Sunteți pe pagina 1din 4

MIOPIA

Miopia este un defect de vedere (viciu de refractie) manifestat prin vedere slaba la
distanța,  cu vedere clara la aproape. Ochiul miop este un ochi mare, alungit. Razele de
lumina se unesc (converg) si formeaza o imagine înaintea retinei. In mod normal fasciculul de
lumina trebuie să ajungă la nivelul retinei. Astfel, pacientul percepe o imagine neclara a
obiectelor aflate la distanta.  

Care sunt cauzele miopiei?


Miopia de cauza genetică este cea mai frecventa. Acest viciu de refractie se poate moșteni.
Apare frecvent in familiile in care unul sau ambii părinții sunt, la rândul lor, miopi. Debuteaza
de obicei la copii in prima copilarie sau in primii ani de scoala. 
Miopia poate fi asociată unor sindroame genetice sau afecțiuni metabolice. Este o forma de
miopie progresivă care  ajunge frecvent la valori dioptrice mari. Se insoteste de modificari
degenerative ale retinei.
Exista si miopia apărută sub acțiunea unor factori de mediu.  Efortul vizual intens, prelungit,
de aproape, duce la contractia excesiva a muschiului ciliar din interiorul ochului implicat in
acomodatie. Aceasta favorizeaza aparitia miopiei chiar și la varste mai avansate, dupa varsta
de 20 ani.  Astfel, utilizarea indelungata a tabletei, telefonului, laptopului sau cititul în lumina
necorespunzătoare pot duce la aparitia și progresia miopiei.
Miopia congenitala este miopia apărută inca de la nastere. Cei mai afectați sunt copii născuți
prematur, ei putand  dezvolta un anumit grad de retinopatie de prematuritate.
Cum se clasifica miopia?
Exista o clasificare a miopie in functie de valoarea dioptriei astfel incat putem vorbi de:
– miopie mica (sub 3 dioptrii);
– miopie medie (intre 3-6 dioptrii), 
– miopie mare (intre 6-9 dioptrii), 
– o categorie aparte o reprezintă miopia forte, miopia cu valori dioptrice peste 10 dioptrii.
Are debut precoce, de la nastere sau din primii ani de viata si evoluează progresiv. Poate
atinge valori foarte mari, uneori depășind 30 dioptrii.
Dintre toate formele de miopie, cel mai frecvent întâlnim asa numita ” miopie a scolarului „.
Se manifesta in jurul vârstei de 6-7 ani și progresează pana in jurul vârstei de 20 ani. Aceasta
nu progresează foarte mult (valori pana la 6 dioptrii), fara a produce alterari ale fundului de
ochi. Cresterea miopiei este mai importanta intre 8 și 12 ani, dar nu se opreste definitiv dupa
aceasta perioada. 
Aceasta miopie se corelează cu procesul de dezvoltare al copilului. Pe masura ce organismul
se dezvolta, se va dezvolta si ochiul. Astfel, creste axul antero-posterior al ochiului, deci
existând riscul unei progresii a miopiei. 
Simptomele miopiei
Primul și cel mai important semn al apariei miopiei este reprezentat de neclaritate la
vederea la distanta. Pentru a compensa aceasta lipsa, miopii strâng ochii pentru a reusi sa
vada mai clar . 
Adesea pacienții cu miopie se prezintă la medicul oftalmolog pentru dureri de
cap si oboseala vizuala la lucru de aproape. Copii acuză frecvent ca nu pot vedea clar ce este
scris la tabla. La scoala strâng pleoapele și se freaca la ochi. Au tendinta sa se apropie atunci
cand se uita la televizor. 
La finalul unei zile, miopul poate prezinta o oboseala vizuala care se  poate insoti de  cefalee,
ameteli, fotofobie. De asemenea, miopii au dificultati  de vedere noaptea, la condus
masina. 
Cum se stabileste diagnosticul de miopie?
Diagnosticul de miopie se stabileste la consultul oftalmologic. 
Prin testarea acuitatii vizuale se evalueaza nivelul defectului de vedere. 
Ulterior, se masoara dioptriile cu un aparat special (dioptron sau autorefractometru). Pentru
masurarea corecta a dioptriilor la copii și tineri este necesara administrarea de picaturi
cicloplegice. Rolul lor este sa anuleze spasmul musculaturii intraoculare, permitand
masurarea corecta a dioptriilor. Fara aceste picaturi, pot aparea erori in corectarea vederii
pacientilor cu miopie. 
Consultul oftalmologic insotit de administrarea de picaturi care dilata pupilele asigura un
diagnostic corect și complet al ochilor. Astfel se depisteaza daca exista și alte afectiuni
oculare asociate miopiei. 
Cum se urmareste evolutia miopiei? 
Miopia odata instalata, ea nu regreseaza; dimpotriva, odata cu trecerea timpului, ea poate
creste odata cu cresterea ochiului. 
Pentru copiii cu miopie, care poarta ochelari sau lentile de contact, este recomandat
controlul periodic la fiecare 6 luni. Scopul este observarea evolutiei dioptriilor și prescriere
corectiei optice astfel incat vederea copilului sa fie buna tot timpul. Nu se recomanda
subcorectarea vederii (prescrierea de dioptrii cu valori mai mici decat cele masurate).
Subcorectia, pe langa faptul ca nu permite o vedere clara, reprezinta și un factor de progresie
al miopiei. 
Pe langa masurarea periodica a dioptriilor, in urmarirea progresiei miopiei se face și
masurarea axului antero-posterior al ochiului. 
Pentru adultii cu miopie, la care dioptriile sunt stabilizate, este suficienta urmarirea anuala a
dioptriilor. Evaluarea fundului de ochi se face pentru a depista aparitia unor posibile
probleme la nivelul retinei. Se urmareste aparia unor alte complicatii care se pot asocia
miopiei, cum ar fi glaucomul și cataracta. 
Complicatii ale miopiei 
Miopia mica și medie nu se insotesc, de regula, de aparitia altor probleme oculare. La
pacientii cu valori mai mari de 5-6 dioptrii, pot sa apara complicatii, frecventa creste pe
masura ce cresc dioptriile. Un ochi cu dioptrii mari este un ochi mai mare, in care structurile
oculare sunt modificate, subtiate, fragile. 
Astfel, pot aparea complicatii cum ar fi modificarile retiniene (coroidoza miopica, pata Fuchs,
fisuri sau dezlipire ale retinei). Apar modificari ale sclerei (stafilom scleral), hemoragii
retiniene, aparitia de membrane neovasculare. Aceste complicatii necesita tratament
specific, care poate insemna tratament cu laser, cu injectii intraoculare sau tratament
chirurgical. 
Miopia se poate asocia cu aparitia mai devreme a glaucomului cu unghi deschis. Acesta
necesita tratament cu picaturi, laser sau chirurgie clasica. 
De asemenea, la pacientii miopi se instaleaza mai devreme cataracta. In urma tratamentului
chirurgical al cataractei se poate imbunatati semnificativ vederea. 
Pacientii cu miopie, in special cu valori mari, este bine sa evite eforturile fizice mari. Sunt
nerecomandate sporturile de contact (de ex. box), sariturile de la inaltimi mari, caratul
greutatilor. In aceste situatii, structurile fragile ale ochiului miop pot suferi modificari bruste.
Astfel pot aparea rupturi retiniene, tulburari vitreene sau dezlipire de retina. 
Miopia si sarcina
O mentiune speciala este necesara la pacientele cu miopie care sunt insarcinate. Dioptriile
pot creste ca urmare a modificarilor hormonale specifice acestei perioade din viata. 
De asemenea, este important de stiut ca nasterea naturala este contraindicata la pacientele
cu dioptrii mari (peste 5-6 dioptrii). Deasemenea nu este indicata celor la care exista
modificari degenerative ale retinei, indiferent de valoarea miopiei. In aceste situatii, exista
riscul de dezlipire de retina. 

Cum se trateaza miopia? Se poate vindeca miopia? 


Miopia reprezinta un viciu de refractie, un defect optic al ochiului. Tratamentul vizeaza in
majoritatea cazurilor corectarea optica a vederii in miopie, și nu corectarea miopiei in sine.
Adica miopia “nu se vindeca” prin purtarea de ochelari sau lentile de contact. 
Cea mai utilizată metoda de tratament  in miopie este corectia optica. Aceasta se poate
realiza cu lentile aeriene (ochelari) sau cu lentile de contact. 
Cel mai frecvent se prescriu ochelari cu lentile divergente (lentile cu minus „-„).  Se prescriu
lentilele cu valoarea cea mai mica ce dau vederea cea mai bună. 
O altă metodă de tratament o reprezintă portul lentilelor de contact cu dioptrii ( port
ocazional sau permanent). Sunt lentile de contact moi. Lentile care pot fi cu utilizare zilnică/
lunara (se dau jos seara, la culcare) sau cu port prelungit.
Avantajele lentilelor de contact: pacientii percep câmpul vizual mult largit, comparativ cu
purtarea ochelarilor. Ei pot practica mai multe sporturi in care ochelarii pot reprezenta un
impediment și un risc suplimentar. De asemenea,  atunci cand exista diferente mari de
dioptrii intre cei doi ochi ( anizometropie). Se pot prescrie dioptriile adecvate fiecarui ochi,
ele fiind mai bine suportate decat in cazul ochelarilor. Desigur ca este foarte importanta
respectarea regulilor de igiena in portul lentilelor de contact, pentru evitarea complicatiilor. 
Lentila de noapte
O varianta noua de tratament a miopiei o reprezintă lentila de contact „de noapte” – o
lentila dură. Lentila se pune pe ochi la culcare si și se indeparteaza dimineata. Purtată în
timpul somnului, rolul lentilei este de a aplatiza corneea, modificand forma acesteia. Astfel,
pacientul nu mai are nevoie sa poarte ochelari in timpul zilei.  Un avantaj suplimentar al
acestei metode, folosite la copii, este și incetinirea progresiei miopiei. Desigur, și in acest caz,
este obligatorie respectarea normelor de ingrijire a lentilelor. In plus, trebuie respectat
programul de control periodic al ochilor. 

Operatia cu laser pentru reducerea dioptriilor in miopie


Pentru persoanele care nu doresc sa poarte ochelari sau lentile, exista operatiile de reducere
a dioptriilor. Acestea pot fi cu operatii cu laser la nivelul corneei – lentila din partea
anterioara a ochiului. Sau pot fi operatii intraoculare la nivelul cristalinului – lentila din
interiorul ochiului.
Operatia cu laser este printre cele mai sigure la ora actuala, iar complicatiile sunt extrem de
rare. Tehnicile cu laser realizeaza o remodelare a corneei, o “slefuire”  cu indepartarea
dioptriilor. Postoperator nu mai e nevoie de purtarea ochelarilor sau lentilelor de contact.
In prezent exista mai multe tipuri de operatii cu laser, nedureroase, aplicate pe suprafata
corneei, non-invazive. Ele sunt extrem de precise, dureaza cateva minute și asigura
pacientilor recuperare vizuala rapida postoperatorie. 

Pentru pacientii care isi doresc reducerea dioptriilor cu laser, se fac o serie de masuratori
inainte de operatie. Scopul este de a vedea daca ochiul poate suporta acest tip de
interventie. 

Alte operatii pentru miopie


Sunt situatii in care operațiile laser nu pot fi realizate (corneea e prea subtire sau miopia e
prea mare). Se ia in considerarea  intervenția chirurgicală de extracție a cristalinului natural
transparent. Acesta este inlocuit cu implant de cristalin artificial, masurat preoperator, astfel
încât să se corecteze viciul de refractie al pacientului.  
Important: atat in urma operatiilor cu laser, cat și a implantului de cristalin, pacientul nu va
mai avea defectul optic. Cu toate acestea, structurile ochiului raman neschimbate. Ochiul
ramane un ochi mare, cu structruri fragile, avand aceleasi riscuri ca cele existente
preoperator (risc de dezlipire de retina) . Raman valabile recomandarile de evitare a
eforturilor fizice mari, a sporturilor de contact, loviturilor in zona capului. 
Medicul oftalmolog, este singurul in masura sa indice care este metoda cea mai buna de
corectare a miopiei. Decizia se ia in urma consultului și a investigatiilor specifice.
La Clario aplicam metode de corectare a vederii pacientilor cu miopie, adecvate varstei, dar
și nevoilor individuale ale fiecarui pacient. 

S-ar putea să vă placă și