Fișă conceptuală ESEUL

Particularități
Definiții
Etimologie  eseistul își dezvăluie în eseu experiența personală
Specie de graniță între diferite domenii și stiluri, eseul < fr. essai =
asupra vieții, punctul său de vedere, tinzând spre o
are un statut destul de ambiguu, de aceea este greu de încercare,
puternică individualizare;
definit. tentativă
 eseistul analizează, explică, face observații,
 În accepție largă, este un studiu în care se tratează, într-o încercând să-și provoace cititorul la reflecția asupra
formă atrăgătoare, un subiect filozofic, științific, literar, existenței umane;
artistic etc.  prin caracterul reflexiv al demersului său, axat pe
 Considerat un „gen semiliterar”, la interferența lirismului cu În literatura română,
dezbaterea unei teze, eseul inițiază un exercițiu de
reflecția (A. Marino), sau „gen al genurilor” (N. Balotă), primul eseu erudit gândire, interogând cunoștințele cititorului și
eseul reprezintă o interpretare personală (subiectivă deci), al este
unei chestiuni de ordin general. stimulându-l să trăiască revelația unei idei, să
„Pseudokynegheticos” descopere noi unghiuri de abordare a problemelor
 Este o operă de imaginație, rivalizând cu toate celelalte
specii literare, chiar dacă prin temă el tinde să iasă din aria de Al. Odobescu, existenței umane;
literaturii. pe tema vânătorii  expresie a subiectivității auctoriale, eseul trebuie să
 Operă care se rezumă la o succintă reflecție personală, reflectate uimească și să incite prin ideile sale;
subiectivă asupra unor probleme, fără intenția de elucidare concomitent în  situabil între filozofie și literatură, eseul pare a fi
definitivă a acestora. (V. Enciu, Teoria literaturii în 100 de sculptură, grafică, mai degrabă o stație de plecare pentru o temă de
termeni) pictură reflecție, decât o stație terminus și aceasta pentru că
 În cea mai liberă încercare de a-l defini, eseul este un text textul e mai mult o discuție, o continuare liberă de
și în literatură.
prozastic, o proză de idei. (R. Leahu, Predarea textului idei, fie că nu admit concluziile categorice;
postmodernist)  stilul, tonul, teza determină identitatea eseului;
 eseistul interoghează cititorul și se autointeroghează
asupra unor probleme sociale, artistice, morale,
Istoric politice etc., asupra unor probleme, deci care au
Specia a fost creată de Michel de Montaigne, denumirea venind de la titlul lucrării sale capitale interesat ființa umană și societatea dintotdeauna;
intitulată „Essais” („Eseuri”, 1580)  ca spațiu al întrebărilor, eseul absoarbe idei, opinii
Ajuns la apogeu în secolul XX, când e cultivat de scriitori cu înclinații spre speculația filozofică și viziuni consacrate (de unde și caracterul său
(de la Gilbert K. Chesterton la Miguel de Unamuno), eseul interferează domeniul criticii, al istoriei livresc), încercând să impună o nouă viziune asupra
literare și chiar pe acela al romanului ca la Marcel Proust, Thomas Mann.
lucrurilor.
Pentru ermetici și moderniști (de la Paul Valery la Thomas Eliot), eseul constituie modalitatea prin
care aceștia își formulează temele de reflecție. (R. Leahu, Predarea textului postmodernist)
În perioada interbelică, vocația pentru eseu se manifestă la Paul Zarifopol, Lucian Blaga,
Camil Petrescu, mai ales în articolele de reflecții.
Cu o notă confesivă, preferința pentru eseu se observă la Mircea Eliade și Emil Cioran. 