-şi privirea cu un mic zambet) Aveţi şi o altă înregistrare, aia în care vă ziceam
de ceilalţi oameni?

BURROW (surprins) Deci nu negi că tu ai dat telefoanele?

LISA: Nu.

BURROW: Sunteţi de accord să daţi o declaraţie?

LISA: Ce vreţi să ştiţi?

BURROW: Vreau să ştiu adevărul.

LISA (arătând pozele) Bine. Pe fata asta am luat-o în maşină din faţa unui market în Florence.
Tocmai fugise de acasă şi…

BURROW: Stai! Opreşte-te! Stai să mai aduc pe cineva, un reportofon, nişte casete goale şi…
asteaptă!

LISA: Bine…

421
 Întuneric

SCENA 2

Acelaşi spaţiu ca înainte, numai că a mai apărut un detectiv, HUGH, şi o dactilografă. LISA e
în timpul declaraţiei.

LISA: Era foarte, foarte tânară, da’ Clint era bucuros s-o aibă, stiţi… Îi făcea diferite chestii…

BURROW: Ce fel de chestii?

LISA: Păi ştiţi… i-o trăgea. O prinsese de pat cu nişte cătuşe, apoi o urca pe pat şi o răsucea
când să i-o tragă. Cred c-a şi rupt ceva în ea.

BURROW: Adică a violat-o?

LISA: Păi… da.

422
BURROW: Şi tu?! Ţie nu-ţi păsa, nu?

LISA: Nu era nimic nou. Făcea prostii din astea tot timpul.

BURROW (pauză, se holbează la ea) Continuă.

LISA: Păi… a doua zi mi-a spus că trebuie s-o omor. Mi-a zis de ce trebuie s-o fac şi unde s-o
duc. Şi mi-a dat arma lui. (Pauză) Numai’ că io trebuia să mă duc să-mi iau copiii, că-
mi era dor de ei ca dracu’, aşa m-am dus împreună cu fata la mama lui Clint şi mi-am
luat copiii.

BURROW: Ai copii?

LISA: Doi. Gemeni.

BURROW: Şi unde sunt acum?

LISA: Înapoi la mama lui Clint. Acolo stau de obicei. Lu’ Clint… nu-i prea plac copiii.

BURROW: Sunt bebeluşi?

LISA: Nu… Au doi ani şi jumătate.

BURROW: Doi ani? Şi jumătate? (Pauză) Continuă.

423
LISA: Mă rog, eu şi fata ne-am dus şi am luat copiii…

BURROW: Sub ce pretext ai luat-o la tine-n maşină.

LISA: I-am zis c-o duc acasă. Ea vroia să se ducă acasă, aşa că am dus-o sus în parc, unde mi-
a zis Clint s-o duc.

BURROW: Clint unde era?

LISA: Ieşise.

BURROW: Ieşise?

LISA: Trebuia să se-ntâlnească cu mine mai târziu, la mama lui. Deci am dus-o pe fata în parc,
unde-mi spuse Clint. Apoi am scos pistolul. Am dus-o sub un pom şi am pus-o să stea jos sub
el. Clint mi-a spus s-o împuşc în piept. Eu mă gândeam să fac cumva să adoarmă ca să n-o
doară. Şi… aveam o siringă în portbagaj şi nişte fiole, aşa că i-am injectat nişte analgezic în
gât.

BURROW: I-ai injectat analgezic în gât?!

LISA: În gât şi apoi în braţe, pentru că nu adormea. Îmi tot zicea că o arde. Cred că ardea.
Da’ nu cred că-i făcea ceva… nu cred. M-am tot uitat la ea, da’ nu murea. Mi-am dat
seama că avea dreptate Clint. Am pus-o să se ridice şi să se ducă la marginea prăpastiei.
I-am zis să se uite în zare la copacii aceia frumoşi… Şi am împuşcat-o în ceafă. Ea a căzut.

424
 Pur şi simplu a căzut de pe stâncă. Nici n-am văzut unde i-a căzut cadavrul, da’… n-a
plâns. Nici măcar n-a scâncit. (Pauză)

BURROW: Şi unde-ţi erau copiii în timp ce tu o împuşcai pe fată?

LISA: Dormeau pe bancheta din spate.

BURROW: Doamnă Needham, împrospătează-mi te rog memoria. De ce ai omorât-o?

LISA: Aşa mi-a spus Clint.

BURROW: Si tu faci orice îţi cere?

LISA: Da.

BURROW:De ce?

LISA: D’aia.

BURROW: Pentru că-l iubeşti?

LISA: Nu, domnule.

BURROW: Atunci de ce?

425
LISA: Chiar vrei să ştii?

BURROW: Da. Sunt curios.

LISA: M-ar fi omorât, dacă n-aş fi făcut-o.

BURROW: Dar ziceai că el era plecat undeva.

LISA: Da.

BURROW: Şi-atunci de ce nu i-ai dat drumul fetei?

LISA (ideea asta e complet nouă pentru ea) Nu ştiu. E… Habar n-am…El ar fi ştiut oricum.

BURROW: Cum?

LISA: Nu ştiu să mint.

BURROW: Doamne! (Pauză lungă)

HUGH: De ce ne-aţi sunat, doamnna Needham?

426
LISA (se gândeşte) Nu puteam să mă-mpac cu gândul că săraca stă acolo jos. Cine ştie, putea
fi mâncată de păsari. (Pauză) Arăta ca Joanie Cunningham.

HUGH: Serios?

BURROW:Cine?

HUGH: Joanie Cunningham din serialul ”Zile fericite”.

BURROW: A… Nu m-am uitat niciodată la filmul ăla.

LISA: Arăta exact ca ea. (Pauză)

BURROW: Păi, cu asta cred c-am încheiat problema lui Kelly. Ce poţi să ne spui despre Steve
Culverhouse?

LISA: Cine?

BURROW: Tânărul pe care l-ai împuşcat.

LISA: A, da. Pai, l-am luat într-o seară împreună cu prietena lui. De pe marginea drumului.
Da’ presupun că el nu-i mort.

BURROW: Nu. L-ai lasat să moară, bineînteles, dar el a reuşit să se târască înapoi la marginea
drumului şi să oprească un camion.

427
LISA: Prietena lui era retardată.

BURROW: Poftim?

LISA: Era! Era retardată. Da’ asta nu-nseamnă că nu era draguţă. Cred că si Clint o plăcea.
Dar apoi a zis că trebuie s-o omor şi pe ea.

BURROW: A violat-o şi pe Carol Brown?

LISA: Nu. Ea a vrut s-o facă. Doar era retardată.

BURROW: Eu nu cred că era retardată.

LISA: Ba era! Chiar şi tipul ne-a povestit cum a prins-o într-o seară că se juca “pune-i coada
la măgar” de una singură.

BURROW: Mai spune o dată, te rog.

LISA: Tipul, prietenul ei, mi-a zis asta în maşină.

BURROW: Când i-ai cunoscut prima oară pe Steve Culverhouse şi Carol Brown?

DACTILOGRAFA: Mă scuzaţi.

428
BURROW: Da?

DACTILOGRAFA: “Pune-i coada la măgar” se scrie cu liniuţe între cuvinte?

BURROW: Nu ştiu.

HUGH: Cred că da.

DACTILOGRAFA: Mersi.

Întuneric

SCENA 3

Aceeaşi cameră. STEVE CULVERHOUSE stă singur şi fumează o ţigară. Tot roteşte cutia de
chibrituri în mână. Un bărbat „important” şi bine îmbrăcat intră în cameră. E avocatul Lisei,
CARL SHEFFIELD. În timpul întregului interogatoriu se uită peste notiţe şi ia altele noi.

CARL (întinzând mâna) Domnul Culverhouse?

STEVE (se ridică si dă mâna) Da, domnule.

CARL: Eu sunt Carl Sheffield.

STEVE: Da, domnule, ştiu.

429
CARL: Îţi mulţumesc că ai venit.

STEVE: M-am gândit că e necesar.

CARL: Vreau doar să-ţi pun câteva întrebari. Întelegi... Eu nu sunt poliţist.

STEVE: Stiu, domnule, sunteţi avocatul fetei.

CARL: Aşa e. Sunt avocatul ei din oficiu. Am nevoie de nişte clarificări. Dar nu trebuie să-mi
spui nimic din ce te-ar putea incrimina.

STEVE: Nimic nu m-ar incrimina.

CARL (zâmbeşte) Bineînteles că nu. Aşa e limbajul nostru. (Pauză) Dacă poţi să-mi spui, aş
dori să aflu totul despre noaptea respectivă. Ce-ar fi să-ncepi prin a-mi spune
ce ai facut tu şi cu prietena ta în seara de 12.

STEVE: Ieşisem la o plimbare.

CARL: Încotro?

STEVE: Fără o ţintă anume. (Pauză) Mă simt prost să vorbesc despre asta. Ştiţi, eu nu prea
aveam ce distracţie să-i ofer lui Carol. Stiţi! N-aveam o para chioară. Eu eram la
serviciu toată ziua, iar ea stătea acasă. Ştiam c-a stat toată ziua în rulota aia şi că
vrea să iasă, dar n-aveam nici un ban aşa că i-am zis să mergem la o plimbare.

430
CARL: Era o seară frumoasă?

STEVE: Da… Ne placea să mergem şi să ne uităm după obiecte pe marginea drumului. Poţi
găsi tot felul de lucruri . De obicei sunt destul de rablagite, da’ poţi să le cureţi. (Pauză lungă)

CARL: Da. Şi mai departe?

STEVE: Eram la plimbare când tipa aia a parcat lângă noi şi ne-a întrebat dacă vrem sa
mergem cu ea. Ne-a zis că abia s-a mutat în regiune şi că se simte singură. Că nu
cunoaşte pe nimeni. Aşa că am zis da.

CARL: Poţi să mi-o descrii pe doamna Needham, aşa cum ţi s-a părut când ai văzut-o prima
oară?

STEVE: Mi s-a părut în ordine.

CARL: Adică normală, aranjată?

STEVE: Avea părul cam murdar.

CARL: Avea vreo rană sau vânătaie vizibilă?

STEVE: Nu.

CARL: Urme de bătaie, un ochi albastru…?

431
STEVE: Nu… Avea cearcăne de parca n-ar fi dormit. În rest părea în ordine. (Pauză)

CARL: De când trăiaţi împreună, tu cu Carol?

STEVE: De vreo opt-nouă luni.

CARL (verificându-şi notiţele): Şi presupun că ea nu lucra pentru că era retardată?

STEVE: Nu era retardată!

CARL: Poate greşesc eu, dar în rapoartele poliţiei apare ca fiind retardată.

STEVE: Nici vorbă!

CARL: Poate e greşeala lor.

STEVE: Nu era retardată! (Pauză) Era simpatică şi poate puţin mai lentă. dar NU ERA
RETARDATĂ!

CARL (încercând să explice greşeala) Înţeleg. Deci atunci când i-aţi spus doamnei Needham
că se joacă de una singura tot felul de jocuri, n-aţi încercat să insinuaţi că e retardată.

STEVE (vizibil deranjat) Nu! Oricum nu ne auzea pentru că-şi cânta ceva cu voce tare.

432
CARL: Am înţeles. (Se uită iar pe notiţe) Deci tu şi Carol sunteţi împreună de opt-nouă luni?

STEVE: Da!

CARL: Şi eşti angajat permanent la un magazin de piese de schimb.

STEVE: Da.

CARL: E un serviciu interesant?

STEVE: Nu!

CARL: Deci doamna Needham a tras pe dreapta şi v-a invitat la o plimbare?

STEVE: Da.

CARL: Vă plimbaţi des cu alţi oameni sau cu prieteni?

STEVE: Nu, domnule!

CARL: Dar Carol?

STEVE: Nu înţeleg unde bateţi.

433
CARL (verificându-şi notiţele) Carol i-a spus doamnei Needham că ea făcea autostopul destul
de des.

STEVE: Carol i-a spus aşa ceva? Când?

CARL: Aşa apare în declaraţia doamnei Needham.

STEVE: Şi ce spunea mai exact?

CARL: Doamna Needham a zis nu s-a opus la propunerea de a… de a avea anumite relatii cu
domnul Needham. Că, mai exact, Carol s-ar fi folosit de sex uneori pentru a fi luata cu
autostopul.

STEVE: De ce să fi zis una ca asta?

CARL: A spus că tu şi… Carol i-ar fi spus că voi doi n-aţi făcut-o niciodată, dar că ea a avut
relaţii cu parteneri numeroşi. Nu ştiu exact în ce context s-au spus aceste lucruri.

STEVE: Omul ăla a violat-o pe Carol!

CARL: Teoretic, da.

STEVE: Nu vă bateţi joc de mine.

CARL: Crede-mă, nu asta e intenţia mea.

434
STEVE (cu mult efort) Omul ăla a violat-o pe Carol. Şi apoi au dus-o… au dus-o în padure. Au
împuşcat-o în ceafă. Şi au lăsat-o acolo. Eu i-am vazut cadavrul. Au lăsat-o
într-un şanţ, domnule! Era rosie toată.Era… roşie, e bine?!! Şi poate ca era şi
retardată. Ei şi?

CARL: N-am vrut să insinuez că…

STEVE: Avea pielea crăpata. Şi pierdea apă prin fiecare por al pielii. (Pauză lungă)

CARL: Mai am numai câteva intrebari domnule Culverhouse. (Pauză, apoi continuă) Cât timp
aţi fost în maşina cu doamna Needham aţi avut contact cu domnul Needham?

STEVE: Da.

CARL: În ce fel?

STEVE: El venea în spatele nostru cu maşina lui şi au început să vorbească prin staţie.

CARL: Si el ce spunea?

STEVE: A zis:”Hei, voi! Căutaţi şi voi ceva de făcut?”

CARL: Cum se adresa doamnei Needham?

435
STEVE: Se prefăcea că n-o cunoaşte.

CARL: ŞI ce-a mai spus?

STEVE: Apoi a zis: ”Hei, de ce nu mergem toţi în Atlanta? Hai să mergem toţi să bem ceva!”
Chestii de-astea!

CARL: Si ce s-a-ntâmplat?

STEVE: Carol vroia să meargă, aşa că am zis da.

CARL: Doamna Needham părea agitată?

STEVE: Cum adică?

CARL: Adică speriată sau nervoasa?

STEVE: Nu. Părea ca şi cum totul ar fi în regulă.

CARL: Ce s-a întamplat apoi?

STEVE: Tipul i-a spus să tragă pe dreapta,ca să ne facem nişte planuri. Ea a oprit pe un drum
de ţară, nu prea departe, iar el a parcat în spatele nostru.

436
CARL: Era în spatele vostru, exact în spate?

STEVE:Da. A apărut in spatele nostru la puţin timp dupa ce noi ne-am urcat în maşina fetei. A
coborât din maşina lui, a venit lângă maşina în care eram eu, pe partea mea şi am început să
vorbim despre unde ar trebui să mergem. Apoi, mă scapa tare, aşa că m-am scuzat şi m-am
dus în pădure ca să-mi rezolv problema.

CARL:Erai băut?

STEVE:Nu, domnule, eu nu beau.

CARL: Deci te-ai dus în pădure ca să te uşurezi.

STEVE: Şi când m-am intors, ea mă aştepta în mijlocul drumului cu o puşcă în mână.

CARL: Avea şi domnul Needham o puşcă?

STEVE: Din câte am văzut eu, nu!

CARL: Am înteles.

STEVE: Mi-a zis să merg în josul drumului. M-am uitat înapoi şi am vazut cum bărbatul o
băga pe Carol în maşina.

CARL: Cum adică o baga? O poftea sau o impingea?

437
STEVE: Mergeau pur si simplu. (Pauză) Încerci iar să spui că…, vrei să mă convingi că ea ar fi
vrut să mearga cu el.

CARL: Nu încerc nimic.

STEVE: Te bag în ‘mă-ta!!!

CARL: Nu…

STEVE: Te bag în ‘mă-ta. (Pauză lungă)

CARL: Am înţeles. Ce s-a întamplat după aceea?

STEVE: Am început să strig: Ce faceţi acolo, ce faceţi cu prietena mea? Dar ea mi-a zis să
tac şi să merg înainte spre o poeniţă din faţa noastră. Apoi mi-a zis să mă opresc şi
m-a împuşcat în spate. Am căzut cu faţa în jos.

CARL: Era ceva in comportamentul doamnei Needham care să vă facă să credeţi că ceea ce
face, face împotriva voinţei sale? Că ar fi constrânsă să faca lucrurile acelea?

STEVE: Nu!

CARL: Avea cumva un ton speriat, ceva care să spună că nu ea deţine controlul, că nu e ea
şefa?

438
STEVE: Domnule, era chiar opusul. Era în vervă. Făcea exact ce vroia şi ce-i plăcea!

CARL: De ce credeţi asta?

STEVE: Avea un zâmbet cât casa.

CARL: Parcă ziceaţi că eraţi cu spatele.

STEVE (calm) M-am uitat înapoi o dată. Zâmbea.

CARL: Şi apoi?

STEVE: Nu mai am nimic să vă spun.

CARL: Dar…

STEVE (se ridică): Discuţia noastră a luat sfârşit.

CARL: Atunci vă multumesc pentru timpul acordat şi pentru cooperare, domnule Culverhouse.
Vă mai pun întrebări la tribunal.

STEVE: Am să-i spun judecătorului ce v-am spus şi dumneavoastră si sper să o condamne la

scaunul…

CARL: Mai vedem noi.

439
STEVE: De cât timp locuiţi în Alabama?

CARL: De când mă ştiu.

STEVE: Atunci ştiţi verdictul. Au să-i dea scaunul electric. (CARL dă să plece, STEVE îl
opreşte) Ascultaţi-mă, domnule! N-am rugat-o niciodată să se culce cu mine. N-am
rugat-o pentru c-am iubit-o!

CARL: Îmi pare rău.

STEVE: Atunci daţi-i scaunul!

CARL: E clienta mea.

STEVE: Daţi-i scaunul!

CARL N-aş mai fi avocat dacă…

STEVE: Scaunul electric!

Se uită unul la altul. Lumininle se sting încet.

440
SCENA 4

Aceeaşi încăpere. LISA se joacă cu mâinile prin păr, CARL îşi pierde răbdarea şi insistă.

CARL: Trebuie să m-ajuţi, Lisa!

LISA: Le-am spus că eu am făcut-o.

CARL: Ştiu. Dar poate că n-ai înţeles că nu trebuia să le spui nimic. Şi că aveai într-adevăr
nevoie de un avocat.

LISA: Le-am spus că n-am nevoie de avocat.

CARL: Ştiu. Nu mai avem ce face în privinţa asta. Dar avem la ce lucra împreună.

LISA: Nu mă deranjeaza să stau la-nchisoare.

CARL: Lisa, nu vorbim despre închisoare. Nu cred că-nţelegi. Statul în care eşti judecată va
cere pedeapsa cu moartea. Vor să te trimită pe scaunul electric. Nu le pasă ce vârsta ai.

LISA: A!...

441
CARL: Exact, a… bine spus. (Pauză)

LISA: Dar deja le-am spus că eu am făcut-o.

CARL: Ştiu. Dar lucrul la care putem lucra este de ce ai făcut-o.

LISA: Le-am spus şi asta.

CARL: Da, da. Lisa!… Ascultă-mă o clipă, da?

LISA: Eşti supărat pe mine?

CARL: Nu.

LISA: Tipul celălalt, care-mi punea întrebări, era foarte supărat pe mine.

CARL: Păi ai omorât câţiva oameni, Lisa. Asta nu te face prea simpatică.

LISA: Da, ai dreptate.

CARL: Ei cred c-ai omorât fetele alea din răutate, dar eu nu cred că-i aşa.

LISA: Nu?

442
CARL: Nu.

LISA: N-o să strigi la mine?

CARL: Eu ţip foarte rar. Hai să colaboram. Sa fi absolut sincera. De ce le-ai omorât?

LISA: Trebuia.

CARL: Din cauza lui Clint?

LISA: Clint mi-a zis că trebuie.

CARL: Ţi-era frică de el?

LISA (în soaptă) Da.

CARL: Te bătea?

LISA (pauză) Câteodată.

CARL: E o namilă de om.

LISA: E rău.

443
CARL: Şi-ţi era frică de el. (LISA ezită să mai răspundă) Lisa, de ce când Clint era la mile
depărtare tot a trebuit să le ucizi pe fete. De ce nu le-ai dat drumul?

LISA: Da’ am zis deja.

CARL: Ai zis că nu ştii să minţi.

LISA: Deloc!

CARL: Atunci de ce nu l-ai părăsit? Cu maşina, puteai să pleci oriunde.

LISA (dă din mână) Nu puteam.

CARL: De ce?

LISA: Nu ştiu.

CARL: Asta-i uşor de zis.

LISA: Ei bine, nu ştiu!!!

CARL (exasperat) Lisa!

444
LISA: Clint m-ar găsit! M-a găsit acasă la mama. M-a găsit când m-au dus la cămin, m-a găsit
când eram în spital şi nimeni nu-i zicea unde sunt. Ştie el cum se dea de mine.

CARL: Departamentul de servicii sociale îi spunea unde eşti. Doar eşti soţia lui. (Pauză)

LISA: El nu mi-a spus asta.

CARL: Nu te-ai gândit niciodată c-ai putea să-i dai drumul fetei?

LISA: Nu. Îmi pare rău.

CARL: Şi acelaşi lucru şi cu Steve Culverhouse?

LISA: Clint era chiar în spatele meu. M-ar fi văzut.

CARL: El spune că plecase cu fata şi că nu ştia ce faci tu.

LISA: Aşa a zis?

CARL: Da.

LISA: Nu-i adevărat.

445
CARL: Lisa, femeia care era în camera de motel n-a depus plângere. Era în drum spre Florida
şi n-a vrut să mai fie deranjată. Clint va fi acuzat de lucruri mai mici în schimbul
mărturiei sale şi va scăpa cu câţiva ani.

LISA: Nu înteleg.

CARL: Lisa, n-a apăsat el pe trăgaci! (Pauză lungă)

LISA: Era acolo când l-am împuşcat pe tip, dar n-am cum să dovedesc.

CARL: Şi Carol? El era în cu totul alta parte.

LISA: Da. Eu şi Carol eram singure.

CARL (lent) Şi atunci de ce?

LISA (în şoaptă) Nu înţelegi.

CARL: Cred că înteleg. Dar nu sunt eu juriul. Şi pe oamenii aceia trebuie să-i facem să-
nţeleagă. Pricepi?

LISA: Cred că…

CARL: Depinde de tine dacă te vor crede sau nu. Nu eşti un martor prea convingător. (LISA
râde) Vezi, tocmai ce-ţi spuneam! Ce e de râs?

446
LISA (ruşinată, mormăie) Nu ştiu.

CARL: Râzi în cele mai proaste momente.

LISA (îşi pune mâna peste gura) Scuze.

CARL (se întinde încet şi-i dă mâna jos) Îţi pare rău că ai omorât fetele alea?

LISA:Da.

CARL: Sigur?

LISA: Cred că…

CARL: Lisa!

LISA: Oricum ar fi murit.

CARL: Ce vrei să spui?

LISA: Sunt oameni care mor oricum, care sunt omorâţi. Aşa stau lucrurile.

CARL: Soarta?

447
LISA (încercând să explice) Nu. Au urcat în maşină cu mine.

CARL: De-aia le-ai omorât?

LISA: Nu. De-aia au murit. (Pauză. Încearcă o altă abordare) Tu de exemplu, te-ai fi urcat
vreodată în maşină cu mine?

CARL: Nu.

LISA: Vezi? Ei au urcat. Pentru că ei sunt genul ăla. E o chestie care i se-ntâmplă unui anumit
gen. Şi ar fi continuat să se întâmple la nesfârşit. (Pauză lungă)

CARL: De-aia ai chemat poliţia?

LISA: Nu.

CARL: Ba da, Lisa, ba da.

LISA: Nu ştiu de ce am sunat la poliţie.

CARL: Să nu spui asta în faţa juraţilor. Spune-le că ai chemat poliţia ca să pui capăt la toate
cele întâmplate. Spune-le că erai speriată de moarte şi c-ai prefera să stai la
închisoare decât liberă alături de Clint.

448
LISA: Da’ eu nu m-am gândit aşa.

CARL: Nu-mi pasă. Asta vei spune.

LISA: N-o să meargă.

CARL: N-o să meargă dacă n-o faci să meargă.

LISA: Tu spune-le ce vrei, dar n-o să te creadă. O să-şi dea seama numai uitându-se la mine.
(Pauză)

CARL: Unde ţi-e pianina?

LISA: Cine ţi-a spus?

CARL: Detectivul Burrow. Spunea că te ţineai de ea ca o nebună.

LISA: Ei şi?

CARL: Spunea c-o ai de la tatăl tău.

LISA: Şi?

CARL: Asta-i tot ce-ai luat cu tine când ai plecat de acasă la 15 ani?

449
LISA: Mi-am luat şi toate hainele.

CARL: Nu asta vroiam să spun.

LISA (dă din cap) Mă rog, n-ai decât să spui ce vrei.

CARL: Contează ce-o să spui tu, Lisa!

LISA: N-o să spun porcăriile astea.

CARL: Vrei să mori?

LISA: Nu contează.

CARL: Ba contează!

LISA: Nu-i adevărat. Fetele pe care le-am omorât, dacă nu sunam eu la poliţie şi dacă tipul n-
ar fi supravieţuit, nimeni nu le-ar fi simţit lipsa.

CARL: Sunt sigur că cineva…

LISA: Nu, nu eşti. Nu eşti sigur deloc. (Pauză)

450
CARL: E posibil să…

LISA: E mai mult decât posibil, e adevărul gol, goluţ.

CARL: Vezi, astea sunt exact lucrurile pe care nu trebuie să le spui la proces.

LISA se uită fix la el. Luminile se sting incet.

SCENA 5

O rulotă în incinta închisorii. Seamană mult cu camerele de motel în care stăteau ei mai demult,
dar e şi mai goală. Nu are scaune. E un pat făcut de mântuiala, cu un aşternut vechi şi cu două
perne. Se deschide uşa şi intră CLINT. E aranjat puţin. Poartă un tricou curat şi blugi. O voce din
off spune: ”Aşteaptă aici”.

CLINT: Bine.

Se uită după un loc unde să se aşeze. Vede numai patul şi se aşează cu grijă pe marginea lui.
Aproape imediat intră LISA, purtând blugi, un tricou de lucru şi sandale. GARDIANUL îşi bagă
capul înăuntru.

GARDIAN: Aveţi 30 de minute. La şi 25 vă bat o dată în uşă, la şi jumate intru. Nu există

camere de luat vederi în rulotă, aţi inteles?

CLINT: Da, domnule. Mulţumim.

451
GARDIAN: Aveţi un ceas?

CLINT: Da.

GARDIAN: Atunci fiţi atenţi, să n-aveţi vreo surpriză. (Închide uşa)

CLINT: Da. (Se uită la ceas)

LISA: Bună.

CLINT: Bună. (Râde) Hai şi-mbrăţişează-mă! (Ea se duce la el. Se îmbrăţişează ciudat) Hai,
stai jos. (Face patul)

LISA: Nu ma deranjeaza dacă stau în picioare.

CLINT: Bine, bine. Arăţi super.

LISA: Mersi.

CLINT: Îmi plac sandalele.

LISA: Mersi. (Pauză)

452
CLINT: Chestia asta e cam ciudată.

LISA: Da.

CLINT: Hai, stai jos. Vezi că nu sunt scaune.

LISA: Bine. (Se aşează pe pat, el se pune lânga ea) Tu ce mai faci?

CLINT: Păi, ce sa zic, iubi, eu sunt bine. Cand n-am fost eu bine?

LISA: Niciodată, presupun. (Pauză)

CLINT: Iubi, nu trebuie să facem nimic acum. Adică nu trebuie, dacă nu vrei. Eu mă bucur sa
te vad, să-ti vorbesc şi… poate chiar să te ating. E bine daca stăm aşa şi ne ţinem de mână?

LISA: Cred că… (Nu-şi oferă mâna, aşa că i-o ia CLINT)

CLINT: Lisa, iubito, trebuie sa-ţi spun ceva.

LISA: Ce?

CLINT: Îmi pare rău.

LISA: Nu e vina ta.

453
CLINT: E şi vina mea. Iubi, nu s-ar fi întâmplat nimic din toate astea dacă nu eram eu.

LISA: Tu n-ai ucis pe nimeni.

CLINT: Într-un fel poate am ucis.

LISA: Cum?

CLINT: Ţi-am dat arma şi, într-un fel, ţi-am dat şi motivaţia.

LISA: Motivaţia?… Că mi-ai zis: „Du-te şi omoar-o pe fata aia”. La asta te referi?

CLINT: Lisa, înteleg c-a trebuit să spui nişte lucruri la proces. Lucruri urâte. Ştiu ca avocaţii
ăia nenorociţi te-au facut să spui lucruri ca să dai mai bine, dar acum suntem numai noi
doi, Clint şi Lisa, nimeni altcineva, acum poţi spune adevarul. (Pauză) N-ai vorbit serios
cu toate lucrurile alea, nu-i aşa?

LISA: De unde ştii ce-am spus la proces?

CLINT: Am citit în ziar, iubito! În fiecare dimineaţă mi-aduceau ziarul şi-mi ziceau: ”Hei,
Clint, uite ce mai zice nevastă-ta! Cică eşti cel mai rău lucru de la King-Kong
încoace”.

LISA: Îţi aduceau ziarul în celulă?

454
CLINT: Da.

LISA: Aici avem o singură sală unde putem citi ziarul şi acolo nu putem intra decât o dată pe
săptămână.

CLINT: Nasol!

LISA: Iar de-aici nu ieşim după 18 luni. Te bucuri că eşti liber, c-ai ieşit din închisoare?

CLINT: Păi, da, mă bucur. Da-mi pare rau c-am fost închis şi n-am putut fi cu tine, n-am fost
aici ca sa te-ajut.

LISA: Nu-i nimic.

CLINT: Ba e, iubi! Doamne, ăsta-i cel mai groaznic lucru care ţi se putea întâmpla şi trebuie
să stai aici şi să te descurci de una singură, iar eu mă simt nasol din cauza asta. Nu
vreau decât să te iubesc şi să te fac să te simţi mai bine. Asta-i tot.

LISA (în soaptă) Bine, atunci mă simt mai bine.

CLINT: Pe bune?

LISA: Da.

CLINT: Şi n-ai vorbit serios cu toate chestiile alea pe care le-ai spus despre mine?

455
LISA: N-am vorbit serios.

CLINT: Bine. Ai făcut ce trebuia, iubi. Să nu te simţi prost. Încercai să te protejezi pentru că nu
era nimeni să te protejeze.

LISA: Aşa e.

CLINT: Bine. Deci, ne-am înţeles. (Pauză) Şi… ce mai e nou?

LISA: Cam nimic.

CLINT: Dar apelul? Avocatul tău a cerut un apel.

LISA: Da, cred că da.

CLINT: Şi cum merge?

LISA: Bine, cred.

CLINT: Bine, bine. (O îmbrăţisează deodată) O, iubi e aşa de bine să te revăd!

LISA (cu faţa în pieptul lui) Şi mie-mi pare bine. (Îşi coboara mâna spre buzunar) Vreu să-ţi
dau ceva.

CLINT: A, da?

456
LISA: Da… (Bagă mâna în buzunar şi scoate un dolar) Ţine.

CLINT: Un dolar?

LISA: Ăştia-s toţi banii pe care-i am, da’ poţi să-i iei pe toţi.

CLINT: Ce să fac cu un dolar, iubi?

LISA: Vroiam pur si simplu să-ţi dau ceva. Acum trebuie să plec. (Se ridică repede şi se duce la
uşă)

CLINT: Ce? (El o urmează)

LISA (bate în uşă) Vreau să plec. (Strigă) Hei, hei!!!

CLINT (o ia de mână) De ce să pleci? (Se uită la ceas) Nu suntem nici la jumătatea timpului.

LISA (urlă) Deschideţi uşa!

CLINT: De ce nu vrei să mai stai?

LISA: Am mult de lucru! (Strigă şi bate cu mâna liberă în uşă) Deschideţi odată uşa! (Uşa se
deschide brusc)

457
GARDIAN: Ce e?

LISA: Vreau să plec acum.

GARDIAN: Încă nu ţi-a expirat timpul.

LISA: Aţ vrea să mă-ntorc în celula mea, vă rog.

GARDIAN: E vreo problemă?

LISA: Nu, numai c-a fost mai rapid ca de obicei. (Iese pe lângă el)

GARDIAN (uşor nedumirit) Bine, atunci. (Îi întoarce spatele lui CLINT, blochează uşa şi strigă)
Walt! (Pauză) Vino s-o iei pe doamna Needham, vrea să se-ntoarcă-n celulă! (Se întoarce la
CLINT) Bine, domnule Needham. Am să vă escortez spre ieşire imediat după ce soţia
dumneavoastră a părăsit curtea.

CLINT: Nu mai pot să vorbesc cu ea?

GARDIAN: Nu, domnule.

CLINT (strigă peste umărul GARDIANULUI) Lisa, ce-am făcut?

LISA (strigă înapoi, retrăgându-se) Adio, Clint!

458
CLINT (strigă din nou) Cum de eşti supărată? (Nici un răspuns) Lisa! Au luat copiii şi i-au dus
la un cămin. (Nici un răspuns) Ia uite, bă!

GARDIAN: Câteodată o iau pe invers aici. Îşi pierd gustul pentru bărbaţi.

CLINT: Dă-te dracu’!

GARDIAN (înghite în sec) Se-ntâmplă, asta e tot.

CLINT: Ea n-a iubit niciodată pe nimeni în afară de mine. Pe nimeni. Numai pe mine!

GARDIAN: Ziceam doar că...

CLINT: Habar n-ai, nu ştii nimic.

Luminile se sting.

459
SCENA 6

Camera de vizite din închisoare. CARL aşteaptă citind nişte ziare. Pare obosit. Intră
GARDIANUL, urmat de LISA, care are în mână pianul ei de jucărie.

GARDIAN: E aici!

CARL: Mersi. (GARDIANUL iese) Lisa…

LISA: Bună.

CARL: Văd ca ţi-ai adus şi pianul.

LISA: Ăhă.

CARL: Ia loc? (Arată spre scaun. LISA se aşează) Am intentat apel, dar să fiu sincer habar n-
am cum o să meargă lucrurile. Revizuirea de obicei durează. (Pauză) Spun de obicei,
dar nu ştiu exact. N-am reprezentat niciodată pe cineva condamnat la moarte. În
orice caz, e bine daca mai trecem o dată peste detalii. Să revedem mărturia ta şi s-o
facem ca lumea, în cazul unui nou proces.

LISA: Îmi pare rau că te-am înfuriat aşa.

CARL: Nu m-ai înfuriat.

460
LISA: Stiu că nu m-am descurcat bine.

CARL: Nu ştiu de ce zici asta.

LISA: Pentru că am pierdut.

CARL: Mie pentru tine-mi pare rău că n-am câştigat. Poate unele dintre tacticile mele au cam
îndepărtat juriul.

LISA (râde) I-ai cam enervat.

CARL: Da.

LISA: Jumătate din tipii ăia îşi bat nevestele de le sună apa-n cap. Şi nevestele lor zic: ”Da,
iau bataie, da’ nu m-apuc s-omor pe nimeni.”

CARL: S-ar putea să ai dreptate.

LISA: Aş vrea să nu te simti vinovat.

CARL: Pentru numele lui Dumnezeu, Lisa! Ţi-au dat scaunul electric!

LISA: Să nu te simţi vinovat, doar nu e vina ta.

461
CARL: Eu doar… (Pauză) Ai tot ce-ţi trebuie aici?

LISA: Era mai bine înainte să pierd. Acum nu mai am voie să mă văd cu nimeni, trebuie să
mănânc singură...

CARL: Îţi plăcea să fii în preajma altor puşcăriaşe?

LISA: Nu erau toate rele.

CARL: Mda.

LISA: Da’ nici aici nu e rău. Am camera mea şi mă lasă să ies afară în fiecare zi.

CARL: Asta e bine. (Îi intinde un plic) Ai aici o copie după mărturia ta. Vreau să-ncepi prin a
citi din nou tot ce-ai spus şi să vezi dacă n-ai omis ceva şi-ţi aduci aminte acum.

LISA: Cât mai am până mă omoară?

CARL: Poftim?

LISA: Cât mai am?

CARL: Lisa, am făcut apel!

LISA: Mă rog, dar după aia?

462
CARL: Eu sper să modific decizia judecătorească.

LISA: Bine, bine, şi după aia?

CARL (înghite-n sec) Păi, mai e un singur puşcăriaş aici condamnat la moarte şi au trecut 10
ani de la condamnare.

LISA (încet, dar mulţumită) Da!

CARL (dând din cap) Încă n-am început să te-nţeleg.

LISA: Da. Dar apreciez faptul că-ncerci.

Pauza lungă. CARL se uită la ea. Aproape că-i vine să plângă. Coboară capul spre notiţe.
Pauză.

CARL: Te superi dacă vorbim despre asta mai târziu? Sunt mai obosit decât credeam.

LISA: Bine. (El începe să-si pună lucrurile în ordine)

CARL: A!... Era să uit. Ţi-am adus ceva.

LISA: Şi eu am ceva pentru tine.

463
CARL scoate din servietă o cărticică. Cu sfială i-o dă LISEI.

LISA: Mulţumesc. (Se uită la carte. O deschide şi o răsfoieşte timp de câteva secunde) Nu mi-a
mai dat nimeni o carte de rugăciuni. (Se uită la CARL uşor nedumerită. Apoi, deodată,
împinge pianul spre el) Ţine.

CARL: Ce?

LISA: E tot ce am şi vreau să ţi-l dau.

CARL: Nu pot să accept.

LISA: Ba da, poţi. (Împinge pianul chiar in faţa lui) Mi-ar fi plăcut să nu fi fost stricat.

CARL: Nu pot. E mult prea important pentru tine.

LISA: Dar încă îi merg toate clapele, vezi? (Apasă pe câteva clape) Hai, ia-l! (El se uită la pian)
Chiar vreau să ţi-l dau! (Se gândeşte cum să-l convingă) E cum ai spus tu, e important
pentru mine.

CARL se uită la ea, apoi la pian, apoi încet începe să cânte începutul unei melodii cunoscute.

LISA: Mamă, ce mişto! Eu n-am putut să cânt nimic la el.

CARL: Ăsta poate să cânte oricine.

464
LISA: Eu nu.

CARL: Pe bune?

LISA: Tata doar mi l-a dat, da’ nu mi-a arătat cum merge.

CARL: Uite cum e… Hai aici. (Ea ezită) Hai să-ţi arăt!

LISA: Bine…

CARL: Hai, aşează-te. (Se aşează) După cum vezi, e o claviatură serioasă. Ai aici clapele albe
şi cele negre. Fiecare clapă reprezintă o notă muzicală şi fiecare notă are un nume.
Uite. Clapa asta e do. Do-ul central.

LISA (apăsând) Do central.

CARL (apăsând) Apoi mi, re… Do, re, mi…

LISA (cântă încet): Do, re, mi…

CARL: Bine. Acum priveşte. (Cântă melodia până ajunge la nota sol şi se opreşte) Încearcă
până aici.

LISA (alege notele, cântă melodia în gând, CARL o ajută): Mi, re, do, re, mi, mi, mi, re, re, re,
mi. (Se uită în sus zâmbind) Hei!

465
CARL (arătând) Acum sol de două ori. (LISA apasă sol de două ori) Bine. Acum ia-o de la
început. Mi, re, do, re, mi, mi, mi. (LISA cântă) Încă un mi.

Ea cântă. CARL o ia de umar. Termină cântecul atât la pian cât şi cu vocea. LISA îl imită şi
cântă ca el.

CARL: Şi înapoi la do central.

LISA (apasă pe do, se uită la pian, apoi sus) Mai învaţă-mă unul.

CARL: Bine. (Trage un scaun lângă scaunul ei) Dă-te mai încolo. Acum fii atentă. (Începe să
cânte „Jingel Bells”. LISA îl urmăreşte. Luminile se sting uşor)

FINAL

COSTIN MANOLIU

Tel. 0723.829.813, 021-312.82.85, 021-3174.874

e-mail: costinmanoliu2004@yahoo.com

466
 CARYL CHURCHILL

TOP GIRLS

Traducerea şi adaptarea: Anca Florescu şi Costin Manoliu

PERSONAJE ISTORICE:

467
ISABELLA BIRD (l83l-l904) a trăit la Edinburgh, a călătorit foarte mult de
la 40 de ani la 70 de ani.

LADY NIJO, născută în l258, japoneză, a fost în tinereţe curtezană a

împăratului şi apoi o călugăriţă budistă care a cutreierat Japonia pe jos.

DULL GRET este personajul principal al unui tablou de Brueghel, intitulat

Dulle Griet, în care o femeie îmbrăcată cu armură şi şorţ conduce o ceată de
femei care se luptă cu diavolii în iad.

PAPA IOANA, deghizată în bărbat, se crede că ar fi fost Papa de la Roma

între anii 854-856.

GRISELDA CEA RĂBDĂTOARE e soţia ascultatoare a cărei poveste este

relatată de Chaucer în Povestea slujbaşului (The Clark’s Tale) din
Povestiri din Canterbury (The Canterbury Tales).

Schema de urmărire a replicilor - semne auxiliare

În mod obişnuit, replicile se succed una după cealaltă, DAR:

1. Atunci când un personaj începe să vorbească înainte ca celălalt să-şi fi

terminat replica, momentul este marcat prin următorul semn /

Exemplu:

ISABELLA Acesta este împăratul Japoniei? / Eu l-am întâlnit o dată pe împăratul

Marocului.

468
NIJO De fapt era fostul împărat.
2. Câteodată un personaj continuă să vorbească chiar peste replica unui alt
personaj.

Exemplu:

ISABELLA Când aveam 40 de ani credeam că viaţa mea s-a terminat. / Eram demna de
mila. M- au trimis

NIJO Nu am spus că timp de 20 de ani am simţit aşa. Nu în fiecare moment.

ISABELLA într-o croazieră pentru a-mi îngriji sănătatea şi mă simţeam şi mai rău. Mă
dureau oasele, aveam înţepături şi junghiuri.

3. În alte cazuri, o replică urmează unei replici date mai devreme decât cea
imediat anterioară, adică nu răspunde replicii imediat precedente, iar
continuitatea este marcata prin semnul # .

Exemplu:

GRISELDA Îl văzusem călărind pe acolo, toţi îl văzuserăm. Şi el mă văzuse pe câmp cu

oile. #

ISABELLA Eu aş fi fost foarte potrivită să am grijă de oi.

NIJO Şi domnul Nugent venea să călărească.

ISABELLA Nu, Nijo, bineînţeles că nu, mă refeream la viaţa sănătoasă, în aer liber.

IOANA # El tocmai călărea prin apropiere când tu aveai grijă de turma de oi şi atunci
te-a cerut in casatorie?

469
ATENŢIE - pe câmp cu oile. este indicaţia intrării pentru două replici: Eu
aş fi fost... şi El tocmai călărea…

ACTUL I
Scena l

Un restaurant. Sambătă seara. O masă de şase persoane aranjată pentru

cină. Faţa de masă e albă. Luminile cresc pe MARLENE şi pe Chelneriţă.

MARLENE Excelent, da, o masă pentru şase persoane. Una dintre ele
întârzie, dar n-o aşteptăm. Aş vrea o sticlă de Frascati chiar acum, dacă
ai una rece. (Chelneriţa pleacă. Soseşte ISABELLA BIRD) Isabella!

ISABELLA Felicitări, draga mea.

MARLENE Am urcat o treaptă, merită un chef! N-am timp pentru o

vacanţă. Mi-aş dori să merg într-un loc exotic, aşa ca tine, dar nu pot
pleca. Nu ştiu cum de ai plecat din Hawai. / Aş vrea să stau tolanită

ISABELLA Chiar m-am gandit să mă stabilesc acolo.

MARLENE la soare pentru totdeauna.

ISABELLA Am chemat-o pe sora mea Hennie să vină să stea cu mine. I-

am spus, Hennie, o să-i ajutăm pe localnici. Acolo poţi cumpăra cinci
kile de muşchi de vacă cu banii pe care la Edinburgh îi dai pentru un kil.
Şi Hennie, draga de ea, mi-a scris că va veni în Hawai, dacă asta e
dorinţa mea, dar m-am gândit c-ar fi mai bine pentru ea să stea acolo
unde este. Hennie era mai potrivită pentru viaţa din Scoţia.

470
MARLENE Biata Hennie.

ISABELLA Ai şi tu o soră?

MARLENE Da, am.

ISABELLA Hennie a fost fericită. Şi a fost bună. Mi-e tare dor de ea. Dar
n-aş fi putut rămâne în Scoţia. Nu puteam suferi atmosfera aceea
plumburie, mereu tristă. (Soseşte LADY NIJO)

MARLENE (zărind-o) Nijo! (Chelneriţa intră cu vinul)

NIJO Marlene! (către ISABELLA) Am fost atât de emoţionată când mi-a

spus Marlene / că veniţi şi dumneavoastră.

ISABELLA Sunt încântată / să vă cunosc.

MARLENE Să bem ceva până vin şi celelalte. (MARLENE o ajută pe

NIJO să se aşeze. Chelneriţa toarnă vinul.)

NIJO Totdeauna barbatii se îmbătau .Eu eram una dintre fecioarele care le
serveau sake.

ISABELLA Am băut şi eu sake. O băutură fierbinte, deosebit de fortifiantă

după o zi petrecută afara în umezeală.

NIJO Într-o seară, tatăl meu a propus să se bea trei rânduri a câte trei ceşti,
ceea ce era normal, dar mai târziu Împăratul a spus trei rânduri a câte
nouă ceşti, aşa că vă puteţi imagina. Apoi Împăratul i-a trecut ceaşca
lui de sake tatălui meu şi i-a spus: În această primăvară să laşi gâsca
sălbatică să vină la mine.

471
MARLENE Ce sa lase?

NIJO Era o aluzie literară la o epopee din secolul zece. Maiestatea Sa era
un om foarte cult.

ISABELLA Acesta este împăratul Japoniei? / Eu l-am întâlnit o dată pe

împăratul Marocului.
NIJO De fapt era fostul împărat .

MARLENE Dar nu era bătrân? / Serios, Isabella?

NIJO 29 de ani .

ISABELLA E o poveste lungă.

MARLENE 29 de ani e o vârstă excelentă.

NIJO Da, dar eu aveam numai l4 ani şi ştiam că el avea anumite intenţii,
dar nu ştiam care sunt. Mi-a trimis un chimono, dar i l-am trimis
înapoi. Asa că atunci când a venit sorocul am plâns şi am tot plâns.
Fustele mele vaporoase au fost sfâşiate în bucăţi. Dar chiar şi în
dimineaţa aceea, când a plecat de la mine/ avea un halat

MARLENE Vrei să spui ca te-a violat?!

NIJO verde şi pantaloni cu broderii scumpe, chiar de atunci am început să

simt ceva deosebit faţă de el. Nu, sigur că nu, Marlene, eu îi
aparţineam. În acest scop fusesem crescută şi educată de mică.
Curând mi-am dat seama că sufeream când nu era langă mine. Era
trist să stai zi dupa zi în aşteptare, fără să ştii când va veni din nou.
Nu mi-a placut când lua alte femei la el.

472
ISABELLA Nu l-am văzut niciodată beat pe tatăl meu. El era preot. / Şi
nu m-am măritat până la vârsta de 50 de ani.
(Chelneriţa aduce meniurile)

NIJO O, tatăl meu era foarte religios. Chiar înainte de a muri, mi-a spus:
Slujeşte-l pe Maiestatea Sa, fii respectuoasă şi dacă vei pierde
favorurile împărăteşti, călugăreşte-te.

MARLENE Adică să intri într-o mănăstire, nu să cutreieri ţara în lung şi-n

lat.

NIJO Călugării sunt adesea rătăcitori, de ce n-ar fi şi o călugăriţă. / Am

făcut ce şi-a dorit tatăl meu.

MARLENE Cred că fost minunat. (Soseşte DULL GRET)

ISABELLA Şi eu am încercat să fac ce a vrut tatăl meu.

MARLENE Gret, ce bine! Nijo. Gret.

ISABELLA Bună, Gret! (Către NIJO) Am încercat să fiu o adevarată fiică

de cleric. Lucru de mână, muzică, opere de caritate. A trebuit
să stau foarte mult timp intinsă pe canapea din cauza unei
tumori pe care mi-au extirpat-o de pe şira spinării. Am
studiat poeţii metafizici şi muzica religioasă. / Credeam chiar
că îmi plac aceste activităţi intelectuale.

NIJO A, îţi place poezia! În familia mea au fost opt generaţii de poeţi. Tata
chiar avea un poem / într-o antologie.

473
ISABELLA Tata m-a învăţat limba latină, deşi eram doar o fetiţă. / Dar
în realitate eram

MARLENE La şcoala mea nu se făcea limba latină.

ISABELLA mai potrivită pentru activităţile practice. Gătit, cârpit, spălat

rufe, călărit caii. / Mai bune decât lectura

NIJO O, dar eu sunt sigură că sunteţi foarte deşteaptă .

ISABELLA unor cărţi. Ce zici, Gret? O viaţă aspră în aer liber.

NIJO Nu pot spune că mi-a plăcut viaţa mea aspră. Mi-a plăcut atunci când
am fost favorita Împăratului / şi purtam mătăsuri fine.

ISABELLA Gret, tu creşti cai?

GRET Numai porci. (Soseşte Papa IOANA)

MARLENE Ioana! Mulţumesc lui Dumnezeu că ai venit şi putem

comanda. Cunoşti pe toata lumea? Tocmai vorbeam despre
cum e să înveţi latineşte şi să fii fată deşteaptă. Ioana a fost un
copil minune. Precis ai fost un asemenea copil. Spune-ne, ce te
emoţiona cel mai mult când aveai zece ani?

IOANA Faptul că îngerii sunt imateriali. Fiecare înger reprezintă o specie.

MARLENE Ce vă spuneam! (Toate râd. Încep să examineze meniul)

ISABELLA Am uitat tot ce am învăţat în latină. Şi totuşi tata a fost

inspiraţia vieţii mele. La moartea lui am fost copleşită de
durere. Supă de roşii şi / piept de pui, vă rog.

474
NIJO Bineînţeles că te-a copleşit durerea. Tatăl meu îşi spunea rugăciunile
şi aţipise la soare. I-am atins genunchiul ca să-l trezesc. ”Mă întreb
ce se va întâmpla” - a spus şi a murit înainte să-şi termine fraza. /
S-ar fi dus

MARLENE Ce şoc.

NIJO direct în rai dacă ar fi murit în timp ce-şi spunea rugăciunile. / Salată
Waldorf, vă rog.

IOANA Moartea e întoarcerea tuturor creaturilor la Dumnezeu.

NIJO Nu trebuia să-l fi trezit.

IOANA Osânda veşnica înseamnă doar ignorarea adevărului. M-au atras

totdeauna învăţăturile lui John Scoţianul ,deşi el avea tendinţa să
facă o confuzie / între Dumnezeu şi univers.

ISABELLA Pe vremea aceea durerea mă apăsa tot mai tare.

MARLENE Am chef de un antricot în sânge. Gret?

ISABELLA Eu aparţin bineînteles Bisericii Anglicane.

MARLENE Gret?

GRET Cartofi .

MARLENE De ani de zile n-am mai fost la biserică. / Îmi plac colindele
de Crăciun.

ISABELLA Faptele bune contează mai mult decât frecvenţa la biserică.

475
MARLENE Două antricoate cu cartofi mulţi. În sânge. Dar nu fac nici
fapte bune.

IOANA Canelloni, te rog / şi o salată.

ISABELLA Eu am încercat. Hennie făcea fapte bune.

NIJO Prima parte a vieţii mele a fost toată un păcat, iar cea de-a doua /
numai pocainţă. #

GRET Pentru început supă, te rog.

IOANA # Şi care ţi-a plăcut mai mult?

MARLENE Şi toate călătoriile tale n-au fost decât penitenţă? Avocado cu

sos vinaigrette. Nu te-ai simţit şi bine?
IOANA Eu nu vreau nimic pentru felul întâi, mulţumesc.

NIJO Ba da, dar eram tare nefericită. / Era dureros când îmi aminteam
trecutul.

MARLENE Şi lista de vinuri, te rog.

NIJO Cred că aceasta era pocăinţa .

MARLENE Eu mă îndoiesc.

NIJO Poate era şi dorul de casă.

MARLENE Sau supărarea.

NIJO Nu, supărarea în nici un caz!

GRET Să ne mai aducă pâine.

476
MARLENE Tu nu te superi? Eu mă înfurii.

NIJO Pentru ce?

MARLENE Încă două sticle de Frascatti. Şi nişte pâine, te rog.

Chelneriţa iese.

ISABELLA Când am fost în Japonia am încercat să înţeleg budismul, dar

toate naşterile şi decesele acelea care se succedau unele după
altele pentru vecie m-au umplut de o melancolie profundă.
Prefer ceva mai activ.

NIJO N-aş putea spune că eram inactivă. Timp de doua zeci de ani am
mers în fiecare zi.

ISABELLA Nu m-am referit la mers. / Mă refeream la cap.

NIJO M-am jurat să copiez cinci Mahayana Sutras. / Ştii cât sunt de lungi?

MARLENE Precis că nu credinţele noastre religioase ne unesc.

Activitatea, da. (GRET varsă coşul cu pâine în şorţul ei)

NIJO Capul îmi era activ. / Mă durea capul.

IOANA Nu e bine să fii activ în erezie.

ISABELLA Care erezie? Auzi, ea numeşte Biserica Anglicană, / erezie.

IOANA Sunt unele erezii foarte / tentante.

NIJO N-am auzit în viaţa mea de creştinism. Niciodată. / Barbari.

MARLENE Ei bine, eu nu sunt creştina. / Şi nici budistă.

477
ISABELLA Dar ai auzit de această religie?

MARLENE Nu e obligatoriu să avem toţi aceeaşi credinţă.

ISABELLA Ştiam eu că dacă iei masa cu Papa trebuie să eviţi subiectele

religioase.

IOANA Ba mie-mi plac dezbaterile teologice. Dar nu încerc să te

convertesc, nu sunt misionar. Şi oricum, eu însămi sunt o eretică.

ISABELLA În Asia sunt şi practici barbare.

NIJO Barbare?

ISABELLA Printre oamenii simpli, din clasele de jos.

NIJO N-aş putea să spun.

ISABELLA Teologia mi-a dat mereu dureri de cap.

Chelneriţa aduce felul întâi şi îl serveşte în timpul replicilor următoare,

apoi iese.

MARLENE O, ce bine c-a venit mâncarea!

NIJO Cum altfel aş fi putut să părăsesc curtea imperială dacă nu m-aş fi

făcut călugăriţă? Când a murit tata, nu mai aveam pe nimeni în afară
de Maiestatea Sa. Aşadar, când am căzut în dizgraţie, nu mai aveam
nimic. Religia e poate un fel de nimic / şi ce mai rămăsese din mine
am dedicat acestui nimic.

ISABELLA Asta vroiam să spun şi eu despre budism. Nu te susţine.

MARLENE Hai, Nijo, bea puţin vin.

478
NIJO Nu v-aţi simţit niciodată aşa? De fapt, toate v-aţi simtit aşa. De acum
încolo nu se mai întamplă nimic. Sunt deja moartă.

ISABELLA Credeai că viaţa ta era gata, dar nu era.

IOANA Si ai vrea să se fi terminat.

GRET Trist.

MARLENE Da, când am venit prima dată la Londra, am simţit o tristeţe şi

când m-am întors din America a fost la fel. Dar a fost pentru
câteva ore. Nu a durat 20 de ani.

ISABELLA La 40 de ani am crezut că viaţa mea s-a sfârşit. / Din motive de

sanatate m-au trimis

NIJO N-am spus că m-am simţit aşa timp de 20 de ani . Cel puţin, nu în
fiecare minut.

ISABELLA într-o croazieră, dar m-am simţit şi mai rău. Mă dureau toate
oasele, aveam înţepături şi furnicături în ambele mâini, ganglionii din
spatele urechilor îmi erau umflaţi şi – of, ce prostie! Tremuram toată,
cuprinsă de o spaimă inexplicabilă. Atunci mi s-a părut că Australia e o
ţară hidoasă , cu arborii de acacia care puţeau ca o hazna. / Îmi

NIJO Ţi-era dor de casă. (GRET fură o sticlă de vin)

ISABELLA făcusem o fotografie pentru Hennie, dar i-am spus că n-o s-o
trimit. Părul mi-era vâlvoi, hainele şifonate, parcă eram o
nebună în pragul sinuciderii.

479
NIJO Exact aşa arătam şi eu îmbrăcată călugăriţă. / Atunci am purtat
pentru prima oara pantofi cu tocul jos.

ISABELLA Tânjeam să mă întorc acasă, / dar pentru ce? Casele sunt atat
de sumbre. #

NIJO Eu tânjeam să mă întorc cu l0 ani în urmă.

MARLENE # Şi eu care credeam că aceste călătorii v-au dat curaj.

NIJO Marlene eu nu sunt o persoană veselă. Eu doar râd foarte mult.

ISABELLA De abia pe drumul către insulele Sandwich, m-am îndrăgostit

de mare. Aveam şobolani în cabină şi gândaci în mâncare, dar
deodată era o lume nouă. În fiecare dimineaţă mă trezeam
plină de voioşie, ştiam că nimic nu mă poate supăra. Nici
micile neajunsuri. Nici îmbrăcămintea.

NIJO Nu-ţi place să te găteşti? Îmi adoram hainele. / Când am fost aleasă
să servesc

MARLENE Tu ai culori mai vii decât Isabella.

NIJO băutura de sake, Împăratului Kameyana, fratele Maiestăţii sale, care

venise într-o vizită de protocol, am purtat pantaloni de mătase naturală şi o
rochie cu şapte jupoane în toate nuanţele de roşu, iar pe deasupra / două
veşminte galbene cu dungi verzi

Intră Chelneriţa, goleşte masa de rămăşiţele felului întăi şi apoi iese.

IOANA Când am fugit de acasă, m-am imbracat în haine bărbăteşti. #

480
NIJO şi o vestă vernil.

ISABELLA # Te-ai imbracat în haine bărbăteşti?

MARLENE Bineînţeles, / pentru siguranţă .

IOANA Nici nu era greu, aveam doar l2 ani. / Pe vremea aceea, femeilor nu
li se permitea să intre într-o bibliotecă. Noi am fi vrut sa studiem la Atena.

MARLENE Ai fugit singură de acasă?

IOANA Am fugit cu prietenul meu. / El avea

NIJO Aha, a fost o fugă pe ascuns.

IOANA atunci l6 ani, dar la ştiinţele exacte eram mult mai bună decât el, la
filosofie cam la fel.

ISABELLA Totdeauna am călătorit îmbrăcată ca o adevărată doamnă şi

am respins categoric orice aluzie a ziaristilor că aş fi mai puţin feminină.

MARLENE Nici eu nu port pantaloni la birou. / Aş putea, dar nu port.

ISABELLA Oricum prea mare pericol nu era, ţinând cont de vârstă şi de

înfaţisarea mea.

MARLENE Şi ai plecat îmbrăcată aşa, Ioana?

IOANA Da. (Chelneriţa aduce felul principal de mâncare)

MARLENE Şi n-a observat nimeni nimic?

IOANA Au obsevat că sunt un băiat foarte isteţ. / Şi

MARLENE N-aş fi putut să mă prefac atâta timp.

481
IOANA atunci când am dormit în acelaşi pat cu prietenul meu, ca doi elevi
săraci într-o pensiune, am uitat şi eu ce pretindeam că sunt.

ISABELLA Jim din Muntii Stâncoşi, domnul Nugent, a fost foarte

respectuos cu mine. Cred că îl amuza faptul că aveam aceeaşi
îndemânare atât la mânuit lassoul cât şi la preparararea prăjiturilor. Dar
când a început să-mi facă declaraţii de dragoste m-am alarmat.

NIJO Ce ţi-a spus ? / La noi se trimit mai întâi poezii .

MARLENE Dar tu ce i-ai zis?

ISABELLA Eu l-am indemnat să renunţe la băutură, / dar el mi-a spus că

e prea târziu.

MARLENE Of, Isabella. (Chelneriţa pleacă)

ISABELLA Trăise prea mult timp singur, acolo în munţi. Orice femeie l-ar
fi iubit pe domnul Nugent, dar nici una n-ar fi putut să se
mărite cu el. M-am intors înapoi în Anglia.

NIJO Când ai plecat i-ai scris şi tu un poem? / E zăpada pe crestele

munţilor, iar mânecile-mi sunt

MARLENE L-ai mai văzut vreodată?

ISABELLA Nu, niciodată.

NIJO ude de lacrimi vărsate. În Anglia, nu tu zăpadă, nu tu lacrimi.

482
ISABELLA Niciodată. Un an mai târziu, când eram în Elveţia, într-o
dimineaţă, foarte devreme, am avut o viziune cu el aşa cum l-
am văzut ultima oară, / în costumul lui de vânător,

NIJO O fantomă!

ISABELLA nebărbierit şi, după cum am aflat mai târziu, a fost chiar ziua
în care a murit împuşcat in cap. / S-a înclinat în faţa mea şi a dispărut.

MARLENE Of, Isabella.

NIJO Şi mie mi-a murit un iubit. / Preotul Ariake.

IOANA Şi prietenul meu a murit. Toate avem un iubit mort?

MARLENE Eu nu am, îmi pare rău.

NIJO (către ISABELLA) Pe vremea aceea nu eram călugăriţă. Eram încă la

curtea Împaratului, dar el era preot şi când a venit la mine
era conştient că-şi vinde sufletul diavolului. / Ştia că
atunci când va muri o să coboare într-unul dintre cele trei
tărâmuri ale răului. Şi a murit, chiar a murit.

IOANA (către MARLENE) Mă certasem cu el în legătură cu învăţăturile

lui John Scoţianul, care susţinea că ignoranţa noastră faţă de
Dumnezeu reprezintă de fapt ignoranţa lui Dumnezeu faţă de
El Însuşi. El cunoaşte doar ceea ce creează pentru ca el
creează tot ceea ce cunoaşte, dar El Însuşi este deasupra a tot
ce înseamnă a fi. Mă urmăreşti?

MARLENE Nu, dar tu continuă.

483
NIJO Nici nu vreau să-mi imaginez / sub ce formă s-ar fi putut reîncarna.

IOANA Sfântul Augustin afirma că ideile neo-platonice sunt indivizibile

ISABELLA Într-adevăr, budismul e religia cea mai neliniştitoare.

IOANA faţă de Dumnezeu, am fost de acord cu John că lumea creată e

formată din esenţe care derivă din Idei, care la rândul lor derivă
din Însuşi Dumnezeu. Asa cum spunea Dionisie Areopagitul, mai
înâi i-am dat lui Dumnezeu un nume, după aceea l-am negat / şi
apoi reconciliăm contradicţia

NIJO Sub ce formă se intoarce?

IOANA privind dincolo / de acei termeni.

MARLENE Scuză-mă, ce ai zis? Ce zicea Dionisie?

IOANA Ei bine, nu ne-am pus de acord, ne-am certat. A doua zi s-a

îmbolnăvit, / iar eu eram atât de supărată pe el

NIJO Suferinţă în această viaţă şi mai rău în următoarea viaţă. Totul numai
din cauza mea.

IOANA încât atunci când îl îngrijeam, în gândul meu nu făceam decât să

aduc argumente în favoarea părerilor mele. Materia nu e un mijloc
de a cunoaşte esenţa. Sursa speciilor este Ideea . Dar apoi mi-am
dat seama că el n-o să-mi mai asculte argumentele si în acea
noapte a murit. John Scoţianul spunea că individul se
dezintegreaza / şi că nu există nemurire pentru persoană.

484
ISABELLA N-aş vrea sa credeţi că l-am iubit pe Jim Nugent. Simţeam
doar o dorinţă arzătoare de a-l salva.

MARLENE (către IOANA) Şi ce ai făcut după aceea?

IOANA În primul rând m-am hotărât să rămân bărbat. Mă obişnuisem. Şi

vroiam să-mi dedic viaţa învăţăturii. De fapt, ştiti de ce m-am dus
la Roma? Pentru că acolo barbaţii nu poartă barbă.

ISABELLA Adevaratele iubiri ale vietii mele au fost sora mea Hennie,
draga de ea, şi scumpul meu soţ, doctorul care a îngrijit-o pe Hennie
în ultima parte a vieţii ei. Când a murit Hennie, am simţit că
jumătate din mine a dispărut. Numai devotamentul doctorului
Bishop faţă de ea, în ultimele ei clipe, m-a facut să mă căsătoresc cu
el. Ei aveau acelasi caracter frumos. Eu nu sunt aşa.

NIJO Am crezut că Maiestatea Sa avea un caracter frumos, pentru că a fost

atât de bun când a aflat de legătura mea cu preotul Ariake. Dar în
realitate, nu-l mai interesam. Într-o noapte m-a trimis la unul din
bărbaţii care mă curtau, / iar el stătea treaz de cealaltă parte a
paravanului şi asculta.

ISABELLA Chiar am dorit ca această căsătorie să fi fost mai mult decât un

pas. Am încercat din toate puterile să fac fata corvezilor obişnuite ale
vieţii. M-am imbolnavit din nou. Am avut căderi nervoase. Mi-am
comandat chiar şi o tricicletă. Apoi s-a îmbolnăvit şi John. Avea
anemie. Începusem să-l iubesc din toată inima, dar a fost prea târziu.
Ajunsese un schelet cu mâini albe, transparente. Îl plimbam într-un
cărucior cu rotile pe malul mării. Şi el s-a ofilit încet-încet şi m-a

485
 părăsit. Nu mai era nimic în viaţa mea. Doctorii spuneau ca am gută, /
şi că mi-e grav afectată inima.

NIJO Nici în viaţa mea nu mai rămasese nimic. Pierdusem favorurile

Împărătului. Împărăteasa mă duşmănise întotdeauna. Ştii, Marlene,
îmi spunea că n-am dreptul să port chimonouri cu trei jupoane. / Dar
eu eram fiica adoptată a bunicului meu, primul ministru. Mi se
dăduse permisiunea de a purta matase subţire.

IOANA În afară de studii, nu mai rămasese nimic în viaţa mea. Mă obseda

căutarea adevărului. Am învăţat la Şcoala Grecească din Roma,
şcoala pe care Sfântul Augustin o făcuse celebră. Eram saracă,
munceam foarte mult şi se pare că vorbeam extraordinar.
Deodată, m-am pomenit faimoasă. Eram favoritul tuturor. Se
adunau mulţimi uriaşe ca să mă asculte vorbind. A doua zi după ce
m-au făcut cardinal, m-am îmbolnavit şi am zăcut două săptămâni
fără să scot o vorbă. / Dar apoi m-am ridicat, foarte hotărâtă să

MARLENE Da, succesul e foarte…

IOANA merg mai departe. Am fost cuprinsă iar de / o dorinţă disperată de

absolut.

ISABELLA Da, da, să mergi mai departe. Eu am stat acolo, la Tobermory,

printre florile lui Hennie şi am tricotat un costum întreg din
lână. / Aveam 56 de ani.

486
NIJO Căzuta în dizgraţie cum eram, n-am murit totuşi. Am plecat pe jos şi
nimeni n-a observat. Şi de atunci am tot mers de-a lungul si de-a
latul Japoniei, timp de 20 de ani.

GRET E bine să mergi pe jos. (Între timp intră Chelneriţa, care toarnă vin
în pahare şi apoi îi face semn MARLENEI că sticlele sunt goale)

IOANA Papa Leon a murit şi eu am fost aleasă în locul lui. În regulă. Voi fi
PAPA . Îl voi cunoaşte pe Dumnezeu. Voi cunoaşte totul.

ISABELLA Eu am lăsat totul în urmă şi am pornit spre Tibet.

MARLENE Aţi fost pur si simplu magnifice! Te rog, mai adu-ne nişte vin.
Vreau să ţin un toast pentru voi. (Chelneriţa iese)

ISABELLA Şi pentru tine. În fond suntem aici / ca să sărbătorim

succesul tău.

NIJO Da, Marlene.

IOANA Dar de fapt, ce succes ai avut?

MARLENE Ei bine, nu m-au facut Papă, ci numai director executiv. #

IOANA Şi le găseşti oamenilor de lucru?

MARLENE Da, e o agenţie de plasare a forţei de muncă.

NIJO # Peste toate femeile cu care lucrezi. Şi peste toţi bărbaţii.

ISABELLA Eu cred că e numai începutul unei cariere extraordinare.

MARLENE Merita să facem o petrecere.

487
ISABELLA Pentru Marlene. #

MARLENE Pentru noi toate.

IOANA # Pentru Marlene.

NIJO Pentru Marlene.

GRET Pentru Marlene.

MARLENE Pentru curajul nostru, pentru felul în care ne-am schimbat

vieţile şi pentru realizările noastre extraordinare.
(Toate râd si beau)

ISABELLA Şi ce aventuri! Odată am străbătut o trecătoare la 3500 metri

altitudine. Bucătarul era terminat, călăuza avea febră şi era
orbit de zăpadă. Deşi mă durea groaznic şira spinării, m-am
descurcat foarte bine.

MARLENE Minunat.

NIJO # Am fost odată bolnavă timp de patru luni, undeva la un han.

Nimeni care să ofere un cal pentru Buddha. A trebuit să trăiesc
pentru mine însămi şi chiar am trăit.

ISABELLA Era mult mai rău dacă mă-ntorceam în Scoţia. Mi se părea

plictisitor să stau într-un singur loc. / De aceea n-am putut
niciodată să mă stabilesc undeva.

NIJO Da, aşa e. Locuri noi. Un templu lângă plajă, luna strălucind deasupra
mării. Zeiţa a jurat să salveze toate vieţuitoarele. / Chiar şi peştii.
Eram plină de speranţă.

488
IOANA Am crezut că un Papă ştie totul. Am crezut că Dumnezeu va vorbi
nemijlocit cu mine. Dar, desigur, El ştia că sunt femeie.

MARLENE Dar altcineva nu a bănuit nimic?

Chelneriţa mai aduce vin si apoi iese.

IOANA Până la urmă, mi-am luat din nou un amant. #

ISABELLA La Vatican?

GRET # Îţi tinea de cald.

NIJO # Ah, un amant.

MARLENE # Bravo ţie!

IOANA Era unul dintre şambelani. Când eşti Papă, ai mulţi servitori.
Mâncarea e foarte bună. Şi mi-am dat seama că am aflat
adevărul. Pentru că orice spune Papa e un adevăr.

NIJO Şi cum arăta şambelanul? #

GRET Cocoşel mare?

ISABELLA Vai, Gret.

MARLENE # A fost atras de tine când credea că eşti bărbat?

NIJO Cum arăta?

IOANA Ştia să păstreze un secret.

MARLENE Aşadar, ai aflat totul.

489
IOANA Da, mi-a plăcut foarte mult să fiu Papa. Am hirotonisit episcopi şi
am permis oamenilor să-mi sărute picioarele. L-am primit în
audienţă pe regele Angliei, când a venit sa se supuna Bisericii. Din
nefericire, au fost cutremure, în unele sate a plouat cu sânge, iar în
Franţa a fost o invazie de lăcuste uriaşe, dar nu cred că toate acestea
puteau fi din vina mea. # (Râsete) Lăcustele au căzut în Canalul
Mânecii / şi au fost aruncate pe tărm

NIJO Am fost odată la mare. Şi era atât de pustiu. Şi atunci am înţeles că

nu prea avea importanţă în ce loc mă duc picioarele.

IOANA şi au putrezit otrăvind aerul, iar toţi oamenii care trăiau în

apropiere au murit. (Râsete)

ISABELLA # Ce superstiţii! În China era să fiu ucisă de o mulţime care

urla îngrozitor. Credeau ca barbarii manâncă bebeluşi sau îi pun sub
vagoanele de dormit ca să susţină şina de tren, ori le scot ochii ca să
facă lentile pentru aparatul de fotografiat. / Aşa că urlau într-una:

MARLENE Şi tu aveai un aparat de fotografiat!

ISABELLA Mâncătorii de copii, mâncătorii de copii! Unii au încercat să-

şi vândă copiii europenilor, ca aceştia să-i folosească pentru
aparatul de fotografiat sau pentru tocăniţă! (Râsete)

MARLENE Asadar, în afară de episodul cu lăcustele, a fost un succes.

IOANA Da. Dacă n-aş fi rămas însărcinată, aş fi trăit până la adânci

bătrâneţi ca Teodora din Alexandria. Ea a trăit deghizată în

490
 călugăr. A fost chiar acuzată de o fată care se îndrăgostise de ea
că i-ar fi făcut un copil şi...

NIJO Eu am avut mai mulţi copii.

MARLENE Dar nu te-ai gândit să scapi de el?

IOANA N-ar fi fost un pacat mai mare? / Dar un Papă care sa aibă un copil
este cât se poate de rău.

MARLENE Nu ştiu, tu ai fost Papa, nu eu.

IOANA Oricum n-aş fi ştiut cum sa scap de el.

MARLENE Şi alţi Papi au avut copii, cu siguranţă.

IOANA Dar nu i-au născut ei înşisi.

NIJO De, tu erai femeie.

IOANA Exact. Şi n-ar fi trebuit să fiu. Femeile, copiii şi nebunii nu pot fi

Papă.

MARLENE Aşa că trebuia / să scapi de el în vreun fel.

NIJO Trebuia să aranjezi să-l adopte cineva în secret.

IOANA Dar eu nu ştiam ce mi se-ntamplă. Credeam doar că mă îngraş.

Viaţa de Papă e destul de luxoasa şi oricum mâncam mai mult,
stăteam mai mult. Cred că nu mai vorbisem cu vreo femeie de
când aveam 12 ani. Şambelanul a fost cel care şi-a dat seama.

MARLENE Şi precis că atunci a fost prea târziu.

491
IOANA N-am vrut să dau atenţie. Era mult mai uşor să nu fac nimic.

NIJO Trebuia sa-ţi faci un plan. Să spui că eşti bolnavă şi să pleci undeva.

IOANA Da.

MARLENE Ai vrut să se afle?

NIJO Şi eu am fost pusă în situaţii jenante. Primul meu copil, care din
nefericire a murit, era al Maiestăţii sale, dar al doilea era al lui
Akebono. Aveam ]17 ani. Era îndrăgostit de mine de când aveam 13
ani şi suferise tare mult atunci când am fost trimisă la Împărat. Era
aşa de romantic, mi-a scris atâtea poezii. Maiestatea Sa nu se
apropiase de mine timp de două luni asa că a crezut ca sunt gravidă
în patru luni, când eu de fapt eram gravida în şase luni. Când am
intrat în luna a noua / am anunţat că sunt grav bolnavă

IOANA N-am ştiut niciodată în ce lună sunt.

NIJO şi Akebono a anunţat şi el că se retrage o vreme la o sihăstrie. M-a

ţinut de talie atunci când s-a născut copilul. I-a tăiat buricul cu o sabie
scurtă, l-a înfăşurat în scutece albe şi l-a dus. Nu era decât o fată, dar mi-
a părut tare rău că o pierd. Apoi, i-am spus Imparatului că am avortat din
cauza bolii de care suferisem şi gata. A trecut pericolul.

IOANA Dar, Nijo, eu nu eram obişnuită cu trupul meu de femeie.

ISABELLA Şi ce s-a-ntamplat?

IOANA Nici măcar nu mi-am dat seama că se apropie sorocul. Era Ziua
Crucii şi ca de fiecare dată era procesiune. Eram călare pe cal,
îmbrăcată în veşmintele papale, urmată de întregul sobor de preoţi din

492
 Roma şi de o mulţime imensă de credincioşi. În faţa mea era purtată
crucea. / Am pornit de la catedrala Sfântul Petru şi mergeam

MARLENE Un Papa total. (GRET îşi toarnă vin şi apoi fură sticla)

IOANA către biserica Sfântul Ioan. Simţisem o durere uşoară şi am crezut

c-am mâncat ceva care nu mi-a căzut bine, dar durerea se înteţea. Ma
gândeam că atunci când se termină procesiunea, mă duc direct în pat. Nu
avea rost să atrag atenţia asupra mea si să stric ceremonia. Şi deodată mi-
am dat seama ce se-ntâmpla. Trebuia să rezist până la sfârşitul procesiunii
şi să mă ascund, dar am început să respir greu. Eram pe o straduţă între
Colloseum si Biserica Sfăntul Clement. M-am dat jos de pe cal şi m-am
aşezat pentru câteva clipe. Tot corpul mi-era scuturat de convulsii, ceva
mă apăsa îngrozitor şi deodată am auzit nişte sunete ca mugetele de vacă
şi mi-am dat seama că eu scoteam acele sunete. Undeva departe auzeam
oamenii tipând: Papa nu se simte bine! Papa moare!… Şi copilul a iesit
acolo, pe drum. #

MARLENE Cardinalii / nu prea ştiau unde să se ascundă.

NIJO Of, draga mea Ioana, ce-ai putut sa faci! Acolo, pe strada!

ISABELLA # Ce situatie!

GRET În drum? (Toate râd)

IOANA Unul dintre cardinali a strigat: Antihristul! Şi a căzut jos lesinat.

(Toate râd din nou)

MARLENE Şi până la urmă ce-au făcut?

493
IOANA M-au luat de picioare, m-au târât în afara oraşului şi m-au omorât
cu pietre. (Râsetele se opresc)

NIJO Şi copilul? A murit şi el?

IOANA Da. Aşa cred, da.

Intră Chelneriţa ca să cureţe masa. Pauză. Apoi ele încep să vorbească

foare încet.

ISABELLA (către IOANA) N-am avut niciodată copii. Am iubit caii.

NIJO (către MARLENE) Mi-am văzut fiica o singura dată. Avea trei ani.
Purta o rochiţă cu mânecuţe. / Soţia lui Akebono

ISABELLA Birdie a fost favorita mea. Era o iapă mică pe care o călăream
în Munţii Stâncoşi.

NIJO îmi luase copilul pentru că al ei murise. I se dadea o creştere aleasă ca

să fie şi ea trimisă la palat. (GRET fură farfuria goală)

ISABELLA Avea picioare de fier, era veselă şi avea o faţă frumoasă. Dacă
un străin încerca s-o încalece, se ridica pe picioarele din spate
ca un cal sălbatic.

NIJO Pe cel de-al treilea copil al meu, băiatul lui Ariake, preotul, nu l-am
văzut de când s-a născut. Ariake l-a luat în braţe, a plâns şi i-a vorbit
ca unui om mare, ca şi cum pruncul acela ar fi priceput ceva. Al
patrulea copil a fost tot al lui Ariake. Ariake a murit înainte ca el să
se nască. Am stat singură undeva pe dealuri, n-am vrut să mai văd

494
 pe nimeni. Era băiat. Al treilea fiu al meu. Dar ce ciudat, nu
simţeam nimic pentru el!

MARLENE Câţi copii ai avut, Gret?

GRET Zece.

ISABELLA De câte ori ma intorceam în Marea Britanie, simţeam că am

aşa de mult de ispăşit. Hennie si John erau atât de buni. Eu n-am
facut nimic bun în viaţă. Am petrecut ani întregi numai pentru mine.
Aşa că m-am înscris în tot felul de comitete. Am îngrijit voluntar o
mulţime de bolnavi cand a fost epidemia de gripa în Scoţia. Am
ţinut conferinţe la Asociaţia Creştină a Femeilor Tinere. Am tot
explicat cât de corupt şi vicios este Orientul. Toate călătoriile mele
trebuiau să folosească şi altora, nu numai mie.

MARLENE (pauză) Oare de ce suntem toate atât de nefericite?

IOANA De atunci, nici o procesiune n-a mai trecut pe straduţa aceea. Şi au

introdus scaunul găurit.

MARLENE Scaunul găurit?

IOANA Da, un scaun de marmură care are o gaură în mijloc.

MARLENE Vorbesti serios?

IOANA În capela Mântuitorului, după alegere, Papa trebuia să stea pe acel

scaun.

MARLENE Şi cineva se uita sub fusta lui?

ISABELLA Extraordinar!

495
IOANA Două persoane din înaltul cler, / ca să fie siguri că este bărbat.

NIJO Şi stateau in patru labe? De ce nu-i ridicau sutana?

GRISELDA intră neobservată.

IOANA Papa trebuia sa şadă acolo, să pară demn.

MARLENE Ai fi putut aşeza pe toţi şambelanii in el. #

GRET Una mare. Una mică.

NIJO Ce scaun folositor ar fi fost la curtea imperială.

ISABELLA # Sau pe Lordul din Tobemory cu fusta lui scoţiană.

Toate au băut cam mult. Încep sa chicotească. MARLENE o observă pe

GRISELDA şi se ridică s-o întâmpine. Celelalte continuă să vorbească şi să
râdă. GRET trece de cealaltă parte a mesei către IOANA şi ISABELLA şi le
toarnă vin din sticlele furate de ea. Chelneriţa le dă meniurile.

MARLENE Griselda! / În sfârşit! Vrei să mănanci ceva, nu?

GRISELDA Îmi cer scuze c-am întârziat. Nu, nu te deranja.

MARLENE Nici un deranj. / Ai mâncat?

GRISELDA Nu, zău că nu mi-e foame.

MARLENE Măcar nişte prăjituri.

GRISELDA Nu mănânc niciodata prăjituri.

MARLENE Griselda, sper că nu esti anorexică. Noi mâncăm prăjituri şi ne

facem grase şi frumoase.

496
GRISELDA Bine, dacă mănâncă toată lumea.

MARLENE Hai să faci cunoştinţă. Ea e Ioana, care a fost Papă în secolul

9. Isabella Bird din epoca victoriană, care a călătorit foarte mult şi Lady
Nijo din Japonia, concubina Împăratului şi apoi călugăriţă budistă, secolul
13, mai aproape de timpul în care ai trăit tu. Ea e Gret, pe care a pictat-o
Brueghel. Griselda este eroina lui Boccaccio, Petrarca si Chaucer din
cauza mariajului său extraordinar. Eu aş vrea profiterol.

IOANA Zabaglione, te rog.

ISABELLA Placintă cu mere / şi frişcă.

MARLENE Zabaglione e o chestie italienească, / delicioasă.

NIJO E un desert / romano-catolic? Da, te rog.

MARLENE Gret?

GRET O prajitură.

GRISELDA Doar brânză şi biscuiţi, mulţumesc. (Chelneriţa iese)

MARLENE Viaţa Griseldei e basm care începe atunci când s-a maritat cu
prinţul.

GRISELDA Era doar marchiz.

MARLENE Da, numai că era stăpân pe un ţinut care se-ntindea cât vezi cu
ochii şi avea drept de viaţă si de moarte asupra tuturor, iar tu
erai o fata frumoasă si săracă, o ţărăncuţă pe care el a luat-o
cât ai clipi din ochi. / Era aproape un prinţ.

497
NIJO Câţi ani aveai?

GRISELDA 15.

NIJO Îl mai văzuseşi?

GRISELDA Îl văzusem călărind. Şi el mă văzuse pe câmp, cu oile. #

ISABELLA Eu aş fi fost foarte potrivită să am grijă de oi.

NIJO Şi cu domnul Nugent călărind prin preajmă.

ISABELLA Eu mă refeream la viaţa sănătoasă în aer liber.

IOANA # El călărea, tu păzeai oile şi te-a cerut de nevastă?

GRISELDA Nu, nu, asta a fost în ziua nunţii. Stăteam afară, la poartă, ca
să văd procesiunea. Toată lumea dorea ca el să se
căsătorească, / să aibă un moştenitor şi în sfârşit

MARLENE Nu cred că Walter vroia să se însoare. Walter era? Da.

GRISELDA a anunţat o zi in care urma să aibă loc nunta, dar nimeni nu

ştia cine-i mireasa. Credeam că-i o prinţesă străină şi de abia
aşteptam s-o vedem. Apoi caleaşca s-a oprit în faţa căsuţei
noastre şi el a venit şi a vorbit cu tatăl meu.

NIJO Si tatăl tău ţi-a spus să slujeşti Prinţul.

GRISELDA Tatăl meu abia putea să mai scoată vreun cuvânt. Marchizul
ne-a spus că nu e un ordin, că pot să spun nu, dar dacă voi
spune da, va trebui sa mă supun lui în orice privinţă.

MARLENE Atunci trebuia să ai suspiciuni.

498
GRISELDA Dar o soţie trebuie să se supună soţului ei, nu? / Bineînţeles că
trebuia să mă supun Marchizului. #

ISABELLA Şi eu am jurat sa mă supun dragului de John, dar n-am avut

ocazia. Natural că nu mi-aş fi dorit să plec în străinatate în
timpul căsătoriei.

MARLENE # Atunci de ce s-a mai deranjat sa-ţi spună toate astea? Avea
el o problemă.

GRISELDA Şi mai bine mă supuneam Marchizului decât unui baiat din

sat.

MARLENE Da, aici ai dreptate.

IOANA Nu m-am supus niciodata nimănui. Toţi mi s-au supus ei mie.

NIJO Şi cu ce te-ai îmbrăcat? Că doar nu te-a pus sa te căsătoreşti în

propriile haine.

GRISELDA În suita lui erau doamne care m-au îmbrăcat cu o rochie albă
de mătase şi mi-au împodobit părul cu nestemate.

MARLENE Şi la început părea perfect normal, nu-i asa?

GRISELDA Marlene, mereu eşti aspră cu el. / Bineînteles că era normal

şi era foarte bun cu mine.

MARLENE Hai, Griselda, că doar ţi-a luat copilul.

GRISELDA Lui Walter nu-i venea să creadă că eu chiar îl iubeam. Că

eram atât de supusă. Avea nevoie de dovezi.

499
MARLENE Eu cred că lui Walter nu-i plăceau femeile.

GRISELDA Marlene, eu sunt sigură că el m-a iubit.

MARLENE Numai că avea un mod ciudat / de a-şi arăta dragostea.

GRISELDA A fost greu şi pentru el.

ISABELLA Cum adică ţi-a luat copilul?

NIJO Era baiat?

GRISELDA Nu, primul copil a fost o fata.

NIJO Chiar şi aşa, tot e ingrozitor. Măcar ai apucat s-o vezi?

GRISELDA Da. Avea şase săptămâni când au luat-o.

NIJO E mai bine când ţi-l ia imediat .

ISABELLA Dar de ce ţi-a luat copilul?

GRISELDA Mi-a zis că oamenii mă urasc pentru că sunt una de-a lor. Si
acum, că am si un copil, au devenit foarte nemulţumiţi.Si pentru a-
i linisti trebuie să scape de copil. Dar mi-a promis că nu mi-o va
lua fără voia mea. A trebuit să mă supun şi să renunţ la fetiţa mea.
Într-o dimineaţă cand o alăptam, a venit un barbat şi mi-a luat-o.
Am crezut c-o omoară inainte de-a ieşi din camera mea.

MARLENE Şi l-ai lăsat să ţi-o ia? Nu te-ai împotrivit deloc?!

GRISELDA L-am rugat să mă lase s-o sărut pentru ultima oara. Si l-am
mai rugat s-o înmormânteze într-un loc unde fiarele pădurii să
nu poată s-o dezgroape. / Era copilul lui Walter şi putea

500
ISABELLA Doamne Sfinte!

GRISELDA sa facă ce vroia cu el. #

MARLENE Walter era dement.

GRET Un ticălos.

ISABELLA # Orice, în afară de crimă.

GRISELDA Promisesem .

MARLENE Nu mai suport. Mă duc să fac pipi.

MARLENE iese. Chelneriţa intra aducând desertul pe care îl serveşte in

timpul următoarei conversaţii, apoi iese.

NIJO Eu înteleg. Bineinteles ca trebuia. El era viata ta. Si dupa aceea ai

mai fost in graţiile lui?

GRISELDA O, da, am fost foarte fericiţi împreună. Şi nici unul n-a mai
adus vorba despre ce se întâmplase.

ISABELLA Dar nu te-ai îmbolnavit de durere?

GRISELDA Nu. Mă simţeam bine mersi.

NIJO Şi ai mai avut un copil?

GRISELDA Timp de patru ani, nu. Apoi am avut un baiat, da.

NIJO Ah, un baiat. / Aşa că totul s-a sfârşit cu bine.

501
GRISELDA Da, era multumit. Mi-am păstrat băiatul până când a împlinit
doi ani. Nepotul unui ţăran! Şi asta îi făcea pe supuşi să fie
revoltaţi. Aşa spunea Walter.

ISABELLA Doar nu şi-a omorât copii / numai ca să

GRISELDA A, nu. Walter n-ar fi cedat niciodată în faţa supuşilor săi. A

vrut numai să vadă cât de mult îl iubesc.

IOANA Şi-a ucis copiii / ca să vadă dacă-l iubeşti îndeajuns?

NIJO A doua oară a fost mai uşor sau mai greu?

GRISELDA Nu mi-a fost greu niciodată, pentru că totdeauna am ştiut că

voi face întocmai ce-mi spune el.

Pauză. Încep sa-şi mănânce desertul.

ISABELLA Sper ca n-ai mai avut şi alţi copii.

GRISELDA Nu. Abia după 12 ani m-a pus iar la încercare.

ISABELLA Ce-a mai fpcut?! Săracul John al meu, nu l-am iubit prea mult,
dar nu i-ar fi trecut niciodata prin minte...

GRISELDA M-a izgonit. Mi-a spus că supuşii săi doresc ca el să se

căsătoreasca cu altcineva, care să-i aducă pe lume un moştenitor
şi că are dispensă de la Papa. Aşa că i-am spus că mă duc acasă
la tatăl meu. / Am venit săracă, am plecat săracă.

NIJO E mai bine să pleci dacă stăpânul tău nu te mai vrea.

502
GRISELDA Mi-am lăsat acolo toate hainele. M-a lasat să plec cu un
combinezon, ca să nu-l fac de râs în faţa oamenilor. M-am
dus acasă desculţă. Tata a ieşit din casă plângând. Toată
lumea plângea, în afară de mine.

NIJO Cel puţin tatăl tău nu era mort. / Eu nu aveam pe nimeni .

ISABELLA Uneori întoarcerea acasă poate fi o uşurare. Imi făcea plăcere

s-o reved pe Hennie.

GRISELDA Da, eram foarte mulţumită. Şi nu peste mult timp, m-a chemat
din nou la curte.

IOANA Nu cred ca m-aş fi dus.

GRISELDA Trebuia să mă supun. Ma chemase să ajut la pregătirea nunţii

sale. Se căsătorea cu o tânără din Franţa / şi nimeni în afară de
mine nu ştia să pregăteasca totul aşa cum îi plăcea lui.

NIJO Totdeauna e greu să-i aduci lui o altă femeie. (Marlene se întoarce)

IOANA N-am trait o viaţă de femeie.

GRISELDA Fata avea l6 ani şi era mult mai frumoasă decât mine.
Întelegeam de ce o iubea. / Venise cu ea şi fratele ei mai mic,
care era pajul ei. (Intră Chelneriţa)

MARLENE Of, Doamne, nu mai pot să îndur! Vreau nişte cafea. Şase
cafele şi şase pahare de coniac. Acum. (Chelneriţa iese)

503
GRISELDA Toată lumea a fost invitată la ospăţul pregătit de mine. El a
stat în spatele meu, m-a-mbrăţişat şi m-a sărutat. / Am fost
atât de şocată încât aproape am leşinat.

NIJO Oh, ca-ntr-un vis.

MARLENE Şi el a zis: Aceasta este fiica ta şi acesta este fiul tău.

GRISELDA Da.

IOANA Ce?!

NIJO Înteleg. Ţi-a dat copiii înapoi.

ISABELLA Chiar mă gândeam ce barbarie, să ucizi nişte copii! / Aşadar,

el a crescut copiii în secret, presupun.

MARLENE Walter a fost un monstru. N-ai fost supărată? Ce-ai făcut?

GRISELDA Am leşinat. Apoi am plâns şi mi-am sărutat copii.

NIJO Dar simţeai ceva pentru ei?

GRISELDA Bineînteles, îi iubeam.

IOANA Şi l-ai iertat şi ai continuat să trăiesti cu el?

GRISELDA Suferise atât de mult în toţi acei ani.

ISABELLA Hennie era la fel de blânda şi iertătoare.

NIJO Şi te-au îmbrăcat din nou?

GRISELDA În haine de aur.

IOANA Eu nu pot ierta nimic.

504
MARLENE Griselda, eşti o excepţie!

NIJO Mie nu mi-a dat nimeni copiii înapoi. (Începe să plângă)

Intră Chelneriţa care aduce băuturile şi apoi iese. În timpul replicii

următoare, IOANA se duce la NIJO.

ISABELLA Niciodata n-am putut fi ca Hennie. Oricât de mult încercam să

fiu ca Hennie era în zadar. Cu cât încercam mai mult, cu atât mă
îmbolnăveam mai tare. Doctorul îmi sugerase să port un fileu de
fier ca să-mi susţină capul, a cărui greutate era prea mare
pentru coloana mea vertebrală, atât de bolnavă. E periculos să
te pui singur în situaţii deprimante.

IOANA (către NIJO) Nu mai plânge.

NIJO Tata şi cu Împăratul au murit amândoi în aceeaşi zi. Atâta durere!

IOANA Da, dar nu mai plânge.

NIJO Nu m-au lăsat să intru în palat, când era pe patul de moarte. Am

alergat dupa cortegiul funerar ăn picioarele goale, dar când am ajuns
acolo tot ce mai rămăsese din el erau câteva firicele de fum. Aş fi
tare curioasă să ştiu, oare mi-ar fi permis să port doliu, dacă
rămâneam la curte?

MARLENE Sigur că ţi-ar fi permis.

NIJO Habar n-ai. Oare mi-ar fi permis să port şi eu doliu?

505
ISABELLA Cum pot oamenii să trăiască pe insula asta întunecată şi
ceţoasă şi să poarte hainele noastre hidoase? Eu nu pot şi nici
nu vreau să trăiesc o viaţă de lady.

NIJO Am să vă povestesc ceva care m-a-nfuriat foarte tare. Aveam 18 ani

şi eram la Ceremonia Lunii Pline. Japonezii fac o fiertură de orez pe
care care o amestecă cu beţişoarele şi apoi îşi bat femeile cu ele
peste organele genitale ca sa le nasca băieţi şi nu fete. Aşa că
Împăratul ne-a batut pe toate / foarte tare ca

MARLENE Ce mitocan. (Intră Chelneriţa cu cafelele)

NIJO ca de obicei. Marlene, asta e normal. Ne-a înfuriat faptul că Împăratul

le-a permis şi servitorilor să ne bată. Ce bine s-au mai distrat! / Însă eu
şi Lady Genki ne-am facut un plan şi toate doamnele

MARLENE Încă un coniac, vă rog. Mai bine mai aduceţi şase, unul pentru
fiecare. (Chelneriţa iese)

NIJO s-au ascuns în camerele Împăratului. Doamna Mashimizu stătea la

pândă după uşă cu un băţ în mână şi când Maiestatea Sa a intrat,
Genki l-a prins, iar eu l-am bătut până când a început să ţipe şi ne-a
promis că niciodată nu va mai permite cuiva să ne lovească. După
aceea a fost un scandal de nedescris. Nobilii au fost indignaţi. „Noi
n-am îndrăzni nici măcar in vis să călcăm pe umbra Maiestăţii Sale”.
Iar eu îl bătusem cu băţul.

Chelneriţa aduce sticla de coniac şi umple paharele. IOANA trece prin faţa
mesei şi se îndreaptă către locul ei, recitând beată.

506
IOANA Suave, mari magna turantibus aequora ventis,
e terra magnum alterius spectare laborem ;
non quia vexari quemquamst iucunda voluptas
sed quibus ipse malis careas quia cernere suave est.
Suave etiam belli certamina magna tueri
per campos instructa tua sine parte pericli.
Sed nil dulcius est,bene quam munita tenere
edita doctrina sapientum templa serena, /
despicere unde queas alios passimque videre
errare atque viam palantis quarere vitae,

GRISELDA Mă tot gândesc şi mă tot întreb. Ar fi fost mai frumos dacă

Walter n-ar fi procedat aşa.

ISABELLA De ce aş face-o? De ce aş face-o?

MARLENE Bineînteles că nu.

NIJO L-am bătut cu băţul.

IOANA certare ingenio, contendere nobilitate,

noctes atque dies niti prestante labore
ad summas emergereopes rerumque potiri.
O misera hominum mentis, / o pectora caeca! #

ISABELLA O miseras!

NIJO # Pectora caeca!

507
IOANA qualibus in tenebris vitae quantisque periclis degitur hoc aevi
quodcumquest! / none videre nil aliud sibi naturam latrare, nisi utqui
corpore seiunctus dolor absit, mente fruatur... (Se potoleste)

GRET Am intrat în iad printr-o gură enormă. / Iadul e negru şi roşu. E

MARLENE (către IOANA) Taci,iubito.

GRISELDA Ssst, vă rog.

ISABELLA Ascultaţi-o, e în iad!

GRET la fel cu satul de unde am venit. Există un râu, un pod şi case. Sunt
multe incendii, aşa cum erau când au venit soldaţii. Sus pe un acoperiş stă un
diavol uriaş, cu o gaură mare în fund, în care se scobeşte cu un polonic si
din care scoate ceva care ne cade în cap şi care atunci când ajunge jos se
transformă în bani, aşa că o mulţime de femei se opresc şi adună. Dar cele
mai multe dintre noi se luptă cu diavolii. Sunt mulţi drăcuşori de mărimea
noastră, aşa că-i putem doborî şi le dăm o bataie soră cu moartea. Pe la
picioarele voastre mişună o mulţime de creaturi la care mai bine nu te uiţi.
Şopârle şi şobolani, şi fiinţe scârboase cu dos în loc de faţă, şi peşti cu
picioare. Dar nu-ţi fac nimic dacă-ţi vezi de drum. Noi acasă, în Olanda, am
avut lucruri mai rele. Saniolii ne-au ucis familiile. Fiul meu cel mare moare
tras pe roată. Îl mănâncă păsările. Pe fetiţa mea cea mică un soldat o
străpunge cu sabia. Îi urăsc pe ticăloşii ăia. Ies în faţa porţii şi strig până
când se adună toţi vecinii: „Haideţi să mergem cu toţii acolo de unde vine
răul şi să le plătim ticăloşilor cu vârf şi îndesat”. Si atunci vin toate aşa cum
se găseau, / de la gătit sau

NIJO Toate doamnele vin.

508
GRET de la spălat şi o luăm grămadă pe strada în jos şi pământul se crapă
şi noi intrăm printr-o gura mare pe o stradă ca a noastră, dar în iad.
Am o sabie în mână şi într-un coş adun cupele de aur din care beau
diavolii. Alergi şi lupţi fără să-ţi tragi suflarea. / Nimic nu ne
opreşte. O, ce mamă de bataie le dăm dracilor! #

NIJO Foarte bine, foarte bine.

IOANA # Ceva, ceva, ceva mortisque timoris tum vacum pectus - să-l ia
dracu’. Quod si ridicula. Ceva, ceva şi aşa mai departe şi ceva
splendorem purpureai

ISABELLA Am crezut că ultima mea călătorie va fi în China, pe râul de

apus. De ce nu? Dar doctorii erau atât de gravi încât am plecat în
Maroc. Marea era atât de agitată, că a trebuit să cobor de pe vapor
cu un fel de macara, într-o găleata pentru cărbuni. / Calul meu era o
teroare pentru mine, un cal de luptă negru şi puternic.

GRET Bună găleata de cărbuni.

IOANA nos in luce timemus... ceva... terrorem

NIJO râde şi plânge în acelaşi timp. IOANA se ridică şi i se face rău.

GRISELDA are grijă de ea.

GRISELDA Aţi putea să-mi aduceţi nişte apa, vă rog? (Chelneriţa iese)

ISABELLA Aşa că am plecat glonţ să-i vizitez pe şeicii berberi, cu

pantalonii lor albaştri şi bufanţi şi cu pintenii lor de bronz. Am fost prima
femeie din Europa care l-a văzut vreodată pe Împăratul Marocului. (Intră

509
 Chelneriţa) Aveam atunci 70 de ani. Ce distanţe să strabati, pentru o
ultimă şansă de a te bucura. Ştiam că acest reviriment este o chestiune
temporară, dar cât de minunat a fost atât cât a fost.

SCENA 2

Agenţia de plasare a forţei de muncă TOP GIRLS. Luni dimineaţa. Lumina

creşte pe MARLENE şi JEANINE.

MARLENE E-n regulă, Jeanine. Ia să ne uităm. O si A. / Nici un A, toate

acelea

JEANINE Sunt şase O.

MARLENE au fost O-uri, probabil c-ai fi putut obţine şi un A. / Destul de

bine, de repede, nu excelezi, dar nu este rău. Apropo, Jeanine,
cum este serviciul tău actual?

JEANINE Sunt secretară.

MARLENE Secretară sau dactilografă?

JEANINE La început, dactilografă, dar de o lună sunt secretară.

MARLENE Secretara cui?

JEANINE La toţi trei. Mă împart, lucrez la toţi. E domnul Ashford, şeful

de birou, apoi domnul Philby, care se ocupă / de vânzări şi

MARLENE E o companie mică?

JEANINE Destul de mică.

510
MARLENE Atmosferă plăcută?

JEANINE Da.

MARLENE Perspective?

JEANINE Aici e problema. Domnişora Lewis e secretara directorului

executiv şi e pe acest post dintotdeauna. / Şi doamna Bradford

MARLENE Vrei un serviciu cu perspective mai bune?

JEANINE Vreau o schimbare .

MARLENE Vei accepta ceva similar?

JEANINE Nu. Vreau mai mulţi bani.

MARLENE Tu primeşti acum…?

JEANINE O sută.

MARLENE Sa stii că nu e rau deloc. Câti ani ai? Douăzeci?

JEANINE Adun bani ca să mă mărit.

MARLENE Înteleg că nu vrei un serviciu de lungă durată?

JEANINE S-ar putea.

MARLENE Aunci unde sunt perspectivele? Nu-ţi doreşti copii?

JEANINE O, nu, copii nu, nu încă.

MARLENE Să nu le spui că te măriţi.

JEANINE Nu. Şi nici nu-mi pun inel pe deget. E o cheltuială în plus.

MARLENE Scapi şi de efortul de a-l scoate mai târziu.

511
JEANINE Da’ nu vreau să-l mai scot .

MARLENE Când te duci la un interviu, nu e cazul sa menţionezi toate

acestea. / Ai vreo preferinţă

JEANINE Şi dacă mă întreabă?

MARLENE pentr-un anumit domeniu de activitate?

JEANINE Ma gândeam la publicitate.

MARLENE Foarte mulţi se gândesc la publicitate. Am câteva posturi

vacante, dar cred ca angajatorii caută o persoană mai rafinată.

JEANINE Te referi la cum mă îmbrac? / Pot să

MARLENE Mă refer la experienţă.

JEANINE mă îmbrac şi altfel.

MARLENE Am un post la departamentul de marketing, la o fabrică de

tricotaje. / Serviciul de marketing este destul de

JEANINE Tricotaje?

MARLENE aproape de reclamă, de publicitate. Secretară la un director de

marketing, 35 de ani, căsătorit. I-am mai trimis o fată care a
fost multumită, dar acum aşteaptă un copil, aşa că mai bine nu
menţiona gândurile tale de măritiş. E un tip corect, un
profesionist, aşa că nu trebuie să-l dădăceşti. Salariul e de 110,
deci e mai bun decât cel de acum.

JEANINE Nu ştiu ce sa zic.

512
MARLENE Mai e şi un concern destul de mic, tatăl şi doi fii. Ai avea mai
mult în perspectivă, dar pentru moment ar fi numai 100. Te-ai
ocupa de recepţie şi de secretariat; dar ai fi promovată odată cu
dezvoltarea concernului.

JEANINE Cu ce se ocupa ?

MARLENE Abajururi. / Eu asta aş alege.

JEANINE Numai abajururi?

MARLENE Exista o gamă variată de abajururi. Te vom trimite mai întâi

acolo. Ai timp să te duci la interviu în orice zi?

JEANINE Mi-ar plăcea să călătoresc.

MARLENE Noi n-avem aici clienţi straini.

JEANINE Da, ştiu, de fapt eu... Vreau să spun că...

MARLENE Logodnicul tău vrea să călătorească?

JEANINE Aş vrea să am serviciu aici, la Londra, unde am avut şi până

acum, şi cu el. Există oare aşa ceva?

MARLENE E un post de asistent personal al unui director executiv într-un

concern multinaţional. Gândeşte-te bine! Acela e locul în care
ai vrea să fii peste zece ani?

JEANINE Poate nici n-o să mai fiu în viaţă peste 10 ani.

MARLENE Ba da. Şi vei avea şi copii. Oricum nu ai calificarea necesară.

Aşa că te trimit la celelate două, da? Referinţele sunt bune,

513
 arăţi bine, să ai încredere în tine şi să intri acolo convinsă ca
eşti perfectă pentru acel post. Dacă tu însăţi nu crezi, nici ei
nu te vor crede.

JEANINE Dumneavoastră credeţi?

MARLENE Dacă-ţi pui tu mintea, mă faci chiar şi pe mine să cred.

SCENA 3

Curtea din spatele casei lui JOYCE. Duminică după amiaza. Casa cu
intrare si prin spate se vede în fundal. În partea din faţă a scenei se află un
adăpost făcut de copii din diverse vechituri. Lumina cade pe cele două fete,
ANGIE şi KIT, care stau înghesuite în adăpost. ANGIE are 16 ani. KIT are
12 ani. Ele nu pot fi vazute din casă.

JOYCE (off, strigând din casa) Angie! Angie, eşti acolo?

Linişte. Fetele stau nemişcate şi ascultă. Când nu se mai aude nimic, se

relaxează.

ANGIE As vrea sa`moara.

KIT Vrei să vedem Exerminatorul?

ANGIE Stai pe piciorul meu.

KIT Nu-i nimic la teve. Hai să mâncăm o îngheţată. Angie?

514
ANGIE Vrei să-ţi spun ceva?

KIT Vrei sa vedem Exterminatorul?

ANGIE Are vreun X de restricţie?

KIT N-am voie la filmele cu X.

ANGIE Vrei să-ţi spun ceva?

KIT Mergem la altceva. Mergem la Ipswich. Ce joacă la Odeon?

ANGIE N-o să ma lase, nu vrea ea.

KIT Nu-i spune.

ANGIE N-am bani.

KIT Plătesc eu.

ANGIE Chiar şi aşa va…

KIT Mă duc eu şi îi cer voie.

ANGIE N-am nici un ban şi nu vreau să plăteşti tu pentru mine!

KIT Îi cer eu.

ANGIE Nu te place.

KIT Mai am trei lire din banii pe care i-am primit de ziua mea. A zis ea că
nu mă place? Atunci mă duc singură.

ANGIE Nu te lasă maică-ta. Trebuie să merg cu tine.

KIT Nu-i spun.

ANGIE Cine ştie cine se aşeaza lângă tine.

515
KIT Oricum ea mă place. Pe tine nu te place.

ANGIE Şi nici eu n-o plac, mare scofală.

JOYCE (off) Angie! Angie! Angie. Ştiu că eşti acolo. Să ştii că nu vin
după tine. Să vii înăuntru! (Linişte. Nu se întamplă nimic)

ANGIE Ieri m-am gândit dacă aş putea să fac obiectele să se deplaseze.

Ştii, să faci lucrurile să se mişte fără să le atingi. Astă noapte, când
eram în pat, un tablou a căzut de pe perete, aşa, dintr-odată.

KIT Ce tablou ?

ANGIE Tabloul cu bunicul. Nu posterul. Fotografia aia înrămată.

KIT Dar te gândeai la el?

ANGIE Mă gândeam la ceva, dar nu la el.

KIT Nu cred că e bine.

ANGIE Mai ştii pisoiul acela?

KIT Care pisoi?

ANGIE Singurul care l-am avut. Ăla care a murit.

KIT Ce-i cu el?

ANGIE L-am auzit noaptea trecută.

KIT Unde?

ANGIE Afară. În intuneric. Ce ar fi dacă te-aş lăsa aici, afară, în întuneric

toată noaptea?

516
KIT M-aş duce acasă.

ANGIE N-ai putea.

KIT Ba da.

ANGIE Atunci n-ai vedea nimic şi ai ramâne proastă .

KIT Pot să văd ziua.

ANGIE Nu, ziua nu se poate. Ziua nu poţi să-l auzi.

KIT Dar nici nu vreau să-l aud.

ANGIE Ţi-e frică, asta e!

KIT Ba nu mi-e frică de nimic.

ANGIE Ba ţi-e frică de sânge.

KIT Oricum nu era tot pisoiul ăla. Oi fi auzit vreo pisica mai mare.

ANGIE Ce ştii tu ce am auzit eu?! Sau ce-am văzut eu. Tu nu ştii nimic
pentru că eşti mică. O s-o ucid pe maica-mea, iar tu o să te uiţi.

KIT Nu mă joc.

ANGIE Ti-e frica de sange. (KIT îsi bagă mâna sub fustă şi îşi scoate
degetul plin de sânge)

KIT Uite, vezi, am sângele meu. (ANGIE îi ia mâna lui KIT şi îi linge
degetul)

ANGIE Acum sunt canibal. Aş putea sa mă transform într-un vampir.

KIT Tabloul ăla nu era bine fixat în perete.

517
ANGIE Cand o sa am si eu să faci la fel.

KIT Ba nu.

ANGIE Ti-e frică.

KIT Aş putea, dar nu pentru că-mi spui tu. Şi o să-mi fie scârbă.

ANGIE Dacă nu plec de aici o să mor.

KIT Ma duc acasă.

ANGIE Nu poţi să treci prin casă. O să te vadă.

KIT O să-i spun că sunt numai eu, singură. Şi că tu eşti la mine.

ANGIE Ştie că sunt aici, tâmpito.

KIT Atunci de ce să nu trec direct prin casă?

ANGIE Pentru că aşa vreau eu.

KIT Nici mama mea nu te place.

ANGIE Nici nu vreau sa mă placă ‘mă-ta. E o curvă.

KIT Ba nu e.

ANGIE O face cu oricine.

KIT Ba nu.

ANGIE Tu nici măcar nu ştii despre ce-i vorba.

KIT Ba ştiu.

ANGIE Atunci spune.

KIT Ne-a spus la şcoală, deşteapto. Şi la televizor. Şi nici tu n-ai facut-o.

518
ANGIE De unde ştii?

KIT Ştiu eu.

ANGIE Nu ştii nimic, pentru ca eu am facut-o.

KIT Cu cine?

ANGIE Nu-ţi spun / cu cine.

KIT Ziceai c-o să-mi spui.

ANGIE Minţeam şi eu…

KIT Nu poţi să-mi spui cu cine pentru că, de fapt, tu / niciodată…

ANGIE Ssst.

JOYCE a ieşit din casă. Se opreşte în mijlocul curţii şi ascultă. Ascultă şi

fetele.

JOYCE Angie, eşti acolo? Kit? Kitty, şi tu eşti acolo? Vreţi o ceaşcă de
ceai? Am şi nişte fursecuri cu ciocolată. (Toată lumea asteaptă) Să
stai acolo până te ia dracu’. Eu încui uşa!

Aşteptare. JOYCE intră înapoi în casă. ANGIE şi KIT nu mai scot nici o
vorbă un timp.

KIT Atunci când e război, care-i cel mai sigur loc?

ANGIE Nicăieri.

KIT Mama spunea că în Noua Zeelandă. Îţi arde toată pielea pe loc.
Mergem în Noua Zeelandă?

519
ANGIE Oricum eu nu mai stau aici.

KIT Mergem in Noua Zeelandă?

ANGIE Eşti prea mică.

KIT Tu eşti prea mică.

ANGIE Sunt destul de mare ca să mă pot mărita.

KIT Dar nu vrei.

ANGIE Nu, dar sunt destul de mare.

KIT Eu vreau să plec undeva, departe de război.

ANGIE Nu te mai gândi la război.

KIT Nu poate fi mai rău decât povestea cu pisoiul. Sau că vrei s-o omori
pe maică-ta.

ANGIE Eşti o proastă.

KIT Mama spune că ceva nu e-n regulă cu tine. Zice c-ar trebui să ai
prieteni de vârsta ta. Spune că ai o influenţă proastă asupra mea si c-o
să vorbească cu maică-ta. (ANGIE o prinde pe KIT de mână şi i-o
suceşte până când aceasta ţipă)

ANGIE Spune că minţi.

KIT Aşa mi-a spus mama.

ANGIE Spune-mi că mănanci rahat.

KIT Nu mă poţi obliga. (ANGIE îi dă drumul)

520
ANGIE Oricum nu-mi mai pasă. Eu voi pleca.

KIT Atunci pleacă.

ANGIE O să te trezeşti într-o dimineaţă şi-o să afli c-am plecat.

KIT Bine.

ANGIE Şi nu-ţi spun când.

KIT Atunci pleacă.

ANGIE Ia zi, mă placi?

KIT Nu ştiu .

ANGIE Ba mă placi foarte mult.

KIT Mă duc acasă. (Se ridică să plece)

ANGIE Ba nu te duci.

KIT Sunt obosită.

ANGIE O să te vadă.

KIT O să-mi dea un fursec cu ciocolată.

ANGIE Kitty.

KIT Spune-mi unde te duci?

ANGIE Stai jos.

KIT (se aşeaza din nou) Hai spune.

ANGIE Juri?

KIT Jur.

521
ANGIE Ma duc la Londra. S-o văd pe matuşa mea.

KIT Şi ce-i cu asta? Eu o văd pe matuşă-mea tot timpul.

ANGIE Eu n-o văd.

KIT Şi ce-i aşa de extraordinar?

ANGIE Ea e extraordinară.

KIT De ce ?

ANGIE Aşa e ea.

KIT De ce?

ANGIE Pentru că mama o urăşte.

KIT De ce?

ANGIE D-aia.

KIT Poate că nu-i prea cumsecade.

ANGIE Ba e.

KIT De unde ştii?

ANGIE O cunosc.

KIT Ai spus că n-ai văzut-o niciodată.

ANGIE Ba am văzut-o anul trecut. Ai văzut-o şi tu.

KIT Eu?

ANGIE Da.

KIT Mătuşa aceea. Si ce face aşa de extraordinar?

522
ANGIE Găseşte de lucru oamenilor.

KIT Da?…

ANGIE Ştii, eu cred că sunt copilul ei, iar mama e de fapt matuşa mea.

KIT De ce?

ANGIE Pentru ca ea pleacă în America. Şi acum taci din gura.

KIT Am fost şi eu la Londra.

ANGIE Taci din gură, că nu mă simt bine.

KIT Iar stai pe mâna mea.

Se cuibăresc îmbrăţişate în adăpost. Linişte. JOYCE iese din casă şi vine

tăcută spre ele.

JOYCE Hai.

KIT Sărut-mâna.

JOYCE E timpul să te duci acasă.

KIT Voiam să mergem la Odeon.

JOYCE La ce oră?

KIT Nu ştiu.

JOYCE Ce film e?

KIT Nu ştiu.

JOYCE Nu prea ştii multe, nu?

KIT Îi daţi voie?

523
JOYCE Angie trebuie să-şi facă mai întai curat în camera ei.

ANGIE Nu, nu fac.

JOYCE Ba o să faci că e o cocină de porci.

ANGIE Să fie.

JOYCE Atunci nu te duci.

ANGIE Ba am să mă duc.

JOYCE Cu ce bani?

ANGIE Plateşte Kit.

KIT Hai că te ajut eu să faci curat.

JOYCE Frumos din partea ta.

ANGIE Ba nu. Stai aici şi mă aştepţi.

KIT Atunci grabeşte-te.

ANGIE Ba nu mă grăbesc deloc. Stai şi aşteaptă.

ANGIE se îndreapă încet către casă. Linişte.

JOYCE Cum merge şcoala?

KIT Bine.

JOYCE În ce clasă eşti acum? Într-a şaptea?

KIT A şasea.

524
JOYCE Mama ta spune ca eşti bună la limba engleză. (Tăcere) Poate că
Angie ar fi trebuit să se mai ducă la şcoală.

KIT Nu i-a plăcut.

JOYCE Parcă mie mi-a plăcut? Dar dacă eşti bun la şcoală, poţi fi bun
oriunde. Acum când găseşti de lucru atât de greu, ea nu va fi-n
stare să-şi găsească. Poate c-ar fi mai bine dacă s-ar mărita. Dar nu
văd cine ar lua-o. E dintr-alea care rămân fete bătrâne. Ce vrei să
te faci când o să fii mare, Kit?

KIT Fizician.

JOYCE Ce?

KIT Specialistă în fizica nucleară.

JOYCE De ce tocmai asta?

KIT Pentru că sunt deşteaptă.

JOYCE Ştiu, iubito, că eşti deşteaptă. (Tăcere) Vine ploaia. (Tăcere) Tu n-

ai prieteni de vârsta ta?

KIT Ba da.

JOYCE Atunci e bine.

KIT Sunt destul de matură pentru vârsta mea.

JOYCE Şi Angie e cam naivă, nu?

KIT Eu o iubesc pe Angie.

JOYCE E şi ea deşteaptă în felul ei.

525
KIT Nu mă puteţi opri.

JOYCE Nici nu vreau.

KIT Pentru că nu puteţi.

JOYCE Kitty, nu fii obraznică! Ea e întotdeauna draguţă cu copiii mai

mici.

KIT Uite-o că vine, aşa că mai bine mă lăsaţi în pace.

ANGIE iese din casă. S-a schimbat cu o rochie bună, ceva mai veche, care îi
este puţin cam mică.

JOYCE Ce ţi-a venit să te îmbraci cu rochia asta? Ai facut curat in camera

ta? Îmbrăcată aşa vrei să faci curat?

ANGIE Am găsit-o în şifonier.

JOYCE E aşa o surpriză să găseşti un lucru la locul lui?

ANGIE M-am hotărât s-o iau la purtare.

JOYCE Dar de ce astăzi? Ca să faci curat îmbrăcată cu ea? Nu te duci la

nici un film până când nu-ţi faci camera lună. (ANGIE ia o
cărămidă în mână) De chestia asta nu scapi.

KIT Angie, hai să mergem!

JOYCE Nu merge nicăieri până nu face curat în camera ei!

KIT A început să plouă.

526
JOYCE Haideţi! Hai, Angie, grăbeşte-te să termini şi dup-aceea te duci cu
Kit la cinema. Plouă rău, hai în casă! Kit, mama ta ştie c-o să vii
târziu? Hai, Angie, că se strică rochia. Ma scoţi din sărite!

JOYCE şi KIT fug în casă. ANGIE rămâne pe loc. Se aude răpăitul ploii.
KIT iese din casă.

KIT (strigând) Angie! Angie, hai în casa! O să te uzi! (Vine înapoi la

ANGIE)

ANGIE Mi-am pus rochia asta ca s-o omor pe mama.

KIT Cu cărămida aia?

ANGIE Poţi să omori pe cineva cu o cărămidă. (Pune cărămida jos)

KIT Ei bine, n-ai făcut-o.

527
 ACTUL II

SCENA 1

Agenţia de plasare a forţei de muncă TOP GIRLS. Luni dimineaţa. O

cameră mare în care se află trei birouri şi alături o zonă separată pentru
interviuri cu clientele. Luminile se aprind pe încăperea cu cele trei birouri,
unde WIN şi NELL tocmai au venit la serviciu.

NELL Cafea, cafea, cafea, / cafea. (NELL îşi prepară o cafea instant)

WIN Trandafirii erau superbi. / Sirena.

NELL Ooo!

WIN Aisberg. M-a învăţat cum se numesc toate soiurile de trandafiri.

NELL Serios?

WIN Are o grădină superbă în Sussex. Participă şi la expoziţii.

528
NELL Ce face?

WIN Nevastă-sa se dusese s-o vadă pe ‘mă-sa.

NELL Da? Şi n-ai spus nimic.

WIN Păi a sunat sâmbătă dimineaţa.

NELL Noroc că erai liberă.

WIN Aşa i-am spus si eu.

NELL I-ai spus pe naiba.

WIN Ai văzut vreodată o grădină de trandafiri cu adevărat frumoasă?

NELL Mie nu-mi plac florile. Îmi plac piscinele.

WIN Marylin. Copilul Esterei. Unii trandafiri au nume de păsări.

NELL Prietena noastră întârzie. Fac pariu că s-a distrat tot week-end-ul.

WIN Eu aş boteza un trandafir: Elvis. Sau Brad Pitt.

NELL Howard a venit?

WIN Dac-ar fi venit, precis ne chinuia cu vreo problemă.

NELL Howard crede ca funcţia i se cuvenea pentru că e bărbat. Dar

Marlene a noastră a avut mai multe coaie decât el.

WIN Să vezi tu c-o să plece.

NELL Nici pe mine nu m-ar deranja să mai schimb puţin aerul.

WIN Zău?

NELL Nu mi-a plăcut niciodată să prind rădăcini.

529
WIN Deci, cine este piratul?

NELL Nu m-am hotărât încă.

WIN Mai cercetezi piaţa?

NELL Mda. Cei mai mulţi nu-şi pot permite să aibă o relaţie cu mine. Sau
cu tine.

WIN Deocamdată eu sunt mulţumită. Dacă nu, plec în Australia.

NELL De urcat în schemă, nu prea mai avem unde.

WIN Marlene a ocupat totul.

NELL Să-i fie de bine. Poate există perspective financiare.

WIN N-ai decât să-ntrebi.

NELL Întrebarea moarte n-are.

WIN Ei, ia să vedem ce avem aici. Am un anume domn Holden cu care m-

am întâlnit săptămâna trecută.

NELL E bun la ceva?

WIN Cam insistent. Genul cowboy.

NELL Arată bine?

WIN Se îmbracă binişor.

NELL Se mişcă repede?

WIN Aşa crede el.

530
NELL Prestel vrea şase persoane dezgheţate şi i-am găsit numai două şi
jumătate.

WIN A umblat mult prin provincie, s-a descurcat, dar acum vrea să lucreze
într-un birou. L-am trimis la IBM, dar nu l-au acceptat.

NELL Şi Prestel are afaceri în provincie.

WIN Nici inteligenţa nu-l dă afară din casă.

NELL E-n stare să conducă un birou?

WIN Dacă are o secretară bună, ar putea ajunge departe.

NELL Atunci nu uita de Prestel, ca să scap. Vezi că-l mai am şi pe boul

ăla. I-am promis că-l ajut. Mi-a fost milă de el.

WIN Câţi ani are?

NELL Vreo 45.

WIN M-am lămurit.

NELL Îşi cunoaşte lungul nasului, nu vrea să fie şef. E un amărât care vrea
şi el un comision mai mare şi un pic de lumină.

WIN Nu asta vrem toţi?

NELL Vrea numai să schimbe locul. Are un bungalow în Dymchurch.

WIN Şi nevastă-sa ce zice?

NELL Nu cred că vrea să schimbe locul. Mai mare daraua.

WIN E treaba lui. Apropo, te-ai distrat în week-end?

531
NELL S-ar putea spune că da.

WIN Care dintre ei?

NELL Unul vineri, unul sâmbată.

WIN Ai, ai, ai!

NELL Iar duminică seara m-am uitat la televizor.

WIN Pe cinstite, care dintre ei îţi place mai mult?

NELL Seara de duminică mi-a plăcut mai mult.

WIN Holden, Barker, Gardner, Duke.

NELL Am aici o doamnă care crede c-ar fi bună pentru departamentele de

vânzări.

WIN Unde a lucrat?

NELL A avut mai multe slujbe.

WIN În domeniul serviciilor?

NELL Nu, chestii grele, instalaţii electrice.

WIN O tipă dură.

NELL Ştii că Derek m-a cerut din nou în căsătorie.

WIN Ăsta chiar nu ştie să se oprească.

NELL I-am spus că n-am de gând să mă joc de-a gospodina la Ascot.

WIN S-ar putea să joci candva jocul ăsta.

NELL Când o să-mi intre cărţi mai bune.

532
WIN Ai putea să te măriţi cu el şi să continui să mergi la serviciu.

NELL Pot să merg la serviciu şi fără să mă mărit cu el.

Soseşte MARLENE.

MARLENE `Neaţa doamnelor. (NELL şi WIN aclamă, strigă si fluieră)

Hei, n-aveţi milă de capul meu?!

NELL Cafea, cafea, cafea.

WIN Pline de tact cum suntem nici măcar n-am pomenit că ai întârziat.

MARLENE Nenorocitul ăla de metrou.

WIN Pe asta am mai auzit-o.

NELL Am folosit-o si noi.

WIN E altceva, un director executiv nu vine atât de dimineaţă ca o

funcţionară de rând.

NELL Howard pare bolnav.

WIN Howard este bolnav. Are ulcer şi e cardiac. El mi-a spus.

NELL Păi atunci ar trebui să se oprească.

WIN Cum?

NELL Să nu mai fumeze, să nu mai bea, să nu mai urle. Sa nu mai

muncească.

WIN Da, mai ales…

NELL Ne-am uitat puţin la ce avem de făcut azi.

533
MARLENE Eu mă ocup de câteva dintre doamnele lui Pam. De când
lipseşte ea, s-a adunat un vraf.

NELL Şase puştoaice şi o absolventă de arte plastice care habar n-are să

dactilografieze.

WIN Am petrecut tot week-end-ul la Sussex, la casa lui de vacanţă.

NELL Şi acum visează grădina lui de trandafiri.

WIN Am stat culcată pe bancheta din spate a maşinii ca să nu mă vadă

vecinii.

MARLENE Oricum te-au văzut în gradină.

WIN Are ziduri foarte înalte.

NELL Mă gândesc să-i spun soţiei.

WIN Ce eşti nebună?!

NELL Poate-l părăseşte şi rămâi tu cu grădina de trandafiri.

WIN Mă mai distrez şi eu.

NELL Cred că e momentul să pleci în Australia.

WIN E momentul să ne apucăm de dosarul domnului Holden.

NELL Apropo, Marlene, dacă dai peste nişte tipe mai isteţe, vreau câteva
pentru Prestel.

MARLENE S-ar putea să am una dup-amiază. Acum mă ocup numai de

dosarele pe care mi le-a lasat Pam.

534
NELL În curând te vei muta sus să ne dai ordine.

MARLENE Mi se pare mie sau chestia asta ţi-a căzut cam greu?

NELL Nu-mi place să fiu pe locul doi.

MARLENE Cui îi place?

WIN Oricum, între tine şi Howard, te preferăm pe tine.

Intră LOUISE în biroul de interviuri. NELL iese. Lumina se mută pe

LOUISE şi WIN, în biroul de interviuri.

WIN Bună, Louise. Am tot dosarul tău aici. Ai fost loială unei singure
slujbe.

LOUISE Da.

WIN 21 de ani în acelaşi loc e o perioadă lung.

LOUISE Da. Simt c-a venit momentul să mă mişc.

WIN Câţi ani ai?

LOUISE Am trecut de 40.

WIN Adică?

LOUISE 46.

WIN N-ar fi chiar un handicap, adică trebuie să-l depăşim cumva. Mai
contează şi experienţa.

LOUISE Asta sper şi eu.

535
WIN Între noi fie vorba, ai vreo problemă, de ce vrei să pleci?

LOUISE Nu…

WIN Ştii, câteodată neînţelegerile mici, dar de lungă durată, creează o

atmosferă insuportabilă.

LOUISE Am evitat totdeauna genul acesta de situaţii.

WIN Vreo divergenţă de opinie cu şefii sau subalternii tăi direcţi?

LOUISE Am avut grijă să mă port bine cu toată lumea.

WIN Înteleg că actuala ta slujbă nu te mai satisface. E vorba de bani?

LOUISE Parţial. Dar nu e vorba numai de bani.

WIN 9000 e o sumă bună. Ai familie de întreţinut?

LOUISE Nu, nu am familie. Mama mea a murit.

WIN Atunci, totuşi, de ce vrei o asemenea schimbare?

LOUISE Şi alţii fac asemenea schimbări.

WIN Dar de ce tocmai tu, după ce ţi-ai petrecut o mare parte din viaţă în
acelaşi loc?

LOUISE Tocmai de aceea. Am trăit pentru această companie. Eu n-am

avut viaţă socială. Am lucrat şi seara. N-am prea avut de-a face cu
colegii mei. Şi atunci când eşti total devotat muncii tale, nu prea ai timp
sa te învârţi şi în alte cercuri. Am avut funcţie de conducere de la 27 de
ani şi am pus pe picioare un departament întreg de una singură. Şi totul
a mers ca pe roate, dar eu mă simt blocată acolo.

536
WIN Înţeleg.

LOUISE Am văzut tineri pe care eu i-am instruit cum avansează pe posturi

mai bune, fie la noi, fie în alte părţi. Nimeni nu mă bagă în
seamă, nici nu mă aştept. Nu fac greşeli ca să atrag atenţia. Toată
lumea ştie că eu îmi fac treaba perfect. Poate o să mă observre
când îmi voi da demisia. O să regrete că plec, o să-mi ofere mai
mulţi bani, dar îi voi refuza. De abia când voi fi plecată, îşi vor
da seama ce am făcut pentru ei.

WIN Nu vei rămâne chiar dacă-ţi vor oferi mai mult?

LOUISE Categoric, nu.

WIN Eşti singura femeie?

LOUISE În afară de fetele tinere, da. A mai fost o femeie, care mi-a fost
adjunctă, dar a părăsit compania pentru o firmă concurentă, unde
acum e în consiliul de administraţie. Bravo ei. Avea însă un stil
diferit, era atractivă, îmbrăcată elegant. Acum există un anume
gen de femei, cele care au în jur de 30 de ani şi care au crescut în
alt climat. Au mai multă încredere în ele. Eu a trebuit să-mi
justific existenţa în fiecare minut.

WIN Să privim lucrurile în faţă. Pentru orice post vacant, la nivelul tău,
intri în competiţie cu bărbaţi tineri. Dar sunt şi companii care îţi vor
aprecia experienţa, aşa că s-ar putea să ai un atu. Mai sunt şi alte
domenii de activitate potrivite pentru femei. Uite, e o companie de

537
 produse cosmetice care ar aprecia experienţa ta. Dar oferă doar
8500, aşa că nu ştiu dacă-ţi convine.

LOUISE Acum e mai important să plec. Simt că va fi acum sau niciodată. /

Câteodată cred

WIN La un interviu nu trebuie să vorbeşti prea mult.

LOUISE Nu. În mod normal nu prea vorbesc despre mine. Am vorbit cu

tine, pentru că intră în atribuţiile tale să întelegi situaţia mea. De
altfel, tu m-ai intrebat.

WIN Obişnuieşti să bei?

LOUISE Nu. Nu sunt nici o abstinentă, mi se pare suspect să nu bei deloc.

Abia atunci te crede lumea alcoolică. De ce m-ai întrebat?

WIN Pentru că eu beau.

LOUISE Eu, nu.

WIN Bravo ţie!

Lumina pe MARLENE, care stă la biroul ei, în camera mare. WIN şi

LOUISE ies. Intră ANGIE.

ANGIE Bună ziua.

MARLENE Aveţi programare?

ANGIE Eu sunt. Am venit.

MARLENE Doar nu eşti Angie?

538
ANGIE Am găsit greu clădirea. M-am şi rătăcit.

MARLENE Cum ai trecut de fata de la recepţie? Te-a lăsat sa intri?

ANGIE Am intrat pur şi simplu. Te căutam pe tine.

MARLENE Maică-ta unde este? Aţi venit la Londra pentru o zi?

ANGIE Nu chiar.

MARLENE Stai jos. Nu te simţi bine?

ANGIE Ba da, mulţumesc.

MARLENE Joyce unde e?

ANGIE Acasă.

MARLENE Ai venit în excursie cu şcoala?

ANGIE Nu mă mai duc la şcoală.

MARLENE Ai venit cu vreo prietenă?

ANGIE Nu. Am venit singură.

MARLENE De capul tău. Şi ce vrei să faci? Cumpărături? Vrei să vizitezi

Turnul Londrei?

ANGIE Nu. Am venit la tine.

MARLENE Frumos din partea ta să-i faci o vizită mătuşii tale. Vrei o
ceaşcă de cafea?

ANGIE Nu, mulţumesc.

MARLENE Ceai, suc de portocale?

539
ANGIE Nu, mulţumesc.

MARLENE Nu te simţi bine? Eşti obosită de pe drum?

ANGIE Da.

MARLENE Ce mai face Joyce?

ANGIE E bine.

MARLENE M-ai prins într-o zi în care sunt cam ocupată. O să te iau la

prânz. Ne-am putea duce la muzeul figurilor de ceară, la
madame Tussaud. Şi la cumpărături. La ce oră trebuie să fii
înapoi acasă? Ai bilet de întoarcere?

ANGIE Nu.

MARLENE Cu ce tren trebuie să te intorci?

ANGIE Am venit cu autobusul.

MARLENE Stai şi peste noapte?

ANGIE Da.

MARLENE Vrei să stai la mine?

ANGIE Da, te rog.

MARLENE Nu prea am unde să te culc.

ANGIE Pot dormi şi pe jos.

MARLENE Poţi să dormi pe canapea.

ANGIE Da.

MARLENE Cred, totuşi, că Joyce ar fi putut să mă anunţe.

540
ANGIE Aici lucrezi tu, nu-i aşa?

MARLENE Da, dar acum mă mut în alt birou.

ANGIE E frumos.

MARLENE Biroul cel nou e şi mai frumos. O să fie doar al meu.

ANGIE Pot să-l văd?

MARLENE Nu, acum stă altcineva acolo. Dar la sfârşitul săptămânii

viitoare pleacă, iar eu îi iau locul.

ANGIE Şi atunci o să fii şefă?

MARLENE Da.

ANGIE Ştiam eu c-o s-ajungi şefă peste toată compania.

MARLENE Ei, nu chiar peste toată compania.

ANGIE O s-ajungi până la urmă.

MARLENE Asta rămâne de văzut.

ANGIE Atunci o să-l văd săptămâna viitoare.

MARLENE O să mai fii aici săptamana viitoare?

ANGIE Da.

MARLENE Nu trebuie să te duci acasă?

ANGIE Nu.

MARLENE Joyce ştie unde eşti?

ANGIE Da, sigur că ştie.

541
MARLENE Chiar ştie?

ANGIE Nu-ţi face griji.

MARLENE Spune-mi, totuşi, cât ai de gând să stai la mine?

ANGIE Mai ţii minte când ai venit să ne vezi anul trecut?

MARLENE Da.

ANGIE A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea.

MARLENE Şi cât ai de gând să stai?

ANGIE O să dorm pe jos. N-o să te deranjez cu nimic.

MARLENE Hai, nu te supăra.

ANGIE Nu-ti face griji .

Intră doamna KIDD.

D-na KIDD Scuzaţi-mă.

MARLENE Pot să vă ajut cu ceva?

D-na KIDD Scuzaţi-mă că dau buzna aşa, dar trebuie să vă vorbesc.

MARLENE Acum sunt ocupată. / Mergeţi, vă rog, la recepţie..

D-na KIDD Sunt Rosemary Kidd, soţia lui Howard, ne-am mai întâlnit...

MARLENE Da, doamna Kidd, îmi cer scuze. Howard trebuie să fie pe aici.
L-aţi căutat la el in birou?

542
D-na KIDD Nu , Howard nu e pe aici. Pe dumneavoastră am venit să vă
văd, daca mi-aţi putea acorda două minute.

MARLENE Am o întalnire peste cinci minute.

D-na KIDD N-o să dureze cinci minute. E o problemă destul de urgentă.

MARLENE Da, sigur. Cu ce vă pot fi de folos?

D-na KIDD Îmi cer scuze pentru deranj, aş vrea vorbim aşa…

MARLENE Ea e nepoata mea. Angie. D-na Kidd.

D-na KIDD Încantată de cunoştinţă.

ANGIE Şi eu.

D-na KIDD Howard nu a venit astazi.

MARLENE Nu?

D-na KIDD Se simte rau.

MARLENE N-am ştiut. Îmi pare rau.

D-na KIDD De fapt e în stare de şoc. În legatură ce ce s-a întâmplat.

MARLENE Ce s-a-ntâmplat?

D-na KIDD Dumneavoastră ştiţi cel mai bine. Mă refer la faptul că aţi fost
numită director executiv în locul lui Howard. Nu doarme de
trei nopţi. Şi nici eu.

MARLENE Îmi pare rău. Nu s-a gândit să ia nişte somnifere?

D-na KIDD E foarte greu, după o muncă de atâţia ani.

543
MARLENE Lumea afacerilor e plină de suişuri şi coborâşuri. Howard ştie
asta. Într-o zi, două s-ar putea ca roata să se întoarcă.

D-na KIDD Dacă l-aţi putea vedea, aţi intelege despre ce vorbesc. Să fie
subalternul unei femei?! Cred că dacă aţi fi fost bărbat, i s-ar
fi părut ceva normal.

MARLENE Ar cam trebui să treacă peste asta.

D-na KIDD Eu sunt cea care suporta greul luptei. Dar nu sunt eu cea care a
fost promovată. Eu l-am pus pe el pe primul loc toată viaţa. Şi acum
care mi-e răsplata? Voi femeile faceţi, voi femeile dregeţi. Nu e vina
mea. Să vă purtaţi cu multă grijă cu el. E foarte jignit.

MARLENE Voi fi plină de tact cu el. Îl voi consulta atunci când voi lua o
decizie în legătura cu departamentul de care se ocupa. Dar nu e
nici o diferenţă, aşa mă port cu toate colegele mele.

D-na KIDD E o diferenţă, el e bărbat.

MARLENE Nu prea înţeleg de ce aţi venit la mine.

D-na KIDD Trebuia sa fac ceva.

MARLENE Aţi făcut. Howard ăsta chiar e un laş.

D-na KIDD Dar are o familie de întreţinut. Are trei copii.

MARLENE Îmi sugeraţi să renunţ în favoarea lui Howard?

544
D-na KIDD Dacă dumneavoastră n-aţi fi disponibilă pentru acest post,
dintr-un motiv sau altul, cred că el ar fi al doilea pe listă în
mod automat, nu-i aşa? Eu nu cer nimic.

MARLENE Bine.

D-na KIDD Să nu-i spuneţi c-am venit aici. E foarte orgolios.

MARLENE Dacă nu-i place, e liber să plece.

D-na KIDD E o ameninţare?

MARLENE Îmi cer scuze, dar am de lucru.

D-na KIDD Nu-i aşa uşor la vârsta lui Howard! Am crezut că Howard
exagerează, dar văd că are dreptate. Eşti o devoratoare de
bărbaţi, / asta

MARLENE Îmi cer scuze, dar am de lucru.

D-na KIDD eşti. O să sfârşeşti singură şi nenorocită. Nu eşti normală.

MARLENE Uşa e acolo! Şi closetul e alături!

D-na KIDD Am crezut că dacă vin aici aş putea rezolva ceva!

Doamna KIDD iese.

ANGIE Ai fost groazavă!

MARLENE Nu vrei să vii mai târziu, eu trebuie să plec?

ANGIE Nu pot să stau aici?

MARLENE Du-te să te plimbi puţin prin oraş?

545
ANGIE Aş prefera să stau aici.

MARLENE Să nu te plictiseşti.

ANGIE E singurul loc din lume unde vreau să stau.

MARLENE Atunci ne vedem mai târziu.

MARLENE iese. În spaţiul rezervat interviurilor intră NELL şi SHONA.

ANGIE se aşează la biroul lui WIN. Lumină pe NELL şi SHONA.

NELL Tu eşti Shona?

SHONA Mda.

NELL Aici scrie că ai 29 de ani.

SHONA Mda.

NELL Deci, lucrezi acolo de patru ani. Care e problema?

SHONA Nici o problemă.

NELL De ce vrei să-ţi schimbi serviciul?

SHONA Aşa, doar o schimbare.

NELL Vrei să schimbi produsul sau domeniul de activitate?

SHONA Pe amandouă.

NELL Îţi plac deplasările?

SHONA Îmi place să şofez.

NELL Nu te interesează o funcţie de conducere?

SHONA Mi-ar plăcea.

546
NELL Câte întâlniri de afaceri aveai într-o zi până acum?

SHONA Şase.

NELL Şi câte din ele se soldau cu succes?

SHONA Şase.

NELL Greu de crezut.

SHONA Patru.

NELL Ţi se pare uşor să gasesti clienţi?

SHONA Mda, găsesc uşor.

NELL Dar la finalizarea tranzacţiei, cum e?

SHONA Păi, o finalizez, nu ?

NELL Angajatorii au îndoieli în privinţa femeilor. Ei cred că femeile sunt

mult prea înţelegătoare cu clientul, cu nevoile şi chiar cu
sentimentele acestuia.

SHONA Pe mine nu mă interesează sentimentele nimănui.

NELL Eu am facut vânzari timp de şase ani, aş putea vinde orice. Sunt
amabilă la începutul tranzacţei, dar nu prea binevoitoare la final.

SHONA Nici eu.

NELL În deplasări, cum te-nţelegi cu ceilalţi?

SHONA Îmi văd de treaba mea.

NELL Eşti cam retrasă, nu?

547
SHONA Câteodată.

NELL Aşadar, ce domeniu te-ar interesa?

SHONA Calculatoare.

NELL E un domeniu în care intri în competiţie cu nişte băieţi foarte

inteligenţi, un domeniu pe stil american.

SHONA Asta şi vreau.

NELL Sistemele video îţi plac? E un domeniu de viitor.

SHONA Da.

NELL Prestel are şase locuri vacante. E vorba de zece până la cincisprezece
mii şi chiar mai mult. M-a bătut gândul să mă duc şi eu. Dar şi aici
se fac bani buni, dacă gasesti clienti de elită.

SHONA Adică să lucrez aici?

NELL Noi suntem mereu în căutare de oameni noi. Aici suntem puţini.
Ţinem legătura.

SHONA Mie îmi place să şofez .

NELL Deci te atrage postul de la Prestel?

SHONA Mda.

NELL Ce obligaţii ai?

SHONA Nici una.

NELL Deci o mutare n-ar fi o problemă?

548
SHONA Nu.

NELL Aş vrea să mă mai lamureşti în legatură cu activitatea ta.

SHONA Activitatea mea. E scrisă acolo.

NELL Acolo e schematic, dar eu vreau să te prezint unui om de afaceri.

SHONA Am 29 de ani.

NELL Aşa scrie şi aici.

SHONA Noi toţi părem ceva mai tineri. E o trăsătura a familiei.

NELL Descrie-mi, te rog, munca ta de zi cu zi.

SHONA Mda. Am o maşină. Porsche. Merg pe autostrada M1 foarte mult.

Pe banda cu viteză mare. Şi mă opresc la Staffordshire, Yorkshire, am
treabă multă la Yorkshire. Vând aparate electrice. Maşini de spălat
vase, masini de spălat, de cusut. Şi frigidere, am vândut o mulţime de
frigidere, în special vara. Carnea se strică, laptele se prinde. Şi
congelatoare mari. În deplasare, dorm noaptea la hotel. Am stat la
multe hoteluri. Recepţionerii mă cunosc. Mă cazez, fac un duş, o baie.
Apoi cobor la bar, beau un gin tonic, mai stau de vorbă. După aia mă
duc la restaurant. De obicei iau muşchi file cu ciuperci. Îmi plac
ciupercile. Îmi place foarte mult şi somonul afumat. Şi salata îmi place,
salata verde. Nu-mi plac roşiile.

NELL Doamne, ce pierdere de vreme!

SHONA Poftim?

NELL Nimic nu e adevărat, nu-i aşa?

549
SHONA Cum?!

NELL Ai completat formularul numai cu minciuni.

SHONA Nici chiar aşa.

NELL Câţi ani ai?

SHONA 29.

NELL 19?

SHONA 21.

NELL Şi unde ai lucrat până acum? Ai avut vreodată serviciu?

SHONA Mă pot descurca, fac pariu.

Lumină pe biroul principal, în care ANGIE stă în acelaşi loc. Intră WIN în
biroul principal. NELL şi SHONA ies.

WIN Cine stă pe scaunul meu ?

ANGIE Scuze.

WIN Mi-ai mâncat mâncarea?

ANGIE Ce?

WIN Ha, ha, am vorbit cu Marlene. Angie, nu-i aşa? Eu sunt Win. Şi astăzi
nu ies la prânz pentru că sunt frântă de oboseală. Stau aici şi mănânc
un iaurt. Îţi place iaurtul?

ANGIE Nu.

WIN Asta este bine pentru că n-am cumpărat decât unul. Ţi-e foame?

550
ANGIE Nu.

WIN La colţ e o cofetarie.

ANGIE Lucrezi aici?

WIN Cum ai ghicit?

ANGIE Pentru că stai la biroul ăsta. Totdeauna ai lucrat aici?

WIN Nu. Am fost aleasa. Adică lucram la altă agenţie şi tipii ăştia au venit
şi mi-au oferit mai mulţi bani. Mi-am întrerupt contractul şi a fost o
prostie. Pe-aici nu prea sunt profesioniste de înaltă clasă. Dar
mătuşica ta e super.

ANGIE Da, ştiu. Crezi c-aş putea lucra aici?

WIN Pentru moment, nu.

ANGIE Cum să încep?

WIN Ce ştii să faci?

ANGIE Nu ştiu. Nimic.

WIN Dactilografiezi?

ANGIE Nu prea. Urma să fac un curs de comert, dar nu l-am mai făcut.

WIN Să stenografiezi ştii?

ANGIE Nu. Tu le-ai făcut pe toate?

WIN O, da, şi culmea ironiei, am şi o diplomă în ştiinte. M-am gândit să

plec în străinatate. Ştiai că în Rusia se vinde Coca-Cola şi în China, Pepsi-
Cola? Şi de fapt, nici nu trebuie să ai o calificare profesională aşa de înaltă.

551
În orice domeniu am lucrat, am avut de la început rezultate mult mai bune
decat ceilalţi şi chestia asta a deranjat. Aşa că a trebuit să mai beau din când
în când ca să mă mai înveselesc. Am trăit cu un tip pe care l-am întreţinut
patru ani. Nu-şi putea găsi de lucru. Dup-aceea am fost în California. Îmi
place soarele. Americanii ştiu să traiască. Ţara asta e prea lentă. Apoi am
plecat în Mexic, dar aia nu-i o ţară pentru femei singure. Am venit acasă şi
am înnebunit. Psihiatrul mi-a spus că sunt perfect sănătoasă şi extraordinar
de inteligentă. Într-un moment de slăbiciune m-am măritat şi el e acum la
pârnaie. E închis de patru ani şi eu n-am prea fost să-l vad. De fapt, n-am
mai fost de anul trecut. Ce fac acum îmi place mai mult decât ce făceam
când eram la vânzări. E bine să lucrezi la vânzări dacă vrei să întâlneşti
oameni, dar nenorocirea e că întâlneşti oameni care nu te plac. Aici, clienţii
vor ei să te-ntâlnească, pentru că tu eşti persoana care le vei face un bine.
Sau cel puţin aşa speră ei. (ANGIE a adormit. Intră NELL)

NELL Ce faci soarele meu, vorbesti de una singură?

WIN Şi ce-i rău în asta?

NELL Cine e?

WIN Nepoţica lui Marlene.

NELL Ce are frate, soră? Nu vorbeşte niciodată de familia ei.

WIN Îi spuneam povestea vieţii mele.

NELL Marea ratare?

WIN Nu, povestea de succes.

NELL Ai auzit că Howard a avut un atac de cord?

552
WIN Nu. Când?

NELL Acum am auzit. E la spital. Nu a murit.

WIN Fuma prea mult, mânca prea multe grăsimi. Trebuie să-i trimitem
flori. (Intră MARLENE) Ai auzit de Howard?

MARLENE Bietul de el.

NELL Noroc că n-a obţinut postul ăla dacă e atât de bolnav.

MARLENE A adormit?

WIN Vrea să lucreze aici.

MARLENE Poate la ambalaje, la Tesco.

WIN E un copil drăguţ.

MARLENE E cam prostuţă, dar nostimă.

WIN Ea te crede pur si simplu minunată.

MARLENE N-o să se descurce.

SCENA 2

Bucătăria lui JOYCE. Duminică seara, cu un an în urmă. Lumină pe

JOYCE, ANGIE şi MARLENE. MARLENE scoate cadouri dintr-o geantă de
voiaj viu colorată. ANGIE a deschis deja o cutie de bomboane.

MARLENE Doar câteva prostioare. / Nu ţin minte

JOYCE Nu era nevoie.

553
MARLENE zilele de naştere şi Crăciunul nici nu ştiu când a trecut.

ANGIE Mulţumesc. Mulţumesc foarte mult, tuşi Marlene. (Deschide unul

dintre cadouri. E rochia din Actul I, dar nouă) Uită-te, mami, e
minunată!

MARLENE Nu ştiu dacă e măsura potrivită. De când n-am mai vazut-o eu,
Angie a crescut mult.

JOYCE A crescut grăsana.

MARLENE Ridică-te, Angie, să te vedem. Hai, probeaz-o.

JOYCE Atunci du-te la tine în cameră, că nu vreau strip-tease.

ANGIE Ia uite, mami, aici este ceva pentru tine. O sticlă. Ia uite, parfum!
Miroase frumos. Cum se deschide?… Mă dau şi eu cu parfum.

JOYCE Eşti prea mică. (ANGIE se parfumează) O să-l verşi pe tine pe tot
şi-o să mirosim toată vara.

ANGIE Parfumează-te si tu. Miros frumos? Dă-o şi pe matuşica.

MARLENE N-am ştiut că ţi-ar plăcea.

JOYCE Frumos din partea ta, Marlene, nu trebuia.

ANGIE Mă duc să-mi pun rochia. (ANGIE iese)

JOYCE M-ai prins nepregătită. / Dacă m-ai

MARLENE Nu contează.

JOYCE fi anunţat, făceam ceva de mâncare. Dacă vrei îţi fac un ou.

554
MARLENE Nu, nu mi-e foame. Un ceai e de ajuns.

JOYCE Fără zahăr, nu?

MARLENE De ce?

JOYCE Ştiu că ai grijă de tine. Ai fi putut cel puţin să-mi scrii. Ştiu că
n- avem telefon, / dar avem totuşi poştaş.

MARLENE Dar tu mi-ai spus să vin.

JOYCE Cum adică eu ţi-am spus să vii?

MARLENE Aşa mi-a zis Angie când m-a sunat.

JOYCE Angie te-a sunat?!

MARLENE A fost numai ideea ei?

JOYCE Şi ce ţi-a spus?

MARLENE Că vrei să vin să te văd.

JOYCE Ha.

MARLENE De unde să ştiu că e doar o invenţie de-a ei?

JOYCE Şi nu te-ai mirat că nu ţi-am dat telefon eu personal?

MARLENE Mi-a spus că nu-ţi place telefonul. Că nu ştii să-l foloseşti.

JOYCE Mai există astfel de persoane?

MARLENE Poate că da.

JOYCE Eu n-am întâlnit. Aş fi făcut şi eu o prăjitură.

MARLENE Chiar mă-ntrebam de ce vrei / să mă vezi.

555
JOYCE Tu ai fost cea care-a plecat, nu eu.

MARLENE Bine. Bine. (JOYCE o serveşte cu o ceaşcă de ceai) Zahăr?

(JOYCE îi dă zahărul) E aşa linişte aici. Şi aerul miroase altfel.

JOYCE E parfumul.

Intră ANGIE, îmbrăcată cu rochia cea nouă. I se potriveşte.

MARLENE O, ce drăguţă e! / Angie, chiar îţi vine bine!

JOYCE Mai bine dă-o jos, / să n-o murdăreşti.

ANGIE Dar vreau s-o port. Îmi place la nebunie! E culoarea mea preferată.
Multumesc mult, tuşi Marlene!

MARLENE Nu i-ai spus că m-ai invitat aici.

ANGIE Am vrut să-i fac o surpriză.

JOYCE O să-ţi dau eu ţie o supriză!…

ANGIE Am crezut c-o să-ţi facă placere. N-a mai fost pe-aici de când
aveam nouă ani.

MARLENE Cum zboară timpul.

ANGIE Tu nu te bucuri?

Intră KIT ca la ea acasă, fără să spună nimic.

MARLENE Până la urmă a fost o idee bună.

556
JOYCE Ea e Kitty. / Stă pe strada noastră, puţin mai sus. Ea e Marlene,
mătuşa lui Angie.

KIT Ce-i asta?

ANGIE Un cadou. Îţi place?

KIT Ieşi pe-afară? #

MARLENE Bună, Kitty.

ANGIE # Nu.

KIT Ce miroase aşa?

ANGIE E un parfum.

KIT E oribil. Hai! #

MARLENE Ia o bomboană de ciocolată.

ANGIE # Nu, sunt ocupată.

KIT Dar mai târziu ieşi?

ANGIE Nu.

KIT (către MARLENE) Buna ziuă. (KIT iese fără să ia vreo bomboană)

JOYCE Kitty este mică, are 11 ani, dar e singurul copil care stă prin
apropiere. O adevarată sora mai mica. Lui Angie îi plac copiii mici.

MARLENE Ai vrea să lucrezi cu copiii, Angie? / Să fii învăţătoare sau

educatoare la grădiniţă?

JOYCE Nu s-a gândit ea la aşa ceva.

557
MARLENE Dar ce-ai vrea să faci?

JOYCE N-are nici o idee în capul ăla.

MARLENE Angie?

JOYCE Nu-i aşa deşteaptă ca tine.

MARLENE Eu nu-s deşteaptă, sunt doar descurcăreaţă.

JOYCE Asta-i adevărat. (MARLENE scoate o sticlă de whisky din poşetă)

Eu nu beau.

ANGIE Ba de Crăciun ai băut.

JOYCE Dar acum nu-i Crăciunul, nu-i aşa?

ANGIE E mai frumos decât la Crăciun.

MARLENE Pahare?

JOYCE Atunci numai un pahar mic.

MARLENE Vrei şi tu puţin, Angie?

ANGIE Eu n-am voie.

JOYCE Gustă şi tu puţin, dacă vrei. N-o să-ţi placă. (ANGIE gustă)

ANGIE Mmmm.

MARLENE În noaptea când a murit bunicul tău noi două ne-am îmbătat.

JOYCE Tu te-ai îmbătat.

MARLENE Tu erai copleşită de durere.

JOYCE Şi acum am grijă ca mormântul lui să fie acoperit de flori.

558
MARLENE Ai mai văzut-o pe Mama?

JOYCE Bineînţeles c-am mai văzut-o.

MARLENE De curând?

JOYCE O vizitez în fiecare joi.

MARLENE (către ANGIE) Ţi-l mai aduci aminte pe bunicul?

ANGIE M-a scos odată din baie înfăşurată în prosop.

MARLENE Zău? Nu cred că m-a îmbăiat vreodată. Îl iubeai?

ANGIE Da, bineînţeles.

MARLENE De ce?

ANGIE Cum?

MARLENE Şi ce noutăţi mai sunt pe-aici? Ce mai face doamna Paisley?

Tot asa nebună? / Şi Dorothy. Ce mai face Dorothy? #

ANGIE Cine este doamna Paisley?

JOYCE # Dorothy e în Canada.

ANGIE Domnul Connoly şi-a ucis soţia.

MARLENE Ce?!

ANGIE I-au găsit corpul în grădină. / Sub straturile de varză.

MARLENE Şi era un tip la locul lui.

JOYCE A încurcat-o rău, Connoly. Cu cei mai buni avocaţi şi tot n-a putut
sa scape. A rămas Mathew.

559
MARLENE Şi Mathew câti ani are acum?

JOYCE 21. / Şi-a luat o motocicletă.

MARLENE Credeam că are vreo şase ani.

ANGIE Cum să aibă şase? E mai mare ca mine cu şase ani.

JOYCE N-a fost pe-aici de atâta vreme încât a şi uitat de Mathew.

ANGIE Ai fost când am împlinit nouă ani. Şi aveam un tort roz. Kit avea
şase ani sau, nu, avea cinci ani, că nu începuse şcoala.

MARLENE Da, îmi amintesc tortul cel roz.

ANGIE Era şi mama, şi tata, şi Kit.

MARLENE Tata ce face? Astă-seară nu-i acasă? Tot la cârciumă?

JOYCE Nu, nu-i aici.

MARLENE Văd şi eu că nu-i aici.

JOYCE S-a mutat.

MARLENE Ce?! Când s-a mutat? / Recent? #

ANGIE Nu ştiai?!

JOYCE # Nu, acum vreo trei ani. Erai prin America. Ne-ai trimis o vedere.

ANGIE Eu o mai am încă, în camera mea. Era Marele Canion. Mă duc s-o
aduc. (ANGIE iese)

JOYCE Tu te-ai fi putut mărita si cu doi gemeni de-o dată. Presupun ca ai

avut tot felul de legaturi, dar eu nu vreau să ştiu nimic.

560
ANGIE vine înapoi cu o ilustrată în mână.

ANGIE „Traversez cu maşina Statele Unite în drum spre noul meu serviciu
la Los Angeles. Aş dori sa fim împreună. Cu dragoste, mătuşa
Marlene.”

JOYCE Ai câştigat bani mulţi?

MARLENE Am cheltuit bani mulţi.

ANGIE Vreau si eu să merg in America. Mă iei?

JOYCE Ea nu pleacă-n America, a fost acolo, proasto.

ANGIE Proastă eşti tu. Poate se duce din nou. Mă iei?

MARLENE Nu mi-am planificat nici o călătorie.

ANGIE Dar o să-mi spui?

JOYCE Angie / începi sa te prostesti acum.

ANGIE Vreau să fiu americancă.

JOYCE E timpul să mergi la culcare.

ANGIE Ba nu, nu este. / În noaptea asta, nu trebuie să dorm deloc.

JOYCE Mâine dimineaţă te duci la şcoală.

ANGIE O să mă scol.

JOYCE Hai, hai, ştiu eu cum te scoli tu dimineaţa.

ANGIE Cum mă scol? / Oricum nu mă scol. #

JOYCE Angie! # Rămâi peste noapte ?

561
MARLENE Da, dacă se poate. / Ne vedem mâine dimineaţă.

ANGIE Poţi să dormi în patul meu. Eu o să dorm pe canapea.

JOYCE Ba o să dormi în patul tău. / Crezi

ANGIE Mami.

JOYCE Cum o s-adormi tu aici / cu noi două vorbind?

ANGIE Ba o s-adorm!

JOYCE Angie, încep să mă enervez.

ANGIE Mai vreau sa-i arăt ceva.

JOYCE Şi dup-aceea direct în pat.

ANGIE E secret.

JOYCE Atunci marş la tine-n cameră şi când eşti gata de culcare, strig-o pe
mătuşica.

ANGIE Vrei ?

MARLENE Da, sigur. (ANGIE iese. Tăcere) E frig astă-seară.

JOYCE O să-ţi fie bine pe canapea? Poţi / să te culci la mine-n pat.

MARLENE E foarte bine pe canapea.

JOYCE La meteo au spus că plouă, dar văd că n-a-nceput.

MARLENE Vroiam să mă plimb până la estuar, dar am ajuns cam târziu. E

la fel ca înainte?

562
JOYCE Au tăiat gardul viu.

MARLENE Mai sunt trestiile alea?

JOYCE Noroi, trestii şi nagâţi.

MARLENE Ai fi putut pleca şi tu.

JOYCE Cine spune că vroiam să plec?

MARLENE Nu te mai da la mine că…

JOYCE Cum aş fi putut pleca?

MARLENE Dar ai vrut?

JOYCE Am spus cum. / Cum aş fi putut?

MARLENE Dac-ai fi vrut ai fi plecat.

JOYCE Of, Doamne!

MARLENE Ne îmbătam?

JOYCE Nu vrei ceva de mâncare?

MARLENE Nu, vreau să mă-mbăt!

JOYCE Dar cum de-ai ajuns duminică seara.

MARLENE Am venit de dimineata, dar am fost la....

ANGIE (off) Matuşico! Tuşi Marlene!

MARLENE Da, da!

ANGIE (off) Sunt gata!

563
MARLENE iese. JOYCE continuă sa stea, se ridică şi pune câteva lucruri
în ordine, apoi se aşează din nou. MARLENE se întoarce.

JOYCE Ei, care-i secretul?

MARLENE E secret.

JOYCE Oricum ştiu despre ce-i vorba.

MARLENE Pariez că nu stii.

JOYCE E caietul ei de exerciţii.

MARLENE Da, dar nu ştii ce-i în el.

JOYCE E un fel de joc, un fel de societate secretă pe care o are ea

împreună cu Kit.

MARLENE Dar nu ştii parola. Şi nici codul.

JOYCE Eşti şi tu de-a lor, nu? Dar salutul cu figuri l-ai reuşit?

MARLENE Nu mi-a pomenit nimic de aşa ceva.

JOYCE Petrece ore în şir scriind, dar la şcoală e bâtă. Copiază pagini
întregi din cărţi de magie neagră sau articole despre politicieni din
ziare. E cam infantilă.

MARLENE Cred că organizează un complot pentru a cuceri lumea.

JOYCE De doi ani tot ramane repetenta.

MARLENE Dimineaţă am fost la Ipswich şi am văzut-o pe mama.

JOYCE Te-a recunoscut ?

564
MARLENE Bună gluma.

JOYCE Nu, dar chiar bate câmpii.

MARLENE Ba era foarte lucidă.

JOYCE Ai fost norocoasă.

MARLENE A avut o viaţă, vai de capul ei!

JOYCE Mie-mi spui.

MARLENE De ce să nu-ţi spun?

JOYCE Uite ştii ce, tu ne-ai ai părăsitl, / ne descurcăm şi fără tine.

MARLENE Şi ce dac-am plecat de-acasă? Toată lumea pleacă / de acasă.

E normal.

JOYCE Hai să nu dezgropăm morţii.

MARLENE Bine, e numai mama ta, copilul tău, n-ai vrut niciodata să fiu
şi eu în preajma ta. / Ai fost geloasă

JOYCE Iar începem.

MARLENE pe mine pentru că eram cea mică si eram deşteaptă.

JOYCE Să nu-mi vorbeşti mie despre viaţa mamei , mai ales tu, care n-
ai mai fost s-o vezi de atâţia ani. / Eu merg

MARLENE Asta-i treaba mea.

JOYCE în fiecare săptămână sa o văd.

MARLENE Atunci nu te mai duce s-o vezi în fiecare săptămână.

565
JOYCE Cineva trebuie să meargă. Nu-ai ştiut cum să pleci mai repede.

MARLENE Ce vroiai sa fac? Sa mă mărit cu lăptarul şi să-l aştept să vină

acasă beat mort?

JOYCE Nu stiu cum ai fost în stare să-ti părăseşti propriul copil.

MARLENE Ai fost destul de iute ca să pui tu mâna pe el.

JOYCE Ce ar fi trebuit să fac? S-o duc la orfelinat ? S-o dau unui străin
pentru adopţie?

MARLENE N-ai putut să faci şi tu unul şi atunci l-ai luat pe al meu.

JOYCE Pe atunci nu ştiam asta.

MARLENE Pe naiba. Erai măritată de trei ani.

JOYCE Nu ştiam.

MARLENE Norocul tău.

JOYCE Ba a fost norocul tău. Acum ai fi avut câteva mii de lire sterline
mai puţin, în fiecare an.

MARLENE Nu neapărat.

JOYCE Ai fi fost înţepenită aici.

MARLENE Aş fi putut s-o iau cu mine.

JOYCE N-ai vrut s-o iei cu tine!

566
MARLENE Cunosc o directoare de companie care are doi copii. Unuia îi
dădea să sugă în sala de şedinţe. Plăteşte l00 lire pe săptămână
pentru menaj şi îşi permite.

JOYCE Si ce-are a face ăsta cu tine la vârsta de l7 ani?!

MARLENE Tu erai măritată şi aveai şi unde să stai, altfel...

JOYCE Puteai să râmâi acasă. / Sau să locuieşti

MARLENE Nu fi tâmpită.

JOYCE cu mine şi Frank. / Tu ai spus

MARLENE De ce nu mi-ai zis?

JOYCE că nu vrei să ţii copilul. Nu trebuia să-l faci / dacă nu vroiai

MARLENE Iar începem.

JOYCE să-l păstrezi. Pentru cineva atât de deştept ca tine, / ai fost de-o
tâmpenie incredibilă. Să rămâi însărcinată, să nu te duci la doctor
şi nici să nu spui!

MARLENE Tu l-ai vrut şi mi-ai spus că eşti bucuroasă. Îmi amintesc de

ziua aceea în care tu mi-ai zis să nu scap de copil că o să ai tu
grijă de el. Eram amândouă pe malul răului. Şi acum ce spui,
n-o mai vrei?

JOYCE Bineînţeles că nu spun asta.

MARLENE Pentru că o voi lua. Trezeşte-o şi fă-i bagajele chiar acum .

JOYCE Habar n-ai ce-i aia un copil.

567
MARLENE N-o mai vrei?

JOYCE Bineînţeles că o vreau, doar e fata mea. De ce nu faci un copil

acum?

MARLENE Am luat anticoncepţionale atâta vreme / încât presupun că

sunt deja sterilă.

JOYCE Când Angie era şase luni am rămas şi eu însărcinată, dar am pierdut
copilul, pentru că eram obosită din cauza nenorocitului tau de
bebeşul. / Care urla

MARLENE Nu mi-ai spus niciodată.

JOYCE ca din gură de şarpe - ba da ţi-am spus - şi doctorul a zis că dacă

aş fi stat tot timpul întinsă, aş fi putut duce sarcina. / A fost
ultima sansă.

MARLENE Am facut si eu doua avorturi, dacă vrei să ştii! Să-ţi povestesc

şi eu despre ele? / Nu-mi place discuţia asta. Eu

JOYCE Dacă n-aş fi avut copilul tău în grijă.

MARLENE nu vreau un copil. Şi nici nu vreau să discut despre

ginecologie.

JOYCE Atunci de ce încerci s-o îndepărtezi pe Angie de mine?

MARLENE Am venit aici după şase ani şi n-ai făcut decât să-mi reproşezi
că nu vin destul de des. Dac-o să vin peste încă şase ani,
când va avea 2l, o să fie bine?

568
JOYCE O să fie perfect, da.

MARLENE Am venit doar pentru că am crezut că ai vrut... Eu doar am

vrut să... (Începe să plângă)

JOYCE Marlene, pentru numele lui Dumnezeu! Marly? Hai, copil. Eu

chiar te iubesc. Opreşte-te dracului odată! (Se apropie de
MARLENE)

MARLENE Ba nu, lasă-mă să plâng! (Încep amândouă sa râdă.

MARLENE se opreşte din plâns) Eşti minunată că ai atâta
grijă de Angie.

JOYCE Să nu te laşi dusă de val.

MARLENE Nu pot scrie scrisori, dar să ştii că mă gîndesc la tine.

JOYCE Hai că te-ai îmbătat, mai bine fac un ceai.

MARLENE Te iubesc. (JOYCE se duce să facă ceai)

JOYCE Să ştii că înţeleg de ce ai vrut sa pleci de aici.

MARLENE Dar ce s-a întâmplat cu tine şi cu Frank?

JOYCE Totdeauna a fost un tip dificil, stii doar. Şi când vroiam să ies seara,
înnebunea de tot. Şi nu era vorba decât de nişte cursuri la seral. Pe urma
mai avea şi o amanta de numai 22 de ani, o vacă şi i-am spus să facă ce
vrea, dar să plece de-aici! Cred că nici măcar nu o plăcea.

MARLENE Şi cum te descurci cu banii?

JOYCE Ţi-am spus de atâtea ori ca n-am nevoie de banii tăi.

569
MARLENE Nu, dar el îţi trimite vreun ban?

JOYCE Am patru case la care fac menajul. Se adună.

MARLENE Lui Angie nu-i e dor de el?

JOYCE Nu spune.

MARLENE L-a mai vazut?

JOYCE Frank nu se prea omora după Angie.

MARLENE Odată, pe vremea când eraţi numai logodiţi, a încercat să mă

sărute.

JOYCE Îl plăceai?

MARLENE Nu, parcă era un peşte.

JOYCE Pe vremea aia era drăguţ.

MARLENE Uh.

JOYCE Ba mie mi-a plăcut. Timp de trei ani.

MARLENE Şi acum ai pe altcineva?

JOYCE Pe-aici nu prea… Dar nici nu-ţi poţi imagina câte apropouri
primesc acum de la soţii prietenelor mele.

MARLENE Nu înţeleg de ce nu poţi să iei bani de la mine.

JOYCE Eu înţeleg.

MARLENE Trebuie doar să ceri.

JOYCE Mai bine spune-mi despre tine. Ai o slujbă bună?

570
MARLENE Bună de pus la murat. Când am venit din America, eram cam
pe drojdie şi m-am angajat la aceasta agenţie de plasare a
forţei muncă.

JOYCE Înseamnă că tu poţi oricând să-ţi găseşti de lucru.

MARLENE Da.

JOYCE Şi cu bărbaţii cum stai?

MARLENE Se găsesc pe toate drumurile.

JOYCE Nici unul mai special?

MARLENE Există tipi cărora le place să umble cu doamne care au bani şi

creier pe deasupra. E o dovadă că au ceva de calitate
superioară în chiloţi. Dar eu nu pot suporta chestia asta. Sau
poate sunt pur şi simplu oribilă.

JOYCE Cine are nevoie de ei?

MARLENE Cine are nevoie de ei? Ei bine, eu! Da, am mai multă nevoie de
aventură. Şi tot asa până la apus. Cred că următorii zece ani
vor fi extraordinari.

JOYCE Pentru cine ?

MARLENE Pentru mine. / Cred că voi ajunge sus ,sus, sus.

JOYCE Pentru tine, da, sunt sigură.

MARLENE Şi pentru toata ţara. Economia îşi va reveni.

JOYCE Bea-ţi ceaiul.

571
MARLENE N-ai învăţat încă să gândeşti singură?

JOYCE Spuneai că mama a avut o viaţă ratată?

MARLENE Da. Şi s-a şi măritat cu un ticălos.

JOYCE Dar el? Ce fel de viaţă a avut? A muncit pe câmp ca un animal.

MARLENE Hai, lasă-mă!

JOYCE De ce nu şi-ar fi dorit şi el să bea ceva? Şi tu vrei să bei ceva. El nu

şi-a putut permite să bea un whisky.

MARLENE Nici nu vreau să vorbesc despre el.

JOYCE Tu ai început, eu vorbeam despre mama. A avut o viaţă de câine

pentru că nu avea nimic. A suferit şi de foame.

MARLENE A suferit de foame pentru că el a băut toţi banii. Şi o mai şi

bătea.

JOYCE Nu numai el era de vină. Acum el e mort şi va muri şi ea în curând.

MARLENE L-am văzut intr-o noapte.

JOYCE Crezi că eu nu l-am văzut? / Ei, săracii,

MARLENE Da. Mai am vise.

JOYCE n-au călătorit în America în maşini rapide. / Au avut nopţi de

coşmar şi zile de coşmar.

MARLENE America, America, iar eşti invidioasă. / Trebuia să fug, ştiam

asta

572
JOYCE Invidioasă?

MARLENE de când aveam l3 ani, să fug din casa lor, să nu mi se întâmple

şi mie acelaşi lucru, / să-mi croiesc singură drumul.

JOYCE Invidioasă pe ce ai facut tu, pe tine, care ţi-ar fi rusine cu mine

dac-aş veni la tine la birou, la prietenii tăi cei deştepţi, dar şi mie
mi-e ruşine cu tine, care nu te gândeşti decât la tine. Nu contează
că pentru ceilalţi oameni nu s-a schimbat nimic, nu?

MARLENE Leneşi şi prosti. Nici măcar nu există. Nici să vorbească nu

ştiu. Mie nu-mi place berea şi nici fotbalul, mirosul de
vomătura si ţâţele lăsate.

JOYCE Eu când văd un Rolls Royce îl scuip sau îl zgârii cu inelul.

MARLENE O atitudine foarte matură.

JOYCE Le urăsc pe toate vacile la care muncesc, aşa cum urăsc şi vasele
murdare, cu toate rămăşiţele lor împuţite.

MARLENE iar eu nu mă las trasă în jos la nivelul lor şi nici nu voi fi

trimisă in Siberia / sau la balamuc pe motiv că sunt originală.

JOYCE Nu, tu vei fi pe un iaht, tu vei fi directoare la Coca Cola.

MARLENE Eu nu cred în clase sociale. Oricine poate face orice dacă e în

stare şi prinde ocazia.

JOYCE Şi dacă n-o prinde?

573
MARLENE Dacă sunt proşti sau leneşi şi speriaţi de bombe, ce să le fac?

JOYCE Şi cu Angie cum rămâne?

MARLENE Ce legătura are Angie?

JOYCE Şi ea e leneşă, proastă şi speriată de bombe.

MARLENE Exagerezi. Cu ea o să fie totul în regulă.

JOYCE Mă aştept ca şi copiii ei să spună la fel. Ce viaţă irosită a avut!

Pentru că nu s-a schimbat nimic. Ei cu ei. Şi noi?

MARLENE Şi tu eşti „noi”, minunaţii „noi”. Şi Angie e „noi”. / Şi mama

şi tata sunt „noi”. Asta e. Ai obţinut ce s-a nimerit de la viaţă.

JOYCE Ştiu.

MARLENE Vai ce frumos e la ţară! Zău c-ar trebui să vin mai des. Aş vrea
să mă culc. Aş vrea să mă culc. (JOYCE îi aduce aşternutul
pentru canapea)

JOYCE Noapte bună, atunci. Sper să-ţi fie destul de cald.

MARLENE Noapte bună. Joyce, ştii...

JOYCE Nu, scumpo. Îmi păre rău. (JOYCE pleacă. MARLENE stă
infaşurată în patură şi mai trage o duşcă. Intră ANGIE)

ANGIE Mami ?

MARLENE Angie? Ce s-a-ntâmplat?

ANGIE Mami?

574
MARLENE S-a dus la culcare. Sunt eu, tuşi Marlene.

ANGIE Mi-e frică.

MARLENE Ai visat urât? Ce-ai visat? Hai că acum te-ai trezit, scumpa
mea.

ANGIE Mi-e frică.

FINAL

DISTRIBUŢIA

MARLENE
ISABELLA/JOYCE/NELL
CHELNERITA/JEANINE/WIN
LADY NIJO / D-NA KIDD
DULL GRET/ ANGIE
PAPA JOAN / LOUISE
GRISELDA CEA RABDATOARE / KIT /SHONA

costinmanoliu2004@yahoo.com
telefoane: 0722.829.813; 021-3174874; 021-3128285

575
 David Mamet

OLEANNA
Traducere şi adaptare: Anca Florescu şi Costin Manoliu

576
Fericirea copiilor care trăiesc pe străzile Londrei nu pare a fi în nici un fel afectată de
lipsa aerului curat. Majoritatea cântă si se joacă atât de senini de parcă s-ar afla undeva
în munţii Scoţiei. Pentru aceşti copii, care nu au cunoscut niciodată aerul curat şi
proaspăt, absenţa acestui aer dătător de viaţă si sănătate nici măcar nu este observată.
Tineretul are aceasta extraordinară abilitate de a se adapta la circumstanţe sau de a muri
pur şi simplu. Chiar dacă sunt nefericiţi - chiar foarte nefericiţi - este uimitor cât de uşor
pot fi impiedicaţi să înţeleagă propria lor stare sau, dacă o percep, cât de uşor pot fi
convinşi că numai propriile lor păcate au indus aceasta stare de nefericire si nicidecum
alte eventuale cauze.
The Way Of All Flesh - Samuel Butler

Cântec din folclorul englezesc

“Ce dor îmi e de Oleanna,

Acolo unde inima-mi tânjeşte,
Şi dup-aceea puteţi să mă trimiteţi
Până-n Norvegia, cu lanţuri la picioare”.

OLEANNA a fost prima oară pusă în scenă de către compania teatrală Back
Bay în asociere cu American Repertory Theatre, la Cambridge,
Massachusetts, SUA, pe 1 mai 1992, în regia lui David Mamet, cu William
H. Macy şi Rebecca Pidgeon. În aceeaşi distribuţie, producţia companiei
Back Bay s-a jucat apoi la Orpheum Theater din New York. Premiera a avut
loc pe 25 octombrie 1992. Doi ani mai târziu, David Mamet a realizat un
film după această piesă, cu William H. Macy şi Debra Eisenstadt.

Personaje: Carol - o femeie de 20 de ani

John - un bărbat trecut de 45 de ani

577
Piesa are loc în biroul lui John.
ACTUL I

John vorbeşte la telefon. Carol stă la birou în faţa lui.

JOHN (la telefon): Dar ce a zis despre teren? (Pauză) Ce-a zis despre
teren? (Pauză) Cum adică? (Pauză) Nu. Nu înţeleg... (Pauză) L-ai sunat pe
Jerry? (Pauză) Pentru că... Nu, nu, nu. Şi ce-au spus?… Ai vorbit la agenţia
imobiliară?... Şi el unde e?… Bine, bine, e-n regulă. Unde sunt notiţele lui?
Observaţiile pe care le-am făcut împreună. (Pauză) Mi s-a părut? Nu. Am
avut impresia că atunci când eram acolo... Ce?… Mi s-a părut că aveai un
creion în mână. DE CE ACUM? Asta spuneam... De aceea ţi-am zis să-l suni
pe Jerry. Ei, chiar acum nu pot... Nu, n-am programat nici o... Grace! Nu
am... ştiu ce fac... Nu vrei să-l suni pe Jerry?… Pentru că nu pot acum. O să
vin şi eu la un moment dat... Da. În l5-20 de minute sunt acolo. Nu, stai
liniştită, n-o să pierdem nimic, nu pierdem nici o casă. Nu, nu bagatelizez
nimic. “Servitute”. A spus ea de “servitute”? (Pauză) E un „termen de artă”
de care suntem oarecum legaţi... Da... (Se uită la ceas) Un „termen de
artă”... Da, ai dreptate... (Pauză) Curtea pentru băiat. Astea ar fi cam... Bine,
bine... Ne-ntâlnim acolo... (Se uită din nou la ceas) Auzi, dar agentul
imobiliar e acolo?… Foarte bine, atunci roagă-l să-ţi mai arate o dată
subsolul. Mai verifică... Ajung şi eu... Plec în zece-cinşpe... Da. Nu, nu… Ne
întâlnim la... Foarte bine. Dacă el crede că este nece... Spune-i şi lui Jerry să
vină... E bine aşa? Nu pierdem avansul. Sunt sigur că va fi... (Pauză) Sper.
(Pauză) Şi eu te iubesc. (Pauză) Pa... Şi eu te iubesc. Pa! (Închide telefonul.

578
Se apleacă peste birou şi notează ceva. Priveşte către Carol) Îmi cer
scuze...

CAROL (pauză): Ce înseamnă un „termen de artă”?

JOHN (pauză): Poftim?…

CAROL (pauză): Ce înseamnă un “termen de artă” ?

JOHN: Despre asta vrei să-mi vorbeşti?

CAROL: ...Să vorbesc...?

JOHN: Hai să lăsăm fornalismul! Carol? (Pauză) Când ai “ceva” care

trebuie adus în discuţie, pus pe tapet... (Pauză) Nu crezi că...?
(Pauză)

CAROL: Nu cred că...?

JOHN: Ee…

CAROL: ...Am ....

JOHN: ...Ce...?

CAROL: Am spus ceva rău...?

JOHN (pauză): Nu. Îmi cer scuze. Ai dreptate. Îmi pare rău. Sunt puţin
grăbit. (Pauză) Ce e un “termen de artă”? Se pare că înseamnă... că
e un anumit termen, care prin folosire a început să fie considerat un
termen specific, al cărui sens diferă de sensul exact al cuvintelor din
care este compus, în special pentru persoanele neavizate. Asta cred
eu că înseamnă „termen de artă”. (Pauză)

579
CAROL: Adică nu ştiţi ce înseamnă?

JOHN: Nu sunt sigur. Este una din chestiile acelea cu care poate te-ai mai
întâlnit, pe care le cauţi prin dicţionare, rogi pe cineva să ţi le
explice şi tu spui „aha”... şi după aceea uiţi imediat ce…

CAROL: Dumneavoastră nu faceţi aşa ceva.

JOHN: ...Eu...?

CAROL: ...Dumneavoastră... nu...

JOHN: ...Eu nu... ce?

CAROL: ...Nu ui...

JOHN: Cum?

CAROL: ...Nu...

JOHN: Vrei să spui că eu nu uit? Toată lumea uită.

CAROL: Ba nu.

JOHN: Nu?...

CAROL: Nu.

JOHN (pauză): Ba da. Toată lumea uită.

CAROL: De ce?

JOHN: De-aia. Nu ştiu. Pentru că nu-i interesează.

CAROL: Aha.

580
JOHN (pauză): Mda. Mi-ai facut “plăcerea” de a veni aici... din amabilitate
sau din obligaţie… Foarte bine. Carol. Acum sunt puţin
încurcat. Îmi dau seama că...

CAROL: ...da ...

JOHN: ...în ceea ce priveşte...

CAROL: A!...Vă cumpăraţi o casă nouă!

JOHN: Hai să trecem la subiect.

CAROL: “La subiect”? (Pauză)

JOHN: Ştiu cum... crede-mă. Ştiu cum... toate astea pot fi atât de
umilitoare... numai că eu n-am decât dorinţa... decât dorinţa de a te
ajuta. Dar… (Începe să adune unele lucrări de pe birou) Voi
reflecta asupra…

CAROL: Eu doar... doar încercam să...

JOHN: Nu, nu merge.

CAROL: Ce?... Ce nu...?

JOHN: Nu. Înţeleg, înţeleg ce vrei... (Îi arată lucrările de pe masă) ...numai
că lucrarea ta…

CAROL: Dar, ştiţi... eu... vin la ore... îmi iau notiţe... (Îi arată caietul de
notiţe)

JOHN (în acelasi timp cu „notiţe”): Da, înţeleg. Dar... unele noţiuni de
bază...

581
CAROL: Dar ştiţi eu....

JOHN: Un moment... Lipsesc totuşi noţiuni de bază...

CAROL: Dar eu fac tot ce mi se spune! Am cumpărat cartea

dumneavoastră, am citit...

JOHN: Nu, sunt sigur că...

CAROL: Nu, nu, nu! Eu fac tot ce mi se spune. Mi-e greu, e adevărat…

JOHN: Dar…

CAROL: Nu... o mulţime de expresii...

JOHN: ...te rog...

CAROL: Limbajul, expresiile... “lucrurile” pe care le spuneţi...

JOHN: Îmi pare rău. Nu. Nu cred că-i adevărat.

CAROL: De ce aş minţi?…

JOHN: Am să-ţi spun eu de ce: pentru că eşti deosebit de inteligentă.

CAROL: Eu...

JOHN: Şi nu ai nici o problema cu... De fapt cine pe cine păcăleşte?

CAROL: Eu...

JOHN: Nu. Nu. Îţi spun eu de ce. Îţi spun... Cred că te-ai supărat...

CAROL: De ce m-aş fi...

JOHN: Stai puţin...

CAROL: E-adevărat. Am probleme…

582
JOHN: Fiecare are...

CAROL: Provin dintr-o pătură socială diferită...

JOHN: Fiecare…

CAROL: ...şi din punct de vedere economic...

JOHN: Uite ce e...

CAROL: Nu. În cazul meu... când am venit la această şcoală...

JOHN: Da. Destul de… (Pauză)

CAROL: Asta nu înseamnă nimic...?

JOHN: Stai, stai puţin...

CAROL: Eu...

JOHN (ia o lucrare): Uite. Te rog. Stai jos. (Pauză) Stai jos. (Citeşte din
lucrarea ei) ”Consider că ideile acestei opere exprimă sentimentele
autorului, aşa cum acesta intenţionase, idei şi sentimente provenite dintr-
o experienţă proprie”. Ce ai vrut să spui? Vezi? Ce...

CAROL: Am considerat că... Cel mai bun lucru pe care…

JOHN: Poate, totuşi, cursul acesta...

CAROL: Nu, nu, nu! Nu puteţi… Eu trebuie să…

JOHN: ...cum...

CAROL. Eu trebuie să trec...

JOHN: Carol, eu...

583
CAROL: Trebuie să iau acest examen...

JOHN: Ori… aşa...

CAROL: ...Eu…

JOHN: Ori mă ghidez după criteriile generale de evaluare pentru toată

clasa…

CAROL: Nu, nu ,nu, trebuie să iau examenul!

JOHN: Acum gândeşte-te, sunt şi eu om ca toţi oamenii...

CAROL: Dar am făcut tot ce mi-aţi spus! Tot!… V-am citit cartea!… Mi-
aţi spus s-o cumpăr şi s-o citesc, aşa am făcut. Fiecare lucru pe
care mi l-aţi spus... (Arată către caietul de notiţe) Tot...

JOHN: Stai puţin...

CAROL: Am făcut tot ce...

JOHN: Stai puţin! Eu nu sunt tatăl tău. (Pauză)

CAROL: Poftim?

JOHN: Da.

CAROL: Am spus eu aşa ceva?

JOHN: Nu.

CAROL: Atunci de ce-mi spuneţi asta?...

JOHN: Eu...

CAROL: ...de ce?

584
JOHN: ...în clasă... (Sună telefonul, John îl ridică, vorbeşte la telefon) Alo,
nu pot vorbi acum. Jerry? Da? Înţeleg... Nu pot vorbi acum. Ştiu...
Ştiu... Jerry. Nu pot vorbi acum. Sună-mă, te rog, peste... Mulţumesc.
(Închide telefonul. Către Carol) Şi ce ai vrea să fac? Amândoi
suntem oameni, nu?... Doi oameni care au acceptat...

CAROL: Nu, nu...

JOHN: ...o situaţie arbitrară...

CAROL: Nu. Trebuie să mă ajutaţi.

JOHN: Spune-mi tu ce-ai vrea să fac...

CAROL: Cum să le spun că n-am putut trece de examenul ăsta...

JOHN: Şi eu ce să fac?

CAROL: Să mă învăţaţi. Să mă învăţaţi.

JOHN: Eu încerc...

CAROL: Am citit şi cartea dumneavoastră. Zău am citit-o!... Numai că n-

am prea...

JOHN: N-ai prea-nţeles-o.

CAROL: Nu.

JOHN: Poate că nu e scrisă bine.

CAROL (odată cu cuvântul „bine”): Nu. Nu. Nu. Eu vreau s-o înţeleg!

JOHN: Ce n-ai înţeles? (Pauză)

585
CAROL: Aproape nimic. Ceea ce dumneavoastră încercaţi să spuneţi acolo.
De exemplu, când încercaţi să vorbiţi despre...

JOHN: Da...? (Carol consultă notiţele)

CAROL: „Depozitare virtuală de tinereţe”…

JOHN: „Depozitare virtuală de tinereţe”. Atunci când încercăm să

prelungim artificial adolescenţa...

CAROL: Şi despre „Blestemul educaţiei moderne”.

JOHN: Ei bine...

CAROL: Nu prea...

JOHN: Uite, ştii... e doar un curs, e doar o carte... E doar...

CAROL: Nu. Nu. E vorba de oameni. Oameni care-au venit aici să afle
ceva ce nu ştiau. Care-au venit aici pentru a fi ajutaţi. Cineva trebuie
să-i ajute! Să ştie ceva. “Ca să intre în rândul lumii”. Cum pot eu să
realizez ceva, dacă nu pot înţelege? Şi eu nu înţeleg. NU ÎNŢELEG.
Nu înţeleg nimic... şi mă învârt în jurul cozii. De dimineaţa până
seara... cu un singur gând. Că sunt proastă.

JOHN: Dar nimeni nu te consideră proastă.

CAROL: Nu? Atunci ce sunt?…

JOHN: Ştii, eu cred că...

CAROL : Ce sunt de fapt?…

586
JOHN: Cred că eşti supărată. O mulţime de oameni sunt supăraţi. Am de dat
un telefon. Am şi o întâlnire care nu suferă amânare. Aşa că… deşi
îţi înţeleg toate frământările şi chiar mi-aş dori să am timp,
întâlnirea noastră n-a fost programată în prealabil...

CAROL: Mă credeţi un nimic...

JOHN: ...şi mai am o întâlnire cu un agent imobiliar şi cu soţia mea şi...

CAROL: Credeţi că sunt proastă.

JOHN: Nu! Categoric, nu!

CAROL: Dumneavoastră aţi spus aşa.

JOHN: Nu. Eu n-am zis aşa ceva.

CAROL: Ba da.

JOHN: Când?

CAROL: Păi...

JOHN: Nu. N-am spus şi nu voi spune niciodată asta vreunui student...

CAROL: Sunt proastă. Şi n-o să pot niciodată învăţa ca lumea. Şi aveţi

perfectă dreptate.

JOHN: Eu…

CAROL: Dar atunci ce caut eu aici?

JOHN: Dacă ai impresia că...

CAROL: Ce caut eu aici când nimeni nu mă vrea şi...

JOHN: Dacă ai interpretat cumva...

587
CAROL: Nimeni nu-mi spune nimic. Iar eu stau acolo… într-un colţ. În
spate. Iar toţi ceilalţi vorbesc despre „ceva”... Şi “concepte”... Şi
“precepte”... Şi DESPRE CE TOT VORBIŢI, PENTRU
DUMNEZEU? Şi am citit cartea dumneavoastră. Şi mi s-a spus
„Foarte bine, du-te la acest curs”. Pentru că dumneavoastră
vorbeaţi despre responsabilitatea faţă de tânăra generaţie. EU NU
ŞTIU CE ÎNSEAMNĂ ACEST LUCRU ŞI VOI PICA...

JOHN: Poate...

CAROL: Nu. Aveţi dreptate. Am picat. Aruncaţi-mă de-aici. E de rahat. Tot

ce fac. ”Ideile conţinute în această lucrare exprimă sentimentele
autorului”. Aşa e. Aşa e. Ştiu ca sunt proastă! Ştiu ce sunt!
(Pauză) Domnule profesor, ştiu ce sunt. Nu trebuie să-mi spuneţi
dumneavoastră. (Pauză)

JOHN: Stai. Stai jos. Te rog! (Pauză) Te rog să stai jos!

CAROL: De ce?

JOHN: Vreau să stau de vorbă cu tine.

CAROL: De ce?

JOHN: Te rog doar să stai jos. (Pauză) Te rog. (Pauză. Carol se

conformează. Pauză) Ştii... Eu ştiu despre ce vorbeşti tu.

CAROL: Nu. Nu ştiţi.

JOHN: Ba eu cred că ştiu. (Pauză)

CAROL: Cum aţi putea să ştiţi?

588
JOHN: O să-ţi povestesc ceva despre mine. (Pauză) Te deranjează? (Pauză)
Am fost crescut în aşa fel încât mă consideram un prost.

CAROL: Cum adică?

JOHN: Aşa cum ţi-am zis. Aşa am fost crescut şi educat... Cele mai vechi
şi obsedante amintiri din copilăria mea sunt cele care mă faceau să
mă simt total tâmpit... „Eşti un copil atât de inteligent. De ce trebuie
să te porţi ca un tâmpit?” sau „Nu înţelegi? Chiar nu pricepi?” Iar
eu chiar nu înţelegeam. Nu înţelegeam!

CAROL: Ce?

JOHN: Cele mai simple probleme. Era un mister.

CAROL: Ce era un mister?

JOHN: Cum învăţau ceilalţi. Cum aş putea eu să învăţ. Tocmai despre ce vă

tot vorbeam la cursuri. Şi sigur că tu nu poţi să auzi acest lucru, Carol.
Bineînţeles că nu poţi. (Pauză)
Obişnuiam să vă vorbesc despre “oamenii reali” şi despre ce fac ei. Oamenii
reali. Oare cine erau ei? Erau oamenii ceilalţi, alţii decât eu însumi. Oamenii
capabili. Oamenii care puteau face ceea ce eu nu eram în stare: să învăţ, să
studiez, să reţin... Toate mizeriile astea… despre care vă vorbeam în timpul
orelor, exact despre asta vă vorbeam...
Dacă ţi se spune... Ascultă. Dacă unui copil i se spune că nu e în stare să
înţeleagă, atunci el o va lua ca propria lui descriere. Cine sunt eu? Eu sunt
acela care nu e-n stare să priceapă nimic. Aşa te-am înţeles pe tine... când
vorbeam despre conceptul de...

589
CAROL: Eu nu înţeleg nici un concept.

JOHN: Atunci e vina mea. Nu e vina ta. Şi nu e vorba despre prolixitate. E

vorba despre adevăr, despre ceea ce eu susţin cu îndârjire. Îmi pare
rău şi îţi datorez nişte scuze.

CAROL: De ce?

JOHN: Presupun că tot timpul am fost preocupat de alte lucruri... Noi ne

cumpărăm o casa şi...

CAROL: Au spus şi despre dumneavoastră că aţi fost prost?

JOHN: Da.

CAROL: Când?

JOHN: Toată viaţa. În copilărie. Poate că după aceea s-au oprit. Dar eu i-am
auzit cum continuau să spună.

CAROL: Şi ce ziceau?

JOHN: Că sunt incompetent. Vezi? Şi de câte ori dau vreun examen,

sentimentul acela din copilărie revine… Iar eu mă simt “nevrednic”.
Şi mai ales “nepregătit”...

CAROL: ...da.

JOHN: Şi simt cum înşel aşteptările celorlalţi, cum dau greş. (Pauză)

CAROL: ...Şi apoi chiar dai greş. (Pauză) Trebuie. (Pauză) Nu-i aşa?

590
JOHN: Un pilot. Care conduce un avion. Pilotul conduce avionul şi se
gândeşte: Of, Doamne, cum îmi zboară gândurile! Dumnezeule! Ce
imbecil pot fi... să-mi las gândurile în voia lor, când de mine
depinde o încărcătură atât de importantă, de preţioasă... VIAŢA! De
ce m-am născut? De fapt, toţi cei care-au avut încredere-n mine au
fost înşelaţi în mod grosolan... et cetera... et cetera... şi tot aşa până
când face praf avionul.

CAROL (pauză): Ar fi putut...

JOHN: Aşa este.

CAROL: Ar fi putut spune:

JOHN: Pentru o clipă atenţia mi-a fost distrasă de altceva...

CAROL: ...Mda....

JOHN: Un gând care nu mi-a plăcut… dar acum:

CAROL: ...dar acum este...

JOHN: Asta-ţi explicam de fapt. E timpul să fiu foarte atent... Vezi: nu este
timpul să...: asta este ce am învăţat eu... NU ESTE MAGIE! Da.
Da. Tu. Vei fi înspăimântată. Atunci când te vei afla în faţa unui
test sau examen, îl percepi ca atare, indiferent dacă el chiar este sau
nu este aşa ceva... În acel moment vei fi speriată. Şi atunci vei
spune: ”Sunt incapabilă să”…”Eu trebuie. Dar nu pot”. Şi atunci
vei gândi aşa: De ce oare m-am mai născut... doar ca să fiu bătaia
de joc a lumii întregi, o lume în care toţi sunt mai buni ca mine? O

591
 lume în care eu nu am dreptul la nimic. Unde nu pot învăţa. (
Pauză)

CAROL: Asta e… (Pauză) Asta am eu...?

JOHN: Bine. Acum nu ştiu dacă am pus problema aşa cum trebuie. Totuşi,
îţi vorbesc aşa cum aş vorbi cu propriul meu copil. Pentru că aş
vrea ca băiatul meu să aibă tot ce n-am avut eu la vârsta lui. Îţi
vorbesc ţie aşa cum aş fi dorit să vorbească cineva cu mine, la un
anumit moment. Nu ştiu cum ar trebui s-o fac... altfel... Nu pot fi
decât foarte personal, dar...

CAROL: De ce vreţi să fiţi foarte „personal” cu mine?

JOHN: Vezi tu... Tocmai asta îţi explicam. Nu putem interpreta

comportamentul altora decât prin prisma... (Sună telefonul) Prin...
(Răspunde la telefon) Alo...? (Către Carol) ...prin prisma
propriului nostru… (La telefon) Alo... (Către Carol) Scuză-mă, te
rog, un moment. (La telefon) Nu, nu pot vorbi acum. Ştiu, ştiu că
aşa am zis... Da, în câteva mom... nu pot... vine şi el acolo... da...
am vorbit cu el... Bine. Ne întâlnim acolo... Acum sunt cu o
studentă... care nu a... Jerry vine şi el... Uite ce este, cu cât termin
mai repede aici, cu atât ajung mai devreme acolo, bine? Te iubesc.
Da... da... M-ai auzit? Am spus „te iubesc”... O să meargă bine, aşa
simt... Vin imediat... Bine?… O să dureze atât cât o să dureze.
(Închide telefonul. Către Carol) Îmi cer scuze.

CAROL: Ce s-a-ntâmplat?

592
JOHN: Au mai aparut nişte probleme, inerente de altfel atunci când se
semnează contractul de cumpărare a unei case.

CAROL: Va cumpăraţi o casă nouă.

JOHN: Da.

CAROL: Pentru că vă promovează.

JOHN: Da, cred că da.

CAROL: De ce staţi aici cu mine?

JOHN: De ce stau aici?…

CAROL: Da. Ar trebui să plecaţi.

JOHN: Pentru că te plac.

CAROL: Dumneavoastră… mă placeţi?…

JOHN: Da.

CAROL: De ce?

JOHN: De ce? Poate pentru că semănăm. (Pauză) Da. (Pauză)

CAROL: Aţi spus „fiecare are problemele lui”.

JOHN: Fiecare are problemele lui.

CAROL: Oare?

JOHN: Cu siguranţă.

CAROL: Şi dumneavoastră?…

JOHN: Da.

593
CAROL: Ce probleme?

JOHN: Păi... (Pauză) De fapt ai perfectă dreptate. (Pauză) Dacă încercăm să

ne eliberam de cenzurarea artificială a relaţiei profesor-student, de
ce-ar trebui să discutam numai problemele tale, iar ale mele să
rămână un mister pentru tine? Da. Am şi eu problemele mele.

CAROL: Cu fel de…?

JOHN: Cu soţia mea... cu profesia mea...

CAROL: Cu profesia…?

JOHN: Da. Şi poate problemele mele seamănă cu ale tale.

CAROL: Mi le spuneţi şi mie?

JOHN: Bine. (Pauză) Vezi tu, eu am devenit profesor destul de târziu. Şi

am considerat că învăţământul este Artificial. Noţiunea de „eu ştiu
şi tu nu ştii”; şi în procesul educaţional am văzut o exploatare. Ţi-
am spus, am urât şcoala, am urât profesorii. Am urât pe oricine s-a
aflat într-o poziţie de aşa-zis „şef”, pentru că ştiam - ia aminte, nu
credeam - ştiam că nu voi reuşi. Pentru că eram un ratat. Mai
târziu... în viaţă... (Pauză) ...Când am ieşit de sub... când am reuşit
să scap de obsesia ratării... Când....

CAROL: Cum aţi reuşit? (Pauză)

JOHN: Trebuie să conştientizezi cine eşti tu, ce simţi tu. Şi modul în care
acţionezi. Şi să spui: Dacă am acţionat aşa, înseamnă că aşa
gândesc eu despre mine.

594
CAROL: Nu înţeleg.

JOHN: Dacă ratez tot timpul, înseamnă că eu mă consider un ratat. Dacă

vreau să-mi schimb părerea despre mine şi să nu mă mai consider
un ratat, musai ca din când în când să mai şi reuşesc. Examenele cu
care te întâlneşti în şcoală, la liceu, la facultate, în viaţă, sunt în cea
mai mare parte făcute pentru idioţi. Şi de către idioţi. N-ai nici un
motiv să pici la ele. Ele de fapt nu sunt teste pentru adevărata ta
valoare. Ele reprezintă o formă de a testa capacitatea ta de a reţine
şi reproduce diverse informaţii false. Bineînţeles că pici la ele. Sunt
de fapt nişte tâmpenii! Iar eu...

CAROL: ...Nu...

JOHN: Da. Sunt nişte prostii. O bătaie de joc. Uită-te la mine. Comitetul de
titularizare vine şi mă judecă. Marele şi răul Comitet de examinare.
Vezi? Vor să mă testeze. Dar pe oamenii aceia, care îşi vor exprima
opinia în legatură cu mine, nu i-aş lăsa nici să-mi spele maşina. Şi
totuşi voi merge acolo, în faţa lor, în faţa Marelui Comitet... Dar am
senzaţia de vomă, am dorinţa de a le vărsa acolo tot ce este rău în
mine, ca să le demonstrez că: ”Eu nu sunt bun. De ce m-aţi alege pe
mine?”

CAROL : Totuşi v-au acordat o promovare…

JOHN: A, nu... Doar au anunţat-o, dar nu au semnat nimic. Vezi? ”În

oricare moment...

CAROL: ...mmm...

595
JOHN: …ei ar putea să nu mai semneze”... Eu n-aş mai putea să... casa cea
nouă n-ar mai... E? E? Şi vor descoperi „secretul meu ascuns”.
(Pauză)

CAROL: Care...?

JOHN: Nici unul. Nu există. Dar mă vor pune la index pentru răutatea mea.

CAROL: Index?!

JOHN: Adică mă vor arăta cu degetul. Vezi? Vezi cât de bine te înţeleg?
EU. CUNOSC. ACEST. SENTIMENT. Am eu dreptul la slujba
mea, la casa mea frumoasă, la soţia mea, la familia mea... Asta e
părerea mea. În materie de educaţie, acea teorie...

CAROL: Eu... eu... (Pauză)

JOHN: Ce?

CAROL: Eu...

JOHN: Ce?

CAROL: Vreau să ştiu ce se-ntâmplă cu nota mea. (Pauză lungă)

JOHN: Mi se pare normal.

CAROL: E ceva rău în asta?

JOHN: Nu.

CAROL: V-am supărat cu ceva?

JOHN: Nu. Bineînţeles că vrei să ştii ce se-ntâmplă cu lucrarea ta. (Sună

telefonul) Aşteaptă o clipă.

596
CAROL: Trebuie să plec.

JOHN: Îţi propun o înţelegere.

CAROL: Nu răspundeţi?!…

JOHN: Lasă-l să sune. Îţi fac o propunere. Tu rămâi aici şi împreună vom
relua întregul meu curs, de la început. Voi spune că nu din cauza ta,
ci din cauza neatenţiei mele. Începem amândoi cursul de la început.
Nota ta este l0. Nota finală este nota l0.
(Telefonul se opreşte, nu mai sună)

CAROL: Dar noi am ajuns doar la jumătatea cursului.

JOHN (fără să o asculte): Nota ta pentru întregul semestru este l0. Dacă te
întorci aici şi te întâlneşti cu mine. De mai multe ori. Nota ta
finala este l0. Nu te mai gândi la lucrarea aceea. Nu ţi-a plăcut
subiectul şi n-ai avut chef s-o scrii. Nu are nici o importanţă. E
important că am reuşit să-ţi trezesc interesul şi dacă pot îţi voi
răspunde la întrebări. Hai să începem. (Pauză)

CAROL: Să începem. Cu ce?

JOHN: Sa zicem că acesta este începutul.

CAROL: Începutul.

JOHN: Da.

CAROL: Începutul cui?

JOHN: Al cursului.

597
CAROL: Dar nu putem s-o luăm de la început.

JOHN: Eu spun că putem. (Pauză) Eu spun că putem.

CAROL: Dar eu nu cred.

JOHN: Da. Ştiu asta. Dar e adevărat. Ce înseamnă ora de curs decât tu şi cu
mine? (Pauză)

CAROL: Dar sunt anumite reguli.

JOHN: Da. Le încălcăm.

CAROL: Cum am putea…?

JOHN: Nu vom spune nimănui.

CAROL: Şi… oare e corect?

JOHN: Eu spun că e foarte bine.

CAROL: Şi, totuşi, de ce aţi face asta pentru mine?

JOHN: Te simpatizez. E chiar aşa greu să...

CAROL: ...Mmmm...

JOHN: Aici nu-i nimeni în afară de noi doi. (Pauză)

CAROL: Bine. N-am înţeles. Când v-aţi referit la…

JOHN: E-n regulă, da?

CAROL: V-aţi referit la umilinţele pe calea iniţierii, ca la o hărţuială…

JOHN: Iniţierea unui neofit.

598
CAROL: Aţi menţionat şi în cartea dumneavoastră. Despre studiul
comparat... studiul... (Îşi verifică caietul cu notiţe)

JOHN: Îţi verifici notiţele de la cursuri?

CAROL: Da.

JOHN: Spune-mi cu vorbele tale.

CAROL: Vreau să mă asigur că am notat corect.

JOHN: Dar v-am sugerat de multe ori că ceea ce noi dorim într-adevăr să
reţinem, se reţine de cele mai multe ori aproape fără efort. Cel puţin
aşa cred eu.

CAROL (uitându-se în caiet): Uite, aici... aţi scris despre hărţuială.

JOHN: E corect. Ţi-am fluturat această carte prin faţa ochilor şi te-am
obligat s-o citeşti. Tu pretinzi că ai citit-o? Eu cred că minţi. O să te
verific. Şi dacă aflu că ai minţit, te faci de ruşine şi toată viaţa ta e
terminată. E un joc bolnav. De ce facem aşa ceva? Asta-i educaţie?
În nici un caz. Atunci ce sunt studiile superioare? Sunt altceva-
decât-a fi-util.

CAROL: Ce înseamnă „altceva-decât-a fi-util”?

JOHN: Au devenit un ritual. Un crez. Toata lumea i se supune. Sau altfel

spus: toţi au dreptul la „Studii Superioare”. Părerea mea este...

CAROL: Nu sunteţi de acord cu acest lucru?

JOHN: Tu ce crezi?

599
CAROL: Nu ştiu.

JOHN: Totuşi, tu ce crezi? (Pauză)

CAROL: Nu ştiu.

JOHN: V-am vorbit în clasă despre acest subiect. Îţi mai aminteşti exemplul
pe care vi l-am dat?

CAROL: Justiţia.

JOHN: Da. Poţi să repeţi? (Ea se uită în caietul de notiţe) Aş prefera fără
notiţe. Ţi-am cerut să-mi faci o favoare şi să repeţi ceea ce am spus
eu... doar aşa, ca să văd dacă ideea mea a fost interesantă.

CAROL: Aţi spus ”justiţie”.

JOHN: Da?

CAROL: Că fiecare are dreptul... (Pauză)

JOHN: Da. La un proces rapid. La un proces corect. Dar pe de altă parte,

mulţi n-au nevoie de un proces, dacă nu sunt acuzaţi. E…? Justiţia
este dreptul tuturor. În cazul în care cineva are nevoie de ea sau se
cramponează de ea, trebuie să beneficieze de un proces corect. Dar
asta nu înseamnă că viaţa cuiva ar fi incompletă dacă n-a avut
niciodată nevoie de justiţie. Vezi? În opinia mea apare o confuzie
între echitate şi utilitate. Aşadar noi confundăm utilitatea unor
studii superioare cu dreptul nostru, care ne este oferit prin lege, de a
avea acces la studii superioare. De fapt e o prejudecată, total
îndependentă de...

600
CAROL: E o prejudecată că trebuie să mergem la şcoală?

JOHN: Exact. (Pauză)

CAROL: Cum puteţi spune un asemenea lucru?

JOHN: Bine. Bine. Bine. Ai dreptate. Expune-ţi punctul de vedere!… Dar

ce este o prejudecată? O convingere nejustificată, ilogică. Iar noi
toţi îi suntem tributari. Nici unul nu scapă. Când o prejudecată este
ameninţată sau contrazisă, fiecare dintre noi devine furios, lezat,
aşa cum eşti şi tu acum.

CAROL: Dar cum puteţi dumneavoastră...

JOHN: ...Să încercăm să...

CAROL: Cum....

JOHN: Bine. Bine. Când...

CAROL: EU VORBESC ACUM... (Pauză)

JOHN: Scuză-mă.

CAROL: Cum puteţi dumneavoastră...

JOHN: Îmi cer scuze.

CAROL: Nici o problemă.

JOHN: Îmi cer scuze.

CAROL: Nici o problemă.

JOHN: Îmi pare rău că te-am intrerupt.

CAROL: Nu-i nimic.

601
JOHN: Ce spuneai?

CAROL: Spuneam... spuneam că... Da. Cum să spui în faţa unor studenţi că
învăţământul superior e o prejudecată?

JOHN: Spuneam că predilecţia noastră pentru....

CAROL: Predilecţie...

JOHN: Ştii ce înseamnă...

CAROL: Înseamnă…”preferinţa”?

JOHN: Da.

CAROL: Dar cum puteţi spune aşa ceva? Acea facultate...

JOHN: Dar asta este treaba mea...

CAROL: Care?

JOHN: Să te provoc.

CAROL: Nu.

JOHN: Ba da.

CAROL: Să mă provocaţi?

JOHN: Da.

CAROL: Să mă scoateţi din sărite?

JOHN: Exact. Să te forţez...

CAROL: Să mă înfuriaţi e treaba dumneavoastră?

602
JOHN: Să te forţez să… asculţi. (Pauză) Ah. (Pauză) Când eram mai tânăr,
cineva îmi spunea: Cei bogaţi fac dragoste mai rar decât cei săraci.
Dar când o fac, îşi scot mai multe haine de pe ei. Ani. Ani de-a rândul
mi-am comparat experienţele personale cu acest dicton, spunându-mi,
aha, aceasta se potriveşte cu regula, aceasta este o abatere de la
regulă... De fapt, ce înseamnă acest lucru? Nimic. Era o aiureală, o
prostie spusă de un caraghios, care se cuibărise în capul meu şi nu mai
ieşea. (Pauză) Aşa şi tu, cineva ţi-a spus asta şi tu acum o păstrezi ca
pe un crez: studiile superioare constituie un bun irefutabil. Aceasta
noţiune ţi-a devenit atât de dragă, încât orice dubiu asupra ei îţi
provoacă furia. Nu sunt oare aceste lucruri chiar acelea pe care-ar
trebui să le punem în discuţie? Eu cred că astăzi, studiile superioare au
devenit ceva normal, ca o necesitate mondenă, pentru cei care aparţin
sau aspiră la clasa mijlocie, încât am încetat de mult să ne întrebăm
„La ce sunt ele folositoare?” (Pauză) Care ar putea fi motivele pentru
o educaţie superioară? Unu: Setea de noi şi noi cunoştiinţe. Doi:
Dorinţa de a excela într-un anumit domeniu. Trei: Ascensiunea pe
scara socială şi implicit economică. (Se opreşte. Notează ceva)

CAROL: Vă reţin eu...?

JOHN: Un moment. Să notez ceva…

CAROL: Am spus ceva rău?

JOHN: Nu. Cumpărăm o casă.

CAROL: Cumpăraţi o casa nouă.

JOHN: Da, o casă care se asortează cumva cu promovarea mea. Aşa este. O
casa frumoasă, în apropierea şcolii particulare... (Continuă să-şi

603
 noteze) ...Vorbeam de îmbunătăţirea situaţiei economice... (Carol
notează şi ea ceva în caietul ei) …Mă gândeam la taxele şcolare.
(El continuă să noteze. Vorbeşte pentru el) Unde scrie că trebuie
să-mi trimit copilul la o şcoala publică... Există vreo lege care să mă
oblige să îmbunătăţesc şcolile de stat pe buzunarul meu? Şi...
(Priveşte către Carol) Te interesează asta?

CAROL: Nu. Îmi iau notiţe...

JOHN: Nu-i nevoie să-ţi iei notiţe, e suficient să asculţi.

CAROL: Vreau să fiu sigură că nu uit. (Pauză)

JOHN: Dar acum nu-ţi ţin nici o prelegere, încerc doar să-ţi spun nişte
lucruri la care mă tot gândesc.

CAROL: Şi la ce vă gândiţi?

JOHN: Oare ar trebui ca toţi copiii să meargă la facultate? De ce...

CAROL (pauză): Să înveţe…

JOHN: Dar dacă nu învaţă?

CAROL: Dacă studentul nu învaţă?

JOHN: Atunci de ce să meargă la facultate? Pentru că i s-a spus că este

“dreptul” lui?

CAROL: Unii consideră că este foarte instructiv.

JOHN: Mi-ar plăcea să cred că aşa e.

CAROL: Da’… oare cum s-ar simţi dacă le spuneţi că îşi pierd timpul?

JOHN: Nu le spun asta.

CAROL: Ziceaţi că educaţia e o „hărţuială sistematică şi prelungită”.

604
JOHN: Da. Poate fi.

CAROL: Dacă educaţia este atât de rea, de ce faceţi educaţie?

JOHN: Pentru că-mi place. (Pauză) Să analizăm puţin nişte studii de

statistică referitoare la demografie, la salarizări, la diferenţele dintre
bărbaţii şi femeile cu studii superioare şi fără studii superioare, de la
1855 la 2000. Şi să vedem ce concluzii putem trage.

CAROL: Nu.

JOHN: Cum?

CAROL: Nu pot să le-nţeleg.

JOHN: Nu sunt…

CAROL: …Diagrame… tabele...

JOHN: Tabelele sunt simple...

CAROL: Nu, nu pot...

JOHN: Şi, totuşi, poţi.

CAROL: NU, NU - NU ÎNŢELEG. VEZI????? NU ÎNŢELEG...

JOHN: Ce?

CAROL: Nu înţeleg nimic. În clasă stau şi zâmbesc, toată vremea stau acolo
şi zâmbesc. Despre ce vorbiţi dumneavoastră? Despre ce vorbesc cei
din jurul meu? Nu, nu-nţeleg. De fapt nu ştiu ce caut eu aici... Îmi
spuneţi că sunt inteligentă, iar după aceea îmi sugeraţi că n-ar trebui
să fiu aici. Ce vreţi de la mine? Ce-nseamnă asta? Pe cine ar trebui să
ascult... Ştiţi, eu... (El se ridică de la birou şi o ia protector după
umeri) NU!!! (Ea se fereşte şi se îndepărtează)

JOHN: Şşş...

605
CAROL: Nu, nu înţel...

JOHN: Şşş...

CAROL: Nu înţeleg ce vreţi să-mi expli...

JOHN: Şşşş…

CAROL: ...N-am nici o idee...

JOHN: E-n regulă. Linişteşte-te. (Pauză) Şşş... Relaxează-te. (Pauză) E-n

regulă. (Pauză) Eu te înţeleg. (Pauză) Nu te simţi bine?

CAROL: Mă simt foarte prost.

JOHN: Ştiu. Dar acum a trecut.

CAROL: ...Eu... (Pauză)

JOHN: Ce e?

CAROL: ...Eu... (Pauză)

JOHN: Ce este? Spune-mi.

CAROL: Nu vă pot înţelege.

JOHN: Ştiu. Nu e nici o problemă.

CAROL: Eu... (Pauză)

JOHN: Ce?… Ce este? Hai, spune.

CAROL: Nu vă pot spune.

JOHN: Hai. Spune. (Pauză)

CAROL: Sunt REA. (Pauză) Of, Dumnezeule! (Pauză)

JOHN: E-n regulă.

CAROL: Eu sunt....

JOHN: Nu-i nimic.

606
CAROL: Nu pot să vorbesc despre asta.

JOHN: Nu-i nimic. Spune-mi.

CAROL: De ce vreţi să aflaţi acest lucru?

JOHN: Nici nu vreau. Vreau să ştiu doar ce te interesează...

CAROL: Ştiţi… totdeauna...

JOHN: ...Da...

CAROL: Totdeauna... adică niciodată-n viaţa mea... n-am spus cuiva...

JOHN: Da. Continuă. (Pauză) Continuă.

CAROL: Toată viaţa...

Sună telefonul. Pauză. John se duce şi răspunde.

JOHN (la telefon): Nu pot vorbi acum. (Pauză) Ce? (Pauză) Mmmda.
(Pauză) E în ordine, eu... Nu pot. Nu. Nu, nu, nu, ştiu ce am zis, dar... Ce?
… Cum? Ce-a făcut? Cum să spună aşa ceva? Cum să fie nul contractul?
Cum adică e nul? E casa noastră. Am toate documentele. Săptămâna
viitoare când venim cu banii şi cu toate hârtiile, casa asta... stai, stai, stai,
stai... Jerry a... Jerry e acolo? (Pauză) E şi ea acolo? Are un avocat?…
Cum dracului… Asta-i chiar... Spui că se pune problema servituţii. Nu
înţeleg... Este vorba numai de servitute. De ce ar face aşa ceva? Dă-mi-l pe
Jerry... (Pauză) Jer. JERRY! Ce dracului… e casa mea... Bine... bine... Nu,
nu, nu, nu! Stai niţel, nu vin, spune-i să se ducă-n ‘mă-sa şi să mă lase-n
pace! Ascultă, o iei pe Grace şi plecaţi din casa aia... Îi laşi acolo. Şi pe ea
şi pe avocatul ei. Şi spune-le că data viitoare ne vedem la tribunal... Ba nu
vin deloc... Nu, direct la tribunal... Eu... (Pauză) Ce? (Pauză) Ce? Nu-
nţeleg... (Pauză) Bine, şi cu casa cum rămâne? (Pauză) Nu-i nici o

607
 problemă cu... Nu, nu, nu, nu... E-n ordine. (Pauză) Bi... bine. (Pauză) Da.
Mulţumesc. Nu, vin direct... Ajung repede... (Pauză. Închide telefonul.
Pauză)

CAROL: Ce s-a-ntâmplat? (Pauză)

JOHN: Nimic. O surpriză.

CAROL: Mişto.

JOHN: Nu. O surpriză cu ocazia promovării mele.

CAROL: Cu ocazia promovării dumneavoastră.

JOHN: Da. În legătură noua noastră casă.

CAROL: Casa dumneavoastră cea nouă.

JOHN: Da. Casa pe care vrem s-o cumpărăm.

CAROL: Ar trebui să vă duceţi.

JOHN: Se pare că da.

CAROL (pauză): Sunt mândri de dumneavoastră.

JOHN: Mda. Sunt persoane care-ar spune că e o formă de agresiune.

CAROL: Ce anume?

JOHN: Surpriza.

608
 ACTUL II

John şi Carol stau la acelaşi birou, de o parte şi de alta a biroului, faţă în

faţă.

JOHN: Vezi tu! (Pauză) Mie-mi place meseria de profesor. Şi-mi place să
cred că sunt destul de bun. Şi, uite, îţi mărturisesc că iubesc sentimentul
acela de împlinire. Performanţa.

Când mi-am dat seama că-mi place profesia mea, am jurat că nu voi deveni
genul acela de instructor rece, rigid, genul întâlnit de mine în copilărie.

Sigur, eram destul de conştient că poate mi-a fost dat să exagerez trecând
complet în cealaltă tabără. Şi de aceea m-am întrebat şi încă mă întreb dacă
nu cumva, angajat în acest sistem heterodox - nu spun „benevol” pentru că
nu vreau să consider ortodoxia ca pe un bun dat - dacă nu cumva “am
acţionat în detrimentul studenţilor mei”. (Pauză)

609
Aşa cum spuneam, atunci când a apărut posibilitatea de a fi promovat, am
fost fericit şi mi-o doream din tot sufletul. M-am întrebat dacă nu cumva
greşeam. Îmi doream aceasta promovare atât de tare. (Pauză)

Că am dorit atât de mult această promovare, dorinţă care nu era motivată

doar de pura necesitate, de siguranţa economică, personal nu mi s-a părut o
atitudine condamnabilă. Am descoperit că am şi alte îndatoriri, în afară de
obligaţiile mele profesionale, cum ar fi obligaţiile personale, casnice, care
erau sau cel puţin ar fi trebuit să fie de importanţă egală cu primele.
Promovarea, şi siguranţa, şi confortul, nu sunt de dispreţuit, ba chiar merită
nişte eforturi onorabile. Şi acestea mi-au fost oferite mie. Aici, în acest loc,
unde mă simt bine şi unde îmi găsesc confortul necesar, care la rândul lui
induce, în sfera materialului, confortul de acasă. În schimbul a ce? În
schimbul muncii mele de profesor. Activitatea pe care o iubesc.

Care a fost preţul acestei siguranţe? Să obţin acea titularizare pe o treaptă

ierarhică superioară. Promovare pe care mi-o acordă comitetul respectiv. Şi
pe baza căreia am contractat cumpărarea unei case. Desigur, pentru că n-ai
încă o familie a ta, poate că nu înţelegi ce importanţă are. Dar pentru mine
este foarte important. Un cămin. O Casă Bună. Pentru familia mea, pentru
copil. Comitetul de Titularizare se va întruni. Acesta este mersul lucrurilor.
Se vor întâlni şi vor analiza reclamaţia ta. Şi o vor respinge. Da. Vor
respinge reclamaţia ta! Dar în timpul acesta, eu voi pierde casa. Pentru că n-
o să pot finaliza actele de vânzare-cumpărare. Voi pierde banii de avans, iar
casa pe care am ales-o pentru soţia şi copilul meu se va duce pe apa
sâmbetei. Da. Sigur, îmi dau seama că te-am supărat. Îţi înţeleg furia
împotriva profesorilor. Şi eu am fost furios pe profesorii mei. Mă simţeam

610
rănit şi umilit de ei. Iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care am
intrat în învăţământ.

CAROL: Ce vreţi de la mine?...

JOHN (pauză): Am fost mâhnit profund. Atunci când am primit reclamaţia

de la Comitetul de Titularizare. Am fost şocat… Şi foarte
mâhnit. Nu, nu vreau să te impresionez cu tristeţile mele. Dar…
ce să zic… n-am înţeles. Apoi m-am gândit: s-ar putea ca acolo
unde ne considerăm inatacabili, tocmai acolo să fim mai
vulnerabili şi... (Pauză) Da. Bine. Mă consideri pedant. Da.
Sunt. Prin natura mea, prin naştere, prin profesie, nu ştiu.
Întotdeauna caut o paradigmă pentru...

CAROL: Nu ştiu ce înseamnă o paradigmă.

JOHN: Un model.

CAROL: Atunci de ce nu folosiţi acest cuvânt? (Pauză)

JOHN: Bine. Da. Sigur. Căutam un model. Simt că unul din punctele...

CAROL: Eu...

JOHN: O secundă... unde mă simt invulnerabil ar fi continua mea

preocupare pentru demnitatea studenţilor mei. Te-am invitat aici
pentru... în ideea spiritului de investigaţie, ca să te intreb... să
întreb... (Pauză) Ce ţi-am făcut? (Pauză) Şi... şi... cum aş putea să
îndrept situaţia? N-am putea să rezolvăm această problemă acum?
Zău că n-are nici un sens.

CAROL: Ce puteţi face ca să mă forţaţi să retractez?

JOHN: Sub nici o formă n-am zis aşa ceva.

611
CAROL: Să mă mituiţi, să mă convingeţi...

JOHN: Nu...

CAROL: ...să retractez.

JOHN: N-am intenţia să…

CAROL: Aş vrea ca...

JOHN: Eu nu vreau să... Ai vrea ce?

CAROL: Nu, dumneavoastră aţi zis că vreţi să-ndreptaţi lucrurile. Să mă

forţaţi pe mine să retractez.

JOHN: N-am zis aşa ceva.

CAROL: Mi-am notat.

JOHN: Stai, stai puţin. Stoicii spuneau...

CAROL: Stoicii?

JOHN: Filosofii stoici considerau că dacă suprimi expresia „am fost

ofensat”, în mod automat anulezi şi ofensa. Gândeşte-te! Ştiu că
eşti supărată. Dar te rog doar să-mi spui. Efectiv. Efectiv: Ce rău ţi-
am făcut eu ţie?

CAROL: Tot ce mi-aţi făcut - în măsura în care mi-aţi făcut mie ca studentă
şi implicit corpului studenţesc - se află menţionat în reclamaţia
mea. La Comitetul de Titularizare...

JOHN: Bine. E-n regulă. (Pauză) Hai să vedem. (Ia de pe birou reclamaţia
şi citeşte) Aflu că sunt sexist. Că sunt elitist. Nu prea ştiu ce
înseamnă toate acestea, dar sunt sigur că pot fi aduse la un numitor
comun, cu un singur cuvânt derogatoriu care este „RĂU”. Că eu...
Că eu insist pentru lenevie, în anumite digresiuni de la textul

612
 recomandat, diversiuni megalomanice şi teatrale... aceste divagaţii
au forme pornografice şi sexiste... şi aici găsim chiar şi o listă de
exemple... ”închis în birou cu o studentă”... ”a spus o povestioară cu
conotaţii explicit sexuale… în care frecvenţa actului sexual la bogaţi
şi la săraci părea a fi punctul central... A avut tendinţa să îmbrăţişeze
studenta în cauză”... În fine, tot tacâmul... (Pauză. El citeşte) Că ţi-
am cerut să vii la mine în birou, pentru că avem ceva în comun...
(Pauză. El citeşte) ”Mi-a spus că mă place. Că îi place să stăm
împreună. Mi-a dat înapoi lucrarea de examen şi mi-a propus să
scriu alta, cu condiţia să vin mai des în biroul său”. (Pauză) Este
ridicol. Nu ştiai? Îţi spun eu. Tu vei fi umilită, iar pe mine mă va
costa casa şi...

CAROL: E “ridicol”...? (John ia reclamaţia şi reia cititul)

JOHN: „Mi-a spus că are probleme cu soţia; că vrea să suprime

constrângerile artificiale existente în relaţia profesor-student. Şi-a
pus braţele în jurul meu...”

CAROL: Negaţi aceste fapte? Puteţi nega? Vedeţi? (Pauză) Nu întelegeţi,

nu?

JOHN: Nu. Nu înţeleg.

CAROL: Dumneavoastră credeţi, credeţi că puteţi nega toate aceste lucruri

care de fapt s-au întâmplat. Sau dacă s-au întâmplat, ele
înseamnă cu totul altceva, nu? Înseamnă ce vreţi dumneavoastră
să însemne, nu? Nu vedeţi? M-aţi adus aici. Dumneavoastră ne
aduceţi aici ca să vă ascultăm cum continuaţi şi continuaţi... Sau
poate că nu mă exprim bine. Noi nu spunem ceea ce vrem să

613
 spunem, nu-i aşa? Şi-apoi îmi spuneţi: „Nu, nu te-nţeleg”... Şi-
apoi dumneavoastră… (Arată cu degetul)

JOHN: Verific reclamaţia?

CAROL: Da.

JOHN: Înţelegi ce spun eu? Nu poţi să-mi spui ce ai de spus cu cuvintele

tale?

CAROL: Acelea sunt cuvintele mele. (Pauză)

JOHN (citeşte): ”Mi-a spus că dacă voi sta singură cu el în biroul său, îmi
va schimba nota şi îmi va da nota maximă”. (Către Carol) Ce ţi-
am facut? Dumnezeule mare, atât de rău te-am jignit?

CAROL: Ceea ce “simt” eu este irelevant.

JOHN: Doar ştii c-am încercat să te ajut?!

CAROL: Tot ce ştiu, am scris în raport.

JOHN: Mi-ar face plăcere să te pot ajuta şi acum. Aş face-o din toată inima
înainte ca situaţia aceasta să ia amploare.

CAROL (odată cu ultimele lui cuvinte): Ştiţi ce?! Nu cred c-am nevoie de
ajutorul dumneavoastră. N-am nevoie de
nimic de la dumneavoastră.

JOHN: Am senzaţia că...

CAROL: Nu-mi pasă ce senzaţii aveţi. Nu vedeţi? Nu întelegeţi? Nu mai

puteţi face asta. NU. MAI. AVEŢI. PUTEREA. Aţi folosit-o
eronat? Cineva a folosit-o. Faceţi parte din acel grup? Da. Da.

614
 Faceţi Parte. Dumneavoastră aţi făcut lucrurile acestea. Şi mai şi
spuneţi: „O, lasă-mă să te ajut cu problema pe care-o ai...”

JOHN: Da. Înţeleg. Chiar te-nţeleg. Eşti rănită în amorul propriu. Da. Eşti
furioasă. Dar furia te trădează. Te împinge pe un drum care nu
duce nicăieri.

CAROL: Puţin îmi pasă ce credeţi dumneavoastră.

JOHN: Nu-ţi pasă? (Pauză) Dar vorbeai de drepturi. Nu? Am şi eu drepturi,

ca şi tine. Nu? Am o casă... care face parte din lumea reală. Şi
Comitetul de Titularizare, Bărbaţii Buni şi Adevăraţi...

CAROL: Domnule profesor...

JOHN: ... aparţin şi ei acestei lumi. Pricepi? Aceasta este viaţa mea. Eu nu
sunt un baubau...

CAROL: Domnule profesor...

JOHN: Eu...

CAROL: Domnule profesor! V-am făcut o favoare venind aici! Pentru că

dumneavoastră personal m-aţi chemat. Poate că n-ar fi trebuit s-o
fac. Dar am făcut-o. În numele meu şi al grupului din care fac
parte. Şi dumneavoastră vorbiţi de Comitetul de Titularizare care,
poate aţi uitat, dar are şi o femeie în componenţa sa. I-aţi putea
numi O Mare Distracţie, O Exprimare Istorică, orice altceva, dar
să-i numiţi Bărbaţii Buni şi Adevăraţi... e umilitor. E o remarcă
sexistă şi, privită în ansamblu, exprimă o metodă de gândire. E o
remarcă...

615
JOHN: Ei... hai... hai... e suficient ca să lipseşti o familie de...

CAROL: Suficient? Suficient? Da. Şi povestioara aceea pe care-am

reprodus-o este ticăloasă şi pornografică. E...

JOHN: ...pornografică...?

CAROL: Ce vă dă dreptul... Da. Să vorbiţi unei femei în biroul

dumneavoastră... Da. Da. Îmi pare rău. Îmi pare rău.
Dumneavoastră vă simţiţi împuternicit... Cu gura dumneavoastră
aţi spus asta. Să priviţi de sus, să vă aflaţi în anumite poziţii... Să
mă chemaţi aici... E? Mi-aţi spus că studiile superioare sunt o
glumă şi să le tratez ca atare. Dumneavoastră le trataţi aşa. Şi-aţi
mai mărturisit o anumită înclinare de a juca rolul Patriarhului la
cursul dumneavoastră. Adică... să negaţi, să acceptaţi. Să
îmbrăţişaţi studentele.

JOHN: Cum poţi face asemenea aserţiuni?! Cum poţi să debitezi...

CAROL: Cum puteţi nega asta? Aşa aţi făcut. AICI. Cu mine. Aţi
mărturisit. Iubiţi PUTEREA. Să deviaţi, să inventaţi, să încălcaţi... să
încălcaţi orice norme. Iar în sinea dumneavoastră, vi se pare încântător
acest obicei de a batjocori şi distruge. Ar trebui să-l analizaţi, domnule
profesor! Dar pe de altă parte, alegeţi exact lucrurile care vă fac să
înaintaţi: publicări de carte, promovări... Şi treptele pe care le urcaţi ca să
ajungeţi unde v-aţi propus le numiţi „ritualuri nevinovate”. Cu toate că
spuneţi că totul e numai ipocrizie. Dar aspiraţiile studenţilor
dumneavoastră? Acei studenţi silitori care muncesc, care au venit aici,
care-au suferit o adevărată sclavie ca să vină aici… Nici măcar nu vă
imaginaţi cât m-a costat pe mine să pot veni la această şcoală. Pe acei

616
 studenţi îi luaţi în bătaie de joc. Dumneavostră numiţi educaţia -
”hărţuială”... şi de acolo, din locul dumneavoastră atât de sigur, atât de
elitist, consideraţi confuzia noastră ca o glumă, cu toate eforturile şi
speranţele noastre. Apoi vă aşezaţi acolo şi vă-ntrebaţi: ”Ce am facut?” Şi
îmi cereţi tot mie să-nţeleg că şi dumneavoastră aveţi aspiraţii. Dar eu vă
spun. Vă spun că sunteţi un ticălos. Şi dacă aţi avea un gram de onestitate
în sinea dumneavoastră, aşa cum pretindeţi chiar în cartea
dumneavoastră... v-aţi privi sufletul. Şi aţi vedea aceleaşi lucruri pe care
le văd eu. Şi-atunci veţi simţi aceeaşi repulsie pe care o simt eu. O zi
bună! (Se pregăteşte să iasă din cameră)

JOHN: Aşteaptă un moment, te rog, doar un moment! (Pauză) Ce zi

frumoasă este azi.

CAROL: Ce?...

JOHN: Ai spus „o zi bună”. Şi mă gândeam ce frumoasă este ziua de

astăzi.

CAROL: Oare?

JOHN: Da, mie… aşa mi se pare.

CAROL: Ce importanţă are?

JOHN: Este esenţa comunicării umane. Eu spun ceva convenţional. Tu

răspunzi, dar de fapt informaţia pe care o schimbăm între noi nu are
nimic legat de vreme. Ea reprezintă acceptul nostru reciproc de a
conversa. De fapt, amândoi am fost de acord că suntem fiinţe umane.
(Pauză) Eu nu sunt un… exploatator şi tu nu eşti o... revoluţionară...
Că... s-ar putea să avem poziţii... sau dorinţe… care sunt în conflict,
totuşi, amândoi suntem oameni. (Pauză) Şi uneori suntem imperfecţi.

617
 (Pauză) Din când în când suntem în conflict. (Pauză) Ai dreptate,
multe lucruri le facem pentru propria bunăstare... Altele le facem
convenţional... (Pauză) Ai dreptate. (Pauză) Ai spus că ai venit la
aceste cursuri pentru că doreai să înveţi despre educaţie. Eu nu ştiu dacă
pot să te învăţ despre educaţie. Dar ştiu că-ţi pot spune ceea ce cred eu
despre educaţie. Şi apoi decizia e a ta. Dar nu trebuie să te cerţi cu
mine. Pentru că nu sunt eu subiectul. (Pauză) Şi dacă greşesc cumva…
de ce să mă pui la zid? Eu nu te pun pe tine. Îţi spun ce gândesc eu,
pentru că aceasta este datoria mea, oricât ar părea de convenţional. Eu
nu cred că putem merge mai departe până când nu vom accepta că şi
unul şi celălalt suntem oameni. (Pauză) Şi chiar aşa... putem avea
dificultăţi. (Pauză) Acum…

CAROL: ...Staţi...

JOHN: Da.

CAROL: Păi...

JOHN: Spune-mi foarte cinstit.

CAROL: Poziţia mea...

JOHN: Da. Vreau să aud. Cu vorbele tale. Ce vrei de fapt? Şi ce simţi?

CAROL: Eu...

JOHN: Da...

CAROL: Grupul meu…

JOHN: “Grupul” tău?... (Pauză)

CAROL: Oamenii cu care-am discutat...

618
JOHN: Nu-i nici o ruşine în chestia asta. Toată lumea are nevoie sfătuitori.
Are nevoie să-şi deschidă sufletul. Există totdeauna mai multe puncte de
vedere. Nu e nimic rău în asta. De fapt este esenţial. Bun. Acum: tu şi cu
mine... (Sună telefonul) Tu şi cu mine... (Ezită o clipă şi apoi răspunde la
telefon) Alo. (Pauză) Mmm… nu, ştiu ce-au făcut... (Pauză) Ştiu...
Spune-i că... Pot să te sun mai târziu?… Eu cred că se rezolvă. (Pauză)
Spune-i că... stai puţin. Pot să te sun eu înapoi?... Bine... Nu, nu, nu, nu, o
să luăm casa... Nu, ea n-o să... Nu, nu se pune problema restituirii
avansului… Nu, nu cred... Nu vrei să-l suni pe Jerry? Iubito… Nu vrei
să-l suni pe Jerry? Spune-i că... Spune-i că pot păstra avansul... pentru
că... s-ar putea să... Mda... Te rog! Ai încredere în mine. Acum, în acest
moment mă ocup de reclamaţie… Chiar acum. De aceea... Da, nu, nu...
Nu pot vorbi despre asta acum. Sună-l pe Jerry. Nu pot vorbi acum…
Bine... La revedere. (Închide telefonul. Pauză) Îmi cer scuze pentru
întrerupere.

CAROL: Nu e...

JOHN: Eu... tocmai spuneam...

CAROL: Aţi spus c-ar trebui să discutam despre reclamaţia făcută de mine.

JOHN: Corect.

CAROL: Dar noi tocmai despre asta vorbim.

JOHN: Da. Vezi tu? Acesta e esenţa problemei educaţionale.

CAROL: Nu, nu. Vroiam să spun că vorbim despre acest lucru la audiere, în
faţa Comitetului.

JOHN: Da, dar eu spun că putem discuta şi acum, la fel de uşor...

619
CAROL: Nu, eu cred că trebuie discutat numai la proces.

JOHN: Stai puţin...

CAROL: Procesul acela “convenţional”. Aşa cum aţi spus dumneavoastră.

(Se ridică) Şi aveţi dreptate, îmi pare rău dacă am fost
“nepoliticoasă”. Aveţi dreptate.

JOHN: Stai... Stai puţin...

CAROL: Chiar trebuie să plec.

JOHN: Acum, uite, pe cinstite! Am şi eu un interes. În acel status-quo.

Toată lumea are. Nu? Ce vroiam să-ţi spun este că acel comitet...

CAROL: Domnule profesor, aveţi dreptate. Numai că nu mă puteţi forţa.

JOHN: O să faci o... stai puţin... o să...

CAROL: N-ar fi trebuit să vin aici. Şi doar mi-au spus...

JOHN: Aşteaptă o clipă... Nu există nici un motiv. Uite! Eu încerc să te

salvez…

CAROL: Nu v-a cerut nimeni aşa ceva! Dumneavoastră încercaţi să mă

salvaţi pe mine? Fiţi amabil şi...

JOHN: Dar chiar din amabilitate o fac. Am vorbit cu tine foarte cinstit.
Putem să rezolvăm situaţia acum. Nu vreau decât să stai jos şi să...

CAROL: Vă rog să mă scuzaţi… (Ea dă să plece din cameră)

JOHN: Stai jos! Fiecare are... Aşteaptă te rog un moment! Stai o clipă!... Fă-
mi hatârul şi... (O reţine cu forţa în birou, împiedicând-o să plece)

620
CAROL: LĂSAŢI-MĂ! LĂSAŢI-MĂ SĂ PLEC!... AJUTOR!... AJUTOR!
…

ACTUL III

La ridicarea cortinei, Carol şi John stau la birou, unul în faţa celuilalt.

JOHN: Te-am chemat aici. (Pauză) Te-am chemat aici împotriva, împotriva
voinţei...

CAROL: Am fost foarte surprinsă de invitaţia dumneavoastră.

JOHN: ...împotriva voinţei mele, împotriva bunului simţ...

CAROL: Am fost surprinsă...

JOHN: ...Împotriva ... Da. Sunt convins.

CAROL: Dacă doriţi să plec, o să plec. Chiar acum o să plec... (Se ridică)

JOHN: Hai să începem în mod corect! Am senzaţia…

CAROL: Asta mi-am dorit şi eu. De aceea am venit aici, dar acum...

JOHN: Am senzaţia că...

CAROL: …Poate c-ar fi mai bine să plec...

JOHN: Nu vreau să pleci. Eu te-am rugat să vii...

CAROL: Nu trebuia să vin aici.

JOHN: Nu. (Pauză) Mulţumesc.

CAROL: Bine. (Pauză. Se aşează)

621
JOHN: Am senzaţia că este o formă de a profita. Prin situaţie se profită de
tine...

CAROL: Ce să se....

JOHN: Dacă m-ai asculta până la capăt. Dacă m-ai lăsa să termin ce am de
spus…

CAROL: De aceea am venit aici. Procurorii mi-ai zis să nu vin.

JOHN: Procurorii?!…

CAROL: Am fost foarte mirată că m-aţi chemat.

JOHN: Stai puţin...

CAROL: Da. Dar eu n-am venit aici ca să-mi spuneţi cum se profită de
mine!

JOHN: Procurorii...

CAROL: Nu, nu. Poate c-ar trebui să plec... (Se ridică)

JOHN: Aşteaptă!

CAROL: Nu. N-ar fi trebuit....

JOHN: Aşteaptă. Aşteaptă un moment.

CAROL: Da? Ce doriţi de fapt de la mine? (Pauză) Ce doriţi?

JOHN: Aş vrea să mă asculţi până la sfârşit. Numai dacă vrei. (Pauză) Te

rog. Ţi-aş rămâne foarte îndatorat dacă m-ai asculta. (Pauză. Ea se
aşează) Mulţumesc. (Pauză)

CAROL: Ce vreţi să-mi spuneţi?

622
JOHN: Nu pot să... (Pauză) Cred că-ţi datorez nişte scuze. (Pauză.
Uitându-se la hârtiile pe care le avea în mână) Am citit. (Pauză)
Am citit şi recitit aceste acuzaţii.

CAROL: Ce „acuzaţii”?

JOHN: Cele... cele de la comitetul de... ce alte acuzaţii?

CAROL: De la Comitetul de Titularizare?

JOHN: Da.

CAROL: Scuzaţi-mă, dar acelea nu sunt acuzaţii. Acelea sunt dovedite. Ele
sunt fapte.

JOHN: Cum…

CAROL: Nu. Acelea nu sunt „acuzaţii”. Comitetul... (Telefonul începe să

sune) Comitetul a hotă…

JOHN: ...Bine...

CAROL: ...a hotărât că acelea nu sunt acuzaţii.

JOHN: BINE. BINE. BINE. (Ridică receptorul şi vorbeşte la telefon) Alo…

Da. Nu. Sunt aici... Spune-i domnului... Nu, acum nu pot vorbi cu
el... Sunt sigur că el a... Ştiu... Nu. N-am timp acum… Spu... spune-
i domnului... spune-i lui Jerry că sunt bine şi o să-l sun eu. (Pauză)
Soţia mea. Da. Îmi dau seama că este... Da. Mulţumesc… Da. O
sun şi pe ea. Dar acum nu pot vorbi. (Închide telefonul. Pauză) Da.
A fost frumos din partea ta că ai venit. Îţi mulţumesc. Am studiat.
Am petrecut ceva timp cu studiul “rechizitoriului”.

CAROL: Va trebui să-mi explicaţi cuvântul.

623
JOHN: Rechizitoriu?!...

CAROL: Da.

JOHN: Este o… “listă de informaţii”. De acuzaţii...

CAROL: E-n regulă.

JOHN: Prin care se pretinde…

CAROL: Nu. Aşa ceva nu admit! Nu admit! Nu se pretinde nimic! Totul e

dovedit.

JOHN: Te rog, aşteaptă puţin...

CAROL: N-am venit aici ca să...

JOHN: Dacă-mi permiţi... Dacă-mi permiţi, indiferent ce ai tu senzaţia că

este...

CAROL: Subiectul acestei discuţii nu este ce am eu „senzaţia”. Nu-i vorba

despre “sentimentele” mele, ci despre sentimentele unor femei. Şi
ale unor bărbaţi. Superiorii dumneavoastră care au fost “avertizaţi”.
Întelegeţi? Li s-au semnalat nişte fapte. Au pus în balanţă dovezile şi
mărturiile, înţelegeţi? Şi-au ajuns la concluzia că sunteţi vinovat. Şi
că nu meritaţi acea promovare. Că trebuie să vă pedepsească. Pentru
fapte. Pentru fapte. Totul e dovedit. Vedeţi? Prin acţiunile
dumneavoastră. Aşa au zis membrii comitetului. Aşa a zis şi
avocatul meu. Pentru tot ce aţi făcut în timpul orelor de curs. Pentru
tot ce aţi făcut în acest birou.

JOHN: Mă vor disculpa.

CAROL: Atât cât vor putea şi ei. Chiar nu întelegeţi? Sunteţi supărat? Cine
v-a adus în această situaţie? Nu sexul dumneavoastră. Nici rasa. Nici

624
 clasa socială din care faceţi parte. CI PROPRIILE ACŢIUNI. Şi
sunteţi supărat. Şi m-aţi chemat aici. Ce doriţi de fapt? Vreti să mă
„vrăjiţi”? Vreţi să mă „convingeţi”? Vreţi să retractez? Nu. N-o să
retractez. De ce-aş face-o? Tot ceea ce spun e corect. O să-mi
explicaţi, o să-mi spuneţi că aveţi o soţie şi un copil. O să-mi spuneţi
că aveţi o carieră pentru care aţi muncit douăzeci de ani. Ştiţi de fapt
pentru ce aţi muncit? Pentru PUTERE. Putere. Întelegeţi? Şi mie-mi
spuneţi poveşti. Despre casa dumneavoastră, despre şcolile
particulare, despre privilegii, despre cum sunteţi dumneavoastră
îndreptăţit. Să cumpăraţi, să cheltuiţi, să vă bateţi joc, să convocaţi.
Nu înţelegeţi? Aţi muncit douăzeci de ani ca să aveţi dreptul să mă
insultaţi. Şi aveţi pretenţia să fiţi plătit pentru asta! Casa
dumneavoastră. Soţia dumneavoastră… Avansul pentru casa
dumneavoastră...

JOHN: Tu nu ai sentimente?

CAROL: Asta şi spuneam. Vedeţi? Tu nu ai sentimente? Argumentul

dumneavoastră final. Cine nu are sentimente? Animalul. Nu
aparţin speciei dumneavoastră. Vă întrebaţi dacă sunt om, nu?

JOHN: Tu nu ai sentimente?

CAROL: Am o responsabilitate.

JOHN: Faţă de cine?

CAROL: Faţă de cine? Faţă de această instituţie. Faţă de studenţi. Faţă de

grupul meu.

JOHN: “Grupul” tău?…

625
CAROL: Da. Pentru că eu nu vorbesc pentru mine. Ci pentru ei. Pentru cei
care suferă ceea ce sufăr şi eu. Faţă de care... chiar dacă eu aş fi
tentată, să ce, să iert? Să uit? Ce? Să trec cu vederea...

JOHN: ...comportamentul meu?

CAROL: Aş greşi.

JOHN: Chiar dacă ai fi înclinată să mă “ierţi”.

CAROL: Aş greşi.

JOHN: Şi ce-ar transpira?…

CAROL: Ar transpira?...

JOHN: Da.

CAROL: Adică ce s-ar întâmpla?

JOHN: Da.

CAROL: Păi spune aşa! Cine dracu’ te crezi? Vrei un post! Vrei puteri
nelimitate! Să faci şi să spui orice-ţi trece prin cap! Orice ai
chef!... Să Examinezi! Să Întrebi! Să Flirtezi!...

JOHN: Eu niciodată...

CAROL: Un moment! (Începe să citească din notiţe) În data de l2: ”O zi

bună, scumpo”. În data de l5: ”Astăzi arăţi fermecător”. V-am văzut.
Eu v-am văzut, domnule profesor! Timp de două semestre, v-aţi
exercitat aşa zisele „prerogative paterne”, cum le consideraţi
dumneavoastră... Şi ce altceva înseamnă asta decât o formă de viol?
Chiar aşa este! M-aţi chemat aici ca să-mi explicaţi, ca unui copil,
ceva ce eu nu înţeleg. Iată că am venit aici ca să vă explic eu ceva.
DUMNEAVOASTRĂ NU SUNTEŢI DUMNEZEU! (Scoate cartea

626
 scrisă de John) Şi cartea dumneavoastră? Credeţi că mă “luminează”
în vreun fel? Bateţi câmpii. Ce să spun - “nonconformist”. În afara
oricărei tradiţii. Nu, nu. (Citeşte din carte) …”din acea frumoasă
tradiţie a cercetării. Despre scepticismul politicos...” ...Şi mai
spuneţi că dumneavoastră credeţi în discursul intelectual liber. NU
CREDEŢI ÎN NIMIC! NU CREDEŢI ÎN ABSOLUT NIMIC!

JOHN: Cred în libertatea cugetului.

CAROL: Zău? Sună bine.

JOHN: Da, da.

CAROL: Şi atunci de ce puneţi la-ndoială decizia comitetului de a vă refuza

promovarea? De ce puneţi la-ndoială suspendarea dumneavoastră?
Credeţi în ceea ce credeţi dumneavoastră că e libertatea cugetului.
Atunci totul e-n regulă. Dumneavoastră credeţi în libertatea cugetului şi
într-o casă şi în privilegii pentru copilul dumneavoastră şi în
promovarea în funcţie. Dar eu vă spun răspicat. Dumneavoastră nu
credeţi în libertatea cugetului, ci într-o ierarhie elitistă, protejată, care la
rândul ei vă recompensează. Şi pentru care dumneavoastră sunteţi un
bufon. Dumneavoastră ironizaţi si exploataţi sistemul care vă plăteşte
chiria. Greşiţi, domnule profesor! Nu eu greşesc, dumneavoastră greşiţi.
Iar despre mine credeţi că sunt plină de ură. Ştiu exact ce credeţi despre
mine.

JOHN: Ştii?

CAROL: Credeţi că sunt... Sigur că ştiu. Credeţi că sunt o tânără speriată,

frustrată, zăpăcită, poate chiar părăsită, care vrea răzbunare şi
putere. (Pauză) Nu-i aşa? (Pauză)

627
JOHN: Da. Aşa cred.

CAROL: Nu-i mai bine aşa? Pentru prima oară m-aţi tratat cu respect.
Pentru că mi-aţi spus adevărul. (Pauză) Eu n-am venit aici… ca să mă
bucur de necazul dumneavoastră. De ce m-aş bucura? Eu nu profit cu
nimic de pe urma acestei „nenorociri care vi s-a întâmplat”. Am venit
aici ca să vă spun ceva. (Pauză) Că eu cred... că eu cred c-aţi greşit. Că
aţi greşit îngrozitor de rău. Acum mă urâţi, nu? (Pauză)

JOHN: Da.

CAROL: De ce mă urâţi? Pentru c-aveţi impresia că greşesc? Nu! Pentru că

am, aşa credeţi, putere asupra dumneavoastră. Ascultaţi-mă. Ascultaţi-
mă, domnule profesor! (Pauză) Ceea ce urâţi dumneavoastră este
puterea! Aveţi o ură atât de profundă încât orice discuţie într-o
atmosferă liberă, destinsă, este imposibilă. Nu este „puţin probabilă”.
Este pur şi simplu imposibilă. Nu-i aşa?

JOHN: Da.

CAROL: Nu-i aşa ...?!

JOHN: Presupun că da.

CAROL: Lucrul pe care-l consideraţi atât de crud este tocmai acest proces
de selecţie, pe care eu şi grupul meu îl suportăm în fiecare zi din viaţa
noastră. La admiterea în şcoală. La examene, la lucrările din clasă... O
fi incorect? N-aş putea să vă spun. Dar dacă este corect? Sau dacă este
“un rău necesar” pentru noi, atunci, pentru Dumnezeu, trebuie să fie şi
pentru dumneavoastră. (Pauză) Dumneavoastră scrieţi despre
„responsabilitatea faţă de tineret”. Trataţi-ne cu respect şi o să vă
arătăm care este responsabilitatea dumneavoastră! Noi am muncit din

628
 greu ca să ajungem la această şcoală. (Pauză) O mare parte dintre noi.
(Pauză) Am învins prejudecăţi. Economice, sexuale, nici măcar nu vă
puteţi imagina. Şi am îndurat asemenea umilinţe, pe care mă rog la
Dumnezeu să nu aveţi niciodată ocazia să le cunoaşteţi nici
dumneavoastră, nici cei pe care-i iubiţi. (Pauză) Pentru a putea fi
admisă aici. Pentru a visa la o viaţă sigură, ca şi dumneavoastră. Noi,
cei care suntem în orice moment în pericol de a fi privaţi de acest vis.
De către...

JOHN: ...de către...?

CAROL: De către administraţie. De către profesori. De către

dumneavoastră. De... o notă proastă, un examen de care nu putem
trece pentru a putea absolvi şcoala; de un răspuns aiurit al vreunuia
dintre noi, pe care dumneavoastră nu-l găsiţi amuzant. Acum,
înţelegeţi? Ce înseamnă să fii supus acelei puteri. (Pauză)

JOHN: Nu înţeleg. (Pauză)

CAROL: Acuzaţiile mele nu sunt triviale. Aţi văzut asta după graba cu care
au fost acceptate. O glumă cu o tentă sexuală. Limbajul pe care-l
folosiţi, o mângâiere fizică sau verbală, da, da, ştiu, le consideraţi
lipsite de însemnătate. Eu înţeleg. Eu sunt diferită de
dumneavoastră. Atunci când îţi pui mâna pe umărul cuiva...

JOHN: N-a fost un gest cu vreo conotaţie sexuală.

CAROL: Ba a fost. A FOST! Nu pricepi?… Nu-nţelegi? NU SUNTEŢI

DUMNEAVOASTRĂ CEL CARE DECIDE.

629
JOHN: Îţi accept punctul de vedere. Şi înţeleg că sunt multe lucruri bune la
care faci referinţă…

CAROL: Credeţi...?

JOHN: ...dar asta nu înseamnă că eu nu mă pot schimba în unele privinţe,

unde am dovedit că am deficienţe... Dar...

CAROL: Va consideraţi nevinovat la acuzaţia de hărţuire sexuală?...

(Pauză)

JOHN: Păi... eu... eu… Ştii şi tu.... eu cred că nu sunt prea bătrân ca să mai
pot învăţa... Şi eu pot învăţa...

CAROL: Va considertaţi inocent la acuzaţia de....

JOHN: Stai... stai puţin... Foarte bine, hai să ne intoarcem la ....

CAROL: PROSTULE! Ce crezi că sunt eu? Să vin aici şi să mă topesc la un

zâmbet. Palavragiu tâmpit. Crezi c-am venit aici să mă răzbun!
Nu vreau nici o răzbunare! VREAU SĂ FIU ÎNŢELEASĂ!

JOHN: Asta vrei?…

CAROL: Da. (Pauză)

JOHN: La ce-ar mai folosi. S-a terminat.

CAROL: Ce s-a terminat ?

JOHN: Postul meu de...

CAROL: O! Postul dumneavoastră! Despre asta vreţi să-mi vorbiţi.

(Pauză. Ea se ridică cu intenţia de a părăsi încăperea. Face câţiva paşi şi
se întoarce către el) Foarte bine. (Pauză) Ce ar fi dacă ar fi posibil ca
Grupul meu să-şi retragă plângerea? (Pauză)

630
JOHN: Cum?

CAROL: Uite aşa. (Pauză)

JOHN: De ce?

CAROL: Să zicem că aşa... ca un act de prietenie.

JOHN: Un act de prietenie.

CAROL: Da. (Pauză)

JOHN: În schimbul a ce?

CAROL: Nu cred că ”schimb” este un cuvânt bine ales. Nici ”în schimb”,
nu. Am putea spune: ce avem de obţinut din acest semn de
prietenie?

JOHN: „ De obţinut”?

CAROL: Da.

JOHN (pauză): Nimic. (Pauză)

CAROL: Aveţi dreptate. Nu obţinem nimic. (Pauză) Vă daţi seama de

asta?

JOHN: Da.

CAROL: E un cuvânt mic, domnule profesor. „Da”. ”Înţeleg”.

JOHN: Şi ai putea vorbi cu cei din comitet?…

CAROL: Din comitet?…

JOHN: Da.

CAROL: Bineînţeles. Aşa ne-am gândit şi noi.

JOHN: „Cu condiţia să” ce?

CAROL: „ Dat fiind”... Cred că sună mai prietenos.

631
JOHN: DAT FIIND CE?

CAROL: Şi vă rog să mă credeţi, vă înţeleg furia. Să nu credeţi ca n-o

simt… Da. Am o listă.

JOHN: O listă?!…

CAROL: Iată o listă de cărţi pe care noi...

JOHN: O listă de cărţi!?…

CAROL: Da. Pe care noi le considerăm discutabile.

JOHN: Cum?

CAROL: Vi se pare aşa bizar?…

JOHN: Nu pot să cred...

CAROL: Nu e necesar să credeţi dumneavoastră.

JOHN: Libertatea academică...

CAROL: Cineva alege aceste cărţi. Dacă dumneavoastră le puteţi alege,

înseamnă că şi ceilalţi pot. Ce sunteţi, ”Dumnezeu”?

JOHN: Nu, nu, ar fi periculos....

CAROL: Dumneavoastră aveţi un program, noi avem un alt program. Nu

mă interesează motivaţia sau sentimentele dumneavoastră. Mă
interesează doar cum acţionaţi. Dacă doriţi să vorbesc la
Comitetul de Titularizare, iată lista mea. Sunteţi o PERSOANĂ
LIBERĂ, dumneavoastră hotărâţi. (Pauză)

JOHN: Dă-mi lista. (Ea i-o dă. El citeşte)

CAROL: Cred că veţi considera...

JOHN: Pot s-o citesc şi singur. Mulţumesc.

632
CAROL: Avem acolo un număr de texte pe care vrem să le...

JOHN: Văd.

CAROL: Suntem destul de binevoitori...

JOHN: Bine, lasă-mă să mă uit peste ea... (Citeşte)

CAROL: Cred că...

JOHN: UITE CE E! Vă citesc revendicările. DA? (Pauză. Citeşte) Vreţi să

interziceţi cartea mea?

CAROL: Noi nu am dori...

JOHN (privind la listă): Păi, scrie aici....

CAROL: ...Am vrea să nu mai fie inclusă ca exemplu reprezentativ al

acestei universităţi.

JOHN: Ieşi afară!

CAROL: Dacă veţi lăsa deoparte crizele de personalitate...

JOHN: Ieşi dracului afară din biroul meu!

CAROL: Nu, cred că voi reconsidera…

JOHN: ...s-o crezi tu că poţi.

CAROL: Noi putem şi o vom face. Vrei să te sprijinim? Aceasta e singura

pro...

JOHN: ...să-mi interziceţi cartea...?

CAROL: …Este corect să...

JOHN: ...Aceasta ... aceasta este o UNIVERSITATE... Noi...

CAROL: ...iar noi avem o declaraţie pe care vrem ca dumneavoastră să o...

(Ea îi înmânează o foaie de hârtie)

633
JOHN: Nu, nu. Nici nu se pune problema. Îmi pare rău. Nu ştiu ce-a fost în
capul meu. Eu sunt un profesor! Pe uşa aceea este scris numele
meu şi eu sunt cel care predă la orele de curs. Am o carte pe care
scrie numele meu. Iar într-o bună zi, fiul meu o să vadă această
carte. Iar eu am o responsa... Nu, îmi pare rău, chiar am o
responsabilitate... faţă de mine însumi, faţă de fiul meu, faţă de
profesia mea... N-am fost pe-acasă de două zile. Numai ca să mă
concentrez asupra acestei probleme.

CAROL: N-aţi fost...?

JOHN: Nu, n-am fost, dacă te interesează. Am fost la un hotel. Şi m-am

gândit. (Telefonul începe să sune)

CAROL: N-aţi fost acasă...?

JOHN: ...Şi m-am gândit, înţelegi?

CAROL: Da.

JOHN: Şi, şi... am o datorie la tine, abia acum îmi dau seama. (Pauză) Eşti
un om periculos, un om rău şi este treaba mea... să te refuz... să-ţi
spun NU. Ai perfectă dreptate. Tu vrei să-mi interzici cartea? Du-te
dracului şi poa’ să-mi facă orice!

CAROL: N-aţi fost acasă de două zile...

JOHN: Parcă ţi-am mai spus asta.

CAROL: Cred c-ar fi mai bine să răspundeţi la telefon. (Pauză) Ar fi mai

bine să ridicaţi receptorul. (Pauză. John răspunde)

JOHN (la telefon): Da. (Pauză) Ar fi trebuit să fiu la... Au fost îngrijo... au
fost îngri... Nu, acum sunt bine, Jerry. Sunt puţin... am fost puţin

634
 întors pe dos, dar acum am început să mă lămuresc... Nu-ţi face
probleme din cauza mea… Mă costă postul de profesor? Foarte
bine. Înseamnă că nu merita atâta agitaţie. Spune-i lui Grace că vin
acasă şi totul va fi bi... (Pauză) Ce?! (Pauză) Ce?! (Pauză) Ce vrei
să spui cu asta? CE?! Jerry... Jerry... (Pauză) NU! (Pauză) NU!
Nu se poate... Ce vrei să spui? (Pauză) Dar cum... (Pauză) Ea este,
ea e, ea e aici, cu mine. (Pauză. Închide telefonul. I se adresează
lui Carol) Asta ce vrea să-nsemne?!

CAROL: Am crezut că ştiţi.

JOHN: Ce? (Pauză) Ce-nseamnă asta?

CAROL: Aţi încercat să mă violaţi. (Pauză) În conformitate cu legea.

(Pauză)

JOHN: Ce?!!!…

CAROL: A fost o tentativă de viol. Când am vrut să părăsesc biroul

dumneavoastră v-aţi împins în mine. V-aţi “apăsat” corpul
dumneavoastră în mine.

JOHN: Cum?!!!

CAROL: Grupul meu i-a spus avocatului dumneavoastră c-o să vă dăm în

judecată…

JOHN: NU...

CAROL: Aşa mi s-a spus. A fost act de violenţă.

JOHN: ...Nu...

CAROL: Ba da. Şi tentativă de viol. Aşa a fost. (Pauză)

635
JOHN: Cred că acum ar trebui să pleci.

CAROL: Eu am crezut că ştiţi.

JOHN: Trebuie să vorbesc cu avocatul meu.

CAROL: Da. Poate c-ar trebui. (Telefonul sună din nou. Pauză)

JOHN (Ridică telefonul. La telefon): Alo? Eu... Da. Tocmai m-a sunat.
Nu… Nu pot vorbi acum, iubito. (Către Carol) Ieşi afară!

CAROL: ...Soţia dumneavoastră?…

JOHN: Nu e treaba ta. Ieşi afară! (În telefon) Nu, nu, o să fie totul bine. Nu
pot, iubito, nu pot vorbi acum. (Către Carol) Ieşi afară de-aici!

CAROL: Plec imediat.

JOHN: Bine.

CAROL (ieşind): Şi nu-i mai spuneţi soţiei dumneavoastră - “iubito”.

JOHN: Ce?

CAROL: Nu-i mai spuneti soţiei dumneavoastră “iubito”. Aţi auzit ce-am
spus.

Carol porneşte spre uşă. John o înşfacă şi începe să o bată.

JOHN: Căţea ordinară ce eşti! Crezi că poţi veni aici să-mi distrugi viaţa
cu corectitudinea ta politică?! Jigodie! (O trânteşte la pământ)
După ce m-am purtat atât de frumos cu tine?… Ar trebui să fii...
Să te violez...? Pe tine?!…Îţi baţi joc de mine...? (Apucă un scaun,
îl ridică deasupra capului şi înainteaza către ea) Nu te-aş atinge
nici măcar cu un băţ! Curvo!…

636
Ea se chirceşte pe podea. Pauză. El se uită în jos la ea. Lasă scaunul jos. Se
duce la biroul său şi începe să-şi aranjeze hârtiile. Pauză. Se uită către ea.

JOHN: ...Păi... (Pauză. Ea se uită la el)

CAROL: Da. Aşa este. (Nu-l priveşte în faţă şi lasă capul în jos. Ei
însăşi) ...Da. Aşa este.

FINAL

costinmanoliu2004@yahoo.com

tel. 0723.829.813; 312.82.85; 3174.874

..

637
638