ETIOLOGIA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ

Introducere şi cauzele prenatale ale tulburarilor de limbaj

(Galea Angelica)

Necesitatea cunoasterii etiologiei deficienţelor de limbaj

 pentru identificarea celor mai adecvate modalitati de preventie

 pentru adoptarea celor mai bune metodede terapie a tulburarilor de limbaj,
 pentru identificarea unei metodologii stiintifice in stabilirea diagnosticului diferential.
Elaborarea şi aplicarea metodelor de prevenire şi tratament logopedic diferentiat şi timpuriu
in fază incipientă, când tulburările nefiind consolidate sunt mai uşor de corectat ,implică
cunoasterea factorilor cauzali apariţiei întârzierii, al nedezvoltării şi al dezvoltării limbajului
oral,al incapacităţii parţiale sau totale a limbajului in tulburarile afazice .

Nu se pot stabili cu precizie cauzele determinate ale tuturor tulburărilor de limbaj cu excepţia
malformaţiilorşi leziunilor organelor periferice ale vorbirii şi unele deficienţe de auz ,un
diagnostic sigur şi neîndoelnic este greu de pus chiar şi pentru majoritatea cazurilor de dislalie
examinate şi tratate logopedic .

Interpretarea etiologică a tulburărilor de limbaj prezintă în mod evident 0 deosebită

complexitate ,cauza este numai ocondiţie necesară obligatorie şi hotăritoare nefiind suficientă
decât în prezenţa unui complex de condiţii.

Trebuie să ţinem seama de unele cauze şi de un anumit teren care determină o comportare
particulară şi individuală a organismului uman faţă de o anumită cauză.

Tulburările de limbaj trebuiesc cercetate la raportarea celor care vorbesc defectuos ,izolat sau
independent în raport cu starea somatică , gradul de dezvoltare psihică şi intelectuală , de mediul
înconjurător aambianţei familiale în special .

Tulburările de limbaj se succed sau acţionează de cele mai multe ori concomitent potenţându-
sereciproc ca ereditate , constituie infecţii ,intoxicaţii ,tulburări demetabolism, traume
psihice ,tulburări de adaptare socială şi alţi factori de mediu.

Ele sunt deci rezultatul unor procese complexe care se petrec încă din faza germinativă ,altele
în perioada intrauterină ,iar altele în cursul vieţii individului in special în primii trei ani de viaţă.

In funcţie de forma lor predominantă cauzele tulburărilor de limbaj se împart în:

Cauze organice-în funcţie de localizare sunt cauze

 centrale (leziuni cerebrale,tumori)

 periferice(despicături palatine ,ankyloaglosie),
iar prin raportarea la analizatorul afectat în

 verbosurditive senzoriale (impresive)

 Verbomotorii(empresive)
In funcţie de perioada de acţiune a agentului cauzal sunt

 cauze congenitale ,leziuni prenatale şi perinatale ale creieruluişi ale oganelor

periferice de vorbire ,hemoragii cerebrale şi
 dobândite (diferite boli şi traumatisme postnatale care afectează activitatea normală
a creierului sau a organelor periferice de vorbire
cauzele organelor centrale ale tulburărilor de limbaj se referă la mecanisme centrale care
pot acţiona în

timpul naşterii şi

după naştere

a)cauze care acţionează în timpul sarcinii ,în cursul vieţii intrauterine în organismul matern
acţionează factori responsabili pentru soarta embrionului şi a fătului,in această perioadă toate
agresiunile pot provoca teoretic leziuni ale creierului la făt cum ar fi:

 leziuni intrauterine ale creierului

 infecţii(toxoplasmoză , infecţii virale ,rubeolă)
 intoxicaţia gravidei ,substanţe vasoconstructive care pot provoca la făt
encefalopatie hipertensivă
 carenţe nutritive şi vitaminice(avitaminoza gravidei)
 raze şi substanţe radioactive
 boli infecţioase acute ale mamei incriminate în naşteri premature care
favorizează riscul accidentelor vasculare şi asfixiile
 incomparibilitatea factorului RH
Cauze funcţionale,produc tulburări atât în

 zona senzorială (recepţie a limbajului

 zona motrică efectoare care pot afecta oricare dintre componentele vorbirii (fonaţie
articulaţie,insuficienţe ale auzului fonematic,)
Cauze psihosocial, .metode greşite de educaţie a vorbirii ,slaba stimulare a vorbirii copilului în
ontogeneză stări conflictuale în mica copilărie bilingvismul,e.t.c.

Afazia se caracterizează printro leziune organică ale părţii corticale a analizatorilor verbomotori
şi verboauditivi apărute după ce vorbirea a fost constituită,şi este caracterizată printro dereglare
a limbajului la toate niveleleîn cadrul careia se menţin intacte unele elemente verbale limitate .
Aici nu este afectată numai funcţia comunicativă a vorbirii ci şi a limbajului interior şi a celui
scris , putând duce la unele dereglări intelectuale

Afazia care apare la copii după boli cerebrale (encefalii ,traume cranio-cerebrale,)se aseamană
sub aspect simtomatologic cu alalia cu o deosebire doar neurologică mai pronunţată .

Afaziile sunt însoţite de cele mai multe ori de tulburări ale limbajului scris ,afazicul suportă mai
greu deficienţa sa verbală ,prezintă stări depresive ,complexe de inferioritate, instabilitate
afectivă iar în unele cazuri inabilitati profunde sau chiar suicid.

Cauzele perinatale şi postnatale ale tulburarilor de limbaj

(Kun Ioana)

b).CAUZE CARE ACTIONEAZA IN TIMPUL NASTERII(perinatale)

-nasterea precipitata si nasterea prelungita constituie leziuni care pot sa provoace leziuni
ale sistemului nervos.
-in timpul nasterilor precipitate datorita contractiilor puternice a intregii
musculaturi uterine ,se poate produce infundarea masei craniene cu compresiune asupra tesutului
cerebral.
-in timpul nasterilor prelungite ,grele,cu sau fara asfixie se pot produce hemoragii in
scoarta cerebrala care distrug o parte din tesutul nervos.
-asfixia,o alta cauza perinatala ,care poate determina o intarziere in aparitia si
dezvoltarea vorbirii.
-manevrele obstetricale grabite ,neatente,aplicarea forcepsului gresit,pot actiona asupra
substantei nervoase si o pot leza.
-leziunile determinate de traumatismele din timpul nasterii,pot afecta atat sistemul nervos
cat si pe cel osos,fiind responsabile de encefalopatii cornice infantile.
Tot in timul sarcinii,datorita cauzelor amintite pot aparea hemoragii,edeme cerebo-
meningiale cat si tulburarile de limbaj.
c)CAUZE CARE ACTIONEAZA DUPA NASTERE(postnatale)
Un prim grup de factori etiologigi il constituie tulburarile vasculare cerebrale care se
intalnesc la copii su forma celor trei procese patologige principale:hemoragia,tromboza,embolia
vaselor cerebrale,ele au urmari grave asupra dezvoltarii neuropsihice generale ingreunand
aparitia si dezvoltarea vorbirii.
Alte cause postnatale:
 -meningitele,encefalitele precum si meningo-encefalitele produse de microbi si
virusi(T.B.C.,postvaccinale,rujeolic,gripal)au urmari grave care se manifesta prin stagnarea de
lunga durata a dezvoltarii psihice si a dezvoltarii limbajului la copii.
-rinofaringitele cornice care duc hipertrofia inflamatoare a tesutului limfoid al faringelui
si a amigdalei faringiene,constituind vegetatiile adenoide.Acestea duc la:insuficienta
respiratorie,produc obstructia nazala si a trompei lui Eustachio,sinuzite,otita,rinite acute si
cornice,infectii ale cailor respiratorii.
-diferitele boli ale copilariei in special bolile infecto-contagioase si cele virotice aparute
in primul an sau in prima jumatate celui de-al doilea an.O influenta mai mare asupra limbajului o
au cazurile de gravitate extrema,daca se succed unele dupa altele si in special cele cu temperatura
ridicata a organismului(39-40◦) .
-leziunile cerbrale insotite de eliminare din functiune a unor zone mai extinse ale scoartei
cerebrale specific vorbirii,duc la tulburari de limbaj si de gandire:alalie,afazie,agnozie cronica.
-leziunile zonelor vertebrale ale creierului duc la tulburari de diferntiere auditiva si de
coordonare motorie a miscarilor de vorbire.
-fragilitatea organismului si in special a sistemului sau nervos face ca in cazul lipsei de
ingrijire si supraveghiere a copilului sa duca la unele accidente cum ar fi:cazaturi pe cap,lovituri
puternice in zona frontal sau a tamplei,toate acestea duc la distrugerea unor tesuturi de baza a
vorbirii.

Cauzele organice periferice si cauzele functionale ale tulburarilor de limbaj

(Lenghel Persida)

De la început trebuie să menționam ca aproape toate cauzele organice centrale,

care actioneaza in timpul sarcinii, in afara de actiunea distructiva asupra mecanismelor cerebrale,
sunt incriminate si in aparitia diferitelor anomalii congenitale, care produc tulburari de vorbire
cuprinse in general sub denumirea de dislalie mecanica.
Astfel, infectiile, iradierile, intoxicatiile (alcoolice, medicamentoase, cu substante
chimice industriale), carentele alimentare si vitaminice, sifilisul, izoimunizarea (factori R.H.),
factorii mecanici, produc malformatii ca: labiochizis, palatoschizis, anomalii maxilo-faciale,
macro- si microglossie, malformatii buco- si rinofaringiene.
Pe langa cauzele congenitale, numeroasa modificari structurale pot sa apara si prin
actiunea unor cauze dobandite. Astfel, multe din aceste modificari sunt rezultate ale unor
neglijente si greseli in ingrijirea copilului.
In anomaliile maxilo-faciale sunt incriminate pozitiile de hipeflexie sau
hiperextensie a capului in timpul somnului care pot determina unele diformatii produse de fortele
musculare ce iau nastere. De asemenea, obiceiul vicios de a dormi cu gura deschisa (din cauza
unor obstacole ale cailor aeriene superioare ) pot atrage dupa sine o nedezvolare a musculaturii
labiale, in special a muschiului orbicular. Tot din aceasta cauza, mandibula fiind deplasata in jos
si inapoi, limba nu poate adera la treimea anterioara a palatului, ce fiind lipsit de excitatia
produsa de contactul limbii cu maxilarul superior nu contribuie in suficienta masura la largirea
palatului si a arcadelor dentare superioare.
Sugerea sistematica, luni si chiar ani de-a randul a degetului mare, mai ales la
copiii rahitici, impinge palatul tare in sus si maxilarul inainte cauzand in mod frecvent deformari
orofaciale (palat ingust si inalt, bolta gotica, ogivala si prognatism). Sugerea degetului indoit in
jos poate provoca progenie.
Obiceiul de a suge degetele, limba, buza superioara, susete tari sau alte obiecte, pe
langa pericolul de a introduce infectii in cavitatea bucala, provoaca in mod frecvent devieri de la
cresterea normala a arcadelor dento-maxilare.
Sugerea degetului, pe langa deformatii ale dintilor si maxilarului, produce
adeseori, datorita sprijinirii pumnului pe menton in timpul sugerii, retrognatism inferior. Sugerea
limbii este mult mai frecventa decat se presupune, fiind incriminata de asemeni in aparitia unor
tulburari de vorbire, in special a sigmatismului.
Aceste cauze determinate de neglijenta si greseli in educatia copiilor mici sunt
mult mai frecvente decat se crede. Astfel dupa St. Dumitrescu si colab. sugerea degetului la
copiii intre 2 ani apare intr-o frecventa de 50 %, la cei cuprinsi intre 2 si 6 ani 25-30% , iar peste
6 ani 3-4 %.
Nerespectarea factorilor igienici constituie o alta cauza care poate provoca
anomalii in dezvoltarea organelor de vorbire la copii. Proasta ingrijire a urechilor poate fi cauza a
afectiunilor de natura infectioasa ca otite medii, otite medii catarale, otite supurate,
otomastoidita, edeme inflamatorii ale tecii nervului acustic etc. ... urmarile fiind dintre cele mai
nefavorabile : hipoacuzie, surditate, paralizii faciale. Netratatea acestor afectiuni si a focarelor
infectioase contribuie la extinderea procesului in faringe si laringe cu urmari asupra vorbirii si in
special asupra vocii, care devine fonastenica.
Tulburarile organice primare pot conduce, prin interactiunea organelor de
vorbire, tulburari functionale secundare. Astfel, de exemplu, despicatura palatina se rasfrange
negativ asupra dezvoltarii auzului fonematic, deficientele de auz se rasfrang asupra articulatiei
sunetelor. Anomaliile periferice au repercursiuni asupra zonelor corespunzatoare din scoarta
cerebrala, dezorganizand actiunea partii corticale a analizatorului. Lipsa de excitatii de la
periferia analizatorului auditiv constituie o piedica in dezvolarea capacitatii de analiza si sinteza
fonematica a cuvintelor. Functionarea defectuoasa a organelor periferice contribuie la formarea
unor modele neurale de pronuntie defectuoasa a sunetelor.
In numeroase cazuri insa, anomaliile anatomo-fiziologice ale organelor
periferice constituie doar factori predispozanti, dar nu si declansatori ai vorbirii defectuoase. Sub
aceasta forma anomaliile organice predispun dar nu produc in mod inevitabil tulburari de
vorbire. Prin educatie si invatare, organele cu anomalii se pot adapta pentru a realiza o vorbire
corecta, ceea ce ilustreaza rolul primordial al sistemului nervos central si subordonarea factorilor
biologici celor de natura sociala in procesul de insusire a vorbirii.
O alta grupa de cauze ale tulburarilor de vorbire o formeaza leziunile nervilor
motorii inferiori ai musculaturii organelor periferice ale vorbirii. Aceasta musculatura
indeplineste si functii vegetative, vitale (masticatie, deglutitie etc). In consecinta, o paralizie
totala a muschilor care participa in fonatie si articulatie nu se exteriorizeaza prin tulburari de
vorbire ci prin decesul persoanei respective. Dar uneori apar totusi leziuni localizate ale nervilor
motorii inferiori cu un focar atat de limitat, incat, desi permit continuarea functiilor vegetative
sunt suficient de grave pentru a provoca o dereglare a coordonarilor rapide si complexe ale
miscarilor solicitate in vorbire. Printre acestea mentionam in special paralizia, obisnuit
postdifterica a valului palati, paralizia nervului hipoglos si a celui facial. Aceste paralizii pot fi
cauzate de agenti toxiiinfectiosi, de raniri si de alte traumatisme, uneori accidentale, ca de
exemplu cele de tipul operatiilor chirurgicale.
Paraliziile neuronulor motori inferiori pot tulbura vorbirea fie in mod direct,
prin scoaterea din functiune a muschilor care contribuie la producerea sunetului, sau in mod
indirect, prin deformarea aspectului fizionomic, in asa fel incat vorbirea sa fie insotita de grimase
dezagreabile. Aceste consecinte adeseori sunt mai dezastruoase decat primele, cauzand prin
aspectul lor vizibil grave inhibitii psihice, conditionate ale vorbirii.

Cauzele functionale ale tulburarilor de vorbire

Prin perfectionarea metodelor de explorare etiopatogenetica a tulburarilor de

limbaj, grupa celor de natura functionala se reduce in mod treptat pe seama tulburarilor de natura
organica, ceea ce constituie un proces firesc, legat de dialectica cunoasterii, a transformarii
necunoscutului in cunoscut. Astfel, in urma progresului realizat prin aplicarea aparaturii
electroacustice in examinarile audiometrice din grupa dislaliei functionale s-au desprins unele
tulburari de natura otogena, determinate de o diminuare a acuitatii auditive.
In cazul tulburarilor functionale, vorbirea este tulburata fara sa existe leziuni
organice. Din aceasta categorie fac parte numeroase forme de balbaiala si dislaliile functionale,
cauzate de tulburari neurodinamice ale proceselor de excitatie si inhibitie, de insuficiente
functionale ale sistemului nervos central, de tulburari de nutritie a celulelor corticale, sau ca
fenomene secundare ale unor tulburari periferice.
In general , tulburarile functionale se refera la insuficiente motorii, in special ale
motricitatii fine a organelor de articulatie si la tulburari ale auzului fonematic. In evaluarea
acestori tulburari trebuie sa luam in considerare faptul ca ele se gasesc intr-o stransa interactiune,
ceea ce se refera atat la cele de natura organica cat si la cele functionale, senzoriale sau motorii,
centrale sau periferice. Astfel, de exemplu, liplsa de exercitiu a organelor periferice lezate,
provoaca in mod secundar o insuficienta functionala corespunzatoare din zona corticala, iar
lezarea acesteia din urma provoaca insuficiente functionale ale motricitatii organelor periferice.

Etiologia- cauzele psihoneurologice si psihosociale ale tulburărilor de limbaj

(Bode Gabriela si Chiorean Daniela)
Cauze psihoneurologice
Acest grup de cauze ale tulburărilor de limbaj se referă la întârzieri în dezvoltarea
intelectuală general, deficienţe ale memoriei auditiv-verbale, a atenţiei şi a reprezentărilor
auditive, la deficienţe opticoacustice şi motrice. Aceste deficienţe provoacă nu numai tulburarea
limbajului oral ci şi a celui scris.
Devierile de la vorbirea normal sunt determinate şi de un alt grup de cauze psihogene:
neîncrederea în sine, timiditate exagerată, subaprecierii sau supraaprecierii.
O formă specific a cauzeleor psihogene ale tulburărilor de limbaj o prezintă iatrogeniile. Sub
influenţa unor sfaturi neadecvate, a unor observaţii imprudente, tulburările de limbaj se pot fixa
şi chiar intensifica. De exemplu, dacă un medic va spune unui copil că are ,,gură de lup” şi că nu
va putea vorbi, îi va produce adeseori o gravă inhibiţie verbal pe baza căreia se poate instala
mutismul. Tot în această categorie intră şi didactogeniile : solicitarea de către unele cadre
didactice a unor copii de a vorbi mai repede şi mai ales luarea lor în derâdere, care poate
constitui un factor de apariţie a bâlbâielii.
Cauze psihosociale
În munca logopedică apar cazuri frecvente de tulburări de limbaj în a căror anamneză nu se
pot pune în evidenţă nici una dintre cauzele organice sau funcţionale amintite. În asemenea
cazuri, cauzele tulburărilor de limbaj trebuie căutate în caracteristicile limbajului celor din jur şi
în modalitatea însuşirii lui de către copii. Aceste cauze, care pot să acţioneze izolat sau în
asociere cu cele organice şi funcţionale, formează grupa cauzelor psihosociale.
Factorii psihosociali ai tulburărilor de limbaj se grupează în:
a. Neglijenţe sau greşeli educative: modele insuficiente de vorbire, o insuficientă stimulare
a copilului sub aspectul relaţiilor sociale şi al comunicării verbale, relaţiile afective
nesatisfăcatoare în familie.
b. Educaţia forţată, exagerată, suprasaturată: cerinţe exagerate faţă de exprimarea verbală,
accelerarea forţată a ritmului de dezvoltare a vorbirii. Aceste greşeli educative pot avea
consecinţe foarte grave asupra dezvoltării limbajului la copii. Pe baza lor poate să apară o
dezvoltare întârziată, o stagnare sau întrerupere, sau chiar o nedezvoltare a limbajului.
Printre cauzele psihosociale, educative, ale tulburărilor de limbaj amintim:
- Lipsa unei suficiente comunicări a celor mai în vârstă cu copiii mici
Aceştia sau rămân singuri sau îşi petrec cea mai mare parte a timpului în anturajul
copiilor de aceiaşi vârstă, de la care aud o vorbire tot atât de incorectă ca şi a lor.
- Vorbirea incorectă a părinţilor sau a celor din anturajul copilului mic, neclară, peltică,
grăbită, cu particularităţi dialectale se răsfrânge negativ, dăunător asupra dezvoltării
vorbirii copilului.
- Imitarea vorbirii infantile a copilului, în acest caz părinţii, în loc să depună un efort
educativ pentru a corecta defectele de vorbire, normale la copiii mici, considerându-i
drăgălaşi se străduiesc ca să-i imite.
- Folosirea diminutivelor de către persoanele din anturajul copilului mic au un efect
nefavorabil asupra însuşiri pronuţiei corecte a cuvintelor, ele fiind fonetic mai greoaie
şi mai lungi decât formele lor de bază.
- Numeroase tulburări şi întârzieri în dezvoltarea limbajului îşi au originea într-un
climat familial neadecvat, lipsit de stimuli necesari, mai ales a celor ce se referă la
stările afective necesare învăţării vorbirii de către copii.
- Bilingvismul, de asemenea poate constitui o altă cauză a apariţiei tulburărilor de
limbaj la copii. Greşala pe care o fac unii părinţi de a forţa copiii să înveţe o a doua
limbă înainte de însuşirea celei materne, poate duce la dezorganizarea modelelor de
vorbire deja însuşite şi la apariţia unor tulburări de vorbire.
- Unele tulburări în dezvoltarea vorbirii la copii apar pe baza educaţiei incorecte a celor
cu laterilate stângă sau discordantă. Prin contrarierea stângăciei pot însă să apară cele
mai variate tulburări de limbaj, bâlbâiala, dezvoltarea întârziată a limbajului, disgrafie
şi dislexie.