Sunteți pe pagina 1din 3

Din ce în ce mai multe persoane acuză dureri în partea dreapt ă sau au o digestie

greoaie care le provoacă balonare. Cauza principală a acestor nepl ăceri poate fi
reprezentată de aşa-numitele "pietre" în vezica biliară.

Pietrele la bilă sau litiaza biliară apar în urma formării de concreţiuni (calculi) în
vezica biliară.
Vezica biliară (colecistul sau "fierea" populară) este un sac de mici dimensiuni,
poziţionat imediat sub ficat. Are rolul de a depozita bila secretat ă de ficat. Bila,
este ca un gel uleios galben-verzui, care curge încet de la fiecare celul ă şi se
scurge până jos în fiere. Bila are rolul de a ajuta în procesarea hranei. În
momentul în care hrana ajunge în stomac, imediat, fierea se contractă şi aruncă
toată bila în restul de canal biliar comun (circa 10 centimetri), apoi ajunge în
intestinul subţire. Când hrana ajunge în intestinul subţire, bila trebuie s ă fie
prezentă, altfel nu va fi procesată şi va fi eliminată fără ca organismul să re ţin ă
nutrienţii necesari. Ficatul secretă cam un litru şi jumătate de bil ă pe zi. Aceast ă
substanţă este atât de preţioasă pentru organism încât nu este eliminat ă, ci o
mare parte din ea este resorbită în intestinul gros şi adusă din nou în ficat.
Calculii biliari sunt compuşi din colesterol şi alţi constituenţi ce se g ăsesc în bil ă.
Ca dimensiune, pot fi mai mici decât un bob de grâu sau mai mari decât o minge
de golf. Majoritatea acestor calculi nu pun probleme, dar dac ă blocheaz ă un
canal excretor, necesită tratament.
Deşi medicina tradiţională dispune de metode verificate prin care pietrele la fiere
pot fi eliminate pe cale naturală, cei mai mulţi dintre medici recomand ă opera ţia
pentru rezolvarea acestei probleme. Însă o operaţie, odată făcută, aduce
întodeauna cu sine repercusiuni asupra organismului care, în general, nu pot fi
atenuate decât prin alte tratamente, menite să agraveze starea general ă de
sănătate.
În cazul în care fierea este eliminată chirurgical, bila curge încontinuu, picatur ă
cu picatură în intestinul subtire. Amestecată cu hrana, este bine tolerat ă de
organism, dar în lipsa acesteia ea roade intestinul subţire şi duce în timp la
iritaţii, ulceraţii, sau chiar cancer.
Există, printre multe alte metode de eliminare a pietrelor la fiere, un regim
alimentar bazat pe pregătirea în prealabil a corpului pentru a facilita eliminarea
calculilor, care a fost verificat şi a dat rezultate sigure.

Regimul alimentar este susţinut de ingestia de apă în care se dizovă sare amar ă.
Acest lichid are menirea de a dilata canalul biliar comun până la aproape 3 cm
lăţime. Este recomandat ca apa să fie caldă, căci căldura ajută şi ea la dilatare.
Iată cum trebuie procedat, pe parcusul a 6 zile, pentru a scăpa de deranjantele
pietre la fiere şi implicit de intervenţia chirurgicală.
Timp de 6 zile, se bea suc de mere, câte 1 litru pe zi. (se bea înainte de mese sau
la 2 ore după acestea). În această săptămână se evită mâncărurile sau băuturile
reci. Pentru a se dilata canalele biliare trebuie să se consume în special mâncare
şi băuturi călduţe sau la temperatura camerei. Să nu se consume nimic prăjit şi să
se evite, pe cât posibil, produsele de origine animală (se recomand ă postul).
In ziua a şasea, nu trebuie să se consume medicamente. Dacă sunte ţi r ăcit sau
apare o afecţiune acută trecătoare, amânaţi cura.
In ziua a şasea, se mănâncă de post (se evită orice fel de alimente de origine
animală – carne, lapte, brânză, unt şi orice e prăjit).
Dupa ora 14.00 nu se mai mananca nimic. Puteti bea apa, tot restul zilei.
La ora 18:00 - se beau 200 mililitri apă (aproximativ un pahar) în care s-a
amestecat bine, o lingură (aproximativ 20 g) de sare amară (sulfat de magneziu).
Sarea amară e un purgativ şi acţiunea sa principală e să dilate canalele biliare,
pregătindu-le pentru eliminarea pietrelor. De asemenea, curăţa intestinul, astfel
încât pietrele, atunci când încearcă să iasă, nu se lovesc de mâncare sau alte
reziduuri şi pot fi eliminate uşor.
La ora 20:00 – se bea al doilea pahar de apă cu sare amară : 200 mililitri ap ă – în
care s-a amestecat bine, o lingură (aproximativ 20 grame) de sare amar ă .
Ora 21:30 -daca nu aţi avut scaun până acum, e bine să vă duceţi la toalet ă sau
opţional puteţi face o clismă cu apă calduţă.
Ora 21:40 - se pun 100 mililitri ulei de măsline (aproximativ o jumătate de pahar)
şi se amestecă cu 100 mililitri suc de lămâi (aproximativ jumătate de pahar).
Sucul să fie cât mai pur, fără pulpă. Ingredientele se pot amesteca într-un borcan
închis. Se amestecă două astfel de porţii. În mod ideal, aceste amestecuri se
beau fix la ora 22:00 şi ora 22:20. Dar, dacă simiţiţi nevoia să vă mai duce ţi la
toaletă, puteţi amâna cu încă 10 minute.
Ora 21:45 - se aplică pe partea dreaptă, în zona ficatului (de la buric, pân ă la
prima coastă şi cât mai in dreapta spre coloană) o mămăligă fiebinte, învelit ă într-
un prosop. Să se evite contactul direct cu pielea. Mămăliga se face din 1
kilogram de mălai.
Ora 22:00 – se bea amestecul de 100 mililitri ulei de măsline şi 100 mililitri suc
lămâie. Acest amestec se bea în picioare. E bine sa fie băut tot odat ă, deoarece,
imediat cum ajunge în stomac prima înghiţitură, începe eliminarea pietrelor.
ASEZAŢI-VĂ CULCAT ÎN PAT IMEDIAT!
E esenţial pentru eliminarea pietrelor. Poziţia trebuie să fie culcat pe spate, cu o
pernă sub cap.

STAŢI COMPLET NEMIŞCAT, CEL PUŢIN 20 DE MINUTE ŞI ÎNCERCAŢI SĂ NU


VORBIŢI !

Pietrele vor fi eliminate fără durere, deoarece se secretă multă bilă (care este
uleioasă), iar canalele biliare sunt ţinute larg dilatate de magneziul din sarea
amară şi de căldura mămăligii ce are rol dilatator.
Ora 22:20 – se bea al doilea amestec de 100 mililitri ulei de măsline şi 100
mililitri suc lămâie.
În cazul în care se doreşte eliminarea mai multor pietre, op ţional se mai poate
bea şi al treilea amestec de 100 mililitri ulei de măsline şi 100 mililitri suc
lămâie, la ora 22:40.
Ora 22:45 – se aplică pe partea dreaptă, în zona ficatului (de la buric pân ă la
prima coastă) a doua mămăligă fiebinte, învelită într-un prosop.
A doua zi dimineaţă, la ora 6.00 se bea al treilea pahar de apă cu sare amar ă (200
mililitri apă – în care s-a amestecat bine, o lingură (aproximativ 20 g) de sare
amară (sulfat de magneziu).
La ora 08:00 dimineaţa, se bea al patrulea pahar de apă cu sare amar ă .
La ora 10:00 dimineaţa, se pot consuma fructe sau suc de fructe, iar la ora 11.00
se poate începe să se mănânce mâncare de post. Seara sau în urm ătoarea zi se
poate reveni la mâncarea obişnuită. În următoarele două zile este recomandat s ă
se efectueze o clismă, deoarece pietrele pot rămane în intestinul gros şi sunt
foarte toxice, putând crea o stare de rău.

În cazul în care mai sunt pietre, cura se poate relua o dat ă pe lun ă. Dup ă 6-12
cure, sunt eliminate toate pietrele.

S-ar putea să vă placă și