SISTEMUL MUSCULAR

Cuprinde musculatura scheletică (SOMATICĂ), având în structura sa țesut muscular striat. Reprezintă 40%
din greutatea corpului.

Tesutul muscular este unul din cele patru țesuturi de bază. Se distinge de celelalte testuri prin capacitatea de a
se contracta şi de a efectua lucru mecanic.
Unitatea structurală a țesutului muscular este celula musculară, care are o formă alungită şi se mai numeşte şi
fibră musculară. (În anatomie, termenii de celulă musculară şi fibră musculară sunt similari, interschimbabili).

 Reprezintă țesuturi adaptate funcției de contractilitate: forma celulei este alungită ( justificând
denumirea de fibră musculară ); apariția în citoplasmă a miofibrilelor.
 În fibrele musculare, membrana celulară este numită sarcolemă, iar citoplasma sarcoplasmă.
 Țesuturile musculare sunt bogat inervate și vascularizate.
 Reprezintă principalul rezervor de aminoacizi din organism

Deşi muşchii au forme şi funcții diferite, aceştia în ansamblu pot fi clasificați:

(după inervație): - somatici (scheletici = se prind de schelet)
- vegetativi (ai organelor interne)

( după tipul de țesut muscular):

- striat scheletic
- neted (visceral; *organele interne se numesc viscere)
- striat de tip cardiac

Muşchii striați scheletici (cel mai frecvent întâlnit tip de mușchi) sunt inserati pe oase, unitatea muşchi-țesut
osos asigurând mişcările corpului. În muşchiul scheletic, fiecare celulă musculară este în realitate un set de zeci
sau sute de celule fuzionate. Celulele musculare rezultate sunt de obicei foarte lungi, şi
sunt denumite tipic fibre musculare. Un număr mare din aceste fibre formează organul numit mușchi, Mușchiul
striat este asociat scheletului. Este tipul de mușchi la care ne referim când se vorbește despre ”mușchi” într-un
sens general.

Țesutul muscular (nestriat) este alcătuit dintr-o masă de celule fusiforme contractile. Muşchiul neted se găseşte
în peretele tubului digestiv, al tractului respirator, al uterului, în vasele de sânge şi în anumite ducte.

Muşchiul cardiac al inimii pompează sângele. Este alcătuit şi el din celule, dar proteinele contractile au o
organizare complexă față de cele din mușchiul neted. Celulele musculare cardiace prezintă conexiuni speciale în
peretele inimii prin intermediul joncţiunilor de tip ,,gap" de la nivelul discurilor intercalare.

1
 NETED STRIAT STRIAT CARDIAC
Celulele:
- fusiforme, alungite, cu - cilindrice,alungite cu - cilindrice, alungite, cu
capete ascuțite capetele rotunjite capete ramificate

- scurte - lungi(unele pot atinge si - scurte( alungite)

10-15 cm)
- au nucleu unic, situat
- au nucleu unic, situat -au mai multi nuclei, central
central situați periferic

- fibrele musculare sunt - fibrele musculare sunt - celule musculare

dispuse în straturi dispuse în fascicule de organizate în fascicule
fibre -celulele musculare
prezinta conexiuni
speciale, numite joncțiuni
gap
- la contactul dintre
celulele cardiace se
observă discurile
interclare ( strii
scalariforme), ce
reprezintă joncțiuni
intercelulare specializate
Miofibrilele: - nu au striații, sunt - au aspect striat - au aspect striat
omogene - sunt organizate în - sunt organizate în
- nu sunt organizate în sarcomere sarcomere
sarcomere
Localizare: Mușchi netezi viscerali  mușchii striați  mușchiul cardiac
(single unit) scheletici (miocardul)
(fibre grupate, care  mușchii din structura
formează straturi) unor organe interne:
 mușchii din pereții mușchii limbii,
organelor cavitare faringelui, laringelui,
 mușchii vaselor de esofagului
sânge superior(1/3), unele
Mușchi netezi sfinctere (anal extern,
multiunitari (fibre izolate uretral extern) etc.
care formează mușchi  mușchii extrinseci ai
individualizați) globului ocular
 mușchii irisului
 mușchii piloerectori
Control nervos - involuntar - voluntar - involuntar

2
 Viteza de contracție: -cel mai lent - cel mai rapid -medie (intermediara)

Capacitatea de a -cea mai mica -cea mai mare -intermediara

rămâne contractat

STRUCTURA MUȘCHIULUI CA ORGAN

Una din caracteristicile de bază ale muşchiului striat scheletic este capacitatea acestuia de a exercita forță
asupra oaselor. Celulele musculare se contractă printr-un mecanism activ şi se relaxează printr-un mecanism
pasiv. Contracţia apare doar in urma unei stimulări.

Ansamblul complex al locomotiei necesită ca două grupuri de muşchi săp realizeze mişcări ale părților corpului în
direcții opuse. Astfel muşchii acţionează unul împotriva celuilalt, situaţie în care se numesc muşchi antagonişti.
De exemplu, la articulaţia genunchiului, gamba este flectată posterior de către muşchii flexori şi extinsă anterior
de către muşchii extensori. Prin contracție, muşchii mişcă părțile scheletului de care sunt ataşaţi.

STRUCTURA ȚESUTULUI MUSCULAR STRIAT SCHELETIC

Mușchiul cuprinde o porțiune centrală, mai voluminoasă, numită gaster/ corpul mușchiului, și
două extremități de culoare alb-sidefie, numite tendoane, care se prind de os.

Corpul mușchiului cuprinde în structura sa țesut muscular striat și țesut conjunctiv lax de
legatură (celulele țesutului muscular scheletic sunt separate și învelite in straturi de tesut
conjunctiv). Tendoanele sunt formate din țesut conjunctiv fibros . La exteriorul corpului
muscular se află o membrană conjunctivă, numită fascia mușchiului, formată tot din țesut
conjunctiv fibros.
Celulele musculare (fibrele musculare) sunt organizate în fascicule de fibre, care la rândul lor se
grupează și formează mușchiul.

Țesutul conjunctiv lax care leaga fibrele, se dispune în felul următor :

la periferia întregului mușchiului = EPIMISIUM, aflat imediat sub fascia musculară
în jurul fiecărui fascicul/ pachet de fibre = PERIMISIUM -septuri
înjurul fiecarei fibre = ENDOMISIUM -teci

Epimisiumul și fascia învelesc întreg muşchiul. Stratul extern al fasciei, fascia superficială, conține o cantitate
mare de tesut adipos la persoanele obeze.
Endomisium, perimisium, epimisium şi fascia se continuă dincolo de corpul muşchiului pentru a forma
tendonul, care ataşează muşchiul de os.

3
 E-membrană
conjunctivă

P-septuri
conjunctive

E-teci
conjunctive

Ca orice organ,
mușchiul are 2
componente importante vitalității și funcționării sale, vasele de sânge și nervii, situate în perimisium.
Nervii are ajung la mușchi sunt de 2 tipuri ( inervație dublă):
- somatici (aparțin sistemului nervos somatic, care asigura integrarea organismului în mediul de viață)
-vegetativi (aparțin sistemului nervos vegetativ, care asigură funcționarea organelor interne)

Care este efectorul somatic? Care este efectorul vegetativ?

Mușchiul striat.
Efectul constă în contracția mușchiului (se contractă
numai când este stimulat de un impuls nervos.)
Mușchiul neted din peretele vaselor de sânge .
Efectul constă (în acest organ) în relaxarea mușchiului
neted din peretele vaselor de sânge și creșterea
diametrului lumenului vasului, cu o creștere
consecutivă a cantității de sânge deservită organului
= reacție vasomotorie.

STRUCTURA CELULEI MUSCULARE

4
Sarcolema: delimitează celula musculară, are rolul de a propaga excitația de-a lungul fibrei musculare.

Sarcoplasma: conține organite comune, incluziuni și numeroase miofibrile. Mitocondriile sunt situate în
sarcoplasma perinucleară (în jurul fiecărui nucleu) și interfibrilar ( între miofibrile) , cu rol în furnizarea de ATP
pentru contracția musculară. Reticulul endoplasmatic neted (reticulul sarcoplasmatic) este foarte dezvoltat și
este reprezentat printr-o rețea de tubuli ce înconjoară fiecare miofibrilă (direcție longitudinală în fibră). Această
rețea se numește sistem sarcoplasmatic longitudinal sau sistemul L. În fibra striată există și un al doilea sistem
de tubuli, numit sistem transvers, sau sistem T ( tubuli așezați perpendicular pe sistemul longitudinal,
reprezentând învaginări ale sarcolemei în dreptul membranei Z). În dreptul fiecărei miofibrile, sistemul T
întâlnește și vine în contact cu sacii terminali ai sistemului L, alcătuind o triadă ( doi saci terminali ai sistemului L
și un tub al sistemului T). Reticulul sarcoplasmatic e un important rezervor de calciu, necesar contracției
musculare.
Reticulul endoplasmatic rugos e situat perinuclear, cu rol in sinteza de proteine datorită ribozomilor asociați.
Aparatul Golgi perinuclear- bucătăria celulei.

5
SARCOMER= aproximativ 2 μ lungime
MIOFIBRILE= are 1-2 μ lăţime şi până la 100 μ lungime.

Elementele cele mai importante cuprinse în sarcoplasmă sunt miofibrilele (organitele celulare specifice, cu
rol în contracție). Fiecare fibră conţine un set de 4-20 filamente filiforme denumite miofibrile. Sunt paralele cu
lungimea fibrei musculare, înconjurate de sarcoplasmă. Miofibrilele au un aspect heterogen, de-a lungul lor
observându-se o alternanță de benzi clare și benzi întunecate, fiind situate la același nivel în toate miofibrilele,
dând aspectul de striațiune transversală, caracteristică fibrei musculare striate. Discurile (benzile) clare,
denumite benzi I, sunt străbătute de o membrană subțire, numită membrana Z. Discurile (benzile) întunecate,
denumite benzi A , sunt străbătute de o zonă clară centrală, zona H, prin care trece o membrană fină, numită
membrana M. Miofibrilele sunt organizate de-a lungul axului lor longitudinal în unități mai mici, numite
SARCOMERE (segmentul cuprins între 2 membrane Z). Sarcomerul reprezintă unitatea funcțională a mușchiului
striat scheletic și este alcătuit din : ½ disc clar, un disc întunecat, ½ disc clar . Distribuția repetitivă a sarcomerelor
îi conferă mușchiului aspectul său striat caracteristic.

Prin miscroscopia electronică s-a stabilit că miofibrilele sunt alcătuite din numeroase miofilamente, așezate
paralel între ele, ce constituie unitatea structurală și funcțională a miofibrilei. Miofilamentele sunt de 2 tipuri:
 miofilamente de MIOZINĂ (proteină) : groase, cuprinse în discul întunecat
 miofilamente de ACTINĂ (proteină) : subțiri, ce se întind de la membrana Z în tot disclul clar și se
intercalează și printre filamentele de miozină în discul întunecat, oprindu-se la banda H.

LINIA Z= Zona în care filamentele de actină din două sarcomere adiacente se întrepătrund. Linia Z împarte în
două jumătăţi egale o bandă largă, clară numită banda I. Filamentele subțiri sunt ancorate la nivelul liniei Z. În
timpul contractiei musculare, filamente opuse de actină sunt trase de-a lungul filamentelor de miozină, în așa fel
încât cele două seturi de filamente de actină sunt trase unul spre celălalt, printr-un mecanism de glisare.

Disc clar ( banda I ) = doar actină

Disc întunecat (banda A) = miozină + capete de actină
Zona (banda) H ( partea luminoasă a discului întunecat ) = doar
miozină
Mușchi relaxat: succesiune de benzi clare și benzi întunecate
Sarcomer: ½ DC + 1 DÎ +1/2 DC

Mușchi contractat : mai mult o succesiune de benzi întunecate,

beznile clare sunt foarte înguste

6
 Sarcomer : scurtat
banda I se îngustează
banda A își păstrează lungimea
banda H se îngustează

Miofilamentele sunt formate din proteine contractile de actină și mozină.

FIZIOLOGIA CONTRACȚIEI MUSCULARE-cuplajul excitație-contracție

stimul – crește Ca++ în citoplasmă ---- contracție

7
 oprirea stimulului – scade Ca++ în citoplasmă ---- oprirea contracției

a) Stimul nervos ajunge la fibra musculară

ELECTRIC
b) Schimbarea polarității membranei

c) Generarea și propagarea potențialului de acțiune

d) Eliberarea ionilor de calciu din cisternele REN în citoplasmă

FIZICOCHIMIC
e) Calciul se leagă
la nivelul
filamentelor
subțiri si
dezvăluie
locul de
legare al
actinei

f) Capetele miozinei se leagă de actină și trag filamentele de actină spre linia M /banda H, filamentele de
actină glisează printre cele de miozină, iar sarcomerul se scurtează

MECANIC
AICI e nevoie de energie
pentru miscarea capetelor
de miozina, proces care se
va explica mai târziu.

8
Manifestările contracției musculare: electrice, chimice, mecanice, termice
1. Manifestările elecrice sunt reprezentate de potențialul de acțiune al fibrei musculare.

Joncțiunea neuromusculară

Zona de sinapsă dintre neuronul motor și fibra musculară se numește joncțiune neuromusculară (sinonimă cu
placa motorie) membrană
presinaptică

Etape
A.Impulsul nervos ajunge la axonul terminalmembrană al
motoneuronului, la nivelul butonului terminal. postsinaptică
B.Eliberearea veziculelelor cu mediator chimic (acetilcolină) în fanta snaptică.
C.Mediatorul difuzează în fanta sinaptică și se leagă de receptorii de la nivelul sarcolemei, activându-i
D.Se generează și se propagă potențialul de acțiune de-a lungul sarcolemei și în sistemul tubilor T
E.Mediatorul chimic e inactivat și îndepărtat din fanta sinaptică

2. Manifestări chimice - sunt inițiate prin cuplarea excitație-contracție: se referă la drescompunerea glucozei
pentru obtinerea energiei, energie care va fi folosită pentru manifestările mecanice (ai nevoie de energie ca
să te miști).
mancare - descompunere chimica - energie - mișcare
(glucoza) (metabolism) (manifestări mecanice)

Glucoza poate fi descompusă(metabolizata) cu sau fără ajutorul oxigenului:

- metabolismul anaerob NU are nevoie de oxigen
-metabolismul aerob ARE nevoie de oxigen

3. Manifestări mecanice- se studiază cu ajutorul miografului, prin excitarea mușchiului cu ajutorul curentului
electric, în condiții experimentale.

4. Manifestările termice ale contracției se datorează fenomenelor biochimice din fibra musculară.
RANDAMENTUL contracției masei musculare este de 30% - randament slab
70% din energia chimică se transformă în energie calorică (se pirde sub formă de căldură).

9
ENERGIA NECESARĂ CONTRACȚIEI MUSCULARE
Surse de energie celulară: ATP si fosfocreatina
Glucidele, lipidele și proteinele pot fi utilizate de către celule pentru obținerea ATP, iar acesta poate fi
folosit ca sursă energetică pentru alte funcții celulare. Ceea ce face ca această moleculă să fie utilizată atât de
larg drept sursă de energie este marea cantitate de energie liberă înmagazinată în fiecare dintre legăturile fosfat
macroergice ale sale.

* nucleotide rezerve energetice :

„moneda energetică a celulei ”:
ATP (adenozintrifosfat)
Adenină – riboză - PO4 – PO4 – PO4

adenozină (A) ( energia e stocată în legăturile fosfat)

In citoplasma exista:
 ATP= adenozintrifosfat ATP ADP + PO4 + Energie
 ADP=adenozindifosfat ADP AMP + PO4 + E 1 E = 30,6 kJ
 AMP=adenozinmonofosfat AMP A + PO4

Cu toată importanţa sa deosebită ca agent de legătură pentru transferul de energie, ATP nu este cel mai
abundent depozit de legături fosfat macroergice din celulă. Dimpotrivă, fosfocreatina (PC) este de câteva ori mai
abundentă. PC poate transfera energie prin schimb cu ATP-ul; când în celulă sunt disponibile cantităţi mari de
ATP, acesta poate fi utilizat pentru sinteza de PC, iar apoi,
în timpul utilizării ATP, energia din PC poate fi transferată
rapid ATP-ului și, de la acesta, sistemelor celulare

1)Rezerve de compuși macroergici

Energia utilizată pentru contractia musculară derivă din
ATP. ATP-ul rezultă din reacţiile chimice care au loc în
numeroasele mitocondrii aflate în vecinătatea filamentelor
subțiri şi groase. (SE FOLOSESTE ENERGIA GENERATA DIN
RESPIRATIA CELULARA pentru sinteza ATP)
Capetele filamentelor de miozină conţin o enzimã, ATP-
aza, care desface ATP-ul în ADP şi grupări fosfat, eliberând
energia din moleculă.

Rezervele de ATP din fibra musculară sunt limitate, deci ATP-ul trebuie în permanență regenerat din ADP şi
grupări fosfat. Una din sursele de regenerare a ATP-ului este fosfocreatina (creatin fosfatul). Fosfocreatina
conține legături fosfat cu nivel energetic ridicat, reprezentând un depozit de energie celulară. Când ATP-ul este
epuizat, fosfocreatina eliberează energie, prin transferarea fosfatului unei molecule de ADP, în vederea
regenerarii moleculelor de ATP .

10
2)Sinteza compușilor macroergici din metabolismul glucidic (= RESPIRATIA CELULARA)
Când un muşchi este extrem de activ, rezervele de ATP şi de fosfocreatină se pot epuiza. Din acest moment,
metabolismul glucidic devine sursă de energic pentru celula musculară.

Metabolismul glucidic, prin respirație celulară, implică degradarea glucozei cu, sau fără consum de oxigen. Astfel
se diferențiază:

”GLICOLIZA AEROBA ”, care foloseste oxigenul și cuprinde următoarele etape:

- glicoliza În citoplasmă, fără O2 = anaerobă
- ciclul Krebs (ciclul acizilor tricarboxilici),
- sistemul transportor de electroni În mitocondrie + O2 = aerobă
- chemiosmoza.

Reacţiile respirației celulare ce furnizează ATP au loc la nivelul citoplasmei şi mitocondriilor, necesitând oxigen
pentru finalizarea lor.

11
Oxigenul necesar respirației celulare este transportat la fibrele musculare prin intermediul hemoglobinei din
eritrocite (globulele rosii ale sângelui). În fibrele musculare, un pigment numit mioglobină, leagă moleculele de
oxigen şi le depozitează temporar.

Există 2 tipuri de fibe musculare:

- Fibrele musculare roşii ( sunt roşii datorită prezenţei de mioglobină ). Prezența mioglobinei în celulele
musculare reduce necesitatea unui aport contiuu de oxigen în timpul contracţiei.
- Fibre musculare albe, cu conținut redus de mioglobina si bogate în glicogen – prezintă rapid oboseala
musculară prin acumulare de acid lactic (cantitatea de oxigen disponibilă pentru respirația celulară este
mică.

”GLICOLIZA ANAEROBA”, nu foloseste oxigenul:

Când muşchiul se contractă intens pentru câteva minute, oxigenul nu
poate fi asigurat suficient de rapid pentru satisfacerca necesităţilor celulare.
În această situație celulele musculare depind de ATP-ul rezultat din faza
anaerobă a respiratiei celulare.

In timpul glicolizei anaerobe, moleculele de glucoză sunt convertite în acid

piruvic prin etape succesive (10 trepte), acest proces furnizând câte două
molecule de ATP pentru fiecare moleculă de glucoză scindată.

Dacă rezerva de oxigen a celulei este epuizată, acidul piruvic este convertit în
acid lactic. Pe măsura acumulării acidului lactic, se instalează oboseala
musculară extremă şi datoria de oxigen. Aceasta presupune
suplimentarea nevoilor de oxigen pentru a preveni formarea de
acid lactic. Acidul lactic determina modificări ale pH-ului (genereaza
pH acid) , iar fibrele musculare vor răspunde astfel mai slab la
stimulare. O mare parte din acidul lactic produs în celulele
musculare difuzează în afara celulei şi este transportat de către
sânge la ficat. Celulele ficatului utilizează oxigenul pentru a
reconverti acidul lactic în molecule cu randament energetic ridicat
(reconvertire la piruvat).

Oxigenul poate fi utilizat pt:

- Conversia acidului lactic în acid piruvic
- Resinteza ATP prin respirație celulară
- Formarea fosfocreatinei

Efectul datoriei de oxigen poate fi constatat prin dificultatea de a respira dupa un efort extenuant.

12
13