Universitatea Politehnica din Bucureşti

Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii

PROIECT 1
Oscilator sinusoidal de audiofrecvență

N=1

STUDENT
Alexandru-Petrișor LAZĂRA, Grupa 432B

PROFESORI COORDONATORI
Prof. Dr. Ing. Dragoș DOBRESCU
S. L. Dr. Ing. Bogdan-Traian MIHĂILESCU

2019-2020
Prezentare proiect:

Capitolul 1: Date de proiectare

Capitolul 2: Introducere
Capitolul 3: Considerente teoretice
3. 1. Condiția de oscilație Barkhausen
3. 2. Limitarea amplitudinii de oscilație
3. 3. Rețele RC

4. 1. Schema bloc
4. 2. Amplificatorul
4. 3. Buffer-ul
Capitolul 5: Simulări
Capitolul 6: Bibliografie
Capitolul 1: Date de proiectare:

Oscilator sinusoidal de audiofrecvenţă

(N=1 200mV, 6v, 100-1k)

Să se proiecteze şi realizeze practic un oscilator sinusoidal de

audiofrecvenţă având următoarele caracteristici:
♦ Amplitudinea tensiunii de ieşire reglabilă în intervalul 0÷0,1 [V];
♦ Tensiunea de alimentare unipolară: 6 [V];
♦ Impedanţa de sarcină pur rezistivă având valoarea 50 [Ω];
♦ Frecvenţa de lucru reglabilă în intervalul 100÷1000 [Hz];
♦ Pentru reţeaua de reacţie pozitivă se va utiliza unul dintre circuitele: Wien, dublu
gama, dublu T, T podit, cu 3 celule RC de defazare;
♦ Se vor prezenta calculele analitice şi curba atenuării în funcţie de
frecvenţă pentru 3 dintre aceste variante alegându-se pentru realizarea
practică una dintre ele;
♦ Dacă este necesar se va proiecta şi realiza un etaj de amplificare pentru adaptarea
la rezistenţa de sarcină;
♦ Circuitul realizat practic va fi prevăzut la ieşire cu un difuzor, buzzer sau cască
pentru demonstrarea funcţionării corecte.
Capitolul 2. Introducere:
In abordarea problemei de generare a schemei unui oscilator trebuie sa se plece
de la cateva principii simple de proiectare. Acestea se bazeaza pe ce s-a invatat la
DE, CEF si niste parte de semnale in general.
Astfel, un oscilator de principiu este alcatuit din 3 mari elemente de proiectare:
- Un amplificator de semnal
- O reactie pozitiva
- O reactie negativa

De multe ori, partea de amplificator este cuplata cu partea de reactie negativa si

se vorbeste generic despre amplifactorul cu reactie negativa la care se mai adauga
o reactie pozitiva, o schema sugestiva fiind prezentata mai jos.

In primul rand, reactia pozitiva, elementul de noutate aici, este denumita sugestiv
asa, dupa functia pe care o indeplineste; cum se paote vedea si pe schema, ea este
raspunzatoare de colectarea semnalului de la iesire si aducerea sa din nou la intrare,
unde urmeaza sa fie amplificat din nou si tot asa. Ea, in mod uzual, este de nedorit
(sau nu sub aceasta forma a amplificatorului), deoarece, tot amplificand semnalul
acesta (teoretic la infinit), amplificatorul se va satura la o valoare maxima, data fizic
de limita sa de proiectare.
Dupa cum se stie la CIA, orice semnal din amplificatorul operational (AO) nu poate
depasi tensiunea de alimentare, un semnal peste Valimentare saturandu-se la
aceasta valoare; in general pentru un AO vom avea o excursie intre +V si -V deci un
oscilator intre +V si -V.

Reteaua de reactie pozitiva, RRP indeplineste deci 2 functii pentru oscilatorul nostru:
 1. Face posibila aparitia oscilatiilor, pe baza a ce am spus mai sus. Neavand nicio
sursa de semnal la intrare, zgomotul existent random in circuit va fi amplificat
si tot adus de la iesire la intrare pana se atinge limita fizica a amplificatorului
2. Face posibila fixarea acestor oscilatii pe o frecventa dorita de noi
Pentru detalierea punctului 2, trebuie sa intram putin in structura constructiva a
RRP. Orice RRP este in esenta un filtru (Alcatuit din rezistente si condensatoare,
numit si filtru RC). Prin intermediul acestui filtru, din multitudinea de frecvente pe
care se manifesta zgomotul descris mai sus, noi putem sa fortam sa selectam doar
unul, pe o frecventa pe care ne intereseaza.

Reactia negativa:
Reactia negativa, din nume, are un efect opus ceilalte reactii, ea se opune cresterii
semanlului. Mai precis, este cea care ne permite sa controlam si sa fixam
amplificarea oscilatorului.

Un exemplu aici, bazat pe CIA, unde reactia negativa face posibila fixarea
amplitudinii la celebra formula pt neinversor de -r2/r1.
Uneori RRP are efecte nedorite, ce pot fi compensate acum prin reactia
negativa, mai precis prin niste elemente puse in reactie ce costituie un mecanism
de limitare. Acesta, prin diferite metode ce vor fi analizate mai in detaliu cand va fi
cazul, fac ca amplificarea sa scada la un moment dat si astfel sa se evite situatia
neplacuta de saturare.
Deci, reactia negativa face urmatoarele lucruri:
1. Seteaza, stabilizeaza si face posibila controloarea amplificarii
2. Limiteaza amplificarea la o anumita valoare, asigurand
functionarea oscilatorului in ace parametri de proiectare
 Dupa cum am mai zis, voi face referire la niste concepte de CIA si vom porni de la
un amplificator operational. Acesta are cateva proprietati pe care le urmarim si care
se apropie de aproximarea unui amplificator ideal:
- Rezistenta de intrare foarte mare
- Rezistenta de iesire mica
- Permite obtinerea unor amplificari mari
(Am atasat alaturat schema simplificata a unui
oscilator, ce contine toate elementele amintite pana
acum).
Pe langa ceea ce am discutat mai sus, o alta
proprietate a reactiilor e ca se pot identifica foarte
usor in functie de modul in care sunt legate la AO:
- Borna inversoare => reactie negativa
- Borna neinversoare => reactie pozitiva
Eu voi incerca, prin schema mea, sa simulez functionarea unui astfel de amplificator
operational. Acest lucru se va realiza prin conecatare in cascada a mai multor blocuri:
- Blocul de intrare- ce va trebui sa aiba, cum am zis, rezistenta de intrare mare
- Blocul de amplificare- cel ce va realiza mare parte din amplificare
- Blocul de iesire- numit si buffer, care nu va amplifica, ci va realiza doar
o adaptare a sarcinii pentru a functiona oscilatorul.
Avem nevoie de aceste blocuri deoarece:

Avem nevoie de rezistenta mare la intrare, pentru ca tot ceea ce conectam

aici (inainte de amplificator) sa nu perturbe functionarea etajelor urmatoare.
Blocul de amplificare trebuie sa amplifice suficient pentru a asigura amorsarea
oscilatiilor. Acest criteriu se numeste conditia lui Barkhausen , iar ammplificarea va
fi controlata de reactia negativa, astfel incat sa depaseasca o valoare data. Pe
schema, va trebui sa fie mai mare de 3, adica 1+ r2/r1 > 3.
Buffer-ul este necesar pentru ca, din nou, daca contectam o sarcina sa nu
perturbam unctionarea amplificatorului, unde 2 cazuri sunt posibile:
- Rezistenta mare, care va face ca amplitudinea semnalului sa scada (legea lui
Ohm), adica sarcina sa fure din semnal, facand posibila stingerea oscilatiilor
- Rezistena mica, si mai belea, care ar putea forta un scurt intre alimentare
si masa, si deci tot amplificatorul ar fi anulat, neexistand oscilatii
Capitolul 3. Considerente teoretice:

3. 1. Condiția de oscilație Barkhausen:

Un oscilator armonic cu rețea de reacție pozitivă (RRP) are următoare structură de bază:

Notăm cu A câștigul amplificatorului, iar cu β funcția de transfer a RRP, dependentă de

frecvență și care fixează frecvența de oscilație. Circuitul devine un oscilator, daca îndepărtând

semnalul de excitație(Sg=0), la ieșire se obține un semnal (So, finit). Acest lucru semnifică

faptul că aplificarea cu reacție Af = Sg/ So = A / (1- βA) este infinita, rezultând:

A * β( 0)= 1 - condiția Barkhausen

Pe de altă parte, câștigul este independent de frecvență. Ca urmare, se impune suplimentar ca

Im{ β( 0)}= 0 ; notând modulele câștigului și funcției de transfer cu A, respectiv β( 0), condiția

Barkhausen se explicitează:
A*β( 0)=1

A + B= 0/2π

A , B reprezintă defazajele introduse la f=f0 de amplificator, rspectiv RRP.

Ținând cont de factorii ce duc la variația amplificării (temperatura, tensiunea de

alimentare etc.) sunt posibile urmatoarele cazuri: A<1/ β( 0), cand nu apar oscilații; A<1/ β( 0),

când semnalul de la ieșire este distorsionat; A=1/ β( 0), când nu se realizează amorsarea/
stabilizarea oscilațiilor.
 Amorsarea presupune debutul oscilațiilor , creșterea amplitudinii semnalului de frecvență
0 până la valoarea Vosc – amplitudinea în regim permanent de oscilație. Stabilizarea presupune

la rândul ei menținerea amplitudiniii la valoarea Vo=Vosc= const.

Concret, amorsarea și stabilizarea oscilațiilor sunt posibile dacă si numai dacă
amplificarea este o funcție descrescătoare de amplitudinea semnalului generat la ieșire,
lucru ilustrat și în figura.

Din calcule teoretice rezulta necesitatea unei amplificari mai mare de 3 pentru schema pe
care ne propunem sa o facem si anume, un oscilator cu punte Wien.
(Reteaua Wien este cea mai usor de configurat si are mai multe avantaje ce sunt analizate si
in cartile acelea, sau si pe net, orice sursa este viabila, de exemplu https://www.electronics-
tutorials.ws/oscillator/wien_bridge.html )

3. 2. Limitarea amplitudinii de oscilație:

Mecanismul de limitare asigura mentinerea oscilatiilor la un nivel controlat.
Ca idee, exista mai multe metode:
- Un termistor sau bec, ce se bazeaza pe variatia rezistentei.
- Un dipol din diode, ori 2 diode simple antiparalel, ori 2 zener in antiserie
- Un control automat cu TEC-J

- In esenta, toate astea de mai sus vor intra in relatia amplificarii 1+r2/r1,
putand fi ori termenul r2 ori r1. Acestia variind intr-un anumit fel, automat
si amplificarea va varia si ea. De obicei noi vrem ca amplificarea sa scada la
un moment dat si sa se mentina la o valoare stabilita de noi, pentru a evita
saturarea.
3. 3. Rețele RC:

- Retele RC – fac defazare de

pi radiani
- Rețeaua Wien

Reteaua Wien.

Rețeaua Wien este ilustrată în figura, schema din stânga pentru transfer în tensiune,
cu functia de transfer in stanga
Presupunând această rețea conectată la un amplificator ideal de tensiune, se observă că
raporturile R1/ R2 și C2/ C1 trebuie menținute constante atunci când se reglează frecvența, în
caz contrar modificându-se valoarea amplificării si deci amplitudiea oscilațiilor.
Se preferă deci să se aleagă R1= R2= R și C2= C1= C, astfel încât frecvența de oscilație devine
1/ (2*π*R*C), amplificarea în tensiune din condiția Barkhausen fiind egală cu 3.
Folosind programul de simulare LTspice, putem observa curba de atenuare specifică.
 - Rețeaua dublu T

Fig. 9

Figura 9 ilustrează rețeaua dublu T, cu transfer în

tensiune Funcția de transfer este prezentată mai jos:

La frecvența caracteristică, funcția de

transfer în tensiune este reală, fiind pozitivă
pentru k>0,5, negativă pentru k<0,5 și zero
pentru k=0,5. Cele 3 cazuri sunt sintetizate
mai jos:

Dacă rețeaua
operează ca un filtru trece-bandă, atunci ea poate fi folosită în bucla de reacție pozitivă a unui
oscilator. Dacă rețeaua lucrează ca un filtru oprește-bandă, atunci ea trebuie inclusă în bucla
de reacție negativă, oscilatorul mai necesitând o buclă de reacție pozitivă neselectivă.
Simulările pentru o rețea dublu T, pentru k=0,159 sunt prezentate mai jos, folosind LTspice:
 - Rețeaua T-podit

Rețeaua T-podit are proprietăți asemănătoare cu rețeaua dublu T, cu o selectivitate

mai slabă, dar cu avantajul că frecvența se poate varia cu un potențiometru, ca la
rețeaua Wien.
Schema este prezentă în Fig, pentru un k=0,054 și funcția de transfer alăturată.

Simulările corespunzătoare în programul LTspice

sunt prezentate mai jos:

- Reteaua dublu-gama
Schema reţelei dublu gamma este:
 Funcţia de transfer a acestui circuit este:
V V
V
F (ωω= = ⋅
w V2 V2 V

1
V2 jω C2 1
V = 1 = 1 + jω C2 R 2
R 2 + jω C2
V Z
=
V1 Z 1 Z 1
+ = R1 (R 2 + )
jω C1 unde jω C2 astfel
1
R1(R 2 + )
Z= jω C 2 R1 (1 + jω C2 R 2 )
1 = 1 + jω C2 (R1 + R 2 )
R1+R2 +
jω C2 , deci
 V jω C1 Z jω C1R1 (1 + jω C2 R 2 )
V =1 + jω C Z = 1 + jω C (R + R ) + jω C R (1 + jω C R )
1 1 2 1 2 1 1 2 2 deci expresia
şi
β(ω) = 1
C CR
1+ 2 + 2 1 )
2 + j(ω C R −
funcţiei de transfer este: C 1 C 1R 1 2 2 ω C 1R 1 .
Modulul funcţiei de transfer este dat de relaţia:
1
Fw (ω ) =
C CR 1 )2
(1 + 2 + 2 2 )2 + (ωC2R2 −
C CR ωC R
1 1 1 1 1 .
Maximul funcţiei se obţine când a doua paranteză se anulează de sub radical se
ω0 = 1 f0 = 1
RR CC
anulează, adică pentru R1R2C1C2 , de unde 2 1 2 1 2 .

În cazul particular R1 = R2 = R şi C1 = C2 = C relaţiile devin:

ω0 = 1 f0 = 1 β ( ω0 ) = 1

RC , 2πRC , 3

ω0
φ(ω)

90°

–90°
Capitolul 4: Proiectare

4.1 Schema bloc:

 Am ales sa separ partea de Buffer, pentru ca practic amplificatorul se termina pe acel
potentiometru. Acesta reprezinta de fapt sarcina amplificatorului, dar noi il vom folosi drept un
divizor de tensiune prin care putem sa atacam etajul final si astfel realizam controlul tensiunii de
iesire in limitele dorite.

Dimensionare RRP:
Calculam elementele rețelei pentru două valori ale frecvenței de oscilație, adică pentru capătul
inferior si superior al benzii de frecvență în care dorim funcționarea (5000 Hz – 5000 Hz).
Fixăm valoarea condensatorilor C1=C2=100 nF.

1 1
Ținând cont de fmin= 2πRmaxC si fmax= 2πRmin C și inlocuind rezultă
R
pentru fmin=100 Hz valoarea max = 15 915Ω, iar pentru fmax=1000 Hz
R
valoarea min = 1591.5Ω.
Astfel rezultă ca vom folosi practic cate un rezistor de 1,5kΩ, după
consultarea foii de componente disponibile, diferența până la 1591Ω
fiind reglata din potențiometre. Acestea vor fi dimensionate la
valoarea de 50kΩ, pentru a putea acoperi și cealaltă frecvență limită.

4. 2. Amplificatorul:
Dupacumammaispus,
amplificatorul este impartia in principal in
trei sectiuni: partea intrare si semnal mic,
partea de amplificare in tensiune si partea
de amplificare in curent. Aceasta impartire
este realizata tocmai pentru a utiliza etaje
specializate fie pentru a realiza amplificare
in curent fie pentru a realiza o amplificare
in tensiune.
 Etajul de intrare este realizat in configuratie de amplificator diferential, acesta are rolul de a
realiza adaptarea de impedanta intre sursa de semnal si urmatorul etaj, adica o adaptare de la
impedanta mare la impedanta mica. Etajul de intrare este de tipul transconductanta, adica
transforma un semnal de tip tensiune intr-un semnal de tip curent.
Al doilea etaj realizeaza amplificarea in tensiune a intregului amplificator, acesta este un etaj
de tip transimpedanta si are rolul de a transforma curentul primit de la etajul de intrare intr-o
tensiune de valoare mare. Acest etaj are o amplificare foarte mare in bucla deschisa, de aceea
este obligatoriu sa se utilizeze o bucla de reactie negativa pentru a reduce amplificarea la o
valoare utila.
Al treilea etaj este un amplificator de curent cu castig unitar in tensiune, acesta realizeaza o
adaptare de impedanta intre etajul pilot si sarcina. Prin etajul final trece aceeasi valoare a
curentului ca si prin sarcina, de asemenea pe aceste tranzistoare se va disipa o putere
semnificativa (depinde de clasa de operare a amlificatorului).

Dimensionare etaje de amplificare

Amplificatorul este realizat în principal în jurul unui amplificator diferential, acesta fiind
un etaj des utilizat la intrare, caracteristicile acestuia fiind îmbunătățite folosind o sursă de curent
diferită.
Până a ajunge însă acolo, trebuie avut în vedere ca pentru un amplificator diferențial
simetric este necesar ca tranzistoarele T 1 si T2 să fie identice deoarece atunci curentul din
generatorul de curent se va distribui egal între cele două tranzistoare, eventualele diferentele
dintre VGS1 și VGS2 fiind resimțite în curenți de colector diferiți.
Deoarece pentru valori mari ale rezistenței din emitor scade curentul din colector, acest
lucru ducând la o pantă mică, se preferă folosirea unei surse de curent in general. Sursa de
curent folosită în figura este o oglinda de curent bipolară cu un tranzistor.
Sursa de curent folosită în figura este o sursă de curent
bipolară cu un tranzistor.
Sursa de curent constant realizata cu T3 R2 si cele două
diode furnizează un curent de valoare fixă prin etajul
diferențial indiferent de valoarea sarcinii sau a tensiunii de
alimentare, astfel etajul de intrare este imun la variațiile
tensiunii de alimentare.
Curentul va fi calculat cu formula I= (V-VBE)/R si presupunând
caderea pe fiecare diodă egală aproximativ cu tensiunea bază-
emitor, I se poate aproxima cu VBE/R.
Valoarea R2 s-a ales de 3 kΩ pentru a asigura o rezistență mare de ieșire, vaforizând astfel
un CMMR mare pentru amplificatorul diferențial.
Sursa de curent constant furnizează I/2 (IC1 + IC2= IC3 pentru tranzsitoare de același fel), prin
fiecare din tranzistoarele Q1 și Q8 iar tensiunea colector-emitor este mult mai mica decat valoarea
maximă admisă, asigurând totodată funcționarea normala.
Pentru ca etajul diferențial sa funcționeze echilibrat, se aleg rezistentele din colector
egale, acestea având rolul de a asigura o functionare normala dar si pentru a avea o amplificare în
tensiune mare, dimensionarea lor s-a ales de ordinul k Ω.
Etajul următor de amplificare realizat cu tranzistorul bipolar T9,
acesta lucrând în conexiune emitor comun și având o
amplificare importantă atât în tensiune cât și curent, amplificând
deci substanțial în putere.

Dacă rezistența de sarcină este mult mai mică decât cea din colector,
atunci etajul lucrează aproape în scurtcircuit și furnizează sarcinii un
curent aproape egal cu curentul alternativ de colector.
Dacă, dimpotrivă, se ia în calcul situația cealaltă, atunci etajul lucrează practic în gol și
furnizează o tensiune foarte apropiată de cea maximă pe care o poate da etajul la un
semnal precizat.
În locul rezistenței din colector, pe schema din Anexa1 se observă prezența unei
surse standard de curent, cu folosire de diode pentru polarizarea bazei tranzistorului T5, sursa
asigurând stabilitatea punctului static de funcționare a tranzistorului T9.
Curentul furnizat de această sursă se poate calcula cu formula: IC5=VBE/R5 (am presupus
căderea de tensiune pe o diodă egală cu tensiunea bază-emitor a tranzistorului Q 5, cât și faptul că
IC=IE). Avand VBE = 0.6V si dorind IQ4 = 5mA (aproximativ) rezultă R19=150 Ω, valoare
standard.

Condensatorul la trecere intre etaje are rolul de a ajuta la autoamorsarea oscilațiilor,

luând în calcul efectul Miller, ce duce totodata si la scurtarea timpului de stabilizare a
oscilatiei. Aici, capacitatea acestuia va fi impartita egal intre cele doua etaje colector comun.
Efectul unui astfel de capacitor se vede in simulari, unde, daca se ia o valaore prea mare,
amorsarea va fi intarziata.

Fără o stabilizare insa, amplitudinea oscilațiilor crește necontrolat pâna când

amplificatorul ajunge la saturație iar semnalul devine puternic distorsionat. Din acest motiv
am implementat un circuit care realizează controlul automat al amplitudinii de oscilație.
Mecanismul de limitare si RN
Acest circuit este realizat cu un tranzistor TEC-J şi are rolul de a menţine amplificarea circuitului
la valoarea de 1+ R10/R8= 3,5 în conformitate cu relaţia lui Barkhausen. Atunci când semnalul
de ieşire tinde să crească , amplificarea circuitului scade, iar cănd semnalul scade, amplificarea
creşte.

Functionarea este simpla: Amplitudinea la care va intra in

conducție circuitul de limitare este aproximativ: Amax= VBE.
Dioda va redresa semnalul sinusoidal, monoalternant, iar
valoarea de varf va fi retinuta in condensator. Aceasta
valoare de curent continuu va intra in baza tranzitorului
TEC-J, modificand rezistenta acestuia. Aceasta rezistenta
fiind in paralel cu R6 se va modifica amplificarea totala.

4. 3. Buffer-ul
Buffer-ul, numit și etaj final, are rolul de a realiza o adaptare intre etajele de curent mic și
impedanța redusă a sarcinii. Dorim ca acest etaj să amplifice doar in curent iar amplificarea în
tensiune să fie unitară.
Cele două tranzistoare complementare T6 și T8, sunt legate într-o configurație push-pull
specifică amplificatoarelor în clasa B. Dar, deși avantajos din punct de vedere al randamentului
și consumului redus de curent de la sursele de alimentare, el prezintă distorsiuni de trecere,
corespunzând trecerii conducției de pe un tranzistor pe celălalt. (așa numita pantă moarta)

Liniarizarea necesară se poate face printr-o prepolarizare a

joncțiunilor bază-emitor a tranzistoarelor finale, astfel încât
acestea să conducă un mic curent de colector în lipsa
semnalului de intrare, ceea ce înseamnă de fapt utilizarea
tranzistoarelor finale în clasă AB. Acest lucru este asigurat de
rezistentele puse in bazele tranzsitoarelor.
Alte aspecte de construcție:

Se remarcă prezența pe ieșire a unui condensator de valoare 20µF. Acesta reprezintă un

condensator de decuplare, ce permite separarea curentului continuu de cel alternativ- semnalul
util ce poate fi reprodus printr-un difuzor sau buzzer.
Rezistențele R7 și R7 formează referința de tensiune ce asigură buna funcționare a etajului
diferențial și implicit a circuitului pentru o sursa unipolară de alimentare.

Ca sa obtin tensiunea de iesire ceruta, am facut un atenuator intermediar. Mai precis am facut un
divizior rezistiv prin potentiometru, care asigura o sarcina pentru cel de-al doilea etaj de ordinul
kilo-ohmilor, necesari pentru buna functionare. Daca am fi conectat direct sarcina de valoare
mica, aceasta ar fi dus la un scurt, nemaiavand oscilatii.

Divizorul rezistiv.
Capitolul 5: Simulări

Tensiunea la iesire reglata la ~0mV

Tensiunea la iesire reglata la 200mV

Stabilitatea cu temperatura – oscilatorul este stabil si se inscrie in

gama temperaturilor de functionare
 4.00

VF1

-1.00
1.00

VF1(2(

-200.00m
400.00m

VF1(3(

-200.00m

0.00 250.00m 500.00m 75().()()m 1.00

Time(s}
Analiza DC si AC:
DC: Nodes Values
I_R1[3,11] 73.26uA
I_R10[21,8] -4.01uA
I_R11[3,10] 4.12mA
I_R12[3,13] 454.5uA
I_R13[23,14] 5.2pA
I_R14[25,19] 0A
I_R15[VF1,0] 0A
I_R16[7,0] 271.68uA
I_R17[13,18] 151.41uA
I_R18[18,7] 22.41uA
I_R2[6,0] 191.27uA
I_R3[3,9] 780.83uA
I_R4[3,12] 102.53uA
I_R5[2,0] 3.26mA
I_R6[3,4] 45mA
I_R7[4,0] 45mA
I_R8[21,24] 4.01uA
I_R9[8,20] 960.82pA
V_C1[11,8] 3.26V
V_C2[16,4] 480.46uV
V_C3[23,4] 137.7nV
V_C4[23,25] -143.3mV
V_C5[17,VF1] 3.51V
V_D2[9,1] 595.83mV
V_D3[1,0] 595.83mV
V_D5[16,20] -142.82mV
V_R1[3,11] 1.1V
V_R10[21,8] -100.29mV
V_R11[3,10] 411.85mV
V_R12[3,13] 4.55V
V_R13[23,14] 7.79nV
V_R14[25,19] 0V
V_R15[VF1,0] 0V
V_R16[7,0] 2.72V
V_R17[13,18] 1.51V
V_R18[18,7] 224.05mV
V_R2[6,0] 573.82mV
V_R3[3,9] 7.81V
V_R4[3,12] 1.54V
V_R5[2,0] 489.13mV
V_R6[3,4] 4.5V
V_R7[4,0] 4.5V
V_R8[21,24] 40.12mV
V_R9[8,20] 960.82nV
V_V1[3,0] 9V
VF1 0V
VP_1 595.83mV
VP_10 8.59V
VP_11 7.9V
VP_12 7.46V
VP_13 4.45V
VP_14 4.5V
VP_15 4.5V
VP_16 4.5V
VP_17 3.51V
VP_18 2.94V
VP_19 4.64V
VP_2 489.13mV
VP_20 4.64V
VP_21 4.54V
VP_22 6.07V
VP_23 4.5V
VP_24 4.5V
VP_25 4.64V
VP_3 9V
VP_4 4.5V
VP_6 573.82mV
VP_7 2.72V
VP_8 4.64V
VP_9 1.19V
VP_VF1 0V

AC: Nodes Values

I_R1[3,11] 73.26uA / 0∞
I_R10[22,8] 4.01uA / 180∞
I_R11[3,10] 4.12mA / 0∞
I_R12[3,13] 454.5uA / 0∞
I_R13[15,14] 5.2pA / 0∞
I_R14[24,20] 0A/0∞
I_R15[VF1,0] 0A/0∞
I_R16[7,0] 271.68uA / 0∞
I_R17[13,19] 151.41uA / 0∞
I_R18[19,7] 22.41uA / 0∞
I_R2[6,0] 191.27uA / 0∞
I_R3[3,9] 780.83uA / 0∞
I_R4[3,12] 102.53uA / 0∞
I_R5[2,0] 3.26mA / 0∞
I_R6[3,4] 45mA / 0∞
I_R7[4,0] 45mA / 0∞
I_R8[22,25] 4.01uA / 0∞
I_R9[8,21] 960.82pA / 0∞
V_C1[11,8] 3.26V / 0∞
V_C2[16,4] 480.46uV / 0∞
V_C3[15,4] 137.7nV / 0∞
V_C4[15,24] 143.3mV / 180∞
V_C5[18,VF1] 3.51V / 0∞
V_D2[9,1] 595.83mV / 0∞
V_D3[1,0] 595.83mV / 0∞
V_D5[16,21] 142.82mV / 180∞
V_R1[3,11] 1.1V / 0∞
V_R10[22,8] 100.29mV / 180∞
V_R11[3,10] 411.85mV / 0∞
V_R12[3,13] 4.55V / 0∞
V_R13[15,14] 7.79nV / 0∞
V_R14[24,20] 0V/0∞
V_R15[VF1,0] 0V/0∞
V_R16[7,0] 2.72V / 0∞
V_R17[13,19] 1.51V / 0∞
V_R18[19,7] 224.05mV / 0∞
V_R2[6,0] 573.82mV / 0∞
V_R3[3,9] 7.81V / 0∞
V_R4[3,12] 1.54V / 0∞
V_R5[2,0] 489.13mV / 0∞
V_R6[3,4] 4.5V/ 0∞
V_R7[4,0] 4.5V/ 0∞
V_R8[22,25] 40.12mV / 0∞
V_R9[8,21] 960.82nV / 0∞
V_V1[3,0] 9V / 0∞
VF1 0V
VP_1 595.83mV / 0∞
VP_10 8.59V / 0∞
VP_11 7.9V / 0∞
VP_12 7.46V / 0∞
VP_13 4.45V / 0∞
VP_14 4.5V /0∞
VP_15 4.5V /0∞
VP_16 4.5V /0∞
VP_17 4.5V /0∞
VP_18 3.51V / 0∞
VP_19 2.94V / 0∞
VP_2 489.13mV / 0∞
VP_20 4.64V / 0∞
VP_21 4.64V / 0∞
VP_22 4.54V / 0∞
VP_23 6.07V / 0∞
VP_24 4.64V / 0∞
VP_25 4.5V /0∞
VP_3 9V/0∞
VP_4 4.5V / 0∞
VP_6 573.82mV / 0∞
VP_7 2.72V / 0∞
VP_8 4.64V / 0∞
VP_9 1.19V / 0∞
VP_VF1 0V / 0∞
 Cap.6 Bibliografie:

1. http://www.dce.pub.ro;
2. https://wiki.dcae.pub.ro/index.php/Cosmin_Popa
3. „High Power Amplifier Manual Construction”- G. Randy Slone, Editura
McGraw-Hill 1999
4. “Regulated Linear Power Supply Construction”- David Metz
5. G. Brezeanu, F. Draghici, F. Mitu, G. Dilimot, Circuite electronice fundamentale -
probleme, Editura Rosetti Educational, Bucuresti, editia II–2008;
6. G. Brezeanu, G. Dilimot, F. Mitu, F. Draghici, Dispozitive electronice –
probleme partea I, Editura Rosetti, Bucuresti, 2001;
7. A. Millea, Electronică Elementară, Editura Tehnică, București 1969;
8. N. Drăgulănescu, C-tin. Miroiu, D. Moraru, Electronica în imagini, Editura
Tehnică, București 1909;
9. Dispozitive si Circuite electronice” – A.Rusu, M. Profirescu, s.a, Editura
Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1982
10. A. Millea, Electronică Elementară, Editura Tehnică, București 1969;
11. A. M. Manolescu, A. Manolescu, I. Mihuț, T. Mureșan, L. Turic,
Circuite Integrate Liniare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983;