A fi tu insuti...

 
Moralitatea ne face sclavi ai impersonalitatii noastre. Cum sa mai fi tu zeu cand te
lasi manipulat de scuze inelare ale parerilor de rau si ale tendintelor catre
bunatate?
 
Cum dealtfel poti fi bun excluzand iubirea drept instrumentul bunatatii tale?
 
Cum te poti lasa dus pe valul moralitatii mai mult decat pe cel al iubirii?! Asta da
intrebare! Suntem sclavi ai propriei noastre viziuni diurne.
 
Suntem betivi convalescenti ai ratacirii. Suntem drogati ai prabusirii in loopinguri
lipsite de frumusete si curaj la second hand. Eu unul nu mai pot lauda frumusetea si
bucuria ce ma orbesc in intuneric.
 
Nu mai pot idolatriza omul in bunatatea sa separata de eu si de propria-i identitate.
Nu mai pot inghiti atata prefecatorie adancita intr-atat pana unde propriile-i
radacini ii sunt aproape in creier!
 
Ce sa se mai aleaga din lumea asta?! Praful si nisipul, dar nici macar ele lipsite in
totalitate de ipocrizie. Totul se reflecta ca o transparenta obscena. Prefacatoria
noastra ne vinde sufletele soaptelor fugare...
 
Suntem strigoi cautand sange. Suntem demoni cautand dreptate.
Uneori imi pare ca nici nu mai suntem... Uneori stiu ca nici nu mai suntem! Piatra se
pravaleste spre pamant cautand pace, fulgul pluteste lin pe vant cautand
eternitate...
 
Iarba creste verde in sus hranindu-se cu lumina. Cerul inventeaza nori pentru ca ei
sa impodeze in ploaie. Inimile bat in piepturi pentru a intretine viata....
 
Oamenii urla de durere. Lucruri de necontrazis, iata! Acum vreau sa impun omului
alta ordine axiomica printre faptele sale, dar raman in impasul visarii. Omul viseaza,
iata! Omul iubeste! Omul uraste, desigur!
 
Omul lupta pentru propria-i libertate, omul lupta pentru simplul fapt de a castiga si
de a se acoperi cu glorie, omul vrea intotdeauna mai mult, omul vrea sa fie primul,
omul lupta pentru credintele sale, omul vrea putere, omul vrea sa fie admirat cu
patos, omul vrea respectul chiar daca nu i se cuvine, omul vrea sa fie jivina ce
impune legea prin ceea ce il avantajeaza ca individualitate, fiecare om vrea sa fie
mai mult decat este, fiecare om vrea sa fie centrul universului.
 
Iremediabil omul este o pacoste a simplitatii. Iar daca de cele mai multe ori geniul
este caracterizat prin simplitate, omul nu poate fi decat o fiinta ageniala.
 
Ma intreb de cate secole ar avea nevoie o oarecare persoana pentru a intelege cu
adevarat ceva din viata. De cat timp are nevoie omul pentru a vedea prin perdelele
cetoase ale societatii.
 
Raspunsul parca imi vajaie pe langa urechi pe suflarile vantului si parca-mi
soptesc: prea multe...
 
Intre a-ti sti menirea si a-ti intelege fiinta sta un gard ghimpat cu intrebari fara
raspunsuri si lipsite de logica. Poti afla cine esti, dar sa ai un scop pe care sa-l afli
prin orice mijloace este imposibil.
 
Totul este intamplare, iar ca atare noi suntem aici pentru a relativiza totul. A crede
in predestinare este a te sinucide in viata.
 
A crede in destin este a trai intr-un semicerc in loc de o sfera. Nu poti fi liber
decat fiind tu insuti intr-o exuberanta atemporala zamislita intr-o unicitate a
prezentului continuu...
 
Cine si-a inteles vreodata glasul interior dandu-i dreptate oarba?!
Cine s-a predat glasului avid de putere in dauna ratiunii exterioare?
 
Cati au facut asta in completa luciditate si in deplinatatea facultatilor mentale?
Cati s-au abandonat clipei aruncand cat colo fiecare scuza si reflectie a ratiunii
lumii? Mai exista inca credinta in acel eu al nostru care poarta in sine adevarul celei
mai mari integritati dintre toate?!
 
Mai puteam noi oare ne ridica deasupra oricarei barieri rationale intru a fi zeii
proprii noatre lumi pure?! Care o fi fost ultimul om ce a facut-o fara a fi considerat
pe loc si in unanimitate nebun de legat?!
 
Totul acum isi are radacini in logica ca plantele in pamant si gandurile in
creier... Libertate subjugata a fiecarei clipe si finalmente a unei vieti intregi.
O viata ratata...
 
Pentru ca omul poate, el trebuie! Pentru ca viata este hranita de apa, apa este
parintele vietii... Unele lucruri obliga. Unele lucruri sunt, iar in toata relativitatea
existenta unele meniri inca se strecoara pe sub tocurile usilor stramte si prin gauri
de chei aproape nevazute.
 
Pentru ca omul este mai mult decat orice alta fiinta el trebuie sa se manifeste ca
atare. Pentru ca simtamantul exista, pentru ca ea, constiinta exista, pentru ca
dorinta exista, pentru ca trecutul exista convulsiv si impunator in vietile noastre.
 
Trebuiesc fructificate aceste adevaruri fiecare in parte la maximum. Impotenta
cugetului nostru trebuie exorcizata, iar paloarea trairii noastre trebuie stearsa de
pe harta lumii.
 
Cum sa mai putem fi noi in atatea si atatea compromisuri ucigatoare?! Nu poti
fi decat un pion la urma urmei intre atatea compromisuri. Nu poti ajunge decat
om intr-o lume plina pana la refuz de oameni!!!...
 
Tragic, stiind ca ai fost menit drept zeu pe lumea asta... Cum sa poti fi mai
mult intr-o cutie cu chibrituri tinuta deoparte? Cum sa poti fi tu cand in jur
fiecare se ocoleste cum poate pe el insusi pentru a ajunge mai sus in lanturile
puterii...
 
Nu pot decat sa spun ca este de o infinitate de ori mai bine sa fii tu si luat in
bataie de joc de mintile sterse decat sa ajungi cel mai important om din lume,
insa sec si lipsit complet de tine insuti...