O SAMA DE CUVINTE - prezentare generala

- de Ion NECULCE

Ion NECULCE O SAMA DE CUVINTE

in fata cronicii, Ion Neculce asaza 42 de legende istorice, sub titlul "O sama de
cuvinte" despre care spune ca sunt "audzite din om in om, de oameni vechi si
batrani, si in letopisetu nu sunt scrise" si care ilustreaza evenimente ce au
cutremurat "saraca Tara Moldova".
Neculce pune in introducerea Letopisetului aceste legende, carora autorul le
acorda o anumita valoare documentara, dar lasa pe cititor sa aprecieze
veridicitatea intamplarilor povestite, "cine va ceti si le va crede, bine va fi, iara
cine nu le va crede, iara bine va fi; cine precum ii va fi voia, asa va face".
Definitie: Legenda este o specie a literaturii populare si culte, apartinand
genului epic, in proza sau in versuri, redusa ca dimensiune, in care se utilizeaza
elemente miraculoase sau fantastice pentru a explica geneza sau cauza unui
eveniment, a unui personaj, a unor fiinte sau lucruri existente in realitate.
Legendele se clasifica in legende mitologice (se atribuie originea, existenta si
caracteristicile fenomenelor explicate unor fapte si fiinte imaginare,
supranaturalE) si legende istorice (pentru explicarea unor evenimente si
personaje reale, apeleaza la fapte si personalitati istorice preluate mai ales din
folocloR).
Termenul de "legenda" provine din latinescul "legenda" sau frantuzescul
"lagende", care inseamna "ceea ce trebuie citit, naratiune".

Subiectul catorva legende:

Legenda III povesteste un episod din domnia lui Stefan-voda cel Bun, "cand sau apucat sa faca manastirea Putna". Alegand locul viitoarei manastiri, voda a luat
cu sine "pre vatavul de copii si pre doi copii din casa", pentru a stabili locul zidirii,
prin tragere cu arcul de pe "un varvu de munte". Primul a tras cu arcul Stefanvoda si unde s-a infipt sageata acolo s-a hotarat sa fie "prestolul" (masa din

mijlocul altarului - n.n.). Locul unde a ajuns sageata vatafului de copii a marcat
poarta manastirii, iar unde a cazut sageata unuia dintre copii "au facut
clopotnita". Se zice ca sageata celuilalt copil s-a infipt mai departe decat se
dusese sageata lui voda si acesta, manios ca a fost intrecut, i-a "taiat capul
acolo" si "pe acel delusel" s-a facut o "bisericufa de lemnu". Manastirea s-a zidit
si era "tot cu aur poleita, zugraveala mai mult aur decat zugraveala, si pre
dinlauntru si pre denafara". Dupa moarte, Stefan-voda a lasat manastirii "arcul
lui si un pahar () ce era in chipul marmurii albe". in timpul domniei lui Constantin
Cantemir, "au vinit niste cazaci cu Iesi, cu moldoveni joimiri" (mercenari - n.n.) ca
sa jefuiasca manastirea, amenintand ca, daca sunt impiedicati, vor da foc. Ei au
luat atunci "arcul Iui Stefan-voda", iar paharul a stat in manastire pana.in timpul
celei de a treia domnii a lui Mihai Racovita, cand, la o petrecere, niste slugi
boieresti, "vrand sa se faleasca, au baut la masa cu acel pahar a lui Stefan-voda".
imbatandu-se, ei au spart paharul, stricand astfel "un lucru scumpu domnescu si
de minune ca acela".

Legenda V este cunoscuta sub numele de "povestea aprodului Purice" si

relateaza cum, in batalia de la Scheia, cu ungurii, armasarul lui Stefan-voda cel
Bun a fost doborat. Atunci, aprodul (paj din garda domneasca - n.n.) Purice i-a
dat calul sau, dar Stefan-voda, "fiind om micu" de inaltime nu a putut sa-l
incalece. Pentru a-l ajuta, aprodul Purice s-a oferit sa se faca "0 movilita", pe
care sa se urce voievodul ca sa poata incaleca. Odata suit pe cal, voda i-a spus:
"Sarace Purece, de-oi scapa eu si tu, atunce ti-i schimba numele in Purice Movila".
Dupa batalie, Stefan s-a tinut de cuvant si l-a facut pe Purice "boier, armas
mare" (mare dregator care supraveghea inchisorile si executiile - n.n.). Din
acesta s-a tras neamul Movilestilor, care au ajuns, mai tarziu, chiar domnitori ai
Moldovei. Neculce accentueaza totusi faptul ca pe vremea aceea aprozii "nu erau
din oameni prosti (oameni de rand, simpli - n.n.) cum sunt acum, ci era tot ficiori
de boieri". Moralizator, cronicarul spune ca si acum ar trebuie ca slugile sa fie la
fel de devotate stapanilor, iar acestia sa stie sa rasplateasca loialitatea lor, asa
cum facuse marele Stefan.
Legenda X relateaza cu umor cum logofatul Tautu, trimis sol la turci, este primit
si servit de catre vizir cu cafea, dar bietul roman nu stia ce fel de bautura este
aceea, asa ca, ridicand ceasca, a ciocnit spunand "-Sa traiasca imparatul si
vizirul! si, inchinand, au sorbit felegeanul (ceasca de cafea neagra, fara toarta n.n.), ca alta bautura".
Legenda XXII povesteste patania lui Barnovski-voda, care, aflandu-se in drum

spre Poarta, este chinuit de stranuturi. Boierii insotitori ii striga: "Sanatos,

doamne, si pre voia marii tale!", dar stranutul nu conteneste pana cand alt boier ii
zice: "Viermi, doamne", adica ii prevestea moartea, de teama careia stranutul i-a
trecut imediat.
Legenda XLI. intre cele 42 de "istorii mai alese", legenda XLI (41) despre
Nicolae Milescu Spatarul povesteste destinul senzational al unui mare boier
"mandru si bogat", "pre invatat si carturar, si stie multe limbi", fapt pentru care
"lui Stefanita-voda ii era pre drag, si-l tind ppe bine, si tot la masa il pune, si sa
giuca in carti cu dansul, si la sfaturi, ca era atunce grammatic" (scrib la
cancelarie, secretar - n.n.). Satul de atata bme, spune cronicarul, marele boier a
trimis niste scrisori "viclene". Jpii Constantin-voda cel Batran Basarab din Tara
Leseasca pentru a-1 scoate "pe Stefanita-voda din domnie". Constantin-voda i-a
trimis scrisorile lui Stefanita-voda, care s-a maniat ingrozitor si a poruncit
calaului sa-i taie nasul tradatorului, de unde si porecla de Niculai Carnul. Cu nasul
taiat si cu sangele pe obraz, spatarul a plecat in Tara Nemteasca, unde a fost
tratat de doctori priceputi, ca abia se mai cunostea "nasul ca-i taiat". De rusine,
el nu s-a mai intors in Moldova, ci a plecat in Rusia, unde i-a dat invatatura fiului
tarului, adica celui care va deveni Petru cel Mare. Plecand intr-o misiune si tarul
murind intre timp, Milescu a fost trimis in surghiun la Sibir, iar cand pe tronul
Rusiei a venit Petru imparat, I-a adus inapoi la curte, unde "l-au luat iara in
dragoste si in mila si l-au pus iar sfetnic". Milescu s-a insurat cu o rusoaica, au
avut impreuna "ficiori si nepoti", iar cand a murit, "mare cinste i-au facut
imparatul la moartea lui si mare parere de rau au avut dupa dansul".

Stilul. Povestitor talentat, Ion Neculce a creat o opera durabila printr-o forta
artistica surprinzatoare, prin arta naratiunii si prin arta portretului, avand, intre
cronicari, maiestria pe care Ion Creanga o va desavarsi: "Numai Creanga, dintre
scriitorii ulteriori a mai putut strecura in tesatura frazei atatea zicale si
maxime, ca Neculce, al carui mestesug in a povesti in pilde ori a imita astfel de
vorbire e fara pereche in perimetrul literaturii noastre vechi" (George
MunteaN).
Proverbele sunt numeroase in letopiset: "Calul raios gaseste copaciul scortos";
"dupa cum este vorba ca nu fac toate mustele mere"; "Pasarea vicleana da
singura-n lat". Ion Neculce este si precursorul lui Anton Pann, prin aceea ca in
unele fraze enumera proverbele, unele dupa altele: "Paza buna trece primejdia
re, mielul bland suge ia doo maice, capul plecat nu-1 prinde sabia".

Oralitatea stilului lui Neculce este data si de cuvinte populare expresive, de

particularitatile de vorbire ce dau veridicitate textului. De pilda, atunci cand
povesteste mazilirea lui Constantin Duca, doamna Maria, fiica lui Brancoveanu,
striga munteneste: "Aoleo! Aoleo! ca va pune taica punga da punga din Bucuresti
pan-in Tarigrad; si dzau, nu ne va lasa si iar ne vom intoarce cu domnia indarapt".
Portretele domnitorilor contureaza personaje literare prin scoaterea in
evidenta a unei virtuti, a unui viciu, a unui defect. Gheorghe Duca, un tiran lacom
si infatuat, era "om nu pre nalt si gros, burduhos ruman la fata, buzat; barba ii
era alba ca zapada". EI a fost "pus intr-o sanie cu doi cai, unul alb si altul murg si
cu hamuri de tei" si, pe tot drumul "ocari si sudalmi de audzea cu urechile". Ajuns
intr-un sat de langa Suceava, fiindu-i foame, ii cere unei femei putin lapte, dar
aceasta, nerecunoscandu-1, i-a strigat: "N-avem lapte sa-ti dam, c-au mancat
Duca-voda vacili din tara; de-l va manca viermii iadului cei neadormiti".
Talentul artistic al Iui Neculce se manifesta si in folosirea epitetelor populare
expresive, relevante ("bogate nevoi si rusini face turcii betilor oameni"), care
dau povestirii o cadenta si o atmosfera proprie nordului Moldovei.
Opera lui Ion Neculce a constituit o permanenta sursa de inspiratie pentru
scriitorii de mai tarziu, ca Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Mihail
Sadoveanu.
"Aceasta e cronica Iui Ion Neculce: cea mai colorata, mai simpla si mai
fermecatoare in naivitatea ei din povestirile asupra trecutului romanesc, opera
unui suflet cinstit, a unei minti cumpanite, in care bunul simt natural si
intelepciunea castigata ajungeau sa poata inlocui pe deplin insusirile ce se capata
prin scoala si printr-o intinsa si aleasa lectura" (Nicolae Iorga - "Istoria
literaturii romanesti").