Riscul inerent reprezintă probabilitatea ca soldul unui cont sau o categorie de tranzacții

să conțină o denaturare semnificativă, individuală sau cumulată cu denaturări ale altor solduri sau
categorii de tranzacții, în lipsa unor proceduri de control intern.

Pentru dezvoltarea generală a planului de audit este necesar ca auditorul să evalueze

nivelul riscului inerent.

Altfel spus, riscul inerent reprezintă măsura în care auditorul apreciază probabilitatea
producerii în practică a erorilor unor situații financiare, fiind considerate drept slăbiciuni ale
controalelor interne. În cazul în care auditorul consideră că erorile din situațiile financiare nu au
fost depistate de controalele interne ale entității auditate, acesta va aprecia că nivelul riscului
inerent este ridicat.

Includerea evaluării riscului inerent în modelul riscului de audit înseamnă că auditorii vor
încerca să realizeze o previziune a părților din situațiile financiare care prezintă fie cea mai mică
probabilitate de a fi eronate, fie cea mai mare.

În procesul de evaluare a riscului inerent, auditorul trebuie să ia în considerare următorii

factori:

▪ Rezultatele auditurilor precedente;

▪ Angajamentele inițiale comparativ cu rezultatele;

▪ Tranzacțiile complexe sau neobișnuite;

▪ Raționamentul profesional luat în considerare la stabilirea soldurilor conturilor și la

înregistrarea tranzacțiilor;

▪ Activele considerate susceptibile la delapidări;

▪ Formarea populației și dimensiunea eșantionului;

▪ Schimbările de la nivelul conducerii și reputația acesteia;

▪ Natura activității entității, incluzând natura producției realizate și a serviciilor prestate

de aceasta;
 ▪ Natura sistemului de procesare a datelor și gradul de utilizare al tehnicilor moderne
pentru comunicare.

Evaluarea factorilor menționați anterior duce la stabilirea riscului inerent specific fiecărui
ciclu de tranzacții, cont și obiectiv al auditului. O parte din acești factori afectează mai multe
clase de conturi, în timp ce unii factori, precum tranzacțiile neobișnuite, afectează doar anumite
clase de conturi.

Evaluarea riscului inerent constă și în realizarea unei analize a contextului în care

entitatea auditată funcționează. În cele mai multe misiuni de audit, auditorii aleg să întocmească
o listă de întrebări și să o completeze în funcție de raspunsurile primite, urmând să se folosească
de raționamentul profesional pentru a evalua riscul inerent. Pentru a exprima nivelul riscului
inerent, auditorii pot folosi fie termeni cuantificabili, precum procentele, fie termeni
necuantificabili, precum termenii ridicat, mediu sau scăzut.

În dezvoltarea planului general de audit, auditorul în cauză va trebui să evalueze riscul

inerent la nivelul situațiilor financiare.