Educatia intre viziune si actiune

Costache Gabriela
Grădinița cu P.P Nr.8 Vaslui
Internetul a schimbat fundamental lumea în care trăim, iar evenimentele ultimelor luni au
accelerat ritmul în care am devenit cu toții mai legați de noile tehnologii pentru a lucra, învăța .
Resursele digitale devin un instrument de lucru din ce în ce mai utilizat pentru a oferi un
învățământ calitativ, care să corespundă noilor tendințe pedagogice și intereselor copiilor.
Competenţele digitale reprezintă sisteme integrate de cunoștințe, abilități, deprinderi,
atitudini şi valori, formate și dezvoltate prin învățare, pe care le posedă un individ și care pot fi
mobilizate pentru a soluționa diverse probleme ce apar în procesul colectării, păstrării, prelucrării
şi diseminării informaţiei prin intermediul tehnologiilor informaţiei şi a comunicaţiilor. Pe
măsură ce tehnologiile sunt integrate în toate activitățile din orice domeniu, capacitatea de a
utiliza aceste tehnologii și de a ține pasul cu evoluția lor rapidă a devenit o condiție obligatorie
întrucat tehnologiile digitale transformă fiecare aspect al vieții, de la stilul de viață personal la
activitatea de la locul de muncă.
In secolul XXI cadrele didactice trebuie să posede competenţe digitale pentru a face față
provocărilor erei informaționale. Necesitatea deținerii unui anumit nivel de competențe digitale
are două fațete pentru profesori: parte integrantă a competențelor profesionale; stimulent și
catalizator pentru dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor.
Domeniile de competențe digitale : Comunicare digitală ,gestionarea informaţiei , crearea
de conţinuturi digitale educaţionale , implementarea aplicaţiilor de management şcolar ,sisteme
de gestionare a conținuturilor educaționale (SGCE), utilizarea echipamentelor digitale în
educaţie ,. respectarea normelor etice și legale în spațiul digital.
Predarea și învățarea la distanță pot lua numeroase forme în ceea ce privește structura
utilizată, timpii și mijloacele media. Putem, astfel, vorbi despre învățare îmbogățită tehnologic,
învățare cu suport multimedia, instruire asistată de calculator, medii de învățare virtuale etc.
Relevante și accesibile pentru procesul educațional general și având o aplicabilitate foarte mare
sunt însă următoarele trei tipuri de învățare: e-learning, blended learning și m-learning.
E-learning, invățarea electronică se referă la acea formă interactivă și cvasiautonomă prin care
elevul are acces la cunoaștere (informații) nu prin medierea profesorului, ci prin ghidarea oferită
de acesta. Se realizează în ritm propriu, prin observare, experimentare și descoperire, cu ajutorul
resurselor tehnologice și digitale. În învățământul la distanță, e-learning-ul se referă la asigurarea
conținuturilor informaționale într-o manieră flexibilă, utilizând medierea internetului și a
resurselor sale, pentru sprijinirea învățării generative. E-learning-ul presupune: Mediere
tehnologică și digitală (device-uri, soft-uri etc.);
Aportul internetului este urmatorul: interacțiuni la distanță (în cazul învățământului la distanță) ;
individualizarea procesului de învățare, flexibilitatea alegerii pentru cursant (conținut, timp de
acces etc.), varietate de medii de învățare (grafic, vizual, audio etc.), conținuturi de învățare
preponderent de tip media și multimedia ; metode și tehnici adaptate și consacrate;
personalizarea și adaptarea conținutului pentru cursant; implicare, interactivitate, angajament din
partea cursantului; sprijinirea dezvoltării de noi competențe. Din acest din urmă punct de vedere,
este imperios necesară înțelegerea faptului că implicarea activă a cursantului determină
responsabilizarea sa și sprijinirea dezvoltării autonomiei sale cognitive (aspect ce va fi abordat
ulterior). Este necesar astfel ca elevul să-și exerseze abilitățile de căutare de informații, spirit și
gândire critice în evaluarea și utilizarea surselor și a informațiilor etc.
Blended learning Numit și „învățare hibridă”, acest model educațional se referă la
îmbinarea unor metode și mijloace de predare-învățare atât online, cât și offline, în funcție de
necesitățile și posibilitățile contextului (ce țin deopotrivă de educator și de elev). Îmbinând
maniera tradițională de predare cu cea oferită de învățarea electronică, blended learning poate
presupune, spre exemplu, transmiterea online către o parte din cursanți a ceea ce se predă la clasă
cu o altă parte de cursanți, cu sau fără interactivitate între aceștia. Acest tip de învățare presupune
un mediu mixt ce încearcă să îmbine avantajele și dezavantajele predării de tip exclusiv online și
offline, fiind asemenea unei optimizări a procesului general cvasimodal de predare-învățare.
Printre caracteristicile acestui tip, putem enumera: imbinarea activității online cu cea față în față;
postarea conținuturilor informaționale preponderent online; comunicare realizată preponderent
online; evaluare fie online, fie față în față.
Avantajele pe care acest tip de învățare le aduce se referă în principal la asigurarea unei
mai mari accesibilități și flexibilități pentru învățare, ceea ce determină o participare mai mare
din partea cursanților, precum și presupune costuri mai reduse. De asemenea, mai putem enunța:
Eficientizarea învățării: prin accesibilitate și potențial transformațional al informației, factorului
uman și tehnologic etc.; oportunități mai vaste de acces la educație pentru un număr mai mare de
indivizi: prin eliminarea barierelor de spațiu și, adeseori, și de timp; scăderea costurilor și
creșterea calității educației asigurate; creșterea satisfacției și motivației atât a cursanților, cât și a
cadrelor didactice prin beneficierea de pe urma tuturor acestor avantaje.
Asemenea învățării de tip electronic, și în cazul blended learning profesorul este nevoit
să își restructureze rolurile tradiționale, devenind un ghid al învățării, ci nu un deținător al
informației. El devine un facilitator al actului educațional și un partener de învățare pentru
cursant, făcând apel la resursele de creativitate și inventivitate pentru a putea găsi cele mai bune
variante de îmbinare a celor două tipuri de predare astfel încât să corespundă nevoilor și
cerințelor elevului.
M-learning cunoscut și drept „învățare mobilă”, acest tip de predare-învățare se referă la
posibilitatea de a învăța oriunde și oricând, indiferent de conectivitatea legată prin cablu –
practic, grație mijloacelor digitale wireless și mobile. Este tipul de învățare realizată pe
dispozitive portabile, interactive, conectate și individuale. Din aceste puncte de vedere, m-
learning este un tip de învățare ce permite și mai mult personalizarea procesului de învățare, dar
și responsabilizarea elevului, care poate accesa informația indiferent de momentul zilei ori de
locul în care se află. Cele patru repere principale ale acestui tip de învățare sunt: oriunde
oricând; oricine; orice.
Practic, aceste dimensiuni se referă la faptul că noile tehnologii digitale au permis accesul
„la purtător” al cunoștințelor, dinamizând și contextualizând procesul educațional, făcându-l mai
accesibil decât oricând și oferind numeroase dimensiuni ale mobilității. Pe de o parte, putem
vorbi despre mobilitatea ce presupune comunicare și învățare prin cooperare, prin activități de
grup și realizate în același timp – tip de predare-învățare numit și sincron. Pe de altă parte, ne
putem referi la mobilitatea orientată mai degrabă pe conținuturi, prin activități individuale, care
asigură de asemenea accesul flexibil la informații, însă în ritm și timp alese individual – tip de
predare-învățare numit și asincron.
Caracteristicile tipului de învățare mobilă ar putea fi, așadar, următoarele: portabilitate și
accesibilitate; personalizare și facilitare; adaptabilitate și conectivitate; oportunitate.
M-learning-ul se poate dovedi a fi o alternativă accesibilă și ieftină, dat fiind contextul
tehnologic și social actual, în care conectivitatea este o trăsătură semnificativă a societăților
noastre. De asemenea, avansul tehnologic al dispozitivelor mobile (telefoane, laptopuri, tablete)
permite o varietate de activități ce pot fi realizate, de la creare și până la livrare și transformare
de conținut. Nu în ultimul rând, învățarea mobilă asigură un suport continuu pentru învățare,
evidențiind și mai mult necesitarea recentrării abordării educaționale pe procese (cum), si nu
pe conținuturi (ce).
Ca si concluzii, este de reținut și faptul că, atâta timp cât metodele de instruire rămân
neschimbate, indiferent de mediul de învățare (online sau offline), și rezultatele vor rămâne pe
măsură. Acest lucru atrage atenția asupra necesității adaptării din interior a abilităților personale
de pedagogie pentru a sprijini în mod activ și dedicat învățarea, atât din partea elevului, cât și a
cadrului didactic. Nu trebuie să uităm că utilizarea tehnologiei și a resurselor digitale este doar
un alt mijloc – în acord cu tendințele contemporane – prin care educația eficientă poate fi
realizată, învățarea devenind deopotrivă un scop și un proces educativ. „Eficiența utilizării
computerului este în strânsă relație cu priceperea și creativitatea umană”, afirmă Ceobanu (2016,
p. 113), referindu-se deopotrivă la faptul că tehnologia este atât produs al acestor două calități și
abilități umane, cât și mijloc de exprimare continuă a lor. Cercetările din domeniul
psihopedagogiei afirmă că utilizarea tehnologiei în procesul de învățare a susținut și îmbunătățit
performanțele elevilor, spre exemplu, metoda învățării asistate de calculator conducând la
rezultate mai bune în utilizarea acestuia în demersurile educaționale și fiind un veritabil suport de
construcție a cunoașterii. Așadar, tocmai de aceea educația online și predarea la distanță
presupun evoluția rolului profesorului și a activității sale, îmbogățind arta pedagogică și întreaga
interacțiune profesor-elev, reprezentând întotdeauna o relație definită de cei doi „actori” ai săi și
prin acțiunile și atitudinile acestora.