MIRCEA ELIADE

Mircea Eliade reprezintă pentru spiritualitatea românească una dintre cele mai remarcabile figuri,
având o vastă creaţie, atât în ceea ce priveşte lucrările ştiinţifice, cât şi pe tărâmul beletristicii. S-a
născut la 9 martie 1907, ca al doilea fiu al căpitanului Gheorghe Ieremia, care, din admiraţie pentru
Ion Heliade-Rădulescu, îşi schimbă numele în Eliade; deci, după cum se vede, numele i-a fost
oarecum predestinat lui Mircea Eliade, acesta ajungând un veritabil savant. Opera s-a, creată de-a
lungul a şase decenii, cuprinde nuvele, romane, piese de teatru, literatură memorialistică, lucrări de
indianistică, mitologie, folclor, etnografie, sociologie, antropologie, studii de istorie a religiilor.
Lucrările ştiinţifice reprezintă o latură importantă a operei lui Mircea Eliade, impresionând mai ales
prin varietatea problemelor abordate şi prin rigurozitatea cu care le-a tratat. Ca istoric al religiilor,
Eliade a realizat una dintre cele mai cuprinzătoare sinteze ale experienţei umane a sacrului, din
preisorie până în prezent. În acest domeniu reprezentative sunt lucrările: „Tratat de istorie a religiilor”
– Paris, (1949) şi „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”” – (publicat în trei volume, în pragul vârstei
de optzeci de ani). Tot din acest domeniu îşi susţine doctoratul în anul 1933 cu sinteza “Psihologia
meditaţiei indiene”” (studiu despre yoga), lucrare care la îndemnul comisiei, va fi publicată anul 1936,
într-o nouă formă, sub titlul „Yoga, essai sur les origines de la mystique indienne”. Studiile despre yoga
sunt reluate în volumele: „Techniques du yoga” – (1948), „Le yoga”, „Immortalité et liberté” şi
„Patandjali et le yoga”. O altă zonă a laturii ştiinţifice din opera lui Eliade, zonă sistematic explorată de
acesta, este cea a mitologiei, domeniu în care preocupările sale se interferează cu cele ale lui Lucian
Blaga, autor care a adus un punct de vedere original în cercetarea mitologiei româneşti.
Reprezentative în acest domeniu sunt cunoscutele lucrări: „Mitul eternei reîntoarceri”, „Sacru şi
profan”, „Aspecte ale mitului”, „De la Zamolxis la Genghis-Han” etc.. Prin rigoare şi erudiţie, prin
capacitatea de a pune în valoare esenţialul din cercetarea unor documente din cele mai variate
domenii, opera ştiinţifică a lui Eliade s-a impus atât atenţiei cercetătorilor, cât şi publicului larg.
Cealaltă componentă majoră a creaţiei lui Mircea Eliade este literatura beletristică, în acest domeniu
scriitorul remarcându-se printr-o serie de romane şi nuvele remarcabile din punct de vedere valoric.
Prin romanele lui Eliade literatura română a cunoscut, totodată, o sincronizare cu cea europeană. În
mod firesc, în romane şi nuvele se revarsă varietatea de subiecte insolite, de la problemele de
orientalistică la Eros, moarte, modă, viaţă sexuală, mitologie, totul bazat pe o trăire autentică. Autorul
pledează pentru o literatură a autenticităţii, generată de experienţa trăită, pentru o literatură scrisă
într-un stil direct, neînflorit, amintind oarecum atitudinile estetice ale lui Camil Petrescu.