4

Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi

Un fiu înțelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun e mâhnirea mamei sale.
– Proverbe 10:1

Faptul de a-i învăța pe copii evanghelia nu epuizează nicidecum respon-

sabilitatea pe care o au părinții de a da învățătură. Strâns legată de principiul
din Deuteronom 6:6-7 este îndatorirea de a ne învăța copiii înțelepciunea ne-
cesară pentru viață. Evanghelia e punctul necesar de plecare, deoarece „frica
Domnului este începutul înțelepciunii” (Psalmul 111:10). Cel care respinge
sau desconsideră mesajul evangheliei nu dă dovadă de înțelepciune.
Dincolo însă de adevărurile fundamentale ale evangheliei sunt și multe
lecții biblice vitale privind caracterul, integritatea, dreptatea, prevederea, dis-
cernământul și toate chestiunile practice ale vieții. Părinții au datoria de a-și
deprinde cu grijă copiii la înțelepciune în toate chestiunile de acest fel.
Cartea Proverbelor din Vechiul Testament este o expunere sumară a unei
asemenea înțelepciuni practice. Proverbele consemnate au fost adunate de
Solomon pentru fiul său. Cele mai multe dintre ele au fost de fapt scrise de
Solomon, dar mai sunt și altele strânse de el. Cele mai bune învățături date
de mai mulți înțelepți din vechime au fost astfel compilate în cartea Prover-
belor lui Solomon, având sigiliul inspirației divine ca să garanteze că aceste
zicători sunt „de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciu-
ne în neprihănire” (2 Timotei 3:16).
De aceea, cartea Proverbelor este un manual potrivit pentru părinți, și în
particular pentru tați, ca să dea copiilor lor felul de înțelepciune practică ne-
cesară pentru a prospera în această viață. Este o carte inspirată de înțelepciu-
ne provenind de la cel mai înțelept tată care a trăit vreodată, un rezumat vital
al felului de înțelepciune practică pe care toți părinții trebuie s-o transmită
copiilor lor.
Solomon include un îndemn adresat propriului său fiu în versetele de la
început: „Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările ma-
mei tale! Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău și un lanț de aur la gâtul
tău” (Proverbe 1:8-9). Îndemnuri similare sunt repetate și în altă parte în
Proverbe: „Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine în-
vățăturile mele” (2:1). „Fiule, nu uita învățăturile mele și păstrează în inima
53 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
ta sfaturile mele!” (3:1). „Ascultați, fiilor, învățătura unui tată, și luați amin-
te, ca să pricepeți” (4:1). „Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ți ure-
chea la vorbele mele!” (4:20). „Fiule, ia aminte la înțelepciunea mea și plea-
că urechea la învățătura mea” (5:1). „Fiule, păzește sfaturile tatălui tău și nu
lepăda învățătura mamei tale” (6:20). „Fiule, păstrează cuvintele mele și ține
la tine sfaturile mele” (7:1) și multe alte versete în întreaga carte. Acestea au
fost îndemnurile lui Solomon adresate fiului său, prin care îi spunea să dea
mare atenție acestor lecții de viață.
Asemenea îndemnuri sunt valabile și pentru copiii noștri, și dacă vrem să
dăm o învățătură bună, trebuie să stăpânim și înțelepciunea dată de Scriptură
și s-o punem în practică, astfel încât aceste principii de înțelepciune să se re-
flecte în propriul nostru caracter.
Solomon însuși este un exemplu practic privind pericolele unei vieți ne-
corespunzătoare. Solomon, în ce privește intelectul, a fost cel mai înțelept
om care a trăit vreodată. 1 Regi 4:29-31 spune despre el: „Dumnezeu a dat
lui Solomon înțelepciune, foarte mare pricepere, și cunoștințe multe ca nisi-
pul de pe țărmul mării. Înțelepciunea lui Solomon întrecea înțelepciunea tu-
turor fiilor Răsăritului și toată înțelepciunea egiptenilor. El era mai înțelept
decât orice om”. Dumnezeu Însuși i-a spus lui Solomon: „Îți voi da o inimă
înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula
nimeni niciodată ca tine” (1 Regi 3:12).
Prin urmare, în conținutul învățăturii date de Solomon fiului său nu exista
nicio deficiență. Cu toate acestea, prin exemplul său, Solomon a eșuat, și
încă lamentabil. De pildă, Solomon a inclus mai multe avertizări despre pe-
ricolele de a fi sedus de niște femei rele (Proverbe 2:16-19; 5:3-13,20; 6:23-
29; 7:5-27; 22:14; 31:30). Dar iată ce spune Scriptura despre propria viață a
lui Solomon: „Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata
lui Faraon; moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite, care făceau parte
din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: Să nu intrați la
ele, și nici ele să nu intre la voi; căci v-ar întoarce negreșit inimile înspre
dumnezeii lor. De aceste neamuri s-a alipit Solomon, târât de iubire” (1 Regi
11:1-2).
Și, parțial din cauza nereușitei lui Solomon de a trăi conform înțelepciu-
nii pe care i-o dăduse Dumnezeu, fiul lui Solomon, Roboam, a respins în-
vățătura dată de tatăl său (1 Regi 12:6-11).
Nu are rost să dăm copiilor noștri o înțelepciune sănătoasă și apoi să
ducem o viață care o contrazice. De fapt, poate că nu există un mod mai si-
gur de a-i face pe copiii noștri să disprețuiască și să renunțe la înțelepciunea
Domnului. Prețul ipocriziei părintești este nespus de mare.
În cazul lui Solomon, acest fel de ipocrizie nu numai că a dus la eșecul
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 54
fiului său, dar a și rupt în două întreaga națiune israelită și a dus la o apos-
tazie din care Israelul nu și-a mai revenit niciodată. Scriptura ne spune:
Domnul S-a mâniat pe Solomon, pentru că își abătuse inima de la Domnul,
Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. În privința aceasta îi spu-
sese să nu meargă după alți dumnezei; dar Solomon n-a păzit poruncile Dom-
nului. Și Domnul a zis lui Solomon: Fiindcă ai făcut așa și n-ai păzit legămân-
tul Meu și legile Mele pe care ți le-am dat, voi rupe împărăția de la tine și o
voi da slujitorului tău. Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieții tale,
pentru tatăl tău David, și din mâna fiului tău o voi rupe. Nu voi rupe însă toată
împărăția; voi lăsa o seminție fiului tău, din pricina robului Meu David, și din
pricina Ierusalimului, pe care l-am ales (1 Regi 11:9-13).
Instrucțiunile date de Solomon fiului său erau sănătoase. Dar exemplul lui
i-a anulat sfaturile înțelepte. Propria lui viață a fost necorespunzătoare învă-
țăturii lui. Este cea mai mare greșeală pe care o poate face un părinte.

O inițiere în înțelepciunea lui Solomon

Un proverb este un principiu înțelept exprimat într-un mod concis și ade-
sea poetic. Forma concisă și plină de sevă are un scop: ea ajută memorarea
lui, făcând ca înțelepciunea proverbului să fie reținută ușor.
Așa cum am văzut în capitolul 1, zicătorile din Proverbe ar trebui privite ca
niște truisme, adică niște adevăruri axiomatice, și nu niște promisiuni sacre.
De exemplu, multe versete din Proverbe dau de înțeles că partea celor răi este
nenorocirea, pe când partea celor buni este prosperitatea. Proverbe 11:8 spune:
„Cel neprihănit este scăpat din strâmtoare, și cel rău îi ia locul”. Lucrul aces-
ta este în general adevărat ca principiu, dar cu siguranță că nu e o regulă fără
excepții. Știm că uneori prosperă într-adevăr cei răi (Psalmul 73:3; Ieremia
12:1) și că alteori strâmtoarea vine cu adevărat peste cei drepți (2 Tesaloniceni
1:4-7). „Este câte un om fără prihană, care piere în neprihănirea lui, și este câte
un nelegiuit, care o duce mult în răutatea lui” (Eclesiast 7:15). Astfel, truismul
din Proverbe 11:8 nu este menit să fie o promisiune care poate fi revendicată
în fiecare situație concretă.
Totuși, este adevărat în general că prosperitatea e partea celor drepți și
strâmtoarea vine peste cei răi. Dar prosperitatea de care se bucură cei răi și
suferința de care au parte cei drepți sunt totdeauna temporare. Prin urmare,
înțelepciunea pe care o exprimă proverbul este cu siguranță sănătoasă. Com-
portarea rea e o mare nesăbuință, iar comportarea integră este superioară
pur-tării rele, chiar și din punct de vedere practic. Aceasta este lecția pe care
a vrut Solomon să i-o dea fiului său.
Să observăm cum profunzimea înțelepciunii lui Solomon contrastează net
55 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
cu cele mai multe sfaturi părintești publicate astăzi. O mare parte din materi-
alele de astăzi, inclusiv unele numite „creștine”, sunt îngrozitor de josnice și
grosolane prin comparație cu înțelepciunea pe care Solomon a căutat s-o trans-
mită fiului său. Sfaturile tipice date astăzi taților sună cam așa: „Fii amic cu fiul
tău. Vizitați împreună diferite locuri interesante. Învață-l despre sporturi. Du-te
cu el la meci. Distrați-vă spunând bancuri”. Sau: „Fă complimente fiicei tale.
Observă cum se îmbracă și găsește ceva de lăudat. Arată-i afecțiune. Scoate-o
la plimbare în câte o seară. Fii sensibil la perioadele ei emoționale bune și rele.
Ascult-o”. Și așa mai departe. Unele dintre aceste lucruri pot fi utile la un anu-
mit nivel, dar chiar dacă ți-ai concentra energia asupra tuturor acestor lucruri,
tot nu ai reuși să-i înveți înțelepciunea pe copiii tăi. Iar dacă nu-i înveți, atunci
nu vei avea reușită ca părinte.
Mai mult, dacă îți îndrepți energiile numai asupra lucrurilor banale, vei
crește niște copii superficiali care îndrăgesc numai lucruri banale. Consa-
cră-ți energia ca să-i înveți lucruri profunde, și atunci vei avea copii cu un
caracter profund care vor iubi înțelepciunea. Înțelepciunea adevărată pentru
viață este cel mai valoros cadou pe care părinții îl pot face copiilor lor – este
cu siguranță superior oricărei moșteniri materiale. Și ce loc mai bun la care
să recurgi pentru înțelepciune ca să-ți înveți copiii decât o carte inspirată
scrisă tocmai în acest scop?
Înțelepciunea este tema predominantă în Cartea Proverbelor. Cuvântul
înțelepciune predomină în carte. Sunt folosite uneori sinonime (sau cuvinte
înrudite), precum instruire, înțelegere, pricepere. Toate aceste cuvinte sunt
pur și simplu elemente ale înțelepciunii adevărate. A ști, a cunoaște, a înțe-
lege, a pricepe, a fi instruit, a avea discernământ sau prevedere înseamnă a
acționa cu înțelepciune. Observă cu atenție că adevărata înțelepciune inclu-
de nu numai conținutul intelectual, ci și comportarea practică. Înțelepciunea
cuprinde nu numai ce știm, ci și ce facem, și uneori ce nu facem. „Înțeleptul
se teme și se abate dela rău” (Proverbe 14:16). „Cel ce-și ține buzele este un
om chibzuit” (10:19). „Cel înțelept câștigă suflete” (11:30). „Înțeleptul as-
cultă sfaturile” (12:15). Solomon a făcut în mod repetat legătură între înțe-
lepciune și comportarea corectă. Ce păcat că nu a rămas fidel acestui prin-
cipiu în propria sa viață de mai târziu!
Când s-a spus și s-a făcut totul, ceea ce s-a făcut este la fel de vital pentru
adevărata înțelepciune ca și ce s-a spus. Pe scurt, înțelepciunea biblică au-
tentică implică o trăire integră. Și, ca părinți, este de datoria noastră nu nu-
mai să-i învățăm pe fiii și fiicele noastre conceptele de trăire înțeleaptă, ci să
și fim modele de înțelepciune pentru ei, astfel încât să înțeleagă că această
înțelepciune este țelul cel mai nobil și mai pur dintre toate.
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 56

Personificarea înțelepciunii
În Proverbe 1:20-21, înțelepciunea este personificată: „Înțelepciunea stri-
gă pe ulițe, își înalță glasul în piețe: strigă unde e zarva mai mare; la porți,
în cetate, își spune cuvintele ei”. Despre ce strigă ea? Ea îi cheamă pe cei
simpli, nesofisticați să nu mai fie naivi. Ea îi cheamă pe batjocoritori și ne-
chibzuiți să vină la înțelepciune (v.22).
Întreaga carte a Proverbelor răsună de această chemare la înțelepciune. În
capitolul 2, versetele 1-6, tatăl își încurajează fiul să caute înțelepciune:
Fiule, dacă vei primi cuvintele mele,
dacă vei păstra cu tine învățăturile mele,
dacă vei lua aminte la înțelepciune
și dacă-ți vei pleca inima la pricepere;
dacă vei cere înțelepciune
și dacă te vei ruga pentru pricepere,
dacă o vei căuta ca argintul
și vei umbla după ea ca după o comoară,
atunci vei înțelege frica de Domnul
și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu.
Căci Domnul dă înțelepciune;
din gura Lui iese cunoștință și pricepere.
Apelul principal al tatălui făcut fiului e acesta: „Urmărește înțelepciunea”.
Întregul capitol 8 este despre urmărirea înțelepciunii. Versetul 11 spune:
„Înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele, și niciun lucru de
preț nu se poate asemui cu ea”. Apoi, înțelepciunea personificată vorbește
din nou:
Eu, înțelepciunea, am ca locuință mintea,
și pot născoci cele mai chibzuite planuri.
Frica de Domnul este urârea răului;
trufia și mândria, purtarea rea
și gura... mincinoasă, iată ce urăsc eu.
De la mine vine sfatul și izbânda,
eu sunt priceperea, a mea este puterea.
Prin mine împărățesc împărații
și dau voievozii porunci drepte.
Prin mine cârmuiesc dregătorii și mai-marii,
toți judecătorii pământului.
Eu iubesc pe cei ce mă iubesc,
și cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.
57 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
Cu mine este bogăția și slava,
avuțiile trainice și dreptatea.
Rodul meu este mai bun decât aurul cel mai curat,
și venitul meu întrece argintul cel mai ales.
Eu umblu pe calea nevinovăției,
pe mijlocul cărărilor neprihănirii,
ca să dau o adevărată moștenire celor ce mă iubesc
și să le umplu visteriile (Proverbe 8:12-21).
Versetele care urmează au conotații clare care îl identifică pe Cristos ca
adevărata personificare a întregii înțelepciuni:
Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui,
înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.
Eu am fost așezată din veșnicie,
înainte de orice început, înainte de a fi pământul.
Am fost născută când încă nu erau adâncuri,
nici izvoare încărcate cu ape;
am fost născută înainte de întărirea munților,
înainte de a fi dealurile,
când nu era încă nici pământul, nici câmpiile,
nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.
Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de față;
când a tras o zare pe fața adâncului,
când a pironit norii sus
și când au țâșnit cu putere izvoarele adâncului,
când a pus un hotar mării,
ca apele să nu treacă peste porunca Lui,
când a pus temeliile pământului,
eu eram meșterul Lui, la lucru lângă El,
și în toate zilele eram desfătarea Lui,
jucând neîncetat înaintea Lui (Proverbe 8:22-30).
Cristos întruchipează și personifică astfel toată înțelepciunea autentică. El
este esența întregii înțelepciuni. În El „sunt ascunse toate comorile înțelep-
ciunii și ale științei” (Coloseni 2:3). Vedem iarăși că îndatorirea părinților de
a da învățătură se reduce în ultimă instanță la învățarea copiilor noștri despre
Cristos. Fie că-i învățăm evanghelia, fie că-i învățăm înțelepciunea pentru
viață în general, miezul întregii noastre învățături trebuie să fie Cristos.

Lecții vitale pentru viață

Evident, nu este posibil ca o carte de asemenea dimensiuni să facă un stu-
diu aprofundat al întregii înțelepciuni conținute în cartea Proverbelor. Am
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 58
selectat însă zece principii din această carte ca să arate ce fel de lecții ar tre-
bui să dea părinții copiilor lor. Aceste principii dau un start semnificativ, și
părinții le pot examina pentru a culege din ele o metodologie de studiere și
aplicare a Proverbelor care să aibă ca rezultat mult mai multe lecții pentru
copiii lor.
Dacă copiii tăi învață aceste lecții, ei vor fi mai capabili să fie o binecu-
vântare pentru tine și vor fi binecuvântați de Dumnezeu. Să mai observăm,
în timp ce ne ocupăm de aceste principii, cât de strâns împletite sunt
totdeauna înțelepciunea spirituală și înțelepciunea practică.

Învață-i pe copiii tăi să se teamă de Dumnezeu

Proverbe 1:7 spune: „Frica Domnului este începutul științei”. Proverbe
9:10 repetă tema: „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul; și știința
sfinților [Celui Sfânt] este priceperea”. Vedem iarăși că orice înțelepciune
autentică începe cu temerea de Dumnezeu. Teama de Dumnezeu este singu-
ra temelie adevărată a înțelepciunii pe care trebuie s-o dăm ca învățătură co-
piilor noștri.
Lucrul acesta este deja ceva familiar. L-am întâlnit în mod repetat în pri-
mele capitole ale acestei cărți. Într-un sens, aceasta a fost tema capitolelor 2
și 3. Poate că începe să pară ceva de prisos, dar Scriptura însăși subliniază
repetat acest punct. Părinții care nu-și ating ținta în această privință nu au
nicio scuză. Creșterea cu succes a copiilor începe literalmente cu insuflarea
în copiii tăi a unei temeri corecte de Dumnezeu.
Am menționat pe scurt în capitolul 3 că aceasta nu este o teamă lașă, fri-
coasă, lipsită de curaj. Nu e o fobie. Nu este felul acela de teamă care crede
că Dumnezeu vrea răul cuiva. În adevărata teamă sfântă nu există nici urmă
de aversiune sau dușmănie.
Această teamă sfântă are două aspecte. Primul este reverența. Ea este un
respect sacru pentru sfințenia absolută a lui Dumnezeu și implică felul de
respect și venerație care are ca rezultat teama în prezența unei asemenea
măreții absolute.
Al doilea aspect este teama de a nu stârni supărarea lui Dumnezeu. Cre-
dința autentică recunoaște dreptul lui Dumnezeu de a disciplina, dreptul Lui
de a pedepsi și dreptul Lui de a judeca. De aceea, în prezența lui Dumnezeu,
adevărata înțelepciune tremură din cauza unui simțământ sfânt, sănătos de
groază și teamă. Cu cât este mai adânc sentimentul propriei noastre vinovății,
cu atât mai profundă ar trebui să fie groaza noastră de a nu stârni supărarea
lui Dumnezeu.
Când îți înveți copiii despre Dumnezeu, nu uita să-i faci să înțeleagă de-
plin toate atributele Sale. Copiii trebuie să știe, chiar de la cea mai fragedă
59 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
vârstă, că Dumnezeu este supărat pe cei răi și că El îi va pedepsi pe răufăcă-
tori (Psalmul 7:11-13). Materialele întocmite pentru copiii mici îl prezintă
adesea pe Dumnezeu ca fiind doar prietenos, blând, iubitor. El este zugrăvit
ca o ființă asemenea unui bunic totdeauna binevoitor – un zeu prostesc, arti-
ficial, semănând mai mult cu Moș Crăciun decât cu Dumnezeul Scripturii.
Aceasta este o greșeală foarte mare, și cred că ea explică atitudinea neglijen-
tă pe care o au așa de mulți din societatea noastră față de Dumnezeu. Ei pre-
supun în mod greșit că oricare ar fi natura lui Dumnezeu, în cele din urmă
El va fi inofensiv și binevoitor, chiar și față de cei care n-au ascultat de El.
Aceasta este impresia pe care și-o fac mulți copii care participă la școala
duminicală. Dar nu acesta este Dumnezeul Scripturii. Ai grijă să nu-i faci pe
copiii tăi să-L vadă pe Dumnezeu într-o asemenea perspectivă greșită.
Prin urmare, trebuie să-ți înveți copiii să se teamă de Dumnezeu, și în spe-
cial să se teamă să nu-I stârnească supărarea. Tu nu te-ai achitat de responsa-
bilitățile de părinte când ți-ai făcut copilul să ți se supună. Dacă ești con-
secvent și ferm în disciplina pe care i-o impui, copilul tău ar putea să ți se
supună deoarece se teme să nu-ți încalce standardele. Lucrul acesta este ușor
de obținut, dar nu e scopul adevărat al creșterii copiilor pe baze biblice.
Copilul tău ar trebui să se teamă de încălcarea standardului lui Dumnezeu,
nu numai de al tău. Tu ești doar un intermediar cu responsabilitatea de a-ți
învăța copilul să se teamă de Dumnezeu. Dacă copilul tău crește cu teama de
a nu stârni doar supărarea ta, dar nu și pe cea a lui Dumnezeu, ce va face când
nu vei mai fi pe pământ?
Copiii tăi trebuie să crească fiind conștienți că atunci când fac ceva rău,
lucrul acesta n-o supără doar pe mami, nu-l irită doar pe tati și nu produce
tulburare doar în familie. Când nu ascultă, ei se pun împotriva unui Dumne-
zeu sfânt care îi va trage la răspundere pe cei care încalcă principiile Sale drepte.
Scopul meu ca tată n-a fost doar acela ca copiii mei să se teamă să nu fie
pedepsiți de tatăl lor. Am dorit ca ei să se teamă că vor fi pedepsiți de Dum-
nezeul lor. Le doream să se teamă desigur și de disciplinarea mea, dar lucrul
acesta era ceva secundar. Știam că nu voi putea fi totdeauna lângă ei ca să-i
fac să răspundă de faptele lor, dar Dumnezeu este lângă ei. Iar consecințele
încălcării voii Sale sunt infinit mai mari decât orice nesupunere la nivel ome-
nesc. Din nefericire, puțini copii cresc astăzi fiind conștienți de lucrul aces-
ta. Copiii nu mai sunt învățați să se teamă de Dumnezeu, și aceasta se vede
la fiecare nivel al societății.
De la vârsta cea mai fragedă, învață-ți copiii că păcatul este o crimă capi-
tală împotriva unui Dumnezeu sfânt. Învață-i că Dumnezeu nu Se lasă batjo-
corit și că ei vor culege roadele amare ale vreunui păcat pe care îl seamănă.
Insuflă-le o teamă sănătoasă de Dumnezeu. Fără acest fel de teamă, nu este
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 60
nici măcar posibilă pocăința autentică.
Apoi, când copiii tăi se tem de Dumnezeu, ei se vor teme și de păcat. Me-
rită cu siguranță să cultivi această teamă sănătoasă. Ea îi va scuti de multă
suferință în viață prin aceea că-i va păzi de rău (16:6).
De asemenea, ea poate să le prelungească literalmente viața. Proverbe 10:
27 spune: „Frica de Domnul lungește zilele, dar anii celui rău sunt scurtați”.
Vrei să dai fiului sau fiicei tale o viață bogată și plină? Învață-i teama de
Domnul. „Frica de Domnul este un izvor de viață, ea ne ferește de cursele
morții” (14:27). „Frica de Domnul duce la viață, și cel ce o are petrece noap-
tea sătul, fără să fie cercetat de nenorocire” (19:23).
Teama de Domnul este mai folositoare decât bogăția. „Mai bine puțin, cu
frică de Domnul, decât o mare bogăție, cu tulburare!” (15:16).
„Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, și copiii lui au un loc
de adăpost la El” (14:26).

Învață-i pe copiii tăi să-și păzească mintea

Iată un principiu pe care părinții trebuie să-l sublinieze mai mult ca ori-
când, mai ales acum în epoca internetului: Învață-i pe copiii tăi să-și păzeas-
că mintea. Proverbe 4:23 spune: „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci
din ea ies izvoarele vieții”. Scriptura vorbește despre „inimă” ca despre se-
diul sentimentelor și al intelectului. Ea e folosită adesea ca un sinonim pen-
tru minte. „După cum gândește în inima lui, așa este el” (23:7, NKJV, s.n.).
Copiii noștri trebuie să învețe să-și păzească cu sârguință mintea. Nicio-
dată în istorie n-au dus forțele răului o campanie atât de mare pentru a cap-
tiva mintea omenească la nivelul pe care îl vedem astăzi. Ca părinți, avem
partea noastră de responsabilitate în păzirea minții copiilor noștri. Atacul
împotriva gândirii corecte vine pe mai multe fronturi: televiziune, radio, ci-
nematograf, muzică, internet și în zilele noastre chiar și de la programa șco-
lară. Prin urmare, sarcina părinților este într-adevăr una formidabilă.
Părinții pot și trebuie să-și ocrotească copiii de expunerea la aspectele
cele mai dezgustătoare și mai de prost gust ale amuzamentului și mijloacelor
de comunicare în masă din epoca noastră. Urmărește-i și supraveghează ce
văd și aud. Nu-i lăsa să navigheze singuri pe internet. Nu le da telecomanda
în mână înainte de a pleca din cameră. Le poți permite să aibă anumite pre-
ferințe referitor la ceea ce vor să vadă și să audă, dar nu-i lăsa să facă selecția
total nesupravegheați. Ai dreptul și responsabilitatea de a-i ajuta să se în-
drepte spre ceea ce edifică și departe de tot ceea ce nu este edificator. Îi încu-
rajez totdeauna pe părinți să fixeze standarde înalte în acest domeniu, neper-
mițând copiilor să se expună singuri fără deosebire oricărui film, muzică,
emisiune televizată sau altor lucruri care țintesc să producă gânduri urâte și
61 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
să alimenteze pofte dăunătoare. Toate alegerile de acest fel trebuie făcute cu
ajutorul călăuzirii părinților și cu cea mai mare precauție. Psalmistul a scris:
„Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei” (Psalmul 101:3).
Dar, așa cum am discutat în capitolul 2, izolarea totală nu este o soluție.
Oricât ar fi copiii de izolați, inima lor nu va putea rămâne neatinsă de întina-
re, întrucât ei sunt creaturi decăzute și ca urmare au dorințe păcătoase și o
imaginație păcătoasă exact ca și tine. Și, la drept vorbind, nu există nicio
posibilitate de a-ți proteja și apăra complet copiii de toate influențele rele
dintr-o societate ca a noastră. În zilele acestea, până și panourile de pe arte-
rele principale de circulație transmit mesaje destinate să stârnească cele mai
josnice feluri de pofte carnale.
Realizează și faptul că nu-ți poți învăța copiii să-și păzească inima și min-
tea doar prin încercarea de a-i apăra de influențele exterioare rele. Mai tre-
buie și să-i deprinzi să fie înțelepți și să aibă discernământ. Trebuie să-i înveți
cum să cultive niște gânduri sănătoase. Așa cum a scris apostolul Paul filipe-
nilor: „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot
ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice
faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească” (Filipeni 4:8).
Modul cum ne comportăm vine din felul în care gândim. Aceasta a vrut
Iesus să spună atunci când a zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci
dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uci-
derile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine,
ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru și
spurcă pe om” (Marcu 7:20-23).
Prin urmare, adevăratul nostru caracter este definit de ceea ce gândim, nu
de modul cum apărem noi altora, nu de ceea ce spunem și, în ultimă instanță,
nici chiar de modul cum ne purtăm. Cel mai fidel test al caracterului este
viața gândurilor. Cum gândește un om, așa și este (Proverbe 23:7).
De aceea, părinții au sarcina de a ajuta la programarea minții copiilor lor
cu adevăr, bunătate, fidelitate, onestitate, integritate, loialitate, iubire și toate
celelalte virtuți care ar trebui să le modeleze gândirea. Toate acestea fac
parte din învățarea copiilor noștri să-și păzească gândirea.

Învață-i pe copiii tăi să asculte de părinții lor

Primul apel direct pe care îl face Solomon fiului său în cartea Proverbelor
este acesta: „Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările
mamei tale!” (1:8). Aceeași temă se menține în toată cartea. În capitolul 4,
el scrie următoarele:
Ascultați, fiilor, învățătura unui tată,
și luați aminte, ca să pricepeți;
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 62
căci eu vă dau sfaturi bune;
nu lepădați învățătura mea.
Căci când eram încă fiu la tatăl meu,
și fiu gingaș și singur la mama mea,
el mă învăța atunci și-mi zicea:
Păstrează bine în inima ta cuvintele mele,
păzește învățăturile mele, și vei trăi! (Proverbe 4:1-4).
Apoi, el reia aceeași temă câteva capitole mai târziu:
Fiule, păzește sfaturile [porunca] tatălui tău
și nu lepăda învățătura [legea] mamei tale:
leagă-le necurmat la inimă,
atârnă-le de gât.
Ele te vor însoți [conduce] în mersul tău,
te vor păzi în pat
și îți vor vorbi la deșteptare!
Căci sfatul [porunca] este o candelă,
învățătura [Legea] este o lumină,
iar îndemnul și mustrarea [mustrările instruirii] sunt calea vieții.
(Proverbe 6:20-23)
Și iată o avertizare pitorească adresată copilului încăpățânat: „Pe ochiul
care își bate joc de tatăl său și nesocotește ascultarea de mamă îl vor scobi
corbii de la pârâu și îl vor mânca puii de vultur” (Proverbe 30:17).
Părinții trebuie să-i învețe pe copii ascultarea. Aceasta este una dintre cele
mai fundamentale și evidente responsabilități ale unui părinte. Dacă vrem să
creștem o generație de copii fideli care să ducă o viață virtuoasă, trebuie să
începem prin a-i învăța să asculte de părinții lor. Și este responsabilitatea so-
lemnă a părinților de a-i învăța lucrul acesta. Mă minunez neîncetat când văd
câți părinți par să nu știe absolut deloc ce să facă în privința acestei respon-
sabilități. Ea nu este în niciun caz un aspect opțional al creșterii copiilor.
Așa cum arată apostolul în Efeseni 6:2-3, prima dintre cele Zece Porunci în-
soțită de o promisiune pentru cei care ascultă de ea este porunca a cincea:
„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în
țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău” (Exod 20:12). Este responsa-
bilitatea părinților de a-și deprinde copilul să asculte încă din perioada în ca-
re copilul învață sunetul vocii părinților.
Aceasta implică disciplină și, la nevoie, pedepsire și corecție. Părinții care
nu-și corectează copiii neascultători dau dovadă de o lipsă rușinoasă de dra-
goste. „Cine cruță nuiaua urăște pe fiul său, dar cine-l iubește îl pedepsește
[disciplinează] îndată” (Proverbe 13:24). Proverbe 3:11-12 spune: „Fiule, nu
disprețui mustrarea [disciplinarea] Domnului și nu te mâhni de pedepsele
63 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
Lui [de corecția Lui]. Căci Domnul mustră [corectează] pe cine iubește, ca
un părinte pe copilul pe care-l iubește [în care își găsește plăcerea]!” Părinții
care își iubesc cu adevărat copiii îi vor mustra atunci când nu ascultă de ei.
Cu alte cuvinte, disciplinarea cuvenită nu este numai pentru pedeapsă, ci
e de fapt în interesul copilului. Ea n-ar trebui privită ca niște represalii, ci ca
un ajutor pentru creștere, ceva care edifică și întărește copiii. Disciplinarea
ajută la armonizarea minții lor cu înțelepciunea. Ea le scoate nechibzuința și
prostia din inimă. Ea îi poate ajuta să scape de chinul consecințelor păcatu-
lui, care ar putea include iadul.
Acestea sunt teme frecvente în cartea Proverbelor. „Nebunia [nechibzu-
ința] este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării [corecției] o va dezlipi
de el” (22:15). „Nu cruța copilul de mustrare [corecție], căci dacă-l vei lovi
cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoți sufletul din locuința
morților [iad]” (23:13-14).
Să observăm că aceste versete fac în mod clar din pedeapsa corporală –
nuiaua – o parte esențială a disciplinei părintești. Când Solomon a vorbit des-
pre nuia, a folosit un termen ebraic pentru o creangă sau un băț. Acest băț
era folosit de ciobani ca ajutor la mers, ca armă de apărare, ca unitate de mă-
sură, ca unealtă pentru călăuzit oile, ca accesoriu pentru ținerea sub control
a mieilor încăpățânați. Cineva ar putea să ia în considerație toate aceste între-
buințări posibile ale nuielei sau bățului și să sugereze ideea că atunci când
Solomon a vorbit despre nuia, poate că s-a referit numai la faptul de a da
copiilor îndrumare și creștere asemenea grijii avute de un păstor pentru oi,
în loc să susțină folosirea nuielei ca instrument de pedeapsă corporală. Dar
această idee ignoră total cuvintele clare ale lui Solomon. În 23:13-14, de
exemplu, el vorbește despre baterea copiilor cu nuiaua. Este limpede că el se
referă la pedeapsa corporală, și e la fel de limpede că Solomon privea pe-
deapsa corporală ca pe un aspect indispensabil al unei creșteri înțelepte a
copiilor. Cu alte cuvinte, folosirea nuielei ca instrument de pedepsire nu este
în dezacord cu ideea educării și păstoririi copiilor noștri – ci e un aspect
esențial al ei. Părinții nu pot să omită acest aspect, amăgindu-se singuri la
gândul că sunt păstori buni pentru copiii lor.
Limbajul „baterii” copilului evocă pentru unii ideea de maltratare a lui.
Dar Solomon nu susține maltratarea sau brutalitatea fizică. El nu-i încura-
jează pe părinți să-și zvânte copiii în bătaie. Cuvântul tradus „a bate”, de fie-
care dată când apare în Proverbe 23:13-14, înseamnă pur și simplu „a lovi”,
fără alte conotații privind gradul de severitate al loviturii sau bătăii adminis-
trate. Totuși, contextul arată limpede că scopul lovirii copilului este de a-i
provoca durere, nu de a-l răni. Durerea provocată nu este menită să facă rău
copilului, ci să facă de neuitat consecința neascultării. Dacă bătaia lasă în ur-
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 64
mă vânătăi sau urme de bici ori curea care sunt vizibile și în ziua următoare,
înseamnă că-ți bați copilul prea tare. Pe scurt, niște lovituri usturătoare pe
șezut (unde este mult țesut moale) nu vor dăuna copilului, dar vor fi destul
de dureroase pentru a face ca urmările neascultării să fie suficient de neplă-
cute și de neuitat.
Proverbe 13:24 arată limpede că disciplina trebuie totdeauna să fie făcută
cu dragoste și temperată de ea. Părinții care își pedepsesc copiii ca urmare a
furiei sau exasperării mai degrabă decât din dragoste nu vor găsi niciun su-
port în Scriptură pentru acest fel de disciplină. Dar Scriptura nu susține nicio
dragoste superficială care e totdeauna îngăduitoare, indulgentă și permi-
sivă.
Dragostea care duce la o disciplinare decentă e o dragoste puternică și vi-
guroasă care cere ascultare și pedepsește neascultarea, deoarece lucrul aces-
ta este cel mai bun pentru copil. Părintele ar trebui să fie mâhnit de nevoia
administrării pedepsei și de aceea poate să se întristeze împreună cu copilul
pentru consecințele păcatului. Pedeapsa fizică, când este pătrunsă de acest
soi de dragoste, e un corectiv foarte puternic.
Disciplinarea ar mai trebui să fie fermă și consecventă. „Pedepsește-ți
fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori [disciplinează-ți fiul cât
mai este speranță și nu-ți lăsa sufletul să cedeze în fața plânsului său – KJV]”
(19:18). Nu fi nehotărât când trebuie să disciplinezi și nu lăsa să ți se înmoaie
inima și să devii excesiv de indulgent. Corecția trebuie să fie fermă și decisă,
neșovăitoare, altfel nu va fi eficientă. Dacă părinții sunt inconsecvenți, copi-
ii vor începe să privească disciplina ca fiind arbitrară și capricioasă.
„Nuiaua și certarea dau înțelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face
rușine mamei sale” (29:15). Un copil neascultător nu numai că va fi un de-
zastru pe linie spirituală, dar va avea și o personalitate antisocială, iar ade-
sea când va fi adult va intra în rândul delincvenților.
În paranteză fie zis, eu unul nu pun preț pe multe dintre scuzele moderne
pe linie medicală aduse pentru rebeliunea copiilor. Tot mai multor părinți cu
copii neastâmpărați li se spune că copiii lor au niște afecțiuni precum sindro-
mul deficitului de atenție (SDA), sindromul deficitului de atenție/hiperacti-
vității (SDAH), sindromul personalității antisociale (SPA), sindromul perso-
nalității prefăcute (SP), sindromul personalității sfidătoare (SPS) și sindro-
mul bipolar (depresie maniacă). Nu cunosc nicio cauză organică sau biolo-
gică pentru vreunul dintre aceste „sindroame”. Majoritatea unor asemenea
diagnostice îmi par a nu fi mai mult decât termenii medicali sonori și pom-
poși care au fost aplicați leneviei, egoismului, comportamentului sfidător sau
păcătos în alt fel.
Cu toate acestea, mulți doctori prescriu automat medicamente pentru trata-
65 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
mentul unor asemenea afecțiuni. Ritalina este un psihostimulent de tip amfe-
taminic care este luat acum de peste două milioane de copii numai în Statele
Unite în scopul eliminării purtării rele. Medicamentele au înlocuit astfel dis-
ciplina în cazul a milioane de părinți. Medicamentele iau puțin timp, sunt ne-
dureroase și trebuie administrate doar o dată sau de două ori pe zi.
S-a ajuns astfel la o piață uriașă de desfacere pentru asemenea medicamente
pornind de la mitul că purtarea rea a copiilor este totdeauna patologică, și nu
(așa cum spunea Solomon) nechibzuința păcătoasă din inima copilului. Îndată
ce medicamentele dispar din corp, purtarea rea revine. Și ce vor face acești co-
pii când vor fi adulți, dacă medicamentele au fost singurul lucru care le-a cur-
mat comportamentul păcătos din copilărie? Închisorile din țara noastră sunt
deja pline cu răspunsuri la această întrebare. S-ar putea prea bine să fie ade-
vărat că unii copii sunt din fire mai predispuși la răstimpuri când nu-și pot
con-centra atenția sau au alte slăbiciuni care fac ca învățatul să fie o mare
povară pentru ei. Evident, multe capacități naturale, precum inteligența și
aptitudinile creative, sunt în mare măsură produse de factorii genetici. De
asemenea, este foarte probabil să existe motive genetice sau cauze biologice
necunoscute pentru anumite dizabilități legate de învățare.
Totuși, dificultățile de învățare nu sunt în sine o chestiune morală. Neas-
cultarea, cruzimea față de alți copii și lipsa de respect pentru adulți sunt ase-
menea chestiuni. A da un nume medical unei purtări rele cronice și a-l folosi
ca scuză pentru un comportament păcătos este o mare greșeală. Neascultarea
e păcătoasă, indiferent ce factori produc aptitudinea naturală a copilului.
Cu alte cuvinte, nu prea există scuze pentru rebeliunea unui copil. Scrip-
tura arată că părinții pot și ar trebui să-i învețe pe copiii lor ascultarea. Deși
lucrul acesta este fără îndoială o sarcină mai grea în cazul unor copii decât
în cazul altora, părinții nu au niciodată dreptul de a da medicamente unui
copil neascultător și gălăgios în loc de a-l disciplina, indiferent câți doctori
de astăzi ar fi dispuși să clasifice purtarea cronică lipsită de bună creștere ca
un fel de boală. Indiferent care ar fi motivele copilului ca să se poarte necu-
viincios, rebeliunea și neascultarea sunt în definitiv o maladie morală – pă-
catul – și Scriptura însăși pune pe umerii părinților responsabilitatea pentru
corectare.

Învață-i pe copiii tăi să-și selecteze tovarășii de joacă

Niciun principiu legat de creșterea copiilor nu poate fi mai vital și totuși
mai neglijat decât acesta: Învață-i pe copiii tăi să-și selecteze cu înțelepciune
tovarășii de joacă. Solomon a scris: „Cine umblă cu înțelepții se face înțe-
lept, dar cui îi place să se însoțească cu nebunii o duce rău” (Proverbe 13:20).
Părinții trebuie să treacă la ofensivă în privința aceasta. Dacă nu-ți ajuți
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 66
copiii să-și selecteze prietenii și dacă nu-i ajuți să învețe cum să-i selecteze
pentru ei înșiși pe acei tovarăși care li se potrivesc, felul greșit de tovarăși îi
va selecta pe ei. Prin urmare, responsabilitatea învățării copiilor cum să-și
aleagă prietenii cu înțelepciune este un element fundamental al unei reușite
creșteri pe bază biblică a copiilor.
Apostolul Paul a scris: „Nu vă înșelați: Tovărășiile rele strică obiceiurile
bune” (1 Corinteni 15:33). Standardele morale personale ale copiilor tăi,
limbajul pe care îl folosesc și activitățile la care iau parte probabil că nu se
vor ridica deasupra celui mai scăzut numitor comun al standardelor tovară-
șilor lor. Rareori va avea un copil capacitatea de a se ridica deasupra grupu-
lui din care face parte.
Iar influențele negative ale prietenilor lor prezintă un pericol real. „Puțină
[drojdie] dospește toată plămădeala” (1 Corinteni 5:6). Este o realitate a na-
turii umane faptul că tinerii sunt mai predispuși să urmeze un exemplu rău
decât unul bun, mai ales dacă aceasta înseamnă să acționeze altfel decât cei
de vârsta lor.
În Proverbe 1:10, Solomon spune fiului său: „Fiule, dacă niște păcătoși
vor să te amăgească, nu te lăsa câștigat de ei”. El dorea să se asigure că fiul
său nu era predispus să fie atras de niște tovarăși răi. El și-a atenționat fiul că
răufăcătorii încearcă totdeauna să-i seducă pe naivi prin aceea că fac ca răul
să pară captivant și aventuros. Dar Solomon a zis fiului său:
Dacă-ți vor zice: Vino cu noi!
Haidem să întindem curse ca să vărsăm sânge,
să întindem fără temei lațuri celui nevinovat;
haidem să-i înghițim de vii, ca locuința morților,
și întregi, ca pe cei ce se pogoară în groapă;
vom găsi tot felul de lucruri scumpe
și ne vom umple casele cu pradă;
vei avea și tu partea ta la fel cu noi,
o pungă vom avea cu toții!
Fiule, să nu pornești la drum cu ei,
abate-ți piciorul de pe cărarea lor!
Căci picioarele lor aleargă la rău
și se grăbesc să verse sânge.
Dar degeaba se aruncă lațul
înaintea ochilor tuturor păsărilor,
căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor,
și sufletului lor își întind ei lațuri (Proverbe 1:11-18).
Tinerii de azi sunt ademeniți tocmai spre a face acest fel de infracțiuni, și
încă la o vârstă mai tânără ca niciodată. Violența bandelor de cartier, delinc-
vența copiilor pre-adolescenți și creșterea consumului de droguri și de alcool
67 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
din școlile elementare sunt toate tendințe strâns legate de tendința tinerilor
de a-și alege felul greșit de tovarăși. Vina cea mai mare în majoritatea cazu-
rilor revine părinților, care nu sunt circumspecți cu privire la prieteniile pe
care le permit copiilor lor să le încheie.
Fiecare părinte trebuie să ia în serios această îndatorire. Chiar dacă nu lo-
cuiești într-un cartier în care bandele să-ți poată recruta copiii, poți fi sigur
că în cele din urmă copiii tăi vor trebui să facă față unei presiuni extraordi-
nare din partea celor de vârsta lor ca să se conformeze unui standard de com-
portament păcătos și lipsit de teama lui Dumnezeu. Trebuie să-i înveți să-și
selecteze cu înțelepciune tovarășii, astfel încât să nu fie intimidați pentru a
face legături nepotrivite. Nu-ți lăsa copiii să aibă în jurul lor tovarăși care
să-i tragă în jos, ci învață-i cum să-și aleagă însoțitori care să-i ridice în sus.
Este imposibil să punem un accent prea mare pe importanța acestui prin-
cipiu pentru copiii noștri. Înțelepciunea e mai mult sau mai puțin oglindită
de capacitatea de a evita niște tovarăși dăunători:
Căci înțelepciunea va veni în inima ta
și cunoștința va fi desfătarea sufletului tău;
chibzuință va veghea asupra ta,
priceperea te va păzi,
ca să te scape de calea cea rea,
de omul care ține cuvântări stricate,
de cei ce părăsesc cărările adevărate,
ca să umble pe drumuri întunecoase;
care se bucură să facă răul
și își pun plăcerea în răutate,
care umblă pe cărări strâmbe
și apucă pe drumuri sucite (Proverbe 2:10-15).

Învață-i pe copiii tăi să-și înfrâneze poftele

Apostolul Paul i-a scris lui Timotei: „Fugi de poftele tinereții și urmărește
neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe
Dom-nul dintr-o inimă curată” (2 Timotei 2:22). Este semnificativ că
apostolul vorbește despre poftele tinereții. Părintele înțelept va realiza că toți
adoles-cenții ajung să aibă pasiuni puternice care îi pot duce la tragedie dacă
nu învață să-și țină în frâu poftele.
Aceasta este una dintre temele dominante în primele câteva capitole din
Proverbe. E evident că Solomon o considera un adevăr important de trans-
mis fiului său. Și nu este de mirare. Eșecul chiar în acest domeniu a stat la
baza propriilor eșecuri ale lui Solomon.
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 68
Să revenim la Proverbe 2, exact acolo unde am rămas la ultimul punct.
Solomon spunea că adevărata înțelepciune are efectul scăpării noastre de
niște tovarăși răi și de viclenia răufăcătorilor. El continuă astfel:
Ca să te scape și de nevasta altuia,
de străina care întrebuințează vorbe ademenitoare,
care părăsește pe bărbatul tinereții ei
și uită legământul Dumnezeului ei.
Căci casa ei pogoară la moarte
și drumul ei duce la cei morți:
niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce
și nu mai găsește cărările vieții (Proverbe 2:16-19).
Cu alte cuvinte, Solomon îi spune fiului său că prostituția sau curvia poate
fi fatală. El spune același lucru în 5:3-5: „Buzele femeii străine [imorale]
strecoară miere și cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul, dar la
urmă este amară ca pelinul, ascuțită ca o sabie cu două tăișuri. Picioarele ei
pogoară la moarte, pașii ei dau în locuința morților [iadului]”.
Unii comentatori cred că aceasta este o referire la o boală venerică sau
poate la felul de disciplinare divină care îl costă viața pe păcătos (cf. 1 Co-
rinteni 11:30, 1 Ioan 5:16). Dar mai probabil că e o referire la pedeapsa lega-
lă pentru adulter despre care vorbește Deuteronom 22:22: „Dacă se va găsi
un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: și bărbatul care
s-a culcat cu femeia, și femeia. Să cureți astfel răul din mijlocul lui Israel”.
Dar chiar și într-o societate în care pedeapsa cu moartea nu se dă în
cazuri de adulter, prostituția este un păcat care distruge sufletul și viața.
Solomon arată lucrul acesta în Proverbe 6:23-33:
Căci sfatul este o candelă,
învățătura [Legea] este o lumină,
iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții.
Ele te vor feri de femeia stricată,
de limba ademenitoare a celei străine [seducătoare].
N-o pofti în inima ta pentru frumusețea ei
și nu te lăsa ademenit de pleoapele ei.
Căci, pentru o femeie curvă,
omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine,
și femeia măritată întinde... o cursă unui suflet scump.
Poate cineva să ia foc în sân,
fără să i se aprindă hainele?
Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinși,
fără să-i ardă picioarele?
Tot așa este și cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său:
oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit.
69 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
Hoțul nu este urgisit
când fură ca să-și potolească foamea, căci îi este foame;
și dacă este prins, trebuie să dea înapoi înșeptit,
să dea chiar tot ce are în casă.
Dar cel ce preacurvește cu o femeie este un om fără minte,
singur își pierde viața cine face așa.
Nu va avea decât rană și rușine,
și ocara nu i se va șterge.
Prostituția aduce adesea motive de rușine pe toată viața. Multe vieți au
fost total distruse de un singur act de adulter. Partenerului unuia care a comis
adulter poate să-i fie imposibilă recâștigarea încrederii pierdute. Dar chiar
dacă fapta a fost iertată și căsnicia salvată, o anumită măsură de neîncredere
rămâne toată viața. Păcatul însuși poartă un stigmat de care poate fi cu nepu-
tință să scapi. Dacă vrei să înțelegi gravitatea acestei fapte, amintește-ți că
bărbații nu pot funcționa ca prezbiteri și diaconi în biserică dacă nu sunt
„ireproșabili” (1 Timotei 3:2,10, NASB). Când un prezbiter sau un diacon ajun-
ge să comită un act de curvie, nu va putea scăpa de rușine o viață întreagă.
Și aceasta înseamnă descalificare permanentă. Este un preț mare de plătit,
dar aceasta e rușinea asociată de acest fel de păcat.
Proverbe 7 reia din nou această temă. Și aici, Solomon dorește să subli-
nieze într-un mod plastic pericolele naivității și importanța faptului de a nu
renunța la pofta nestăpânită. Aproape întreg capitolul este dedicat unui sce-
nariu care înfățișează o femeie seducătoare și victima ei naivă. „Un băiat fă-
ră minte [lipsit de pricepere]” (v.7). Acest nerod iresponsabil și ușuratic se
îndreaptă intenționat spre ispită. El se află într-o parte a orașului în care nu ar
trebui să fie. Scenariul este conceput în așa fel, de parcă Solomon ar sta la o
fereastră cu zăbrele și ar descrie ce vede:
Stăteam la fereastra casei mele
și mă uitam prin zăbrele.
Am zărit printre cei neîncercați,
am văzut printre tineri
pe un băiat fără minte.
Trecea pe uliță, la colțul unde stătea una din aceste străine
și a apucat pe calea care ducea spre locuința ei.
Era în amurg, seara,
în noaptea neagră și întunecoasă (Proverbe 7:6-9).
Iată victima. El este o victimă nu numai a femeii seducătoare, ci și a pro-
priei lui naivități păcătoase și a dorințelor lui rele. El știe prea bine încotro
merge. O ia intenționat pe drumul care duce spre casa femeii imorale, trecând
strada aproape de casa ei. Poate că nu și-a făcut un plan special înainte de a
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 70
merge pe lângă casa ei ca să vadă ce se va întâmpla, dar se află într-un carti-
er în care n-ar trebui să se afle, expunându-se singur ispitei. Acest fel de
comportament este la originea aproape oricărui păcat de imoralitate. Dacă îi
învățăm pe copiii noștri să nu umble pe un teren alunecos, reducem la mi-
nimum ocaziile de a cădea în păcat.
Dar iată un tânăr hoinărind în amurg în partea greșită a orașului, unde
cade pradă vicleniei unei prostituate:
Și, iată că i-a alergat înainte o femeie
îmbrăcată ca o curvă și cu inima șireată.
Era bună de gură și fără astâmpăr;
picioarele nu-i puteau sta acasă:
când în uliță, când în piețe,
pe la toate colțurile stătea la pândă.
Ea l-a îmbrățișat și l-a sărutat,
și cu o față fără rușine i-a zis:
Eram datoare cu o jertfă de mulțumire,
azi mi-am împlinit juruințele.
De aceea ți-am ieșit înainte
să te caut,
și te-am și găsit (Proverbe 7:10-15).
Iată ceea ce se știe că este abordarea directă în cazul unei seduceri. Ea îl
apucă, îl sărută și îi face propuneri îndrăznețe. Îi spune că până atunci s-a
aflat temporar sub un jurământ de castitate, dar că acum a fost dezlegată de
jurământ. Lucrul acesta este fără îndoială o minciună, dar e felul ei de a-l in-
vita să serbeze sfârșitul castității ei. Aceasta este o cerere directă de a comite
un act de imoralitate sexuală.
Ea îi spune: „Ți-am ieșit înainte să te caut”, ca și cum chiar pe el l-ar fi
căutat. Aceasta este o altă minciună, deoarece ea ar fi spus aceleași cuvinte
oricărui alt bărbat pe care l-ar fi întâlnit.
Ea îi dă de înțeles cum nu se poate mai limpede intențiile ei imorale:
Mi-am împodobit patul cu învelitori [tapiserie, goblenuri],
cu așternut de pânzeturi din Egipt [învelitori colorate din in egiptean];
mi-am stropit [parfumat] așternutul [patul]
cu smirnă, aloe și scorțișoară.
Vino, să ne îmbătăm de dragoste până dimineață,
să ne desfătăm cu dezmierdări [de dragoste]!
Căci bărbatul meu nu este acasă,
a plecat într-o călătorie lungă,
a luat cu el sacul [punga] cu bani,
și nu se va întoarce acasă decât la luna nouă (Proverbe 7:16-20).
Ea îl ademenește recurgând la tot felul de pofte. Tapiseria fină, parfumul
71 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
și mirodeniile sunt toate atracții sexuale, momeli erotice pentru victima nai-
vă. Ea îi promite că nu va intra în bucluc, pentru că soțul ei a plecat departe
într-o călătorie de afaceri, cu mulți bani de cheltuit, și nu este programat să
se întoarcă decât după multă vreme. Astfel, ea îi înlătură atât scrupulele, cât
și toate temerile cu seducția ei vicleană.
Dar, ascuns în spatele vorbelor lingușitoare și al farmecelor ei ispititoare
stă un pericol de moarte. Adevăratul ei plan este să-l omoare, probabil ca
să-i fure banii sau lucrurile de valoare pe care le are. Ca toate prostituatele,
pe ea n-o interesează latura sentimentală, ci îi dorește numai portofelul și
obiectele de valoare – și este dispusă să facă orice pentru a le avea:
Cu vorbirea ei ademenitoare l-a făcut să cedeze,
cu buzele ei lingușitoare l-a sedus.
El s-a dus imediat în urma ei, ca boul la măcelărie,
și ca nebunul, legat în lanțuri, la judecată,
până ce săgeata îi străpunge ficatul,
ca pasărea care dă buzna în laț,
fără să știe că îl va costa viața
(Proverbe 7:21-23, versiunea engleză NKJV).
Morala spuselor lui Solomon este un adevăr despre pericolele mortale ale
căderii pradă poftelor carnale cu privire la care toți părinții ar trebui să-și
învețe copiii:
Și acum, fiilor, ascultați-mă,
și luați aminte la cuvintele gurii mele.
Să nu ți se abată inima spre calea unei asemenea femei [spre căile ei],
nu te rătăci pe cărările ei.
Căci ea a făcut să cadă multe jertfe [ea a distrus mulți răniți],
și mulți sunt cei pe care i-a ucis ea [și toți cei uciși de ea au fost bărbați tari].
Casa ei este drumul spre locuința morților [este calea spre iad],
drumul care pogoară spre locașurile morții (Proverbe 7:24-27).

Învață-i pe copiii tăi să se bucure de partenerii de viață

Lecția anterioară are un revers. Învață-i să-și canalizeze pasiunile tinereții
spre ținte virtuoase. Concret, învață-i să-și păstreze pasiunile sexuale numai
pentru viitorul lor soț (soție) și apoi să fie fideli în căsnicie.
Proverbe 5:15 spune: „Bea apa din fântâna ta [din propria ta fântână] și din
izvoarele puțului tău”. Aceasta este o metaforă. Solomon îi spunea fiului său
să fie fidel soției lui și să nu caute în afara legăturilor căsniciei satisfacerea
dorințelor lui sexuale. Acest verset urmează imediat după una dintre averti-
zările lui Solomon privind pericolele prostituatei și este explicat mai departe
în versetele 18-20:
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 72
Izvorul tău să fie binecuvântat,
și bucură-te de nevasta tinereții tale.
Cerboaică iubită, căprioară plăcută:
fii îmbătat tot timpul de drăgălășiile ei

[sânii ei să te mulțumească oricând],

fii îndrăgostit necurmat [fii extaziat totdeauna] de dragostea ei!
Și pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină
[ai fi extaziat de o femeie imorală]
și ai îmbrățișa sânul unei necunoscute
[și ai fi strâns la piept de brațele unei seducătoare]?
Învață-i pe copiii tăi că singurul loc corect de a găsi satisfacerea dorințelor
lor sexuale este la soții (soțiile) lor. Solomon a scris o carte întreagă a Bibliei
– Cântarea cântărilor [Cântarea lui Solomon] – ca să laude bucuriile relației
conjugale. Din nefericire, Solomon însuși și-a luat multe soții și concubine,
distrugând unirea perfectă dintre un bărbat și o femeie pe care trebuia s-o dea
căsnicia (Geneza 2:24). Totuși, Cântarea lui Solomon rămâne ca o cântare
inspirată despre ceea ce se crede că este relația conjugală ideală.
1 Tesaloniceni 4:3-4 afirmă: „Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să
vă feriți [abțineți] de curvie [imoralitate sexuală]; fiecare din voi să știe
să-și stăpânească [posede] vasul [propriu] în sfințenie și cinste”. „Vasul” din
acest verset ar putea fi o referire la soție, vasul mai slab (1 Petru 3:7) sau o
referire la propriul corp al cuiva. Oricum, se cere fidelitatea în cadrul căsni-
ciei, care în planul lui Dumnezeu este o unire între doi oameni care au de-
venit o singură carne (Efeseni 5:31).
Părinte, nu face greșeala pe care a făcut-o Solomon. Învață-i pc copiii tăi
această lecție atât prin exemplul, cât și prin învățătura dată de tine. Arată-le
prin modul în care te porți cu soțul (soția) tău și cu lucrurile pe care i le spui
că adevărata mulțumire și deplina satisfacție se găsesc numai în cadrul legă-
mântului matrimonial.

Învață-i pe copiii tăi să vegheze asupra vorbelor pe care le spun

În Proverbe 4:24, Solomon îi spune fiului său: „Izgonește neadevărul din
gura ta și depărtează viclenia de pc buzele tale [alungă de la tine o gură în-
șelătoare și aruncă departe de tine niște buze perverse]!” Părinții trebuie
să-și învețe copiii să vegheze asupra vorbelor lor, să zică adevărul și să spu-
nă ceea ce edifică, nu ceea ce rănește pe alții.
Pot să adeveresc că, în timp ce eram copil, aceasta a fost una dintre lecți-
ile pe care părinții mei s-au străduit din toate puterile să mă facă s-o învăț.
De aceea, ca adult, nici nu mi-a trecut vreodată prin minte să folosesc cuvin-
te obscene. Spre deosebire de cei mai mulți adulți de pe pământ, nu blestem
73 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
și nici nu înjur. Fără îndoială că lucrul acesta se datorează și faptului că, pe
când eram copil, gura mi-era spălată cu săpun de numeroase ori pentru cu-
vinte pe care nici măcar nu le înțelegeam sau nu le pronunțam corect. Până
astăzi, când aud pe altcineva vorbind urât, încep să simt gustul de săpun!
Proverbele lui Solomon sunt pline de aluzii la importanța vegherii asupra
vorbelor cuiva: „Gura celui neprihănit este un izvor de viață” (10:11). „Lim-
ba celui neprihănit este argint ales” (v.20). „Buzele celui neprihănit înviorea-
ză [hrănesc] pe mulți oameni” (v.21). „Buzele celui neprihănit știu să vor-
bească lucruri plăcute” (v.32). „Cine vorbește în chip ușuratic [fără chibzu-
ință] rănește ca străpungerea [împunsătura] unei săbii, dar limba înțelepților
aduce vindecare” (12:18). „Buzele înțelepților seamănă știință [răspândesc
cunoștința]” (15:7). „Cine are o inimă înțeleaptă își arată înțelepciunea când
vorbește, și mereu se văd învățături noi pe buzele lui [Inima înțeleptului îi
învață gura și adaugă învățătură buzelor lui]” (16:23). „Buzele înțelepte sunt
un lucru scump [Buzele cunoștinței sunt o bijuterie prețioasă]” (20:15).
Dă atenție specială lui Proverbe 12:22: „Buzele mincinoase sunt urâte
Domnului [sunt un lucru abominabil pentru Domnul], dar cei ce lucrează cu
adevăr îi sunt plăcuți”. O lecție pe care am căutat totdeauna în mod special
s-o dăm copiilor noștri a fost importanța spunerii adevărului. Suferința lega-
tă de urmările minciunii era totdeauna dublă față de cea produsă de orice altă
faptă rea. Desigur, niciunul dintre ei nu dorea să fie prins într-un act de ne-
ascultare. Dar dacă nu ascultau și mai și mințeau în legătură cu fapta respec-
tivă, consecințele erau mult mai rele. Și astfel i-am învățat să spună totdeau-
na adevărul. Aceasta este o lecție vitală, deoarece dacă o persoană își poate
deprinde conștiința să trăiască cu o minciună, acea persoană va fi predispusă
la orice păcat. Dacă îți poți acoperi păcatul cu o minciună și dacă îți influ-
ențezi conștiința ca să tolereze acea minciună, conștiința ta nu te va mai pu-
tea feri de niciun păcat.
Iată o altă lecție importantă despre supravegherea vorbelor tale: „Cine
vorbește mult nu se poate să nu păcătuiască [în mulțimea vorbelor, păcatul
nu lipsește], dar cel ce-și ține buzele este un om chibzuit [înțelept]” (10:19).
Învață-ți copiii că adesea e mai înțelept să nu vorbești. Iacob a scris: „Lim-
ba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna [rău
fără astâmpăr], este plină de o otravă de moarte [mortală]” (Iacob 3:8). Gura
celor nechibzuiți e plină de ceartă, calomnie, depreciere, bârfă, rușine, min-
ciună, răutate, perversitate. Prin urmare, învață-i pe copiii tăi că adesea este
mai bine să nu vorbească deloc.

Învață-i pe copiii tăi să muncească

Când vine vremea, învață-i valoarea muncii din greu: „Du-te la furnică,
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 74
leneșule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, și înțelepțește-te! Ea n-are
nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuși își pregătește hrana vara
și strânge de-ale mâncării în timpul secerișului” (Proverbe 6:6-8).
Aproape oricine va lucra din greu sau va părea să lucreze din greu atunci
când îl privește șeful lui. Dar furnica va lucra din greu chiar și fără suprave-
ghetor. Copiii tăi vor lucra dacă vei sta lângă ei cu un bici. Dar oare vor lucra
dacă nu vei sta lângă ei? Va trebui ca ei să învețe să lucreze din proprie iniția-
tivă dacă vor să aibă succes în viață.
De asemenea, trebuie să fie învățați cum să elaboreze planuri. Furnica știe
să-și pregătească hrana vara, în așteptarea iernii. Știu copiii tăi să facă pla-
nuri și să lucreze pentru nevoile viitoare? Aceasta este o altă lecție vitală pe
care niște părinți înțelepți trebuie s-o predea copiilor lor.
Altfel, când vor fi mari, copiii tăi vor fi niște trântori.
Până când vei sta culcat, leneșule [trântorule]?
Când te vei scula din somnul tău?
Să mai dormi puțin, să mai ațipești puțin,
să mai încrucișezi puțin mâinile ca să dormi!...
Și sărăcia vine peste tine ca un hoț,
și lipsa ca un om înarmat (Proverbe 6:9-11).
Un trântor este un leneș. Sau, am putea spune că trântorul este o persoană
obișnuită cu prea multe scuze, cu prea multe refuzuri și prea multe amânări.
El tărăgănează, amână de pe o zi pe alta, folosește tactica tragerii de timp. El
face ce-i place și amână ce i se pare neplăcut. Dar el va suferi foame, sără-
cie și eșec. El pierde recolta de mâine pentru plăcerea de azi. El dorește să
aibă, dar nu vrea să muncească. Sămânța eșecului său este propria lui trân-
dăvie. Este unul dintre cele mai mari cusururi posibile. Părinții nu trebuie să
permită copiilor lor să ajungă leneși și trândavi.
Pe de altă parte, persoana care caută să muncească își va câștiga traiul, va
avea belșug de mâncare și va câștiga respect. „Dacă vezi un om iscusit în lu-
crul lui, acela poate sta lângă împărați, nu lângă oamenii de rând” (22:29).
„Cine lucrează cu o mână leneșă sărăcește, dar mâna celor harnici îmbogă-
țește. Cine strânge vara este un om chibzuit, cine doarme în timpul seceri-
șului este un om care face rușine” (10:4-5). Învață-i pe copiii tăi aceste lecții.

Învață-i pe copiii tăi cum să administreze banii

Odată ce copiii tăi lucrează, au nevoie să învețe cea de a noua lecție: cum
să administreze banii cu înțelepciune. Proverbe 3:9-10 spune: „Cinstește pe
Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci
grânarele îți vor fi pline de belșug și teascurile tale vor geme de must”.
Cu alte cuvinte, dacă ești generos cu Dumnezeu, și El va fi generos cu ti-
75 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
ne. Prin urmare, onorează-L pe Domnul cu banii tăi. Aceasta este cea dintâi
regulă a unei administrări financiare înțelepte. Primele roade îi aparțin Dom-
nului. Și nu numai primele roade, ci și tot ce avem trebuie folosit spre glo-
ria lui Dumnezeu. De aceea, dacă dorești ca fiii și fiicele tale să cunoască
plinătatea binecuvântării lui Dumnezeu, învață-i cum să dăruiască cu gene-
rozitate lui Dumnezeu și cum să-și folosească resursele pentru a-L onora.
Aceasta este în capul listei lecțiilor pozitive despre bani – ar trebui să-i
folosim ca să-L onorăm pe Domnul. Sunt multe alte lecții pozitive.
Generozitatea este o linie de conduită financiară mai înțeleaptă decât ava-
riția sau zgârcenia (11:24-26). Bunătatea față de cei săraci declanșează bine-
cuvântările Domnului (19:17; 22:9). Și (așa cum am discutat mai sus) cel
înțelept muncește din greu și face planuri pentru viitor (10:4-5).
Există și lecții negative. Proverbe 15:27, de exemplu, arată nesocotința
căutării câștigului financiar prin mijloace rele: „Cel lacom de câștig își tul-
bură casa, dar cel ce urăște mita va trăi”. Proverbe 6:1-5 descrie pericolele
participării cu prieteni sau străini la proiecte de îmbogățire rapidă.
Iată alte lecții: „Nu te chinui ca să te îmbogățești” (23:4). „Cine se încrede
în bogății va cădea” (11:28). „Cine asuprește pe sărac ca să-și mărească avu-
ția va trebui să dea și el altuia mai bogat și va duce lipsă” (22:16).
Să observăm că Scriptura leagă în mod repetat adevărul moral de princi-
piile financiare. Modul în care își administrează cineva banii este o chesti-
une morală și spirituală. Asigură-te că copiii tăi înțeleg lucrul acesta.

Învață-i pe copiii tăi să-și iubească aproapele

În fine, învață-i pe copiii tăi să-și iubească aproapele. Învață-i să pună preț
pe bunătate, amabilitate, îndurare și compasiune:
Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea,
când poți s-o faci [când stă în puterea mânii tale să faci așa].
Nu zice aproapelui tău: Du-te și vino iarăși;
îți voi da mâine!
când ai de unde să dai.
Nu gândi [plănui] rău împotriva aproapelui tău,
când locuiește liniștit lângă tine
[căci locuiește lângă tine pentru mai multă siguranță]
(Proverbe 3:27-29).
Porunca de a-ți iubi aproapele a fost o teză fundamentală a Legii lui Moi-
se: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Eu sunt Domnul” (Levitic
19:18).
Pe timpul lui Iesus, unii rabini au atenuat această lege, spunând că ea se
aplică aproapelui, dar nu și dușmanului. Versiunea lor în privința acestui
 Învață-i înțelepciunea pe copiii tăi 76
principiu era: „Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău” (Ma-
tei 5:43). Dar Iesus a subliniat că porunca se aplică și dușmanilor, căci chiar
și Dumnezeu este îndurător față de cei răi (Matei 5:44-48). Ai realizat oare
faptul că principiul iubirii dușmanilor tăi e de asemenea o parte din înțelep-
ciunea consemnată în Proverbe? Proverbe 25:21-22: „Dacă este flămând
vrăjmașul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea. Căci
făcând așa, aduni cărbuni aprinși pe capul lui, și Domnul îți va răsplăti”.
„Cărbunii aprinși” adunați pe capul lui se referă la mustrările lui de conști-
ință. Dacă ești bun față de un dușman, iar focul din propria lui conștiință o
topește, făcându-l să-ți arate bunătate, îți vei fi făcut un prieten dintr-un duș-
man. Ar trebui să-i înveți pe copiii tăi, prin învățătură și prin exemplu, să se
poarte în felul acesta cu dușmanii lor. Căci dușmanii noștri sunt în același
timp aproapele nostru, iar Scriptura ne poruncește limpede să-i iubim.
Iesus a zis că porunca iubirii aproapelui cuiva este a doua ca importanță
din toată Legea (Matei 22:39). Cea mai mare poruncă, desigur, este Deute-
ronom 6:5: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot
sufletul tău și cu toată puterea ta”. Toată Legea și Profeții depind de aceste
două porunci.
Să observăm că aceleași două principii sunt cel dintâi și cel din urmă din-
tre cele zece pe care le-am înșirat aici: Teme-te de Dumnezeu și iubește-ți
aproapele. Tot ce se află între ele consolidează și amplifică aceste principii.
Învață-i pe copiii tăi aceste principii, și când vor ajunge mari vor fi înțelepți.
Aceasta este datoria părinților. Dacă tu ca părinte nu reușești să-ți înveți
copiii să se teamă de Dumnezeu, diavolul îi va învăța să-L urască pe Dum-
nezeu. Dacă nu reușești să-i înveți să-și păzească mintea, diavolul îi va învă-
ța să aibă o minte stricată. Dacă nu reușești să-i înveți să asculte de părinți,
diavolul îi va învăța să se revolte și să frângă inima părinților. Dacă nu reu-
șești să-i înveți să-și selecteze cu grijă prietenii, diavolul va alege prieteni
pentru ei. Dacă nu reușești să-i înveți să-și țină poftele în frâu, diavolul îi va
învăța cum să-și satisfacă poftele. Dacă nu reușești să-i înveți să se bucure
de soțul lor, diavolul îi va învăța să-și distrugă căsnicia. Dacă nu reușești
să-i înveți să vegheze asupra vorbelor lor, diavolul le va umple gura cu cu-
vinte murdare. Dacă nu reușești să-i înveți să muncească, diavolul va face
din lenevia lor o unealtă a iadului. Dacă nu reușești să-i înveți să se descurce
cu banii, diavolul îi va învăța să-i toace pe o viață de excese. Și dacă nu reu-
șești să-i înveți să-și iubească aproapele, diavolul îi va învăța să se iubească
numai pe ei înșiși. Noi avem o mare responsabilitate față de această genera-
ție și următoarea.
77 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR