3
23
SOCIALIZAREA
1. PROCESUL SOCIALIZÃRII
2. STADIILE SOCIALIZÃRII
STADIILE
2. AGENÞII DE SOCIALIZARE*
CE? DE CE?
sunt socialitatea e necesarã
sociabilitatea cunoaºterea
socializarea ºi stadiilor socializãrii
formele ei ºi a agenþilor de
socializare
1. PROCESUL SOCIALIZÃRII
Individ ºi societate – iatã domeniile principale
ale sociologiei din care decurg o serie de probleme,
precum: acþiunea socialã ºi raþionalitatea/iraþio-
nalitatea fiinþei umane, rolul factorului ereditar ºi
al mediului natural ºi social în dezoltarea
individului ca persoanã ºi a societãþii în ansamblul
ei º.a.m.d. Constituirea societãþii s-a realizat ca
urmare a asocierii indivizilor, ei înºiºi devenind fiinþe
sociale numai împreunã cu ceilalþi, indiferent de
formele de asociere pe care le-a cunoscut istoria
dezvoltãrii umane ºi sociale. Premisa constituirii
societãþii este socialitatea, termen explicat ca o
consecinþã a naturii umane, un complex de
instincte, sentimente, stãri de spirit, înclinaþii º.a.
Sociabilitatea reprezintã o abilitate a individului
de integrare în colectivitate. Ea exprimã tocmai
forma pe care o îmbracã nevoia de asociere
(socialitate) în diferite culturi. Conform teoriei lui
G. Simmel, sociabilitatea ar fi doar o formã a socia-
litãþii, cea care ar cuprinde doar manifestãrile „pozi-
tive“: altruism, cooperare, toleranþã, întrajutorare.
2. STADIILE SOCIALIZÃRII
STADIILE
Drumul socializãrii, de la naºtere pânã la moar-
te, parcurge mai multe etape corespunzãtoare
evoluþiei biologice, dezvoltãrii psihologice ºi
CUM?
sã vã însuºiþi
valorile ºi normele
sociale ºi sã vã
comportaþi
prosocial
Socializarea reprezintã un proces psihosocial de
transmitere-asimilare a cunoºtinþelor, a deprinderilor,
a atitudinilor, a normelor, a valorilor, a concepþiilor
sau a modelelor de comportare în vederea formãrii,
adaptãrii ºi integrãrii sociale a unei persoane.
Dezvoltarea fizicã ºi psihicã se realizeazã prin
învãþare, printr-o serie de mecanisme ºi agenþi ai
socializãrii (familia, ºcoala, organizaþiile de diferite
tipuri º.a.). Învãþarea socialã depinde atât de caracte-
risticile individuale (vârstã, sex, maturizare,
dezvoltare º.a.), cât ºi de influenþele sociale, precum:
dinamica ºi conþinutul mesajelor, metodele de
transmitere etc. Faþã de educaþie, socializarea este
un concept mai larg deoarece include ºi asimilarea,
prin imitaþie, contagiune, a unor conþinuturi
axiologice ºi comportamentale pe care societatea
nu ar dori sã le transmitã. Prin socializare omul se
transformã dintr-o fiinþã biologicã într-una socialã,
însuºindu-ºi limba, obiceiurile, valorile ºi normele
specifice pentru a putea trãi în societate. Fiinþa devine
astfel umanã, procesul de socializare fiind un proces
de umanizare.
- socializare primară
- socializare secundară
- socializare continuă
integrãrii sociale. Printre psihologii ºi sociologii care
au studiat comportamentul indivizilor în diferite
etape de viaþã, explicând cum fiinþa biologicã
24
devine socialã prin mecanisme ale procesului de
socializare, pot fi menþionaþi urmãtorii: Sigmund
Freud, George Herbert Mead, Jean Piaget.
Copilãria
Conform teoriei lui Freud, rezultatã din studiul
comportamentului uman în urma psihanalizei,
bebeluºul trebuie sã înveþe cã nu toate dorinþele îi
pot fi satisfãcute imediat. Aceasta o face prin
reprimãri repetate, proces dureros care îi va influenþa
comportamentul toatã viaþa. Desprinderea de sub
tutela mamei ºi autoritatea tatãlui, corespunzãtoare
perioadei dezvoltãrii sinelui autonom, ar corespunde
reprimãrii complexului Oedip ºi antagonismul faþã
de tatã – ambele procese petrecute la nivel
inconºtient. Acceptate de unii, criticate de alþii,
ideile lui Freud ºi-au dovedit, în mare parte,
valabilitatea.
Un alt punct de vedere cu privire la achiziþiile
din perioada copilãriei îl aduce pe G.H. Mead care
pune în centrul atenþiei ideea cã dezvoltarea copi-
lului, ca fiinþã socialã, se face în primul rând prin
imitaþie (teorie dezvoltatã ºi de G. Tarde), aceasta
fãcându-se prin joc. La vârsta de 4-5 ani, copilul
preia rolul celuilalt, îndeosebi adult. Distincþia dintre
„Eu“ – bebeluº nesocializat ºi „pe mine“ – sinele
social, înseamnã o trecere la conºtiinþã care îl face
pe copil sã discearnã cum îl vãd alþii pe el.
Vârsta de 8-9 ani ar fi marcatã de jocul organizat
în care sunt înþelese regulile, chiar valorile de între-
cere, onestitate, competiþie, corectitudine, dreptate,
cinste.
Diferenþierile de socializare pot fi explicate ºi
din perspectiva stadiilor dezvoltãrii cognitive care,
dupã J. Piaget, ar fi urmãtoarele:
a. sensorimotor – pânã la 2 ani;
b. pre-operaþional – 2-7 ani;
c. operaþional concret – 7-10 ani;
d. operaþional-formal – 11-15 ani în care copiii
învaþã sã gândeascã despre ei ºi mediul în care
trãiesc.
Existã diferenþe de socializare nu numai în func-
þie de vârsta corespunzãtoare dezvoltãrii biologice
ºi psihice, ci ºi în funcþie de tipurile de societate
(tradiþionale, moderne), sistemele de ºcolarizare,
politicile sociale ºi educaþionale etc.
Adolescenþa
Schimbãrile biologice pe care le aduce puber-
tatea sunt fundamentale pentru viaþa de adult de
mai târziu. Ritmul schimbãrilor sociale provoacã
adesea derutã, adolescenþa fiind o perioadã de
tranziþie între copilãrie ºi maturitate. O vârstã a
întrebãrilor, la care încearcã sã rãspundã pãrinþii,
profesorii, colegii, prietenii din anturajul
adolescentului. Întrebãrile, mai ales cu privire la
viaþa sexualã, la prietenii ºi dragoste, provoacã
neliniºte, factorii implicaþi în educaþie negãsind
întotdeauna mijloacele cele mai adecvate pentru
prezentarea acestor probleme. Adaptarea la acest
stadiu necesitã mult tact din partea educatorilor,
dar ºi sinceritate ºi încredere în adulþi din partea
copiilor.
Tinereþea ºi vârsta adultã maturã
Aceastã perioadã, corespunzãtoare vieþii active
presupune învãþarea normelor ºi valorilor din cultura
organizaþiei unde individul munceºte ºi o continuã
adaptare la viaþa profesionalã, de familie. Noile roluri
de angajat, de soþ/soþie, mamã/tatã se învaþã ºi
necesitã permanente achiziþii de cunoºtinþe, compe-
tenþe, atitudini. O permanentã adaptare la contexte
de viaþã marcate de evenimente inedite (ocuparea/
schimbarea unui loc de muncã, cãsãtoria, naºterea
primului copil în familie º.a.).
Bãtrâneþea
Bãtrâneþea este o stare de spirit asociatã uneori
cu pierderea stãrii de sãnãtate, dobândirea senti-
mentului inutilitãþii, prin plecarea copiilor de acasã,
care coincide cu pensionarea ºi reducerea venitu-
rilor, cu neputinþa satisfacerii unor nevoi elemen-
tare. Chiar ºi cu ideea morþii trebuie sã ne împãcãm,
iminenþa morþii fiind, conform teoriei lui Elisabeth
Kübler-Ross, un proces comprimat de socializare
care implicã un model stadial, cu 5 faze: negarea,
mânia, tocmeala, depresia, acceptarea. Deºi nu este
specificã numai vârstei a treia, ea este mai frecventã
la aceastã categorie.
Traseul inserþiei individului în viaþa socialã nu
este unul linear ºi nici uniform. Corespunzãtor fiecãrei
etape din viaþã, individul are de fãcut faþã unor
provocãri, trebuie sã rãspundã unor întrebãri vitale.
Aceste rãspunsuri sunt oferite de „lumea socialã de
bazã“ pe care o asimileazã într-un proces de
socializare primarã, adicã socializarea care are loc
în copilãrie, prin care cel nãscut doar cu potenþialitãþi
devine o fiinþã. Socializarea secundarã este legatã
de diviziunea socialã a muncii, de distribuirea socialã
a cunoºtinþelor specifice fiecãrui rol pe care îl are de
îndeplinit individul. Ea este o continuare a celei
primare, fie printr-o reproducere de roluri, mentalitate,
context habitual, fie prin disocieri între cele douã
etape ale socializãrii.

3. Agenþii de socializare*
Prima instituþie socializatoare este familia care
oferã condiþiile transmiterii ºi asimilãrii încã de la
naºtere a normelor ºi a valorilor, a regulilor de com-
portare, a limbii ºi limbajului. Prin metode de per-
suasiune ºi constrângere, prin puterea exemplului,
familia deþine practicile de creºtere a copilului, faci-
litând adaptarea ºi integrarea socialã. Acest tip de
socializare – primarã – se deosebeºte de cel realizat
de celelalte instituþii sociale, precum: ºcoala, orga-
nizaþiile, care realizeazã socializarea secundarã
prin conþinuturi ºi forme diferite. În cazul ºcolii,
conþinuturile vizeazã orientãri (ºtiinþifice, morale,
civice), performanþe, acþiuni, atitudini, compor-
tamente. Tratarea diferenþiatã este un principiu în
educaþie care cautã tocmai adaptarea metodelor la
particularitãþile de vârstã, de personalitate ale
copiilor.
Grupul de colegi, prieteni, grup de similaritate
(peer groups) are un rol deosebit în socializare înde-
osebi la adolescenþi, fiind constituit din persoane
cu acelaºi statut, care împãrtãºesc aceleaºi valori
ºi stil de viaþã, trãind într-o culturã specificã (de
exemplu, cultura adolescenþilor, tinerilor º.a.m.d.).
Organizaþiile socio-profesionale reprezintã alþi
agenþi ai socializãrii individului la nivelul culturii
muncii care cuprinde valorile, normele ºi aºteptãrile
colectivului de muncã ºi cerinþele organizaþiei.
În concluzie, procesul socializãrii este continuu,
fiecare stadiu al dezvoltãrii individului fiind
caracterizat de probleme care necesitã rãspunsuri
învãþate.
Instituþiile ºi contextele de socializare sunt
diferite de la o culturã la alta ºi se particularizeazã
prin conþinutul ºi formele de realizare ale formãrii,
adaptãrii ºi integrãrii sociale.
Aplicaþii
1. Din perspectiva celor învãþate la aceastã
lecþie despre socializare, explicaþi expresia „cei
ºapte ani de acasã“.
25
Problematica mass-media ca agent de
socializare este prezentatã în manual în cadrul temei:
INTERACÞIUNE ªI COMUNICARE (pp. 74-75).
Fiecare context social ºi instanþã socializatoare
necesitã învãþarea unor comportamente care sã
rãspundã unor cerinþe specifice. Aceste compor-
tamente se învaþã.
Socializarea secundarã cunoaºte ºi alte forme:
desocializarea ºi resocializarea. Acestea sunt
complementare, cãci îndepãrtarea unei persoane de
contextele ºi modelele de comportare însuºite ante-
rior (desocializare) se realizeazã concomitent cu
orientarea învãþãrii ºi asimilarea noilor valori ºi
atitudini ale noului sistem. Este cazul trecerii de la
viaþa activã la pensionare, al scoaterii din familie a
unor copii supuºi la tratamente inumane de cãtre
pãrinþi, aceºtia fiind decãzuþi din drepturi, ºi trecerea
copiilor sub tutela statului. Centrele de reeducare
sunt alte tipuri de instituþii care realizeazã desocia-
lizarea ºi resocializarea celor care sunt certaþi cu
legea ºi manifestã comportamente anti-sociale. Edu-
caþia în astfel de situaþii are drept scop reeducarea
copiilor pentru a se putea integra din nou în societate.
Resocializarea depinde nu numai de instanþele cu
acest rol, ci ºi de receptivitatea, dorinþa ºi capacitatea
de renunþare a individului la practicile învãþate ante-
rior ºi de acceptare a altor norme, valori care sunt
necesare în noul context de viaþã.
Þinând cont cã socializarea se realizeazã de-a
lungul întregii vieþi, chiar dacã în grade ºi intensitãþi
diferite, noile contexte de viaþã oferite de multicul-
turalismul societãþilor necesitã permanente adaptãri,
deschidere spre celãlalt. Un rol deosebit în formare
a competenþelor ºi a atitudinilor faþã de ceilalþi îl
are educaþia în spiritul valorilor de dreptate,
toleranþã, acceptare a diversitãþii ºi înþelegere a
diferenþelor ca o bogãþie.
2. Analizaþi urmãtoarele proverbe:
a. „Ai carte, ai parte“
b. „Cine ºtie multe, moare“.