Sunteți pe pagina 1din 12

PROIECT DE ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE

”JOACĂ, SĂRBĂTOARE, BUCURIE”


NIVEL PREȘCOLAR

Argument:
În cadrul procesului complex și îndelungat de formare a personalității copilului, cunoașterea
tradițiilor și obiceiurilor poporului român are o importanță deosebită datorită conținutului de idei și
sentimente pe care acestea le transmit.
Copiii iubesc sărbătorile naţionale deoarece îşi îmbunătăţesc cunoştinţele prin aflarea mai multor
poveşti, legende despre trecutul neamului nostru. Totodată, le plac şi mai mult sărbătorile creştineşti
nu pentru latura lor religioasă, ci pentru latura laică – venirea lui Moş Nicolae, Moş Crăciun,
simbolul mărţişorului şi iepuraşul cu cadouri şi de aceea, cu ajutorul părinţilor vom încerca să
sădim în sufletele lor iubire pentru Dumnezeu şi semeni.
Analizând modul în care sunt reflectate valorile în societate, dar şi realităţile socio-umane şi
intelectuale întâlnite zi de zi, se constată nevoia organizării de activităţi care să-i mobilizeze pe copii
în realizarea unor creaţii artistice proprii, să le cultive sentimentul ”frumosului”.
Grădinița, familia şi comunitatea au datoria de a veghea asupra dezvoltării personale optime
a fiecărui preșcolar, stimulându-l în căutarea şi descoperirea aptitudinilor/ intereselor/ talentelor
acestora. Totodată vom urmări dezvoltarea abilităților de cooperare, de solidaritate, a unei atitudini
pozitive față de sine, față de colegi, față de mediul înconjurător, față de arta și cultura națională.
Obiectiv general:
Dezvoltarea capacităţii de comunicare şi colaborare grădiniță – părinţi – autoritate locală prin
desfăşurarea unor activităţi care să contribuie la socializarea copiilor, la pregătirea acestora pentru
viaţă, pentru școală.
Obiectivele specifice:
 Dezvoltarea competenţelor de comunicare necesare relațiilor interumane;
 Responsabilizarea cadrelor didactice privind desfăşurarea de activităţi extraşcolare;
 Organizarea a cel puţin 2 serbări şcolare cu prilejul Crăciunului şi încheierea anului școlar;
 Implicarea în proporţie de 100% a tuturor preșcolarilor în diverse activităţi extraşcolare;
 Marcarea a cel puţin 2 momente importante pentru istoria românilor, a unor tradiții
specifice sărbătorilor creștine, religioase; omagierea a cel puţin 2 scriitori, sărbătorirea a cel
puţin 2 zile din calendarul Eco;
 Identificarea preșcolarilor cu aptitudini deosebite pentru: interpretare, dans, cântec, desen,
pictură, lucrări practice;

Grupul țintă
este format din preșcolarii de la GPN. nr. 1, GPN. nr. 2 Corbu
Beneficiarii proiectului:
Beneficiari direcţi:
- preșcolarii
- cadrele didactice implicate în proiect
- instituţiile partenere
- instituţiile/ organizaţiile/ întreprinzătorii care vor colabora la realizarea proiectului.
Beneficiari indirecţi:
- membrii familiilor preșcolarilor implicaţi în proiect
- membrii comunităţii locale.

Activităţi propuse a se derula pe parcursul a 9 luni:

1. Măști de Halloween
2. Toamnă mândră și bogată
3. Te sărbătorim cu drag, țara noastră!
4. Ghetuța fermecată a Moșului
5. Vine Moș Crăciun, copii!
6. Să nu-l uităm pe Eminescu
7. Hai să dăm mână cu mână!
8. Mărțișorul ecologic
9. E ziua ta, iubită mamă!
10. De Paști vine iepurașul
11. Flori pentru planeta Pământ
12. Copiii – bucuria lumii!
13. La revedere, grădiniță dragă!

GRAFICUL ACTIVITĂŢILOR

Nr. Denumirea Locul de Grup ţintă/ Data/ Responsabil


crt. activităţii desfăşurare participanţi perioada
1. Măști de Halloween Grădiniță Preșcolari, octombrie Grecu Iulia
părinți Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania
2. Toamnă mândră și bogată Grădiniță Preșcolari, octombrie Grecu Iulia
părinți Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania
3. Te sărbătorim cu drag, țara Grădiniță Preșcolari, noiembrie Grecu Iulia
noastră! părinți Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania
4. Ghetuța fermecată a Moșului Grădiniță Preșcolari decembrie Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania
5. Vine Moș Crăciun, copii! Cămin Preșcolari, decembrie Grecu Iulia
cultural părinți Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania
6. Să nu-l uităm pe Eminescu Școala Preșcolari, ianuarie Grecu Iulia
elevi Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica

Grajdeanu
Stefania

7. Hai să dăm mână cu mână! Grădiniță Preșcolari, ianuarie Grecu Iulia


elevi Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania
8. Mărțișorul ecologic Grădiniță Preșcolari, februarie- Grecu Iulia
părinți martie Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania
9. E ziua ta, iubită mamă! Cămin Preșcolari, 8 martie Grecu Iulia
cultural mămici, Sarbu Roxana
bunici Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania
10. De Paști vine iepurașul Grădiniță Preșcolari aprilie Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania
11. Flori pentru planeta Pământ Școala Preșcolari, 22 aprilie Grecu Iulia
elevi Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania
12. Copiii – bucuria lumii! Grădiniță, Preșcolari, mai-iunie Grecu Iulia
cămin părinți Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania
13. La revedere, grădiniță dragă! Cămin Preșcolari, iunie Grecu Iulia
cultural părinți Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu
Florica
Grajdeanu
Stefania

DESCRIREA ACTIVITĂȚILOR

Activitatea nr. 1
Titlul activităţii: ”Măști de Hallowen”
Tipul activităţii: artistică
Data/perioada de desfăşurare: octombrie 2023
Locul desfăşurării: Grădiniță
Numărul de participanţi: preșcolarii, educatoarea
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:
Directi: Preșcolari, elevi, cadre didactice ,
Indirecţi: ceilalţi membrii ai comunității
Metode/mijloace de realizare:
umane : echipa de proiect, reprezentanţii partenerilor din proiect
materiale: carton, hârtie glasse, hârtie creponată, coli colorate, pastă de lipit.
Modalităţi de evaluare: Responsabilul activității va completa un raport de activitate privind nivelul
atingerii obiectivului și rezultatelor, gradul de implicare al preșcolarilor, portofoliul proiectului,
sondaj de opinii
Descrierea activităţii: Scopul acestei activităţi este acela de a sărbători împreună cu scolarii
aceasta sărbătoare care a devenit atractivă pentru copiii deoarece aceștia vor să realizeze măști
pentru paradă.
Rezultatul: O paradă a măștilor plăcută și atractivă.

Activitatea nr. 2
Titlul activităţii: ”Toamnă mândră și bogată”
Tipul activităţii: expozitie de figurine din legume, expoziție de lucrări plastice, scenetă
Data/perioada de desfăşurare: octombrie 2023
Locul desfăşurării: Grădiniță
Numărul de participanţi: preșcolariii, educatoarea, părințiii
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:
Directi: Preșcolari, cadre didactice , părinti
Indirecţi: ceilalţi membrii ai comunității
Metode/mijloace de realizare:
umane : echipa de proiect, reprezentanţii partenerilor din proiect
materiale: legume, bețișoare, fire de PNA, hârtie colorată, carton, scobitori,
pastă de lipit, coli albe, creioane colorate, acuarele, pensule
Modalităţi de evaluare: Responsabilul activității va completa un raport de activitate privind nivelul
atingerii obiectivului și rezultatelor, gradul de implicare al preșcolarilor, portofoliul proiectului,
chestionare.
Descrierea activităţii: Scopul acestei activităţi este acela de a sărbători împreună cu părinții
încheierea activităților dedicate anotimpului toamna și roadelor bogate ale acesteia
Rezultatul: amenajarea unei expoziții cu produsele realizate de copii împreună cu părinții;
prezentarea unei scenete. Colaborare între părțile implicate în proiect.

Activitatea nr. 3
Titlul activităţii: ”Te sărbătorim cu drag, țara noastră!”
Tipul activităţii: artistic/ informativă
Data/perioada de desfăşurare: noiembrie 2023
Locul desfăşurării: Căminul cultural; Grădiniță
Numărul de participanţi: preșcolari, cadre didactice, părinți
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:
Direcți: copii din învățământul preșcolar, 1 cadru didactic, părinți
Indirecţi: membrii comunității
Metode/mijloace de realizare:
umane: echipa de proiect
materiale: calculator, CD cu cântece patriotice, costume populare, steaguri
Modalităţi de evaluare: Responsabilul activității va completa un raport de activitate privind nivelul
atingerii obiectivului și rezultatelor așteptate, gradul de implicare al preșcolarilor.
Descrierea activității: La aceasta activitate artistică preșcolarii vor sustine un program artistic
interpretand poezii si cântece încadrate temei de 1 Decembrie. Scopul acestei activități este acela de
a forma și dezvolta la preșcolari spiritului național de a aprecia faptele înaintasilor noștri.
Rezultatul concret al acestei activități va fi spectacolul cu titlul ”Te sărbătorim cu drag, țara
noastră!”

Activitatea nr. 4
Titlul activitatii: ”Ghetuța fermecată a Moșului”
Tipul activitatii: expoziție de lucrări ale copiilor
Data/perioada: decembrie 2023
Locul desfasurarii: Grădiniță
Numarul de participanți: preșcolari, educatoare, părinți
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:
Directi: Preșcolari, cadre didactice
Indirecti: părinții preșcolarilor
Metode/mijloace de realizare:
umane: echipa de proiect
materiale: calculator, CD, ghetuța lui Moș Nicolae, carton colorat, steluțe, beteală, pastă de lipit
Metode/mijloace de evaluare: Responsabilul de activitate va completa un raport de activitate
privind atingerea obiectivului și rezultatul, gradul de implicare al preșcolarilor, portofoliul
proiectului, sondaj de opinii.
Descrierea activității: Scopul activității este acela de a sărbători pe Sf. Ierarh Nicolae-sfântul care
este considerat prietenul copiilor. Se vor confecționa cizmulițe în care copiii vor primi daruri.
Rezultatul: Expoziție cu lucrările realizate de copii. Colaborare între părțile implicate în proiect.

Activitatea nr. 5
Titlul activitatii: ”Vine Mos Crăciun, copii!”
Tipul activitatii: artistică
Data/perioada: decembrie 2023
Locul de desfasurare: Grădiniță
Numarul de participanți: preșcolari, educatoarele, părinții
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:
Directi: preșcolari, cadre didactice
Indirecți: părinții copiilor
Metode/mijloace de realizare:
umane : echipa de proiect, reprezentanţii partenerilor din proiect
materiale: costume, decoruri de Crăciun, bradul împodobit, calculator, CD
Metode/mijloace de evaluare: Responsabilul activității va întocmi un raport de activitate privind
atingerea obiectivului, gradul de implicare al preșcolarilor.
Descrierea activității: Aceasta activitate are scopul de a sărbători Crăciunul, de a-i familiariza pe
copii cu datinile și obiceiurile specifice acestei sărbători, de a-l întâmpina pe Mos Crăciun prin
recitarea unor poezii si interpretarea de colinde. Aceasta activitate are un farmec deosebit deoarece
copiii primesc daruri.
Rezultatul: serbarea ”Vine Moș Crăciun, copii!”

Activitatea nr. 6
Titlul activităţii: ”Să nu-l uităm pe Eminescu”
Tipul activităţii : expoziție de lucrări artistico-plastice inspirate din creațiile lui Eminescu, audiții
(cântece si versuri eminesciene în interpretări celebre), vizionarea de materiale ppt, recitări
Data/perioada de desfăşurare: 15 ianuarie 2024
Locul desfăşurării: Grădiniță
Numărul de participanţi: preșcolarii, toate cadrele didactice, părinți
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:
Directi: Preșcolari, cadre didactice , părinți
Indirecţi: ceilalţi membrii ai comunității
Metode/mijloace de realizare:
umane : echipa de proiect, reprezentanţii partenerilor din proiect
materiale: volume de poezie și proză scrise de Eminescu, planșe ilustrate, medalioane cu
imaginea lui Eminescu, hârtie colorată, carton
Modalităţi de evaluare: Responsabilul activității va completa un raport de activitate privind nivelul
atingerii obiectivului și rezultatelor, gradul de implicare al preșcolarilor portofoliul proiectului
Descrierea activităţii: Scopul acestei activități este acela de a le dezvolta copiilor limbajul și în
special a expresivității acestuia prin recitarea poeziilor eminesciene, dar si prin compoziții proprii,
dragostea copiilor pentru poezie, stimularea creativității prin transpunerea în desen a operei
eminescine.
Rezultatul: recompensarea tuturor copiilor participanți la concurs, amenajarea unei expoziții cu
produsele realizate de copii.

Activitatea nr. 7
Titlul activităţii: ”Hai să dăm mână cu mână!”
Tipul activităţii: șezatoare literară pe tema Unirii, program artistic (dramatizarea unor texte literare
referitoare la unirea principatelor) și expozitie de lucrări dedicate zilei de 24 ianuarie
Data/perioada de desfăşurare: ianuarie 2024
Locul desfăşurării: Grădiniță
Numărul de participanţi: preșcolarii, toate cadrele didactice, părinții
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:
Directi: Preșcolari, cadre didactice , părinti
Indirecţi: ceilalţi membrii ai comunității
Metode/mijloace de realizare:
umane : echipa de proiect, reprezentanţii partenerilor din proiect
materiale: imagini cu Al. I. Cuza, costume populare, cărți, drapelul tricolor, reviste, hârtie
colorată, carton,
Modalităţi de evaluare: Responsabilul activității va completa un raport de activitate privind nivelul
atingerii obiectivului și rezultatelor, gradul de implicare al preșcolarilor, portofoliul proiectului
Descrierea activităţii: Scopul acestei activităţi este acela de a le cultiva copiilor dragostea de tară si
cinstea pe care le-o purtam marilor nostri înaintași, dar și de a le îmbogăți cunoștintele prin aflarea
mai multor fapte din povești, legende, legate de trecutul neamului nostru.
Rezultatul: amenajarea unei expoziții cu produsele realizate de copii.

Activitatea nr. 8
Titlul activităţii: ”Mărțișorul ecologic”
Tipul activităţii: realizarea si organizarea unei expoziții de mărtișoare și felicitări confecționate
prin diferite tehnici, concurs de mărtișoare.
Data/perioada de desfăşurare: februarie-martie 2024
Locul desfăşurării: Grădiniță
Numărul de participanţi: preșcolarii, toate cadrele didactice, părinții
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:
Directi: Preșcolari, cadre didactice , părinti
Indirecţi: ceilalţi membrii ai comunității
Metode/mijloace de realizare:
umane : echipa de proiect, reprezentanţii partenerilor din proiect
materiale: șnur de mărtisor, pasta de lipit, foarfeca, imagini cu anotimpul primăvara, CD
cântece de primăvară, hârtie colorată, carton
Modalităţi de evaluare: Responsabilul activității va completa un raport de activitate privind nivelul
atingerii obiectivului și rezultatelor, gradul de implicare al preșcolarilor, portofoliul proiectului
Descrierea activităţii: Scopul acestei activităţi este acela de a sărbători împreună cu părinții
venirea primaverii prin confecționarea de mărtișoare.
Rezultatul: amenajarea unei expoziții cu produsele realizate de copii, premierea celor mai frumoase
lucrări de mărțișor.

Activitatea nr. 9
Titlul activităţii: ”E ziua ta, iubită mamă!”
Tipul activităţii: serbare, expozitie cu felicitări
Data/perioada de desfăşurare: 8 martie 2024
Locul desfăşurării: Grădiniță
Numărul de participanţi: preșcolarii, educatoare, mămicile, bunicile
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:
Directi: Preșcolarii, educatoare, părinți
Indirecţi: ceilalţi membrii ai comunității
Metode/mijloace de realizare:
umane : echipa de proiect, reprezentanţii partenerilor din proiect
materiale: poezii, cântece, felicitări, dansuri
Modalităţi de evaluare: Responsabilul activității va completa un raport de activitate privind nivelul
atingerii obiectivului și rezultatelor, gradul de implicare al preșcolarilor, portofoliul proiectului,
sondaj de opinii, fotografii.
Descrierea activităţii: Scopul acestei activităţi este acela de a susține un program artistic dedicat
mămicilor și de a dărui mămicilor felicitari confecționate de copii.
Rezultatul: comunicare deschisă cu părinții, colaborare fructuoasă între educatoare și părinți.

Activitatea nr. 10
Titlul activitatii: ”De Paști vine iepurașul”
Tipul activitatii: expoziție de lucrări practice, plastice și ouă vopsite
Data/ perioada de desfășurare: aprilie 2024
Locul desfășurării: Grădinița
Numărul de participanți: preșcolarii, educatoare, părinții;
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari: -direcți: preșcolarii, părinții
- indirecți: Biserica, preotul bisericii;
Metode/mijloace de realizare: -umane:echipa de proiect, reprezentatii partenerilor din proiect;
-materiale: cartoane colorate, ouă, cofrage de ouă, pasta de lipit,
acuarele, hârtie creponată;
Modalități de evaluare: Responsabilul activității va completa un raport de activiate privind nivelul
atingerii obiectivului și rezultatelor, gradul de implicare al preșcolarilor, portofoliul proiectului,
sondaj de opinii, fotografii.
Descrierea activității: Scopul acestei activități este acela de a-i sensibiliza pe copii, de a se implica
în procesul destinat Zilei de înviere a lui Iisus Hristos ( împărtășirea copiilor, cadouri de la iepuraș).
Rezultatul: implicare sufletească și materială din partea copiilor și a părinților. Colaborare între
părțile implicate în proiect.

Activitatea nr. 11
Titlul activității: “Flori pentru planeta Pământ”
Tipul activității: practică/ aplicativă
Data/perioada de desfășurare: 22 aprilie 2024
Locul desfasurarii: Grădinița
Numarul de participanti: preșcolarii, educatoare
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:- directi: preșcolarii, educatoare, preșcolarii, părinții;
- indirecti: ceilalți membrii ai comunității
Metode/mijloace de realizare: - umane: echipa de proiect, reprezentații partenerilor din proiect;
- mijloace: flori colorate din cartoane, pasta de lipit, sârma, flori
naturale, lopățele, ghivece, saci de plastic, mănuși;
Modalități de evaluare: Responsabilul activității va completa un raport de actvitate privind nivelul
atingerii obiectivului și rezultatelor, gradul de implicare al preșcolarilor, sondaj de opinii, fotografii.
Descrierea activității: Scopul acestei activități este acela de sensibilizare a tuturor celor implicați în
proiect prin grija deosebită acordată planetei noastre – Pământ; formarea unei atitudini pozitive și
responsabile față de mediu.
Rezultatul: participarea la acțiuni de ecologizare și plantare de flori.

Activitatea nr. 12
Titlul activităţii: ”Copiii – bucuria lumii!”
Tipul activităţii: artistică; concurs desene
Data/perioada de desfăşurare: mai-iunie 2024
Locul desfăşurării: Căminul cultural; Grădiniță
Numărul de participanţi: preșcolari, cadre didactice, părinți
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:
Direcți – copii din învățământul preșcolar, cadre didactice, părinți
Indirecţi: membrii comunității
Metode/mijloace de realizare:
umane: echipa de proiect
materiale: calculator, CD-uri, decoruri pentru sala de spectacol, costume confecționate din
materiale reciclabile; coli desen, creioane colorate, carioca
Modalităţi de evaluare: Responsabilul activitatii va completa un raport de activitate privind nivelul
atingerii obiectivului si rezultatelor asteptate, gradul de implicare al preșcolarilor.
Descrierea activității: La aceasta activitate preșcolarii vor sustine un program artistic interpretand
cântece, poezii, dansuri moderne, parada modei pentru copii. Se vor premia lucrările realizate de
copii pe această temă. Copiii vor fi sărbătoriți de către cadrele didactice împreună cu părinții. Scopul
acestei activități este acela de a cunoaște semnificația zilei de 1 iunie, de a desfășura activități
împreună cu părinții, de a contribui la socializarea copiilor.
Rezultatul concret al acestei activități va fi spectacolul cu titlul ”Copilul-bucuria lumii!”, concurs
de desene și petrecerea organizată pentru copii. Colaborare între părțile implicate în proiect.

Activitatea nr. 13
Titlul activităţii: ”La revedere, grădiniță dragă!”
Tipul activităţii: artistică
Data/perioada de desfăşurare: iunie 2024
Locul desfăşurării: Căminul cultural; Grădiniță
Numărul de participanţi: preșcolari, cadre didactice, părinți
Responsabil: Grecu Iulia
Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania
Beneficiari:
Direcți – copii din învățământul preșcolar, cadre didactice, părinți
Indirecţi: membrii comunității
Metode/mijloace de realizare:
umane: echipa de proiect
materiale: calculator, CD, costume personaje din povești, decoruri povești
Modalităţi de evaluare: Responsabilul activității va completa un raport de activitate privind nivelul
atingerii obiectivului și rezultatelor așteptate, gradul de implicare al preșcolarilor.
Descrierea activității: La aceasta activitate artistică preșcolarii vor sustine un program artistic
interpretand roluri din povești cunoscute și un montaj de poezii specifice trecerii copiilor spre noua
treaptă de învățământ - școala. Scopul acestei activități este acela de a trezi în inimile copiilor
bucuria de merge la școală, de a le pune în valoare unele aptitudini artistice.
Rezultatul concret al acestei activități va fi spectacolul cu titlul ”La revedere, grădiniță dragă!”

Impactul proiectului:
 grupul ţintă dobândeşte competenţe de comunicare şi colaborare;
 grădinița îşi sporeşte capacitatea instituţională, îşi măreşte prestigiul, utilizează exemple
de bune practici în întreaga activitate.

Indicatori de evaluare:
1. numărul preșcolarilor implicaţi în fiecare activitate;
2. cantitatea şi calitatea lucrărilor create în urma activităţilor din proiect;
3. implicarea cât mai multor parteneri instituţionali în activităţile desfăşurate;
4. relevanţa activităţilor pentru scopul proiectului.
Modalităţi de evaluare:
 analize comparative pentru indicatori;
 chestionare aplicate părinților;
 analiza produselor finale;
 albume de fotografii
 jurnalul grupei.

Prof.inv.presc: Grecu Iulia


Sarbu Roxana
Mirescu Cornelia
Chenaru Georgeta
Teodorescu Florica
Grajdeanu Stefania

S-ar putea să vă placă și