ISTORIC [1]

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, cuvântul

izolare este definit ca măsura cu caracter profilactic, prin care
se interzice unui bolnav contagios de a veni în contact cu alte
persoane. Acest concept este foarte vechi, aplicat în cazul
pacienților diagnosticați cu pesta (ciuma neagră). In secolul VIII
în timpul epidemiei de pestă, “la Londra, 200.000 de oameni
părăsesc orașul și rătăcesc prin pădurile din jur, fără a avea
unde dormi, fără hrană și apă, doar cu hainele de pe ei. Cei care
rămân se baricadează în case, bat ferestrele și ușile în cuie și
încearcă să reziste singuri. Dacă unul dintre membrii familiei se
îmbolnavește, atunci este repede izolat, când moare, cadavrul
este scos pe fereastră cu frânghii, de unde este preluat cu niște
cârlige, pus în cărucioare și dus la gropile comune".
Evoluția cunoștințelor privind apariția și modul de transmitere
a agenților patogeni au făcut ca noțiunea de izolare să aibă
diferite aspecte și anume:  În anii 1970, se distingeau șase
categorii de condiții de izolare: strictă, respiratorie, preventivă,
enterică, sânge, leziuni și secreții infecate.  În 1983 se
distingeau următoarele categorii: strictă, respiratorie,
tuberculoză, enterică, contact, sânge și lichide biologice, drenaj
și secreții.  Noțiunea de precauțiuni universale este introdusă
în anii 1980, dar nu era în directă legatură cu riscul de secreții și
excreții. Acest concept apare ca răspuns la epidemia HIV/SIDA.
 În anul 1987, apar informații care subliniează importanța
precauțiunilor privind expunerea la fluide biologice.  În 1996
apare noțiunea de precauțiuni standard (PS), dezvoltate din
cele universale, fiind subliniate cele 3 categorii bazate pe
transmitere: contact, respiratorii și picături Flugge.  În 2007,
apare Ghidul CDC privind izolarea, când termenul de infecții
nosocomiale este înlocuit cu expresia “infecții asociate
asistenței medicale”. Totodata, în noțiunea de PS sunt incluse și
siguranța injecțiilor, igiena respiratorie și eticheta tusei. 
Conceptul de izolare a fost înlocuit cu noțiunea de precauțiuni
complementare (PC). Această noțiune, ține cont de
fiziopatologia bolii și de modul de transmitere a agentului
patogen.
ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI[1, 2]
Prin Ordinul nr. 1101 din 30 septembrie 2016 Ministerul
Sănătății a aprobat Normele de supraveghere, prevenire și
limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitaățile
sanitare, și anume: a) Organizarea activităţilor de
supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate
asistenţei medicale în unităţile sanitare publice şi private cu
paturi ; b) Supravegherea şi raportarea infecţiilor asociate
asistenţei medicale ; c) Metodologia de supraveghere a
expunerii accidentale a personalului care lucrează în domeniul
sanitar la produse biologice ; d) Precauţiunile standard - măsuri
minime obligatorii pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor
asociate asistenţei medicale .
ATRIBUŢIILE UNITĂŢII SANITARE ÎNACTIVITATEADE
SUPRAVEGHERE, PREVENIRE ŞI LIMITAREA INFECŢIILOR
ASOCIATEASISTENŢEI MEDICALE [1,2]
Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1101 din 30
septembrie 2016 pentru aprobarea Normelor de supraveghere,
prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în
unitățile sanitare, spitalul este direct responsabil prin directorul
de îngrijiri și asistentul șef de implementarea și respectarea
procedurilor, protocoalelor și precauțiunilor standard și
specifice.
 Atribuţiile directorului de îngrijiri: a) prelucrează procedurile
şi protocoalele de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei
medicale elaborate de serviciul/compartimentul de prevenire a
infecţiilor asociate asistenţei medicale cu asistentele şefe de
secţie şi răspunde de aplicarea acestora; b) răspunde de
implementarea şi respectarea precauţiunilor standard şi
specifice la nivelul unităţii sanitare;
 Atribuţiile asistentei şefe de secţie: a) prelucrează procedurile
şi protocoalele de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei
medicale elaborate de serviciul/compartimentul de prevenire a
infecţiilor asociate asistenţei medicale cu personalul mediu şi
auxiliar din secţie şi răspunde de aplicarea acestora; b)
răspunde de aplicarea precauţiunilor standard şi specifice de
către personalul secţiei;
PRECAUTIUNI PENTRU PREVENIREA TRANSMITERII AGENTILOR
PATOGENI [3]
Tip Agenti patogeni Aplicare față de
Precauții Universale (PU)
Transmiși prin sânge (HIV, VHB, VHC) sau fluide biologice
Toti pacienții
Precauții Standard (PS) (extinderea PU)
Toți agenții infecțioși posibili transmiși prin contactul cu
sângele, fluidele biologice, secreții sau excreții, cu mucoasele și
tegumentele cu leziuni ale pacientului
Toti pacienții
Precauții de contact (PC)
Transmiși prin contact direct sau indirect Pacienți suspectați
sau cunoscuți cu infecții sau colonizări cu microorganisme
transmise prin contact (pacienți cu plăgi, arsuri, abcese, infecții
cutanate, incontinență, diaree – clostridium difficile, norovirus,
rotavirus) Pacienți cu infecții sau colonizări cu germeni
multirezistenți (MRSA, VRE, ERC)
Precauții privind transmiterea prin picături (PP)
Transmiși prin picături mari > 5 microni Pacienți suspectați sau
cunoscuți cu infecții transmise prin picături ( ex: gripă, rubeolă,
parotidita epidemică, difterie, tuse convulsivă, infecții
meningococice, streptococice, scarlatină, infecții cu virus
sincițial respirator, adenovirus)
Precauții privind transmiterea pe cale aeriană (PA)
Transmiși pe cale aeriană la distanțe mari prin picături < 5
microni
Pacienții suspectați sau cunoscuți cu infecții transmise pe cale
aeriană (TBC pulmonară, rujeolă, varicelă, herpes zoster
diseminat)
PRECAUȚII UNIVERSALE (PU) [1,2,3]
PU sunt reprezentate de măsurile care se aplică în vederea
prevenirii transmiterii HIV, HBC, HCV și a altor agenți patogeni
cu cale de transmitere sanguină, în timpul actului medical.
Reguli de bază: ➢ Toți pacienții sunt potențial infectați; ➢
Sângele, alte fluide biologice și țesuturile sunt infectate cu HIV,
HBV, HCV; ➢ Acele și alte obiecte utilizate în practica medicală
sunt contaminate după folosire.
TABEL
PRECAUŢIUNILE STANDARD (PS) [1,2,3]

reprezintă măsuri minime de prevenire a infecţiei ➢ se aplica

în orice cadru unde este asigurată asistenţă medicală. ➢ se
aplică tuturor pacienţilor îngrijiţi, indiferent de statutul lor
infectios: - suspectat sau confirmat - cunoscut sau necunoscut
➢ sunt concepute atât pentru a proteja personalul sanitar, cât
şi pentru a preveni răspândirea infecţiilorîn rândul pacienţilor.
➢ sunt considerate nivelul de baza al controlului infectiior
asociate asistenței medicale.
PRECAUŢIUNILE STANDARD (PS) [1,2,3]
PRECAUŢIUNILE STANDARD [1,2,3]
PS sunt bazate pe principiul că sângele, toate fluidele corpului,
secrețiile și excrețiile (cu excepția transpirației), epiderma
nonintacta, cât și toate membranele mucoase pot conține
agenți infecțioși transmisibili. PS combină părțile principale ale
Precauțiunilor Universale (PU) și ale precauțiunilor de expunere
la fluide biologice (BSI) Utilizarea acestor măsuri reduce riscul
de infecții în unitățile de asistență medicală, de aceea
promovarea acestora și implementarea lor pot reduce riscul
infecțios. Atât pacienții, cât și vizitatorii trebuie informați și
încurajați să respecte măsurile necesare reducerii riscului
infecțios.
Precauțiunile standard se referă la: [1,2,3]
 Igiena mâinilor;  Utilizarea echipamentului individual de
protecție;  Practici sigure de injectare (recoltare, administrare
tratamente injectabile etc.);  Manipularea în condiții de
siguranță a echipamentelor/dispozitivelor medicale și a
suprafețelor atinse frecvent;  Igiena respiratorie și eticheta
tusei.
1. Igiena mâinilor [3,5] este cea mai importantă măsură pentru
reducerea transmiterii agenților patogeni, deoarece mâinile
sunt cea mai frecventă cale de transmitere a patogenilor
asociați asistenței medicale. Transmiterea acestora de la un
pacient la altul prin mâinile personalului medical necesită 5
etape succesive.
Utilizarea antisepticelor alcoolice este metoda preferată în
toate situaţiile clinice, cu excepţia cazurilor când mâinile sunt
vizibil murdare (de exemplu, sânge, alte fluide biologice) sau
după examinarea pacienţilor cu infecţie cu Clostridium difficile
sau norovirus, situaţii în care trebuie utilizate apa şi săpunul.

TABEL

DE CE TREBUIE SĂ PRACTICĂM IGIENA MÂINILOR? [3,5]

)
 Orice persoană care acordă ingrijiri medicale trebuie să fie
preocupată de igiena mâinilor
 !!!! IGIENA MÂINILOR reprezintă cel mai important mod de
prevenire a contaminării și diseminării agenților microbieni la
personalul medico-sanitar, de la personal la bolnavi, sau de la
persoanele asistate la personalul medical, adică previne IAAM
si răspândirea rezistenței antimicrobiene.
Igiena mâinilor ne privește pe fiecare dintre noi pentru:
❖ A proteja pacientul împotriva germenilor patogeni purtați pe
mâinile noastre;
❖ Pentru a ne proteja pe noi și mediul înconjurător de germeni
patogeni.