7

Rolul tatălui

Bărbaților, iubiți-vă nevestele.

– Efeseni 5:25

Lăsând la o parte dedicarea fundamentală lui Cristos a părinților, cea mai

importantă bază pentru succesul ca părinți este o căsnicie sănătoasă, care să
graviteze în jurul lui Cristos.
Îmi dau seama că o afirmație ca aceasta poate fi descurajatoare pentru
mulți cititori, pentru că atât de mulți se străduiesc astăzi să fie părinți buni în
familii cu un singur părinte, sau în familii în care numai un soț este credin-
cios.
Dacă te afli în una din aceste situații, nu dispera. Situația nu este fără ie-
șire, atâta vreme cât cel puțin un părinte se va angaja să-și crească copiii în
învățătura și mustrarea Domnului. Este cu siguranță greu pentru un singur
părinte să lucreze de unul singur (și de obicei și mai greu când acel părinte
trebuie să facă față și contraexemplului dat de celălalt părinte), dar firește că
nu este o situație fără ieșire în ambele cazuri, pentru că Însuși Dumnezeu e
gata să satisfacă nevoia.
El nu i-a uitat pe acei părinți singuri sau pe copiii proveniți din căsnicii
destrămate. El este „Tatăl orfanilor [și] apărătorul văduvelor” (Psalmul 68:
5). Cu alte cuvinte, El îi sprijină pe orfani și pe văduve cu o îndurare și bună-
tate specială. „Domnul ocrotește pe cei străini, sprijinește pe orfan și pe vă-
duvă” (Psalmul 146:9). Însăși natura Lui îi cere să fie prieten pentru cei fără
prieteni și să acopere nevoile celor nevoiași. Părinții singuri se pot baza pe
afecțiunea Lui și își pot găsi refugiu în bunătatea Lui fără margini.
Dar e limpede că un cămin cu un singur părinte nu este idealul lui Dum-
nezeu pentru familie. Planul Său pentru familii implică atât mamă, cât și tată.
Rolul tatălui este atât de crucial, că în vremea Vechiului Testament, dacă mu-
rea un bărbat, văduva lui trebuia să se căsătorească cu ruda cea mai apropi-
ată (Deuteronom 25:5). Prototipul familiei descris în Scriptură prevede ca
ambii părinți să-și facă partea în ascultarea de Dumnezeu, îmboldiți să lucre-
ze împreună de dedicarea lor reciprocă, cu o dragoste profundă centrată asu-
pra lui Cristos ca liantul care ține totul împreună. De aceea, cea mai mare
parte a învățăturii despre viața de familie din Scriptură presupune prezența
112 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
a doi părinți, dedicați amândoi lui Cristos. Și, după modelul biblic, căsătoria
este de aceea centrul de interes și fundamentul căminului.
Familiile din ziua de astăzi au tendința de a-și focaliza atenția asupra co-
piilor. Totul se mișcă în jurul copiilor. Activitățile copiilor, relațiile și intere-
sele lor tind să umple ordinea de zi a familiei. Dar planul lui Dumnezeu pen-
tru familie este ca ea să fie în primul rând cristocentrică, apoi centrată asupra
căsătoriei, relația dintre soț și soție având prioritate în fața tuturor celorlalte
relații din cămin, părinții, și nu copiii, fiind cei care determină ordinea de zi
a familiei.
Iată de ce în ambele pasaje în care apostolul Paul s-a ocupat de familie
(Coloseni 3:18-21 și Efeseni 5:22-6:4), el și-a început instrucțiunile cu în-
demnuri adresate soților și soțiilor. În ambele pasaje, ordinea pe care o ur-
mează el este aceeași:
 Soții, fiți supuse soților voștri (Coloseni 3:18; Efeseni 5:22-24).
 Soților, iubiți-vă soțiile (Coloseni 3:19; Efeseni 5:25-33).
 Copii, ascultați de părinții voștri (Coloseni 3:20; Efeseni 6:1-3).
 Părinți, nu vă provocați copiii la mânie (Coloseni 3:21; Efeseni
6:4).
În ambele pasaje, apostolul continuă și să-i instruiască pe servitori să se
supună stăpânilor lor, iar contextul sugerează că avea în vedere, în primul
rând, servitori care se ocupau de casă (deși principiul supunerii se aplica, de-
sigur, oricărui fel de servitor sau angajat). Ce făcea Paul în aceste două pasa-
je vitale era să expună planul lui Dumnezeu pentru modul cum trebuia să
funcționeze familia.
Iar tema care se întinde ca un fir roșu este supunerea. Trebuie să existe o
supunere reciprocă între toate părțile: întreaga familie supunându-se condu-
cerii tatălui; tatăl supunându-se el însuși în dragoste îndeplinirii nevoilor de
bază ale soției; copiii supunându-se autorității părinților; și chiar părinții su-
punându-se nevoilor copiilor prin furnizarea unei educații și povățuiri pline
de iubire și fără să-i provoace la mânie. Supunerea este principiul călăuzitor
pe toată linia: „Supuneți-vă unii altora în frica lui Cristos” (Efeseni 5:21).
În acest studiu al creșterii copiilor am urmat instrucțiunile apostolului, în-
cepând cu copiii și deplasându-ne în direcție opusă. Am examinat mai întâi
datoria copiilor de a se supune părinților. Apoi am examinat datoria părinți-
lor de a evita exasperarea copiilor lor. Acum ne ocupăm de rolul soțului.
Instrucțiunile apostolului date soților sunt simple: Iubiți-vă soțiile. Iubi-
ți-le așa cum a iubit Cristos Biserica. Alintați-le. Cinstiți-le. Protejați-le. Ser-
viți-le. Conduceți-le. Tu ești capul soției în același sens în care Cristos este
capul Bisericii.
 Rolul tatălui 113

Înțelesul iubirii
Dacă am cere multor soți creștini să-și sintetizeze datoria lor biblică în
cămin, ei vor spune: „conducere”. Dar Scriptura spune altceva: „iubire”.
Nu este nicio îndoială asupra faptului că planul lui Dumnezeu pentru soți
include și aspectul conducerii. Dar e o conducere care decurge din iubire și
care este totdeauna temperată de o afecțiune tandră și iubitoare. E cu sigu-
ranță adevărat că soțul este capul soției. Dar, după cum vom vedea, „a fi
cap”, în termeni biblici, nu înseamnă numai autoritate. Ea nu include nici
măcar felul de autoritate pe care mulți soți doresc să-l impună familiilor lor.
Nu e mentalitatea de tip adu-mi-imediat-papucii-de-casă pe care mulți băr-
bați o transmit soțiilor și copiilor lor. Nu este o atitudine de tip rege-al-mu-
șuroiului. Soțul nu trebuie să fie un mic tiran. Rolul său de cap iubitor, pro-
tector este cel mai bine personificat de Cristos, care a preluat rolul de servi-
tor pentru a spăla picioarele discipolilor Săi.
Încă o dată, tema discutată în Efeseni 5:22-6:4 este supunerea, și nu e lip-
sit de importanță faptul că instrucțiunile apostolului pentru tați vin la numai
două versete distanță de apelul său la supunere reciprocă. Versiunea New
American Standard Bible redă astfel versetul 21: „Fiți supuși unul altuia în
teama de Cristos”. Aceasta este o poruncă universală, adresată tuturor creș-
tinilor, în orice context.
Tații nu fac excepție de la această regulă. Iubirea pe care trebuie să le-o
arate soțiilor implică supunere. Ea este înfrumusețată și caracterizată de blân-
dețe, tandrețe, slujire. E o dragoste umilă de servitor ca cea a lui Cristos.
Mai mult, ca să lărgim puțin contextul, tema mai amplă a acestei secțiuni
din Efeseni 5 este despre ce înseamnă să fim umpluți de Spirit [Duh]. Ver-
setul 18 spune: „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotri-
vă, fiți plini de Duh [literal și în versiunea engleză: fiți umpluți de Spirit]”.
De ce leagă apostolul Paul ideea beției de gândul umplerii cu Spirit? Răspun-
sul nu este (așa cum ar sugera unii) faptul că a fi umplut cu Spirit înseamnă
a fi ca beat. Persoana umplută cu adevărat de Spirit nu e una care își pierde
controlul facultăților ei, acționează dezordonat sau se lasă în voia unor cri-
ze de râs. Spre deosebire de ce cred mulți astăzi, Scriptura nu descrie nicio-
dată comportamentul unuia umplut de Spirit ca fiind excesiv sau nestăpânit.
De fapt, tocmai ideea de stăpânire este esențială pentru ceea ce vrea apos-
tolul să spună aici. O persoană umplută cu vin e stăpânită literalmente de
vin. Este, cum se spune, „sub influența alcoolului”. Tot așa, o persoană um-
114 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
plută cu Spirit e stăpânită, sub controlul și sub influența Spiritului Sfânt. Gân-
durile, acțiunile ei, felul cum se poartă cu alții sunt toate guvernate și mo-
delate de controlul exercitat de Spiritul Sfânt.
Cum arată un comportament ținut sub control de Spiritul Sfânt? Apostolul
Paul îl descrie astfel: „Vorbind unii altora cu psalmi, cu imnuri și cu cântări
spirituale, cântând și aducând din inimă laudă Domnului, mulțumind totdeau-
na lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în numele Domnului nostru
Iesus Cristos, supunându-vă unii altora în teamă de Cristos” (Efeseni 5:19-
21, NKJV). Să observăm repetarea cuvintelor „unii altora”. El începe cu „vor-
bind unii altora” și sfârșește cu „supunându-vă unii altora”. Între acestea, el
descrie un suflet care se află în armonie cu Domnul și total mulțumitor pen-
tru orice întorsătură a Providenței. El zugrăvește un om a cărui inimă și min-
te sunt atât de mult predate stăpânirii Spiritului Sfânt, încât de pe buze i se re-
varsă o vorbire edificatoare, iar din inimă îi curge o supunere iubitoare. Cu
alte cuvinte, omul umplut de Spirit este unul care vorbește ca să edifice, care
cântă laudă lui Dumnezeu din adâncul inimii, care mulțumește lui Dumnezeu
pentru toate lucrurile și care se supune altora în teamă de Dumnezeu.
Supunerea pregătește terenul pentru instrucțiunile date de Paul soților:
„Iubiți-vă soțiile”. Iubirea la care cheamă el este o iubire supusă, umplută de
Spirit. Acest tip de iubire e de fapt incompatibilă cu felul dominator și po-
runcitor în care mulți soți încearcă să-și afirme drepturile de cap al familiei.
1 Corinteni 13 conține cea mai profundă descriere biblică a iubirii: „Iubi-
rea rabdă îndelung și este bună; iubirea nu invidiază; iubirea nu se afișează,
nu se umflă de mândrie; ea nu se poartă grosolan, nu-și caută foloasele, nu
se lasă provocată, nu se gândește la rău; ea nu se bucură în nelegiuire, ci se
bucură în adevăr; suportă totul, crede totul, speră totul, îndură totul. Iubirea
nu eșuează niciodată” (v.4-8, NKJV).
Să observăm că accentul cade pe totala lipsă de egoism a iubirii – pe bu-
nătatea ei, pe delicatețea ei, pe refuzul ei de a căuta binele propriu, pe grija
ei pentru bunăstarea obiectului ei. Toate aceste elemente sunt aspecte esen-
țiale ale virtuții la care ne cheamă Paul când poruncește soților să-și iubească
soțiile. Să observăm, de asemenea, că apostolul apelează la verbe, nu la ad-
jective, pentru a descrie iubirea. El începe și sfârșește descrierea iubirii cu
verbe active („rabdă îndelung... se bucură... suportă... crede... speră... îndu-
ră”). Iubirea este activă, nu pasivă, iar cel care iubește cu adevărat își va de-
monstra iubirea prin ceea ce face pentru obiectul iubirii sale, nu cerând ceea
ce crede că ar trebui să se facă pentru el.
Soțul care crede că Dumnezeu a predestinat în așa fel familia, încât soția
să fie la cheremul lui, este retrograd. El trebuie s-o iubească și s-o servească.
Tatăl care vede în soție și copii bunuri personale, aflate sub comanda lui, are
 Rolul tatălui 115
o noțiune deformată despre responsabilitatea pe care o are de cap al famili-
ei. A fi cap al familiei înseamnă, în primul rând, să-i servești, să-i ocrotești
și să-i asiguri mijloacele de trai. Pe scurt, datoria lui este iubirea – și tot ce
se cuprinde în acest cuvânt.
În conceptul de cap al familiei se ascund câteva lecții cruciale despre mo-
dul cum funcționează iubirea.

Modul de a iubi
Să observăm mai întâi de toate că întreaga concepție privind calitatea so-
țului de cap al familiei este o comparație cu Cristos. Calitatea soțului de cap
al soției e asemănată cu calitatea lui Cristos de Cap al Bisericii: „Bărbatul
este capul nevestei, după cum și Cristos este capul Bisericii” (Efeseni 5:23).
De aceea, iubirea soțului pentru soție trebuie să fie ca a lui Cristos pentru Bi-
serică:
Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Cristos Biserica și S-a dat pe Sine
pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,
ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată sau zbârcitură,
sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. Tot așa trebuie să-și iu-
bească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iu-
bește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește,
îl îngrijește cu drag, ca și Cristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale
trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui. „De aceea va lăsa omul
pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un sin-
gur trup”. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Cristos și despre Biserică).
Încolo, fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă
de bărbat. (Efeseni 5:25-33, s.n.)
Este semnificativ fără îndoială faptul că apostolul acordă mai mult timp
și spațiu instrucțiunilor pentru soți decât pentru oricare alt membru al fami-
liei. În instrucțiunile lui pentru punerea la punct a vieții în cămin, cele pen-
tru soți nu sunt întâmplătoare. E un principiu cheie, esențial, și este vital ca
soții să înțeleagă importanța acestui pasaj: Iubirea lui Cristos pentru Biseri-
că este modelul pentru iubirea soțului față de soție. Paul evidențiază patru
aspecte ale acestei iubiri.

Este o iubire care se sacrifică

Mai întâi de toate, așa cum am subliniat de la început, iubirea soțului pen-
tru soție nu trebuie să fie un fel de iubire dominatoare, ci o iubire care se sa-
crifică pe sine.
Este același tip de iubire pe care Cristos a avut-o față de Biserică. Și cum
116 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
și-a arătat El iubirea? „El S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). Fapte
20:28 se referă la Biserică ca la „Biserica Domnului pe care a câștigat-o cu
însuși sângele Său”. Sacrificiul lui Cristos este însăși chintesența a ceea ce
cere iubirea. 1 Ioan 3:16 spune: „Noi am cunoscut iubirea Lui prin aceea că
El și-a dat viața pentru noi”. Iesus Însuși a spus: „Nu este mai mare dragoste
decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi” (Ioan 15:13).
Ioan Gură-de-Aur, un mare predicator al Bisericii Primare, a adresat aces-
te cuvinte soților care ar fi fost tentați să afle măsura exactă a supunerii pe
care să o aștepte din partea soțiilor lor:
Pleacă-ți urechea la măsura dragostei. Râvnești ca soția ta să-ți fie supusă, așa
cum și Biserica îi este lui Cristos? Îngrijește-o atunci, cum și Cristos îngrijește
Biserica. Da, chiar de va fi nevoie să-ți dai viața pentru ea, da, chiar de vei fi
tăiat în bucăți de zece mii de ori, da, chiar de va fi să înduri orice suferințe pen-
tru ea, nu te da îndărăt. Și chiar dacă ar trebui să treci prin toate acestea, totuși,
nici chiar atunci nu vei fi făcut nimic ca și Cristos. Căci tu le vei fi făcut pen-
tru cineva de care ești deja legat, dar El pentru una care I-a întors spatele și
L-a urât. În același fel deci cum a pus-o la picioarele Lui pe ea, care I-a întors
spatele, care L-a urât, L-a lovit, L-a disprețuit, nu prin amenințări, nici prin
violență, nici prin teroare sau altceva de felul acesta, ci prin afecțiunea Lui
neobosită, așa să te porți și tu cu soția ta. Da, chiar dacă ai vedea-o uitându-se
de sus la tine, disprețuitoare, batjocoritoare, totuși, prin marea ta considerație
pentru ea, prin afecțiune, prin bunătate, vei putea s-o pui la picioarele tale...
Da, chiar dacă ar trebui să suferi ceva din cauza ei, n-o ține de rău, căci nici
Cristos n-a făcut aceasta.1
Ce minunată meditație! Câtor bărbați nu le place să fluture prin fața soții-
lor versetul din Efeseni 5:22: „Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri”! To-
tuși, câți dintre aceiași bărbați sunt dispuși să îndeplinească tot ce se cere din
partea lor în versetele 25-33?
Fără să folosească de fapt cuvântul „a iubi”, apostolul Petru descrie iubi-
rea soțului pentru soția lui: „Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu
înțelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca
unele care vor moșteni împreună cu voi harul vieții” (1 Petru 3:6).
Să observăm că și Petru confirmă rolul de supunere al soției. În versetul
6, el spune: „Ca Sara, care asculta pe Avraam și-l numea domnul ei”. Nu
cu mult timp în urmă, un tânăr care se logodise a luat legătura cu un prieten
al meu pentru a i se da câteva sfaturi. Logodna lui era în pericol, spunea el,
pentru că, într-o discuție avută cu viitoarea sa soție, i-a indicat acesteia 1 Pe-
tru 3:6, cerându-i să-l numească „domn” [de fapt, el prefera redarea „stăpân”
din New International Version]. Ea s-a opus, spunându-i că nu credea că ver-
setul însemna că soțiile trebuie să li se adreseze în mod literal soților ca
 Rolul tatălui 117
„domn și stăpân”. Tânărul l-a contactat pe prietenul meu pentru a i se da un
sfat dacă să rupă logodna sau să-i dea timp să învețe „supunerea biblică co-
rectă”.
Prietenul meu i-a arătat că 1 Petru 3:6 nu le cheamă pe soții la o supunere
servilă. O privire asupra textului din Geneza 18:12 scoate în evidență faptul
că atunci când Sara l-a numit pe Abraham „domnul meu”, o făcea la persoa-
na a treia. Nimic nu sugerează că ea i s-a adresat în felul acesta și, cu sigu-
ranță, nu există nicăieri în Biblie vreo poruncă care să le ceară soțiilor să li
se adreseze soților lor ca unui superior. Ca un soț să insiste pe acest fel de
omagiu verbal din partea soției înseamnă să nu priceapă nimic din ce spune
Petru acolo. Instrucțiunile lui Petru pentru soț în 1 Petru 3:7 subliniază fap-
tul că soția este o co-moștenitoare a grației [harului] vieții – deci e egală, din
punct de vedere spiritual, cu soțul, în fața lui Dumnezeu, și nu este servi-
toarea personală a soțului.
Prietenul meu i-a sugerat tânărului că poate ar trebui să rupă logodna,
pentru binele viitoarei sale soții, până când el însuși va înțelege mai bine felul
în care trebuie soții să se poarte cu soțiile lor.
Relația cap-supus nu se referă la superioritate și inferioritate. Multe soții
sunt de fapt mai înțelepte, mai inteligente, mai bine informate, mai clare în
exprimare și cu mai mult discernământ decât soții lor. Totuși, Dumnezeu a
rânduit familia în așa fel, încât soțul să fie cap, și aceasta nu din cauză că so-
ția îi datorează automat soțului ei respectul servil ca o ființă inferioară lui,
căci ea nu trebuie tratată ca ființă inferioară soțului, ci ca o co-moștenitoare.
Motivul ordinii divine este faptul că soția e vasul mai slab, iar soțul îi dato-
rează prin urmare sacrificiu și protecție.
Cu alte cuvinte, în ceea ce-i privește pe soți, rolul de cap al familiei ar tre-
bui privit ca ceva care incumbă o responsabilitate mai mare, nu privilegii
mai mari. La baza conceptului biblic de cap stă disponibilitatea de sacrifi-
care a propriilor privilegii. Un soț care nu se împacă cu această idee nu-și va
exercita cum se cuvine rolul de cap al familiei.
Îmi place să rezum natura sacrificială a iubirii soțului prin aceste trei cu-
vinte:
Considerație. „Trăiți cu soțiile voastre în bună înțelegere”, spune Petru în
versetul 7 (NASB). El vorbește despre a avea considerație. Este exact opusul
mentalității primitive, pe care o susțin unii și astăzi. E o atitudine incompati-
bilă cu felul de masculinitate exagerată, independentă, mândră și preocupată
de sine despre care mulți par să creadă că personifică adevărata virilitate. Ea
cere înțelegere, sensibilitate și împlinirea nevoilor soției tale. Implică un
efort sincer de a-i înțelege sentimentele, temerile, anxietățile, grijile, năzuin-
țele, visele și dorințele. Pe scurt, soții trebuie să aibă considerație.
118 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
Problema se reduce adesea la ascultare. Soțul trebuie să înțeleagă inima
soției. Cum poate el să-și exprime o iubire de sacrificiu care îi împlinește
nevoile, când el nu are nici cea mai vagă idee despre aceste nevoi? Aceasta
este de fapt o luptă pentru cei mai mulți bărbați. Nu ne vine ca ceva firesc.
Ca și copiii noștri, ne luptăm împotriva propriilor noastre tendințe păcătoase
și a dorințelor egoiste. Dar Dumnezeu ne cheamă să fim în familia noastră
modele de iubire care se sacrifică, și aceasta începe cu faptul de a fi atenți,
de a avea considerație.
Cavalerism. Soția este „vasul mai slab”, după cum spune Petru. În ce
sens sunt femeile mai slabe? Lucrul acesta se referă, în primul rând, la
domeniul fizic. Femeile sunt, din punct de vedere fizic, mai slabe decât
bărbații. De-sigur, există fără îndoială cupluri în care soția este mai puternică
din punct de vedere fizic decât bărbatul. Dar lucrul acesta este neobișnuit, și
eu cred că principiul se aplică și în cazurile excepționale. Soțul trebuie să-și
trateze so-ția cu un cavalerism plin de blândețe. El poate face acest lucru în
mii de fe-luri, de la a-i deschide ușa până la a muta mobila și a face munca
grea din jurul casei.
Un soț iubitor nu-i va spune soției sale: „După ce schimbi roata la mașină,
o să te duc la magazin”. Noi le servim cu forța noastră fizică. Le tratăm ca
pe vasul mai slab, arătându-le un respect deosebit în acele situații în care sunt
în dezavantaj din cauza slăbiciunii fizice. 1 Petru 3:7 sugerează, de fapt, că
Dumnezeu le-a hărăzit pe femei să fie sub protecția unui bărbat, beneficiind
de puterea lui. Și faptul de a ne servi soțiile prin împrumutarea forței noas-
tre este una dintre multele căi principale de a le arăta o iubire cristică ce se
sacrifică.
Comuniune. Trebuie să ne privim soțiile ca „unele care vor moșteni îm-
preună cu [noi] harul vieții”. Bărbații și femeile pot fi inegali din punct de
vedere fizic, dar sunt egali din punct de vedere spiritual. Tratează-ți soția ca
egala ta din punct de vedere spiritual. În timp ce te preocupă în mod legitim
sarcina conducerii spirituale în căminul tău, nu uita de responsabilitatea co-
muniunii cu soția ta, înaintea lui Dumnezeu, ca niște co-moștenitori ai gra-
ției Sale. Rolul tău de lider al ei nu înseamnă că-i ești superior. Amândoi sun-
teți total dependenți de grația divină și sunteți împreună moștenitori ai aces-
tei favori nemeritate.
În Cântarea Cântărilor, soția spune despre soțul ei: „Așa este iubitul meu,
așa este prietenul meu” (5:16). Îmi place această expresie. Ea se bucură în
iubirea ei pentru el, dar ceea ce o face să vibreze nu este doar dăruirea lui
romantică. Nu masculinitatea lui și nu calitățile lui de conducător îi fac ini-
ma să cânte. Atunci, ce? Ea se bucură că el îi e prieten. Acesta este felul de
relație pe care ar trebui să-l cultive un soț. E un sentiment profund de împăr-
 Rolul tatălui 119
tășire intimă și egală a unor lucruri spirituale. Este o comuniune împreună ca
nicio altă relație de pe pământ.
Iată un mod simplu de a rezuma iubirea care se sacrifică: Soțul umplut de
Spirit își iubește soția nu pentru ceea ce poate face ea pentru el, ci din cauza
a ceea ce poate face el pentru ea. Exact așa operează iubirea lui Cristos. El
ne iubește nu pentru că ar exista în noi ceva care să-L atragă, nu pentru că ar
avea vreun câștig iubindu-ne, ci pur și simplu pentru că S-a hotărât să ne
iubească și pentru că Îi place să reverse asupra noastră favoarea Sa.
Îți dai seama că iubirea este un act de voință, nu un sentiment? Generația
noastră tinde să descrie iubirea ca pe un sentiment involuntar. Prin urmare,
mulți dintre cei care au impresia că au încetat să mai iubească cred în mod
greșit că nu pot face nimic în această privință, așa că renunță la căsnicia lor.
Dar aceasta este dovada că iubirea e un act de voință: Scriptura ne porun-
cește să iubim. Dumnezeu îi cheamă pe soți la o iubire deliberată, voluntară,
nu la un sentiment asupra căruia nu au niciun fel de control.
Iubirea nu este numai un sentiment. E o dedicare pentru bunăstarea obiec-
tului ei. Este un devotament voluntar. El implică sacrificiu, considerație, ca-
valerism, comuniune, curtoazie, angajament și toate celelalte lucrurile des-
pre care vorbim. Toate acestea sunt reacții voluntare. Pentru un soț, faptul
de a declara solemn că nu-și poate iubi soția înseamnă revoltă fățișă împotri-
va poruncii lui Dumnezeu.
Nu este o chestiune de merit. Iubirea nu e ceva ce trebuie câștigat de dră-
gălășenia obiectului ei. Noi cu siguranță n-am făcut nimic ca să merităm
iubirea lui Cristos. El ne-a iubit în ciuda lipsei noastre de atracție. Iubirea
Lui pentru noi seamănă cu iubirea lui Osea, a cărui soție s-a pângărit ca pros-
tituată. Iar când desfrâul ei a atins cea mai joasă treaptă și ea a fost prezenta-
tă ca marfa în târgul de sclavi, Osea însuși a cumpărat-o și a adus-o acasă
(Osea 3:1-3). El nu a făcut lucrul acesta pentru că ar mai fi rămas în ea ceva
curat, plăcut, grațios și fermecător, ci pentru că era hotărât în inima lui s-o
iubească. Dumnezeu a iubit Israelul în același fel, în pofida infidelității aces-
tuia. Și Cristos își iubește Biserica în același fel, dăruindu-i afecțiunea Sa și
sacrificându-Se pentru viața ei încă pe când ea se afla în păcat. Aceasta este
iubirea care se sacrifică total și complet.
Iubirea lui Cristos pentru noi nu este una care caută să ne tiranizeze. E o
iubire care caută să ne împlinească nevoile, să ne înțeleagă și să ne asigure
tărie. Este o iubire care se sacrifică. E exact tipul de iubire pe care fiecare
soț o datorează soției sale. Și orice bărbat care vrea să se supună lui Dumne-
zeu poate, prin puterea Spiritului lui Dumnezeu, să strângă acest fel de iubire
pentru soția lui, indiferent de ceea ce poate crede că este antipatic la soția sa.
120 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
Această iubire e un rod al Spiritului Sfânt. O iubire care servește și se sacri-
fică este deci rezultatul natural al faptului de a fi umplut de Spirit.

Este o iubire purificatoare

Iubirea care li se poruncește soților s-o aibă pentru soțiile lor este și ea
una care caută și apără puritatea obiectului ei. „Cristos a iubit Biserica și
S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățat-o prin botezul
cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită
[glorioasă], fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și
fără prihană” (Efeseni 5:25-27).
Aceasta este o imagine frumoasă, care sugerează că iubirea lui Cristos
pentru Biserică este ceva care îl determină să o facă pură și să o păstreze pu-
ră. El vrea să îmbrace Biserica în glorie. Cuvântul grec tradus „glorioasă” în
versetul 27 este endoxos și se referă la o splendoare de nedescris. Luca 7:25
folosește același cuvânt, tradus „[haine] somptuoase”.
El vorbește de o frumusețe pură, fără pată, pe care El o transmite Biseri-
cii. Este propria glorie a lui Cristos acordată Bisericii. E splendoarea sfințe-
niei și virtuții Sale – fără pată, fără zbârcitură, fără cusur.
Când un bărbat își iubește cu adevărat soția, puritatea ei ar trebui să fie
grija lui supremă. Nimeni n-ar dori vreodată să întineze o persoană pe care
o iubește cu adevărat. Tânărul care spune că-și iubește logodnica, dar dorește
să aibă relații sexuale cu ea înainte de căsătorie, nu este mânat deloc de iu-
bire. Aceasta e poftă pură. Iubirea onorează și ocrotește puritatea obiectului
ei.
Soțule, dacă îți iubești soția cu adevărat, vei urî tot ce o întinează. Tot ce
amenință să-i fure puritatea va deveni dușmanul tău de moarte. Și invers,
orice așa-zisă „iubire”, care îl trage pe un partener prin necurățenie, este o
iubire falsă.
Sunt uimit când văd câți bărbați își expun deliberat soțiile la filme și revis-
te porno sau la imagini indecente, crezând că e un mod îndreptățit de a-și în-
sufleți puțin relația amoroasă. Mi-a fost dat să aud un predicator (un om care
își spunea evanghelic!), într-un talk show de televiziune, lăudându-se că so-
ția i-a făcut abonament la Playboy și că citesc revista împreună. „Când a-
jungi la vârsta noastră”, spunea el cu mulțumire de sine, „ai nevoie de ceva
care să sfințească din nou interesul pentru latura sentimentală a vieții”. Omul
acela constituia o rușine pentru Numele lui Cristos și își dezonora soția în
aceeași măsură în care îl dezonora pe Domnul. Nu-mi pot imagina un băr-
bat care să-și iubească soția și care, în același timp, să vrea ca ea să fie ex-
pusă vreunui fel de ticăloșie sau murdărie, ca să nu mai vorbim de faptul că
el însuși se expune unei ispite nenecesare, oricare ar fi motivele. Acest fel
 Rolul tatălui 121
de activitate nu va oferi de bună seamă un ajutor pe termen lung unei relații
amoroase care scârțâie. Tot ce face este să întineze și să pângărească ambele
părți.
Soții n-ar trebui niciodată să-și inducă soțiile la vreun fel de păcat. Nu
există niciun motiv întemeiat ca s-o expună nelegiuirii. N-o antrena în ceva
care ar putea s-o ispitească, s-o necinstească ori s-o înjosească. N-o târî la
filme în care urechile să-i fie asaltate de impietate nejustificată. N-o duce la
vreo formă de distracție care ar putea s-o atragă la o poftă păcătoasă. N-o
irita și n-o amărî, ca să nu cadă în ispita mâniei. N-o ispiti în niciun fel. Fii tu
însuți un exemplu de puritate.
Mai presus de toate, dacă nu faci nimic altceva în viața soției tale, expu-
ne-o Cuvântului lui Dumnezeu. Fă să audă mereu Cuvântul lui Dumnezeu ca
să poată fi curățată zilnic de el. Tu servești ca preot în familia ta, și o parte
vitală a preoției tale este să păzești puritatea soției.
Uneori vin la mine soți care spun cam așa: „Nu știu ce n-a mers cum tre-
buie, dar, din senin, soția mea m-a părăsit pentru un alt bărbat”. Tristul ade-
văr este că dacă o femeie păcătuiește în felul acesta, acel moment nu e nicio-
dată începutul unui lucru care este în neregulă, ci e inevitabil sfârșitul unui
lucru care a fost mult timp în neregulă. Când o femeie își părăsește soțul, fap-
tul acesta este aproape sigur punctul culminant al unei lungi perioade de via-
ță păcătoasă. Dacă soțul ar fi păzit cu sârguință puritatea soției sale, așa cum
îi era responsabilitatea, probabil că n-ar fi fost prins niciodată pe picior gre-
șit într-un asemenea mod și ar fi putut să facă ceva ca s-o ferească de cădere.
Necesitatea protejării purității soțiilor noastre se amplifică într-o cultură
în care milioane de bărbați își trimit zilnic soțiile ca să muncească sub su-
pravegherea altcuiva, alături de câteva ispite foarte puternice. Soția își petre-
ce ziua într-un birou împreună cu alți bărbați bine îmbrăcați, de succes. Și ea
e îmbrăcată potrivit cu mediul de afaceri în care lucrează. Tot ce este în
birou arată mult mai bine decât ce vede acasă. Știu din mărturiile depuse de
oameni pe care i-am consiliat că acest fel de lucruri a fost punctul de plecare
al destrămării multor căsnicii.
Soții trebuie să fie atenți la aceste pericole și să le evite. De asemenea, ei
trebuie să se păstreze puri la locul de muncă. Bărbatul care flirtează cu se-
cretara lui sau cu alte femei nu-și onorează soția și îi pune în pericol și puri-
tatea, deoarece tot ce-l întinează pe el o va întina în final și pe ea.
1 Corinteni 13:6 spune că iubirea „nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură
de adevăr”. Iubirea adevărată nu poate găsi plăcere în nelegiuire, mai cu
seamă în felul de nelegiuire care întinează obiectul iubirii. Iubirea autentică
este preocupată de puritate. Iar soțul care își iubește cu adevărat soția consi-
122 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
deră un privilegiu, o onoare, o bucurie misiunea de a-i păzi puritatea. Ce bi-
necuvântare aduce o soție pură în viața lui!

Este o iubire care poartă de grijă

„Bărbații trebuie să-și iubească nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iu-
bește nevasta se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată
trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Cristos Biserica; pentru
că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oase-
le Lui” (Efeseni 5:28-30).
Ce înseamnă să-ți iubești soția ca pe corpul tău? De fapt, este un concept
simplu. Tu ai grijă de corpul tău. Dacă îi este rău, îl așezi în pat ca să se în-
sănătoșească. Dacă îi este foame, îl hrănești. Dacă îi este sete, îi dai ceva de
băut. Dacă s-a murdărit, îl cureți. Ai grijă de el în permanență – hrănindu-l,
îmbrăcându-l, înviorându-l și dându-i tot ce are nevoie. Și aceasta este însăși
esența iubirii pe care s-ar cuveni s-o arăți soției tale. Trebuie să fii preocu-
pat să-i satisfaci nevoile.
Comparația cu grija pentru corpul unui om este deosebit de potrivită în
căsătorie, din cauza modului în care a plănuit Dumnezeu să fie familia. Paul
continuă citind din Geneza, unde Dumnezeu a pus bazele familiei ca insti-
tuție: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de ne-
vasta sa, și cei doi vor fi un singur trup [o singură carne]” (Geneza 2:24, Efe-
seni 5:31).
Când un bărbat și o femeie se căsătoresc, ei devin una. Și unirea conjugală
se consumă în actul unirii fizice dintre soț și soție. Cei doi devin o singură
carne. Din acest moment, soțul ar trebui să știe că dacă nevoile soției nu sunt
împlinite, atunci nici nevoile lui nu sunt împlinite. El trebuie să-i arate ace-
eași grijă și atenție pe care le arată propriului corp.
În bucătăria noastră e agățat pe perete un tablou pe care scrie: „Dacă ma-
ma nu este fericită, atunci nimeni nu e fericit”. Principiul este cu siguranță
adevărat în căsnicie. Dacă soțul neglijează nevoile soției, va suferi în curând
pe pielea lui! Și pe drept cuvânt. Dacă vrei să fii un soț împlinit, trebuie să
ai o soție împlinită. Dacă îți dorești fericire și armonie în căsnicie, atunci
trateaz-o pe soția ta la fel cum te-ai trata pe tine însuți. Dacă vrei să fii un
tată împlinit, trebuie să ai copii împliniți.
Apostolul Paul spune: „Nimeni nu și-a urât vreodată trupul [carnea] lui”.
Pur și simplu nu este normal să te urăști. Până și oamenii care pretind că au
o părere proastă despre sine arată de fapt un soi de mândrie egoistă, nicide-
cum silă de ei înșiși. La urma urmelor, ei evită niște lucruri care i-ar putea
răni; mănâncă atunci când le este foame; au aceleași instincte de auto-conser-
vare ca oricare dintre noi. Ei nu se urăsc cu adevărat. De fapt, cei mai mulți
 Rolul tatălui 123
oameni care cred că nu au o părere prea bună despre ei își fac toate hatârurile
mai mult decât o persoană obișnuită.
Este normal să ai grijă de nevoile tale. Nu e nimic greșit în aceasta, cu
condiția să arătăm aceeași considerație față de ceilalți (Marcu 12:31). Cu
siguranță că atitudinea normală a unui soț față de soția lui ar trebui să inclu-
dă o purtare de grijă plină de iubire față de ea. Ceva nu este deloc în ordine
dacă soțul nu-și susține soția și nu are grijă de ea întocmai ca de propriul
corp. Perspectiva unui soț este îngrozitor de deformată dacă se gândește la
soția lui ca la bucătăreasa lui personală, la spălătoreasă, la cea care are grijă
de copii când este el plecat la serviciu, la partenera sexuală și la nimic altce-
va. E scandalos în special dacă o pune în locul susținătorului familiei. Ea
este o comoară dată de Dumnezeu, care trebuie să fie îngrijită, îndrăgită,
dezmierdată, care să fie un ajutor iubitor, să împlinească nevoia soțului de
dragoste, de companie, de intimitate fizică, de parteneriat și de prietenie, și
să fie mama copiilor lui. Soțul și soția sunt o singură carne. Este unirea per-
fectă pe pământ! Iar soțul care înțelege cu adevărat unirea cu soția lui se va
îngriji în mod firesc de soția sa, în același fel cum se îngrijește de sine însuși.
Acest principiu are o semnificație și mai profundă într-o căsnicie creștină.
Nu numai că soția este una cu soțul ei, dar ea e una și cu Cristos. În căsni-
cie, ea este una cu soțul; în salvare, ea e una cu Cristos. Prin urmare, modul
în care se poartă soțul cu ea reflectă modul în care Îl privește pe Domnul.
Iesus Însuși a spus:,Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lu-
cruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”
(Matei 25:40). Cu siguranță că acest principiu este valabil mai mult ca nicio-
dată într-o căsnicie creștină.
Apostolul subliniază toate acestea prin două cuvinte în Efeseni 5:29: ek-
trepho (hrănește) și thalpo (îngrijește cu drag).
Ektrepho mai este folosit doar o dată în Noul Testament, în Efeseni 6:4
(un verset care ne e deja familiar), unde este tradus: „creșteți-i”. Soții sunt
chemați să-și crească și să-și hrănească soțiile, pentru a le aduce la maturita-
te, într-un mod similar felului în care părinții își hrănesc și îngrijesc copiii.
Aceasta sugerează că el trebuie să aibă grijă de nevoile ei, s-o hrănească (atât
spiritual, cât și material) și s-o ajute să ajungă la maturitate spirituală. Lucrul
acesta subliniază nu numai responsabilitatea soțului de a fi capul de familie,
ci scoate în evidență și responsabilitatea lui de a-și asuma rolul de conduce-
re spirituală în familie.
Thalpo înseamnă literal „a încălzi cu căldura corpului”. Este o expresie
frumoasă, care subliniază intimitatea și tandrețea soțului față de soție. Cu-
vântul grec era folosit uneori pentru a descrie o pasăre care cuibărește și cu
acest înțeles apare în 1 Tesaloniceni 2:7. El evocă imaginea construirii unui
124 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
cuib, asigurării căldurii și siguranței și a îngrijirii ei atente ca ceva fragil și
prețios.
Societatea noastră a răsturnat valorile. Femeile sunt nevoite să devină
dure și independente, iar bărbații sunt făcuți să fie slabi și efeminați. Femeile
sunt încurajate să părăsească căminul și să se lupte pentru succes în lumea
afacerilor, iar bărbații sunt certați că sunt prea protectori. Multe femei de
fapt sunt supărate la gândul că soții trebuie să-și hrănească și să-și îngrijeas-
că soțiile, dar aceasta este o poruncă biblică clară. Așa a rânduit Dumnezeu
familia. Nu femeia este chemată să asigure mijloacele de trai. Nu i s-a repar-
tizat rolul de întreținător de familie. Aceasta e responsabilitatea soțului. Și
dacă un bărbat nu are grijă de familia lui, potrivit lui 1 Timotei 5:8, „s-a le-
pădat de credință și este mai rău ca un necredincios”.
Soți și tați, noi suntem întreținătorii și ocrotitorii soțiilor și copiilor noștri.
Când nevoile lor sunt împlinite, iar noi avem grijă de ei așa cum avem grijă
de noi înșine, atunci arătăm felul de iubire grijulie pe care Dumnezeu vrea
s-o acordăm familiilor noastre.

Este o iubire trainică

Iubirea soțului trebuie să fie și una indestructibilă. Ea trebuie să perseve-
reze, în ciuda tuturor încercărilor și obstacolelor. Dumnezeu Însuși a plănu-
it căsnicia în acest fel: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și
se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup” (Efeseni 5:31). Cris-
tos a subliniat permanența acestei uniri: „Așa că nu mai sunt doi, ci un sin-
gur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19:6).
Unirea conjugală este esențialmente o unire fizică: „Cei doi vor deveni o
singură carne” [traducere literală]. Acest lucru se referă, bineînțeles, la uni-
rea sexuală dintre soț și soție. Iar roadele acestei uniri, copiii lor, poartă am-
prenta genetică a doi oameni care au devenit o singură carne. Este unul din-
tre cele mai uimitoare miracole ale creației lui Dumnezeu. Ea începe cu uni-
rea fizică dintre soț și soție. Viața bărbatului se unește cu viața femeii și, în
intimitatea acelei relații fizice, cei doi devin o singură carne. Este o unire atât
de sacră, încât apostolul Paul i-a prevenit pe corinteni asupra pericolelor de-
pravării ei: „Nu știți că cine se lipește de o curvă este un singur trup cu ea?”
(1 Corinteni 6:16). Faptul de a contraveni în acest fel unei căsnicii nu înti-
nează numai unirea dintre soț și soție, ci întinează și unirea dintre Cristos și
creștin. „Voi lua eu mădularele lui Cristos și voi face din ele mădularele unei
curve? Nicidecum” (v.15)!
Dar dincolo de unirea fizică dintre soț și soție există și o unire spirituală.
Dumnezeu îi unește (Matei 19:6). Unirea conjugală acoperă orice aspect al
vieții: sentimente, intelect, corp, personalitate, preferințe și lucruri dezagre-
 Rolul tatălui 125
abile, închinare, serviciu, viață privată și viață publică. Toate lucrurile de
acest fel sunt împărtășite de soț și soție. Cei doi devin una într-un mod intim,
inexplicabil. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru căsnicie.
Într-un sens, chiar identitatea individuală se pierde atunci când cei doi devin
una. Ei sunt ca o nouă persoană, contopită cu un partener de viață, lipiți unul
de altul, împărtășind unul cu altul, uniți indestructibil cu Dumnezeu Însuși. De
aceea, „Eu urăsc despărțirile în căsătorie, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel”
(Maleahi 2:16).
Să vedem încă o dată ce spune Paul despre căsătorie în Efeseni 5:31: „Va
lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa”. Cuvintele
cheie sunt „a lăsa” și „a se lipi”.
Lăsarea. Cuvântul grec tradus „a lăsa” în Efeseni 5:31 este kataleipo, un
verb intensificat care înseamnă „a lăsa în urmă” sau „a abandona complet”.
Este o rupere vitală a relației părinte-copil care trebuie să se producă în mo-
mentul căsătoriei unui cuplu. Desigur, căsătoria nu pune total capăt relației
cu părinții, nici nu anulează responsabilitatea copilului de a-și onora tatăl și
mama. Dar ea îl scoate pe copil de sub lanțurile autorității directe a părinților
și pune bazele unui cămin cu totul nou cu o conducere cu totul nouă. Noul
soț devine capul soției. Cuplul căsătorit nu mai înseamnă doi copii aflați sub
supravegherea directă a părinților, iar părinții nu mai sunt direct responsabili
pentru ei. Lăsarea tatălui și a mamei este o parte esențială a fiecărei căsăto-
rii. Când tinerele cupluri încearcă „să se lipească”, dar au uitat „să lase”, lu-
crul acesta face prăpăd în tânăra căsnicie.
Lipirea. Cuvântul tradus „a se lipi” este proskollao, care înseamnă literal
„a fi lipit cu clei”. Unitatea inițială a unirii fizice include o unitate a minții,
o unitate a scopului, o unitate a inimii și o unitate a sentimentelor. Lăsân-
du-și părinții, rupând o legătură incredibil de sigură, ei se lipesc acum pen-
tru a forma împreună o nouă unire care, în planul lui Dumnezeu, se vrea in-
destructibilă.

Motivația iubirii
Înțelesul iubirii este rezumat în cuvântul „supunere”. Modul iubirii e „sa-
crificiul” – definit de iubirea lui Cristos care se dăruiește pe Sine pentru Bi-
serica Sa. Care este motivația iubirii unui soț pentru soția lui?
„Taina aceasta este mare”, scrie Paul, „vorbesc despre Cristos și despre Bi-
serică. Încolo fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se
teamă de bărbat” (Efeseni 5:32-33). Iată motivația: sacralitatea iubirii.
Căsnicia este o imagine a lui Cristos și a Bisericii. E o taină sau mister sa-
126 CE SPUNE BIBLIA DESPRE CREȘTEREA COPIILOR
cru. De fapt, sacralitatea Bisericii lui Cristos este legată de sacralitatea căsă-
toriei. Cristos este Mirele ceresc, iar Biserica e Mireasa Lui (Apocalipsa 21:
9). Căsătoria ilustrează această unire. Soțul este chemat să fie aidoma lui
Cristos în iubirea lui față de soție, pentru că lucrul acesta apără sacralitatea
exemplului divin concret. De aceea, soțul creștin arată ce crede despre Cris-
tos prin felul în care se poartă cu soția lui, iar căsătoria însăși este o institu-
ție sacră din cauza a ceea ce ilustrează ea.
Aceasta e cea mai bună motivație din câte cunosc pentru ca un soț să-și
iubească soția. Iubirea lui pentru ea îl onorează pe Cristos. Felul în care se
poartă cu ea nu este o mărturie doar pentru soție, ci și pentru lume privind
iubirea lui Cristos pentru ai Săi. Soțul care va înțelege acest mister sacru se
va bucura să iubească, să purifice, să protejeze și să aibă grijă de soția lui.
Și această unire sacră este baza de pe care tații își cresc și încurajează copi-
ii spre maturitate.