Ion NECULCE O SAMA DE CUVINTE

in fata cronicii, Ion Neculce asaza 42 de legende istorice, sub titlul "O sama
de cuvinte" despre care spune ca sunt "audzite din om in om, de oameni
vechi si batrani, si in letopisetu nu sunt scrise" si care ilustreaza evenimente
ce au cutremurat "saraca Tara Moldova".

Neculce pune in introducerea Letopisetului aceste legende, carora autorul le

acorda o anumita valoare documentara, dar lasa pe cititor sa aprecieze
veridicitatea intamplarilor povestite, "cine va ceti si le va crede, bine va fi,
iara cine nu le va crede, iara bine va fi; cine precum ii va fi voia, asa va
face".

Definitie: Legenda este o specie a literaturii populare si culte, apartinand

genului epic, in proza sau in versuri, redusa ca dimensiune, in care se
utilizeaza elemente miraculoase sau fantastice pentru a explica geneza sau
cauza unui eveniment, a unui personaj, a unor fiinte sau lucruri existente in
realitate. Legendele se clasifica in legende mitologice (se atribuie originea,
existenta si caracteristicile fenomenelor explicate unor fapte si fiinte
imaginare, supranaturalE) si legende istorice (pentru explicarea unor
evenimente si personaje reale, apeleaza la fapte si personalitati istorice
preluate mai ales din folocloR).

Termenul de "legenda" provine din latinescul "legenda" sau frantuzescul

"lagende", care inseamna "ceea ce trebuie citit, naratiune".

Subiectul catorva legende:

Legenda III povesteste un episod din domnia lui Stefan-voda cel Bun, "cand
s-au apucat sa faca manastirea Putna". Alegand locul viitoarei manastiri,
voda a luat cu sine "pre vatavul de copii si pre doi copii din casa", pentru a
stabili locul zidirii, prin tragere cu arcul de pe "un varvu de munte". Primul a
tras cu arcul Stefan-voda si unde s-a infipt sageata acolo s-a hotarat sa fie
"prestolul" (masa din mijlocul altarului - n.n.). Locul unde a ajuns sageata
vatafului de copii a marcat poarta manastirii, iar unde a cazut sageata unuia
dintre copii "au facut clopotnita". Se zice ca sageata celuilalt copil s-a infipt
mai departe decat se dusese sageata lui voda si acesta, manios ca a fost
intrecut, i-a "taiat capul acolo" si "pe acel delusel" s-a facut o "bisericufa de
lemnu". Manastirea s-a zidit si era "tot cu aur poleita, zugraveala mai mult
aur decat zugraveala, si pre dinlauntru si pre denafara". Dupa moarte,
Stefan-voda a lasat manastirii "arcul lui si un pahar () ce era in chipul
marmurii albe". in timpul domniei lui Constantin Cantemir, "au vinit niste
cazaci cu Iesi, cu moldoveni joimiri" (mercenari - n.n.) ca sa jefuiasca
manastirea, amenintand ca, daca sunt impiedicati, vor da foc. Ei au luat
atunci "arcul Iui Stefan-voda", iar paharul a stat in manastire pana.in timpul
celei de a treia domnii a lui Mihai Racovita, cand, la o petrecere, niste slugi
boieresti, "vrand sa se faleasca, au baut la masa cu acel pahar a lui Stefan-
voda". imbatandu-se, ei au spart paharul, stricand astfel "un lucru scumpu
domnescu si de minune ca acela".

Powered By

Legenda V este cunoscuta sub numele de "povestea aprodului Purice" si

relateaza cum, in batalia de la Scheia, cu ungurii, armasarul lui Stefan-voda
cel Bun a fost doborat. Atunci, aprodul (paj din garda domneasca - n.n.)
Purice i-a dat calul sau, dar Stefan-voda, "fiind om micu" de inaltime nu a
putut sa-l incalece. Pentru a-l ajuta, aprodul Purice s-a oferit sa se faca "0
movilita", pe care sa se urce voievodul ca sa poata incaleca. Odata suit pe
cal, voda i-a spus: "Sarace Purece, de-oi scapa eu si tu, atunce ti-i schimba
numele in Purice Movila". Dupa batalie, Stefan s-a tinut de cuvant si l-a facut
pe Purice "boier, armas mare" (mare dregator care supraveghea inchisorile
si executiile - n.n.). Din acesta s-a tras neamul Movilestilor, care au ajuns,
mai tarziu, chiar domnitori ai Moldovei. Neculce accentueaza totusi faptul ca
pe vremea aceea aprozii "nu erau din oameni prosti (oameni de rand, simpli
- n.n.) cum sunt acum, ci era tot ficiori de boieri". Moralizator, cronicarul
spune ca si acum ar trebuie ca slugile sa fie la fel de devotate stapanilor, iar
acestia sa stie sa rasplateasca loialitatea lor, asa cum facuse marele Stefan.

Legenda X relateaza cu umor cum logofatul Tautu, trimis sol la turci, este
primit si servit de catre vizir cu cafea, dar bietul roman nu stia ce fel de
bautura este aceea, asa ca, ridicand ceasca, a ciocnit spunand "«-Sa traiasca
imparatul si vizirul!» si, inchinand, au sorbit felegeanul (ceasca de cafea
neagra, fara toarta - n.n.), ca alta bautura".

Legenda XXII povesteste patania lui Barnovski-voda, care, aflandu-se in

drum spre Poarta, este chinuit de stranuturi. Boierii insotitori ii striga:
"Sanatos, doamne, si pre voia marii tale!", dar stranutul nu conteneste pana
cand alt boier ii zice: "Viermi, doamne", adica ii prevestea moartea, de
teama careia stranutul i-a trecut imediat.

Legenda XLI. intre cele 42 de "istorii mai alese", legenda XLI (41) despre
Nicolae Milescu Spatarul povesteste destinul senzational al unui mare boier
"mandru si bogat", "pre invatat si carturar, si stie multe limbi", fapt pentru
care "lui Stefanita-voda ii era pre drag, si-l tind ppe bine, si tot la masa il
pune, si sa giuca in carti cu dansul, si la sfaturi, ca era atunce grammatic"
(scrib la cancelarie, secretar - n.n.). Satul de atata bme, spune cronicarul,
marele boier a trimis niste scrisori "viclene". Jpii Constantin-voda cel Batran
Basarab din Tara Leseasca pentru a-1 scoate "pe Stefanita-voda din
domnie". Constantin-voda i-a trimis scrisorile lui Stefanita-voda, care s-a
maniat ingrozitor si a poruncit calaului sa-i taie nasul tradatorului, de unde si
porecla de Niculai Carnul. Cu nasul taiat si cu sangele pe obraz, spatarul a
plecat in Tara Nemteasca, unde a fost tratat de doctori priceputi, ca abia se
mai cunostea "nasul ca-i taiat". De rusine, el nu s-a mai intors in Moldova, ci
a plecat in Rusia, unde i-a dat invatatura fiului tarului, adica celui care va
deveni Petru cel Mare. Plecand intr-o misiune si tarul murind intre timp,
Milescu a fost trimis in surghiun la Sibir, iar cand pe tronul Rusiei a venit
Petru imparat, I-a adus inapoi la curte, unde "l-au luat iara in dragoste si in
mila si l-au pus iar sfetnic". Milescu s-a insurat cu o rusoaica, au avut
impreuna "ficiori si nepoti", iar cand a murit, "mare cinste i-au facut
imparatul la moartea lui si mare parere de rau au avut dupa dansul".