Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Psihologia educației, Litere anul I

Tipurile temperamentale – caracteristici definitorii

COLERICUL
• este excitabil şi inegal în toate manifestările sale, cu oscilații între cele două extreme –
fie năvalnic, nestăpânit, fie deprimat sau cuprins de teamă şi panică (evoluție
ciclotimică);
• din copilărie este zburdalnic, neastâmpărat, preferă jocurile dinamice care implică
competiție şi multă mişcare;
• copiii sunt „prea vioi”, agitați, dispun de multă energie pe care o consumă
neeconomicos, îi caracterizează o vorbire explozivă, gândirea lor se poate concentra
mai greu, mişcările sunt abrupte, ei sunt cei care pun cele mai multe probleme de
disciplină în educație;
• starea de exaltare care îl caracterizează pe coleric este întreținută mult şi de încrederea
deosebită pe care o are în sine, de valorizarea pozitivă cu tendință spre supraevaluare;
• înclinația spre exagerare într-un sens sau altul periclitează echilibrul emoțional,
reacțiile („exploziile”) sale afective fiind puternice şi greu de stăpânit, indiferent dacă
este vorba de bucurie sau furie;
• are sentimente puternice şi durabile dar este inegal în manifestări, se lasă uşor cuprins
de stări de alarmă sau furie;
• în general este sociabil şi are relații durabile şi intense în prietenie şi dragoste dar şi în
duşmănie;
• învață uşor dar are dificultăți în a se concentra şi a-şi menține stabilă atenția în sarcini
monotone;
• activitatea voluntară domină cu caractere variate, unii prezentând o energie neobosită
şi continuă, alții sunt autoritari, alții luptători, opzanți, combativi;
• ardoarea permanentă a colericului îl face curajos şi mândru iar starea de neechilibru-
excitabil îl face ca întâi să reacționeze şi apoi să gândească;
• limitele sale majore sunt mânia şi orgoliul;
• colericii sunt extravertiți, foarte comunicativi, sunt orientați mai mult spre prezent şi
viitor:
Dominanta pedagogică trebuie să fie orientată pe formarea capacității de autocontrol, pe
formarea unor interese cognitive stabile, care să-l orienteze, să-i canalizeze şi să-i consume
eficient energia, pe conştientizarea tendinței de a se pripi şi pe formarea răbdării, pe
contracararea tendinței de a se manifesta dominator şi agresiv, pe controlul prin conştientizare
a reactivității pentru a evita conduitele inadecvate.
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Psihologia educației, Litere anul I
SANGVINICUL
• în copilărie a fost ceea ce se cheamă un „copil bun”, echilibrat, adaptabil, care nu a dat prea
multă bătaie de cap părinților;
• este volubil, hiperactiv, cu mentalitate în genere concret analitică şi în unele variante cu
dezvoltare optimă a activității fantastice şi creatoare;
• se caracterizează prin ritmicitate, echilibru şi acestea în condițiile vioiciunii, rapidității
mişcărilor şi vorbirii, printr-o mare efervescență emoțională;
• este temperamentul bunei dispoziții, al adaptabilității promte şi economicoase;
• stabileşte cu mare uşurință contacte cu alte persoane pentru că are tehnici sociale variate
şi eficiente;
• se integrează rapid şi bine în grup, îi place să lucreze cu alții, cooperează eficient;
• îi place să „circule”, să se mişte , să comunice, să se dezvolte;
• are o bună imagine de sine, realistă şi are încredere în forțele sale de a duce la bun sfârşit o
sarcină;
• extrema mobilitate sangvinică îngreunează uneori fixarea scopurilor, consolidarea
intereselor şi prejudiciază persistența în acțiuni şi relații;
• ca şi colericii, sangvinicii sunt extravertiți, orientați mai mult spre prezent şi viitor;

Dominanta pedagogică în relațiile cu sangvinicul trebuie să fie orientată pe fixarea scopurilor,

pe formarea unor interese cognitive stabile şi, în mod deosebit pe persistența în relații.

FLEGMATICUL
• este înainte de toate un om lent în tot ceea ce face şi totodată neobişnuit de calm; dispune
de ceea ce se numeşte răbdare naturală şi, de aceea, prin educație, poate atinge
performanțe în perseverență voluntară, meticulozitate şi temeinicie;
• nu se pierde prea uşor cu firea;
• gesturile sunt rare, măsurate, egale şi lente, vorbirea tărăgănată şi monotonă, mersul
liniştit, mişcări puține, mimică inexpresivă;
• inteligența este analitică şi rațională, imaginația „rece”;
• opus colericului, flegmaticul mai întâi gândeşte şi apoi reacționează;
• este mai puțin sociabil, se adaptează mai greu unor schimbări (este conservator) şi, în
general nu manifestă inițiativă în relațiile interpersonale;
• deşi pare indiferent afectiv, el ajunge la sentimente extrem de consistente şi durabile;
• flegmaticul este caracterizat de fidelitate, regularitate, sobrietate şi răbdare;
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Psihologia educației, Litere anul I
• este prudent şi conştiincios în tot ceea ce face, de la modul de angajare în sarcină la
maniera în care abordează o relație interpersonală; nu stabileşte repede şi uşor prietenii
dar pe cele pe care le are le păstrează pentru mult timp, unele toată viața;
• sunt persoane onorabile pe care se poate conta;
• stabilitatea şi concentrarea sunt calitățile atenției tipice flegmaticului, de aceea va rezolva
mai bine sarcinile care implică rezistență la monotonie, izolare şi ritm mai lent ;
• de regulă sunt introvertiți, închişi în sine, puțin comunicativi (din ei se delimitează taciturnii)
şi orientați mai mult spre trecut;

Dominanta pedagogică în relațiile cu flegmaticii trebuie să fie orientată spre dezvoltarea

sociabilității şi a flexibilității. La acestă categorie temperamentală, profesorul trebuie să dea
dovadă de multă răbdare mai ales în fazele de adaptare la sarcini noi, să încurajeze
perseverența şi calitatea muncii flegmaticilor şi să nu le reproşeze şi să nu-i sancționeze
pentru faptul că nu sunt prompți în răspunsurile orale pentru că ei au un ritm mai lent al
reactivității generale.

MELANCOLICUL
• melancolicul este temperamentul care vădeşte un tonus scăzut şi reduse disponibilități
energetice, de unde, pe de o parte, sensibilitatea şi emotivitatea deosebită, iar, pe de altă
parte, înclinarea spre depresie în condiții de solicitare crescută;
• are mari dificultăți în adaptarea socială, aceasta şi datorită unor exagerate exigențe față de
sine şi a redusei încrederi în forțele proprii;
• este timid şi inhibat, stângaci în relațiile cu ceilalți, cu atât mai mult în prezența unor
persoane pe care nu le cunoaşte sau de care se teme;
• nu-şi manifestă intens reacțiile afective dar este înclinat spre interiorizare;
• neechilibrat emoțional, reacționează la situațiile neprevăzute prin retragere, descurajare,
panică;
• este romantic, sugestibil, schimbător, nestatornic;
• nu are mare rezistență la stările de încordare şi suprasolicitare, în schimb este capabil de
acțiuni analitice de mare finețe şi care necesită multă răbdare şi grijă pentru detalii;
• învață mai greu, cu multe greşeli, având în permanență nevoie de încurajare din partea
celor apropiați;

Dominanta pedagogică trebuie orientată pe dezvoltarea încrederii în forțele proprii, a stimei de

sine şi a abilităților sociale; încurajările şi climatul psihologic optim dau rezultate mult mai bune
decât atitudinea exigentă şi atmosfera încordată.