Eseul este lucrare conținând reflecții care prezintă opinia personală, subiectivă,

a autorului pe diverse subiecte (filosofice, literare, istorice, politice,

științifice, etc.).

Eseul argumenteză într-o problemă specifică, dar se deosebește de un articol sau

studiu șiințific, care este imparțial și care, în principiu, ajunge întotdeauna la
o concluzie.

Formă și stil
Forma și stilul eseului ca specie literară sunt flexibile, oferind posibilități
vaste în consemnarea părerii personale, de a asocia idei, a evidenția conexiunile
dintre ele, etc. Eseurile pot fi în proză sau în versuri, de mici sau mari
dimensiuni, cu un stil formal sau informal.

Adrian Marino îl considera ca un gen de frontieră, „hibrid” în care „eseistul

încearcă să ofere o soluție, nu o impune, nici n-o dogmatizează. Doar o propune. El
ridică o problemă, punându-se pe sine și pe alții la încercare. Izbutește și incită
adevărul”.
Nicolae Balotă îl denumește „gen semiliterar”, fixându-l "între structurile
imagistice și cele ideologice".
În prezent, eseurile sunt frecvent folosite în critica literară, cinematografică,
muzicală, etc. De exemplu, un eseist poate să abordeze o operă literară, sau un
aspect al ei (o idee, o temă, un simbol) de pe poziții filosofice, poate să apeleze
la informații sociologice sau psihologice, poate să facă asociații pe o temă, etc.