Sunteți pe pagina 1din 2

RECAPITULARE PENTRU LUCRAREA SCRISĂ

-semestrul al II-lea, cls 5-

I. Citeşte cu atenţie textul de mai jos pentru a răspunde cerinţelor:


Trăiau odată, într-un orășel de la poalele unui munte, niște oameni tare de treabă. În verile
scurte și ploioase munceau din greu ca să-și asigure traiul, iar când venea iarna și nămeții
atingeau chiar și înălțimea unui om, se închideau în casele lor cu cămări pline de toate și depănau
povești.
Un unchiaș pe nume Vorbă- Lungă era vestit pentru tolba sa veșnic plină cu povești pe care
veneau să le asculte, la gura sobei din căsuța neîncăpătoare, toți copiii orașului. Spunea deseori o
poveste înspăimântătoare despre muntele din apropiere, din vârful căruia ieșeau uneori firișoare
de fum sau scântei, ca la focurile de artificii.
— Stăpânul acestui munte este un dragon care a venit aici în vremurile de odinioară, de pe
meleaguri îndepărtate, chiar din Țara Dragonilor, istorisea moșul, în timp ce copiii îl priveau cu
ochii măriți de spaimă. Pe atunci era un dragon tânăr și năbădăios care scuipa flăcări pe nări.
Obosit după drum, căci străbătuse mii de leghe în zbor, s-a culcușit înăuntrul muntelui, peste
comoara pe care o adusese cu el: munți de aur și de nestemate, luate de la regii și împărații pribegi
pe care i-a ucis când i-a întâlnit în calea sa. Din când în când sforăie sau tușește prin somn și din
cauza asta vedem noi, de aici, din oraș, nori de fum și puzderie de scântei. Însă va fi vai și amar
atunci când dragonul se va trezi! Din munte se vor revărsa râuri de foc care vor preface orașul în
scrum.
Copiii erau îngroziți de această parte a poveștii! Numai Gând-Pripit, un băiat orfan și tare
sărac, visa cu ochii deschiși la comoara din măruntaiele muntelui. Gândea că, dacă va ajunge la
munte și îi va lua dragonului măcar un sac cu galbeni, va avea o viață lipsită de griji. „Mă voi
apropia de dragon pâș-pâș și voi lua aurul fără ca el să se trezească! Adâncit în gândurile lui de
dragon, nu va bănui nimic.” Într-adevăr, era atât de fascinat de bogățiile care îl așteptau, încât nu
mai stătu nicio clipă pe gânduri, ca să chibzuiască mai bine, că doar de-aia se numea Gând-Pripit.
Își luă o bocceluță* cu ceva de-ale gurii și porni în miez de iarnă spre munte.
Merse el ce merse prin pustietatea plină de zăpadă, până când ajunse la un râu mare ce
înconjura muntele. Pe nicăieri nu se vedea niciun podeț, însă băiatul își spuse că avea noroc că
este iarnă, căci râul era înghețat bocnă. Își luă inima în dinți și se aventură pe gheața care, deși
părea foarte groasă, începu să trosnească ușor sub pașii săi. Când era pe la mijlocul râului,
Gând-Pripit auzi niște bocăneli... [...]
( Adina Popescu, Secretul muntelui care scuipă foc în Miriapodul hoinar și alte povești)
*bocceluță = legăturică

A. Înțelegerea textului:
1. Transcrie, din text, un indice temporal și unul spațial.
2. Notează, din text, două formule specific basmului, precizând tipul lor.
3. Menționează într-un enunț de unde avea dragonul comoara pe care o adusese cu el.
4. Încercuiește varianta corectă:
Gând- Pripit este:
a. Un unchiaș b. Un copil orfan c. Un dragon
5. Explică, ținând cont de informațiile din text, numele Gând-Pripit.
6. Rescrie, din text, enunțul în care se precizează motivul pentru care Gând-Pripit a
plecat spre muntele unde se afla dragonul.
7. Transcrie, din text, o comparație.

B. Elemente de construcție a comunicării:


1. Menționează gradul de comparație al adjectivelor tare sărac și mare (râu mare).
2. Transcrie, din ultimele două paragrafe:
 Un pronume personal, formă accentuată;
 Un pronume personal, formă neaccentuată (clitic pronominal);
 Un adjectiv variabil, cu două forme flexionare;
 Un substantiv propriu;
 Un substantiv nearticulat.
3. Ce este cuvântul o din structura ,, Își luă o bocceluță cu ceva de-ale gurii...” ? Alege
dintre: numeral cardinal, articol nehotărât, pronume personal. Scrie apoi câte un enunț în care
același cuvânt să aibă celelalte două valori menționate.
4. Indică patea de vorbire și partea de propoziție pentru cuvintele marcate pe text.

II. Scrie un text narativ, de 10-15 rânduri, în care să-ți imaginezi o continuare a textului dat
la subiectul I. În redactarea textului tău, vei avea în vedere următoarele:
 să respecți cerința dată;
 să asiguri coerența ideilor;
 să te exprimi corect, clar și adecvat;
 să respecți normele de ortografie și de punctuație;
 să fii atentă/ă la așezarea în pagină;

S-ar putea să vă placă și