Piramida nivelurilor neurologice: nivelul

comportamentului

Se spune ca cele mai bune indicii despre

adevarata natura a unei persoane este data de ceea
ce face, ceea ce spune si concordanta dintre cele
doua. Adevarat… doar pana la un anumit nivel.

“Comportamentul nu este persoana… dar este

cel mai bun indicator al personalitatii cuiva.”
Christopher Howard

Aici este inclus tot ceea ce se observa ca actiuni

ale unei persoane in exterior, in mediu, de
catre ceilalti. Include limbajul verbal, non-
verbal si para-verbal, gesturile si actiunile
realizate, fie intr-un anumit context unic, fie
intr-o maniera repetitiva care creeaza anumite
reprezentari si asteptari in mintea celorlalti.

Comportamentul si mediul alcatuiesc o unitate care functioneaza impreuna ca o baza

exterioara vizibila a comunicarii, a interactiunii cu lumea.

Comportamentul se constituie in ceea ce altii percep si ceea ce noi afisam prin

reactiile pe care le avem. Ceea ce se intampla in momentul in care cineva care nu ne
cunoaste ne observa comportamantele este sa faca o serie de asocieri, mai profunde sau
mai putin profunde, cu alte comportamante asemanatoare, observate in experienta
proprie, sau imprumutata, a acelei persoane.

Problemele apar in momentul in care oamenii fac asocieri gresite intre un anumit
comportament si o anumita intentie, fara sa tina cont ca prezumtia (neverificata) e
mama tuturor incurcaturilor.

Un exemplu amuzant care ilustreaza acest aspect in comunicare este experienta unei
maici care consilia un cuplu recent casatorit:

- El nu ma mai iubeste! Eu vreau sa divortez!

- De unde stii asta? intreaba maica
- Pentru ca ieri, cand a intrat pe usa, nu m-a imbratisat si era foarte distant.
- Dar… maica… aveam nevoie sa ma duc la baie!

De aceea, se spune ca…

Sensul unei comunicari este dat de rezultatul ei, iar esenta ei este data de intentia ei.
Esenta unei comunicari, in speta a unui comportament, este data de intentie. Iar intentia
se afla ceva mai sus in piramida, dupa cum vom observa in articolele urmatoare. Din
acest punct de vedere, confuziile intre intentia reala a persoanei care a realizat un
anumit gest si intentia perceputa pot genera, la randul lor, comportamente care duc
la confuzie si suferinta. Din acest motiv se spune „Nu poate fi dezamagit decat cine se
amageste singur in prima instanta”.

Detectarea adevaratelor intentii din spatele comportamanetelor celorlalti presupune

un anumit nivel de autoeducatie si inteligenta emotionala care se obtine de obicei cu
efort. Lipsa abilitatilor pentru detectarea intentiilor din spatele comportamentelor duce la
o plafonare a cunoasterii celorlalti si automat la multe dezamagiri. Cel mai adesea,
oamenii care considera ca au fost dezamagiti de ceilalti sunt oamenii care nu au stiut sa
puna intrebari legate de comportamente.

Comportamentul unei anumite persoane poate sa formeze o impresie altora asupra acelei
persoane doar in conditiile in care acest comportament este asociat cu un anumit context.
Din nefericire, nu multi oameni sunt educati sa (re)cunoasca faptul ca un anumit
comportament manifestat o data sau de doua ori nu inseamna nimic in sine.

De fapt, un comportament in sine nu inseamna nimic, el exista. Masura in care un

comportament este perceput mai adecvat sau mai putin adecvat este determinata prin
raportarea la mediu. Un comportament nu este ceva care sa aiba o semnificatie, un
comportament este o actiune care este manata de o intentie.

Atunci cand punem intrebarea „Ce inseamna asta?” navigam pe terenul iluziilor. Aceasta
este o intrebare gresita, pentru ca ne duce pe o pista gresita. Intrebarea la care
oamenii isi doresc raspuns cand se gandesc la aceasta, este de fapt „Care este
intentia din spatele acestui comportamant?”, sau chiar mai mult, „Care este intentia
pozitiva din spatele acestui comportament?”. Lumea ar fi un loc mult mai pasnic daca
ar fi invatati copiii inca de mici sa puna asemenea intrebari corect.