Sunteți pe pagina 1din 2

“ŞI EI MERITĂ O ŞANSĂ”

Justificare
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj, ca urmare a protocolului de
cooperare încheiat cu Fundaţia DEL participă activ la campanii I.E.C. (informare, educare,
comunicare) pentru conştientizarea consecinţelor dramatice ale consumului de droguri şi pentru
promovarea şi însuşirea unui stil de viaţă sănătos.

Localizare:
Municipiul Tg-Jiu - judeţul Gorj.

Durata:
3 luni (iulie 2007-septembrie 2007)

Scopul proiectului: Prin proiectul „Şi ei merită o şansă”, Centrul de Prevenire, Evaluare şi
Consiliere Antidrog Gorj răspunde în mod activ activităţii 4.3, din capitolul I.C „Prevenire
comunitară” din Planul de Acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Antidrog în
perioada 2005-2008, ce vizează – Elaborarea şi implementarea de către Centrele de Prevenire,
Evaluare şi Consiliere Antidrog de proiecte şi campanii de prevenire a consumului de droguri
destinate copiilor/adolescenţilor neşcolarizaţi aflaţi în situaţii de risc(copii fără adăpost, copii
rromi etc).

Justificarea proiectului
Consumul de droguri constituie o problemă serioasă pe întreg mapamondul, deoarece
există milioane de oameni care recurg la acest tip de comportament. Şi în ţara noastră acest
fenomen a căpătat dimensiuni îngrijorătoare. Astfel în acest moment, prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului de droguri constituie o prioritate naţională.
Conştienţi de faptul că, acest flagel al societăţii contemporane nu poate fi contracarat fără
o implicare activă a tuturor instituţiilor statului, O.N.G.- urilor şi a altor organizaţii private şi mai
ales fără o informare susţinută a comunităţii, în toate segmentele ei, despre consecinţele
dramatice ale consumului de droguri, am considerat necesar ca adolescenţii şi copiii de etnie
rromă să cunoască şi să conştientizeze normele unui stil de viaţă sănătos şi mai ales efectele
consumului de droguri.

Categoria din care face parte proiectul în funcţie de grupul ţintă: universal

Obiectiv general:
Organizarea unei campanii campanii de informare a copiilor/adolescenţilor de etnie
rromă.

Obiectivele specifice:
1.Informarea copiilor/adolescenţilor rromi asupra consecinţelor nefaste şi asupra
factorilor de risc şi de protecţie în ceea ce priveşte consumul de alcool, tutun şi droguri.
2.Sensibilizarea copiilor/adolescenţilor rromi în scopul evitării consumului experimental
şi recreaţional al acestor substanţe, precum şi sensibilizarea acestora pentru adoptarea unui stil de
viaţă sănătos.
3.Transformarea beneficiarilor proiectului, în agenţi ai schimbării în comunitatea rromă.

Beneficiari:
Beneficiari direcţi:
70 copii/adolecenţi rromi
Beneficiari indirecţi:
comunitatea în ansamblu
Rezultatele aşteptate:
- Informarea beneficiarilor despre principalele tipuri de droguri, factorii de risc şi de
protecţie în consumul de droguri, efectele şi riscurile consumului de droguri legale şi
ilegale
- Promovarea şi însuşirea de către copiii/adolescenţii rromi a normelor unui stil de viaţă
sănătos .
- Transformarea beneficiarilor proiectului în agenţi ai schimbării în comunitatea rromă.

Activităţi propuse şi indicatori:


A. DESCRIEREA ACTIVITĂŢILOR
1. Elaborarea şi pregătirea implementării proiectului
- constă în elaborarea proiectului, dezvoltarea echipei de proiect şi elaborarea
tematicii, asigurarea condiţiilor de realizare a unor întâlniri cu grupuri de 10-15
copii/adolescenţi de etnie rromă cu vârste cuprinse între 12-25 ani şi specialiştii din
cadrul C.P.E.C.A.-Gorj, A.S.P şi Fundaţia DEL.

2. Susţinerea campaniei de informare a copiilor/adolescenţilor de etnie rromă


a) Echipa de proiect va realiza întâlniri cu
grupuri de 10-15 copii/adolescenţi de etnie rromă, în cadrul cărora le vor fi
prezentate: riscurile şi factorii de risc şi de protecţie în ceea ce priveşte
consumul de alcool, tutun şi droguri, sfaturi cu privire la alegerea unui stil
de viaţă sănătos, prevederile legislaţiei în domeniul drogurilor şi a
infracţiunilor conexe, informaţii referitoare la serviciile oferite de
C.P.E.C.A. Gorj.
b) Frecvenţa întâlnirilor cu copiii/adolescenţii
de etnie rromă este de 3/lună.
c) Metodologia de intervenţie
- discuţii interactive
- metode: expunerea, dezbatere, distribuirea de materiale de sensibilizare
şi informare cu mesaj antidrog, prezentarea filmului „Drogurile, iluzie
cu sens unic”

3. Informarea comunităţii cu privire la proiectul implementat


- Activităţile derulate în cadrul proiectului vor fi aduse la cunoştinţa
comunităţii prin intermediul mass-mediei locale.

B. INDICATORI
Indicatori cantitativi:
- Numărul de copii/adolescenţi de etnie rromă.
- Numărul întâlnirilor cu aceştia.
- Numărul de materiale de sensibilizare şi informare distribuite.

Indicatori calitativi:
- Ameliorarea, schimbarea mentalităţii şi sporirea cunoaşterii comunităţii rrome
asupra fenomenului drogurilor.
- Dezvoltarea factorilor de protecţie care pot influenţa evoluţia ulterioară a
individului.
- Achiziţia de informaţii cu privire la serviciile oferite de C.P.E.C.A. Gorj.

S-ar putea să vă placă și