7-8

Revistã editatã de
1
„Asociaþia pentru Culturã ºi
Tradiþie Istoricã Bolintineanu“

NR. 7-8 (268-269) • ANUL XXVII • Iulie-August 2023

apare din anul 1996
Publicatã cu sprijinul Primãriei ºi
Consiliului Local Bolintin Vale
www.revistasud.ro

Basarabenilor
de Alexei Mateevici Gabriel Dragnea, Cinci ani fãrã
Eugen Rotaru
Sã ºtiþi: de nu veþi ridica Le va sorbi ºi nu-þi mai plânge,
Din sânul vostru un prooroc, C-atunci sorbiþii stropi vor arde pag. 2
În voi viaþa va seca, Din þarã toatã vrãjmãºia,
Zadarnic soarta veþi ruga, Clevetitori, duºmani de moarte,
Cãci scoºi veþi fi atunci din joc ªi cei cu limbi în douã sparte Titus Vîjeu, Lumea-ntr-o singurã zi
ªi-þi rãmânea fãr’ de noroc. Atunci vor cãuta frãþia (George Bãlãiþã)
ªi lepãda-vor viclenia. pag. 4
Din cheag de lacrimi, de dureri,
Din trãsnet de mânie sfântã, ªi toþi veþi fi un gând º-un nume
ªi din nãdejdi ºi zbuciumãri, ªi înfrãþiþi veþi fãuri
Florentin Popescu, Dl. Florea
Din nãzuinþi ºi frãmântãri Un viitor mai bun în lume,
Burtan ºi transfigurarea literarã a
El trebui facla sã-ºi aprindã Iar el va ºti sã vã îndrume
unui trecut dureros
ªi-n el pe toþi sã vã cuprindã. Acolo, unde va zãri pag. 8
C-a voastrã stea va rãsãri.
ªi-n þara voastrã va purcede
Pe drum de spini ºi chinuire Dar ºtiþi: de nu veþi ridica Nicolae Scurtu, Dimitrie
Cu gloata celor cari l-or crede; De printre voi pe-acest proroc, Bolintineanu într-o extrem de rarã
ªi duh aprins de înnoire În voi viaþa va seca, antologie
pag. 9
Va duce-n propovãduire. Zadarnic soarta veþi ruga,
Cãci scoºi veþi fi atunci din joc
El jalea vechilor câmpii ªi-þi rãmânea fãrã noroc. Ioana Ruxandra Fruntelatã, Cum
Numa-ntr-o lacrimã va strânge, sãrbãtorim: „Ziua iei” la Bolintin
Din spic, din strugurul de vii Vale
În stropi va scurge ape vii: pag. 12
Din spic – sudori, din viþã – sânge

Ion Andreiþã, Satul din colþul

ochiului
Cronicã diplomaticã pag. 13

Viitorul Europei vãzut de pe ruinele pãcii Mircea Popa, O carte actualã:

„Nepãsarea de religie, de patrie ºi de
G. APOSTOIU
dreptate la români”
pag. 14
Cum nu mai avem presã – avem, în schimb, o puzderie de analiºti politici de televiziune – propun cititorilor
revistei Sud sã rãsfoim câteva publicaþii strãine pentru a vedea încotro merge lumea.
Summit-ul NATO de la Vilnius. La 11 iulie 2023, ºefii de stat ºi de guvern ai celor 31 de state membre ale
Organizaþiei Atlanticului de Nord s-au reunit în capitala Lituaniei pentru a discuta adaptarea strategiei de apãrare Victoria Milescu, Revelaþie ºi
la condiþiile create de rãzboiul Rusiei dus în Ucraina.
Sã ne împrospãtãm memoria: în aprilie 2008, la summit-ul de la Bucureºti, Georgia ºi Ucraina au solicitat originalitate (Hrisant Achimescu)
aderarea la NATO. Germania ºi Franþa s-au opus invocând pericolul pentru pacea Europei pe care îl poate declanºa
pag. 14
reacþia Rusiei. Dupã 15 ani, preºedintele Zelensky reînnoieºte cererea de aderare, iar Rusia declanºeazã, la 24
februarie 2022, agresiunea militarã împotriva Ucrainei. ªi, astfel, Europa s-a trezit în cel mai important conflict
dupã cel de Al Doilea Rãzboi Mondial. Echilibrul ºi pacea pe continent au fost grav periclitate. Deocamdatã,
Statele Unite ºi puterile europene sprijinã militar Ucraina, proiectând într-un viitor nedefinit aderarea acestui stat ªerban Codrin Denk, Nicolae Dan
la Alianþa Nord-Atlanticã. Explicaþia este simplã: potrivit Tratatului fondator de la Roma, ca pact militar defensiv,
NATO nu poate integra un stat aflat în conflict armat. Mai clar: dacã, încãlcând Tratatul, Ucraina ar fi integratã, în Fruntelatã sau poetul într-o þarã
baza art. 5 al acestuia, Alianþa ar trebui sã între în rãzboi de partea Ucrainei pentru a-i apãra integritatea. Prevederea pierdutã
este gânditã pe principiul ,,unu pentru toþi, toþi pentru unu”. În plus, cele douã mari puteri nucleare, Statele Unite pag. 15
ºi Rusia, au înþelegeri directe (la a cãror ,,temperaturã” nu ajung nici mãcar aliaþii), care indicã pânã unde
,,combatanþii” pot sã se apropie de linia roºie. Nu o fac din dragoste, nici din respect, ci obligaþi de munþii de
armament nuclear de care dispune fiecare. Este inutil de adãugat cã un rãzboi între SUA ºi Rusia ar fi ultimul din Gheorghe Dragomir, De la
istoria omenirii. canibalism politico-economic, la
În prezent, ajutorul dat de NATO Ucrainei constã în consiliere, livrare de armament, pregãtirea militarilor
ucraineni pentru folosirea acestuia, schimb de informaþii militare secrete ºi o importantã susþinere financiarã a totalitarismul neo-marxist globalist
operaþiunilor de eliberare a teritoriilor ocupate de Rusia. Cererea preºedintelui Zelensky de aderare a Ucrainei nu pag. 16
se înscrie în specificul defensiv al Alianþei. Ceva mai mult: poziþiile statelor membre ale Alianþei faþã de rãzboiul
din Ucraina sunt determinate de interese strategice ºi naþionale diferite. Secretarul general Jens Stoltenberg a
precizat: ,,Noi am indicat clar cã invitãm Ucraina sã se alãture NATO atunci când aliaþii vor fi de acord ºi când Ion Carbarãu, 23 august 1948:
condiþiile vor fi reunite.”. Este greu de spus dacã Zelensky a crezut cu adevãrat cã Ucraina va fi acceptatã în NATO. Înfiinþarea primei biblioteci publice
Dacã ºi-a fãcut iluzii, înseamnã cã a ignorat statutul Alianþei ºi cã îºi supraestimeazã capacitatea de persuasiune. la Bolintin Vale
Mai nou, cererile lui insistente de armament, adesea fãcute pe un ton sentenþios, l-au iritat pe ministrul britanic al pag. 27
Apãrãrii, Ben Wallace, care i-a replicat: ,,Noi nu suntem Amazon”. Aluzie la magazinul globalizat de livrãri vrac.
Era clar cã summit-ul de la Vilnius nu putea sã aprobe cererea lui Zelensky de integrare a Ucrainei. Formulat în Laurenþiu-ªtefan Szemkovics,
termeni diplomatici, refuzul (amânarea?) aderãrii a fost atenuat(ã) de anunþarea continuãrii asigurãrii de garanþii Stema þãrii, stemele judeþelor din
de securitate ºi de adoptarea unui plan de ajutor militar pe termen lung promis nu de NATO, ci de statele din G-7. Þara Româneascã ºi sigiliul
Formula este ingenioasã. Reprezentanþii SUA, Marii Britanii, Franþei, Canadei, Germaniei, Italiei ºi Japoniei au domnitorului Gheorghe Bibescu
precizat: ,,Vom acþiona, împreunã cu Ucraina, în privinþa angajamentelor de securitate specifice ºi bilaterale pe aplicate în 1844 pe diploma lui
(continuare în pag. 3) Dimitrie Bolintineanu pag. 29
 ATITUDINI
2
circumscrieri
Lebede albe,
lebede negre
Economistul ºi sociologul iraniano-american Nassim
Nicholas Taleb, plecând de la un vers al poetului latin
Iuvenal care folosea sintagma „o pasãre rarã pe acest
tãrâm/ precum, o lebãdã neagrã”, a definit apariþia
evenimentelor neaºteptate ca lebede albe sau negre.
Lebedele albe (white swan) fiind întâmplãri care ar avea
o micã probabilitate sã se întâmple, iar cele negre (black
swan) total neaºteptate. Ambele însã produc imense
Alexandru Cazacu surprize ºi un efect de panicã la nivel individual ºi
colectiv. Pentru ca o societate sã fie robustã, trebuie sã
þinã pasul cu astfel de evenimente.
Astãzi dupã ce într-un interval de nici trei ani de zile umanitatea s-a confruntat cu trei
astfel de „lebede”: pandemie, crizã energeticã ºi conflict armat în Europa, hedonismul
alexandrin, populismul cinic ºi individualismul iresponsabil par a nu face un pas înapoi.
Specialiºtii vorbesc în plus despre o „erã a transparenþei” unde exhibiþionismul individual
expus în diverse grade pe reþelele sociale (care la rândul lor pot deveni rapid antisociale),
construiesc cãrãmidã cu cãrãmidã (virtualã desigur) acel „secol al sinelui” redat de regizorul
Adam Curtis în documentarele sale. Cultul prosperitãþii doar economice a individului ºi o
laxitate a conºtiinþei morale face ca moderaþia sã se piardã ºi în schimb sã aparã acþiuni
necugetate, triumfaliste. La noi, o componentã balcanicã grevatã pe un fond latin a fãcut
pe unii observatori sã spunã cã adâncirea clivajelor sociale este mai puternicã ºi mai
„zgomotoasã”, precum în þãrile latino-americane. Desigur, apartenenþa la spaþiul euroatlantic
ºi cel european, atât în manierã formalã, dar ºi istoricã, a împiedicat derapaje masive ºi a
încurajat un grad de progres incontestabil, chiar dacã sub nivelul aºteptãrilor multora.
Deºi gestiunea echilibrului lãuntric este mai dificil de realizat, ea poate fi un scut extrem
de eficient împotriva tuturor evenimentelor neprevãzute ºi complicate care ameninþã sã se
producã tot mai des, cu implicaþii tot mai complicate. Indiferent cã se ºtie sau nu cine se
aflã dietro le quinte, societatea realã va fi mereu mai avansatã în mentalitãþi decât instituþiile
menite sã o gestioneze.
Doi autori de la mijlocul secolului trecut oferã cititorului, dar ºi privitorului la „spectacolul
lumii” un adevãrat centre trouvable unde anotimpurile sunt respirabile la propriu ºi la
figurat, iar existenþa este ranforsatã de „teritoriul cel bun”, cãutat ºi aflat în locurile oricând
disponibile ale civilizaþiei ºi respectului pentru demnitatea fiinþei umane.
Emil Gulian (1907-1942), originar din oraºul Giurgiu, urmeazã facultãþile de Drept ºi
Filosofie din Bucureºti, apoi decide sã se dedice avocaturii. Colaboreazã la cele mai
importante reviste ale vremii ºi tipãreºte singurul sãu volum de versuri, Duh de basm, în anul
1934. Anturajul sãu literar este unul ce cuprinde personalitãþi ale epocii precum Mircea
Eliade, Eugen Ionescu, Mihail Sebastian sau Eugen Lovinescu. Este primul traducãtor în
limba românã al lui E.A. Poe. Ulterior, împreunã cu Dan Botta, va scoate o carte cu tãlmãciri
din opera scriitorului american. A tradus, de asemenea, din francezã autori precum Paul
Claude, Valery Larbaud sau Françoise Mauriac. Trimis corespondent de rãzboi la începerea
celui de-al doilea conflict mondial, este capturat în 1942 de armata rusã ºi luat prizonier. Pe
drumul cãtre Siberia decedeazã datoritã temperaturilor foarte scãzute. Emil Gulian scrie
versuri ermetice nelipsite de o senzualitate difuzã unde melancolia ºi vagul construiesc
peisaje simbolice. Obþine efecte poetice prin asprimea, concentrarea ºi repetarea mesajului
într-un discurs ce face ca abstractul ºi materitatea sã devinã complementare : „Priveºte norii
aceºtia vineþi/ Cum ne cad pe suflet, cum ne cântã în inimi./ ªi soarele aburit cum luceºte/ Ca
un talger vechi, ca un ochi...// Viaþa a fost înneguratã ºi mergem/ Spre oraºul pierdut ca o
insulã, ca un nor,/Spre oraºul pierdut care se scufundã/ În trecut ca o insulã, odihnitor.//Lucea
tinereþea în el tot într-o toamnã// Cu soare aburit,/ În greul miros de sfeclã de la fabrica de
zahãr./ Fumul ei se lãsa peste nuielile sãlciilor din baltã,/Printre care trec bãrcile, neauzit./
Mergem spre oraºul pierdut ca o insulã, ca un nor.” (Amintire)
Dan Botta (1907-1958) a fost un poet, eseist, traducãtor ºi dramaturg cu o prezenþã
scurtã, dar intensã ºi foarte particularã pe scena literelor interbelice. Sosit de la Adjud, frate
cu actorul ºi poetul Emil Botta, devine licenþiat în filologie clasicã (greacã ºi latinã), dar ºi
în educaþie fizicã ºi sport. Este atras de grupul „Criterion”, dar ºi de cercetãrile lui Dimitrie
Gusti, colaborând la „Enciclopedia României” editatã de acest savant. Ulterior, odatã cu
aderenþa la miºcarea politicã de extremã dreaptã, preocupãrile sale literare sunt legate de o
pasionalã ºi exaltatã adeziune la autohtonism, pe care o justificã în eseurile sale de filosofia
culturii. Precum Emil Gulian, Dan Botta este autorul unui singur volum de versuri „Eulalii”,
dar din motive ce þin mai degrabã de cvasinterzicerea lui ca scriitor dupã cel de-al Doilea
Rãzboi Mondial, Dan Botta aduce în literatura noastrã o continuare a liricii barbiene, dar
cu accente proprii de „ermetism algebric” ºi vrajã muzicalã, aflatã în filiaþie cu poeziile lui
Stéphane Mallarmé ºi Paul Valery. A realizat traduceri remarcabile din lirica francezã ºi
englezã. Versurile lui Edgar Allan Poe, transpuse împreunã cu Emil Gulian în limba românã,
rãmân un punct de referinþã în bibliografia ambilor scriitori. Poetul Dan Botta este unul al
„muzicii sferelor” unde totul este cizelat, iar sentimentalismele ºi extazele de orice tip sunt
evacuate în favoarea unei luciditãþi parnasiene. Se poate observa în toate strofele
rafinamentul, meºteºugul iniþiatic ºi construcþia minuþioasã. Existã un cult al raþionalului,
al migalei artizanale pentru a încerca ordonarea într-o stare de veghe a realitãþii percepute
în tensiunea ei cerebral-sezorialã: „Albe lespezi, voi/ Flori de lunã, trepte/ Duceþi, ape
moi,/ Sufletele drept.// Prin azur plângând/ Liniºtite semne,/ Voi duraþi mergând/ Ceruri
mai solemne.// Albe lespezi, voiam/ Somn dorit în drepte,/ Logodite ploi/ De orgoliu
trepte,// Pajuri pentru gând/ Liniºtite semne,/ Voi duraþi mergând/ Stãrile solemne.” (Trepte)
Emil Gulian ºi Dan Botta par sã fi avut destine asemãnãtoare cu ale personajelor
imaginate de scriitorul din care au tradus amândoi: E. A. Poe. Dincolo de acestã tragicã ºi
dramaticã legãturã, transpare din existenþa ºi opera ambilor autori, o dorinþã de a-ºi duce
pânã la capãt proiectele construite onest, cu erori sau scãpãri asumate, în sincronie cu
miºcãrile culturale internaþionale ale momentului respectiv. Un demers ce a plãtit demn
preþul de a încerca sã fii cât mai uman în vâltoarea evenimentelor neprevãzute, numite azi
lebede albe sau lebede negre.
pretexte
5 ani fãrã
Eugen Rotaru
Gabriel Dragnea
Fiecare creaþie are un creator ºi un destin propriu. Fiecãrei opere îi
corespunde un autor. Perechile sunt clare: poezie-poet, sculpturã-sculptor,
picturã-pictor ºi exemplele pot continua fãrã un prea mare efort, vizitând
astfel toate domeniile de creaþie care presupun existenþa unui lucru finit
purtãtor de semnãturã. ªi totuºi, atât în muzica anilor 80, 90, cât ºi în cea
actualã popularitatea, aplauzele ºi aprecierile directe le-au luat ºi continuã
sã le ia doar interpreþii. Prea puþini dintre cei care ascultã ºi fredoneazã
melodiile preferate cunosc compozitorul ºi textierul piesei. Bucuria cu
care ne raportãm la o melodie aflatã în colecþia noastrã de suflet este generatã
de mesajul transmis prin vers, dar ºi prin stilul ºi calitatea interpretãrii,
acestea din urmã fiind elemente care aparþin exclusiv interpretului. Adesea
versurile se desprind de creatorul lor, se îndepãrteazã uºor, acesta din urmã
privind de la distanþã parcursul, soarta propriei creaþii. În general, creatorul
versurilor nu rãmâne în memoria afectivã a celui interesat de produsul
cultural muzical. În mãsura în care este atent la alegerea interpretului, care
devine reprezentantul creaþiei sale, doar atunci textierul se poate bucura de
impactul propriei realizãri.
Încântaþi de versuri ºi acorduri, de mesajul transmis împreunã cu linia
melodicã, unii iubitori de muzicã chiar cautã semnãturile celor care au
reuºit sã le miºte sufletul, descoperindu-i astfel pe Ion Cristinoiu, Vasile
Veselovski, Marius Þeicu, Roxana Popescu, Andreea Andrei, Viorela Filip,
Mihai Dumbravã, Mihai Maximilian, Florin Bogardo, Florin Pretorian
sau Eugen Rotaru. Dintre toþi cei enumeraþi, mã voi opri asupra autorului
versurilor melodiei Dã, Doamne, cântec interpretatã de mult regretata solistã
Laura Stoica: „Dã, Doamne, cântec,/ Dã, Doamne, vers/ Sã port credinþa
mea/ În Univers.// Dã, Doamne, viaþã,/ Dã, Doamne, nor,/ ªi ascultã ruga
oamenilor.” sau de versurile piesei Dau viaþa mea pentr-o iubire interpretatã
exemplar de Monica Anghel: „Dau viaþa mea pentr-o iubire/ Supremul
preþ pe care-l poate-un om plãti/ Dau viaþa mea pentr-o iubire/ Sã mori
iubind ºi sã mã nasc pentru-a iubi/ Sã ard de dor aºa cum n-am putut trãi.”
Pânã aici, nimic nou. Aºadar cunoaºtem foarte bine interpreþii, dar puþini
sunt aceia care cunosc faptul cã autorul acestor versuri care au ajuns sã fie
fredonate de sute ºi mii de oameni încã de la lansarea lor pe piaþa muzicalã
este Eugen Rotaru. Alegerea de a-l omagia în aceastã rubricã se datoreazã
faptului cã în luna octombrie, în cadrul Festivalului „Toamna Culturalã
Bolintineanã”, la Concursul de literaturã „Dimitrie Bolintineanu”, unul
din premiile care se vor acorda atunci va purta numele celui care a scris
inclusiv versurile piesei Fericirea are chipul tãu, solistã fiind Mihaela
Runceanu, o altã imensã pierdere a muzicii uºoare româneºti: „Fericirea
are chipul tãu/ Luminat de dragoste mereu/ Ochii mi-au dãruit/ Cerul lor
infinit/ Pentru inima mea// Fericirea are chipul tãu/ ªi-n privirea ta voi sta
mereu/ Fericitã sã fiu/ Cã iubirea o ºtiu/ Împlinind viaþa mea.”
Eugen Rotaru s-a nãscut în Basarabia, pe care o pãrãseºte rapid, la numai
3 ani, când pãrinþii se refugiazã din raionul Bãlþi, stabilindu-se ulterior în
România, în localitatea Bolintin Vale. Aici îºi începe anii de ºcoalã ºi tot
aici finalizeazã studiile liceale. A urmat cursurile ªcolii Sanitare din
Bucureºti ºi apoi Facultatea de Chimie devenind pentru o perioadã chiar
profesorul de chimie al artistei Oana Sârbu, la Liceul „Iulia Hasdeu” din
Bucureºti. Dar pentru cã era atras de dorinþa de a compune texte pentru
melodii, scenarii pentru teatru ºi film sau librete de operã, Eugen Rotaru
renunþã la cariera didacticã ºi, ulterior la postul de ºef de laborator de
analize la Spitalul Ichilov din Tel Aviv, dedicându-se exclusiv vieþii artistice.
La nici un an de la plecarea fãrã întoarcere a lui Eugen Rotaru în 2018,
înaintea lansãrii postume a cãrþii Pe versuri de Eugen Rotaru (Editura
Muzicalã), în cadrul emisiunii Foc de P.A.E a lui Andrei Partoº din
noiembrie 2019, actriþa Maria Rotaru – soþia textierului – spunea astfel:
„Curgeau versurile din Eugen Rotaru, parcã se nãscuse cu ele. Compunea
chiar ºi 4-5 texte în aceeaºi zi. Avea o uºurinþã de a scrie nemaipomenitã,
pasiune ºi talent de la Dumnezeu ºi îi plãcea ceea ce fãcea.”
A scris musicaluri, cuplete ºi scenete pentru teatrele de revistã ºi pentru
emisiunile de varietãþi TV ºi peste 800 de texte de muzicã uºoarã, multe
dintre acestea devenind rapid mari ºlagãre premiate la diverse festivaluri
naþionale ºi din strãinãtate.
Aceste rânduri sunt un remember Eugen Rotaru, cândva un adolescent al
Bolintinului din Vale, un profesor de liceu iubit de elevi, dar mai ales un
poet care a privit mereu discret cum versurile sale au devenit ºtafete de
suflet între generaþii.
 3

SUD, PÂNÃ LA CAPÃT

Fumanii
câte ori îl vedeam, cã popa nu calcã pe pãmânt, avea
mersul ca o plutire, mã uitam în sus la el ºi parcã
vedeam o icoanã din bisericã mergând pe lângã lume.
A început slujba, þârcovnicul Miticã Florescu þinea
isonul pe nas, pe nasul lui roºu de om care nu se dãdea
în lãturi de la o þuicã de dimineaþã, erau în curte mai
ales bãtrâni ºi bãtrâne din mahalaua noastrã, vreo
câþiva nepoþi ca mine, mai multe femei tinere, prietene
Nicolae Dan cu Sevastiþa ºi Lica, se învârteau cu farfurii pline, pe
furatã de Costin Preda, dintr-un sat de lângã Izverna,
Fum îi zicea, au venit acum ºi rudele ei de acolo s-o
plângã ºi s-o petreacã”.
Ciudaþii n-au vorbit cu nimeni. Nici între ei n-au
vorbit. Au primit farfurii, ulcele de pãmânt pentru
bãuturã, batiste albe cu lumânãri, se închinau ori de
câte ori li se dãdea ceva ºi se întorceau în tãcerea lor.
Dupã ce s-a terminat slujba, a început masa care, de
obicei, se transforma într-o petrecere cu bãuturã din

Fruntelatã
(1946-2022)
Prima datã i-am vãzut la pomana de patruzeci de
zile a finei Preda.
Bãtrâna murise pe la nouãzeci ºi ceva de ani, era
prietenã bunã cu bunicã-mea, cu mamaia Constandina,
stãtea pe uliþa noastrã în ultima casã dinspre sud, „sã
fiu mai aproape de cimitir, muicã, sã nu obosesc pânã
acolo cã sunt bãtrânã rãu”.
M-a luat mamaia ºi pe mine la pomana de i-o fãceau
nepoatele dânsei, Sevastiþa ºi Lica, hai, mã,
încroºnatule, ºi tu cu mine, cã ai fãcut drumul la fina
Preda de multe ori, la toate sãrbãtorile te trimiteam
sã-i duci colaci, ouã, pui fript, o strigai la poartã, lãtra
întâi Japon, câinele ei negru ºi flocos, pe urmã venea
o bãtrânã micã, în baston, cu ochi albaºtri ºi tineri, te
chema în casa ei micã de paiantã, dupã ce aprindea o
lumânare împãrþea ºi ea ce avea, de obicei poame, mere
pãstrate toatã iarna în fân, dacã era Paºte, prune uscate
sau stafide de strugure dacã era Crãciunul, câte o
linguriþã de miere dintr-un borcan care pãrea cã nu se
terminã niciodatã, „sã-i îndulcim pe ãi duºi, pe finu-
tu Costinaº” – aºa-i zicea moºului ei, Costin Preda,
cel care fusese hoþul-hoþilor de vite în câmpia Prisãcelii
ºi-a Opriºorului - „dar ºi pe toþi ãilalþi pe care nici nu-
i mai ºtiu dupã nume”.
Aºa cã m-am dus la pomanã, mi-aduc aminte cã era
primãvarã, se aºezaserã mese lungi ºi bãnci de lemn în
curtea micã ºi am stat ºi eu cu mamaia pe un colþ de
bancã. A venit popa Lacreþianu, înalt, slab, cu o barbã
pânã la brâu, pãºind prin aer, mie aºa mi se pãrea de
masã erau toate culorile din grãdinile de primãvarã,
ceapã verde, usturoi, ridichi mici de lunã, pâine în
þãst aºezatã pe foi de dragavei, multe ouã roºii, trecuse
doar o sãptãmânã de la Paºti, sticle de-o jumate cu
þuicã de prunã ºi de cominã, câteva de un kil cu vin
din toamna trecutã, bucãþi de brânzã albã ºi grasã de
la Vâzdâc ºi bucãþi de carne de pui friptã, pomanã
bogatã ºi de mirare pentru o bãtrânã aºa de sãracã
cum fusese fina Preda.
Atunci s-a deschis poarta ºi i-am vãzut pe Ei. Niºte
oameni strini, cum se zicea la noi, vreo zece la numãr,
bãrbaþi ºi femei, albi la faþã ºi traºi de parcã veniserã
drum lung, îmbrãcaþi în þoale groase pentru primãvara
de afarã, femeile cu niºte fuste din dimie albã tivitã
cu colþuri negre, cu niºte bluze de pânzã tot albe cu
negru, cu basmale negre pe cap, în picioare aveau
gumari, cum se zicea, adicã niºte papuci de cauciuc
negru, bãrbaþii aveau pantaloni albi de dimie, cãmãºi
lungi legate la mijloc cu niºte chimire negre de piele,
în picioare tot gumari rotunzi. ªi bãrbaþii ºi femeile
aveau pãr lung, cu multe fire cãrunte al bãrbaþilor, al
femeilor, negru lucios.
Au intrat în liniºtea care se lãsase, pânã ºi pãrintele
Lacreþianu a întrerupt puþin slujba, nou-veniþii au
cântat în ºoaptã un fel de „Dumnezeu sã primeascã”,
apoi s-au aºezat pe banca din dreapta care fusese liberã
tot timpul.
Curiozitatea mi se pusese în gât ca un nod mare, mi
s-a fãcut ºi un fel de fricã ºi am luat-o strâns de mânã
pe bunicã-mea. „Cine sunt oamenii ãºtia, mamaie, de
unde sunt?”
„Sunt fumanii, încroºnatule! Sunt oameni din satul
de sub munte de unde era fina Preda. Ea venise aici
plin, cu glume despre morþi ºi despre vii, cu amintiri
mai pioase ori mai deºucheate, de, aºa era obiceiul
locului!
De data asta n-a mai fost aºa. O umbrã mare se
aºternuse peste meseni, tãcerea înþepenitã a fumanilor,
o teamã inexplicabilã despre ce ar putea sã însemne
prezenþa lor, mai ales cã, dupã vreo douã ceasuri s-a
ridicat de la masã un fuman mai bãtrân, cu pãrul
aproape alb ºi a început din senin un cântec lung ºi
neobiºnuit, o melodie linã întreruptã de un fel de þipete
sincopate, o poveste din care noi, cei de faþã, am aflat
cã pe fina Preda o chema, ca fatã, Ivanca Sârba, cã
era sârboaicã, adicã, pripãºitã în þinutul de tainã al
Olteniei de Nord, cã fusese frumoasã ºi doritã ºi
pierdutã ºi furatã de un bãrbat frumos ºi el ºi înnebunit
dupã dragostea ei.
Cântecul s-a rupt brusc, pe urmã a fost o palã de
vânt, pe mesele de la pomanã au cãzut frunze de cireº
din pomul ce creºtea în faþa casei, apoi chiar câteva
cireºe verzi, crude.
Când m-am uitat, banca pe care stãtuserã fumanii
era iar goalã.
Pomana continua, nimeni nu pãrea sã observe lipsa
lor. M-am strâns lângã bunica, m-a alinat cum numai
ea ºtia s-o facã.
Pe fumani i-am mai vãzut doar o singurã datã. Când
a plecat bunica mea Constandina, mi s-a pãrut cã vãd,
dar nu cred cã doar mi s-a pãrut, în lumea care o însoþea
spre cimitirul din marginea satului, douã ºiruri de
umbre, îmbrãcate în alb ºi negru.
ªi pentru bunica mea, deºi ea era de loc din Sudul
cel mai Sud, din strãbuni de la Valdarsa ºi de la Pleasa
armâneascã, veniserã fumanii...
(Va urma...)

Viitorul Europei vãzut de pe Unit ºi Franþa – cã Rusia nu poate ignora capacitatea acestor avioane de a transporta arme
ruinele pãcii nucleare. Nicio garanþie nu va ajuta aici”.
Unitatea de acþiune a fost salvatã. Bãtãlia pentru folosirea summit-ului ca ocazie idealã
(urmare din pagina 1) pentru afiºarea unitãþii Alianþei a fost câºtigatã. În esenþã, ajutorul militar dat Ucrainei nu este
pus în discuþie, ci numai aderarea (deocamdatã). Dupã unele informaþii, de la începutul
termen lung, în scopul de a garanta o forþã durabilã capabilã sã apere Ucraina
rãzboiului, NATO a furnizat Kievului ajutoare în valoare de 72 de miliarde de euro; pentru
astãzi ºi sã descurajeze orice agresiune rusã în viitor”. Astfel, solidaritatea
viitor, sunt prevãzute alte 102 miliarde dintre care douã treimi sunt asigurate de Alianþã (statele
Occidentului cu Kievul are o perspectivã bine definitã ºi evitã acuzaþiile cã
membre), iar o treime de Germania (7,5 miliarde), Marea Britanie (6,58 miliarde), Franþa (450
NATO ar fi ,,cobeligerant”, aºa cum se strãduieºte Moscova sã prezinte lucrurile.
de milioane). În toate analizele pe care le-am consultat, România nu apare, ceea ce nu înseamnã
La conferinþa de presã de la sfârºitul summit-ului, declaraþia ºi rãspunsurile la
cã nu susþine cauza rãzboiului dus de ucraineni. În ciuda declaraþiilor formale, discreþia
întrebãrile ziariºtilor date de Jens Stoltenberg au evidenþiat excelenþele sale
Bucureºtiului trebuie remarcatã ca semn al unei prudenþe impuse de experienþa istoricã a
calitãþi de diplomat. El a acoperit elegant lipsa de unitate a statelor membre
românilor care îi face neîncrezãtori în soluþiile rezultate din conflagraþiile militare în care au
ºi deosebirile de abordãri ale acestora faþã de cererile lui Zelensky. Aceastã
fost implicaþi. Un principiu al diplomaþiei spune cã trebuie sã reflectezi de douã ori înainte de
abilitate s-a extins ºi asupra atitudinii preºedintelui ucrainean care, în final, a
a afirma ceva. România susþine aderarea Ucrainei la NATO, dar declaraþia preºedintelui Iohannis
renunþat la cunoscutele lui reproºuri cã nu este suficient sprijinit ºi a mulþumit
nu iese din limitele fixate de deciziile de la Vilnius. Adicã sunt declaraþii politice. România
pentru soluþiile adoptate. Ceva mã face sã cred cã Stoltenberg este cel care a
preferã consolidarea planurilor regionale de securitate. Privite cu atenþie, declaraþiile publice
potolit zelul ºi idealismul radical al lui Zelensky oferindu-i, în schimb, o
ale preºedintelui Iohannis – din care nu lipseºte niciodatã menþionarea R. Moldova – descoperim
lecþie de radicalism realist. Impresia se bazeazã pe faptul cã acesta ºi-a precizat
ceva din logica politicii lui Titulescu de a se asigura de garanþii în interiorul unor alianþe
poziþia citind un text scurt de mulþumire. Parcã nici nu era al lui! Este
regionale: Mica Antantã ºi Înþelegerea Balcanicã. În contextul rãzboiului din Ucraina, România
interesant de reþinut cã, încã înainte de concluziile summit-ului, în Le Monde
militeazã pentru garanþii comune de securitate ºi pledeazã, în acest sens, pentru întãrirea
din 11 iulie, a apãrut o analizã în care se anunþa: ,,La Kiev, puterea este prinsã
Grupului de luptã – Battel Grup – al NATO aflat deja în România. Se observã o schimbare, o
în menghinã, dependentã de ajutorul Occidentului ºi frustratã de limitele pe
diminuare a accentelor belicoase puse pânã mai ieri pe politica noastrã de fostul ºef al
care acesta i le impune”.
diplomaþiei, recent schimbat.
În marginea reuniunii de la Vilnius, a fost organizat un summit NATO-
Ce se va întâmpla dupã aceste vremuri de rãzboi? Dupã 500 de zile de rãzboi, au apãrut
Ucraina la care a fost adoptatã o declaraþie comunã. Douã anunþuri îndulcesc
evaluãri ale costurilor ajutoarelor militare ºi ale celor pentru reconstrucþia Ucrainei. Nimeni nu
dezamãgirea lui Zelensky: Franþa va livra Ucrainei rachete Scalp (cu razã
poate spune cât mai dureazã agresiunea Rusiei. Cândva se va sfârºi, totuºi, ºi va veni vremea
medie de acþiune), iar Germania echipamente militare: tancuri, blindate, radare.
decontãrilor ºi a reconstrucþiei. Istoria a demonstrat cã orice reconstrucþie este o afacere
Cu ceva timp înainte, preºedintele Biden promisese Kievului livrarea de
profitabilã pe care o câºtigã cei puternici. Deocamdatã, summit-ul de la Vilnius a limpezit
bombe cu fragmentaþie. Un comentariu apãrut în The New York Times taxa
unele complicaþii. Turcia ºi-a dat acordul ca Suedia sã fie primitã în NATO, trecând peste
drept eroare decizia furnizãrii de astfel de arme, interzise prin convenþii
reproºurile sale adresate guvernului suedez pentru gãzduirea opozanþilor lui Erdogan, adicã a
internaþionale. Marea Britanie, Germania, Franþa, la rândul lor, au dezaprobat
unor lideri ai PKK (partidul comunist al kurzilor). În felul acesta, Marea Balticã devine spaþiu
acest ajutor. Ucraina face eforturi pentru a obþine avioane F-16. Ministrul rus
intern al NATO, cu excepþia prezenþei la þãrm a enclavei ruseºti Kaliningrad.
de Externe a precizat: „Am informat puterile nucleare – Statele Unite, Regatul
4
Flash-back
Lumea-ntr-o singurã zi
Titus Vîjeu
Îmi plãcea tare mult sã-l aud recitând din scriitorul sãu preferat:
„Era pe vremea când umblam flãmând prin Christiania, acest oraº
minunat,pe care nimeni nu-l pãrãseºte fãrã sã fi rãmas cu amprenta
lui... Stãteam culcat, dar treaz, în camera mea de la mansardã ºi
dedesubt auzeam o pendulã bãtând de ºase ori; se luminase bine de
ziuã ºi oamenii începuserã sã circule pe scarã”...
Scriitorul preferat era aºadar Hamsun. Knut Hamsun, fiu genial
al Norvegiei, laureat Nobel, declarat la un moment dat „duºman al
poporului”. Cãrþile sale, începând cu Foamea ºi continuând cu
Pan ºi Victoria ori cu Copii ai timpului lor le citise cu nesaþ ºi
memorase pasaje întregi. Nu m-am întrebat niciodatã de ce dar cu
vremea am înþeles cã literatura
sa era nãscutã, ca ºi la Hamsun,
din intensitatea senzaþiilor
încercate de personaje.
Iubea nespus literatura
nordicilor, scriitori trãind
miracolele naturii cu mai mare
voluptate decât în alte spaþii
ale civilizaþiei. Pe mulþi îi
descoperise graþie traducerilor
în limba românã ale
profesorului Valeriu
Munteanu despre care vorbea
întotdeauna cu preþuire. Dar
nu doar „septentrionalii” îl
interesau, ci ºi ruºii (mai ales
Gogol ºi Turgheniev), englezii
(Swift cu precãdere), francezii
(Malraux) ori americanii
(Scott Fitzgerald, John Dos
Passos). Despre ei am vorbit
nu o datã în biblioteca lui din
Ana Ipãtescu sau în faþa
microfonului din studioul
radiofonic în care îl invitam Autograf
periodic.
Îl cunoscusem cu ani în urmã în redacþia revistei Ateneu din
Bacãu unde realizam o emisiune cu participarea grupului de
scriitori ce conferise noii publicaþii culturale conduse de „poetul
iubirii” Radu Cârneci o personalitate distinctã. Redacþia era
formatã din câþiva autori tineri care în acel an, 1972, când le eram
oaspete, deveniserã cunoscuþi dincolo de „zidurile” oraºului. Un
grup restrâns de intelectuali, buni vorbitori de limbi strãine ºi, ca
atare, cunoscãtori ai unor spaþii culturale mai mult sau mai puþin
îndepãrtate constituia nucleul tânãr al publicaþiei. Mã gândesc la
Ovidiu Genaru, urmaº inspirat al patronului liric al urbei, pe
care-l va evoca în Patimile dupã Bacovia, la Mihail Sabin (Mihail
Sachter, profesor de germanã la bazã), la Sergiu Adam, dedicat
autor ºi traducãtor din literatura rusã. Fãrã a-ºi afirma dreptul de
lider al grupului, George Bãlãiþã era însã perceput ca atare. Câteva
cãrþi de prozã scurtã (Cãlãtoria – 1964, Conversând despre
Ionescu – 1966, Întâmplãri din noaptea soarelui de lapte –
1968) îl aºezaserã în prima linie a noii falange a literaturii noastre
(formatã, între alþii, de Sânziana Pop, Alexandra Târziu ºi Iulian
Neacºu) care cultiva virtuoz proza scurtã, în aºteptarea abordãrii
genului proteic al epocii, romanul. În cazul lui George Bãlãiþã
trecerea s-a produs destul de târziu, în 1975, cu Lumea în douã
zile, o carte ce a produs însã o veritabilã „comoþie” a genului.
Lumea concretã, banalã, se lãsa învãluitã într-un fantastic perfect
digerat, aºezându-l pe autor în descendenþa celor doi mari scriitori
(ucraineni de limbã rusã) Nikolai Gogol ºi Mihail Bulgakov.
Drumul deschis de el va fi continuat în Ucenicul neascultãtor
(1977) unde viaþa de zi cu zi nu se poate sustrage unui orizont
mitic în care povestea se revãrsa în basm ºi invers, defriºând noi
poteci în naratologia româneascã.
Devenise un respectat profesionist al scrisului ºi nimeni nu s-
a mirat când, în 1979, a fost chemat la Bucureºti unde avea sã
îndeplineascã (aidoma fostului sãu coleg de la Ateneu, poetul
Radu Cârneci), funcþia de secretar al Uniunii Scriitorilor. În anul
ce a urmat cariera sa literarã avea sã fie „întreruptã “ de douã
evenimente majore – obþinerea unei burse Fulbright în Statele
Unite ale Americii ºi numirea ca director la editura Cartea
Româneascã a Uniunii Scriitorilor – evenimente care au marcat
dupã pãrerea mea punctul de inflexiune în biografia sa literarã.
The International Writing Program de la University of Iowa
fusese deschis la începutul anilor ’70 ºi tinerilor scriitori români
care probabil cã aveau mai puþinã nevoie de îndrumãrile
profesionale din grilã (The Iowa Writers Workshop) datã fiind
valoarea doveditã deja a scrierilor lor. Ana Blandiana ºi Romulus
Rusan, Constanþa Buzea ºi Adrian Pãunescu, Constantin Þoiu ºi
(Puterea ucenicului neascultãtor)
ceilalþi beneficiari ai programului internaþional aveau nevoie în
primul rând de ieºirea din þarcul ideologic în care trãiserã pânã
atunci, de contactul cu lumea liberã ºi cu confraþii din alte colþuri
de lume, unele la fel de oprimate ca România. De altfel, colegul
de apartament al lui George Bãlãiþã s-a nimerit a fi un chinez
care, neînvãþat cu diacriticele noastre îi pronunþa numele, aproape
cântat: Ba - la - i - ta. Adevãrat model de rãbdare ºi înþelepciune
orientalã, îl fãcea pe scriitorul român sã se gândeascã la personajul
sãu Su-Cio, chinezul imaginat de el în Lumea în douã zile, aflat
în stãpânirea unei magice oglinzi ºi care-a fost capabil sã-ºi
prezicã propria moarte...
Apoi, lunile petrecute în America îl vor fi fãcut sã se gândeascã
la un posibil viitor educaþional în America al lui Matei, unicul sãu
fiu care în 1980 avea zece ani. Dar ceea ce atunci pãrea un proiect
utopic avea sã se configureze un deceniu mai târziu, din ce în ce
mai puternic. Dar despre aceasta, ceva mai târziu...
Text redactat ºi corectat de George Bãlãiþã
Numirea la Cartea Româneascã a fost pentru (încã) tânãrul
„provincial” echivalentã cu asumarea unei mari ºi nobile
responsabilitãþi. Dispariþia directorului editurii marcase o pierdere
ireparabilã pentru întreaga viaþã literarã a þãrii. Marin Preda se
impusese în mentalul colectiv al epocii nu doar ca un mare
prozator, ci ºi ca o conºtiinþã artisticã eminentã. Toatã lumea ºtia
cã Partidul îl considera o piatrã tare, greu de înlãturat în eforturile
de schematizare (ºi schimonosire) a literaturii, pe care Nicolae
Ceauºescu le coordona cu sârguinþã. Nu numai romanele lui
Preda (împreunã cu publicistica sa nãrãvaºã) constituiau o piedicã
în calea noii politici culturale din anii ºaptezeci, ci ºi cãrþile, pline
de demnitate ºi curaj tipãrite de editurã, adesea prin asumarea
riscurilor de cãtre directorul ei. Bãlãiþã a continuat linia, Cartea
Româneascã rãmânând în topul editorial naþional. Era ajutat de
adjunctul sãu tehnic, inginerul Nicolae Frânculescu, autor el însuºi
al unor romane de acþiune, derulate pe fondul celui de Al Doilea
Rãzboi Mondial. Cu o echipã redusã de redactori (Mircea
Ciobanu, Cornel Popescu, Margareta Popescu-Bedrosian...) ºi
un tehnoredactor mereu inspirat (Constanþa Vulcãnescu) editura
– gãzduitã în casa din strada Nuferilor (colþ cu Luigi Cazzavillan)
ce-i aparþinuse cândva lui Pamfil ªeicaru ºi pe care Preda o
descrisese într-unul din romanele sale în episodul legat de
rebeliunea legionarã din ianuarie
1941. Din pãcate, dupã 1990 echipa
s-a destrãmat, editura funcþionând
sub alte auspicii, tot mai anemice,
iar imobilul avea sã fie preluat prin
achiziþie de o lucrativã instituþie
privatã.
Ca ºi prietenul sãu, Dumitru
Radu Popescu, care demisionase în
decembrie 1989 din fruntea Uniunii
Scriitorilor lãsând loc liber noilor
autoritãþi, George Bãlãiþã s-a retras
demn, pentru a nu stânjeni „drumul
spre libertate” al revoluþiei. În
climatul efervescent-buimac al
acelor ani el ºi-a continuat existenþa
profesionalã dupã un program
riguros, editând la noua Fundaþie
Culturalã Românã, condusã de un
alt preþuit prozator, Augustin
Buzura, mai multe publicaþii de
valoare, între care ARC – o sintezã
de talia revistei Secolul XX, cu
focalizare însã pe literatura românã
ºi mai multe antologii bilingve,
precum Creanga de aur inegalabilã sintezã a artei ºi literaturii de
avangardã, în ediþie româneascã ºi cu traducere în limbile englezã
ºi francezã.
Din acea perioadã existã ºi o recenzie la cartea mea de poeme
Biblioteca de rouã (editura Clusium, 1993), apãrutã în ARC
nr.1-2/1994. Mi-a fãcut plãcere sã fi citit aceste fraze prieteneºti:
„Autor ºcolit ºi umblat în lume, Titus Vîjeu nu se vinde metaforei,
dar o foloseºte constant, abil ºi cu delicii. Un demon cu suflet de
copil bântuie romantic aceastã liricã. Fãrã grija zilei de mâine
trãieºte privighetoarea... Poetul murmurã cu o tristã seninãtate
versuri memorabile, poemul alunecã pe o pernã de aer, cartea
întreagã e un «cântec», aºa cum ºi-l închipuiau cei vechi. Poetul
se pãtrunde de «lumina ceriului» ºi contemplã «tulburãtoarea
colonie a pãlãriilor galbene de pãpãdie». Ceva înþelept ºi duios
însoþeºte pagina scrisã.”
Nu din narcisism am reprodus acest text, ci din dorinþa de a
sublinia subtilitatea unei judecãþi critice. Pentru a o scoate în
lume autorul a folosit un pseudonim („lumea ºtie cã suntem
amici”): B. Antipa. B. de la Bãlãiþã, desigur, Antipa de la
personajul sãu inconfundabil din Lumea în douã zile, pe care-
l revãd în acea zi de 21 decembrie (prima zi descrisã în carte): „ªi
deodatã Antipa vede: fereastra acoperitã pânã asearã cu un strat
gros de gheaþã (vânturile neaºteptate din ultimele zile înmuiaserã
oarecum, e drept, gerul ºi pe alocuri, spre mijlocul zilei, marile
troiene de zãpadã începeau sã semene cu zahãrul care se topeºte
într-un lighean dar nopþile erau reci ºi îngheþau totul la loc iar
fereastra prin care privea acum Antipa era ca ºi apa Lacului
Întins, încã din noiembrie îngheþatã; de bunã seamã, fiindcã întreg
peretele era aºezat spre nord, câteva sute de ferestre ºi balcoane)
geamul aºadar era invadat de un ºuvoi lent de apã, dâre ºerpuitoare
scurgându-se pe pervaz ºi de acolo lunecând pe perete.”
Adevãrul e cã lui Bãlãiþã îi plãcea sã vorbeascã (ºi sã scrie
desigur) despre literatura celorlalþi ºi mai puþin despre sine.
Considera probabil cã îºi comunicase „arta poeticã” în Ucenicul
neascultãtor, veritabil tratat de stilisticã ºi naratologie, unde
poveºtile curg din una în cealaltã, se despart ºi se regãsesc într-
o nouã corolã de verbe, adjective ºi substantive aflate cu precizie
la postul încredinþat de scriitorul-demiurg. Avea o înzestrare ludicã
ºi nu întâmplãtor avea sã-ºi numeascã seria de opere, apãrutã la
Polirom, sub genericul Marocco, evocare a unui joc de
provenienþã asiaticã în care beþele de bambus sunt lãsate sã cadã
în dezordinea din care jucãtorii trebuie sã le extragã, unul dupã
altul, fãrã a provoca noi dezastre. Joc colectiv presupunând o
(continuare în pag.5)
 5
aruncase în foc, în noaptea de 11 spre 12 februarie 1852 paginile prin Belgrad în maºinile pilotate de Anghel Dumbrãveanu ºi
(urmare din pagina 4) rescrise (dupã criza din 1845 în care arsese paginile din partea a Nikolaus Berwanger: Nichita Stãnescu ºi tânãra sa pereche,
doua a Sufletelor moarte), lãsându-ne fãrã partea finalã a unui Tudora, Dumitru Radu Popescu, preºedintele Uniunii Scriitorilor
dexteritate anume în restabilirea ordinii pierdute. Regãsim într- mare ºi tulburãtor roman. Mi-a vorbit cu atâta implicare despre ºi Cornel Popescu. Dar despre acea neuitatã sãrbãtoare a literaturii
unul din volume proza de început, cu povestirile ºi schiþele care acea experienþã trãitã în Rusia încât l-am întrebat dacã n-ar fi române, prilejuitã de decernarea „Cununii de aur” a Festivalului
Internaþional de poezie de la Struga
lui Nichita Stãnescu am scris ºi cu alte
prilejuri.
Destul sã scriu aici cã grupul ºi l-a
ales drept „port-bonheur” pe Matei
Bãlãiþã, puºtiul de doar doisprezece ani
la acea datã ºi care ne molipsea pe toþi
cu energia sa debordantã. Peste ceva
mai mult de un deceniu, George ne-a
anunþat cã fiul sãu se cãsãtoreºte ºi ne
invitã sã-l însoþim la nunta ce urma sã
aibã loc undeva în nordul Indiei, Matei
cunoscând-o pe viitoarea mireasã în
timpul studiilor sale americane. Regret
ºi acum cã nu am dat curs invitaþiei,
pentru a fi alãturi de George Bãlãiþã ºi
Lucica, admirabila ºi devotata sa soþie,
în acel îndepãrtat colþ de lume...
La distanþã de doi-trei ani cred, am
fost anunþat cã din acel mariaj exotic
se nãscuse un bãiat ce purta numele
Gheorghe, ca un omagiu adus tatãlui
ºi bunicului lui Matei, delicatul ºi
sfiosul domn Bãlãiþã de la Bacãu ºi pe
care-l cunoscusem în timpul unei vizite
1982, august, în Bulgaria 1982, Veliko Târnovo - George Bãlãiþã, Virginia fãcute la Bucureºti fiului sãu, probabil
Sofia, 1982 - George ºi Matei Bãlãiþã,
George Bãlãiþã ºi Titus Vîjeu ºi Titus Vîjeu în scopul îngrijirii sãnãtãþii. Era un
Titus Vîjeu
domn în vârstã ºi la puþinã vreme s-a
stins, îndurerându-l foarte tare pe
i-au anunþat matca stilisticã în care avea sã zãmisleascã Lumea cazul sã încerce el sã ofere o continuare a cãrþii. Propunere primitã George ºi ai lui. Urmaºul lor, Matei Bãlãiþã avea sã facã o frumoasã
în douã zile. Poate cã micul Cantemir din Întâmplãri din cu o surprindere evidentã ºi rãmasã fãrã rãspuns... În ceea ce mã carierã în cele douã Americi, ca trimis al României la misiunile
noaptea soarelui de lapte va sta cândva alãturi de Nicã a lui priveºte, credeam sincer în faptul cã el se prenumãra printre sale diplomatice. Din nefericire tatãl sãu nu i-a putut urmãri acest
ªtefan a Petrii în alcãtuirea „copilãriei copilului universal” despre puþinii mari scriitori ai lumii de azi care ar fi putut sã-ºi asume un parcurs profesional remarcabil, stingându-se din viaþã pe
care vorbeºte undeva G. Cãlinescu. Aºa cum personajele din astfel de rol. Avea o deschidere cãtre fantastic, marcatã însã de neaºteptate, în ziua de Paºti (16 aprilie) a anului 2016. Mã aflam
Învoiala, suculentul „scenariu” fantastic scris încã înainte de marea sa luciditate în analiza cotidianului. La fel, propensiunea departe de Bucureºti ºi nu i-am putut aduce cuvenitul omagiu la
cãderea comunismului ºi publicat relativ târziu, ca mesaj de final spre „istoriile insolite”. Þin minte cã în vara anului 1982 când ne catafalc.
cãtre lume, era o revizitare a labirintului sapienþial al lui Creangã, aflam într-o cãlãtorie în sudul Dunãrii am vãzut un indicator Dispãrea un om care dovedise întreaga sa viaþã cã dispune – în
scriitorul încercând mai mult ca oricând sã amplifice prin rutier spre Veliko Târnovo. I-am povestit o întâmplare pe care o chip sobru ºi nonefuziv – de o înzestrare unicã: cultivarea
vizualizare puterea ideilor nãzdrãvane aflate în carte. Bãlãiþã – aflasem de la un confrate bulgar. În timpul rãzboiului ruso- prieteniei. Dupã stabilirea în capitala þãrii nu ºi-a uitat nicio clipã
trebuie s-o spunem – era un cinefil competent cum cred cã doar româno-turc de la 1877/78, acolo se produsese o dramã generatã foºtii camarazi din redacþie. Cu soþia lui Mihail Sabin, mort în
Romulus Rusan ºi – evident – Radu Cosaºu mai fuseserã în pur ºi simplu de legile perspectivei. Oraºul, situat pe dealuri floarea vârstei, stabilitã dupã aceea în Israel, a pãstrat o legãturã
afectivã în care poetul
bãcãuan era mereu
prezent. Cu Norman
Manea, prozatorul ce
câºtiga lumea cu cãrþile
sale, dupã stabilirea în
SUA avea amicale
convorbiri din biroul
meu de la Radio, unde
în anii ’90, neexistând
încã la noi telefonie
mobilã un telefon „cu
ieºire la mare”, recte la
reþeaua internaþionalã
reprezenta o „atracþie”,
salvând mult din timpul
ce se pierdea la
comenzile prin centralã.
Era ºi o modalitate de a
afla veºti despre Matei
prin confratele ce-ºi
exercita magistratura
didacticã la faimosul
Cu Matei Bãlãiþã la Sofia în 1982 Bard College din New
Skopje, 1982 - Nichita Stãnescu, Matei Bãlãiþã ºi Virginia Vîjeu
York.
generaþia lor. Era racordat la ultimele tendinþe din cinematografia fusese clãdit în trepte, ºirurile de case fiind aºezate unele în spatele Simþea cã dupã euforia libertãþii vor urma modificãri în
universalã (mã amuzã ºi azi amintirea unui text al sãu despre celorlalte, la o oarecare diferenþã de nivel. Un soldat rus din complicata noastrã societate (ºi nu numai, procesul având implicãri
Tarantino, marele regizor american „cu înfãþiºarea lui de bãiat de armata condusã de faimosul general Gurko privea oraºul de la planetare); ca atare omul va fi nevoit sã renunþe la multe însuºiri
la benzinãrie”). A recomandat ºi susþinut publicarea cãrþii mele postul sãu de santinelã aflat pe dealul din faþã, unde fusese cândva dobândite timp de milenii. Dar Lumea pe care Dumnezeu a fãcut-
despre Andrzej Wajda, încredinþându-mi rânduri pline de cetatea þarilor bulgari. În zori, privirea i-a fost atrasã de silueta o în ºase zile nu trebuie sã se (auto)distrugã într-o singurã zi...
profunzime adresate marelui cineast polonez. Cred cã dacã nu s- unui cal care pãrea cã se aflã în mers, pe acoperiºul clãdirilor. Sau în douã...
ar fi retras din cinematografie, prietenul nostru Mircea Daneliuc Evident, animalul mergea pe o stradã ce nu putea fi vãzutã din Poate de aceea îmi vine în minte imaginea lui Milon din Crotona
ar fi putut da „corp vizual” Învoielii. Oricum, problema translãrii cauza aºezãrii stratificate a caselor. Efectul a fost spaima, care, înainte de moarte îºi închipuie cã e încã tânãr. Un mare atlet
din pagina scrisã pe ecran rãmâne a fi rezolvatã cândva de un transformatã în nebunie, a bietului soldat rus... al jocurilor olimpice ºi pythice, evocat de George într-un Fals
regizor cultivat ºi netemãtor de reacþia aculturalã a semenilor sãi Ne-a propus sã ne abatem de la traseu, fãcând stânga, spre epilog la Nopþile unui provincial. E unul dintre cele mai
privitori în sãlile de cinema de la Mall... vechiul oraº balcanic pentru a se convinge de posibilitatea unui frumoase ºi mai puternice poeme ale secolului XX, nãscut din
Literatura celui de al nouãsprezecelea veac îl interesa datoritã astfel de scenariu ºi sã-i arate fiului sãu Matei, aflat cu noi, locul imaginaþia excepþionalã a unui prozator român: „Nimic nu poate
interferenþelor dintre real ºi fantastic în scrierile înaintaºilor sãi din care se putea intercepta o atare imagine, rod al celui mai înlocui adevãrul cã / Milon a fost Între Aleºi / cel mai bun. / Dar
români, de care era foarte mândru. Creangã prin Povestea lui dezastruos trompe d’oeil din istorie... acum e bãtrân. / Pãstrând doar ºovãitoare în memorie / Imaginea
Stan Pãþitu ºi Caragiale La Hanul lui Mânjoalã erau între autorii Am zãbovit în frumosul oraº de pe valea râului Iantra aruncând stadionului, triumful, delirul mulþimii, îi / Rãmâne gloria zilelor
sãi favoriþi datoritã felului în care au ºtiut sã orchestreze polifonia din când în când o privire spre acoperiºuri, sperând sã surprindem de aur. Grea / Povarã, se spune însã cã senectutea / Vine cu pace
( sau heteroglossia, cum ar fi zis Mihail Bahtin) lumilor în care prezenþa vreunui cal, urmaº al celui ce înfierbântase mintea ºi cu înþelepciune. / (...) Astfel trãia Milon din Crotona. Nici /
demonicul nãvãleºte peste banalitatea cotidianã. soldatului rus de la ’77. Evident, secolul se schimbase ºi cabalinele Mai bine, nici mai rãu decât ceilalþi bãtrâni. / Cãlãtorind prin
Iubirea sa pentru Gogol ºi personajele sale (avea pentru Akaki fuseserã excluse din circuitul urban. Italia / El se opri într-un amurg la marginea / Unei pãduri. Era
Akakievici o simpatie colosalã) venea din aceastã credinþã cã Seara, petrecutã într-un camping de lângã Sofia, ne-am singur. Cerul atât de / Apropiat prin paloarea-i magnificã / De
scrisul este vehiculul prin care idealismul se poate opune Rãului continuat discuþia în faþa unui pahar de vin roºu (vestitul „cerveno bolta Eladei i se pãru lui Milton / Strãin. Dar cu blândã luminã-
ce asediazã umanitatea sãrmanã, fãrã acces la uniforma vino” pe care balcanicii îl celebreazã printr-o frumoasã interogaþie: n asfinþire / Soarele îl fãcu pe cel neînvins din Crotona / Sã
guvernamentalã. „vinule alb, vinule alb de ce nu eºti oare vin roºu?”, pe care am strige: / O frumuseþe a zilei care se stinge fã ca sã dãinuie / Steaua
Vizita la casa Gogol, devenitã muzeu, îl fãcuse sã rãmânã regãsit-o zilele urmãtoare ºi în primitoarea Macedonie). mea norocoasã, tânãr / ºi întreg eu mã simt ºi ca / Atlas aº putea
minute în ºir în faþa ºemineului în care Nikolai Vasilievici La Skopje am fãcut joncþiunea cu scriitorii români care sosiserã sfera pe care / o calc sã o þin în spinare.”
6
POEZIE CONTEMPORANÃ
CONTEMPORANÃ
COSTEL STANCU (n. 02.05.1970, Vânju-Mare, jud. Mehedinþi), locuieºte în Reºiþa ºi a debutat cu poezie în 1988, în revista „Semenicul”. Este membru
al Cenaclului literar „Semenicul” din Reºiþa, membru D9, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timiºoara. Inclus în antologii ºi publicat în
majoritatea revistelor literare din þarã. A publicat volumele de poezie: Terapia cãderii în gol, 1995; Dominic sau despre imitaþia umbrei, 1995; Mãºtile
solitudinii, 1997; Golurile din pîine,1998; Fluturele cu o singurã aripã, 2000; Arta imaginaþiei, antologie, 2001; Cîntarul de apã, 2002; Vînãtoarea promisã,
2003; Ieºirea din peºterã, 2005; Înghiþitorul de creioane, 2009; Evoluþi@ umanã, epigrame, 2009;Risipitorul de hîrtie, 2015; Ochiul din palmã, antologie,
2017; Hoþul de ferestre, 2019; Noaptea creioanelor lungi, 2022; Sanatoriu de boli necunoscute, 2023. Poezia lui Costel Stancu se remarcã în special prin
calitatea ºi precizia termenilor, coerenþa construcþiei, prin surpriza ce rãsuceºte întregul construct, care totuºi rezistã ºi captiveazã prin logica desfãºurãrii
ilogicului. Poetul este intuitiv, imaginativ, speculativ, cu asocieri neaºteptate dar nu ºocante, cu o bunã stãpânire a dozajului optim între idee ºi sentiment. Din
versurile sale transpar culturã, experienþe trãite, disponibilitate pentru uluitoarea aventurã care este viaþa. (Victoria Milescu)

*** simplitatea morþii.

vorbe...
Îmi ridic, singur, cãrãmidã închiºi în sicrie
Costel Stancu cu cãrãmidã, gol cu gol zidul la care
voi fi pus ºi împuºcat. Oamenii îºi dau coate
ca-n niºte pãstãi
pe un vrej uriaº
neîncrezãtori. Nu va apuca sã îl termine la timp, sfidãm anotimpul culesului.
*** spun ei. Mã invidiazã, e minunat nici sus, nici jos:
sã cazi doborît de gloanþe lîngã zidul douã insule pe jumãtate scufundate
Du-te în grajdurile acelea, acolo vei gãsi niºte cai. construit cu propria-þi trudã. Sã mori avînd în ele însele – vieþile noastre.
Hrãneºte-i, curãþã bãlegarul, dar nu cumva în buzunarul de la piept, în loc de trandafir,
sã le atingi aripile, cãci îþi vom tãia capul. Aripile lor firul cu plumb. Înainte de primul ***
pot fi mîngîiate doar de poeþi, m-au avertizat ei. pocnet al puºtii, sã vinã un copil
Zilnic, veneau oameni ciudaþi, deschideau aripile cailor, ºi sã-þi încercuiascã, în joacã, Fugi fugi fugi
încãlecau ºi plecau în zbor. Doamne, cît îmi doream cu cretã albã, conturul inimii. numai astfel te vei apropia de tine însuþi
ºi eu o astfel de cãlãtorie! Chiar cu preþul vieþii. Un singur lucru îþi cer, Doamne: fã-te cum piatra de mîna ce o aruncã.
Nu-mi mai era teamã. Am încercat sã îl înduplec pe cã nu vezi cînd uit, în zid, o fereastrã deschisã, Nu ºtii încotro te îndrepþi,
mai-marele lor. A rîs de mine cu dispreþ. Tu poet, prin care sã pot privi aici cînd o sã îmi fie dor. toate stau nemiºcate,
copil de suflet al nimãnui? Poeþii au în ei mãreþia, Apoi: „Foooc!!!” doar aerul þi se zbate în gît ca un peºte
beau apã din jgheaburile de aur ale lui Dumnezeu. dornic sã iasã ºi sã înghitã corabia.
Pleacã, oricum ai vãzut prea multe. M-am ascuns *** Tu eºti deasupra tuturor visînd
în cotlonul meu, cu inima ruptã de semnul nimicului. cu capul pe braþele unei femei din altã lume.
Am aºteptat sã vinã noaptea ºi De multã vreme duc în spate un mort Nu te opri nu te opri nu te opri nu privi înapoi
am dat foc grajdurilor. Ardeau ca niºte ruguri pe care pãmîntul nu vrea sã îl primeascã. fiecare stã ascuns în propriu-i vîrtej
ale speranþei. Caii fugeau înnebuniþi. Doar unul Încet-încet devin una cu el, nu-i mai simt povara. gata sã-ºi muºte cãlcîiul ºi sã se trezeascã,
stãtea în mijlocul flãcãrilor ºi mã aºtepta. Parcã, la rîndu-mi, aº fi purtat pe umeri de altcineva. deodatã cînþi
Am sãrit în ºa. De atunci, ªi tot aºa. Formãm împreunã un ºir de trepte de emoþie se umezeºte limba statuilor,
n-am mai atins, niciodatã, pãmîntul. spre nicãieri. Omul se agaþã de tine imagini necunoscute
e jucãria preferatã a morþii, îmi spui. Se rãzbunã aºteptînd sã le scufunzi.
*** pe ea ori de cîte ori pierde lupta cu îngerii. În lucruri gãseºti aceeaºi disperare a formei,
O îngroapã, o dezgroapã continuu, se teme aceeaºi încetinealã a morþii –
Nu aºtept nimic. Vii tu, de sufletul ei. Eu tac. Ascult. Întind moneda: tobele bãtute sub apã
femeie, înºelãtoare ca luna pe cer ziua. cu o faþã plãtesc trecerea, cu cealaltã drumul înapoi. de unul singur, pînã la absenþã.
Chiar dacã ai rupt piciorul pãsãrii, Nu mi-e dat sã am odihnã pînã cînd, Vezi spaþiul ºi timpul
ea tot nu va ºchiopãta în zbor, îmi spui. la capãtul scãrii, nu va clipi, îngãduitor, alergîndu-se pe sub pãmînt.
Eu tac. Înlãuntrul meu se prãbuºeºte un pod, ochiul lui Dumnezeu. Fugi fugi fugi doar astfel
se pãrãseºte un stup, se aleargã o herghelie. te vei desprinde de propria-þi coajã,
Mã simt un cãlãu în legitimã apãrare, o albinã *** vei fi nepreþuit ca moneda din aur
pe floarea din hîrtie de la poarta Raiului, ascunsã la subsuoara crucii
un strop de lapte supt, pe furiº, de la mama. Deschizi, ceremonios, uºa cuºtii. de unul dintre tîlhari.
O cascadã de îngeri e acum viaþa mea. În ºiretenia ta, ai hrãnit animalul dinãuntru
Ce cuvînt îi va opri cãderea? pînã s-a fãcut prea mare ***
Oare nu eºti tu acela care, sã mai poatã ieºi.
altãdatã, a eliberat un porumbel alb A trecut vremea cînd ridicai, fãrã teamã, Trec anii. Realitatea
dintre coapsele femeii sale? mã întrebi. din mijlocul leilor, mãnuºa iubitei. se usucã în mine ca strugurii iarna.
Eu tac rotund. Am bãut ºi vinul ºi apa. Azi nu riºti nimic. Totuºi Strig în vis – mã muºcã un peºte.
Nu aºtept nimic. Nici mãcar moartea. simþi moartea mai aproape decît atunci. Cine sînt? ªi ce pot adãuga eu morþii?
Iluzia libertãþii îi dã fiarei O tãcere lungã cît un joc cu cãrþile albe;
*** o hipnoticã putere asupra ta. nu ºtiu ce dau, ce primesc.
ªi, iatã-te, intrînd, de bunãvoie, în cuºcã! Sînt mai singur decît sînt!
Am dreptul de a nu scrie nimic! Degeaba mint cã nu am plîns,
Tot ce scriu va fi folosit împotriva mea. *** se vãd lacrimi pe tãlpi.
Nu mã pot opri nu mã pot opri Vine o vreme cînd a fi ºi a nu fi
deºi ºtiu cã pînã la sfîrºit cuvintele - Stã moartea în om sînt cele douã jumãtãþi ale mãrului
nemulþumite cã nu le-am gãsit, ca o pasãre cu capul sub aripã, furînd una din alta
pe deplin, înþelesul - se vor dovedi prefãcîndu-se adormitã. spre a rãmîne mereu egale.
martori mincinoºi. Doamne, Spune-mi tu hai spune-mi
e împotriva firii mele sã mor, în cuvînt cine tace ºi cine vorbeºte?
Scriu fiindcã nu pot sã mã mint! sã mã întorc Stãm faþã în faþã – între noi zboarã pãsãri albe.
Aºadar, te voi minþi pe tine, cititorule, în locul gol al mãrii de la început Doar tu le zãreºti,
chiar dacã tu, la rîndu-þi, doar unde se miºcã nisipurile, încet ºi înºelãtor, eu sunt orb.
o sã te prefaci cã mã crezi. aidoma unor femei tinere noaptea.
ªi uite aºa, vom supravieþui amîndoi Mai lasã-mi, Doamne, clipa, ***
în cuvînt. Ca douã animale de luptã nu mi-o lua. N-am ce îþi da în schimb.
care - în loc sã se sfîºie - încep sã valseze. Eu sunt nimic. În afara mea e totul. eu nu sînt, tu nu eºti-
Spre nemulþumirea publicului plãtitor, gîndul acesta ne face sã existãm.
însetat de sînge. *** un ritual al propriei sale absenþe e omul!
Un nebun
*** amintiri. sunetul ploii pe lac aruncã var peste vãduvele oraºului,
ne vedem în oglinzi, fie noapte ori zi,
Imagineazã-þi un prizonier care, niciodatã faþã în faþã arde hîrtia somnului,
în loc sã sape nesfîrºite tuneluri, - direct nemilos animalic - apa trage dupã sine uscatul.
modeleazã din raþia-i zilnicã de pîine unul în mirosul celuilalt Se roteºte corabia
cîte o pasãre ºi o aruncã pe fereastra celulei, ne ascundem ca scrisul meu despre tine.
cu sentimentul deplin cã, în orice clipã, trece timpul, adunãm fotografii, Pe ararat am fost împreunã, mai ºtii?
o parte din el cutreierã nestingheritã lumea. mãsurãm ºi cîntãrim totul, nimicul, Trec orele prea repede ca sã le pot
E nebun, strigi. Acele vietãþi înfigem aºchii însemna pe spatele tãu;
vor fi doborîte, cîndva, în joaca lui cu praºtia sub unghiile arlechinului. picioarele lor rãmîn în abis.
de un copil. Ai dreptate, însã prizonierul altcineva plînge altcineva rîde Niciodatã, pînã acum, n-am putut scrie în vis.
nu va afla niciodatã aceste nefericite altcineva viseazã mereu altcineva Ne naºtem goi ºi cuminþi,
întîmplãri. El va continua sã facã joacã în locul nostru se rãreºte nisipul vederii,
alte ºi alte pãsãri sperînd cã scena absenþei se topeºte oglinda de zahãr
una din ele se va întoarce noi aici, noi dincolo ascunsã în gurã cîndva
- chiar dacã prea tîrziu - noi da, noi nu. o sã te dezamãgesc întorcînd
cu o uriaºã cheie de aur în cioc. aruncãm pãsãri de hîrtie punctul pe partea cealaltã,
în focul sacru vei vedea cã eu nu sunt, tu nu eºti.
iubim doar închipuirea ne face sã fim.
complicata chinezãrie a vieþii, Cuþite înfipte în apã.

Se împlineºte un secol de la teribilul accident feroviar
din gara Mizil, când un tren accelerat a deraiat cu urmãri
tragice. Au urmat mari ºi îndelungate anchete, unde s-au
dezgropat întreaga corupþie ºi încrengãturile din
administraþia cãilor ferate, ºantierele cu lucrãri efectuate
de mântuialã, implicarea finanþiºtilor, a politicienilor, a
marilor funcþionari în starea deplorabilã a patrimoniului
feroviar. A urmat un proces cu mulþi inculpaþi ºi cu mai
mulþi avocaþi. Verdictul final a fost la fel de tragi-comic:
justiþia manipulatã l-a declarat vinovat pe cel mai amãrât
actor al tragediei, pe acarul Pãun, deschizându-i altã
cale feratã, la fel de deplorabilã, spre închisoarea pe
viaþã. Numele macagiului a rãmas de poveste ºi în
paremiologie, cu înþelesul regretabil cã niciodatã nu
plãteºte hoarda vinovaþilor, a criminalilor nepedepsiþi, ci
ultimul pârât aflat întâmplãtor la locul nepotrivit.
CÂNTEC DE LUME, SORO,
LUME, PENTRU ACARUL PÃUN
LA SCHIMB CU NESFÂRªITA
POVESTE A CELUI MAI SOMAT
MACAZ CU MANDAT DE
ADUCERE DINAINTEA MARII
JUDECÃÞII-DE-APOI (29-42)
ªerban CODRIN DENK
Pe lângã bariere-întrevãzute
Prin pleavã, praf, vârtejuri de-uscãciuni,
Fug trenuri cu iuþeala pe-întrecute
În gara-acarului Pãun;
Flãmânzi, bicisnici câinii pe-o grãmadã
De frâne, roþi, tampoane, în comun
Urlând, lãtrând, salutã cu bravadã
Macazu-acarului Pãun;
ªi meteori, comete fãrã coadã,
Guri de canal jurând pe spurcãciuni
Spre-un turn aratã, de-apã, cu broboadã,
Unde-ºi bea cupa cu amãrãciuni,
Înnoadã pânde ºi-ispãºiri deznoadã
Bufniþa-acarului Pãun.
* Sã-împart regeºte trãsnete-în furtunã
Din întâmplare, va sclipi vreodatã
O baltã pe-uliþa unui cãtun,
Înseninatã ºi iluminatã
De steaua-acarului Pãun?
Mãrunte,-n greul nopþii, felinare,
Oricâte au sau nu-au clarviziuni,
Însã puþin încape-în fiecare
Lumina-acarului Pãun;
Celui din urmã cititor de carte,
Neajutorat în felul sãu, deci un
Cãzut din lunã-ori mult mai de departe,
I-am arãtat obrazul: „Presupun
Cã nu vei mai întinde cu-alþii parte
Fãclia-acarului Pãun.”
* În ditai muzici, ditai carnavalul,
Lui Dumnezeu îmbolnãvit de toate
Coºmarurile din casa de nebuni
Îi rugineºte scaunul pe roate
Din vina-acarului Pãun;
Din zori pânã-în amurg, de nerãbdare,
Adunã pulberea ºi praful nu-n
Coroana cu însemne planetare,
Ci-în basca-acarului Pãun;
De seara pânã dimineaþa-asudã
În fleaºcã pijamaua, de niciun
Om cu durere-în suflet sã nu-audã
Cum trage apa dupã-amãrãciuni,
Iar desperarea-l întremeazã, crudã,
Din ochii-acarului Pãun.
* Cã-între ispite-ar vrea sã se-întrevadã
Precum ne proroceºte Cartea Sfântã,
Dupã-o duzinã, zilnic, de minuni,
Albi porumbei de fericire cântã
Deasupra-acarului Pãun;
Iniþiatã-o caprã în mistere,
Din palmã-i paºte pe ales cãpºuni
ªi-izvoare lapte ºi izvoare miere
POEZIE CONTEMPORANÃ
CONTEMPORANÃ
Dedicã-acarului Pãun;
Adam ºi Eva gustã-în pielea goalã
Prin tandru paradisul, ºi strãbun,
În loc de dragoste o portocalã,
Jurând la fiecare nouã luni
Cã, de-au cãzut, vor mai cãdea-în greºealã
De dragu-acarului Pãun.
* Lui Beethoven îi revenea auzul
Pedeapsã, Moise-ºi despica desagul
Cu ºapte plãgi, lãcuste, bãrzãuni,
ªi-o mare-a suferinþei, cu toiagul
Din leafa-acarului Pãun;
Ce plete-avea Samson în prea febrila
Lui dragoste, ºi despletiþi perciuni,
Dar le-a tãiat destoinicã Dalila
Cu briciu-acarului Pãun;
Ce s-ar fi scris în Evanghelii, dacã
Ar fi urcat pe Golgota lãstuni,
Iar pe Iisus nu-o gloatã prostãnacã
ªi înºelatã ºi pe-înºelãciuni,
Ci dreaptã lege ar fi fost sã-i facã
Verdictu-acarului Pãun.
* Pe linia-acarului Pãun;
Homer la chefuri descânta poeme
Cum Odysseu, în vremuri de surghiun,
Se inspira-în perfide stratageme
Din pilda-acarului Pãun;
Chiar Maiakovski, dupã-o recitare,
ªi-a tras un glonte-în gura de tribun,
De gloria învins, nepieritoare,
A bravului acar Pãun;
Iar Dostoievski-avea în minte casa
Cu morþii decãzuþi în cãpcãuni
ªi cãpcãuni pietrificaþi în groaza
Când liliecii cu-ochi de mortãciuni
Dinþii-înfigeau, ºi ghearele, ºi piaza
În barba-acarului Pãun.
* De-acar paranormal Pãun:
King Lear dând schimb regatul pe-o cununã
De paie, barba-ºi scãrmãna: „Propun
Cu fruntea-acarului Pãun!”;
Striga în bãtãlie Don Quijote,
Cu morile de vânt: „Vreau sã-l rãzbun,
Prea-l muºcã potlogarii de ciubote
Pe dragul meu acar Pãun”;
ªi Kutuzov, pe-o noapte mai geroasã,
De gât cu samovarul ºi tãciuni,
Sta la taifas, cu coatele pe masã,
Iar Tolstoi îi citea-între moliciuni
ªi echivocuri dintr-o carte groasã
Povestea-acarului Pãun.
* Pe seama-acarului Pãun”,
Pentru-un gelos sã-ºi gâtuie rivalul,
Pampon nu-ºi potrivea-ascunziº mai bun,
Ca masca-acarului Pãun;
Cu fes, con’ Leonida, cãuzaºul,
Sãrea din somn, „Foc de pistoale!, tun!”,
S-a spart beþia ºi-împuºca oraºul
Alaiu-acarului Pãun;
Cu Ipingescu nenea Caragiale,
Cum se-întâlniserã inoportun,
Se dedulceau cu-un mic ºi trufandale,
Unul bând berea fãrã slãbiciuni,
Când celãlalt o degusta pe-agale
Din halba-acarului Pãun.
* ªi îndesat ºi de prisos avutul
Meºteru-Arghezi drãcuie-n livadã,
Se ceartã-ori porunceºte unor pruni
Cu psalmii-acarului Pãun;
Bacovia râde-a plânge, însã ºtie
Cã-în ciuda-amurgului de joi sau luni
Prin goale vorbele din poezie
Trec corbii-acarului Pãun;
De mahmurie sau de meserie
Schiþeazã cu-un arcuº previziuni
7
Cã-în seri de violetã agonie
Vor fi capabili de confesiuni
Aceiaºi corbi cârpind pe datorie
Cãmaºa-acarului Pãun.
*
Când încã nu se inventase bluesul
ªi Bonaparte vizita Schonbrünn,
Prin grija-acarului Pãun;
Îmbãrbãtat de-onesta vrednicie,
Enescu-în albã-o noapte de Crãciun
Armoniza a treia rapsodie
Spre cinstea-acarului Pãun
ªi-ºi îndopa cu ºtime ºemineul
Pe lângã buturuga de gorun,
Iar o ninsoare ºlefuia-Ateneul,
De rãsuna precum în vãgãuni:
Purta pantofi maestrul, cu blacheul
Din talpa-acarului Pãun.
*
Prin viscole porneau la-atac prusacii
Spre ruºii-înzãpeziþi în rugãciuni,
Hei, tren blindat ºi deraiat în dracii
Într-un subsol, pe Þar mitraliere
L-au ciuruit – pânã-a cãzut, bãu-un
Pahar cu-obidã fãrã-îngenunchere
Din mâna-acarului Pãun;
La o comandã, rangul ºi-uniformã
De amiral trei marinari ºi-un jun
Cekist i-au smuls lui Kolceak: „Daþi-i zor, mã,
Foc!”; dupã-un fum ºi-al doilea, de tutun,
În copcã l-au zvârlit, scobitã-în formã
De crucea-acarului Pãun.
*
Alþii bârfeau cã-avea maºinãrie
Cu patru, ºase, opt dimensiuni
ªi banii-ºi tipãrea-ntr-o ºmecherie
Alpii-l salutã, Volga-l ia în seamã,
Pacificu-l aclamã-între furtuni,
Când pumnul ridicat ºi-izbit proclamã
Planeta-acarului Pãun;
Iar un Neil Armstrong: „Pe reversul Lunii,
Castele-am nimerit, între pãuni,
Nudiste în magia goliciunii
ªi munþi de aur cu depresiuni
Sculptate-în diamante...”; „Wow!...”, sar unii:
„Desfrâu-acarului Pãun!”
*
„Vagoane rãsturnate-între traverse
Nu-s probe la vedere, ci minciuni
Sã-îngãduie absurde controverse
Cred gardu-nduplecându-ºi corcoduºii
ªi bozii înfrãþiþi cu mãtrãguni,
Iar funia-întreabã þapul ºi þãruºii
De soarta-acarului Pãun,
Cãci Dumnezeu, cu zodii-în alianþã
Din vremea cosmicei Creaþiuni,
Cum ignorase-orice neimportanþã,
Greºeli nu-a corectat, ºi-omisiuni
Smerit îngândurate, cu speranþã,
De Crezu-acarului Pãun.
*
„La ocnã trimiteþi-mi aºternutul
ªi ºapte paie sã-mi ajungã bun
Sub perna-acarului Pãun;
De tablã-o strachinã mai ondulatã
La marea mea-abundenþã sã-o adun
ªi tot pe-atâta fie-vã bogatã
Pomana-acarului Pãun!”,
Striga-în jegos bufetul gãrii: „Gata!
Mã primenesc la pompã cu sãpun,
Sã mã primeascã de-acurat ºi plata
La chelner!”; ceremonios bãtu-în
Pahare ºi-încã bate Judecata-
De-Apoi a-acarului Pãun.
8 LITERATUR
LITERA A SUDUL
TURA UI / SUDUL ÎN LITER
SUDULUI
LITERA
CÃRÞILE PRIETENILOR MEI (XLI)
Dl. Florea Burtan ºi transfigurarea literarã a unui trecut dureros
Este cu totul semnificativ ºi remarcabil
faptul cã în ultimii ani apar din ce în ce mai
multe cãrþi de prozã ca o contrapondere la
Florentin altele, de dinainte de 1989. Contrapondere
atât în ce priveºte mesajul, dar ºi atitudinea
Popescu pe care autorii lor o menþioneazã public
sub formã literarã.
Mai exact spus este vorba despre
prozatorii care au abordat/abordeazã realitãþi sociale ºi politice
dintr-un anume moment al istoriei noastre contemporane. Cum
bine se ºtie, în anii de propagandã ai regimului comunist din
deceniile cinci ºi ºase ale
veacului trecut au apãrut
zeci, poate chiar sute de
cãrþi despre
cooperativizarea
agriculturii, în fond o
copiere a colhozurilor
sovietice.
În „ton” cu directivele
de partid cei care au scris
atunci despre sat au
prezentat o realitate
edulcoratã, în contradicþie
totalã cu adevãrul. De
altfel, lipsa libertãþii de
exprimare nu permitea
atunci abordarea unor
subiecte de pe alte poziþii
decât cele statuate de
conducerea politicã a þãrii.
Schimbarea regimului
în decembrie 1989 a adus
cu sine poate cel mai
important fapt: libertatea exprimãrii neîngrãditã de nimic ºi de
nimeni – ceea ce, fireºte, nu putea sã rãmânã fãrã unele consecinþe
(de astãdatã benefice) în conºtiinþa ºi activitatea scriitorilor. Mai
ales în mentalitatea celor care au trãit vremurile de mai înainte, au
cunoscut în chip direct realitatea de atunci ºi de acum, dupã
instaurarea democraþiei, au putut/o pot descrie în toatã nuditatea
ºi complexitatea ei.
La aceste rânduri m-a trimis ºi recenta carte a d-lui Florea
Burtan (Povestiri de pe Dealul Lacrimilor, Editura Hoffman,
Caracal, 2023), un volum în care sunt reliefate o serie de aspecte
sociale din satul românesc de câmpie din trecutul nu prea
îndepãrtat, ca ºi din cel de azi.
Trebuie sã recunosc (ºi o spun acum, public, pentru întâia
oarã!) cã în imaginarul computer al memoriei mele acest autor
era „acreditat” de trei decenii ºi mai bine ca poet. ªi nu oarecare,
ci unul dintre cei mai buni. A debutat la prestigioasa editurã
Cartea Româneascã în 1979, cea care i-a decernat ºi premiul de
debut. Asta a însemnat foarte mult, ºtiut fiind cã în acele vremuri,
Am citit despre...
Scriitori români, vãzuþi de mari graficieni ai lumii (XII)
Puþini din cei care trec astãzi pe Calea Victoriei (Podul
Mogoºoaiei de ieri) mai ºtiu cã pe undeva, la capãtul
dinspre Dâmboviþa al strãzii a existat cândva casa în
care a locuit Ienãchiþã Vãcãrescu, unul dintre primii noºtri
poeþi. Clãdirea era, se pare, un adevãrat harem, fiindcã
iatã ce scria un cronicar al vremii: „O mulþime de fete,
tinere ºi gingaºe, nimfe ºi baiadere, îmbrãcate cu cele
mai luxoase veºminte, cu rochii de Saluri ºi Sevain, cu ii
de borangic ºi de zãbranic bogat cusute îl slujeau unind,
pe lângã serviciul casei ºi talentele desfãtãtoare ale
dansului, al cântãrii ºi al muzicii instrumentale”.
Într-o vreme chiar nevasta domnitorului Alexandru
Moruzi s-a îndrãgostit lulea de boierul-poet, iar acesta
nu era nici el strãin de „libovul” femeii. Bucureºtenii,
pe fazã ca întotdeauna, au ºi alcãtuit numaidecât un
cântec: „Ienãchiþã Vãcãrescu/ ªade-n poartã la Dudescu,/
Cu ciubuc de diamant,/ Capot roºu îmbrãcat,/ Cu anteriu
de atlaz,/ Moare doamna de necaz,/ Cu hanger de
Khorasan/ Doamna trece în rãdvan/ În rãdvanul aurit/
Cu tot coºul poleit,/ Ocolit de ciohodari,/ Tras de patru
armãsari;/ Trece des ºi-l mai priveºte,/ Cã cu foc îl mai
iubeºte,/ Ienãchiþã stih îi face/ Cã domniþii mult îi place,/
Stih cu «libov» înfocat,/ ªi-o dezmiardã-n lãudat,/ Boier
astfel ca un brad/ Nu se aflã-n Þarigrad,/ El cu doamna s-
ar lovi,/ Dacã Vodã ar muri”.
„Dacã mi-ar cãdea Ienãchiþã în mânã – ar fi zis Vodã
Moruzi – dacã nu voi avea ºtreang voi lua pletele
Doamnei mele pentru a-l sugruma!”. Dar n-a fost sã fie
aºa, fiindcã Moruzi ºi-a pierdut repede domnia, a plecat
din þarã, iar la întoarcere Ienãchiþã murise.
ATURÃ
Între topos ºi atopos
cum se spunea, mulþi erau chemaþi ºi puþini aleºi. Nu ca astãzi,
când oricine poate publica oricât dacã are posibilitãþi financiare.
Pe atunci – e bine sã se ºtie ºi o spune cineva care în acel timp a
lucrat în sistemul editorial! – în fiecare din cele câteva edituri
existente în toatã þara se fãceau planuri editoriale care cuprindeau
cel mult zece-cincisprezece autori, selectaþi din sutele care
încercau sã forþeze uºile debutului literar.
Nu mai ºtiu nici când ºi nici în ce împrejurãri l-am cunoscut pe
dl. Florea Burtan, însã ºi atunci ºi mai târziu cãrþile lui de versuri
m-au impresionat prin forþa mesajului, prin sentimente, prin
originalitatea metaforei ºi nu în ultimul rând prin forma clasicã
pentru care poetul a optat
ºi pe care n-a abandonat-
o nici pânã azi.
Acest prieten al meu
are o operã poeticã
pentru care mi-e
imposibil sã aflu un
singur cuvânt ori o
singurã expresie care
sã-i sugereze valoarea.
Deja amintitul Flaut de
rãni (1979), apoi Valea
plângerii (1994),
Izgonirea din rai
(1996), Înstrãinãri
(2000), Insomnii
(2002), Triumful
disperãrii (2004),
Poeme de dor (2005),
Obsesia labirintului
(2007), Poeme de
odinioarã (2008),
Partea mea de târziu
(2010), Elegii din cãtun (2012), Flaut pe rãni. Cele mai frumoase
elegii – antologie (2014), Tu eºti demultul, mierea spulberatã
(2015), Tren printre zodii (2017), Tãrâmul pierdut (2019),
privite ºi luate împreunã sunt pãrþi ale unui univers liric cãruia
dl. Florea Burtan i-a conferit atribute ºi virtuþi foarte personale,
asta însemnând idei ºi mai ales metafore care rãmân adânc
înregistrate în memorie – toate de frusteþe ºi de o prospeþime de
neaflat la alþi poeþi.
De unde vin toate acestea ºi încã altele? aº putea fi întrebat. ªi
n-aº zãbovi sã rãspund: întâi ºi-ntâi din înzestrarea naturalã a
celui care le-a dat lumii ºi luminii, apoi din înþelegerea, la modul
superior, a rostului ºi rolului poeziei în viaþa omului.
Ar fi mai apoi credinþa cã o creaþie literarã (în speþã poezia) este
cu atât mai interesantã cu cât în spaþiul ei intrã viaþa celui care scrie
– cu toate mendrele, mâhnirile, bucuriile ºi speranþele ei.
Dl. Florea Burtan gândeºte ºi scrie cu sinceritate ºi dezinvolturã
despre universul sãu interior ºi despre cel în care i-a fost dat sã
trãiascã – ºi de aici, poate, forþa de penetraþie a versurilor lui.
Florentin POPESCU
Dincolo de anecdotica biograficã, Ienãchiþã Vãcãrescu
ne-a lãsat o gramaticã, Observaþii sau Bãgãri de seamã
asupra regulelor ºi orânduielilor gramaticii româneºti
(1787) ºi celebrul testament literar: „Urmaºilor mei
Vãcãreºti/ Las vouã moºtenire:/ Creºterea limbei
româneºti/ ª-a patriei cinstire”.
Un numãr de nu mai puþin de doisprezece graficieni
din unsprezece þãri au fost inspiraþi de figura acestui
scriitor, realizând portrete în care acest personaj ilustru
apare în diferite întruchipãri. Dar din niciunul din
portrete nu lipseºte acoperãmântul capului, acel potcap
– un soi de pãlãrie de inspiraþie turceascã, piesã
vestimentarã care îi conferã o ºi mai mare personalitate
personajului.
Cei care i-au desenat chipul sunt: Sergio Raul
Morettini ºi Anrico Ayres (Brazilia), Camilo Triana
(Columbia), Nataºa Rasovic (Croaþia), Ralf Conrad
(Germania), Amir Soghrati (Iran), Flemming Aabech
(Danemarca), Carlo Squillante (Italia), Ian Baker (Marea
Britanie), Rosario Roman Alonso (Mexic), Gustavo
Duenas (SUA) ºi Imre Gaspar (Ungaria).
Din toatã aceastã galerie de portrete l-am reþinut –
pentru ideea nãstruºnicã a autorului – pe cel al lui
Flemming Asbech (Danemarca). Pentru acest grafician
potcapul aratã ca o geantã sau borsetã cu fermoar pe
mijloc.
Închis pe doar jumãtate, fermoarul lasã sã iasã în afarã
(ca un fel de emulaþie a capului sau a creierului)
denumirile limbilor strãine pe care le cunoºtea Ienãchiþã
Este ceea ce se poate observa cu uºurinþã ºi în cel mai recent
volum (Adoraþii ºi alte depãrtãri, Editura Tracus Arte, 2021),
unde maturitatea scriiturii ºi extinderile tematice sunt limpezi
pentru orice lector de poezie.
Revenind la gândurile de la începutul acestor rânduri, cele
referitoare la prozatorul Florea Burtan (care anterior volumului
deja menþionat a mai publicat: Pedepsele (1994); Amurgul
zãpezilor (1995), Atelierul de tâmplãrie, roman (2013) ºi Rãni
cãlãtoare (2019) pot afirma cã ºi aici, ca ºi mai înainte, autorul
catã sã lase (ºi reuºeºte în mare mãsurã!) o sumã de mãrturii
despre satul teleormãnean în care a vãzut pentru prima oarã
lumina zilei ºi care, cu o modestie ºi cu un bun simþ ce se întâlnesc
mai rar în ziua de azi, ºi-a trãit/îºi trãieºte viaþa ca ziarist de
cotidian, apoi de revistã („Caligraf”, publicaþia pe care o conduce
este un brand literar cunoscut în toatã þara).
De la Dealul Lacrimilor? Pentru cã denumirea nu este doar
un simplu toponim, ci un spaþiu în care istoria ºi vremurile ºi-au
cam fãcut de cap. Personajele vârstnice din noua carte trãiesc
nostalgia vremurilor de dinainte de colectivizare, când satul îºi
avea rosturile lui, bine ºi exact situate în timp, când þãranul era
legat de pãmânt ca de o fiinþã, când familiile, chiar ºi aºa sãrace
cum se aflau, aveau o anume fericire a lor.
Urgisit de douã ori – o datã de tãvãlugul colectivizãrii forþate
ºi a doua oarã de depopularea de dupã 1989, când tinerii au
plecat care încotro în cãutarea unui trai decent – satul românesc
de câmpie (ºi prin extrapolare cam toate satele þãrii) se stinge
vãzând cu ochii. Nu e de mirare cã într-una din povestirile sale
dl. Florea Burtan alunecã în fantastic, în imaginar, descriind o
bogãþie de holde în plinã secetã (Nãmeþi de grâu), cã în altul
(Oglinda de þãrânã) un bãtrân muribund aiureazã ºi-ºi închipuie
cã merge pe la consãtenii lui cu care are de lãmurit vechi întâmplãri
ori mici afaceri. Pedepsiþi sã moarã trãind este o metaforã a
vârstnicilor ce vor sã mai þinã încã în viaþã satul tradiþional, cel
care a fost cândva, iar acum a rãmas doar o amintire. La
înmormântarea unui personaj emblematic pentru obºte, Nicamin,
cortegiul funerar se opreºte pe la rãscruci pentru ca mortul sã
mai vadã „satul tinereþii lui, plin de lume, trãind dupã obiceiurile
de demult” ºi nu satul în care i s-au sfârºit zilele.
Nici din actualitatea imediatã nu-i scapã nimic, cum ar fi, de
pildã, mascaradele alegerilor ºi ale vizitelor oficiale.
Ca un testament amar (dar ce testament nu e amar?), ultima
dintre povestiri, Gustul amar al singurãtãþii, redã drama unui
primar de sat care începe sã plângã dupã ce localitatea lui a
devenit aproape pustie.
Povestiri de pe Dealul Lacrimilor trimite cu gândul, pe alocuri, la
Zaharia Stancu, marele conjudeþean al autorului. ªi tot ca la acela
proza d-lui Florea Burtan este de o mare, neostoitã nostalgie. O
carte de o mare tristeþe. Ea dovedeºte, între multe altele, cã tãvãlugul
istoriei ºi al vremurilor nu iartã pe nimeni. Volumul ar mai putea fi
interpretat, pe de altã parte ºi ca un recviem pentru satul care dispare,
ca ºi pentru cei care odinioarã i-au dat vigoare ºi strãlucire.
Vãcãrescu: turca, germana, araba, slavona, greaca
modernã ºi greaca veche. Douã mustãþi ca douã mici
frânghii împletite ºi întinse se rãsfrâng orizontal în
dreapta ºi în stânga. Lor li se adaugã ochii privind cu
subînþeles ºi astfel completând chipul poetului-cãrturar
care a lãsat urme de neºters în cultura noastrã.
Ienãchiþã Vãcãrescu vãzut de Flemming Aabech
(Danemarca)
 INSCRIPTII
, 9
Restituirea opiniei traducãtoarei se face, deocamdatã, doar în
limba românã din motive pur tehnice. Comentariile în limba
originalã se vor relua într-o carte privitoare la influenþa francezã
asupra scriitorilor români.
* le-a imaginat, sunt tratate într-o formã impecabilã; ele toate
Dimitrie Bolintineanu
Dimitrie Bolintineanu s-a nãscut la Bolintin, un sat aproape de
Bucureºti. Tatãl sãu, care se numea Cosmad, originar din
Macedonia, l-a adus la Bucureºti în jurul anului 1829 ºi l-a lãsat
în grija unui boier care l-a dat la studii împreunã cu proprii copii.
Nicolae
Apoi el a urmat cursurile unei ªcoli Normale, aºteptând sã fie
Scurtu
DIMITRIE
BOLINTINEANU ÎNTR-O
EXTREM DE RARÃ
ANTOLOGIE
Se impune sã precizez, încã de la început, cã poetul Dimitrie
Bolintineanu, care s-a format în Franþa, ca scriitor eminamente
romantic, a fost inclus în cele mai importante antologii care s-au
elaborat ºi publicat la Paris.
admis la Sfântul Sava, unde s-a pregãtit timp de câþiva ani pentru
funcþii pe care mai târziu le va avea la Ministerul Afacerilor
Externe.
Între timp, s-a ocupat de literaturã ºi a scris versuri. A debutat
în 1842 cu poemul intitulat O fatã tânãrã pe patul morþii (dupã
„Tânãra captivã” de André Chénier).
Bolintineanu a suportat mai mult decât oricare scriitor român
influenþa francezã. A imitat pe Lamartine, Hugo, Musset; Barbier2
l-a inspirat în multiplele sale satire.
În 1842 a fost fondatã la Bucureºti Asociaþia Literarã sub
patronajul fraþilor Alexandru ºi ªtefan Golescu. Aceºtia, cãtre
sfârºitul anului 1845, l-au trimis pe Bolintineanu la Paris, unde
a urmat câteva cursuri, dar s-a cufundat mai ales în lectura
scriitorilor francezi; el nu avea cunoºtinþele preliminare necesare
pentru a urma cursuri regulate.
În timpul ºederii sale la Paris, ºi-a corectat poemele din prima
tinereþe, pe care Rosetti le-a tipãrit la Bucureºti.
Revine în þarã chiar când izbucneºte revoluþia de la 1848 ºi, în
Dupã antologia lui Joseph Capéran din anul 1893, la sugestia
Elenei Vãcãrescu, poetã, prozatoare ºi memorialistã, premiatã de
colaborare cu Bãlcescu, Bolliac ºi alþii, el a redactat un ziar:
Poporul suveran, dar, dupã eºecul tentativelor revoluþionare, a
Academia Francezã la propunerea lui Victor Hugo, tânãra
jurnalistã, prozatoare ºi traducãtoare Rea Ipcar îl include pe
fost exilat ºi s-a refugiat în Transilvania, apoi la Constantinopol
ºi, în sfârºit, la Paris, unde reia studiile întrerupte.
Dimitrie Bolintineanu în antologia Écrivains roumains din anul
1916.
Prinþul Grigore Ghica îi oferã în 1855 catedra de Literaturã
românã la Iaºi, dar Înalta Poartã îi refuzã întoarcerea în þarã.
Rea Ipcar1 era o bunã cunoscãtoare a limbii, literaturii ºi
Atunci a cãlãtorit în Macedonia, Palestina, Egipt, pe scurt în
civilizaþiei româneºti, iar la îndemnul Elenei Vãcãrescu concepe
cea mai mare parte a Orientului. Din aceste cãlãtorii el face
ºi restituie publicului francez crestomaþia Écrivains roumains.
descrieri care vor conþine pagini foarte interesante ºi vor forma
Morceaux et choisis. Traductions et notices de m[ademoise]lle
o parte nobilã a operei sale.
Rea Ipcar. Avant-propos de m[ademoise]lle Hélène Vacaresco,
Când se întoarce în România, în 1859, intrã în viaþa politicã ºi,
Paris, La Renaissance du Livre, [1916], 169 pagini. (Les Cent
din treaptã în treaptã, ajunge ministrul Afacerilor Strãine ºi
chefs-d’oeuvre étrangers).
ministru al Instrucþiei Publice.
Antologia aceasta conþine poezii ºi proze din opera lui Ioan
Datoritã insistenþelor sale, unite cu cele ale lui Negri ºi V.A.
Vãvãrescu, Constantin Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile
Urechia, au fost create primele ºcoli româneºti în Macedonia.
Alecsandri, Petre Ispirescu, Ion Creangã, Mihai Eminescu,
Din 1866 el se retrage din viaþa politicã pentru a se ocupa doar
Nicolae Gane ºi Alexandru Vlahuþã care au impresionat-o, sub
de literaturã; atunci a publicat dramele în prozã ºi în versuri,
raport estetic, pe Rea Ipcar.
poemele epice, satirele ºi altele.
Din opera lui Dimitrie Bolintineanu reþine poeziile Mama lui
Începe sã ducã o existenþã dificilã; sãnãtatea sa se deterioreazã.
ªtefan cel Mare, Eroina de la Cozia ºi Mircea cel Mare ºi solii,
Fãrã resurse, abandonat de toþi, se decide sã-ºi scoatã biblioteca
care, de fapt, sunt Legende istorice ce au un puternic impact, la
la licitaþie. A fost câºtigatã de Alecsandri ºi Negri, care i-au lãsat
prima lecturã, asupra unui cititor familiarizat cu imaginile poetice.
uzufructul.
Deºi lui Dimitrie Bolintineanu îi acordã doar ºapte pagini, se
Agravându-i-se boala, a fost internat la Spitalul Pantelimon,
cuvine sã menþionez cã acoladele critice privind opera poetului
unde a ºi murit în 1872. Corpul i-a fost înmormântat în satul
din Bolintin Vale sunt corecte, echilibrate ºi dovedesc o intuiþie
natal, prin grija câtorva prieteni, cãci publicul îl uitase pe acest
clarã a imaginarului acestui romantic imperturbabil.
poet entuziast, pe acest patriot înflãcãrat ºi dezinteresat.
Consideraþiile de ordin stilistic, aprecierea operei în totalitate
Bolintineanu a scris mult, în prozã ca ºi în versuri. Dar unde
ºi influenþa acesteia în contemporaneitate oferã imaginea unui
el strãluceºte este poezia liricã ºi narativã, ceea ce ne întoarce la
scriitor citit ºi preþuit de confraþii sãi.
prima parte a carierei sale, adicã pânã la 1855, aproximativ.
Din aceastã perioadã dateazã Legendele istorice, Florile
Bosforului, Basme, Macedonele ºi Reveriile.
Legendele istorice sunt poezii narative, dar au un puternic
accent liric. Subiectele istorice, pe care le-a gãsit la cronicari sau
vibreazã de un nobil patriotism, care a câºtigat toate inimile ºi
care a avut o influenþã binefãcãtoare asupra tineretului din vremea
sa.
Multe din gândurile sale, exprimate într-un stil lapidar, au
devenit maxime, foarte rãspândite multe ºi acum.
Nimeni nu a evocat mai bine marile figuri ale trecutului, ºi
nimeni nu a glorificat mai bine faptele de vitejie ale semenilor
sãi.
Unul din tipurile cele mai cunoscute din legendele noastre este
femeia rãzboinicã. Reginele sau chiar eroinele mai umile ne apar
îmbrãcate în zale; ele au pãrul ascuns sub o cascã pentru a putea
sã lupte împotriva turcilor sau ungurilor.
Astfel poetul celebreazã patriotismul în persoana mamei lui
ªtefan cel Mare.
Adevãrata naraþiune poeticã, cea mai înaltã armonie a versurilor
trebuie cãutatã în Florile Bosforului. Sunt poezii, jumãtate lirice,
jumãtate narative, cu subiecte orientale. Dragostea ºi gelozia sunt
temele principale, sunt scrise într-o limbã foarte armonioasã.
Sub titlul de Basme gãsim o serie de poezii narative foarte
variate, în care miracolul joacã un rol important, chiar ºi atunci
când autorul pune în scenã personaje istorice.
Cele mai cunoscute basme sunt: O noapte la morminte, Ielele
ºi Mihnea ºi baba.
Macedonele sunt poezii descriptive. Frumuseþea þãrii locuite
de macedonieni este glorificatã ºi serveºte de pretext fericit pentru
a nara diferite episoade din viaþa acestui popor.
Cel mai adesea, aceste episoade sunt luate din viaþa rusticã a
ciobanilor.
În sfârºit, sub numele de Reverii, Bolintineanu a reunit poezii
esenþial lirice, remarcabile prin frumuseþea ritmului, prin imagine
ºi expresie melancolicã.
Acestea sunt cele mai bune opere ale lui Bolintineanu, cele
care i-au asigurat un loc printre marii noºtri poeþi.
Dar activitatea literarã a lui Bolintineanu nu s-a oprit aici.
Luptele politice ºi nevoile materiale l-au forþat sã se îndrepte ºi
cãtre alte genuri, unde a fost mai puþin valoros.
ªi-a exersat condeiul în epopee ºi îi datorãm Traianida3, poem
în ºapte cânturi în care celebreazã colonizarea Daciei.
Dar suntem departe de a gãsi aici reunite condiþiile unei opere
perfecte! Aceleaºi defecte sunt încã mai sensibile în poemul
Conrad4 al cãrui erou principal este poetul însuºi ºi unde gãsim
intercalate la fiecare pas piese lirice.
Bolintineanu a scris ºi drame, în special drame istorice în
versuri ºi în prozã, dar acþiunea este rãu condusã ºi interesul
rãmâne foarte slab. Exemple: Mihai condamnat la moarte, ªtefan
cel Mare ºi Lãpuºneanu (dupã nuvela lui Negruzzi).
În sfârºit, Bolintineanu a scris ºi romane: Manoil, scris sub
formã de corespondenþã, ºi Elena, roman inspirat de romantismul
francez, de satire ºi de fabule, dar care nu adaugã nimic la gloria
sa.
În ciuda lacunelor ºi slãbiciunilor din opera lui Bolintineanu,
ea cuprinde atât de mari frumuseþi încât nu putem sã nu-i acordãm
admiraþia noastrã.
El a avut, la un înalt grad, admiraþia contemporanilor ºi, lucru
rar, a cunoscut popularitatea. Confirmarea mulþimii nu este, în
cazul lui, o atestare neglijabilã. Ea se justificã în ochii posteritãþii.
Rea Ipcar
CONSTANTIN NOICA
ÎNTR-O PUBLICAÞIE
GIURGIUVEANÃ
Relaþiile filosofului, eseistului, traducãtorului ºi excelentului
publicist Constantin Noica (n. 12 iulie 1909, Vitãneºti, Teleorman
– m. 4 decembrie 1987, Sibiu) cu intelectuali din oraºul Giurgiu
dar ºi din alte toposuri ale judeþului Vlaºca au fost analizate ºi
comentate, cu rigoare, de istoricul Emil Pãunescu5, unul dintre
cei mai însemnaþi cunoscãtori ai acestui spaþiu cultural.
Publicaþia, amintitã mai sus, e, de fapt, revista Licurici (1941-
1942), apãrutã în anii crânceni ai celui de-al doilea cataclism
mondial, ca formã de manifestare creatoare ºi spiritualã a Liceului
Comercial de Bãieþi din Giurgiu.
Revista a fost coordonatã de doi eminenþi profesori de Limba
Românã, Bucur Pinciu ºi N.D. Teodorescu, care au selectat ºi
publicat contribuþiile elevilor ºi colegilor din liceele giurgiuvene.
Printre cei ce au colaborat la aceastã revistã, alãturi de Nicolae
Cartojan, Ion Lupaº, Emil Gulian, Al. Cartojan, Emilia ªt.
Milicescu, se impune sã-l menþionez ºi pe Constantin Noica,
prezent cu trei colaborãri: Rânduri despre tinereþe6, Inteligenþã
ºi deºteptãciune7 ºi Filosofia naþionalismului 8, extrem de
valoroase.
Filosoful Constantin Noica se afla într-o relaþie specialã cu
(continuare în pag. 10)

10
(urmare din pagina 9)
profesorul Bucur Pinciu, care era o personalitate a învãþãmântului
românesc, prin ºtiinþã de carte ºi autoritate moralã.
Restitui, aici, articolul Inteligenþã ºi deºteptãciune, care a fost,
iniþial, o conferinþã rostitã în ziua de 14 octombrie 1941 la Radio
ºi în care tânãrul filosof propune unele disocieri între cele douã
însuºiri fundamentale ale românilor. Argumentele lui Const. Noica
pledeazã pentru deºteptãciune.
Cei doi editori ai cãrþii lui Constantin Noica, 21 de conferinþe
radiofonice 1936-1943, Bucureºti, Humanitas ºi Radio, [2000],
Andrei Dimitriu ºi Gabriel Liiceanu nu amintesc faptul cã Filosofia
naþionalismului ºi Inteligenþã ºi deºteptãciune fuseserã publicate
încã din anii rãzboiului.
Astfel de completãri contribuie la întregirea imaginii
cãrturarului aºa de ostracizat, cândva, de unii dintre semenii sãi.
*
Inteligenþã ºi deºteptãciune9
„Cine vrednicia capului nu pricepe, acela lungimea cozii la
mare cinste þine”. Vã amintiþi de vorba aceasta? O scria, acum
multã vreme, Dimitrie Cantemir, iar astãzi încã ea se adevereºte
mai mult decât ar trebui pentru un simplu proverb. Sã nu credeþi
însã cã poporul nostru are multe alte proverbe despre
deºteptãciune. Are chiar aºa de puþine (în marea colecþie de
proverbe a lui Zanne10 nu sunt decât 4 sau 5), încât o clipã stai sã
te întrebi cu îngrijorare dacã nu cumva povestea cu deºteptãciunea
românului e o simplã poveste. Dar nu e aºa. Am putea propune
chiar o explicaþie, românul n-are proverbe despre deºteptãciune,
tocmai pentru cã e deºtept. Aºa sunt oamenii, comenteazã de
preferinþã ceea ce nu au, sau ceea ce nu mai au. N-a spus cineva,
cu multã adâncime ºi frumuseþe, despre antici, cã n-aveau cuvântul
de „iluziune” tocmai pentru cã trãiau cu gândul printre fiinþe
mitologice ºi iluziuni? Aºa ºi cu inteligenþa românului. ªi
inteligenþa nu e întotdeauna spre lauda românului ºi spre
ponegrirea altor popoare, dupã cum mã grãbesc sã arãt.
Conferinþa aceasta face parte dintr-un ciclu: e vorba succesiv
despre omul mediocru, despre omul deºtept, despre omul talentat
ºi omul de geniu. Când mã gândesc la un popor de oameni
mediocri, îmi vine în minte elveþienii (oameni mediocri în înþelesul
bun, aºa cum a descris mediocritatea acum câtva timp, tot la
Radio, d[omnul] prof[esor] Petrovici); când caut un exemplu de
oameni talentaþi, mã gândesc Ia francezi; când vreau sã gãsesc
într-un popor câþiva oameni de geniu, mã întorc spre germani.
Cât despre deºtepþi, aþi bãnuit-o, poporul român îi produce în
serie. ªi printre puþinele proverbe, cum spuneam, pe care le are
poporul român despre deºteptãciune, este unul care trãdeazã o
admiraþie de un exclusivism ce ar trebui sã ne punã pe gânduri;
românul spune: „Mai bine la pagubã cu un deºtept, decât la
câºtig cu un nãtãrãu”. Ce este, în definitiv, aceastã deºteptãciune,
încât sã ne parã bunã pânã ºi la pagubã?
Deºtept este un cuvânt foarte frumos alcãtuit. E mai bine alcãtuit
decât „inteligent”. Deºtept înseamnã ºi, o ºtiþi, treaz. Dar treaz
într-un înþeles adânc: „deºteptare” vine, pare-se de la latinescul
dispicio sau dispecto, dispectare, unde specto înseamnã a privi
stãruitor ºi prefixul dis indicã „în toate pãrþile”. Aºadar,
deºteptãciunea e starea de veghe a minþii. Nu mai lucrezi automat,
ca în somn, în somnul materiei sau al instinctelor. Te-ai trezit, stai
de veghe, ºi acum priveºti în toate pãrþile încotro s-o apuc? Ce e
mai bine sã fac? Instinctul merge de-a dreptul. Dar merge de-a
dreptul pentru cã merge doar într-o direcþie. Te mânã aºa cum e
purtat un somnambul: drept la þintã, miraculos de drept, dar
numai acolo. Viaþa sufleteascã instinctivã e deci încã o formã de
somn. Doar prin deºteptãciune iese omul din somn; doar prin
deºteptãciune se „deºteaptã” omul Ia viaþã. A fi deºtept înseamnã
ceva mai precis decât a fi treaz; a fi, în sfârºit, viu. E un înþeles
frumos, mai frumos decât cel din expresia de „inteligent”, care,
compusã fiind din „inter” ºi „legere”, aratã doar acþiunea de-a
culege, de-a se adânci în sine ºi reculege, spre a sfârºi prin a
înþelege. E frumos ºi acest cuvânt, dar parcã mai adânc e gândul
deºteptãrii la viaþã: deºteptarea omului din materie; desprinderea
lui din letargia nefiinþei sau a fiinþei animale.
ªi ce face omul trezit la viaþa minþii? Se uitã împrejur, am
vãzut-o; dis-specto. Se uitã ºi cerceteazã ce soluþie sã aleagã
între mai multe cu putinþã. Instinctul îi dãdea o singurã soluþie;
acum deºteptãciunea îl va pune în faþa unei pluralitãþi, în faþa
acestei aritmetici, dacã voiþi, care e viaþa, în toatã bogãþia ei.
Acum omul ezitã, cumpãneºte, alege. Sã nu dispreþuiþi întotdeauna
pe omul care ezitã. E în destinul omului sã ºovãie. Omul e singura
fiinþã care are dreptul, care poate sã ºovãie. A ºovãi þine tocmai
de libertatea aceasta a inteligenþei de-a alege între mai multe cãi
posibile, ºi de a alege prin judecatã, care, dupã cum s-a spus, e
funcþia esenþialã a inteligenþii, o cale mai bunã de cum ne putea
da instinctul. Toate însuºirile sau atributele mult lãudate ale
deºteptãciunii: puterea de a face analize sau sinteze, puterea de a
introduce ordine ºi unitate în lucruri, capacitatea de a primi ceva
de la lumea externã ºi cea de-a elabora ºi impune lumii externe,
toate se explicã prin aceastã libertate a omului de-a putea privi
împrejur. El vede nu numai un anumit lucru care-i e necesar; ci
mai multe, care ar putea sã-i fie necesare. Toate cele ale
deºteptãciunii izvorãsc din aceea cã omul priveºte ºi ce e posibil,
nu numai ce e real. Iar ce e posibil îi stã la îndemânã tocmai
INSCRIPTII
,
pentru cã priveºte împrejur, cum o spune cuvântul; pentru cã Aºa e deºteptãciunea aceasta româneascã, uneori când trece
„are orizont”. Din orizontul acesta îºi trage omul ceea ce-i trebuie mãsura. Dar dacã respecþi mediocritatea, care în definitiv e un
pentru a se adapta, mai bine decât prin instinct, la viaþã, cum au destin; dacã admiri talentul, care e un dar; dacã venerezi geniul,
spus evoluþioniºtii, sau spre a face faþã unei situaþii noi trãgând care e o hãrãzire, deºteptãciunea, sub unele forme de aici, de la
încheieri din experienþele vechi. noi, trebuie s-o suspectezi ºi s-o respingi: e prea adesea o
Vedeþi, aºadar, ce e deºteptãciunea: e mai mult decât o facultate, profesiune. ªi-mi pare de neînþeles cã înþelepciunea noastrã
e facultatea prin excelenþã a omului ca om. Fãrã deºteptãciune, popularã, care, oricum, nu e de rând, a putut scorni proverbul de
omul n-ar fi trezit la viaþã, n-ar fi „deºteptat” din somnul care vã aminteam: „Mai bine la pagubã cu un deºtept decât la
animalitãþii sau al materialitãþii sale. De la somnambulismul câºtig cu un nãtãrãu”. Nu, neamul nostru n-a pãcãtuit prin atâta
instinctelor, nu existã altã treaptã cãtre forme superioare de viaþã deºteptãciune, încã!
decât deºteptãciunea. Când l-a fãcut pe om, Dumnezeu a trebuit CONSTANTIN NOICA
sã-l facã ºi deºtept.
Dar omul are un obicei: pãcãtuieºte pe acolo pe unde triumfã.
O simþim bine de pildã când spunem despre un ins cã „e deºtept”; VASILE MILITARU ªI
e ºi ceea ce-l înalþã ºi ceea ce-l scade câteodatã. A fi deºtept e o
funcþiune: funcþiunea de a te orienta într-un orizont care cuprinde REVISTA „CONVORBIRI
lucruri posibile în locul celor reale. Dar tocmai pentru cã prefaci
lucrurile reale, fructul acesta care-þi stã la îndemânã, drumul CRITICE”
acesta care þi se deschide înainte, în situaþii posibile, tocmai pentru
cã nu priveºti lucrurile cum þi se dau, ci Ie tratezi în funcþie de Biografia ºi bibliografia poetului, dramaturgului, publicistului
altele care þi-ar putea fi date, tocmai de aceea nu mai ai de a face ºi conferenþiarului Vasile Militaru (n. 21 septembrie 1886,
cu o lume concretã, ci una abstractã. Deºteptãciunea te situeazã Dobreni-Câmpurelu, jud. Giurgiu – m. 8 iulie 1959, închisoarea
într-un orizont în care lucrurile, spre a putea fi manevrate, Ocnele Mari) conþin unele neclaritãþi, unele omisiuni ºi, chiar,
înceteazã sã fie lucruri ºi devin „forme”. Aºa cã iatã procesul unele denaturãri ale existenþei sale scriitoriceºti ºi umane.
curios ce se întâmplã: dupã ce te-ai trezit la viaþã prin O încercare de reconstituire ºi restituire a unui destin traumatizat
deºteptãciune, te trezeºti în clipa când foloseºti inteligenþa goalã, de istorie ºi oamenii ei a propus Ion Spãlãþelu11, fãrã sã convingã.
printre lucruri moarte, printre simple forme. Având în faþã o
lume de forme, de umbre, pierzi contactul cu orice conþinut, cu
tot ce e realitate. ªi sã nu credeþi cã lucrurile acestea sunt prea
complicate. Uitaþi, talentul are un conþinut anumit: ai talent la
vioarã sau ai talent la desen. Geniul are, în principiu cel puþin,
toate conþinuturile: un om genial acþioneazã ca atare peste tot.
Deci talentul are un conþinut, geniul are mai multe, dacã nu chiar
pe toate. Dar inteligenþa n-are niciunul. Ea e un instrument pur ºi
simplu. E o unealtã sortitã sã slujeascã ceva. Ce, e altã chestiune;
dar e unealtã. ªi sã faci dintr-o unealtã, sau dintr-o simplã
funcþiune, un scop, e una din erorile cele mai triste. Auzim,
deseori, aici în România: „Orice-ai zice de cutare, e un om
deºtept”. Ei ºi, dacã e deºtept? E deºtept, adicã are mai mulþi
sorþi decât alþii sã realizeze ºi sã se realizeze. Dar o face cu
adevãrat?
Timpul nostru tocmai sub acuzarea aceasta stã: cã a crezut,
mai mult decât era sãnãtos, în inteligenþã. Fãcea lumea, acum
câteva zeci de ani, mare caz de câte o vorbã ca aceasta a lui
Anatole France: „Il n’étais pas assez intelligent pour douter;
c’était un croyant”. Bine va fi fiind omul care crede o speþã de
inteligenþã insuficient dezvoltatã. Dar inteligentul care se îndoieºte
de toate ce speþã de om este? ªtiþi ce speþã de om? e omul
timpurilor de crizã. Toate marile crize din istoria culturalã,
îndrãznim sã generalizãm aceasta, au fost crize de inteligenþã,
crize prin inteligenþã. O crizã se iveºte în clipa când mijlocul ia
locul scopului de pildã criza economicã, în clipa când banul ia
locul producþiei (ºi producþia pe al consumaþiei); sau criza
spiritualã, când inteligenþa ia locul creaþiei. Aºa a fost întotdeauna,
în perioadele de decadenþã. Antichitatea greacã a sfârºit prin
criza sofiºtilor (care a ºi fecundat, cãci ieºirea din crizã e uneori Vasile Militaru
sãnãtoasã). Distilau sofiºtii adevãrul cum puteau mai bine ºi Din cercetãrile întreprinse privitoare la activitatea literarã a lui
lumea nu mai credea în nimic; se îndoia, vorba lui Anatole France. Vasile Militaru lipseºte colaborarea acestuia la revista Convorbiri
Antichitatea romanã a sfârºit tot printr-o crizã de inteligenþã: critice (1907-1910) 12, publicaþie însemnatã, înfiinþatã ºi
prin retoricã. Inteligenþi ºi subtili, retorii aceºtia arãtau ce este coordonatã de esteticianul ºi criticul literar Mihail Dragomirescu.
discursul, câte pãrþi are, cum sã vorbeºti ºi cum sã nu vorbeºti, În paginile acestei reviste, Vasile Militaru publicã, în condiþii
iar lumea se preocupa de formã, în loc de gând. Retorul, vorba grafice ºi tipografice ireproºabile, poeziile Scrisoare, 1, nr. 8, 15
Sfântului Augusta, care trãia tocmai în acea epocã decadentã, se aprilie – 15 mai 1907, p. 436, M-a prins dorul, 1, nr. 24, 15
îngrijea mai mult sã nu greºeascã ºi sã spunã: „omo” în loc de decembrie 1907, p. 981, Primãvara, 2, nr. 8, 15 aprilie 1908, p.
„homo”, dar nu se sinchisea defel dacã prin discursul sãu trimetea 325, Icoane din trecut, 4, nr. 11, 25 noiembrie 1910, p. 722 ºi
la moarte pe un nevinovat. ªi tot prin inteligenþã sfârºeºte ºi Evul Pastel, 4, nr. 12, 25 decembrie 1910, p. 801.
Mediu. Cãci la capãtul acestei perioade apare logicianul. Nu Remarcãm, încã de la început, evocarea atmosferei rurale,
sofistul nici retorul, dar învãþatul care explicã pãrþile ºi articulaþiile bucolice ºi un accentuat ton confesiv, în care eul poetic recompune,
gândirii, ºi care nu mai gândeºte. Aºa e întotdeauna inteligenþa cu eleganþã ºi discreþie, itinerarul unui tânãr aflat într-o continuã
goalã: explicã ce e de fãcut ºi nu face nimic. cãutare de sine.
Azi stãm sub aceeaºi primejdie: primejdia precumpãnirii Cele douã poezii pe care le restitui, aici, se constituie, de fapt,
bolnãvicioase, a unei hipertrofieri a inteligenþii. Omul decadent într-un miºcãtor peisaj, în care cel aflat la vârsta întrebãrilor
de azi e ºi sofist ºi retor, ºi logician: adicã a învãþat, ca ei, sã fundamentale cautã sã-ºi clarifice stãrile ºi sentimentele.
discute în formã, nu în fond. Nu mai are o profesiune precisã, Aflat în descendenþa lui George Coºbuc ºi Alexandru Vlahuþã,
dar a fãcut vagi studii de drept ºi filosofic, iar câteodatã face care i-au fost mentori, poetul Vasile Militaru evocã puritatea
publicistici. Datoritã lui, inteligentului, s-a prãbuºit provizoriu, sufletului din lumea ruralã de odinioarã.
într-o superbã decadenþã, Franþa. Se gãseºte ºi prin România.
Dar aceasta e forma decadentã, civilizatã încã, a excesului de
inteligenþã. Existã ºi o barbarie a acestui exces. ªtii unde? Chiar
SCRISOARE
în preajma noastrã în Rusia. Cãci acolo, marxismul, produs extrem
Adeseori, când nu e nimeni în jurul meu ºi toate tac,
al unei inteligenþe uscate, care nu vede oamenii în concret, ci
Din soarta mea întunecatã, icoane limpezi se desfac:
doar în raportul lor abstract de la patron la salariat, de la capitalist
Îmi amintesc de satul nostru, de casa micã-n care-am stat,
la proletar, a sãrãcit pe om de orice alt conþinut, pânã la a-l lãsa
Atâþia ani în veselie ºi niciodatã întristat.
singur, cu instinctele sale ºi cu maºinile sale. Nu e o întâmplare
cã Rusia e aliata Apusului aceluia care decade.
Îmi amintesc de poieniþã, de lunci, de dealuri ºi de vãi,
În Rãsãritul care încerca sã se ridice, ca ºi în Apusul care
De horile de la drãgaicã, din vremea când eram flãcãi.
decade e acelaºi principiu în joc, inteligenþa goalã, care luptã sã
Mi-aduc aminte ºi de fete, de focul ochilor cãprii,
pustiascã lumea, dupã ce a pustiit sufletele a douã mari popoare.
De sânurile înflorite, de buzele trandafirii...
Viaþa, aceasta aduce inteligenþa când îºi cunoaºte, la indivizi ca
ºi la popoare, mãsura. Pustiu, necredinþã, inaderenþã la istorie ºi
neam, aceasta aduce ea când încearcã sã-ºi frângã mãsura. Ea nu
poate decât sluji. Dacã inteligenþa vrea sã fie slujitã, ea ºi valorile
(continuare în pag. 11)
ei uscate, atunci, sub masca înþelepciunii, ca la Anatole France,
bate vânt de nebunie. E adevãrat cã uneori e o nebunie nevinovatã.
 INSCRIPTII
, 11

(urmare din pagina 10)

Mã vãd ca-n vis colo-n livadã, cosind o brazdã de trifoi,

ª-aud, în vale cum rãsunã talanga turmelor de oi.
Aud ºi doina cea de jale, cu versul dulce ºi de foc,
ªi-n vraja doinei plângãtoare mi se opreºte coasa-n loc.

ªi uite-aºa mã poartã gândul din vreme-n vreme înapoi...

Acum pãºesc înspre pãdure în urma carului cu boi...
ªi iatã-n faþã-ne Sabarul curgând prin holdele de grâu,
Îmi iau plãvanii de cãpestre ºi intru-n limpedele râu.

Un pas, doi, trei... Mãrunt nisipul, îl simt cum fuge sub picior,
ªi boii s-au oprit în mijloc sã bea din râul curgãtor...
ªi iatã codrul mândru, falnic; dejug plãvanii de la car
ªi-ncep sã tai la crengi de paltin, de tei, de frasin, de stejar
În cântece de pãsãrele atât de multe, atât de dragi,
În ºoapta râului ce curge ºi-n ºoapta frunzelor de fagi...

ªi iar pe drum... ªi geme carul, atât de mult l-am încãrcat

ªi-acum ne-ntoarcem ca moºnegii pe drumul care merge-n sat.
ªi cum îºi tremur frunza plopii în rând, pe margine de drum,
Departe-o turmã cãtre ceruri ridicã, colbu-n nori de fum.

Intrãm în sat pe la amiazã, plãvanii caru-abia-l mai trag

ªi iatã mama mã priveºte cu mâna streaºinã din prag.

ªi iatã-mã la arãturã, în urma harnicului plug,

Trosneºte pirul de pe brazdã ºi plasa sforilor de rug.
Apoi la seceriº de grâne cu toate fetele din sat
ªi Mãriuca lui Lisandru, ca un bujor înflãcãrat...
ªi iac-asa mã poartã gândul din vreme-n vreme înapoi,
Ca sã trãiesc aceleaºi clipe ce le trãirãm amândoi.
VASILE G. MILITARU

M-A PRINS DORUL

M-a prins dorul ºi mã-mbie
De doi plopi cu frunza rarã,
De cerdacul de la vie
ªi de strugurii de cearã.
De meleagul cu sulfinã
ªi cicoare, m-a prins dorul,
De povestea dulce, linã
Care-o freamãtã izvorul...

M-a prins dorul ºi de turma

Oilor pãscând pe vale
ªi de fluierul, ce-n urma
Oilor, doinea de jale...

Dar mai tare de-o cãscioarã

Pitulitã-ntre jugaºtrii
M-a prins dorul, Mãrioarã,
ªi de ochii tãi, albaºtrii...
VASILE G. MILITARU

Notã specialã
Poezia Scrisoare este inclusã în prima sa carte de versuri,
Stropi de rouã (1920), p. 64-65, cu titlu Scrisoare fraþilor mei,
ºi cu multe modificãri. De asemenea, poezia M-a prins dorul se
republicã, p. 139-140, întocmai ca în revista Convorbiri critice.
Se impune sã precizez cã primele poezii le-a semnat ºi cu
iniþiala tatãlui sãu, G, din respect ºi admiraþie.

1
Rea Ipcar ºi J. Collier Harris au tradus din Petre Ispirescu, The Foundling Prince, Boston, 1917.
2
Henri-Auguste Barbier (1805-1882). Poet, nuvelist, critic de artã, traducãtor ºi memorialist.
3
Dimitrie Bolintineanu, Traianida, Partea I, Bucureºti, 1869.
4
Idem, Conrad, Bucureºti, 1867.
5
Emil Pãunescu, Relaþiile lui Constantin Noica cu judeþul Vlaºca, în Modelul cultural Noica. [Volumul] 3. Culegere alcãtuitã de Marin Diaconu, Bucureºti, Fundaþia Naþionalã pentru ªtiinþã ºi Artã,
2014, p. 285-294.
6
Constantin Noica, Rânduri despre tinereþe, în Licurici, 1, nr. 1, ianuarie 1941, p. 10-11.
7
Idem, Inteligenþã ºi deºteptãciune, în Licurici, 1, nr. 9-12, octombrie-decembrie 1941, p. 8-11.
8
Idem, Filosofia naþionalismului, în Licurici, 2, 5-11, mai-octombrie 1942, p. 8-10.
9
Conferinþã þinutã la Radio în octombrie 1941.
10
Iuliu Zanne, Proverbele românilor. Volumele 1-10, Bucureºti, Editura Librãriei Socec, 1895-1912. (Operã premiatã de Academia Românã).
11
Vasile Militaru, Tainele sufletului. Volum selectiv realizat ºi prefaþat de prof. dr. Ion Spãlãþelu, [Bucureºti], Casa de Editurã ºi Presã „Viaþa Româneascã”, 1999. (Cuvântul înainte, care aparþine lui
Ion Spãlãþelu, conþine 30 de pagini).
12
Revista „Convorbiri critice” a apãrut ca o replicã la revista „Convorbiri literare” de unde Mihail Dragomirescu s-a retras din cauza unor disensiuni din redacþie.
13
În ziua de 7 ianuarie se sãrbãtoreºte Sfântul Ion.
14
Fapt confirmat de articolele ºi studiile sale.
15
Trimiterea se face la colegii de specialitate din Cluj.
12 ETNOGR AFIE, FOLCL
ETNOGRAFIE, OR
FOLCLOR

ETNO-LOG
Cum sãrbãtorim: „Ziua iei” la Bolintin Vale
În calendarele bate vântul, când e piatrã, când e potop de ploaie mare, de þinutã ºtiinþificã ºi o alta de participare comunitarã.
tuturor confesiunilor iei sulfinã, o frunzã de nuc de la Rusalii, salcie de la Elementul ºtiinþific a fost o expoziþie dedicatã
creºtine, data de 24 Florii, le pui pe un vas curat ºi le dai foc ºi asta este, portului þãrãnesc local ºi intitulatã atractiv: „Viaþa la
iunie este însemnata zice cã alungã rãutãþile. Asta a þinut-o lumea, o þine þarã… pe când timpul nu mai avea rãbdare! Popular,
zi a naºterii Sfântului ºi-acuma; bine, ãi bãtrâni o þin mai mult, da’ sã ºtii cã tradiþional ºi naþional la Bolintin”. Ideea curatorilor a
Ioana-Ruxandra Prooroc
Botezãtorul.
Ioan mai þin ºi ãi tineri”.
Aºa cum se întâmplã în cazul calendarelor populare,
fost aceea de a propune, prin selecþia ºi expunerea
unor þesãturi ºi piese de port din lãzile de zestre ale
Fruntelatã Calendarul popular ele cunosc variaþii discrete, toate laolaltã alcãtuind o „neamurilor” bolintinene, o dezbatere despre
românesc pãstreazã, bogãþie de credinþe, cunoºtinþe, practici, „amintiri” „adaptarea lumii þãrãneºti la modernitate” ºi „o
la aceeaºi datã, sãrbãtoarea Sânzienelor, amestecate culturale ºi expresii folclorice al cãror studiu ne poate incursiune «cumpãtatã» în «complexitatea» unui
în mintea noastrã cu Drãgãicile ºi Ielele, deºi ajuta sã înþelegem cã tradiþia se modeleazã constant concept: uniforma de þãran”. Am admirat splendide
Sânzienele sunt mai cu seamã acele flori aurii ce dupã firea locului ºi a oamenilor, este trãitã ºi ºtergare din borangic, „cãmãºi” lungi, tradiþionale,
rãspândesc un parfum delicat prin fâneþe ºi pajiºti. „negociatã” de fiecare datã când se actualizeazã, împodobite cu modele alese direct din þesãturã sau
„În 23 iunie sara, adicã spre ziua de Sânziene sau cuprinzând deopotrivã, în rostul ei nescris, clipa de realizate prin folosirea unor tipuri de cusãturi diverse,
acum ºi izvoarele timpului. cu un colorit ºi câmpuri ornamentale armonizate cu
Sprijinind „rânduiala” veche a sexul, vârsta ºi starea socialã a purtãtorilor. Cele mai
anului rotund ºi întreg, calendarul multe piese expuse aveau „etichete” create chiar de
popular în ansamblul lui face persoanele care-ºi împrumutaserã comorile pentru
parte din patrimoniul cultural sãrbãtoarea de la Centrul Cultural „ªcoala Veche”: „La
imaterial ºi e bine sã fie pãstrat purtat Danciu Maria/ este un tulpan aºa se/ numia se
ºi promovat ca atare, fãrã a fi purta pe/ dãdesupt la dirmea -/ bazma”; „Milica Dan/
decupat ºi reinterpretat dupã ªorþ de babã/ donat/ Þaþa Tasia/ Bolintin Vale/ 1980";
interese de conjuncturã, strãine de „Iea a îmbrãcato/ Gena acum 40 ani/ din clasa I a
orice strategie patrimonialã primito/ dela Moaºa Tincuþa/ din Vînãtori”. ªi alte
viabilã. explicaþii la fel de impresionante, pentru cã ne spun
Cu toate acestea, s-a împlinit povestea obiectelor cu vocile celor din comunitate,
un an de când guvernanþii statului ale celor care, de obicei, tac. Din aceste texte, puse
român au aprobat o lege (nr. 184/ alãturi de genealogiile familiilor locale prezentate într-
2022) pentru „instituirea Zilei de o altã memorabilã expoziþie ºi din discuþia purtatã cu
24 iunie ca «Ziua Iei»” (Text domnul ªtefan Crudu, unul dintre cercetãtorii
publicat în Monitorul Oficial, neobosiþi ai istoriei ºi istoriilor bolintinene, ne putem
Partea I nr. 608 din 21 iunie 2022, face o idee despre ce s-ar mai putea descoperi ºi apãra
în vigoare de la 24 iunie 2022). încã în mirabila noastrã culturã tradiþionalã.
Cu prilejul acestei zile, „pot fi Elementul de participare comunitarã al sãrbãtorii a
organizate activitãþi culturale, avut în centru cântecele interpretate la nai de un grup
Detaliu din expoziþia „Viaþa la þarã… pe când timpul nu mai avea rãbdare! sociale ºi artistice ºi pot fi de elevi de la ªcoala gimnazialã din Cosoba, alãturi
Popular, tradiþional ºi naþional la Bolintin”. Foto: Ioana Fruntelatã. de profesoarele lor. În
continuare, domnul Vasile
Naºterea St. Ioan Botezãtoriul, fetele cele mari din Grigore i-a invitat pe toþi
Bucovina se duc pe fânaþe, strâng sânziana-galbãnã, copiii prezenþi (îmbrãcaþi sau
lat. Galium verum L., ºi împletind dintr-însa fiecare nu în „uniformã de þãran”)
pentru sine câte o cununã, o sorocesc, zicând: sã-ºi prezinte la microfon
«Sânzianã, floare-aleasã,/ Fã-mã în curând mireasã/ costumele. Astfel, ei au fost
ªi-aratã-mi norocul meu,/ Ce mi-i de la Dumnezeu,/ antrenaþi sã reflecteze asupra
Cum îi, ca sã-l ºtiu ºi eu./ S-aflu pãr mâni demineaþã/ identitãþii propriului costum
Pe aceastã cununiþã/ De-acel fel de dobitoc/ De care- ºi sã comunice direct cu sala
oi avea noroc,/ S-aflu pãr lung de bãrbat,/ Însurat ori în care se aflau colegi,
ne-nsurat,/ Ca din faþa pãrului/ Sã cunosc ºi faþa lui»”. pãrinþi ºi rude, dar ºi invitaþi
Fragmentul citat din Botanica poporanã românã a lui de seamã, cetãþeni de onoare
Simion Florea Marian (Vol. 3, P-Z, Ediþie criticã de ai Bolintinului ºi
Aura Brãdãþan, Editura Academiei Române, Suceava, colaboratori ai revistei
2010, p. 249-250) aratã cã sãrbãtoarea de Sânziene „Sud”. Vorbind la microfon
favorizeazã riturile de aflare a viitorului, ca toate în faþa publicului, copiii au
marile praguri temporale. Fetele se scoalã pe 24 iunie, „probat” ºi ei rolul de
înainte de rãsãritul soarelui, ºi-ºi cerceteazã cununile moderator ºi au trãit o
lãsate noaptea afarã, pentru a vedea ce fire de pãr s- experienþã emoþionantã de
au oprit pe ele: dacã sunt fire de pãr de vacã, cred cã „prizã directã” de care sigur
vor avea noroc la vite; dacã sunt de lânã, vor avea îºi vor aminti. Deocamdatã,
noroc la oi; dacã sunt fire de pãr de om, culoarea lor membrii formaþiei de
le spune cum le va fi bãrbatul, brunet sau bãlan etc. interpreþi la nai au costume
Simion Florea Marian aminteºte ºi de rolul de tip „uniformã”,
apotropaic al sânzienelor, ce erau împletite în cununi Cântec de sãrbãtoare la Centrul Cultural „ªcoala Veche”. Foto: Ioana Fruntelatã. comandate pe Internet ºi
ºi folosite pentru a apãra de rãu oamenii, dar ºi plãtite de pãrinþii lor care le
fântânile, casele, animalele. Sultana Hristea, o femeie difuzate, prin mijloace de informare în masã, materiale încurajeazã activitatea artisticã de la ºcoalã. Însã, aºa
din satul Starchiojd, aflat în plaiul Teleajenului, ne-a care vizeazã promovarea ºi protejarea iei” (Legea nr. cum mi-a spus una dintre doamnele profesoare de la
povestit în anul 2014 cã de Sânziene „se ducea femeia 184/ 2022, art. 2). Cosoba, destule familii mai au ºi alte costume, pe
tot de dimineaþa, desculþã, pe nespãlate, culegea Echipa de aur a operatorilor culturali de la Bolintin acelea din lãzile de zestre, mai vechi, dar mult mai
sulfinã, prima datã punea la icoane, dupã aceea la Vale – coordonatã de istoricul Vasile Grigore, în cadrul valoroase prin investiþia de muncã, viaþã ºi suflet
cãpãtâiul copiilor (care dormeau la ora aceea), la capul Compartimentului Culturã din cadrul Primãriei rãmasã în urzeala lor unicã.
lor punea câte-un fir de sulfinã (sau drãgaicã: toatã oraºului ºi în parteneriat cu Asociaþia pentru Culturã Poate cã anul viitor, „parada costumelor” va fi diferitã
lumea le foloseºte ca sinonime). Punea ºi la vite ºi la ºi Tradiþie Istoricã „Bolintineanu” ºi revista „Sud” – a ºi copiii vor putea spune adevãrate poveºti de familie
praguri. Dacã era slujbã la bisericã, ducea ºi la bisericã, profitat de „Ziua Iei” în modul cel mai inteligent cu despre ceea ce vor purta, poveºti care încãlzesc ºi
împãrþea ºi un covrig, ca sã dea ceva. Sulfina, când putinþã: organizând un eveniment cu o componentã împodobesc sufletul ca ºi cum l-ar îmbrãca într-o
preþioasã giubea de dimie de Vlaºca þesutã în patru iþe.

Ion Andreitã
, aceea, cei ºapte ani de-acasã – satul acesta, zic,
– pãlmaº cu condeiul –
…Adicã satul aflat acolo, la coada ochiului,
cum se mai spune, ascuns cuminte în colþiºorul
lui. Satul în care te-ai nãscut ºi-ai nãdãjduit; satul
tãu, desigur, dar, în egalã mãsurã, satul nostru,
românesc, care te/ne însoþeºte totdeauna, oriunde
ºi oricând, la bine ºi la rãu – ºi care nu te
pãrãseºte niciodatã. E de ajuns sã întorci capul
– ºi de dupã umãr rãsare, palpitã, se-nalþã,
freamãtã o lume întreagã, urmându-te cu
înþelegere ºi sinceritate.
Satul din colþul ochiului – o sintagmã sugeratã
de buna mea prietenã, scriitoarea Magda
Ursache. Un înþeles asupra cãruia voi reflecta
mai pe larg, în paginile prietenoasei reviste
„Sud”.
Acasã
Acasã n-am mai fost de mult
ªi asta-i tot poveste veche,
De când prin vaiere ascult
Chemarea fãrã de pereche
La umbrã de pãmânt ºi oase
Trag plopii cerul spre apus,
Mãrgeluieºte satu-n case –
ªi lunã nu-i, nici stele nu-s
În Nopþile de Sânziene
Ies oasele la dans în zori
Pe-nmiresmatele poiene –
ªi saltã flãcãri pe comori
Vin zâne blonde, zâne albe
ªi mândre fete de-mpãraþi
Cu pieptul legãnat în salbe –
ªi vin haiducii înzãuaþi
Toþi sorociþi la dansul morþii
De pe tãrâm pe alt tãrâm,
Stingheri ursându-li-se sorþii –
Cu toþii singuri ºi de fum
Ci numai eu, pãcat lumesc,
Tresar ºi-acum, cu faþa-ntoarsã
Spre satu-n care întâlnesc
Doar iarba veºtedã ºi arsã.
„ªi au dat domniei mele calul”
Privesc în sufletul satului meu – departe, cât
mai departe. Chipuri uºor neclare, decupate dintr-
un timp fumuriu, se limpezesc treptat, pe mãsurã
ce se apropie. Pâlcuri-pâlcuri – în clipa cum le
prinde ochiul meu, ori cum au fost ele surprinse
în clipe mai vechi. Case strãjuite de arbori cu
frunza subþire, pãduri fremãtând în murmurul
pârâurilor albastre, oameni cu obraz frumos ºi
JURNAL PUR SI
, SIMPLU
gesturi blânde se perindã prin faþa mea, se opresc
în raza ochiului, parcã spre a saluta, ºi se petrec,
lãsând locul altor ºi altor pâlcuri ce se desprind
din fumul timpului.
Încerc sã identific locul ºi momentul. Satul
meu, aºa cum îl ºtiu, ºi-l ºtiu bine – în el m-am
nãscut, am crescut, am învãþat alfabetul ºi sã
respect oamenii, mi-am luat atestatul de 18 ani ºi
n-am uitat niciodatã, oriunde am plecat dupã
de pe valea enigmaticului Iminog, este cuprins
între cele patru puncte cardinale, care aici se
numesc Pitulata ºi Balomirul, Coada Oblegului
ºi Cornul Caprei. Caut aceste puncta ºi nu reuºesc
sã le depistez, sã ºtiu unde mã aflu, cine sunt – ºi
pe ce mã bazez.
…ªi continui sã cobor – tot mai adânc – în
sufletul satului meu. ªi încep sã se limpezeascã
Satul din colþul ochiului
imaginile, sã capete contururi exacte. Iatã, se
lumineazã un sigiliu domnesc, aplicat pe cearã
roºie. Citesc: „Din mila lui Dumnezeu, Io Basarab
Voievod ºi domn a toatã þara Ungrovlahiei. Dã
domnia mea aceastã poruncã a domniei mele…
sã le fie satul… Mirileºti… Deci, le-am dat domnia
mea, ca sã le fie ocinã ºi de ohabã ºi de nimeni
atins, dupã spusa domniei mele. ªi mi-au dat un
cal, pentru cã le-au fost vechi ocine”. „S-a scris
la 6985 (1477) luna iunie, zile 30". Este actul de
atestare (repet: în anul 1477) a satului Mierleºti
(pe atunci, Mirileºti) – component al comunei
Perieþi, locul meu natal – pe care domnitorul
Basarab cel Bãtrân-Laiotã îl semna ºi-l întãrea cu
sigiliul sãu.
Multe ar fi de spus în legãturã cu acest
document ºi personajele sale. În primul rând, cã
aceºti strãmoºi ai mei erau oameni harnici ºi avuþi,
moºneni stãpâni pe brazda lor de pãmânt, mãritã
uneori prin danii domneºti, ca urmare a
eroismului sãvârºit în lupte, alãturi de Voievod,
alteori prin înrudiri sau cumpãrare. Da, dar ceea
ce impresioneazã în acest document este acea
consemnare de la sfârºitul lui: „ªi mi-au dat un
cal”… Mãrturisesc cã sunt surprins; personal, aud
pentru prima oarã o asemenea întâmplare; citesc
pentru prima oarã un astfel de înscris pe un act
oficial. Sã fie vorba doar pentru faptul cã strãmoºii
mei erau nu numai avuþi, ci ºi generoºi? Tot ce e
posibil. Pentru cã, nu mult dupã aceastã datã –
77 de ani înseamnã o clipã în istorie; dar poate
lãsa ºi o amprentã dãinuitoare – în anul 7044
(1536) iulie 10 zile tot în legãturã cu Mirileºtii (ºi
alte aºezãri megieºe) se întocmeºte (pãstrat pânã
la noi!) încã un act: „Din mila lui Dumnezeu, Io
Radu Voievod ºi domn a toatã þara Ungrovlahiei,
fiul marelui ºi prea bunului Radu Voievod. Dî
domnia mea aceastã poruncã a domniei mele lui…
cu fiii sãi, câþi Dumnezeu îi va lãsa, ca sã-i fie
ocinã în Mirileºti… ªi au dat domniei mele calul”.
ªi, atunci, te întrebi: Nu cumva gestul darului
a devenit un obicei, o cutumã? ªi de ce cal? când
puteau oferi ºi altceva: un taur de rasã, de pildã,
un cârd de vaci cu lapte, o turmã de oi þigaie?
Dar ei, þãranii aceia vechi, din satul meu vechi,
au optat pentru cal – pentru cã acest animal era
cel mai aproape de sufletul ºi nevoile lor, la plug,
la cãruþã, dar mai ales era nelipsit în luptele de
apãrare a gliei strãmoºeºti: totdeauna alãturi, om
ºi cal, un singur trup, la chemarea domnitorului.
13
Care domnitor ºtia sã aprecieze, sã preþuiascã, sã
plãteascã ºi sã rãsplãteascã. În anul 1597, de
exemplu (la patru ani de când a fost atestat ºi satul
Perieþi) însuºi Mihai Viteazul dã o carte în care
ureazã sãnãtate oºtenilor sãi ºi aratã ºi ce leafã
vor primi cei care se înroleazã în oastea sa: …„care
oºteni vor sã slujeascã cu slujbã ºi vor sã vinã sã
fie lângã domnia mea sã slujeascã, iar milostivirea
voastrã aºa sã ºtiþi, care oºteni vor fi cu cai, cãlãraº,
iar domnia mea va plãti leafã oºteanului, iar pentru
un cal câte 5 taleri pe lunã; iar care va fi iuzbaºã
oºtenilor, iar domnia mea îi va plãti pentru un cal
câte 5 taleri pe lunã ºi pentru masã iar câte 15
taleri. ªi cãpitanilor, care va fi cãpitan, iarãºi le
voi plãti domnia mea leafã, pentru un cal câte 5
taleri ºi pentru masã 50 de taleri pe lunã”.
Înþeleaptã judecata Voievodului, dupã
tratamentul aplicat cailor: egal ºi generos, acelaºi
pentru toþi, indiferent de cine îl încalecã, oºtean
simplu sau cãpitan. Pentru cã el, Voievodul Mihai,
a înþeles ºi iubit ca nimeni altul aceastã minune a
lui Dumnezeu numitã cal – prieten, frate, sfânt
jertfitor. Ceea ce a intrat ºi s-a pãstrat ºi-n cântec.
Cântec popular, pe care l-a cules scriitorul Vasile
Alecsandri – ºi l-a publicat în volumul „Poezii
populare ale românilor” – din care citez:
„Auzit-aþi de-un oltean,
De-un oltean, de-un craiovean
Ce nu-i pasã de sultan?
Auzit-aþi de-un viteaz
Care veºnic ºade treaz
Cât e þara la necaz?
Auzit-aþi de-un Mihai
Ce sare pe ºapte cai
De strigã Stambulul vai?
El e domnul cel vestit
Care-n lume a venit
Pe luptat ºi biruit.
Spuie râul cel oltean,
Spuie valul dunãrean
ªi codrul cãlugãrean
Câte lupte au privit,
Câte oºti au mistuit,
Câte oase-au înãlbit!
Mulþi ca frunzele de brad,
Ca nisipul de pe vad,
Ca gemetele din iad!
Spuie corbii munþilor
ªi fiarele codrilor
Care-a fost nutreþul lor?
Fost-au leºuri tãtãreºti
ªi turceºti ºi ungureºti
Date-n sãbii româneºti!
Alelei! Mihai, Mihai!
Cãci de noi milã nu ai,
Sã ne scapi de-amar ºi vai”.
În legãturã cu acest cântec, Vasile Alecsandri
noteazã: „Acest cântec l-am gãsit scris într-o
psaltire foarte veche din biblioteca mãnãstirii
Neamþului. Dedesubtul cântecului erau
urmãtoarele cuvinte scrise cu slovã cãlugãreascã:
„Scrisu-s-au acest viers bãtrân de mine,
ieromonahul Paisie, credincios rob al lui
Dumnezeu, iar eu l-am auzit ºi l-am învãþat de la
rãposatul bunul meu, Stoian Jolde armãºelul”.
14
Trecutul nostru cultural e
plin de surprize de tot felul.
Una dintre aceasta mi-a fost
procuratã de lectura cãrþii lui
Dimitrie Bolintineanu,
Nepãsarea de religie, de
patrie ºi de dreptate la
români, scrisã în 1866, adicã
Mircea Popa de acum 157 de ani. Titlul e
extrem de semnificativ de
parcã autorul ºi l-a fixat cu gândul la realitãþile de astãzi
din România, unde patria e uitatã, religia nesocotitã, iar
dreptatea cãlcatã în picioare. Cunoscutul poet, autor al
atâtor poezii pãtrunse de patriotismul ardent al generaþiei
paºoptiste ºi unioniste, face niºte consideraþii necesare
privitoare la relaþia dintre stat ºi popor, pe care acest stat
trebuie sã-l conducã pe calea propãºirii. Din pãcate,
teoria contractului social nu mai e respectatã din
momentul în care în fruntea þãrii a venit, printr-o loviturã
de palat, Ion Iliescu ºi oamenii lui, care au minþit întregul
mapamond prin încercarea disperatã de a-ºi legitima
puterea. Se spune cã poporul îºi meritã de fiecare datã
conducãtorii pe care îi are. Plecând de la aceastã
constatare, ajungem sã trãim la 31 de ani de „libertate”
una dintre situaþiile cele mai grave prin care trece þara,
aºa cum Bolintineanu o constata imediat dupã detronarea
lui Cuza.
Adept al teoriei contractului social, Bolintineanu aratã
cã într-o democraþie relaþia dintre alegãtori ºi cei aleºi
este una fundamentalã, prin faptul cã, pentru un timp
determinat, sunt aleºi sã se punã în serviciul naþiunii,
câþiva dintre „aleºii”naþiei, cei mai buni dintre cei mai
buni, astfel ca simplul cetãþean ºi þara în genere sã se
bucure de o egalã prosperitate. Bolintineanu definea
aceastã situaþie în felul urmãtor: „Statul ia locul patriei
ºi autoritatea locul statului”, deoarece „Un guvern trebuie
sã fie patriot precum un popor. Aceasta este cea dintâi
datorie a societãþii ºi a guvernului ei... O naþie începe a
muri când guvernele sale se aleg prin influenþa strãinilor,
când legile ei nu se mai exercitã; când patria se împarte
în învingãtori ºi învinºi, când meritul este neapreciat,
când partida dã dreptatea, când cheltuieºte mai mult decât
are statul ºi cetãþeanul, când nepãsarea de patrie face a
se nesocoti toate insultele, toate umilinþele ce se dau
Revelaþie ºi originalitate
Cartea de versuri a lui
Hrisant Achimescu,
Bucuria cuanticã, apãrutã la
editura Ecko Print din
Drobeta Turnu-Severin, în
2021, aparþine unui autor
original, tematic, stilistic ºi
Victoria Milescu chiar ortografic. Titlul este
incitant, prin alãturarea celor
doi temeni, ce trimit, unul
spre zona sentimentelor fiinþei umane, iar celãlalt spre partea ei
energeticã, misterioasã, studiatã, dar încã neexplicatã deplin în
esenþa sa divinã, având aceeaºi sorginte, poate, ca ºi poezia.
Autorul are cunoºtinþe de fizicã, matematicã, astronomie, fiindcã
în poezia sa absoarbe o mulþime de termeni din aceste domenii,
dar ºi din alte domenii ºtiinþifice, nedumerind prin procedeul
îndrãzneþ dar ºi riscând faþã de un lector comod, sau inapetent
privind experimentele, acestea ducând, la urma urmei, la o anume
revigorarea a limbajului poetic. Dar Hrisant Achimescu nu este
singurul, în acest demers. Poetul ºi doctorul Dan Tipuriþã a
brevetat termenul de poezie biogeneticã, introducând în poeziile
sale termeni din medicinã, biologie, cu transfigurãri interesante.
Autorul nostru scrie cu o oarecare înfrigurare, scrie neliniºtit,
dubitativ, ca sub presiunea unei stãri alarmante, pe care încearcã
sã o desluºeascã, având însã mai tot timpul în centrul atenþiei eul
fragil, limitativ în raport cu forþele uriaºe ale cosmosului acþionând
prin legi ºi coduri secrete. Poetul încearcã sã-ºi explice/ sã ne
explice inexplicabilul, miraculosul, fabulosul prin poezie, o
poezie neconvenþionalã în spirit ºi formã, realizatã în prozodie
clasicã sau vers liber. Rimele nu sunt perfecte, dar pare cã autorul
nici nu urmãreºte perfecþiunea, atras mai degrabã de mecanismele
prin care ajunge sã fie astfel, adicã intangibilã. Eul fiinþial e
chinuit de întrebãri, de posibile multiple rãspunsuri, privind viaþa
ºi moartea, finitul ºi infinitul. Imaginaþia poetului nu cunoaºte
margini, abilitatea combinatorie a termenilor, depãºind
constrângerile livreºti, bulverseazã. Poetul vorbeºte despre:
„fotoni transhumanþi”, „fotoni zigzagaþi”, „energii subiacente”,
„cuante în extaz”, „stringuri gemând sinistru”, „holograma
nimicului”, „þãrmuri plankmentale” „psihotroni pe gutiere”,
NOTE DE LECTURÃ
O carte actualã
patriei; când trãdarea, arbitrajul ºi corupþia nu mai au
ruºine”.
Citind cuvintele de mai sus, am avut impresia cã
Bolintineanu a devenit din nou un contemporan cu noi,
cã a intuit drumul dezastruos al României spre prãpastie,
drum pe care clasa politicã româneascã ºi guvernele care
au emanat din interiorul ei a comis toate aceste nelegiuiri
pe care Bolintineanu le înfiereazã.
Sunt guvernele noastre
responsabile de starea tot mai gravã
a poporului? Desigur cã nu,
deoarece singurul lor interes a fost
acela de a-ºi face un loc tot mai în
faþã la banul public ºi la îmbogãþirea
personalã. Cum se întâmplã cã toþi
aceºti mandataþi de noi pe termen
limitat, de la alegeri la alegeri, sã
ajungã sã posede cele mai luxoase
vile, afacerile cele mai bãnoase ºi
conturile bancare cele mai
incredibile. Acest lucru este posibil
când justiþia nu-ºi face datoria, când
societatea e slabã ºi dezbinatã (cei
mai valoroºi fii ai þãrii au luat calea
strãinãtãþii), când nu aveam
pârghiile necesare pentru a fi
pedepsiþi, deoarece avem un
parlament supradimensionat, aflat
într-o vacanþã perpetuã, o justiþie
oarbã ºi partide tranzacþionabile.
Statul se trezeºte greu la aceste mari þepe date bugetului,
pãrând cã a scãpat din mânã frânele ºi cã se complace în
situaþie. Vocile presei, ale Bisericii ºi ale intelectualilor
patrioþi nu mai sunt ascultate, par sã rãsune în gol. Iar
cei care suferã direct de pe urma acestor inconstanþe,
devenite veºnicie, e omul simplu, cu pensia aproape de
faliment, cu agricultura de subzistenþã, cu afacerile la
pãmânt, cu preþurile care au depãºit orice raþiune. Þara
ajunge încet încet pe mâna strãinilor, sumele
împrumutate ne trag cu putere în jos (se afirmã cã numai
dobânzile ce urmeazã sã le plãtim ajung la 17 miliarde
anual!). Urmarea e cã ne pierdem sau ne amanetãm
suveranitatea, cã trãdarea naþionalã a devenit un sport
generalizat, bun pentru o Olimpiadã a Prostiei ºi a Jafului
bosoni, quarci, gravitoni etc. Dar pentru cã uneori nu existã
cuvinte care sã-i exprime mai potrivit gândurile ºi setea de
expansiune pe multiple planuri, inventeazã: „necorporalele
porniri”, „vorbari vexaþi”, „mãrgelesc cuvinte”; toate în efortul
ºi aspiraþia de a crea o atmosferã
cosmic-halucinantã, unde omul este un
simbol, cu „o poftã insaþiabilã de a fi”.
Particula trans e folositã pentru a
sugera transformarea dar ºi
transcenderea unor frontiere volatile,
universale, necunoscute:
„transdilemã”, „transorânduialã”,
„transsmintealã”, „transviroze” etc. În
poezia „necunoscutul”, spune: „un
tainic trans ce ni se-ascunde/ un terþ
construct un terþ ascuns/ ce-a postulat
în mic în mare/ un infinit de nepãtruns.”
Autorul apeleazã la o semanticã ce
configureazã un spaþiu straniu,
nebulos, ce nu poate fi cunoscut decât
prin simþurile speciale ale unor fiinþe
speciale, una dintre acestea fiind poetul
ce poate avea acces la alte zone,
suprasensibile, prin revelaþie. În
mijlocul unui haos în continuã
neodihnã, poetul îºi intuieºte esenþa
rezonantã, existenþialã: „în ADN-ul
meu/ e-un bit indefinit”. Acel bit
nedefinit îi determinã natura
contrariilor interne, cu legãturi solare
dar ºi întunecate: „cum cã-s cuant fãrã
de sine/ deviat de la traseu/ spate-faþã cu egoul/ ºi demon/ ºi
dumnezeu.” Aflat „între eros ºi tanatos”, poetul este „un devorator
de vise”, capturat de amalgamul unor imagini, proiecþii vibratile,
având acces la planuri superioare dar ºi periculoase. Autorul
revine frecvent asupra sensului vieþii, al morþii, frust sau
metaforic, sugerând cãlãtoria în afara Pãmântului, prin
decorporalizare, anihilând timpul. Dincolo de timp, moartea nu
mai e obligatorie – „moartea de n-o chemi, nu vine”. Autorul
naþional. Rezultatul acestei vãdite slãbiciuni a statului
a dus la împãrþirea þãrii în bogaþi ºi sãraci, când totul se
cumpãrã ºi se vinde. Rezultatul? Ni-l aratã acelaºi
Bolintineanu când constatã: „Nu mai este nici o garanþie
pentru moralitate, dreptate, libertate ºi patrie. Acest
element este împãrþit în douã, între oamenii despotismului
ºi oamenii democraþi. Camerele ele înºeºi pierd conºtiinþa
cã sunt mai mult decât consilii
legislative. Cetãþeanul nu mai are
conºtiinþa dreptului ºi datoriei ºi
solidaritãþii sale cu societatea, abuzul
nu mai indignã pe nimeni.”
„Guvernele rele numesc funcþionari
rãi; pentru ele rãu este bun, cãci
numai rãii funcþionari apãrã
guvernele rele. Un guvern care pradã
se servã cu oameni care pradã”.
Partea cea mai gravã este disperarea
populaþiei, lipsa de încredere pe care
simplul cetãþean o mai are în
conducerea statului. Dezamãgirea e
atât de mare, încât pânã ºi mersul la
vot e socotit inutil. O dovedesc
ultimele alegeri, în urma cãrora a ieºit
bulibãºeala de astãzi, când a fost scos
din joben la un gest al
prestidigitatorului numele de Câþu.
Nu a avut un trecut de combatant ºi
nici unul care sã-l recomande prin
propriile merite la o funcþie de o
asemenea responsabilitate. A reuºit sã obþinã performanþe
pe care nu le-a reuºit nimeni pânã la el: îndatorarea þãrii
cu sume enorme, pe care nici nepoþii nepoþilor noºtri n-
o sã le poatã restitui. Þara, aºa cum aratã la ora de astãzi,
e rezultatul acestei politici originale, total falimentare.
Când în locul Brãtienilor îl avem pe Florin Câþu, când în
locul þãrãniºtilor îl avem pe Ciolacu, în locul lui Averescu
pe Ciucã, lucrul era de aºteptat. Dacã ne uitãm la numele
lor, este clar cã ele vin din mahalale sau din sate bãtute
de Dumnezeu. Cu oameni ca aceºtia, România e sortitã
sã rãmânã mereu sluga tuturor. Iar Bolintineanu, care ne
acuzã postum pentru nepãsarea faþã de religie, de patrie
ºi de dreptate, este mai actual ca oricând.
intuieºte în alcãtuirea lumii noastre ºi un ingredient demonic, ce
creeazã ºi dinamizeazã controverse ºi dubii interioare, de care
unii îºi dau seama, alþii nu: „un demon cam perfid/ o creaturã/ de
ceva vreme mã locuieºte arogant.” În acest sens este amintit
ºarpele simbolizând spirala ADN-ului conºtientizat prin
autoscopie: „Când sunt ºarpe, când nu-s ºarpe”. Alteori e un
„clovn nebun”, doar astfel fãcând posibil sã-ºi comunice tragedia
neîmpãcãrii contrariilor: „sã uit tot/ sã uit de toate/ ºi pe mine sã
mã uit/ undeva-n extragalacte/ unde sunt/
unde nu sunt.” Scufundarea în sine e
simultanã cu sondarea trecutului Terrei,
ajungând pânã la Lemurieni ºi
Continentul Mu, fãcând posibilã trãirea
concomitentã a altor ere, cu misterele lor:
„se-ntorc lemurienii/ din holograme
stinse/ din presupuse lumi/ ce s-au
interferat/ cu-ngheþul/ cu dezgheþul/ cu
lungile eclipse/ cu ºtiinþa/ cu conºtiinþa/
trufaº/ neinspirat.” Poetul plonjeazã în
adâncul pãmântului, dar ºi în afara lui,
din dorinþa de a explora nemãrginirea, din
aspiraþia spre libertate, strãbãtând spaþii
largi, în siajul unor reflexe eminesciene
de „neînþelesuri înþelese”. Poezia
„Bucuria cuanticã”, cea care dã titlul cãrþii,
e bucuria purã a cuantei energetice
primordiale, regãsite, traversând
timpurile, mereu sub altã formã dar
aceeaºi, eternã, a eului matricial, esenþa
generatoare de vieþuire veºnicã: „el la el/
ºi eu la mine/douã lumi ºi doar o stare/
bucuria de-a fi cuante/ de-a pricepe doar
fiinþare.” Prin lucrarea sa, poetul se ridicã
la acele niveluri ale universurilor ce
transcend viaþa ºi moartea: „universuri
universuri/ infinite infinite/ voi transcendeþi/ viaþa/ moartea/ eu la
fel/ dar prin cuvinte.” În poeziile dlui Hrisant Achimescu scrise
frisonant, vom gãsi ºi unele repetãri, unele contradicþii, lucruri
ilogice, imperfecþiuni, scãpãri, dar împreunã, alcãtuiesc un tot,
amprentat de acel farmec indicibil al autenticitãþii, al puritãþii
transcripþiei dictate, ce pretinde ataºament necondiþionat, ºi nu
fãrã temei, fiindcã poezia, cum s-a dovedit uneori, relevã cauze ºi
efecte înaintea ºtiinþei.

Nicolae Dan Fruntelatã
sau poetul într-o þarã pierdutã
O polemicã între doi buni
cunoscãtori ai acelei vieþi
literare, unde Nicolae Dan
Serban
,
Fruntelatã, pe vremuri, sã
recunoaºtem, a fost implicat ºi
Codrin Denk amestecat, tulburã un fapt mai
simplu, întâlnirea cu un poet,
fiindcã funcþionarul public, cu
rãspunderi oficiale, s-a dorit întreaga sa viaþã un trubadur
însetat de liniºte ºi pace, de dialog cu prieteni sinceri ºi,
de ce nu, cu pahare lãudate înainte de a fi golite. Din
pãcate pentru inima lui muncitã peste puteri, pace ºi
liniºte nu a avut, aºa cã multe din frumoasele proiecte s-
au pomenit ºtirbite, mai ales la gurã, precum oalele de
lut la chefurile din vechile hanuri la margini de drumuri.
Prin urmare, sã lãsãm, la rândul nostru, în pace ºi liniºte
orice polemicã ºi sã ne vedem de ale poeziei, pe care
strãnepotul pandurului Fruntelatã a avut tãria sã o
iubeascã din toatã inima lui cãznitã.
Versuitori au prins un loc în vechea colecþie „Cele mai
frumoase poezii” ocolitã, din decenþã, de poetul nostru,
ºi, probabil, rãu a fãcut. I-au rãmas anii deplinei maturitãþi
ºi ultimii sã-ºi aºtearnã pe hârtie ceea ce, cu deplin temei,
considera cele mai „frumoase”, cele mai amare, cele mai
„pierdute” poeme înstrunate, mai ales, în sonuri
baladeºte, lãutãreºti, totul cântat, psalmodiat, tulburat
de paharul amar. „Mi-e frig ºi mi-e negurã, Doamne,/ ºi
caut o þarã pierdutã/ într-o lume de moarte bolnavã/ de
dictonul latin pentru care/ numai cei morþi te salutã”
(Balada þãrii pierdute). Se aflã aici eminescianismul cel
mai profund ºi sincer pe care l-a vibrat poezia sa, relaþia
cu tot ce înseamnã þarã blestematã de a fi pierdutã, drum
invers faþã de þara creatã numai cu sânge, jertfã, lacrimi,
fiindcã „mai sunt/ în câmpia-nnoptatã la marginea
marginii/ poeþi, dezertori ori eroi” (Ea n-o sã-þi
rãspundã). Demodat pentru unii mai uituci, rãu mirositor
pentru alþii sensibili la ceaiuri postmoderne, teiul rãmâne
acelaºi arbore totemic, izbãvitor ºi aducãtor aminte:
„Doamne, tu erai plecat din sat/ când m-am clãtinat pe
picioare/ ºi-am cãutat cuvinte vechi, n-am gãsit/ simþeam
amintirea lor cum mã doare/ Buna mea, pãrinþii mei,/
iarbã cu miros de tei” (Balada tãcerii). Sentiment ieºit
din uz, profanat, aruncat la deºeuri, poetul nostru a fost
un patriot, un conservator, un þãran deprins sã mângâie
pãmântul înainte de toate, altfel zis, un boier în spirit ºi
în fapte, un prinþ, adicã un om întreg. „Eu am fost prinþ
în Bizanþ,/ eu am fost tatãl/ acelor copii care au murit
copii/ Eu, Brâncoveanul, nebunul de frumuseþe/ nu mã
meriþi dacã nu mã ºtii/ Eu, de la Dunãre-n jos, de la
Dunãre-n sus/ eu, între turc ºi-ntre rus/ Doamne, balada a
murit prea demult/ doar ecoul ei târziu îl mai ascult/
Doamne, se repetã istoria/ simt pânã-n nervi nenorocul,
mânia,/ foaie verde, nu mã pierde,/ foaie verde, România”
(Elegie balcanicã).
Poetul a rãmas cu gândurile în trecut, inclusiv între
prea multe cãrþi, în biblioteca realã, nu în Biblioteca
Babel, unde „Toþi sunt aici, aruncã în mine/ cuvinte,
sentimente, poveºti/ Doamne, în camera asta/ poþi sã scrii
versuri/ ori sã-nnebuneºti/ Doamne, în camera asta/ poþi
sã fii sclav sau împãrat/ noaptea vin în haitã cuvintele/
care m-au ucis ºi m-au înviat (...)”, pentru ca incipitul
baladei sã fie: „Mã întorc între cãrþile mele/ ca ºi cum m-
aº întoarce acasã/ acolo unde toate rosturile, pentru vecie/
de la copilãrie ºi pân-la tinereþe/ ºi pân-la ce mai poate
sã fie/ în geamul dinspre sud, Jorge Luis/ ca un zeu orb
mã îndrumã/ mi-aratã singurul drum, singura luminã/
luminoasã ºi adevãratã (...)” Un pleonasm se
metamorfozeazã, Jorge Luis devine un alt capãt al
nesfârºitului drum bãtãtorit de baladiºtii lumii, iar
fragmentul/ crâmpeiul „cuvinte, sentimente, poveºti”
pare aluzie cu ochii deschiºi la un celebru vers
eminescian. (Balada câinelui bãtrân) Odatã instalat cu
versuri ºi cântec-rostire în constelaþia lui „Dumnezeu
din baladã”, trubadurul îºi delimiteazã hotarele unui
imperiu fãrã hotare: „Câte balade geniale ar trebui sã
scriu/ când de la Homer, încoace ºi încolo,/ numai balade
geniale s-au scris?/ Chaucer, vikingii, celþii nebuni/ tracii
lui Orfeu, ruºii bâlinelor/ turcii lui Mahomed cel târziu/
pe urmã Evul Mediu întunecat/ sufletul Morii de Vânt,
pãgubosul/ arde într-o baladã Giordano Bruno/ sfântul,
ereticul, pãcãtosul/ Adu-le-ncoace pânã-n lumina/
Marelui Orb, Jorge Borges/ din Buenos Aires pânã-n
Colentina/ eu sunt prinþul boem al acestui eres/ Câte
balade geniale ar trebui sã scriu/ sã le-nchin tandru în
folclorul român/ Alimoº agonizând între colinele/ morþii
CRONICI
unui popor blestemat ºi bãtrân/ istoria mea e-o baladã
târzie/ o poveste unde se moare oricum/ gãseºte cuvintele,
muzica este/ numai haina cernitã a marelui drum/ Dacã
poþi sã strigi, dacã poþi sã vezi/ mut fiind, orb fiind,
Dumnezeu/ te va ajuta sã mai crezi.” (Dumnezeu din
baladã) Citatul extins cuprinde cutremurãtoare versuri
neverosimil de simple în aparenþa lor accentuatã, dar ºi
un program estetic al bunului Dumnezeu devenit, fãrã
orgolii sau falsã pietate, un bun poet cu blazon oltenesc.
Trimiterea ironicã la Colentina cuprinde fapte de mare
seriozitate, sunt o poartã marginalã, de intrare în Micul
Paris. Cu programul afiºat, poetul îºi asumã acea stare de
urgenþã capabilã sã compunã „baladele geniale”.
Bineînþeles cã se complace în vorbe sucite, rãsucite, în
rãspãr (i-a fost prieten, mai puþin de pahar, lui Nicolae
Velea, dar mai ales paharnicului fãrã limite Fãnuº Neagu),
romanticul concept „genial” desemnând chiar
inexistenþa baladelor pierdute într-o „þara pierdutã”, „Eu,
cu Valahia Mare ºi cu dulcea mea/ Valahie Micã,
buzdugan într-o mânã/ Din zidul mãnãstirii-am fugit/
nebun ºi rãzboinic, într-o noapte de mai/ când mi-a fost
dor de-au plâns zidurile/ ºi-au visat iar visul acelui Mihai
(...) Sunt, Doamne, un copac fulgerat/ de o istorie
ticãloasã, strãinã/ sunt, Doamne, împãrþit ºi vândut/ Unde-
i destin ºi unde e vinã?” (Balada visului pierdut)
Mereu delimitat, mereu contrariind, mereu pus pe
ºicane cu lingviºtii, cu politicienii, cu trãdãtorii, cu
invadatorii, cu flãmânzii în propriile palate ºi cu sãtuii
în bordeiele altora, fie oricine, neºtiuþi, ºtiuþi, persani,
latini, huni, unguri, mongoli, turci, tãtari, ruºi, americani,
poetul se cutremurã cã nu a existat ºi nu va exista
„fericire” pentru poporul sãu, din toate cauzele, inclusiv
spirituale, inclusiv creºtine, poate numai în „pãgânãtate”,
ultima rãscruce înainte de nimic: „Vai, vai, vai, vai/ spune
vorba veche/ fãrã de pereche/ ºoaptã ºi durere/ vis ce nu
mai piere/ cã noi, neam bãtrân/ doar pe lângã Rai/ cãtre
Rai om mere”, ºi mai departe, inclusiv din cauza lipsei
de discernãmânt a tuturor cauzelor. Poemul este splendid
ºi meritã reamintit, fie chiar din cauza fãrã cauzã a
frumuseþii gratuite: „Vai, vai, vai, vai, vai/ nu mã duc în
jos/ cã sunt pedepsit/ sã fiu bun, frumos/ Eu vorbesc o
limbã/ care nu se schimbã/ care nu se-nchinã/ la crucea
latinã/ se-nchinã la soare/ moare în picioare/ limbã
cãlãtoare/ în imperiul sud/ cântecul i-aud/ cântecul i-l
ºtiu/ chiar dac-a fost pus/ viu într-un sicriu/ pãrãsit pe
apã/ vântu-i face slujba/ vântul îl îngroapã/ preot cu
dreptate/ în pãgânãtate” (Cântec foarte vechi) Versificaþia
mioriticã, a genialului Vasile Alecsandri din Mirceºti,
îºi apasã pecetea în ceara virulentã a bardului confratern,
din Bãlãciþa, într-un drum sortit sã treacã „doar pe lângã
15
Rai”.
Încã o datã þara pierdutã înseamnã frig spiritual, frigul
nu se transformã în þarã spiritualã, de aici dezgustul de a
scoate la vedere, pe balcon „steagul meu tricolor
împãturit anul trecut/ ºi pus lângã Marquez ºi lângã
Nichita”. Sanctificat, steagul este demn numai de „un
lup vechi, singur,/ pentru cã m-am sãturat/ de hãrmãlaie,
de parãzi ºi de vorbele/ care curg pe stradã ca balele unui
melc/ pentru cã m-am sãturat de gestul fariseilor/ care
stau drepþi, cu mâna la inimã, vezi Doamne,/ când se
cântã acele versuri cu deºteptarea/ unei naþii lovite de
somnul de veci (...)” (Patrie ºi frig)
Bucureºtean prin adopþie, precum mulþi olteni faimoºi,
de la Macedonski la Arghezi, Sorescu, dacã alegem nume
dintre poeþi, localizãrile dâmboviþene devin poezie odatã
cu „planeta Colentina”: „Case mici, aburoase strãzi/
miros de rufe ude, bolþi de viþã/ mahalagii veseli, þiganii,/
cãruþaºii, cãrãmidarii, ºuþii/ Planeta Colentina se scoalã
greu duminica/ mâþã sãtulã cu ghearele în teci/ (...)
Planeta Colentina/ pierdutã pe orbita unui vis/ de golan
tânãr, de poet zãpãcit./ Doamne, tramvaiul Unu întoarce
la Pod./ Viaþa mea nu mai întoarce niciodatã acolo”, sau
cu „Strada Doamnei”: „Mã calcã vremea în picioare/ am
tot mai mult culoarea toamnei/ mã-ntorc sã beau un vin
târziu/ în cârciuma din strada Doamnei”, versuri repetate
în finalul poemului. Prin urmare, micul Paris este disecat
cu bisturiul, ca la morgã, stradã cu stradã, oltean cu
oltean, tramvai criminal cu tramvai. Prin oraºul frumos
ºi trist, Fruntelatã se alãturã în forþã altor cântãreþi ai
cetãþilor fãrã ziduri înconjurãtoare, dar cu poveºti din
aceeaºi piatrã legendarã, New Yorkul lui Walt Whitman,
Chicago al lui Carl Sandburg, Moscova cârciumãreasã a
lui Serghei Esenin, Veneþia lui Osip Mandelstam, Parisul
simboliºtilor ºi moderniºtilor, Belgradul lui Vasko Popa,
Bacãul lui Bacovia, Buenos Aires al lui Jorge Luis Borges,
Bucureºtiul cu Oborul lui Miron Radu Paraschivescu,
Tudor Arghezi, Sibiul lui Radu Stanca: „În oraºul meu
levantin, cãlãtor/ toamna vine dinspre Obor/ se târãºte
ca o ºopârlã uriaºa din Bãrãgan/ din mãrile de colilie
unde treierau/ cu caii, tãtarii sãlbatici ai Hoardei de Aur/
ºopârlã ºerpuind ºerpeºte ca un vânt/ traistã goalã îi
ziceau bãtrânii mei/ intrã printre tarabele þãranilor eterni,/
ale þiganilor ºi mai eterni, printre bucuriile chinezeºti/
ca niºte minione ieºite la produs (...)” (De unde vine
toamna) Aºadar, Colentina e amãrâtul paradisul regãsit,
cu totul alt topos decât Raiul pierdut: „sufletul meu a
fugit din poarta raiului/ Colentina, paradisul promis/ prin
care am intrat în istoria bolnavã/ a marelui oraº,
Bucureºti...(...)” (Noapte de septembrie, titlu
macedonskian, schimb de ºtafetã între doi poeþi cu
aceleaºi rãdãcini strãmoºeºti) Iar istoria bolnavã? Este
trupul jucat la barbut, pierdut, regãsit, pângãrit, lãutãrit,
etern ºi efemer, bãut în zalhanalele iluzoriului Bucureºti,
când pângãrit, când cãlugãrit „lângã prietenul meu/
Pãrintele Tatu, regele vinului Roºu”, sau cântat „sfâºietor/
La bolta cu trei capace/ unde toþi ºmecherii zace/
ºmecherii din tot raionu’/ ºi din Gran Pantelimonu”.
În definitiv, iatã o epopee a unui tiranic, mãreþ, încâlcit
labirint de strãzi de piatrã ºi uliþe de pãmânt, de bulevarde,
de grãdini publice, de universitãþi, de pieþe ºi oboare, de
cârciumi, bufete, cafenele, unde se cântã acea liturghie
profanã a vieþii între naºtere ºi moarte...
Ceea ce rãzbate ca un frison din trilogia baladescã finalã
a poetului, „Baladele de la Grand Vanjou”,
„Baladângele”, „Baladele micului Paris”, rapsodii ale
unui nepot urbanizat de pandur, este un vuiet subteran,
balcanic, levantin, de multe ori lugubru, care îþi cufundã
gândurile, asocierile mai degrabã spre poeþii tragici,
dionysiaci ai vechilor traci ºi greci, decât spre melancolia
lãutãreascã, de taraf bocit pe þambale ºi naiuri
antonnpaneºti. Tocmai de aceea, baladele lui Nicolae
Dan Fruntelatã par, în aceeaºi mãsurã, niºte reziduuri,
rãmãºiþe, crâmpeie din „cântece foarte vechi” de „neam
bãtrân” ºi meritã reluate, regãsite, recitite, rostite, prilejuri
de meditaþie asupra rostului poeziei de a exista înainte
de o mare pierdere.
Nicolae Dan Fruntelatã, Baladele de la Grand Vanjou,
editura Rawexcoms, Bucureºti, 2014; Baladângele,
editura Semne, Bucureºti, 2017; Baladele micului Paris,
editura Hoffman, Bucureºti, 2021.

16
De la canibalismul politico-economic, la
totalitarismul neo-marxist globalist.
Europa în vâltoarea schimbãrilor ideologice ºi
reconstruirii arhitecturii instituþionale
Gl.BG.(rtr) Motto:
Gheorghe Scopul finanþãrilor lui
Dragomir George Soros vizeazã crearea
unui haos global, care sã
Preºedintele distrugã autoritatea statelor
Centrului de
Eticã ºi Strategii naþionale, de a distruge
democraþia din Vest pentru ca
sã fie imposibil ca guvernele sã mai poatã menþine
ordinea publicã sau societãþile sã-ºi pãstreze identitatea
unicã ºi valorile naþionale. (Jerusalem Post)
Primele decenii ale secolului XXI au adus umanitãþii o
nouã provocare, o reîntoarcere în timp la vremurile când
marxismul propovãduia lupta de clasã între proprietarii
mijloacelor de producþie ºi proletariatul creator de bunuri
ºi servicii, între exploatatori ºi exploataþi. Nu credeam
cã vom mai trãi asemenea vremuri pline de confruntãri
violente între diversele orientãri ideologice, care treptat
s-au transformat într-un adevãrat canibalism politic cu
efecte nocive în evoluþia societãþii spre progres,
prosperitate, pace socialã ºi democraþie realã în care
meritocraþia sã fie criteriul de selectare ºi promovare a
elitelor conducãtoare naþionale.
Dar ghinion! Din SUA – creuzetul în care s-a plãmãdit
nouã ideologie progresist-neo-marxistã globalistã, care
are drept sursã de inspiraþie ideologia „ingineriei sociale
fragmentare” a lui Karl Popper ºi varianta cosmetizatã a
„societãþii deschise” a lui George Soros – ºi pânã în
ultimul ungher al Europei (Ucraina), asistãm la un proces
bine articulat de denigrare ºi contestare prin toate
mijloacele a actualei ordini democratice occidentale ºi
impunerea, pas cu pas, a unui sistem de organizare
spiritualã a societãþii ºi de guvernanþã mondialã bazat
pe violenþã, anarhie, intoleranþã, linºaj mediatic al
opozanþilor.
Din pãcate, nouã generaþie a omului occidental s-a
lãsat amãgitã de sloganurile antisistem ale neo-
marxiºtilor finanþaþi generos de idolul lor, George Soros
(prin intermediul puzderiei de fundaþii, asociaþii,
universitãþi, institute, într-un cuvânt de ONG-uri
rãspândite pe întreaga planetã) ºi s-a arãtat fascinatã de
ideea „renunþãrii” la constrângerile legale, etice ºi morale
ºi la înlocuirea lor cu un stil de viaþã libertin, fãrã obligaþii
ºi rãspunderi, orientat ºi controlat prin reþelele sociale ºi
I.A.
Sã ne aplecãm, aºadar, asupra ideologiei marxiste
pentru a înþelege de ce astãzi Karl Marx este mai actual
ca oricând, în noul Occident care nu a cunoscut
„binefacerile” bolºevismului, stalinismului, fascismului,
totalitarismului societãþii socialiste din Estul Europei,
ideologii care au costat viaþa a milioane de oameni, au
ridicat delaþiunea la rangul de datorie „moralã”, au
construit o arhitecturã instituþionalã bazatã pe
suspiciune ºi teroare. Mai mult, aceste ideologii, având
aceeaºi sursã de inspiraþie, dogmatismul marxist-leninist,
au creat „omul nou” dupã „chipul ºi asemãnarea”
conducãtorilor care se considerau zeitãþi cu drept de viaþã
ºi de moarte asupra supuºilor.
Se pare cã neo-marxiºtii, sau mai degrabã anarhiºtii de
extremã stângã ºi de extremã dreaptã din Occident, îºi
doresc modelarea societãþii de azi ºi de mâine dupã
„chipul ºi asemãnarea” lor, iar cei care li se opun trebuie
stigmatizaþi ºi eliminaþi din viaþa publicã sau izolaþi în
„lagãre de concentrare” sau gulaguri.
Dar vã vedem ce a grãit Marx. Marxismul, ideologie
politicã de stânga, a fost elaboratã de Karl Marx ºi
Friedrich Engels la mijlocul secolului al XIX-lea, constã
dintr-o antologie filozoficã (Fr. Hegel ºi L.A. Feuerbach),
o teorie a istoriei ºi un program economic ºi politic
PUNCTE CARDINALE
întemeiat pe lupta de clasã. Marxismul, pe de o parte,
este o explicaþie a modului de funcþionare a societãþii
capitaliste, dar ºi o criticã a acesteia. Elementul central
al teoriei constã în ideea cã mijloacele de producþie
(uzine, întreprinderi etc.) sunt controlate de cãtre o
minoritate dominantã (burghezia), care controleazã
puterea politicã ºi o foloseºte pentru a exploata mai bine
masele populare ºi a le asigura supunerea. Dominaþia
politicã ar fi din cauza dominaþiei economice a unei clase
asupra altei clase. Conform gândirii marxiste, ar exista o
alternativã la societatea împãrþitã în clase sociale prin
trecerea de la capitalism la comunism, cu o etapã
intermediarã, socialismul, societate în care statul mai
joacã un rol important pregãtind condiþiile eliminãrii
antagonismelor de clasã pânã la dispariþia claselor înºele.
Marxismul a devenit treptat o sursã importantã de
inspiraþie pentru intelectualitatea de stânga, care l-a
modelat ºi adaptat la realitãþile naþionale creând curente
mai moderate sau mai radicale în funcþie de evoluþia
societãþii capitaliste ºi a socialismului în diferite etape
istorice.
Aniversarea bicentenarului naºterii lui Karl Marx a fost
sãrbãtoritã cu mare fast pe 5 mai 2018 la Trier, oraºul sãu
natal, prilej cu care s-a dezvelit o statuie impozantã a
filozofului (donatã de statul chinez), iar preºedintele
Comisiei Europene de la acea vreme, Jean Claude Junker,
a þinut un discurs laudativ (culmea ironiei într-o bisericã
construitã de Împãratul Constantin cel Mare). În mod
paradoxal, acelaºi J.C. Junker avertiza România ºi þãrile
est europene sã nu dezvolte relaþii politico-comerciale
cu China comunistã sau cu Federaþia Rusã, dar el, în
calitatea sa de premier al Luxemburgului, a încurajat
bãncile ºi investitorii chinezi sã-ºi deschidã afaceri în
þara sa, Luxemburg devenind centrul de afaceri ºi
investiþii chineze pentru întreaga Europã! Aceasta
demonstreazã, dacã mai era cazul, ipocrizia liderilor
europeni care trateazã în continuare þãrile est europene
membre UE ca vasale cãrora li se impun reguli ºi
constrângeri ce în þãrile lor ar fi inacceptabile.
Deci, bãtrânul Marx a devenit în ultimele douã decenii
simbolul progresiºtilor neo-marxiºti globaliºti, iar teoria
sa privind trecerea de la capitalism la socialism ºi
comunism înfierbântã spiritele tineretului din þãrile
capitaliste dezvoltate, care viseazã la paradisul utopic
terestru ce poate fi înfãptuit numai prin distrugerea
elementelor definitorii ale istoriei umanitãþii: statul,
naþiunea, religia, monarhia, proprietatea privatã,
libertatea ºi demnitatea umanã. Urmaºii de azi ai lui Marx
folosesc cu abilitate instrumente inovatoare ºi subtile,
invocând democraþia, drepturile omului, libertatea de
gen, schimbãrile climatice etc., dar într-o cheie din ce în
ce mai totalitarã ºi tributarã conceptului aºa-numit
marxism cultural.
În numele „libertãþii”, înþeleasã în chip nihilist drept
„eliberare” de o aºa-zisã opresiune, se are în vedere o
„emancipare” care neagã tradiþiile, instituþiile statului,
legile, constituþia etc., arborând cu dispreþ ºi arogantã
valorile care stau la baza ordinii sociale.
Atacurile fãþiºe ºi hotãrâte asupra conºtiinþei oamenilor
pentru a-i convinge sã adere la aceastã ideologie
reprezintã o adevãratã îngrãdire a libertãþii de gândire ºi
exprimare ºi a oricãrei dezbateri critice prin demonizarea
opozanþilor, atitudine care ne reaminteºte de Inchiziþie.
„Corectitudinea politicã” a devenit religia
propovãduita de G. Soros, care prin conceptul de
„societate deschisã” impune noi dogme, iar refuzul de a
te supune lor este etichetat drept extremism, homofobie,
fanatism etc.
În ultimii ani, societatea româneascã s-a aflat sub
asediul „noii religii” care atacã furibund tradiþiile,
simbolurile creºtine, familia tradiþionalã, istoria (pe care
vor sã fie rescrisã în manualele ºcolare ºi în lucrãri de
specialitate) vizând în final spãlarea creierelor ºi crearea
omului nou fãrã identitate ºi transcendenþã. De fapt, neo-
marxiºtii se aseamãnã mult cu anarhiºtii care se opun
capitalismului ºi liberalismului ºi viseazã la o societate
cu „ordine naturalã”, fãrã putere politicã, stat, parlament
etc., de aceea îºi încurajeazã adepþii sã boicoteze alegerile
prin absenteism sau prin forme violente de manifestare
la secþiile de votare. Adepþii teoriei „ingineriei sociale
fragmentare” a lui Popper, considerã Soros a fi o societate
deschisã, care nu este suveranã (cum este consideratã
societatea închisã, naþionalã ºi suveranã), ci depinde de
o suprastructurã statalã (UE). Este societatea zilelor
noastre, când UE, prin mãsuri legislative ºi directive tinde
sã se transforme într-o federaþie progresist-neo-marxistã
formatã din euro-regiuni, iar statele naþionale sã fie doar
simboluri ale trecutului, fãrã atribuþiuni în organizarea
societãþii. Acest tip de societate a fost implementat cu
succes în România, care a trebuit sã accepte ca resursele
naturale sã-i fie exploatate de cãtre corporaþii strãine, cu
putere de control ºi influenþã la nivelul decidenþilor
politico-guvernamentali. Dar nici þãrile europene
dezvoltate nu au fost ocolite de acest virus neo-marxist,
care în ultimele decenii a declanºat o „ecologizare
politicã”, adicã o canibalizare a oponenþilor politici ºi a
reuºit sã preia controlul asupra sistemului de organizare
a societãþii occidentale prin intermediul ONG-uri
sorosiste.
Dupã o asemenea ofensivã, având în mânã pârghii de
control ºi presiune, s-a trecut la o fazã superioarã de
„canibalizare economicã”, când multinaþionalele au
elaborat planuri strategice pentru devorarea bogãþiilor
ºi resurselor naturale, neo-marxiºtii globaliºti devenind
neocolonialiºti. SUA ºi UE, care sunt captive intereselor
geostrategice ale corporaþiilor, îºi pliazã prioritãþile de
politicã externã pe agenda acestora, declanºând atunci
când interesele o cer rãsturnãri de guverne, rãzboaie
economico-comerciale, conflicte regionale, acþiuni
mascate sub sloganurile apãrãrii democraþiei, libertãþii,
statului de drept, drepturile omului s.a.
Aceeaºi strategie perversã este îmbrãþiºatã ºi de statele
europene puternice, care aºa cum am arãtat condiþioneazã
aderarea la UE ºi NATO de cedarea suveranitãþii politice
ºi economice, adâncind inegalitãþile de dezvoltare a
þãrilor din sud-estul Europei.
Astãzi curentul neo-marxist este din ce în ce mai
prezent în viaþa organismelor euro-atlantice
contaminând structurile decizionale ºi aparatul tehnic,
astfel cã peste noapte unele elite aparþinând partidelor
tradiþionale s-au convertit la aceastã ideologie pentru a-
ºi conserva poziþiile profesionale bine remunerate.
Prin manipulare ºi ºantaj, nouã doctrinã sorosistã a
inventat un nou sistem de guvernanþã în care Statul este
scos din ecuaþie, funcþiile sale fiind preluate de cãtre
ONG-uri care vor impune adoptarea unui comportament
social bazat pe transgendrism, transhumanism ºi pe o
dietã „sãnãtoasã” cu viermi, insecte ºi alte „delicateþuri”
(carne artificialã creatã în laborator sau la imprimatã 3D),
renunþându-se la agricultura clasicã pentru „protejarea
mediului”, dar nu scot o vorbã despre marii poluatori:
corporaþiile din industria de medicamente ºi vaccinuri,
din industria petro-chimicã, din industria de armament
sau spaþialã care consumã în exces energie (pe bazã de
cãrbuni, energie nuclearã sau petrol ºi gaze), energia
regenerabilã, verde, nefãcând faþã unui asemenea
consum. Se trece sub tãcere ºi poluarea mediului în urma
conflictelor militare, a incendiilor provocate sau
(continuare în pag.17)

(urmare din pagina 16)
erupþiilor vulcanice, nici despre poluarea mãrilor ºi
oceanelor de cãtre flotele de vase comerciale ºi militare
ºi nici despre frenezia cuceririi cosmosului ºi
transformarea într-un spaþiu de confruntare economicã
ºi militarã între state ºi entitãþi private etc. În plus, nouã
ideologie stimuleazã prin ONG-urile sorosiste ºi nu
numai migraþia ilegalã din Orientul Mijlociu, Asia, Africa,
cãtre Europa, punând presiune asupra guvernelor
naþionale ºi UE pentru adoptarea unor mãsuri legislative
care sã asigure un „trai decent”, respectarea tradiþiilor,
culturii ºi credinþei religioase, în detrimentul propriilor
popoare. Se aplicã cu „entuziasm” planul Kallegi de
transformare a Europei într-o zonã cu populaþie majoritar
metisãa, uºor de controlat ºi manipulat.
Recent, neo-marxiºtii din SUA au lansat o amplã
campanie pentru a convinge statele federale sã adopte
legi care sã permitã transformarea cadavrelor umane în
compost argumentând cã prin aceastã mãsurã „tehnicã”
se dovedeºte „respect mai mare faþã de mediu” decât
înmormântarea în cimitire sau incinerarea, care folosesc
combustibili fosili ºi degajeazã dioxid de carbon care
încãlzeºte planetã. (vezi Cristina Gracia, membrã a
Adunãrii Californiei, organ legislativ al statului,
promotoarea unui proiect de lege pe aceastã temã.)
În sprijinul acestei propuneri a sãrit ºi Katrina Spade,
fondatoarea societãþii „Recompose”, care susþine cã:
„Este vorba de accelerarea procesului natural de
descompunere a corpului, care este plasat în paie ºi coji
de copac care asigurã condiþii ideale de oxigenare pentru
ca bacteriile sã-ºi facã treaba”. Trebuie menþionat cã
statele California ºi Washington au adoptat deja legea,
urmând ca ºi celelalte state federale sã se alãture acestui
demers. Ar fi interesant sã cunoaºtem reacþia faþã de aceastã
nouã iniþiativa sorosistã a reprezentanþilor religiilor care
activeazã pe teritoriul american, pentru cã prin aceastã
acþiune neo-marxiºtii globaliºti au reuºit sã loveascã în
inima credincioºilor, îngrãdindu-le dreptul de a venera
memoria pãrinþilor ºi strãmoºilor, ºtergând treptat
identitatea ºi rãdãcinile etnice ºi culturale identitare.
Sã nu ne mirãm dacã, în scurt timp, o lege similarã o sã
fie adoptatã de Parlamentul European în urma lobbyului
neo-marxist, cimitirele urmând sã fie dezafectate ºi
transformate în zone imobiliare exclusiviste! Se reuºeºte
astfel sã se renunþe la cimitirele unde îºi dorm somnul de
veci eroii care au luptat în rãzboaie pentru libertate ºi
demnitate naþionalã, victimele Holocaustului, martirii
din închisorile ºi gulagurile comuniste, într-un cuvânt
se doreºte rescrierea istoriei popoarelor dupã interesele
ocultei mondiale.
Dar, tendinþa spre o societate totalitarã a neo-marxiºtilor
globaliºti se manifestã ºi prin maniera violentã de a-ºi
impune agenda proprie pentru a accede la putere,
folosindu-se de revoltele populare care au la bazã
nemulþumirile cetãþenilor faþã de nivelul de trai tot mai
scãzut, de birocraþia ºi aroganþa conducãtorilor ºi
funcþionarilor publici care s-au transformat într-o castã
de paraziþi, de lipsa unei viziuni politico-economice
pentru viitor care sã rãspundã angajamentului asumat
iniþial de cãtre UE pentru a realiza o Europã socialã.
Majoritatea manifestaþiilor violente din Franþa,
Germania, Belgia, Grecia au drept protagoniºti tineri
imigranþi din cartierele periferice ale marilor oraºe
europene, care nu au locuri de muncã, iar ajutoarele
sociale au fost reduse semnificativ dupã pandemia de
covid-19, viaþa în aceste adevãrate ghetouri fiind o sursã
de creºtere a infracþionalitãþii, inclusiv de radicalizare
pentru aderarea la grupãri ºi organizaþii teroriste.
În faþa acestor evoluþii, societatea capitalistã
occidentalã dã semne de obosealã (generatã ºi de
cheltuielile tot mai mari pentru susþinerea financiarã ºi
militarã a Ucrainei) ºi neputinþã în fata tãvãlugului neo-
marxist care ameninþã cu preluarea puterii ºi resetarea
noii ordini pe continentul european.
Ce trebuie fãcut în faþa acestui val de barbarie?
• Mobilizarea popoarelor pentru a-ºi apãra drepturile
naturale, instituþiile care garanteazã drepturile ºi
libertãþile cetãþeneºti, sã susþinã ºi sã apere valorile
PUNCTE CARDINALE
naþionale, tradiþiile, credinþa;
• adoptarea unor mãsuri ferme pentru a stopa migraþia
ilegalã susþinutã ºi sponsorizatã de cãtre ONG-uri
sorosiste ºi de oculta globalistã;
• demascarea implicãrii organizaþiilor sorosiste în
campaniile electorale prin care încearcã, ºi de multe ori
au reuºit, sã-ºi impunã candidaþii în cele mai importante
poziþii din stat, de la justiþie, guvern, parchete, parlament,
mass-media, servicii de informaþii, institute de sondare,
universitãþi, pentru a „modela” aceste organisme dupã
„chipul ºi asemãnarea” lor, fraudând voturi ori boicotând
secþiile de votare;
• apãrarea bogãþiilor ºi resurselor naturale, care au mai
rãmas, de prãdãtorii economici globaliºti prin exercitarea
de presiuni civice constante ºi ferme asupra parlamentelor
ºi guvernelor pentru a elabora legi care sã protejeze avuþia
naþionalã;
• educaþia tineretului încã din ºcoalã în spiritul
patriotismului, respectului istoriei ºi culturii naþionale,
a demnitãþii ºi unitãþii în jurul valorilor morale ºi etice,
pentru a construi o societate puternicã care sã reziste
provocãrilor civilizaþiei viitoare bazatã pe noile
tehnologii ºi I.A. manipulatoare;
• pãstrarea memoriei colective a eroilor ºi martirilor
care au luptat pentru libertate, dreptate socialã ºi
demnitate naþionalã, pentru credinþa ºi pãstrarea
identitãþii culturale ºi etnice a popoarelor;
• transparentizarea deciziilor ce se iau de cãtre
parlamente ºi guverne în numele popoarelor care se referã
la modul de cheltuire a banului public ºi contractarea de
împrumuturi externe, achiziþii de echipamente ºi
armament, staþionarea de trupe strãine pe teritoriul
naþional ori participarea cu trupe în operaþiuni militare
externe în cadrul unor alianþe politico-militare,
desecretizarea contractelor de investiþii cu operatori
strãini s.a.;
Anul 2024 se anunþã un an extrem de complicat pentru
evoluþiile viitoare din SUA ºi Europa ºi implicit pentru
România, prin prisma alegerilor ºi a nivelului pe care
rãzboiul din Ucraina îl va atinge, cât ºi stadiul în care se
va afla relaþia Chinei, Turciei ºi Europei cu Rusia.
Sper cã în ceea ce priveºte România, chiar dacã va
continua sã fie câmpul de confruntare între neo-marxiºti
ºi celelalte curente politice, electoratul român, deºi
atomizat, va reuºi de aceastã datã sã facã alegeri mai
inspirate ºi sã nu se mai lase ademenit de promisiuni
amãgitoare ori de „pomeni” electorale.
Recentul scandal al azilelor de bãtrâni din judeþul
Ilfov, în fieful primarului PSD-ist Pandele, este semnalul
de declanºare a acþiunii de canibalizare politicã din
perioada premergãtoare campaniei electorale ºi au drept
þintã pe Gabriela Firea, un viitor candidat cu ºanse de a
câºtiga primãria generalã, ceea ce a creat panicã în rândul
neo-marxiºtilor useristi, susþinãtori ai actualului primar
general, Nicuºor Dan.
În aceste condiþii, procurorii DNA ºi DIICOT se vor
strãdui sã pregãteascã un dosar bine documentat despre
formarea unui grup infracþional în jurul familiei doamnei
Firea acuzatã ca fiind „capul reþelei de crimã organizatã
care a manageriat din umbrã azilurile morþii”.
În paralel, se loveºte ºi în PSD care va fi în linia de
mirã a campaniei defãimãtoare orchestratã de cãtre
structurile sorosiste din parchete ºi justiþie.
Întrebarea care este justificatã ºi anume: de ce s-a ales
dezvãluirea publicã a „ororilor” din azilele de bãtrâni
din fieful cuplului Pandele-Firea când parchetul ºi poliþia
aveau informaþii încã din ianuarie 2023 ºi de atunci ºi
pânã în 6 iulie 2023 au monitorizat prin filaj, tehnicã
operativã, infiltrare de agenþi, grupul „infracþional”,
perioadã în care unii au decedat, iar alþii au suferit „torturi
inimaginabile”?
ªi progresiºtii neo-marxiºti au ºtiut, dar au tãcut, deºi
în alte împrejurãri se mobilizau pe reþelele de socializare
ºi organizau proteste de amploare care puneau presiune
pe cei aflaþi la guvernarea condusã de PSD?
Poate cã au primit ordin sã pãstreze tãcerea pânã
primesc semnalul de la „Centru”!
Cred cã momentul declanºãrii scandalului a fost bine
ales, deoarece, în timp ce mass-media ºi televiziunile se
17
luau la întrecere în a dezbate „tema zilei”, iar politicienii
urmãreau „oripilaþi” descinderile cu mascaþi, jandarmi
ºi zeci de ambulanþe de la SMURD la azilele din toatã
þara, neo-marxiºtii aflaþi în guvernul Ciolacu au reuºit,
pe „tãcute”, sã adopte douã mãsuri viu contestate de
cãtre societatea româneascã: decontarea de cãtre guvern
a cheltuielilor tinerilor care doresc schimbarea sexului
(dar bani pentru achiziþionarea medicamentelor necesare
bolnavilor de cancer nu s-au gãsit, aºa cã zilnic peste
150 de persoane sunt condamnate la moarte) ºi
acceptarea cãsãtoriþilor gay, transsexuali sau lesbiene
efectuate în strãinãtate sã-ºi producã efecte juridice pe
teritoriul României.
Aceste mãsuri au trecut „neobservate”, „scandalul
azilelor” acoperind prin agresivitatea reportajelor dupã
demisiile miniºtrilor Budãi ºi Firea întreaga grilã de
programe a televiziunilor.
Este posibil ca atacul îndreptat împotriva cuplului
pesedist Pandele-Firea sã fi vizat scoaterea lor din viaþa
politicã, fiind cunoscutã intenþia lor de a candida la
Primãria Capitalei ºi la cea din Voluntari, cu ºanse mari
de reuºitã, fapt ce le-ar fi consolidat ºi mai mult poziþia
la nivelul conducerii PSD, punând chiar în „pericol”
scaunul lui Ciolacu.
De altfel, cred cã vor urma ºi alte acþiuni de discreditare
a unor capi din PSD apropiaþi de acest cuplu, care sunt
incomozi atât pentru grupul din jurul lui Ciolacu, cât ºi
pentru neo-marxiºti în contextul alegerilor viitoare.
Sunt convins cã asistãm la acelaºi scenariu aplicat lui
Ponta ºi Geoanã când au preluat conducerea PSD, iar
poziþia de premier a fost oferitã lui Ponta (în ciuda
opoziþiei preºedintelui Bãsescu) cu condiþia de a reduce
influenþa baronilor locali printr-o colaborare cu
„binomul” Coldea-Kovesi.
În urma acestor mãsuri de „ecologie politicã” scorul
PSD la nivel naþional a scãzut pânã la 20-25%. Se pare
cã ºi Ciolacu, pentru a ajunge premier, a trebuit sã facã
„pact” cu diavolul neo-marxist de peste ocean ºi din UE
pentru a scoate din viaþa politicã o serie de lideri pesediºti
din teritoriu ºi de la centru pentru ca proiectele neo-
marxiste sã fie adoptate cu lejeritate de cãtre guvern ºi
parlament.
Sunt convins cã noul „guru” al neo-marxiºtilor
globaliºti, Alex Soros, va impune o nouã dinamicã
adoptãrii strategiei geopolitice sorosiste, creând în
România un „hub” ideologico-economic cu suport
militar care sã controleze evoluþiile politice din sud-
estul Europei, având drept mizã finalã impunerea la
nivelul conducerii guvernelor, parlamentelor ºi
organismelor de forþã, inclusiv servicii de informaþii, a
elementelor loiale acceptate de cãtre ocultã mondialã.
Sunt în linia de mirã România, Ungaria, Moldova,
Ucraina, Grecia, Turcia (prin reactivarea membrilor
fundaþiei Fatulah Gulen), Cipru ºi în final Rusia (prin
activarea conflictelor etnico-religioase ºi reducerea
influenþei Rusiei în CSI ºi Asia Centralã) care va fi
zguduitã de miºcãri tectonice din interiorul federaþiei,
dar ºi din exterior.
Deci ne aºteaptã vremuri pline de suspans ºi tensiune!
Sã aºteptãm ºi cazurile de corupþie ºi grupurile de
infractori de la PNL care incomodeazã candidaþii neo-
marxiºtilor la diverse poziþii în arhitectura instituþionalã
viitoare, care vor fi clienþi ai parchetelor ºi instanþelor
de judecatã. Poate cã ei vor fi selecþionaþi din rândul
celor care au ajutat prãdãtorii economici strãini sã
jefuiascã ultimele rãmãºiþe ale resurselor naturale sau
din cei care au îndatorat þara cu zeci de miliarde de euro
pe care însã nu-i regãsim în investiþii de infrastructurã
criticã ori în modernizarea economiei.
Spectacolul este la început, însã neo-marxiºtii, având
abilitãþi de circari, sunt convins cã nu ne vor dezamãgi.
Cred cã a sosit momentul trezirii din coma indusã de
cãtre ocultã globalistã prin intermediul coloanei a cincea
din rândul conaþionalilor alogeni, astfel încât sã nu irosim
ºi aceastã ultimã ºansã de a salva þara de la pieire, dragi
români!
Aºa sã ne ajutã Maica Domnului, ocrotitoarea acestui
pãmânt binecuvântat cu oameni harnici ºi iubitori de
Dumnezeu!
18
de ici, de colo...

Marginalii la Virgil Cioflecde– carte

o lansare o personalitate
care e firesc a fi recuperatã
O a doua constatare, pe care nu intenþionãm a o
Gabriel
dezvolta DRAGNEA
acum în aceste modeste rânduri: abia prin Luca ARBORE
punerea în circulaþie a informaþiilor, evocãrilor,
ilustraþiilor din cartea Ilenei Popovici s-au creat premisele
scrierii viitoare a unei veritabile monografii!
Numeroºii vorbitori invitaþi la lansare au ignorat din
pãcate precedentul istoric care îndreptãþea Giurgiu sã
Emil gãzduiascã o manifestare în onoarea lui Veceslav Harnaj.
Aici a tipãrit învãþãtorul Remus Begnescu de la Pietrele
Pãunescu un Curs de stupãrit raþional în 1899 (!) ºi tot aici fiul
sãu Florian a absolvit Gimnaziul „Ion Maiorescu” spre a
Joi, 22 iunie a. c., în curtea Bibliotecii judeþene „I. A. ajunge medic veterinar de faimã internaþionalã ºi
Bassarabescu” din strada ªtefan cel Mare am asistat la vicepreºedinte al Apimondiei. Mi-a stat pe buze sã aduc
un eveniment cultural deosebit. În prezenþa unui public la cunoºtinþa auditoriului aceste date, dar am renunþat
interesat, care a cuprins – pe lângã localnici – invitaþi când am auzit nãzbâtiile propuse spre finalul întâlnirii
din Capitalã, din judeþ ºi din Republica Moldova, de o fostã colegã de liceu. Furatã de entuziasmul provocat
cunoscuta artistã Ileana Popovici ºi-a prezentat cartea de antevorbitori, ea a luat cuvântul sã facã douã
Veceslav Harnaj. 1917-2017. Fondatorul apiculturii propuneri: schimbarea denumirii strãzii pe care se aflã
româneºti moderne. Apãrut în cadrul colecþiei Biblioteca (adicã înlocuirea voievodului „cel Mare ºi
„Biblioteca giurgiuveanã” (care a intrat în al X-lea an de Sfânt” cu apicultorul!) ºi înfiinþarea unei clase de liceu
existenþã!) drept numãrul 108, volumul a fost editat la apicol în urbea noastrã muribundã (în condiþiile în care
Rotipo din Iaºi, cu sprijinul financiar al Asociaþiei Inner dintre cele ºase licee moºtenite din regimul trecut trei
Wheel Danubius din Giurgiu. Nãscutã în comuna sunt deja inutile!).
Buturugeni, într-o familie de refugiaþi basarabeni, Douã concluzii s-au desprins din aceastã frumoasã
autoarea are legãturi fireºti cu arealul bolintinean, dar ºi întâmplare culturalã. Mai întâi organizatorii ei (atât
cu colecþia amintitã (în 2020 nepoata sa, Radmila, a instituþia, cât ºi autoarea) ar fi fost bine sã se informeze
publicat aici cartea Reconstituiri cu Ileana Popovici). anterior asupra relaþiei Giurgiului cu istoria apiculturii
O primã observaþie: din titlul lucrãrii lansate se poate din þara noastrã. În al doilea rând, moderatorii întâlnirii
lesne constata cã aceasta fusese pregãtitã spre a onora ar fi fost bine sã vegheze la temperarea unor vorbitori.
centenarul naºterii ilustrului unchi al autoarei, nepoatã Altfel, autoarea ºi Biblioteca meritã deopotrivã felicitãri
care are meritul de a fi perseverat împotriva nedreptei ºi ne exprimãm speranþa cã vor continua sã ofere
uitãri a unei mari personalitãþi româneºti. publicului cititor motive de satisfacþie.

Lecþia de poezie continuã

Corneliu Vasile
Societatea Culturalã Apollon, cu sediul în
municipiul Urziceni, din judeþul Ialomiþa, a
organizat de curând o nouã ediþie a manifestãrii
literare sub genericul „Lecþia de poezie” la
filiala Bibliotecii Metropolitane Bucureºti din
zona Obor, moderator fiind preºedintele
acesteia, scriitorul George Cãlin. Artistul plastic
Tudor Meiloiu a condus o parte a manifestãrii.
Au participat, au citit din compoziþiile proprii
sau au rostit cuvinte evocatoare Florin
Gheorghiu, Geo Cãlugãru, Florentin Popescu,
Elena Armenescu, Paula Romanescu, fiica,
Ioana, a scriitorului comemorat cu acest prilej,
Nicolae Dan Fruntelatã (1946-1922), ºi
subsemnatul.
Despre cel dispãrut relativ de curând, vorbitorii
au subliniat importanþa ºi dimensiunea scrierilor,
ca ºi calitãþile sale umane, altruismul ºi dãruirea
pentru cultura românã. Auditoriul a aflat, de la
foºtii colegi, de la cei care l-au cunoscut,
amãnunte biografice, bibliografice sau
anecdotice, iar fiica a distribuit postere cu portretul sãu.
Nicolae Dan Fruntelatã, colaborator activ, de prestigiu,
al revistei Sud, a fost evocat de cãtre Uniunea Scriitorilor
din România, în iunie 2022, el fiind membru al filialei
Bucureºti – Poezie, din care facem parte mai mulþi
participanþi la aceastã manifestare. Nãscut la 10
octombrie 1946 în localitatea Bãlãciþa, din judeþul
Mehedinþi, a absolvit Liceul Traian din Drobeta Turnu
Severin ºi Facultatea de Litere din Bucureºti, în anul
1969. A debutat în revista craioveanã Ramuri, prezentat
de Miron Radu Paraschivescu, 1966. A fost redactor la
publicaþiile Viaþa studenþeascã, Amfiteatru, Scânteia
tineretului, Luceafãrul, Românul. A avut ºi funcþii
politice, inclusiv de secretar de stat.
Numeroase cãrþi poartã semnãtura acestui autor
prolific: Puterea sunetului, Noaptea grâului nou,
Inventarul speranþei, La bãtrâneþe, Lumea, ziua ºi
noaptea, Rãzboiul mondial de catifea, Noul zid al
Berlinului, Expulzat din Trinidad-Tobago.
La ultima sa prezenþã, cu ocazia unor manifestãri literare
deosebite, organizate la Bolintin Vale, ne-a oferit tuturor
participanþilor ultima sa carte, parcã prevãzând dispariþia,
iar în autocarul care ne aducea de la Bucureºti ne-a oferit
tuturor câte un mãr, un fruct cu multiple semnificaþii.
A doua parte a întâlnirii a constat în anunþarea premiilor
societãþii pentru activitatea literarã desfãºuratã în acest
an, eveniment de care s-au bucurat mai mulþi autori.
A treia parte a manifestãrii a fost lansarea cãrþii de
versuri Ninsori de cuvinte, scrisã de Constanþa Cotan, la
Editura Ro.cart, 2023. Autoarea activeazã ºi în prezent
ca învãþãtoare, colegã cu mine la Liceul „Alexandru
Vlahuþã” din Bucureºti, fiind apreciatã deopotrivã de
colegi, de elevi ºi de pãrinþii acestora. Au vorbit despre
poetã ºi despre carte prieteni, rude, foºti ºi actuali colegi
de ºcoalã sau de serviciu.
Reflexivitatea, sensibilitatea,
religiozitatea, sentimentul naturii
sunt remarcate în prefaþa semnatã
de preºedintele societãþii
Apollon, iar la sfârºitul volumului
se aflã prezentarea cãrþilor
autoarei de cãtre scriitorul Florin
Gheorghiu.
Cuprinsul cãrþii ilustreazã, fie
ºi prin titlurile capitolelor sau
secvenþelor, aceste trãsãturi:
Tainice iubiri, Mireasma
anotimpurilor..., Sub semn de-
nchinãciune, Pe bãncile ºcolii.
Câteva rânduri semnificative
pentru modul de gândire,
tradiþional ºi anticipativ, al poetei:
„Ajunge-vor ºi amintirile mele/
Fulgi de zãpadã, frunze bãtute de
vânt,/ Zboruri de rândunele/ În
privirile cui limpezi-se-vor ele.../
Cât de bogat e eul ºi câte taine
þese...”(„Cioburi de vis”).
Societatea Apollon a susþinut
mai multe manifestãri literar-artistice în diferite localitãþi
din þarã, din Moldova de peste Prut ºi din alte zone.
Prin evocarea scriitorului Nicolae Dan Fruntelatã ºi
prin celelalte puncte ale acestei întâlniri, lecþia de poezie
continuã.
 INTERSTITII
, 19

firide basarabene Silvia Ioana

ENACHE
Mãrturii scriptice ºi iconografice
ALUZIE
privitoare la Cetatea Albã
Am scris, ºi scriu, ºi voi mai scrie
Nicolae SCURTU Despre aceastã tristã lume
Printre cei ce s-au ocupat de arheologia ºi istoria Cetãþii
laconicã, privitoare la cercetãrile lui Paul Nicorescu Cât va mai exista hârtie
Albe, parte componentã extrem de importantã a
ºi ceea ce a descoperit în acest fascinant topos al ªi cât voi mai purta un nume.
Basarabiei, este ºi profesorul ºi cercetãtorul ºi istoricul
Basarabiei.
Paul Nicorescu (n. 29 iunie 1890, Bacãu, jud. Bacãu – m.
Aceste mãrturii scriptice ºi iconografice, astãzi, Ce pierd trãind, câºtig prin artã
24 iunie 1946, Iaºi, jud. Iaºi), care, dupã finalizarea
completeazã imaginea unor oameni care au fãcut
studiilor de specialitate în ºcolile Apusului, începe Sau crede mintea mea… nebuna!
istorie ºi care au dat un anume sens istoriei locale.
cariera didacticã, predând Istoria ºi Geografia la un liceu De fapt, ºi arta, în esenþã
din oraºul Cetatea Albã. E sinonimã cu minciuna.
*
Pentru activitatea sa la catedrã ºi pentru cercetãrile
Cetatea Albã, 28 ianuarie 1920
arheologice întreprinse în acest areal este ales deputat Amestecând flori otrãvite
în 1920-1922 ºi 1926-1927, precum ºi primar al oraºului
Iubite d[omnu]le Andrieºescu, În sufleteºtile infuzii
Cetatea Albã în anii 1926-1929.
Remarcabile sunt investigaþiile ºi cercetãrile sale în
Ea-nvie liniºtea ucisã
„Post festum”, de ziua onomasticã1 îþi urez cu frãþie ªi o-npãiazã cu iluzii.
domeniul arheologiei ºi al numismaticii, precum ºi al
toate cele bune. A venit de câteva zile amicul
iconografiei unor monumente care au contribuit, esenþial,
Petrovici, care mi-a transmis toate salutãrile predate Da, mint! Dar nimeni nu mã ºtie,
la elucidarea unor probleme de istorie localã, naþionalã
lui.
ºi europeanã. În artã îmi înec amarul
Ce mai faci altfel? Te-ai stabilit în Bucureºti,
Amintim, aici, doar câteva dintre contribuþiile sale
definitiv? Ce mai lucrezi? Eu cu sãpãturile am
ªi recurgând la poezie
ºtiinþifice de o realã ºi permanentã valoare: Taurul pe Din cioburi îmi zidesc altarul.
nimerit-o bine, am dat peste o adevãratã minã de
monedele de la Tyras, Chiºinãu, 1928; Cetatea Albã,
antichitãþi2.
Craiova, Editura „Ramuri”, [1931], 32 pagini + 25 de Din rãni îmi fac fântâni de rouã
Mai scrie din când în când câte o c[arte] p[oºtalã].
reproduceri (Colecþia „Apollo”); Lucrãri de consolidare
Cei de la Cluj3, tac ca niºte crapi. Din lacrimi – diamante reci,
ºi restaurare la Cetatea Albã, Chiºinãu, 1931; Monete
Cu frãþie ºi salutãri, Din amintiri storc viaþã nouã
moldoveneºti bãtute la Cetatea Albã, Bucureºti, 1944,
P. Nicorescu ªi lacrimi fac din pietre seci!
10 pagini + 1 planºã (Analele Academiei Române.
Memoriile Secþiunii Istoria. Seria III. Tomul XXVI.
Note: Originalul acestei epistole, inedite, se aflã în Din chinuri modelez tipare
Memoriul 16) ºi, desigur, altele care au fost receptate,
biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureºti.
temeinic, de unii dintre confraþii sãi. Pentru luminã ne-ntreruptã
Gândurile acestea mi-au fost sugerate de o cartolinã 1
Sorb întunericul din soare
ilustratã trimisã istoricului ºi arheologului Ioan În ziua de 7 ianuarie se sãrbãtoreºte Sfântul Ion.
2
Fapt confirmat de articolele ºi studiile sale.
ªi din iubire fac o luptã!
Andrieºescu (1888-1944), care reprezintã, pe recto, o 3
Trimiterea se face la colegii de specialitate din Cluj.
imagine a Cetãþii Albe, iar pe verso conþine o epistolã,

COªMAR

Lumea aºa cum este Doamne! Ce noapte adâncã, ce noapte!

Balauri adormiþi pe comori
În aºternuturi de flacãrã palidã

Zidul Berlinului Înveliþi cu blesteme!

Vise care se adunã
Într-o mie de oglinzi cu ape negre
Lumea întreagã a auzit marea veste: „zidul Berlinului”, zidul care despãrþea La hotarul dintre om ºi cuvânt.
cele douã Germanii, adicã partea capitalistã de cea socialistã, deci „zidul Berlinului”,
care reprezentase o parte din „cortina de fier” dintre cele douã tipuri de societãþi, Raze de lunã strãbat
cãzuse. Lumea îºi trimise reprezentanþii pentru a vedea cu ochii lor, adicã pe viu Prin zdrenþe de-ntuneric
Vasile Szolga (cam impropriu spus „pe viu” deoarece era fãcut din beton, piatrã ºi cãrãmidã ºi nu
avea nimic viu în el) ceea ce se întâmplase. Mulþi din cei ce au ajuns acolo au luat
Decupând zei cu contururi incerte
Pentru religii uitate sau nedescoperite încã,
chiar câte o bucatã, de beton, de tencuialã, câte o cãrãmidã, o bucatã de fier, sau Spirale de zgomote surde
sârmã ghimpatã, drept amintire a acestui mare succes al lumii libere. La hotarul dintre om ºi cuvânt.
ªi reprezentanþi din România au fãcut acelaºi lucru, reprezentanþi care nu erau alþii decât cei care
conduseserã þara ºi pânã în acel moment ºi se bucuraserã de „binefacerile” regimului. Aveau, acum, acasã Drumuri spre nicãieri se târãsc,
câte o bucatã din zidul care le aducea aminte de vremurile trecute: ehei! ce vremuri au fost când puteau sã Se atârnã de neguri…
facã tot ce voiau fãrã sã dea socotealã nimãnui! Acum, însã, în democraþie (o democraþie originalã), Rãscruci bolnave de nehotãrâre
trebuie sã dai socotealã celor care, cicã, te aleg în funcþii înalte. Dar nu ºtiu cum se fãcu, cã în noile
Între douã meridiane
structuri de conducere apãrurã tot ei, cei care ºi pânã atunci fuseserã în fruntea bucatelor. La un moment
Cautã punþi parazite
dat îºi dãdurã seama, cã de fapt, acum este chiar mai bine decât înainte, se îmbogãþirã furând pe rupte din
La hotarul dintre om ºi cuvânt.
avutul statului (cine oare sã-i controleze, cã doar tot ei erau cei care trebuia sã se controleze).
Când lumea începu totuºi sã se întrebe ce ºi cum stã treaba, de unde averile lor colosale, cum s-au furat
pãduri, ba chiar munþi întregi, îºi aduserã aminte de „zidul Berlinului” ºi îºi înconjurarã proprietãþile cu Cernite nãluciri,
ziduri înalte, chiar îi întrecurã pe cei care construiserã zidul Berlinului, ziduri de multe ori electrificate, Continente care ºi-au dezmoºtenit harta,
înconjurând domenii întinse, cu palate având camere, de nu le ºtiau nici ei numãrul, cu piscine ºi, am auzit, Suflete, ca niºte rãni fãrã trupuri,
cu heliport (mâine-poimâine vor apãrea ºi mici aerodromuri pe proprietãþile lor) ºi parcuri. Unii au îngropat, Monede care ºi-au amanetat efigia,
ca un talisman, câte o bucatã din „zidul Berlinului” în fundaþia sau chiar în zidul care le înconjoarã Bulgãri de lut ocolind forma ulcioarelor,
proprietatea. Toate acestea pãzite de „bodigarzi” (în locul trupelor armate regulate din vremea adevãratului Torente de venin aþinând calea ºerpilor,
„zid al Berlinului”) care de multe ori nu te lasã nici mãcar sã te apropii de aceste domenii. Când aceºti Meandrele sensului întoarse pe dos,
îmbogãþiþi „de rãzboi” ies pe stradã, cã deh, mai trebuie sã se ocupe ºi de treburile þãrii, adicã sã mai fure Echilibru hãituit de sisteme de ecuaþii…
din averea care parcã nu se mai terminã, (ce þarã bogatã avem!) au maºini mari ca niºte tancuri, cu geamuri
fumurii, sã nu poþi vedea cine este înãuntru. Doamne! Ce noapte adâncã, ce noapte!
ªi uite aºa se umplu þara de o grãmadã de „ziduri ale Berlinului” care protejeazã pe cei ce erau ºi pe Ce prãpastie,
vremea adevãratului „zid al Berlinului” în fruntea bucatelor. La hotarul dintre om ºi cuvânt!
 ARTE SI
, LITERE
20
sãu preferat „Jude neºtiutul”. Filmul intitulat „Jude”, fidel

Rezilienþã romanului, reuºeºte sã propunã spectatorului o dramã romanticã

beneficiind de o distribuþie unde actorii principali, Christopher
Eccleston (întruchipându-l cu mare fineþe ºi pasiune pe Jude) ºi
tânãra Kate Winslet (o Sue „free-spiritˆ, deopotrivã inteligentã
Alexandru CAZACU ºi sensibilã) oferã o prestaþie de excepþie. Christopher Ecclecton,
dupã o carierã greu de egalat atât în teatru, televiziune ºi
În ultima perioadã cuvântul rezilienþã, datoritã contextului farmecul acesteia ºi se îndrãgosteºte de ea. Sue preferã cãsãtoria cinematografie pe mai multe continente, declara cã dacã cineva
economic-social, este utilizat tot mai des în conversaþii formale cu profesorul Phillotson, mai ales dupã ce aflã situaþia vrea sã-i defineascã jocul actoricesc acela va trebui sã-l vadã în
sau informale. Capacitatea de a reveni la normal dupã un ºoc, matrimonialã neclarã a lui Jude. Realizeazã însã un mariaj filmul „Judeˆ. Kate Winslet face din Sue Bridehead un personaj
indiferent de natura lui, va prezenta mereu interes, nu doar atunci neconsumat pânã când cedeazã insistenþelor lui Jude ºi se decide feminin complex, hipersenzitiv, dar rebel, fiind în final strivit de
când presiunea este globalã. Iar sã aibã o relaþie cu vãrul ei. dublul standard al societãþii, dar ºi de propria sa conºtiinþã.
despre rezilienþa de fiecare zi ºi Îndrãgostiþii duc iniþial o viaþã Individual, dar mai ales prin
rezilienþa generalã a individului liniºtitã, el reuºind sã lucreze ca „chimiaˆ dintre actorii
literatura a oferit descrieri mai mult restaurator de biserici sau luând principali se reuºeºte un nivel
sau mai puþin edificatoare în diverse diverse lucrãri de prelucrare a valoric al interpretãrii cum
epoci. Romanul „Jude the obscureˆ pietrei, pregãtindu-se seara cu putem vedea în puþine
(tradus în limba românã drept Jude îndârjire pentru examenul de la ecranizãri period-drama. Cei
neºtiutul) de Thomas Hardy, apãrut Christminster, studiind latina ºi doi nu doar cã par „one person
în 1895, poate fi considerat un greaca. Dar Arabella reapare în split in twoˆ, dar reuºesc sã
exemplu. Iar ecranizarea cãrþii din viaþa lor cu un bãiat ce pretinde creeze un raport subtil ºi delicat
anul 1996, la rândul ei, o subliniere a fi conceput de ea cu Jude. cu publicul Actriþa va cunoaºte
vizualã reuºitã a universului Acesta, împreunã cu Sue, decid un an mai târziu, datoritã
dezvoltat de marele romancier sã-l creascã ei, numindu-l Little filmului comercial„Titanicˆ, o
englez. Father Time, pe lângã cei doi glorie internaþionalã.
Thomas Hardy s-a nãscut în copii ai lor apãruþi între timp. Irlandezul Liam Cunningham
1849 în Higher Bockhampton, Situaþia materialã devine repede îl interpreteazã exemplar pe Mr.
comitatul englez Dorchester, în precarã din cauza situaþiei lor Phillotson, subliniind prin acest
familia unui zidar. Devine ucenicul aparte: veri ce trãiesc în personaj tradiþionalismul ºi
câtorva arhitecþi din zonã, apoi se concubinaj. Bisericile unde conservatorismul epocii
înscrie la King’s College din Londra lucreazã Jude îl alungã la aflarea victoriene ajunse la final.
pe care îl va absolvi ca licenþiat în legãturii de rudenie dintre ei, iar Carismatica actriþã australiancã
Arhitecturã. Revine în Dorchester. cei din jur îi resping. Din acest Rachel Griffith este o Arabella
lucreazã ca arhitect o vreme, apoi se Afiºul filmului din 1996 motiv sunt nevoiþi sã schimbe care încapsuleazã pasiunea ºi
dedicã integral scrisului. Publicã mereu oraºul ducând o viaþã impulsivitatea, tensiunea dintre
începând cu 1871 zece romane, nomadã plinã de lipsuri ºi Scriitorul Thomas Hardy (1849-1928) ideal ºi real-senzual, dar ºi o
„de caracter ºi împrejurãri” cum el provizorat. Bãiatul lui Jude anumitã adaptabilitate la orice
însuºi le-a denumit, în care expune este afectat profund. Când tatãl lui ºi Sue sunt tip de context. Actriþa June Whitefield o întruchipeazã candid pe
o viziune fatalistã asupra vieþii ºi plecaþi la lucru el îºi ucide cei doi fraþi vitregi ºi se matuºa Drusia care oferã de fiecare datã sfaturi ºi înþelegere
destinului individului. În toate sinucide spânzurându-se. Lasã o scrisoare în care nepotului ei Jude.
aceste lucrãri acþiunea se petrece îºi explicã gestul prin faptul cã astfel nu vor mai fi Se reuºeºte un portret realist al societãþii, epocii, naturii umane
într-un þinut imaginar numit trei persoane de hrãnit ºi adãpostit. Marcaþi de ºi naturii în general (superbe peisaje intra ºi extra-muros din
Wessex, inspirat din regiunea sa tragedie ºi punând totul pe seama pãcatului în care Anglia epocii delecteazã spectatorul într-o manierã aparte, ce
natalã, aºa cum mai târziu va ei trãiesc, Sue decide sã se întoarcã la soþul ei fascineazã ºi atrage solicitând participarea acestuia).
proceda americanul William legal. I se dãruie împotriva voinþei pentru a se Scenariul bine sintetizat dupã roman este semnat de Hossein
Faulkner cu magicul sãu comitat autopedepsi. Jude se întoarce de asemenea la Amini, iar muzica ce acompaniazã corect scenele aparþine lui
Yoknopatawpha. Dupã ce romanul Arabella care îl trateazã neglijent ºi îi grãbeºte Adrian Johnson.
Jude the obscure este primit cu sfârºitul. Bunãtatea ºi silinþa pe care ºi-o dã nu îl S-a spus cã regizorul Winterbottom este în acest film „un
ostilitate de anumite cercuri sociale ajutã pe Jude la nimic. Nu poate trãi cu persoana furios cu privirea limpedeˆ ºi cu o percepþie vizualã a dramei.
din upper class, dar ºi de membri iubitã ºi nu-ºi realizeazã visul de-a fi student. Ia Eroilor principali li se împrumutã convingerea lui Thomas Hardy
marcanþi ai bisericii anglicane totul ca o pedeapsã pentru cã a dorit o uniune „better right than happyˆ potrivit cãreia este mai bine sã cunoºti
(episcopul de Wakefield a ars liberalã fãrã cãsãtorie cu persoana iubitã adevãrul ºi sã fii un om bun ºi drept asumându-þi riscul ca aceastã
cartea în public), Hardy decide sã nerespectând ordinea societãþii. Moare singur ºi decizie sã te împiedice sã fii fericit. Universalitatea tristei poveºti
renunþe la roman ºi scrie doar neºtiut chiar în ziua în care se inaugura începerea de dragoste ºi cadrul social în care aceasta se consumã este
poezie ºi nuvele. Se stinge în anul unui nou an universitar la Christminster. reinterpretatã de regizor într-un mod auster, dar nelipsit de
1928, iar rãmãºiþele sale Regizorul Michael Winterbottom a debutat în compasiune. Stilul e numit „in cold light of the dayˆ .
O ediþie a cãrþii din 2019 Imaginea realizatã de operatorul Eduardo Serra oferã filmului
pãmânteºti sunt împãrþite de televiziune, lucrând la diverse seriale ºi pelicule
Westminster Abbey din Londra (în documentare. Apoi va începe o carierã prolificã în un ton aparte. Prologul are scene filmate în alb-negru cu nuanþe
faimosul Colþ al Poeþilor) ºi de cimitirul bisericii Stinsford din filme de lung metraj. La aceastã orã filmografia sa numãrã mai de gri ºi albastru pentru a accentua lumea primitivã în care tânãrul
þinutul sãu natal. Este considerat unul dintre antecedenþii ficþiunii mult de ºaptezeci de pelicule tratând teme diverse ºi uneori dificile, Jude trãieºte. Magazine ºi locuinþe, strãzi ºi pieþe beneficiazã de
britanice moderne, lãsând în urmã epoca victorianã. Virginia însã intodeauna cu mizã artisticã ridicatã. Educat la Oxford ºi o frumuseþe particularã ce se estompeazã lãsând loc unui spaþiu-
Woolf aprecia cã romanele lui Hardy conþin „moments of capcanã fãrã scrupule. Relaþia psihologicã cu spaþiul ºi utilizarea
visions... vivid to the eye but not to the eye alone, every sense obiectelor corelative ale acestuia îi reuºeºte
participates”. Arta lui Hardy îºi atinge zenitul prin subtila foarte bine lui Winterbottom. Motivul
înþelegere filosoficã a personajelor. El este unul dintre puþinii centrului ºi al periferiei se prezintã ca unul
autori care reuºeºte sã punã pe tapetul epocii motivele care duc la ritmic. Structurile spaþiale þin ºi de
o „tragedie a scopurilor nerealizate”. Criticii spun cã D.H. perspectiva de comunicare cu cititorul ºi
Lawrence a reuºit sã transforme viziunea lui Hardy asupra spectatorul. Distanþa dintre ele subliniazã
aspiraþiei sociale, sexuale ºi vitaliste într-un nouã tipologie ironia amarã ce se doreºte comunicatã. Nu
tematicã, care are la bazã filosofia desprinsã din personajele întâmplãtor, aceastã recurenþã a jocului cu
þinutului Wessex. Simþul dramatic al scriiturii, limbajul puternic distanþele ºi spaþialitatea din text l-au fãcut
ºi spendidele descrieri ale peisajului rural englez îl fac un scriitor de altfel pe marele scriitor francez Marcel
extrem de popular chiar ºi astãzi. Toate romanele sale sunt despre Proust sã remarce la lectura cãrþii lui Hardy
aspiraþia conºtiinþei umane ºi lupta spre evoluþie ºi autodepãºire. „cette géometrie du tailleur de pierre dans
Deºi convenþiile sociale, condiþiile morale ori fatalitatea fac uneori roman!”. Poziþionarea lui Jude se va afla
ca deznodãmântul sã nu fie unul dorit, dorinþa de evoluþie mereu între raþiune ºi instinct, aºa cum viaþã
spiritualã ºi moralã, rãmâne ca emblemã ºi imbold pentru lui se aflã între cele douã femei, Arabella ºi
generaþia urmãtoare. Sue.
Cartea Jude the obscure se aflã la interferenþa dintre romanul Thomas Hardy ne propune un erou de
gotic ºi bildungsroman. Jude Fawley, un orfan locuind cu mãtuºa extracþie prometeicã care face trecerea din
sa Drusia în zona ruralã Wessex, doreºte sã studieze în oraºul labirintul secolului al nouãsprezecelea cãtre
universitar Christminster (modelul real fiind universitatea noul mileniu. Un text palimpsest conþinând
Oxford) ºi sã ajungã o persoanã respectabilã precum profesorul lumea greco-romanã peste care se suprapune
sãu domnul Phillotson. Viaþa lui se desfãºoarã în afara creºtinismul aparþinând epocii victoriene
convenþiilor sociale ale Angliei victoriene. Lucreazã ca pietrar ºi târzii. Ecranizarea lui Winterbottom din 1996
tehnician arhitect (mediu profesional bine cunoscut de autor), Sue (Kate Winslet) ºi Jude (Christophor Eccleston) este la înãlþime, reuºind sã livreze un mesaj
iar seara se dedicã pregãtirii pentru admitere la universitate. aproape subliminal de speranþã ºi
Ambele activitãþi le face cu efort ºi sincerã dedicare. Se cãsãtoreºte Bristol va considera cã „fiecare scenã trebuie tratatã emoþional indestructibilitate a spiritului. În ciuda tuturor obstacolelor întâlnite,
cu abila ºi manipulatoarea, dar frumoasa, Arabella Donn, total corect ºi realizatã onest la momentul filmãrii, astfel gradual se a eforturilor fãrã succes, a lipsei de ºansã ºi chiar a sacrificiului
incompatibilã în preocupãri cu el. Cei doi se vor despãrþi repede acumuleazã acele secvenþe de adevãr pânã când ia naºtere un rãmase fãrã rezultatul scontat. Se poate citi ºi viziona o pledoarie
fãrã a divorþa. Vizitându-ºi fostul profesor, pe care îl considera grup suficient ce poate deveni o poveste interesantã pentru pentru rezilienþã. Indiferent de ºocurile la care individul a fost ºi
un model, Jude o revede pe veriºoara lui, Sue. Este fascinat de spectator”. Al treilea film realizat de Winterbottom în 1996, cel va fi supus mereu.
comportamentul total neconformist, dar ºi de inteligenþa ºi care îl va consacra internaþional, a fost ecranizarea romanului
 CRONICÃ TEATR
TEATRALÃ
TRALÃ 21

Doi pe un balansoar,
de William Gibson, regia Cristi Toma
ARCUB – Sala Mare
Compania de teatru „Cristi Toma” a fost înfiinþatã în
anul 2012 de un grup de studenþi ºi profesorul lor. Cristi
Toma s-a decis atunci sã monteze „Visul unei nopþi de
În ianuarie 2012 Cristi Toma le propunea foºtilor
studenþi Andrei Vasilescu ºi Mihai Capatina sã punã în
scenã „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale, piesã jucatã
cu mare succes. Andra Iulia Stoicescu (actriþa din „Doi
pe un balansoar”) dãdea atunci probã pentru Miþa
Baston. Astfel, compania înfiinþatã a avut drept
cofondatori pe Andrei Vasilescu, Mihai Capatina ºi Andra
Mona
Dobrisan
,
Ei (Jerry ºi Gittel) trãiesc o
incitantã poveste. Sunt profund marcaþi de experienþe
negative cu foºtii lor parteneri de viaþã. Cei doi reuºesc,
însã, într-un final, în drumul unuia cãtre celãlalt, sã-ºi
vindece rãnile ºi sã spere.
Acþiunea se petrece în New York, unde Jerry
Ryan renunþase la cariera de avocat dupã ce soþia
lui din Nebraska ceruse divorþul. În New York o
întâlneºte pe Gittel Mosca, o dansatoare sãracã
din Greenwich Village ºi împreunã cei doi încearcã
sã-ºi regleze vieþile.
Douã destine, douã personaje înzestrate cu
generozitate de scriitor, doi actori extrem de bine
distribuiþi, cu o tinereþe maturã, care timp de douã
ore relevã spectatorului o hartã a iubirii ºi a
cunoaºterii de sine.
„Doi pe un balansoar” – emoþie, ingenuitate,
prejudecãþi spulberate ºi iubire. Felicitãri, Cristi
Toma!

Iulia Stoicescu, cu spectacole jucate în România, Elveþia

varã” a lui Shakespeare cu studenþii sãi dupã ce, jucând
într-un parc scene din aceastã emblematicã piesã, a stârnit
interesul trecãtorilor, primind ropote de aplauze. Cu
„Visul unei nopþi de varã” au avut mai mult de 60 de
reprezentaþii la Sala Palatului, Teatrul Nottara, Palatul
Copiilor, Teatrul Naþional din Târgu Mureº...
ºi R. Moldova: „Cerere în cãsãtorie” de Cehov, „Doi pe
un balansoar” de William Gibson, „Priveºte înapoi cu
mânie” de John Osborne, „Tinereþe fãrã bãtrâneþe ºi viaþã
fãrã de moarte” de Petre Ispirescu ºi altele.
„Doi pe un balansoar” de William Gibson este despre
o poveste de dragoste dintre El ºi Ea, dezamãgiþi, visãtori,
regretând când ºi când, dar cu speranþa în suflet a unei
vieþi mai senine. ªi a unei iubiri ce va sã vinã, în care un
avocat ºi o dansatoare, având deja propriile drame
personale, se îndrãgostesc ºi decid sã meargã pe acelaºi
drum, nefiind siguri cã îºi pot escalada propriile poveºti
sentimentale.
Au existat multe montãri ale acestei
piese de-a lungul timpului, montãri
celebre precum cea de la Teatrul Mic în
1992, regia Ludmila Szekely Anton, cu
Dan Condurache ºi Maria Ploae sau cea
regizatã de Radu Penciulescu în 1964,
avându-i protagoniºti pe Victor
Rebengiuc ºi Leopoldina Bãlãnuþã.
Iatã, cu greutatea unor asemenea
argumente, cã nu le-a fost uºor celor doi
actori (Andrei Vasilescu ºi Andra Iulia
Stoicescu) sã realizeze acest proiect.
Actori cu un joc plin de sensibilitate ºi
nuanþe, cu schimbãri de decor rapide pe
care se mulau ºi legau firul romantic al
dramei lor, desfãcând câte un nod de la un
ghem fãrã final.
Frumoasa Andra Iulia, expresivã, puternicã, cu o voce
clarã ºi dicþie impecabilã, susþine timp de douã ore ºi un
sfert o partiturã grea, solicitantã, alãturi de chipeºul
Andrei Vasilescu.
22 SPIRITU ALIT
SPIRITUALIT ATE
ALITA

Noi convorbiri duhovniceºti cu †Ioan al Banatului (X)

„Tristeþea tânãrului bogat”

Luminiþa Cornea: Sfântul Evanghelist Iatã un model de tânãr! Care dintre tineri, decât oricare dintre frãþiile voastre, pentru
Matei ne povesteºte (Matei19, 16-26) cã a astãzi, ar putea veni la Hristos ºi sã-I spunã cã atunci Þara lui Israel era sub dominaþie
venit la Hristos un tânãr dregãtor bogat care cã munceºte cinstit ºi cã a pãzit toate romanã. Oamenii trebuia sã dea aspre dãri
a cãzut înaintea Domnului ºi L-a întrebat: poruncile? Iatã un model de tânãr, am putea Împãrãþiei romane. Vã amintiþi de mai
Învãþãtorule bun, ce sã fac ca sã dobândesc spune, care are merit la Hristos. Pânã aici marele vameºilor, Zaheu din Ierihon. Deci,
viaþa de veci? Mântuitorul i-a rãspuns cã, este bine. Dar când îi spune Mântuitorul sã- peste tot erau aceºti vameºi care strângeau
dacã vrea sã aibã viaþã veºnicã, trebuie sã ºi vândã averile ºi sã le împartã sãracilor, din fiecare casã darea cãtre cei ce ocupaserã
pãzeascã poruncile: „Sã nu ucizi, sã nu tânãrul bogat ºi-a aplecat capul în pãmânt þara. Prin urmare, ce averi mari putea sã aibã
sãvârºeºti adulter, sã nu furi, sã nu ºi I-a întors, cum spunem în popor, spatele tânãrul? Nu spune evanghelistul cã avea
mãrturiseºti strâmb”, sã-ºi cinsteascã lui Hristos, lui Dumnezeu. vreo turmã de cãmile etc., aºa cã sã nu vã
pãrinþii ºi sã-l iubeascã Ce-a vrut oare sã facã Hristos imaginaþi cã avea vreun palat de lux sau
pe aproapele sãu. cu tânãrul acesta? Hristos l-a cine ºtie ce bogãþie raportat la ziua de
Tânãrul a rãspuns cã vãzut cã ºi-a dobândit averea astãzi. Avea ºi el tot ce era necesar pentru
toate acestea le-a pãzit cinstit, cã a þinut toate familie, nu era cerºetor. Era un om poate,
din copilãrie. poruncile din copilãrie. Când poate, peste media oamenilor din vremea
Mântuitorul, spune i-a spus: vinde ºi împarte aceea. Pentru o brumã de aºa-zisã avuþie s-
Sfântul Evanghelist sãracilor ºi urmeazã-mi mie, a despãrþit de Hristos ºi s-a dus înapoi la
Matei, s-a uitat cu drag Hristos a vrut sã-l facã apostol, truda vieþii lui.
la el ºi i-a spus cã una îi a vrut sã-l facã ucenic al Lui. L.C.: Înaltpreasfinþite Pãrinte, desigur
mai lipseºte: „vinde Cum nu ºi-ar fi dorit Hristos sã mulþi sau cel puþin unii dintre credincioºii
averea ta, dã-o aibã un ucenic lângã El, care de astãzi ar spune cã, dacã ar fi fost atunci
sãracilor, ºi vei avea este cinstit ºi care a împlinit în faþa lui Hristos, L-ar fi urmat. Vã rog sã
comoarã în cer; dupã toate! Iatã, Hristos a vrut sã-l continuaþi aceastã idee.
aceea, vino ºi urmeazã- facã apostol, ucenic al Lui, ºi Îps. Ioan: Bineînþeles, puteþi zice: Pãrinte,
Mi”, la care tânãrul s-a el a refuzat. Este întâmplare, nu dacã eu eram atunci în faþa lui Hristos, eu
întristat ºi a plecat, e o parabolã, nu este un eseu, Îl urmam. Dar Hristos a fost pe pãmânt în
deoarece, afirmã nu este o formã literarã de a urmã cu douã mii de ani, deci eu n-am avut
evanghelistul, avea vorbi. Lucrul acesta s-a ºansa de a mã întâlni cu El ºi sã-mi facã
multe avuþii. Aceastã întâmplat aievea între Hristos aceastã chemare. Nu este adevãrat, pentru
pericopã evanghelicã se ºi un tânãr. Iatã ce a refuzat cã avem Evanghelia lui Hristos ºi avem
citeºte în duminica acel tânãr! A refuzat apostolia. dangãtul bisericii care ne cheamã la fiecare
numitã a Tânãrului A refuzat sã fie ucenic al lui praznic ºi sãrbãtoare. De fiecare datã când
bogat. Într-un cuvânt de Hristos. A refuzat sã stea în faþa auziþi dangãtul clopotului bisericii, sã ºtiþi
î n v ã þ ã t u r ã , lui Dumnezeu în veºnicie. cã Hristos ne spune fiecãruia dintre noi:
ÎPS Ioan cu volumul Omul
Înaltpreasfinþia Voastrã comoara lui Dumnezeu Ce spune arhanghelul Gavriil Lasã-le toate ale tale pentru o clipã ºi
aþi numit-o Duminica preotului Zaharia când îi urmeazã-Mi Mie! Vino la sfânta bisericã!
Tânãrului trist. Vã rog sã ne puneþi la suflet vesteºte cã soþia lui Elisabeta va naºte un Câþi dintre fraþii noºtri, astãzi, ascultã
explicaþia. fiu? Preotul Zaharia s-a îndoit, cã era în chemarea lui Hristos? Cei care nu ascultã
Înaltpreasfinþitul Ioan: Aceastã sfântã vârstã ºi el ºi soþia lui. Atunci, vãzând aceastã chemare rãmân acasã triºti. Oamenii
evanghelie nu e o parabolã, ci efectiv s-a arhanghelul cã s-a îndoit, straºnic îi spune: care nu vin la bisericã sunt triºti. Îi vedeþi
întâmplat. Un tânãr s-a apropiat de Iisus ºi Eu sunt Gavriil, care stau înaintea lui când vã întoarceþi acasã de la sfânta bisericã
L-a întrebat ce sã facã ca sã dobândeascã Dumnezeu! Auziþi! Cine a fost, cine este cã ei sunt triºti, iar frãþiile voastre aveþi
viaþa de veci. Deducem din contextul Arhanghelul Gavriil? Cel ce stã înaintea lui feþele luminate, binecuvântate de
evangheliei cã acest tânãr era un om înstãrit Dumnezeu! Tot aºa a vrut ºi Mântuitorul Dumnezeu, ºi sufletele mângâiate de harul
oarecum. Nu era sãrac, avea ceva avere, deci nostru Iisus Hristos sã facã din acest tânãr, iubirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
am putea spune cã la Hristos a venit un tânãr sã stea veºnic în faþa lui Dumnezeu. Nu într- Deci, nimeni nu va putea spune: Doamne,
care ar putea fi model pentru mulþi dintre o zi, într-o veºnicie. ªi el, întristat, a plecat. de-aº fi trãit ºi eu în vremea Ta ºi m-ai fi
tinerii de astãzi. Mântuitorul nu-i spune cã L.C.: Dar, Înaltpreasfinþite Pãrinte, cum sã chemat, n-aº fi fãcut ca tânãrul acela ºi Te-
ºi-a câºtigat averea în mod necinstit. nu fie întristat!? Fiind bogat, nu vroia sã aº fi urmat. Îþi va spune, atunci, Hristos: Dar
Mântuitorul, ca Fiu al lui Dumnezeu, ºtia se despartã de averea lui. Totuºi, bogãþia tu n-ai auzit în fiecare duminicã ºi
toate, ºtia cum ºi-a dobândit averea, prin este trecãtoare. sãrbãtoare dangãtul clopotului? N-ai auzit
muncã cinstitã. ªi atunci, când îi spune sã Îps. Ioan: Evanghelia spune cã era bogat. evanghelia cititã de preot în faþa sfântului
împlineascã poruncile, tânãrul îi rãspunde cã Pentru vremea aceea era bogat, dar cred cã altar? Nu vei putea spune cã n-ai auzit
le-a þinut din copilãrie. fiecare aveþi mai multã avere decât avea dangãtul clopotului, chemarea lui Hristos.
Care dintre noi ar putea sã dea mãrturie tânãrul acela. Bãnuiesc cã dumneavoastrã De aceea, duminicii trecute în calendarele
înaintea lui Hristos cã tot ce am dobândit în ºi fiecare dintre cititori aveþi o casã, o noastre ca Duminica Tânãrului bogat, eu i-
viaþã am fãcut doar din muncã cinstitã? Adicã gospodãrie, la þarã, probabil, o palmã de aº zice cã este Duminica Tânãrului trist sau
am þinut toate poruncile, din copilãrie. Eu vã pãmânt ºi douã palme bãtute de muncã ºi Duminica Tânãrului care a refuzat sã fie
mãrturisesc cã nu i-aº fi putut rãspunde aºa doi ochi înlãcrimaþi. Având în vedere istoria apostolul lui Hristos.
lui Hristos. Din copilãria mea ºi pânã astãzi poporului lui Israel din vremea aceea, sã ºtiþi
n-am þinut toate poruncile, am mai cãzut... cã tânãrul acela avea mai puþinã avuþie A consemnat Luminiþa Cornea

gânduri printre rânduri...
Vã place fotbalul? Mergeþi
– sau aþi mers, – la meciuri
pe stadion? Credeþi cã ºtiþi
totul despre fotbal? Dacã aþi
rãspuns „da”, vã recomand
sã citiþi o carte: „Zâmbind din
iarbã”. Sau de fapt, vã
recomand sã o citiþi ºi dacã
aþi rãspuns „nu”. Pentru cã
veþi gãsi acolo o lume, la care
Mirela-Maiana
în general nu are oricine acces.
O „lume închisã”, cum s-ar
Mladin putea numi: lumea fotbalului.
ªi am sã vã mai pun o
întrebare: Îl cunoaºteþi pe
Cornel Dinu? Dacã aþi rãspuns „da” (ºi cred cã sunt puþini cei
care rãspund „nu”), ei, bine, eu vã spun cã nu-l cunoaºteþi. De
unde sã-l cunoaºteþi? De unde ziceam ºi eu cã-l cunosc: de pe
terenul de fotbal ºi de la televizor. Cu pasele lui frumoase, cu
meciurile lui mari în care i-a avut ca adversari pe Eusebio, pe
Pele (Doamne!)... Cu ironiile lui, cu comentariile lui
inconfundabile... Dar nu l-am cunoscut cu adevãrat decât când i-
am citit cartea „Zâmbind din iarbã”. Aº vrea sã vorbim puþin
despre aceastã carte, scrisã de acest uriaº al fotbalului românesc.
Cartea a fost publicatã în 2007, ca roman autobiografic, ºi a
fost urmatã de alte douã cãrþi: „Jucând cu destinul” (2008) ºi
„Misterele lui Mister” (2019). În prefaþa la „Zâmbind din iarbã”,
Fãnuº Neagu scria despre Cornel Dinu: „A fost, în vremea El
Mundialului din Mexico, considerat cel mai bun fundaº central
din Europa. [...] Astãzi [...] scrie cãrþi. [...] Scriind, urcã în arborii
misterului aºa cum urca în copilãrie în Turnul Chindiei. Nu scrie
cu condei de trandafir sau condei de viþã. Are un stil ironic,
abrupt ºi uneori neprecaut. ªi totuºi, ce zvelte semne ale mirãrii
stau la izvorul poveºtilor sale.”
Cartea începe cu perioada primilor ani de viaþã ºi ajunge pânã
la momentul retragerii de pe gazon, cuprinzând deci întreaga
carierã de fotbalist a lui Cornel Dinu. Dar în acelaºi timp, este ºi
un fel de cronicã a acelei epoci, aºa cum o vede ºi o interpreteazã
el, de acolo din iarbã, de unde privea el lumea. Interesant este
modul cum interpretãrile date acelei lumi de tânãrul fotbalist de
atunci Cornel Dinu, alterneazã în carte cu interpretãrile date
aceleiaºi lumi – cu oamenii ºi faptele de atunci, – de povestitorul
Cornel Dinu ajuns în prag de ºaizeci de ani câþi avea când a scris
cartea. E un amestec elegant ºi tulburãtor de trecut, prezent ºi
viitor, toate coexistând într-o poveste captivantã. Poveste care îi
oferã autorului ºi prilejul de a-ºi exprima opinii personale
interesante despre viaþã ºi oameni, despre lumea de ieri, de azi ºi
de mâine, despre istorie, geografie, filosofie, politicã, teologie,
justiþie, industrie, agriculturã, ºi peste toate – mai presus de
toate, – despre fotbal.
Pe mãsurã ce citeam cartea, îmi veneau în minte întrebãri.
Oare cât o fi muncit la aºa o carte? Are 450 de pagini, dense,
aglomerate, pline de evenimente ºi de oameni – oameni cu nume
ºi prenume. Extraordinar de mulþi oameni – nu pot spune cam
câþi oameni apar în paginile cãrþii, nu i-am numãrat, – dar sunt
extraordinar de mulþi. Ce memorie o fi având ca sã-i þinã minte
pe toþi? Sau o fi þinut un jurnal?
Întâmplarea face sã cunosc câte ceva despre lumea fotbalului
din perioada despre care scrie Cornel Dinu în cartea lui. Pe câþiva
dintre oamenii din carte am avut norocul sã-i cunosc. Cred cã cel
mai mare noroc pe care l-am avut eu în viaþã a fost cã am cunoscut
niºte oameni mari. M-am bucurat sã-i gãsesc în cartea lui Cornel
Dinu exact aºa cum îi ºtiam ºi eu. Cel mai mult m-am bucurat sã-
l gãsesc în carte pe Miticã Tomescu, marele doctor Miticã Tomescu,
doctorul echipei naþionale de fotbal a României din perioada
„generaþiei Guadalajara”. L-am gãsit în cartea lui Cornel Dinu
exact aºa cum trãieºte el ºi în memoria mea. Mai mult, am gãsit în
carte o pozã a lui Miticã Tomescu. Eu nu aveam nicio pozã cu el.
A dispãrut aºa brusc, ºi într-o vreme mã temeam cã l-a uitat toatã
lumea, dar iatã cã în cartea lui Cornel Dinu este prezent ca personaj
principal, deci trãieºte: „El ne vindeca, el ne dojenea. El ne cãlca în
picioarele vorbelor, ca sã poatã sã ne trimitã proaspãt împãrtãºiþi la
lupta pe viaþã ºi pe moarte din teren... Îl iubeam ºi-l respectam,
fiindu-ne realmente ruºine dacã-l supãram.” L-am gãsit în carte ºi
pe Traian Ionescu, exact aºa cum mi-l aminteam din anii copilãriei
mele. Cred cã nimeni nu ar fi putut scrie mai bine despre ei decât
o face Cornel Dinu în cartea lui.
Despre toate întâmplãrile din carte, Cornel Dinu vorbeºte cu
bãrbãþie, fãrã dulcegãrii ºi sentimentalisme, dar nu prea reuºeºte
sã-ºi ascundã sensibilitatea în spatele acestei atitudini. ªi totul –
absolut totul, – este învãluit în dragostea lui imensã pentru fotbal.
Fotbalul, care îþi ia totul, ºi îþi dã totul. Iar întâmplãrile din carte
se succed rapid, ca pasele de pe gazon. ªi de fapt cred cã viaþa e
ca un meci: câºtigi, pierzi... Te uiþi în urmã: ce frumos a fost...
Spune undeva în carte Cornel Dinu: „Fotbaliºtii, creatori ai
unei forme de netãgãduit de spectacol, ca ºi actorii, ºi mã încumet
sã-i aºez lângã ei ºi pe mulþi scriitori ºi creatori de artã, au trãiri
puternice.” Cunoscându-i doar de pe stadion ºi de la televizor,
nu veþi avea niciodatã dimensiunea realã a acestor trãiri. Cartea
lui Cornel Dinu vã oferã ocazia ca mãcar sã intuiþi aceastã
dimensiune. Dimensiune care însã este permanent limitatã de
ceea ce sintetizeazã Cornel Dinu în urmãtoarea remarcã: „Nu
întâmpãtor, în vestiarele celor care au creat jocul – britanicii – stã
scris mereu incontestabil: «Este un joc de echipã ºi nimeni nu
poate fi mai puternic decât echipa.»”
„Zâmbind din iarbã” e o carte ca un film: vezi personajele –
atât de bine le descrie în cele mai mici detalii, – ºi le auzi, chiar cu
intonaþie – atât de vii sunt dialogurile.
Cartea începe cu perioada copilãriei lui Cornel Dinu. Apar în
paginile copilãriei: mama, tata, fratele, unchi, mãtuºi, naºi (apare
ºi naºul Fãnel Heriºescu Bolintineanu), prieteni, vecini, profesori,
colegi – toþi vii ºi în acþiune. Aflãm acum ºi povestea poreclei
EVOCÃRI
Zâmbetul Procurorului
„Procurorul” care dateazã din anii copilãriei ºi nu are nicio legãturã
cu studiile de Drept ce avea sã le facã mai târziu Cornel Dinu. ªi
se pare cã nu i-a displãcut aceastã poreclã care l-a însoþit toatã
viaþa. De aceea mi-am permis s-o folosesc ºi eu, vorbind despre
el. Mai târziu, ca antrenor, a devenit „Mister”.
Povestea continuã cu primii paºi în fotbal. Începuturi timide,
modeste, dar pline de pioºenie: „La «Stadionul Petrolul» [...]
pãºeam ca într-un sanctuar.”
ªi vine momentul apariþiei omului providenþial: Traian Ionescu,
fostul portar de la echipa armatei ASA Câmpulung Moldovenesc,
devenit antrenor la Dinamo. Ce descriere a acestui uriaº al
fotbalului nostru, cu apariþie de Humphrey Bogart, care vine ºi-
i schimbã viaþa copilului de la Târgoviºte! Cum trãieºte ºi acum
Traian Ionescu pentru Cornel Dinu! Ce plinã de viaþã e scena
apariþiei lui Traian Ionescu! Iar el, Cornel Dinu, copilul de atunci
aruncat în groapa cu lei, cu câtã recunoºtinþã ºi bãrbãþie vorbeºte
acum de Traian Ionescu! M-am bucurat sã-l vãd trãind acolo în
carte pe Traian Ionescu...
Dar cât de vii sunt toþi marii fotbaliºti ºi antrenori care trec
prin paginile cãrþii unii dupã alþii odatã cu anii din viaþa lui
Cornel Dinu... Citind cartea, veþi retrãi o epocã ºi veþi redescoperi
cu bucurie ºi respect nume mari din fotbalul românesc, unii pe
nedrept uitaþi...
Privind în urmã, antrenamentele de la Dinamo sunt descrise
astfel de Cornel Dinu: „un test infernal de rezistenþã, demn de
«Legiunea strãinã», sau de ceea ce mai vedem în zilele de azi în
peliculele cu instruirea fizicã la puºcaºii marini, sau serviciile
secrete de intervenþie.”
Gãsim în carte redatã pas cu pas ascensiunea ca jucãtor a lui
Cornel Dinu. Ce frumos redã trãirile la naþionala de juniori: „cu
aceeaºi sfinþenie a ochilor împãienjeniþi de lacrimi ºi a nodului
provocat în gât [...]. Totul, parcã, pânã la primul fluier de început.
Dupã aceea se declanºa arderea nebunã a victoriei sub steag.
Nimic nu mai conta.”
Apoi, la naþionala mare! Generaþia Guadalajara! „Pariul
copilãriei îmi reuºise – ajunsesem în naþionalã. Altfel ar fi avut,
oare, vreun sens sã accept sacrificiile fotbalului? Dar ºi câte
bucurii mi-a dat.”
A plecat din vestiarul mic din provincie, unde antrenorul le
spunea ca sã-i ambiþioneze: „Cu stângul nu ºtii, cu dreptul nu
dai, cu capul nu poþi! Ai tot viitorul în faþã!” ªi a ajuns sã joace
contra Braziliei lui Pele! Povesteºte: „Oricum, disputa noastrã
ce urma cu Brazilia era doar o complezenþã. [...] ªi eu, ºi Liþã
Dumitru ne-am cam luat în deposedãri ºi chiar vorbe cu Pele. Cu
timbrul sãu gros, nu ne scotea din... «filho de puta» ! N-are sens
sã mai traduc. Dar l-am ºi prins în colþul nostru de «16 metri» ,
într-o încercare de pressing agresiv ºi i-am întors mingea, spre
noi, cu cãlcâiul, printre picioare... Existã secvenþa ºi recunosc, a
fost doar o formã de teribilism. Doar atât. Legenda îi aparþine”.
Ca sã fiu sincerã, mi-ar fi plãcut sã scrie mai mult despre meciul
epocal contra lui Pele. Poate într-o altã carte...
Dar v-aþi întrebat vreodatã ce gândesc fotbaliºtii despre ziariºti?
Ziariºtii care stau acolo pe margine ºi observã tot. E grea ºi
munca lor, sigur cã este foarte grea, dar uneori sunt rãi. Zice
Cornel Dinu cu nãduf, în carte: „Cum dracu’ sã le ceri sã priceapã
prin ce trecem noi?... ªi mai ales atrocitatea confruntãrii din
aceastã iarbã fãrã umbrã ºi oxigen...” N-a mai putut, a izbucnit ºi
el, e om... Iar eu îmi cer iertare cã am reprodus aici singurul
cuvânt „neortodox” din carte, dar altfel nu aveam cum reda
întocmai pãrerea lui Cornel Dinu despre acest subiect. Apar în
carte mai multe nume de ziariºti ºi scriitori care fãceau ºi ei parte
din lumea fotbalului de atunci – însoþeau echipele peste tot ºi
scriau despre meciuri, despre jucãtori, antrenori, arbitri, despre
tribune... Printre aceºti scriitori, Eugen Barbu, numit în carte ba
„nea Jenicã Barbu”, ba „conu’ Jean Barbu”. Citind, îmi amintesc
fãrã sã vreau ºi fãrã sã mã pot opune, momentul 1976-1977,
când Cornel Dinu l-a numit pe Eugen Barbu „capul rãutãþilor”.
A zis ºi el o vorbã, era tânãr... Dar Eugen Barbu a început
„conflictul nuclear” cu Cornel Dinu. ªi dacã stau sã mã gândesc
– ce zisese Cornel Dinu, era aproape o drãgãlãºenie, un fel de
dezmierdare – pe lângã cum împroºca cu noroi Eugen Barbu în
oamenii aceia care chiar trudeau acolo pe terenul de fotbal – pe
frig, pe soare, în ploaie, în zãpadã... κi folosea pentru a face
acest lucru – ºi nu înþeleg nici azi cum putea face aºa ceva, –
condeiul talentat ce i-l dãduse Dumnezeu... Am toatã admiraþia
ºi tot respectul pentru faptul cã Cornel Dinu a reuºit sã ierte ºi sã
uite acest conflict, de parcã nici n-a fost... Oricum, în 2007 când
a apãrut cartea, Eugen Barbu pãrãsise de paisprezece ani
zbuciumul acestei lumi, ºi oricum „de mortuis nil nisi bonum”,
aºa cã Fãnuº Neagu a scris în prefaþa cãrþii: „Eugen Barbu îl
iubea enorm pentru pasa lui în diagonalã, lungã de 40 de metri.”
V-aþi gândit oare ce pãrere au fotbaliºtii despre meseria lor?
Gãsiþi rãspunsuri în cartea lui Cornel Dinu. De exemplu: „Ajutã-
mã, Doamne! Sã reuºesc sã aduc bucurie oamenilor ºi prin
jocul meu, spuneam în rugãciunea fiecãrei seri. ªi mã-ntrebam
cu acelaºi glas fãrã sã gãsesc, încã, rãspunsul. Bine, Doamne,
aduc, poate, bucurie alor mei, dar pe ceilalþi îi frâng. Aduc fericire,
dar nasc lacrimi. E, oare, bine?” Sau: „Dar, pe atunci, ne luptam
dar eram ºi prieteni. ªtiam ce-i suferinþa, o vedeam la tot pasul,
ºi perspectiva ei... De evitat doar prin iubirea ºi respectul
aproapelui. Aºa gândeam ºi ne comportam pe atunci.” Ar putea
fi aceasta chiar o definiþie a fairplay-ului, nu-i aºa? Vã aduceþi
aminte golul celebru marcat de Cornel Dinu, când i-a spus
arbitrului cã a marcat cu mâna? Tot de fairplay era vorba: arbitrul
nu vãzuse.
Dar gãsim în cartea lui Cornel Dinu lucruri despre care alþii nu
vorbesc: n-au vãzut, n-au auzit, nici pe-acolo n-au trecut... Gãsim
„mascarade de joc”, remize programate, fotbaliºti care jucau „la
23
douã capete”, gãsim scandaluri, lucrãturi, gãsim chefuri ºi beþii,
situaþii care mai de care, despre care Cornel Dinu vorbeºte deschis,
asumat, bãrbãteºte.
Foarte interesant este ºi cum reuºeºte sã reconstituie epoca ºi
din punct de vedere financiar Cornel Dinu.
Este interesant pentru cã, credem noi – nu-i
aºa? – fotbalul este despre bani. ªi de fapt
este ºi despre bani. ªi pentru cã nu prea ºtim
azi cum erau pe atunci banii în fotbal ºi poate
am vrea sã ºtim, Cornel Dinu vorbeºte, cu cifre, despre banii
câºtigaþi pe atunci în fotbal: salarii, prime de joc, indemnizaþii de
efort, diurne, fãcând comparaþia cu un salariu obiºnuit de la noi ºi
comparaþia cu ce câºtigau fotbaliºtii strãini cu care jucau ai noºtri.
De exemplu, la un meci internaþional cu mizã uriaºã, fotbaliºtii din
echipa noastrã naþionalã au primit... aprobãri de Dacii. Îmi vine în
minte rãspunsul fostului mare portar Ilie Savu, când a fost întrebat
de un ziarist ce salarii aveau în 1947 fotbaliºtii primei echipe a
armatei ASA (viitoarea echipã Steaua). A spus: „Nu mai þin minte
ce salarii aveam, dar noi am fi jucat ºi gratis, aºa mult iubeam
fotbalul!” Era în 2007, la aniversarea a ºaizeci de ani de la primul
meci al echipei armatei (ASA – Dermata Cluj, 0-0). Mai erau în
2007 doar trei jucãtori în viaþã, din toatã echipa CCA de atunci...
Ce frumoase descrieri gãsim în carte, deplasãri cu avionul,
deplasãri cu autocarul, inclusiv cu textele cântecelor cântate de
fotbaliºti în autocar!
Noi vedem echipele pe teren, dar v-aþi întrebat oare ce se
întâmplã în vestiare, înainte de meci, ºi dupã meci? Cornel Dinu
ne deschide în carte porþile vestiarelor ºi ne invitã înãuntru...
Sau, altãdatã, ne invitã sã ascultãm discursul de îmbãrbãtare al
unui ºef din ªtefan cel Mare înainte de un meci important:
„– Mãi bãieþi, o echipã este ca o armatã. Apãrarea este artileria
care aruncã ghiulele în liniile inamice. Mijlocaºii (începuse sã se
documenteze) sunt motorizatele care hãrþuiesc liniile inamice. Iar
atacul este infanteria, care pãtrunde ºi pune steagul pe
comandamentul duºman. Apropo, îl aveþi pe Marcu! Ãsta e rapid
ca glonþul, aruncaþi-l pe el, primul, în liniile adverse.
Se aºternu tãcerea. Am spart-o eu:
– […] dacã-mi permiteþi, dar aviaþia, cã-i rãzboi modern, cu ce
credeþi cã ar trebui sã se ocupe? N-ar fi bine sã vinã, pe sus, ºi sã
arunce cu «sute» peste noi, ca sã le luãm din iarbã?”
Mergem pe stadion ºi vedem meciuri, dar v-aþi gândit vreodatã,
oare cum vãd ei, jucãtorii, de acolo din iarbã, stadionul? Ne
povesteºte Cornel Dinu în carte o mulþime de meciuri, aºa cum
le-a vãzut el de acolo, din iarbã. De pildã: „Jucam pe «23 August»
, cu tribunele pline. [...] Am câºtigat clar, dar greu acasã, cu 2-0.
Mulþescu ºi Dudu Georgescu au marcat, primul conducând cu
mãiestrie atacul, din spate, ºi mai ales lansãrile celor douã sãgeþi
uluitoare, care scriau centrãrile ºi driblingurile laterale, Þãlnar ºi
Orac. S-au aprins torþe în final, stadionul plin, parcã ardea. Luase
foc, ce frumuseþe!...” Sau altãdatã, dupã o înfrângere, iatã cum
se vedeau tribunele de acolo din iarbã: „La primul meci cu «Aston
Villa», pe acelaºi «23 August», tribunele au fost pline. Ochi! Nu
s-au mai aprins torþe, nu mai era cazul, dar lumea de atunci a tãcut
într-o decenþã respectuoasã, greu de explicat ºi de trãit acum.
Aproape 80.000 de suflete tãceau ca ºi noi, cei din teren.” Un
exemplu de cum tribunele pot face acel „vae victis” mai uºor de
suportat. Pentru toatã lumea...
Dar ce descrieri ale unor faze de joc, cu amãnunte uimitoare,
aºa cum se vãd ele de acolo, din teren! Le descrie driblând cu
cuvintele, aºa cum dribla cu balonul. Ne descrie ºi cum se vãd de
acolo, din teren, accidentãrile, ºi cum simt jucãtorii accidentãrile.
Aflãm ce vorbesc între ei jucãtorii pe teren, în timpul meciului,
aflãm cum se judecã între ei jucãtorii, cum îºi apreciazã singuri
jocul, al lor ºi al adversarilor.
Sã vedeþi situaþie, când a jucat contra celui mai bun prieten,
coechipierul lui de-o viaþã, Florea Dumitrache („Moxu”), pe
care îl numea „fratele meu de iarbã” : „[...] Corvinul Hunedoara
lui Mircea Lucescu [...] a terminat acel sezon, 1981-1982, pe
locul al treilea. «Moxu», fratele meu roib, juca acolo. [...] Îi
spusesem stoperului meu, aprigul Bumbescu, care juca la noi, cã
nu trebuie sã-i lase nici un metru liber «Moxului»! Cã este în
stare sã creeze fãrã seamãn. ªi ceea ce ºtiam, s-a întâmplat. A
prins o minge pe piept, de la un out, spre colþul de 6 metri,
«Bumbi» îl flanca din spate, a lãsat mingea sã cadã puþin ºi, cu
interiorul piciorului drept a trimis-o peste, în vinclul colþului
lung al porþii apãrate de Þeþe Moraru. Rãmas ºi el parcã împietrit.
Numai «Moxu» putea desena astfel de traiectorii.”
Dar v-aþi fi imaginat cã fotbaliºtii se minuneazã ca niºte copii
când ajung pe stadioane celebre? Iatã un exemplu: „Turneul de
la Rio, pe «Maracana» . [...] Impresionantã arenã! Dar mai ales
lumea ce ocupa cele trei inele imense de beton, dându-le o viaþã
unicã. De negãsit pe alte terenuri ale lumii. Pe atunci, intrau
150.000 de spectatori.”
Am avut surpriza sã gãsesc în cartea lui Cornel Dinu ºi
versurile cântecului „Marºul infanteristului”, celebru în epocã pe
la echipele de fotbal, dar nu numai... Am citit undeva cã se cânta
ºi pe la chefurile scriitorilor, la Casa de creaþie de la Mogoºoaia!
Dar în varianta de la Poli Timiºoara pe care o ºtiam eu, versul al
treilea era parcã mai bun ºi rima mai bine: „Vai sãracu’! infanteru’/
Cum îl strânge moletierul/ ªi îl bate soarele”! Textul integral al
cântecului îl gãsiþi în cartea lui Cornel Dinu.
„Zâmbind din iarbã” se încheie cu „moartea din iarbã”: apar pe
rând, una dupã alta, accidentãrile ºi problemele de sãnãtate ale lui
Cornel Dinu, care conduc la retragerea lui definitivã de pe gazon.
Citindu-i cartea, îl veþi simþi pe Cornel Dinu ca pe un prieten.
ªi poate, când vom merge la meci pe stadion, acolo în mijlocul
vacarmului, ne vom gândi o clipã la cartea lui. ªi poate cã vom
desluºi pentru o secundã, strãbãtând pânã la noi prin vuietul
tribunelor, rugãciunea strigatã de acolo din iarbã, a fotbalistului:
„Dã-mi Doamne timp!” ªi poate – cine ºtie? – vom avea cu toþii,
mai mult respect pentru aceastã lume durã dar minunatã, cu
oameni fascinanþi – lumea fotbalului...
ªi aº avea un mesaj cãtre domnul Cornel Dinu, în caz cã îi vor
cãdea în mânã aceste rânduri ale mele ºi îºi va arunca ochii peste
ele: Scrieþi, domnule Cornel Dinu! Cât vã permite sãnãtatea, scrieþi!
Am citit cartea dumneavoastrã cu sufletul la gurã. Nu ºtiam aproape
nimic despre lumea fotbalului, deºi ar fi trebuit sã ºtiu...
24 EVENIMENT

Ziua Iei româneºti la Centrul Cultural

„ªcoala Veche” din Bolintin Vale
Gabriel DRAGNEA

Ziua Iei este o sãrbãtoare recent îmbrãþiºatã

de români ca urmare a iniþiativei comunitãþii
online La blouse Roumaine. Ideea de a purta
cãmãºi brodate cu motive populare a devenit deja
tradiþie, astfel cã din 2013 ºi pânã în prezent, în
fiecare zi de 24 iunie, de Sânziene, românii de
pretutindeni îmbracã diverse modele de cãmãºi
tradiþionale, care mai de care mai specifice
spaþiului geografic pe care îl reprezintã. ªi, chiar
dacã mulþi nu cunosc simbolurile modelelor,
cromatica ornamentelor brodate, ei purtând astfel
de veºminte devin ºi rãmân ambasadori ai unui
spirit identitar încã viu.
În lucrarea România – Din tezaurul portului
popular tradiþional academicianul Mircea Maliþa
realizeazã poate cea mai profundã descriere a
costumului tradiþional românesc, nu în acord cu
tendinþele modei vremurilor trecute ºi prezente,
ci în spiritul unei paradigme construite în favoarea
românismului ºi a cãrþii lui de identitate:
„Costumul românesc este un monument în sensul
propriu al cuvântului. El nu stã în cãsuþa
sociologicã sau etnograficã a îmbrãcãmintei, ci
în linie cu piramidele egiptene, cu catedralele
franceze ºi cu digurile Olandei. El are acest drept
pentru cã este o probã adusã la maturitatea
existenþei unei civilizaþii închegate. El este una
din mãrturiile vizibile ºi tangibile ale civilizaþiei
satului de pe pãmântul nostru. Costumul
românesc ne scoate din domeniul artei ºi ne duce
în acela al istoriei. Pentru mine el nu se asociazã
cu hora satului, cu cimiliturile ºi cu poveºtile
populare; el rimeazã cu perfecta ºi armonioasa
aºezare a comunitãþii libere, care a ºtiut sã strãbatã
toate intemperiile istoriei prin neîntrecutul sãu
sistem de autoghidare ºi adaptare.”
În aceeaºi notã a reamintirii, recunoaºterii,
pãstrãrii ºi cinstirii acestor moºteniri culturale care
ne vorbesc despre origini, principii ºi credinþã
neclintitã, în ziua de 24 iunie Compartimentul
Culturã din Primãria oraºului Bolintin Vale ºi
Asociaþia pentru Culturã ºi Tradiþie Istoricã
Bolintineanu (ACTIB), în parteneriat cu Liceul
Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” au realizat
o expoziþie de ºtergare ºi piese de port bolintinean
cu titlul „Viaþa la þarã... de Drãgaicã: popular –
tradiþional – naþional”. Obiectele vestimentare –
în majoritate aparþinând vârstnicilor localitãþii –
unele dintre ele având o vechime de peste o sutã
de ani, au fost împrumutate Asociaþiei
Bolintineanu pe o perioadã determinatã pentru a
fi admirate, analizate ºi explicate mai departe
tinerilor bolintineni, în spaþiile special amenajate
în interiorul Centrului Cultural „ªcoala Veche”
din Bolintin Vale.
Aºa cum a precizat ºi preºedintele ACTIB,
Vasile Grigore, manifestarea organizatã în
parteneriat cu Liceul Tehnologic „Dimitrie
Bolintineanu” din oraº, condus de prof. Iuliana
Beldiman, a fost „un pretext pentru a transmite

(continuare în pag. 25)

 EVENIMENT 25
(urmare din pagina 24)
celor mai tineri ceea ce ºtim, ceea ce cunoaºtem, de aceea ei sunt
prezenþi alãturi de noi în numãr atât de mare, dar ºi pentru cã au
pregãtit pentru noi un numãr artistic al lor, unul special. În urmã
cu foarte puþinã vreme am ajuns într-un loc special, undeva la
margine de þarã, de Þara Bolintinului, mai precis la Cosoba. Acolo
am gãsit un loc care meritã promovat, cunoscut, meritã sã ne
bucurãm de el. ªi am zis sã vã bucuraþi ºi dumneavoastrã de ceea
ce am vãzut eu acolo ºi anume copiii locului, deosebiþi prin talentul
lor de a cânta la nai.” Aºadar, invitat special al acestei manifestãri
culturale a fost grupul de copii de la ªcoala Gimnazialã Cosoba
din judeþul Giurgiu, care a interpretat la nai mai multe compoziþii
muzicale tradiþionale.
În faþa unui public, în mare mãsurã purtãtor de straie populare
specifice zonei Bolintinului ºi nu numai a fost programatã o
alocuþiune pe tema culturii tradiþionale susþinutã de d-na conf.
univ. dr. Ioana Ruxandra Fruntelatã, cercetãtor la Institutul de
Etnografie ºi Folclor „C. Brãiloiu” al Academiei Române: „Sunt
foarte bucuroasã cã am putut vedea expoziþia dumneavoastrã de
costume tradiþionale de la ªcoala Veche, o expoziþie care este
exact ceea ce trebuie, o celebrare din punctul nostru de vedere, a
oamenilor care nu mai facem parte din aceastã culturã popularã,
dar ºtim cã ea este rãdãcina noastrã ºi încercãm sã o cunoaºtem ºi
sã o pãstrãm prin cunoaºtere. Pentru cã este atâta bogãþie, atâta
informaþie, tehnicã ºi artã în aceastã culturã încât este pãcat sã le
pierdem. Înainte de a veni aici m-am uitat pe un album premiat de
Academia Românã ºi realizat de colegii Georgeta Stoica, Paulina
Popoiu ºi Georgiana Onoiu de la Muzeul Satului «Dimitrie Gusti»,
album care se referã la portul popular din Câmpia Munteniei. ªi
aici informaþiile acoperã trei zone: Teleormanul, Vlaºca ºi Ilfovul.
ªi m-am uitat la capitolul despre Vlaºca, cea mai apropiatã de
zona Bolintinului, sã vãd care sunt caracteristicile costumului
vlãºcean. Mã bucur cã am regãsit ºi aici în zona bolintineanã tipul
acesta de cãmaºã lungã specificã fiecãruia care o purta. Oamenii
nu puneau pe ei orice. Ei ºtiau ce scrie pe ia lor. Luau cãmaºa
care reprezenta genul (bãrbãtesc sau femeiesc), vârsta ºi statutul
social al fiecãruia. Ei aºa se identificau ºi ºtiau cã sunt de-ai locului.
Am recunoscut ºtergarele superbe ºi minunatele marame, dar ºi
aceste cãmãºi lungi ornamentate dupã stilul zonal. Mã bucur cã
aþi reuºit sã faceþi o astfel de expoziþie în prezenþa atâtor tineri
care trebuie sã ºtie cã portul nu este doar o hainã, un veºmânt, ci
vorbim despre o întreagã moºtenire. Mã bucur cã v-aþi folosit de
acest prilej ca sã faceþi puþinã ºtiinþã, puþinã cunoaºtere. ªi aceasta
este o istorie, una nescrisã, dar pe care noi o salvãm prin scrierea
ei, prin aºezarea ei în pagini de revistã, prin întâlnirile dedicate
acestei culturi tradiþionale, care este una discretã, nu este foarte
festivã precum ar putea sã parã uneori, dar este mult mai adâncã
ºi mai puternicã decât orice altã manifestare popularã am face noi
pe marginea ei. Faptul cã aþi adus astãzi aici costume locale ºi
cunoaºtere localã se datoreazã faptului cã dumneavoastrã iubiþi
istoria.”
Manifestarea a continuat cu un recital de muzicã folk, în acord
cu tema zilei, interpreta Felicia Popescu redeschizând uºi lirice
cãtre un românism în uitare, dar profund schiþat cândva în versuri
semnate de Ion Aldea Teodorovici, Grigore Vieru sau Nichita
Stãnescu.
Spre finalul evenimentului prilejuit de Ziua Iei, tot la ªcoala
Veche din Bolintin Vale a avut loc ºi o prezentare de piese
vestimentare diverse din costumul naþional, unde actorii principali
au fost copiii. La finalul acestui moment, intitulat „Copiii –
purtãtori de tezaur românesc”, cei mici îmbrãcaþi în costume
populare au primit diplome ºi medalii, vizibil bucuroºi de aportul
lor la realizarea acestui eveniment cultural.
La manifestarea organizatã în colaborare cu Liceul Tehnologic
„D. Bolintineanu”, ªcoala Gimnazialã Cosoba (director prof.
Luminiþa Boghean), cu revista „Sud” ºi cu sprijinul Consiliului
local ºi al Primãriei oraºului Bolintin Vale, toþi cei prezenþi au
putut participa ºi la o degustare de produse tradiþionale oferite de
firma Alexynu Caffee & Pizza, special pentru participanþii ºi
susþinãtorii acestui program cultural-artistic.
26 ISTORII

Scrisoare: Virgil Cioflec cãtre

Sextil Puºcariu
„Ce-þi datorez eu þie? Poate
Luminita
, liniºtea ºi fericirea mea”
Cornea
În fondul de manuscrise al Bibliotecii Centrale Poate liniºtea ºi fericirea mea. Te binecuvântez ºi numaidecât am priceput cã îmi face o favoare
Universitare „Lucian Blaga” (BCU) din Cluj- figura ta adesea se îndumnezeieºte când îmi interesându-se de ce-am fãcut, de ce fac, ce
Napoca se aflã o scrisoare (Ms. 5727, VI/23 f. amintesc o vorbã de-a ta, gestul cu care luai gânduri am. Eu cred cã ea a fost cea mai puþin
58) datatã „Bucureºti 1901, Hotel Metropol”, paharul sã bei în sãnãtatea mea. Cine te-a surprinsã, când m-ai trimes în casa lor. Avea aerul
semnatã Virgil Cioflec (1874-1948) ºi trimisã cunoscut [în] viaþã nu se mai poate lãsa cu una cã mã aºteptã. Toate astea sunt prostii dulci, pline
lingvistului Sextil Puºcariu (1877-1948). cu douã fãrã sã te iubeascã. Primeºte aceastã de naivitate cari-mã ocupã de aproape. Tu sã nu-
Scrisoarea cuprinde patru file, cu scris mãrunt, declaraþie, nu e nici prima, nici cea din urmã. Fã þi râzi în barbã, deavole, cã acum vine rândul tãu.”
olograf Virgil Cioflec. tu cum te taie capul mai bine.” Numele fetelor nu apar în scrisoare, aºa cã
Cei doi, în anul 1901, sunt tineri, cu
studiile universitare încheiate, preocupaþi
de „afacerile inimii”. Între ei pare a fi o
puternicã afecþiune; rezultã aceasta din
cuprinsul scrisorii ºi din formulele de
început ºi de încheiere. Adresarea
„Iubitul meu sufix” este semnificativã.
Faptul cã îl numeºte „sufix” se referã,
posibil, la sufixul „-il” din prenumele
lingvistului ºi filologului Sextil Puºcariu,
dar ºi la acelaºi sufix din prenumele
criticului de artã Virgil Cioflec.
Sentimentul de profundã afecþiune este
prezent ºi în formula de încheiere:
„Fratele tãu cel drept, Virgil”.
Virgil Cioflec fãcuse o vizitã, la Bran,
prietenului sãu Sextil Puºcariu, în vara
anului 1901. Cu toate cã scrisoarea nu
cuprinde în antet luna ºi ziua elaborãrii
ei, ci doar anul, se poate uºor presupune
cã este scrisã în toamna anului 1901.
Impresiile asupra vizitei sunt proaspete
în mintea autorului, cu detalii referitoare
la zilele fericite petrecute la Bran. Cei doi
tineri sunt îndrãgostiþi de douã fete surori,
despre care Virgil Cioflec declarã ferm:
„cu aºa fete nu ne mai întâlnim noi! Ele
sunt devotate ºi eu sunt în stare sã intru
în foc pentru cineva care þine (la mine) ºi
nu mã confundã cu orice terchea-
berchea. Dacã ne facem cumnaþi aº vrea
s-o ºtiu mai repede.” Gândul la cãsãtorie
este clar exprimat prin expresia „a te face
gospodar”, adicã a avea casa ºi familia
ta. Virgil Cioflec pare a depinde de hotãrârea Tânãrul îndrãgostit Virgil Cioflec, sosit la atunci când autorul epistolei se referã la iubita lui
prietenului sãu: „Dacã ai de gând sã te faci Bucureºti, nu-ºi gãseºte locul ºi permanent simte Sextil Puºcariu foloseºte pronume nehotãrât:
gospodar, ºi dacã tu crezi cã vom putea trãi toatã alãturi fiinþa iubitã: „Pãcate ce-au fost pe capul „«Sextilicã» pare-cã îþi zice þie cineva. Când vii
viaþa cu ogrãzile alãturea, nedespãrþite (...), spune- meu de la frãþeasca noastrã despãrþire mi-au tu în casã, fetiþa cu cercei de creolã (nu) te pierde
mi-o ºi eu sunt gata sã fac pasul ãsta.” schimbat multe ore bune în neliniºte; toatã veselia din ochi. Ca sã-þi fie mai mult dragã se leagãnã
Toate gândurile autorului scrisorii sunt la tânãra s-a dus pe lucruri de afaceri stupide ºi sarbede. alintatã pe scaunul cel Voltaire...” Virgil Cioflec
pe care a cunoscut-o la Bran: „E un fãcut la Stil împodobit nu mai fac aici, vremea se duce remarcã grija fetei pentru viaþa celui pe care îl
mijloc, de nu mã pot eu dezlipi cu gândul de la fãrã sã-mi dau samã cum ºi ce fel. Totuºi nu e iubeºte: „De ce numai ea îþi recomanda sã iai sama
fiinþa asta! Mãi neamþule, nu ºtiu ce are sã fie cu ceas din zi, nici trezire peste noapte fãrã ca sã nu bine când ai de-a face cu cai rãi ºi nãrãvaºi, de
mine þi-o spun cu inima deschisã.” Adresarea simt veghind alãturea de mine „cea blondã” cu ce, de ce?” În final, autorul deschide perspectiva
„Mãi, neamþule” este familialã, dar ºi realã, fruntea ei candidã de madonã neînfruntatã.” Nu unei alte întâlniri, pentru a petrece „Crãciunul
deoarece Sextil Puºcariu cunoºtea bine limba poate uita „ce dor ascuns de iubire era în glasul laolaltã” ºi promite o a doua epistolã „mâine”.
germanã ºi fãcuse studii universitare în Germania, ei suspinat”, asemãnând-o privighetorii, singura Aceastã scrisoare cu o vechime considerabilã
la Leipzig, ºi în Austria, la Viena. Nu ne dãm care „are ceva din lirismul mistic, din setea acea are valoare documentarã, atât în ceea ce priveºte
seama dacã îl considera pe Sextil Puºcariu misterioasã ºi noptatecã de a-ºi acorda sufletul viaþa celor douã personalitãþi, cât ºi, în general,
superior ca formaþie intelectualã, dar îl considera dupã cineva.” Din textul scrisorii desprindem prin evocarea vieþii sentimentale specifice
stãpânul domeniului de la Bran, numindu-l portretul iubitei, „ardeleanca mea”, dar ºi regretul perioadei, o scrisoare încãrcatã de lirism cu
„vodã” ºi apreciazã, în mod deosebit, prietenia de a se despãrþi dupã o varã fericitã. Deºi vede ºi sentimente trãite intens. Prietenia celor doi va
lui: „Tu eºti acolo vodã, încrederea multã, puþinã „alte feþe pe aici”, nu-ºi astâmpãrã dorul. continua toatã viaþa, iar destinul face ca ei sã
ce am inspirat o datoresc numai felului tãu cordial Rememoreazã scene din vara petrecutã la Bran: moarã în aceeaºi perioadã (Virgil Cioflec: 10
de a-þi recomanda prietenii. Ce-þi datorez eu þie? „Repede mi-am explicat situaþia mea sufleteascã, martie 1948; Sextil Puºcariu: 5 mai 1948), dupã
ce au suferit traumele noului regim instalat în
România.
 ISTORII 27

23 AUGUST 1948:
ÎNFIINÞAREA PRIMEI BIBLIOTECI
PUBLICE LA BOLINTIN VALE
Continuãm publicarea Cãminului Cultural, care timp de 30 de ani a putut fi util pentru Printre învãþãtorii care au fost buni colaboratori ARLUS în
mãrturiilor de istorie localã munca culturalã în com. Bolintin Vale. Relatez cã lucrãrile au anii de care am vorbit mai notez pe Ion Gh. la Trestieni, Nãstase
pãstrate în Arhiva Asociaþiei fost încheiate în luna august ºi am hotãrât sã procedãm la Ion la Bolintin Deal, Pavel Mihail la Ogrezeni, Victor Bãrbulescu
pentru Culturã ºi Tradiþie organizarea unui spectacol dedicat legãturilor de prietenie cu la Poenari etc.
Istoricã Bolintineanu (ACTIB). URSS. Un eveniment memorabil s-a petrecut în aprilie 1948, când
Ion Carbarãu De data aceasta, manuscrisul De acord cu consiliul ARLUS judeþean Ilfov, manifestarea prin pretura plãºii Bolintin Vale ºi consiliul judeþean Ilfov ARLUS
prof. Ion Carbarãu conþine culturalã are loc în luna august 1948. Cu acest prilej am vorbit am avut vizita orchestrei populare „Barbu Lãutaru”, nou înfiinþatã
douã texte: primul, pe trei coli A4, scrise faþã-verso; al doilea, despre relaþiile româno-ruse în istoria acestor popoare. În prezenþa a Radiodifuziunii Române, care va da un spectacol de muzicã
pe o singurã coalã, conþine discursul þinut de autor popularã vineri – Izvorul Tãmãduirii – sub conducerea
la inaugurarea filialei ARLUS Bolintin Vale. Primul renumitului violonist Nicuºor Predescu. A fost un
text este definitivat în jurul anului 1978, iar cel de al spectacol de toatã frumuseþea. Orchestra a cântat bine ºi
doilea a fost elaborat în august 1948. Ambele conþin cu elan, dar, la un moment dat cineva dintre spectatori
informaþii preþioase despre trecutul zonei, printre trimite un bilet dirijorului ca orchestra sã cânte renumitul
care se numãrã ºi cea care atestã înfiinþarea primei cântec popular al Bolintinului „La Bolintinul din Vale/ Este-
biblioteci publice în Bolintin Vale, în urmã cu exact un puþ cu cinci izvoare”. Orchestra nu-l avea în repertoriu,
75 de ani. dar nici nu-l cunoºtea. În cele din urmã un bãtrân cobzar ºi
Precizãm faptul cã existau de multã vreme în þambalagiul principal au descoperit melodia ºi îndatã
localitate biblioteci aparþinând unor instituþii precum orchestra a cântat în ansamblul ei cântecul solicitat, iscând
ºcoala, gimnaziul sau pretura, însã una cu acces în sala plinã pânã la refuz un elan deosebit printre spectatori.
permis tuturor persoanelor, indiferent de vârstã, Mai notez cã i s-a cerut din salã ca dirijorul sã se
funcþie sau nivel de pregãtire a fost înfiinþatã abia în legitimeze dacã în adevãr este Nicuºor Predescu, cunoscut
august 1948. Biblioteca publicã bolintineanã, pe de la Radio.
atunci comunalã, astãzi orãºeneascã, se aratã astfel
a fi cea mai veche instituþie de acest gen nu numai de [documentul nr. 2: discursul prof. Ion Carbarãu, 23
pe teritoriul actualului judeþ Giurgiu, ci ºi din spaþiul, august 1948]
mult mai extins, al fostului judeþ Ilfov.
Mai amintim cã „sala de festivitãþi a Cãminului
Cultural” despre care vorbeºte prof. Ion Carbarãu Inaugurarea sãlii de
nu era alta decât „Sala de conferinþe ºi cinematograf
«Prevederea»”, ridicatã în anul 1913 prin râvna lui festivitãþi a sediului
Constantin ªt. Bolintineanu. Niºte ani mai încolo, Clãdirea Cãminului cultural din Bolintin Vale - biblioteca
acest Cãmin Cultural bolintinean urma sã fie ales de funcþiona în aripa din dreapta Cãminului ºi a Asociaþiei
regizorul Lucian Pintilie ca platou de filmare al
peliculei „De ce trag clopotele, Miticã?”, iar în vara lui 1989 lui Ioan Nedelcu, secretarul secþiei ARLUS pentru sate, culturale ARLUS
sã fie demolat de autoritãþile comuniste. Cãminului nostru i-au fost donate un set de 200 cãrþi din literatura
rusã ºi sovieticã ºi astfel s-au pus bazele bibliotecii Cãminului Iubiþi sãteni, tovarãºi ºi prieteni,
[documentul nr. 1] Cultural ºi a satului Bolintin. Organizaþia de Partid a încredinþat Astãzi, în comuna noastrã se petrece un eveniment important
pãstrarea acestor cãrþi Nadejdei Arsene, care ani de zile a lucrat din punct de vedere edilitar ºi cultural. Eu nu voi face un discurs
ca bibliotecarã voluntarã. De reþinut este faptul cã în anul 1959 aci, dar arãt cã prin munca dusã de comitetul Cãminului Cultural
Asociaþia Românã pentru reporterul A. Ilenaºu de la Gazeta Cooperaþiei atestã cã biblioteca ºi a comitetului dela subfiliala ARLUS, am ajuns sã vã dãm
noastrã poseda 3.500 volume. renovat complet acest frumos edificiu, aceastã mãreaþã clãdire
Strângerea Legãturilor cu Iatã ce a însemnat începutul activitãþii culturale pe linie care face fala comunei ºi ne putem mândri cu un asemenea teatru.
ARLUS. Þin sã mentionez ºi aici cã la începutul activitãþii Tot astãzi, prin bunãvoinþa conducãtorilor noºtri de la centru,
URSS comitetului de conducere ARLUS, în luna august 1946 s-a þinut de la filiala ARLUS Bucureºti, primim în dar ºi o frumoasã
o conferinþã cu toþi negustorii ºi fruntaºii comunei la ªcoala bibliotecã cu 220 volume. Aceastã bibliotecã este donatã de cercul
În arhiva mea am pãstrat, printre altele, Condica de expediþie Generalã, când am vorbit despre „Proprietatea socialistã în URSS ARLUS din B.N.R. cãruia îi spun sã trãiascã!
ARLUS în care astãzi urmãresc activitatea desfãºuratã în cadrul ºi proprietatea personalã”. Expunerea a suscitat interes deosebit Iatã evenimentul important de care vorbeam.
acestei Asociaþii culturale, timp de 15 ani având calitatea de prin întrebãrile care s-au pus de cãtre cei care luau parte la D[omnilor] sãteni ai satului Bolintin, trebuie sã înþelegeþi cã
secretar al subfilialei ARLUS din plasa Bolintin Vale. asemenea adunare. aci este casa culturalã a tuturor. Localul, mobilierul ºi tot ce este
„Asociaþia Românã pentru strângerea legãturilor cu URSS” Mãrturisesc cã în calitatea pe care am avut-o pe linie de aci trebuie pãstrat ºi îngrijit. Lãsaþi-vã de obiceiul de a mânca
s-a înfiinþat în România dupã 23 august 1944. Fiind mobilizat pe ARLUS ºi ca propagandist ºi activist cultural în comunã, am seminþe într-un asemenea local. Ajutaþi-ne sã pãstrãm frumos
frontul antihitlerist în cadrul Armatei a IV-a cu divizia a 6-a efectuat f. multe colocvii cu public despre Uniunea Sovieticã, ceea ce am fãcut cu mari sacrificii.
Infanterie în regimentul 15 dorobanþi Piatra Neamþ, având despre Revoluþia Socialistã din Octombrie ºi despre relaþiile de Pentru persoanele strãine de localitate, care au binevoit sã
rãspundere importantã în regiment ca ofiþer, am primit sarcina sã prietenie româno-sovietice create dupã Insurecþia armatã de la vinã în mijlocul nostru astãzi le mulþumim frumos. Pentru cercul
mã ocup ºi de probleme de ordin cultural privind relaþiile culturale 23 August 1944 în România. ARLUS din B.N.R. nu am cuvinte de mulþumire pentru gestul
ºi politice dintre România ºi URSS ca responsabil al gazetei de Activitatea desfãºuratã pe linie de ARLUS, împreunã cu mãreþ de a ne dona atâtea cãrþi.
perete pe regiment, dupã înfiinþarea Asociaþiei ARLUS organizatã preºedintele Ducanu Florea, a fost apreciatã de consiliul ARLUS Cartea este lumina minþei, este semnul cel mai sfânt al trãirii
ºi în regimentul nostru. Întors de pe frontul din Cehoslovacia (în judeþean prin diplome de activitate, insigne ºi medalia jubiliarã. unei vieþi pe acest pãmânt atât de rãbdãtor. Veniþi voi sãteni de
oct. 1945), sosit în comunã, organele politice au gãsit nemerit ca Dupã 15 ani de muncã culturalã ºi politicã în plasa Bolintin, luaþi aceastã luminã, lumina cunoºtinþei. Eu, care conduc aceste
sã fiu numit secretar al Asociaþiei cultural-politice ARLUS, doresc sã adaug la aceastã succintã relatare zona de activitate ºi instituþii, Cãminul Cultural ºi ARLUS-ul, ca secretar general la
începând în anul 1946, în plasa Bolintin. responsabilii cercurilor ARLUS din satele aferente plãºii noastre. subfilialã, împreunã cu tovarãºii de lucru, ne-am fãcut o modestã
Consemnez în aceste notãri cã în anii cât am avut aceastã Iatã responsabilii de cercuri ARLUS pe comune ºi sate: datorie.
rãspundere, pânã în 1959, activitatea culturalã ºi politicã care s- 1. Cercul ARLUS Palanga – preot Ion Lãzãroiu; Astãzi, când în Republica noastrã popularã peste tot se
a organizat ºi desfãºurat în plasa Bolintin a fost variatã ºi bogatã. 2. Idem Ogrezeni – Gh. Duþã; reconstruieºte ºi construieºte, astãzi când ºi la vecina noastrã de
În centrul de plasã Bolintin, unde se aflau organele preturii 3. Idem Sãbãreni – învãþãtor Mircea [Ioil]; la rãsãrit, Uniunea Sovieticã, se construieºte ºi se munceºte pentru
ºi apoi cele raionale, pe scena Cãminului Cultural s-a afiºat o 4. Idem Floreºti – inginer Pãunescu Ilie ºi Toma Ion; binele celor mulþi care au dreptul la toate binefacerile civilizaþiei,
prodigioasã activitate culturalã, prin spectacole, de cor, conferinþe 5. Idem Joiþa – învãþãtor Zubacu Paul; venim ºi noi, din Bolintinul nostru, cu mica noastrã înfãptuire,
ºi prezentarea de piese de teatru cât mai variate, adicã piese cu 6. Idem Stoeneºti – preot Nae Napoleon; renovarea localului în care ne adãpostim azi cu toþii. Aci în teatru
caracter politic ºi piese cu aspecte din viaþa colhozurilor sovietice. 7. Idem Bolintinul din Deal – învãþãtor Stan ªtefan; nostru vom vedea copiii noºtri recitând, cântând ºi jucând pentru
Aceste spectacole de teatru au culminat mai ales cu prilejul 8. Idem Trestieni –notar Filip Chirilovici; satisfacþia pãrinþilor lor ºi pentru înoirea socialã cãtre care
sãrbãtoririi „Lunii marii prietenii cu URSS”, adicã aniversarea 9. Idem Dragomireºti Vale – preot Timotei [Înaltu]; mergem. Instalãm azi în sediul nostru o micã bibliotecã care va fi
anualã a Revoluþiei Socialiste din Octombrie 1917, la data de 7 10. Idem Dragomireºti Deal – preot Copãceanu [...]; la dispoziþia tuturor sãtenilor. O vom mãri în viitor ca numãr de
noiembrie. Douã exemple: comedia „O zi de odihnã” de Valentin 11. Idem Bãlãºoeni – învãþãtor Atanasiu Mihai; cãrþi. Vom aduce încet-încet câte ceva la sediul nostru pentru a-l
Kataev, piesã în 3 acte. O piesã f. importantã ca material de 12. Idem Cosoba – învãþãtor Blajinu ºi Botez A.; face mai frumos ºi mai înãlþãtor.
propagandã în legãturã cu viaþa colhoznicilor sovietici a fost 13. Idem Mihai Vodã – învãþãtor Popa Gh.; Mulþumim tovarãºilor care ne-au onorat cu prezenþa astãzi.
„Cântã ciocârliile” de [...]. Cu ambele piese, care au fost descrise 14. Idem Malu Spart – preot Iordache Gh.; Mulþumim celor ce ne-au dãruit cãrþile ºi în statul nostru nou,
la capitolul teatru, s-au dat pe scena Cãminului Cultural câte 6 15. Idem Poenari – învãþãtor Alistar Anton; republican ºi socialist sã înþelegem cã trebuie sã mergem toþi pe
spectacole. 16. Idem Ulmi – învãþãtor Popescu Gh.; drumul ce ni s-a deschis. Dreptate pentru cei mulþi ºi harnici.
Întemeietorul acestei activitãþi culturale a fost prof. I. Carbarãu 17. Idem Bolintin Deal – învãþãtor Cristea Stan; Închei spusele mele cu gândul cã vom fi ascultaþi ºi urmaþi.
în calitatea sa de regizor de teatru ºi de spectacole ºi de secretar 18. Idem Bolintin Vale Crivina – învãþãtor Negoiþã Nicolae; Trãiascã Republica Popularã Românã!
al subfilialei ARLUS. În calitate de secretar de Cãmin, cu 19. Idem Bãlãºoeni-Hobaia – învãþãtor Tobã Dinu; Trãiascã prietenia secularã dintre poporul rus ºi cel român!
mijloacele bãneºti pe care le-am putut procura ºi împreunã cu un 20. Idem Bolintin Vale – învãþãtor Dãnãilã Vasilica;
grup de sãteni bine intenþionaþi, în anul 1948 am renovat localul 21. Idem Ghionea Poenari – învãþãtor Stãnescu Pascali.
28
Statute ºi politicieni giurgiuveni de altãdatã
Între documentele de un anumit gen,
salvate în biblioteca Colegiului
Naþional „Ion Maiorescu”, se
reliefeazã exemplarele unice ale
Statutelor unor asociaþii ºi fundaþii,
fãrã de care probabil astãzi nu am mai
Emil cunoaºte nimic despre existenþa
acestora.
Pãunescu Aº începe cu Statutele societãþii
„Junimea comercialã”. Casã de
economie, credit ºi ajutor din
Giurgiu, fondatã în anul 1886 februarie 1. Exemplarul pãstrat
(nr. inv. 5953) este tipãrit la Giurgiu, în Tipografia ºi legãtoria de
cãrþi A. G. Brãtãnescu, la 1905, are coperta originalã ºi 53 de
pagini. Forma respectivã a Statutelor (ce cuprind 130 de articole
grupate în 17 capitole!) a fost aprobatã de adunarea generalã din
13 februarie 1905. Consiliul de administraþie îl avea ca preºedinte
pe N. Droc-Barcian, secretar-contabil pe A. G. Pãtru ºi casier pe
I. Popescu. Lor li se alãturau doi vicepreºedinþi, ºase membri ºi
cinci cenzori. În continuare se dã o listã cu 38 de membri fondatori,
iar ca membri de onoare sunt menþionaþi foºtii senatori Matei
Corbescu ºi Alex. I. Filipescu, precum ºi fostul deputat Nicolae
Bãlãnescu. În lista membrilor activi figureazã nu mai puþin de
319 nume, ce includ femei ºi copii minori fãrã drept de vot, din
rândul cãrora pot fi recunoscute multe personalitãþi ale oraºului
de la începutul secolului XX.
Un alt statut deosebit de interesant (în completarea
precedentului) priveºte Societatea „Clubul comercial” din
Giurgiu, proclamatã apoliticã (dar prin epitetul „creºtin” prezent
în articolul I având un iz antisemit!). Imprimatul respectiv are 22
de pagini ºi este lipsit din pãcate de coperþile originale. Statutul
cuprinde 41 de articole grupate în ºapte capitole ºi este votat de
adunarea generalã din 19 decembrie 1898, fiind aprobat de cei
22 de membri fondatori, dintre care 9 (în frunte cu omniprezentul
N. Droc-Barcian) au fost aleºi în Consiliul de administraþie.
A supravieþuit ºi imprimatul Statutele Casei de prevedere ºi
ajutor a corpului avocaþilor din judeþul Vlaºca, scos la Giurgiu,
în Tipografia „Comerciala” Nicolae Pandelescu, în 1906.
Exemplarul (nr. inv. 596) poartã pe copertã dedicaþia autografã a
lui Nicolae Bãlãnescu (Domnului N. Droc-Barcian) ºi douã
ºtampile „Ex libris profesoris N. Droc Barcian”. Cu creionul
apare ºi însemnarea „desf.”, care aratã probabila desfiinþare
propusã la vreuna din epurãrile bibliotecii petrecute în regimul
comunist. Textul se întinde pe 5 pagini, având 12 articole ºi fiind
datat 24 aprilie 1906. Cei 25 de avocaþi semnatari au ales un
consiliu de administraþie din 5 membri ºi un casier, preºedinte
fiind N. Bãlãnescu.
De o altã facturã este imprimatul (neinventariat) Fundaþiunea
Theodor I. Stroescu. Inginer. Acte-statute, publicat la Giurgiu
în 1936, sub egida Liceului de bãieþi „Ion Maiorescu”. În cele 20
de pagini tipãrite sunt cuprinse cuvântarea inginerului la jubileul
din 1925, actul de donaþie din 1927, scrisoarea sa ºi cea a fratelui
profesor Petre I. Stroescu din 1934, actul fundaþional ºi statutele
ISTORII
din 1935, precum ºi sentinþa de recunoaºtere a calitãþii de
persoanã juridicã.
* în Bibliografia Românã Modernã, nici în alte surse nu ni s-a
Câteva dintre tipãriturile scãpate vigilenþei cenzorilor comuniºti
la epurãrile succesive din epoca proletcultistã provin de la oameni
politici giurgiuveni, foºti elevi, pãrinþi de elevi ori profesori ai
ºcolii.
O lucrare rarã este cea a liderului autoritar al liberalilor vlãsceni
VASILE IEPURESCU, intitulatã Reînoirea tratatelor de comerþ,
publicatã la Bucureºti în 1904, la Tipografia „Universitarã”, strada
Academiei 30. Ea poartã pe frontispiciu menþiunea Din
publicaþiile ziarului „Obsevatorul” (cãci – aºa cum explicã
editorul într-un cuvânt înainte – reuneºte un serial de articole
apãrute în acel ziar). Pe copertã prenumele lui Iepurescu este
redus la iniþiala B. (de la Basil!), apãrând ºi dedicaþia manuscrisã
D-lui N. Droc-Barcian. Loco ºi se mai zãresc urmele unei alte
dedicaþii (ºtearsã intenþionat). Broºura are 36 de pagini ºi poartã
nr. inv. 1039.
O lucrare administrativã valoroasã în epocã a fost elaboratã de
juristul SCARLAT A. STÃNCESCU, director al Prefecturii
Vlaºca (în vremea când aceasta era condusã de Ion T. Ghica):
Cãlãuza secretarului ºi primarului comunei rurale, apãrutã la
Bucureºti, în Tipografia „Universitarã” A. G. Brãtãnescu, la 1904.
Cartea – o culegere de legi pentru uzul funcþionarilor de la sate –
are dedicaþia autografã pe fila de titlu: D-lui N. Droc Barcian, cu
omagii respectuase din partea fostului sãu elev. Sc. Stãncescu.
Exemplarul nostru (nr. inv. 678) avea peste 206 pagini (îi lipsesc
coperþile ºi ultimele file). La pagina 7 întâlnim amprenta unei
interesante ºtampile: „Gimnaziul Ion Maiorescu din Giurgiu.
Biblioteca Principele Ferdinand. Fondatã 1873. Publicã 1900".
Institutorul IOAN BOLDESCU este prezent cu trei broºuri
(fãrã numere de inventar): Memoriu sau notiþe istorice despre
ºcoalele din oraºul Giurgiu ºi judeþul Vlaºca, apãrutã la Giurgiu,
în tipografia C. P. Conduratu, în anul 1885; Monografia comunei
Bãbãiþa din judeþul Vlaºca, apãrutã la Giurgiu, în Tipografia ºi
Legãtoria de cãrþi N. Pandelescu, în anul 1915 (pe copertã întâlnim
ºtampila „Ex libris… N. Droc Barcian”, iar pe prima paginã
dedicaþia manuscrisã D-lui N. Droc Barcian, în semn de prietenie
ºi veche cunoºtinþã. I. Boldescu); a doua ediþie din Notiþe
istorice..., Giurgiu, 1926 are la pagina 3 urmãtoarea dedicaþie:
D-lui Alexeanu, Administratorul Casei ªcoalelor, în semn de
deosebitã consideraþiune. 1 Noemb. 1926. I. Boldescu. Giurgiu.
Dintr-o donaþie posterioarã Marelui Rãzboi (cãci are pe copertã
ºtampila „Biblioteca popularã la Giurgiu”) provine ºi o carte
avându-l autor pe fostul prefect JEAN T. GHICA, Vers la liberté,
Bucureºti, 1915 (nr. inv. 1533).
Relaþia excelentã ce a existat între NICOLAE BÃLÃNESCU
ºi fostul sãu profesor, director ºi model de viaþã este ilustratã,
între altele, de câteva lucrãri descoperite în bibliotecã. Astfel, în
coligatul cu nr. inv. 373-378, având pe cotor inscripþionate
iniþialele N. D. B. ºi titlul colectiv „Theze de drept” se aflã ºi un
exemplar al tezei de licenþã a lui Bãlãnescu (din pãcate lipsitã de
foaia de titlu, ruptã de vreun adversar politic postum). Din conþinut
subiectul ei pare sã fi fost Curtea cu juri. Rãmânem cu regretul
de a fi fost privaþi de informaþiile conþinute pe fila ruptã, cãci nici
semnalat existenþa vreunui alt exemplar.
Broºura Cultul energiei (Conferinþã þinutã la Ateneul Român
din Bucureºti) a fost publicatã la Giurgiu în 1912, la „Tip[ografia]
N. Pandelescu – Instalaþie cu motor” ºi are 26 pagini (nr. inv.
2205). Pe prima paginã întâlnim dedicaþia autografã Iubitului
meu profesor N. Droc Barcian, recunoºtinþã. N. Bãlãnescu.
Conferinþa se adaugã tezei amintite ºi Statutului corpului
avocaþilor, primite de Barcian tot de la fostul sãu elev.
Dupã cum se ºtie, legãturile lui Nicolae Bãlãnescu cu ºcoala
absolvitã s-au pãstrat ºi în perioada interbelicã. Din acea epocã
au supravieþuit în bibliotecã douã ediþii ale unei celebre cuvântãri
þinute în Parlament. Prima, apãrutã la Imprimeria Statului în 1925,
este intitulatã Situaþiunea bugetarã a României întregite în
cursul anilor 1922-1923-1924, expusã în ºedinþa de la 10
decembrie 1924 a Adunãrii Naþionale Constituante a
Deputaþilor de cãtre raportorul general al bugetului statului
pe acele exerciþii, d-l Nicolae Bãlãnescu, deputat de Vlaºca (nr.
inv. 2254). Ea poartã însemnarea „epuratã”. Cea de-a doua, având
pe frontispiciu numele autorului în formularea insolitã Nicolae
Bãlãnescu-Giurgiu (singurul caz cunoscut!) este Din starea
financiarã a României dupã rãzboiul mondial. Discurs
parlamentar (nr. inv. 3226) ºi a fost editatã la Sibiu la tipografia
ªcoalei militare de infanterie nr. 2, în 1928.
Extrem de interesantã este o publicaþie a Prefecturii judeþului
Vlaºca, apãrutã la Atelierele Grafice Socec din Bucureºti, în
1915. Ea este Expunerea situaþiunii judeþului Vlaºca pe anul
1915. Prezentatã Consiliului judeþean de Dumitru Iuca
(prefectul judeþului) la deschiderea sesiunii ordinare de la 15
octombrie 1915 (nr. inv. 1718), are 68 de pagini ºi poartã pe
copertã ºtampila „Ex libris profesori N. Droc Barcian”,
demonstrând cã bãtrânul dascãl nu întrerupsese legãturile cu
oraºul vieþii sale, chiar dacã se pensionase ºi se mutase la Bucureºti.
O altã cuvântare politicã importantã este cea a deputatului
ALEXANDRU CARTOJAN, intitulatã „Probleme de politicã
socialã” (nr. inv. 4754), exemplar publicat la Monitorul Oficial
ºi Imprimeriile Statului, Imprimeria Centralã, Bucreºti, 1935. Ea
cuprinde Discurs la Mesaj, rostit în ºedinþa Adunãrii
Deputaþilor din 1 decembrie 1934, are 51 pagini ºi dedicaþia
autografã a autorului: Bibliotecii Liceului „Ion Maiorescu”. Al.
Cartojan.
De la profesorul Aexandru Cartojan mai avem în bibliotecã un
exemplar din broºura Centenarul liberãrii Giurgiului. 1829-
1929 (nr. inv. 4075) ºi unul al biografiei romanþate Petru Cercel,
Craiova, f. a. (nr. inv. 5613), acesta din urmã purtând pe fila de
titlu dedicaþia: Bibliotecii Liceului Ion Maiorescu din Giurgiu.
Celor ce iubesc trecutul românesc. Al. Cartojan. 7 aprilie. 1941.
Menþionãm cã în biblioteca Liceului am gãsit ºi un exemplar din
lucrarea lui N. Iorga, Tudor Vladimirescu, Craiova, f. a. (nr.
inv. 3777, lipsã coperta ºi paginile 1-4). La pagina 5 am întâlnit
însemnarea Ex meis libris. Al. Cartojan elev.
 ISTORII
Stema þãrii, stemele judeþelor din
Þara Româneascã ºi sigiliul domnitorului
Gheorghe Bibescu aplicate în 1844 pe diploma lui
Dimitrie Bolintineanu
La Arhivele Naþionale Istorice Centrale, în colecþia
„Diplome”, se aflã, scrisã în limba românã, cu caractere
latine ºi chirilice, diploma nr. 1866 din 6 decembrie
1844, emisã de Gheorghe Dimitrie Bibescu, domnul
Þãrii Româneºti, prin care-l înalþã în rangul de pitar pe
Laurentiu-Stefan, ,
Dimitrie Bolintineanu.
Înscrisul are imprimatã în frontispiciu stema heraldicã
Szemkovics a Þãrii Româneºti: o acvilã redatã în întregime ºi din
faþã, încoronatã, cu aripile deschise ºi aºezate în fascie,
cu capul întors spre aripa stângã, þinând, în cioc, o cruce poziþionatã în barã ºi, în gheare, spada
(în dreapta) ºi sceptrul terminat în cruce (în stânga).
Documentul are pe marginile din stânga, din dreapta ºi pe cea de jos, dispuse în forma literei
„U”, în optsprezece scuturi (ºaisprezece ovale ºi douã dreptunghiulare, cu marginile de sus ºi de
jos concave), stemele judeþelor din Þara Româneascã însoþite, în partea de sus, de iniþialele
acestora scrise în limbile românã (cu caractere chirilice) ºi greacã. Scuturile sunt aºezate,
majoritatea broºând unele peste altele, în grupuri de câte trei în colþurile superioare ºi inferioare,
în grupuri de câte douã pe flancuri ºi douã în partea de jos flancând sigiliul ºi cuprind, începând
din partea de sus ºi în sens invers acelor de ceasornic, stemele judeþelor: 1) Ilfov – Sfinþii
Constantin ºi Elena flancând o bisericã – IL; 2) Muscel – o pasãre, cu capul conturnat (orientat
spre stânga heraldicã), stând pe o creangã de copac ºi þinând în cioc o ramurã – MS; 3) Argeº
– o acvilã conturnatã – AR; 4) Olt – un turn de cetate – OL; 5) Teleorman – patru oi – TL; 6)
Gorj – un cerb – GR; 7) Vâlcea – doi cai trãgând o cãruþã în care stã un vizitiu cu biciul în mâna
dreaptã – VL; 8) Brãila – douã corãbii plutind pe apã – BR; 9) Mehedinþi – o albinã conturnatã
stând pe o câmpie – MD; 10) Dolj – un peºte conturnat – DL; 11) Prahova – o cãprioarã
conturnatã stând pe o câmpie – PR; 12) Saac – o viþã de vie – SC; 13) Râmnicu Sãrat – un cal
pe o câmpie – SR; 14) Vlaºca – trei copaci pe o câmpie – VL; 15) Ialomiþa – un peºte conturnat
broºând peste un snop de spice – IL; 16) Romanaþi – un snop de spice – RM; 17) Dâmboviþa
– un þap pe o câmpie – DM; 18) Buzãu – o acvilã privind la biserica episcopalã – BZ. Scuturile
broºeazã pe panoplii compuse din arme, steaguri, armurã, coifuri, ancorã, ramuri de laur ºi de
stejar, peste care se suprapun sau se înfãºoarã, devizele: NOBILITAS; DEO OPITULANTE;
AMOR IN PATRIAM PRÆSIDIUM RE... PRINCEPS PRUDENS PATER PATRIE; SALVA
RESPUBLICA; VIRTUTI PRÆMIUM.
Diploma este validatã cu un sigiliu mare (menþionat ºi în textul actului), timbrat mobil, cu foiþã
de hârtie sub forma unei flori cu patru petale, rotund (73 mm), ilizibil, deteriorat ºi lipsã pe
29
alocuri, dar pe care îl descriem apelând la matricea sigilarã cu ajutorul cãreia a fost aplicat ºi care se
aflã, de asemenea, la Arhivele Naþionale Istorice Centrale, în colecþia „Matrice sigilare” (nr. 3038):
în emblemã, un scut tip renaºtere, tãiat, cuprinzând în partea superioarã, acvila încoronatã cu
coroanã închisã, terminatã cu glob cruciger, cu aripile deschise ºi aºezate în fascie, cu capul spre
aripa dreaptã, þinând în cioc o cruce latinã poziþionatã în bandã ºi în gheare iataganul (dreapta) ºi
buzduganul (stânga); în partea inferioarã, despicatã, se aflã, la dextra, pe albastru, un cãprior din
argint având între braþe o stea cu ºase raze din acelaºi metal, la senestra, trei brâuri, codate prin
semne convenþionale, roºu, aur ºi albastru. Scutul, aºezat pe un postament trapezoidal, cu baza mare
în sus, are ca suporþi doi lei afrontaþi, þinând, în câte o labã superioarã, deasupra scutului, buzduganul
ºi, respectiv, iataganul. Întreaga compoziþie este pusã sub un pavilion cãptuºit cu herminã ºi strâns,
în partea de sus, sub o coroanã închisã, terminatã cu glob cruciger. În exergã, între un cerc liniar la
interior ºi o ghirlandã rotundã la exterior, legenda în limba românã, cu caractere latine ºi chirilice: *
NOI GHEORGHIE. DIM: BIBESCO. VV: CU. MILA. LUI. DUMNEZEU. DOMN. ªI.
STÃP: A TOATÃ. ÞARA. ROMÂNEASCÃ.
La prezenta diplomã, cuvintele au fost scrise ca în text, iar cele chirilice au fost transliterate cu
caractere latine.
NOI
GHEORGHIE DIMITRIE BIBESCU
VOEVOD
CU MILA LUI DUMNEZEU DOMN STÃPÂNITORIU A TOATÃ
ÞARA ROMÂNEASCÃ
Luând în bãgare de seamã slujbele ce a sãvârºit Dimitrie Bolintineanu, precum ºi Artic. VI. din
legiuirea rangurilor, am binevoit ºi l-am înãlþat în rang de Pitar, cu carele s-a trecut ºi în Arhondologie.
Drept-aceia, spre a fi ºtiut ºi cunoscut la toþi deobºte sub numirea acestui rang, i s-a dat aceastã a
Noastrã Domneascã Diplomã, încredinþatã cu a Noastrã mare pecete ºi iscãliturã. În oraºul Bucureºti,
scaunul Domniei Noastre, la ºase zile a lunei Dechemvrie, anul de la mântuirea lumei una mie opt
sute patruzeci ºi patru, ºi al doilea al Domniei Noastre.
Gheorghe Dimitrie Bibescu
S-a trecut în Condica Secretariatului
Statului, sub No. 1866.
Împlinitorul de ªef de Secþie (semnãtura)
Secretarul Statului (semnãtura)

Sigiliul domnitorului Gheorghe Bibescu

Matricea sigilarã cu ajutorul cãreia a fost

imprimat sigiliul domnitorului Gheorghe
Bibescu pe diploma lui Dimitrie Bolintineanu
din 6 decembrie 1844
Diploma lui Dimitrie Bolintineanu din 6 decembrie 1844

Stema heraldicã a Þãrii

Româneºti (1844)
30
Mersul
târgului
21.05.2023: Flori, flori de 4.06.2023: „Nu-mi trebuie niciun ban/ Vreau
sãrbãtori, Constantine! doar sãnãtate...”
Încã de ieri, vremea se prefigura a fi
frumoasã. Noapte relativ caldã (11 grade
C) ºi senin. Dimineaþa liniºtitã ne-a
Stefan
,
îmbiat spre târg cu multe speranþe ºi deci
cu portofelul plin. La 6:30 abia am gãsit
Crudu loc de parcare. Unii deja cumpãraserã,
mai ales flori ºi rãsaduri. Iniþial lista mea
era micã dar tentaþiile mi-au deschis
apetitul pentru achiziþii, oferta fiind deosebit de atractivã ºi de o
diversitate foarte mare. De la un capãt la altul ºi pe ambele pãrþi
ale strãzii Republicii domina verdele rãsadurilor, atât în alveole,
cât ºi de pe brazdã. În sfârºit, azi s-au prezentat toþi producãtorii.
În ajutorul organizatorilor era prezentã o haitã de câini maidanezi
din cartier. Pãziserã toatã noaptea zona (aºteptând resturile
ospãþului de la o nuntã). Oricum, poliþia prezentã, fiind de la
pazã ºi/sau circulaþie, nu intervine pentru cã avem poliþia
animalelor, care-i apãrã de oameni (!?). Aºa sunã legea protecþiei
animalelor care în regulamente are probabil motto-ul: „omul e
mai rãu ca animalul!?”. Altfel cum sã interpretez toleranþa?
Preþurile la rãsaduri s-au menþinut rezonabile, iar la flori au scãzut
pentru cã oferta era foarte mare. Am remarcat preþul foarte mic la
rãsadurile de pe brazdã: 0,3-0,4 lei/fir. Ne-am grãbit cu cele
timpurii, de solar, scumpe ºi care s-au dovedit îmbãtrânite
prematur, cu rãdãcinile uscate în alveolele prea mici. Nu mai
vorbesc de calitatea seminþelor unde iar luãm plasã. Riscãm
crezând vânzãtorii. Au apãrut mai mulþi cartofi noi, chiar
româneºti, recunoscuþi dupã coajã: 6 sau 5 lei/kg cei mai mici.
Cei vechi, 3-3,5 lei/kg. Roºiile noi, destul de mici, 15 lei/kg.
Erau ºi cãpºuni cu 20 lei/kg. Chiar cireºe, din Grecia, cu 30 lei/
kg. Din pãcate, din cauza îngheþului, cireºii noºtri autohtoni nu
au fructe deloc. Ca ºi caiºii, piersicii sau perii. Nici mãcar de
leac, aºa cum se spune. Verde-n târg, verde ºi pe asfalt în tot
oraºul de la baligile cailor spoitorilor care mãnâncã iarbã crudã.
Tot azi am vãzut ºi flori tãiate destule (bujori, garofiþe divers
colorate), atât în târg, cât ºi la intrarea în cimitir unde douã
„pirande” din Golãºei le vindeau celor care-ºi „vizitau” rudele cu
numele sfinþilor Constantin ºi Elena scrise pe cruci. Eu, pe lângã
cei din neamul meu, i-am aprins lumânãri ºi regretatului Titi
Carbarãu. Baloþii de trifoi din recolta acestui an se vindeau cu 35
lei/buc., iar cei de iarbã 20 lei/buc. Cerealele, ambalate în saci de
douã duble, 50 lei. Ciurdel era ºi azi prezent pe cãruciorul
improvizat în poziþie de model pentru studenþii de la Belle Arte,
secþia sculpturã, ca imagine a hidoºeniei ce stârneºte milã. Târât
pe asfalt printre cumpãrãtorii grãbiþi de cãtre o femeie brunetã,
relativ în vârstã, ce repeta în „of major” un cântec pentru milogi,
vechi de când mã ºtiu: „Sã v-ajute Dumnezeu/ Atunci când vã
este greu!” (Doar dacã daþi un leu/ Cel puþin, adaug eu).
ªi uite-aºa, banul picã. Creºtin estem, bre!
28.05.2023: „La musca vãduvã!”
În timp ce în alte pãrþi, din Europa ºi din România, sunt ploi
torenþiale ºi inundaþii, la noi doar câteva picãturi. Sunt dispus sã
cred (?) cã existã posibilitatea ca niºte forþe malefice sã aibã
puterea sã abatã ploile de Bolintin. Motivul ar putea fi acela cã
sunt interese ca vremea sã fie bunã pentru nunþile din cartier care
au loc pe bandã rulantã marþea, joia, sâmbãta ºi duminica. Marþi
a fost întâi un cortegiu mortuar care a încurcat total circulaþia pe
str. Republicii, apoi douã nunþi cu ºtaif care, de asemenea, au
blocat circulaþia pe str. Palanca. Printre cei afectaþi am fost ºi eu,
obligat ca mulþi alþii sã vãd parada caleºtilor, decapotabilelor ºi a
altor mijloace de transport pentru miri, naºii ºi rudele acestora,
iar copiii într-o trãsuricã trasã de ponei. Lux afiºat ostentativ.
Din întâmplare am vãzut de aproape naºa care avea pãr pe picioare
(rochia era crãpatã). O ºansã unicã, dar sã nu mã invidiaþi. ªi uite
aºa a sosit ziua de azi, cu nori înalþi ºi temperatura plãcutã, bunã
pentru târg, unde m-am prezentat la ora 6:30 ca sã gãsesc loc de
parcare. Se vindea deja celor ºi mai matinali. Din nou multe
rãsaduri, dar nu au mai fost cãutate, deºi erau de calitate ºi destul
de ieftine. Deja ne-am umplut grãdinile ºi solarele. Nici florile
nu au mai fost în atenþie pentru cã avem alte prioritãþi ºi ne-am
fãcut plinul. Jana din Malu Spart vindea rãsad de „dulman”. Mi-
a explicat cã este de dovleac plãcintar cãruia aºa i se spune pe la
ea, la Matca. Am convins-o sã rescrie cartonul. Sãtui de legume
vechi, oamenii s-au dedulcit la trufandale. Cartofii noi, mari ºi de
calitate, 5 lei/kg. Cei vechi 3,5 lei/kg. Roºiile timpurii, cu þâþã,
13-14-15 lei/kg. Cele mici ca nuca, 10 lei/kg. Varza nouã, 3 lei/
kg. Ceapa nouã, 5 lei/kg. Verdeþuri ºi zarzavaturi proaspete, la
discreþie. ªi multe altele cu care ne-am obiºnuit. A fost o sãptãmânã
plinã ºi în ceea ce priveºte asfaltarea unor strãzi, mai mari sau
mai mici. Vom vedea cât þine ºi minunea asta cã fondurile sunt
mici pentru investiþii în acest an. Joi am fost la Târgul de carte
„Bookfest” de la Romexpo Bucureºti. Puþini vizitatori, cãrþi la
preþuri acceptabile. Pe un raft al unei edituri era expusã o carte de
bucate care în subtitlu avea un cuvânt ciudat: „volovan”. Am
întrebat pe doamna prezentã dacã nu cumva trebuia scris
„bolovan”? Mi-a rãspuns cã nu ºtie, fiind contabila firmei.
Cumpãrasem înainte o carte deosebitã, intitulatã „Civilizaþia
analfabetismului” de Mihai Nadin, ed. Spandugino, 2016. Mi-
am adus aminte cã „vol-au-vent” este un aperitiv specific
frantuzesc, servit cândva la un banchet de Ziua Naþionalã a Franþei
pe vremea preºedintelui Charles de Gaulle, la care n-am participat,
nefiind invitat. Am citit meniul tot într-o carte. D-aia e bine sã
citeºti. Pãstorel, într-o „carte de bucate” care mi-a lãsat gura apã,
pomenea de un birt cu un nume haios: „La musca vãduvã”.
A CTU ALIT
CTUALIT ATEA
ALITA
Existã însã o explicaþie destul de mulþumitoare care mi s-a iþit în
creier când am vãzut grãtarele cu mici azi în târg. La unul din cele
trei, jupânul folosea trei ustensile: un cleºte, un plici ºi un carton
tare. Cu cleºtele întorcea micii, cu cartonul înteþea jarul, iar cu
pliciul omora muºtele. Adicã muscoii, cei obraznici ºi insistenþi,
pe care musai sã-i omori ca sã scapi (aº!) de ei, fãrã sã te vadã
clienþii. ªi uite aºa, rãmân muºtele vãduve! Q.e.d.
Zicea dintr-o casetã un lãutar celebru, azi în târg. Îl cred parþial
pentru cã, fãrã bani, chiar nu poþi sã te faci bine dacã, Doamne
fereºte!, te loveºte un necaz oarecare la un moment dat. Iar fãrã
bani nici în târg nu poþi sã mergi. Doar aºa, ca sã te afli-n treabã.
Cam frig în dimineaþa aceasta, cu cer noros, amãgitor. La prima
orã am trecut cu greu cu maºina printre altele deja parcate pe
trotuarele din amonte. Mi-am propus sã revin mai târziu, respectiv
pe la ora 11, sperând sã gãsesc loc. L-am gãsit. Era singurul ºi
parcã mã aºtepta. Am grãbit preumblarea, gãsind ºi ce nu mi-am
propus. Având bani, mi-am permis si sã risipesc (2 cuþite bune,
3 cãni din aluminiu pentru picnic la Viscri, o pãlãrie pentru fetiþã
rãmasã de la înscãunarea regelui Charles al III-lea al Angliei), o
carte de Vladimir Streinu. Vizibil ºi simþitor, ieftinirea abruptã a
legumelor trufandale: 3 lei/kg cartofii noi (cei vechi au dispãrut),
8 lei/kg roºiile moþate, 5 lei/kg castraveþii de solar, 2 lei/kg varza
nouã. Încã rãsaduri diverse, dar nu s-au mai vândut. Cãpºunile
autohtone 12 lei/kg. Cireºele tot 28 lei/kg. Greu sã se mai
ieftineascã în lipsa producþiei. Flori la ghivece super atrãgãtoare,
dar nu au avut clienþi. Per ansamblu, zi nefastã pentru vânzãtori,
producãtori sau negustori. Ceapa veche 6 lei/kg. Cea nouã încã
creºte în pãmânt, iar cea verde s-a terminat (cãuta cineva zadarnic).
Nici la mici nu a prea fost vânzare. Oamenii au rãmas fãrã bani.
Au cheltuit cu pomenile de sâmbãta tuturor morþilor de ieri, cu
vasele de Rusalii ºi altele, iar pensiile nu s-au achitat încã. Prea
multe sãrbãtori, greva profesorilor ºi alte evenimente au influenþat
activitatea economicã. Un glumeþ care cumpãrase niºte cartofi
zicea cã plãteºte cu cardul. Doamne fereºte, ar dispãrea târgurile
rurale dacã s-ar impune de sus. Cã deja nimic nu ne mai mirã. La
mici se ospãta o rudã de-a nu ºtiu cui, sositã din Vestul Sãlbatic,
cãlare pe-o motocicletã exagerat de împopoþonatã cu jucãrele, ca
sã atragã atenþia. Semãna cu proprietarul, ca harnaºament. În
gând mi-am spus cã a luat locul cãluºarilor care, iatã, rãmân doar
în amintire. Ce sã mai vorbim despre iele, cãrora li s-a distrus
habitatul, respectiv pãdurile virgine. Cât despre caloian (cã tot
nu ne plouã), cãutaþi la nudiºti, pe malul marii. În final, ºansa mi-
a surâs. Lângã cherestea, o trãsuricã (model Maraton, zicea
proprietarul bolintinean, str. Dimitrie Bolintineanu, nr. 33). Iapa
Gabi era înhãmatã ºi dotatã cu echipament corespunzãtor. Îi lipsea
perechea la oiºtea parcã prea lungã. Cu puþinã imaginaþie, parcã
mã ºi vedeam într-un car de luptã concurând de partea romanilor,
ca-ntr-un film cu Obelix ºi Asterix. Sigur aº fi câºtigat pentru cã
aº fi dopat caii cu jar din fag din pãdurile Daciei. La un magazin
din centru se vinde acum mangal din Africa de Sud. Asta da
globalizare! Pe când ºi sare, din altã zare?
11.06.2023: Macii sângerii
Sã vezi macii arzând în lumina soarelui ce se ridicã la orizont
dimineaþa devreme, uiþi de tot ºi de toate. Uiþi de rãzboi ºi de
nevoi, de dureri ºi de anii duºi. Te simþi om. Mergând spre târg
din direcþia Bolintin Deal, strãbat lunca Sabarului, cultivatã în
totalitate cu cereale, floarea soarelui ºi mai puþin porumb. Cu
toatã seceta, plantele aratã bine. Orzul a intrat în faza ultimã de
creºtere, iar grâul îl urmeazã. Pe marginea drumurilor se observã
niºte jaloane roºii. Sunt macii înfloriþi. Într-un loc, cam pe unde
a fost „Plopul cel Mare”, aceºtia pãreau mai sângerii decât ceilalþi.
Când am ajuns în dreptul lor am avut o tresãrire, aºa cã m-am
oprit. Aproape de ºosea, un plop mai mic, urmaºul uriaºului
plop ce a fost doborât de o furtunã puternicã în luna iunie a
anului 2009, parcã ar fi vrut sã-mi spunã ceva. Eram grãbit sã
ajung la târg aºa cã mi-am reluat mersul. Deºi devreme, unii
chiar cumpãraserã ce aveau mare nevoie: cartofi noi, ceapã sau
trufandale. Am pornit cu dreptul, aºa cã am gãsit ce mi-am propus
la preþuri convenabile. Surpriza a fost la roºii: 6 lei/kg, pe alese.
Cartofii noi, 3,5 lei/kg (la final 3 lei/kg), destul de mari, prezenþi
la foarte mulþi vânzãtori. Varza nouã, 2 lei/kg, pentru cã era de
dimensiuni mari, adicã bunã pentru mâncare ºi mai puþin pentru
salatã. Dintr-una mãnâncã o familie mare. Cireºe plimbate, 15
lei/kg. M-am pãcãlit însã: pânã seara erau bune de dat la pãsãri.
Îmi propun sã-mi reprim pofta ºi sã aºtept pânã când voi culege
din pomii mei (adicã la anul). La fel am pãþit ºi la cãpºuni (12 lei/
kg). Depreciate din start. Vânzãtorii au o tehnicã de a expune
marfa, în grãmadã: deasupra au proaspete ºi atrãgãtoare, iar la
bazã cele storcite, mici, din care iau cu scafa. ªi astfel, acasã,
regreþi cã ai cumpãrat. Flori multe ºi frumoase. Rãsaduri destule
încã. Mere de calitate, atrãgãtoare, cu 5, 4 ºi chiar 3 lei/kg. Meritã
ca alternativã. Ca niciodatã, cumpãr pentru cã în curte, deºi am
foarte mulþi pomi fructiferi, diverºi ca soiuri, au rãmas fãrã fructe
din cauza îngheþului de la începutul primãverii. Grav este cã în
ultimii doi ani, din aceleaºi cauze, s-a pierdut producþia, în special
la caiºi. Dar, sã nu ne pierdem speranþa, iar eu sunt optimist. Sã
luãm exemplul conlocuitorilor noºtri, omniprezenþi, fãrã griji,
care-ºi încarcã cãrucioare cu alimente de la Megamagazine,
inclusiv pepeni verzi (5 lei/kg). De unde bani, ei ºtiu, cã ajutoarele
nu le-ar ajunge. În fine, o þin numai în nunþi ºi petreceri. În
sãptãmâna ce a trecut au fost douã nunþi ºi o înmormântare (la
ei). Jalea de la mort a copleºit Bolintinul. Douã nopþi de bocete
manelizate, interpretate de orchestre cu DJ. Exemplu: „Laºi nevastã
ºi copii/ Un’te duci, n-o sã mai vii!”. Strada (drum judeþean)
ocupatã zi ºi noapte de maºini bengoase, rude ºi prieteni în
doliu, patru grãtare la foc continuu, bãuturi fãrã numãr. Sâmbãtã,
dricul tras de cai masivi a strãbãtut cartierul blocând total circulaþia.
Duminicã dimineaþã, încã miºcare la casa dispãrutului, mesele
tot pline (pe trotuar). La una se juca de zor barbut la vedere. Ca
pe vremuri. Oricum, se cheamã tradiþia lor ºi noi trebuie s-o
respectãm. Pentru mine, surpriza cea mai tare a fost grãmada de
baligã de cal din dreptul bisericii rãmasã de la cei doi cai bine
hrãniþi care au tras dricul. Ca un blazon pe care-l binemeritãm,
parcã dinadins lãsat pânã luni când au venit gunoierii. Se zice cã
ar aduce noroc!? Cui?
18.06.2023: Ploaia care dã speranþe
O secetã cruntã ne-a tãiat speranþele. Toate plantele suferã.
Recolta de pãioase este relativ slabã deºi fermierii au aplicat
strict tehnologia, îngrãºãmintele ºi tratamentele foliare. I-a lipsit
în ultima fazã apa, adicã ploaia, pentru ca boabele sã fie de
calitate. Ieri a început recoltarea orzului în zonã. Nu ºtiu câtã
producþie s-a obþinut, dar paiele erau frumoase ºi s-au balotat
integral. Urmeazã grâul, intrat ºi el în ultima fazã de dezvoltare.
Porumbul a stagnat din creºtere. Sã sperãm cã-ºi va reveni cât de
cât. Subliniez cã aceasta-i situaþia aici, la noi, cãci la alþii ploile nu
mai contenesc. Apa din fântâni este puþinã ºi nu poate susþine
optim necesarul pentru legume. Unii folosesc apa din reþea care
nu poate fi o soluþie. Pomii mor ºi ei de sete. În livezi fructe ioc.
De aia cumpãrãm de poftã din târg: 14 lei/kg cãpºunile, 13 lei/kg
cireºe nu tocmai proaspete. Azi florile au fost puþin bãgate în
seamã. Pe o minitarabã miere de rapiþã. La salcâm culesul abia a
acoperit hrana albinelor. Rãmâne speranþa la tei ºi floarea soarelui.
Deja s-a scumpit. Vremea afecteazã tot, chiar dacã nu observãm
la prima vedere. Încã destule rãsaduri. Dupã mazãre, acum
recoltatã, urmeazã prazul ºi varza de toamnã. Roºiile mi se par
prea scumpe: 7, 8 ºi chiar 9 lei/kg, acum de la producãtori.
Cerºetorul tractat stârneºte în continuare milã, iar însoþitoarea
adunã cu rapiditate banii pe care-i îndeasã în ascunziºuri intime
(tehnicã, nu glumã!). Ouã cam mici, ca la sfârºitul sezonului.
Acum speranþe rãmân de la cocoºi. La vedere carne de vitã ºi o
spatã de porc ce se observã în ºliþul unui sac. Câteva gãini
eviscerate, ca sã avem de toate. Cereale, cherestea ºi fiare. Ca
bunic, am cumpãrat un puºcoci de pirat, ca cel din filme, cu doar
20 lei. „Dacã nu avea defectul nu þi-l dãdeam fãrã 50 lei!”, mi-a
spus piranda. Oricum, aici gãseºti ce vrei, inclusiv tablouri ºi
cãrþi, rochii purtate, macaturi ºi pantofi, jucãrii ºi veselã ºi multe
alte lucruºoare, multe aduse chiar din Spania sau din Italia.
Chilipirgii amãgiþi ca mine se tot gãsesc. Surpriza zilei a
reprezentat-o ploaia de vara, scurtã (23-23:30), dar consistentã,
care mi-a indus un somn odihnitor. Ce bani, de numãrat, ce alte
alea, somnu-i mai bun. A dispãrut rânjetul secetei, cãreia rafalele
de ploaie i l-au închis. ªi nu uitaþi, peste trei zile vine vara
astronomicã. Cãutaþi umbrã.
25.06.2023: Solstiþiu cu lunã nouã
O sãptãmânã cu temperaturi mari (vineri, 36 grade C). Ar fi
primul val de caniculã din acest an. Cam devreme ºi pe fondul
lipsei de precipitaþii acute, seceta îºi aratã colþii. Porumbul ºi
floarea soarelui suferã. Am vãzut deja primele flori într-o parcelã.
Nici azi noapte, deºi anunþatã, ploaia nu a venit ºi pe la noi. Apa
din fântâni este tot mai puþinã ºi nu ºtiu ce sã ud mai întâi. La fel,
pomii, cu sau fãrã fructe, suferã ºi ei din cauza uscãciunii. Un an
dificil pentru agricultori. Târgul, unde am sosit la 6:20, era pregãtit
sã-ºi primeascã cumpãrãtorii. Pentru unii, lactatele reprezintã
prima þintã. Aud câþiva prieteni care-mi spun: „Iau de la cineva
anume în care am încredere!” Aºa sã fie. Eu am luat doar lapte
dulce (15 lei un bidon de doi litri). Problema n-ar fi neapãrat
laptele, ci ambalajul, care este reutilizabil dupã ce a fost folosit
de cine ºtie cine. Dar, asta-i piaþa. Când vom avea târgul nou gata
vor fi ºi condiþii de igienã mai bune. Dacã însã mai tergiverseazã
mult lucrãrile, e posibil sã disparã vacile ºi sã rãmânem cu „laptele
cucului”. Asta dacã vom mai trãi. În general, azi ne-am bucurat
de preþuri mici la multe legume. Astfel, cartofii s-au vândut cu
2,5 lei/kg fiind ºi de calitate extra. Roºiile, maxim 5 lei/kg (la
final, cele zis „de ciorbã”, cu 3 lei/kg). Castraveþii, 4 lei/kg. Mai
scumpe au fost vinetele (10 lei/kg), ardeii graºi (tot 10 lei/kg) de
provenienþã sigur româneascã. Tot ieftine, zarzavaturile, la legãturi
mici (un leu) sau mai mari (zis buchet, 5 lei). Scumpe (justificat,
producþie micã, influenþatã de secetã) pãstãile de fasole fideluþã
(12 lei/kg) sau latã (15 lei/kg). Încã rãsaduri de tomate (pt. solar),
varzã de toamnã, praz ºi ceapã de apã. Am avut rezerve pentru cã
a secat aproape de tot fântâna din curte. Seceta, dar mai ales
exploatãrile de nisip („produse de balastierã” li se spune) din
zonã au distrus echilibrul hidrologic subteran. Florile în ghivece
au atras ºi azi clienþii (mai ales doamnele). Cãutate au fost fructele
de sezon: cireºele (15 lei/kg), viºinele (12 lei/kg) ºi caisele (10
lei/kg). Foarte scumpe, dar preþul e dat de puþinãtatea ofertei.
Varza, care e cãutatã ºi pentru salatã, 2 lei/kg. Ceapa uscatã 6-7
lei/kg nu dã semne sã-i scadã preþul. La a doua turã (ora 11:30)
am gãsit roºii ºi mai ieftine (4 lei/kg) ºi chiar ardei gras cu 3 lei/
kg. Ca de plecare. Se instalase o stare de disconfort termic ºi
oboseala nopþii scurte. Douã vânzãtoare discutau. Una spunea
cã s-a sculat la ora 2:30 ºi cã odatã ajunsã acasã se va culca chiar
fãrã sã mai mãnânce. Dupã amiaza am avut parte de cea mai
frumoasã surprizã. A plouat torenþial de la ora 15:45 pânã la
16:20. Acum mai avem speranþe pentru porumb ºi floarea
soarelui. Cineva, acolo sus, încã are milã. Sau sânzienele, pe
care ieri, la Centrul Cultural „ªcoala Veche”, le-am invocat intens
ºi le-am adus ofrande?
2.07.2023: Ceapa de Sânpetru
Cã vrem sau nu, vremea trece. Joi a fost Sfântul Petru,
sãrbãtoare importantã, dar noi, care nu (mai) þinem post, am uitat
de ea. ªi am avut un semn, miercuri, când a plouat bine, cu
rafale. În fine, Mãriuca mi-a spus cã acum se calcã ceapa ca sã
nu-i mai creascã frunzele, ci doar bulbul, pânã la urmãtorul sfânt,
Ilie, când se recolteazã. Târgul cam moleºit. Unii au fost la nunþi,
care au fost oprite în post. Chiar ieri, în „cartier”, am vãzut o
„herghelie” de cai înhãmaþi la caleºti împãrãteºti care, desigur, au
blocat ºoseaua. Cine zice cã e crizã? Sau, altfel spus, o fi, dar nu
la ei! Mãrfuri destule, în special tomate ºi fructe cam la toþi.
Pentru prima datã pepeni galbeni autohtoni (6 lei/kg). Cireºele
pietroase 15 lei/kg, iar viºinele (codiþe cu frunze verzi) 12 lei/kg.
(continuare în pag. 31)
 A CTU ALIT
CTUALIT
ALITAATEA 31
(urmare din pagina 30) kg, fãrã gust. Cartofii albi 2,5 lei/kg, iar cei roºii 3 lei/kg. Vinete
Am luat destule, de nevoie, pentru viºinate ºi dulceaþã. La mine,
pomii n-au avut deloc fructe în acest an din cauza îngheþului
7-8 lei/kg, lãudate. Destule zarzavaturi proaspete, iar pãstãile 8
lei/kg (ultimul cules de pe vrej). Mulþi au cumpãrat rãsaduri: de
Reviste primite
roºii ºi castraveþi pentru solar sau de praz, varzã de toamnã ºi
tardiv din primãvarã. Bineînþeles cã nici la ceilalþi din zonã. Am
luat praz (10 lei/leg. cu 33 de fire) pe care l-am ºi plantat, ca sã
am de lucru la udat. De Sf. Petru am cumpãrat ºi pui de o zi de
ceapã de apã. Prietenul Doru, cu preþuri omeneºti la tot ce vinde
(re-) mi-a spus cã deºi e obosit (sculat de la ora 3) când ajunge
la redacþie
acasã (jud. Dâmboviþa) va stropi contra manei ceapa, a patra
gãinã, 40 cu 5 lei/buc., tot ca sã am grija lor ºi sã-i apãr de vulpile oarã (!). La mine-n grãdinã m-am uitat la ea cum „se topeºte” în
hapsâne. Cum zicea profesorul meu de istorie: „Fãnicã, gâlgâie
brazda-n tine!”. Mereu am vrut sã dau exemplu personal, dar n-
pãmânt. Nu e economic sã tratezi o micã suprafaþã din grãdinã. Actualitatea literarã, anul XII; nr. 124, mai-
Ieri dimineaþã a plouat mãrunt, fãrã vânt, cum ne speriau
am avut discipoli pe mãsurã. Dimineaþa devreme, cele douã meteorologii, timp de o orã. A fost bunã ºi ea, dar apoi a venit iunie 2023, revistã a Unirii Scriitorilor din
gogoºãrii lucreazã de zor ºi servesc la „botul calului” primii
clienþi care sunt vânzãtorii sosiþi de departe, sculaþi la ore mici ºi
cãldura ºi sigur cã a favorizat mãnarea. În fine, probleme ºi România editatã de AL LUGOJPRESS cu
dileme. M-am hotãrât sã nu mai plantez varza de toamnã, cãci nu
cãrora le chiorãie maþele. Gogoºile, e drept, calde, sunt parcã mai este apã în fântânã. ªi nici vinete la anu’ cã le atacã gândacul sprijinul sponsorilor ºi al SIP Timiº. Director
niºte miniscovergi, aproape transparente de subþiri ce sunt. Doar
2 lei/buc. pare puþin, dar se adunã mulþi bani din aceastã afacere
de Colorado care-i greu de tratat într-o micã grãdinã cu zeci de Nicolae Silade; Redactor ºef Ela Iakab; Secretar
soiuri de legume, fiecare având dãunãtori proprii. În fine, am
într-un timp scurt. Vizavi poþi ciuguli ºi o crestãturã de ºunculiþã revenit la ora 11 când deja se debarasau tarabele. Multe legume general de redacþie Remus V. Giorgioni.
þãrãneascã, pe care azi o pãzea Nelu cu viþelu’, care ºtie sã-i facã ºi fructe se epuizaserã. Doru a lãsat ardeiul gras la 4 lei/kg ºi cu
reclamã. Dacã mai adaugi ºi un vârf de cuþit (sau douã) de brânzã 10 lei am golit ultima lãdiþã. Doamna cu miere a avut clienþi.
de la ceilalþi vecini de tarabe, mai cã te-ai (puþin) sãturat, ca Hagi- Printre ei, eu ºi Cornel State. Mierea-i de anul trecut. De data
Bucureºtiul literar ºi artistic, anul XIII, nr. 6-
Tudose. Pofta-i mare. aceasta, zâmbetul sãu plãcut a dezavantajat-o. Se vedea golul 7 (141-142), iunie-iulie 2023. Director Coman
9.07.2023: Fie soare ori cã plouã/ Mi-am luat lãsat de pierderea unui incisiv. Parcã priveam un urdiniº de stup. ªova; Redactor ºef Florentin Popescu.
pãlãrie nouã! Ne-a arãtat buletinul (de ce?). Numele: Ioana. În zona cu
cherestea, pe o capotã de maºinã, o expoziþie de pãlãrii de soare
Dimineaþã rãcoroasã, dar plãcutã pentru acest moment, cãci de
pe care le vindea parcã prea ieftin un domn, Amãgeanu. Cu 20 de Caligraf, anul XXIII, nr. 7-8 (254-255), iulie-
mâine se anunþã al doilea val de caniculã. M-am grãbit aºadar
lei m-am procopsit. În târg trebuie sã ai bani destui, cã nu se ºtie
spre târg ºi nu degeaba: am gãsit loc de parcare (6:25). Primul august 2023, revistã de culturã editatã de Centrul
ce chilipiruri gãseºti. Gogoºile (2 lei/buc.), dupã 5 minute de stat
contact vizual a fost omul cu pepeni. Cei verzi, 2,5 lei/kg nu m-
pe tavã se dezumflau ca baloanele, doar cã nu pliciuiesc. O dulce Cultural Teleorman. Redactor ºef Florea Burtan;
au tentat, dar galbeni nu mai avea. Mai încolo gãsesc ce cãutam,
amãgire dupã care rãmâi cu un gust amar, de îndulcitori chimici.
cu 4,5 lei/kg ºi am luat mintenaº. Vizavi, un altul vindea cu doar Secretar general de redacþie Stan V. Cristea.
Ultima oprire, la cãrþi, unde s-au adus „noutãþi”. Pe câmp grâul
(!) un leu/kg. Mai sã-mi pun unghia-n gât. Noroc cã le tãiasem
aºteaptã sã fie treierat. Micii fermieri-arendaºi din zonã aºteaptã
asearã. Dar am luat încã 7 kg (2 buc.). Aveau câte un mic defect
angrosiºtii sã le preia producþia de pe câmp (bunã, spun ei). Cu
(crãpãturi longitudinale pe câte un meridian aº zice) care dovedesc
toate cã au contracte, situaþia le este nefavorabilã. Ei n-au spaþii Scrisul românesc, anul XXI, nr. 6 (238) 2023,
faptul cã sunt copþi ºi sãtui de apa de la ploi sau irigaþii. Legume
multe la preþuri stabilizate: roºiile 3,5-4 sau 5 lei/kg de la micii
de depozitare, cele care mai existã nu sunt suficiente iar porturile revistã de culturã fondatã la Craiova, publicatã
Constanþa sau Giurgiu sunt blocate de cerealele din Ucraina!
producãtori, ardei gras 7 lei/kg, iar cel capia copt, roºu, 8 lei/kg
Preþul este de batjocurã: 0,79 lei/kg. Miroase a faliment. Pãcat, de Fundaþia-Revista Scrisul Românesc. Director
(din import sigur), morcovi 5 lei/kg, ceapa uscatã 5 lei/kg º.a.m.d.
Castraveþi 3 lei/kg pe alese. Fructele reprezentate de cireºe (13-
mare pãcat. În marile magazine, fãina 000 este 5,5 lei/kg, iar Florea Firan.
pâinea „boiereascã” 8,7 lei/buc. de 500 grame. Trageþi
15 lei/kg), viºine 12 lei/kg si 10 lei/kg cele fãrã codiþe, caise 8 lei/
concluzia!?
Litere, anul XXIV, nr. 5 (278), mai 2023; nr.
6 (279), iunie 2023, revistã lunarã de culturã a
REGULAMENT Societãþii Scriitorilor Târgoviºteni editatã cu
sprijinul Consiliului Local Municipal ºi al
Concursul Naþional de Creaþie Literarã Primãriei Municipiului Târgoviºte. Director Tudor
„Dimitrie Bolintineanu” Cristea; redactor ºef Mihai Stan; secretar de
redacþie Mihail Florin Stan.
Ediþia a XXXII-a, 14 octombrie 2023, Apostrof, anul XXXIV, nr. 6 (397), 2023,
Bolintin Vale revistã finanþatã cu sprijinul Ministerului Culturii,
editor Uniunea Scriitorilor din România. Redactor
Revista „Sud”, în parteneriat cu Filiala Poezie Bucureºti a Uniunii Scriitorilor din România, Centrul Cultural ºef Ion Vartic.
„ªcoala Veche” Bolintin Vale, Asociaþia pentru Culturã ºi Tradiþie Istoricã Bolintineanu ºi Editura Sud organizeazã,
cu sprijinul Consiliului Local ºi al Primãriei oraºului Bolintin Vale, ediþia a XXXII-a a Concursului Naþional de Bucovina literarã, anul XXXIV, nr. 1-2-3
Creaþie Literarã „Dimitrie Bolintineanu”, octombrie 2023, Bolintin Vale, judeþul Giurgiu.
Concursul îºi propune sprijinirea creatorilor de literaturã din România ºi diasporã, care nu sunt membri ai Uniunii (383-384-385), 2023, revistã publicatã cu sprijinul
Scriitorilor ºi nu au debutat în volum pânã la data încheierii înscrierilor (31 august 2023). financiar al Consiliului Judeþean Suceava.
Ediþia 2023 a Concursului Naþional de Creaþie Literarã „Dimitrie Bolintineanu” va avea douã secþiuni: eseu ºi Redactor ºef Alexandru Ovidiu Vintilã.
poezie.
SECÞIUNEA ESEU
Concurenþii vor trimite un eseu inedit despre opera unui scriitor originar din sudul României pentru care se va Caietele de la Araci, anul XI, nr. 1 (19), iunie
acorda: 2023, publicaþie semestrialã de literaturã a
Premiul Neagu Udroiu (600 lei) Muzeului Carpaþilor Rãsãriteni. Redactor ºef
Textul trebuie redactat în Microsoft Word, de cel mult 12 pagini A4, cu literã Times New Roman de 12 (37.800
caractere fãrã spaþii). Luminiþa Cornea; Secretar de redacþie Nicolae
SECÞIUNEA POEZIE Scurtu.
Concurenþii pot trimite poezii realizate atât în vers alb, cât ºi în vers clasic. Pentru aceastã secþiune se vor acorda
urmãtoarele premii în bani, toate fiind sume nete, neimpozabile:
Pentru poezia în vers clasic va fi acordat Premiul Dimitrie Bolintineanu (800 lei). În cadrul acestei secþiuni Mozaicul, anul XXVI, nr. 6-7 (296-297),
autorii vor trebui sã respecte regulile referitoare la rimã, ritm ºi mãsurã, specifice poeziei în vers clasic. 2023, revistã de culturã editatã de AIUS Printed.
Pentru poezia în vers liber se vor acorda trei premii: Director Nicolae Marinescu; redactor ºef Petriºor
a) Premiul Nicolae Dan Fruntelatã (700 lei)
b). Premiul Petre Ghelmez (600 lei) Militaru; secretar de redacþie Maria Dinu.
c). Premiul Eugen Rotaru (500 lei)
Lucrãrile vor fi trimise pânã la data de 31 august 2023 pe e-mail la adresa revistasud@yahoo.com, cu precizarea
„pentru concurs”. Lucrãrile vor purta un motto ºi vor fi însoþite obligatoriu de un CV, o fotografie a autorului ºi un
numãr de telefon.
Din juriul condus de poetul, criticul ºi dramaturgul Horia Gârbea (preºedinte al Filialei Poezie-Bucureºti a USR)
vor face parte membri ai Uniunii Scriitorilor, personalitãþi din instituþii de învãþãmânt superior ºi culturã, specialiºti Revista poate fi procuratã, în Bucureºti: de
din instituþiile organizatoare.
Lucrãrile selecþionate pentru concurs vor fi publicate într-un volum colectiv la Editura Sud, fiecare dintre autorii
la chioºcul de presã din Piaþa Romanã (La
participanþi la festivitatea de premiere urmând sã primeascã câte douã exemplare (gratuit). Coloane) ºi de la sediul Editurii RAWEX
Câºtigãtorii vor fi anunþaþi pânã la data de 30 septembrie 2023 pentru a participa la festivitatea de premiere ce va COMS (Calea Griviþei, nr. 403, Bl. R, sector
avea loc în data de 14 octombrie 2023 la Bolintin Vale.
Participarea câºtigãtorilor la festivitate este obligatorie, altfel premiile în bani ce urmau sã revinã absenþilor vor 1); în Bolintin Vale: de la sediul redacþiei ºi
fi redistribuite sau anulate de cãtre organizatori. De asemenea, obligativitatea participãrii la festivitatea de premiere de la Biblioteca orãºeneascã.
se aplicã ºi pentru primirea celor douã exemplare gratuite din volumul colectiv ºi a diplomelor.
Cheltuielile de deplasare a concurenþilor la Bolintin Vale vor fi suportate personal. Cãrþile se primesc pe adresa redacþiei
Organizatorii vor asigura transportul juriului ºi laureaþilor de la Bucureºti la Bolintin Vale ºi retur. (Str. Partizani, nr. 41A, Bolintin Vale,
Relaþii la telefoanele:
Giurgiu), iar manuscrisele pe adresa de
0726179367 – Gabriel Dragnea – Redactor ºef adjunct e-mail: revistasud@yahoo.com.
0720350555 – ªtefan Crudu – Secretar general de redacþie
32
Biblioteca SUD-ului
Florentin Popescu, Orizont literar bolintinean, Bolintin Vale, Editura Sud, 2023. Volumul pe care îl ai acum în
mâini, stimate cititor (volum pe care pentru mai multã expresivitate ne gândisem iniþial sã-l numim „Bolintin, «locul
sfinþit» odinioarã de marele poet”) nu se vrea a fi decât încã o confirmare (dacã mai era nevoie) a faptului cã
Bolintinul a devenit un brand cultural important pe harta spiritualã a României de azi. Un brand susþinut cu toatã
puterea faptei ºi a trãirii lor de cãtre poeþii, prozatorii, eseiºtii, istoricii acestui areal în care ei trãiesc ºi lucreazã Editura Sud din Bolintin Vale
ca demni urmaºi în faptã ºi gândire ai marelui poet. publicã volume de literaturã, istorie ºi artã
ale autorilor din sudul þãrii, care trateazã
despre arealul bolintinean ori subiectele din
aceastã zonã.
George Apostoiu, Dimitrie Bolintineanu, un pelerin romantic valah, ediþia a II-a revizuitã ºi adãugitã, Bolintin Consilier editorial: Gabriel Dragnea.
Vale, Editura Sud, 2023. Cultura românilor s-a dezvoltat într-un areal bivalent, cel oriental ortodox ºi cel occidental E-mail: editurasud@gmail.com
catolic. Noi nu suntem nici orientali, nici occidentali, sau suntem ºi orientali, ºi occidentali. Profilul nostru cultural Telefon editurã: 0726179367
conservã elemente determinante ale unui popor latin obligat sã trãiascã într-un spaþiu rupt geografic de familia sa
ontologicã. Sigiliul latinitãþii ºi credinþa ortodoxã ºi-au gãsit în timp un modus vivendi suficient de trainic pentru a 2019
conferi identitate naþionalã. Bolintineanu este scriitorul care întârzie în Orient o vreme, mai mult decât alþi scriitori Alexandru Ghiþã-Saºa, Sonete lângã somnul
români, dar când revine în Occident o face cu convingere ºi cu succes, contribuind la modernitatea literaturii noastre. tãu... ºi alte stihuri
Nicolae Scurtu, Cercetãri literare. Scriitori ºi
publiciºti giurgiuveni, vol. 1
Milica Dan, ªcoalã veche, ºcoalã nouã la
Bolintin Vale
Niculae Stoica, Dârvari – un vechi sat de pe Sabar, Bolintin Vale, Editura Sud, 2023. Ideea de a scrie o carte Victoria Milescu, Cronicile Sudului
despre istoria satului Dârvari a pus stãpânire pe mine în urmã cu mulþi ani, mai precis dupã ce m-am pensionat, când Gabriel Dragnea, Altharul lui Cronos
am avut posibilitatea sã-mi dedic timp pentru cãutarea ºi cercetarea unor surse documentare din cadrul Arhivelor 2020
Naþionale, centrale sau judeþene, dar ºi pentru studierea unor publicaþii ºi lucrãri elaborate anterior, cu referiri la Vasile Grigore, Constantin ªt. Bolintineanu –
arealul Ciorogârla – Dârvari, pe care le-am reiterat în cuprins. „Dârvari – un vechi sat de pe Sabar” este o lucrare Portretul unui ctitor
Alexandru Cazacu, O camerã single
menitã sã umple un gol existent în cunoaºterea trecutului acestei mici ºi neînsemnate localitãþi ºi prin conþinutul sãu Vasile Grigore (coord.), ªtefan Crudu, Marian
am vrut sã aduc la luminã unele informaþii necunoscute pentru cititor despre teritoriul ºi locuitorii sãi. Grigore, Despre oameni ºi ziduri. Cronicari ai
arealului bolintinean
Stanca Gianina Mehedinþu, Localitatea mea ºi
obiceiurile ei. Auxiliar didactic
Stanca Gianina Mehedinþu, Norme de
Alin Spânu, Bãtãlia de la Stalingrad (1942-1943), Bucureºti, Editura Militarã, 2023. „Volumul istoricului Alin ortografie ºi punctuaþie în limba românã
Spânu ne aduce în memorie ºi în suflet una dintre cele mai importante bãtãlii din istoria celui de-al Doilea Rãzboi contemporanã. Auxiliar didactic
Mondial ºi, în acelaºi timp, una dintre marile înfrângeri militare din istoria ar matei române: Bãtãlia Stalingradului Niculae Stoica, De la Miliþie la Poliþie
(încheiatã la 2 februarie 1943).” (dr. Constantin Corneanu) Floricã Dan, Bea omule, rãcoarea mea
Corneliu C. Cristescu, Poeziile inimii
Corneliu State, Viaþa, Credinþa, Familia
2021
Constantin Colonaº, Florin Colonaº, Omul cu
ochi albaºtri
Gheorghiþa Ghiþã, Ghid orientativ – titularizare,
definitivat, gradul II: educaþie fizicã ºi sport –
Nicoleta Racikovski, Momentul iniþial ºi alte povestiri, Grãdinari, s. edit., 2023. M-am oprit la 27 de povestiri învãþãmânt preuniversitar: teste rezolvate,
pentru cã 27 este ziua mea de naºtere ºi ar trebui sã fie numãrul meu norocos! Povestirile le-am scris în speranþa sisteme de acþionare, referate de specialitate
cã vor bucura cititorii ºi le va fi de ajutor sã treacã mai uºor ale vieþii valuri. Corneliu State, Din arhivele unei ºcoli
Nicolae Dan Fruntelatã, Jurnal sudist
Constantin Bãrbuþã, Confesiuni din viaþã ºi de
la catedrã
Titus Vîjeu, Cãrþile Sudului
Nicolae Scurtu, Cãrþi cu autografe în biblioteca
lui Nichifor Crainic
Florentin Popescu, Autori ºi cãrþi din
Georgeta Stoica, Paula Popoiu, Georgiana Onoiu, Portul popular din Câmpia Munteniei în colecþiile Muzeului bibliotecile Sudului
Naþional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureºti, Cluj Napoca, Editura Mega, 2020. Dintre toate genurile de Emil Pãunescu, Fals tratat de muzeologie, vol. 1
Luminiþa Cornea, Virgil Cioflec – Contribuþii
creaþie popularã, prezentãm in acest volum portul popular femeiesc din zonele Teleorman, Vlaºca ºi Ilfov, în cadrul biobibliografice
cãrora întrezãrim elemente strãvechi de culturã aflate la baza fenomenului artistic românesc. Originalitatea ei se 2022
întemeiazã pe tradiþii moºtenite, ca o consecinþã fireascã a vechimii ºi continuitãþii de locuire pe acelaºi teritoriu. Emil Pãunescu, Fals tratat de muzeologie, vol. 2
G. Apostoiu, Dimitrie Bolintineanu – un pelerin
romantic valah
Vili Pârvãnescu, Hai Unirea! Hai Petrolul!
Hai la fotbal Bolintin!
Corneliu State, Elena State, Neînfricaþii –
cãlãtor prin þara mea
Corneliu C. Cristescu, Farmecul amintirilor –
povestiri din Bolintin ºi Crevedia
Florentin Popescu, Acei scriitori minunaþi ºi escapadele lor, Bucureºti, Editura Rawex Coms, 2023. Cartea de Caietele revistei Sud
faþã se adreseazã în primul rând cititorilor cu vârsta de peste 16 ani, care au (sau cred ei cã au) umor ºi vor sã afle Alexandra Firiþã, Rochia de hârtie
Gabriel Dragnea, Însemnãri din Sud. Referinþe
cum se distrau scriitorii de altãdatã, când nu aveau televizor, laptop ºi nici telefon mobil. lirice ºi ipostaze culturale
Nicolae Scurtu, Cercetãri literare. Scriitori ºi
publiciºti giurgiuveni, vol. 1
Ruxandra Dragomir, Rime pentru Garofiþa
Titus Vîjeu, Scrinul alb
Monahia Benedicta Moldovan (coord.),
Mãnãstirea Strâmbu-Gãiseni – studii ºi cercetãri
2023
Andreea Narcise Grigore, Dinamica albiei râului Argeº ºi raportul cu factorul antropic în perimetrul Bolintin, Niculae Stoica, Dârvari – un vechi sat de pe
Bolintin Vale, Editura Sud, 2023. Volumul de faþã are la bazã lucrarea pe care am întocmit-o în anul 2020 în vederea Sabar
obþinerii gradului didactic I ca profesor de Geografie la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din oraºul Bolintin Vale. Florentin Popescu, Orizont literar bolintinean
Prin urmare, cartea se poate dovedi utilã atât cadrelor didactice de specialitate, cât ºi studenþilor, dar ºi celor care George Apostoiu, Dimitrie Bolintineanu – un
doresc sã afle mai multe despre zona studiatã, iar prin prezentarea ei elevilor considerãm cã se pot obþine rezultate pelerin romantic valah, ediþia a II-a revizuitã
dintre cele de care are nevoie societatea actualã pentru educarea tinerei generaþii ºi dezvoltarea ei în spiritul Andreea Narcise Grigore, Dinamica albiei
râului Argeº ºi raportul cu factorul antropic în
convieþuirii armonioase ºi sustenabile, în respect faþã de naturã... perimetrul Bolintin

Director fondator: Constantin Carbarãu

Redacþia ºi administraþia:
Seniori editori: Ion Andreiþã, Ioana Ruxandra Fruntelatã, Victoria Milescu,
Florentin Popescu, Nicolae Scurtu Str. Republicii, nr. 2M,
Redactor ºef: Vasile Grigore Bolintin Vale, jud. Giurgiu Editura RAWEX COMS SRL
Redactor ºef adjunct: Gabriel Dragnea tel.: 0720350555 ralucatudor2000@yahoo.com;
Secretar general de redacþie: ªtefan Crudu revistasud@yahoo.com 0720 773209
Colectiv de redacþie: Alexandru Cazacu, Constanþa Crudu, Alexandra Firiþã,
Marian Grigore, Gianina Mehedinþu
Prelucrare imagini: Mircea Paraschiv
ISSN 1224-7367 Tipar: Venus Printing
PREÞ 10 lei
Solutions, Iaºi
Revista Sud publicã opiniile colaboratorilor sãi oricât de diverse ar fi acestea.
Responsabilitatea pentru conþinutul fiecãrui text aparþine, în exclusivitate, autorului.