Sunteți pe pagina 1din 5

27.01.2022, 11:24 Ce se întâmplă cu excedentul contabil în cazul unui ONG?

- Legestart

Ce se întâmplă cu excedentul contabil în cazul


unui ONG?
De Maria Bălăşescu - ianuarie 19, 2021

Întrebare. Bună ziua. În cazul unui ONG, ce se întâmplă cu excedentul? Se aplică


procedura de la societățile comerciale unde rămâne în 117 sau se transferă la
rezerve? Mulțumesc.

Opinie.

https://legestart.ro/ce-se-intampla-cu-excedentul-contabil-in-cazul-unui-ong/ 1/5
27.01.2022, 11:24 Ce se întâmplă cu excedentul contabil în cazul unui ONG? - Legestart

1. Contabilitatea ONG este reglementată prin Ordinul MFP nr. 3103/2017 privind aprobarea
Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu modificările și
completările ulterioare.
2. Reglementările contabile stabilite de Ordinul MFP nr. 3103/2017 se aplică de către asociaţii,
fundaţii, federaţii sau alte organizaţii de acest fel cu personalitate juridică, partide politice,
patronate, organizaţii sindicale, culte religioase, precum şi de către alte persoane juridice
înfiinţate în baza unor acte normative speciale, în scopul desfăşurării de activităţi fără scop
patrimonial, care au obligaţia, potrivit legii, să conducă contabilitatea în partidă dublă şi să
întocmească situaţii financiare anuale.
3. Constituirea rezervelor la ONG este reglementată de prevederile pct. 303 din Reglementările
contabile aprobate prin Ordinul MFP nr. 3103/2017, potrivit cărora: ,,303. – (2) Rezervele
legale se constituie anual din excedentul/profitul entităţii, în cotele şi limitele prevăzute de
lege, şi din alte surse prevăzute de lege. (3) Rezervele legale pot fi utilizate numai în
condiţiile prevăzute de lege. (4) Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din
excedentul/profitul net al entităţii, conform prevederilor din actul constitutiv al acesteia. (5)
Alte rezerve neprevăzute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ pe seama
excedentului/profitului net pentru acoperirea deficitelor/pierderilor contabile sau în alte
scopuri, potrivit hotărârii adunării generale, cu respectarea prevederilor legale.,,
4. Referitor la contabilitatea rezultatului ONG, dispozițiile pct. 304 din Reglementările contabile
aprobate prin Ordinul MFP nr. 3103/2017 stabilesc următoarele: ,,304. – (1) În contabilitate,
excedentul/profitul sau deficitul/pierderea se stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului
financiar. (2) Rezultatul exerciţiului se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile
exerciţiului. (3) Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea
acestuia şi reprezintă soldul final al contului de excedent/profit sau deficit/pierdere. (4)
Contabilitatea rezultatului reportat şi a rezultatului exerciţiului financiar se ţine distinct
pentru activităţile fără scop patrimonial, activităţile cu destinaţie specială, potrivit legii, şi
activităţile economice. (5) Contabilitatea repartizării excedentului/profitului exerciţiului
financiar se ţine distinct pentru activităţile fără scop patrimonial şi pentru activităţile
economice. (6) Rezultatul privind activităţile cu destinaţie specială nu se repartizează.,,

https://legestart.ro/ce-se-intampla-cu-excedentul-contabil-in-cazul-unui-ong/ 2/5
27.01.2022, 11:24 Ce se întâmplă cu excedentul contabil în cazul unui ONG? - Legestart

5. Regulile repartizării excedentului/profitului, așa cum sunt instituite de dispozițiile pct. 305,
pct. 306 și pct. 307 din Reglementările contabile aprobate prin Ordinul MFP nr. 3103/2017,
arată că: ,,305. – (1) Repartizarea excedentului/profitului se înregistrează în contabilitate pe
destinaţii, după aprobarea situaţiilor financiare anuale. Repartizarea excedentului/profitului
se efectuează în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (2) Sumele reprezentând
rezerve constituite din excedentul/profitul exerciţiului financiar curent, în baza unor
prevederi legale, se înregistrează prin articolul contabil 129 „Repartizarea
excedentului/profitului” = 106 „Rezerve”. Sumele reprezentând excedentul realizat în
exerciţiul financiar curent de casele de ajutor reciproc, repartizate la fondul social al
membrilor acestora, conform prevederilor legale se înregistrează prin articolul contabil 129
„Repartizarea excedentului/profitului” = 113 „Fondul social al membrilor Caselor de Ajutor
Reciproc (C.A.R.)”. (3) Excedentul/Profitul contabil rămas după repartizările prevăzute la
alin. (2) se preia la începutul exerciţiului financiar următor celui pentru care se întocmesc
situaţiile financiare anuale în contul 117 „Rezultatul reportat”, de unde urmează a fi
repartizat pe celelalte destinaţii, cu respectarea prevederilor legale. 306. – (1) Evidenţierea
în contabilitate a destinaţiilor excedentului/profitului altele decât cele prevăzute la pct. 305
alin. (2) se efectuează după aprobarea, potrivit legii, a situaţiilor financiare anuale şi a
propunerii de repartizare a excedentului/profitului, prin înregistrarea sumelor reprezentând
rezerve şi alte destinaţii, potrivit legii. (2) Închiderea conturilor 121 „Excedent/Profit sau
deficit/pierdere” şi 129 „Repartizarea excedentului/profitului” se efectuează la începutul
exerciţiului financiar următor celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale. Ca
urmare, cele două conturi apar cu soldurile corespunzătoare în bilanţul întocmit pentru
exerciţiul financiar la care se referă situaţiile financiare anuale. (3) În contul 117 „Rezultatul
reportat” se evidenţiază distinct rezultatul reportat provenit din preluarea la începutul
exerciţiului financiar curent a rezultatului din contul de excedent/profit sau deficit/pierdere al
exerciţiului financiar precedent, precum şi rezultatul reportat provenit din modificările
politicilor contabile, respectiv din corectarea erorilor contabile. 307. – (1)
Deficitul/Pierderea contabilă reportată se acoperă din excedentul/profitul exerciţiului
financiar curent, după aprobarea situaţiilor financiare anuale conform legii, din cel reportat
aferent exerciţiilor financiare precedente şi din rezerve, cu respectarea prevederilor legale.
(2) În lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea surselor din care se acoperă
deficitul/pierderea contabilă este la latitudinea adunării generale, respectiv
administratorilor.,,
6. Conform Reglementărilor contabile stabilite de Ordinul MFP nr. 3103/2017, cu ajutorul
contului 117 „Rezultatul reportat” se ţine evidenţa rezultatului sau părţii din rezultatul
exerciţiului precedent nerepartizat de către adunarea generală, respectiv a
deficitului/pierderii neacoperite şi a rezultatului provenit din corectarea erorilor contabile, din
modificările politicilor contabile, a rezultatului reportat reprezentând surplusul realizat din
rezerve din reevaluare, precum şi a eventualelor diferenţe rezultate din dispoziţiile
tranzitorii. Contabilitatea analitică se ţine distinct pentru activităţile fără scop patrimonial,
activităţile cu destinaţie specială şi activităţile economice.
7. Contul 117 „Rezultatul reportat” este un cont bifuncţional. Soldul creditor al contului 117
reprezintă excedentul nerepartizat. Soldul debitor al contului 117 „Rezultatul reportat”
reprezintă deficitul neacoperit.
https://legestart.ro/ce-se-intampla-cu-excedentul-contabil-in-cazul-unui-ong/ 3/5
27.01.2022, 11:24 Ce se întâmplă cu excedentul contabil în cazul unui ONG? - Legestart

8. În creditul contului 117 „Rezultatul reportat” se înregistrează următoarele operațiuni:

– excedentul/profitul realizat în exerciţiul financiar încheiat, evidenţiat la începutul exerciţiului


financiar următor în rezultatul reportat (121=117);

– deficitul/pierderea exerciţiilor financiare precedente, acoperite din rezerve, conform hotărârii


adunării generale (exclusiv activităţile cu destinaţie specială) (106=117);

– repartizările conform prevederilor legale la fondul pentru ajutor în caz de deces al membrilor
Caselor de Ajutor Reciproc (C.A.R.) şi alte fonduri privind activităţile fără scop patrimonial (114,
116=117);

– deficitele/pierderile realizate în exerciţiile financiare precedente, acoperite prin reducerea


capitalului, conform hotărârii adunării generale (exclusiv activităţile cu destinaţie specială)
(101=117);

– deficitele/pierderile înregistrate în exerciţiile financiare precedente, acoperite din rezultatul


reportat reprezentând excedent/profit, conform hotărârii adunării generale
(117/analitic=117/analitic);

– rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor contabile, constatate în exerciţiul financiar
curent, aferente exerciţiilor financiare precedente (461 şi alte conturi în care urmează să se
evidenţieze corectarea erorilor=117);

– capitalizarea surplusului din reevaluare transferat direct în capitalul propriu, atunci când acest
surplus reprezintă câştig realizat, respectiv la scoaterea din evidenţă a activului pentru care s-a
constituit rezerva din reevaluare sau pe măsura folosirii activului de către entitate (105=117).

9. În debitul contului 117 „Rezultatul reportat” se înregistrează următoarele operațiuni:

– deficitul/pierderea realizat/realizată în exerciţiul financiar încheiat, transferat la începutul


exerciţiului financiar următor asupra rezultatului reportat (117=121);

– excedentele/profiturile realizate în exerciţiile financiare precedente, utilizate ca sursă de


majorare a capitalului, potrivit legii (exclusiv activităţile cu destinaţie specială) (117=101);

– excedentele/profiturile realizate în exerciţiile financiare precedente şi care se repartizează în


exerciţiile financiare următoare pe destinaţiile aprobate de adunarea generală, potrivit legii
(117=106, 116);

– rezultatul nefavorabil provenit din corectarea erorilor contabile, constatate în exerciţiul


financiar curent, aferente exerciţiilor financiare precedente (117=401, 404, 462 şi alte conturi
în care urmează să se evidenţieze corectarea erorilor).

10. În aplicarea Reglementărilor contabile stabilite de Ordinul MFP nr. 3103/2017, entităţile
trebuie să dezvolte politici contabile proprii, care se aprobă de administratori sau de către
alte persoane care au obligaţia gestionării entităţii respective. La reflectarea în contabilitate
a operaţiunilor economice derulate se are în vedere conţinutul economic al acestora, cu
respectarea principiilor, bazelor, regulilor şi politicilor contabile permise de reglementarea
contabilă aplicabilă.

Surse:

https://legestart.ro/ce-se-intampla-cu-excedentul-contabil-in-cazul-unui-ong/ 4/5
27.01.2022, 11:24 Ce se întâmplă cu excedentul contabil în cazul unui ONG? - Legestart

Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;


Ordinul MFP nr. 3103/2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele
juridice fără scop patrimonial, cu modificările și completările ulterioare.

https://legestart.ro/ce-se-intampla-cu-excedentul-contabil-in-cazul-unui-ong/ 5/5

S-ar putea să vă placă și