Sutra de diamant

Vajracchedika Prajnaparamita,
“Perfecțiunea Înțelepciunii – care lovește ca un fulger”
1. Așa am auzit: că odată, Bhagavat (Gloriosul) se afla la Sravasti, (în grădina lui
Anathapindada din crângul lui Jeta), însoțit de o mare adunare de călugari și
numeroși Bodhisattva.
Dimineața devreme, Bhagavat își puse veștmântul, apoi luându-și bolul și
toiagul, intră în marele oraș Sravasti, la cerșit de pomeni. Pe la vremea amiezii
se întoarse în tabără și isprăvind de mâncat, își puse bolul și toiagul deoparte, își
spălă picioarele, și așezându-se pe locul său, cu picioarele încrucișate și trupul
drept, își întoarse atenția către sine (fixându-și privirea drept în fața sa).
Curând, numeroși călugări se apropiară, și salutându-i picioarele cu frunțile, îl
ocoliră prin dreapta de trei ori și se așezară de jur-împrejur.
2. Cam tot atunci venerabilul Subhuti veni în mijlocul adunării și se așeză;
apoi, părăsindu-și locul, el se ridică, își trecu roba peste un umăr și
îngenunchind cu genunchiul drept, cu palmele împreunate rugător spre
Bhagavat, grăi astfel:
"Este minunat câți Bodhisattva au fost binecuvântați cu cea mai înaltă
cunoaștere de către Tathagata (tu, cel plecat cu bine).
Cum trebuie însă, Preafericitule, un nobil fiu ori fiică, intrat pe Calea de
Bodhisattva (vehiculul bodhisattva), să se comporte, cum poate progresa, și
cum să-și strunească gândurile?„

"Așadar, Subhuti… Nobilii Bodhisattva au obținut cea mai înaltă favoare a lui
Tathagata, fiindu-le conferită cea mai înaltă Învățătură.
Prin urmare, este necesar să asculți bine și cu mare atenție și să reții
următorul gând. Căci îți voi arăta cum cel intrat pe Cale trebuie să se
poarte, cum să înainteze și cum să-și strunească mintea, cu decizie fermă și
determinare neclintită".
3. Atunci Preafericitul continuă astfel: "Oricine ar fi cel intrat pe Calea
de Bodhisattva trebuie să gândească astfel: Toate ființele acestei lumi,
cunoscute sub numele de ființe, fie ele cu formă ori fără de formă, cu
nume ori fără de nume, trebuiesc izbăvite de către mine în desăvârșita
Nirvana, care nu mai lasă nimic în urma sa.
Și după ce ființe fără de număr au fost astfel eliberate, nici măcar o
singură ființă n-a fost eliberată. Căci câtă vreme un Bodhisatva
păstrează ideea de ființă, el nu poate fi numit Bodhisattva.
Căci nimeni nu e numit Bodhisattva câtă vreme el încă distinge
noțiunea de sine (eu), ființă, individ sau persoană.
(Acela care s-a stabilit în vehiculul- bodhisattva nu poate fi considerat
ființă-bodhi dacă încă persistă noțiunea de eu, ori de suflet ori de
persoană)".
4. "Și tot așa, Subhuti, un dar nu este oferit de un Bodhisattva, câtă
vreme el crede în obiecte, lucruri, forme, ori în însușirile speciale ale
sunetului, mirosului, gustului și atingerii.
Căci un dar trebuie oferit de către Bodhisattva fără ca acesta să creadă
măcar în ideea de gest (cauză). Căci meritul acelui Bodhisattva ce
dăruiește fără a crede în ceva, e greu de cuprins cu mintea.

Ce crezi, Subhuti, e lesne a măsura spațiul din colțul răsăritean, ori cel
din colțul de miazăzi, ori cel din colțul apusean, sau cel din colțul nordic,
dedesubt și deasupra, în punctele cardinale și subcardinale, în cele zece
direcții de jur-imprejur? La fel, meritul acelui Bodhisattva ce dăruiește
fără a crede în ceva, e de nemăsurat. Cu adevărat, în acest fel, Subhuti,
trebuie să dăruiască cel pătruns pe Calea de Bodhisattva, căci el nu
crede măcar în ideea de gest (cauză)".
5. "Și ce crezi, Subhuti, poate fi un Tathagata cunoscut după anumite
semne?"
"Cu adevărat nu, Venerabile, un Tathagata nu poate fi cunoscut după
semne, căci ceea ce ne-a învățat (a numit) Tathagata a fi semne,
reprezintă în realitate non-posesiunea oricărui semn (de fapt sunt
non-semne)."

Posesiunea de semne denotă deșertăciune (șarlatanie).

Autentic este Acela care nu poartă nici un semn. Iată care este unicul
semn nepurtat de Tathagata.
(Acestea fiind zise, Preafericitul reluă: "Oriunde ar fi semnele, nu e
decât deșertăciune; în absența semnelor, deșertăciunea e absentă.
Astfel Tathagata e recunoscut din non-semne ca având ceea ce
numim - semne.)
6. Apoi, venerabilul Subhuti întrebă: "Ce crezi Bhagavat, (în ultima perioadă,
în epoca finală, în acei ultimi 500 de ani la sfârșitul cărora buna doctrină intră
în colaps) vor exista în viitor ființe care auzind predicându-se aceste cuvinte
ale Sutrei, să obțină înțelegerea corectă?"

"Desigur, răspunse Preafericitul, vor exista în viitor ființe care auzind

predicându-se tocmai aceste cuvinte ale Sutrei vor dobândi înțelegerea
corectă. Și afirm cu tărie, Subhuti, vor exista în viitor Bodhisattva, ființe
puternice, bune și înțelepte, care când tocmai aceste cuvinte ale Sutrei se vor
predica, îi vor percepe adevărul.
Însă acei Bodhisattva nu vor fi asemeni celor care au slujit unui singur
Buddha, iar meritul lor nu va fi fost acumulat sub un singur Buddha.
Ci dimpotrivă, Subhuti, acei bodhisattva care, atunci când li se rostesc
cuvintele Sutrei, vor căpăta chiar și un singur gând de credință senină, vor fi
ca și cum ar fi preaslăvit (slujit) multe sute de mii de Buddha, iar meritul lor
va fi fost acumulat sub multe sute de mii de Buddha.
Ei sunt știuți de către Tathagata prin cunoașterea-i buddhică, și văzuți
prin vederea de Buddha (ochiul buddhic).
Toți aceștia vor produce o nemăsurabilă cantitate de merit.

Căci aceia, Subhuti, vor fi lipsiți de ideea (de percepția) de sine, ființă,
suflet ori persoană.
Lipsiți de ideea (de percepția) de însușire ori de ideea de non-însușire.
De asemenea de idee și non-idee (percepție și non-percepție)
Căci existând pentru acești Bodhisattva ideea de însușire, ei ar crede
în existența unui sine, ființă, individ ori persoană. Și chiar existând
pentru ei ideea de non-însușire, ar crede ei în existența unui sine,
ființă, suflet ori persoană; căci nici însușirea nici non-însușirea nu
poate fi acceptată de către un Bodhisattva.
Și acești bodhisattva nu dețin o percepție a Dharmei, ori o non-
percepție a Dharmei, în ei neexistând percepție ori non-percepție.
De ce? Pentru că, dacă în acești bodhisattva ar exista o percepție a
Dharmei ori a non-Dharmei, ei ar deveni stapânii, posesorii unui eu, a
unei ființe, a unui suflet, a unei persoane.
De ce? Fiindcă un bodhisattva nu are pentru ce să se agațe nici de
Dharma nici de non-Dharma.

Iată semnificația ascunsă a învățăturii lui Tathagata când el spune:

"De către cei ce înțeleg Învățătura Legii, asemeni unei plute (capabile
a-i purta spre celălalt mal), toate însușirile trebuiesc abandonate; și cu
atât mai mult non-însușirile."
"Aceia care știu cum să expună Dharma asemeni unei plute (capabile
a-i purta spre celalalt mal), se leapădă de Dharma și cu atât mai mult
de non-Dharmă."
7. Apoi Maestrul reluă: "Ce crezi Subhuti, există ceva ce să fi fost
cunoscut de către Tathagata sub numele de Perfecta Cunoaștere
(iluminarea perfecta și totală), ori ceva predicat de către Tathagata, vreo
Dharma pe care Tathagata să o fi demonstrat?"
Iar Subhuti răspunse: "În măsura în care înțeleg semnificația celor
propovăduite de Bhagavat, nu e nimic care să fi fost cunoscut de către
Tathagata sub numele de Perfecta Cunoaștere, și nici ceva care să fi fost
predicat de către Tathagata; căci ceea ce e știut ori predicat de către
Tathagata e de necuprins cu mintea și inexprimabil.
Nu este lucru ori non-lucru. Această Dharma pe deplin cunoscută sau
demonstrată de Tathagata nu poate fi pătrunsă cu mintea, nici discutată
sau interpretată, ea nefiind nici Dharma și nici non-Dharma".

De ce? Pentru că Absolutul exaltă, iluminează (este glorificat de ~)

Ființele Sfinte.
8. Bhagavat reluă: "Judecă Subhuti, dacă un nobil fiu ori fiică ar umple
acest univers a milioane și milioane de lumi, cu giuvaeruri de preț, și le-
ar oferi în dar iluminaților Tathagata, cât de mare le-ar fi meritul?"
"Într-adevăr mare le-ar fi meritul, căci așa cum s-a arătat de către
Tathagata, meritul este non-merit, doar este numit merit."
"Iar dacă un altul, reluă Tathagata, ar lua o strofă de patru rânduri din
această Sutră predicând-o altora și explicându-le-o, tăria acestei acțiuni
ar produce o cantitate incomparabilă de merit. Deoarece cea mai înaltă
cunoaștere este produsă din ea, și Binecuvantații Buddha sunt produși
din ea.

Căci așa cum Tathagata a arătat, însușirile lui Buddha sunt non-însușiri
ale lui Buddha, doar pot fi numite însușiri ale lui Buddha. (Trăsăturile
speciale ale lui Buddha nu sunt caracteristicile sale distinctive. Iată de ce
sunt denumite "semnele speciale ale lui Buddha")
9. "Dar ce crezi Subhuti, spuse Bhagavat, gândește un intrat-în-curent
(cuceritorul curentului) (srota-apanna) că fructele practicii sale au fost
obținute de către el?"
"Cu siguranță nu, căci ne-obținând nimic tangibil - el este numit intrat-în-
curent. El nu obține un obiect al simțurilor, al văzului, al auzului, al
mirosului, al gustului ori al minții.
Crezând că fructele intrării-în-curent au fost dobândite de către el, ar
crede în existența unui sine, ființă, individ ori persoană."

"Dar cel-ce-va-mai-renaște-o-singură-dată (sakridgamin), gândește că

fructele practicii sale au fost obținute de către el?"
"Cu siguranță el nu gândeste astfel, căci nu este o ființă individuală cel
care a obținut statutul de sakridgamin, fapt pentru care și este numit
sakridgamin."
"Dar cel-ce-nu-va-mai-renaște (anagamin), gândește că fructele practicii
sale au fost obținute de către el?"
"Cu siguranță nu gândeste el astfel, căci nu este o ființă individuală cel
care a obținut statutul de anagamin, fapt pentru care și este numit
anagamin."

"Dar un eliberat-în-viață (arhat), gândeste că fructele practicii sale au

fost obținute de către el?" (va putea spune el: "eu am ajuns la starea de
arhat")
"Cu siguranță că nu gândește astfel, căci nu este o ființă individuală cel
care a obținut statutul de arhat, fapt pentru care și este numit arhat.
Căci dacă un Arhat ar crede că a dobândit statutul de arhat, el ar crede
în existența unui sine, ființă, individ ori persoană.
Și astfel, Bhagavat, i-am trecut în revistă pe cei mai de seamă dintre cei
ce trăiesc în virtute.
Eu însumi sunt un arhat liber de pasiuni; însă nu gândesc că sunt liber
de pasiuni. Căci de-aș fi gândit astfel, Tathagata nu ar fi declarat despre
mine: "Subhuti, întâiul dintre toți cei care sălășluiesc în pace, nu
sălășluiește undeva anume: iată și de ce-i numit locuitor al Păcii, locuitor
al Păcii".
10. Iată așadar, Subhuti, cum își va struni mintea un Bodhisattva, în așa
fel încât nu va crede în ceva, fie formă, sunet, miros, gust, sau orice
altceva tangibil.

Ca de exemplu: un om poate fi voinic, să zicem la fel de voinic precum

regele munților, Sumeru. Crezi că sinele său poate fi la fel de măreț?"

"Într-adevăr Bhagavat, Sinele său este cu adevărat mare, căci așa cum
Tathagata a arătat, sinele este non-sine, așadar doar îl numim sine."
11. "Și ce crezi, Subhuti, a dobândit Tathagata vreo învățătură de la
Tathagata Dipankara, cel cu desăvârșire trezit?"
"Nu, nu e nimic care Tathagata să fi dobândit de la Tathagata Dipankara,
cu desăvârșire-trezitul.
"Crezi că este ceva ce Tathagata să fi adoptat de la Tathagata Dipankara
în legatură cu Perfecta-i Cunoaștere?"
"În măsura în care înteleg semnificația predicii lui Bhagavat, nu e nimic
ce să fi fost adoptat de către Tathagata de la desavârsit-trezitul
Tathagata Dipankara, în legatură cu Perfecta-i Cunoaștere."
"Într-adevăr Subhuti, căci dacă vreo învățătură ar fi fost adoptată,
Tathagata Dipankara nu mi-ar fi profețit că voi fi în viitor desavârșit-
trezitul Tathagata Sakyamuni.

Numele Tathagata exprimă aseitatea, non-originea, absența însușirilor,

absența existenței intrinseci.
"Și oricine ar susține că Perfecta Cunoaștere a fost cunoscută de către
Tathagata, ar grăi un neadevăr. Căci nu e nimic ce să fi fost cunoscut de
către Tathagata cu privire la Perfecta Cunoaștere.
Iar în cele cunoscute și expuse de către Tathagata - nu e nici adevăr nici
neadevăr, ele doar sunt numite învățături ale lui Buddha, căci toate
învățăturile au fost predicate ca non-învățături, ele doar sunt numite
astfel.

Iar dacă un Bodhisattva ar spune “eu creez câmpuri budhice”, nu se

cuvine să fie numit el Bodhisattva. Căci este oare ceva ce să fie numit
Bodhisattva?„
"Nu e nimic care să fie numit Bodhisattva, căci cele numite ființe sunt de
fapt non-ființe, astfel că ele doar au fost numite ființe.

Așadar Tathatagata a spus: "Toate ființele sunt lipsite de sine (eu), lipsite
de suflet, individualitate ori personalitate."
12. "Bhagavat, spuse Subhuti, cum se numește această Sutră și cum
poate fi ea găsită?"
"Numele acestei Sutre este Prajnaparamita, și poate fi găsită după
nume. Căci Prajnaparamita este non-Prajnaparamita, prin urmare doar
este numită Prajnaparamita."
"Și atunci, crezi Subhuti că există ceva ce să fi fost predicat de către
Tathagata?"
"Nu, Bhagavat, nu e nimic ce să fi fost predicat de către Tathagata."
"Și crezi că mult e nisipul adunat în acest univers a un milion de milioane
de lumi?"
"Cu siguranță e mult, căci ceea ce Tathagata numește nisip este non-
nisip, așadar doar este numit nisip. Iar ceea ce Tathagata numește
univers - este non-univers, doar îl numim univers."
13. Atunci, venerabilul Subhuti fu mișcat pâna la lacrimi de puterea
Dharmei, vărsă lacrimi, apoi vorbi astfel: "Este minunat cu câtă
desăvârșire a fost predicată această Sutră pentru beneficiul celor intrați
pe cea mai aleasă dintre Căi, cale ce a produs cunoașterea în mine (și,
într-adevăr, nu ca o idee/percepție). Cu adevărat, o astfel de Învățătură
nu mi-a mai fost dat să ascult vreodată.
Și cele mai înalte realizări vor fi conferite acelor Bodhisattva care auzind
această Sutră vor dobândi Realizarea. Căci Realizarea este non-Realizare,
doar o numim Realizare."
"Nu e surprinzător pentru Bhagavat că accept și mă încred în această
Sutră ce tocmai a fost predicată. Iar acele ființe din viitor ce vor studia
această Sutră, memorând-o, recitând-o, înțelegând-o și explicându-le-o
altora, vor fi înzestrați cu cea mai înaltă realizare."
"Însă nu se va ridica în ei nici măcar ideea de ființă, individ sau
persoană, nici nu va exista pentru ei ideea ori non-ideea: căci cei ce sunt
Buddha - sunt eliberați de orice idee (pentru că toți Buddha, toți cei
măreți, și-au părăsit percepțiile)".

Apoi Bhagavat îi vorbi venerabilului Subhuti astfel: "Acele ființe care

auzind recitându-se această Sutră, nu vor fi pătrunse de tulburare,
teamă, ori neliniște, vor fi înzestrate cu cea mai înaltă realizare. Căci
aceasta a fost predicată de către Tathagata drept Paramaparamita, care
este non-paramita, și care a fost predicată de asemenea de nenumărați
Buddha, fiind așadar numită Paramaparamita.
"Iar Paramita - cea mai Înaltă Perfecțiune a abstragerii unui Tathagata,
este de asemenea non-Paramita.
Pe vremea când regele din Kalinga îmi schingiuia carnea membrelor,
eram lipsit de ideea ori non-ideea de ființă, individ sau persoană (eu,
ființă, suflet sau persoană). Căci nutrind ideea de sine - aș fi nutrit-o
deasemenea și pe cea de rea-voință.
Cunoscând 500 de vieți anterioare, îmi amintesc cum pe când
practicam abstragerea, eram deasemenea lipsit de ideea ori non-ideea
de ființă, individ sau persoană.
Astfel, un Bodhisattva după ce s-a lepădat de toate ideile, își ridică mintea
la cea mai înaltă cunoaștere. El trebuie să-și strunească mintea încât să fie
independentă de formă, sunet, miros, gust, sau orice lucru tangibil.
Căci ceea ce s-a numit independent e non-independent, precum a arătat
Tathagata, că "Un dar nu e oferit de către un Bodhisattva ce crede în ceva,
precum forma, sunetul, mirosul, gustul sau orice lucru tangibil.
Așa cum un om ce pătrunde în întuneric nu mai distinge nimic, un
Bodhisattva este cel cufundat în obiectele oferite în dar.
Dar așa cum un om care poate vedea când întunericul dispare, un
Bodhisattva trebuie considerat cel necufundat în obiectele oferite în dar.

În acest fel trebuie un Bodhisattva să-și ofere darul spre beneficiul tuturor
ființelor, căci ideea e non-idee, iar cele numite de Tathagata ființe sunt de
fapt non-ființe.
“Iar un Tathagata numește lucrurile așa cum sunt."

Și orice doctrină a fost deslușită, predicată și meditată de către un

Tathagata e lipsită deopotrivă de adevăr și minciună.

Subhuti, "Tathagata" este sinonim cu reala Aseitate”.

14. "Iar dacă o nobilă fiică ori un fiu își sacrifică în zorii zilei tot atâtea
vieți câte fire de nisip sunt în râul Gange, făcând același lucru la amiază
și din nou seara, sacrificându-și astfel viețile de-a lungul a nenumărate
ere, iar un altul, ascultând această Sutră, nu i se opune, meritul celui din
urmă este incalculabil și inestimabil.
Ce să mai spunem despre cel care după ce l-a transcris, l-a studiat,
memorat, înțeles și explicat altora…?!"
"Această Sutră, Subhuti, este ieșită din comun și fără seamăn, și a fost
predicată de către Tathagata pentru beneficiul ființelor intrate pe cea mai
aleasă dintre Căi. Iar cei ce studiază această Sutră, memorând-o, recitând-o,
întelegând-o și explicând-o altora, sunt știuți de către Tathagata prin
cunoașterea-i buddhică, aceștia fiind înzestrați cu merite incalculabile și
inestimabile.
Toate aceste ființe își vor aminti desăvârșita trezire, căci nu e posibil că această
Sutră să fie auzită de cei cu puțină credință, ori de cei ce cred în existența unui
sine, ființă, individ ori persoană. Este imposibil că această Sutră să fie auzită,
studiată, memorată, recitată și înțeleasă de ființe ce nu au atins desăvârșita
trezire. Iar partea de lume în care această Sutră va fi expusă (predicată și
explicată), va fi cinstită de întreaga adunare a zeilor, oamenilor și spiritelor și
adorată precum un sfânt lăcaș."
"Iar acei nobili fii ori fiice ce studiază aceasta Sutră, memorând-o, recitând-o,
întelegând-o și explicând-o altora, se vor număra printre victorioși. Căci oricare
ar fi faptele rele săvârșite de aceste ființe în viețile anterioare, fapte ce altfel ar
duce la suferință, efectele lor vor fi distruse, iar ei vor obține desăvârșita
trezire."
"Îmi amintesc cum în urmă cu nenumărate veacuri, adunări de nenumărați
Buddha îl urmau pe venerabilul și desăvârșit-trezitul Tathagata Dipankara.
Și dacă oamenii din viitor vor studia aceasta Sutră, memorând-o, recitând-o,
înțelegând-o și explicând-o altora, meritul acelor adunări de Buddha va fi infim în
comparație cu al acestora din urmă, încât nici nu suportă comparație. Meritul
acestora din urmă ar fi atât de mare, și dobândit cu atâta repeziciune, încât
dezvăluindu-l - ar produce necredință în mințile oamenilor.
Așa cum această Sutră este ieșită din comun, recompensele ei sunt de
asemenea extraordinare.
15. "Ce crezi Subhuti, are Tathagata ochi trupești, ochi celești, ochi ai
cunoașterii, ochii ai Legii, ochi ai iluminării?"
"Într-adevăr Bhagavat, Tathagata are ochi trupești, ochi celești, ochi ai
cunoașterii, ochii ai Legii, ochi ai iluminării."
"Și crezi că firele de nisip din fluviul Gange, fost-au numite de către
Tathagata, fire de nisip?" "Da, au fost numite fire de nisip."
"Și dacă ar fi atâtea râuri Gange câte fire de nisip sunt în fluviul Gange,
și atâtea lumi câte fire de nisip sunt în acestea, ar fi aceste lumi fără de
număr?"
"Într-adevăr ar fi fără de număr."
"Oricâte ființe ar fi în aceste lumi, eu știu șirurile gândurilor lor toate.
Căci cele numite șiruri de gânduri sunt non-șiruri de gânduri, doar sunt
numite șiruri de gânduri. Căci un gând trecut nu există, Subhuti, un gând
viitor nu există, un gând prezent nu există."
16. "Și crezi că un Tathagata poate fi recunoscut după înfățișarea exterioară
a trupului său?"
"Într-adevăr nu, căci ceea ce Bhagavat a numit înfățișare exterioară a
trupului – este non-înfățișare, doar e numită înfățișare a trupului."
"Și ce crezi, Subhuti, poate fi un deplin-trezit Tathagata recunoscut după cele
32 de semne ale unui erou?"
"Nu Bhagavat, căci ceea ce Tathagata numește cele 32 de semne ale unui
erou, sunt de fapt non-semne, doar le numim semne."
"Cei ce mă văd după formă și mă aud după vorbă - sunt angajați în stăruințe
zadarnice și nu mă văd deloc.
Un Buddha e cunoscut după Lege: din Dharma trebuie privit un Buddha.
Căci cei ce sunt Buddha posedă corpul Legii (dharmakaya), și din corpurile
Dharmei tuturor le vine călăuzirea.
Iar natura Legii nu poate fi cuprinsă cu mintea, natura reală a Dharmei nu
poate fi cunoscută (și nimeni nu o poate conștientiza ca pe un obiect).
17. "Tu ce crezi Subhuti, poate un Tathagata gândi astfel: "Legea a fost
predicată de către mine" (de mine a fost dovedită Dharma)?
"Nu, nici un Tathagata nu poate gândi astfel, fiindcă s-ar agăța de ceea
ce nu există."
"Adevărat grăiesc, dacă cineva ar spune că Legea a fost împărtășită de
către Tathagata, ar rosti un mare neadevăr.
Căci nu e nimic ce să poată fi cunoscut sub numele de Învățătură a Legii
(Dharma). Nici cel mai mic lucru nu e cunoscut ori perceput acolo; de
aceea e numită Perfecta Cunoaștere.

Identică Sinelui prin absența unui sine, a unei ființe, a unui suflet sau
persoane, acea Perfectă Cunoaștere (iluminarea perfectă, corectă și
totală) este cunoscută că fiind esența tuturor Dharmelor corecte. Pentru
că Acolo nici cea mai infimă Dharma nu poate fi găsită sau primită. Iată
de ce-i numită "Iluminare perfectă, corectă și totală".
18. "Și oricine spune că Tathagata merge, vine, se oprește ori se așează,
acela nu înțelege esența predicii mele.
Căci termenul Tathagata îl indică pe cel ce nu pleacă nicăieri și nu vine
de undeva, fiind astfel numit Tathagata."
19. "Ce crezi Subhuti, gândește un Tathagata că ființele sunt eliberate de
către el însuși?"
"Nu, deoarece nu există ființă care să fi fost eliberată de către Tathagata,
căci de-ar fi vreo ființă eliberată de către Tathagata, acesta ar crede în
sine, ființă, individ ori persoană.
Iar ceea ce a fost numită credința în sine - este non-credință, fiind
așadar doar numită credință în sine.
Acest lucru e învățat doar de copii și persoanele ignorante. Însă cei
numiți copii și persoane ignorante fiind lipsiți de existență intrinsecă,
doar sunt numiți copii și persoane ignorante”.

"Astfel, Subhuti, sunt percepute, privite și văzute toate lucrurile de către

cel intrat pe Calea de Bodhisattva. Și în acest fel un om nu trebuie să
creadă nici în ideea de lucru nici în cea de non-lucru, întrucât însăși
ideea de lucru a fost proclamată de Tathagata că fiind non-idee de
lucru."
20. Apoi venerabilul Subhuti vorbi astfel:
"Profete Bhagavat, vor fi în viitor ființe care auzind tocmai aceste cuvinte
ale Legii, să creadă în ele."

"Acestea Subhuti, nu sunt nici ființe nici non-ființe, căci cele numite
ființe, sunt non-ființe, așadar doar au fost numite ființe”.
21. "Iar dacă un nobil fiu sau fiică ar umple cu cele șapte comori atâtea
lumi câte fire de nisip sunt în Gange, oferindu-le în dar deplin-treziților
Tathagata, iar un Bodhisattva dobândește persistența în recunoașterea
absenței naturii intrinseci și caracterului necreat al lucrurilor, meritul celui
din urmă este incomparabil și inestimabil.
Însă nici urmă de merit nu e revendicată de un Bodhisattva. Căci meritul
fiind de fapt non-merit, doar este numit merit."
22. "Iar dacă un nobil fiu ori fiică ar lua atâtea lumi câte fire de nisip sunt
în acest univers a milioane de milioane de lumi, și printr-o nemăsurată
forță, le-ar zdrobi la dimensiunile unor particule indivizibile de atomi, ar fi
acestea numeroase?„

"Într-adevăr aceste particule ar fi numeroase. Căci ceea ce Tathagata

numește particule indivizibile de atomi - fiind non-particule, sunt doar
numite particule indivizibile de atomi.
Iar universul a un milion de milioane de lumi este de asemenea lipsit de
existență inerentă, prin urmare doar este numit univers.
Iar dacă există un univers al lumilor, ar trebui să existe și credința în
substanță, însă credința fiind de fapt non-credință, este doar numită
credință.„

"Credința în substanță, Subhuti, e nemenționabilă și inexprimabilă, căci nu

e nici lucru, nici non-lucru."
23. "Iată Subhuti, dacă un nobil Bodhisatva ar umple cu cele șapte comori
lumile a nenumărate universuri, oferindu-le în dar deplin-treziților Tathagata,
iar un nobil fiu ori fiică ar lua doar patru rânduri din aceasta Sutră, studiind-o,
memorând-o, înțelegând-o și explicându-le-o altora, meritul celui din urmă ar
fi incomparabil mai mare.

Căci toate lucrurile compuse sunt ca un vis, o umbră, ori un strop de rouă,
sau licărirea unui fulger."
Acestea fiind spuse, Buddha intră în samadhi.
Venerabilul Subhuti, călugări și călugărițe, credincioși laici, Bodhisattva-și
și întreaga adunare de zei, oameni și duhuri, lăudară predica
Binecuvântatului.

Aici se încheie Vajracchedika, slăvita Prajnaparamita (Perfecțiunea

Înțelepciunii).
Școala LiLA
Osho:
“Mahasattva, Sutra de diamant nu conține nici un fel de sutre. De aceea și este
numită Sutra de diamant: este vacuitate pură. Însă dacă te pierzi în cuvinte,
atunci vei pierde și mesajul ei. Sutra de diamant nu are nici un mesaj de transmis.
Nu există nimic de citit și nimic de ascultat. Totul este tăcere desăvârșită.
Buddha nu a rostit nimic; Subhuti nu a auzit nimic.
În acea non-discuție și non-ascultare s-a produs ceva cu mult deasupra cuvintelor.
Ananda a încercat să înregistreze și să redea prin cuvinte acel sublim fenomen,
dar el nu a fost transmis sau realizat prin cuvinte. Acolo a fost o comuniune între
două vacuități.
Între Buddha și Subhuti a avut loc o trăire transcendentală pe care Ananda
încearcă să le-o descrie oamenilor care nu pot vedea, care nu sunt capabili să
asculte, să trăiască… Ei nu pot vedea lumina, ci doar aud cuvântul “lumină”.

Așadar ține minte: Sutra de diamant nu este o sutră; tocmai de aceea are acest
titlu – ea este cea mai prețioasă: fiindcă nu conține nici un cuvânt, nici o filosofie,
nici o doctrină. Este o carte perfect goală”.
Osho:
“Dacă poți uita de cuvinte și poți pătrunde adânc în pauzele dintre ele, dacă
poți omite rândurile scrise și poți vedea clar spațiile, intervalurile dintre ele,
atunci vei cunoaște ce s-a petrecut între Buddha și Subhuti. Acolo nu a fost o
comunicare verbală. (…)
Tăcerea nu poate fi trăită, cunoscută, decât în tăcere.
Buddha nu a rostit nici măcar un cuvințel, iar Subhuti nu a auzit absolut nimic.
Mulțumește-i lui Ananda, că din măreața sa compasiune, a încercat să traseze
câteva hărți pentru cei orbi. Și nu uita: o hartă nu este țara pe care o
reprezintă; însă ea îți poate fi cât de cât de folos și te poate conduce către
acea țară.
Sutra de diamant te îndreaptă spre tăcere, iată de ce conține atât de multe
contradicții: fiindcă tăcerea poate fi creată numai prin contradicții. Fiecare
cuvânt trebuie contracarat printr-un opus al său, astfel încât ambele să se
anihileze reciproc; și, în acea trezire, să poți cunoaște tăcerea.”