Sunteți pe pagina 1din 2

FOAMETEA 1946-1947 DEPORTARILE COLECTIVIZAREA FORTATA

-Colectivizarea propriu-zisă s-a


-foametea din Basarabia din -Una dintre caracteristicile efectuat în R.S.S. Moldovenească "prin
perioada respectivă a avut un regimurilor comuniste din dictat". Au fost folosite două tipuri
caracter „organizat”. sud-estul Europei a fost principale de constrângere: directă –
trimiterea forţată a unor când se aplicau metode "fizice" de
-în 1946, seceta se generalizează în categorii sociale în alte "convingere" a ţăranilor să intre în
Basarabia regiuni decât cele de colhozuri; indirecte – când ţăranii se
baştină şi confiscarea vedeau nevoiţi să facă acest pas în
bunurilor acestora. urma metodelor "economice",
-1946-1947 RSSM – 250 MII DE impozite, cote, prestaţii. Li se adăugau
VICTIME -Deportarea organizată la sentimentul de teamă, o frică
6 iulie 1949 în R.S.S.M. a permanentă întreţinută de arestări,
-prima jum a 1948 la fel au murit in jur fost unul dintre deportări, dispariţii.
de -300 mii de oameni. evenimentele cele mai
tragice de după război. Ea - in RSSM au fost organizate 750 de
- „Nu seceta, care a mai avut loc în a format obiectul unui colhozuri în care au intrat 183.333
Moldova a provocat dezastrul, ci plan denumit Operaţiunea gospodării ţărăneşti (procentul
metodele de guvernare staliniste, dorinţa Sud. Toate documentele gospodăriilor ţăraneşti colectivizate,
de a construi viitorul luminos fără a ţine privind această perioadă sporind de la 32,2 la 71,7 procente).
cont de preţul plătit în acest scop. Ţăranii au fost clasificate Secret
basarabeni au fost condamnaţi cu bună sau Strict Secret. -taranii au fost nevoiti de frica sa intre
ştiinţă la înfometare, fiind etichetaţi drept cu totii in colhoz, unde lucrau pentru
chiaburi sau naţie trădătoare”, -La 6 aprilie 1949, statul sovietic, care la inceput le dadea
Consiliul de Miniştri al cate 100 de grame de paine pentru ziua
-„Documentele demonstrează fără U.R.S.S. adoptă o hotărâre de lucru. Colhozurile s-au mai
putinţă de tăgadă că foametea din privind deportarea din imbogatit cu averea celor deportati,
anii 1946-1947 a fost o gravă R.S.S.M. a familiilor de care a fost confiscata, o parte fiind
consecinţă a acţiunilor inumane, chiaburi, a foştilor furata de activistii din sat. Taranii au
criminale ale regimului stalinist, ale proprietari de terenuri şi fost fortati sa predea in colhoz tot ce
funcţionarilor de partid şi de stat” marilor comercianţi, a aveau in gospodarii: caii, boii, utilajul
persoanelor care au agricol...
colaborat cu organele de
poliţie româneşti şi
germane, ai membrilor -
organizaţiilor fasciste, cât
şi a familiilor categoriilor
enumerate.
-30 iunie 1949, Consiliul de
Miniștri al republicii adoptă
hotărârea „Cu privire la
confiscarea și realizarea averii
deportărilor de pe teritoriul
RSS Moldovenești”, care
stabilea că viile, livezile,
vitele, inventarul, casele și
construcțiile agricole,
întreprinderile de producție
vor fi confiscate și utilizate
pentru acoperirea datoriilor și
angajamentelor față de stat

- În 1945 sovieticii au colectat din -La 14 iulie 1949,


Basarabia 272.000 tone cereale, iar Ministerul Agriculturii
planul pentru 1946 a fost de 265.000
tone cereale, redus la 162.000 de tone – al R.S.S.M. a publicat
plan care a fost îndeplinit 101,5%. „Dispoziţia privind
reglementarea
legalizării bunurilor
chiaburilor predate
gratuit kolhozurilor”.

-1945-1946 haosul de după război, -La 1 aprilie 1951 a urmat


dezorganizarea provocată de un nou val de deportări în
începutul cooperativizării și seceta Siberia {Operaţiunea
din acei ani. Nord) a 2617 de persoane
(808 bărbaţi, 967 femei şi
- 66 de cazuri de canibalism în 842 copii),.
timpul foametei din anii 1946-47, în
Basarabia anexată de URSS.

-In 1947, cînd de acum mureau de


foame zeci de mii de
basarabeni, industria alimentara din
RSSM a depăşit planul anului 1946 la
fabricarea untului cu 33, 2 la suta, a
uleiului-cu 39, 5, a carnii-cu 32, 5, a
conservelor-cu 101, 9 procente.

-Foametea este un element


catalizator de extremă importanţă
pentru crearea kolhozurilor

S-ar putea să vă placă și