ARGUMENT

Prezenta lucrare, „Mircea Eliade și folclorul românesc. Aspecte metodice”, se dorește a fi un omagiu
adus, dacă mai era necesar, marelui indianist, mitolog și cercetător al religiilor, care a influențat
radical cultura mondială a secolului trecut. Despre Mircea Eliade s-au scris sute de cărți, mii de
articole și, cu siguranță, se vor mai scrie și de acum înainte. În întreaga lume există un număr mare de
oameni care posedă o creativitate genuină, o capacitate extraordinară de cercetare, ordonare și
sintetizare a informației. Printre aceștia se numără și Mircea Eliade. Ca unul dintre cei mai bine
documentați istorici și filozofi ai religiilor, el a dobândit concomitent o faimă literară mondială,
datorită povestirilor, nuvelelor și a romanelor sale, traduse în zeci de limbi. Prezența masiva, în
actualitatea postdecembristă, a operei lui Mircea Eliade atrage atenția unui capitol al culturii
naționale absolut fascinant: creația românilor din diaspora. Opera lui Mircea Eliade are din punct de
vedere moral o valoare simbolică. El este un creator pentru care literatura reprezintă, dincolo de
expresia materială, a talentului autentic, un concept de patrie originală pe care n-a părăsit-o
niciodată cu inima. Sentimentul de patriotism se identifică cu conștiința apartenenței la o cultură ale
cărei atribuții le regăsim într-o proză de o personalitate estetică, inconfundabilă. Surprinzător este
faptul că lumile imaginate de Mircea Eliade și construite pe un suport mitologic și religios de origine
autohtonă sau cu rădăcini în alte spații culturale se îmbină armonios cu opera științifică. Operele sale
se înscriu într-o tradiție consistentă (proză fantastică și filozofică) al cărei punct de plecare este fără
doar și poate, conștiința națională, îmbrăcate într-un talent și o experiență creatoare unice. Am ales
acest autor, deoarece în perioada interbelică, în care a debutat și în care s-a impus, Mircea Eliade
trasează o schimbare radicală a prozei românești. El respinge romanul tradițional (social sau
psihologic), motivul fiind faptul că acesta se limitează numai la anumite aspecte ale vieții izolate
(iubiri, căsnicii, adulter, parvenitism, etc.). După părerea lui Eliade, nu ibovnica ar trebui să fie eroina
romanului, ci metafizicianul, chiar omul de știință, savantul care își trăiește propria dramă
existențială. Aventurile fantastice, ratările sufletești, filozofiile, dramele personale, entuziasmele ar
trebui să fie teme ale romanului, în opinia scriitorului, în locul iubirilor împlinite sau nu. Am fost
impresionată de lupta prozatorului pentru o spiritualizare a acestor teme, căci nu sufletul comun, ci
zonele esențiale ale conștiinței merită interesul cititorului modern. De asemenea, Eliade deplânge
faptul că în literatura română, niciun erou nu s-a sinucis din simplă dramă metafizică. În concepția lui
Mircea Eliade despre roman, socialul se opune psihologicului, 5 toate acțiunile subiectului trebuie să
tindă către metafizic. El consideră că romanul este imperios necesar să își păstreze demnitatea
metafizică a narațiunii, adică faptul banal de viață inclus în ordinea generală a existenței să devină o
posibilitate de cunoaștere. Mircea Eliade așează ca si Camil Petrescu, în centrul gândirii sale literare,
conceptul de autenticitate. Experiența de viață a personajului trebuie să fie totală și universală, deci,
în ea să se oglindească întreaga specie. Scriitorul concepe personajul nu ca pe un individ, ci ca pe un
model exemplar pentru condiția umană. Este mai importantă, în viziunea lui Eliade, „trăirea”, adică
fapta exemplară pentru umanitate și nu psihologia sau caracterul personajului, deci narațiunea
trebuie gândită ca „formă readaptată a mitului la conștiința modernă”. Cercetătorul român și-a adus
contribuția însemnată în definirea și delimitarea conceptului de fantastic, enunțându-și celebra
teorie legată de „camuflarea sacrului în profan”. Nefiind total de acord cu teoriile lansate de către
Roger Callois, Tzvetan Todorov sau Marcel Brion, Mircea Eliade propune o variantă non-violentă,
lipsită de spaimă, teamă și angoasă, o altă perspectivă de abordare a fantasticului de origine
folclorica, în acest caz. Revenind la conceperea lucrării, aceasta este structurată în patru capitole,
primul capitol abordează viața și prodigioasa activitate literară a savantului Mircea Eliade. Al doilea
capitol se referă la identificarea elementelor de folclor în opera lui Mircea Eliade, la utilizarea și
prelucrarea miturilor în opere precum „Domnișoara Christina”, „Șarpele”, „Noaptea de Sânziene”,
„Pe strada Mântuleasa”, „Les trois Grâces”, „Tinerețe fără tinerețe”. Cel de-al treilea capitol vizează o
sinteză a fantasticului de influență folclorică, cuprinzând nuvela „La țigănci”, precum și narațiunile
„Douăsprezece mii de capete de vite”, „O fotografie veche de 14 ani”, „Podul”, „Ghicitor în pietre”,
„Fata căpitanului”, „Un om mare”. În capitolul patru am prezentat câteva dintre metodele activ
participative ale predării la clasă, am anexat proiecte didactice, iar la finalul acestui capitol am
întocmit un studiu comparativ în ceea ce privește receptarea operelor lui Mircea Eliade. Din vasta sa
operă, am selectat ca texte suport două dintre cele mai reprezentative și mai valoroase opere
eliadești:„Domnișoara Christina” și „La țigănci”. După evaluarea elevilor, am comparat rezultatele și
am concluzionat că opera de inspirație folclorică a fost preferata elevilor, nuvela fantastică „La
țigănci” situându-se pe loc secund. Dificultatea majoră în conceperea acestei lucrări a constituit-o
selectarea unor opere „reprezentative”, deoarece fiecare creație a lui Mircea Eliade ar merita o
abordare atentă, de sine stătătoare. Astfel, cu greu mi-am limitat studiul asupra a numai două opere
și am trecut în revistă pe celelalte. Unul dintre numeroasele motive pentru care l-am ales pe scriitorul
Mircea Eliade, ca temă pentru lucrarea mea de grad, este faptul că m-au impresionat deopotrivă atât
opera sa, cât și 6 puterea lui de a depăși toate obstacolele care i-au apărut în cale, de-a lungul
activității sale literare. Amintesc printre altele perioada în care a fost închis în lagărul de la Miercurea
Ciuc, exilul, moartea soției, etc. Cu toate acestea, în timpul comunismului, Mircea Eliade, fie negat,
fie curtat de către reprezentanții regimului, a rămas model pentru intelectualii moderni și mai ales
pentru tinerii care nu-l puteau cunoaște personal. Aceștia din urmă îl priveau ca pe un personaj
legendar, a cărui viață din India și până în America, trecând prin Anglia, Spania, Franța, Italia, părea a
fi modelată precum un destin de excepție. De asemenea, m-a impresionat și faptul că alți autori au
învățat limba română cu scopul precis de a-l putea cunoaște pe Eliade, de a-l putea „simți original”,
pentru a-l putea plasa corect în contextul social-istoric, politic și cultural al timpului său. Un exemplu
în acest sens îl constituie profesorul Ricketts, un energic intelectual, care dincolo de ocean a
continuat ani buni după moartea lui Eliade, să completeze portretul unei personalități universale care
fascinează și astăzi cu o prospețime uluitoare. Mircea Eliade este unul dintre acele nume în operele
căruia hermeneutica s-a identificat drept „efort de descifrare a semnificațiilor pierdute ale mitului și
simbolului” și, mai important, el este unul din cazurile secolului încheiat, la care metodologia
științifică a fost asociată cu o ideologie politică sau alta. Cert este că argumentele pentru care cineva
și-ar putea îndrepta atenția către Mircea Eliade sunt multiple. Printre acestea, enumăr și faptul că
opera sa este nu numai vastă, dar și diversă, aceasta punându-l pe autor în multiple ipostaze de
istoric al religiilor, orientalist, etnolog, folclorist, eseist, nuvelist, romancier, dramaturg, memorialist,
critic, etc. Mircea Eliade este o personalitate enciclopedică, de tip renascentist, făcând parte din
familia spirituală a lui Dimitrie Cantemir, Nicolae Iorga și Bogdan Petriceiu - Hașdeu. Opera sa este
aproape integral publicată, excepție făcând numai ediția completa a „Jurnalului”. Ediția în două
volume a scrierilor din Portugalia, inclusiv a „Jurnalului” portughez inedit, revelează un „nou” Mircea
Eliade. Scriitorul a promovat adesea, mai ales în opera sa din tinerețe, marea linie națională în cultura
românească, de la Cantemir la Eminescu și de la Hașdeu la Nicolae Iorga. Nu cred că aceasta a fost
singura linie importantă, dar este indiscutabil că ea, în ciuda unui anume conservatorism, a acordat
stabilitatea culturii românești. Un alt argument care susține opțiunea mea este faptul că Mircea
Eliade a abordat mai multe genuri literare, neacoperite la un loc de nimeni altcineva în literatura
română: povestire, roman, teatru, jurnal, memorialistică, ziaristică, politică, critică literară, eseu
cultural, etc. Consider că românii nu sunt singurii care au înțeles meritul sintezei lui Eliade,
bucurându-se că a adus elemente românești în contexte internaționale, ci și mulți admiratori ai săi
din alte țări, în primul rând americani, deoarece le-a adus valori românești, europene și 7 asiatice.
Opera și biografia sa determină ambele atitudini deopotrivă. Astfel trebuie subliniată nu numai
valoarea lui Eliade, ci și succesul său. Complexitatea prozei eliadești reprezintă cel mai întemeiat
motiv pentru care lucrarea de față a fost concepută. Nu degeaba, de numele lui Eliade se leagă
numeroase aprecieri ale contemporanilor săi: „credinciosul fără religie” (Emil Cioran),
„enciclopedistul rătăcit în opera modernă” (Eugen Ionescu), în vreme ce Eugen Simion îl considera
„un spirit al amplitudinii”. Am ales această temă din dragoste față de literatură și în special, față de
folclorul românesc. Sunt de părere că în această eră a globalizării, precum și a evoluției fulminante a
tehnologiei, literatura a pierdut foarte mult teren. Atât elevii noștri, cât și adulții sunt mult mai atrași
de gadget-urile existente, decât de lectură. Bibliotecile sunt din ce în ce mai puțin vizitate, iar
tradițiile și obiceiurile strămoșești sunt uitate sau foarte puțin popularizate. Scopul acestei lucrări
este de a atrage atenția elevilor asupra unui mare scriitor, Mircea Eliade, un autor român
controversat în perioada comunistă, criticat și apreciat deopotrivă. Ziarele vremii au publicat
numeroase articole despre Mircea Eliade, majoritatea favorabile autorului, dar a existat în special în
intervalul 1930-1940, o serie de pseudo-articole denigratoare în presa literară din acea perioadă. În
acest sens, este suficient să amintesc scandalurile legate de conceperea și publicarea romanelor
„Domnișoara Christina”, „Huliganii” și „Maitreyi”. Prin această lucrare doresc să atrag atenția
adolescenților și nu numai, interesul acestora pentru folclor, aducându-le în prim-plan elemente
mitice, precum fermecarea șarpelui din nuvela cu același nume, motivul strigoiului din romanul
„Domnișoara Christina”, ritualul înmormântării strecurat cu măiestrie în opera „La țigănci”, etc. Vreau
să-i conving pe elevi să citească mai mult, să iubească folclorul și literatura românească prin utilizarea
la clasă a metodelor moderne combinate cu tehnologia de ultimă oră. Deoarece elevii sunt atrași
ireversibil de internet, am întocmit un proiect de cercetare, în care am inclus în cadrul orelor de
limba română, utilizarea acestuia, a bibliotecilor virtuale, a site-urilor de specialitate precum
Wikipedia, Scribd, etc. Astfel, i-am îndrumat în realizarea unor sarcini de lucru utilizând diverse
instrumente computerizate precum Power Point, prezentându-le totodată avantajele incontestabile
ale cititului efectiv al cărților din bibliotecă. Pe lângă plăcerea de a ține o carte în mână și de a-i
descifra misterele, am enumerat: dezvoltarea imaginației prin crearea percepției individuale asupra
unui personaj, a cadrului unei acțiuni, perfecționarea abilității de a formula propriile opinii, judecăți și
de a le argumenta, privind acțiunea unei opere, atitudinea unor personaje, comportamentul altora, și
nu de a primi viziunea scenaristului, în cazul operelor ecranizate, la care recurg de cele mai multe ori
elevii, etc. 8 În opinia mea, literatura, mai exact literatura inspirată de folclorul autohton, este
imperios necesară într-o epoca complet informatizată, ea contribuind la cultivarea spiritului, la
sensibilizarea tinerilor și la formarea propriei personalități. În concluzie, din toate aceste
considerente, am optat pentru cercetarea operelor de origine folclorică ale marelui și unicului Mircea
Eliade.

Prof.Dascalete Daniela