CAPITOLUL 8

LUCRĂRILE CONTABILE DE ÎNCHIDERE A EXERCIŢIULUI FINANCIAR

8.1. Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite de unităţile patrimoniale în cursul anului
8.2. Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite de unităţile patrimoniale la sfârşitul anului
(bilanţul contabil)

8.1. Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite

de unităţile patrimoniale în cursul anului

Sintetizarea şi generalizarea informaţiilor contabile se realizează la toate unităţile patrimoniale care gestionează
bunuri materiale şi valori economice şi organizează contabilitate proprie: societăţi comerciale, regii autonome, asociaţii,
fundaţii, instituţii, ministere etc.
Lucrările de sinteză şi raportare financiar contabilă sunt reprezentate de situaţiile sau documentele centralizatoare
care se întocmesc periodic.
Majoritatea ţărilor europene întocmesc documente de sinteză contabilă, anual, denumite şi conturi anuale, deoarece
exerciţiul financiar se închide anual. Ca excepţie, de la această regulă, România, potrivit normelor legale în vigoare,
întocmeşte situaţii de raportare contabilă lunar, trimestrial, semestrial şi anual. Acestea sunt impuse de interesele fiscale şi de
control ale statului, care doreşte să cunoască obligaţiile ce revin unităţilor patrimoniale la intervale mai scurte de timp.
Întocmirea lucrărilor de sinteză şi raportare financiar-contabilă, constituie un proces complex de prelucrare a datelor
din conturi în scopul obţinerii indicatorilor economico-financiari privind situaţia patrimoniului, rezultatele obţinute şi
datoriile fiscale.
Pe baza datelor din contabilitatea curentă, unităţile patrimoniale, indiferent de specificul activităţii, forma de
organizare sau tipul de proprietate, întocmesc periodic, în cursul anului, diferite documente sau lucrări contabile
centralizatoare. Acestea se concretizează, de fapt, în completarea unor formulare tipizate, elaborate de Ministerul Finanţelor.
Componentele şi conţinutul informaţional al acestor lucrări contabile diferă în funcţie de scopul pentru care se
întocmesc şi perioadele pentru care se face raportarea, astfel:
♦ Balanţa de verificare, se elaborează, potrivit art. 22 din Legea contabilităţii nr. 82/1991
♦ Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se întocmeşte lunar, trimestrial sau
anual, în funcţie de natura datoriei ce se creează faţă de bugetul statului pentru perioada de raportare.
În acest document se înscriu mai mulţi indicatori ce reprezintă, aşa cum îi spune şi denumirea
documentului, datorii sau obligaţii faţă de bugetul statului referitoare la:
- taxa pe valoarea adăugată (capitolul A), ce se completează lunar, şi cuprinde rubrici privind
TVA de plată pentru perioada de raportare şi TVA de rambursat pentru perioada de raportare;
- impozitul pe venitul din salarii şi pe venituri asimilate salariilor (capitolul B), se completează
lunar şi se referă la sumele care trebuie virate, la bugetul de stat, reprezentând impozitul pe veniturile
salariale şi asimilate acestora;
- impozitul pe profit (capitolul C), se completează lunar, pentru impozitul pe profit datorat de
Banca Naţională a României şi alte bănci şi trimestrial, pentru impozitul pe profit datorat de celelalte
unităţi patrimoniale;
În cele două rubrici specifice impozitului pe profit, din această declaraţie, se înscrie impozitul
pe profit datorat cumulat, la sfârşitul perioadei precedente şi impozitul datorat cumulat la sfârşitul
perioadei de raportare.
- accizele datorate pentru perioada de raportare (capitolul D), se completează lunar numai de
către unităţile care încasează asemenea taxe speciale de consumaţie.
- impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă (capitolul E), se completează
lunar de către unităţile care plătesc un asemenea impozit;
- taxa pentru jocuri de noroc (capitolul F), se completează lunar de către toţi agenţii economici
autorizaţi să organizeze şi să exploateze activităţi de jocuri de noroc;
- impozitul pe dividende (capitolul G), se completează lunar de unităţile plătitoare de venituri
din dividende, pentru sumele calculate şi reţinute din acestea conform prevederilor legale.

1
 Celelalte obligaţii cuvenite bugetului statului, ce sunt raportate şi înregistrate pe baza acestei
declaraţii, se completează în formular la termenele legale, numai de către acele unităţi cărora le sunt
specifice impozitele şi taxele respective.
♦Decontul privind taxa pe valoarea adăugată, se întocmeşte lunar de către agenţii economici
care sunt înregistraţi la organele fiscale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată şi se depune la
organul fiscal teritorial.
În conţinutul informaţional al acestui document se reflectă următorii indicatori: taxa pe
valoarea adăugată colectată (aferentă valorii bunurilor, lucrărilor şi serviciilor vândute), determinată
pe baza datelor din jurnalul de vânzări; prorata de deducere a TVA, stabilită ca raport între veniturile
aferente operaţiilor supuse TVA şi veniturile totale obţinute din vânzarea producţiei; taxa pe valoarea
adăugată deductibilă (aferentă valorii bunurilor, lucrărilor şi serviciilor cumpărate), stabilită pe baza
datelor din jurnalul pentru cumpărări; TVA de dedus, aferentă operaţiilor impozabile; TVA de plată
pentru luna de raportare (diferenţa între TVA colectată mai mare şi TVA deductibilă, mai mică); TVA
de rambursat pentru luna de raportare (de recuperat de la bugetul statului, când TVA deductibilă este
mai mare decât TVA colectată); suma de rambursat din luna precedentă celei de raportare; suma de
plată din luna precedentă celei de raportare; suma pentru care s-a aprobat rambursarea sau
compensarea în luna de raportare; suma plătită în luna de raportare; bonificaţie pentru plata în
termenul legal; TVA rămasă de plată; TVA rămasă de plată.
Lucrările de sinteză,ce se întocmesc semestrial, includ următoarele piese componente:
Rezultatele financiare (cod 01); Situaţia patrimoniului (02); Date informative (cod 03); Impozite, taxe
şi alte obligaţii datorate şi vărsate (cod 04); Plăţi restante (cod 05); Raportul de gestiune, formular
netipizat, în care se analizează activitatea şi principalii indicatori economico-financiari prezentaţi în
raportările contabile semestriale.
♦Rezultatele financiare, reprezintă o situaţie ce se întocmeşte pentru primele şase luni ale
anului cu date referitoare la venituri şi cheltuieli, cumulate de la începutul anului până la finele
perioadei de raportare.
În cadrul acestei situaţii veniturile sunt structurate în trei grupe, iar cheltuielile în patru grupe şi
permit determinarea rezultatului din exploatare, rezultatului financiar, rezultatului excepţional şi a
rezultatului net al exerciţiului. Din punct de vedere grafic, se prezintă sub formă de listă şi are acelaşi
conţinut informaţional ca şi situaţia privind contul de profit şi pierdere, ce se întocmeşte anual.
♦ Situaţia patrimoniului care, din punct de vedere al conţinutului informaţional, nu este,
altceva, decât bilanţul anual în care sunt înscrise date de la începutul anului şi la finele perioadei de
raportare, privind activele şi pasivele ce concretizează patrimoniul unităţii sub cele două aspecte.
Întocmirea acesteia se face pe baza preluării soldurilor conturilor, sau grupării lor, din balanţa de
verificare sintetică din luna de la finele perioadei de raportare.
♦ Date informative prin intermediul căreia sunt prezentaţi următorii indicatori: fondurile
speciale datorate şi vărsate pe perioada de raportare; numărul de salariaţi, salariile brute, impozitul
calculat asupra acestora şi contribuţiile pentru asigurările sociale şi protecţia socială aferente; creanţele
unităţii grupate pe termene de lichiditate sau de încasare (sub un an, respectiv peste un an); datoriile
unităţii grupate pe termene de exigibilitate sau de decontare (sub un an, între 1-5 ani şi peste 5 ani);
date informative privind evoluţia creditelor, a împrumuturilor şi a datoriilor financiare, precum şi date
privind investiţiile străine în România.
♦ Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate cuprinde informaţii cu privire la toate
categoriile de impozite şi taxe datorate şi vărsate în perioada raportată, precum şi cele virate în plus.
♦ Plăţi restante cuprinde: datoriile restante faţă de furnizori (peste 30 de zile, 90 de zile şi
peste 1 an); datoriile restante reprezentând contribuţiile unităţii şi salariaţilor la asigurările sociale;
impozitele şi taxele neplătite în termen la bugetul statului, respectiv la bugetele locale; creditele
nerambursate la scadenţă, delimitate pe termene (30 zile, 90 zile, 1 an), precum şi dobânzile restante.
Situaţiile contabile de sinteză şi raportare semestrială, precum şi raportul de gestiune sunt semnate
de conducătorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar-contabil, care poartă răspunderea
asupra realităţii şi exactităţii datelor cu privire la situaţia patrimoniului şi realizării indicatorilor
economico-financiari prezentaţi în raportările menţionate.
Formularele de raportare contabilă semestrială, împreună cu o copie după codul fiscal, raportul de
gestiune şi o copie după balanţa de verificare a conturilor sintetice se depun în termenul legal (31
2
iulie) la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti sau la administraţiile financiare ale sectoarelor.

8.2 Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite de unităţile patrimoniale la sfârşitul

anului (bilanţul contabil)

La finele exerciţiului financiar fiecare unitate economică este interesată şi trebuie să cunoască
situaţia patrimoniului, precum şi rezultatele obţinute.
Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la
31 decembrie, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la data înfiinţării unităţii
patrimoniale.
Bilanţul contabil este documentul oficial de sinteză sau de raportare financiară ce se foloseşte
pentru finalizarea exerciţiului financiar, care trebuie să dea o imagine fidelă, completă şi clară a
situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute.
Bilanţul contabil, prin conţinutul informaţional, reflectă, după norme metodologice unitare,
comparativ cu exerciţiul precedent, în mod sintetizat şi sistematizat, toate elementele de activ şi de
pasiv ale întreprinderii la sfârşitul exerciţiului, precum şi în alte situaţii, cum sunt fuziunea, încetarea
activităţii etc.

8.2.1. Conţinutul bilanţului contabil

Bilanţul propriu-zis este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă activele
patrimoniale şi pasivele unităţii economice la închiderea exerciţiului, grupate după destinaţie şi,
respectiv, după provenienţa lor.
Din punct de vedere grafic, la noi în ţară schema de bilanţ se prezintă sub formă de listă, în
sensul că pasivul se succede activului.
Atât în partea de activ, cât şi în cea de pasiv, elementele constitutive ale patrimoniului sunt
sistematizate, pornind de la conturi, pe grupe, posturi bilanţiere, după anumite criterii subordonate
necesităţii muncii de informare şi analiză economică.
În principiu, fiecărui post din bilanţ îi corespunde un cont din contabilitatea curentă, astfel că o
parte din soldurile debitoare sau creditoare ale conturilor se trec în bilanţ preluate direct din conturi.
Majoritatea conturilor nu apar sub formă de posturi individuale, ci sub forma unor posturi concentrate
în funcţie de conţinutul lor economic. Această concentrare se efectuează ca urmare a necesităţii
caracterizării de ansamblu a elementelor de activ şi pasiv cu trăsături comune. De exemplu, pentru
completarea postului bilanţier "Conturi la bănci, casa şi acreditive" se însumează soldurile conturilor
sintetice de disponibilităţi (trezorerie).
Ordonarea posturilor în bilanţ se face, de regulă, în funcţie de criteriul lichidităţii activului şi
exigibilităţii pasivului. Conţinutul activului bilanţului este sistematizat în patru grupe şi anume:
I. Active imobilizate (necorporale, corporale şi financiare);
II. Active circulante (stocuri, creanţe, titluri de plasament, disponibilităţi şi alte valori);
III. Conturi de regularizare şi asimilate (Cheltuieli înregistrate în avans, Diferenţe de
conversie activ);
IV. Prime privind rambursarea obligaţiunilor.
Ordonarea posturilor de pasiv se face de la cele mai puţin exigibile la cele imediat exigibile, pe
următoarele grupe principale:
1. Capitaluri proprii;
2. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;
3. Datorii;
4. Conturi de regularizare şi asimilate (Venituri înregistrate în avans, Diferenţe de
conversie - pasiv).

3
 La întocmirea bilanţului contabil se au în vedere, potrivit art. 28 din Legea contabilităţii,
următoarele reguli: posturile înscrise în bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate,
puse de acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului; nu sunt
admise compensări între posturile ce se înscriu în bilanţ.
În activul bilanţului posturile de active imobilizate şi circulante, sunt înscrise la valoarea netă
contabilă obţinută din valoarea de intrare în patrimoniu diminuată cu amortizările şi provizioanele
pentru deprecierea acestora. De asemenea, tot din motive de evaluare, soldurile conturilor de diferenţe
de preţ (în cazul când evidenţa unor elemente patrimoniale se ţine la alte preţuri decât cele efective) se
însumează algebric cu soldurile conturilor de active circulante, pentru ca aceste elemente patrimoniale
să fie evaluate la valoarea efectivă.
Bilanţul contabil ca să dea o imagine fidelă, clară, completă a patrimoniului, a situaţiei
financiare şi a rezultatelor obţinute presupune: respectarea regulilor privind evaluarea patrimoniului,
respectarea principiilor prudenţei, permanenţei metodelor, continuităţii activităţii, independenţei
exerciţiului, intangibilităţii bilanţului de deschidere cu cel de închidere, necompensării.
Existenţa a două coloane distincte (una pentru exerciţiul financiar precedent şi alta pentru
exerciţiul financiar încheiat) permite efectuarea de comparaţii între indicatorii de la începutul
exerciţiului cu cei de la finele acestuia.
Printre elementele care formează conţinutul şi structura bilanţului contabil se numără şi
rezultatul net al exerciţiului (profit şi pierdere). Rezultatul în sumă globală, nu reprezintă o informaţie
foarte utilă din punct de vedere al informaţiei de gestiune deoarece nu permite punerea în evidenţă a
modului de formare a rezultatului.
Întrucât unitatea patrimonială este interesată să cunoască în detaliu veniturile obţinute din
activitatea desfăşurată şi cheltuielile ocazionate, s-a introdus un al doilea instrument de sintetizare a
informaţiilor contabilităţii generale şi anume "Contul de profit şi pierdere" denumit şi "Contul de
rezultate". Introducerea acestui instrument a fost determinată şi de necesitatea controlului
respectării interesului fiscal al statului în condiţiile autonomiei economico-decizionale a unităţii
patrimoniale în economia de piaţă.
Contul de profit şi pierdere, prin structura sa, evidenţiază şi explică într-o formă analitică
rezultatele prin prisma ecuaţiei de echilibru dintre cheltuieli şi venituri.

VENITURI - CHELTUIELI = REZULTATE

Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri, veniturile şi cheltuielile, precum şi

rezultatul exerciţiului, profit sau pierdere.
Veniturile şi cheltuielile sunt structurate în cadrul contului de profit şi pierdere, respectându-se
anumite criterii economice. Astfel, având în vedere faptul că se face distincţie între activitatea curentă
a unităţii, activitatea financiară şi cea cu caracter excepţional, contul de profit şi pierdere, prezintă
veniturile şi cheltuielile grupate după natura lor.
Din punct de vedere grafic, contul de profit şi pierdere se prezintă sub formă de listă, adică,
mai întâi, sunt înscrise veniturile şi apoi cheltuielile. Faptul că aceste două categorii de elemente sunt
delimitate pe grupe, există posibilitatea stabilirii mărimii rezultatului din activitatea curentă (care este
format din rezultatul din exploatare şi rezultatul din activitatea financiară) şi a rezultatului din
activitatea excepţională.
Rezultatul se determină în cascadă, astfel: A- Rezultatul din exploatare; B- Rezultatul
financiar; C- Rezultatul curent (rezultatul din exploatare + rezultatul financiar); D- Rezultatul
extraordinar; E- Rezultatul brut al exerciţiului; F- Rezultatul net al exerciţiului, care se determină prin
deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut al exerciţiului.
În sistemul de contabilitate din ţara noastră, potrivit legislaţiei fiscale, pentru impozitarea
profitului trebuie făcută distincţie între rezultatul contabil şi rezultatul fiscal.
Rezultatul contabil sau rezultatul brut al exerciţiului este reflectat în sumă globală,
reprezentând profit sau pierdere, în contul 121 "Profit şi pierdere" şi se determină ca diferenţă între
veniturile obţinute şi cheltuielile ocazionate.
Rezultatul fiscal (impozabil) asupra căruia se calculează impozitul pe profit se stabileşte astfel:
Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil - Elemente deductibile + Elemente nedeductibile
4
 Ca urmare, rezultatul brut al exerciţiului pentru determinarea rezultatului impozabil, se
corectează cu o serie de elemente deductibile fiscal (de regulă venituri) sau nedeductibile (de regulă
cheltuieli), între care menţionăm:
* Elementele deductibile fiscal, care diminuează baza impozabilă:
- dividende primite de la o altă persoană juridică;
- sume utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă în limita a 5% din
profitul contabil anual, până când rezerva atinge 20% din capitalul social;
- veniturile din provizioanele anulate pentru care nu s-a admis deducerea cheltuielilor
corespunzătoare la constituire;
- alte sume deductibile prevăzute de legislaţia în vigoare.
* Elemente nedeductibile fiscal, care majorează baza impozabilă pentru determinarea
impozitului pe profit:
- impozitul pe profit din orice sursă română sau străină, calculat conform normelor legale;
- amenzile şi penalităţile datorate de către autorităţile române şi străine;
- cheltuielile de protocol şi sponsorizare care depăşesc limitele legale;
- orice alte cheltuieli care nu sunt aferente realizării veniturilor.
Profitul impozabil şi, respectiv calculul impozitului pe profit, se efectuează lunar, cu datele
cumulate de la începutul anului fiscal. Prin aplicarea cotei procentuale legale de impozit (în prezent
25%, cu anumite excepţii), plătitorii de impozit pe profit, denumiţi generic contribuabili, stabilesc
impozitul datorat bugetului de stat care constituie pentru unitate o cheltuială (691 "Cheltuieli privind
impozitul pe profit").
Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni
din trimestrul următor, cu excepţia BNR şi a societăţilor bancare care efectuează plăţi lunar, până la
data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitele.
Calculul, înregistrarea şi decontarea impozitului pe profit se efectuează pe baza documentului
denumit "Declaraţia pentru impozitul pe profit". Pentru contribuabili operaţiile de regularizare a
impozitului pe profit se efectuează la termenele de plată a impozitului, cu sumele cumulate de la
începutul anului fiscal.
Declaraţia pentru impozitul pe profit se întocmeşte şi în cazul în care contribuabilul a
înregistrat pierderi pentru a cunoaşte nivelul plăţilor, privind impozitul efectuat în avans, a recunoaşte
creditele fiscale, ca formă a deducerilor din impozitul pe profit datorat, sau de compensare a unor
sume din impozitele datorate şi pentru recuperarea pierderii.
Anexa la bilanţ se întocmeşte pentru realizarea în contabilitate a principiului imaginii fidele a
patrimoniului şi cuprinde un set de formulare (situaţii sau tabele) în cadrul cărora se reflectă indicatori
ai activităţii desfăşurate, precum şi ai situaţiei economico-financiare. Ea are ca principale obiective
completarea şi explicarea în detaliu a datelor înscrise în bilanţ şi contul de profit şi pierdere.
Anexa la bilanţ este compusă din următoarele situaţii:
- Anexa 1 - Repartizarea profitului
- Anexa 2 - Situaţia stocurilor şi a producţiei în curs
- Anexa 3 - Situaţia creanţelor şi datoriilor
- Anexa 4 - Situaţia altor provizioane
- Anexa 5a - Date informative
- Anexa 5b - Plăţi restante
- Anexa 5c - Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate
- Anexa 6 - Situaţia activelor imobilizate
- Anexa 7 - Alte informaţii privind regulile şi metodele
contabile şi date complementare
Datele necesare întocmirii anexei la bilanţ sunt preluate din conturi şi prelucrate potrivit
cerinţelor formularelor respective. Alte date din aceste situaţii sunt extracontabile (număr mediu de
salariaţi, de colaboratori, etc.).
Anexa 1: Repartizarea profitului prezintă informaţii cu privire la repartizarea profitului brut
sau net al exerciţiului pe destinaţiile legale:
- constituirea de rezerve legale (repartizarea unei părţi din profitul brut);
- acoperirea pierderilor din anii precedenţi;
5
 - fondul de participare a personalului la profit;
- cota managerului din profitul net (potrivit prevederilor din
contractul de management, la societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat şi la regiile
autonome);
-surse proprii de finanţare;
- vărsăminte la buget din profitul regiilor autonome;
- constituirea de rezerve statutare şi alte rezerve (la societăţile comerciale cu capital privat);
- alte repartizări din profit prevăzute de lege;
- dividende de plătit;
- profitul nerepartizat, reportat în exerciţiile următoare.
Anexa 2: Situaţia stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie conţine valorile brute
(nediminuate cu provizioanele pentru depreciere, care sunt prezentate într-o anexă distinctă) de la
începutul şi sfârşitul anului pentru următoarele elemente patrimoniale: materii prime; materiale
consumabile; obiecte de inventar şi baracamente; producţia în curs de execuţie; produse; stocuri aflate
la terţi; animale; mărfuri şi ambalaje.
Anexa 3: Situaţia creanţelor şi datoriilor prezintă informaţii ce se utilizează pentru analiza
echilibrului financiar al unităţii patrimoniale.
Deoarece posturile din activul bilanţului, care reflectă creanţe, nu sunt structurate pe termene
de lichiditate şi, respectiv, posturile din pasivul bilanţului, ce reprezintă datorii, nu sunt delimitate pe
termene de exigibilitate, această anexă prezintă informaţii ce servesc în acest scop. De aceea conţinutul
informaţional al anexei poate fi delimitat în două părţi şi anume:
-creanţele aparţinând activului imobilizat şi celui circulant aflate în sold la sfârşitul anului
structurate în funcţie de termenul de lichiditate (termen de sub un an şi peste un an);
- datoriile, exprimate în lei şi în devize, existente în sold la sfârşitul anului, detaliate în raport
de termenul de exigibilitate (termen de sub un an, între 1-5 ani, peste 5 ani).
Anexa 4: Situaţia altor provizioane prezintă soldul la începutul anului şi la sfârşitul anului al
provizioanelor pe următoarele categorii: provizioane reglementate; provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli; provizioane pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs, creanţelor şi titlurilor de
plasament. De asemenea, în această anexă, sunt înscrise cheltuielile aferente provizioanelor şi
veniturile din provizioanele menţionate.
Anexa 5 a: Date informative conţine informaţii ce servesc, în special, nevoilor informaţionale
ale instituţiilor statului a căror responsabilitate este gestiunea macroeconomică, ca de exemplu: date
informative privind rezultatele înregistrate; date informative privind situaţia unor indicatori fizici
(număr mediu de salariaţi, număr colaboratori cu contract civil) şi valorici; date informative privind
evoluţia creditelor; date privind alocaţiile de la buget; date privind investiţiile străine în România.
Anexa 5b: Plăţi restante cuprinde informaţii cu privire la datoriile scadente şi neachitate
(unele din ele detaliate pe termene de peste 30 de zile, 90 de zile şi restante peste un an) pentru fiecare
tip de obligaţie: furnizori; creditori (contribuţiile unităţii la asigurări sociale, precum şi
obligaţii faţă de alţi creditori); impozite şi taxe neplătite la bugetul statului şi la bugetele locale; credite
bancare restante şi dobânzi aferente.
Anexa 5c: Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate prezintă informaţii, ce servesc
nevoilor informaţionale ale organismelor fiscale, de asigurări şi protecţie socială, referitoare la
impozite şi taxe la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile cu
destinaţie specială. Structurarea informaţiilor se efectuează pentru fiecare tip de obligaţie menţionată,
cu sumele efectiv vărsate la nivelul din totalul sumei datorate, suma rămasă de plată şi, dacă este
cazul, sume virate în plus.
Anexa 6: Situaţia activelor imobilizate are trei părţi distincte:
- A: Valoarea brută, prezintă existenţele şi modificările (intrări, ieşiri) imobilizărilor
necorporale, corporale şi financiare;
- B: Amortizări conţine informaţii cu privire la amortizarea imobilizărilor necorporale şi
corporale, la începutul şi sfârşitul anului, cea înregistrată în cursul anului, precum şi cea aferentă
imobilizărilor ieşite din patrimoniu;
- C: Provizioane pentru depreciere furnizează informaţii cu privire la existenţa şi mişcarea
provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor (necorporale, corporale şi financiare).
6
 Anexa 7: Alte informaţii privind regulile şi metodele contabile şi date complementare
cuprinde două categorii de informaţii şi anume:
I) Informaţii asupra regulilor şi metodelor contabile folosite: indicarea modului de evaluare
a diverselor poziţii din bilanţ şi contul de profit şi pierdere; metoda utilizată pentru calculul
amortismentelor şi provizioanelor; justificarea derogărilor de la principiile generale (inclusiv
prezentarea implicaţiilor acestor derogări asupra situaţiei patrimoniului, rezultatului final şi situaţiei
financiare); etc.;
II) Alte informaţii: angajamente financiare reflectate în conturi din afara bilanţului; informaţii
cu privire la modificarea capitalului; analiza unor conturi (acţiuni proprii, cheltuieli şi venituri
excepţionale, diferenţe de conversie, sume aflate în curs de clarificare, etc.); alte elemente
semnificative (comentarii asupra cifrei de afaceri, evenimente posterioare închiderii exerciţiului care
nu au fost contabilizate în conturile exerciţiului încheiat, eventuale erori constatate după aprobarea şi
depunerea bilanţului contabil al exerciţiilor precedente, alte informaţii).
Raportul de gestiune se prezintă sub forma unui document netipizat, dar care prezintă o
deosebită importanţă pentru că în el se face o analiză amănunţită a celor mai importante aspecte ale
activităţii patrimoniale.
În cadrul raportului de gestiune se fac referiri, în principal, la următoarele: situaţia unităţii
patrimoniale şi evoluţia sa previzibilă: evenimentele care au intervenit în activitatea unităţii după
încheierea exerciţiului; participaţiile la capital la alte unităţi; activitatea şi rezultatele subunităţilor
proprii; activitatea de cercetare-dezvoltare; menţionarea factorilor care au influenţat favorabil sau
nefavorabil rezultatele, a lipsurilor manifestate în gestionarea patrimoniului; informaţiile referitoare la
regulile şi metodele contabile aplicate; situaţiile care au determinat schimbarea metodelor de evaluare
cu toate influenţele asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor; analiza veniturilor,
cheltuielilor şi a profitului; analiza lichidităţii şi a capacităţii de plată; repartizarea profitului; măsuri
preconizate pentru îmbunătăţirea activităţii viitoare.

8.2.2. Lucrările premergătoare întocmirii bilanţului contabil

Întocmirea bilanţului contabil reprezintă o activitate complexă în vederea stabilirii indicatorilor

economico-financiari privind situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute. Această activitate se
concretizează într-o serie de lucrări şi operaţii care, în funcţie de scopul lor, se pot delimita în două
grupe şi anume: lucrări cu caracter preliminar sau premergătoare şi lucrări de redactare sau
completare propriu-zisă a bilanţului.
A. LUCRĂRILE PREMERGĂTOARE se desfăşoară într-o anumită ordine de succesiune fiind
structurate astfel:
1. Înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative, care reflectă operaţiile
economice şi financiare ale perioadei de gestiune pentru care se întocmeşte bilanţul, şi întocmirea
primei balanţe de verificare.
Caracterul real al bilanţului este condiţionat de înregistrarea în conturi a tuturor documentelor
în care au fost consemnate operaţiunile economice şi financiare ale unităţii patrimoniale şi verificarea
exactităţii datelor înregistrate cu ajutorul balanţei de verificare.
Balanţa de verificare se întocmeşte lunar, atât pentru verificarea înregistrărilor în conturile
analitice pentru fiecare cont sintetic care are conturi analitice. Ea pregăteşte datele necesare comparării
datelor din contabilitate cu realitatea faptică constatată.

2. Inventarierea generală a patrimoniului are ca scop principal, stabilirea situaţiei reale a

patrimoniului fiecărei unităţi şi cuprinde toate elementele patrimoniale, precum şi bunurile obţinute cu
orice titlu aparţinând altor persoane juridice sau fizice.
Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa faptică a tuturor
elementelor de activ şi pasiv, cantitativ sau numai valoric, după caz, şi punerea de acord a evidenţei cu
realităţile constatate în urma inventarierii, precum şi evaluarea elementelor patrimoniale la nivelul
valorii actuale.

7
 Evaluarea stocurilor faptice ale elementelor patrimoniale constatate la inventariere se face
utilizând aceleaşi preţuri folosite la înregistrarea intrării lor gestiune, adică la valoarea de înregistrare
sau valoarea contabilă.
Pentru stabilirea valorii de inventar (denumită valoare actuală), în vederea determinării
deprecierilor provizorii, pentru constituirea provizioanelor, evaluarea elementelor ce compun
patrimoniul se face conform prevederilor Legii contabilităţii (art.9), astfel: bunurile de natura
imobilizărilor şi cele de natura activelor circulante materiale, se evaluează la valoarea actuală sau de
utilitate, denumită şi valoare de inventar; creanţele şi datoriile se evaluează la valoarea nominală;
bunurile depreciate se evaluează la valoarea de utilitate, în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi de
preţul pieţei; creanţele şi datoriile în devize se evaluează la cursul pieţei valutare din ultima zi a
exerciţiului financiar; creanţele şi datoriile incerte se evaluează la valoarea de utilitate, ca valoare
posibilă de încasat sau de plată; titlurile imobilizate se evaluează la valoarea de utilitate pe care o
prezintă pentru deţinător, iar titlurile de plasament se evaluează la cursul mediu al ultimei luni a
exerciţiului, sau la valoarea probabilă de negociere, după caz.
Înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate la inventariere se efectuează astfel:

A. Plusurile de elemente patrimoniale constatate la inventariere:

a1) imobilizările corporale, reprezentate de mijloace fixe:
21x = 131
“Imobilizări corporale“ “Subvenţii pentru investiţii“
a2) materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, mărfuri, ambalaje cumpărate:
301 = 601
“Materii prime“ “Cheltuieli cu materiile prime“
sau
601 “Cheltuieli cu materiile prime“ = 301 “Materii prime“, cu suma în roşu;
a3) elemente patrimoniale de natura semifabricatelor şi, respectiv produselor finite obţinute din
producţie proprie:
% = 711
341 "Venituri din producţia stocată
"Semifabricate"
345
"Produse finite"
a4) plus de numerar:
531 "Casa" = 758 "Alte venituri din exploatare"

B. Lipsurile de elemente patrimoniale constatate la inventariere:

- bunuri constatate lipsă a căror valoare nu se impută unor persoane:
b1) imobilizări necorporale reprezentate de un program informatic, parţial amortizat, ce
se scoate din evidenţă:
% = 208
280 "Alte imobilizări necorporale"
"Amortizări privind imobilizările - pentru valoarea amortizată
necorporale"
6583
" Cheltuieli privind activele cedate şi - pentru valoarea neamortizată
alte operaţii de capital"
b2) imobilizări corporale reprezentate de un mijloc fix, parţial amortizat, ce se scoate din
evidenţă:
% = 21x
281 "Imobilizări corporale"
"Amortizări privind imobilizările - pentru valoarea amortizată
corporale"
6583
" Cheltuieli privind activele cedate şi - pentru valoarea neamortizată
8
 alte operaţii de capital"

b3) elemente patrimoniale de natura stocurilor provenite din cumpărări (de exemplu materii
prime):
601 "Cheltuieli cu materiile prime" = 301 "Materii prime"
b4) bunuri de natura stocurilor provenite din producţie proprie (stocuri de semifabricate
produse finite):
711 = %
"Venituri din producţia stocată" 341
"Semifabricate"
345
"Produse finite"
1. bunuri constatate lipsă la inventariere a căror valoare se impută:
În plus, pe lângă formulele contabile de descărcare a gestiunii ceea ce înseamnă scoaterea din evidenţă a
bunurilor respective (vezi operaţiile anterioare, b1, b2, b3, b4), se înregistrează şi operaţia de imputare, respectiv de creare a
creanţei faţă de persoana vinovată de producerea pagubei:
4282 = %
"Alte creanţe în legătură cu personalul" 758
sau "Alte venituri din exploatare"
461 4427
"Debitori diverşi" "TVA colectată"

3. Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor de regularizare, care se referă la următoarele:

a) operaţiuni privind amortizările şi provizioanele.
Cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, valoarea de inventar stabilită ar trebui să fie egală cu valoarea
rămasă de amortizat (valoarea netă). Dacă valoarea de inventar este mai mică decât valoarea rămasă de amortizat, situaţia
se poate regulariza astfel:
- înregistrarea unui amortisment excepţional dacă deprecierea este apreciată ca ireversibilă (definitivă) şi
se modifică, în mod corespunzător, planul de amortizare;
6811 = 281
"Cheltuieli de exploatare privind "Amortizarea imobilizărilor corporale"
amortizarea imobilizărilor "
- constituirea unui provizion pentru depreciere dacă deprecierea se apreciază ca reversibilă (provizorie).
6813 = Conturi din grupa 29
"Cheltuieli de exploatare privind "Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor"
provizioanele pentru
deprecierea imobilizărilor"
Provizioanele pentru deprecieri se constituie pentru acele elemente de activ care nu sunt supuse
amortizării şi a căror valoare de inventar (valoare actuală), la data închiderii exerciţiului, este mai mică decât
valoarea contabilă de intrare în patrimoniu. Deoarece aceste micşorări de valoare se consideră că au un caracter
reversibil regularizarea la închiderea exerciţiului următor se face astfel:
- pentru deprecierile constatate cu ocazia inventarierii şi pentru care nu s-au constituit provizioane se
constituie provizioanele respective pe cheltuieli:
6814 = %
"Cheltuieli de exploatare privind 39x
provizioanele pentru deprecierea activelor "Provizioane pentru deprecierea stocurilor şi
circulante" producţiei în curs de execuţie"
491
"Provizioane pentru deprecierea
creanţelor clienţi"
6863 = %
"Cheltuieli financiare privind provizioanele 296
9
 pentru deprecierea imobilizărilor financiare" "Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor
financiare"
59x
"Provizioane pentru conturilor de trezorerie"
495
"Provizioane pentru deprecierea creanţelor - decontări
în cadrul grupului şi cu asociaţii"
- în situaţia în care deprecierea calculată pe baza inventarului este superioară provizionului deja
constituit se procedează la suplimentarea provizionului; în acest caz se efectuează o înregistrare
identică cu cea menţionată anterior;
- în situaţia inversă, în care deprecierea constatată, pe baza inventarului, este inferioară
provizionului constituit, acesta se diminuează, diferenţa preluându-se la venituri.
b) operaţii de regularizare privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli
La încheierea exerciţiului financiar se înregistrează provizioanele destinate să acopere riscurile
şi cheltuielile ce vor surveni prin evenimentele viitoare, precizate prin obiect (litigii, garanţii acordate
clienţilor, cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare), dar nu şi prin sumă şi a căror
realizare este incertă:
6812 = 151
"Cheltuieli de exploatare privind "Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli"
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli"
Ca urmare a analizei provizioanelor constituite la sfârşitul exerciţiului precedent şi cele
constituite în exerciţiul curent se poate constata că riscul a crescut (caz în care se efectuează o
majorare a provizionului), s-a diminuat (provizionul se virează asupra veniturilor) sau a rămas
neschimbat.
c) operaţii de regularizare privind delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor.
În vederea determinării corecte a rezultatului exerciţiului financiar este necesară separarea în
timp a cheltuielilor şi veniturilor aferente fiecărui exerciţiu, atât a celor înregistrate pe parcursul
exerciţiului curent dar care privesc exerciţiile viitoare sau preluarea din soldul conturilor exerciţiului
financiar precedent, a cotei părţi din cheltuielile şi veniturile care aparţin exerciţiului curent.
- cheltuielile constatate la finele exerciţiului ca fiind aferente exerciţiilor următoare se trec
asupra contului 471 "Cheltuieli înregistrate în avans":
471 = 60x; 611; 621-626; 628; 658; 666; 668
"Cheltuieli înregistrate în avans" "Conturi de cheltuieli"

- se repartizează cheltuielile efectuate în exerciţiile precedente (înregistrate în contul 471)

asupra cheltuielilor exerciţiului curent:
"Conturi de cheltuieli" 611, 621- = 471
626, 628, 658, 666, 668 "Cheltuieli înregistrate în avans"
- se înregistrează veniturile în avans efectuate în cursul exerciţiului (în contul 472 "Venituri
înregistrate în avans"), constatate la finele perioadei ca fiind aferente perioadelor următoare:
411 = 472
"Clienţi" "Venituri înregistrate în avans"
- se înregistrează trecerea veniturilor înregistrate în avans asupra veniturilor perioadei curente.
De exemplu venituri din chirii:
472 "Venituri înregistrate în = 706
avans" "Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii"
d) operaţiuni privind regularizarea diferenţelor de curs valutar aferente creanţelor şi datoriilor
exprimate în devize.
Cu ocazia închiderii exerciţiului se stabilesc şi se înregistrează diferenţe de conversie pasiv
pentru diferenţele favorabile de curs valutar, ca urmare a creşterii cursului valutar al creanţelor în
devize şi ca urmare a scăderii cursului valutar pentru datoriile în devize. În situaţia inversă rezultă
diferenţe nefavorabile de curs valutar care se înregistrează ca diferenţe de conversie activ.

10
 Diferenţele favorabile de curs valutar aferente disponibilităţilor în devize (la bancă, în casă şi
acreditive) constituie pentru unitate venituri din diferenţe de curs valutar, iar diferenţele nefavorabile
de curs valutar aferente disponibilităţilor în devize se înregistrează de unitate pe cheltuieli financiare.
e) operaţiuni de regularizare privind taxa pe valoarea adăugată.
- în situaţia în care TVA colectată este mai mare decât TVA deductibilă se compensează TVA
colectată cu TVA deductibilă, luându-se în calcul şi TVA de recuperat, respectiv TVA de plată din
perioadele precedente:
4427 = 4426
"TVA colectată" "TVA deductibilă"
Pentru soldul creditor al contului 4427 TVA colectată se creează obligaţia de plată faţă de
bugetul statului:
4427 "TVA colectată" = 4423 "TVA de plată"
În cazul în care, pe baza ordinului de plată, se achită suma respectivă:
4423 = 5121
"TVA de plată" "Conturi la bănci în lei"
În cazul în care TVA deductibilă este mai mare decât TVA colectată, soldul debitor al contului
4426 TVA deductibilă se trece în contul 4424 TVA de recuperat, reprezentând o creanţă a unităţii faţă
de bugetul statului:
% = 4426
4427 "TVA deductibilă
"TVA colectată"
4424
"TVA de recuperat"

Se încasează suma de la buget

5121 = 4424
"Conturi la bănci în lei" "TVA de recuperat"

4. Determinarea rezultatului exerciţiului

După efectuarea înregistrărilor de regularizare este necesar să se închidă conturile de cheltuieli şi venituri prin
transmiterea soldurilor conturilor respective asupra contului 121 "Profit şi pierdere", situaţie în care se efectuează
înregistrările contabile, astfel:.
- Se decontează (se transferă) cheltuielile colectate în cursul perioadei asupra rezultatului exerciţiului (contului
121):
121 = Conturi cls. 6 Conturi de cheltuieli
"Profit şi pierdere" (601 - 687)
- Se decontează (se transferă) veniturile înregistrate în cursul perioadei asupra rezultatului exerciţiului (contului
121):
cls. 7 Conturi de venituri (701 - 787) = 121 "Profit şi pierdere"
Soldul creditor al contului 121 "Profit şi pierdere" reprezintă profitul brut realizat, dacă veniturile depăşesc
cheltuielile, iar soldul debitor reprezintă pierderea realizată, dacă cheltuielile depăşesc veniturile.
- Se determină impozitul pe profit şi se înregistrează obligaţia către buget privind impozitul pe
profit:
691 = 441
"Cheltuieli cu impozitul pe profit" "Impozitul pe profit"
- Se decontează (se închid) cheltuielile privind impozitul pe profit:
121 "Profit şi pierdere" = 691
"Cheltuieli cu impozitul pe profit"
- Pe baza ordinului de plată se înregistrează achitarea impozitului pe profit:
441 "Impozitul pe profit" = 5121
"Conturi la bănci în lei"
În urma acestor înregistrări soldul creditor al contului 121 "Profit şi pierdere" reprezintă profitul net obţinut de
unitatea patrimonială.

11
 Se efectuează repartizarea parţială sau totală, după caz, a profitului net realizat şi înregistrările contabile
corespunzătoare.
Repartizarea profitului net se efectuează conform normelor legale din ţara noastră, în mod diferenţiat, pe anumite
destinaţii, în funcţie de forma de proprietate a unităţilor patrimoniale (societate comercială cu capital privat sau regie
autonomă). In acest scop se utilizează contul 129 "Repartizarea profitului".

5. Întocmirea celei de a doua balanţă de verificare a conturilor (balanţa generală sintetică definitivă)
reprezintă ultima lucrare preliminară întocmirii bilanţului, asigurându-se centralizarea datelor contabilităţii curente şi
obţinerea unei situaţii generale a patrimoniului unităţii economice.

B-COMPLETAREA (REDACTAREA) BILANŢULUI CONTABIL

Lucrările de completare a bilanţului, contului de profit şi pierdere şi a anexelor la bilanţ reprezintă, prin conţinutul
lor, în cea mai mare parte operaţii de prelucrare şi transcriere a datelor din bilanţul contabil precedent şi din balanţa sintetică
a conturilor.
Completarea formularelor de bilanţ se face pe documente tipizate, după o machetă unică pentru toate unităţile
patrimoniale, instituţiile publice şi de administraţie, organizaţii teritoriale etc., ceea ce permite Ministerului Finanţelor
întocmirea anuală a bilanţului general pe ansamblul economiei naţionale.

8.2.3. Verificarea, certificarea, aprobarea şi prezentarea bilanţului contabil

Bilanţul contabil, după ce a fost întocmit şi semnat de persoanele împuternicite în acest sens, este supus operaţiilor
de verificare, certificare şi aprobare în vederea prezentării lui la Direcţia judeţeană a finanţelor publice şi controlului
financiar de stat şi la Oficiul registrului Comerţului.
Verificarea şi certificarea bilanţului contabil se realizează de comisia de cenzori din cadrul aceleiaşi unităţi
patrimoniale sau de către experţi contabili sau contabili autorizaţi, după caz, organizaţi în birouri, cabinete sau societăţi de
contabilitate sau expertiză contabilă. În acest scop, administratorii societăţii comerciale trebuie să prezinte cenzorilor sau
altor persoane autorizate, cu cel puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, bilanţul contabil al
exerciţiului încheiat cu toate componentele sale şi documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.
Prin verificarea şi certificarea bilanţului contabil se stabileşte în ce măsură imaginea pe care o oferă asupra
patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului exerciţiului este fidelă, clară şi completă. În acest scop, se întocmeşte un
raport detaliat, care conţine şi constatările verificărilor efectuate în timpul anului şi se prezintă în termen de maxim o lună,
adunării generale a acţionarilor şi asociaţilor.
Din raport trebuie să rezulte, în principal, următoarele: dacă bilanţul contabil concordă, sau nu, cu registrele de
contabilitate; dacă registrele de contabilitate sunt ţinute în conformitate cu reglementările în vigoare; dacă sunt respectate
regulile stabilite pentru evaluarea patrimoniului şi a celorlalte norme şi principii contabile. În acest sens raportul trebuie să
conţină câteva aspecte obligatorii şi anume: reflectarea în contabilitate a capitalului social şi a modificării acestuia; modul
de valorificare şi cuprindere în bilanţ a rezultatelor inventarierii; modul de organizare a gestiunilor şi evidenţei sintetice şi
analitice, privind elementele patrimoniale; respectarea prevederilor legale referitoare la ţinerea corectă şi la zi a
contabilităţii; preluarea corectă a datelor din balanţa de verificare a conturilor sintetice; legalitatea şi exactitatea determinării
profitului şi repartizării acestuia pe destinaţii; propuneri şi măsuri care trebuie să fie avute în vedere de consiliul de
administraţie şi adunarea generală.
Bilanţul contabil poate fi certificat fără rezerve, cu rezerve sau se refuză certificarea acestuia. Motivele certificării
cu rezerve sau refuzului de certificare se menţionează în raport ceea ce impune efectuarea corectărilor şi/sau completărilor
necesare.
Aprobarea bilanţului contabil intră în competenţa Consiliului de Administraţie, respectiv a adunării generale.
Pentru aceasta se efectuează o analiză detaliată a tuturor componentelor bilanţului contabil şi în mod deosebit rezultatele
economico-financiare obţinute şi repartizarea profitului pe destinaţiile legale.
Prezentarea bilanţului contabil
Bilanţul contabil, certificat şi aprobat, însoţit de raportul de gestiune şi raportul cenzorilor, se depune la
compartimentul de profil din cadrul direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat până la 15 aprilie
din anul următor.
Organele financiare de specialitate care primesc bilanţul contabil, în prezenţa conducătorului compartimentului
financiar al unităţii patrimoniale, procedează la verificarea acestuia. Această verificare vizează două aspecte şi anume:

12
 - verificarea sub aspect formal care se referă la respectarea termenului de prezentare; dacă conţine toate
formularele şi dacă sunt completaţi toţi indicatorii pe care acestea le conţin; existenţa corelaţiilor dintre indicatorii înscrişi
în bilanţ şi cei din anexa la bilanţ.
- verificarea de fond care vizează, în general, aceleaşi obiective ca cele ale comisiei de cenzori şi în special
respectarea destinaţiilor legale privind repartizarea profitului şi calcularea corectă şi decontarea la termenele legale a
obligaţiilor fiscale.
În situaţia în care se constată încălcări ale prevederilor legale sau erori în întocmirea bilanţului contabil, acesta se
restituie unităţii pentru efectuarea modificărilor necesare. După ce a fost acceptat şi avizat, bilanţul contabil urmează să fie
depus la Registrul Comerţului şi să fie publicat, în forma simplificată în Monitorul Oficial sau în presa de specialitate
locală, în funcţie de importanţa unităţii patrimoniale.
Normele metodologice de utilizare a bilanţurilor contabile stabilesc modul de centralizare a acestora pe ramuri de
activitate, în profil teritorial şi departamental, precum şi pe ansamblul economiei naţionale.
Împreună cu dările de seamă statistice, bilanţul contabil furnizează informaţiile necesare stabilirii patrimoniului
naţional, execuţiei bugetului public naţional şi a bilanţului pe ansamblul economiei naţionale. În acest fel, informaţiile
oferite de bilanţul contabil stau la baza determinării indicatorilor macroeconomici şi a conturilor naţionale. Bilanţul
contabil se păstrează timp de 50 de ani, în arhiva unităţii patrimoniale.

Precizare:
Conform ultimelor reglementări1 în domeniu, aprobate de Ministerul de Finanţe, documentele de sinteză
întocmite anual, sunt denumite situaţii financiare.
Din semestrul II al anului 1999 s-a procedat la implementarea Reglementărilor contabile armonizate, cu Directiva
a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Contabile Internaţionale, la un număr reprezentativ de
societăţi comerciale cotate la Bursa de valori şi întreprinderi de interes naţional, urmând ca în perioada 2000-2005 să fie
incluse în aria de aplicabilitate alte unităţi, în funcţie de anumite criterii (cifra de afaceri a anului anterior, totalul activelor,
ambele exprimate în euro şi numărul mediu de salariaţi ai anului anterior), care trebuie realizate de aceste unităţi. Astfel că,
începând cu exerciţiul financiar al anului 2006, nu vor aplica asemenea reglementări unităţile care se vor încadra, la acea
dată, în categoria celor mici.
Conform Ordinului ministrului finanţelor nr. 403/1999, privind procesul de dezvoltare a sistemului contabil pe
baza unor principii şi reguli contabile, prevăzute de Directivele Uniunii Europene şi Standardele de Contabilitate
internaţionale, în Planul de conturi general au fost operate unele modificări, în sensul că au fost eliminate unele conturi, s-
au introdus conturi noi, iar la altele s-a schimbat denumirea. Prin aceste reglementări se stabilesc principiile şi regulile
contabile de bază , forma şi conţinutul situaţiilor financiare anuale, având ca scop general asimilarea deplină a Directivei a
IV-a a CEE şi continuarea armonizării cu Standardele de Contabilitate Internaţionale.
Situaţiile financiare sau conturile anuale, cum mai sunt denumite, au ca principal scop satisfacerea necesităţilor
informaţionale ale utilizatorilor, atât de diverşi, care pot fi reprezentaţi de mari grupuri multinaţionale, investitori actuali sau
potenţiali, furnizori, creditori, clienţi, statul şi organismele publice, personalul unităţii şi chiar publicul.
Situaţiile financiare anuale cuprind următoarele componente:
 Bilanţul
 Contul de profit şi pierdere
 Situaţia fluxurilor de trezorerie
 Note la conturile anuale.
Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi modificările
poziţiei financiare ale unităţii patrimoniale, în funcţie de care se adoptă deciziile economice. De asemenea, situaţiile
financiare prezintă rezultatele administrării unităţii de către conducători, inclusiv modul de gestionare a resurselor
încredinţate.
Fără a intra în detalii, menţionăm ca trăsătură generală faptul că situaţiile financiare anuale, spre deosebire de
bilanţul contabil reglementat de Legea contabilităţii nr. 82/1991 (ale cărui componente, conţinut şi structură au fost
prezentate în acest paragraf) sunt alcătuite din mai multe situaţii a căror structură şi conţinut prezintă modificări de
sistemul actual. Apare o componentă în plus denumită Situaţia fluxurilor de trezorerie, iar anexele la bilanţ sunt denumite
Note la conturile anuale. De asemenea, în formularul de bilanţ propriu-zis, componentă a situaţiilor financiare anuale,

1O.M.F. nr. 403/1999 pentru aprobarea Reglement[rilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunit[\ii
Economice Europene ]i cu Standardele de Contabilitate Interna\ionale (publicat în M.Of. nr.480/4.X.1999).
13
pasivul nu se mai delimitează de activul bilanţier, iar grupa posturilor bilanţiere reprezentând datorii pe termen scurt este
înscrisă imediat după active circulante, dând posibilitatea determinării fondului de rulment.
Ca urmare, conţinutul şi structura documentelor de sinteză sau situaţiilor financiare, prezintă diferenţieri de la o
ţară la alta cauzate de o varietate de factori economici, juridici, sociali, etc. Totodată, trebuie menţionat faptul că anumite
ţări, în momentul stabilirii cerinţelor naţionale au avut în vedere necesităţile informaţionale ale diverşilor utilizatori ai
situaţiilor financiare (investitorii prezenţi şi potenţiali, clienţii, furnizorii, organismele fiscale, societăţile bancare, personalul
angajat, etc.). Aceşti factori au contribuit la utilizarea unor criterii diferite pentru recunoaşterea structurilor din situaţiile
financiare şi la alegerea opţiunii pentru diferite baze de evaluare.

14