Eseul 

este o specie de proză, aflată la granița cu literatura beletristică, care îmbină elemente ale tuturor stilurilor funcționale ale
unei limbi naturale. Compoziția eseistică oferă posibilități mari de a asocia idei venite din diferite sectoare culturale. Poate tocmai de
aceea este foarte greu de găsit o definiție unică.
Eseul este o specie cameleonică, în care ideile iau forma vasului în care sunt puse. Stilul eseistic este erudit, iar conținutul se
bazează pe o viziune complexă asupra vieții. Varietatea procedeelor stilistice, ca și faptul că nu presupune un tipar strict, fac ca
această specie să se bucure de interes cam în toate domeniile culturale. Eseul constă în consemnarea unor idei, a conexiunilor
dintre ele, a părerii personale, într-o manieră elegantă (stil elevat, trimiteri culturale numeroase, informație bogată etc.). Adrian
Marino spunea că „eseistul încearcă să ofere o soluție, nu o impune, nici n-o dogmatizează. Doar o propune. El ridică o problemă,
punându-se pe sine și pe alții la încercare. Izbutește și incită adevărul”.
Un eseu poate să abordeze o operă literară, sau un aspect al ei (o idee, o temă, un simbol) de pe poziții filosofice, poate să apeleze
la informații sociologice sau psihologice, poate să facă asociații pe o temă oarecare etc.
Inclus în proza explozivă în mod curent, eseul este o specie fixată la granița dintre stilul beletristic și cel științific. Este admis în
literatură pentru că autorul prezintă plastic viziunea sa despre lume, dar prin tendința de a defini varii probleme, se apropie în spirit
de o lucrare științifică. Nicolae Balotă îl denumește „gen semiliterar”, fixându-l "între structurile imagistice și cele ideologice", iar
Adrian Marino, în articolul dedicat eseului îl considera ca un gen de frontieră, „hibrid” situat între literatură și filosofie.
Se acordă adesea denumirea de „eseuri” unor lucrări al căror subiect, formă, dispoziție nu permit a fi clasate într-un gen mai bine
determinat. Este un travaliu care nu procedează la toate dezvoltările pe care le-ar comporta subiectul.[1]

Exemple de eseuri[modificare | modificare sursă]

 Eseul literar beletristic: Pseudokynegeticos, de Alexandru Odobescu
 Eseul filosofic: Pe culmile disperării, de Emil Cioran, Mathesis, sau bucuriile simple, de Constantin Noica, Minima moralia,
de Andrei Pleșu etc.
 Eseul de analiză a unei opere literare, cinematografice, muzicale, etc
 Eseul jurnalistic

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ „Pe marginea cazului Deac de George Radu”. Arhivat din original la 21 iunie 2015. Accesat în 21 iunie 2015.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Atelier literar de proză românească ce permite publicarea de eseuri, comentarii și analiză literară.
 „Eseu” la DEX online

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Listă de eseiști români