Tiganiada

Ion Budai-Deleanu(1760-1820)
-Nascut la 6 ianuarie 1760 si decedat la 24 august 1820,Ion Budai-Deleanu a fost un scriitor,filolog si istoric roman. -A fost primul din 10 copiii ai preotului Solomon Budai din comuna Cigmau,unde isi si face studiile elementare.Urmeaza apoi seminarul teologic din Blaj,dupa care Facultatea de Filosofie din Viena(1777-1779). -Absolveste Facultatea de Teologie in 1783,dupa care se axeaza pe studiul altor limbi,reusind sa invete latina,germana,franceza si italiana. -Este autorul primei epopei in limba romana,Tiganiada sau Tabara tiganilor,editie ce avea sa fie definitivata intre anii 1800-1812 de catre Jacques Bick. -A mai scris lucrari literare,istorice,pedagogice,filologice si juridice,drept pentru care in prezent exista in multe mari orase strazi ce ii contin numele.

Tiganiada
-Este singura epopee in limba romana,tratand un subiect alegoric,fiind o scriere moderna si complexa ce contine o multitudine de idei ce raspandesc cultura,relatand intamplarile prin intermediul unor experiente proprii. -Opera Tiganiada are o multitudine de idei si remarcam dintre ele cele pe care textul se ghideaza: 1. In prim-planul epopeii se afla o calatorie fabuloasa, tema fructificata deja in literatura universala. 2. Subiectul capata nuante insolite prin structuri folclorice autohtone: mituri, credinte, ritualuri. 3. Imaginea raiului sintetizeaza mentalitatile romanesti. 4. Opera Tiganiada aduna numeroase specii si motive.

Rezumat al operei
-Tiganiada este impartita in 12 cantece,fiecare avand cate o idee principala : Tiganii, colectivitate oropsita de destin, pleaca din Flamanda spre Inimoasa, hotarati sa-si faca o noua viata.Ei alcatuiesc o armata si se pun in slujba lui Vlad Tepes, care le promite ca-i va lasa sa se aseze in Muntenia (cantul I). Frumoasa Romica este rapita de diavoli, iar Parpangel, logodnicul ei, se rataceste prin padurea de langa Cetatea Neagra, bantuita de zane rele (vantoase si iele), iar in cele din urma, purtat de naluci, ajunge la curtea amagitoare, un han satanic, in care cei intrati devin amnezici (cantul II). Aici, Parpangel canta pentru petrecareti o romanta de dragoste, un cantec de pahar si balada despre Argin si Elena (cantul III). Sfintii intervin si spulbera hanul. Cei amagiti se trezesc intr-o balta puturoasa. Parpangel rataceste prin padurea blestemata, bantuita de aparitii fantomatice (cantul IV). Imbracat in haine turcesti, Vlad Tepes pune la incercare vitejia tiganilor, dar acestia, speriati, fug si se fac de ras (cantul V). In iad, Satana, cazut in melancolie, tine sfat cu supusii, hotarand sa-i ajute pe turci impotriva lui Vlad Tepes (cantul VI). I La batalia decisiva, Vlad-voda ii ataca prin surprindere pe turci, iar viteazul Argineanul, un roman, om de credinta si fara teama, se lupta singur cu armata pagana si il infrunta pe sultan. Cand Satana ii ajuta pe turci, arhanghelii coboara din ceruri, iar Sfantul Mihail il invinge si il umileste pe diavol (cantul VII). Tiganii speriati incearca sa fuga si, in drumul lor, crezand ca sunt atacati, inchid ochii si se lupta cu o cireada de vite, convinsi ca se confrunta cu turcii. Diavolul, ascuns intr-o manastire, ii ispiteste pe calugari, iar turcii se retrag peste Dunare (cantul VIII). Are loc nunta lui Parpangel cu Romica, iar la ospat, Parpangel povesteste despre fabuloasa lui calatorie in lumea de dincolo. Iadul este un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti,

defaimatorii si tiranii, in timp ce raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. in pulberea drumurilor zac pietre pretiose si margele (cantul IX) Dupa aceea, tiganii fac sobor pentru a-si hotari forma de guvernare (canturile X, XI). Discutiile degenereaza, intentiile bune esueaza, deoarece nimeni nu accepta opinia celuilalt. Vlad Tepes ia drumul exilului. Epopeea se incheie cu discursul inflacarat al lui Romandor, care tine un discurs emotionant prin intermediul caruia indeamna pe tigani sa biruie. -Tiganiada urmareste doua fire ale povestirii :unul prin care urmareste intamplarile lui Parpanghel in cautarea Rodicai si celalalt ce nareaza aventurile tiganilor inrolati in armata lui Vlad Tepes,in cautarea unei tari care sa le apartina.Titlul operei este sugestiv pentru opera,cititorului avand sansa sa realizeze inca de la inceput tema acestei scrieri. - Autorul are simtul artei ca joc, subiectul si personajele fiind pretexte pentru o comedie a literaturii (N. Manolescu). De aceea, universului naratiunii ii corespunde un metaunivers, prezent in subsolul paginilor i alcatuit dintr-o armata de critici care supun adevarul istoric prezent n epopee unui tir de contestatii umoristice. Autorul are simtul artei ca joc, intuitia gratuitatii i a absurditatii (N. Manolescu). Exista, deci, doua niveluri ale operei: a) povestirea propriu-zisa, care este epopeea fricii cronice i a preocuparii pentru stomac (N. Manolescu), care parodiaza motive literare consacrate, ca ubi sunt (eroii vestiti de altadata), muza inspiratoare, devenita aici o femeie cirtitoare cu gura mare i minte putina, sau lumea pe dos, caci epopeea incepe cu defilarea ordonata a iganilor i sfirseste cu incaierarea acestora (intii ordinea, apoi haosul); b) critica povestirii, ale carei personaje sunt intruchipari ale modalitatilor de receptare a textului: Onochefalos, care se mira ca Romica s-a putut transforma n tufa vorbitoare, reprezinta lectura literala; Idiotiseanu, care afirma ca nu

toate cele ce se scriu sunt adevarate, reprezinta lectura naiva; Eruditian, care recunoaste imprumuturile de la alti scriitori, este lectura savanta. - G. Calinescu a remarcat geniul verbal al autorului, care atenueaza lipsa talentului descriptiv. Inventia verbala incepe de la numele tiganilor, un grotesc de sonuri (Aordel, Corcodel, Cucavel, Parpangel, Gavan, Giolban, Goleman, Ciormoi, Dirboi etc.), trece prin inventii onomatopeice unele atit de firesti incit trebuie un studiu deosebit pentru a vedea daca ele nu circula si ajunge la modelarea lor in scopuri prozodice, schimbindu-le genul si terminasta pentru a le face sa rimeze (draca, palata, copace etc). In Istoria critica a literaturii romane, Nicolae Manolescu evidentiaz valoarea Tiganiadei printr-o comparatie: Tiganiada este un Don Quijote al nostru, gluma si satira, fantasmagorie si scriere nalt simbolica, fictiune i critica a ei.