Electromagnetismul este acea ramură a fizicii care studiază sarcinile magnetice și electrice, câmpurile

create de acestea (electric și magnetic), legile care descriu interacțiunile dintre acestea.

Efectul magnetic al curentului electric

Ramurile principale ale electromagnetismului sunt:

 Electrostatica, care se ocupă cu studiul sarcinilor electrice aflate în repaus și al câmpurilor

generate de acestea.
 Electrodinamica, care se ocupă cu studiul sarcinilor aflate în mișcare, precum și al
câmpurilor generate de acestea.
 Magnetismul, care se ocupă cu studiul câmpului magnetic.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Deși grecii antici cunoșteau proprietățile electrostatice ale chihlimbarului, iar chinezii puteau face
magneți bruți din pietre magnetice (cca 2700 î.Hr.), până la sfârșitul secolului al XVIII-lea nu s-au
realizat experimente asupra fenomenelor electrice și magnetice documentate. În 1785 fizicianul
francez Charles-Augustin de Coulomb a fost primul care a confirmat pe cale experimentală faptul că
sarcinile electrice se atrag sau se resping pe baza unei legi similare cu cea a gravitației.
Matematicienii Simeon Denis Poisson și Carl Friedrich Gauss au dezvoltat o teorie cu privire la
distribuirea arbitrară a sarcinilor electrice.
O particulă încărcată cu o sarcină pozitivă atrage o particulă încărcată negativ, tinzând să accelereze
spre aceasta. Dacă aceasta întâmpină rezistență din partea mediului prin care trece, viteza sa se
micșorează iar mediul suferă o încălzire. Posibilitatea de a menține un flux electric ce ar continua să
conducă particulele încărcate cu sarcini a fost observată de fizicianul italian Alessandro Volta în 1800.
Clasica teorie a unui circuit simplu presupune ca cele două borne ale unei baterii să fie încărcate cu
sarcini diferite, ca o consecință a proprietăților interne ale acesteia. Când cele două borne sunt
conectate printr-un conductor, particulele încărcate negativ vor fi "împinse" spre borna pozitivă iar acest
proces va încălzi firul, acesta opunând rezistență mișcării. Când particulele ajung la borna pozitivă,
bateria le va forța în interior spre borna negativă, învingând forțele de rezistență formulate în legea lui
Coulomb. Fizicianul german Georg Simon Ohm a descoperit existența unei constante a conductorului,
ca proporție între intensitatea și rezistența acestuia. Legea lui Ohm nu este universal valabilă în fizică, ci
mai degrabă descrie caracteristicile unel clase limitate de materiale solide.

Fizica modernă
 Ecuația lui Schrödinger și Ecuația Klein–Gordon

Fondatori[arată]

Concepte[arată]

Ramuri[arată]

Oameni de știință[arată]

Categorii[arată]

 v
 d
 m

Primele concepte asupra magnetismlui bazate pe existența a doi poli magnetici au apărut în secolul
XVII și în mare parte datorită experimentelor lui Coulomb.
Prima legătură între magnetism și electricitate a fost făcuta prin intermediul experimentelor fizicianului
danez Hans Christian Oersted, care în 1819 a descoperit că un ac magnetic poate fi deviat cu ajutorul
unui conductor sub tensiune electrică. La o săptâmană de la aflarea acestei descoperiri, cercetătorul
francez Andre Marie Ampere va demonstra că doi conductori purtători de curent electric se vor
comporta ca și cei doi poli ai unui magnet.
În 1831 fizicianul și chimistul englez Michael Faraday a descoperit că un curent electric poate fi indus
într-un fir și fără conectarea acestuia la o baterie, fie prin mișcarea unui magnet, fie prin plasarea altui
conductor cu un curent variabil în vecinătatea conductorului în care se dorește generat curentul.
Legătura dintre electricitate și magnetism poate fi cel mai bine redată în termeni asociați câmpului
magnetic sau forței ce va acționa într-un anume punct asupra unei sarcini electrice.
Sarcinile electrice staționare produc câmpuri electrice; curenții – sarcini electrice mobile – produc
câmpuri magnetice. Aceste descoperiri au fost redate într-o formă precisă de către fizicianul
englez James Clerk Maxwell care în descompunerea ecuațiilor diferențiale care îi poartă numele a găsit
relația dintre locul și perioada schimbării câmpurilor electrice și magnetice într-un anumit punct și
respectiv sarcina și densitatea curentului în acel punct. În principiu, aceste ecuații permit determinarea
intensității câmpului oriunde și în orice moment printr-o cunoaștere a sarcinilor electrice și a curenților.
Un rezultat neașteptat obținut prin descoperirea acestor ecuații a fost intuirea unui nou tip de câmp
magnetic, care se propagă cu viteza luminii sub forma undelor electromagnetice. În 1887 fizicianul
german Heinrich Rudolf Hertz a reușit să genereze asemenea unde, punând astfel bazele transmisiilor
de radio, radar, televiziune și altor forme de telecomunicații.
Proprietățile câmpurilor magnetice și electrice ale acestor unde sunt similare cu cele ale unei sfori lungi,
întinse, al carei capăt este mișcat foarte repede în sus și în jos.
În orice punct ales, sfoara va fi observată ca oscilând cu aceeași frecvență și respectiv cu aceeași
perioadă ca și sursa. Punctele alese de-a lungul sforii la diferite distanțe de sursă vor ajunge în punctul
maxim pe axa verticală într-un sistem cartezian la momente diferite în timp.
Viteza cu care se propagă mișcarea verticală de-a lungul sforii din analogia precedentă se
numește viteza undei electromagnetice în cazul acesteia, ea fiind o funcție de spațiu, masă și tensiune
electrică. Un instantaneu asupra sforii (după ce a fost în mișcare) va arăta puncte având aceeași
dispunere și mișcare, separate de o distanță numită lungimea de unda. Aceasta este egală cu viteza
undei raportată la frecvență.

Mărimi și unități[modificare | modificare sursă]

Unități SI în electromagnetism

Transformare în
Simbol Unitate de Simbol
Mărime electrică UM
mărime măsură (UM) UM
fundamentale

I Intensitatea curentului electric amper A A = W/V = C/s

q Cantitate de electricitate coulomb C A·s

J/C =
U Diferență de potențial; Forță electromotoare volt V
kg·m2·s−3·A−1

V/A =
R, Z, X Rezistență, Impedanță, Reactanță ohm Ω
kg·m2·s−3·A−2

ρ Rezistivitate ohm metru Ω·m kg·m3·s−3·A−2

P Putere electrică watt W V·A = kg·m2·s−3

C/V =
C Capacitate electrică farad F
kg−1·m−2·A2·s4

V/C =
Elastanță 1 / farad F−1
kg·m2·A−2·s−4

ε Permitivitate farad pe metru F/m kg−1·m−3·A2·s4

χe Susceptibilitate electrică (adimensional) - -

 Ω−1 =
G, Y, B Conductanță, Admitanță, Susceptanță siemens S
kg ·m−2·s3·A2
−1

σ Conductivitate siemens pe metru S/m kg−1·m−3·s3·A2

Câmp magnetic, Intensitatea câmpului

H amper pe metru A/m A·m−1
magnetic

V·s =
Φm Flux magnetic weber Wb
kg·m2·s−2·A−1

Densitatea fluxului magnetic, Inducție Wb/m2 =

B tesla T
magnetică, Forța câmpului magnetic kg·s−2·A−1

Reluctanță amper pe weber A/Wb kg−1·m−2·s2·A2

Wb/A = V·s/A =
L Inductanță henry H
kg·m2·s−2·A−2

μ Permeabilitate henry pe metru H/m kg·m·s−2·A−2

χm Susceptibilitate magnetică (adimensional) - -