Sunteți pe pagina 1din 14

Dosarul nr.

1rh-26/2020
PIGD 1-10090957-12-1rh-11122020

SENTINŢĂ
În numele Legii

03.08.2023
mun.*****
Judecătoria *****
(sediul Buiucani)
Instanţa compusă din:
Preşedinte de şedinţă, judecător
Elena Ungureanu
Grefier Adelina Țușca, Alexei Rusacov, Cristina
Roșcovan-Filimancov
Cu participarea:
Procurorurului Artur Lupașco, Veaceslav Balan, Liliana Verdeș,
Gheorghe Iapără
Avocatului în interesele inculpatului
Oleg Mîța

a judecat în ședință de judecată publică, în limba de stat, în ordine de


revizuire, cauza penală de învinuire a lui:

Papuc Gheorghe Gheorghe, d.n.*****,


originar din s.Frăsinești, r-nul Ungheni și domiciliat
în mun.*****, str.*****, *****, cetățean al
Republicii Moldova, moldovean, studii superioare,
supus militar, căsătorit, fără persoane la întreținere,
posedă limba în care se desfășoară procesul, fără
antecedente pemale,

în comiterea infracțiunii prevăzute de art.327 alin.(2) lit.b) și c) Cod penal,


Termenul de examinare a cauzei: 11.11.2020 – 03.08.2023.
Procedura de citare legal executată.
În baza materialelor din dosar și a probelor administrate în ședința de
judecată, instanța de judecată-,
A C O N S T A T A T:

Prin sentința Judecătoriei Centru, mun.***** din 29.12.2011, Papuc


Gheorghe Gheorghe a fost achitat de sub învinuirea în baza art.327 alin.(2) lit.a) și
b) și art.329 alin.(2) lit.a) și b) Cod penal, pe motiv că faptele lui nu întrunesc
elementele infracțiunilor incriminate.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel ***** din 19.01.2015, a fost
casată total sentința, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit
pentru prima instanță, prin care: Papuc Gheorghe a fost condamnat în baza art.327
alin.(2) lit.b) și c) Cod penal la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a activa
în cadrul subdiviziunilor MAI pe un termen de 5 ani.
Tot el, a fost condamnat în baza art.329 alin.(2) lit.a) și b) Cod penal la 2 ani
închisoare, cu privarea de dreptul de a activa în subdiviziunile MAI pe un termen
de 3 ani.
Conform art.84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni i-a fost
stabilită pedeapsa definitivă – 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a activa în
subdiviziunile MAI pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei principale în
penitenciarul de tip semiînchis.
Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din
30.06.2015, s-a dispus casarea parțială a deciziei Curții de Apel ***** din
19.01.2015 privind condamnarea lui Papuc Gheorghe în baza prevederilor art.327
alin.(2) lit.b) și c) Cod penal, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri
noi în latura pedepsei, după cum urmează: Papuc Gheorghe se consideră
condamnat pe art.327 alin.(2) lit.b) și c) Cod penal, cu stabilirea pedepsei sub
formă de amendă penală în mărime de 1000 u.c., cu privarea de dreptul de a activa
în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 5 ani.
La data de 11.12.2020 a fost înregistrată cererea de revizuire depusă de
avocatul Mîța Oleg de revizuire a cauzei penale în privința lui Papuc Gheorghe.
Prin încheierea Judecătoriei ***** (sediul Buiucani) din 04.02.2021, a fost
admisă cererea de revizuire și dispusă rejudecarea cauzei penale de învinuire a lui
Papuc Gheorghe în comiterea infracțiunii prevăzute de art.327 alin.(2) lit.b) și c)
Cod penal.
În ședința de judecată, procurorul, prin Ordonanța din 27.01.2022 a modificat
învinuirea adusă lui Papuc Gheorghe.
Astfel, Papuc Gheorghe, activând în funcția de Ministru al Afacerilor Interne
al Republicii Moldova şi fiind persoană cu înaltă funcție de răspundere, în perioada
01 ianuarie 2004 – 12 februarie 2008, urmărind scopul promovării sale în carieră,
acționând şi folosind intenționat situația de serviciu în alte interese personale,
exprimate prin dorința de a se menține în această funcție şi de a favoriza activitatea
Partidului Comuniștilor din Republica Moldova aflat la guvernare în perioada
anilor 2001-2009 în Republica Moldova, sub pretextul necesității intensificării
combaterii criminalității organizate şi utilizării în scopuri operative a încăperilor
amplasate pe str. Zelinski 15, mun. *****, ilegal a încheiat cu directorul Spitalului
Profilactoriu de Bază „Constructorul” cet. Dodu Gheorghe următoarele contracte:
- la data de 01 ianuarie 2004 contractul de arendă nr. 8/0028 a încăperilor
nelocuibile cu o suprafață de 88,4 m2 din clădirea amplasată pe str. Zelinski 15,
mun. ***** pentru utilizarea lor în calitate de oficiu, pe o perioadă de un an, adică
până la
data de 31.12.2004 contra sumei de 37727,1 lei achitată din sursele bugetului
de stat alocate MAI, în calitate de plată anuală de arendă ;
- la data de 03 ianuarie 2005 contractul de arendă nr. 4/0006 a încăperilor
nelocuibile cu o suprafață de 88,4 m2 din clădirea amplasată pe str. Zelinski 15,
mun. ***** pentru utilizarea lor în calitate de oficiu, pe o perioadă de un an, adică
până la data de 31.12.2005 contra sumei de 37727,1 lei achitată din sursele
bugetului de stat alocate MAI, în calitate de plată anuală de arendă;
- la data de 02 ianuarie 2006 contractul de locațiune nr. 1/0003 a încăperilor
nelocuibile cu o suprafață de 88,4 m2 din clădirea amplasată pe str. Zelinski 15,
mun. ***** pentru utilizarea lor în calitate de oficiu, pe o perioadă de un an, adică
până la data de 31.12.2006 contra sumei de 41500 lei achitată din sursele bugetului
de stat alocate MAI în calitate de plată anuală de arendă ;
- la data de 01 ianuarie 2007 contractul de locațiune nr. 0001 a încăperilor
nelocuibile cu o suprafață de 88,4 m2 din clădirea amplasată pe str. Zelinski 15,
mun. ***** pentru utilizarea lor în calitate de oficiu, pe o perioadă de un an, adică
până la data de 31.12.2007 contra sumei de 45856,6 lei achitată din sursele
bugetului de stat alocate MAI în calitate de plată anuală de arendă;
- la data de 17 aprilie 2007 contractul de locațiune nr. 140-C/0102 a
încăperilor nelocuibile cu o suprafață de 131,73 m2 din clădirea amplasată pe str.
Zelinski 15, mun. ***** pentru utilizarea lor în calitate de oficiu, pe o perioadă de
un an, adică până la
data de 31.12.2007 contra sumei de 73240,86 lei achitată din sursele bugetului
de stat alocate MAI în calitate de plată anuală de arendă;
- la data de 12 februarie 2008 contractul de locațiune nr. 0029 a încăperilor
nelocuibile cu o suprafață de 220,13 m2 din clădirea amplasată pe str. Zelinski 15,
mun. ***** pentru utilizarea lor în calitate de oficiu, pe o perioadă de un an, adică
până la data de 31.12.2008 contra sumei de 171 252,91 lei achitată din sursele
bugetului de stat alocate MAI în calitate de plată anuală de arendă.
Fără a organiza utilizarea acestor încăperi de către subdiviziunile specializate
a MAI în scopuri operative, a dispus ilegal transmiterea încăperilor arendate de la
SPB „Constructorul” în folosința comitetului raional Botanica al Partidului
Comuniștilor din Republica Moldova, prin ce a cauzat daune în proporții
considerabile, drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice și
anume Ministerului Afacerilor Interne în sumă totală de 502 700 lei, bani achitați
de către MAI pentru arenda încăperilor nominalizate şi plata serviciilor comunale
aferente exploatării şi întreținerii încăperilor arendate şi a prejudiciat considerabil
imaginea organelor afacerilor interne ca autoritate publică.
Tot el, Gheorghe Papuc, deținând funcția de Ministru al Afacerilor Interne al
Republicii Moldova, folosind intenționat situația de serviciu în alte interese
personale exprimate prin dorința de a se menține în funcția deținută şi de a favoriza
activitatea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova aflat la guvernare în
perioada anilor 2001-2009, la data de 03 decembrie 2005, acționând contrar
prevederilor art. 14 pct. 2) a Regulamentului „Cu privire la modul de transmitere a
întreprinderilor, organizațiilor, instituțiilor de stat, a subdiviziunilor lor, clădirilor,
edificiilor, mijloacelor fixe şi altor active” aprobat prin Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova nr. 688 din 09 octombrie 1995, fără a adopta o decizie de
transmitere a unor bunuri aparte în gestiunea altei autorități centrale de specialitate,
în lipsa acordului sau a solicitării acesteia din urmă, contrar prevederilor pct. 19 şi
pct. 29 a Regulamentului nominalizat mai sus, adică fără argumentarea necesității,
caracterului şi modului transmiterii bunurilor conform unei destinații legale, în
lipsa unui act de primire-predare a bunurilor transmise, a dispus ilegal transmiterea
în folosința fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor din Republica
Moldova a automobilului de model „RAF-2203”, cu numărul de înmatriculare C
MT 006, aflat la balanța Ministerului Afacerilor Interne care ilegal a fost utilizat în
perioada decembrie 2005 – septembrie 2009 pentru necesitățile fracțiunii
parlamentare a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, prin ce a cauzat
MAI un prejudiciu exprimat prin suportarea cheltuielilor nejustificate legate de
exploatarea, întreținerea şi reparația automobilului de model „RAF-2203”, cu
numărul de înmatriculare C MT 006 precum şi achitarea salariului către polițistul
șofer din cadrul Centrului de Transport Tehnic al MAI Buţ Valeriu, în sumă de
326 200 lei, ceia ce constituie o daună materială în proporții mari.
În urma acțiunilor lui Papuc Gheorghe, Ministerului Afacerilor Interne i-au
fost cauzate daune în proporții considerabile, exprimate prin cauzarea prejudiciului
material în sumă totală de 828 900 lei, care potrivit art.126 Cod penal reprezintă
proporții deosebit de mari
Astfel, acțiunile lui Papuc Gheorghe au fost calificate de către acuzatorul de
stat, în baza art.327 alin.(2) lit.b) Cod penal, adică folosirea intenționată de către o
persoană cu funcție de demnitate publică a situației de serviciu, cu cauzarea de
daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale
persoanei juridice.
În ședința de judecată, fiind audiat inculpatul Papuc Gheorghe a declarat că, a
deținut funcția de Ministrul al Afacerilor Interne în perioada a.2002-2009.În acea
perioadă era necesar de a întreprinde măsuri speciale pentru lupta cu criminalitatea,
din motiv că până atunci nu se reușise acest fapt.
Peste un timp a fost informat de către serviciile operative că liderii crimei
organizate se adună la sanatoriul „Constructorul”. Astfel, prin intermediul
directorului acestui sanatoriu se petreceau întrevederile reprezentanților lumii
interlope. De către Serviciul Operative s-a propus închirierea unei încăperi în
sediul Partidului Comuniștilor de pe teritoriul bazei de odihnă „Constructorul”,
deoarece în birourile acestea era aglomerație și era greu de deconspirat lucrătorii
operativi. Peste un timp s-a acceptat să se încheie contract cu serviciile
corespunzătoare la aceste încăperi pentru lucru operativ.
Nu recunoște vina precum că ilegal a folosit aceste încăperi, or, faptul dat se
dovedește prin următoarele probe: anual Curtea de Conturi verifica activitatea
financiară a MAI, inclusiv și sursele financiare operative. După finisarea
controlului se întocmea un Act referitor la neajunsurile depistate pe parcursul
verificării. Nici într-un an nu a fost indicat în Act precum că s-au depistat careva
încălcări. De către conducerea MAI și Direcția de Economii și Finanțe în instanță a
fost nu odată confirmat că prejudiciul material cauzat nu este. Datorii debitoare
față de minister către Papuc Gheorghe nu au fost puse la evidență. MAI nu a fost
recunoscut ca parte vătămată, deoarece nu era prejudiciu material. Există două
expertize independente care au fost efectuate, prin care s-a confirmat că nu s-a
cauzat vreun prejudiciul statului.
La întrebările adresate a declarant că, în Direcția Economii și finanțe era un
serviciu special de audit care verifica anual sau la indicație controlul activității
financiare a diferitor servicii și se raporta.
În perioada când a deținut funcția de ministru nu își amintește asemenea
cazuri dacă au fost raportate cazuri de folosire necorespunzătoare a surselor
financiare. Curtea de Conturi anual verifica activitatea financiară a MAI. În
a.2002-2009 de către Curtea de Conturi nu au fost depistate careva încălcări
referitor la activitatea MAI-ului la acest compartiment. Hotărârea din 26.01.2010
nu i-a fost adusă la cunoștință, a aflat despre acestă hotărâre după plecarea din
funcție. Nu cunoaște despre litigiul civil la acțiunea Procuraturii Generale în
interesele MAI împotriva Partidului Comuniștilor, dar din câte i se pare, în cazul
dat Partidul Comuniștilor au avut cîștig de cauză.
Încăperea arendată pe teritoriul sanatoriului „Constructorul” de către MAI era
folosită în interes operativ, în documentarea operativă a criminalilor din această
zonă, se folosea doar în interesul de serviciu. Încăperea arendată aparținea
Partidului Comuniștilor, dar careva birouri din acest sediu se foloseau de către
Serviciile operative. Nu cunoaște dacă Comitetul raional Botanica a Partidului
Comuniștilor a arendat alte încăperi la sanatoriul „Constructorul”.
Automobilul de model „RAF 2203”, cu nr/î CMT 006, nu a fost folosit de
către fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor, însă erau situații când
lucrătorii operativi plecau cu automobilul dat în teritoriu și împreună cu ei plecau
și careva parlamentari.
În cadrul cercetării judecătorești au fost reținute următoarele probe examinate
și cercetate la cauză:
- Decizia Colegiului penal al Curții de Apel ***** din 19.01.2015, prin care
s-a casat sentinţa Judecătoriei Centru, mun.***** din 29.12.2011, și pronunță o
nouă hotărâre dup cum urmează:
Papuc Gheorghe arecunoaște vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de
art.327 alin.(2) lit.b), c), d) și 329 alin alin.(2) lit.a), b) Cod penal și în baza acestei
Legi a-i numi pedeapsă:
În baza art.327 alin.(2), lit.b), c) Cod penal- la 3 (trei) ani închisoare, cu
privarea de dreptul de a activa în cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor
Interne pe un termen de 5(cinci) ani;
În baza art.329 alin.(2) lit. a) şi b) Cod penal -la 2 (doi) ani închisoare, cu
privarea de dreptul de a activa în subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne pe
un termen de 3 (trei) ani;
Conform art.84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni a-i stabili lui
Papuc Gheorghe pedeapsa definitivă - 4 (patru) ani închisoare, cu privarea de
dreptul de a activa în subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne pe un termen
de 5 (cinci) ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Termenul executării pedepsei lui Papuc Gheorghe de calculat din momentul
reținerii (f.d.73-127, Vol.XVIII);
-Decizia Curții Supreme de Justiție din 30.06.2015, prin care s-a casat parțial
decizia Colegiului penal al Curții de Apel ***** din 19.01.2015 în partea
condamnării lui Papuc Gheorghe Gheorghe în baza prevederilor art. 327 alin. (2)
lit.b) şi c) Cod penal, rejudecă cauză şi pronunţă o nouă hotărîre în latura pedepsei,
după cum urmează:
Papuc Gheorghe Gheorghe se consideră condamnat pe art.327 alin. (2) lit. b)
şi c) Cod penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de amendă penală în mărime de
1000 (una mie) unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a activa în cadrul
Ministerului Afacerilor Interne pe un termen de 5 (cinci) ani (f.d.154-196,
Vol.XIX);
- Raportul de expertiză nr.1506 din 30.08.2013 asupra dosarului penal 1a-
336/13, potrivit concluziilor căruia, din documentele anexate la materialele
dosarului penal, prezentate pentru investigaţii în cadrul efectuării expertizei,
inclusiv: contracte de locaţiune; facturi fiscale eliberate de către prestator pentru
serviciile de locaţiune acordate, servicii comunale aferente încăperilor arendate;
registrul contabil privind tranzacţiile economice apărute între MAI şi
SPB“Constructorul” pentru perioada de activitate 2004-2008; foile de parcurs, etc.,
urmează că, de către Ministerul Afacerilor Interne nu a fost cauzat careva
prejudiciu material, deoarece, drept temei pentru înscrieri în contabilitate
servesc documentele primare justificative.
Contrapunerea facturilor fiscale eliberate de către SPB“Constructorul” pentru
serviciile de locaţiune acordate, dispoziţiilor de plată privind achitările efectuate de
către MAI pentru serviciile primite, cu registrul contabil ce reflectă tranzacţiile
respective, careva divergenţe nu s-au stabilit, (volum 3, f. 3-122)
În materialele dosarului prezentat pentru investigaţii, lipsesc careva
documente justificative, confirmare de transmitere de către MAI al RM a spaţiilor
arendate (amplasate pe adresa mun.***** str.Zelinski,15, bloc nr.3, ce aparţin
SPB“Constructorul”), a mijlocului de transport RAF-2203, cu numărul de
înmatriculare C MT 006, în subarendă sau folosinţă către fracţiunea parlamentară a
Partidului Comuniştilor din RM.
La a doua întrebare:
Conform art.l7(2) al Legii nr.45 din 12.04.1994 „privind activiatea operativă
de investigaţii”, controlul asupra cheltuirii mijloacelor financiare alocate
pentru activitatea operativă de investigaţii se exercită de către conducătorii
ministerelor respective, precum şi de către un reprezentant al Ministerului
Finanţelor special împuternicit.
La a treia întrebare:
Din materialele prezentate de către ordonator pentru expertiză, si anume
documentele de arendă a încăperilor ce aparţin Spitalului Profilactoriu de Bază
„Constructorul”, amplasate pe adresa mun.***** str.Zelinski,15, utilizate de către
Ministerul Afacerilor Interne al RM, s-a stabilit că, la decizia Grupul de lucru
pentru achiziţii al Ministerului Afacerilor Interne al RM, în conformitate cu
prevederile Legii nr.45 din 12.04.1994 „privind activiatea operativă de
investigaţii”, în perioada an.2004-2008, între MAI al RM şi SPB „Constructorul”
au fost încheiate 6 contracte de locaţiune a spaţiilor nelocuibile, pentru utilizarea
acestora în calitate de oficiu, întru executarea sarcinilor de bază a serviciilor
operative şi în legătură cu intensificarea lucrului în descoperirea infracţiunilor,
reţinerea infractorilor şi profilaxiei este necesar de arendă suplimentar încăperi
pentru activitatea operativă de serviciu, în conformitate cu necesităţile MAI.
În perioada an. 2004-2008, de către SPB „Constructorul” în adresa MAI au
fost eliberate facturi fiscale pentru serviciile acordate, ce reprezintă documentul
primar (confirmare documentară care justifică efectuarea operaţiunii economice,
acordă dreptul de a o efectua sau certifică producerea unui eveniment) în suma
totală de 518 493,70 lei, achitate fiind 502 575,87 lei. în urma contrapunerii
facturilor fiscale, a dispoziţiilor de plată cu registrul contabil ce reflectă tranzacţiile
respective, careva divergenţe nu s-au stabilit.
Obiectivul cercetării expertizei judiciar-contabile sunt operaţiile economice
reflectate în documentele ce au devenit obiectul cercetărilor şi dezbaterilor
judiciare.
Conform raportului Curţii de Conturi, privind reflectarea în datele
contabilităţii a tranzacţiilor susmenţionate, careva încălcări ale legislaţiei în
vigoare nu s-au stabilit, astfel, concluziile au fost luate nu din documentele
primare, dar din explicaţiile persoanelor fizice.
Din documentele anexate la materialele dosarului penal, prezentate pentru
investigaţii în cadrul efectuării expertizei, inclusiv: contracte de locaţiune; facturi
fiscale eliberate de către prestator pentru serviciile de locaţiune acordate, servicii
comunale aferente încăperilor arendate; registrul contabil privind tranzacţiile
economice apărute între MAI şi SPB“Constructorul” pentru perioada de activitate
2004-2008; foile de parcurs, etc., urmează că, de către Ministerul Afacerilor
Interne nu a fost cauzat careva prejudiciu material, deoarece, drept temei pentru
înscrieri în contabilitate servesc documentele primare justificative (f.d.184-
192, Vol.XVII);
- Raportul de expertiză nr.1108 din 13.06.2014 asupra materialelor cauzei
penale nr.336/13, potrivit concluziilor căruia, în perioada anilor 2004-2008 MAI
al RM a efectuat achitările prin transfer la contul SPB “Constructorul” pentru
serviciile primite în baza contractelor de locaţiune şi facturilor înaintate cu o suma
totală de 502 675,87 lei, inclusiv calculându-se şi reţinându-se impozitul pe venit
reţinut la sursa de plată în sumă de 7998,56 lei şi anume:
- în anul 2004 s-au transferat - 50304,10 lei;
- în anul 2005 s-au transferat - 45124,26 lei;
- în anul 2006 s-au transferat - 57105,35 lei;
- în anul 2007 s-au transferat - 115598,77 lei;
- în anul 2008 s-au transferat - 226544,83 lei.

La situaţia 30.12.2008, datoria MAI faţă de SPB “Constructorul”, a constituit


15 817,83 lei.
La întrebarea 2
Conform foilor de parcurs şi a cartelelor de evidenţă zilnică, în perioada iunie
- decembrie 2006 şi ianuarie-martie 2007 la exploatarea automobilului de
model RAF - 2203 cu numărul de înmatriculare C MT 006 a fost consumată o
cantitate totală de 3245 litri de combustibil. Valoarea combustibilului dat, care
sunt şi cheltuielile directe ale MAI al RM, urmează a fi stabilite prin aplicarea
preţului de procurare a acestuia la momentul respectiv.
Cheltuielile de salarizare a şoferului-poliţist Buţ Valeriu, angajat al Centra!-:
Tehnic şi transport a MAI, conform informaţiei aceluiaşi Centru în perioada anilor
2005-2009 i-au fost achitate prime în formă de salariu la o sumă totală de
152392.36 lei şi alte plăţi suplimentare în formă de premii; ajutoare materiale şi
concediale în sumă totală de 31407,17 lei (inclusiv concediale pentru anul 2004,
care urmează a fi identificată mărimea şi exclusă din calcule).
La întrebarea 3
În documentele prezentate pentru cercetări lipsesc careva documente
justificative, confirmative de transmitere a spaţiilor arendate de către MAI a RM
altor părţi, inclusiv Partidul Comuniştilor din Moldova.
În materialele dosarului prezentat pentru investigaţii, lipsesc careva
documente justificative, confirmative de transmitere de către MAI al RM a
mijlocului de transport RAF-2203, cu numărul de înmatriculare C MT 006, în
subarendă sau folosinţă către fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor din
RM.
Reieşind din investigaţiile întrebărilor precedente şi conform documentelor
anexate la materialele dosarului penal, prezentate pentru investigaţii în cadrul
efectuării expertizei, inclusiv: contracte de locaţiune; facturi fiscale eliberate de
către prestator pentru serviciile de locaţiune acordate, servicii comunale aferente
încăperilor arendate; registrul contabil privind tranzacţiile economice apărute între
MAI şi SPB „Constructorul” pentru perioada de activitate 2004-2008; foile de
parcurs, etc., experţii constată, că de către Ministerul Afacerilor Interne la
încheierea contractelor de locaţiune a încăperilor de la SPB “Constructorul” şi în
cadrul exploatării mijlocului de transport RAF-2203, cu numărul de înmatriculare
C MT 006 nu a fost cauzat careva prejudiciu material (f.d.215-223, Vol.XVII);
Procurorul în ședința de judecată a menționat că, reieșind din prevederile
Hotărârii Curții Constituționale, prin care au fost declarate ca neconstituționale
unele prevederi ale legii materiale, nu se decriminalizează fapta și inculpatul
urmează a fi recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.327
alin.(2) lit.b) Cod penal, cu menținerea pedepsei stabilite prin decizia Colegiului
penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 30.06.2015.
Avoctaul Oleg Mița în interesele inculpatului, în ședința de judecată a solicitat
pronunțarea unei sentințe de achitare în pe motiv că în acțiunile inculpatului nu
sunt întrunite elementele infracțiunii incriminate, prevăzute de art.327 alin.(2) lit.b)
Cod penal.
Inculpatul Gheorghe Papuc a solicitat pronunțarea unei sentințe de achitare în
pe motiv că în acțiunile inculpatului nu sunt întrunite elementele infracțiunii
incriminate, prevăzute de art.327 alin.(2) lit.b) Cod penal
Analizând situația de fapt, instanţa retine că la caz, urmează a fi stabilit dacă
prin declararea neconstituțională a unor sintagme din art.327 alin.(2) Cod penal, a
avut loc decriminalizarea totală a faptei inculpatului sau au fost decriminalizate
doar unele semne calificative cu caracterul alternativ, fapta săvârșită fiind
incriminată printr-o altă dispoziție legală din Codul penal.
În conformitate cu prevederile art.113 alin.(1) Cod penal, se consideră
calificare a infracțiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte
între semnele faptei prejudiciabile săvârșite şi semnele componenței infracțiunii,
prevăzute de norma penală.
Conform art.325 alin.(2) Cod de procedură penală, modificarea învinuirii în
instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situația
inculpatului şi nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul
agravării situației inculpatului se admite numai în cazurile şi în condițiile prevăzute
de prezentul cod.
În conformitate cu prevederile art.458 alin.(1) și (3) pct.4) Cod de procedură
penală, hotărârile judecătorești irevocabile pot fi supuse revizuirii atât cu privire
la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. Revizuirea poate fi cerută în
cazurile în care Curtea Constituțională a recunoscut drept neconstituțională
prevederea legii aplicată în cauza respectivă.
Astfel, potrivit conținutului doctrinar al decriminalizării, în toate cazurile
când o faptă concretă, care anterior constituia infracțiune în raport cu dispozițiile
legii penale noi nu va putea fi considerată infracțiunea. Nu va exista
dezincriminare, deși legea abrogă o normă penală de incriminare, dacă fapta
evaluată poate fi încadrată într-o altă normă de incriminare în vigoare.
Respectiv, declararea neconstituțională a unor sintagme dintr-o normă penală
nu presupune dezincriminarea atunci când fapta este în continuare incriminată în
textul legii penale.
Conform art.463 Cod de procedură penală, (1) Rejudecarea cauzei după
admiterea revizuirii se face conform regulilor de procedură privind judecarea în
primă instanţă.
(2) Instanţa, dacă găseşte necesar, la cererea părţilor, examinează din nou
probele care au fost administrate în cursul judecăţilor precedente sau cu ocazia
admiterii cererii de revizuire.
Reieșind din circumstanțele descrise, instanța reține și apreciază ca admisibile
și pertinente, probele invocate de acuzator în ședința de judecată, care au fost puse
la baza condamnării lui Papuc Gheorghe prin decizia Colegiului penal lărgit al
Curții Supreme de Justiție din 30.06.2015, în baza art.327 alin.(2) lit.b) și c) Cod
penal, or în cazul de constatare a temeiurilor prevăzute de art.458 alin.(3) pct.4)
Cod de procedură penală, nu se administrează probe noi și nu se dă o nouă
apreciere a probelor, astfel, instanța în cadrul examinării cauzei în ordinea de
revizuire, reține circumstanțele de fapt stabilite prin sentința irevocabilă și le dă,
după caz, o altă calificare juridică, cu condiția că prin recunoașterea de către
Curtea Constituțională drept neconstituțională prevederea legii aplicată în cauza
respectivă nu a avut loc decriminalizarea faptei reținute în sarcina inculpatului.
În speță, instanța de judecată urmează să se expună asupra noii încadrări a
acțiunilor inculpatului în raport cu încadrarea juridică constatată și reținută în
sarcina ultimului prin hotărârea irevocabilă de condamnare.
Respectiv, instanța conchide că, prin Hotărârea Curții Constituționale nr.24
din 17.10.2019 privind controlul constituționalității unor prevederi din articolele
189 alin.(3) lit.f), 307 alin.(2) lit. c), 327 alin.(2) lit. c), 329 alin. (1) și alin (2) lit.b)
și din art.335 alin.(11) din Codul penal, a fost declarat neconstituțional textul
„soldată cu urmări grave” din art.327 alin.(2) lit.c) Cod penal.
Astfel, sintagma declarată neconstituțională este una alternativă, iar norma
penală păstrează în continuare alte elemente incriminate în baza aceluiași aliniat, și
anume „lit.b)”.
Respectiv, declararea neconstituțională a textului „soldată cu urmări grave”
din art.327 alin.(2) lit.c) Cod penal, ca modalitate de manifestare a abuzului de
serviciu, face ca acțiunile inculpatului să fie calificate în baza art.327 alin.(2) lit.b)
Cod penal - folosirea intenționată de către o persoană cu funcție de demnitate
publică a situației de serviciu, cu cauzarea de daune în proporții considerabile
drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanei juridice.
Instanța respinge ca neîntemeiată solicitarea apărării privind emiterea unei
sentințe de achitare în privința inculpatului în urma modificărilor operate, or
declararea neconstituționalității a sintagmei „soldată cu urmări grave” din textul
normei prevăzute la art.327 Cod penal, nu a avut ca rezultat decriminalizarea faptei
inculpatului la data declarării acestei sintagme neconstituționale.
Tot aici, instanțe reține Hotărârea nr. 21 din 01.10.2018 pentru controlul
constituționalității articolului 458 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală,
unde Curtea Constituțională a statuat că, efectul retroactiv al hotărârilor Curții
Constituționale reprezintă o redresare a consecințelor negative ale procedurilor
penale soluționate definitiv prin aplicarea unei norme declarate neconstituționale.
În același timp, Curtea menționează că retroactivitatea în sine poate genera
consecințe imprevizibile dacă nu este moderată de anumite condiții prevăzute de
lege sau de jurisprudență. Din acest considerent, efectul retroactiv al hotărârilor
Curții trebuie să funcționeze sub un control amănunțit.
Din sensul Hotărârii Curții Constituționale nr.21 din 01.10.2018, referitor la
interpretarea art.458 alin.(3) pct.4) Cod de procedură penală, rezultă că revizuirea
hotărârilor judecătorești irevocabile este posibilă doar dacă Curtea Constituțională
a declarat neconstituțională o prevedere din Codul penal sau Codul de procedură
penală aplicată în cauza respectivă, iar norma declarată neconstituțională trebuie să
afecteze fondul cauzei.
Astfel, potrivit interpretării avansate, doar normele din materie penală pot
afecta fondul cauzei, respectiv declararea lor neconstituțională poate constitui
temei de revizuire în baza art.458 alin.(3) pct.4) Cod de procedură penală.
Reieșind din circumstanțele descrise, instanța conchide că, la caz, Hotărârea
Curții Constituționale nr. 32 din 17.11.2016 privind excepția de
neconstituționalitate a unor prevederi referitoare la executarea creanțelor împotriva
statului- nu poate constitui temei de revizuire în baza art.458 alin.(3) pct.4) Cod de
procedură penală, or, aceasta nu se referă la materie penală și nu afectează fondul
cauzei.
Astfel, contrapunând faptele constatate prin prezenta sentință la componența
de infracțiune analizată, reieșindi din faptul că Curtea Constituțională a recunoscut
drept neconstituțională prevederile art.327 alin.(2) lit.c) Cod penal, instanța
apreciază că, în acțiunile inculpatului Papuc Gheorghe sunt întrunite semnele și
elementele obligatorii ale infracțiunii, acesta urmând a fi recunoscut vinovat de
comiterea infracțiunii prevăzute de art.327 alin.(2) lit.b) Cod penal, adică
folosirea intenţionată de către o persoană cu funcție de demnitate publică, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite
de lege ale persoanei juridice.
Reieșind din efectul retroactiv al Hotărârilor Curții Constituționale în materie
penală, instanța reține în speță, ca fiind aplicabile prevederile art.101 alin.(7) Cod
penal, care stipulează că, în cazul în care, în temeiul efectului retroactiv al legii
penale, se impune recalificarea faptei stabilite printr-o hotărâre judecătorească
irevocabilă, instanţa de judecată, soluționând chestiunea privind executarea
hotărârii respective, va recalifica fapta şi va aplica pedeapsa prin fixarea
maximului sancțiunii prevăzute de legea penală mai favorabilă condamnatului,
dacă pedeapsa stabilită prin hotărârea irevocabilă este mai mare decât maximul
prevăzut de legea penală nouă, sau va menține pedeapsa stabilită prin hotărârea
irevocabilă.
Astfel, instanța va menține în privința lui Papuc Gheorghe pedeapsa stabilită
prin Decizia Curții Supreme de Justiție din 30.06.2015, care este definitivă și
irevocabilă.
Totodată, instanța constată ca fiind executată pedepasa stabilită lui Papuc
Gheorghe prin Decizia Curții Supreme de Justiție din 30.06.2015.
În contextul celor expuse, conducându-se de prevederile art.384-385; art.389;
art.392-395; art.458, art.463-465 Cod de procedură penală, instanța de judecată -
H O T Ă R Ă Ș T E:

Se anulează în parte, în latura penală, Decizia Curții Supreme de Justiție din


30.06.2015 și pronunță în această parte o nouă sentință după cum urmează:
Papuc Gheorghe Gheorghe se recunoaște vinovat de comiterea infracțiunii
prevăzute de art.327 alin.(2) lit.b) Cod penal, cu menținerea pedepsei stabilite prin
Decizia Curții Supreme de Justiție din 30.06.2015 .
Se constată ca fiind executată pedeapsa stabilită în privința lui Papuc
Gheorghe, prin urmare, ultimul se consideră ca neavând antecedente penale.
Sentinţa cu drept de atac în ordine de apel la Curtea de Apel ***** în termen
de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei ***** (sediul Buiucani).

Preşedinte de şedinţă,
judecător
Elena Ungureanu

S-ar putea să vă placă și