Noțiuni de bază.

Legea
Dreptul privat roman este un ansamblu de norme juridice, ce reglementează relațiile sociale
dintre societate, instituite și sancționate de câtre stat.
Pentru început, de a precepe Legea celor XII Table ar fi necesar de determinat definirea și
însuși contextul legii în caz general. Această lege fiind astfel un izvor al dreptului roman, în
sensul formal al acestea, din care spoate să se extragă caracterul acestea.
Noțiunea de izvor de drept în sens material desemnează totalitatea relațiilor materiale de
existență care determină într-o societate o anumită reglementare juridică, iar în sens formal,
desemnează acele forme de exprimare ale dreptului, în baza cărora normele juridice capătă
valoare juridică și devin norme de drept.
Aceasta in Roma antică a avut o atitudine exclamativă față de viața privată, prin care încălcarea
legii prevedea pedepsiri severe conform continutului acestea. Romanii presupuneau ca orice
convenție care obliga pe părti – acordul de voința dintre magistrat și popor, si anume magistratul
propune (rogat), poporul accepta (iubet), propunerea magistratului (rogatio) devenind lex.
Legea ca izvor formal de drept privat roman este alcătuită din 3 părti după structură :
praescriptio, rogatio și sanctio.
Praescriptio - se menționau numele magistratului care a propus proiectul de lege, adunarea care
a votat legea, astfel și locul în care legea a fost votată.
Rogatio - cuprindese conținutul legei.
Sanctio - se mentionau ce consecințe vor prevede încalcarea dispozițiilor din rogation. Ulterior
dupa sanctiune, astfel legea se clasifica in 3 categorii :
Legi perfecte - se preciza că orice act juridic încheiat prin încălcărea continutului legei va fi nul.
Legi mai putin perfecte - se preciza că actul juridic încheiat prin încălcărea dispozițiilor din
rogatio nu se anulează ci îsi produce efectele, dar autorul va fi pedepsit cu plata unei amenzi.
Legi imperfecte - se prvedea că nu este permisă încălcărea conținutului din rogatio, făra a se
preciza ce consecințe vor decurge in cazul unei asemenea încălcări.
Lex are mai multe semnificaţii în dreptul roman. Dupa cuvintele lui Gaius ,,Legea este cea ce
poporul roman a hotărât”, Din punctul de vedere al intinderii efectelor lor juridice, existau leges
privatae ce vizau fie clauzele introduse de particulari într-un contract (lex contractus) fie statutul
unei corporații (lex colegii) si leges publicae ce formulau reguli de conduita obligatorii cu
caracter general. Din punctul de vedere al organului ce a legiferat, lex se referea la legile votate
de poporul roman (patricieni si plebe) care erau diferentiate de plebiscite ce erau votate doar de
către plebei.
Prin anumite momente istorice geneza primei legi romane cu normele sale juridice numită
Legea celor XII table își are începutul în miojlocul secolului V-lea precizat în urma luptei
politice dintre plebei și patricieni, căror legi înregistrate au fost răspandite în societatea romană.
Aceasta astfel este izvorul întregului drept public și privat roman.
În Roma deci a fost două clase sociale: patricienii şi plebeii. Patricienii erau consideraţi
urmaşii fondatorilor Romei, având drepturi politice. Plebeii au fost alcătuiţi din popoarele
cucerite de romani ce nu aveau iniţial drepturi politice.